excedent - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 23 Septembrie 2019 21:06

Suntem pe plus la exportul de animale

În primele șase luni ale lui 2019, țara noastră a comercializat peste graniță animale vii în valoare de 205,9 milioane de euro, cu 10,1% mai mult comparativ cu semestrul I al anului trecut, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În altă ordine de idei, importurile de animale vii s-au cifrat la 100,6 milioane de euro (plus 6,8%), rezultând un excedent de 105,3 milioane de euro.

Din totalul exporturilor de animale vii, 41% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, acestea însumând 84,4 milioane de euro. Principalele destinaţii au fost Croaţia (23,5 milioane de euro), Ungaria (23,4 milioane de euro) şi Italia (14,9 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile, acestea au provenit în totalitate din ţările UE, în special din Ungaria (importuri de animale vii de 44,8 milioane de euro), Germania (17,6 milioane de euro) şi Olanda (9,9 milioane de euro).

Publicat în Zootehnie

În primul trimestru al anului în curs, țara noastră a exportat animale vii în valoare de 85,5 milioane de euro, în creştere cu 13,8% faţă de perioada similară a anului trecut, 39% din aceste exporturi având ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Exporturile de animale vii în ţările UE au totalizat în primele trei luni 85,5 milioane de euro, principalele destinaţii fiind Ungaria (12,4 milioane de euro), Croaţia (10,9 milioane de euro) şi Italia (3,3 milioane de euro).

În altă ordine de idei, în trimestrul I, importurile de animale vii s-au ridicat la 43,3 milioane de euro, fiind mai mari cu 20,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, toate provenind din ţările UE.

Astfel, în perioada menţionată, România a înregistrat un excedent de 42,4 milioane de euro în comerţul internaţional cu animale vii.

Publicat în Zootehnie

În ianuarie 2019, România a exportat animale vii în valoare de 25,1 milioane de euro, în creştere cu 14,6% faţă de perioada similară a anului trecut, 57% din aceste exporturi având ca destinaţie ţări din afara Uniunii Europene, potrivit datelor agregate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În aceeași lună, exporturile de animale vii în ţările UE au totalizat în ianuarie 10,8 milioane de lei, principalele destinaţii fiind Ungaria (4,9 milioane de euro), Croaţia (3,3 milioane de euro) şi Italia (1,2 milioane de euro).

În același interval, importurile de animale vii s-au ridicat la 15,1 milioane de euro, fiind mai mari cu 22,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2018, toate provenind din ţările UE.

Astfel, în perioada menţionată, România a înregistrat un excedent de 10 milioane euro în comerţul internaţional cu animale vii.

Publicat în Zootehnie

În primele nouă luni ale anului în curs, nivelul importurilor CIF ale României a fost cu 0,3 la sută mai mare la produse agroalimentare, băuturi și tutun față de nivelul exporturilor FOB (deficit), sector aflat pe locul III ca nivel în topul comerțului internațional pe grupe de produse după mașini și echipamente de transport unde avem excedent (47,1% la export şi 37,7% la import), la fel ca și în cazul altor produse manufacturate (32,7% la export şi respectiv 31,2% la import), aflat pe locul II.

Potrivit celor mai noi date INS, nivelul exporturilor FOB de produse agroalimentare, băuturi și tutun din total comerțului internațional pe grupe de produse a fost de 8,3%, în timp ce importurile CIF au atins nivelul de 8,6 procente. Alte grupe aflate în zona de deficit de balanță comercială au mai fost combustibilii minerali și lubrifianții, respectiv produsele chimice și cele conexe.

Cu privire la această situație, Daniel Botănoiu, fostul secretar de stat MADR a declarat pe pagina sa de Facebook: „În fiecare an discutăm că avem o balanță comercială agroalimentară care relevă faptul că suntem deficitari la unele produse agricole de bază, ceea ce conduce la o cvasidependență a pieței interne de piața intra și extracomunitară. De fiecare dată, ne îndreptăm spre Comisia Europeană cu solicitări de sprijin, ca și când doar Comisia ar fi singura soluție, deși cunoaștem faptul că, de la Comisie, nu vom putea obține niciodată mai mult decât dreptul de a acorda sprijin de minimis sau de a încuraja, limitat, o mică parte a producției prin dezvoltarea unor capacități de producție. Asta pentru că ne uităm numai la finanțare europeană și uităm că trăim într-o țară suverană, cu economie proprie, cu interese economice proprii, cu monedă proprie, cu buget național, cu un PIB care s-a triplat din 2000 până în prezent, în timp ce, economia agrară s-a «gripat», fiind finanțată aproape exclusiv din fonduri europene (limitate, după cum bine știți). Nu ne-am uitat și la alte soluții, deși ele sunt mult mai la îndemână, sunt similare cu cele pe care le iau alte state membre ale UE în mod individual și ceea ce este cel mai important: ajută și au impact!”.

Per total, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, exporturile şi importurile au crescut cu 4,3%, respectiv cu 6,8%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015. În aceeași perioadă menționată a anului în curs, exporturile FOB au însumat 42.677,8 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 49.611,2 milioane euro.

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 6.933,4 milioane euro, mai mare cu 1.392,8 milioane euro decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului 2015.

În luna septembrie 2016, exporturile FOB au fost de 5.241,2 milioane euro, importurile CIF au fost de 6.028,0 milioane euro, rezultând un deficit de 786,8 milioane euro.

Faţă de luna septembrie 2015, exporturile din luna septembrie 2016 au crescut cu 6,7%, iar importurile au crescut cu 6,5%.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 32.111,5 milioane euro la expedieri şi de 38.313,3 milioane euro la introduceri, reprezentând 75,2% din total exporturi şi 77,2% din total importuri.

Totalul schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 10.566,3 milioane euro la exporturi şi de 11.297,9 milioane euro la importuri, reprezentând 24,8% din total exporturi şi 22,8% din total importuri.

Datele valorice sunt exprimate în preţuri FOB pentru exporturi şi în preţuri CIF pentru importuri.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Statisticile de comerţ internaţional cu bunuri se stabilesc prin însumarea datelor din sistemele statistice INTRASTAT şi EXTRASTAT. Sistemul INTRASTAT: pentru comerţul INTRA-UE (schimburile de bunuri între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene); sistemul EXTRASTAT: pentru comerţul EXTRA-UE (schimburile de bunuri între România şi statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene).

Gradul de colectare a datelor prin cercetarea statistică Intrastat a fost de peste 95,0% atât pentru introduceri, cât şi pentru expedieri intracomunitare de bunuri, raportat la volumul total al introducerilor şi respectiv expedierilor intracomunitare de bunuri. Pentru restul de cca. 5,0% reprezentând valoarea comerţului sub pragurile statistice Intrastat şi nonrăspunsuri, au fost realizate estimari de date.

Publicat în Știri

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista