implemente - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Celebra gamă de tractoare New Holland lansată în Europa în urmă cu 25 de ani, cunoscută de fermieri ca și Seria 70, Genesis este asociat acum cu un nou concept de tractor, proiectat pentru agricultura modernă a secolului 21.

  • Echipat cu noua cotieră personalizabilă SideWinder™ Ultra și afișajul IntelliView™ 12

  • Dispune de cele mai avansate soluții de management PLM Intelligence™, complet integrate

  • Motor Cursor 9 ce respectă normele de poluare Stage V cu ajutorul tehnologiei ECOBlue™ HI-eSCR2, fără a fi nevoie de întreținere

  • Nou în gamă, primul tractor din gama T8 cu putere nominală de 400 CP și transmisie Full Power Shift - T8.435 UltraCommand™

Noul T8 Genesis cu PLM Intelligence™ este primul tractor de pe piață care integrează complet platforma digitală New Holland PLM Intelligence™ pentru agricultura de precizie. Platforma este proiectată intern, oferind clienților și distribuitorilor un nou nivel de productivitate. Prin această inovație, tractorul se poate adapta automat la solicitările individuale ale fiecărui fermier. Dispune de conectivitate avansată atât între operator şi proprietar, cât și între tehnicianul de service şi operatorul tractorului. Fermierul are astfel un suport constant și reduce considerabil timpii morți și costurile.

Datorită sistemului ISOBUS clasa III este facilitată și o mult mai eficientă utilizare a tractorului în tandem cu utilajul din spatele său, operatorul având posibilitatea să controleze automat viteza de deplasare a tractorului, pentru a menține totul la capacitatea maximă de lucru.

Dotat cu funcții și tehnologii noi, noul tractor New Holland T8 asigură operatorului o experiență de condus facilă și ireproșabilă. Toate comenzile principale sunt grupate pe cotiera SideWinder™: accelerație, transmisie și sistem hidraulic. Proiectată ergonomic, asigură acces la rapid la toate funcțiile, inclusiv cele mai avansate. De la comenzile „centralizate” pentru controlul media și climatic la comenzile ridicătorului și tastele de comandă rapidă care permit navigarea cu o singură atingere și până la meniurile de reglare. Comenzile cuplelor hidraulice pot fi alocate butoanelor sau joystick-ului la alegerea operatorului, iar setările individuale ale tractorului pot fi salvate în funcție de numele echipamentului și reutilizate la revenirea pe același utilaj.

Noua structură a cabinei, cu patru stâlpi, asigură o vizibilitate maximă, îmbunătățită de camerele video plasate strategic în jurul tractorului, facilitând trecerea ușoară de pe câmp pe drumurile aglomerate, chiar și cu un utilaj atașat.

Soluțiile inovatoare se extind și dincolo de cabină, prin integrarea completă a platformei inteligente PLM New Holland și utilizarea aplicației MyPLM™ Connect și a opțiunii de Data Sharing. Folosind o interfață de utilizare similară tabletelor, fermierul este capabil să analizeze și să partajeze date, totul cu sprijinul direct, interconectat, al dealerului.

Gestionarea și utilizarea utilajului sunt îmbunătățite prin intermediul New Holland IntelliView Connect, ce permite accesul la monitor și asistența de la distanță.

New Holland IntelliView Connect permite managerului fermei și dealerului să vizualizeze de la distanță afișajul IntelliView 12 și să monitorizeze performanța tractorului T8 în timp real, asigurând productivitate și reducând timpii morți.

Motoarele FPT Industrial Cursor 9 de 8,7 litri, dotate cu tehnologie ECOBlue™ HI-eSCR2 (High Efficiency Selective Catalytic Reduction – reducere selectiv catalitică), continuă să definească standardele în ceea ce privește performanțele, fiabilitatea și eficiența motoarelor, respectând în același timp cele mai recente norme Stage V privind emisiile. Consumul de combustibil este, de asemenea, printre cele mai reduse, iar frecvența de doar 600 de ore a intervalelor de întreținere este un argument hotărâtor.

T8.435 Ultra Command™ se alătură gamei New Holland T8

Gama Genesis include și un nou model de tractor full-powershift de 400 CP. Acest nou powershift are o transmisie de viteză 21Fx5R și va fi disponibil numai pe modelul de vârf T8.435 Ultra Command™, atât în versiunea cu roți, cât și în cea SmartTrax™, cu șenile.

Despre noua gamă de tractoare New Holland T8 GENESIS® , lansată în țara noastră de  AgroConcept – importator și distribuitor exclusiv al mărcii New Holland, într-un articol pe larg în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2021.

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Pe lângă hibridul Pioneer PT225 care i-a adus fermierului giurgiuvean Cătălin Corbea o producție de 5,9 tone la hectar, lucrările minime ale solului practicate în ferma sa, precum și utilizarea aceleiași game de implemente și-au spus și ele cuvântul.

Fiecare dintre producătorii agricoli selectați de această dată din șase județe ale țării, prezentați de companie într-o campanie complexă de conștientizare, are o modalitate diferită de a lucra solul, de a-l amenda, de aceea experiența fiecăruia este binevenită.

„Din Giurgiu și până în Bihor, de la Constanța și Tulcea, până în Prahova și Ilfov, hibrizi precum PT225, PT234, PT200CL, PR44W29 și PR46W14 au asigurat producții de peste 4 tone/ha și titulatura de fermier campion”, au precizat comunicatorii firmei.

Un astfel de exemplu a fost și cel din localitatea Prundu, județul Giurgiu, în cadrul societății Totagro, loc în care hibridul PT225 a generat o producție de 5.900 kg/ha. Fermierii campioni sunt de această dată Cătălin și Adrian Corbea. Aceștia lucrează 4.000 ha, iar pe 1.300 ha au semănat rapiță.

Secretul acestora? Lucrările minime ale solului.

„După recoltarea grâului am început pregătirea terenului, în iulie, cu un utilaj special marca Horsch, deci mergem pe lucrări minime ale terenului. Am semănat cu o semănătoare din aceeași marcă. Îngrășăminte am aplicat doza totală de 800 kg/ha, 500 în toamnă și restul în primăvară. În toamnă am aplicat două fungicide, dintre care unul are și substanță activă cu rol de regulator de creștere, insecticid, un erbicid preemergent și unul în vegetație. Rapița a avut o dezvoltare perfectă în toamnă, am avut în jur de 30-40 plante/mp, totul a fost în parametrii optimi. Apoi în primăvară am venit cu trei stropiri cu fungicid și insecticid și încă două cu insecticid. Campania de recoltat am început-o pe data de 10 iulie și a durat trei săptămâni. Toamna aceasta, vom semăna 1.500 ha cu rapiță, iar de la Pioneer am ales hibrizii PT225, PT264 și un hibrid mai tardiv, PT271”, a specificat fermierul campion Cătălin Corbea.

Agricola Heresti Marian PanaFloin OpreaÎn cadrul societății Agricola Herăști, Marian Pană și Florin Oprea au devenit fermieri campioni datorită hibridului PT225 cu care a obținut 5.592 kg/ha. Aceștia lucrează 1.200 ha, dintre care 350 ha au fost însămânțate cu rapiță în campania 2016-2017.

De această dată, cei doi au mers pe lucrările clasice ale solului.

„Am semănat după grâu și am pregătit terenul în mod clasic, am arat, am discuit, am băgat și combinatorul, am aplicat înainte de semănat 250 kg/ha complexe 18.36.0, iar în primăvară am continuat cu uree, 200 kg/ha, un fertilizant în cantitatea de 150 kg/ha și azot 100 kg/ha. În toamnă am aplicat un singur erbicid pentru samulastră, în timp ce în primăvară am aplicat 3 fungicide, 3 insecticide, și 2 foliare, fiecare executate la o singură trecere. Am recoltat începând cu 3 iulie, iar campania a durat în jur de 3 săptămâni”, a declarat Florin Oprea.

Mai mult, acesta a adăugat faptul că în acest an cultura s-a dezvoltat în parametrii optimi, a intrat bine în iarnă și nu a avut probleme speciale. În această toamnă va semăna 350 ha cu rapiță, dintre care 200 ha cu hibrizii Pioneer PT225 și PT264.

Un alt fermier campion din județul Giurgiu este domnul Biță Răcman, care a obținut 5.200 kg/ha cu hibridul PT200CL. Acesta lucrează 2.100 ha, dintre care 1.100 cu rapiță. Ca plante premergătoare a avut grâu, porumb și soia, iar lucrările pentru pregătirea terenului, și inclusiv semănatul, au avut loc în perioade diferite.

„Am pregătit diferențiat terenul, în funcție de solă și cultura premergătoare. Înainte de semănat am aplicat îngrășăminte, triplu 15, între 250-300 kg/ha, în funcție de solă. Rapița am semănat-o începând de pe 10 august, până în octombrie, am întors vreo 70 ha pentru că am greșit tehnologia. Odată cu semănatul am mai dat 100 kg/ ha de azotat de amoniu. După semănat am dat cu tăvălugul, o dată, chiar și de 2 ori, unde a fost nevoie. Apoi 2 insecticide în toamnă și 2 fungicide. În primăvară am început cu tot ce e mai bun pentru ea: azotat de amoniu – 200 kg/ha, uree cu eliberare controlată 180 kg/ha pe unele sole, în momentul în care i-a dat butonul floral i-am dat 200 kg/ha de Sulfamo, aplicat cu o mașină specială. Tot în primăvară am mai aplicat patru fungicide.

La recoltat, am început primul, cu vreo 10 zile înaintea tuturor, că am avut PT200CL însămânțat după soia și a cam grăbit cultura, dar culmea e că am avut producție bună. Iar la cea însămânțată în octombrie, pe care am greșit-o că am erbicidat, și am semănat-o din nou, am avut chiar și 5.500 kg/ha. Nu a avut insecte, că am semănat-o târziu, dar am și tratat-o corespunzător”, a punctat fermierul campion.

În această toamnă, Răcman ar vrea să însămânțeze toată suprafața cu rapiță, dar bineînțeles că nu-i permite rotația culturilor. Așa că va semăna pe 1.000 ha doar hibrizii PT200CL, în proporție de 80 %, și PT264 diferența de 20%.

În cadrul societății agricole Euroagrano, fermierul Adrian Răducă a obținut 4.800 kg/ha cu hibridul PR44W29 și 4.600 kg/ha cu hibridul PT225. În localitatea Izvoarele – Giurgiu, acesta lucrează 860 ha dintre care pe 242 Eurograno Adrian Raducaha a avut rapiță.

„Plantele premergătoare au fost orzul și grâul, semănăm doar în arătură, perioada 1-5 august. Am aplicat complexe 18.46.0 - 150 kg/ha și apoi la sfârșitul lunii octombrie am mai aplicat nitrocalcar - 100 kg/ha. În toamnă am aplicat un erbicid, 2 insecticide și 2 l de bor. Apoi în primăvară am aplicat 2 fertilizări cu nitrocalcar, câte 200 kg/ha, 2 fungicide și 3 insecticide. Am recoltat în perioada 29 iunie – 5 iulie. În toamna aceasta voi însămânța 360 ha cu rapiță, iar ca hibrizi am ales PT200CL, PT225 ȘI PT264”, a precizat fermierul campion Adrian Răducă.

Și Gheorghe Preda a mizat tot pe lucrările minime ale solului

Și în județul Ilfov hibrizii Pioneer au oferit producții mari, care i-au făcut fermieri campioni pe unii agricultori. Un exemplu este Gheorghe Preda, care a obținut 5.200 kg/ha cu hibridul PT234 și 4.000 kg/ha cu PT225. În total acesta lucrează 1.700 ha, iar rapiță a avut, în campania 2016-2017, 360 ha.

„Ca plantă premergătoare am avut grâu și am mers pe lucrări minime ale solului, din păcate, anul acesta voi schimba strategia. Am semănat în perioada 28 august – 6 septembrie. În toamnă am aplicat 220 kg/ha complexe 18.46.0, iar în primăvară 250 kg/ha nitrocalcar, 180 kg/ha Sulfamo și pe unele sole 80-90 kg/ha azotat de amoniu. Am aplicat 2 fungicide și 2 insecticide, iar în primăvară am aplicat 3 fungicide și 4 insecticide. Recoltatul l-am început pe 27 iunie, iar în toamna aceasta voi semăna 400 ha cu rapiță cu hibrizii PR44W29, PT234, PT225 și PT264”, a precizat fermierul campion Preda.

Tot în județul Ilfov, fermieri campioni au devenit în acest an: Adrian Tone - Bangkok Impex - care a obținut 4.700 kg/ha cu hibridul PT200CL, Melania Nuria - Agricola Berceni - care a obținut 4.600 kg/ha cu hibridul PT200CL, Aurel Dumitrașcu - Angend - a semănat hibridul PT225 și a obținut 4.500 kg/ha, în timp ce Costea Alex - Agro Mydacris - și Gheorghe Lefter - Agromec Moara Vlăsiei - au avut producția de 4.300 kg/ha cu hibridul PT225.

„Secretele” lui Radu Jolta – lucrările clasice ale solului și utilizarea combinatorului de mai multe ori

Vestagrar Radu JoltaÎn județul Bihor, localitatea Vestagrar, fermierul campion a devenit domnul Radu Jolta, care a obținut 5.600 kg/ha cu PT225 și 5.100 kg/ha cu PR46W14.

„Lucrez 1.300 ha, iar pe 400 ha am avut rapiță. Am semănat-o după grâu, am mers pe lucrările clasice ale solului, iar cu combinatorul am dat de mai multe ori, de câte ori a fost necesar pe fiecare solă. Am pregătit terenul în luna august și am semănat începând din 26 august până în 15 septembrie. La pregătirea patului germinativ am dat 200 kg/ha complexe 14.14.14 și ca fertilizare în primăvară, la începutul lui martie, am dat 130 kg/ha nitrocalcar, la sfârșitul lui martie alte 130 kg/ha nitrocalcar și între 10-15 aprilie 150 kg/ha Sulfamo.

Ca tratamente, am aplicat două erbicide pentru decotiledonate și monocotiledonate, apoi între 6-8 frunze am aplicat un fungicid cu rol de regulator de creștere și tot în toamnă am mai aplicat și 2 insecticide. În primăvară am aplicat două tratamente pentru ceutorincus, pe 10 martie și pe 20 martie, apoi la apariția butonului floral un nou tratament cu insecticid, după care la începutul deschiderii florilor un alt insecticid, după care un tratament pentru boli la începere lungirii tijei florale, și când florile erau înflorite în proporție de 30-40%, am mai făcut un tratament pentru boli, iar înainte de recoltat am aplicat un tratament împotriva deschiderii silicvelor. De recoltat am recoltat în perioada 29 iunie-15 iulie”, a specificat fermierul Radu Jolta.

În această toamnă, el va semăna 350 ha cu rapiță, iar din portofoliul Pioneer a ales hibrizii PT225, PT271, PT200CL și PR46W14.

În județul Tulcea, fermier campion a devenit Costel Croitoru, care a obținut 4.500 kg/ha cu hibridul PT225, în timp ce în județul Prahova, fermier campion este Ene Mihai, care a obținut 4.450 kg/ha cu hibridul PT234.

În județul Constanța, Dumitru Tănase lucrează 640 ha, dintre care rapiță a semănat 140 ha. A devenit fermier campion cu hibridul PT225 cu care a obținut 4.020 kg/ha.

El tot pe lucrările clasice a mizat.

„Merg pe lucrări clasice ale solului, am semănat după grâu în perioada 1-5 septembrie. Înainte de semănat a am aplicat îngrășăminte 18.46.0, 200 kg/ha, apoi un insecticid, după care un fungicid, un îngrășământ foliar și un erbicid, că altfel nu se poate. Am continuat în primăvară cu două tranșe de azot, 200 kg/ha, două fungicide, un erbicid și trei tratamente cu insecticide. Am recoltat începând cu 5 iulie. Toamna aceasta voi semăna rapiță pe 160 ha, dintre care cu hibrizii Pioneer PT225 și PT246 voi semăna 95 ha”, a conchis fermierul campion constănțean.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista