Dacă vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în agricultura din judeţul Alba, mai precis cu cea din zona Blajului, trebuie să discuți cu Dinu Şandru, fermier care lucrează peste 600 de hectare și îngrijește peste 500 de bovine. Zootehnist de mai bine de 20 de ani, a derulat trei proiecte cu finanțare europeană, în valoare de peste două milioane de euro, pentru a-și dezvolta ferma. Problemele cu care agricultura românească se confruntă nu l-au ocolit și a fost nevoit să aducă forță de muncă de peste hotare. Este de părere că e nevoie de o susținere adecvată din partea statului român și de proiecte strategice pe termen lung.

În anul 2000, fermierul din satul Mănărade, care aparține de orașul Blaj, a achiziţionat opt juninci din rasa Bălţată românească, de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureş, pe care a început apoi să le înmulţească din efectivul matcă. Dar dezvoltarea unei ferme presupune investiții pentru achiziția de utilaje sau construirea unor adăposturi adecvate, astfel că accesarea de fonduri europene a reprezentat o soluție pentru mulți fermieri. Astfel, în 2005, Dinu Șandru a depus un proiect prin SAPARD, în valoare de 144.000 de euro, care viza achiziţia de animale şi construirea unui adăpost pentru 50 de capete, plus sală de muls 2x4. „Am finalizat în 2007 primul proiect SAPARD și am decis să mai depun un proiect pentru cumpărarea de utilaje prin PNDR, în valoare de 420.000 de euro, pe care l-am realizat în 2009, iar în 2012 am depus un proiect care mi s-a şi aprobat în același an, de 1.478.000 de euro, pentru construirea adăpostului, plus achiziţie de uscător cereale, depozitare cereale şi o parte din utilajele de care mai aveam nevoie pentru cultura mare”, ne-a povestit fermierul din județul Alba.

La ora actuală, ferma lui Dinu Șandru însumează 520 capete de vaci de lapte, plus tineretul aferent, precum și o suprafaţă arabilă de 610 hectare, plus păşuni. Și-ar fi dorit să acceseze și alți bani de la UE, în perioada 2015-2021, dar nu a mai avut cum din motive financiare, plus că nu mai putea realiza punctajul necesar pentru a fi eligibil, având accesate deja trei proiecte.

Procesare și distribuție locală

Dezvoltarea fermei a presupus și diversificarea raselor deținute, dar și o fabrică de procesare a laptelui, realizată doar prin investiție proprie. „Am început cu Bălţată românească, am trecut la un moment dat la Holstein Friză, dar fiind foarte pretenţioase am renunţat la o parte din Holstein şi vreau să trec acum pe Montbeliarde şi Jersey. Acestea vor fi rasele de vaci care vor rămâne în fermă, în viitor. Acum avem cam 180 de vaci la muls, am achiziţionat recent din Franţa 66 de juninci Monbeliarde, iar din Danemarca încă 44 de juninci Jersey. Urmează să ne reprofilăm pe alte rase, pentru a fi laptele mai benefic în procesare. Ai un randament mai bun din procesare dacă laptele are proteină ridicată, cu grăsime ridicată. Calitatea produselor lactate este mult mai bună când calitatea laptelui e la un standard mai înalt”, a arătat fermierul.

Strategia pentru distribuția produselor realizate a vizat o piaţă locală, pentru care să fie trimise produse proaspete. „Inclusiv firma are un magazin de prezentare în Blaj, în schimb nu avem acces deocamdată la marile magazine, pentru că acolo se cer nişte condiţii pe care noi nu le îndeplinim, deoarece termenul de valabilitate la produsele noastre, care sunt naturale, e foarte scurt. Cel mai lung termen îl avem la telemeaua proaspătă, de 30 de zile, la caşcaval de 90 de zile sau 120 şi untul, de 90 de zile”, explică Dinu Șandru.

Fermă românească, angajați din Nepal

Mulți crescători de vaci de lapte afirmă că e  „o adevărată nebunie” să te implici în acest domeniu care te lasă fără vacanţă, libertate și devii practic prizonierul fermei. Dinu Șandru spune chiar că a crește vaci de lapte a devenit o îndeletnicire dificilă chiar și pentru alte țări, mai ales că generațiile care vin nu se arată prea dornice a se mai implica în zootehnie. „Necesită foarte mult timp şi nu mai avem forţa de muncă necesară. Nimeni nu-şi mai doreşte să ajungă în zootehnie. Nici chiar medicii veterinari nu mai vor în fermă, ci să fie agenți de vânzări la medicamente, într-o farmacie veterinară, să trateze animale de companie. Nimeni nu-şi mai sacrifică timpul liber şi familia pentru zootehnie. Am căutat ceva medici veterinari în ultimii doi ani, dar niciun medic veterinar nu‑şi mai doreşte să lucreze efectiv în fermă”, ne-a declarat fermierul, subliniind că, dacă vrei să faci o investiţie la nivel industrial, devine o misiune imposibilă în lipsa unei echipe, indiferent cât de bun profesionist ești tu.

Pentru a depăși provocările cauzate de forţa de muncă, chiar şi de cea necalificată, a decis în urmă cu mai bine de doi ani să aducă muncitori din Nepal. „Am recrutat în prima fază 15 persoane şi, la momentul actual, avem zece persoane, trei femei şi șapte bărbaţi în fermă, cu care facem munca necalificată”, a precizat Dinu Şandru.

Roboții, viitorii „angajați” din zootehnie

Pentru utilaje spune că nu are probleme atât de mari cu personalul, deoarece a investit foarte mult în tehnică. „Avem utilaje de generaţie nouă care costă şi mulţi bani, dar care și creează confort angajatului. Acesta e singurul avantaj pe care-l avem, acolo nu ducem chiar atât de mare lipsă de forță de muncă precum în ferma de animale, unde viitorul ar fi de robotizare. Pe viitoarea PAC, adică PNS 2023-2027, proiectul pe care aş dori să-l realizez ar fi investiția în roboţi, respectiv robiţi de muls, roboţi de curăţat, roboţi de furajat, indiferent cât ar costa. Să presupunem că m-ar costa două milioane de euro să robotizez toată ferma, tot aş prefera să mai trag zece ani de rate, de proiectare şi de tot, ca să pot să cumpăr roboții”, ne-a spus fermierul.

Atitudine conformă realității românești

Deși optimist pentru că a realizat cam tot ce și-a propus până în prezent, Dinu Șandru afirmă că viitorul îl vede „un pic în ceaţă”: „Se vor face multe schimbări pe Planul Național Strategic 2023-2027. Vor fi anumite modificări şi vor fi finanţări pe zone – în ultimul timp, a fost mai mult pe zona sudului, unde s-au dezvoltat mai mult ferme. Dar depinde de Ghiduri şi pe ce se bazează Uniunea Europeană să subvenţioneze, să dezvolte mai mult. Îl văd în ceaţă că nu mai avem siguranţă, mai ales în România, din partea instituţiilor care fac legile, nu știu dacă peste doi ani am unde să mai vând produsul, nu știu dacă nu voi avea nişte condiţii foarte grele, de neîndeplinit. Vă dau un exemplu clar, Legea mirosului. Sunt pasibil să iau o amendă oricând, dacă deranjez un trecător.”

Dinu Şandru crede că ne-am schimbat foarte mult ca naţiune și nu mai suportăm nimic. Când a ridicat silozul de porumb, a fost nevoit să treacă prin localitate cu utilaje, tractoare, cu remorci de tonaj mare, ceea ce a nemulțumit localnicii. „În doar trei zile am făcut silozul şi ieşeau la poartă, urlau şi făceau cu mâna că suntem nebuni, că nu mai terminăm odată… şi stăm într-un sat. Oamenii nu mai înţeleg că mai trebuie produsă și mâncare... Eu am fost în Franţa, în Germania, în Danemarca, în Ungaria. Acolo nu are nimeni treabă cu agricultorii. Am rămas surprins când în Franţa am văzut și femei conducând utilaje agricole, inclusiv pe câmp şi prin oraş.”

Este nevoie de crearea unei infrastructuri pentru utilajele agricole, dar până atunci fermierii sunt nevoiți să o folosească pe cea existentă, iar atitudinea localnicilor și a autorităților să se conformeze realității românești.

Nu merită să investești într-o țară nesigură, fără strategii

O altă provocare pentru agricultorii români este lipsa unor strategii pe termen lung în agricultură. Chiar dacă din 2027 nu ar mai fi subvenţiile agricole, agricultorii cred că existența unei pieţe libere şi corecte le va permite să producă în continuare, deoarece la mâncare nu se poate renunţa. „Ar trebui însă să ne gândim la siguranţa alimentară, la care nu se gândeşte nimeni, indiferent cine vine. «Vin ai noştri, pleacă ai voştri»  rămâne tot la nivelul discuţiei și nu se pune accent pe absolut nimic, ca să avem un viitor în siguranţa alimentară. E nevoie de o strategie pe cel puţin trei sau cinci ani, să ştim: da, putem produce cinci ani o cantitate de lapte... un exemplu este cota de lapte.”

Această lipsă de predictibilitate îl face să afirme că-și va sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură care nu-ţi asigură un plan de viitor.

Este necesară susținerea sectoarelor afectate, mai ales în contextul actual, în care prețul tuturor input-urilor a crescut. „Noi vindem laptele astăzi la acelaşi preţ ca şi acum un an, când motorina era 4,50 lei pe litru, acum trecând de 6 lei, iar statul nu intervine deloc cu o subvenţie indirectă, să zică «stai un pic, nu putem omorî un sector!». Deci e o nesiguranţă mare în ţara noastră, pentru că nu se intervine din partea statului. Într-adevăr, ne-a dat subvenţia de COVID, dar nu s-a dat cât s-a promis, 100 de euro, ci 69 de euro. Subvenția aceasta a scăzut cam cu 40%. Deci în loc să dai când e greu, tu scazi. E o greşeală mare, pentru nişte investiţii costisitoare. Sincer, dacă lucrurile în viitorii cinci ani, până când termină copiii, cel mare termină inclusiv facultatea, nu se îndreaptă spre o cale mai sigură în România, eu sincer mi-aș sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură, care nu-ţi asigură un viitor, un plan de bătaie de viitor”, ne-a zis în încheiere fermierul Dinu Șandru.

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

La Șăulia, în județul Mureș, membri ai Federației Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele sectorului, dintre care cea mai gravă era cea legată de sprijinul care ar trebui să vină din partea autorităților. Am fost prezenți la întâlnire și am reținut câteva opinii legate de acest lucru, dar și despre alte probleme conexe.

Situația acestui sprijin este, după cum se știe, controversată. Pe de o parte, cuantumul a scăzut continuu, iar pe de altă parte, modul de atribuire a determinat o situație nefirească, adică, primesc bani cei care au avut animale la un moment dat, în condițiile în care ei nu le mai au, iar cei care le au acum nu primesc nimic. Profitându-se de conjunctura creată de alocarea unor fonduri pentru cei afectați de criza economică provocată de pandemia de Covid-19, s-a stabilit, de comun acord cu fermierii, ca subvenția pe cap de animal să fie minimizată, iar ajutorul să fie primit în mod real pe calea ajutorului de covid. Numai că acesta nu vine sau vine destul de greu. În momentul discuției, se punea încă problema cui se va acorda acest ajutor, ce dimensiune trebuie să aibă ferma care să primească ajutor și pe ce criterii să se stabilească această valoare. În federație sunt și fermieri care au animale de ordinul sutelor de capete, dar și dintre cei care nu depășesc 10, 15 capete sau chiar mai puțin.

Fermieri mici, fermieri mari

De altfel, există o polemică la nivelul agricultorilor, care împarte societatea acestora în fermieri care au performat peste un anumit prag, susținând piața cu produsele lor, numindu-i fermieri mari, și cei care nu reușesc să participe la piață cu mare lucru, având un randament mai scăzut, numiți, evident, fermieri mici. Unii susțin că cei dintâi ar trebui ajutați, pentru că ei generează progres și pentru restul societății, realizând, pe lângă producția propriu-zisă, locuri de muncă și resurse financiare la buget, prin plata de taxe și circulația TVA-ului. Aceiași susțin că direcționarea fondurilor către susținerea celor mici reprezintă o risipă și că nu ar trebui să se facă asta. De cealaltă parte, argumentele sunt legate de procentul foarte mare reprezentat de fermierii mici care, dacă nu ar fi susținuți, ar determina o diminuare majoră a producției în sine, dar și o presiune accentuată pe susținerea socială, pentru că aceștia vor rămâne fără nicio sursă de venit.

Aceste două abordări sunt, putem spune, cele radicale. Fermierii, între ei, mici și mari, au perspective mai puțin dure. Fiecare înțelege că și celălalt trebuie să trăiască, dar este afectat în primul rând de propria situație. Iată câteva opinii ale unor crescători de vaci de lapte, participanți la dezbatere.

Iako Tibor, crescător de vaci din Bodoc, județul Covasna, care are un efectiv de 97 de animale, jumătate din ele, de carne, Angus, și jumătate de lapte, Bălțată Românească și Holstein, care este și președintele Asociației județene a crescătorilor de bovine din județul Covasna, o asociație cu 1300 de membri, crescători și mici, și mari, ne explică motivul venirii la Șăulia: „Astăzi am venit pentru ca să vorbim despre subvenții. Cea mai mare problemă este că ajutorul de stat nu l-am primit pentru Registre și asociații, n-am mai primit bani din noiembrie și nu mai putem să dăm salariile la oameni. Cu ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu, n.r.), iar nu știm ce vor. Am primit cei 5 lei pe bovină și ne-au promis că o să ne dea în loc de ANT un ajutor de covid, de 140 de lei pe bovină și 235 lei pe tona de lapte. Dar n-au aprobare, oamenii așteaptă. După câte am înțeles, au zis că n-o să le dea celor care au datorii la stat, dar datorii la stat din ce cauză au? Tot din cauza asta au datoriile, că nu și-au primit banii la timp”.

El susține că în interiorul asociației nu sunt discuții legate de cine să primească și cine nu subvenții. „La noi nu sunt probleme cu fermierii mici sau mari, problema e că nu primim subvențiile la timp, nu primim subvenții care să ne scoată din impas, prețul laptelui este mic, pe lângă asta mai avem probleme cu urșii, acum pentru cei care au ieșit la pășune sunt foarte multe probleme: le omoară câinii, în primul rând, după aceea animalele”, ne aduce Iako Tibor în atenție o problemă despre care nu se prea discută și continuă puțin malițios la adresa unor presupuse directive de protejare a urșilor venite de la Bruxelles: „Stăm foarte bine cu urșii. Ar trebui să dăm și la ceilalți, adică în Uniune, pentru că nimeni din Uniune nu vrea să primească urși. Ar trebui să primească și ei, să vadă cum e să ții animalele pe pășune și să vină ursul să le mănânce. Avem probleme mari și la porumbul siloz, și la porumbul normal. Intră urșii și ne strică, intră și pe sub „păstorul electric”, își face groapă și intră pe sub el și n-are nicio treabă”.

Un lucru bun pe care îl remarcă este faptul că pot să negocieze puțin mai bine prețul de vânzare al laptelui. „Avem un centru de colectarea a laptelui, unde strângem laptele numai din comuna Bodoc, avem în jur de 3000 de litri de lapte pe zi. Asta este bine, că avem o cantitate destul de mare și putem negocia mai ușor cu procesatorul. Sunt mulți fermieri care primesc și acum 90 de bani, dar nu la noi la Bodoc, în alte comune. Cu banii ăștia nu este plătită munca omului... eu sper să mai reziste, dar nu cred.”

Practic, nu se mai face profit

Ovidiu Onișor are un efectiv de 700 de capete de vaci din rasa Holstein și lucrează o suprafață de 1600 de hectare, având 35 de angajați. Nu pare mulțumit de productivitatea pe care o are, de 8000 de litri pe cap de vacă, spunând că mai este mult până va ajunge la producțiile omologilor săi de pe continentul american, care au vaci care produc 12000 de litri. Sigur că această nemulțumire este legată și de conjunctura creșterii prețurilor la inputuri pe fondul stagnării prețului de vânzare a laptelui. „La ora aceasta, suntem la limită vizavi de profitabilitate, nu vreau să spun că acum suntem pe pierdere și că am fost pe pierdere și că tralala, dar afacerea nu mai devine rentabilă. Având în vedere că prețul cerealelor a crescut cu cel puțin 50-60%, pot să dau și niște exemple și cei care mă ascultă să-mi dea sau nu dreptate: porumbul de la 60 de bani a ajuns la 96 de bani, șrotul de rapiță a ajuns de la 1,12 la 1,65, tot ce înseamnă input – grâu, orz, triticale, orzul de la 60 la peste 90 de bani, toate s-au scumpit cu cel puțin 50%. Cerealele reprezintă cam 70% din prețul de cost. În momentul acesta, noi practic nu mai facem profit. Prețul laptelui, că despre asta poate fi vorba, a rămas fix sau nu s-a majorat de peste doi ani. Deci eu cu procesatorul cu care am contract nu mi-a mărit prețul de 2 ani și 8 luni. Nu vreau să dau numele procesatorului, ei spun: au fost probleme, HoReCa s-a închis, nu mai există desfacerea care exista în trecut, dar bun – și noi putem să mergem pe zero profit? Cât vom putea să rezistăm? Lucrurile sunt destul de grave, sincer. Eu nu sunt tipul care să se plângă, să spună că vine și face agricultura de hobby, că e un mod de viață – nu e niciun mod de viață! Agricultura trebuie s-o faci ca să-ți asigure un profit familiei și angajaților tăi, fiindcă de asta te duci dimineața la lucru, să faci bani, nu să pierzi bani. Dacă pierzi bani, mai bine stai acasă, vinzi și-ți vezi de treabă. Activitatea nu mai e sustenabilă în momentul de față la prețul acesta al laptelui, care rămâne constant foarte jos – că nu vreau să dau cifre fiindcă e vorba de cantități, eu produc peste 6500 de litri pe zi – nu mai e sustenabilă afacerea, în condițiile în care prețul cerealelor urcă, energia urcă, gazul urcă, salariile urcă, toate urcă, prețul nostru de vânzare al laptelui rămâne de trei ani fix.”

În permanență e nevoie de investiții

Făcând parte dintre fermierii cu performanțe și cu o viziune modernă asupra producției, calculul pe care îl face Ovidiu Onișor are în obiectiv investiția în dezvoltare, un proces care dacă lipsește este egal cu regresul. „Noi am făcut o socoteală, pe preț de cost față de 2019, fermierul român crescător de vacă de lapte pierde undeva la 400 de euro. Asta înseamnă că la 300 de vaci eu pierd 120.000 de euro. Până la urmă, suma era undeva la 450, dar hai să zicem cu ce or să mai dea, am ajustat-o la 400. Deci undeva sunt sume pe care n-ai de unde să le scoți din buzunar și în capitalismul ăsta sălbatic investiția e esențială. Nu investești – ieși din piață.”

Este de acord și cu investițiile pe fonduri europene, la care a recurs de multe ori, dar experiența l-a transformat pe Ovidiu Onișor într-un critic al acestor investiții: „Dacă vorbim de investiții de AFIR și din astea, păi astea le faci peste cinci ani! E ceva de neimaginat! Tu vrei să-ți faci un proiect prin care să-ți cumperi nu știu ce, să construiești nu știu ce și implementezi proiectul acesta de astăzi peste cinci ani. Cine mai are răbdarea asta? Se schimbă tehnologiile, până peste cinci ani! Până ți-l avizează, până ți-l autorizează, până faci licitația, până începi, până deschizi-închizi – eu nici nu mă mai simt în stare! Eu am făcut trei proiecte AFIR, unul a durat vreo 5 ani, unul vreo 3, unul vreo 2 – alea pe construcții te termină. Acolo n-ai nicio șansă. V-am spus, construcțiile gratis să mi le dea, că nu îmi mai trebuie. E foarte complicată povestea asta, birocrația asta. Și nu știu ce atâta frică? Că dacă nu folosește banul acolo, că-l folosește dincolo – și dacă chiar nu l-ar folos pentru grajdul ăla, ci pentru celălalt grajd, care-i problema? Că nu-și ia Jeep, nu-și ia barcă cu motor! Îl folosește tot în fermă, tot acolo se vor regăsi banii. Dă-i un plafon, «fă ce vrei cu ei, dar demonstrează că ai mărit producția de lapte, că ai creat locuri de muncă, că plătești mai multe impozite la stat și treaba ta ce faci cu ei!»”.

Subvenția, între eficiență și fairplay

Este printre criticii subvenționării fermierilor mici, care, consideră, ar trebui să fie ajutați altfel. „Se dau niște bani care nu se regăsesc în piață, să zici: «Domnule, la ce e bună subvenția asta?», «Simplu, ca prețul cerealelor, prețul mâncării – ca să nu discut pe toată filiera – să fie foarte mic». Cred că ăsta a fost scopul pentru care s-au creat subvențiile acestea. Și care-i rezultatul? Nu știu cât e de ieftină mâncarea, probabil că e ieftină, dar dă la cel care produce mâncare ieftină, dă la cel care creează locuri de muncă, dă la cel care asigură un trai mai bun, la care vezi că rămâne ceva după el. Vorba aia, că până la urmă și asta e o chestie, să rămână ceva după tine. Și asta e o satisfacție. Deci povestea asta că dă-i la cine are teren în proprietate n-are nicio relevanță. E o pierdere de vreme, bani pierduți, e ca și cum ai lua o cisternă de motorină și-i dai drumul aici pe lacul ăsta în jos. Și poluează, și folosește la nimic. Nu rămâne nimic după el, rămân doar bani aruncați. Plătiți de cine? Tot de noi! Sunt bani aruncați. Cel care – ca și colegul – face 4000 de litri pe cap de vacă, la ce să-i dai bani celui care face 4000 de litri pe cap de vacă? La ăla care face 3 tone de grâu? Bun, încurajează-l să facă mai mult, încurajează-l să ia credite cu dobânzi mici, încurajează-l să facă o școală, educă-l, fă ceva cu el! Și dă-i de la Agenția Statului teren, fă-i ceva, ridică-l și pune-l, aliniază-l cu ce se întâmplă în Europa, să concureze de la egal la egal cu fermierul străin. Nu poți să concurezi cu fermierul străin cu trei vaci și două hectare de teren!, că n-o să poți niciodată să faci o investiție să-ți iei un tractor, să-ți iei o combină, să-ți faci un grajd, oricum ți-ai face calculele”, explică Ovidiu Onișor.

În replică, Nicolae Stângă, care reprezintă asociația județeană din Sibiu, o asociație care are membri care dețin efective de la 5 capete în sus, este foarte nemulțumit, după cum și spune, de felul cum este privită majoritatea fermierilor pe care îi reprezintă: „Avem peste 80% care se încadrează între 20 și 40 de capete. Deci nu putem să venim să avem neplăcerea să-i dăm deoparte pe cei 80% și să mergem pentru 10-15-20% dintre fermieri care au sute, mii de capete, or, asta nu ne-ar face să fim fairplay față de ceilalți fermieri ai noștri. Sunt familii, și tinere, și mai puțin tinere, la care ăsta e venitul lor: 10, 20, 30 de capete, de pe urma cărora câștigă, se gospodăresc, își trăiesc viața, or, nu pot să fiu de acord ca ei să dispară și să reziste numai cei cu sute sau mii de capete. Asta este nemulțumirea mea”.

La aceasta se adaugă faptul că rasa pe care o cresc ei este una mixtă și nu atinge performanțele celor specializate, fapt care îi dezavantajează, în condițiile în care valorile respective devin parametrii luați în calcul la calculul subvenției. „Dorim să se plătească și performanța, dar să nu-i uităm pe cei mici. Nu dorim ca totul să se impună de la 7.000-8.000 de litri, mai ales că noi avem majoritatea animalelor Bălțată care nu se ridică la această cantitate mare de lapte, de 8000 de litri. Noi nu avem nimic cu cei care au și altă rasă, dar noi avem în zonă, și eu reprezint o zonă în care 80% sunt Bălțată românească, și atunci Bălțata românească, fiind o rasă mixtă, automat nu are caracteristicile unei Holstein sau ale unei Bălțate negre românești care să aibă 7.000-8.000 de litri de lapte. Și atunci a noastră începe de undeva de la 4500 și poate să ducă la 5000, 6000, 7000 care-s cele mai bune, dar majoritatea se încadrează la plus 4500 de litri de lapte”, arată Nicolae Stângă.

Crede că fermierii mici și mijlocii ar trebui să se asocieze în cooperative, pentru a putea să facă investiții comune, și chiar are intenția de a pune bazele unei astfel de cooperative în zona sa. „Urmează să punem bazele unor cooperative, sperăm să-i convingem pe fermierii noștri, pentru că le e și frică, dar cu timpul și văzând că unele au succes, sper să-i putem convinge, pentru că cooperativele pot să facă investiții, pot face în felul acesta și o mică procesare, pot să și primească fonduri, pot să primească din partea băncilor mai bine creditele, pot să acceseze și creditele care sunt pentru IMM-uri și pentru investiții, eu zic că e benefică”, punctează Nicolae Stângă.

Organizarea, motorul dezvoltării

Ionel Chirilă este un fermier care se autodefinește din „clasa celor mijlocii, pentru că ferma noastră este destul de măricică, aproximativ 150 de capete”. Spune că totul depinde de organizare. „Absolut totul depinde de cum ne organizăm, cum punem problema furajării animalelor, cum punem problema vânzării animalelor și în principal a producției pe care o obținem după ele. Din punctul meu de vedere, putem să zicem că devine profitabilă cu pași mărunți, dar este o chestie de viitor, o chestie care dă viață mai departe gândului tău. Asta, când ai investiții și investițiile sunt făcute în principal cu gânduri de dezvoltare, cu tehnologie nouă, cu tot ce se poate mai modern, pentru a ne ușura munca și a ușura tot ce există în fermă, atât munca ta în sine, cât și a angajaților. Atunci începi să devii profitabil și poți să-ți faci planuri de viitor”, precizează Ionel Chirilă.

Crede că se poate dezvolta și din resurse proprii, dar foarte încet. „Totuși, ar trebui apelat la un împrumut sau, în baza fondurilor, acestea trebuie investite cu foarte multă grijă și investite exact acolo unde trebuie, pentru a-ți optimiza lucrarea, pentru a-ți menaja sănătatea, pentru a face un plan de viitor viabil.”

Cel mai important e prețul de vânzare

Legat de dimensiunea fermei, Ionel Chirilă nu trece pe primul plan, ca importanță în profitabilitatea unei ferme, efectivul de animale, ci prețul laptelui, apoi pe cel al inputurilor. „Cel mai important și mai important este prețul de vânzare al laptelui, că de acolo pleacă toate. Dacă ai un preț bun de vânzare al laptelui, atunci poți să te gândești și la celelalte investiții. Un fermier care ține foarte mult la partea contabilă, partea economică, își face calculele atât pentru prețul de cost al laptelui pe care-l are în fermă, cât și pentru celelalte costuri. Iar atunci când ai un preț bun de vânzare al laptelui îți permiți ca să faci și achiziții, să-ți cumperi utilaje, să-ți modernizezi ferma, să-ți faci viața mai ușoară, cu alte cuvinte. Deci importanța majoră, vreau să menționez, o are în primul și-n primul rând prețul de vânzare al laptelui, pe care fiecare ar trebui să și-l negocieze cu procesatorul”. Fermierul susține că în ciuda atitudinii destul de rigide a procesatorilor care nu prea negociază cu producătorii, sunt și dintre aceia care țin cont de unele aspecte. „Unii procesatori țin cont și de evoluția fermei și atunci ei analizează: văd o fermă care are un viitor, o fermă viabilă, o fermă cu un pic de istorie, dacă putem spune așa, pentru că dacă te muți de la un procesator la altul, începi să pierzi din credibilitate, începi să pierzi...”

Ioan Pălășan are o fermă în comuna Saschiz, satul Cloașterf, de 300 de vaci, dar lucrează și aproape 500 de hectare de teren. El pune accent pe faptul că scumpirea inputurilor a dus la creșterea prețului de producție cu aproape 50 la sută. „Creșterea prețului de cost al laptelui din cauza scumpirii foarte mari, aproximativ cu 50%, a tuturor produselor pe care le achiziționăm noi; într-adevăr, cu ce producem noi ne mai ajută faptul că prețul de cost al produselor noastre n-a fost foarte, foarte mare anul trecut, și asta ne ajută să supraviețuim. Dar dacă ar fi să ne raportăm numai la prețurile la care au ajuns inputurile în agricultură anul acesta, cu greu am face față concurenței și cu greu am realiza profituri. Noi facem parte integrantă din Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele, că dacă primești niște bani trebuie să ai și niște obligații, nu numai drepturi, și practic suntem concurenții fermierilor foarte performanți din Occident, pentru că circulația e foarte rapidă a laptelui, a diferitelor cereale... și dacă nu vom reuși să ne modernizăm și să devenim performanți, în ceea ce privește cultura mare și respectiv laptele, nu vom mai putea face față și va trebui să ne lăsăm. Impresia mea e că foarte mulți așteaptă situația asta a noastră viitoare dificilă din punct de vedere financiar, tocmai ca să ne achiziționeze, să cumpere la prețuri de nimic.”

Grija pentru programele viitoare de dezvoltare

Petre Bordean este președintele asociației județene Brașov, fiind fermier în comuna Bod, cu o suprafață de vreo 30 de hectare și vreo 75 de bovine. Susține că ar trebui să se pună accent pe negocierea cu guvernanții în ceea ce privește situația programului următor de dezvoltare. „Am sugerat colegilor să punem problema și Programului național PNDR 2023-2027 sau 2028, care va fi, și-n acești doi ani pe care-i avem, de tranziție, eu am propus ca acești bani să fie foarte ușor accesați de fermierii mijlocii și mici, chiar de fermele de familie, fiindcă noi din producție nu putem face investiții în fermă, deci nu ne putem utila ferma, nu putem achiziționa furaje de bună calitate și altceva, fără să avem această posibilitate de a accesa proiecte. Și asta a fost ideea mea, să facem propunerea ca pentru sectorul bovin, acum având în vedere faptul că bovina nu e chiar ca porcul și pasărea, e un sector foarte greu, și noi dacă-l distrugem acum, anul ăsta, nouă ne trebuie 5-6 ani să revenim, fiindcă bovina devine productivă după trei ani, nu e ca pasărea și porcul. Deci trebuie să ținem cont de treaba asta. Foarte mulți fermieri acum încearcă să renunțe. Până acum n-au apărut în media vânzări de ferme – uitați-vă pe toate canalele media, găsim ferme la cheie de vânzare.”

Crescătorul este de părere că există o categorie de așa-ziși fermieri care fac proiecte doar ca să încaseze fonduri și subvenții fără a produce ceva, îi numește vânători de subvenții, pentru că, spune el, orice proiect vine și cu subvenții. „Să înlăturăm vânătorii de subvenții și de proiecte – că indirect sunt și vânători de subvenții, fiindcă ei, dacă accesează proiecte, acolo vin cu subvenții: fiecare proiect, în agricultură, implicit aduce și subvenții. Deci, una la mână, fură banii din proiect, fură banii și din subvenții și, doi la mână, ne dezavantajează pe noi, fermierii care muncim și ne chinuim. Noi avem mari probleme: avem probleme cu muncitorii. Dacă noi nu utilăm fermele, nu băgăm roboți de muls, nu ne facem săli de muls, nu achiziționăm utilaje – pentru că se pune problema forței de muncă, extraordinar de greu se găsește și nu e calificată, nu găsim personal calificat –, foarte mulți o să renunțăm”, arată Petre Bordean.

În loc de concluzii

Președintele interimar al Federației Crescătorilor de Bovine, Iacob Boca, cel care a fost și gazda de la Șăulia, concluzionează că întâlnirea a fost una echilibrată, între profesioniști. „Pot să spun că a fost o întâlnire în care fiecare și-a spus ce are mai greu pe suflet la ora asta, sperăm că o sinteză făcută cum trebuie o să fie un material serios pentru guvern, chiar pentru România și pentru viitorul colegilor mei, crescători de vaci cu lapte. Colegii s-au exprimat până la urmă corect, cinstit, fiecare n-a venit să întindă mâna, n-a venit să ceară, să se milogească, a venit să-și spună necazul care-i paște, pentru că sunt oameni conștienți care judecă că într-un viitor apropiat, dacă nu ne organizăm și statul nu vine cu măsuri, vor fi în poziția de a se destrăma, de a închide fermele.”

Iar reprezentantul ministrului Oros, la rându-i fermier, care a fost și primul președinte al federației organizatoare, Dorel Secară, spune că înțelege toate problemele ridicate și că le va susține mai departe: „Problemele pe care le-au ridicat fermierii le înțeleg foarte bine, în calitatea mea de fermier mă confrunt și eu cu aceste probleme, problemele pe care le-au ridicat colegii fermieri sunt probleme obiective, probleme reale, perioada pe care o traversăm acum este o perioadă dificilă pentru sectorul creșterii bovinelor din România, din mai multe considerente. Și aș vrea să vă spun faptul că majoritatea colegilor au explicat foarte clar, cu date clare, că prețul de cost a laptelui pe care-l produc, sau al kilogramului de carne pe care-l produc colegii care produc carne, prețul de cost a crescut foarte mult, iar prețul de vânzare al materiei prime, respectiv lapte, carne, stagnează de vreo trei ani, ceea ce le diminuează profitul până la dispariție. Și avem aici colegi care au exploatații performante, dotate tehnologic, unde fac tehnologie adevărată și nu fac amatorism. Eu mi-am permis să notez aici câteva probleme, doar le punctez foarte scurt:

•       sunt îngrijorați fermierii noștri de creșterea prețului la gaz, la motorină, la electricitate, ar dori aici niște compensații;

•       forța de muncă – pe modelul din construcții – sprijinită;

•       acciza la motorină este o problemă, ar fi de dorit chiar eliminarea sa;

•       subvențiile să fie legate, oarecum, și de producție;

•       cei care iau subvenții și nu lucrează pământul să fie eliminați;

•       facilități la proiecte – pentru că sunt interesați și de dezvoltarea fermelor, la rectificarea bugetară, foarte important, și aici colegii vor întreprinde               măsuri concrete;

•       revenirea la ANT-ul care a fost și sprijin covid pentru toate speciile, nu numai pentru bovine;

•       măsuri legislative legate de protecția produsului românesc și alte probleme”.

Paradoxul pe care nu reușim să îl elucidăm de atâta amar de vreme este: dacă înțelegem că problemele cu care ne confruntăm au cauze obiective și soluții rezonabile, oare de ce trebuie să așteptăm al doisprezecelea ceas pentru a căuta să înlăturăm acțiunile care le-au provocat sau să punem în aplicare acele măsuri capabile să le rezolve? Să fie rea-voință? Nu putem concepe. Nepăsare? Greu de spus. Neștiință? Puțin probabil, pentru că soluții se tot vehiculează. Oare ce ne scapă?

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Presele Impress sunt produse de Poettinger la fabrica sa din Grieskirchen (Austria), dar, în curând, producția va fi mutată în apropiere, într-o nouă fabrică construită într-un timp record, din necesitatea de a face față cererii crescânde de utilaje pentru recoltarea furajelor. Noua fabrică a fost inaugurată pe 11 iunie 2021 și va produce toată gama de prese și greble de mari dimensiuni. Utilajele pentru lucrările solului se produc la Vodanany în Cehia, iar semănătorile, inclusiv cele pentru semănare în mulci (Terrasem), se produc la Bernburg în Germania. În România, de 20 de ani, importatorul oficial Poettinger este NHR Agropartners.

Gama de prese de balotat Impress cuprinde prese cu cameră fixă, prese cu cameră variabilă și combinații pentru balotat și înfoliat baloți, produse în trei variante: Impress standard, Impress Master, destinate fermierilor obișnuiți și Impress Pro, celor cu volum de lucru foarte mare. Modelele cu cameră variabilă Impress 155V și 185V sunt fără sistem de tocare, iar cele Master și Pro atât la presele cu cameră fixă, cât și la cele cu cameră variabilă, cu 16, respectiv cu 32 de cuțite. Presele Poettinger (Pro) sunt singurele din lume care asigură lungimea de tocare de numai 36 mm, ceea ce asigură o compresie ridicata a balotului.

Caracteristicile de bază ale acestor prese Poettinger sunt fiabilitatea, ușurința și siguranța utilizării și capacitatea de a balota cu performanțe deosebite orice material, umed sau uscat: paie, fân, siloz.

Intrarea lui Poettinger pe piața preselor pentru baloți cilindrici a fost determinată de dorința de a aduce tehnologia de balotare existentă la un nivel superior. Acest lucru a fost posibil deoarece mulți dintre angajații Poettinger sunt ei înșiși fermieri. Prin urmare, ei gândesc continuu la cum să îmbunătățească mașinile cu care lucrează, urmărind în special creșterea productivității, ușurința operării și întreținerii și siguranța în exploatare. Astfel, unele sisteme nu sunt doar îmbunătățite, ci sunt regândite complet.

Puncte-cheie ale preselor Poettinger Impress

• Opțiune de legare cu plasă sau cu folie în loc de plasă

• Unice pe piață! Posibilitatea de a scoate pachetul de cuțite în afara presei pentru întreținere ușoară și în siguranță

• Fluxul de material este pe deasupra rotorului transversal, ceea ce crește capacitatea presei

• Bara de tracțiune cu suspensie integrată și înălțime reglabilă hidraulic, care permite preluarea brazdelor cu volum mare

• Unice pe piață! Tocare cu 32 cuțite la Impress Pro (16 cuțite la Master), dimensiunea tocăturii min. 36 mm, pentru presare optimă

• Cel mai mare grad de siguranță în exploatare

• Ușurința întreținerii (separarea componentelor, gruparea locurilor de intervenție, gresare centralizată, opțional automată, lubrifierea progresivă a lagărelor etc).

Pick up. Sunt disponibile doua lățimi de pick up, de 2,05 m și, opțional la modelul Master și standard la modelul Pro, de 2,3 m. Montarea cu arcuri a pick-up-ului asigură o apăsare pe sol de numai 100 kg, iar suspendarea din mijloc îi conferă posibilitatea de oscilare cu 120 mm pe fiecare parte. Acestea, împreună cu roțile de sprijin pivotante, asigură o adaptare perfectă la conturul terenului.

De la pick-up, un rotor de ridicare a materialului transportă materialul de balotat pe sus la sistemul de tocare, astfel că materialul intră în camera presei pe sus, peste rotor, nu pe sub rotor ca la presele convenționale. Regândirea fluxului de material în presă, pe sus, pe deasupra rotorului a adus multe avantaje: un flux lin și natural al materialului, care intră în camera de balotare tangențial, la un unghi ideal, rezultând astfel o capacitate mare de intrare a materialului în presă, tradusă în performanța mare de balotare. În plus, camera de balotare este alimentată mai uniform pe toată lățimea, favorizând formarea baloților. De asemenea, cuțitele tocătorului intră spre rotor pe sus, asigurând o tăiere curată.

Pentru începerea balotării sunt prevăzute atât la presele cu cameră fixă, cât și variabilă patru valțuri, două sub și două deasupra gâtului de alimentare, care asigură intrarea uniformă a materialului pe toată lățimea camerei de presare.

Tocarea materialului la dimensiune mică permite o compactare mai mare, baloți mai grei și cu fermentație mai bună, tăiere mai ușoară a balotului, putere mai redusă necesară la remorca tehnologică de amestecat și distribuit furaje. La paie, tocarea la dimensiuni reduse nu mai necesită tocare suplimentară la folosirea balotului și elimină praful la manipulare și distribuire. Cuțitele au sistem de protecție individual și pot fi dezactivate cu ușurință. Densitatea baloților poate ajunge la 80-120 kg materie uscată pe metru cub. Indiferent dacă se balotează materiale umede sau uscate, paie, fân sau siloz, datorită sistemului de tocare foarte eficient și cu calitate similară cu cea de la remorcile autoîncărcătoare pentru siloz, se realizează baloți uniformi și cu densitate mare, asigurând un furaj de calitate pentru animale.

Sistemul de tocare este inspirat de la remorcile autoîncărcătoare, unde Poettinger este lider mondial, este unic în lume la presele de balotat (brevet Poettinger). Pachetul de cuțite se scoate în afara presei, pe partea dreaptă, asigurând cel mai mare nivel de siguranță, dar și reducerea timpului intervenției. Avantajul enorm este că operatorul nu mai trebuie să intre în camera presei pentru intervenții și inlocuirea cuțitelor, acestea putând fi ascuțite sau înlocuite în exteriorul presei, în afara zonei periculoase, asigurând cel mai mare grad de siguranță a operatorului.

Forma specială a cuțitelor, cu două lame ascuțite, astfel încât se pot doar reversa în timpul zilei, fără a mai fi necesar un set de cutite de rezervă, asigură întreținere simplă și o durată dublă de serviciu. Schimbarea cuțitelor este foarte ușoară: se coboară pick up-ul și, hidraulic, se rotește pachetul de cuțite în afară, unde se pot reversa sau înlocui cu ușurință cuțitele.

Podeaua sistemului de tocare este flexibilă. Dacă se întâmplă o blocare, secțiunea transversală a gâtului poate fi mărită temporar prin coborârea podelei. Aceasta permite deblocarea cu ușurință și fără efort.

Legarea balotului prin înfășurarea cu un număr prestabilit de straturi de plasă sau de folie pornește automat când balotul atinge dimensiunea reglată, iar ciclul de înfășurare este foarte scurt. Aceasta este o funcție care economisește timp. Pornirea înfășurării se poate comanda, la nevoie, și manual.

Anvelopele sunt alese pentru conservarea solului prin reducerea compactării, care are efect direct asupra  producției și profitului. Urmele adânci duc la costuri mai mari cu până la 20%, dar și la pierderea mai rapidă a apei din sol.

Întreținerea zilnică este foarte prietenoasă. Prin separarea părților mecanice de cele hidraulice și electrice a fost implementat un concept foarte ușor de accesat. Toate componentele transmisiei sunt localizate pe partea stângă, iar cele hidraulice, electrice și electronice pe dreapta. Sistemul automat de lubrifiere a lanțului ușurează întreținerea și garantează o fiabilitate mare a presei. La modelele Pro, în afara lubrifierii automate a lanțului, există un sistem de gresare progresivă a lagărelor valțurilor, folosind un distribuitor cu un singur niplu. Opțional poate fi montat un sistem automat de gresare.

Presele cu cameră fixă sunt prevăzute cu valțuri, iar cele cu cameră variabilă cu 3 curele fără sfârșit cu presiune controlată hidraulic. Valțurile, respectiv cele trei curele asigură rotirea baloților în orice situație, chiar cu material tocat mărunt, umed sau uscat, atât la paie, fân sau siloz.

Presele cu cameră fixă, cu diametrul baloților de 1,3 m și cele cu cameră variabilă cu diametrul baloților de 0,8-1,55 m lucrează în bune condiții cu un tractor de 75-100 CP, cele cu diametrul baloților de la 0,9 la 1,85 m cu un tractor de 75-100 CP, iar cele cu sistem de infoliere, cu tractor de 130 CP. Lățimea baloților este la toate modelele 1,2 m. Cele mai populare sunt presele cu cameră fixă Impress 125F, (Master sau Pro) care fac baloți de 1,3 m diametru și lățime 1,2 m.

La presele combinate cu sistem de înfoliere se obține într-o singură trecere un furaj bun, curat și care se poate păstra în siguranță o perioadă mai lungă de timp. Poziția brațelor sistemului de înfoliere asigură coborârea centrului de greutate foarte aproape de sol, idealî pentru reducerea riscului de deteriorare a foliei și pentru încărcarea, fără probleme, chiar a baloților de mari dimensiuni. Sistemul de înfoliere lucrează la turații de lucru mari (36 rpm), realizând productivitate, eficiență și un furaj de calitate în orice condiții de operare. Sistemul de infoliere este disponibil pentru baloți de la 1,1 la 1,5 m diametru.

Un senzor de poziție permite corecția înclinării mașinii pentru lucrul pe teren înclinat.

Toate presele sunt operate cu ajutorul unui computer dedicat Select control sau Power control, sau prin ISOBUS. Avantajul este că se pot folosi tractoare diferite în funcție de disponibilități, operând presa de la terminalul tractorului. Presele sunt certificate AEF, pentru compatibilitate cu sistemul ISOBUS al mai multor mărci de tractoare. Presa poate fi operată în modul manual sau complet automat, când operatorul nu trebuie să urmărească decât pronirea și oprirea tractorului. Un bloc de valve hidraulice este montat pe aripa roților din stânga, asigurând controlul manual al funcțiilor presei în cazul unei defecțiuni.

Presiunea balotului se selectează din terminal, în trei zone de densitate, cu mărime reglabilă. Baloții realizați au muchiile extrem de drepte.

Presare, legare cu folie și înfoliere într-un singur pas

Recent, pentru a îmbunătăți și mai mult calitatea furajului balotat, Poettinger a lansat o nouă funcție pe presele sale Impress: un sistem multifuncțional de legare, care poate folosi plasa sau folie de plastic. Avantajele legării cu folie sunt calitatea superioară a silozului, protecție îmbunătățită datorită numărului mai mare de straturi, și manipulare ușoară a balotului.

Furajul este bine protejat când este împins din echipamentul de înfoliat și când este transportat din câmp. Baloții de siloz beneficiază de asemenea de compresie suplimentară: diametrul poate fi redus cu 3 cm, corespunzând unei reduceri a cantității de oxigen cu aproximativ 70 litri, care reduce riscul mucegăirii printr-o reducere rapidă a valorii pH-ului.

Datorită noului sistem de legare, care poate fi folosit atât pentru înfășurarea baloților cu plasă sau cu folie, sistemul asigură o flexibilitate maximă în orice condiții de lucru. Este necesar mai puțin timp pentru a schimba sistemul de legare. Rola de plasă sau folia de plastic sunt frânate hidraulic printr-un sistem de tensionare.

Pentru a proteja folia și a ușura schimbarea între folie și plasă și invers, a fost instalat un valț suplimentar în fața suportului valțului. Valtul este proiectat ca să susțină role cu material de înfășurare până la 1420 mm lățime și cu diametrul de până la 310 mm.

O cameră video este standard pentru a asigura urmărirea și siguranța în funcționare. Aceasta permite operatorului să monitorizeze procesul de legare și înfoliere.

Pentru a asigura o depozitare igienică și de durată, baloții trebuie depozitați „în picioare” (asezați pe suprafața circulară). Presiunea exercitată de conținutul balotului întinde folia, straturile de folie sunt presate împreună și balotul este sigilat chiar mai bine. Pentru aceasta, Poettinger a realizat un sistem de rotire/întoarcere a balotului.

Conceput special pentru orice tip de material furajer, opțional este prevăzut un covor pe care se eliberează balotul pe sol pentru a-l proteja când părăsește sistemul de infoliere. El este montat sub înfoliator și poate fi întins sau strâns la nevoie.

Legarea cu folie și înfolierea completă economisesc resurse. Folosind un singur fel de material pentru înfășurare și înfoliere se economisește timp la despachetarea balotului. Nu mai este necesar să se separe plasa de folie, ceea ce face mai ușoară reciclarea și este mai prietenoasă cu mediul.

Iată că presele IMPRESS au o mulțime de elemente constructive și funcționale noi și eficiente, care sunt apreciate de utilizatori și chiar impresionează.

Articol scris de: DR. ING. FLORIN NEACȘU

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html