Ferma înfloritoare a lui Constantin Soare din Fântânele – Constanța, de la granița cu județul Tulcea, nu a scăpat nici ea de seceta pedologică. Culturile de orz sau grâu au fost afectate între 80% și 100%. Organizația de udători din care face parte implementează acum un proiect pe irigații pentru șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare.

Constantin Soare lucrează 1.070 de hectare pe raza localității Fântânele. Fermierul constănțean a aplicat ca în fiecare an tehnologii care l-au ajutat în trecut să obțină producții bune, chiar și fără irigații. Anul acesta însă pare desprins din cu totul altă poveste, iar nevoia de apă pune presiune pe fermierii care vor să își continue activitatea. „Lucrăm 1.070 de hectare și toată cultura de grâu a fost calamitată în procent de 70-100%. Am avut parcele care au fost calamitate în procent de 100% și una dintre ele, de 117 hectare, am întors-o după ce s-a încheiat procesul-verbal de constatare a pagubelor. Am pregătit terenul și am pus cultură de porumb care, mulțumim lui Dumnezeu, pentru că au fost niște ploi, a reușit să răsară”, ne-a spus Constantin Soare.

În Dobrogea, finanțările nerambursabile pentru irigații sunt necesare

Constantin Soare ridică din nou problema legată de reabilitarea infrastructurii de irigații, de realizarea de sisteme de irigații locale, adică ale fermierilor.

Dacă terenul agricol este al mai multor proprietari și acea investiție e posibil să se afle pe un teren ce se va vinde, riști ca noul proprietar fermier să nu vrea să irige și să închidă conducta. „Eu din luna mai 2017, când a apărut Legea 133 – lege care a modificat Legea îmbunătățirilor funciare, Legea 138/2004 –, prin care s-a stabilit că statul va livra apă cu titlu gratuit Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, m-am așezat pe „pista de concurs” și am început să lucrez la un proiect pentru irigații. Noi, pe localitatea Fântânele, am constituit o OUAI și am preluat de la ANIF șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare. Aparținem de sistemul de irigații Sinoe, care deservește în cadrul județului Constanța și parțial Tulcea 60.000 de hectare, din care 40.000 se află în zonă viabilă. Un lucru important e să ne încadrăm în această suprafață viabilă de 40.000, motiv pentru care am făcut demersuri din momentul în care a apărut Legea 133, am dat curs constituirii organizațiilor și mai departe demersurilor pentru accesarea fondurilor europene prin Măsura 4.3”, a detaliat fermierul.

Proiectele, au fost aprobate, cele șase contracte de finanțare fiind semnate cu AFIR. „S-a întocmit dosarul de achiziție cu caiet de sarcini și este depus la AFIR în vederea analizării lui, să se constate dacă condițiile pe care le-am stabilit prin Caietul de sarcini se încadrează în Legea 98, Legea achizițiilor publice, și aștept să îmi vină răspunsul. După care trebuie mai departe să depun același dosar la Agenția Națională a Achizițiilor Publice, pentru a se stabili iar dacă acele condiții stabilite prin Caietul de sarcini sunt conforme cu legea în vigoare”, a continuat agricultorul constănțean.

Următorii pași sunt scoaterea la licitație, apoi proiectarea și execuția, undeva, speră agricultorul, în luna august. Lucrarea este estimată a fi finalizată, la anul, în 2021, cel mai optimist în luna aprilie.

În prima etapă trebuie reabilitată stația de punere sub presiune care consumă o mare parte din suma alocată pe proiect de un milion de euro, împreună cu partea de alimentare cu energie electrică. „O organizație poate să depună, cel puțin în ultimul Ghid așa era stabilit, trei proiecte pentru același plot, scopul fiind acela de a reveni într-o etapă următoare și a-ți finaliza toată infrastructura secundară – vorbim de conducte principale, antene cu hidranți și așa mai departe. Stația este dotată cu pompe, cu tablouri de comandă, cu tot ce este necesar, pentru a deservi întreaga suprafață pe care o deține acel plot. Adică nu le faci pe bucățele – azi pun două pompe, în programul următor mai pun încă două și așa mai departe. Se montează toate pompele așa cum a fost concepută stația și de banii rămași pleci cu o conductă principală și una-două antene, în funcție de suma care este disponibilă”, explică Constantin Soare.

Statul se mișcă mai greu decât agricultorii

Canalele de irigații sunt proprietatea statului și rămân în sarcina ANIF-ului pentru reabilitare. Nu mai puțin de un miliard de euro au fost dați în programul care în cinci ani trebuia să reabiliteze infrastructura aferentă pe două milioane de hectare. „Se spune că s-a consumat foarte puțin din ei, dar nu e problema noastră. Important este ca statul să încerce să investească atât cât e nevoie pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. Prin acel Program Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații – HG 793 – ANIF-ul are obligația, în paralel cu organizațiile fermierilor, să-și reabiliteze tot ce înseamnă canale principale, canale secundare, stația bază, stațiile de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară. Atunci când organizațiile care au accesat proiecte și-și reabilitează infrastructura secundară și-au finalizat investiția și pot să irige, ANIF-ul are obligația să-i aducă apa la aspirația SPP-urilor. În cazul nostru, din păcate, lucrurile nu cred că se vor întâmpla așa. Mai degrabă spus, eu estimez, pentru că încerc să mișc lucrurile mai repede, că prin aprilie 2021 voi avea finalizată această primă etapă”, a precizat agricultorul care estimează că va trebui să mai depună încă un rând de proiecte pentru a putea reabilita restul de infrastructură secundară care să acopere întreaga suprafață a plotului.

Reabilitarea va viza stațiile și clădirea, iar modernizarea aducerea de pompe de ultimă oră ca tehnologie, tablouri de comandă care să nu presupună intervenția omului, decât în programare. „Ele trebuie programate de maniera să mențină o presiune constantă în instalația secundară de irigații. Și atunci pompele pleacă automat sau se opresc, în funcție de consumul de apă”, a explicat Constantin Soare. Astfel se va realiza și economia consumului de energie electrică.

Păienjeniș legislativ care împiedică realizarea proiectelor

Reabilitarea infrastructurii principale în sistemul de irigații Sinoe trenează însă. „Fizic nu s-au mișcat lucrurile deloc. Am înțeles că s-a scos la licitație anul trecut proiectarea, s-a câștigat licitația și ulterior s-a blocat finanțarea. Acum înțeleg că se vrea să se scoată la pachet proiectarea cu licitația, dar încă nu sunt bani, trebuie să așteptăm. Înțeleg că bani în bugetul Ministerului Agriculturii pentru aceste investiții care trebuie realizate nu sunt și trebuie, mai nou, la rectificarea de buget să se încerce să se găsească resurse financiare pentru a se aloca sumele necesare pentru reabilitare”.

În condițiile în care asociațiile de udători finalizează proiectele, dar statul nu își face partea sa, agricultorii pierd nu doar apa, ci și resursele cu salariile angajaților care trebuie să gestioneze toate acestea.

Mai mult, OUAI au activitate de utilitate publică, iar astfel de investiții sunt de interes general. Pe lângă obligația de a asigura infrastructura secundară, reabilitarea ei pe întreaga suprafață a plotului, există și cea de livrare a apei conform contractelor cu proprietarii de terenuri.

Ideal ar fi ca toată lumea să își dea concursul pentru realizarea acestui tip de proiecte.

Problema cu care se confruntă multe asociații este că Legea 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții are două articole, 6 și 7, care spun că beneficiarul care realizează o investiție și vrea să traverseze cu o conductă/cablu terenul unei terțe persoane trebuie să obțină acordul acelei persoane. „Practic nu se poate o astfel de procedură. De ce spun nu se poate? Pentru că trebuie să ai contact cu proprietarul, care să fie în viață, să aibă cadastru și cu care să te duci cu el la notariat să închei un astfel de document. Dar foarte mulți proprietari nu mai sunt în viață, moștenitorii nu și-au făcut dezbaterea succesorală, sunt plecați prin Europa sau prin alte țări, ca să nu mai spun de faptul că nu sunt încheiate planuri cadastrale. În condițiile date, practic nu există posibilitatea obținerii, așa cum se cere de anumite instituții, a acordului proprietarului. În cuprinsul Legii 138/2004, Legea îmbunătățirilor funciare, e Articolul 30, care vine și modifică Articolele 6 și 7 – chiar spune acolo că se modifică articolele 6 și 7  din Legea 50 care stă la baza acordării autorizației de construire –, și elimină obligativitatea ca beneficiarul să aducă la cel care emite, pentru a obține autorizația de construire, acordul proprietarului. Dar cine a formulat articolul acel 30 a făcut-o atât de prost încât nimeni nu înțelege nimic sau fiecare înțelege ce vrea. Acolo se spune printre altele că beneficiarul, ca să poată să obțină autorizația, dacă în cuprinsul contractului de arendă avut este stipulat faptul că are dreptul să construiască pe teren, nu mai e necesar să vină cu acordul scris al proprietarului. Dar cine e beneficiarul în cazul de față? Organizația. Dar, Organizația are în obiectul de activitatea arendarea terenului și exploatarea terenului? Ea are activitate de utilitate publică!”, a detaliat Constantin Soare. Fiind de utilitate publică, indicat ar fi, crede el, să se procedeze ca și în cazul altor construcții care au același scop, așa cum sunt autostrăzile.

Organizațiile de udători sunt înființate în baza Legii 138 care nu au activitate de a exploata terenul, astfel că posibilitatea de a încheia contract de arendă cade. Mai ales că în cadrul organizației, fermierii au la rândul lor contracte de arendă. „Modificarea acelor articole din Legea 50 și Articolul 30 din Legea 138 a fost făcută în baza unei Ordonanțe de guvern! Deci este la îndemâna Guvernului să dea curs la așa ceva. Și ca o concluzie, trebuie înțeles foarte clar că dacă nu se va schimba regula aceasta, degeaba vom spune: am băgat banii în infrastructura principală, am alocat sume, am venit cu nu știu ce sume alocate pe programul următor – că înțeleg că se vrea să se aloce un miliard de euro pe Măsura 4.3 –, dacă nu creăm toate pârghiile care să ne permită să fim operativi în tot ce înseamnă activitățile astea, nu facem decât să ne blocăm”, apreciază fermierul constănțean.

Înlesnirea accesului la banii UE

Un alt aspect semnalat de Constantin Soare este faptul că dacă se va păstra ultimul Ghid pentru Măsura 4.3, PNDR 2014-2020, vom avea blocaje. Acesta prevede că organizațiile care nu au avut sprijin european în ultimii cinci ani, primesc acum un punctaj de 40 de puncte, favorizându-i pe cei care nu au reușit să depună proiecte până la această oră.

Un alt aspect e că fiecare organizație are dreptul să depună un singur proiect pe sesiune, ceea ce iarăși poate însemna o frânare a investițiilor. „Eu am băgat un milion de euro în stație și din 800 de hectare cât are suprafața unui plot, cu banii rămași din milion, după ce am finalizat punerea în funcțiune a stației, mai fac o conductă principală și o antenă-două care să deservească 100-200 de hectare. Dacă în programul următor, OUAI poate să depună un singur proiect, atunci pun întrebarea: cum se gândește rentabilizarea, folosirea acestor bani – eu știu că atunci când ai făcut o investiție trebuie să produci cu ea. Eu am băgat un milion și produc pentru 200 de hectare în loc să ajung să dau pentru 800-1000 de hectare cât are plotul? De aia spun și sper ca în programul următor și în prima sesiune a programului următor să se schimbe regulile acestea din Ghidul actual!”

Pentru Măsura 4.3, în programarea viitoare este prevăzută suma de un miliard de euro. Nevoia stringentă de apă îi face pe fermieri să spere ca sesiunea să fie deschisă fără limită de sumă. „S-a stabilit un termen de depunere de 3-5 luni. Câte proiecte s-au depus? 300-400-500 de proiecte, în condițiile în care sunt eligibile toate să fie și finanțabile, nu să așteptăm, să repartizăm sumele pe șase ani, pentru că repet, am nevoie de apă mâine, că seceta e constantă ca și schimbările climatice. De aceea sper ca în continuare deciziile care se vor lua prin conținutul Ghidului să fie unele cât mai facile, mai ușor de derulat și repet și revin la elementul cheie: cu acordul proprietarilor. Trebuie ca Articolul 30 din Legea 138 să fie modificat”, a mai spus fermierul.

Toate acestea în condițiile în care nu vorbim de o investiție nouă, ci de reabilitarea unei investiții făcute în urmă cu mai mulți ani, iar noua tehnologie va avea un impact pozitiv pentru generațiile care urmează.

Dobrogea se află, conform statisticilor, într-o zonă defavorizată raportându-ne la nivelul precipitațiilor care se cumulează într-un an. Fermierul a făcut propuneri scrise și verbale, în discuții cu oficialii de la minister, ca atunci când se vor emite noile ghiduri pentru Măsura 4.3, Reabilitarea infrastructurii principale de irigații, zona Dobrogea să fie încadrată ca zonă defavorizată. „Scopul este să ni se acorde un punctaj suplimentar, punctaj care să ne permită să accesăm mai facil proiectele pe Măsura 4.3, pentru că aici este polul secetei și aici trebuie investit cel mai mult în irigații”, a conchis Constantin Soare.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi.”

În caracterul generic al fiecărui român neaoș se regăsește negreșit dragostea pentru familie, pentru casa părintească și pentru pământ. Probabil că aceasta este dovada faptului că poporul român a fost printre primele așezate geografic pe bătrânul continent. Acest caracter îl regăsim cu precădere și la inginerul Dumitru Voicu (n.r. nea` Telu, așa cum îi spun apropiații), care s-a întors în comuna natală - Fântânele, pentru a dezvolta, aproape din nimic, o mașinărie agricolă titanică de aproape 5.000 de hectare. Întreaga suprafață agricolă este segmentată în două părți: în nordul județului Constanța, în Fântânele, și în sudul acestuia, în localitatea 23 August. În vârstă de 65 de ani, proprietar al unui domeniu intravilan care impresionează prin spațiile verzi bine definite și prin bunul-gust în general, inginerul în mecanică Dumitru Voicu a acceptat și a avut plăcerea să desfacă desaga cu amintiri în fața noastră.

Reporter: Vă trageți chiar din această localitate a județului Constanța, Fântânele. Cum vă simțiți știind că totul a pornit de la sămânța care s-a sădit aici?

Dumitru Voicu: Nu am fost tot timpul aici. Am studiat mecanica auto la Pitești și am dorit să revin aproape de casă. În anii ’80 m-am angajat la IAS-ul de aici (n.r. Întreprinderea Agricolă de Stat), din comuna Cogealac, la sectorul mecanizare. Astfel, m-am reprofilat de la mecanică auto la mecanică agricolă. Am fost șef de atelier timp de zece ani, din 1980 până în 1990, timp în care m-am îndrăgostit de aceste fiare, chiar dacă erau așa cum erau, te simțeai viu lângă ele. Erau în jur de 25-30 de combine și foarte multe tractoare, și am devenit pasionat de ele.

Reporter: Apoi a venit Revoluția. Cum au evoluat lucrurile?

Dumitru Voicu: Imediat după Revoluție, a fost nevoie de un ofițer auto, am echivalat și am fost vreo șase ani la jandarmerie, lucru care mi-a dezvoltat o disciplină și o rigurozitate în tot ceea ce făceam. În afară de cunoștințele câștigate până atunci, acei șase ani m-au întărit foarte mult, pentru că am realizat că disciplina poate rezolva foarte multe lucruri dificile.

Reporter: Și totuși dragostea pentru agricultură a cântărit mai greu.

Dumitru Voicu: Da, în 1996 am revenit, pentru că nu mai doream să continui viața de militar, m-am întors și m-am apucat de agricultură. Am început să lucrez terenul familiei de 30 de hectare. Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi. În tot acest timp, am achiziționat și din terenul pe care îl luasem în arendă, la început pentru că proprietarii terenurilor aveau nevoie de bani. Apoi, am realizat că dacă nu achiziționăm mai mult teren, practic nu aveam obiectul muncii. Acum pot să spun că din aproximativ 5.000 de hectare avem 2.500 în proprietare și restul în arendă, fapt care ne oferă sustenabilitate.

„Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar.”

Reporter: Care este structura culturilor pe această suprafață?

Dumitru Voicu: Pentru faptul că suntem în Dobrogea, avem 70% din culturi de toamnă, respectiv rapiță și cereale (orz și grâu). Restul de 30% avem floarea-soarelui și porumb. Rapița, floarea-soarelui și porumbul trebuie să creeze cam jumătate, să putem face asolament. Foarte rar facem și anul doi de grâu.

Reporter: Cu ce fel de sămânță lucrați?

Dumitru Voicu: Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar. Apoi am început să lucrăm cu soiuri din import cu putere mare de înfrățire și cu talie joasă, la care am avut rezultate foarte bune. De exemplu, anul trecut, la grâul răsărit în ianuarie-februarie, am avut o producție de 6,2 tone la hectar, ceea ce e bine aici în Dobrogea. A fost o înfrățire extraordinară în primăvară. Noi, în general, semănăm în uscătură, cum se spune. Arăm și pregătim cu utilaje mari imediat în spatele combinei, astfel avem deja pregătit terenul în toamnă pentru semănat, fie că e ploaie, fie că nu. La terminarea campaniei de recoltare, aproximativ 70% din suprafață o avem pregătită. Ne ajută foarte mult cultivatoarele Ecolo-Tiger și tractoarele mari Quadtrac de la Case IH, pentru a realiza acest lucru.

Reporter: Cu forța de muncă vă declarați mulțumit?

Dumitru Voicu: Am lucrat încă de la 26 de ani cu mecanici agricoli. La fermă am început în 1996 cu zece oameni. Cu excepția a doi dintre ei care au ieșit la pensie, ceilalți se regăsesc în fermă. Nimeni nu a plecat. Chiar dacă au mai greșit, le-am acordat de fiecare dată șanse, îi plătesc foarte bine și i-am apropiat. Merg pe principiul neamțului: decât un soldat mort mai bine trei tancuri stricate. Toți sunt plătiți foarte bine și au masa asigurată la mine în fermă. Politica a fost de fidelizare, bazată pe respect și pe integrarea în această familie. Anual, avem două-trei ieșiri cu toții, cu familiile noastre, și facem zootehnie numai pentru angajați și familie. Au venit și tineri pe care i-am integrat și i-am trimis la școlarizare.

„Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.”

„40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu reprezentanții firmei”

Reporter: Ați început în mod evident cu tractoarele românești. Cu ce fel de utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: Situația a fost în felul următor. Au fost trei etape. În prima etapă, am avut 12 tractoare românești, pentru că din acestea avea toată lumea. Au fost și ceva subvenții atunci și se puteau obține maximum 4 – 4,5 tone de grâu la hectar, pentru că așa erau tehnologiile atunci. A urmat etapa a doua, la începutul anilor 2000, în care am lucrat cu utilaje CNH, pentru că am beneficiat de finanțare.

Reporter: Când ați început să colaborați cu Titan Machinery și cum s-a desfășurat colaborarea?

Dumitru Voicu: Am început colaborarea mai întâi cu departamentul de service și urma să trec la perioada a treia, la utilaje grele pentru suprafețe mari. Mai exact, trebuia să trec de la 300 CP la 600 CP. Desigur, am avut nevoie de un timp pentru a căpăta o siguranță financiară, fiindcă un utilaj mare implică evident și partea de agregate pe măsură, costuri de exploatare și de întreținere. Ne-a ajutat Dumnezeu și am luat un utilaj mare și am realizat că mai am nevoie de încă unul, pentru a trage toate celelalte agregate pe care le achiziționasem.

Reporter: Despre ce utilaj este vorba?

Dumitru Voicu: Este vorba despre șenilatul Case IH Quadtrac 600, cu care am început. Apoi am făcut buyback și am luat două unități Quadtrac 620, cele mai puternice.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Dumitru Voicu: Pot să spun că a fost rezultatul colaborării pe care am avut-o cu echipa Titan Machinery. De asemenea, am văzut cultivatorul Case IH Ecolo-Tiger la demonstrații și mi-a plăcut foarte mult cum s-a comportat la lucru. Apoi, colaborarea a început spontan. Bineînțeles că am studiat puțin utilajele, am văzut performanțele pe care le au, dar m-am hotărât destul de repede. Colaborarea cu departamentul de service a fost foarte bună tot timpul. Suportul echipei Titan Machinery a fost fantastic. Nu s-a reținut nimeni să vină în ajutor, toată lumea a fost lângă mine. Și de atunci a început să conteze foarte mult pentru mine relația cu echipa. Pentru mine, 40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu echipa, abordarea și relația pe care le am cu reprezentanții firmei.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat după aceste două tractoare?

Dumitru Voicu: Mi-au plăcut foarte mult combinele Case IH și m-am decis să trec la cele cu flux axial. Am achiziționat cea mai mare combină Case IH Axial-Flow 9240, chiar în perioada când apăruse. A mers foarte bine, am echipat-o cu heder MacDon de 10,7 metri și am folosit-o la recoltarea mai multor culturi. Pentru a obține o calitate bună a recoltelor, nu este necesară numai performanța tehnică standard a combinei, ci și reglajele, și mâna operatorului, respectiv experiența sa. O combină se reglează de trei ori pe zi, iar dacă operatorul e bun, recolta rezultată e impecabilă. În schimb, calitatea combinei Axial-Flow devine foarte evidentă la recolta de floarea-soarelui și porumb, una este baterea și alta este transversala. Am fost încântat de ele.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: De curând, am achiziționat încă o combină Case IH Axial-Flow 9240 și cea mai mare combină din noua serie 250: Case IH Axial-Flow 9250. Am și un heder pentru porumb Olimac de 12 rânduri, două cultivatoare Case IH Ecolo-Tiger de 4 metri și de 6,7 metri, un disc Case IH True-Tandem de 13 metri, două pluguri de la Gregoire Besson, cele mai mari, cu 14 trupițe, un scarificator Maschio Diablo de șase metri etc.

Reporter: Aveți și alte tractoare în afară de cele două șenilate sau doriți să mai achiziționați?

Dumitru Voicu: Tocmai am achiziționat un tractor Case IH Puma 175 CVX de care sunt foarte încântat. Planul este să mai înlocuiesc din celelalte pe care le am, achiziționând încă două Case IH. La felul în care am împărțită ferma în această zonă, stăm foarte bine din punctul de vedere al distribuirii echipamentelor în fiecare parte a acesteia. Avem depozite proprii, putând valorifica producția la un preț bun.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery?

Dumitru Voicu: Pe unii îi cunoscusem din colaborări mai vechi, cum a fost cu Manfred (n.r. Manfred Spendier – director regional Titan Machinery România și Ucraina). Apoi, am găsit în Lucian (n.r. Lucian Gheba – director comercial Titan Machinery România) un om deosebit, cald, neagresiv. Apoi, îl aveți pe Daniel Iftime (Team Leader Service Titan Machinery Constanța), un om pe care nu ai cum să te superi niciodată. Eu, fiind mecanic, știu că fiarele se mai și strică. Important este că echipa a fost foarte promptă, iar între timp am devenit prieteni. I-am respectat, au avut și suportul meu. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că răspund mereu la solicitări, inclusiv în afara programului, la orice oră. Cei noi, mai tineri, sunt de asemenea foarte muncitori și instruiți.

Reporter: Aveți numeroase utilaje de la noi, cu proeminență Case IH. Aveți și utilaje marca Väderstad?

Dumitru Voicu: Da, avem două semănători de păioase, Rapid RDA 800 Jumbo și Rapid 600 S, ambele de șase metri, și o semănătoare de prășitoare – Tempo F de opt rânduri și sunt foarte mulțumit de ele. De asemenea, avem două discuri Väderstad Carrier, unul de nouă metri și unul de patru metri, și un tăvălug Väderstad Rexius de opt metri. Sunt niște utilaje fantastice și urmăresc să mai achiziționez. Cel mai important este să poți să treci campania, să intri în timpii optimi. Lucrurile s-au schimbat foarte mult față de acum 30 de ani, când aveai timp de la 1 octombrie până pe 20 octombrie. Acum agricultura se face pe 5-6 zile, dacă te miști bine.

Atenție la creditări

Reporter: Ce planuri aveți acum?

Dumitru Voicu: În primul rând, îmi doresc să mențin integritatea fermei. Și pentru acest lucru am oferit o arendă destul de bună, plus că îmi doresc să nu vând nimic din ceea ce am în proprietate. Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.

Reporter: Subvențiile de la stat vă satisfac?

Dumitru Voicu: Aș fi ipocrit să spun că nu au fost bune ori că nu sunt bine-venite, chiar dacă nu suntem încă la nivelul celor de afară. Dar e un început și e un ajutor foarte bun. Numai că prin această politică a subvențiilor unii au încercat să profite, sau să-i căpușeze pe alții de bani, prin faptul că fermierii beneficiază de acest ajutor de la stat.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru ceilalți fermieri?

Dumitru Voicu: Sfatul meu este să fie foarte atenți la creditări. Dacă reușesc să aibă 60% finanțare proprie și 40% din creditare, în anii buni e bine. Un alt lucru important este forța de muncă de care trebuie să aibă grijă. Să-i considere pe angajați drept propriii parteneri de afaceri. Banii pe care îi dau eu pentru forța de muncă nu știu dacă sunt neapărat meritați, dar am considerat că echipa trebuie să fie motivată și devotată.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Nu mai puțin de 15 cazuri noi de pestă porcină africană (PPA) au fost confirmate de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) din Bucureşti în trei localităţi din judeţul Teleorman - Năvodari, Fântânele şi Seaca.

Prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată de IDSA Bucureşti în probele prelevate din 15 exploataţii non-profesionale, opt din localitatea Năvodari, trei din comuna Fântânele şi alte patru din comuna Seaca, a informat, marţi, 9 iulie 2019, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Teleorman.

Potrivit sursei citate, în urma confirmării diagnosticului, s-a dispus măsura uciderii preventive a tuturor suinelor din exploataţiile respective. Acţiunea a demarat marţi, 9 iulie, în gospodăriile din Năvodari şi Fântânele, iar miercuri, 10 iulie, vor fi ucişi şi porcii bolnavi din comuna Seaca.

Până în prezent, din cauza PPA, în judeţul Teleorman au fost ucişi 1 584 de porci, toţi din gospodăriile populaţiei.

În urma eliminării şi a neutralizării animalelor din exploataţiile afectate, proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de lege, a adăugat directorul DSVSA.

Cele trei localităţi în care au fost confirmate cazurile noi de pestă porcină sunt situate în proximitatea a două fonduri de vânătoare din Lunca Dunării, în care evoluează focare de PPA la porci mistreţi.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Teleorman sau autorităţilor locale, proprietarii animalelor afectate de PPA urmând a fi despăgubiţi de stat, în condiţiile prevăzute de lege.