În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Puțină istorie

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

Integrarea, un proces natural 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

Accentul pe calitate

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

Făina se produce la comandă

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

O piață în continuă schimbare

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

Zootehnie de top

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

• Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

• Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

• Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

• Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

• Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

• Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.

Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.

Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.

Împreună și asociați, producătorii pot face performanță

Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.

Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți  trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.

Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.

În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.

**********

Comisia Europeană propune creșterea tarifelor la importurile în Uniunea Europeană de cereale, semințe oleaginoase și produse derivate din Rusia și Belarus, inclusiv făină de grâu, porumb și floarea-soarelui. Taxele vor fi de 95 euro (102,8 dolari) pe tona metrică de cereale şi de 50% pentru seminţele oleaginoase. Noile tarife vor putea fi aplicate după ce vor fi aprobate de guvernele statelor UE.

Propunerea de majorare a tarifelor pentru produsele agricole importate din Rusia și Belarus este o măsură care previne destabilizarea pieței UE prin orice viitoare redirecționare semnificativă a produselor cerealiere rusești pe piața Uniunii. De asemenea, prin astfel de măsuri se intenționează împiedicarea Rusiei să folosească veniturile din exporturile către UE pentru a-și finanța războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Tranzitul cerealelor, semințelor oleaginoase și produselor derivate din Rusia și Belarus către țări terțe nu este afectat de această propunere.

Propunerea CE va fi analizată de Consiliul Uniunii Europene și odată adoptate de Consiliu, tarifele vor fi aplicate imediat.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români solicită ca toate lanțurile de retail să ia măsuri similare cu supermarketul Kaufland, transformând riscurile economice actuale în oportunități de dezvoltare a unui parteneriat solid și durabil cu furnizorii lor de produse agroalimentare, în beneficiul cetățenilor.

„Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă salută și își exprimă aprecierea pentru inițiativa Kaufland de modificare unilaterală a termenelor de plată contractuale pentru furnizorii săi de produse proaspete de la 7 zile la 3 zile și pentru alte produse de la 30 de zile la 7 zile. Acțiunea vine în sprijinul direct al fermierilor producători și al procesatorilor de produse agroalimentare, ajutând la menținerea unui cash-flow stabil al firmelor furnizor în această perioadă complexă din punctul de vedere al resurselor materiale și financiare, facilitând totodată asigurarea stocurilor de marfă și accesul populației la produse alimentare”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Măsura Kaufland este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie 2020, fiind aplicabilă inclusiv pentru facturile înregistrate deja la supermarket și care vor beneficia de aceeași reducere de termen de plată.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Litrul de lapte ar trebui să fie plătit cu 1,7 lei (sau 40 de eurocenți), astfel încât producătorii să poată trece de nivelul de „breakeven” pe centru de cost, a afirmat Liviu Bălănici, șeful Panifcom, adăugând că nu cunoaște vreun fermier care să fie mulțumit de prețul laptelui materie-primă livrat către multinaționalele care colectează în prezent din România.

Nu mai devreme de anul 2014, Bălănici obținea 1,87 lei pe litrul de lapte, preț care îi permitea să facă investiții în ferma sa mixtă (cultură mare, creșterea porcinelor și bovinelor, respectiv panificație).

„În ceea ce privește producția de lapte, ne situăm în prezent la un nivel de 36-37 de litri pe cap de animal. Lucrăm cu LaDorna momentan, cu Lactalis și livrăm zilnic în jur de 20.000 de litri de lapte”, a declarat Liviu Bălănici, administratorul Panifcom Iași în cadrul Progressive Tour HolsteinRO - „Vezi pentru a te convinge”. „Nu cred că este mulțumit cineva de colaborarea cu multinaționalele care colectează și procesează lapte. Am avut doi ani în care prețurile au fost sub nivelul de breakeven. Chiar am pierdut bani, cu toate că am făcut producții mari și nici nu cred că vom câștiga bani în continuare. Și asta din cauză că peste 80 la sută din piață este ocupată de multinaționale și noi n-o să reușim niciodată să obținem prețuri bune. Cred că 1,7 lei litrul de lapte ar fi însă un preț corect. Acum doi ani am avut acest preț pe piață. Cu tot cu recalculat grăsimea, ajungeam până la 1,87 lei pe litrul de lapte materie-primă. Atunci era o perioadă când puteam face investiții în fermă”.

El a mărturisit însă că, în ultimul an, cu ajutorul subvențiilor europene și de la bugetul de stat a reușit să acopere o mare parte din pierderi.

„Dacă nu erau subvențiile la nivelul acesta, ușor-ușor trebuia să renunțăm la activitate. Am avut 248 de vaci eligibile la plată. Suntem cu 600 de animale la nivelul anului 2013 pentru acea subvenție națională. Cred că este incorectă data istorică și cine muncește ar trebui să primească subvențiile, nu alții care nu mai au vaci în curte”, a adăugat Bălănici.

Și pentru că tot venise vorba de costuri, el a precizat că are în continuare o mare problemă cu diferența de kilometri de la port și până în ferma sa, situată la doar nouă kilometri de frontiera cu Republica Moldova.

„Tot ce aducem din port ne costă aproape 30 de euro, iar tot ce ducem la port ne costă încă 30 de euro. În alte state, de exemplu în Germania, am văzut făcută această diferență. Toate terenurile bonitate primeau subvenții în funcție de calitatea terenului și distanța față de livrare. Acesta este un cost pentru noi, în Moldova”, a precizat șeful Panifcom.

În plus, Liviu Bălănici a declarat că în fabrica sa de pâine utilizează și făină cumpărată, în condițiile în care, în anul agricol anterior, din cele 3.500 ha, 1.200 de hectare fuseseră însămânțate cu grâu.

„Deținem o exploatație agricolă în sistem integrat: lucrăm o suprafață de 4.000 ha de teren arabil, din care 10 la sută se află în proprietate, creștem 4.500 de porcine și 1.300 de bovine (din care 560 de vaci la muls) și avem și o firmă de panificație care produce 1.000 de tone de pâine pe lună. Distribuim produse de panificație la nivel regional momentan, focusați mai mult pe orașul Iași, dar livrăm și în județele alăturate. Pentru fabrica de pâine cumpărăm făină și din altă parte. Avem însă și o moară și procesăm tot ce înseamnă grâul pe care îl producem noi. Anul trecut am avut însămânțate 1.200 ha cu grâu. Nu în ultimul rând, stăm bine la forța de muncă de nivel calificat, stăm însă mai rău la forța de muncă necalificată”, a conchis el.

Ferma Panifcom Iași este una dintre cele mai progresive ferme Holstein din țară, având ca obiective de selecție producția de lapte, ameliorarea sănătății ugerului, fertilitate, viață productivă și caracterele de conformație ale ugerului și membrelor.

Anul acesta, doar între 3.000 şi 5.000 de hectare au fost pregătite de producătorii agricoli maramureșeni pentru a fi însămânţate cu grâu, ținând cont de faptul că estimarea pentru aceste culturi era de aproape 7.000 de hectare, a afirmat directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Maramureş, Virgil Tânţaş.

„Estimăm din discuţiile purtate cu fermierii că în această toamnă vor fi însămânţate cu grâu între 3.000 şi 5.000 de hectare, deşi iniţial credeam că o se ne apropiem de 7.000 de hectare. Există o orientare spre cultura triticalelor în ultimii an, deşi fermierii care cultivă au posibilitatea să-şi verifice întreaga recoltă pe piaţa regională a cerealelor”, a precizat Ţânţaş pentru Agerpres.

El a mai adăugat că o bună parte din recolta de grâu a fermierilor este valorificată pe piaţa locală printr-o mini-bursă a cerealelor organizată de Administraţia Pieţelor din municipiul Baia Mare care poate da o anumită orientare privind prețurile de achiziție a cerealelor.

„Pentru a veni în sprijinul fermierilor din judeţul Maramureş, Administraţia Pieţelor din Baia Mare organizează, anul începând cu luna noiembrie şi până în primăvara anului următor, o mini bursă locală a cerealelor care poate determina tendinţa preţului de achiziţie la grâu, dar şi la alte cereale cum ar fi porumb, orz, ovăz, secară. Preţurile sunt orientative, însă de cele mai multe ori reflectă cererea de piaţă pe ziua respectivă. Unii agenţi economici implicaţi în afaceri agricole i-au acest reper în raport cu preţurile practicate pe piaţa naţională. Mini-bursa cerealelor poate fi un barometru real pe o durată de timp fixată care vine atât în sprijinul fermierilor cât şi al potenţialilor cumpărători”, a mărturisit șeful DAJ Maramureș.

Unul dintre cei mai importanţi cultivatori de grâu din judeţul Maramureş, Ioan Mătieş, din comuna Mireşul Mare, susţine că înfiinţarea de noi culturi de grâu depinde în mare măsură de interesul industriei de panificaţie.

„O nouă cultură de grâu este motivată de interesul industriei de panificaţie, locale sau regionale. (...) Sigur, noi nu suntem mari cultivatori de grâu aşa cum ar fi sătmărenii, dar putem spune că la un nivel modest echilibrăm piaţa pe lângă necesarul de grâu necesar industriei de panificaţie pe durata a 12 luni de zile”, a menţionat fermierul, care a adăugat că ar putea cultiva în această toamnă câteva mii de hectare cu grâu pe terenurile deţinute în judeţul Maramureş şi Satu Mare.

Conform spuselor reprezentanţilor Asociaţiei Patronilor din Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase Maramureş, anual, industria locală foloseşte peste 200.000 de tone de făină pentru a oferi cumpărătorilor pâine, dar şi o gamă largă de alte produse.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în toamna anului 2015 au fost însămânțate cu grâu 1,993 milioane hectare (ha), cu secară — 8.569 ha, triticale — 83.867 ha, orz de toamnă — 292.146 ha, orzoaică de toamnă — 77.788 ha și rapiță — 471.396 ha.

Prognoza agrometeo a ANM valabilă pentru perioada 8-14 octombrie 2016 arată că, din punct de vedere al stării de vegetaţie a culturilor agricole, procesele de creştere la culturile de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) aflate în primele faze de vegetaţie (germinare, răsărire şi înfrunzire) se vor desfăşura în general normal, îndeosebi în zonele de câmpie şi în ritmuri uşor mai lente în restul teritoriului agricol, precum şi pe suprafeţele afectate de fenomenul de secetă pedologică.

Președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, Călin Matieș, se plânge că tocmai producătorii de preparate tradiționale atestați sunt controlați în urma semnalelor de alarmă trase cu privire la prezența în piață a unor falși reprezentanți ai acestei branșe și acuză că unii reprezentanți ai statului pe zona de control „promovează furtul și hoția”.

La finele ședinței Consiliului Consultativ privind modificarea Ordinului 111/2008 care a avut loc la mijlocul lunii iulie la sediul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), șeful Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, Călin Matieș, a acordat un interviu publicației Revista Fermierului, ocazie cu care a punctat principalele probleme cu care se confruntă sectorul, dar și așteptările privind modificările legislative care se întrevăd la orizont, și anume modificarea Ord. 111/2008, respectiv apariția normelor de aplicare a Legii Supermarketurilor.

Una dintre hibele sistemului, arătată cu degetul de către Matieș, este și cea legată de controalele părtinitoare care au loc în piața produselor tradiționale. Chiar dacă cei îndreptățiți să solicite aceste verificări pentru a scoate la iveală falsurile – producătorii atestați – nu ar trebui să fie neapărat vizați în primă instanță de verificări, aceste controale fiind efectuate în mod constant, „alții” sunt voit ocoliți.

„Noi am cerut în repetate rânduri și ANSVSA, și MADR să intensifice controalele în târgurile de produse tradiționale, în piețele mari unde sunt localizate așa-numitele piețe tradiționale, doar că la solicitările noastre au venit și ne-au controlat tot pe noi, cei care sunem atestați, care am fost verificați cu două-trei luni înainte. Din nou am solicitat să facă controale și le-am spus că nu este normală situația. (...) Singur, eu, ca și președinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România sau colegii mei, nu putem să-i scoatem afară pe falșii producători. Autoritățile trebuie să-și facă treaba: ANSVSA, ANPC, să facă curățenie și să specifice în lege – orice producător de produse tradiționale trebuie să aibă afișat statutul la vânzare. Nu-l are? Afară cu el! Se pare însă că mai avem și în organele de control oameni care ori sunt prieteni, ori sunt rude cu falșii producători și promovează furtul și hoția”, a spus Matieș.

Calitatea produselor brutăriei SC Matiaș SRL din Sântimbru (deținută de Călin Matieș) a fost recunoscută de Ministerul Agriculturii, care a acordat la finele anului trecut, pentru prima dată în România, titlul „Producătorul Tradiţional al anului 2015” firmei din județul Alba.

Președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România preciza în 2015 că produsele pe care le comercializează, respectă rețeta tradițională, sunt realizate cu materie primă autohtonă, care nu a fost „îmbunătățită”, iar procesul tehnologic este în cea mai mare parte manual. Sortimetele de pâine „Rustiq” se numără printre cele 46 de produse tradiționale atestate în județul Alba.

Un alt subiect abordat cu Matieș a fost și cel de modificare a Ordinului 111/2008. ANSVSA urmează să vină în sprijinul micului producător/procesator din sectorul agroalimentar prin modificarea acestui act normativ, fiind vizată introducerea unei distincții clare între industriașul de profil și micul business în ceea ce înseamnă costurile pentru înregistrarea afacerilor nișate și cele aferente analizelor specializate, precum și diversificarea tipurilor de produse comercializate, orientarea actuală a consumatorilor fiind către produsele din pește și către cele vegetale.

În acest sens, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a organizat în data de 13 iulie, începând cu ora 10:00, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu membrii Consiliului Consultativ, având ca subiect principal tocmai acest proiect de modificare a normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare a obiectivelor din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi supuse controlului specializat.

Scopul declarat al acestei întâlniri a fost consultarea reprezentanţilor operatorilor economici care desfăşoară activităţi în sectoare ce ţin de competenţa Autorităţii, în vederea definitivării în cel mai scurt timp a acestor reglementări.

Poate cea mai importantă modificare vizată de șeful Autorității este și cea cu privire la producția și comercializarea alimentelor tradiționale (mai nou produse din pește și vegetale), în cantități mici, însă notificate corespunzător Direcțiilor Sanitare Veterinare județene și respectând reguli de igienă și siguranță alimentară.

Conform afirmațiilor lui Radu Chețan, proiectul de modificare a Ordinului ANSVSA 111/2008 este în dezbatere publică timp de 30 de zile, conform Legii 544. Se așteaptă însă atât opiniile industriei de profil, cât și pe cele ale fermierilor, micilor producători, astfel încât să se ajungă la o formă finală unanim agreată.

Revista Fermierului: Domnule Călin Matieș, de ce ați fost prezent la ședința din 13 iulie 2016 care a avut loc la sediul ANSVSA?

Călin Matieș: Am venit la ședința Consiliului Consultativ ANSVSA pentru a-l susține pe micul producător; producătorul local. Ceea ce producătorii industriali încearcă să distrugă, astfel încât să rămână numai ei în piață, ANSVSA vine în sprijinul său, al micului producător, și completează Ordinul 111/2008 cu cererea pieței.

Să exemplificăm puțin. Pentru o cantitate oarecare de produs tradițional, să spunem 20 de borcane de dulceață, un mic întreprinzător ar trebui să plătească să zicem suma de 600 de lei pentru autorizare și alți 10 lei la analiză; s-a ales praful de tot businessul lui. Atunci, ANSVSA vine în sprijinul micului producător și spune că acest mic întreprinzător ar urma să aducă doar un borcan la analiză pentru care va trebui să plătească... să spunem 100 de lei. Micii producători nu pot plăti 600 de lei sau 1.000 de lei, cât achită nu știu care mare firmă care face un milion de borcane de dulceață pe an, în regim industrial. Se va face o distincție foarte clară între industrie și micul producător prin acest Ordin 111/2008 modificat. Cu siguranță, toți trebuie să fim controlați. Indiferent că vorbim de industrie sau de mici producători trebuie să respectăm igiena în cadrul societății. Trebuie să oferim un produs sănătos consumatorului, dar va fi la un nivel mai mic. Costurile cu analizele, cele pentru controale, pentru autorizare, vor fi mult mai mici decât le are industria.

Un alt exemplu - o firmă de procesare industrială a fructelor de pădure produce un milion de borcane pentru care, să spunem, are nevoie de 10 camere cu 10 frigidere fiecare, 100 de uși de acces în încăperi și 40 de luminatoare. Până acum, micul producător care obținea doar 10 borcane, aproximativ aceleași condiții de spațiu trebuia să le îndeplinească și el. În momentul acesta, cel care produce 100 de borcane, va avea poate numai două încăperi și va avea doar două chiuvete și nu 100 ș.a.m.d. Totul se va dimensiona în funcție de volumul business-ului.

R.F.: Care este contribuția dumneavoastră la piața produselor agroalimenare tradiționale? Această modificare a Ordinului 111/2008 va duce la o îmbunătățire a activității firmei dumneavoastră?

C.M.: Eu produc pâine tradițională. Sunt din județul Alba, din comuna Sântimbru. Pentru mine, nu știu dacă va folosi treaba asta, pentru că eu, deja, sunt autorizat, sunt înregistrat, de 20 de ani fac pâine și am trecut prin toate avizările. Și înainte de intrarea în UE, și după intrare am trecut prin toate furcile caudine.

Modificarea Ord.111/2008 ar putea să mă ajute poate prin faptul că pot să cer să nu mai fiu clasificat ca și mare producător. Vreau să trec în partea cealaltă, să plătesc doar 100 de lei analizele, să vină controalele o dată la șase luni la mine să mi se ia doar probe de apă, nu să vină tot la două luni. La cantitate mică, costuri mici, la cantitate mare, costuri mari.

Cu siguranță însă, se poate dezvolta zona rurală prin această decizie. Sunt atâtea zone unde locurile de muncă sunt departe, orice sursă de venit este departe și, atunci, din ceea ce obține micul producător în gospodărie, o poate transforma în profit. În loc să vândă porcul la trei-patru lei kilogramul în viu sau laptele să-l comercializeze la 0,40-0,50 lei litrul la procesator, poate face o brânză pe care s-o comercializeze la 10 lei kilogramul, un produs finit de calitate, curat, sănătos, respectând condițiile de igienă.

R.F.: Cât vă costă în prezent analizele produselor pe care le fabricați?

C.M.: În fiecare lună plătesc analizele la pâine circa 300 de lei. De două ori pe an plătesc 200 de lei analizele apei, mai achit o dată la trei luni încă vreo 400 de lei sanitația; o grămadă de bani. Eu plătesc aceleași taxe ca și cum aș face 10.000 de tone de pâine, producție industrială. Asta în condițiile în care eu obțin 800-900 de kilograme de pâine pe zi. Fac 700 de kilograme de pâine tradițională și vreo 200 kg standard.

Cumpărând un produs românesc, banii rămân în țară și ne dăm de lucru nouă înșine

Revista Fermierului: Legea Supermarketurilor a fost modificată: Legea 150/2016 a modificat Legea 321/2009. Care credeți că va fi impactul acesteia asupra micilor producători din sectorul agroalimentar românesc?

Călin Matieș: Ne bucură  această modificare și ar trebui să fim mai patrioți, nu doar o dată sau de două ori pe an. Ungurii au făcut treaba asta de acum un an, iar pe deasupra au obligat retailerii ca, unde vând ei, în alte țări europene, să comercializeze și 100 de produse maghiare. (...) Cumpărând un produs românesc, banii rămân în țară și ne dăm de lucru nouă înșine. Vom avea astfel noi mai mulți bani și vom avea mai multă prosperitate. Dacă noi cumpărăm un produs străin, banii noștri vor da de lucru fermierului francez, englez ș.a.m.d. Noi trebuie să cumpărăm produse românești și să găsim produse românești la raft.

Pentru că ați amintit de impactul modificării Legii Supermarketurilor, în momentul în care o rețea de retail adaugă produsului tău, din cifra de vânzări, undeva la 30 de procente și un alt adaos de 30 la sută, la raft, acestea este mai scump cu mai bine de jumate. Dacă eu îi dau retailerului pâinea cu patru lei, veți găsi pâinea mea cu 10 lei la raft. Nu-i normal ca ei să câștige 60%, iar eu 40 la sută. De aceea, acum, având această obligativitate de 51 la sută, ei vor trebui să-și facă un target, să respecte, să ajungă să acopere cele 51 la sută și, atunci, nu va mai decurge negocierea astfel:„Vrei? Bine. Nu? Pleacă acasă!”, sistem practicat până nu demult cu retailerii. Va fi o negociere ca între doi parteneri.

R.F.: Din câte am înțeles, legea, chiar dacă fost discutată pe îndelete, nu este încă aplicabilă. Este nevoie de norme aprobate prin Hotărâre de Guvern, perioadă de timp de așteptare până la implementare. Credeți că va fi utilă pentru micul producătoru această lege?

C.M.: Cred că sunt sute, dacă nu mii de producători mici din sectorul agroalimentar care au încercat să intre în rețelele de retail și n-au putut. În acest moment, când comercianții trebuie să atingă un plafon de 51 la sută, cu siguranță ușile se vor deschide și vor discuta cu alte pretenții. Producătorii sunt, așteaptă la ușă, doar ei nu-i vor.

Să vă dau un alt exemplu edificator: un producător oarecare spune că pe el l-ar costa tomata bio sau salamul tradițional, astfel încât să poată plăti salariații și să rămână cu o umbră de profit, suma de 10 lei, de aceea nu-l poate da retailerului cu doar patru lei. În condițiile în care taxele la raft nu vor fi mai mult de cinci la sută, producătorul ar putea oferi marfa comercianților chiar și cu cinci lei. Astfel, retailerul poate adăuga 30 la sută; ia marfa cu 10 lei și pune un plus de 30 de procente, astfel încât la raft să fie 13 lei. Perfect. Dar dacă producătorul oferă marfa cu 10 lei, iar retailerul adaugă alți 30 la sută și 30 de procente adaos comercial, se ajunge la 17 lei. Suma de 13 lei reprezintă un preț rezonabil, nu 17 lei la care se ajungea până acum. Va câștiga și consumatorul, va mânca mai sănătos și vom vedea și că sănătatea nației va avea de câștigat.

R.F.: Produsul tradițional, prin definiție, înseamnă un produs de calitate, obținut în baza unor rețete transmise generațional, o manufactură până la urmă în care se pune suflet. Din păcate însă, sunt tot felul de impostori care vin în piață cu tot felul de produse, își pun clopul pe cap, cumpără brânză de duzină, îi adaugă ceva și o comercializează drept produs tradițional. Cum faceți să scăpați de oamenii aceștia?

C.M.: Noi am cerut în repetate rânduri și ANSVSA, și MADR să intensifice controalele în târgurile de produse tradiționale, în piețele mari unde sunt așa-numitele piețe tradiționale, doar că la solicitările noastre au venit și ne-au controlat tot pe noi, cei care sunem atestați, care am fost controlați cu două-trei luni înainte. Din nou am solicitat să facă controale și le-am spus că nu este normală situația. Le-am zis că dacă X-ulescu merge la supermarket și cumpără salam etichetat „De casă”, „Tradițional”, el își dă seama de diferență (s-a deșteptat după 25 de ani) și spune nu. Dacă produsul tradițional seamănă cu cel industrial nu are rost să cheltuie 30 de lei, în condițiile în care poate da 10 lei, spre exemplu. Ne-am furat căciula singuri în condițiile astea.

Singur, eu, ca și președinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România sau colegii mei, nu putem să-i scoatem afară pe falșii producători. Autoritățile trebuie să-și facă treaba: ANSVSA, ANPC, să facă curățenie și să specifice în lege – orice producător de produse tradiționale trebuie să aibă afișat statutul la vânzare. Nu-l are? Afară cu el! Se pare însă că mai avem și în organele de control oameni care ori sunt prieteni, ori sunt rude cu falșii producători și promovează furtul și hoția.

R.F.: Cam cât la sută din piață estimați dumneavoastră, strict pe produse tradiționale, că ar fi ocupată de falsuri?

C.M.: Cred că au rămas puține falsuri în piață. Dacă vorbim de ceea ce se comercializează în momentul de față ca produs tradițional, și aici calculăm marja, nu știu dacă au mai rămas 10 procente. S-au mișcat lucrurile. Noi, ca Federație, am lucrat la Ordinul 724/2013 și l-am făcut destul de restrictiv, destul de clar, n-am lăsat loc de interpretări, prin afișarea atestatelor, prin publicarea pe site-ul MADR a numelor producătorilor. Am făcut treaba foarte transparentă. Ne bucurăm că din cele 4.200 de produse tradiționale înainte de 2013 au rămas circa 500 curate, autentice, produse de români și sănătoase.

R.F.: Pe zona de recunoaștere europeană, în prezent, ce produse tradiționale românești avem?

C.M.: Avem Telemeaua de Ibănești, Magiunul de Topoloveni. Pe partea cu rețelete consacrate avem salamul de Sibiu. Mai sunt în lucru Novacul, Telemeaua de Mărginimea Sibiului și cred că vine din urmă și Pâinea de Pecica.

R.F.: Vă regăsiți și dumneavoastră pe această listă?

C.M.: Eu mă încadrez și chiar am istoric, doar că firma care trebuie să ne acrediteze, nu este încă atestată pe pâine. De aceea, și eu, și Pâinea de la Pecica, noi toți de la Brutăria din Sântimbru așteptăm ca respectivii să se acrediteze pe produse de panificație, iar apoi să începem demersurile de acreditare. Deocamdată nu au acreditări decât pe carne, pește și lactate.

R.F.: De unde vă aprovizionați cu materie-primă?

C.M.: Făina neameliorată o iau de la noi din țară, cu toate certificatele, de la un producător de la care mă aprovizionez în ultimii 20 de ani, un român adevărat.

R.F.: Care sunt cele mai căutate produse tradiționale la export și ce ne împiedică să dezvoltăm pe această filieră?

C.M.: Toate sunt căutate, toate au un gust deosebit. De câte ori am fost la Săptămâna Verde de la Berlin, la Târgul de Produse Tradiționale de la Roma, oriunde am fost în lumea asta, că a fost dulceață, că a fost salam, că a fost pâine, toate au fost aplaudate. Avem niște produse extraordinare. Păcat că ne împiedicăm unul pe celălalt. Organele statului mă împiedică pe mine ca producător, eu încerc să-l împiedic pe celălalt de lângă mine... Așa nu trebuie să ne bată nimeni, că ne batem noi singuri de nu este adevărat.