hectar - REVISTA FERMIERULUI

Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața cerealelor. Mai jos, despre piața grâului, orzului, florii-soarelui și porumbului, la data de 15 septembrie 2020, raportul de la această dată conținând informații despre piața din țara noastră, cât și despre raportul USDA septembrie 2020.

GRÂU

Cotațiile grâul în bazinul Mării Negre au înregistrat un salt consistent. „Plecând de la un nivel de 200-202 USD/tonă în FOB, astăzi ele se văd undeva la nivelul de 217-219 USD/tonă în FOB ceea ce indică o creștere echivalentă în portul Constanța la un nivel 177-177,5 euro/tonă în CPT. Comparativ cu perioada de presiune exercitată de recolta rusească, avem un plus de 12 euro/tonă”, arată Cezar Gheorghe.

În plan intern, nivelul de preț este de 870 lei/tonă pentru grâul de furaj și 900-930 lei/tonă pentru grâul de panificație la unitățile de procesare.

ORZ

Cotațiile în bazinul Mării Negre sunt la nivelul de 190 USD/tonă, ceea ce reflectă un nivel de 155-157 euro/tonă CPT Constanța. „Timpul orzului nu a sosit încă. Taxele de import în Uniunea Europeană sunt: 12 euro pentru grâul de furaj, 16 euro pentru orz, 0 euro pentru porumb”, precizează analistul Clubului fermierilor Români.

FLOAREA-SOARELUI

Capacitatea inițială de aproape trei milioane de tone s-a evaporat din cauza condițiilor dure de secetă pedologică, agregată cu temperaturile crescute. „Astăzi, certitudinea se joacă în jurul a maximum 2 – 2,2 milioane de tone. Însă, din acest bazin se alimentează mulți jucători, procesatorii interni, exportatorii și procesatorii vecini (Ungaria și Bulgaria). În cifre, lucrurile ar trebui să fie exprimate cam așa: procesatorii interni circa 1,5-1,6 milioane tone necesar agregat; exporturi: circa 600.000-700.000 de tone, cu destinație Franța, Spania, Amsterdam, Rotterdam; procesatorii externi (Ungaria și Bulgaria) circa 700.000 tone. Cifrele însumate ne arată un deficit de circa 800.000 tone, fără a lua în calcul cumpărătorii mici din porturile dunărene, incluzând aici și navele de 3.000-4.000 tone ce iau calea Turciei sau în amontele Dunării spre fabrici din Germania sau Slovacia. În ultimii ani, vecinii, în special cei din Bulgaria, au dezvoltat un apetit deosebit pentru semințele din apropierea Dunării, cu volume de circa 400.000-600.000 anual. Câmpiile de Vest sunt foarte apropiate de zonele de originare ale celor două fabrici maghiare aparținând unor giganți industriali, ce au un grad de atragere a semințelor românești apropiat de 400.000 tone anual. Firește, piața este liberă, în special în interiorul Uniunii Europene, însă tocmai acest lucru, ne transformă într-o piață facilă de originare și ne expune la un deficit intern, în special în ani ca acesta, ce are deja o tendință repetitiva la orizont. Cu alte cuvinte, piața internă de procesare nu are niciun mecanism de auto-apărare în condițiile date. Nu discutăm aici despre măsuri radicale, însă piață locală ar trebui să fie securizată prin mijloace normale”, detaliază Cezar Gheorghe, care continuă: „Dacă piața locală a procesării nu este acoperită, consumul intern este expus. Ce înseamnă expunere în imaginea actuală? În primul rând, materia primă nu poate fi acoperită din alte părți ale regiunilor înconjurătoare din mai multe motive ce țin de proximitate și cost al vieții”. Din Ucraina este exclus, din cauza regimului vamal care nu rambursează TVA. Rusia începe să-și dorească tot mai puțin să exporte materia primă, ceea ce o exclude, de asemenea, de pe radar. Bulgaria, Ungaria sunt excluse de pe listă din cauza suprafețelor mici de producție intensivă a florii-soarelui și a faptului că ele originează în Romania. Serbia, în mod identic, cumpără semințe din România pentru procesare în piață lor locală, iar celelalte state europene au un nivel mic de producție (în afara Poloniei și a Germaniei), ele fiind dependente de originarea din zonele est-europene.

„Sumarizând cele de mai sus doar în cele două elemente, de proximitate și de cost al vieții, avem câteva concluzii:

  • În est nu se poate origina din cauza protecționismului local. În politicile interne din est, acest lucru generează valoare adăugată asupra produsului final (uleiul brut), crește nivelul industriei în plan orizontal prin conexare, aducând o rată de angajare a populației crescută, o definire a rolului în piață ca producător (ulei și șroturi), nicidecum ca exportator de materie primă;

  • În vest, din cauza costului vieții, un element de politici publice ce ține de venituri și cheltuieli pe cap de locuitori (PIB), floarea soarelui nu se poate origina. Aritmetica este foarte simplă. Piața vestică are alte prețuri de desfacere a produsului finit, iar cumpărătorul final poate susține acest lucru datorită nivelului de venituri mai ridicat față de cel românesc. În termeni ce țin de agribusiness, vestul suportă costul de originare românesc, ce este compus din prețul mărfii, logistica, personalul angajat, costurile de operare portuară, costurile de transport maritim în Mediterana, costurile financiare ale capitalului de lucru și ale pierderilor din cele patru manipulări, siloz-transport-port-transport maritim. În continuarea procesului, vestul Europei controlează eficient costurile de procesare, prin facilități moderne, aducând la raft, prin brand-urile proprii, o marfă ce își are originea primară în România, cu valoare adăugată mult mai mare, dar care este suportată de piață prin nivelul de venituri ridicat față de populația românească. Asta este, în esență, componenta „costul” vieții în această analiză.

  • Ce se întâmplă dacă procesatorii din România nu au materia primă necesară pentru a acoperi cererea? Importă ulei brut din Est, adică plătesc costul de operare local și al transportului din originea Estică, pentru a-și menține cota de piață a brand-ului propriu. Hypermarket-urile vor inunda rafturile cu ulei din țări terțe. Ambele variante generează costuri și, în special, a doua generează probleme de calitate. Din cauza identității produsului ieftin, trasabilitatea calitativă este cel puțin precară. Lanțul de igienă sau siguranță a hranei nu are standarde ridicate ca în unitățile de procesare de top din România. Obscuritatea produsului ieftin din țările limitrofe ține sub semnul întrebării nivelul de siguranță alimentară. Și aici discutăm despre anumite elemente costisitoare în procesul de siguranță alimentară, respectiv analizele produsului primar în ceea ce privește rezidurile pesticide, metale grele, radioactivitatea. Numai pentru reziduurile pesticide, setul de componente cu limitele superioare de evitat, constă într-un tabel de 800 de elemente, izvorâte din legea 178/2002 a Uniunii Europene, precum și testul de eliberare. După procesare, uleiul trebuie ținut în tancuri imense, de 4.000-6.000 de tone pentru efectuarea testelor finale de contaminanți. Cele de mai sus generează costuri ce sunt înglobate într-un produs finit. Doar citind cele de mai sus putem înțelege de ce un brand local costă, iar unul obscur poate fi și cu 40% mai ieftin. Este vorba despre standarde de producție și respectarea normelor de siguranță alimentară.”

Prin urmare, piața noastră locală trebuie stimulată să producă. Siguranța și securitatea alimentară a României trebuie să fie reper principal în toată activitatea lanțului agri, cu susținerea firească a reprezentanților statului român. „Nu generăm soluții, căci nu avem capacitatea să o facem, însă ar trebui motivată vânzarea către procesatorii locali prin diverse mecanisme de esență financiară, tangențe cu clasica subvenție, cum ar putea fi subvenționarea costurilor financiare aplicate înființării culturii de floarea-soarelui în raport de vânzarea către piața locală. Transferând subiectul discuției la nivel de activitate prezentă, putem spune că asistăm la un raliu în piață. Exact din motivele de cerere constantă și ofertă scăzută, prețurile sunt imposibil de prezis”, spune analistul.

Pe 10-11 septembrie 2020, în sudul țării, prețul florii-soarelui era 1.600 lei/tonă, în perioada 12-14 septembrie a crescut la 1.730 lei și apoi a depășit 1.800 lei/tonă.

„Asistăm la un final în care întrebarea cumpărătorului va fi „cât vrei pe marfă?”, ceea ce denotă în modul extrem cererea mare versus oferta mică”, punctează Cezar Gheorghe.

În susținerea celor de mai sus, analistul Clubului Fermierilor Români vine cu date din Ucraina, Rusia și Argentina, ca proiecție viitoare.

Ucraina va avea, la rândul ei, un nivel al recoltei de semințe de floarea-soarelui scăzut. Plecând de la un potențial inițial de 17 milioane de tone, estimările de astăzi conduc la 13-13,5 milioane de tone, recoltarea fiind în curs. Prețurile oferite de pleiada de procesatori de pe teritoriul ucrainean ating niveluri de 490-495 USD/tonă, adică 2.000 ron.

Prețurile cerute pentru uleiul brut în condiția FOB Chornomorsk cu livrare în octombrie 2020 au fost la nivelul de 1.020 USD/tonă, în timp ce ofertele de cumpărare s-au situat la nivelul de 980 USD/tonă. Ca o medie a tranzacțiilor, 990 USD este realist. Ofertele de cumpărare din India s-au aliniat la valoarea de 1.035-1.055 USD/tonă CIF, adică livrate în destinație.

Rusia scade în potențial de la o prognoză de 14 milioane tone, la un estimat de 11,5 milioane tone, ceea ce diminuează cu 2,5 millioane recolta de semințe rusești. Prețurile rusești sunt și ele în creștere. Alinierea cu Ucraina este evidentă în bazinul Marii Negre.

Argentina scade nivelul suprafeței ce se însămânțează cu semințe de floarea-soarelui, de la 1,7 milioane hectare la 1,5 milioane. Există un deficit de 200.000 hectare, ce se va traduce printr-un gol de producție de aproximativ 600.000 de tone. „Judecând traseul semințelor argentiniene din ultimii ani favorizate de costul logistic, estimăm un minus de acoperit în destinațiile din Europa, fie că se numesc Spania, Amsterdam sau porturi franceze, lucru ce va pune și mai multă greutate în prețul de originare est-european”, apreciază analistul.

PORUMB

Sudul României, regiuni întinse din Moldova și Dobrogea sunt efectiv pârjolite. Prin urmare, de la o estimare ințială de 14,5 milioane de tone, trecând prin estimarea de săptămână trecută de 12,3 milioane, astăzi prognoza se reduce la un 11,3 milioane de tone.

Situația de astăzi este de a dreptul dramatică, fermierii sunt într-o situație foarte dificilă. Consumatorii din piața internă au dificultăți imense în a găsi materia primă pentru furaj în fermele de animale. Prețurile arătate de 750-800 lei/tonă,  în unele cazuri și mai mari, sunt penalizate de lipsa recoltelor în zonele afectate. „Zona de Vest a României indică însă o stare a producției de porumb plină de potențial. Logistica este cea care penalizează prețul final, 650 lei/tonă fiind un indicator prezent. Costurile de transfer până în sudul României sau în portul Constanța depășesc cu ușurință 100 lei/tonă, ceea ce face ca prețul din portul Constanța să se situeze în jurul a 750-760 lei/tonă. Influența ucraineană este și ea prezentă în ecuație. Producția lor este diminuată, așa cum se vede și din raportu USDA. Rusia, de asemenea, se află în scădere de producție, aceste două regiuni fiind chei de control în prețurile din bazinul Mării Negre. Totul este coroborat cu producția estimată în SUA ce va fi în scădere, agregat cu Brazilia și Argentina”, menționează Cezar Gheorghe.

Raport USDA, septembrie 2020

GRÂU

Producția rusească este estimată la același nivel că în raportul trecut, 78 milioane tone, în ciuda entuziasmului colectiv local ce indică între 80 și 83,3 milioane tone. „O rublă foarte slabă, circa 76 RUB vs 1 USD, lipsa vânzărilor de gaz rusesc, prețul petrolului în Brent în jurul a 40 USD/baril (cu mențiunea că Rusia are nivel de profitabilitate la 42,5 USD/baril), sunt factori ce au determinat „umflarea” locală a producției”, explică Cezar Gheorghe.

Ucraina este, de asemenea, menținută la un nivel de 27 milioane tone, versus sursele locale ce o poziționează la un nivel de 26 milioane ca medie a estimărilor. „Față de luna trecută avem o creștere a producției de 4,46 milioane tone la nivel global, un consum mai mare cu 0,76 milioane tone și un nivel al stocurilor mai ridicat cu 2,58 milioane tone”, a continuat analistul.

În Marea Neagră, prețul grâului a crescut față de luna august 2020 de la un nivel de 200 USD/tonă FOB la un nivel de 217-219 USD/tonă FOB. Recoltarea fiind finalizată, originarea nu mai este atât de facilă și oferta se subțiază, fermierii depozitând cantitățile recoltate.

Pe scurt, Australia crește în producție cu circa 2,5 milioane tone până la un nivel de 28,5 milioane tone; Canada crește cu 2 milioane tone până la 36 milioane tone; Argentina scade cu un milion până la nivelul de 19,5 milioane tone; China crește importurile de grâu cu un milion de tone până la nivelul de 7 milioane tone; în Uniunea Europeană, lucrurile rămân statice, cum de altfel era de așteptat. „ este descrierea simplă a raportului USDA. Întrebarea rămâne vizavi de octombrie. Vor ridica producția rusească și o vor coborî mai mult pe cea ucraineană?”, adaugă specialistul.

PORUMB

USDA evaluează la 38,5 milioane tone nivelul de recoltă de porumb din Ucraina, cu un milion în minus. Alți observatori europeni văd recolta ucraineană la nivelul de 33 milioane tone, ministerul de resort la 33,5 milioane, iar Agritel și Ukrainean Grain Association la 35,3 milioane de tone.

Producția UE-27 este redusă cu 1,5 milioane tone, ajungând la un nivel de 66,3 milioane tone. Reducerea cea mai mare este contabilizată în dreptul României, cu 1,3 milioane tone, de la un nivel de 12,8 milioane tone la un nivel de 11,5 milioane tone.

Producția estimată a SUA scade cu 9,6 milioane tone din cauza efectelor furtunilor în Corn Belt (centura porumbului). Exporturile americane sunt cotate în creștere cu 2,54 milioane tone. Brazilia este cotată în urcare cu 3 milioane tone, până la nivelul de 110 milioane tone. „Exporturile de porumb sunt în creștere și pentru Brazilia, laolaltă cu SUA, însă apetitul Chinei este departe de a fi satisfăcut. Întrebarea rămâne unde se vor opri? Și cum? Acum doi ani, estimarea de import a Chinei se vedea într-un orizont de 5-10 ani la un nivel de peste 30 milioane de tone. Generat de cererea de ethanol și masa furajeră în rețete. Previziunile încep să se adeverească, dar 30 milioane tone rămân o cifră respectabilă, totuși. La nivel comprativ, ar fi egală cu 8% din producția SUA sau 80% din cea a Ucrainei”, precizează Cezar Gheorghe.

SOIA

Producția SUA este foarte puțin diminuată. În Brazilia producția este ridicată cu două milioane tone, până la un nivel de 133 milioane tone. Canada are un plus 0,2 milioane tone, până la un nivel de 6 milioane tone. Ucraina coboară pe fondul lipsei de precipitații.

„În prezent, se desfășoară un festival chinezesc în achiziții, insațiabilitatea Chinei fiind greu de satisfăcut. Nivelul de importuri de soia rămâne la 99 milioane tone, ceea ce este respectabil prin prisma dimensiunilor sale. Acest lucru înverzește cotațiile CBOT. Stocurile globale coboară cu 1,8 milioane tone față de luna august 2020, la un nivel de 93,6 milioane tone, parțial din cauza scăderii de producție din SUA și a creșterii consumului la nivel mondial”, arată Cezar Gheorghe.

Raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 15 septembrie 2020, aici: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-15-septembrie-2020/ 

Publicat în Eveniment

Discuția pe care urmează să o citiți am purtat-o la vremea secerișului, la Cenad, în vestul țării, acolo unde l-am găsit ocupat pe inginerul agronom Vasile Târziu. Chiar dacă preocuparea sa actuală este legată preponderent de cultura mare, dialogul nu s-a axat pe această chestiune. Vom vorbi, pe lângă aspecte ce privesc irigațiile și desecările, și despre legumicultură, managementul agricol, marketing,  vânzarea terenurilor, subvenții, Green Deal, asigurări, probleme de personal, destul de multe aspecte ridicate în rândurile care urmează, așa că, lectură plăcută!

„Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivate 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale.”

Reporter: Cam care a fost regimul precipitațiilor în zona dumneavoastră?

Vasile Târziu: În special primăvara am avut probleme, în primele 3 luni, de exemplu pe zona mea, am avut 17 litri în total. În trei luni, faţă de o medie de 58-100 de litri minimum, dar nu faptul că i-am primit; dacă-i primeam, dacă venea o ploaie la 1 mai de 17 litri, schimba tot câmpul. Am primit 17 litri în opt ploi, raportate la 1-2 litri, cea mai mare ploaie a fost de 5 litri, adică foarte puţin. Plantele au rezistat datorită terenului ce-l lucrez, fiind o lăcovişte, un teren mai greu, care reţine apa, deci a păstrat apa. Pe zonele aluvionare lângă Mureş, avem în zona de graniţă terenuri aluvionare care sunt mult mai permeabile şi au pierdut apa.

Regimurile normale, într-un an normal, sunt de 480-500, 550 de litri. Şi venite în fracţii normale, nu venit abundent când nu mai e nevoie, de exemplu acum 3 săptămâni a început să plouă, normal că au avut un efect benefic, în special pentru cerealele de toamnă, care au mai păstrat frunza stindard, au mai avut legături la sistemul radicular, adică o porţie încă avea nevoie de apă şi a fost un bonus, adică a ridicat puţin producţia. Dacă nu veneau acum 3 săptămâni, chit că tardiv au venit, erau clar compromise culturile.

Dar am observat că de vreo 5 ani se simt nişte schimbări la nivel climateric, nu numai la noi, că nu zonal neapărat pe vestul ţării sau raportate pe arealul României, chiar în lume se petrec fenomene atipice, adică nu mai funcţionează clima normal. În zona temperată chiar anotimpurile, din punct de vedere temporal, nu mai respectă perioada. Sunt fenomene care apar brusc, foarte intense, de exemplu ploi în exces cu sute de litri, 100 de litri în decurs de o oră și jumătate, sau secete pe perioade de trei luni, fără ploaie, în momentul în care toate plantele, în special primăvara, au nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta, pentru a forma fructul, adică produsul final, deci avem parte de foarte multe interacţiuni care ne fac să ne gândim foarte bine la ce facem în viitor.

Reporter: Mă gândesc că, tocmai de aceea, ca să ai apa când îţi trebuie sau când e nevoie pentru cultură, trebuie să ai parte de sistem de irigaţii. Şi de asta şi apreciam faptul că Clubul Fermierilor Români, din care faceţi parte şi dvs., s-a gândit să realizeze un studiu pe zona aceasta pentru a utiliza canalele de desecare, lângă care suntem şi noi acum, şi pentru irigaţii, nu numai pentru desecare. Cu dublu sens, cum se spune.

Vasile Târziu: Câmpia de vest e o zonă depresionară, mai ales partea spre pusta maghiară, adică Câmpia Panonică, e un teren mai greu şi mai jos. El a fost pus în valoare începând inclusiv din Imperiul Austro-Ungar, prin drenare s-au creat canale – cum e canalul Bega, cum e canalul Aranca, aici în zona noastră, au drenat zona ducând apa în Tisa, în Mureş, în Dunăre chiar. Şi ANIF-ul, ca structură, prin anii ’60-’70  a realizat un sistem de desecare care este extraordinar, el, în mod normal, dacă funcţionează corect, asigură drenajul apei din zonă în condiţii de ploi în exces, fiindcă solul nefiind permeabil, el absoarbe o parte din apă, restul apare în depresiuni în exces şi se pierd culturi. Acum, tot sistemul ăsta nu a mai fost investit în el de 30 de ani.

Reporter: Asta voiam să întreb: de când n-au mai fost curăţate canalele?

Vasile Târziu: Noi am realizat un proiect prin care prin anumite proiecte la nivel european să se aloce bani pe partea de vest, fiindcă partea de vest a fost cumva ocolită. Toate fondurile care au venit s-au dus în sistemele vechi de irigaţii, şi care au fost mai uşor să le pună la punct când infrastructura a fost creată. La noi nu s-au alocat bani, şi dorim să se aloce şi în partea de vest bani, pentru a repune în funcţiune toate sistemele de desecare, că nu sunt ireversibile, că se pot folosi şi pentru a aduce apă în teren pe canalele respective. Trebuie anumite proiecte, inginereşte făcute.

Reporter: Tocmai de aceea am înţeles că aţi avansat ideea şi aţi pus la dispoziţia Ministerului Agriculturii un studiu făcut de USAMV a Banatului din Timișoara, chiar pentru a realiza aceste lucruri.

Vasile Târziu: Da, şi sperăm să se ţină cont de studiul respectiv, care e real, adică e făcut de oameni competenţi, şi să se aloce în viitor o măsură cu fonduri europene, şi prin intermediul structurilor statului, a ANIF-ului şi al fermierilor. Ulterior, ne vom constitui în nişte asociaţii, să întreţinem sistemul şi să-l punem în funcţiune, să funcţioneze la parametri maximi.

Reporter: De altfel, am auzit chiar o veste bună din partea ministrului Agriculturii, a ministerului şi a guvernului, că vor fi investiţi bani nu numai pentru irigaţii, ci şi pentru partea aceasta de desecare şi utilizarea lor şi pentru irigaţii, dacă tot se investeşte şi se reabilitează. Sigur, va trebui făcute şi staţii de pompare pe aceste canale – eu n-am văzut nicio staţie pe aici.

Vasile Târziu: Nu, ele au acţionat gravitaţional, adică colectarea apei se face gravitaţional, așa sunt gândite canalele. Tot aşa se poate invers, ca să pompezi apa. Staţii există, staţiile trebuie renovate şi puse în funcţiune. Sunt staţii – nu le-aţi văzut dvs., dar sunt staţii de pompare, staţii puternice. Avem aici în zonă un canal de desecare, magistrală, în care printr-o anumită staţie se introduce din Mureş apă, pe un areal destul de mare, pe 40.000-50.000 de hectare, şi într-o altă parte scoate în Mureş apa. Adică dacă e nevoie drenează zona, dacă e nevoie de apă se poate introduce.

Reporter: Sau când Mureşul este prea mare, se poate...

Vasile Târziu: Asta, da, în cazuri de inundații, dar mai rar se întâmplă. Mureşul e un râu destul de mare, când se încarcă cu apă o magistrală-canal, nu face faţă. Doar că mai scade puțin, raportat la debit, cred că ajută, e o idee bună şi asta.

Reporter: Pentru că ne aflăm aici şi am şi văzut combinele la treabă, să discutăm şi de producţii, pentru că anul acesta  cred că cine va obţine o medie de 5 tone la grâu poate fi fericit. Aveţi zone calamitate?

Vasile Târziu: Da, avem. Chiar şi aici, în lanul lângă care ne aflăm, partea înnegrită este un grâu care la un moment dat a pierdut legătura, la nivel radicular, cu apa şi el efectiv la momentul ăsta e supercopt. Rahisul e foarte scurt, avem spice vizibile cu un rahis foarte scurt, cu câteva boabe. Boabele alea sunt unele care sunt formate şi sunt încă bune şi toate putregaiurile şi restul au apărut pe el fiindcă el, nemaifiind viu, v-am şi explicat, aşa se manifestă, se înnegreşte. Şi am început de două zile să recoltăm grâul, am intrat în toate solele, le-am cam luat la rând pe cele afectate, undeva la 4-4,4 tone, exact la limita costurilor de producţie, inclusiv dacă vin şi cu costuri adiacente, nu ne acoperim chiar toate costurile la nivel de hectar.

Reporter: Mai ales pentru cei care respectă tehnologia şi își programează să obţină 7-8 tone la hectar și au costuri de producție mai mari.

Vasile Târziu: Da, o medie între 3300 – 3400 de lei la hectar cu tot cu indirecte, adică tot ce înseamnă cheltuieli adiacente în cadrul fermei, raportate la unitatea de suprafaţă. Problema e că vin scadenţele, toţi fermierii au nişte scadenţe la costurile pentru producţiile din toamnă care sunt în perioada lunii iulie, şi sunt foarte mulţi bani. Neavând producţie, neavând ce vinde, de obicei am făcut şi contracte future, contracte făcute din iarnă pe anumite cantităţi, exact în ideea să avem bani să plătim la momentul campaniei. Fiindcă fermele care s-au dezvoltat în ţara românească sunt fermele care au făcut investiţii: au profitat de proiecte sau au profitat de nişte împrumuturi bancare sau leasinguri, tot împrumuturi, credite pentru utilaje. Alea toate se înglobează în cheltuielile pe unitatea de suprafaţă.

Reporter: Şi trebuie plătite imediat după seceriş.

Vasile Târziu: Da, sunt două perioade în care avem plăţi de făcut pentru pesticide, pentru tot ce s-a cumpărat pentru producţia din toamnă plătim în perioada iulie-august, de obicei iulie, şi în toamnă, septembrie-octombrie, sunt cheltuielile pentru culturile de primăvară. Şi ele au o anumită scadenţă. Dacă nu se plăteşte, se pierd discounturile, care sunt destul de însemnate, sau chiar execuţiile la nivel de fermă.

„Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie.” 

Reporter: Când și cum ați început să vă ocupați de agricultură?

Vasile Târziu: În 1993. Eram student, ne-am apucat, eu cu fratele meu, cu familia, de agricultură pe suprafaţă mică. Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an, am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivat 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale. Am muncit foarte mult, toată familia, inclusiv soţiile noastre, noi locuim la un loc, familia noastră în fond e o familie mare.

Reporter: Soţiile, tot în domeniu?

Vasile Târziu: Da, soţia mea a terminat cu mine mecanică agricolă şi fratele meu, inginer agronom, împreună cu soţia, care a terminat tot agronomia. De altfel, ne-am cunoscut în facultăţi.

Reporter: Mă gândesc că acum n-aţi renunţat la „prima iubire”, cum se spune, legumicultura.

Vasile Târziu: Ne-am redus foarte mult, nu-i vorba de profesionalism, e vorba că am vrut să mă exprim de hobby. Eu menţin anumite culturi, în special un soi autohton, un soi de usturoi de Cenad, care e foarte căutat în zonă, până la Timişoara se cunoaşte că are nişte calităţi deosebite faţă de toate soiurile de usturoi, şi eu caut să-i menţin genetica şi cultiv cam 20 de ari, 0,2 hectare, lângă casă, şi noi îl întreţinem. Fiindcă forţa de muncă e o problemă în zonă, foarte mulţi oameni au plecat în Occident, lucrează în Occident, şi atunci lucrăm în regie proprie. Adică, chiar noi ne implicăm în a săpa şi a curăţa usturoiul ăla. Şi îl menţin ca soi, în fiecare an îl selectăm, facem o selecţie riguroasă ca să obţinem din punct de vedere morfologic să avem acelaşi tip violaceu de usturoi, are nişte caracteristici deosebite. Și nu datorită cantităţilor, ci calităţii în special şi conţinutului de substanţe uscate foarte ridicat faţă de celelalte, care necesită depozitări în frig, usturoiul de Cenad până la un an rezistă cu coadă, legat într-un mediu uscat, într-o magazie, şi are o calitate deosebită. De exemplu, referitor la cantitate pentru mujdei – dau exemplu acum – ai nevoie de câţiva căţei, dar are aciditate, are toate elementele înglobate acolo. Nu oxidează...

Reporter: Mă gândesc că au cam dispărut fabricile de legume-fructe de prin zonă şi probabil că şi de asta aţi renunţat. La vremea aia, sigur că se căutau foarte tare legumele şi nici cu desfacerea nu putem să spunem că e atât de bine organizată încât să poţi să ai o siguranţă a faptului că produci ceva şi vei reuşi să scoţi bani. Aşa cum se întâmplă de altfel şi la celelalte...

Vasile Târziu: Dacă ne referim doar la fabricile pentru prelucrarea legumelor, toate fabricile noastre au cam dispărut. Din păcate, nu mai avem fabrici de ulei suficient, nu mai avem fabrici de zahăr, cam totul se importă în ţară, şi e o problemă.

Reporter: S-au concentrat în mâna unor multinaţionale care le-au închis şi au mai lăsat câteva.

Vasile Târziu: Normal nu le-au închis, e impropriu spus le-au închis. Ele s-au închis singure, fiindcă într-o concurenţă cu noi tehnologii şi cu costuri de producţie mai scăzute faţă de cele vechi, care nu s-au retehnologizat, ele trebuiau retehnologizate pentru a fi în top cu ce e în zilele noastre. Se putea face treaba. Din păcate, piaţa de desfacere a legumelor se raportează la marketuri de dimensiuni mari, vând în magazine, şi e mult mai uşor să aduci din import cantităţi mari. Ar trebui toate produsele dintr-un bazin legumicol, depozitate, să apară un depozitar care să ţină în condiţii bune produsele şi să le redistribuie spre magazine; fiindcă pieţele volante au cam dispărut, sunt tot mai restrânse. Şi cantităţi mari nu se pot vinde...

Reporter: Practic, bazinele legumicole cu tradiţie au cam dispărut, au rămas doar...

Vasile Târziu: Noi avem în ţară câteva. Chiar aici în zonă, tomnatic, zona de cernoziomuri, avem încă oameni care ar cultiva, sunt oameni care muncesc. Sunt impedimente din cauza fluctuaţiilor mari de preţ, a lipsei unei pieţe care să aibă o continuitate permanentă, nu cu fluctuaţii, pentru că un ciclu agricol este un ciclu de viaţă. În fond, un ciclu de vegetaţie a grâului e raportat la ciclul de viaţă a unui om, adică doar într-un singur an poţi să faci ceva la el sau poţi să modifici. Dar de obicei nu putem, că nu suntem în industrie, unde poţi pe linia de producţie să modifici ceva. Aici, odată făcut un lucru, dacă l-ai greşit nu mai poţi să-l retractezi, nu mai poţi să modifici. E viaţă şi lucrezi efectiv cu viaţă.

Reporter: Așadar, aţi pornit în ’93, aminteaţi, uşor-uşor, şi aţi ajuns acum la o suprafaţă pe care o exploataţi împreună cu familia şi cu fratele, de...?

Vasile Târziu:  Pe 2.552 de hectare lucrăm, nu ştiu dacă e atât de importantă suprafaţa, important e cum lucrezi şi ce productivitate ai. Suprafeţele poţi să le măreşti, se găseşte încă teren în zonă, fiindcă terenul nu e spectaculos, terenul nu e de o productivitate deosebită, trebuie intervenit şi foarte atent lucrat solul respectiv. Noi avem soluri foarte grele în anumite zone, în anumite momente trebuie să ai o forţă teribilă ca într-o perioadă scurtă să prelucrezi solul respectiv, şi asta înseamnă costuri. Îţi trebuie tractoare de capacitate mare şi implicit costuri ridicate.

Reporter: Am pus întrebarea pentru că aici, în Banat, şi mai ales în judeţul Timiş, sunt foarte mulţi „investitori” străini veniţi, au cumpărat, unii au lucrat terenul, alţii nu l-au lucrat, alţii mai mult au fost pentru a specula preţul, au cumpărat ieftin – vor să vândă scump la un anumit moment, şi tocmai de aceea iată şi Legea vânzării terenurilor a fost modificată de curând, aşteptăm promulgarea de la preşedinţie. Cum vedeţi modificările?, dacă ştiţi ceva de modificările acestea. Au fost voci care au spus: „Dar de ce ne impozitaţi 90% dacă vindem mai devreme de 8 ani?”

Vasile Târziu: Dacă vorbim la trecut, Legea 17, prima dată când a apărut nu a avut – după mine, deci e doar o părere de-a mea – efecte pozitive neapărat. A venit şi tardiv şi n-a fost creată pentru a bloca anumite specule referitor la tranzacţiile cu terenuri agricole. Ea într-adevăr a îngrădit nişte posibili cumpărători care să vină de undeva din afară cu capital, dar oricum, ea a făcut efectiv o reclamă la vânzarea de teren prin afişajele pe care le-a făcut. În schimb, modificarea legii e destul de dură, adică e aplicată într-adevăr tardiv, fiindcă s-a cam aşezat la nivel de ţară, s-au aşezat terenurile, să spun aşa, terenuri care în ultimul timp au fost cumpărate pentru a fi revândute s-au revândut şi au apărut ferme cu adevărat agricole, care sunt lângă noi, sunt vecini cu noi, lucrează, chiar învăţăm de la unii, ei învaţă de la noi, fiindcă se adaptează zonei. Nu ştiu dacă legea are efecte neapărat pozitive pentru fermierii români şi pentru ţară. Nu ştiu, oricum eu o văd şi puţin dură şi nu pot să mă exprim, poate greşesc, neconstituţională, fiindcă îngrădeşte vânzarea de terenuri agricole în condiţii, de exemplu, de necaz; o fermă ajunge la necaz sau ai nevoie de nişte bani, şi un teren proaspăt cumpărat e foarte greu să-l revinzi, înţelegeţi? Trebuie găsite nişte modalităţi de aplicare a legii să fie puţin flexibilă, nu lăsat liber – doar flexibilă.

„Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară, se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării.”

Reporter: Oricum am da-o, tocmai din cauza acestor situații nefericite prin care a trecut agricultura anul acesta, secetă şi aşa mai departe, plus şi anii, trecuţi, dar mai cu seamă anul acesta, fermierii renunţă la a mai practica agricultura, în condiţiile în care nu este profitabilă şi vin datoriile, care se răstoarnă peste dumnealor şi aceștia nu reuşesc să facă faţă.

Vasile Târziu: Aşa este. Sincer, toţi avem temere de viitor. Viitorul e foarte incert, nu-i sigur nimic. La nivel, de exemplu, de Europă, noi facem parte din Comunitatea Europeană şi nu ştim efectiv ce se întâmplă de la anul! Nu-i clar! Orice fermier doreşte să ştie cel puţin înainte cu un an, pentru a-şi forma un asolament, să facă nişte cheltuieli, chiar creditări. Nu ştim ce se întâmplă cu subvenţia, cum va fi raportată, cum o primim, în ce condiţii! Dacă condiţiile în care trebuie să luăm banii respectivi sunt atât de drastice şi atât de „verzi” încât să nu le poţi realiza, îndeplini! Deci totul este incert.

Reporter: De altfel, am văzut chiar ieri sau alaltăieri, la intervenţia ministrului agriculturii Oros, la Consiliul Agrifish (Formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului Europei, n.r.), dacă tot aţi adus aminte de povestea asta, că se doreşte plafonarea voluntară de către fiecare ţară a subvenţiilor, ceea ce înseamnă că poţi să plafonezi sau nu – adică este un lucru care rămâne la decizia fiecărei ţări şi, sigur, această plafonare voluntară care s-a stabilit de anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, a stabilit că poţi să nu plafonezi în condiţiile în care ai acei 10% din plăţile directe date pentru fermierii mici. O redistribuire...

Vasile Târziu: O redistribuire, o parte, da. Cum a fost şi în vechiul PAC, în PAC-ul actual, undeva la 5-6% era o redistribuire către fermierii mici; să crească cota respectivă, eu sunt de acord. Dar ca să retractezi subvenţia la fermele care s-au capitalizat, fermele care sunt moderne şi care în fond produc 70% din producţia ţării?!, şi aduc la PIB atâţia bani, trebuie gândit foarte bine. Dacă s-a lăsat libertatea asta, statul român trebuie să se gândească să adaptăm ceea ce ni se potriveşte. De altfel, cota de profit la multe ferme înseamnă chiar subvenţia în sine. În condiţiile din anul ăsta, în care producţiile la cerealele păioase sunt atât de mici, în care greu îţi scoţi chiar costurile de producţie, pierderea subvenţiei ar însemna faliment pentru multe ferme, care sunt îndatorate: au leasinguri, au costuri, salarii tot mai mari.

Reporter: Pentru că aţi amintit ceva mai devreme de salarii tot mai mari, de oameni, de forţa de muncă, în agricultură a devenit o problemă majoră. Aşa cum ne uitam în vestul ţării şi cum am asistat de altfel în ultima vreme la venirea muncitorilor în România, exodul lor în pandemie înapoi către locuri de muncă teoretic bine plătite – cu ce rămân, asta dumnealor ştiu! –, povestea este cu forţa de muncă în agricultură şi că din ce în ce mai greu găseşti oameni. De asta vă şi întreb: cei pe care-i aveţi acum angajaţi sunt de mai multă vreme sau aţi reuşit să mai şi împrospătaţi?

Vasile Târziu: Sunt de mai multă vreme. Ultimul „băiat” pe care l-am angajat este la mine de trei ani. Am forţă de muncă, ca vârstă suntem între 30 şi 50 de ani, am oamenii buni, cei mai buni din zonă, am căutat să-i selectez şi să am oameni buni şi-mi fac treaba cu ei, dar, sincer, din spate nu vine nimic. De un an nu a venit niciun tânăr să întrebe „aveţi de lucru pentru mine?” sau să zică „vreau să învăţ!”, că mulţi au învăţat în fermă, aici la mine, s-au format în fermă. Utilajele sunt tot mai performante, a fost nevoie chiar şi de un an ca să înveţe să utilizeze utilajele. Dar tineri din spate nu vin, chiar dacă nu sunt pregătiţi profesional, nu vor, nu ştiu... nu acceptă. Şi salariile sunt occidentale, eu pot să spun că salariile sunt aliniate la salariile din Occident, cel puţin în vestul ţării.

Reporter: Şi vorbim de utilaje şi tehnică modernă care nu mai costă „2 lei”, ci sunt sute de mii de euro fiecare utilaj.

Vasile Târziu: Da. Sunt costuri foarte mari, foarte greu amortizabil, foarte greu amortizezi un utilaj pe care-l iei nesubvenţionat – să nu vorbesc de proiecte. Dacă le cumperi în leasing, ai nişte costuri. Atunci necesită şi un operator de calitate pe el, pentru a-l proteja. Din păcate, sunt tot mai greu de găsit. Şi tineri sunt, avem tineri, îi vedem în jurul nostru, toată lumea vrea să termine studii superioare, foarte bine, dar e nevoie şi de operatori pe utilaje agricole, şi nu numai în domeniul agricol, peste tot; sunt oameni care ar putea să trăiască dintr-o meserie. Dacă o faci profesional bine şi eşti corect, poţi să întreţii o familie dintr-o meserie, dau exemplu: electrician, mecanic, tâmplar chiar, zidar. Sunt meserii bune. Dar că să atingi performanţă, trebuie să te pregăteşti. Adică, prin şcoli profesionale, cu oameni buni care să-i înveţe pe cei tineri.

Reporter: Clubul Fermierilor Români, din care faceţi şi dumneavoastră parte, a lansat de curând: Clubul Fermierilor – Broker de asigurări şi Broker de cereale, cel de-al doilea element foarte important, pentru că aminteaţi şi dvs. ceva mai devreme de o siguranţă a ceea ce se întâmplă anul următor, şi asta e dată până la urmă de siguranţa unei culturi, indiferent de ce se întâmplă – că vin inundaţii sau că avem secetă, omul trebuie să-şi asigure cultura şi să aibă siguranţa că va fi despăgubit. Iată câteva elemente pe care Clubul şi le-a propus să le facă pentru fermieri.

Vasile Târziu: Da... există o piaţă a asigurărilor. E foarte bine că te poţi constitui într-un grup în care să-ţi asiguri culturile, dar toţi fermierii caută cele mai bune poliţe pentru zona lor. Fiecare zonă are un specific climateric, deci alegerea se face la nivelul fermierului. E normal să ştii dinainte, cu cel puţin un an, ce o să se întâmple. Oferte să vină bune, singurul lucru, şi siguranţa plăţii. Firmele care cumpără să respecte contractul şi noi, la rândul nostru, să respectăm oferta noastră în ce priveşte calitatea. E prematur să se discute chiar acum de preţ. 

Reporter: Comisia Europeană a lansat pactul verde european, Green-Deal, prin care se doreşte creşterea suprafeţei cu agricultură bio, ecologică, reducerea cu 50% a utilizării de către fermieri a pesticidelor, reducerea cu 25% a îngrăşămintelor şi aşa mai departe. Sunt lucruri bune pentru cei care folosesc din abundenţă, dar România, trebuie să înţelegem, n-a folosit niciodată la media europeană, nici îngrăşăminte, nici pesticide, ei chiar utilizează peste 2,4 kg pe hectar, la noi media e undeva la 0,8 kg/ha. Cine trebuie să aplice povestea asta? Adică fiecare ţară aplică de la nivelul la care e sau... cum vedeţi toată această poveste?

Vasile Târziu: Exact cum aţi spus în legătură cu plafonarea, cu subvenţiile, exact aşa ne raportăm şi la nivelul ăsta, la fiecare ţară, chiar dacă face parte dintr-o comunitate, dacă privește din punctul de vedere al mediului, să spun, social; Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării. Nu poţi să aplici drastic nişte corecţii, să le aplici brusc într-o ţară care e foarte greu să se redreseze după aceea. Pot fi greşite lucrurile, trebuie făcut un studiu foarte aprofundat să vezi dacă se poate ca o fermă să susţină politicile aplicate la noi. De exemplu, retragerea a jumătate din pesticide. Am înţeles că sunt toxice – am înţeles. Dar trebuie treptat făcute şi înlocuite cu ceva. Fermierul foarte greu se adaptează la ceva nou, adică să faci agricultură bio nu e chiar simplu. Eu fac pe o suprafaţă mai mică, undeva la 10% din suprafaţa lucrată, nu am extins-o de 8 ani, în ideea că dacă cu adevărat vrei s-o faci ecologic, nu-i uşor. Greu controlezi anumite culturi. Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie. Referitor şi la politici, şi la terenuri, şi la forţă – cum aţi şi spus: noi n-am aplicat erbicide şi pesticide mulţi ani din cauză că nu am avut suficienţi bani. În ţările respective, subvenţiile din agricultură care veneau direct de la stat au făcut ca ei să aibă 5 tratamente. Sunt nevoiţi. De exemplu, Anglia sau ţările nordice, unde nivelul pluviometric e la o mie de litri pe an, în fiecare săptămână plouă, trebuie să intervină cu fungicide, fiindcă altfel pierd producţiile, alea realizate la 10 tone – fiindcă-i apă. Ceea ce noi n-am avut anul ăsta. Deci trebuie adaptat. Şi, într-adevăr, solurile României nu sunt atât de infestate şi n-au reziduuri, faţă de ceea ce se întâmplă dincolo. Rezultă asta chiar în urma studiilor, după ce au fost luate probe din sol. Fiindcă aplicând din anii ’60 cantităţi mari de fungicide, insecticide, toate se regăsesc...

Reporter: Au rămas şi fără buruieni în momentul acesta!

Vasile Târziu: Da. Rezerva de seminţe din sol de buruieni s-a epuizat – nu se epuizează total, dar ținem cont că pe un sol care-i lucrat destul de bine, într-un metru pătrat de sol, pot exista până la 1 milion de seminţe. În orice moment, în stratul fertil. Chiar dacă nu vezi buruieni. Dincolo, probabil că s-au cam restrâns, din cauza aplicării multor fungicide şi erbicide.

Reporter: De la ceea ce aţi amintit mai devreme, mi-am adus aminte, domnule ing. Vasile Târziu, de faptul că, anul trecut, nu s-au mai făcut demersuri pentru derogarea tratamentului cu neonicotinoide la floarea soarelui – la porumb s-a mai dat câte ceva – dar asta doar pentru că a fost o decizie emoţională a celor din Vest, acolo poate au fost probleme, pentru că aveau tratament foliar la floarea-soarelui, să zicem, cu neonicotinoide, pe când la noi problema era doar de tratament la sămânţă. Şi iată...

Vasile Târziu: Cu o cantitate foarte mică. Eu nu sunt un specialist neapărat să pot să susţin că nu are niciun efect nociv asupra albinelor, dar logic gândit, de la nivelul seminţei prin translocarea la nivelul plantulei în momentul răsăririi a unei cantităţi foarte mici de insecticid, până la maturare el se pierde, fiindcă planta îl metabolizează, în planta până la 6 frunze la floarea-soarelui nu vei mai găsi imidaclopridul în protoplasmă. Deci sunt sigur, după mine, că n-are niciun efect nociv asupra albinelor.

Reporter: De altfel, până şi apicultorii au recunoscut acest lucru, altfel dumnealor n-ar mai fi venit de zeci de ani în acelaşi loc, de multe ori vin şi deja s-a legat o prietenie cu fermierul care-i primeşte în pastoral. Bănuiesc că şi la dvs. e la fel, vin aceiaşi în fiecare an.

Vasile Târziu: Avem deja apicultori de 10 ani care vin pe anumite zone la mine şi ne cunoaştem, şi nimeni, nici ei nu cunosc dacă... bineînţeles, ei ar vrea – logic! – să nu se aplice nimic, să fie o floarea-soarelui pe care nu s-a aplicat niciun fungicid. Nu ştiu dacă l-au găsit în miere sau a făcut vreo daună la nivelul albinei. Noi când aplicăm tratamentele la floarea-soarelui totdeauna avem o relaţie cu ei şi le aplicăm înainte de a înflori floarea-soarelui, deci când nu apar albinele. Așadar, nu există daună, cel puţin pe floarea soarelui. La rapiţă s-ar putea, că ea înfloreşte mult mai devreme.

Reporter: Dacă ar fi s-o luaţi de la început, v-aţi apuca din nou de ce aţi făcut până acum? De agricultură?

Vasile Târziu: Da. Dacă aş lua-o de la început, cu cumulul de cunoştinţe de acum, da. Fiindcă în ’93 aveam doar studii făcute în facultate, educaţia primită de acasă în spiritul muncii, noi de copii am muncit, am fost condiţionaţi să muncim. Provin dintr-o familie de ţărani intelectuali, tatăl meu fiind inginer agronom, am învăţat de la el foarte multe, un om foarte bine pregătit. Sincer, tot de asta m-aş apuca, fiindcă agricultura mi-a dat satisfacţii, nu financiare, în decursul anilor, ci în special spirituale şi sufleteşti. Agricultura înseamnă viaţă, înseamnă că nu te poţi plictisi, fiindcă în fiecare moment apare câte un incident fericit sau nefericit care te supune la teste şi, pentru a ieşi din impas, trebuie să depui efort şi intelectual, şi fizic, de multe ori.

Reporter: Când v-a luat tata pentru prima oară în câmp?

Vasile Târziu: De copii. Chiar când nu am avut forţă fizică aveam grădini acasă, toată lumea în Banat avea grădini mari, de 20-30 de ari, şi toate erau cultivate în special cu legume, şi fiecare om se ducea pe piaţă, asta era viaţa la ţară în anii ’70. Avea câte o grădină din care trăia. Şi am fost cu el pe câmp, în trăsură – ţin minte – prima dată la 3-4 ani.

Reporter: Şi pe tractor când aţi urcat? Că bănuiesc că de asta aţi ales mecanica agricolă, că probabil ...

Vasile Târziu: Iniţial, eu mă ocupam de electronică, deci sunt pasionat de tânăr de electronică, am depanat televizoare, dar m-am orientat datorită tatălui meu, el m-a influenţat, a zis: hai să ne apucăm – în ’93 – de agricultură. El fiind pensionat de boală, am început din facultate. În anul III de facultate am luat un tractor de 45 CP şi utilaje după el.

Reporter: Îl mai aveţi?

Vasile Târziu: Îl am în fermă, n-o să-l dau niciodată, fiindcă-i primul nostru tractor. Şi cu el ne-am apucat de legumicultură. Ulterior, am mai luat un tractor de 45, unul de 65, toate, vechi, le-am pus în funcţiune fiindcă sunt pasionat de mecanică, şi cu ele am început şi mergem în continuare cu altele. Din 2008 am schimbat sistemul de maşini, au venit proiectele pe FEADR în 2009, am accesat un proiect şi s-a schimbat cu totul câmpul şi calitatea lucrărilor.

Reporter: Şi, sigur, a crescut şi producţia pe care aţi obţinut-o pe hectar tocmai datorită tehnologiei şi tehnicii agricole pe care aţi utilizat-o, că una era să tragi cu un tractor de 65 CP două sau trei trupiţe, plugul cu două trupiţe sau cu trei, şi alta...

Vasile Târziu: Şi nu numai. Şi calitatea muncii, a muncitorului, că am lucrat efectiv, ştiu ce înseamnă tractor, combina C 14, am muncit foarte mult pe utilajele astea, în fiecare an le reparam, reparaţii capitale, fiindcă nu rezistau. Într-adevăr, nu aveau fiabilitate. Tractoarele din ziua de azi sunt fiabile, dar într-adevăr, la nişte costuri de mentenanţă destul de ridicate, dar productivitate e teribilă, şi condiţiile de muncă.

Reporter: Aveţi vreun regret?

Vasile Târziu: Niciun regret faţă de ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret. Am regrete pentru anumite momente din viaţă în care am fost încercat, dar nu mă refer la ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret nu am. Doar satisfacţia că rămâne cuiva sau continuă, probabil, băiatul meu, băieţii mei, că şi fratele meu are doi băieţei şi-i consider ca şi pe copiii mei. Deci alte regrete nu am, numai doar nişte regrete care... că nu am făcut probabil la momentul oportun anumite lucruri – în afară de agricultură.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie?

Vasile Târziu: Sănătatea copilului meu, fericirea lui şi a familiei mele. Sunt cele mai însemnate lucruri pentru mine. Restul sunt efemere, necesare, dar efemere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Agricultura din România se bucură și astăzi la fel cum se bucura și ieri de tinerii săi dezvoltatori. Tineri care, pe lângă puterea de muncă și spiritul întreprinzător și inovator al acestei generații, au întreprins și pasiunea de a face această industrie să fie productivă. Acesta este și cazul lui Valentin Plătică, un tânăr fermier din comuna Glodeanu Sărat, sat Pitulicea, din județul Buzău, care la vârsta de 35 de ani administrează cu succes ferma preluată de la bunicul său. Am ajuns de curând în ferma Glia Prest Simion SRL, unde am discutat cu tânărul fermier despre povestea acestei exploatații agricole de circa 700 de hectare. Absolvent al Facultății de Management în Agricultură din cadrul USAMV București, Valentin Plătică a decis să se întoarcă acasă lângă bunicul său pentru a nu lăsa ferma de familie să se stingă.

Valentin Plătică: „Astăzi e greu să te apuci de agricultură de la zero.”

Reporter: Sunteți un fermier tânăr, reprezentați noua generație de agricultori ai României. Ce vă atrage în acest domeniu?

Valentin Plătică: Pasiunea s-a născut în familie. Începuturile acestei ferme sunt legate de bunicul meu. Tataia a fost mereu un întreprinzător, chiar și înainte de Revoluție avea sere cu flori și solarii cu roșii, fiind primele astfel de sisteme din comună. După 1990 a avut curajul nebunesc să facă un împrumut la bancă pentru a înființa o moară care să producă făină și mălai. La fel ca serele din perioada comunistă, și această moară era unică în zona noastră. Totodată, a făcut o brutărie și s-a dedicat și culturii mari, făcând prestări servicii prin sat cu tractorul românesc pe care îl avea. Fiind priceput, a avut succes și a mai achiziționat două tractoare U 650 și o combină cu care a continuat să lucreze terenurile tuturor celor din zonă.

Reporter: În ce perioadă a făcut aceste achiziții?

Valentin Plătică: Aceste lucruri se întâmplau prin anii 1992-1993. În acea vreme cei mai mulți începeau, rând pe rând, să lase pământurile pârloagă. Astfel, i-au cerut bunicului meu să le preia pământul în arendă. Bunicul meu a fost sceptic la început, nedorind „să se lege la cap”. A continuat cu prestarea de servicii până în 1994, înființând o firmă de prestări servicii. A mai achiziționat câteva tractoare, ajungând la un număr de patru tractoare românești U 650, angajase și doi operatori și a continuat să lucreze pământul celor care încă mai făceau ceva. Inevitabil, a început să ia și pământ în arendă, iar prin 1997 a mai cumpărat o combină SEMA. A continuat în așa fel încât până în 2000 a ajuns să aibă zece tractoare românești U650, cu care lucra aproximativ 600 ha.

Au venit câțiva ani dificili, 2001-2002, cu secetă mare, lucru care a dăunat destul de mult fermei, pentru că am acumulat datorii mari. Apoi am tras așa cum s-a putut de această afacere până în 2005-2006. În acest timp, am început să mă implic și eu, ca tânăr student. În 2007, împreună cu bunicul, am achiziționat două tractoare și un plug în leasing și ne-am propus să mai cumpărăm utilaje cu ajutorul fondurilor europene.

Anul trecut, unul bun

Reporter: Dincolo de provocarea de a vă implica în afacerea de familie, ce anume v-a făcut să lăsați Bucureștiul, un oraș mare și foarte dinamic, mai ales că sunteți tânăr?

Valentin Plătică: Îmi doream foarte mult să pot să-l ajut pe bunicul meu, mai ales că situația ajunsese să-l depășească. Din această dorință am ales acest domeniu de studiu (n.r., studii agronomice), pe care l-am parcurs timp de șapte ani. În această perioadă, veneam și-l ajutam pe tataia la lucrările pe care le avea. Cu toate acestea, nu-mi plăcea deloc situația, tractoarele fiind vechi, activitatea deosebit de îngreunată. În 2007, după ce am terminat facultatea, am făcut un proiect european pentru câteva utilaje pe FEADR: o combină cu hedere, un disc de patru metri, o semănătoare de prășitoare și una de păioase. Din această cauză tataia a fost nevoit să treacă ferma pe numele meu și s-a lăsat destul de greu convins, pentru că eram lipsit de experiență, fiind foarte tânăr. Prima dată mi-a trecut 50%, iar după ce am fost să depun actele, mi-au spus că este nevoie să am 100%, apoi, mai mult de nevoie decât de voie, mi-a trecut ferma pe numele meu integral.

Reporter: A riscat cu această decizie?

Valentin Plătică: A riscat mult. E adevărat că eram un tânăr absolvent care prelua o întreagă activitate. La început am făcut proiectul și, spre surprinderea noastră, s-a aprobat. Am început foarte greu cu finanțarea, pentru că atunci firma era într-o situație grea, cu datorii. Băncile m-au refuzat din prima, mi-au spus să vin peste un an, în funcție de cum evoluează firma. Am fost la vreo trei bănci în acea perioadă. Am vorbit cu contabila, am văzut ce e de făcut, iar într-un final am reușit să o scoatem pe profit în anul următor. M-am întors la bancă și am obținut un împrumut în euro, dar cu dobândă mai mare, respectiv 9%. Am început să plătim utilajele luate în leasing și să dezvoltăm activitatea.

Reporter: Ce mărime avea în acel moment ferma și ce tip de cultură aveați?

Valentin Plătică: Vorbim de aproximativ 700 ha și cultivam grâu, porumb și floarea-soarelui. Cu utilajele noi achiziționate până în 2010, s-au văzut imediat rezultatele în productivitatea de lucru și mai ales la recoltă. Acela a fost momentul când am devenit din ce în ce mai determinat să dezvolt această fermă, să pun și mai mult suflet.

Reporter: Și lucrurile nu s-au oprit aici. Din contra, au avut o traiectorie ascendentă de atunci și până în prezent.

Valentin Plătică: Da, deși suprafața agricolă a rămas aceeași, am continuat să ne dezvoltăm constant pe verticală, să exploatăm la maximum toate instrumentele de lucru. Am cumpărat în continuare utilaje și am încercat să modernizez ferma cât de mult am putut. Pe atunci aveam în jur de zece angajați, iar acum am ajuns la cinci angajați care reușesc să facă totul în fermă, fără probleme. Am reușit să fidelizez angajații, am reușit să cultiv în ei această pasiune – agricultura, pregătindu-i să folosească la potențial maxim toate instrumentele de lucru din fermă.

Reporter: Care este structura culturilor în ferma dumneavoastră și cum a fost anul agricol trecut?

Valentin Plătică: Anul trecut am avut grâu pe 130 ha. Deși a fost secetă, a avut o ieșire spectaculoasă în primăvară. Am avut o producție de vreo șase tone la hectar. Am fost mulțumit, raportat la seceta din toamnă și la problemele legate de înfrățirea insuficientă. Pe de altă parte, am însămânțat cu floarea-soarelui 170 de hectare și am obținut trei tone și ceva la hectar. Am avut ploi în primăvară și frig, apoi vara a fost uscată. Am semănat porumb pe 400 de hectare și am obținut o producție de vreo opt tone. Ne-am plătit datoriile și am avut, una peste alta, un an bun.

Raportul preț/calitate, factorul determinant în alegerea mărcii Case IH

Reporter: Când a început colaborarea dumneavoastră cu Titan Machinery România? Cu ce utilaje a început acest parteneriat și câte aveți în momentul de față?

Valentin Plătică: Aveam nevoie de niște roți înguste pentru unul dintre tractoarele pe care le aveam în fermă și l-am contactat pe Vali (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional), cerându-i o ofertă. Acesta a fost practic începutul colaborării noastre. Un an mai târziu, am început discuțiile pentru achiziționarea unui tractor Case IH Magnum 340, model pe care l-am luat în 2018. Tot atunci, am discutat și de o combină Case IH Axial-Flow 6140 cu un heder de opt rânduri pentru prășitoare – Olimac Drago GT și unul pentru păioase Case IH de 7,6 metri. Am mai cumpărat și un plug cu 8 trupițe lamelar Gregoire Besson, un cultivator Väderstad Top Down de trei metri și un scarificator de la Gaspardo de trei metri cu șapte ancore. În primăvara anului trecut (n.r., 2019), m-am decis să cumpăr și un tractor mai mic, de 115 CP – Case IH Farmall 115 C.

Reporter: De ce Case IH și nu alți producători?

Valentin Plătică: Am fost și m-am interesat peste tot, dar raportul calitate-preț a fost factorul determinant pentru care am ales să cumpăr Case IH. M-am gândit că, decât să plătesc câteva zeci de mii de euro în plus pentru un tractor de altă marcă, mai bine cumpăr și un agregat pe care să-l folosesc la tractorul Case IH ales. Bineînțeles, a contat și faptul că aveți un vânzător bun pe zonă, Vali, care m-a ajutat foarte mult (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional).

Înainte să cumpăr combinatorul Top Down, intram de două ori cu discul și apoi semănam, acum intru o singură dată cu Top Down și-mi pregătesc terenul pentru semănat. Consumul este, de asemenea, redus. În ceea ce privește tractorul Case IH Magnum 340, timpul de lucru la semănat a devenit foarte scurt, acest tractor este suficient pentru cele două semănători de precizie pentru plante prășitoare.

Tractorul l-am luat „hight specs” (n.r., dotat cu toate opțiunile disponibile), pentru a nu întâmpina vreo nevoie apărută pe parcurs. Prin comparație cu alte tractoare de aceeași putere, am constatat un consum mai redus la Magnum. La lucrările de cultivat din primăvară, la care am folosit Väderstad Top Down, am avut un consum de 17 l/ha, iar la arat: 20-22 l/ha.

Reporter: Cum descrieți combina de recoltat pe care o aveți?

Valentin Plătică: La combină mă impresionează și azi sistemul de rotor cu flux axial, deși la început am fost reticent. Valentin Albu, managerul regional de vânzări, a avut răbdare cu mine pentru a mă convinge. Pot să spun că am riscat puțin, dar imediat cum am intrat cu ea în lucru, recolta a fost impecabilă, fără boabe sparte/fisurate, fără pierderi, totul, foarte curat. Bineînțeles că sunt importante și reglajele pe care le faci.

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu departamentele de service și piese de schimb din cadrul Titan Machinery România?

Valentin Plătică: În principiu am o relație bună cu echipa de service de la Brăila. M-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie, iar această relație bună m-a încurajat să mai cumpăr atât piese, cât și utilaje. Iar relația cu Valentin Albu este una de prietenie, chiar dacă sunt afaceri la mijloc, s-a legat o relație destul de strânsă și ne ajutam reciproc cum putem.

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Valentin Plătică: Intenționez să mai achiziționez câteva utilaje, dacă vremea va fi bună, o semănătoare de păioase și una de prășitoare de la Väderstad, care să fie echipate cu toate sistemele de ultimă generație. Este posibil să diminuez lucrările în câmp și să maximizez profitul, pentru că acum vedem că apa din sol e foarte prețioasă și cel puțin în vară nu mai vreau să intru cu plugul, iar în toamnă doar ar sau scarific. Cât pot, o să încerc să reduc lucrările de pregătire.

Reporter: Încurajați și alți tineri să îmbrățișeze această meserie?

Valentin Plătică: Agricultura este o meserie frumoasă astăzi, mai ales atunci când ai toate instrumentele necesare s-o faci productivă. Nu știu dacă pot să-i încurajez. În ziua de azi este greu să te apuci de agricultură de la zero, să devii fermier, pentru că sunt investiții mari. În schimb, îi încurajez pe toți tinerii care au oportunitatea de a prelua agricultura de la părinți sau bunici să ducă mai departe ceea ce au făcut dumnealor.

BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Astăzi, 16 mai 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019.

Astfel, s-au autorizat 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro.

Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de Guvern nr. 351 din 5 mai 2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019 – „Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. 5 la suprafețele eligibile pentru anul 2019”, au rezultat cuantumurile de mai jos.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 3 octombrie 2019.

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - soia = 212,8841 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - lucernă = 94,6683 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe = 118,0473 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cânepă pentru ulei și/sau fibră = 210,0058 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – orez = 623,3161 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sămânță de cartof = 1.386, 0929 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – hamei = 528,9442 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sfeclă de zahăr = 829,3367 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – tomate pentru industrializare cultivate în câmp = 1.717,9913 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – castraveți pentru industrializare cultivați în câmp = 539,8844 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei varză și vinete pentru consum în stare proaspătă = 4.649,1189 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre = 268,9760 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cartof timpuriu pentru industrializare = 1.000 euro/ha

Foto: APIA

Publicat în Știri
Luni, 04 Mai 2020 12:09

Înroșirea frunzelor de porumb

De ce se colorează porumbul în roșu? Trebuie ca fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele de dezvoltare timpurii cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiației roșietice sau nu? Depinde de cauzele care provoacă fenomenul! Nu este deloc neobișnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influența diferiților factori (meteorologici, antropici, chimici etc.), acestea să capete acea tentă roșiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (fază de sevraj a porumbului) și, ca prin minune, în faza de 6 frunze această colorație să dispară.

Există o serie de factori care provoacă această colorație, dar să nu uităm că scopul final al activității agricole nu este reprezentat de admirarea coloristică și a nuanțelor date de unghiurile de incidență a luminii, ci este cel al obținerii de producții rentabile economic și stabile. Cercetările efectuate de echipa Corteva Agriscience arată că nu există nicio influență asupra productivității hibridului, corelată cu înroșirea frunzelor. Hibrizii care genetic dețin acest fenomen rămân la fel de productivi, fie că frunzele se colorează în roșu sau nu.

Cauze care pot provoca înroșirea frunzelor de porumb

Porumbul violaceu nu este o „invenție“ modernă. Această colorație roșiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri și se manifestă „cu succes” pe forme de porumb sălbatic ce cresc în zonele montane răcoroase din Peru și Mexic. Practic, această colorație violacee este dată de o serie de gene, mai exact opt la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic. Există numeroase plante care dețin același număr de gene. De exemplu, arțarul roșu are frunze cu tentă roșiatică în primăvară, cum de altfel, există arțari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banala varză roșie care face fotosinteză și dă randamente foarte bune, chiar dacă e roșie. De altfel, sunt cunoscute o serie de flori ornamentale ce au frunze cărnoase și colorate în roșu. Diferența dintre varianta colorată în roșu și cea verde este aceea că varza, arțarul, florile ornamentale roșii dețin acele gene responsabile de sintetizare a pigmentului antocianic.

În cazul porumbului, care este un hibrid, această caracteristică este transmisă de la părinți ca multe alte caractere care nu se manifestă fenotipic în condiții normale. Marea majoritate a hibrizilor de porumb deține cinci din cele opt gene responsabile pentru colorația violet. Celelalte trei gene se regăsesc doar la o parte din hibrizi.

Atunci când acești hibrizi sunt expuși la temperaturi scăzute, genele declanșează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Același fenomen se poate observa și atunci când noaptea temperatura aerului coboară sub 10°C, iar ziua temperaturile depășesc 15°C, atunci când avem amplitudini mari de temperatură între zi și noapte.

Această colorație se manifestă doar în fenofaza de până în 6 frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea „perioadă de sevraj”, când planta se hrănește preponderent prin sistemul radicular embrionar și investește masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene.

În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în sol și resturi vegetale, cu siguranță, hibrizii ce dețin toate cele opt gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic se vor manifesta fenotipic, prin apariția colorației violacee pe frunze. Pigmentația violacee poate apărea și la plantele mature (peste 6 frunze), dar în aceste cazuri, aceasta este determinată de alți factori (vătămări mecanice sau chimice, atac de insecte) și alt segment de gene este răspunzător.

Toate testele demonstrează că nu este o influență de niciun fel asupra plantei de porumb sau randamentului final. Nu există nicio corelație între culoarea violacee și metabolismul plantei, creștere, producția de clorofilă sau producția de boabe.

Temperaturile scăzute, în schimb, pot afecta plantulele de porumb, fie că sunt sau nu colorate în violet. Temperaturile scăzute sunt un factor de stres ce vor afecta porumbul indiferent de ce culoare ar avea, prin încetinirea metabolismului plantei. Aceasta este o regulă general valabilă în lumea vie. Cercetările specialiștilor Corteva arată că, atât hibrizii ce dezvoltă colorația violacee, cât și cei care rămân verzi, atunci când au fost expuși la frig au avut același conținut în clorofilă, fără nicio diferență. Pigmenții antocianici sunt secretați în partea periferică a frunzei, nu la interior, unde se găsește clorofilă.

Carența în fosfor (P) este o altă cauză care poate provoca fenomenul de înroșire a frunzelor de porumb.

După cum bine știți, carența în P se poate manifesta prin această colorație violacee a frunzelor. Bineînțeles, în aceste cazuri, o analiză agrochimică a solului va furniza informații asupra conținutului de P disponibil (din soluția solului), însă mare atenție, pentru că cea mai mare parte a P din sol este sub formă „blocată”, inaccesibil plantelor, dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba culoarea violet a plantelor în verde.

Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de colorație determinată genetic sau este deficit de fosfor?

  • Dacă colorația violacee este uniform răspândită pe întreaga solă, cauza este, cel mai probabil, determinată genetic.
  • Dacă colorația apare în vetre, localizată pe zone, acest fapt indică, de obicei, o carență în P.
  • Carența în P este, de asemenea, cauza probabilă și dacă această colorație persistă peste stadiul de 6 frunze.
  • Solurile reci, cu textură grea, se încălzesc mai greu și atunci plantele suferă, iar metabolismul este încetinit, acest lucru reprezentând o altă cauză a apariției colorației violacee.
  • Sistemul de lucrări pe solurile lucrate e în minimum tillage, acoperite de resturi vegetale, iar zonele compactate pot provoca reacția de colorație violacee.
  • Utilizarea necorespunzătoare a pesticidelor sau a fertilizanților (în special a celor cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) va induce în anumite cazuri secretarea de pigment antocianic.

Productivitatea nu e influențată de colorația violacee

Apariția colorației violacee nu va influența productivitatea hibridului, în schimb condițiile de mediu, tehnologia aplicată, greșelile tehnologice o vor face.

În momentul de față, Corteva Agriscience are cea mai performantă gamă de hibrizi deosebit de bine adaptați condițiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.

În portofoliul Corteva Agriscience se găsesc o serie de hibrizi marca Pioneer® consacrați, extrem de productivi și care au caractere agronomice deosebite, dar care dețin cele opt gene, manifestând în condiții de stres termic colorația violacee. Amintim acum de P9241, poate cel mai stabil și bine adaptat hibrid la condițiile din România, care deține caractere agronomice aproape de perfecțiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranță excepțională la secetă și arșiță, toleranță deosebită la Fuzarium și Gibberela) și P9911, etalon de randamente record în grupa FAO 400, care prezintă acest caracter de colorație violacee.

De obicei, această colorație violacee dispare după faza de 6 frunze foarte rapid, dacă temperaturile sunt ridicate (în corelație cu metabolismul plantei) sau mai încet, dacă temperaturile scăzute persistă.

Nu uitati ca temperaturile scăzute, nu colorația violacee, provoacă această creștere lentă. Recomandarea ar fi ca atunci când alegeți un hibrid să consultați un reprezentant Corteva din zonă, pentru a vă da detalii suplimentare legate de hibridul ales. Spre exemplu, P9241, deși se colorează în violet, are o dezvoltare rapidă (early growth) în primele faze de vegetație, care îl face pretabil pentru programul de semănat timpuriu.

Pentru semănatul timpuriu, din portofoliu de hibrizi Pioneer®, recomandăm și P9074 – FAO 300, P8834 – FAO 310, P9610 – FAO 330, P9415 – FAO 340, P9757 – FAO 370, PR37N01 – FAO370 sau P0412 – FAO480.

MIHAI VALENTIN, CATEGORY MARKETING MANAGER CORN & SOYBEAN CORTEVA AGRISCIENCE ROMANIA & MOLDOVA

Publicat în Cultura mare

Comisia Europeană a aprobat solicitarea țării noastre de a majora plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, a transmis ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Astfel că fermierii vor beneficia în acest an de o sumă aproape dublă, adică în jur de 5.000 euro/ha, decât era prevăzută inițial, vreo 2.700 euro/ha.

„Ni s-a permis acum, în urma solicitărilor făcute la Comisie, în luna martie, să mărim plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, pentru legumicultori. Anul trecut au primit 7.600 euro/ha, iar după comunicarea făcută anul trecut, în 2020 trebuia să plătim undeva la 2.700 euro. După corecția făcută, ajungem undeva la 5.000 de euro. Banii aceștia îi luăm din altă parte, doar corectăm, pentru că era o diferență prea mare față de anul trecut, sunt bani pe care îi luăm de la alte măsuri. Am încercat să corectăm, iarăși, o eroare a fostei guvernări. Anul trecut, la 1 august, când s-au notificat la Bruxelles plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal s-a făcut o eroare, nu cred că a fost rea intenție. Pentru legumicultorii care cultivă legume în spații protejate, respectiv sere și solarii, s-au redus foarte mult plafoanele, cam cu 35%, raportat la anul 2018. Am făcut o scrisoare comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, în care am cerut să ne permită să reașezăm sumele și plafoanele. Acest lucru este acum permis, astfel că fermierii vor primi în acest an o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar”, a punctat oficialul guvernamental.

Publicat în Știri

Miniștrii agriculturii și pescuitului din Uniunea Europeană au discutat ieri, 25 martie 2020, într-o ședință în regim de videoconferință, despre implicațiile pandemiei de COVID-19 pentru sectorul agricol și al pescuitului. S-au creat coridoare verzi pentru transportul materiilor prime, al alimentelor și al materialelor medicale pentru a nu afecta funcționalitatea pieței unice a Uniunii Europene. La videoconferință au mai participat cei doi comisari europeni pentru agricultură și pentru mediu, oceane și pescuit, Janusz Wojciechowski și Virginijus Sinkevičius, precum și secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen.

S-a realizat un schimb de informații între statele membre în ceea ce privește criza determinată de pandemia de COVID-19, cu scopul de a identifica împreună și cu sprijinul Comisiei Europene, cele mai bune acțiuni care trebuie luate pentru a face față acestei situații foarte dificile prin care trece economia globală. „În România, odată cu declararea stării de urgență ca urmare a pandemiei COVID-19, din data de 16 martie a.c., au fost adoptate o serie de măsuri care afectează toate sectoarele economiei, inclusiv sectorul agroalimentar. În scrisoarea transmisă Președinției și Comisiei, am prezentat principalele probleme, iar propunerile din documentul Președinției corespund, în linii generale, solicitărilor României. Considerăm esențială coordonarea de către Comisie a menținerii integrității pieței unice de către statele membre prin asigurarea faptului că verificările la frontiere nu perturbă în mod inutil libera circulație a mărfurilor pe teritoriul UE. Nu ar trebui să se permită, în niciun caz, întârzieri ale livrărilor de alimente la punctele de frontieră”, a afirmat ministrul Adrian Oros, în intervenția din cadrul videoconferinței.

De asemenea, ministrul a subliniat că, având în vedere toate problemele pe care le întâmpină sectorul agricol, este important ca normele actuale ale PAC să fie adaptate cât mai repede posibil, pentru a permite statelor membre să aibă flexibilitate suficientă în a-și susține fermierii și alte categorii de beneficiari.

Ministrul român al Agriculturii a detaliat importanța reducerii controalelor și a extinderii zonelor în care se aplică controlul satelitar, precum și devansarea termenelor de plată a avansurilor, concomitent cu creșterea procentului acordat în ceea privește plățile directe. Referitor la măsurile de dezvoltare rurală, România consideră că Regulamentul nr. 1305/2013 ar trebui să permită statelor membre mai multă flexibilitate în adaptarea programelor și ar trebui modificat în sensul introducerii de noi forme de sprijin, mai bine adaptate nevoilor urgente actuale ale fermierilor, cum ar fi:

  • Acordarea de sprijin sub formă de sumă forfetară pentru fermierii din cei mai afectați din punct de vedere economic (clasa de mijloc - IMM -uri);
  • Finanțarea capitalului de lucru prin instrumente financiare, necondiționat de sprijinul pentru investiții;
  • Adaptarea instrumentului de stabilizare a veniturilor;
  • Modificarea condițiilor de aplicare privind achiziția de animale pentru refacerea potențialului de producție agricolă, coroborat cu aplicarea unor derogări privind restricțiile prevăzute de directivele europene, astfel încât să se asigure securitatea alimentară la nivelul statelor membre (de exemplu relaxarea condițiilor aferente Directivei nr. 60/2002 având în vedere că sectorul suine este puternic afectat de pesta porcină africană).

Referitor la măsurile de piață, România consideră necesară activarea unor măsuri excepționale, respectiv aplicarea întregii game de măsuri de susținere a pieței prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

România a propus, de asemenea, introducerea în Regulamentul 1308/2013 a regimului de plată unică și sprijinul pentru viticultori, astfel cum a fost aplicat în perioada anterioară de programare. Totodată, se consideră necesară prelungirea cu un an a termenului pentru toate măsurile de piață din Programul vitivinicol.

Referitor la pescuit, România susține propunerile formulate de Comisia Europeană, menționând în special următoarele aspecte legate de Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime:

  • Introducerea unei flexibilități bugetare temporare;
  • Permiterea compensației pentru încetarea temporară a pescuitului, fără restricțiile actuale, a compensației pentru a acoperi pierderile economice în acvacultură și a capitalului de lucru;
  • Permiterea utilizării bugetului aferent anului 2021 pentru finanțarea măsurilor speciale prevăzute de Regulamentul 508/2014.
Publicat în Eveniment
Duminică, 22 Martie 2020 22:23

Căpșune românești în miez de iarnă

La marginea Aradului, funcționează cea mai mare exploatație cu căpșuni din vestul țării. O afacere cu un „gust delicat”,  întinsă pe aproape un hectar, cotată la un milion de euro ca investiție și pusă pe picioare grație unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în cuantum de 90%. Serele de căpșuni de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare.

„În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat.”

Măcar teoretic, finanțarea proiectului societății Iama Agri & Co SRL este de 90% nerambursabilă, pentru că realitatea a distribuit procentele altfel, după cum ne-a arătat Iasmina Stoici, administratorul serelor. „În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare, pentru că, din start, am avut o pierdere la schimbul valutar. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat. Cred că diin 90% valoare nerambursabilă a proiectului, în realitate nu depășește 70%”.

Reprezentanții societății Iama Agri & Co, beneficiarul proiectului cu finanțare europeană, au optat pentru un model olandez de seră și cultivă căpșunele în substrat de nucă de cocos, tehnologie adoptată în premieră în România la serele de la Biled, din județul Timiș. De altfel, și afacerea cu căpșuni de la Arad își are rădăcinile tot în județul Timiș, la Peciu Nou, acolo unde Iasmina Stoici a cultivat pentru prima oară căpșuni în spațiu protejat… și a mers. Amplasarea la Arad a serei a fost decisă de vecinătatea cu autostrada, ceea ce face mult mai facilă distribuția în țară. Experiența acumulată i-a permis ulterior să meargă pe un soi de căpșuni considerat „sigur”, soiul Albion. „Este un soi remontant, destul de răspândit în România. L-am ales pentru că este foarte rezistent pe timp de vară. Rezistă foarte bine la căldură, deși, în toamnă târziu, are ceva probleme cu făinarea. Mai are avantajul că este productiv și gustos. Chiar m-a întrebat cineva dacă poate să facă dulceață. Se poate. A făcut și a ieșit foarte bună. Ca în fiecare an, am încercat și un alt soi, am pus Irma, a fost ok, dar nu ne-a satisfăcut. La anul, vom încerca Harmony. Vom testa în fiecare an, până când vom găsi un soi mai nou și mai bun decât Albion”, a precizat Iasmina Stoici.

La Arad, Iama Agri & Co produce căpșune pe parcursul întregului an, începând din primăvară și terminând în luna decembrie.

„Avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri.”

Bani investiți „cu cap”

Gustul este o variabilă greu de determinat și, pentru a nu risca nimic, Iasmina Stoici reduce tratamentele la minimum.

Tehnologia de cultivare a căpșunilor este mult mai complicată decât s-ar crede. Fiind pe substrat de cocos, rețeta de irigare trebuie să fie foarte clară. „Și plantele, ca și oamenii, au nevoie de calciu, de magneziu. Rețetele de irigare le primim de la un consultant din Olanda, pe baza unor analize riguroase. Cât privește tratamentele, ca „insecticid” am folosit prădători. Niște insecte foarte eficiente. Oriusul mănâncă foarte bine tripsul, marea problemă a spațiilor protejate. Totuși, pe finalul de an,  am avut ceva probleme cu ploșnițele, iar insecte mai mari care să mănânce ploșnițele nu sunt. În orice caz, încercăm să folosim cât mai puține substanțe chimice pentru tratarea căpșunelor, pentru că ținem la gustul lor și dorim să avem o afacere pe termen lung”.

Despre calitate vorbește Iasmina Stoici, pentru că știe foarte bine că aceasta te impune pe piață și te face rentabil, iar semnele sunt încurajatoare. Intrate în producție abia din august 2018, căpșunele de la Arad se pare că au pășit cu dreptul în piață. „Am văzut că avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri. Spre exemplu, în Timișoara căpșunele noastre sunt foarte apreciate de cofetării, fiind ceva mai ferme ca textură, merg foarte bine pe torturi și prăjituri pentru că nu se înmoaie și nu se strică. Nu suntem pe câștig din primul an, pentru că avem de amortizat investiția, dar este ok. Serele ar trebui să producă aproximativ 2 kg de căpșuni pe an pe fiecare stolon. Acum, noi am intrat pe producție mai târziu anul trecut și am prins prețuri bune, de extrasezon. Am avut un preț mediu de aproximativ 15 lei/kg, din care jumătate au fost cheltuieli curente. Estimăm că anul acesta prețul mediu va fi ceva mai mic, deși ne străduim să dirijăm ciclul de producție în așa fel încât să nu prindem sezonul când se produc căpșune și în câmp”.

Serele de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare, altfel spus, un milion de euro investit „cu cap”. Se pare că nu va fi singurul milion, pentru că deja este pregătit un nou proiect pentru extensie, care ar putea intra la finanțare anul acesta. Și dacă va fi să fie, tot căpșuni se vor cultiva, pentru că Iasmina Stoici la asta se pricepe… chiar foarte bine.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Astăzi, 4 martie 2020, la Târgu-Mureș, în prezența a numeroși viticultori veniți din zona Ardealului și a Banatului, compania BASF a organizat cea de-a treia etapă, și ultima, din Concursul „Povești cu vinuri românești”. Cele trei vinuri câștigătoare de la fiecare categorie, alb, roze și roșu, se califică în marea finală ce va avea loc la Brașov, pe 6 mai.

Concursul „Povești cu vinuri românești” a ajuns la a cincea ediție, iar până la această dată s-au desfășurat toate cele trei faze regionale care vor preceda marea finală. Prima etapă, cea destinată vinurilor din regiunea Moldova, a avut loc pe 19 februarie 2020, în județul Vrancea, a doua etapă a avut loc pe 26 februarie, la Buzău, în cadrul căreia au fost evaluate vinurile din regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea, iar a treia etapă s-a desfășurat azi, în județul Mureș și s-a adresat vinurilor produse în regiunile Transilvania și Banat.

Mai multe detalii despre Concursul „Povești cu vinuri românești”, precum și câștigătorii din etapele precedente, aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/horticultura/item/4380-povesti-cu-vinuri-romanesti-castigatorii-primelor-doua-etape-ale-concursului-basf.html

Vinurile câștigătoare din Transilvania și Banat

Vinuri albe:

    1. Fetească Regală 2019, sec - Podgoria Halmeu Vii SRL

    2. Sauvignon Blanc 2018, dulce – Crama La Salina

    3. Chardonnay 2019, sec – Vinifera Eco Zem, Crama Zaig

Vinuri roze:

    1. Cabernet Sauvignon & Merlot 2018, sec – Crama Dan Corbuț

    1. Fetească Neagră 2019, sec – Unic Silvagro, Crama Valea Ascunsă

    3. Pinot Noir 2019, sec – Crama Aramic

Vinuri roșii:

     1. Cabernet Sauvignon 2018, sec – Crama Daiconi

     2. Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon 2017, sec – Crama Dan Corbuț

     3. Cabernet Sauvignon 2018, sec – Crama Izvor

ATENȚIE! Cramele participante la Concursul „Povești cu vinuri românești” pot afla notele primite de vinurile lor contactând reprezentanții zonali ai companiei BASF: https://www.agro.basf.ro/ro/servicii/contacte-echipa-vanzari/

Publicat în România Viticolă

Visul oricărui fermier este să obțină recolte mari și de bună calitate. Dar, între momentul pregătirii de dinainte de însămânțare și recolta propriu-zisă de floarea-soarelui, apar numeroase obstacole sau compromisuri pe care fermierul este nevoit să le facă.

Se spune că agricultura e ca mersul pe sârmă, trebuie să știi cum să menții mereu în echilibru fiecare factor din lanțul tehnologic. Uneori, însă, acest efort duce la greșeli care pot compromite visul unei culturi de invidiat. Vă prezentăm cele mai întâlnite cinci greșeli la cultura de floarea-soarelui.

1. Densitatea prea mare la semănat

Din dorința de a obține mai multe plante la hectar, unii fermieri utilizează densități prea mari. Efectul este invers celui dorit. Plantele vor începe să concureze una cu cealaltă. Vor începe să crească prea înalte, în competiția pentru lumină, vor avea un capitul mai mic, iar riscul de cădere devine semnificativ mai mare. La fel și riscul unor atacuri puternice de boli, care se pot răspândi acum mult mai ușor. Din fericire, rezolvarea este foarte simplă, fermierul trebuie să respecte mereu indicațiile producătorului hibridului pe care-l folosește în cultură.

2. Combaterea insuficientă a buruienilor

O metodă folosită uneori pentru a limita cheltuielile este să aplici erbicide mai ieftine cu spectrul mai redus de combatere a buruienilor. Metoda poate da rezultate în anii ideali pentru cultură. Însă, așa cum știm, ultimii ani au fost departe de ideal, cu vreme capricioasă și factori favorizanți pentru buruienile dificil de combătut sau pentru parazitul Orobanche, cu care se confruntă mulți fermieri din estul țării. Condiții dificile, în care multe dintre produsele cu spectru redus de combatere nu mai dau rezultatele scontate.

O altă greșeală este lipsa de testare temeinică a amestecului din rezervor, ceea ce poate conduce, din păcate, la fitotoxicitate.

3. Arunci banii pe motorină, făcând prea multe treceri

Este o greșeală foarte des întâlnită în rândul fermierilor care folosesc erbicide cu eficacitate redusă, fiind nevoiți să facă și cel puțin o trecere suplimentară, de cele mai multe ori cu un graminicid. Însă, trăgând linie, costurile totale ale erbicidelor și ale motorinei le depășesc pe cele implicate de folosirea unui produs cu spectru larg de combatere a buruienilor atât dicotile, cât și monocotile anuale, precum este Pulsar® Plus.

4. Neaplicarea preventivă a fungicidelor

Există, din păcate, numeroși fermieri care consideră că fungicidele sunt doar o cheltuială în plus, iar nefolosirea acestora este un risc asumat. De cele mai multe ori însă, riscul este și mare, și inutil. Principala cauză este imprevizibilitatea vremii. Colegii noștri au constatat multe cazuri în țară când fermierii care au preferat să nu aplice fungicide s-au trezit, după precipitații, cu atacuri puternice de patogeni, fără să mai poată face ceva, deoarece nu mai puteau intra în câmp să aplice tratamente curative. Rezultatul? Culturi compromise. Mai bine să previi, decât să tratezi.

5. Prea puțină deschidere la nou

Este un fapt demonstrat. Agenții patogeni evoluează. Iar hibrizii și produsele fitosanitare trebuie să țină pasul. Dar ce facem când avem un produs preferat pe care-l folosim în mod repetat sau când folosim produse din aceeași clasă chimică? Apare fenomenul de rezistență. Fermierul trebuie să se informeze continuu, de la colegi sau reprezentanții producătorilor, cu privire la noile soluții sau produse apărute pe piață, și să încerce permanent soluții noi. Tehnologiile depășite aduc profituri mici.

Material furnizat de BASF Agricultural Solutions România

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare
Pagina 1 din 2

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista