farmconect - REVISTA FERMIERULUI

În perioada 31 august – 3 septembrie 2023, la Slobozia (Ialomița), are loc a doua ediție a târgului FarmConect România, organizat de Forumul APPR cu sprijinul Consiliului local al județului Ialomița și al Primăriei Municipiului Slobozia. Târgul agriculturii românești, cum îl numesc organizatorii, integrează toate categoriile de interes pentru sectorul agro-alimentar: fermieri, procesatori, consumator final. Evenimentul este dedicat profesioniștilor din agricultura modernă, bazată pe digitalizare și sustenabilitate, pe inovație și progres.

FarmConect România este locul unde se întâlnesc producători locali de hrană și de materii prime pentru industrie, producători, distribuitori de inputuri, fabricanți și comercianți de utilaje agricole și tehnologii digitale.

farmconect prim

Vor fi prezentate concepte de agricultură tradițională și soluții moderne care vor modela viitorul sectorului agroalimentar către performanță și sustenabilitate, precizează organizatorii. „Fermierii din România au astăzi capacitatea de a-și reprezenta interesele și pot face mai mult pentru a promova modelul de agricultură românesc. Un astfel de târg ne dă posibilitatea să arătăm cum facem astăzi agricultura în România, cum se produc hrana și materiile prime pentru industria agroalimentară și care este implicarea noastră, a agricultorilor, în dezvoltarea satelor românești”, a declarat Nicolae Sitaru, președintele Forumului APPR.

Evenimentul are două componente, una expozițională și una educativă. „Târgul FarmConect România este un eveniment distinct în primul rând pentru că este organizat de fermieri pentru fermieri. Cred cu tărie că se va remarca în peisajul evenimentelor din industrie tocmai prin atenția îndreptată către educarea și conștientizarea publicului larg în legătură cu particularitățile întregului lanț alimentar. Cu siguranță va deveni un reper în mediile agricole și de afaceri românești”, precizează Cristina Cionga, director adjunct FAPPR.

Componenta expozițională prezintă cele mai noi tehnologii agricole din domeniul geneticii, al tehnicilor inovative de fertilizare și protecție a plantelor. Totodată, va aduce mai aproape de fermieri cele mai performante utilaje agricole ale momentului. De asemenea, în expoziție vor fi prezenți producătorii locali care vor oferi, cu generozitate, rodul muncii lor.

Componenta educațională oferă oportunitatea de intra în contact cu consultanță de calitate pentru provocările de bază ale agriculturii: fluxurile agricole, cum să fie eficientizate resursele energetice, logistice și metodele folosite pentru a deveni un sector sustenabil, soluții pentru educarea noilor generații de agricultori și cum pot fi luate cele mai bune decizii pentru a mânca mai sănătos, direct de la producătorii autohtoni.

farmconect prim1

„FarmConect România reprezintă mai mult decât un târg de agricultură, evenimentul constituind un apel la numeroasele provocări cu care se confruntă la nivel global fermierii: să producă în mod durabil pentru a găsi soluții la problemele legate de mediu și schimbările climatice, să asigure competitivitatea unui sector care este expus concurenței piețelor internaționale și să atingă toate obiectivele ambițioase prevăzute în strategia europeană ”, punctează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.

Teme de interes major vor fi dezbătute pe larg în cadrul Conferințelor Tematice ale FarmConect, împreună cu speakeri și moderatori cu o înaltă experiență în domeniu.

farmconectprim2

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) este o asociație profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în anul 2012. FAPPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România.

FAPPR este un activ și constant partener de dialog civil al autorităților de la București și Bruxelles, militând, în numele membrilor săi, fermieri de cultură mare și unități care efectuează procesare primară, pentru soluții și măsuri de politici publice corecte și proporționale.

„În misiunea FAPPR se găsește necesitatea organizării de evenimente cu specific care să reunească majoritatea producătorilor de cereale și plante tehnice în vederea găsirii unor soluții reale care să sprijine agricultorii. Ne-am implicat în acest gen de proiecte, devenind un experimentat organizator de evenimente în câmp, dedicate culturilor emblematice ale agriculturii naționale, dar și a numeroase conferințe și seminarii dedicate perfecționării și educării continue a sectorului agricol. Am mers mai departe, din dorința de a organiza un eveniment agricol complet, care să reunească toți actorii lanțului alimentar, să aducă față în față producătorii și consumatorii, și care să aibă o importantă componentă de educație și cultură agricolă; un eveniment complet dedicat agriculturii românești, FarmConect România – Târgul Agriculturii Românești”, a conchis Alina Crețu.

farmconectprim3

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista