evaluare - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Afişez elemetele după tag: evaluare

Joi, 10 Iulie 2025 18:24

Când populismul bate știința

S-a suspendat sistemul antigrindină. Fără o analiză a randamentului tehnic, economic, social asupra fiecărui punct de lansare a rachetelor antigrindină. Fără niciun studiu de impact. Doar pe vorbe a fost oprit.

Fermierii din cultura mare se plâng de ani buni că nu le mai plouă pe câmp din cauza rachetelor antigrindină. De cealaltă parte, fermierii din horticultură doresc acest sistem deoarece, spun ei, și-a dovedit eficacitatea.

În opinia celor din cultura mare, horticultorii au posibilitatea să-și asigure afacerile, grindina fiind acceptată de asigurători, pe când seceta nu se asigură.

Sistemul se numește „Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor”. Prin urmare, cât a funcționat, grindina nu a mai fost o problemă în zonele în care există punctele de lansare a rachetelor antigrindină. Dar… sistemul e și pentru creșterea precipitațiilor, după cum îi zice numele. De ce nu provoacă ploaie? Cum e posibil ca în deșert să fie provocată ploaia, iar la noi nu? Nu înțeleg și nimeni nu explică acest fapt.

Recent, ministrul Agriculturii a declarat că sistemul antigrindină are rezultate slabe, că la autoritatea care se ocupă de el sunt contracte suspecte, că rachetele nu sunt omologate. Atâția ani cât MADR a susținut și popularizat sistemul, nimeni din conducerea ministerului nu a remarcat rezultatele slabe, contractele suspecte și rachetele neomologate? Sunt aspecte care nu se prea leagă...

Acum, Florin Barbu iese și zice că suspendă sistemul antigrindină deoarece fermierii, cei mai mulți din județele Vrancea, Prahova și Buzău, spun că rachetele antigrindină nu doar că nu protejează culturile, dar fac să dispară norii și aduc seceta. Și mai zice șeful MADR că va muta sistemul de la ministerul pe care îl conduce la Ministerul Economiei. Cu alte cuvinte, se spală pe mâini.

Fermierii din legumicultură, pomicultură și sectorul vitivinicol nu consideră asigurarea împotriva riscului de grindină soluția salvatoare, exclusivă, acoperitoare și viabilă în sectorul horticol, pentru că sunt listați în HoReCa și în marile lanțuri de magazine, iar grindina le distruge recoltele, ceea ce conduce la delistare și plata unor daune, având în vedere că nu au ce furniza conform contractelor.

Fără studii reale, științifice, fără evaluări punctuale din perspectivă tehnică, economică și socială, nimeni nu poate afirma că sistemul antigrindină și de creștere a precipitațiilor nu este sau este bun.

Momentan, autoritățile spun că nu este bun, însă nu ne spun de ce nu s-au crescut precipitațiile, cum s-au cheltuit banii, prin ce buzunare au ajuns. Probabil că au terminat banii și se folosesc de fermieri ca să oprească sistemul antigrindină, cum am zis, fără studii de impact, fără alte explicații, științifice măcar.

În schimb, guvernanții îi îndeamnă pe fermierii din sectorul horticol să-și pună plase antigrindină. Ca și când astea ar fi gratis, iar investiția se realizează doar bătând din palme.

Prin luna mai a acestui an, grindina a făcut prăpăd în multe zone din țară. Și nu doar pe câmpuri, fenomenele extreme au distrus case, mașini, au omorât animale și chiar au rănit oameni. Cine plătește toate aceste pagube?

Asta este realitatea românească, oamenii se încred în tot felul de teorii conspirative, cele mai multe, vehiculate prin intermediul internetului, iar ministrul Agriculturii folosește populismul, nu știința.

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2025
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Unii cu munca, alții cu numărătoarea și huzureala

 

Singurele alegeri pe care le pot face agricultorii

 

„Fermierul trebuie să ştie cum să navigheze printre multiplele provocări.”

Publicat în Editorial
Duminică, 05 Decembrie 2010 18:53

România, la ultima vizită de evaluare Schengen

Ultima vizită de evaluare a României pentru aderarea la spaţiul Schengen va avea loc în domeniul SIS/SIRENE în perioada 6 - 10 decembrie şi vizează evaluarea din punct de vedere al îndeplinirii standardelor Schengen a structurilor MAI cu competenţe în domeniu - Centrul Naţional SIS, Biroul SIRENE, Secţia 1 Poliţie a municipiului Bucureşti, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, precum şi posibile vizite surprize. 

Având în vedere termenul asumat de România pentru aderarea la spaţiul Schengen - martie 2011 şi întârzierile în operaţionalizarea SIS II, ţara noastră şi-a anunţat intenţia de a utiliza SISone4ALL, ca soluţie intermediară pentru conectarea la SIS.  Etapele acestei conectări sunt prevăzute în roadmap-ul agreat la Bruxelles, până în prezent, acestea desfăşurându-se conform calendarului stabilit.

România a primit deja sprijin pentru implementarea SISone4ALL şi SIRENE din partea anumitor state membre - Polonia (în calitate de coaching country), Germania, Portugalia, Austria şi Elveţia, programele de cooperare fiind deja în derulare. De asemenea, la 25 februarie 2010, în marja Consiliului JAI, s-a semnat o Declaraţie Comună cu partenerii austrieci, în vederea intensificării cooperării bilaterale în domeniul securităţii interne în contextul implementării complete a acquis-ului Schengen în România.

Toate măsurile necesare pentru aderarea la spaţiul Schengen au fost incluse în Planul de Acţiune Schengen revizuit 2010.

Planul conţine recomandările rezultate în urma misiunilor de evaluare deja organizate şi măsurile necesare pentru finalizarea cu succes a procesului de aderare la spaţiul Schengen.

Monitorizarea planului se realizează săptămânal, o mare parte din recomandările iniţiale fiind deja soluţionate.

Aderarea la spaţiul Schengen reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale României, după integrarea în rândul statelor membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

Îndeplinirea angajamentelor din calendarul stabilit împreună cu statele membre este prioritatea zero a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Integrarea va asigura deplina libertate de mişcare a cetăţenilor români în statele membre ale spaţiului Schengen.

România va avea obligaţia după aderare, din martie 2011, de a asigura securitatea celor aproximativ 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.

Pentru aderarea la spaţiul Schengen România trebuie să parcurgă un proces de evaluare, care constă în mai multe etape. Până în prezent ţara noastră a realizat două dintre aceste etape: transmiterea Declaraţiilor de pregătire (Declaration of readiness) privind aderarea la spaţiul Schengen şi completarea şi transmiterea chestionarului Schengen. A treia şi cea mai importantă etapă - desfăşurarea vizitelor de evaluare Schengen, pentru verificarea, în teren, a stadiului implementării acquis-ului Schengen - a debutat în 2009. De atunci au fost organizate vizite de evaluare în domeniul cooperării poliţieneşti, în domeniul privind protecţia datelor personale, privind sistemul de vize. De asemenea, au avut loc vizitele de evaluare pe frontierele maritime, pe frontierele aeriene şi pe frontierele terestre.

Principala concluzie a celor şase rapoarte de evaluare Schengen este că România a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului Schengen şi este în mare parte pregătită să adere la spaţiul Schengen. Singurul raport care a recomandat reevaluarea ţării noastre a fost cel în domeniul frontierelor aeriene. Misiunea de a avut loc în perioada 15 - 17 noiembrie. În urma vizitei, Comisia de evaluare va întocmi un raport, iar concluziile acestuia vor fi cunoscute, cel mai probabil, într-o lună.

Statele membre şi-au exprimat deja satisfacţia cu privire la modul în care România a implementat până în acest moment recomandările echipelor de evaluare

Publicat în Știri

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista