fungicid - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Compania ADAMA anunță lansarea pe piața din România a noilor produse EDAPTIS®, AVASTEL® și COSAYR®, soluții moderne și eficiente care răspund unor provocări agronomice majore precum controlul buruienilor graminee dificil de combătut, combaterea bolilor la cereale și gestionarea insectelor dăunătoare.

ADAMA se află în topul global al companiilor de protecția plantelor, având un portofoliu extins de produse, care este este dezvoltat, fabricat și formulat în patru centre de cercetare și dezvoltare de ultimă generație și în 22 de unități de producție și formulare în întreaga lume. Cu o cultură în care membrii echipei ADAMA ascultă fermierii și generează idei ținând cont de realitățile din teren, compania răspunde cu noi produse, soluții, servicii, politici comerciale personalizate sau cu informații care sunt relevante pentru piață, oferind o gamă largă de amestecuri distincte, formulări și produse diferențiate de înaltă calitate, care răspund nevoilor fermierilor și clienților locali în peste 100 de țări la nivel global.

 

Inovație în segmentul erbicidelor pentru cereale din Europa, prin introducerea EDAPTIS®

 

ADAMA anunță prima omologare a produsului EDAPTIS® în România, o soluție gata de utilizat care oferă control cu spectru larg asupra buruienilor graminee și o eficacitate îmbunătățită în combaterea populațiilor rezistente.

EDAPTIS® se aplică în postemergență ca erbicid foliar. Formula sa unică combină cele mai importante moduri de acțiune cu activitate foliară graminicide: Pinoxaden și Mesosulfuron. Prin combinarea modurilor de acțiune din Grupul 1 și Grupul 2 pentru controlul buruienilor graminee, EDAPTIS® nu doar extinde spectrul de eficacitate, ci îmbunătățește și eficiența în combaterea populațiilor de buruieni rezistente, în special împotriva speciilor greu de controlat, comparativ cu produsele de referință de pe piață.

Deși combinarea modurilor de acțiune este o practică obișnuită în aplicațiile preemergență și în tratamentele cu efect puternic de tip „burndown”, utilizarea acesteia în controlul postemergent al buruienilor graminee este mai puțin răspândită. Cercetările de top în domeniul rezistenței la erbicide sugerează că utilizarea modurilor de acțiune combinate este mai eficientă în prevenirea apariției rezistenței la erbicide decât practica obișnuită de rotație a grupelor de erbicide.

Pe lângă performanța superioară, EDAPTIS® are și un profil de sustenabilitate favorabil. Produsul este formulat ca dispersie în ulei (OD), folosind ulei de rapiță rafinat, ceea ce îi îmbunătățește caracteristicile de eficacitate și impact pe mediu. Această formulare modernă asigură o aderență mai bună a soluției de erbicidat pe suprafața frunzelor buruienilor țintă, o părundere mai bună a produsului prin cuticula limbului foliar, o translocare mai rapidă și în final o eficacitate superioară față de celelalte tipuri de formulări.

„Pe măsură ce fermierii din întreaga Europă caută soluții inovatoare și de calitate care să ofere beneficii concrete în câmp, gestionarea rezistenței buruienilor graminee devine din ce în ce mai crucială. Această nevoie este amplificată de eliminarea numeroaselor erbicide, în special în segmentul pre-emergent, din cauza restricțiilor de reglementare tot mai riguroase. Gândind în afara tiparelor și menținând o înțelegere profundă a nevoilor fermierilor și a dinamicii pieței, ne asigurăm că soluțiile noastre oferă valoare reală clienților. Cu EDAPTIS® schimbăm modul în care fermierii privesc managementul pe termen lung al rezistenței buruienilor”, explică Darren Palendat, responsabil global pentru strategia produselor erbicide în cadrul ADAMA.

 

Un nou fungicid pentru cereale, AVASTEL®  - pentru control superior al bolilor și protecție de lungă durată

 

ADAMA lansează AVASTEL®, un nou fungicid pentru T2 cu spectru larg pentru cultivatorii de cereale din întreaga Europă, care oferă un nou standard de eficacitate, control și protecție de lungă durată împotriva unui spectru extins de boli.

AVASTEL® combină două substanțe active de încredere – o carboxamidă (SDHI) și un triazol (DMI) – pentru un control excepțional al septoriozei, ruginii brune, ruginii galbene, a pătării brune și multor boli la principalele culturi de cereale. Produsul este potențat de tehnologia unică de formulare Asorbital® de la ADAMA, care asigură o absorbție mai bună și o migrare mai rapidă în țesutul foliar, garantând rezistență sporită la spălare și o retenție excelentă, ce reduce incertitudinea legată de condițiile meteo din timpul aplicării.

Cu AVASTEL®, fermierii europeni, supuși unei presiuni tot mai mari de a combate septorioza, ruginile și alte boli cheie, pot beneficia de un plus de siguranță. AVASTEL® are efecte puternice curative și preventive pe termen lung împotriva bolilor, care rezultă într-o frunză-stindard mai viguroasă, esențială pentru maximizarea producțiilor. În testele de câmp, AVASTEL® a furnizat o protecție superioară împotriva septoriozei și a dus la creșterea randamentelor, comparativ cu produsele concurente.

„La ADAMA, am investit în dezvoltarea AVASTEL®, un fungicid inovator care conține două substanțe active de top, precum și tehnologia noastră inovatoare de formulare. Efectele curative și preventive ale AVASTEL® oferă o performanță constant ridicată pentru culturile cu risc mare și potențial ridicat, într-o singură soluție inteligentă. Datorită tehnologiei de formulare Asorbital® dezvoltată de ADAMA, fermierii aflați în situații agronomice complexe au acum o soluție pe care se pot baza”, arată Alex Mills, director global al diviziei de Fungicide în cadrul ADAMA.

AVASTEL® este un fungicid cu spectru larg, potrivit pentru utilizare în culturi precum grâul, orzul, secara și triticalele. Face parte din noul portofoliu de fungicide pentru cereale al ADAMA în Europa, lansat începând cu 2023.

 

COSAYR®, insecticid de ultimă generație, cu spectru larg și acțiune de lungă durată

 

COSAYR® este un insecticid modern, cu spectru larg, acțiune translaminară și sistemică de durată, conceput pentru combaterea insectelor cu aparat bucal de masticat. Produsul conține clorantraniliprol 200 g/L, formulat ca suspensie concentrată (SC), și oferă:

  • eficacitate excelentă împotriva lepidopterelor și himenopterelor;

  • eficacitate foarte bună împotriva unor adulți și larve de coleoptere și diptere;

  • rezistență ridicată la radiațiile UV și efect rezidual îndelungat;

  • acțiune ovi-larvicidă foarte puternică;

  • siguranță pentru insectele benefice.

Modul de acțiune al COSAYR® este specific: substanța activă deschide canalul receptorului de rianodină, determinând pătrunderea calciului în citoplasmă, ceea ce provoacă paralizie, oprirea hrănirii și, în final, moartea dăunătorilor.

COSAYR® este omologat pentru utilizare în viță-de-vie (struguri de masă și vin), porumb (boabe și siloz), măr, păr, gutui și cartof, cu recomandări clare privind momentul optim de aplicare, în funcție de ciclul biologic al fiecărui dăunător.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Grâul, în alimentația mondială, este un element de bază, furnizând nutrienți esențiali și găsindu-se în compoziția a numeroase produse alimentare. Potrivit prognozelor pentru 2025, producția totală de cereale din Uniunea Europeană este estimată la 274,484 milioane tone, cu 6,26% mai mare decât producția recoltată în 2024. România, conform INS, a produs 20,5 milioane de tone de cereale anul trecut, marcând o creștere de 9% față de anul precedent. Având în vedere toate provocările cu care se confruntă agricultura, fermierii trebuie să adopte soluții inovatoare care să asigure atât productivitatea, cât și profitabilitatea.

La începutul acestui an, Corteva Agriscience a lansat fungicidul Queen®, cu molecula inovatoare Inatreq™ Active, un produs revoluționar care oferă un control curativ și preventiv excelent împotriva tuturor tulpinilor de Septoria, o boală fungică considerată de specialiștii în agricultură drept cea mai importantă și dăunătoare boală foliară, deoarece provoacă pierderi semnificative de recoltă.

Andrei Doru: „Adoptarea tehnologiilor agricole avansate este esențială pentru menținerea competitivității și pentru asigurarea sustenabilității practicilor agricole.”

andrei doru

Derivată dintr-o sursă naturală, molecula Inatreq™ Active oferă performanță biologică superioară și introduce un nou mod de acțiune, fără rezistență încrucișată cu chimicalele fungicide existente pentru cereale, permițând opțiuni flexibile de aplicare și asigurând o performanță constantă și cu spectru larg.

În plus, tehnologia inovatoare de formulare i-Q4™ îmbunătățește aderența și acoperirea soluției de pulverizare, asigurând o protecție optimă cu un consum minim de produs. „Pentru fermierii noștri, integrarea Inatreq™ în strategiile lor de protecție a culturilor poate duce la culturi mai sănătoase și randamente mai ridicate. Prin reducerea impactului bolilor dăunătoare, fermierii pot obține un randament economic mai bun și pot contribui la obiectivele naționale de securitate alimentară. Adoptarea unor astfel de tehnologii agricole avansate este esențială pentru menținerea competitivității și pentru asigurarea sustenabilității practicilor agricole”, precizează Andrei Doru, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides și SAT Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Prin urmare, fungicidul Queen® pe bază de Inatreq™ Active reprezintă pentru fermieri un instrument de luptă împotriva apariţiei rezistenţei la bolile specifice culturilor de cereale. „Nu oferim o cheltuială fermierului, ci oferim o investiţie. De ce spun acest lucru? Pentru că Inatreq™ Active, prin fungicidul Queen® vine cu o protecţie integrată în partea a doua a culturii, la T2, cum îl numesc fermierii, atunci când avem nevoie de o frunză stindard extrem de sănătoasă şi care să facă să crească producţiile fiecărui fermier. Este un lucru extraordinar”, explică Adrian Teban, Field Sciencist Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Adrian Teban: „Cultura de cereale este protejată din primăvară şi până la recoltare, o protecţie integrată perfectă. Prin noile tehnologii pe care Corteva le înglobează suntem alături de fermier, pentru că tehnologiile care vin cu produsele noastre îl însoţesc şi-l ajută să fie performant în orice situaţie.”

adrian teban

Pe piaţa fungicidelor din România, dar şi pe plan mondial, o astfel de soluție de protecție a plantelor este aşteptată de aproape 20 de ani. „O moleculă cu un nou mod de acţiune care să fie atât de integrată în tehnologie şi să aducă atâtea beneficii fermierului n-a mai fost lansată de la apariţia SDHI-urilor, şi iată că astăzi Corteva face acest pas. Totul a pornit de la un compus care a fost găsit în natură. Este un lucru extraordinar pe care l-a reuşit Corteva, să stabilizeze un produs şi să-l folosească ca fungicid. De aici apare şi profilul eco-toxicologic extraordinar de bun al acestei substanţe, al acestui fungicid, şi cu siguranță va fi extraordinar de bine primit de către fermieri. El practic vine şi se adaugă celuilalt fungicid pe care noi l-am recomandat întotdeauna la T1, la prima aplicare, şi anume Verben. Acum venim în completare şi practic cultura de cereale este protejată din primăvară şi până la recoltare, o protecţie integrată perfectă. Prin noile tehnologii pe care Corteva le înglobează suntem alături de fermier, pentru că tehnologiile care vin cu produsele noastre îl însoţesc şi-l ajută să fie performant în orice situaţie”, conchide Adrian Teban.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025

Abonamente, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Compania Corteva Agriscience anunță aprobarea înregistrării și lansarea unui produs cu Inatreq™ Active în România. Este vorba de fungicidul Queen®, aprobat pentru vânzare și utilizare în țara noastră. Noul produs reprezintă o inovație de top, oferind control curativ și preventiv excelent împotriva tuturor tulpinilor de septorioză, susținând o strategie de combatere sustenabilă a bolilor la culturile de cereale pe termen lung.

Fiind primul fungicid cu un nou mod de acțiune pentru combaterea Septoriozei înregistrat în România, formularea Queen® asigură o aderență superioară și o distribuție uniformă pe suprafața frunzei, maximizând eficiența produsului.

„Queen® va fi disponibil în România în timp util pentru aplicările T2 la grâu, marcând un moment semnificativ pentru fermierii de la noi. Inatreq™ Active a fost deja introdus cu succes în țări precum Regatul Unit, Franța, Belgia, Luxemburg, Republica Irlanda și Grecia, iar înregistrările continuă să se extindă în alte regiuni importante de cultivare a cerealelor din Europa”, precizează Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Inatreq™ Active oferă o performanță biologică excepțională și introduce un mod de acțiune nou pentru combaterea septoriozei, oferind fermierilor un instrument esențial pentru gestionarea acestei boli. De asemenea, nu prezintă rezistență încrucișată cu alte produse fungicide utilizate la cereale și oferă opțiuni flexibile de apărare, alături de o performanță consistentă și cu spectru larg.

„Fungicidul Queen® reprezintă o inovație revoluționară pentru agricultura din România. Septorioza este o provocare majoră pentru cultivatorii de grâu, iar această soluție asigură un control robust, susținând în același timp practicile sustenabile de protecție a culturilor. Molecula unică Inatreq™ Active combate eficient septorioza, dar asigură și extinderea suprafeței foliare sănătoase, permițând culturilor să atingă întregul lor potențial și contribuind la creșterea productivității fermelor. În plus, introducerea acestui produs în portofoliul Corteva România de protecție a plantelor subliniază angajamentul companiei de a echipa fermierii cu soluții de ultimă generație pentru a răspunde cerințelor agriculturii moderne. Datorită originii sale naturale, Inatreq™ Active se aliniază și cererii în creștere a consumatorilor pentru alimente produse în mod sustenabil”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Fungicidul Queen® oferă o protecție extinsă, menținând suprafața verde a frunzelor pentru a susține acumularea de producție mult timp după aplicare. Totodată, a demonstrat un control excelent al bolilor de tip rugină, cum ar fi rugina galbenă și brună, aliniindu-se standardelor actuale de pe piață. Conceput pentru aplicare ca tratament al frunzei stindard la momentul T2, Queen® oferă beneficii maxime pentru sănătatea și productivitatea culturilor în condițiile de câmp din România.

„Corteva Agriscience continuă să-și demonstreze leadership-ul în inovația agricolă, aducând produse precum fungicidul Queen® pe piața românească, ajutând fermierii să obțină rezultate profitabile și sustenabile”, a conchis Jean Ionescu.

CITEȘTE ȘI: Inovația care stabilește un nou standard în controlul septoriozei, fungicidul Queen® pentru cereale păioase

 

Strategii inovatoare pentru culturile de cereale

 

Soluțiile viitorului pentru combaterea buruienilor, Tarzec™ și Rexade™

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Pentru combaterea modului în care schimbările climatice afectează agricultura este important ca fermierii să abordeze cu succes și cu atenție provocările asociate cu contextul de mediu.

Agricultura este vulnerabilă la efectele condițiilor meteo nefavorabile, cum ar fi seceta, inundațiile și schimbările extreme de temperatură, iar reducerea dioxidului de carbon (CO2) prin fotosinteză și sechestrarea carbonului ajută la stabilizarea climatului și la protejarea agriculturii.

Practicile agricole care promovează managementul carbonului, cum ar fi agricultura conservativă, rotația culturilor, utilizarea compostului și acoperirea solului, ajută la captarea și stocarea CO2 în sol și biomasă. Aceste practici nu doar că reduc cantitatea de CO2 din atmosferă, dar și îmbunătățesc sănătatea solului, crescând capacitatea acestuia de a reține apă și nutrienți, ceea ce duce la culturi mai rezistente și mai productive. Prin urmare, putem spune că diversitatea culturală și genetică a culturilor agricole contribuie la reziliența sistemelor agricole, posibilă cu ajutorul conservării biodiversității și integrării tehnologiilor sustenabile care combat stresorii de mediu și variabilitatea climatică.

Fundamentul producției de biomasă în agricultură este reprezentat de procesul de fotosinteză la plante, fără de care culturile nu ar crește și nu ar atinge potențialul de productivitate. Prin optimizarea condițiilor pentru fotosinteză, și anume, creșterea unor plante sănătoase și menținerea unui aparat foliar care este capabil să ajute la realizarea nutriției acestora, este asigurată și de stocarea de CO2 în timpul procesului, ceea ce ajută la reducerea cantității sale în atmosferă. Din acest motiv sunt necesare soluțiile potrivite pentru fermieri care să asigure sănătatea culturilor încă din primele faze ale dezvoltării împotriva agenților patogeni, maximizând eficiența fotosintezei și productivitatea terenurilor agricole.

 

Verben™ protejează eficient cerealele împotriva bolilor

 

Principalele boli care afectează puternic culturile de cereale păioase își fac apariția chiar din primăvară, cum ar fi făinarea, pătarea în ochi, septorioza, iar dacă factorii de mediu sunt favorabili și restul bolilor pot apărea mai devreme. Pentru a preveni acțiunea lor, fermierii sunt mereu atenți la primele semne de boală și la opțiuni prin care pot evita infecția cu un spectru larg de boli ale culturilor, fără a risca apariția rezistenței plantelor la tratamentele aplicate.

Compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience dezvoltă produse de protecția plantelor care protejează eficient culturile împotriva bolilor chiar din primele faze de dezvoltare ale culturilor. O astfel de soluție este fungicidul Verben™, dezvoltat special pentru a asigura protecția cerealelor încă de la primul tratament din primăvară. Prin utilizarea în primul tratament, fermierii beneficiază de puterea curativă și preventivă a celor două substanțe active conținute, proquinazid și protioconazol. Acestea au un efect sinergic, fiind puse în valoare și cu ajutorul formulării speciale create de Corteva, pentru a oferi maximul de putere chiar și la temperaturi scăzute, aderență, distribuție uniformă a substanțelor active și rezistență la spălare la o oră de la aplicare, precum și o acțiune eficientă la câteva săptămâni de la acest moment.  

Prin utilizarea lui Verben™ încă de la primul tratament din primăvară, planta este protejată de bolile specifice cerealelor, fortifiată și pusă în valoare, pentru a oferi producțiile cele mai mari și mai calitative.

Ciprian Eugen Balica, fermier din județul Vaslui (Mirba Oil SRL), a explicat cum aceste beneficii sunt posibile prin intermediul efectului substanțelor active: „Am decis să aleg Verben™ datorită acțiunii celor două substanțe active inovatoare, proquinazid și proticonazol, care ajută planta să lupte cu apariția bolilor, în special făinarea. De asemenea, efectul curativ este unul impresionant, pentru că sinergia este foarte bună, rezultatul este foarte bun și surprinzător. Pot spune cu certitudine că își va regăsi mereu locul în schemele noastre de tratament la păioase pentru că a răspuns mereu pozitiv la toate provocările care i-au fost adresate după aplicările noastre”.

Corteva Agriscience este angajată în sprijinirea fermierilor în fața provocărilor climatice și de mediu prin dezvoltarea de soluții inovatoare și eficiente. Prin produse precum Verben™, Corteva facilitează fermierilor acces la tehnologie de vârf, care asigură protecția culturilor încă din primele faze de dezvoltare, stabilizarea producțiilor agricole și promovarea unui viitor agricol sustenabil și prosper pentru fermierii din România.

 

Autor: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Opinii

Plantele de cultură sunt atacate de un număr mare de boli, dar dintre acestea mana, chiar și după un secol și jumătate de la apariția ei în Europa, rămâne cea mai devastatoare. În anii prielnici dezvoltării acestei boli (umiditatea aerului ridicată, peste 90%, și temperatura 18-22°C), pagubele pot ajunge până la pierderea totală a producției.

Mana atacă toate părțile verzi ale plantei, cele mai importante pierderi înregistrându-se prin distrugerea frunzelor, lăstarilor tineri, ciorchinilor, inflorescențelor, florilor și boabelor - la vița-de-vie; a frunzelor, tulpinilor și fructelor - la tomate și a foliajului și prin infectarea tuberculilor - la cartof.

În ultimul timp, tot mai multe date susțin că, la cultura cartofului, ciuperca ce produce mana (Phytophtora infestans) a devenit mai agresivă. Are loc o scurtare a ciclului biologic, de la 4-6 zile la doar 3-4 zile, producând mai mulți spori decât înainte, ceea ce mărește șansa ca frecvența plantelor infectate să crească. De asemenea, virulența sporilor este mai mare.

Toate acestea au determinat creșterea numărului de tratamente contra manei, care în anumite situații pot ajunge până la 20 și la o cantitate mai mare de substanță activă la hectar. De asemenea, s-au intensificat eforturile în găsirea și omologarea de noi substanțe active pentru controlul acestui patogen.

 

Fungicid cu acțiune preventivă și curativă

 

Summit Agro Romania s-a alăturat acestui efort, punând la dispoziția fermierilor un produs eficient în combaterea manei: Zetanil - un fungicid cu actiune preventivă și curativă, condiționat sub formă de granule dispersabile în apă (WG). logo zetanil

Zetanil are în componența sa două substanțe active, cu două mecanisme de acțiune diferite, și anume:

  • Cimoxanil 330 g/kg – o substanță activă cu un mecanism de acțiune multisite, sistemic-locală, ce este foarte rapid absorbită de aparatul foliar și distribuită omogen în toată planta.

Activitatea preventivă este dată de capacitatea cimoxanilului de a distruge sporii de mană, înainte de instalarea infecției.

Activitatea curativă este dată de capacitatea substanței active de a bloca dezvoltarea miceliului în primele 2-3 zile de la instalare.

Cantitatea de cimoxanil aplicată este redusă (120-150 g/ha), având un impact minim pentru mediul înconjurător și probabilitate mică de apariție a formelor de rezistență.

  • Zoxamid 330 g/kg – o substanță activă de contact, cu acțiune preventivă, caracterizată prin capacitatea de distrugere a sporilor de mană înainte ca boala să se instaleze în plantă. Are un mecanism de acțiune multisite: inhibă formarea zoosporilor în sporange și totodată, stopează alungirea tubului germinativ în primele cicluri de diviziune în nucleu, prevenind pătrunderea fungilor în celulele plantei.

Produsul pătrunde foarte rapid în plantă (1-2 ore de la aplicare). Are ca efect secundar combaterea Botrytis spp. și Alternaria spp., dar și un profil eco-toxicologic foarte bun. Este rezistent la spălare (ploi și apa de irigații), sigur pentru mediu și utilizator.

Zetanil este un produs dezvoltat și omologat pentru combaterea ciupercii care produce mana la culturile de: viță-de-vie (Plasmopara viticola); tomate (Phytophthora infestans) și cartof (Phytophthora infestans).

La cultura de viță-de-vie poate fi utilizat începând cu fenofaza de 3-4 frunze adevărate, până la coacerea strugurilor. Summit Agro recomandă folosirea începând cu fenofaza de scuturare completă a florilor, până la intrarea în pârgă a boabelor.

Doza omologată este de 0,40 kg/ha. Se recomandă maximum două tratamente per perioadă de vegetație, păstrând un interval de 7-10 zile între tratamente.

Foto: Summit Agro România/Dreamstime.com

Zetanil 3

La cultura de tomate poate fi aplicat începând cu fenofaza de 3-4 frunze adevărate, până la coacerea fructelor. Recomandarea Summit Agro este de aplicare a tratamentului cu Zetanil începând cu fenofaza de formare a bobocilor florali, până la coacerea completă a fructelor.

Doza recomandată este de 0,40 kg/ha. Ca în cazul culturii de cartof, recomandăm maximum două tratamente per perioadă de vegetație, cu un interval de 7-10 zile între tratamente.

La cultura cartofului poate fi aplicat pe toată perioada de vegetație, în funcție de condițiile climatice și presiunea de infecție, începând cu fenofaza de 3-4 frunze.

Doza omologată este de 0,45 kg/ha, având un efect secundar și asupra alternariozei cartofului (Alternaria solani).

Se pot efectua doua tratamente cu acest produs, în alternanță cu alte fungicide de contact sau sistemice, păstrând un interval de 7-10 zile între tratamente.

Pentru mai multe detalii cu privire la fungicidul Zetanil contactați cu încredere reprezentanții Summit Agro România sau scrieți-ne pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Echipa Summit Agro România

logo summit

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

ADAMA Ltd., lider global în industria de produse pentru protecția plantelor, anunță lansarea pe piața din Europa a produsului Forapro®, noul fungicid pentru cereale cu spectru larg la T1, cu aplicabilitate în mai multe culturi, care oferă un control superior asupra tuturor bolilor majore de început de sezon.

Forapro® oferă efectul dublu de potențare a două substanțe active împreună cu tehnologia unică de formulare Asorbital® de la ADAMA. Produsul a demonstrat rezultate excelente atât pentru grâu, cât și pentru orz, și este eficient în combaterea bolilor de început de sezon, cum ar fi făinarea, septorioza și ruginile.

Astfel, noul fungicid asigură un control excelent în T1 și protejează culturile împotriva unui întreg spectru de boli până la momentul de tratament T2. Puterea substanței active Protioconazol, împreună cu Fenpropidin, îmbunătățită de Tehnologia de Formulare Asorbital®, asigură o penetrare crescută a frunzelor, o absorbție mai rapidă și o translocare eficientă, cu impact la nivelul întregii plante, prevenind în același timp degradarea dată de radiațiile solare. Testele ample au arătat că Forapro® pătrunde în cuticula frunzei mult mai repede în comparație cu amestecul în rezervor al celor două substanțe.

adama nou fungicid

„Fermierii caută fungicide inovatoare, eficiente, care să le răspundă nevoilor de protecție a culturilor, cu acțiune rapidă și costuri mai mici, astfel încât să poată crește recoltele și să aducă pe piață cereale de înaltă calitate. Odată cu lansarea Forapro®, ADAMA a răspuns acestor nevoi și a oferit inovația valoroasă pe care fermierii o așteaptă de la noi”, a declarat Alex Mills, director global Fungicide ADAMA.  

Forapro® face parte din noul portofoliu european ADAMA de fungicide pentru cereale. Lansările vor continua pe tot continentul pe parcursul anului 2024.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

În 2024, ADAMA Agricultural Solutions România, parte din Grupul ADAMA, va lansa cinci noi produse, între care un erbicid și patru fungicide bazate pe tehnologia de formulare Asorbital®, o tehnologie unică pe piață, deja lansată cu succes în Europa.

Anul acesta, compania marchează aniversarea a zece ani de existență pe piață sub o singură identitate și o singură cultură globală – ADAMA (termen care în ebraică înseamnă „pamânt”). Cu această ocazie, compania a organizat, pe 27 martie 2024, la noul sediu din București, o întâlnire cu presa, în care reprezentanții companiei au prezentat planurile pentru anul în curs. ADAMA își extinde portofoliul de soluții personalizate și continuă programul de fidelizare ADAMA CASH+ destinat fermierilor, lansat la începutul lui 2023.

conf

În contextul actual, ADAMA și-a adaptat strategia la noul comportament de achiziție al fermierilor și oferă pachete optimizate din punct de vedere tehnic, corelate cu așteptările financiare ale acestora.

**********

  • Noul portofoliu pentru protecția împotriva bolilor în culturile de cereale păioase are la bază tehnologia de formulare inovatoare Asorbital, pentru care compania deține brevet

  • În 2024, compania oferă fermierilor două noi pachete speciale optimizate din punct de vedere tehnic, adaptate la contextul actual al pieței și la nevoile fermierilor din România

**********

„La ADAMA, ne adaptăm permanent strategia în funcție de realitatea din teren. În prezent, vedem precauție din partea tuturor jucătorilor implicați în această industrie. Ne dorim ca în această perioadă să fim mai eficienți operațional, să ne dezvoltăm relațiile cu fermierii și partenerii, iar pentru aceasta venim cu noi produse competitive și inovatoare, astfel încât fermierii să obțină spor de producție și profitabilitate ridicată. Discutăm cu fermierii despre nevoile lor actuale, complet schimbate față de anii anteriori, și propunem soluții pe care ei să le poată accesa rapid, fără ca activitatea și cash flow-ul să le fie afectate în vreun fel”, a arătat Gabriela Vila, director general ADAMA România și Republica Moldova.

adama 1002

Reprezentanții companiei se așteaptă în continuare la o încetinire a creșterii economice și la un an cu costuri de finanțare și rate ale inflației ridicate. Cu toate acestea, se estimează menținerea suprafețelor cultivate de către fermieri la un nivel ridicat și preocuparea acestora de a avea producții ridicate, care să le asigure o bună economie a fermei.

 

Prioritară, creșterea productivității fermierilor

 

Anul 2024 se caracterizează printr-o nouă abordare de achiziție a produselor de către fermieri, și anume de a cumpăra la momentul nevoii, în cantitatea necesară și la prețul cel mai avantajos pe hectar. Asta, după cererea crescută din perioada pandemiei și post pandemiei, în care necesitatea aprovizionării cu produse era foarte ridicată, cu prețurile cerealelor corelate cu nivelul investițional.

„Prețurile scăzute de astăzi ale cerealelor îi fac pe fermieri să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie în ceea ce privește achiziționarea de input-uri, utilaje agricole sau teren agricol. Noi am anticipat această nevoie și această schimbare în ceea ce privește modul de achiziție și ne-am asigurat că vom fi pregătiți cu produse în stoc la momentul necesității lor. De asemenea, am lansat pachete comerciale noi, cu avantaje comerciale pentru fermieri, astfel încât investiția pe hectar să fie diminuată. Aceasta pe lângă adaptarea prețurilor produselor din portofoliul ADAMA la contextul actual al pieței”, a explicat Adrian Sâmbotin, director comercial ADAMA România.

adama 1005

Compania oferă fermierilor două noi pachete optimizate din punct de vedere tehnic, la prețuri adaptate așteptărilor fermierului de azi: Pachetul Esențial Primăvară, destinat culturilor de cereale păioase și rapiță, care conține un fungicid și un insecticid, precum și Pachetul Forapro (fenpropidin + protioconazol), destinat primului tratament la grâu.

Totodată, compania continuă programul de fidelizare lansat anul trecut, ADAMA CASH+, prin care o parte din banii investiți de fermieri în produsele ADAMA se întorc în contul acestora.

„La mai puțin de un an de la lansare, programul ADAMA CASH+ s-a bucurat de un real succes și a câștigat rapid încrederea fermierilor, fiind intens accesat, astfel că resursele financiare alocate pentru acest proiect au fost deja accesate de către fermieri. ADAMA CASH+ este cel mai simplu program de returnare a investițiilor pe care fermierii le fac în produsele din portofoliul companiei. Tot ce trebuie să facă este să se înregistreze pe platforma www.adamacashplus.ro, după care să încarce pe platformă facturile de achiziție a produselor ADAMA participante la program. Continuăm acest program și în 2024 și vom susține în continuare fermierii care investesc în creșterea productivității culturilor pe care le dețin”, a adăugat Adrian Sâmbotin.

 

Tehnologia Asorbital, brevetată și lansată cu succes în Europa

 

În prezent, ADAMA România comercializează 42 de soluții de protecția plantelor și alte zece pachete comerciale care combină mai multe produse. În ultimii trei ani, compania a lansat șapte produse noi și așteaptă omologarea a cinci noi produse în decursul acestui an, între care patru fungicide și un erbicid.

adama 1007

„Erbicidul pe care ne pregătim să îl lansăm este o combinație unică de substanțe active, care în acest moment nu mai este întâlnită în piață. În ceea ce privește noile fungicide, acestea se adresează culturilor de cereale păioase și au o formulare unică în piață, pentru care ADAMA are brevet și care a fost deja lansată în Europa. Este vorba despre formularea Asorbital, care aduce o creștere a eficacității de 10%, în medie, verificată în peste 500 teste efectuate în Europa. Toate se vor regăsi în oferta noastră comercială de anul viitor”, a precizat Adrian Cosor, director marketing ADAMA România și Republica Moldova.

**********

Investiția în oferirea unui portofoliu de soluții personalizate în funcție de nevoile fiecărui fermier este în linie cu angajamentul global al ADAMA – Listen, Learn, Deliver. De altfel, înțelegerea profundă a fermierilor, a mentalității lor, dar și a schimbărilor economice și politice din ultima perioadă stă la baza celei mai recente campanii de comunicare dezvoltate în România sub sloganul „Inovație sau Tradiție? Ambele!”.

**********

adama 1014

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

 

Publicat în Eveniment

Principalele boli care afectează puternic culturile de cereale păioase își fac apariția chiar din primăvară, cum ar fi făinarea, pătarea în ochi, septorioza, iar dacă factorii de mediu sunt favoribili și restul bolilor pot apărea mai devreme.

Verben™ este un fungicid unic și puternic, special creat și lansat de Corteva Agriscience pentru a asigura protecția cerealelor încă de la primul tratament din primăvară.

 

Protecția cerealelor începe din T1

 

Prin utilizarea lui Verben™ în primul tratament T1, beneficiem de puterea curativă și preventivă a celor două substanțe active conținute. Având o plantă curată chiar din T1, putem optimiza schema tehnologică, fară a face rabat de la producție, deorece planta va fi curată înca din primavară și va fi mai rezistentă în fața următoarelor valuri de infecție.

 

O singură lovitură tuturor bolilor importante

 

Fungicidul Verben™ este compus din două dintre cele mai bune substanțe active întâlnite la ora actuală (proquinazid și protioconazol). Aceste două substanțe active au un efect sinergic, fiind puse în valoare și cu ajutorul formulării speciale create de Corteva, pentru a oferi maximul de putere chiar și la temperaturi scăzute, aderență, distribuție uniformă a substanțelor active și rezistență la spălare la o oră de la aplicare. Prin folosirea lui Verben™ în T1 nu mai este nevoie să adăugam în pompă un alt fungicid, eliminând astfel riscul de fitotoxicitate, poluare și incompatibilitate. În testele efectuate de Corteva, Verben™ a dovedit că poate fi amestecat fără a avea probleme de compatibilitate cu majoritatea produselor fitosanitare, fie ele regulatori de creștere, erbicide, fungicide sau insecticide, frecvent utilizate în T1.

 

Cel mai bun în controlul făinării

 

Verben™ combate bolile specifice, inclusiv făinarea, chiar și la temperaturi reduse. Testele efectuate de către Corteva au evidențiat faptul că, pe lângă absorbția rapidă în plantă chiar și la temperaturi sub 10 °C, Verben™ combate făinarea și septorioza foarte bine și rămâne activ datorită sinergiei celor două substanțe, chiar și la câteva săptamâni după aplicare.

Datorită mobilității sale în plantă chiar și la temperaturi scăzute, Verben™ acționează înainte ca simptomele să fie vizibile asupra hifelor miceliene care sunt deja prezente în planta de cultură. Verben™ protejează cerealele păioase prin modul său de acțiune, atât curativ, cât și preventiv.  Prin formularea și sinergia celor două substanțe active, Verben™ deține controlul bolilor la toate culturile de cereale păioase și în special al făinării.

 

O soluție antirezistență

 

Datorită celor două substanțe active, Verben™ este considerat o soluție viabilă într-un viitor în care clasa azolilor va fi dominantă și riscul de rezistență va fi unul foarte ridicat. Prin utilizarea lui Verben™ acest risc este minimizat deoarece ambele substanțe active din acest fungicid fac parte din două clase chimice diferite, ce au moduri de acțiune diferite, care vor impiedica crearea rezistenței bolilor.

 

Dozarea și utilizarea

 

La grâu și triticale, fungicidul Verben™ se poate aplica de la stadiul de înfrățire până la înflorit (50% spice înflorite) BBCH 25-65, în doză de 0,6-1l/ha, doza medie recomandată fiind de 0,75l/ha.

La secară și orz, Verben™ se poate aplica din stadiul de înfrățire până în faza de burduf, BBCH 25-49, în doză de 0,6-1l/ha, doza medie recomandată fiind de 0,75l/ha.

Spectrul de combatere al lui Verben™  este foarte mare cuprinzând boli precum: Erysiphe graminis- Făinarea,  Septoria tritici – Septorioza, Septoria nodorum- Septorioza spicelor, Pseudocercosporella herpotrichoides – Pătarea în ochi, Puccinia striiformis– Rugina galbenă, Puccinia recondita- Rugina brună , Pyrenophora teres- Sfâșierea frunzelor, Ramularia collo-cygni-Ramularia, Rhynchosporium secalis- Arsura frunzelor.

Prin utilizarea lui Verben™ încă de la primul tratament din primăvară, planta este protejată de bolile specifice cerealelor, fortificată și pusă în valoare, pentru a oferi producțiile cele mai mari și mai calitative.

 

Articol de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Insecticide, Fungicide & Biologice Corteva Agriscience RO & MD

 

VIDEO Verben - Prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=bXvGjUvz2gI&list=PLJH446RiTipbWoiPZE35ppQeR4TJIluMo&index=144

VIDEO Verben - Beneficii: https://www.youtube.com/watch?v=ziL74Oykr5g&list=PLJH446RiTipbWoiPZE35ppQeR4TJIluMo&index=143

VIDEO Eficacitatea fungicidului Verben: https://www.youtube.com/watch?v=ekR3czGVjGk&list=PLJH446RiTipbWoiPZE35ppQeR4TJIluMo&index=145

VIDEO Verben - Mod de acțiune: https://www.youtube.com/watch?v=KnbRmHwPFEo&list=PLJH446RiTipbWoiPZE35ppQeR4TJIluMo&index=150

VIDEO Verben - Rezistența la ploaie: https://www.youtube.com/watch?v=tAHRclSaX3U&list=PLJH446RiTipbWoiPZE35ppQeR4TJIluMo&index=131

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Eden Research plc a solicitat autorizarea Ecovelex™ în UE, iar cererea urmează să fie depusă și în Marea Britanie, având Corteva Agriscience ca partener de distribuție. Eden este o companie cotată la AIM, care dezvoltă şi furnizează produse biopesticide revoluţionare şi tehnologii de micro-capsulare naturală pentru industria globală de protecţie a culturilor, de sănătate animală şi de produse destinate consumatorilor.

Dezvoltat pe parcursul a trei ani de Corteva Agriscience și Eden, Ecovelex este un nou produs pe piața de tratare a semințelor și are scopul de a înlocui substanțele chimice convenționale, interzise în UE și în Regatul Unit. Acest produs a fost creat pentru a contracara daunele produse de păsări, o cauză majoră a pierderilor înregistrate în cazul culturilor de porumb și a altor culturi.

Ecovelex acționează prin modificarea sistemului olfactiv al păsărilor, producând un gust sau un miros neplăcut ce le îndepărtează, lăsând totodată semințele intacte și păsările în siguranță, libere să găsească surse alternative de hrană.

Acest produs are la bază substanțe chimice derivate din plante și este formulat cu ajutorul sistemului de microîncapsulare Sustaine® de la Eden, sprijinind fermierii în eforturile lor de a satisface cererile consumatorilor pentru o agricultură mai durabilă.

corteva

„După mai mulți ani de colaborare intensă și productivă, suntem foarte încântați de comercializarea Ecovelex. În fiecare an, fermierii înregistrează pierderi semnificative cauzate de păsări, iar recentele modificări de reglementare nu mai permit utilizarea metodelor convenționale de combatere a pagubelor. Soluția pe care am dezvoltat-o împreună cu Eden vine în sprijinul fermierilor, oferindu-le o alternativă sigură și eficientă pentru protecția plantelor, folosirea substanțelor chimice vegetale reprezentând, totodată, un progres uriaș în materie de durabilitate. Echipa Eden a avut o contribuție excelentă, ajutându-ne să valorificăm această oportunitate extraordinară pe piață și așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm această activitate pe viitor”, a declarat André Negreiros, EMEA Seed Applied Technologies Lead Corteva Agriscience.

Sean Smith, CEO Eden, a precizat: „Colaborarea din ultimii ani dintre Eden și Corteva Agriscience a fost extrem de productivă și sunt încântat să văd cum, în urma acestor activități, se materializează și primele rezultate comerciale reale. Împreună aducem pe piață un alt produs sigur și eficient pentru tratarea semințelor, într-un timp aproape record, datorită unei colaborări eficiente și deschise și a unei abordări de tip „win-win”.  Ne vom bucura împreună de avantajele acestei colaborări de succes, dar fermierii vor fi cei care vor beneficia, de asemenea, punându-le la dispoziție un nou mecanism sigur și durabil de îmbunătățire a producțivității culturilor”.

Eden a transmis dosarul și propunerea către Austria, Stat Membru Raportor Zonal din partea Uniunii Europene, care își asumă sarcina de a evalua produsul de protecție a plantelor. Examinarea și autorizarea pot dura între 18 și 24 de luni, fiecare stat membru al UE având, apoi, posibilitatea de a ratifica autorizația sau de a solicita informații suplimentare, înainte de a acorda autorizații locale.

Dincolo de proiectul de dezvoltare a Ecovelex, Corteva Agriscience și Eden au o colaborare constantă, desemnând Corteva ca partener de distribuție al Eden, în Franța, pentru produsul fungicid Mevalone®

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Pe 2 martie 2023, în prezența a peste 250 de viticultori, Corteva Agriscience a lansat o soluție revoluționară în controlul manei la vița-de-vie. În cadrul evenimentului de la Hotel Internațional din Sinaia, viticultorii au aflat totul despre Zorvec Vinabel, fungicidul care combate cea mai păgubitoare boală, Plasmopara viticola.

sala corteva

Specialiștii Corteva Agriscience au prezentat noul fungicid revoluționar Zorvec Vinabel, care oferă o combinație de neegalat datorită caracteristicilor unice în controlul manei viței-de-vie (Plasmopara viticola), recomandat a fi utilizat în fiecare sezon pentru a menține și maximiza sănătatea culturii de viță-de-vie, chiar și în condiții cu presiune ridicată de mană. Produsul Zorvec Vinabel este înregistrat pentru a fi utilizat pentru struguri de vin și struguri de masă.

adrian teban

„Zorvec Vinabel este absorbit rapid pe și în interiorul stratului epicuticular de ceară al plantei pentru a oferi o rezistență la spălare superioară la doar 20 de minute după aplicare. Acest lucru ajută cultivatorii să reducă nevoia de aplicări repetate din cauza precipitațiilor, astfel încât suprafețe mai mari să fie acoperite. De asemenea, viticultorii pot profita de ferestre de aplicare mai lungi atunci când vremea este nepotrivită, atunci când este imposibilă aplicarea tratamentelor fitosanitare din cauza condițiilor meteo. Zorvec Vinabel controlează Plasmopara viticola cu o doză unică mică de 0,5 – 0,6 litri/ha. Tratamentele cu acest fungicid revoluționar se fac de la începutul înfloririi până la compactarea ciorchinelui. Se redistribuie chiar și în zonele netratate pentru a proteja frunzele și inflorescențele. Această redistribuire asigură cea mai bună acoperire și cea mai bună protecție în etapele critice ale dezvoltării viței-de-vie. Translaminaritatea, mișcarea fungicidului Zorvec Vinabel protejează partea inferioară a frunzelor. Translaminaritatea sa și mișcarea sistemică prin xilem permite acoperirea uniformă a frunzelor pulverizate și protecția împotriva spălării. Zorvec Vinabel a demonstrat un control excepțional la mană comparativ cu produsele existente în acest moment pe piață”, a punctat Adrian Teban, Field Scientist Corteva Agriscience.

Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova, a arătat câteva avantaje ale noului fungicid: „Asigură o mai bună eficacitate și o perioadă mai lungă de protecție. Totodată, Zorvec Vinabel oferă o protecție ridicată a noilor creșteri, cât și o mișcare sistemică spre noile frunze în curs de dezvoltare. Este esențial pentru protejarea recoltei și creșterea eficacității tratamentelor”.

IMG 20230302 WA0023

Noul fungicid lansat de Corteva conține Zorvec® și Zoxamid, substanțe active cu ajutorul cărora viticultorii pot îmbunătăți controlul manei la vița-de-vie atingând cele mai ridicate standarde calitative.

jean ionescu

„Redistribuirea substanței active oferă mai multă liniște cultivatorilor pentru a face față altor activități necesare unei ferme. Zorvec® are un mod de acțiune biochimic nou asupra celulei patogenului și nu are rezistență încrucișată cu fungicidele existente. Are efecte multiple asupra ciclului de viață al agentului patogen. Zorvec® protejează frunzele tratate pe măsură ce acestea cresc și se extind, inclusiv frunzele care sunt mai mici de 20% din dimensiunea lor finală, cât și frunzele care nu sunt apărute la momentul aplicării produsului. Zoxamid acționează asupra creșterii filamentului micelian după ce infecția s-a produs, prin urmare modul său de acțiune este unul sinergic cu Zorvec® și responsabil de efectul eradicant și curativ al produsului, împiedicând diviziunea nucleului celulei fungice. Substanța activă Zoxamid este utilizată în această combinație și datorită modului de acțiune secundară și pentru putregaiul cenușiu Botrytis cinerea”, a precizat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

Pentru că evenimentul a fost dedicat viticultorilor, la final a fost organizată o degustare de vinuri, al cărei amfitrion a fost Cătălin Păduraru, Wine Ambassador și CEO al Concursului Internațional de Vinuri de la București – VINARIUM, concurs în care Corteva Agriscience este partener principal.

vinarium

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista