În anul care tocmai s-a încheiat, compania Romvac a împlinit 50 de ani de activitate. La finalul lui 2024, împreună cu directorul general/președintele Consiliului de Administrație, dr. Viorica Chiurciu, am discutat despre drumul parcurs de companie de la începuturi până astăzi. Reamintim că, Romvac este o companie producătoare de medicamente de uz veterinar, dar și pentru utilizare în medicina umană. Romvac Company și-a început existența de la un singur vaccin, pentru ca astăzi să ajungă să realizeze aproape 300 de produse medicinale de uz veterinar și alte aproape 100 de uz uman, astfel că la ora actuală vorbim de o companie reprezentativă pentru medicina veterinară și umană.

Reporter: Să începem cu produsele de uz veterinar, având în vedere că, în prezent, Romvac Company este cel mai mare producător de medicamente din România. Așadar, care e parcursul de la începuturi până astăzi în ceea ce priveşte producţia de medicamente de uz veterinar?

Viorica Chiurciu: Am început în 1974 cu un laborator care se numea „Laboratorul de virusuri tumorale aviare”, un laborator care a produs un singur vaccin, cel contra bolii Marek, era cancerul la găină. În felul acesta am marcat o premieră pe plan european, ajungând la o producție anuală de 20 de milioane de doze în 1977. Însă,  tot în 1974, fiind necesari nişte embrioni pentru producerea acestui vaccin, s-a înfiinţat şi o fermă specială, cu găini libere de germeni patogeni, singura fermă de acest fel din sud-estul Europei.

În 1981, Laboratorul de virusuri tumorale aviare s-a transformat în Centrul de Cercetări şi Biopreparate pentru Păsări şi Animale Mici. Această întreprindere a avut o dezvoltare explozivă atât în domeniul cercetării, cât şi în domeniul producţiei de vaccinuri şi reactivi pentru păsări şi animale mici. Aşa încât, până în 1990, datorită acestei cercetări, portofoliul de produse biologice s-a dezvoltat până la 30, necesare atât avicolelor româneşti, cât şi caniselor pentru vulpi, iepuri, câini ş.a.m.d.

Marea cotitură a Centrului a fost când, în 1990, s-a transformat în SC Romvac Co S.A., când s-au extins foarte mult produsele biologice şi vaccinurile, de data aceasta şi pentru animale mari şi mijlocii – bovine, ovine, suine –, dar a fost o premieră că am introdus noţiunea de „medicament de uz veterinar”. Şi aşa am făcut aproape 400 de medicamente de uz veterinar. În 1995 ne-am şi privatizat prin metoda MEBO şi compania Romvac a evoluat nestingherită pe o piaţă puternic concurenţială.

Reporter: Ce înseamnă astăzi compania Romvac?

Viorica Chiurciu: Astăzi, Romvac este o companie puternică, matură, este cel mai mare producător şi distribuitor local. Avem în portofoliu peste 60 de produse biologice, aceasta însemnând vaccinuri de uz veterinar, seturi de diagnostic, produse revelatoare. Vaccinurile sunt pentru păsări, bovine, ovine, suine, caprine, cabaline, iepuri, câini şi pisici. De asemenea, avem peste 200 de medicamente de uz veterinar pentru toate speciile de animale crescute în România, din toate clasele farmaceutice, adică produse rehidratante, antiparazitare, antimicotice, antiinflamatorii, produse pentru dezinfecţii, dezinsecţii, deratizare, produse pentru afecţiuni dermatologice, ale glandei mamare ş.a.m.d. Totodată, produsele noastre sunt condiţionate în toate formele: soluţii, suspensii, unguente, comprimate.

Activăm pe trei divizii: divizia de medicină veterinară, de medicină umană şi compartiment de biotehnologii pentru fabricarea unor produse destinate sănătăţii plantelor şi solului. În toate aceste produse avem şi suplimente alimentare pentru animale şi premixuri, inclusiv pentru albine avem un stimulator, care prin componentele sale intervine în probleme bacteriologice, virusologice ale albinelor.

Am investit foarte mult în retehnologizare şi la ora actuală avem spaţii de producţie moderne, am investit în utilaje, în linii tehnologice. Avem un complex de laboratoare: Laborator pentru control de vaccinuri şi medicamente pentru uz veterinar, Laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care este acreditat RENAR, şi Laboratorul de cercetare-dezvoltare imunoinstant.

Avem o reţea de distribuţie solidă, compusă din depozitul central care este aici, la sediu, în Voluntari (Ilfov), dar şi 34 de depozite judeţene teritoriale şi farmacii. Prin urmare, pur şi simplu vorbim de un adevărat holding al activităţii noastre.

Reporter: În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa de la Romvac ați pornit pe drumul cercetării în medicina umană. Ce v-a determinat să faceţi acest pas?

Viorica Chiurciu: Pornind de la pericolul amplificării fenomenului de rezistenţă antimicrobiană indus de folosirea necorespunzătoare şi excesivă a antibioticelor, Romvac a lansat pe piaţă nişte produse revoluţionare care să fie o alternativă la această medicină alopată. Am lansat pe piaţă oul hiperimun şi produsele din gama imunoinstant, care cuprind 100 de produse şi care au la bază imunoglobulinele IgY specifice, acestea fiind anticorpi de pasăre. Demersul nostru ştiinţific în acest sens a fost acela că OMS şi Centrul european de prevenire şi combatere a bolilor a atras atenţia în repetate rânduri că ne aflăm în era post-antibiotice şi că antibioticele de ultimă generaţie îşi pierd din eficienţă în combaterea unor infecţii.

Aceste produse, având la bază imunoglobulinele IgY specifice care sunt anticorpi de pasăre, au multiple beneficii pentru sănătatea umană, şi anume: sunt adjuvanţi în terapia pentru infecţii cu bacterii rezistente la antibiotice, infecţii urinare, infecţii genitale, gastrice, intestinale, dermatologice, pulmonare ş.a.m.d. De asemenea, susţin sistemul imunitar, asigurând unitatea pasivă a organismului, adică dau organismului anticorpi gata pregătiţi de pasăre şi sunt adjuvanţi în anumite boli autoimune, cum ar fi psoriazisul. Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, copiilor, adulţilor şi vârstnicilor care se confruntă cu fenomenul de imunosenescenţă. Mai ales în anotimpurile friguroase este bine să ne întărim imunitatea, mai ales atunci când avem o imunitate scăzută şi suntem confruntaţi cu anumite situaţii de boală. În cabinetul nostru de medicină alternativă ne trec pragul mulţi pacienţi, atât din ţară, cât şi din străinătate, care se confruntă cu patologii din cele mai diverse, unele foarte complicate.

Reporter: Trebuie să mai punctăm un fapt important în evoluția Romvac Company, ați intrat și pe tărâmul produselor care trebuie să aibă grijă de mediu, de sol, de plante. Mai exact despre ce este vorba?

Viorica Chiurciu: Pentru reducerea impactului chimizării și pentru promovarea unei agriculturi ecologice durabile, la Romvac am creat un îngrăşământ 100% ecologic, Rom-Agrobiofertil NP, utilizând bacterii benefice existente în microflora solului. Din multitudinea acestora, pentru obţinerea produsului Rom-Agrobiofertil NP au fost selectate: Azospirillum lipoferum, Azotobacter chroococcum şi Bacillus megaterium. Am mai dezvoltat un produs numit Bioromsil, care practic este un probiotic, un auxiliar tehnologic care se pretează pentru conservarea plantelor furajere.

Reporter: Sigur că toate aceste produse pe care le realizaţi, produse complete pentru uz veterinar, pentru medicina umană, pentru agricultură, au nevoie de o serie de acreditări şi de certificări la nivel naţional, dar şi european.

Viorica Chiurciu: De-a lungul anilor, compania Romvac a investit enorm în retehnologizare şi am obţinut acreditări şi certificări. Am obţinut certificarea pentru sistemul de management integrat, care înseamnă calitate, mediu şi sănătate-securitate ocupaţională, în conformitate cu standardele de referinţă corespunzătoare. De asemenea, din partea Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor avem confirmarea de încadrare în normele de bună practică de fabricaţie GMP. Tot acest set de reguli reprezintă pentru compania Romvac o carte de vizită, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Reporter: S-a început cu cercetarea, se continuă cu cercetarea, pentru că ea este cea care aduce pe piaţă produse noi pe de o parte, iar pe de altă parte vă menţine la un standard de calitate foarte ridicat. Ca atare, ce a însemnat cercetarea şi ce beneficii a adus cercetarea pentru compania Romvac?

Viorica Chiurciu: Romvac este unitate atestată pentru activitate de cercetare-dezvoltare, în coordonarea ASAS. Societatea noastră este printre singurele unităţi care alocă fonduri proprii pentru cercetarea ştiinţifică necesară inovării, îmbunătăţirii şi dezvoltării gamei proprii de produse, fapt ce ne-a asigurat unul dintre locurile fruntaşe pe piaţa de producţie şi distribuţie a vaccinurilor şi medicamentelor de uz veterinar.

Pe lângă cercetarea internă, tehnologică, care stă la baza produselor noastre, noi participăm şi la programe de cercetare de interes naţional, care se află sub patronatul unor instituţii ale statului cum sunt Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Economiei, Institutul „Victor Babeş”, aşa încât am obţinut fonduri nerambursabile şi avem rezultate notabile şi în aceste domenii, aferente acestor proiecte de cercetare. De asemenea, din aceste proiecte de cercetare am reuşit să producem şi să punem pe piaţă produse noi.

În prezent, suntem într-un program de cercetare de interes naţional cu mai multe instituţii ale statului, inclusiv cu facultăţi, în vederea obţinerii unui vaccin pentru pesta porcină africană. Desigur, toate aceste cercetări ne-au adus multe beneficii, în primul rând un plus de valoare ca imagine pentru compania noastră, dar şi ca imagine pentru ţară, pentru că am obţinut multe premii internaţionale, am participat cu lucrări ştiinţifice care au la bază brevete de invenţie atât în ţară, cât şi pe plan european, şi am câştigat medalii de aur multiple la Salonul internaţional al cercetării ştiinţifice, inovării şi invenţiei de la Cluj, am obţinut medalii de aur în 2018, 2022, 2023, iar în anul 2024 am obţinut la Salonul internaţional al inovării şi cercetării din Timişoara zece medalii de aur şi marele premiu al salonului internaţional. Tot în anul în care am împlinit cinci decenii de existență, am participat cu lucrări ştiinţifice în domeniul medicinei umane, am participat la Salonul internaţional de inovaţii şi invenţii de la Londra şi am câştigat două medalii de aur şi premiul special al juriului.

Reporter: Pentru a avea o imagine mai completă a celor 50 de ani parcurşi de compania Romvac, cum a influenţat parcursul istoric al companiei cultura organizaţională a societăţii?

Viorica Chiurciu: O cultură organizaţională potrivită poate să crească productivitatea muncii, de aceea este foarte importantă. Această cultură organizaţională nu a apărut spontan şi natural, istoricul şi-a pus mult amprenta pe aceasta. O cultură organizaţională trebuie să fie creată şi menţinută, iar la acest lucru a contribuit toată echipa începând cu managerul general, cu şefii locurilor de muncă, cu toată echipa angajaţilor care lucrează la noi în companie de 20, 30, 40, 45 de ani, unii chiar în familii, lucrează aici părinţi, copii şi nepoţi. Aşadar, este o dedicare şi pentru companie, aceştia şi-au transmis din generaţie în generaţie aceste valori, şi anume: punctualitate, profesionalism, lucrul în echipă, empatie. Oamenii au avut încredere în managerul general, au avut încredere în leadership şi în rezultatul muncii lor.

De aceea, ţin foarte mult la colectivul meu pe care mă bazez şi, ca director general al acestei companii şi lider al colectivului pe care-l conduc, doresc de fiecare dată ca angajaţii mei să fie mulţumiţi, să fie implicaţi şi productivi şi să transmită aceste valori despre care vorbeam înainte celor care sunt noi în echipă, pentru că acest lucru este o carte de vizită nu numai pentru compania noastră, dar şi pentru angajaţi care acţionează ca imagine prin comportamentul lor şi prin atitudine.

Reporter: Ca să ajungi la nivelul de a putea să oferi stabilitate angajatului, siguranţă şi o bunăstare, trebuie să faci continuu investiţii, mai ales într-o lume concurenţială ca aceasta. Dvs. n-aţi stat pe loc, tocmai de aceea compania este numărul 1 în România în ceea ce priveşte cercetarea, producţia şi distribuţia de produse. Cât de importante sunt aceste investiţii pentru societate?

Viorica Chiurciu: Într-adevăr, noi am investit foarte mult în dezvoltarea companiei, am investit în linii de producţie, în utilaje, în aparatură de laborator de top, în maşini auto pentru dezvoltarea distribuţiei noastre, fiind foarte importante pentru că fără o investiţie realitatea te depăşeşte. Şi toate aceste investiţii au ca rezultat formarea şi dezvoltarea unor noi produse necesare şi competente pe piaţă.

În 2024 am deschis un depozit de medicamente în Cluj, am achiziţionat două staţii de apă, cu anumiţi parametri de puritate ceruţi de farmacopeea europeană, fiind o obligativitate pentru regulile de bună practică de fabricaţie GMP.

Reporter: Cum vedeţi viitorul companiei Romvac?

Viorica Chiurciu: Deşi ne-am confruntat foarte des cu situaţii ostile în domeniul nostru de activitate, eu totuşi privesc cu optimism viitorul Romvac, gândind că succesul în această afacere are la bază întâmpinarea unei necesităţi, a unei nevoi. Iar sănătatea este cea mai mare nevoie a omenirii.

De asemenea, privesc cu optimism spre implementarea unor noi strategii care vizează lărgirea şi dezvoltarea portofoliului nostru de produse, creşterea cotei de piaţă, întărirea parteneriatului cu fermierii, noi proiecte şi, de asemenea, intenţionăm să ne extindem şi mai mult pe piaţa externă cu medicamentele şi produsele noastre medicinal-veterinare. Deja noi exportăm pe trei continente şi datorită acestor certificări şi acreditări pe care le-am amintit, GMP şi Sistem de management integrat, care atestă calitatea produselor noastre. Medicina este o ştiinţă, iar organismul uman sau animal este cel mai mare mister, totdeauna cercetarea şi tehnologia sunt supuse unor evoluţii continue şi de aceea salutăm acest lucru, pentru că încontinuu suntem implicaţi în cercetare.

Totodată, privesc cu optimism pentru că mă bazez pe colectivul meu, orice organizaţie şi mai ales organizaţia pe care o conduc este ca un mecanism de a cărei funcţionare depind toate aceste piese, privesc cu optimism spre viitor pentru că mă bazez pe oameni şi pe cultura organizaţională, care este o carte de vizită a companiei noastre şi dorim să o păstrăm şi să o transmitem mai departe, pentru că această cultură organizaţională a fost construită pas cu pas timp de 50 de ani.

Reporter: În acest moment se poate spune că Romvac a atins succesul în afaceri?

Viorica Chiurciu: Cu certitudine că Romvac a atins succesul în afaceri, gândind la toţi aceşti indicatori de succes pe care compania i-a punctat de-a lungul timpului, şi anume: profitul, mereu crescând de la an la an, pe care l-am reinvestit, dar am oprit şi pentru a da dividende oamenilor şi acţionarilor, mă gândesc la notorietatea pe care o avem, faptul că suntem cunoscuţi şi recunoscuţi pe unde mergem, este de asemenea un indicator de succes pentru noi, apoi loialitatea angajaţilor faţă de companie, care denotă încrederea în managerul general, în leadership şi încrederea în rezultatul muncii lor.

Aş aminti ca un indicator de succes încrederea partenerilor noştri de afaceri şi a clienţilor noştri, care ne cumpără produse nu numai datorită caracteristicilor oferite de acestea, dar mai ales pentru că au încredere în afacerea noastră, în compania noastră, de aceea am şi construit o reţea de parteneri de afacere şi clienţi solidă, care ne dau o siguranţă pentru viitor şi o stabilitate.

Reporter: În concluzie, Romvac are şi o reţetă a succesului?

Viorica Chiurciu: Din experienţa mea nu există o reţetă sigură. Pentru a atinge succesul şi performanţa în afacere nu este suficient să ai cunoştinţe doar în domeniu, ci trebuie să le fructifici şi să le pui în echilibru cu alte abilităţi de lider, de manager, de comunicare. A avea o afacere de succes este nevoie de viziune, de o planificare meticuloasă şi de o adaptabilitate constantă.

CITEȘTE ȘI: Viorica Chiurciu, între vocație și pasiune

Îngrășământ biologic românesc pentru agricultură ecologică, Rom-Agrobiofertil NP

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Puțină istorie

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

Integrarea, un proces natural 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

Accentul pe calitate

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

Făina se produce la comandă

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

O piață în continuă schimbare

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

Zootehnie de top

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

• Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

• Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

• Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

• Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

• Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

• Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) trage un semnal de alarmă asupra consecințelor negative rezultate în urma plafonării adaosului comercial la o gamă extinsă de produse agroalimentare și inputuri agricole, inclusiv pentru produsele de protecția plantelor, așa cum se prevede într-un proiect de ordonanță de urgență.

„Considerăm că implementarea acestui act normativ generează o intervenție mult prea dură în politicile comerciale ale agenților economici și o ingerință majoră în modelele de business ale fiecărui actor, având ca rezultat afectarea mecanismelor economice de formare a prețurilor și a capacității producătorilor și distribuitorilor de produse de protecția plantelor de a răspunde eficient cererii. Consecințele negative ale unui astfel de demers sunt în acest moment necuantificabile, dar gradul lor de probabilitate este cu atat mai mare cu cât ele se vor repercuta asupra întregului lanț de producție și distribuție”, transmite AIPROM.

Justificări depășite sau tardive

AIPROM subliniază că justificările invocate în preambulul proiectului de OUG sunt depășite (creșterea prețurilor din cauza pandemiei de COVID care s-a încheiat din 2022) sau exagerate sau folosite ca un laitmotiv (războiul din Ucraina) pentru a impune măsuri utile unor scopuri extra-economice. „O creștere a prețului mediu al produselor de protecție a plantelor cu 9% în contextul creșterii prețurilor la produsele alimentare cu 19% (2022 versus 2020) într-un climat puternic inflaționist nu este de natură să justifice luarea unor măsuri înalt perturbatoare pentru întreg lanțul valoric. Măsurile de protecție socială ar fi binevenite dacă ar produce și efecte benefice, dar modul în care a fost gândit acest proiect legislativ ne face să credem că protecția socială a fermierilor va fi de fapt lovită de aplicarea acestor măsuri anti-concurențiale. Proiectul nu demonstrează situația extraordinară și caracterul de urgență care ar impune folosirea unei Ordonanțe de Urgență, o anumită creștere a prețurilor la pesticide înregistrându-se la începutul anului 2023 datorită creșterii prețurilor materiilor prime, afectării lanțurilor de aprovizionare și inflației.”

AIPROM consideră că plafonarea prețurilor și al adaosului comercial pentru inputurile destinate fermierilor români (pesticide, îngrășăminte) nu se justifică, având în vedere că la ora actuală la nivel global, european și local prețurile au început să scadă datorită reducerii prețurilor la producătorii de pesticide și gaze.

Impactul asupra reputației agriculturii din România

AIPROM atrage atenția că promovarea unei legislații care instituie măsuri de control a prețurilor într-un domeniu atât de larg, produse agricole și alimentare, îngrășăminte, furaje și pesticide, va afecta reputația agriculturii românești la nivelul Uniunii Europene și va reduce nivelul investițiilor atât de necesare pentru trecerea de la o agricultură bazată pe exportul de materii prime la o economie bazată pe producția și exportul de produse cu valoare adaugată mare.

Articolul 135.(1) al Constituției precizează că „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.”, iar Statul are obligația de a „asigura libertatea comerțului”. „Intervenția abruptă pe calea unei Ordinante de Urgență care plafonează adaosurile comerciale ale operatorilor contravine acestor principii fundamentale constituționale, afectând libera și buna funcționare a pieței suspendând rolul cererii și al ofertei în formarea prețurilor pe piață. Orice investitor va cântări cu atenție potențialul de câștig și în cel mai bun caz, va decide să amâne proiectele de investiție într-un mediu care nu îi permite să își exercite capacitățile de bun afacerist pentru obținerea unui profit decent. Se va orienta asupra unor economii care nu recurg la măsuri brutale de așa zisă protecție socială și care știu să folosească măsuri fine de calibrare a pieței. Agricultura României va fi percepută ca neeficientă, neatractivă și neinteresantă pentru investitorii serioși.”

Forțarea prevederilor Legii Concurenței

„Suntem conștienți că Legea Concurenței permite Guvernului, în împrejurări excepționale precum situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, să dispună măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor, dar aceste măsuri pot fi adoptate pentru o perioadă de maximum 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru cel mult 3 luni, iar o asemenea intervenție în mecanismul formării prețurilor se face cu avizul Consiliului Concurenței. Din observațiile noastre reiese că în cazul de față acest aviz nu există”, arată AIPROM.

Afectarea disponibilității produselor pe piață

Plafonarea temporară a adaosului comercial poate pune în pericol stabilitatea economică a operatorilor de pe piață, cu precădere a distribuitorilor și poate avea impact asupra securității alimentare în țara noastră. „Prin măsurile propuse, se dorește plafonarea adaosului comercial, fără a lua în considerare variațiile mari de costuri de producție și distribuție determinate de inflație și volatilitatea prețurilor energiei și materiilor prime. Această plafonare rigidă poate afecta dramatic disponibilitatea produselor pe piață, limitând opțiunile fermierilor și accesul la inputurile necesare pentru asigurarea unor recolte sigure și eficiente. În condițiile în care producătorii și distribuitorii sunt obligați să opereze cu adaosuri comerciale strict limitate, sustenabilitatea acestora devine incertă, punând în pericol continuitatea aprovizionării pieței românești cu produse esențiale pentru agricultură în prag de campanie agricol”, precizează AIPROM.

Lipsa de predictibilitate și forțarea mecanismelor contractuale

În opinia reprezentanților AIPROM, modificările propuse dau, din păcate, măsura lipsei de predictibilitate a politicilor publice și a legislației din România, operatorii de pe piața românească fiind obligați să își modifice în mod fundamental politicile comerciale și planurile de afaceri la mai puțin de două luni până la sfârșitul anului. Impunerea revizuirii contractelor în curs, gândite inițial astfel încât să mențină echilibrul între cerere și ofertă revine în mod constant ca un laitmotiv în practica Ministerului Agriculturii conducând la dezordine fiscală, exact ceea ce ar trebui să nu existe într-o perioadă de criză. „Dacă măsurile de intervenție asupra prețurilor vor rămâne în cuprinsul proiectului de Ordonanță de Urgență după finalizarea dezbaterii publice, piața relevantă va fi grav afectată și se vor crea dezechilibre majore pe termen mediu și lung.”

Nerespectarea cadrului legal al Uniunii Europene

În spațiul comunitar modul de formare a prețurilor poate fi rezultatul doar al concurenței libere și al cererii și ofertei. Prin urmare, în ipoteza în care proiectul de ordonanță de urgență menține plafonarea adaosurilor comerciale și a prețurilor, AIPROM va apela la mijloacele legale disponibile la nivel național și european pentru a proteja libertatea comerțului.

„Facem apel la autorități să identifice soluții alternative respectând legislația națională și europeană și care să asigure un echilibru între protecția consumatorului final și stabilitatea pieței. România poate implementa măsuri care să sprijine sectorul agricol fără a afecta disproporționat lanțul de aprovizionare cu produse esențiale pentru agricultura sustenabilă și performanța producției”, transmite Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

CITEȘTE ȘI: Consecințe grave pentru agricultură prin adoptarea în forma actuală a plafonării adaosului comercial la produsele agricole, inclusiv îngrășăminte, furaje și pesticide

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-o scrisoare deschisă către ministrul Agriculturii, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) își exprimă îngrijorarea față de perspectiva adoptării unei Ordonanțe de Urgență privind plafonarea adaosului comercial la produsele agricole și alimentare, inclusiv la îngrășăminte, furaje și pesticide.

Deși proiectul de act normativ este propus ca o măsură de protecție socială pentru a asigura stabilitatea prețurilor în acest sector, Forumul APPR semnalează că pot exista efecte secundare negative care necesită o evaluare atentă pentru a preveni impactul asupra întregului lanț de producție și distribuție. „Considerăm că o astfel de măsură încalcă flagrant Constituția României având în vedere că în Articolul 135, alineatul (1), se precizează că „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.”, iar în alineatul (2) se stipulează obligația statului de a „asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale” și de a crea un cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție. Intervențiile administrative care impun plafonarea adaosului comercial riscă să contravină acestor principii fundamentale, afectând buna funcționare a pieței și inițiativa privată”, se arată în scrisoarea deschisă a Forumului APPR.

Cum își argumentează Forumul APPR punctul de vedere, în rândurile de mai jos.

Impactul asupra fermierilor

Plafonarea adaosului comercial poate exercita o presiune suplimentară asupra fermierilor, care deja operează cu marje de profit reduse și se confruntă cu costuri de producție ridicate. Reducerea veniturilor ar putea limita capacitatea acestora de a investi în tehnologii noi și de a menține o producție agricolă de calitate pe termen lung. În loc să sprijine agricultorii, măsura ar putea descuraja operatorii economici, afectând oferta de produse. În plus, interdicția reducerilor comerciale riscă să blocheze relațiile comerciale și să crească prețurile pentru toți actorii implicați, în special pentru fermieri.

Efectele asupra sectorului îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor

Produsele esențiale pentru menținerea productivității agricole ar putea deveni mai puțin accesibile. Plafonarea adaosului comercial pentru aceste inputuri ar putea descuraja distribuitorii și importatorii să aducă produse de înaltă calitate, necesare pentru o agricultură modernă și sustenabilă. O eventuală scădere a ofertei de produse de calitate ar putea conduce la creșterea indirectă a costurilor pentru fermieri, anulând beneficiile așteptate ale plafonării.

Riscuri asupra calității produselor agricole și alimentare

Furnizorii s-ar putea vedea nevoiți să reducă investițiile în calitate și sustenabilitate pentru a respecta plafonul de adaos comercial impus. Acest lucru ar putea conduce la o scădere a standardelor de calitate a produselor oferite consumatorilor, cu posibile implicații asupra siguranței alimentare și sănătății.

Consecințele asupra investițiilor și dezvoltării durabile

Pe termen lung, plafonarea adaosului comercial ar putea descuraja investițiile în sectorul agricol și alimentar din România, cu efecte asupra competitivității pe piața europeană. Fermierii și producătorii locali ar avea resurse reduse pentru investiții în tehnologii durabile și procese inovative, absolut necesare pentru a concura eficient pe piața globală.

În scenariul actual, ordonanța ar aduce blocaje severe în aprovizionarea cu îngrășăminte si alte tipuri de inputuri agricole, transformând-o  într-un proces lent și nesigur.

Distribuitorii, dacă vor mai putea opera, vor solicita plata în avans, iar fermierii vor aștepta livrarea doar „când va fi posibil”, după ce întregul lanț logistic internațional își urmează cursul. Conceptul de aprovizionare „just-in-time” va deveni imposibil, nimeni nefiind dispus să riște prin stocuri neacoperite, inclusiv în porturi. Acest lanț al incertitudinii va lăsa fermierii fără resurse esențiale exact când au nevoie, punând în pericol campaniile agricole și recoltele.

Forumul APPR avertizează că adoptarea unei asemenea măsuri, fără o analiză atentă și un dialog real cu sectorul agricol, va genera consecințe grave și ireversibile asupra economiei rurale și asupra siguranței alimentare a României. Deciziile luate fără o bază solidă de consultare riscă să distrugă inițiativa privată și să compromită capacitatea producătorilor români de a rămâne competitivi. „Din acest motiv, considerăm că acest proiect de act normativ trebuie analizat împreună cu reprezentanții sectorului agricol și cu organizațiile relevante. În acest sens, solicităm stabilirea în regim de urgență a unei întâlniri pentru a expune, în detaliu, aspectele și riscurile potențiale pentru piață și pentru producătorii agricoli”, transmite Forumul APPR.

Ce prevede proiectul de OUG

Proiectul de Ordonanță de Urgență se referă la instituirea unei măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide.

Astfel, măsura instituită de proiectul de act normativ constă în limitarea adaosurilor comerciale practicate pentru produsele agricole și alimentare, obținute sau introduse pe teritoriul național, pentru îngrășăminte, furaje și pesticide fabricate în România sau introduse pe teritoriul țării în vederea comercializării sau utilizării în agricultură.

Prin urmare, cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 10% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale distribuitorului.

Cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash and carry este de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și ristumele.

Cota de adaos comercial practicată la vânzarea îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor este de maximum 20% față de costul de producție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte, respectiv de maximum 5% față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.

Pentru produsele agricole și alimentare care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare sau care intră doar în procesul de porționare, respectiv ambalare, cota de adaos comercial este de maximum 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.

Pentru produsele agricole și alimentare, procedura de formare a prețului la raft trebuie să fie unitară pentru același tip de produs indiferent dacă acesta este comercializat sub marca proprie a producătorului/procesatorului/furnizorului sau marca proprie a comerciantului.

Pe perioada de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, comercializarea produselor agricole, alimentare, a îngrășămitelor, furajelor și pesticidelor se face doar cu prezentarea de către operatorii economici a dovezilor cu privire la valoarea adaosului comercial aplicat produselor vândute. În cazul vânzărilor succesive între operatorii economici, comercializarea produselor alimentare se face doar cu prezentarea dovezilor valorii adaosului comercial cumulat. Dovezile constau în declarații pe propria răspundere semnate de reprezentanții legali ai operatorilor economici sau de alte persoane împuternicite în acest scop.

Cheltuielile directe și indirecte se calculează prin raportare la media trimestrială a acestora, iar adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor.

Contractele comerciale aflate în desfășurare, ai căror termeni și condiții sunt contrare prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, vor fi puse în acord cu prevederile acesteia până la data de 31 decembrie 2024.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, prețurile alimentelor au atins nivelul maxim în martie 2022, cu o creștere de peste 60% în comparație cu aceeași lună din 2020, prețurile continuând să rămână volatile.

De asemenea, potrivit Eurostat, prețurile la alimente în UE au fost cu 19% mai mari în martie 2023 decât în aceeași lună din 2022, inputurile au înregistrat scumpiri peste producția agricolă în anul 2023, prețul mediu al produselor de protecție a plantelor și al pesticidelor a crescut cu 9%, la fel în cazul semințelor și materialul săditor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este foarte aproape de a dobândi statutul de Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole. Există un proiect de lege care a primit aviz favorabil în Senatul României, dar care acum bate pasul pe loc în Camera Deputaților, forul decizional.

Demersul ca Stațiunea din județul Timiș, de la Lovrin, să-și schimbe actualul statut este sprijinit atât de politicieni din vestul țării, cât și de fermierii din această parte a României, conștienți de importanța unui astfel de institut. De altfel, proiectul de lege a fost elaborat de deputatul de Timiș Gheorghe Nacov, iar Senatul și-a dat acordul încă de anul trecut. Conducerea SCDA Lovrin spera ca legea să fie promulgată încă de la începutul primăverii. „Lucrurile nu mai depind de noi, de SCDA Lovrin și de Academia de Științe Agricole și Silvice din România. Totul depinde acum doar de decidenții noștri politici. Dacă doresc să avem un Institut de Cercetări Agricole în vestul României, vom avea, dacă nu, nu! Până la urmă, noi ne-am făcut datoria. Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere științific, cred că putem fi considerați un institut, pentru că avem suficientă informație, suficientă experiență și rezultate cât să putem să ducem mai departe steagul acestei instituții ca institut și nu ca stațiune”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

În ciuda tergiversărilor, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, este optimist că demersul va avea finalul dorit. „Proiectul de lege este la Comisia de Învățământ, unde am avut primele întâlniri și unde mai avem de clarificat unele aspecte. Sunt și interese de a nu-i da drumul, chiar și din zona Timișului. La încurcat se pricep  mulți… Când trebuie să construiești ceva, este mai greu, dar, indiferent de cine intervine, eu sunt convins că vom ajunge la o finalitate, pentru că institutul este o necessitate și pentru zona de vest, și pentru România, dar și pentru ce înseamnă relațiile în regiunea noastră europeană.”

În acest moment, în zona de vest a țării nu există niciun institut destinat cercetărilor agricole, așa cum există în Serbia la Novi Sad sau în Ungaria la Szeged, două institute puternice care au creat și impus pe piață soiuri performante, bine aclimatizate pentru această parte a Europei și apreciate chiar de fermierii din România. „Un institut are întâi de toate acces la alte resurse financiare și chiar la dotări tehnice, fără de care nu poți ajunge la performanță. Pe de altă parte, ca stațiune, Lovrinul se poate înscrie pe proiecte europene, împreună cu celelalte două institute din zonă, cel de la Novi Sad și cel de la Szeged. Statutul de stațiune pe care-l are Lovrinul nu permite intrarea pe aceleași programe. Ăsta este unul dintre țelurile pe care le urmărește un viitor institut. Eu îndrăznesc să spun că, în viitor, activitatea tuturor stațiunilor din vestul țării ar trebui să fie coordonată de acest institut, începând de la Caransebeș – ovine, Arad – bovine,  Minișul pe viticultură și, de ce nu, până la Livada, în nord-vestul țării”, punctează Valeriu Tabără. 

Directorul SCDA Lovrin vorbește la rândul său despre impactul negativ pe care îl are această întârziere în tot ce înseamnă accesarea de fonduri și programe de cercetare. „Una este să alergi într-o cursă cu o mașină de 1.300 cm³ și alta cu o mașină de 2.000 cm³. Atunci când ești institut, stai la masă cu institutele.  Când ești stațiune, stai la masă cu stațiunile. Pierdem nu doar timp, pierdem oportunități de finanțare și pierdem vizibilitate, până la urmă, pentru știința românească. Trebuie să ne dorim să fim acolo, în prim-plan. Dacă nu se dorește acest lucru, trebuie să știm foarte clar asta”, explică conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga.

O problemă importantă cu care se confruntă cercetarea românească este dată de resursa umană. E greu să aduci în cercetare oameni valoroși pe bani puțini. Profesorul Valeriu Tabără spune că salarizarea este o problemă pentru întreaga economie românească, nu doar pentru cercetare. „Modul în care este construit sistemul de salarizare este o problemă în sine. Sistemul nu este unul stimulativ și nici unul care să-ți dea predictibilitate, să-ți poți planifica viața pe termen lung. Un tânăr care se află la început de carieră trebuie să aibă garanția pe cel puțin zece ani că se poate dezvolta și-și poate întreține familia. Din păcate, în România, salariul este calculat și plătește timpul cât stai la lucru, nu ce realizezi în acest timp. Asta este o mare problemă. Salarizarea trebuie să aibă și o componentă stimulativă, în așa fel încât în timpul petrecut la lucru să produci ceva, să produci plusvaloare. Cercetarea ar trebui să beneficieze de același sistem de salarizare cu învățământul. În același timp însă, separat, trebuie construită o pagină de buget care să recompenseze activitatea academică și rezultatele concrete. Sperăm ca în felul acesta să putem aduce spre cercetare toate vârfurile din învățământul superior. Am creat în societate zeci de programe pentru anumite categorii de tineri, dar niciodată nu ne-am gândit la tinerii de elită. Avem nevoie ca această elită să producă aici, în România. Dacă prin ei producem plusvaloare pentru alții, pe care apoi să o importăm, vom fi pedepsiți prin subdezvoltare”, arată președintele ASAS.

Rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni

În anii `80, la SCDA Lovrin au fost create două soiuri de grâu care s-au bucurat de multă apreciere în piață: Alex și Ciprian, iar mai nou, cercetătorii de aici au lansat  cu  succes alte două soiuri de grâu care confirmă: Dacic și, mai ales, Biharia.

Tot la Stațiunea de la Lovrin au fost create patru soiuri valoroase de cânepă cu aplicații în industria farmaceutică, alimentară, dar importante și pentru producția de fibre.

Toate acestea sunt rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni de a avea propriul institut.

Viitorul Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole de la Lovrin urmează să înglobeze și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Oradea, dar și Stațiunea de Pajiști de la Timișoara, care acum nu mai are personal, dar are patrimoniu. Rămâne să aflăm dacă, într-un an cu mare încărcătură electorală, politicienii vor găsi timp să dea undă verde pentru înființarea primului institut din vestul României, în câmpia Banatului, la Lovrin.

Programul Național Antigrindină a fost sistat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunțând lipsa alocării fondurilor necesare activității de operare pentru anul în curs. Prin urmare, MADR a oprit funcționarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

Odată cu această decizie, unitățile de combatere a căderilor de grindină operate de către IAA (Intervenții Active în Atmosferă) au intrat în regim de conservare și pază. „Ne simțim dezorientați de această decizie. Considerăm că ar fi trebuit să existe o serie de consultări cu fermierii înainte de a se lua o astfel de hotărâre. Ne pare rău că Ministerul Agriculturii a decis să întrerupă înainte de încheierea sezonului agricol un program care a funcționat și ne-a ajutat constant timp de 15 ani. Ne confruntăm deja cu efectele secetei și ale contextului economic dificil, iar acum suntem și mai vulnerabili. Sperăm ca Ministerul Agriculturii să își schimbe decizia și activitatea să reînceapă cât mai curând”, spune Robert Băicoianu, director executiv al Organizației Naționale Interprofesională Vitivinicolă (ONIV).

Intervențiile active în atmosferă, atât pentru combaterea grindinei, cât și pentru stimularea precipitațiilor, sunt practici recunoscute și aplicate cu succes în diverse țări, precum Germania, Franța, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite. Aceste națiuni dispun de sisteme integrate și performante de peste cinci decenii.

„IAA își exprimă o profundă îngrijorare față de fermierii români, în special cei care dețin plantații viticole și livezi, care riscă pierderi semnificative în cazul producerii unor fenomene extreme înainte de recoltare. În absența intervențiilor, formațiunile noroase purtătoare de grindină de dimensiuni mari vor cauza daune severe culturilor agricole, care ar fi putut fi prevenite”, precizează Ionuț Lazăr, director de program al Unității Antigrindină din Vrancea, adăugând că toate țările vecine cu România au sisteme de protecție antigrindină care funcționează până la finalul sezonului.

„IAA colaborează activ cu toate țările în care funcționează intervențiile active în atmosferă, adoptând și adaptând cele mai bune practici pentru dezvoltarea unui sistem național complex, orientat spre combaterea efectelor schimbărilor climatice și protejarea agriculturii românești. IAA va continua cercetările în colaborare cu țările menționate mai sus, pentru ca România să beneficieze de cele mai avansate tehnologii disponibile în acest domeniu”, susține dr. fiz. Daniel Florea, director de program al Centrului Zonal Iași.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agroland Business System (BVB: AG), grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din țara noastră, intră pe segmentul organic prin transformarea fabricii de furaje de la Caransebeș pentru a deveni cea mai mare fabrică de furaje certificată bio din România.

Certificarea fabricii de furaje din județul Caraș-Severin face parte din strategia Agroland de orientare către produse organice. „Încă de la începuturile Agroland de acum 27 de ani, prioritatea noastră a fost reprezentată de micii fermieri, dezvoltând afacerea astfel încât să le punem la dispoziție cât mai multe produse realizate în România. Acest demers continuă prin transformarea fabricii de la Caransebeș în cea mai mare fabrică de furaje certificată organic din România. Prin intermediul acesteia vom putea prelua materii prime de la un număr semnificativ de fermieri din vestul țării care produc cereale organice, reducând dependența lor de traderii de cereale din vestul Europei. În plus, orientarea asupra producției locale de hrană, care a debutat în anul 2020, odată cu preluarea platformei avicole de la Mihăilești, continuă să reprezinte una dintre direcțiile noastre de dezvoltare. În acest interval de aproape patru ani, am crescut de cinci ori capacitatea de producție de ouă de consum și am crescut constant numărul de pui de o zi produși. Următoarea etapă privind această linie de business reprezintă producția de ouă ecologice, pentru care urmează să achiziționăm un mic producător de ouă ecologice. Obiectivul nostru pe acest segment este să devenim în următorii ani cel mai mare producător de ouă ecologice din România, cu o potențială cotă de piață de 30%, prin înființarea de ferme ecologice pe tot cuprinsul țării”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

Agroland Organic

Fabrica de furaje de la Caransebeș a fost achiziționată în 2022 și a presupus o investiție de cinci milioane de lei. Aceasta va fi transformată în cea mai mare fabrică de furaje certificată organic din România și își va desfășura activitatea sub o nouă entitate, Agroland Organic.

Tranziția fabricii de la producția de furaje convenționale la furaje organice a reprezentat o investiție de 200.000 de euro, care a vizat recondiționarea echipamentelor în cadrul fabricii și renovarea silozurilor și a clădirilor. Valorificarea producției de furaje bio va avea două direcții, majoritatea produselor urmând să fie vândute către fermele de găini ouătoare bio și pui de carne bio. Celălalt canal va cuprinde vânzarea către micii crescători prin rețeaua de peste 240 de magazine Agroland.

Fermă eco de găini ouătoare și abatoare modulare pentru păsări și iepuri

Agroland are în plan achiziționarea unui mic producător de ouă ecologice, fermă care are o capacitate maximă de aproximativ 10.000 de găini. În ceea ce privește producția anuală vizată, aceasta se ridică la aproximativ trei milioane de ouă ecologice.

În plus, compania va certifica în următoarele luni o fermă ecologică proprie, în județul Timiș, cu o capacitate maximă de 10.000 de găini. La acest moment, suprafața fermei este în curs de certificare, în timp ce la nivelul adăposturilor existente vor fi realizate modificări pentru adaptarea la cerințele ecologice.

Agroland va introduce și o nouă linie de business, abatoare modulare pentru păsări și iepuri, fiind primul proiect de acest gen din România. Abatorul modular vizează fermierii mici și oferă o flexibilitate ridicată, modulele fiind instalate în funcție de cererea din zona respectivă. De asemenea, acestea sunt potrivite și pentru puii ecologici, care necesită linii speciale de prelucrare, dar al căror număr este mult mai redus comparativ cu puii crescuți în mod convențional.

În combinație cu furajele organice, genetica și abatoarele modulare, această investiție va crea o infrastructură completă pentru a sprijini producția sustenabilă de hrană bio în fermele mici și medii din România.

Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG.

Foto: Agroland

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Suntem în vara anului 2024 și din nou constatăm o lipsă acută de precipitații, mai ales în perioada martie-iulie, dublată de o arșiță extremă în ultimele săptămâni ale lui iulie, iar seceta în aceste condiții este cruntă în majoritatea zonelor din estul, sud-estul, sudul, sud-vestul și pe alocuri vestul României.

În timp ce fermierii se uită împietriți la culturile de primăvară pârjolite de arșița atmosferică și seceta pedologică, unii politicieni, stimulați de mirosul ,,sângelui electoral”, ies din vizuinile lor și încearcă să arate lumii că ei sunt cei mai pricepuți și atotștiutori, cu toate că în realitate sunt doar niște rebuturi ale ,,matriței” politice din ultimii 30 de ani și care, în lipsă de altceva, ne place sau nu, sunt angrenajele mecanismelor administrative din zilele unui prezent mult prea trist și cenușiu.

Avem o perioadă de ani secetoși în cascadă, astfel încât chiar și cei mai optimiști dintre fermieri se văd astăzi, după 3, 4 sau 5 ani consecutivi de secetă, ca fiind fii alungați ai unei divinități obosite de a rezolva de una singură toate problemele agriculturii românești.

Imaginea fermierilor români, ăia mici, medii sau mari, dar care muncesc de le ies ochii din orbite și care investesc în visul lor, acela de a asculta tăcuți nevoile câmpului și al culturilor, le este deformată de mult prea mult timp și de mult prea mulți inculți și nepricepuți în ale meseriei, care au singurul merit că au existat atunci când nimeni nu era dornic de a face agricultură și astfel, în dispreț și indiferență, tratează sau, mai bine zis, au tratat această artă ancestrală a omenirii la fel ca pe o afacere interlopă, în care banii vin mult prea ușor și fără muncă.

Doar că vremurile s-au schimbat și, cum este în viață, „ce este de haram de haram se duce”, iar acum vedem cum natura ne pedepsește pentru mult prea mulți ani în care nu am făcut nimic pentru a ne pregăti pentru ceea ce trăim și cum am acceptat să promovăm la rang de demnitari unii care s-au dovedit a fi incapabili de a genera soluții pentru vremurile pe care le trăim.

Dar cum este mai mereu în viață, cei care au ajuns demnitari fără a-i recomanda nimic profesional sau de altă natură, doar niște înțelegeri politice încheiate în obscuritatea labirintului de partid, au păstorit cu abnegație dezastrul incompetenței în sectorul agricol, reușind performanța de a bloca sau anula mereu performanța antreprenorilor și fermierilor din sectorul de agribusiness.

Astfel s-a ajuns la situația în care toate instituțiile statului de orice fel sunt blocate în incompetență, lipsă de responsabilitate și inițiativă, în provizoratul funcției pentru șefi, care astfel sunt mai ușor de controlat și pedepsit în cazul în care „ar fluiera în biserica” intereselor de partid și de gașcă, și multe alte asemenea situații.

În schimb, mulți dintre acești demnitari s-au dovedit extrem de buni în a acționa machiavelic pentru a antagoniza societatea civilă versus fermieri, pe teme desuete după mai mult de 30 de ani de la Revoluție, cum ar fi ,,ați distrus sistemul de irigații”, ,,ați furat tot”, ,,ați distrus IAS-urile și CAP-urile lui Ceaușescu”, până la exprimări mai moderne, de genul ,,câte jeepuri aveți” sau altele asemănătoare.

Astfel de momente aduc pe sticla televiziunilor sau în eterul posturilor de radio diverse personaje, multe dintre ele cunoscătoare doar ale unor clișee care dau bine la cei mulți și neinteresați de problemele din agricultură mai mult decât orice altă știre, iar aceștia nu se apleacă deloc asupra realității unei știri.

De aceea, soluția realizării de noi sisteme de irigații este adusă mereu în prim-planul societății civile în astfel de momente, cu toate că la ora actuală se pot iriga undeva între 8-10% (circa un milion de hectare) din suprafața agricolă totală, iar această suprafață a fost amenajată pe timpul „Împușcatului” undeva pe durata a peste 15 ani, în condițiile în care nu puteam vorbi atunci de lipsă de voință politică sau alocare de resurse, doar că amplitudinea unei astfel de acțiuni este fantastică.

Poate am putea presupune că dacă astăzi clasa politică, într-o uniune de nezdruncinat și cu alocarea unor resurse la nivelul bugetului de înarmare de astăzi, ar porni un astfel de proiect, am putea spera ca fostele amenajări ale sistemelor de irigații comuniste să fie reabilitate în următorii circa zece ani, canalul Siret-Bărăgan (inclusiv amenajările colaterale) ar mai mânca și el circa 5-7 ani, iar poate peste zece ani să putem vorbi de o suprafață totală irigată de 2,5-3 milioane de hectare, care nu ar fi puțin deloc și ar rezolva problema pentru circa 50% din suprafața afectată de secetă. Cu restul ce facem? Vedem atunci, dar hai să facem măcar prima parte.

Pentru a putea gândi un program de reabilitare și dezvoltare a irigațiilor de o asemenea anvergură, ar trebui să alocăm, la nivel de stat, un buget anual de peste 1,5-2,5 miliarde de euro, în condițiile în care pe lângă amenajările de irigații trebuie să construim și noi surse de alimentare a acestora, adică avem nevoie de captarea unor râuri interioare (baraje), ceea ce ar mai înghiți circa 2-3 miliarde de euro anual.

Dacă un milion de hectare din cele care ar putea fi reamenajate ar avea ca sursă de apă alta decât Dunărea, ar necesita un volum de vreo două miliarde de metri cubi de apă, adică jumătate din cantitatea de apă stocată azi ca rezervă hidroenergetică în România în cele 40 de lacuri de acumulare (artificiale), cum ar fi Porțile de Fier 1 și 2, Bicaz, Vidraru, Stânca-Costești și altele. Parcă nu mai este așa de simplu, nu?

Așa este, putem să gândim așa, dar în mod clar oricine va începe un astfel de program tot nu va avea parte de liniștea presei și a clasei politice, fiindcă mereu trebuie să criticăm (sfâșiem) pe cineva și uite așa o să rostogolim problema an de an, fără a face nimic.

Dacă totuși am începe să facem aceste investiții, ar trebui să pricepem că acumulările de apă și canalele magistrale de aducțiune a apei în câmp sunt ale statului, iar fermierii ar avea sarcina să investească de la transportul apei de la aceste canale de aducțiune până la plantă.

Dacă statul, teoretic, poate lua acești bani din taxe și impozite, fermierii ar trebui să îi ia de la bancă, iar banca cere, printre altele, predictibilitatea afacerii, adică să vadă că ai obiectul muncii și peste cinci-șase ani, or, pentru asta, avem nevoie de o LEGE A ARENDEI, care, din păcate, a fost trântită de trei ori în Parlament de interese meschine și de grup.

Pentru cei care nu au un ordin de mărime al unei astfel de investiții, amenajarea de către un fermier a unei suprafețe de 100 ha pentru irigat necesită cheltuieli de peste 350.000 – 500.000 de euro, însemnând stația de pompare, antenele de transport subteran al apei, utilajele de irigat. Or, aceste sume necesită peste șase – șapte ani de exploatare, pentru a putea recupera investiția.

O altă soluție vehiculată este cea a asigurărilor agricole, doar că aici nimeni nu prea este interesat, începând cu mulți dintre fermieri, deoarece acest sistem înseamnă a băga mâna adânc în buzunar pentru a plăti primele de asigurare. Mulți poate vor susține că nu am dreptate, mizând pe faptul că nu se cunoaște realitatea, neexistând decât o firmă care asigură seceta și doar suprafețe limitate.

Dar pe toți îi rog a verifica câte suprafețe sunt asigurate pentru alte riscuri, gen grindină, vijelii, ploi torențiale, unde există și produse de asigurare, și firme pentru asta, doar că interesul este scăzut, deoarece ori se merge pe ideea tâmpită că poate pe mine nu mă va lovi nenorocirea, ori pe alta la fel de proastă, că vom vedea atunci ce va fi și vom ieși atunci public să cerem despăgubiri.

Nicăieri în lume asigurările nu îți dau toți banii investiți înapoi și în niciun caz nu îți dau profitul nerealizat, dar te ajută să treci mai ușor prin greutățile momentului respectiv și să o poți lua de la capăt.

Am spus mereu și susțin în continuare că avem nevoie de asigurări în agricultură, iar acestea, pentru a putea permite să asigure toate riscurile, inclusiv seceta, trebuie să fie construite pe doi piloni centrali, obligativitatea acestora pentru toți fermierii, dar având condiții adaptate pentru fiecare zonă geografică, iar statul să preia o parte din valoarea primelor de asigurare (15-20%), pentru a le face suportabile, și al doilea, să intervină ca reasigurator în momentul în care sistemul de asigurări este în pragul colapsului dat de niște evenimente peste orice proiecție și predictibilitate.

Mai mult, obligativitatea asigurărilor în agricultură nu trebuie să fie declarativă, așa cum, din păcate, este în cazul asigurărilor tip PAID, pentru case, în fața unui cutremur, ci cu sancțiuni dure, așa cum este cazul neîncheierii de asigurări RCA, pentru mașini.

Pe scurt, am trecut în revistă cele două mari soluții pentru diminuarea efectelor secetei în agricultura românească, iar ambele soluții sunt de anvergură, dar în mod cert prima care poate fi făcută este cea a asigurărilor, iar în paralel să pornim și șantierele pentru irigații care necesită mult mai mult timp.

Ar mai fi un amendament, în sensul că autoritățile, fermierii, societatea civilă și alte sectoare care au legătură cu agricultura trebuie să înțeleagă nevoia unui program conjugat în acest sens, fiindcă altfel nu se va realiza nimic. Din păcate.

În rest, numai de bine!

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Una dintre cele mai frumoase expresii ale agriculturii din Ardeal o reprezintă creșterea și îngrijirea animalelor. Această îndeletnicire veche de secole poate ajunge cu foarte multă ușurință să cuprindă în frâul său pasional pe aproape oricine ajunge în acest areal feeric. Am ajuns la Transylvania Premium Angus, o cooperativă agricolă de lângă Teiuș, județul Alba, unde am stat de vorbă cu Marian Ioan Toader, un tânăr fermier de 40 de ani, președintele și administratorul cooperativei.

Nu este ușor să crești animale, nici măcar dacă te afli în Ardeal. Însă totul devine posibil când mai multe puteri se adună și reușesc într-un timp relativ scurt să facă performanță prin creșterea taurinelor de lapte și de carne. Marian Ioan Toader, ajuns în județul Alba de la la Sibiu, a reușit să formeze împreună cu alți șase fermieri Cooperativa Agricolă Transylvania Premium Angus și astfel să dezvolte o afacere profitabilă și sănătoasă din toate punctele de vedere, în care astăzi sunt nouă fermieri. „Sunt născut la Sibiu, localitatea Jina, acolo unde se cunoaște că oamenii muncesc cu animalele. Am deprins această plăcere în copilărie și am făcut o pasiune din această muncă. Părinții mei au avut animale și a fost ușor să învăț. La început am avut oi, dar după ce s-a restrâns destul de mult pășunatul în zonă am schimbat oile cu alte animale. Din 2012 și până în 2018 am lucrat doar teren agricol. În anul 2012 am venit aici la Teiuș, după ce m-am căsătorit. Practic, din 2018 am început să mă implic în această fermă zootehnică, cu vaci de carne. Ferma funcționează încă din anii 2000. Când am venit eu aici ferma avea vreo 250 de capete de bovine pentru lapte, din rasa Holstein - Bălțată cu negru. Atunci, în 2018, ne-am hotărât să ne asociem cu toții, să lucrăm împreună și am înființat cooperativa, iar apoi am tot crescut. Nu suntem doar din familie, ci de aici din zonă. Cumpărăm împreună, vindem împreună, nu suntem noi mari, dar ne descurcăm foarte bine”, povestește fermierul.

Marian Ioan Toader se ocupă de creșterea vitelor Angus, 150 la număr, iar socrul său are în grijă ferma de vaci Holstein, pentru lapte, care numără 300 de taurine. „Astfel, fiecare avem activitatea separată, dar lucrăm împreună, ne ajutăm reciproc. Avem și pajiști pe 70 de hectare”, menționează tânărul nostru interlocutor.

În cadrul cooperativei agricole, cei nouă fermieri lucrează un total de aproape 700 de hectare. „Aici suntem ca o familie, indiferent dacă suntem rude, vecini sau prieteni, suntem toți pentru unu și unul pentru toți”, punctează președintele Transylvania Premium Angus.

Marian Ioan Toader adaugă: „Suntem în cadrul unei cooperative complet integrate, ne mai lipsește doar valorificarea produsului final. Văcuțele sunt vândute la abator, atât în carcasă, cât și în viu, iar laptele la procesator. În principiu avem o singură colaborare, către un singur client la vânzarea de lapte, încă din 1999, iar la carne la fel, un singur client. Dacă pe viitor am reuși să închidem în cadrul cooperativei acest lanț, ar fi mult mai bine. Unii dintre membri au vânzare directă în piețele locale, iar clienții știu exact ce cumpără de la cine, sunt clienți vechi, fideli de 25 de ani. Avem și cultură mare, 90% integral cu baza furajeră (lucernă, grâu, triticale, orz, porumb, porumb siloz) pentru animale, iar restul pajiști. Aici terenul este pretabil mai mult pentru cultura mare. Așa cum la noi în cooperativă toți membri au animale, preferăm să vindem carne decât cereale, mai ales că prețul cerealelor fluctuează tare mult. În trecut am avut probleme cu porcii mistreți care ne atacau culturile. O perioadă, de când a fost pestă porcină au mai murit din ei, dar înainte de pesta porcină, ne stricau cel puțin o sută de tone de porumb pe an”.

Fermierii din această zonă s-au confruntat și ei cu seceta, dar au reușit să-și facă rezerve ca să nu rămână descoperiți în ceea ce privește hrana animalelor. Dispun de silozuri, unde hrana animalelor se păstrează în cele mai bune condiții.

Nevoie de echipare continuă

Cu Titan Machinery România, Marian Ioan Toader a început colaborarea prin 2012-2013, în momentul când a avut nevoie de piese pentru un tractor Case IH Magnum 280. „Din 2022 am mărit destul de mult colaborarea, am cumpărat tractoare, semănători, remorci de transport, tehnologice, utilaje de pregătire și multe altele. Am cumpărat atunci patru tractoare Case IH: Farmall C 120, Maxxum 150 cu încărcător frontal Stoll, un Puma 165 și un Puma 220, o semănătoare de păioase Väderstad Spirit 400 C, de prășitoare Väderstad Tempo T 6, un fertilizator Sulky DX 30, un disc Väderstad Carrier 420, o remorcă tehnologică Pronar, remorci de transport Pronar, utilaje Maschio Gaspardo. Ne-am bucurat și ne bucurăm încă de garanția extinsă pe care o avem la aceste utilaje achiziționate și folosite de cooperativă”, a precizat președintele Transylvania Premium Angus, care a ținut să spună că s-a preferat extinderea parteneriatului cu Titan Machinery în principal datorită mașinilor agricole Väderstad. „Îmi plac aceste utilaje, sunt solide, bine făcute, rezistente. Am văzut în urmă cu cinci ani un disc Väderstad Carrier la cineva de la Timișoara și făcea o lucrare care m-a impresionat. Avem și service-ul de la Cluj foarte bun, băieții sunt foarte prompți.”

În prezent, 85% dintre utilajele Cooperativei Agricole Transylvania Premium Angus sunt cumpărate de la Titan Machinery, toate noi. „Avem mare încredere în potențialul lor. Toată mentenanța este făcută la timp, poți să dormi liniștit noaptea, pentru că a doua zi dimineața este bun de lucru. Dacă ai un utilaj vechi și unul nou, la cel vechi te costă mult mai mult întreținerea decât o mentenanță la unul nou. Avem operatori cu experiență care știu să lucreze pe toate tipurile de utilaje, dar și membrii cooperativei care mai operează lucrări. Recoltăm cu o combină Case IH 2188 cumpărată în 2007 din Franța care merge perfect și pe care ne bazăm foarte mult”, a specificat președintele cooperativei.

Înainte de a ne despărți de tânărul crescător de animale, Marian Ioan Toader ne-a zis că toți membrii cooperativei doresc să se modernizeze și să se perfecționeze cât mai mult posibil. „Aici în zonă nu prea mai este teren unde să te mai extinzi. Avem de gând să mai cumpărăm utilaje pentru zootehnie, dar treptat. Este nevoie de echipare continuă, sunt utilaje despre care am discutat deja cu Rareș Vădan (n.r. manager de zonă Titan Machinery România) și pe care urmărim să le achiziționăm. Totodată, intenționăm să ne dotăm cu sisteme de automatizare pentru confortul animalelor, ventilatoare, noua tehnologie de monitorizare a animalelor etc”.

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Familia Pârvu de la Sârbova, din județul Timiș, este dedicată trup și suflet creșterii animalelor. Dacian Pârvu este medic veterinar și a renunțat la munca din Ferma Didactică a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara pentru a pune pe picioare propria fermă în care lucrează împreună cu soția, Luminița Pârvu, iar când timpul le permite, părinților li se alătură cele două fiice.

În ferma familiei Pârvu sunt crescute 350 de ovine, 37 de vaci de lapte și doi cai din rasa Ardenez. Dacian Pârvu împarte munca la fermă cu soția, Luminița, care se ocupă de vacile de lapte pe care le hrănește și le mulge zilnic. Când au vreme, încalță cizmele de cauciuc și cele două fete ale familiei, pentru că mâna de lucru din agricultură este scumpă și rară. Cam așa arată imaginea succintă a unei afaceri de familie, centrată pe zootehnie, ramura cea mai solicitantă a agriculturii.

Prin procesare, laptele ar valora mai mult

Când am ajuns în ferma de la Sârbova (Timiș), am remarcat niște baloți de lucernă, ceea ce m-a dus cu gândul că au fost probleme cu stocul de furaje. „Am fost nevoit să mai cumpăr ceva lucernă, pentru că anul trecut am avut probleme din cauza ploilor în exces. Prima coasă n-am reușit s-o tai la timp, a plouat, apoi a îmbătrânit și nu am avut calitate, iar la vaca de lapte dacă nu ai calitate la fân, n-ai nici producție. Eu nu le dau siloz, nici nu produc în cantități mari și poate de aceea nu-mi iese perfect, așa că le furajez doar cu fân, lucernă și cereale. E important să producem un lapte de calitate, pentru că îl dăm la cineva care face cașcaval din el și de la siloz a avut ceva probleme cu aciditatea, așa că m-a rugat, dacă se poate, să hrănim vacile doar cu fân. Singura problemă este că furajarea cu fân crește costul de producție al laptelui. Cum n-am avut destul, am fost nevoit să mai cumpăr, așa că la vară, vreo două luni o să muncesc să-l achit. Asta e…”, spune Dacian Pârvu.

Nu-l las însă pe fermier să intre în prea multe detalii care țin de ferma de vaci cu lapte, de care se ocupă soția sa, Luminița Pârvu, și o întreb pe aceasta cum se descurcă cu animalele. „Avem 37 de capete bovine din rasa Bălțată românească. Eu mă ocup de muls, soțul mă ajută la curățat. Lucrăm doar noi doi la ele. Din fericire, soțul este medic veterinar și chiar n-am avut probleme în ceea ce privește sănătatea animalelor. Cred că de doi ani n-am avut nici măcar hipocalcemii sau, dacă au fost, au fost foarte ușoare. Acum a fătat o vacă. Le lăsăm să fete singure și până acum n-am avut probleme. Mulgem între 20 și 25 de litri pe zi, în funcție de mâncare, de vacă, de ciclul de lactație. Avem vacă de la care mulgem și 30 de litri pe zi. Pe medie, mergem undeva cu 15 -16 litri pe zi, pe toată perioada de lactație, de 200 și ceva de zile pe an. Calitatea laptelui este în schimb foarte bună, cu o proteină excelentă și grăsime de 3,8 – 4%”, arată Luminița Pârvu.

Din ferma familială de la Sârbova, laptele pleacă în localitate la un mic producător de cașcaval, iar o altă parte ajunge la piață prin intermediul unui alt localnic. „Noi nu avem timp să mergem la piață. Dacă am putea și să procesăm, și să vindem noi direct în piață, ne-ar fi mult mai bine. Ne-am gândit să depunem un proiect pentru procesare, dar am renunțat, pentru că e foarte greu. În doi, să și mulgi, să te și ocupi de animale, să și procesezi și să mergi și la piață e, practic, imposibil. Mi-ar fi plăcut foarte mult să putem procesa laptele. Sunt sigură că, prin procesare, valoarea litrului de lapte s-ar dubla. La comandă, mai facem o brânză dulce sau o smântână, dar în general vindem laptele crud. Vindem direct și în sat și sunt zile în care nu facem față. Mai este un crescător de vaci în sat cu un efectiv mai mare și nici el nu face față”, a precizat Luminița Pârvu.

Cooperativa, posibilă rezolvare a problemelor

Din păcate, adaugă Dacian Pârvu, au scăzut efectivele de animale. „Oamenii s-au dus la lucru la oraș, au vândut pământurile, și-au aranjat frumos casele și-au pus flori în fața caselor… La majoritatea arată mai bine decât la noi, pentru că nu avem vreme. Ați văzut, au fost demonstrațiile agricultorilor. Cu cine să ieși la proteste? Aici mai suntem vreo doi-trei crescători. Ieșim noi să luăm atitudine? N-am putut să mă duc la proteste… S-o las pe nevastă-mea singură, cu toate pe cap? Apoi, crescătorii de animale nu prea s-au regăsit în protestele astea, pentru că în primul rând nu au timp și în al doilea rând pentru că suntem foarte împrăștiați pe sectoare, fiecare cu problemele lui. Am mai vorbit cu colegi din branșă, nu reușim să ne organizăm cum trebuie. Mulți spun că o formă de organizare ar fi cooperativa agricolă. Bun, dar ea te reprezintă când vinzi. După mine, ar fi fost bun un sindicat al fermierilor din toate domeniile agriculturii, care să aibă reprezentanți la toate nivelurile și de la cel cu 20 de vaci, și de la cel cu 200, să ne apere drepturile. La negocieri au fost oameni pe care protestatarii nu i-au recunoscut drept lideri. Au fost la discuții, s-au înțeles, au ieșit cu ministrul de braț, s-au și pupat, dar ei nu au fost la proteste, adică unii au protestat și alții au negociat. După primele proteste, au obținut un ajutor pentru grâul rămas în depozit. Toată lumea s-a bucurat, numai că atunci când s-au dat banii, aceștia au ajuns aproape toți la fermierii mari, pentru că depozitare nu înseamnă podul casei. Depozitare înseamnă un spațiu autorizat, înseamnă cantități înregistrate, cu acte de intrare-ieșire. Suta de euro s-a dat doar pentru vegetal și vaca de carne, eu am de lapte, așa că n-am primit nimic. Până la urmă, cine a câștigat dintre cei mici? Foarte puțini, procentual în raport cu cei mari. Dacă eram mai bine reprezentați, probabil că ar fi fost ajutate toate categoriile de fermieri. De fapt, noi, ăștia mici, nu cred că suntem reprezentați în vreun fel. Sindicatul fermierilor ar trebui să aibă reprezentativitate inclusiv la nivelul Ministerului Agriculturii, în așa fel încât să nu apară legi tâmpite, pe care mai apoi să nu știi cum să le îndrepți.”

Poate că e vremea ca fermierii de la noi din țară să învețe și ei lecția unității. E momentul, poate, să depășească neîncrederea și suspiciunea dintre ei și să găsească oamenii potriviți, care să le reprezinte corect interesele. „De acord, zice Dacian Pârvu. Inclusiv la nivel de cooperativă. Din ce am văzut la cooperativele care funcționează, cel care se ocupă de cooperativă nu este producător. Pe omul ăla îl plătești, are vreme să alerge, îl chemi la ședințe când e cazul, că dacă pui unul dintre membrii cooperativei, ăsta va trage spuza pe turta lui, cum se spune. Și dacă nu o face, tot va exista suspiciunea. Apoi este problema timpului pe care nu-l ai. Eu ar trebui să vând tot acasă ca să mă pot ocupa de funcționarea unei cooperative. Când m-am băgat, trebuie să fiu acolo. Eu nu pot să le spun că nu ne vedem la ședință pentru că-mi fată o vacă…”

Ițele încâlcite ale subvențiilor

Am continuat discuția cu Dacian Pârvu despre creșterea oilor, acestea fiind mai numeroase în ferma de la Sârbova. „În România, mielu-l vinzi de Paște și porcul la Crăciun. Restul sunt povești… Cererea pieței pe carnea de ovină este fluctuantă. Nu avem siguranța că vom primi un preț bun și toamna. Între timp, mielul suge, nu mulgi nu faci brânză, nu vinzi lapte, plus că ai alte cheltuieli cu mieii pe care vrei să-i finisezi până în toamnă. Ai cheltuieli și nu ai garanția că prețul va fi unul corect. Așa că noi, ăștia mici, ne descurcăm cum putem. N-așteptăm nici mila statului. Dacă vine subvenția e bine-venită, dar vindem atunci când primim preț, or, de regulă, prețul se plătește la Paște.”

L-am întrebat pe fermier cât de importantă este pentru el subvenția și dacă i se pare complicat să o obțină. Iată și răspunsul: „Fermierul ar trebui să le știe pe toate. Ar  trebui să fie abonat inclusiv la Monitorul Oficial, să știe și legislație, și contabilitate. Normal ar fi să ne ajute cei de la APIA. De ani de zile mă încadrez la același tip de subvenție la oaie, la vacă, la pășuni și la furaje. De ce trebuie să fac dosar în fiecare an? Ar trebui să nici nu mai merg la APIA, decât dacă apar modificări. Dosarul ar trebui să se depună de la sine, mai ales că au acces la baza de date a DSV-ului, la baza de date a celor de la asociațiile de profil. De-acolo ar trebui să-și ia toate datele. Numai că și lor le vin tot felul de ordine și contra-ordine peste noapte și le este frică să mai ia decizii.  Acum, cu subvenția la oaie, eu, unul, nu mai înțeleg nimic. L-am auzit pe ministru vorbind despre oaie și nu am înțeles nimic. Na, poate sunt eu mai slab pregătit. Acum banii se împart la toată lumea de-a valma. Ar trebui totuși ca subvenția asta să se dea, o dată pe cap de animal, cum a fost dintotdeauna, dar și pentru calitate, pentru că ai intrat în COP. La mulți le este frică și nu intră. Le-am spus și colegilor mei, atât timp cât se dau niște subvenții, încercați să le luați pe toate. Banii ăia îi luați tot pentru animale și să vă dezvoltați tot voi. Dacă sunt disponibili, luptați-vă să-i luați. COP-ul înseamnă niște bani în plus, dar îi primești ca să te motiveze să faci calitate. Ei se tem de controale. Da, domnule, veniți și bonitați mieluțele la prima fătare, bonitați junincile la prima fătare. Nu vine nimeni să-ți facă o bonitare. Și scoateți prostiile cu anul de referință. Cum adică an de referință? Păi eu am avut vaci în 2017 și tu-mi dai subvenție încă zece ani după. Sunteți nebuni? Poate le-am vândut, nu că am făcut vreo afacere, deși unii, probabil, au făcut o afacere din asta, dar eu le-am vândut că am avut o problemă și nu le-am mai putut ține. Acum, că mai ia subvenție, nu mai este el de vină, dacă regula îi permite. Dă-mi subvenție pe litrul de lapte vândut la procesator! Procesatorul poate să-mi dea un leu patruzeci de bani, că atâta poate el. Dă-mi tu, stat, diferența, să trăiesc și eu. Se presupune că ai oameni bine pregătiți în minister care știu să facă un calcul corect la litrul de lapte. Dacă prețul este de trei lei pe litru, îi mai pun un leu cincizeci, dar banii să-mi intre la finalul lunii, când intră și cei de la procesator. Dă-mi subvenție pe kilogramul de carne de miel vândut sau la cea de vită și-atunci nu trebuie să-i omorâți pe intermediari, că o să dispară singuri. N-avem porc? Ne plângem că importăm peste 80% din  carnea de porc? Deschideți abatoarele și lăsați oamenii să crească porci!”.

Laptele de oaie din ferma familiei Pârvu ajunge la o fabrică din zonă. „Am mai primit oferte și din altă parte, ne zice crescătorul, dar am preferat să mergem în continuare cu procesatorul de la Izvin, mai ales că banii cu care am cumpărat fânul i-am primit în avans de la fabrică. Una peste alta, anul trecut am primit un preț bun pentru laptele de oaie, șase lei pe litru.”

Schimbarea rasei și reducerea efectivului

Dacian Pârvu intenționează să schimbe o parte din efectivul de oi și să aducă în fermă rasa Lacaune, specializată pe lapte, deoarece acesta are un preț bun, la ora actuală.

Totodată, crescătorul de la Sârbova ar mai reduce numărul de animale din fermă, deoarece pășunea îl limitează. „N-aș mai ține un efectiv așa mare, pentru că nici pășune nu este destulă. În total am 30 de hectare de pășune, dar nu este toată grupată, am 12 ha într-un loc, 10 ha în altă parte și tot așa, la un efectiv total de 350 de oi și 37 de vaci. Sârbova nu prea are pășune. Am prieteni la Buziaș care au 70 ha de pășune într-un singur lot. Eu dacă mă duc cu oile pe două hectare, se duc o dată și se întorc, după care se uită la mine, că nu mai au ce mânca, deci, pentru mine pășunea este un factor limitativ. Noi nu facem o exploatare intensivă, pentru că ne dorim o altă calitate, și la carne, și la lapte, și atunci mergem pe varianta extensivă, în care pășunea are un rol foarte important.”

Prin schimbarea rasei, Dacian Pârvu vrea să crească producția de lapte în ferma de ovine. „Oile Lacaune, spun specialiștii, au un potențial maxim de producție de 5 litri de lapte pe zi și o medie de 3 litri. Eu m-aș mulțumi și cu o producție de 2 litri zilnic, având în vedere că de la Țurcană nu mulg nici măcar un litru.”

Oile familiei Pârvu sunt mulse de cei doi proprietari. „N-am fost vreun mulgător înainte, însă nevoia te învață. Acum pot să spun că sunt. Mai avem pe cineva care ne dă oile în strungă și ne mai ajută fetele când sunt acasă. Ar fi o chestie faină cu mulsul mecanic, că atunci aș mulge singur. Cu un  efectiv de o sută de capete m-aș descurca fără probleme. Rămâne ca o provocare de viitor”, spune Dacian Pârvu.

Am remarcat pasiunea crescătorului, dragul lui pentru animale. De asemenea, nu puteam trece cu vederea doi cai frumoși, Ardenezi, și am vrut să aflu povestea lor. „Am cumpărat o mânză cu 400 de euro. Sunt cai foarte frumoși, cu coada și coama galbenă, chiar deosebiți. Ne-am pus întrebarea, bun, da’ ce facem cu calul? Așa că, după doi ani, am vândut iapa cu 1.500 de euro. Am vândut-o la Câmpulung Moldovenesc. Acolo oamenii folosesc caii la pădure să tragă lemne cu ei. Omul la care am vândut calul l-a pus la ham. Mi-a zis că așa cal cuminte n-a avut niciodată. L-a pus și pe Facebook, cu poză. Acuma, normal că noi l-am văzut. După ce l-am vândut, am devenit dușmanul numărul unu din familie. M-a certat soția toată săptămâna, că de ce l-am vândut... Mi-a tot arătat poze cu cai de vânzare. Până la urmă, l-am sunat pe cel la care am vândut iapa și l-am întrebat cât îmi cere pe ea, să mi-o aducă înapoi acasă. Omu’ a zis bine și mi-a vândut-o după o săptămână cu 3.700 de euro. Asta da afacere!”

În încheiere, Dacian Pârvu a ținut să spună că: „Deși stăm la sat, cu foarte puțină lume mai poți să stai de vorbă despre animale. Înainte, toată lumea avea animale, toată lumea avea ce să povestească despre ele. Acuma sunt tot mai puțini. Dacă mai mergi pe undeva și începi să povestești despre animale, ești privit ca un ciudat. Noi nu vrem să impresionăm pe nimeni cu nimic, pur și simplu ne plac”.