Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

 

Globalizarea și limitele ei

 

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

 

Creșterea artificială și nota de plată

 

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

 

Crizele, mecanism de resetare

 

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

 

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

 

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

 

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

 

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

 

România are probleme legislative majore

 

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

 

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

 

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

 

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2026

Abonamente, AICI! 

Știm cu toții, în calitate de fermieri, care ne sunt problemele grave pe care le înfruntăm și știm și care ar fi soluțiile bune pentru noi, dar și pentru bugetul național, în așa fel încât să nu sufere nimeni. Și noi, fermierii din LAPAR, la fel ca toți ceilalți fermieri din România, suntem la fel de loviți de seceta cruntă pe care am înfruntat-o și ale cărei efecte le resimțim din plin. Știm cu toții ce pierderi imense am avut mulți dintre noi și, pentru că jucăm într-o piață ultra-concurențială, cu condiții inegale, am considerat necesar să cerem ca statul român să ne întindă o mână de ajutor. Nu am cerut nimic degeaba, nu cerem pomană, ci pur și simplu spunem că acum nu putem răzbi singuri și este vremea ca autoritățile să facă mai mult pentru noi, țintit și temporar.

Fermierul român nu a stat cu mâna întinsă spre bugetul statului, pe care l-am îndestulat cu multe miliarde din activitatea noastră. Dar acum, când multor agricultori le-a ajuns cuțitul la os, ar fi necesar ca liderii noștri politici să aplece mai mult urechea la nevoile noastre și să găsească ajutoarele financiare de care avem neapărată nevoie, până ne punem pe picioare. Doar atât, și ca dovadă că nu cerem ce nu se poate, noi, cei din LAPAR, alături de colegii din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, am și găsit soluții convenabile tuturor, și agriculturii, și statului.

De aceea eu, Nicu Vasile, în dubla calitate de fermier și președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, spun, și susțin, că aceasta este singura cale prin care putem izbândi. Prin dialog, cu menținerea unei presiuni constante asupra celor ce decid, prin discuții cu argumente pertinente, și nu prin amenințări strigate în stradă. Putem înțelege fără probleme că bugetul este unul limitat și că nevoile sunt multe, mai ales în condiții de pandemie; asta nu înseamnă însă că agricultura nu mai este sector strategic, că nu mai este nevoie de noi, cei care punem pâine pe masa a milioane de români.

Uniunea Europeană, prin demersurile pe care le face, nu mai are nevoie de agricultură, sau industrie. România are nevoie de agricultură, pentru noi a fost și a rămas una din singurele ramuri de activitate care poate redresa economic România.

De aceea, eu, președintele LAPAR, spun că nu mai este timp și nevoie de dispute, de nici un fel, nici politice, nici cu iz sindicalist. Suntem cu toții actori în acest joc complicat, cu mare miză, și consider că doar alături unii de alții am avea sorți de izbândă.

Ce rost au disputele iscate în spațiul public, altul decât de a abate atenția de la problemele importante și presante? Văd că toată lumea se preocupă mai nou de numărul angajaților bugetari și de salariile acestora. Sigur, și această chestiune trebuie analizată și găsite soluții pentru eficientizarea muncii. Dar, cred că „cineva” ne direcționează anume pe astfel de subiecte, doar, doar vom uita de celelalte greutăți.

Soluția este să rămânem uniți, să fim o singură voce autoritară în fața liderilor și clasei politice, pentru că știm cu toții că nu fărâmițarea este soluția problemelor noastre și că acuzațiile aruncate cu nonșalanță nu rezolvă situația.

Cer clar să fie explicate aceste „blaturi”, în ce constau ele și cine le-ar fi făcut, pentru că enunțul este de-a dreptul calomnios, în condițiile în care toate discuțiile Alianței au fost publice, iar rezultatele comunicate de îndată. Reacțiile Alianței au fost numeroase și cu soluții de fiecare dată. De aceea, susțin că nu mai este timp pentru dispute sterile și inutile, despre cât de bun e unul sau altul și cât de „reprezentativ” se vrea în declarații. Spun din nou că este vremea să vorbim doar despre performanță și despre productivitatea muncii, despre implicarea noastră, a fermierilor, în alcătuirea bugetului și în obținerea de rezolvări pentru criza financiară în care mulți dintre noi se zbat.

Că vrem să recunoaștem sau nu, România rămâne o țară preponderent agrară, măcar după numărul de exploatații și numărul celor implicați direct în agricultură. De aceea spun că împreună putem revitaliza acest domeniu strategic și că pământul trebuie tratat ca un bun național strategic și nu ca o marfă.

Scris de: DR. ING. NICU VASILE, PREȘEDINTE LAPAR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 10 martie 2021, Executivul de la București a aprobat prelungirea Programului IMM INVEST pentru anul în curs, program care include și subprogramul AGRO IMM INVEST cu un plafon de un miliard de lei.

AGRO IMM INVEST reprezintă garantarea de către stat a creditelor acordate întreprinderilor mici și mijlocii din domeniile agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar de către instituțiile de credit. Subprogramul are un plafon de un miliard de lei.

Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, prin subprogramul AGRO IMM INVEST va fi acordat un grant nerambursabil de maximum 10% din valoarea creditului garantat, cu condiția încadrării în plafonul de 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, sau 100.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Creditele se referă atât la capitalul de lucru, cât și la investiții. Sunt subvenționate 100% comisionul de risc, comisionul de administrare și dobânzile, iar perioada de grație este de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului, în timp ce rambursarea creditelor se face în cel puțin două rate pe an.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Având în vedere criza generată de noul coronavirus, spre finalul lunii martie, Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru Agricultură – Janusz Wojciechowski, a anunțat că fermierii din țările UE ar urma să beneficieze de ajutoare de stat de până la 100.000 de euro, la care se adaugă ajutoare de minimis de 20.000 de euro. Aceste ajutoare fac parte dintr-o serie de măsuri care sunt permise de CE statelor membre pentru a le acorda sectorului agroalimentar. Însă, subvențiile trebuie să provină din bugetul statului și nu din cel al Uniunii Europene. Prin urmare, dacă statul are bani, ajută, dacă nu...

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, George Scarlat, într-o emisiune a postului AGRO TV, a oferit câteva lămuriri cu privire la aceste ajutoare pentru cei afectați de criza COVID-19. „Comunicarea Comisiei Europene, conform cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii, ne-a creat posibilitatea, cu anumite direcții foarte clare, pentru a veni cu ajutoare de stat. Pentru industria alimentară s-ar putea să se dea granturi de până la 800.000 de euro. Toate aceste ajutoare nu sunt din bani europeni. Ajutorul este acordat, pe baza unei scheme, din bugetul național. Ajutorul poate fi acordat cel târziu până la data de 31 decembrie 2020. El nu poate depăși 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere în sectorul pisciculturii și acvaculturii, precum și 100.000 de euro pentru celelalte sectoare din agricultură”, a spus secretarul de stat din MADR în emisiunea „Agricultura la raport”, de la AGRO TV. Prin urmare, dacă statul are bani, poate da aceste subvenții pentru care are undă verde de la Bruxelles.

Un alt sprijin permis de Comisia Europeană îl reprezintă ajutoarele sub formă de garanții pentru împrumuturi. „Pentru împrumuturile acordate, scadența poate fi și mai târziu de 31 decembrie 2020 și există niște criterii, cum ar fi nu mai mult de 25% din cifra de afaceri. Apoi, mai sunt ajutoare sub formă de subvenționare a ratelor dobânzilor la împrumuturi; ajutoare sub formă de garanții și împrumuturi care sunt canalizate prin intermediul instituțiilor de credit și alte instituții financiare. Așadar, în această perioadă, pentru că e o problemă în întreaga Uniune Europeană, pentru ca statul să intervină acolo unde are nevoie într-un sector deficitar, să scurteze timpii de acțiune, Comisia a creat un cadru general, iar noi, în cadrul Ministerului Agriculturii, lucrăm la o ordonanță de urgență pentru a face un cadru general ca să acordăm aceste ajutoare”, a punctat George Scarlat, la AGRO TV.