Am ajuns, ușor, ușor, la cel de-al treilea articol dedicat unor aspecte de strategie pentru agricultura românească, primul subiect abordat fiind problematica apei și a lipsei de gestionare sustenabilă, apoi am continuat cu analiza învățământului agricol care de mult nu își mai poate duce la îndeplinire misiunea pentru care a fost creat, iar astăzi ne vom opri asupra cercetării agricole românești sau, mai bine zis, asupra a ce a mai rămas din ea.

Rolul „ideologic și ipotetic” al acestor articole este de a atrage atenția clasei politice, dar și societății civile, asupra viitorului sumbru al agriculturii românești și cu implicații, greu de cuantificat acum, asupra securității alimentare, dar și modul cum o clasă politică mult prea nepregătită și lipsită de responsabilitate politică și civică a distrus atât cât mai exista bun în acest sector.

Când vrei să analizezi și să compari un sector economic, o faci întotdeauna în raport cu liderul din zona ta de activitate, și aici aș avea în vedere Franța, care, ne place sau nu, domină în prezent agricultura și industria alimentară europene.

Este drept că avem și politicieni de ,,top” în această țară, care consideră că trebuie să ne comparăm mai mult și mai frecvent cu țări precum Tanzania și Senegal, dar nu-i așa, câteodată și râsul, chiar și cel amar, are rolul lui.

Revenind, este important de precizat că în Franța cercetarea are mai multe paliere, dar noi ne vom opri doar la cercetarea agricolă sau la cea care are legătură cu acest sector. Astfel, primul nivel este reprezentat de Centrul Național de Cercetare Științifică, care este un organism public de cercetare pluridisciplinară fundamentală și activează sub tutela Ministerului Educației, Cercetării și Inovației.

Aici regăsim printre multele domenii și cercetările fundamentale de biologie (care cuprinde genetica și fiziologia), mediu, climă, sol și multe altele, care au tangențe multiple cu sectorul agricol.

Dar pentru a face cercetare la nivelul cel mai înalt este nevoie de un buget, iar acest ,,hub de cercetare” este susținut anual cu nici mai mult, nici mai puțin decât 3,8 miliarde de euro, adică, da, ați auzit bine, 3.800 de milioane de euro.

Ce fac francezii cu fondurile astea pentru cercetare fundamentală? Păi finanțează 1.100 de laboratoare de cercetare în Franța și în lume, plătesc 33.000 de angajați pentru acest sector, din care 29.000 sunt cercetători cu diverse grade.

Dar credeți că asta ar fi tot? Nici pe departe, aici am vorbit doar de cercetarea fundamentală la științele de bază, care au impact asupra întregii societăți franceze, dar apoi fiecare sector economic are propria cercetare.

Astfel, voi vorbi în continuare despre cercetarea la nivelul sectorului agricol, unde și aici avem o cercetare fundamentală, adică mă refer la domenii de bază cum ar fi știința solului, agrotehnică, fitotehnie, ameliorarea plantelor și animalelor și multe altele, care în Franța sunt domeniile de activitate în special ale INRAE (în traducere - Institutul Național de Cercetare Agricolă și de Mediu), institut aflat în grija Ministerului Educației, Cercetării și Inovației, dar și ale Ministerului Agriculturii și Securității Alimentare.

Franța astfel deține principala organizație de cercetare agricolă din lume, asta ducând la realitatea că una din patru citări științifice pe probleme agricole în lume face referire la lucrări ale cercetătorilor de la INRAE.

Pentru a avea un astfel de institut, statul francez a băgat din nou mâna adânc în buzunar și participă anual cu circa 80% la bugetul acestui institut, adică cu vreo 800 de milioane de euro, la care se adaugă veniturile proprii ale INRAE de vreo 230 de milioane de euro, adică în total, an de an, se alocă peste un miliard de euro pentru cercetarea fundamentală agricolă.

Veniturile private ale INRAE sunt reprezentate de contractele private de cercetare, activități economice proprii (drepturi de redevență, vânzări de produse, vânzări de brevete etc.) și  diseminarea informațiilor. Pentru a se ajunge la acest rezultat, pe lângă bani cu nemiluita, dar foarte atent administrați, se investește și în resursa umană și astfel institutul are peste 8.000 de angajați, dintre care peste 2.000 de cercetători (care au doctoratul), peste 3.000 de ingineri și asistenți și peste 3.000 de tehnicieni, adică o instituție ,,îmbibată de materie cenușie” .

Cercetarea fundamentală este urmată de cercetarea specializată și aplicată, iar aici mă refer la mai multe institute, cum ar fi Arvalis, înființat de fermieri și autorități în 2002, care se ocupă de stabilirea tehnologiilor de cultură pentru principalele culturi agricole, cum ar fi cerealele, porumbul, sorgul, cartoful, inul, tutunul și ceva plante furajere. Doar că acest institut este ,,mult mai sărac”, adică are un buget anual de doar vreo 55 de milioane de euro anual, din care susținerea statului francez se ridică la peste 20 de milioane de euro, având 450 de angajați, dintre care 215 cercetători și ingineri și 165 de tehnicieni.

Pentru culturile oleaginoase și proteaginoase (floarea-soarelui, soia, mazăre, lupin, bob și altele), s-a înființat în 2015 un alt institut, numit TERRES INOVIA, rezultat prin transformarea fostei structuri CETIOM, la care s-au adăugat și alte structuri, institut care beneficiază și el de un buget de circa 35 de milioane de euro, la care se adaugă resursa umană formată din cercetători și tehnicieni necesari.

Pe lângă aceste institute prezentate mai sus mai sunt și altele, cum ar fi cel privind cultura sfeclei, pentru agricultură organică și altele, care se adaugă la efortul comun al societății franceze, incluzând aici sigur și statul, care dorește să se dezvolte în acest domeniu.

Nu trebuie uitată nici activitatea de cercetare aplicată a camerelor agricole franceze, care fiecare în departamentul unde activează își face treaba la modul cel mai serios, astfel fiind puțini fermieri francezi care aleg un soi de grâu sau un hibrid de porumb fără să analizeze rezultatele multianuale ale acestor structuri.

Acum, ca o mică paranteză, o să mă refer și la modul de diseminare a informațiilor tehnice rezultate în urma cercetărilor. Astfel, ca un exemplu, pentru cei care poate se uită dezaprobator la prețurile cărților tehnice de la noi și spun că este prohibitiv (și este, dacă ne referim la veniturile cercetătorilor sau profesorilor), trebuie știut că un pliant de buzunar care prezintă pesticidele ce se pot aplica la o cultură agricolă realizat de Arvalis costă 7-10 euro, apoi o cărticică privind tehnologia unei culturi care are în jur de 70 de pagini în format A5 costă vreo 25-35 de euro, iar o carte cu problematica pe larg prezentată se duce spre 80-100 de euro, asta în condițiile în care Franța are printre prețurile cele mai scăzute la cărțile tehnice pentru domeniul agricol.

În schimb în Marea Britanie o carte de profil tehnic și tehnologie agricolă se duce ușor la peste 200 de lire sterline, iar în Germania la peste 200 de euro, iar prețuri de 250-300 de euro sunt destul de frecvente, mai ales ale autorilor cercetători recunoscuți la nivel global.

Astfel, ca exemplu, cartea unui cercetător rus, fundamental în studiul proceselor de formare a humusului pe nume D.S Orlov, a fost publicată doar în Marea Britanie (dar distribuită și în lume) în trei ediții, cu un tiraj total de peste 30.000 de exemplare și un preț de vânzare per bucată în jur de 270 de lire sterline, venituri pe care nu le realizează primele 20 de titluri vândute într-un an din toate domeniile (inclusiv beletristică) în România.

În Franța, institutul Arvalis nu prea publică nimic sub 5.000 de exemplare/ediție, iar lucrările de bază au frecvent două-trei ediții revizuite și adăugite, adică depășesc peste 10.000 de exemplare, în total.

Culmea este că aceste cărți se vând, se citesc, se analizează, se discută și se aplică, asta fiindcă cei care au nevoie de informații înțeleg să aprecieze și să răsplătească inclusiv financiar activitatea unor profesioniști, alții decât cei de pe rețelele de socializare care, cu bidonul de pesticid în mână, întreabă la ce folosește.

Trebuie înțeles că diseminarea informațiilor din cercetarea fundamentală și din cea aplicată se face într-o filieră clar stabilită și reglementată, în sensul că institutele de cercetare diseminează rezultatele prin cărți, în special către alți cercetători, apoi pentru consultanții (care nu sunt puțini) din Camerele agricole și cei din firmele private, plus specialiștii din firmele de inputuri agricole și nu în ultimul rând către fermieri.

Consultanții preiau această informație de bază (pentru care plătesc), o adaptează la situații concrete și o diseminează la rândul lor prin intermediul revistelor de specialitate, al publicațiilor camerelor agricole și prin prezentări directe cu public către fermieri.

Ce rezultate aduce tot acest efort de cercetare pentru sectorul agroalimentar francez?

Păi, să ne referim la câteva cifre simple, de exemplu la valoarea totală a producției agroalimentare franceze, care se ridică la peste 135 miliarde euro/an, din care 46,6 miliarde euro sunt reprezentate de exporturi. O fi mult, o fi puțin?

Pentru comparație, Franța, din veniturile turiștilor străini care vizitează țara, încasează în fiecare an peste 56,3 miliarde de euro, apoi din exporturile de avioane, elicoptere și alte produse aerospațiale (rachete, piese etc.) încasează aproape aceeași sumă ca din turism, adică 56 de miliarde de euro, iar agricultura vine să participe și ea la export cu cele 46,6 miliarde de euro. Este că deja altfel percepem forța sectorului agricol francez?

Dar, ca să înțelegem și mai bine valoarea sectorului agroalimentar francez, trebuie să înțelegem că doar acesta înseamnă circa 60% din PIB-ul României de circa 290 de miliarde euro sau reprezintă 120% din valoarea cheltuielilor bugetare ale țării noastre care sunt, anual, la vreo 110 miliarde de euro.

Să ne oprim și la câteva exemple de sectoare agricole franceze care merg foarte bine (fiindcă bine merg toate). În primul rând, viticultura și producția de vin aduc 25% din exporturile agroalimentare franceze, adică peste 10 miliarde de euro anual, sau producția de semințe certificate aduce venituri de 1,8 miliarde, dar și vânzările de cartofi proaspeți, cu peste 500 de milioane de euro.

Franța colectează, așa, de ,,amuzament”, peste 500 de milioane de litri de lapte de capră pe an, asta fiindcă producția de lapte de vacă nu intră pe ecranul calculatorului, adică discutăm de peste 16 mld kg lapte anual, având o producție medie pe vacă de peste 8.800 kg și producând ,,doar” circa 1,9 milioane tone de brânză anual.

În plus, este cel mai mare producător european de carne de vită, cel mai mare la vin, cel mai mare la semințe certificate, cel mai mare la zahăr, la cartofi, al doilea la lapte, al treilea la brânză și tot așa, până ne plictisim.

Despre cereale, rapiță, porumb, nu are rost să comentăm, fiindcă majoritatea fermierilor români simte concurența franceză pe terțe piețe.

Ce-i lipsește României? Bani și strategie!

România, la rândul ei, produce doar puțin peste 90.000 de tone de brânză, adică circa 5% din producția Franței, produce circa 19 miliarde de euro valoarea tuturor produselor agroalimentare, adică circa 13% comparativ cu agricultura franceză, dar asta în condițiile în care noi avem aproape 50% din suprafața lor agricolă, adică teoretic noi ar fi trebuit să producem produse agroalimentare de vreo 60-70 de miliarde de euro, la condițiile pe care le avem. De ce doar atât?

Explicații sunt multe și am tot scris despre asta, dar în mod clar unul dintre motive este și subiectul de astăzi, adică criza cercetării românești. Așa cum am văzut, Franța alocă doar specific pentru agricultură peste 1,4 miliarde de euro anual, iar noi??...

Institutul-fanion al României, adică INCDA Fundulea, are un buget de aproximativ 5,3 milioane de euro, adică 0,4% din bugetul INRAE (așa cum am arătat, institutul francez beneficiază de peste 1,1 miliarde de euro), din care efortul direct al statului prin subvenții directe este puțin peste un milion de euro (RUȘINE!!!), apoi încă circa 1,2 milioane de euro din contracte de cercetare, inclusiv cele finanțate de MADR (la fel, RUȘINE!!!), iar diferența de venituri de circa trei milioane de euro vine din producția agricolă, dar care, așa cum știm cu toții, aceasta are costuri pe măsură, deci efectul asupra cercetării poate fi eventual reprezentat doar de profit și acela nu prea există. Așadar, cercetarea la INCDA Fundulea are vreo 2,3 milioane de euro și ne dorim să fim ce…???  Din acești bănuți, INCDA Fundulea se chinuie să plătească 241 de angajați, din care cercetători și ingineri mai sunt doar vreo 40 de persoane, în timp ce INRAE Franța are peste 5.000.

Un alt institut important al agriculturii românești este ICPA (Institutul pentru Pedologie și Agrochimie), care are un buget anual de puțin peste 2,2 milioane de euro și din care își ,,permite” să mai țină 76 de angajați, iar salariul mediu brut al unui cercetător este de 5.900 lei/lună (atenție, cu taxe incluse), față de un angajat ,,special” prin regii, agenții, ministere, care dă banii aceștia pe un ,,city-break”.

De menționat că ambele institute sunt subordonate doar Ministerului Cercetării, fiindcă MADR se mulțumește să arunce în fiecare an doar niște firimituri ca la ,,milogi”, în loc să se implice și să își asume scoaterea din mocirlă a acestui sector fără de care nu vom putea avansa.

Mai avem și ASAS (Academia de Științe Agricole și Silvice), ultimul bastion care mai încearcă să se lupte cu ,,șerpăria politică”, care și-ar mai dori câteva părți din patrimoniul ASAS sau al stațiunilor subordonate.

Nu vreau să se înțeleagă că aceia din conducerea cercetării sau a ASAS nu ar fi putut sau nu ar fi trebuit să facă mai mult, fiindcă totul este perfectibil, iar greșeli s-au făcut destule, dar când tu ești ținut sub limita sărăciei ca sector vital pentru agricultură este greu să mai poți gândi strategii, tehnologii și soluții.  

Poate o soluție complementară ar fi mult discutata și îngropata Lege a contribuției voluntar obligatorii, din care s-ar putea aloca bani pentru asociațiile profesionale, Camerele Agricole, dar și pentru cercetare. Cred, de pildă, că o taxă anuală pentru cercetare de 1-2 euro/ha de teren agricol sau pe cap de UVM (unitate vită mare) nu ar fi o catastrofă pentru niciun fermier, din contră, poate permite strângerea a circa 30 de milioane de euro anual, bani care pot da o gură de oxigen și un viitor sectorului agricol românesc, dar asta doar prin cheltuirea chibzuită și transparentă a acestor fonduri.

Aici poate ar trebui gândit ca, în schimbul acestor fonduri, fermierii să participe prin reprezentanți (veritabili și fără sânge de căpușă) la administrarea instituțiilor de cercetare, astfel încât să existe chiar și o protecție față de imixtiunile politice.

În mod clar ar trebui gândită o nouă structură a cercetării, pe sectoare ale agriculturii, că vorbim de zootehnie, cultură vegetală sau viticultură, unde poate stațiunile să devină părți componente ale institutelor centrale de profil, iar ASAS și MADR să conlucreze pe alte baze pentru revigorarea sectorului agricol.

Ar fi multe de discutat și de rezolvat, dar cred că dacă am avea șansa unor oameni cu viziune, cu pricepere și aplecare, capabili să asculte și să accepte argumente mai bune decât ale lor, am putea renaște ca sector.

Dar de unde să începem? Revin cu propunerea făcută de mai multe ori, prin care ASAS ar trebui să devină gazda și forumul de dezbateri ale unor grupuri de lucru tematice, formate din toți actorii sectorului, care să se apuce de treabă. Dar cine să vrea să muncească degeaba dintre politicieni și demnitari, fiindcă oricum cercetătorii muncesc mai pe degeaba??!

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Elaborarea unei strategii sectoriale referitoare la atenuarea efectelor secetei și prevenirii fenomenelor de deșertificare a fost tema unei întâlniri care a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii pe 22 iunie 2020. Au participat ministrul Adrian Oros, subsecretarul de stat Avram Fițiu, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice - Valeriu Tabără, cercetători, fermieri, reprezentanți ai mediului asociativ și ai Forumului Inventatorilor Români, precum și directori și experți din cadrul MADR.

După cum a observat și a semnalat Roxana Vidican, decan al Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca, de la întâlnirea în al cărei prim-plan a fost cercetarea au lipsit universitățile. „Cred că ar trebui invitate și universitățile la discuții, având în vedere că o pondere importantă din activitatea cadrelor didactice o reprezintă activitatea de cercetare și că există rezultate valoroase sub aspect științific obținute de către cadrele didactice”, a arătat Roxana Vidican.

Se intenționează ca acest tip de întâlniri să se desfășoare periodic, scopul lor fiind transferarea rezultatelor cercetării către fermieri, întrucât beneficiarii rezultatelor cercetării ar trebui să fie, pe lângă instituțiile statului, agricultorii, astfel încât aceștia să își ușureze munca și să atingă performanța.

Ministrul Adrian Oros susține că este necesară identificarea unor soluții pe termen mediu și pe termen lung pentru strategia de gestionare a apei și combaterea deșertificării, iar pentru un buget mai mare alocat cercetării este necesar ca soluțiile identificate în urma acestor întâlniri să fie cuprinse atât în noul Plan Național Strategic (PNS), cât și în planurile altor ministere.

Subsecretarul de stat Avram Fițiu, care coordonează domeniul cercetării în cadrul MADR, a afirmat: „Această întâlnire este un prim semnal că ministerul își dorește să pună la masa discuțiilor cercetarea împreună cu reprezentanții agricultorilor, pentru că suntem într-un an deosebit, în care trebuie să conturăm noul Plan Național Strategic. Depinde de noi cum vom munci în așa fel încât să avem un PNS care să corespundă așteptărilor și să gândim măsurile referitoare la secetă, deșertificare, schimbări climatice și alte provocări majore la nivel european, iar aceste discuții trebuie să fie transpuse în măsuri de finanțare în noul PNS”.

Analiza rezultatelor proiectelor de cercetare a fost realizată în contextul în care acestea trebuie să fie incluse în măsuri de finanțare în noul PNS.  

Majoritatea proiectelor de cercetare au fost realizate de cercetători de la INCDA Fundulea și vizează: creșterea eficienței culturii grâului, crearea de hibrizi de porumb cu potențial productiv ridicat, precum și hibrizi de floarea-soarelui cu rezistență îmbunătățită la secetă, maximizarea producțiilor de proteină vegetală. Totodată, tematicile din cadrul proiectelor mai privesc și elaborarea de sisteme culturale bazate pe agricultura conservativă; realizarea unui sistem integrat de producere de sămânță și material de plantat; cercetări privind stabilirea influenței aplicării noilor sisteme și tehnologii conservative de lucrări agricole mecanizate pentru combaterea efectelor secetei.  

În urma prezentării și analizei proiectelor de cercetare-dezvoltare, s-a constatat necesitatea unei alocări bugetare crescute în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării în cadrul noului PNS și îmbunătățirea cadrului legal necesar întreprinderii măsurilor şi acțiunilor prevăzute pentru reducerea efectelor secetei și combaterea deșertificării. 

Într-o discuție directă cu dr. ing. Grigore Oprea, șef laborator producere sămânță în cadrul INCDA Fundulea, producătorul agricol Cezar Andrei Musteață din Țibănești, județul Iași, a ținut să laude hibridul de porumb Olt, însă i-a atras atenția furnizorului de material genetic că ar trebui să se mai lucreze la acesta, astfel încât să piardă mai multă apă înainte de recoltare.

„Vreau un Olt cu FAO mai mare, dar care să mai piardă oleacă de apă și să aibă ciocălăul (n.r. - știuletele de porumb fără boabe) mai mic. Avem genetică și este păcat de ea. Olt este «țigan». Este învățat și cu foame, și cu tot ce trebuie”, a adăugat producătorul de porumb, ținut să laude produsul în felul său personal.

Musteață cultivă anual circa 700 de hectare, din care 150 de hectare aflate în proprietate.

El a mărturisit că, în următorii ani, porumbul va deveni cultura exclusivă în proprietarea sa, în condițiile în care nici rapița și nici grâul sau floarea-soarelui „nu au făcut bani”.

„Singurul care face bani este porumbul. Fac 12,5 tone de porumb, în principal cu genetică străină, dar și autohtonă. Folosim azot lichid, folosim tehnologie premium”, a ținut să mai precizeze fermierul ieșean. „Avem combine axiale specializate pe recoltarea mecanizată a porumbului. Avem siloz de depozitare pe ventilație”.

Întrebat dacă este adeptul lucrărilor în adâncime ale pământului, în special prin intermediul scarificării, el a precizat că „nici prea mult deranj la pământ nu este bun”.

„Sunt tehnologii mai bune decât scarificarea. (...) Am o tehnologie pe care am implementat-o de vreo doi ani de zile, și anume strip till. Cu un pinten, bag fosfor la 20 de centimetri în pământ, iar cu două discuri acopăr șanțul; înglobez. Apoi vin să semăn”, a conchis fermierul.

Cea de-a doua ediție a evenimentului „Ziua Porumbului” – Iași a avut loc în data de 26 septembrie 2019.

Evenimentul organizat de Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Iași, sub egida Asociației Producătorilor de Porumb din România, s-a desfășurat pe Platforma Expozițională a firmei SC Agro Ilmar SRL Târgu Frumos, comuna Balș, sat Boureni. Partenerul principal al evenimentul a fost compania Syngenta.

Pe platforma de la Agro Ilmar au fost cultivați, în 2019, nu mai puțin de 55 de hibrizi de porumb, câte cinci de la fiecare companie parteneră la Ziua Porumbului Iași 2019.

Vârful de lance al INCDA Fundulea este hibridul Olt (FAO 480, umiditate la recoltare de 29,43 la sută, producție totală de 10 323 kilograme boabe la hectar STAS, umiditate 14 la sută).

Într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului, cu ocazia celei de-a doua ediții a Zilei Porumbului – Iași, dr. ing. Grigore Oprea, șef laborator producere sămânță în cadrul INCDA Fundulea, recunoaște că tinerii angajați în sectorul cercetării agricole vin doar pentru a dobândi experiența necesară migrării către alte companii cu capital străin.

El mai spune că majoritatea firmelor care au venit în România au cel puțin unul sau doi cercetători de la Fundulea și își dorește ca statul român să se implice mai mult și să finanțeze mai consistent cercetarea agricolă.

În data de 26 septembrie a avut loc cea de-a doua ediție a evenimentului „Ziua Porumbului” – Iași, 2019.

Evenimentul organizat de Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Iași, sub egida Asociației Producătorilor de Porumb din România, s-a desfășurat pe Platforma Expozițională a firmei SC Agro Ilmar SRL Târgu Frumos, comuna Balș, sat Boureni. Partenerul principal al evenimentul a fost compania Syngenta.

Pe platforma de la Agro Ilmar au fost cultivați, în 2019, nu mai puțin de 55 de hibrizi de porumb, câte cinci de la fiecare companie parteneră la Ziua Porumbului Iași 2019.

Revista Fermierului: Domnule Oprea, pe masa de prezentare a INCDA Fundulea putem observa expuși o serie de hibrizi de porumb cu notorietate printre fermierii români. Vorbiți-ne, vă rugăm, despre cei care sunt căutați cel mai mult de producătorii agricoli din Moldova.

Grigore Oprea: În cadrul lotului demonstrativ de la Târgul Frumos, INCDA Fundulea a fost prezent cu cinci hibrizi de porumb. Vârful de lance al INCDA Fundulea este hibridul Olt (FAO 480, umiditate la recoltare de 29,43 la sută, producție totală de 10 323 kilograme boabe la hectar STAS, umiditate 14 la sută). Urmează Fundulea F 376 (FAO 470, umiditate la recoltare 27,87 la sută, 10 165 kilograme boabe porumb/ha STAS), Fundulea F 423 (FAO 470, umiditate la recoltare 25,10 la sută, 10 305 kilograme boabe porumb/ha STAS), Oituz (FAO 350, umiditate la recoltare 18,83 la sută, 10 055 kilograme boabe porumb/ha STAS) și Paltin (FAO 460, umiditate la recoltare 24,67 la sută, 10 499 kilograme boabe porumb/ha STAS). Cei doi din urmă au prins foarte bine în județele din Moldova, în special în Iași și în Botoșani.

Ca o paranteză, hibridul Fundulea F 423 (semisticlos) se cultivă foarte mult pentru mălai grișat. O moară din județul Prahova cumpără sămânță hibridă de la Fundulea, o distribuie fermierilor și apoi recoltează sămânța comercială pentru a face mălai grișat.

Revenind, un alt hibrid consacrat este Olt. Acesta se cultivă pe 1 500 de ha de loturi de hibridare la nivel național, iar Fundulea F 376 se cultivă pe 500 de ha. Olt este hibridul cu suprafața cea mai mare dintre loturile de hibridare.

Singurul lucru la care mai este de lucrat la hibrizii Fundulea, la cei semitardivi, grupa FAO 400-500, este acela că nu pierd mai repede apa și nu pot fi recoltați mecanizat. Cum toată lumea vrea să recolteze mecanizat, asta ni se reproșează în prezent.

Mai sunt însă 10-20 la sută dintre fermieri care au o vârstă respectabilă și care, în spatele casei, doresc să aibă un porumbar în care să aibă un astfel de hibrid, cu știulete mare, bob dentat, foarte mare.

R.F.: Care este punctul dumneavoastră de vedere, în calitate de specialist, cu privire la semănatul cu semințe din pătul? Unii mici fermieri încă mai practică un astfel de tip de însămânțare a porumbului.

G.O.: Micilor agricultori le recomand să nu păstreze sămânța din pătul, ci să cumpere sămânță hibridă, deoarece sămânța din pătul începe să se desfacă în formele parentale din care este alcătuită, până când ajunge la dezintegrare, la linia-mamă și la linia-tată. Acest fenomen se produce treptat, în primul an - 10 la sută, al doilea - 20% etc. Se desface până la 50 la sută în formele parentale din care este alcătuită sămânța respectivă.

R.F.: Mai avem cercetare specializată în România, în condițiile în care INCDA Fundulea se luptă să supraviețuiască pe o piață concurențială acerbă?

G.O.: Încercăm să ne menținem pe această piață. Ca dovadă, participăm la loturile demonstrative organizate la zilele porumbului de prin țară. În România, mai sunt două stațiuni, și anume cea de la Turda și cea de la Lovrin care crează hibrizi de porumb. Pentru Moldova erau două stațiuni – cea de la Podul Iloaiei și cea de la Suceava. Cele două creau hibrizi de porumb timpurii și foarte timpurii. În prezent, cercetare românească găsim la Fundulea, Turda și Lovrin (puțin).

R.F.: Cum reușiți să atrageți tinerii în cercetarea românească, să-i țineți în țară și să le împărtășiți din experiența dumneavoastră?

G.O.: Din păcate, în cercetarea românească, tinerii vin doar pentru un CV. Pleacă apoi la alte firme și se angajează în baza experienței de la Fundulea, de exemplu. Stau doi-trei ani și apoi pleacă unde găsesc locuri mai bune. Majoritatea firmelor care au venit în România au cel puțin unul sau doi cercetători de la Fundulea.

Salariile sunt foarte mici, nu sunt motivante. Din păcate, nici alte facilități nu se acordă.

R.F.: Există viitor pentru cercetarea românească?

G.O.: Viitor ar exista, dacă statul s-ar implica și ar da și ceva bani pentru cercetarea agricolă, în special. Cred că suntem singura țară de pe continentul european pentru care statul nu acordă un leu cercetării agricole.

R.F.: În ceea ce privește cota de piață, dintre produșii INCDA Fundulea, care este cel mai cunoscut hibrid de porumb?

G.O.: Pe zona Moldovei, trei hibrizi sunt mai reprezentativi, și anume Oituz, Olt și Paltin. Dacă în 1998 aveam 12 000 de ha de loturi de hibridare numai cu hibrizi românești și aproape 90 la sută din sămânță era produsă la Fundulea, acum cota de piață este de 12-15 la sută, din care 9-10 la sută este Olt.

R.F.: Considerați că porumbul reprezintă o cultură de viitor pentru agricultura românească?

G.O.: Porumbul reprezintă viitorul agriculturii românești, cu condiția ca prețurile de achiziție să fie unele atractive. De câțiva ani de zile, porumbul este cultura care aduce cel mai mare profit.

Compania Rodbun a încheiat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea un parteneriat destinat relansării a doi hibrizi de porumb creați de institut în anii 1990 și 1993: „F376” și „Olt”.

Rodbun va gestiona formele parentale ale celor doi hibrizi și îi va produce la nivel național, pe o suprafață totală de 2.000 de hectare. „Piața pentru cei doi hibrizi este în scădere, iar demersul nostru și al partenerilor de la Fundulea este destinat stopării acestui declin. Vorbim de două mărci sută la sută românești, care au o calitate certă, probată în ani mulți de cultură. Noi vindem acești hibrizi de mult, acoperim aproape o jumătate din cota lor de piață. Suntem convinși că hibrizii și soiurile românești au o calitate comparabilă și, uneori, chiar superioară celor vândute de multinaționale. Diferă doar marketingul”, precizează Octavian Petrescu, director comercial al companiei Rodbun.

Până în prezent, INCDA Fundulea a dezvoltat 28 de hibrizi de porumb, însă nu pentru toți se produce, deocamdată, sămânță de cultură. „Ne-am bucura dacă promovarea tuturor hibrizilor de la Fundulea ar face obiectul atenției fermierilor, pentru că acolo se produce bine și de calitate”, a punctat Octavian Petrescu.

Potrivit informațiilor din Jurnalul Zilei ASAS publicat în ziua de 4 iunie 2018, specialiștii INCDA Fundulea precizează că în cazul bolilor și dăunătorilor, la grâu s-au raportat atacuri de rugină galbenă și brună, iar la rapiță au fost observate, pe lângă făinare, atacuri de afide.

În ceea ce privește starea de vegetație, specialiștii nu au semnalat schimbări față de rapoartele precedente la culturile de grâu, orz și rapiță.

Pe de altă parte, precipitațiile din ultimele zile au îmbunătățit balanța hidrică a solurilor ocupate de culturile de câmp, dar au avut o distribuție neuniformă (fiind mai abundente în jumătatea nordică și în Banat), iar în unele locuri au fost însoțite de fenomene meteorologice defavorabile.

Temperaturile maxime din zonele arabile au avut valori cuprinse între 21,2 grade Celsius la Mangalia și 32 de grade Celsius la Slobozia. Temperaturile minime au variat între 10,9 grade Celsius la Corugea și 17,9 grade Celsius la Calafat.

Condițiile agro-meteorologice la INCDA-Fundulea: valoare maximă (ora 16:00) de 30,8 grade Celsius; valoare minimă (ora 05:00) de 12,6 grade Celsius; valoare medie de 22,4 grade Celsius.
Precipitații: 0.0 mm. Temperatura medie a solului la 5 cm adâncime a fos de 24,3 grade Celsius.

Potrivit unui comunicat de presă primit la redacție, INCDA Fundulea a acceptat invitația AISR de a deveni membru onorific al AISR care reprezintă în acest moment aproximativ 70 la sută din piața de semințe a României.

„INCDA Fundulea va deveni cel de-al 13 membru al Alianței și singurul institut de cercetare agricolă care sa aderă la AISR. INCDA Fundulea aduce o experiență și expertiză bogată în sectorul semințelor certificate din România. AISR, laolaltă cu INCDA Fundulea, va continua să susțină și să promoveze interesele sectorului semințelor din România prin diferitele proiecte al asociației, precum acțiuni de informare și conștientizare  la nivelul fermierilor şi al autorităţilor publice din domeniul agriculturii, mediului, sănătății și economiei, cu scopul de a populariza beneficiile utilizării seminţelor certificate. Împreună, Institutul Fundulea și AISR, își propun să apere drepturile privind proprietatea intelectuală specifică pe teritoriul României prin recunoașterea brevetelor și varietăților de semințe înregistrate conform legislației comunitare și totodată și să combată fenomenul contrafacerilor de sămânță”, se precizează în documentul de presă.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea este cea mai importantă unitate de cercetare agricolă din România datorită rezultatelor foarte bune obținute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice și furajere, cât şi datorită posibilității valorificării acestor rezultate de către fermierii români.
 
Prin activitatea susținută se continuă bogata tradiție a cercetărilor în domeniul agricol românesc, în scopul abordării științifice și rezolvării unor obiective prioritare și strategice pentru agricultura națională.

Producerea de seminţe în România, se face, de regulă, pe bază de contract între compania de seminţe şi fermieri, se arată în studiul „Impactul interzicerii tratamentului cu neonicotinoide asupra sectorului de semințe din România”. Principalele judeţe în care se multiplică sămânţa sunt: Brăila, Iaşi şi Călăraşi. Avantajul multiplicării în aceste zone îl constituie: experienta fermierilor privind tehnologia multiplicării seminţelor, posibilitatea de asigurare a spaţiilor de izolare a loturilor semincere, dotarea cu utilaje specifice (maşini de castrat), sistem de irigatii funcţional sau microclimate propice securizării producţiei de seminţe.

În funcție de cultură, se precizează în document, fermierii pot avea venituri de 2-3 ori mai mari în cazul loturilor semincere faţă de cultura convenţională. Dacă fermierul poate decide în fiecare an să cultive o anumită specie, spre exemplu rapiţă, funcţie de condiţiile meteo ale anului respectiv, compania de seminţe, în schimb, trebuie să îşi planifice producţia de seminţe înainte cu 4-5 ani.

Suprafeţele cele mai mari sunt ocupate de cereale, porumbul a ocupat o suprafaţă cuprinsă între 10-25%,în perioada 2007-2012, restul reprezentând cereale păioase. În medie, cu producţia obţinută la un hectar de lot semincer de cereale păioase se pot înfiinţa 20 hectare de cereale pentru consum, în schimb cu producţia obţintă pe un hectar de lot de hibridare de porumb se înfiinţează 170 de hectare cu porumb comercial. Multiplicarea seminţelor de plante oleaginoase s-a făcut pe 5-10% din suprafaţa totală de loturi semincere. Multiplicarea florii soarelui a reprezentat 33 - 66% din suprafaţa totală de oleaginoase, iar loturile de multiplicare de rapiţă au ocupat între 5 şi 20% din suprafaţa de multiplicare a plantelor oleaginoase. Pentru celelalte culturi, suprafeţele pe care s-au înfiinţat loturi de multiplicare au fost marginale fiind de 5 sau sub 5%, din total.