În cadrul Adunării Generale a Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Iași, din data de 17 mai 2023, a fost ales un nou președinte și un nou Consiliu Director pentru a conduce organizația.
Pentru o mai bună putere de reprezentare, Adunarea Generală a decis ca reprezentanții județelor Vaslui, Suceava, Bacău, Botoșani și Neamț să primească câte un loc în Consiliul Director. „Această decizie va asigura o reprezentativitate mai echitabilă și va permite exprimarea și apărarea intereselor fermierilor din aceste județe”, a comunicat Asociația „Grânarii Dă-te pe brazdă”.
Astfel, noua conducere a ACCPT Iași este compusă din: președinte - Cristian Stoica; vicepreședinte - Tiberiu Stan; membri în Consiliul Director – Cristian Stoica, Tiberiu Stan, Marius Scarlat, Radu Gheorghiu, Cristian Rîmbu, Gheorghe Cozma, Dorel Sava, Petru Dăscălescu, Elvis Mocanu, Radu Dumitrașcu, Mihai Dascălu, Claudiu Mihăluțe, Andrei Pantelimon, George Bizim, Ioan Puiu.
„Suntem încrezători că sub conducerea lui Cristian Stoica vom face pași importanți pentru dezvoltarea și promovarea industriei agricole. Noul nostru președinte, domnul Stoica Cristian este o persoană dedicată, pasionată de agricultură și cu o vastă experiență în domeniu. Suntem convinși că, sub conducerea sa, vom lucra împreună pentru a consolida și extinde reprezentarea noastră în sectorul agricol, promovând interesele fermierilor din regiune. Suntem nerăbdători să lucrăm împreună sub această nouă conducere și să continuăm să promovăm dezvoltarea și inovația în agricultură. Vom asigura un dialog deschis și transparent cu fermierii noștri și vom susține interesele lor cu hotărâre și dedicare”, a transmis ACCPT Iași.
Asociația Grânarii este o organizație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași. Are peste 160 de membri, fermieri care lucrează o suprafață care depășește 50.000 de hectare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe fondul lipsei unei strategii europene care să rezolve problema fermierilor români afectați de tranzitul cerealelor din Ucraina, a anunțului unor compensații derizorii de la Bruxelles și a nenumăratelor semnale de alarmă pe care le-a tras în spațiul public încă de la implementarea Coridoarelor Solidarității în România, Asociația „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași anunță că participă activ și mobilizează membrii și simpatizanții la protestul național din data de 7 aprilie 2023, inițiat de FAPPR - Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, organizație profesională din care face parte asociația din zona Moldovei.
„Demersul este menit să evidențieze perspectivele limitate de soluționare a situației generate, îndeosebi, de concurența neloială provocată de fluxurile necontrolate de marfă de proveniență ucraineană. Practic, eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă. Forumul APPR au atras atenția în repetate rânduri asupra acestui aspect. Încă din luna iulie a anului trecut, urmare a vizitei de lucru a europarlamentarilor din Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (COMAGRI) a Parlamentului European în porturile Constanța, Agigea și Galați, am înaintat adrese și scrisori fundamentate atât autorităților centrale, cât și celor europene. Tot atunci, președintele COMAGRI, eurodeputatul german Norbert Lins, spunea că agricultorii din regiunea Moldovei văd cum propriile existențe le sunt amenințate, deci trebuie să se înțeleagă la Bruxelles care sunt consecințele și efectele asupra regiunilor în sine”, a precizat Tiberiu Stan, vicepreședintele Asociației Grânarii Iași și membru în Consiliul Director al Forumului APPR.
FAPPR, la nivel local prin Asociația „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași solicită autorităților o atenție deosebită în negocierile privind alocarea unei sume suplimentare din fondul european de rezervă al agriculturii pe parcursul lunii aprilie. Mai mult, fermierii consideră absolut necesară rezolvarea problemei în plan sistemic, printr-un set de măsuri urgente pentru protejarea agricultorilor români și pentru deblocarea situației din domeniul agricol:
Separarea, în vămile românești, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectând culoarele de tranzit destinate Ucrainei;
Asigurarea trasabilității importurilor printr-un control strict al calității și evitarea ambiguităților legate de originea mărfurilor agricole;
Activarea urgentă a măsurilor de salvgardare (a suspendării concesiilor tarifare) acordate prin Regulamentul (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 și revenirea la taxa vamală de bază. După cum au mai arătat fermierii, suspendarea tarifelor de import și a barierelor în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod disproporționat de statele membre din proximitatea geografică a Ucrainei;
Calcularea riguroasă a pagubelor suferite de fermierii români și identificarea unor surse alternative de finanțare europeană, din care aceștia să fie compensați în baza unui mecanism de distribuție echitabil, pe întreaga durată a aplicării măsurilor de suspendare a taxelor vamale de import pentru comerțul cu Ucraina;
Suspendarea, pe întreaga durată a concesiilor vamale pentru produsele din Ucraina, a aplicării obligațiilor ce decurc din strategia „De la fermă la consumator”, a restricțiilor/condiționalităților cuprinse în PNS, concomitent cu evitarea elementelor neproductive (pârloagă) pe terenurile agricole și renunțarea la țintele stabilite fără o bază științifică pentru reducerea utilizării produselor de protecție a plantelor;
Urmărirea sistematică a evoluției pieței agricole europene pentru intervenții suplimentare în scopul de a compensa efectele din plan comercial și logistic;
Urgentarea acordării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de secetă la culturile semănate în primăvara anului 2022, la un cuantum cel puțin similar cu instrumentul anterior asociat culturilor de toamnă 2021.
Acțiunea de protest a Asociației „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași se va derula în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, județul Suceava, în intervalul orar 12:00-15:00, în deplină sincronizare cu organizațiile naționale de profil agricol.
„Asociația noastră lansează un apel la reacție pentru celelalte organizații și asociații de fermieri, precum și pentru oricare fermier din România, să se alăture protestului, în cazul în care răspunsurile la solicitările fermierilor vor trena în continuare”, a declarat Tiberiu Stan.
Înființată în 2017, Asociația Grânarii Iași este o asociație non-profit și reprezintă 170 de fermieri care lucrează o suprafață de peste 55.000 ha. „Grânarii” Iași sunt membri ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, care, alături de alte trei organizații importante, PRO AGRO, UNCSV și LAPAR, formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare, una dintre vocile reprezentative ale fermierilor în relația cu instituțiile naționale și internaționale.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 20 februarie 2023, Asociația Grânarii organizează un eveniment special la care invită fermierii din județul Vaslui și împrejurimi. „Sfatul fermierilor – Vaslui” se va desfășura începând cu ora 10:30, la Pensiunea Dobrina, din localitatea Huși, județul Vaslui.
Fermierii au ocazia să afle care sunt cele mai noi tehnologii și practici în agricultură; să discute cu experți în domeniu; să cunoască în amănunt noul Plan Național Strategic și care sunt noutățile PNS 2023 – 2027. De asemenea, se va prezenta Asociația Grânarii și beneficiile aderării într-o organizație profesională.
„Sfatul fermierilor de la Vaslui este un eveniment ce va oferi agricultorilor prezenți oportunități excelente de a se conecta cu alți fermieri din comunitatea noastră și de a învăța despre cele mai noi tehnologii și practici în agricultură”, punctează Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.
Asociația Grânarii Iași este o asociație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași și un număr de peste 160 de membri fermieri ce lucrează, în total, o suprafață de peste 50.000 ha. Tipurile de culturi cultivate predominant de către membrii Asociației sunt: porumb, floarea-soarelui, grâu, orz și rapiță.Principalul obiect de activitate îl reprezintă maximizarea profitului membrilor asociați și minimizarea costurilor de producție.Asociația Grânarii este membru al Forumului APPR, care alături de alte trei organizații importante (PRO AGRO, UNCSV, LAPAR) formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Asociația Grânarii Iași, într-o scrisoare deschisă trimisă autorităților române, trage un semnal de alarmă și solicită adoptarea urgentă a unor măsuri compensatorii pentru fermierii afectați de seceta severă. De asemenea, punctează nevoia reabilitării sistemului național de irigații prin lucrări ample care să fie cuprinse într-un proiect de țară pentru agricultură.
„În cursul acestei săptămâni, asociația noastră a efectuat vizite tematice la fermierii ale căror culturi au fost compromise de seceta pedologică, un fenomen resimțit în principal în regiunea Moldovei, conform celor mai recente analize și declarații ale directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), doamna Elena Mateescu. Constatările din teren și situația centralizată de către reprezentanții noștri indică un grad de afectare semnificativ care ar impune fără întârziere declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în zonele respective. Cerem imperios această măsură, având în vedere că dintr-o suprafață analizată de aproximativ 13.000 de hectare, 76% este compromisă total. Cifrele raportate de peste 25% din fermierii pe care îi reprezentăm arată situația dramatică prin care aceștia trec, având în vedere procentele culturilor afectate. Astfel, la porumb, procentajul este de 94%, la grâu – 63%, la floarea-soarelui – 75%, la rapiță – 61%, la soia – 79%, la orz – 62%, la sfeclă de zahăr – 60%, la mazăre furajeră – 70%, iar la lucernă – 53%. Toate aceste culturi nu beneficiază de irigații!”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Grânarii Iași.
Situația din 2022 este efectul unei tendințe care se manifestă de zeci de ani în regiunea Moldovei, aspect pentru care asociația a solicitat în mod repetat ca zone semnificative din regiune să fie cuprinse în Planul Național Strategic la capitolul dedicat zonelor cu constrângeri naturale, pentru a evita adâncirea unor disparități evidente față de alte regiuni care sunt ocolite de fenomentul secetei pedologice severe sau care beneficiază deja de irigații care limitează efectele nocive.
„Reiterăm nevoia unor decizii concrete și urgente care să includă despăgubiri pentru fermierii afectați de acest fenomen, utilizând fonduri de la bugetul de stat care pot fi completate/decontate prin mecanismele europene de solidaritate și de sprijin în situații de calamitate. Vă rugăm să identificați resursele financiare necesare până la rectificarea bugetară! În egală măsură, considerăm că instrumentele pentru reabilitarea sistemelor de irigații din țară nu trebuie să se rezume doar la măsuri de modernizare a instalațiilor vechi, ci ar trebui să fie cuprinse într-o foaie de parcurs a unui proiect de țară, cu intervenții planificate și coordonate cu celeritate, delimitate în urma unui demers de cadastrare a apelor și terenurilor, pentru a depăși situații care trenează de mai bine de 30 de ani. Dată fiind situația geopolitică actuală și pericolele stringente la adresa securității alimentare, portofoliul Agriculturii trebuie să fie ridicat la un nivel strategic care să permită intervenții inclusiv prin prezența ministrului de resort în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Este binecunoscută starea sectorului agricol românesc care traversează o perioadă extrem de dificilă, iar situația din regiunea noastră este accentuată de creșterile accelerate ale prețurilor la inputuri și energie electrică, de soluțiile limitate de depozitare și de transport, precum și de problemele specifice proximității față de războiul din Ucraina. În urma vizitei efectuate în România și a discuțiilor purtate cu reprezentanții asociației noastre, toate aceste aspecte l-au determinat pe președintele Comisiei de Agricultură a Parlamentului European, domnul Norbert Lins, să afirme că supraviețuirea fermierilor noștri este pusă sub semnul întrebării. Ne arătăm disponibilitatea și vă rugăm să acceptați ca reprezentanții asociației noastre să participe la ședințele comitetului interministerial care se ocupă de gestionarea problemelor specifice secetei pedologice”, mai precizează scrisoarea grânarilor Moldovei.
În opinia președintelui asociației, Emil Bălteanu, în absența unei abordări constructive și obiective din partea autorităților române, efectele pot fi dramatice, mergând până la falimentul fermierilor din regiunea Moldovei.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Problemele prezentate recent de Asociația Grânarii Iași, cu ocazia vizitei europarlamentarilor din COMAGRI în porturile Constanța, Agigea și Galați, au fost dezbătute de Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European la inițiativa președintelui acestui for, eurodeputatul german Norbert Lins. Acesta a adus în discuție constrângerile de logistică, prețurile ridicate la încărcarea și transportul de cereale locale și ucrainene, soluțiile limitate de depozitare, precum și managementul trasabilității mărfurilor în principalele porturi din România.
„Lucrurile sunt în ordine dacă luăm în perspectivă întreaga Românie și întreaga Polonie, însă dacă e să ne gândim la regiunile afectate – Moldova din România și regiunea din sud-estul Poloniei, aceste regiuni sunt altfel afectate și pe agricultorii de acolo nu-i prea interesează dacă un agricultor din vestul României sau din vestul Poloniei nu prea este afectat. Agricultorii din regiunea Moldovei văd cum propriile existențe le sunt amenințate, deci trebuie să înțelegem care sunt consecințele și efectele asupra regiunilor în sine”, a punctat europarlamentarul Norbert Lins, care propune măsuri compensatorii urgente, inclusiv o ajustare a Politicii Agricole Comune în sprijinul celor afectați de criza cerealelor din Ucraina. Și ceilalți europarlamentari au avut intervenții prin care au accentuat importanța limitării unor efecte negative ale solidarității față de Ucraina asupra fermierilor români și polonezi.
Consecventă în reprezentarea tuturor fermierilor din regiunea Moldovei, Asociația Grânarii Iași reiterează situația extrem de dificilă prin care trece sectorul agricol din cauza secetei care poate prejudicia peste 50% din producția de semințe de floarea-soarelui și peste 85% din producția de porumb a acestui an. „Susținem cu tărie inițiativa lansată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, din care facem parte, privind declararea stării de calamitate în localitățile/județele unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de o cultură este afectată, având în vedere că majoritatea contractelor pentru inputurile cu preț crescut din cauza crizelor existente la nivel global vor ajunge la termen la sfârșitul lunii iulie 2022”, arată Asociația Grânarii Iași.
Președintele, premierul și ministrul Agriculturii din România sunt chemați ca împreună cu organizațiile de fermieri să elaboreze în regim de urgență proiectul de țară referitor la agricultură, cu un plan strategic pe termen lung care să vizeze irigațiile, valorificarea prin procesare națională a materiilor prime produse în agricultură, negocierea PNRR și PNS în sprijinul real și coerent al tuturor agricultorilor din țara noastră, subliniază Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii Iași.
Reamintim că, o delegație de eurodeputați din COMAGRI s-a deplasat în România pentru a analiza situația critică din porturile Constanța, Agigea și Galați și efectele presiunii transporturilor de cereale ucrainene asupra agriculturii românești. Vocea femierilor din regiunea Moldovei a fost reprezentată de Asociația Grânarii Iași, prin directorul Simona Man și vicepreședintele Dan Tiberiu Stan.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
O delegație a Asociației Grânarii Iași s-a întâlnit, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu ministrul Adrian Chesnoiu, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confruntă fermierii din regiunea Moldovei.
Principalele subiecte și solicitări discutate la MADR au fost: sprijinul pentru înființarea unei unități de procesare a produselor oleaginoase în zona de Nord-Est a țării, actualizarea hărții zonelor cu constrângeri naturale și specifice prin includerea unor teritorii semnificative din regiunea Moldovei, măsuri care să limiteze creșterea prețurilor la carburanți pentru sectorul agricol și un buget suplimentat în cazul fondurilor europene destinate capitalului de lucru.
Reprezentanții asociației au reiterat nevoia unui sprijin susținut pentru mari capacități de procesare în contextul războiului din Ucraina și s-au declarat în favoarea unui parteneriat cu statul român care să presupună inclusiv alocări sau linii de finanțare în completarea sumelor prevăzute în Planul Național Strategic.
În problema zonelor cu constrângeri naturale și specifice, reprezentanții MADR au precizat că vor analiza solicitările asociației, ținând cont de studiile și de previziunile instituțiilor abilitate care plasează, fără echivoc, teritorii vaste din regiunea Moldovei în rândul celor care necesită intervenții suplimentare pentru a depăși disparitățile existente și viitoare, în conformitate cu metodologiile europene.
„Considerăm că argumentele noastre trebuie să fie luate serios în seamă de către autoritățile de la București, iar exemplul unor măsuri propuse de state membre ale Uniunii Europene în direcția limitării prețurilor pentru carburanți ar trebui să se reflecte și în planurile MADR pentru agricultura românească”, a spus Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.
Nu în ultimul rând, reprezentanții Grânarii Iași au cerut ca absolut toți solicitanții microgranturilor și granturilor de capital de lucru de la măsurile 1 și 2 ale schemei de ajutoare de stat pentru fermieri și antreprenori din sectorul agroalimentar să fie incluși la plată, evitând astfel un criteriu arbitrar de tip primul venit - primul servit.
„Asociația noastră militează pentru măsuri care să vină în sprijinul agriculturii românești și solicită un dialog constant cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluții în acest sens, astfel încât autoritățile să structureze, pentru început, un nou Plan Național Strategic compatibil atât cu cerințele fermierilor, cât și cu recomandările Comisiei Europene. Din acest motiv, AGRIVENTURA, cel mai mare eveniment agricol din Moldova, care va fi organizat în perioada 30 iunie – 2 iulie, va include, pe tot parcursul celor trei zile, dezbateri cu autorități naționale și europene, specialiști și cercetători în domeniu, precum și fermieri cu angajamente serioase în regiune, pentru a sublinia importanța politicilor publice care să avantajeze atât antreprenorii din agricultură, cât și consumatorii produselor de profil”, a punctat Emil Bălteanu.
Foto: Asociația Grânarii
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În perioada 30 iunie - 2 iulie 2022, Asociația Grânarii, prin seria de evenimente marca Sfatul Grânarilor, organizează prima edițe AGRIVENTURA, un eveniment sădit în jurul fermierilor, al culturilor și al culturii. Pe platforma experimentală Panifcom de la Podu Iloaiei - Iași (o platformă tehnologică de 140 de hectare), la AGRIVENTURA se va celebra tot ce are mai bun pământul din aceste locuri de oferit.
Ediția pilot a evenimentului SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022 cuprinde demonstrații de tehnică agricolă, standuri expoziționale de prezentare a peste o sută de companii și branduri naționale și internaționale de utilaje agricole, companii producătoare de semințe, standuri și echipamente zootehnice, inputuri, furnizori de soluții complete pentru ferme, prestatori de servicii pentru agricultură. Evenimentul AGRIVENTURA este organizat de Asociația Grânarii alături de cei patru sponsori premium: Agrisol, Bayer, Corteva Agriscience și Syngenta.
„Ne dorim ca acest eveniment să fie deschis atât specialiștilor, fermierilor, autorităților, cât și publicului larg, pentru a înțelege determinarea și pasiunea pe care noi o punem în activitatea noastră, pentru o agricultură cât mai sănătoasă și mai eficientă. Agricultura este un domeniu strategic, mai ales în contextul crizei actuale din Ucraina, iar noi, fermierii din Moldova, trebuie să ne evidențiem și să ne creștem relevanța agricolă regională și europeană. Pentru că agricultura este o activitate care ne privește toți, așteptăm cât mai multă lume alături de noi, de la copiii de grădiniță până la seniori. Toți cei care vor ajunge la AGRIVENTURA vor trăi o experiență completă de informații, tehnologie, muzică, gastronomie și tradiții”, arată Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.
În seara zilei de joi – 30 iunie, de la ora 19:00, Lupii lui Alex Calancea vor susține un concert în câmp.
Trei zile de aventură în natură
La AGRIVENTURA, în toate cele trei zile, vizitatorii vor avea parte de o experiență completă de informații, tehnologie, muzică, gastronomie și tradiții renăscute ale satului românesc.
„Ne propunem ca AGRIVENTURA să reunească prin ediția princeps, sub o singură cupolă, trei evenimente similare, organizate anul trecut și dedicate cultivatorilor de grâu, porumb și floarea-soarelui. Fiecare din cele trei zile va avea specificațiile sale cultural-educative”, spune Cezar Andrei Musteață, vicepreședinte Asociația Grânarii.
O parte a evenimentului va fi dedicată prezentării platformelor experimentale pentru culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui. „Scopul principal este de a cunoaște potențialul hibrizilor și a soiurilor testate în cadrul acestor platforme și de a evidenția cele mai bune rezultate pentru zona județului Iași”, punctează Cezar Andrei Musteață.
A doua parte a evenimentului este dedicată târgului de utilaje agricole, demonstrațiilor agricole în câmp, furnizorilor de inputuri, servicii și produse pentru agricultură. Va avea loc și „Conferința anuală GRÂNARII”, la care vor participa reprezentanți ai autorităților statului, europarlamentari, reprezentanți ai mediului universitar, fermieri și reprezentanți ai structurilor asociative.
A treia parte a evenimentului este dedicată activităților cultural educative, în cadrul acțiunii „Elogiul Satului Românesc”. În program vor fi incluse diverse activități, inclusiv pentru copiii fermierilor de astăzi, marii fermieri de mâine.
Asociația Grânarii este o organizație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași și un număr de 145 membri fermieri, care lucrează o suprafață de peste 48.000 de hectare. Tipurile de culturi cultivate predominant de către membrii Asociației Grânarii sunt: porumb, floarea-soarelui, grâu, orz și rapiță.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html