ganduri - REVISTA FERMIERULUI

(Prezentul material se dorește un pamflet inspirat din fapte și documente reale.)

Pe înseratul zilei de 30 decembrie al anului trecut prea devreme, la sfârșitul unei zile de iarnă ,,primăvăratică”, o umbră mică cu părul dalb urca grăbită, dând semne de oboseală energetică, treptele tocite ale catedralei agriculturii românești, părând a avea în mână un opaiț cu seu de oaie care degaja o mică lumină tremurândă care îi arăta calea către o destinație necunoscută în timp și spațiu.

Cu greu reușise umbra să ajungă într-un final în fața ușii de lemn masiv a biroului ministerial, unde cu un ultim efort apăsă clanța, consumând ultimele zvâcniri de energie, iar ușa se deschise larg și izbăvitor, permițând acestuia să își lase trupul ostenit de efortul zilnic de a purta cizmele meșterului Manole în căutarea canalelor cu apă ale gradinei Semiramidei administrate în zilele noastre de către ANIF și să cadă în jilțul întâiului-stătător al făuritorilor de hrană din biroul mare și rece, scăldat în lumina ultimelor jerbe ale asfințitului timpuriu de iarnă.

Pe orologiul tocit de patina timpului de pe peretele biroului, orele arătau 17.30 trecute fix, iar actualul ministru al agriculturii cu încărcare fotovoltaică la minte și la trup, adică mai ceva decât zeul RA din mitologia egipteană, el fiind umbra sprintenă care bântuia holurile întunecate ale ministerului și care apoi sta așezat în jilț cu mâna conectată la priză, pentru a simți cum se încarcă la energiile regenerabile ale gliei strămoșești, obținută din eolienele și parcurile fotovoltaice înființate pe terenurile arabile mănoase ale țării, s-a gândit că este timpul unui bilanț anual între el și marile legiuni ale făuritorilor de hrană din spațiul danubiano-pontic.

La un semn precum cel trimis de Dumnezeu lui Moise de a urca pe Muntele Tabor pentru a primi tăblițele cu legi, așa ministrul nostru a dictat cu ultimele eforturi către ,,evangheliștii de serviciu” întruchipați în spiritul secretarilor de stat și directorilor de direcții, darea de seamă anuală prin care se zugrăvea lupta acestuia cu hidra bruxelleză pentru a aproba PNS-ul și cu seceta malefică care a pârjolit mare parte din țară.

Și povestea zicea așa, am făcut tot ce trebuie, adică ce am vrut eu și nu ce ar fi trebuit sau ați fi vrut voi, că nu-i așa ce contează, dacă eu am legătură directă cu energia Universului. De multe ori în weekend și sărbători, uneori și noaptea, am reușit unele fapte fără rezultate, la care voi luați aminte.

În primul rând, fermierii afectați de secetă și greutăți trebuie să mulțumească din inimă și cu smerenie ministrului cu încărcare fotovoltaică, că le-a permis să recolteze măcar cocenii de porumb și paiele de grâu fără a fi penalizați la subvenție, asta fiindcă oricum producție nu aveau cum să obțină din cauza secetei care a uscat mari suprafețe ale țării.

Să nu se uite astfel că actualul ministru a dat dovadă de milă creștină și nu a lăsat demonii apucăturilor moșierești să se manifeste și să ia șapte piei de pe biata mârțoagă numită fermierul român. Asta, chiar dacă matematica ministerială învățată se pare la fără știință, arată în cazul despăgubirilor de secetă că 50% din 1.500 lei/ha reprezintă în final doar 375 de lei, după un mod de calcul doar de domnia sa înțeles, de s-a ajuns la situația hilară și jenantă unde președintele Comisiei de agricultură de la Camera Deputaților pentru a se depăși momentul penibil și din dorința partidului de a-l scoate din încurcătură pe ministru, a ajuns să promită că dacă se acceptă cu eroare propunerea, o va remedia după Sărbători, de parcă aritmetica se schimba odată cu intrarea în noul an chinezesc al Iepurelui de apă.

Dar ce nu a reușit politicul au reușit unele organizații asociative sau inițiative de grup private ale fermierilor, care au pus ele batista pe țambal în urma unor dansuri de culise care vor aduce niște poate nesperate avantaje viitoare, dar vom mai vorbi despre asta.

Revenind la mesajul solemn de aproape Anul Nou al ministrului, care ziua se încarcă și noaptea funcționează, emoția de recunoștință trebuie să răzbată din pieptul tuturor slujitorilor pământului, fiindcă nu-i așa, mărinimia ministerială le-a permis să încaseze și în acest an ca și în anii trecuți  (dar să nu ne audă cei mulți) 70% din subvenții, ca și cum cu toții ar trebui să mulțumim bancomatului că ne dă banii de salarii când introducem cardul.

Aceeași emoție trebuie să o aibă ,,mojicul” de fermier român, fiindcă nu a fost obligat să țină animalele până ajungeau piele și os din cauza perioadei de retenție și astfel actualul cavaler aciuat pentru moment în catedrala agriculturii românești, s-a dus și s-a luptat cu dragonii malefici bruxellezi, unde pe lângă acest cap, a reușit să le taie și pe cele legate de aprobarea unui PNS mult prea fără viziune (acum și Dumnezeu de unde nu este nici nu prea poate cârpi), dar și un program pentru acvacultura și pescuit unde se speră fără speranță, că vom rămâne măcar la stadiul de ,,țară subdezvoltată” în acest sector, cu rezultate chiar mai proaste decât ale țărilor fără ieșire la mare, dar nu este așa, lozinca ,,nicio masă fără pește” te condamnă automat la statutul de urmaș al securist-comuniștilor de tristă amintire.

Nu trebuie să uităm că semnătura ministerială doar se zice că a contribuit la derularea programelor Agro IMM Invest, dar respectând adevărul istoric, la venirea ministrului Daea pe jilț, programele erau de mult în curs de derulare, dar nu-i așa cum să nu își aroge și domnia sa participarea la băgatul degetului mijlociu în borcanul cu miere.

În plus, să nu uităm o altă inițiativă stelară a ministrului agriculturii care v-a îngropa (operațiune în curs) circa 800 de fermieri care au făcut greșeala de a lua de trei ori subvenția și care o vor returna cu dobânzi de cca 10% pe an, asta dacă inflația se va domoli, dar greu de crezut că se va întâmpla acest lucru cu măsuri luate de specialiști precum cei de la agricultură.

Din toată sărăcia noastră ca națiune europeană, trebuie ridicat un ansamblu statuar măcar de nivelul unei troițe care să glorifice reușita asumată de ministru și, se zice, realizată de conducerea ANIF, care a reușit în mod miraculos performanța de a cheltui niște bani, lucru care jignește profund orice soție care se respectă și care ar avea sarcina să cheltuie banii dacă în mod accidental ar pune mâna pe cardul soțului.

Dar cheltuirea banilor de către ANIF nu reprezintă nimic pe lângă enunțul gândirii profunde a ministrului agriculturii din această micuță și gingașă țară europeană, unde se afirmă că un program de reparații al sistemului de irigații ar fi un program strategic sau, altfel spus, dacă reparați o mașină de tocat carnea de porc și făcut cârnați înseamnă că ați realizat o strategie a industrie alimentare care va promova națiunea noastră pe cele mai înalte culmi ale capitalismului mondial.

Totuși trebuie să admirăm aplecarea ministrului nostru, nu-i așa, către cultura românească și unde Caragiale ocupă un rol foarte important, inspirându-l pe acesta la modul de a număra obiectivele precum drapelele la alegeri, adică trimiterea PNS pentru aprobare, urmat de aprobarea acestuia la Bruxelles, de implementarea cadrului legal și, nu în ultimul rând, organizarea unei caravane de promovare a acestuia prin ținuturile geto-dacice de la nord de Dunăre, reprezintă, nu-i așa, patru obiective și nu unul singur în evaluarea ministerială. Dar cine suntem noi să nu fim de acord?

Nu putem uita de inițiativele neprețuite de a arunca cu banii pe programe fără rezultate, cum ar fi „Tomata”, unde finanțăm roșiile din spații protejate, dar cresc importurile de suc de tomate, fiindcă sunt tot roșii, dar destinația și spațiul de producție sunt diferite. Dar cine să se aplece asupra cifrelor și, din păcate, cine să le și înțeleagă.

Ar mai fi multe de spus, iar poate fermierii ar fi fost interesați să le explice ministrul lor atotștiutor de ce Spania sau Danemarca, țări care importă porumb la nivel de milioane de tone, reușesc să producă de 3-5 ori mai mulți porci decât noi, iar ministrul nostru cu ai săi adjuncți nu este capabil să găsească în două mandate soluții măcar pentru limitarea pestei porcine. Acum nu mai depinde de domnia sa, acum nu mai știe drumul către biroul primului ministru?

Dar oare putem să explicăm celor mulți din agricultură, și nu numai, de ce suntem incapabili ca țară să gândim o strategie prin care să producem carne de vită sau lapte și produse lactate măcar la nivelul Poloniei, iar aici să stimulăm atât creșterea, cât și procesarea aferentă? Este drept că printre primele lucruri care ar trebui făcute ar fi fost să se umble la respectarea dreptului de proprietate, astfel încât legea să se aplice și să nu existe situația că noaptea te culci proprietar de animale și ziua ești șomer agricol, dispărând obiectul muncii. Apoi ar trebui să reglementăm modul de folosire a pășunilor alpine (dar și la șes sunt probleme cu izlazurile), astfel încât nu încasarea subvențiilor fără animale să fie principalul obiectiv, promovat inclusiv prin noul PNS.

Ne lăudăm că am dat ,,mici ajutoare” de cârpeală în valoare de 500.000 de euro fiecare, pentru prieteni vechi din morărit și panificație, asta în loc să gândim un proiect de ajutoare de stat pentru înființarea de mari investiții (fabrici cu valori de peste 10 milioane de euro) și unde să rezolvăm cu adevărat probleme strategice pentru agricultura românească.

Poate aici am fi putut să ne gândim să facem o procesare pentru produsele ecologice sau să stimulăm apariția unor depozite de frig pentru legume și fructe, sau poate să dezvoltăm capacități de abatorizare pentru oi și bovine, toate, private, asta în loc să pompăm banii în cadrul unui proiect menit de a asigura funcții pentru apropiații de partid așa cum se vrea Casa Unirii și unde vom mai discuta în raport cu marile realizări atunci când se vor volatiliza cele 100 de milioane de euro în achiziții cu miros de iz penal.

Nu ar fi fost rău ca ministrul agriculturii să se ducă la colegul său de partid de la transporturi și să îl convingă să se ocupe de proiectele de infrastructura pentru transportul cerealelor nu doar când au nevoie ucrainenii, ci și amărâții de fermieri români, iar aici mă gândesc ce bine ar fi fost să se decolmateze Dunărea pentru transportul pe barje și toate porturile dunărene să fi fost funcționale, drumurile de acces în portul de la Constanța sau la cele de la Brăila și Galați să fi permis o fluență normală, liniile CF să fie refăcute și funcționale.

Poate afară de gargară cu apă de izvor la televizor, chiar să îl convingă pe colegul de guvernare de la energie, să demareze un program de prosumatori și producători de energie regenerabilă în cadrul fermelor, pe acoperișuri și alte terenuri interioare, asta în loc să închidă ochii la avizele care se dau pe șest pentru înființarea de eoliene pe zonele de terenuri irigate, că nu-i așa, și gura celor de la Direcțiile Agricole trebuie să mănânce ceva. Aici putem gândi și analiza și despre avizele care s-au dat de aceleași DAJ-uri pentru realizarea de drumuri expres și care vor trece peste infrastructura de irigații, care abia o reabilităm, de au ajuns să râdă și ciorile din par de prostia noastră. De aceea poate o modificare a ordinului de ministru care stabilește cine are dreptul de a da avize pentru schimbarea destinației terenurilor agricole s-ar impune, dar cine să o facă, când secretarii de stat te uluiesc prin neștiința și nepriceperea lor în acest domeniu?

Oare ministrul, în afară de a juca rolul de radar al detectării cormoranilor pe cer, are un program real strategic de creștere a rezervelor piscicole ale țării și unde poate două idei simple și fără multă încărcare academică l-ar fi ajutat și anume reglementarea legală dură a combaterii braconajului și urmată de popularea în mod gratuit a cursurilor de apă din țară, care nu sunt puține, astfel încât să nu fii nevoit să stai cu undița sau plasa în mână până la venirea  momentului ieșirii la pensie ca să prinzi o fâță cu coadă de pește.

Din păcate, comunicatul de sfârșit de an al ministrului Agriculturii este o biată însăilare de-a valma a unor acțiuni care arată o muncă de execuție și lipsa cu desăvârșire a unei activități strategice, ceea ce avem de vreo 30 de ani, ce-i drept, deci de ce să schimbăm istoria?

În final, vă rog să lăsați liniștea să se aștearnă fiindcă se zice că ministrul nostru fotovoltaic a adormit, fiind obosit. Noapte bună, somn ușor pentru al nostru conducător. În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Gânduri de fermier

A venit primăvara și încet, încet noi, fermierii, turăm motoarele pentru desfășurarea unui nou an agricol. Dar, din păcate, acesta își are debutul într-o constelație a dezastrelor, începând cu urmările economice ale unei pandemii sanitare prea lungi și dure, urmată de spectrul unui război în derulare lângă granițele noastre, iar agricultura mai are și ,,furtuni specifice”, cum ar fi cele două strategii atât de mult hulite, adică Green Deal și Farm to Fork, asta pe lângă alte probleme cronice sau cronicizate ale ultimilor 30 de ani de incompetență politică locală (dar pentru ultimii zece ani dublată și de incompetență politică europeană).

Titlul articolului este inspirat de un film SF, dar percepția acestuia în cazul meu pornește de la realitățile imaginilor groaznice ale unei nații ucrainene distrusă de război și care se gândește la trecutul unei vieți simple și normale, apoi gândul îmi sare la turbulențele majore de pe bursele agricole date de volatilitatea evenimentelor trăite, dar aceste percepții mi se corelează apoi instantaneu cu ecoul afirmației ministrului Chesnoiu care spunea că în România 30% din suprafață produce 70% din producția agricolă și nu în ultimul rând mă gândesc la perseverența meschină a unei clase de gulere albe bruxelleze cu ,,reflexe verzui” care își văd doar interesele de grup, acestea fiind construite în final pe suferința umană a unora care nu prea contează, adică fermierii și prăpădiții aceia care sunt prea săraci pentru a se bucura de ,,opulența” agricolă europeană (prea repede îi uităm pe amărâții comunitari).

Pentru cei care văd doar luxul european, poate ar merita să știe că rata sărăciei medii în UE este de peste 16%, iar în țări precum România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Spania sau Italia procentele sunt de peste 20%, adică unul din cinci cetățeni este sărac, iar asta era în 2018, nu acum, când lucrurile s-au agravat, iar procentele au crescut cu mult.

Dar care ar fi legătura între toate aceste imagini? În primul rând, este vorba de percepția realităților agricole, care este una din principalele cerințe de înțelegere corectă a fenomenelor economice, dar, din păcate, există și un revers negativ reprezentat de iluzia unei percepții.

Percepția este influențată de etalonul folosit într-o comparație, adică dacă comparăm de exemplu rezultatele economice din România cu cele din Burkina Faso, este clar că avem o economie care ,,duduie”, cum afirma un clasic în viață, dar dacă ne comparăm cu Germania, suntem o biată ,,leșinătură” în drum spre neantul uitării. Ambele sunt percepții, dar luate separat sunt doar niște iluzii, fiindcă raportarea nu este corectă în imaginea globală.

Dacă vom compara agricultura europeană (totalitatea UE) în ansamblul ei cu cea din SUA sau America de Sud, lucrurile nu mai stau la fel de roz sau chiar capătă nuanțe de gri, dar dacă ne comparăm cu Nigeria și Laos, clar suntem ,,stăpânii inelelor”, deci este vorba de cum formulăm afirmația care va sta la baza percepției individului.

Pornind de la aceste exemple, trebuie să înțelegem că percepția pe care o avem despre un lucru sau altul depinde de ce ni se prezintă și de capacitatea noastră de a avea acces la informații, care să ne permită comparații corecte pornind de la ipoteze verificabile, ceea ce din păcate se întâmplă din ce în ce mai greu în lumea noastră de acum.

Dar hai să lăsăm conceptul teoretic și mai bine să luăm niște exemple concrete despre modul cum se formulează percepțiile în rândul societății.

Agricultura ecologică și ușurința implementării acestor tehnologii în practica curentă – văd în multe formule de popularizare despre efectele benefice ale ecologismului în agricultură (lucru pe care nu îl contest) și ușurința implementării acestor tehnologii (aici este o altă discuție).

În cadrul societății percepția benefică a agriculturii ecologice este în creștere, iar în unele cazuri ajunge chiar la radicalism, dar pe de altă parte percepția fermierilor nu rezonează cu această afirmație, iar în acest caz mă întreb de ce?

De exemplu, în Franța, din cele circa cinci milioane de hectare de grâu semănate, doar circa 150.000 de hectare sunt ecologice, apoi avem Germania, unde la circa 2,5 milioane ha grâu cultivat avem doar 130.000 ha grâu ecologic, sau România, unde la circa 2 milioane ha grâu doar circa 75.000 ha este ecologic.

Atunci, mă întreb, oare, fermierii din aceste țări nu văd avantajele acestor noi direcții de dezvoltare, asta, în condițiile în care practica comercială arată că orice nouă tehnologie, varietate, echipament care nu convinge și nu se dezvoltă în primii maximum patru ani de la lansare înseamnă că ,,nu a avut noroc în viață”, iar sfârșitul acesteia/acestuia este aproape.

Totuși, noi la nivel comunitar insistăm să pompăm bani, din ce în ce mai mulți, cu diferite tipuri de subvenții mai vizibile sau nu, plus programe foarte costisitoare de inducere a unor percepții prin promovare media, dar cine le va pune în practică?

Costul produselor ecologice între mit și realitate – de-a lungul ultimilor ani, produsele ecologice (iar eu mă refer doar la cultura mare) au avut fel de fel de subvenții care să compenseze productivitatea mai scăzută față de produsele convenționale, aspect dublat și de ,,educarea maselor” de a accepta prețuri mai mari, deoarece s-a bătut monedă pe faptul că sunt produse mai ,,sănătoase” decât cele convenționale, dar care se obțin cu sacrificii economice mai mari. Zis și făcut. Acum vine întrebarea.

De ce acum produsele ecologice nu costă mai puțin decât cele convenționale, în condițiile în care nu sunt afectate de costul creșterii inputurilor gen îngrășăminte chimice și produse fitosanitare care nu se aplică, fiind interzise? Era o minunată oportunitate comercială de a câștiga loc pe raft și în mintea consumatorilor, dar… Sau oare practicile recent semnalate de presă cu fructe de avocado din supermarket care conțineau reziduuri de insecticid organofosforic (provenit din Columbia, este drept) influențează costul produselor ecologice la fel de mult ca al celor convenționale?

Mai mult, este interesant faptul că inducerea acestei percepții în rândul populației nu a dus la o întrebare de reacție legată de ce rol și credibilitate mai au autoritățile de reglementare pentru protecția consumatorului, dacă tu induci ideea că produsele convenționale sunt ,,mai puțin sănătoase”?

Soia modificată genetic sau cum convingem fermierii că nu este adevărat ceea ce știu – aici amintesc despre o percepție a unui nonsens cunoscut de mai toți fermierii, dar care nu este priceput de europarlamentari, adică mâncăm carne de pasăre sau de porc produsă cu șrot din soia modificată genetic importată din America de Sud, dar nu vrem să îl producă fermierii europeni. Cine și ce poate înțelege? Că europarlamentarii înainte de a fi propuși de partide dau un test de prostie, care este eliminatoriu? Ca argument suplimentar la această afirmație, vine și percepția de mai jos.

Reducerea pesticidelor și îngrășămintelor va asigura un viitor mai bun și sigur – cu tot respectul pentru toți demnitarii, niciun ministru al agriculturii nu s-a împotrivit în mod real la adoptarea de către Parlamentul UE la propunerea Comisiei a celor două strategii, Green Deal și Farm to Fork, cu toate că era cunoscut faptul că prevederile conținute vor duce la scăderea randamentelor. Ceea ce este halucinant este că nimănui la nivel de Comisie sau guverne naționale (de europarlamentari am zis mai sus) nu i-a trecut prin cap ce vom face în caz de criză (asta fiind la finalul unei crize sanitare)?

Fraților politicieni, noi, ăștia de pe stradă, ne permitem să nu ne gândim la astfel de probleme fiindcă v-am pus acolo unde sunteți, prin alegeri, pe voi, dar cei care vă faceți demnitari mai puneți mâna pe o carte (mai groasă decât broșurile publicitare) și mai mergeți și la școală, însă la timpul ei, nu la pensie, și faceți ce trebuie făcut în astfel de posturi.

Legat de ai noștri ca brazii (demnitari), nu pricep ce era așa de greu să înțeleagă că între agriculturile care folosesc pesticide peste 2 kg sa/ha și a noastră, cu 600 gr sa/ha este o mare diferență și reducerea nu se poate aplica identic? Vă dați seama ce pricepuți de oameni în ale agriculturii am avut de-a lungul timpului la nivel de demnitari, care mai de care mai specialist după ce este uns ca fiind os ,,ministerial”, iar agricultura se zbate în neputință?

Cât de incompetent să fii încât să nu pricepi că dacă bagi o mână în zăpadă și una o pui pe plita sobei nu înseamnă că, în medie, este bine.

Mă uit jenat cum la nivel de demnitari ni se acreditează ideea că ,,nea” Frank Timmermans ar fi un zeu al Europei, în condițiile în care acesta este doar un funcționar european mai răsărit și care știe foarte bine de unde bate vântul, adică de la țările mari contribuabile. Chiar credem că această Comisie, incluzându-l și pe amărâtul acesta, face ce crede și guvernele marilor puteri se uită ca ,,proasta în târg”, așteptând undă verde la orice, așa cum așteptăm noi, ăștia mai de la coada clasamentului? Oare uităm așa de repede că și acești comisari trec prin furcile caudine ale numirii de către țările de baștină?

Cât de puternic să fie Timmermans sau cât de proști să fim noi, să credem că a putut să convingă 70% dintre europarlamentarii europeni să voteze astfel de aberații, care acum creează probleme de imagine în rândul multor țări?

Întorcându-ne pe plaiurile mioritice, vedem cum s-a acreditat din perioada ministrului Oros, și este perpetuat și acum sub conducerea ministrului Chesnoiu, afirmația de acum celebră în care se spune ,,că deciziile se iau împreună cu asociațiile mediului asociativ ale fermierilor”, adică tot binele care s-a revărsat și continuă să inunde agricultura românească este și cu contribuția acestora.

Eu, personal, mi-aș dori ca orice demnitar să ia deciziile bune pentru agricultura românească, bazate pe principii economice și nu sociale, chiar dacă o decizie bună poate nu va fi în consens cu asociațiile fermierilor. Nu consensul este necesar, sunt necesare deciziile bune și corecte.

Rog cititorii să mă ierte că sunt atât de cinic în afirmație, dar după 30 de ani de atâtea ,,realizări” mai dăm și pe alături.

Este de-a dreptul păcat că aceste asociații ale fermierilor în marea majoritate nu au înțeles că nu sunt decât un obiect de decor în luarea deciziilor și reușita activității lor depinde doar de bunăvoința autorităților, iar dacă se face o radiografie minimală, reușitele sunt doar de conjunctură sau imagine, nicidecum de profunzime sau strategice.

Asta și din cauză că acest mod de a pune problema de către demnitari politici a dus la decredibilizarea acestor asociații și la acreditarea percepției că toate deciziile sunt luate de comun acord și nu sunt motive de nemulțumire dacă munca a fost colectivă, iar alunecarea broaștei s-a stimulat și prin cooptarea de-a lungul timpului a unor lideri pe funcții de demnitari, mărginașe de altfel și fără importanță decizională, dar care au acreditat percepția în rândul breslei de vânzare a intereselor legitime în favoarea unor interese neclare de grup restrâns, asta, ca să fiu diplomat.

 Pentru cei care vor exemple privind decizii strategice care ar fi putut fi luate de-a lungul vremurilor, mă gândesc la nevoia unui cod rural care să conțină, printre altele, de la prevederile privind arendarea, cadastrarea, comasarea, vânzarea terenurilor, regulile de amplasare și autorizare a fermelor, până la modul de organizare și gestionare a spațiului rural, apoi poate trebuia gândită o strategie a irigațiilor (nu doar un program de reparații) și desecărilor, o strategie de dezvoltare a procesării de fermă sau a procesării industriale prin cooperative și multe altele, dar nu s-a putut.

Mă uit cum domnul Chesnoiu cheamă toată suflarea în elaborarea unui decalog de obiective legislative pentru perioada următoare, iar asociațiile se chinuie să îl realizeze, ceea ce principial nu este rău, ca intenție.

Dar stau și eu și mă întreb, de ce domnul ministru nu se apleacă întâi asupra angajamentelor pe care și le-a asumat prin depunerea PNS-ului și să rezolve problemele care sunt în acesta din punct de vedere legislativ, astfel încât acest document să îndeplinească dezideratele domniei sale, adică predictibilitate și stabilitate?

Aici aș avea în vedere doar cu titlu de exemplu, fără a avea pretenția că sunt singurele sau cele mai bune, dar sigur sunt asumate de domnul ministru, respectiv organizarea managementului riscului în agricultură (unde eu am mari curiozități nesatisfăcute încă) sau poate o lege a arendei care să dea stabilitate (modificare care, după opinia mea, a fost reîngropată la comisia din Camera Deputaților), sau poate despre cum facem să dezvoltăm suprafața irigată fără creșterile din pix ale ANIF, despre securitatea energetică a fermelor și mai putem discuta și despre altele.

Poate ne aducem aminte și de prevederile programului de guvernare care nu ar trebui neglijat și unde am o sensibilitate pentru punctul care se referă la reorganizarea Casei de Comerț Unirea și care, de peste un an, toacă banii și nu a reușit să facă o strategie sau să finalizeze o selectare de membri în CA.

Dacă mă gândesc la Alianța pentru Cooperare și Agricultură, mă întreb de ce se chinuie să facă un decalog de probleme, în condițiile în care anul trecut au anunțat public un program de 12 puncte din care nu s-a realizat niciunul. Nu era mai simplu să elimine două puncte și să îl transmită? Sau dacă s-a schimbat ministrul, se schimbă și problemele?

Dar despre percepții se mai pot spune multe, problema este că poate acum vom înțelege că lipsa acestor decizii poate duce la efecte catastrofale, iar premisele teoretice oricând pot deveni realitate.

Gândiți-vă la următorul scenariu teoretic azi, dar poate probabil mâine, dacă Ucraina nu cultivă 10 milioane de hectare, dacă Rusia va rămâne sub embargo și nu va putea vinde nimic, dacă în SUA seceta continuă și dacă în România vom avea o secetă care ne va face să privim cu nostalgie anul 2020? Sa nu fie posibil așa ceva?

Este drept, nu toți vom fi selectați în jocurile foamei, ci doar unii mai puțini norocoși, iar aceștia sunt cei vulnerabili, adică bătrânii care trăiesc cu 11 lei rația în spitale și au pensii de mizerie dijmuite de inflația galopantă (avem două cifre la inflație), de cei care nu au serviciu sau au venituri mici și tot așa.

Nu uitați, una din 4 persoane care trăiesc în această țară este sub limita sărăciei și s-ar putea să fie și mai multe, din cauza situației din ultima perioadă, dar aici nu sunt incluși ,,jmecherii”, inclusiv cei politici.

Lipsa tuturor acestor decizii care nu s-au luat, și nu sunt prea încrezător că se vor lua în viitorul apropiat (mă refer la minimum 5 ani), va face ca afirmația domnului Chesnoiu că ,,30% din suprafață produce 70% din producția agricolă” să rămână valabilă pentru încă foarte mult timp.

Deci nu ne rămâne decât să ne rugăm că nu vom avea parte de ,,jocurile foamei”, dar să nu uităm că poate sunt momente când rugile nu ne sunt ascultate, iar atunci…? În rest, numai de bine.

140A7219

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Gânduri de fermier

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista