Bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2024 a fost suplimentat cu 192.500.000 lei, de la 270.000.000 lei la 462.500.000 lei, astfel încât să se asigure plata integrală a subvenției la motorină, aferentă perioadei 1 aprilie 2024 - 30 iunie 2024.
MADR informează că schema de ajutor de stat reprezentând reducerea accizei la motorină se aplică unui număr mediu de peste 17.600 producători agricoli, respectiv: persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice indiferent de forma de organizare și/sau organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare și/sau organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.
Resursele financiare totale sunt în valoare de 462.500.000 lei și se asigură din bugetul MADR pe anul 2024.
Agricultura, buget suplimentat pentru ca MADR să plătească subvențiile fermierilor
Campania 2024: Avans de 70% pentru plățile directe și 85% pentru intervențiile de dezvoltare rurală
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este foarte aproape de a dobândi statutul de Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole. Există un proiect de lege care a primit aviz favorabil în Senatul României, dar care acum bate pasul pe loc în Camera Deputaților, forul decizional.
Demersul ca Stațiunea din județul Timiș, de la Lovrin, să-și schimbe actualul statut este sprijinit atât de politicieni din vestul țării, cât și de fermierii din această parte a României, conștienți de importanța unui astfel de institut. De altfel, proiectul de lege a fost elaborat de deputatul de Timiș Gheorghe Nacov, iar Senatul și-a dat acordul încă de anul trecut. Conducerea SCDA Lovrin spera ca legea să fie promulgată încă de la începutul primăverii. „Lucrurile nu mai depind de noi, de SCDA Lovrin și de Academia de Științe Agricole și Silvice din România. Totul depinde acum doar de decidenții noștri politici. Dacă doresc să avem un Institut de Cercetări Agricole în vestul României, vom avea, dacă nu, nu! Până la urmă, noi ne-am făcut datoria. Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere științific, cred că putem fi considerați un institut, pentru că avem suficientă informație, suficientă experiență și rezultate cât să putem să ducem mai departe steagul acestei instituții ca institut și nu ca stațiune”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.
În ciuda tergiversărilor, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, este optimist că demersul va avea finalul dorit. „Proiectul de lege este la Comisia de Învățământ, unde am avut primele întâlniri și unde mai avem de clarificat unele aspecte. Sunt și interese de a nu-i da drumul, chiar și din zona Timișului. La încurcat se pricep mulți… Când trebuie să construiești ceva, este mai greu, dar, indiferent de cine intervine, eu sunt convins că vom ajunge la o finalitate, pentru că institutul este o necessitate și pentru zona de vest, și pentru România, dar și pentru ce înseamnă relațiile în regiunea noastră europeană.”
În acest moment, în zona de vest a țării nu există niciun institut destinat cercetărilor agricole, așa cum există în Serbia la Novi Sad sau în Ungaria la Szeged, două institute puternice care au creat și impus pe piață soiuri performante, bine aclimatizate pentru această parte a Europei și apreciate chiar de fermierii din România. „Un institut are întâi de toate acces la alte resurse financiare și chiar la dotări tehnice, fără de care nu poți ajunge la performanță. Pe de altă parte, ca stațiune, Lovrinul se poate înscrie pe proiecte europene, împreună cu celelalte două institute din zonă, cel de la Novi Sad și cel de la Szeged. Statutul de stațiune pe care-l are Lovrinul nu permite intrarea pe aceleași programe. Ăsta este unul dintre țelurile pe care le urmărește un viitor institut. Eu îndrăznesc să spun că, în viitor, activitatea tuturor stațiunilor din vestul țării ar trebui să fie coordonată de acest institut, începând de la Caransebeș – ovine, Arad – bovine, Minișul pe viticultură și, de ce nu, până la Livada, în nord-vestul țării”, punctează Valeriu Tabără.
Directorul SCDA Lovrin vorbește la rândul său despre impactul negativ pe care îl are această întârziere în tot ce înseamnă accesarea de fonduri și programe de cercetare. „Una este să alergi într-o cursă cu o mașină de 1.300 cm3 și alta cu o mașină de 2.000 cm3. Atunci când ești institut, stai la masă cu institutele. Când ești stațiune, stai la masă cu stațiunile. Pierdem nu doar timp, pierdem oportunități de finanțare și pierdem vizibilitate, până la urmă, pentru știința românească. Trebuie să ne dorim să fim acolo, în prim-plan. Dacă nu se dorește acest lucru, trebuie să știm foarte clar asta”, explică conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga.
O problemă importantă cu care se confruntă cercetarea românească este dată de resursa umană. E greu să aduci în cercetare oameni valoroși pe bani puțini. Profesorul Valeriu Tabără spune că salarizarea este o problemă pentru întreaga economie românească, nu doar pentru cercetare. „Modul în care este construit sistemul de salarizare este o problemă în sine. Sistemul nu este unul stimulativ și nici unul care să-ți dea predictibilitate, să-ți poți planifica viața pe termen lung. Un tânăr care se află la început de carieră trebuie să aibă garanția pe cel puțin zece ani că se poate dezvolta și-și poate întreține familia. Din păcate, în România, salariul este calculat și plătește timpul cât stai la lucru, nu ce realizezi în acest timp. Asta este o mare problemă. Salarizarea trebuie să aibă și o componentă stimulativă, în așa fel încât în timpul petrecut la lucru să produci ceva, să produci plusvaloare. Cercetarea ar trebui să beneficieze de același sistem de salarizare cu învățământul. În același timp însă, separat, trebuie construită o pagină de buget care să recompenseze activitatea academică și rezultatele concrete. Sperăm ca în felul acesta să putem aduce spre cercetare toate vârfurile din învățământul superior. Am creat în societate zeci de programe pentru anumite categorii de tineri, dar niciodată nu ne-am gândit la tinerii de elită. Avem nevoie ca această elită să producă aici, în România. Dacă prin ei producem plusvaloare pentru alții, pe care apoi să o importăm, vom fi pedepsiți prin subdezvoltare”, arată președintele ASAS.
Rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni
În anii `80, la SCDA Lovrin au fost create două soiuri de grâu care s-au bucurat de multă apreciere în piață: Alex și Ciprian, iar mai nou, cercetătorii de aici au lansat cu succes alte două soiuri de grâu care confirmă: Dacic și, mai ales, Biharia.
Tot la Stațiunea de la Lovrin au fost create patru soiuri valoroase de cânepă cu aplicații în industria farmaceutică, alimentară, dar importante și pentru producția de fibre.
Toate acestea sunt rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni de a avea propriul institut.
Viitorul Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole de la Lovrin urmează să înglobeze și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Oradea, dar și Stațiunea de Pajiști de la Timișoara, care acum nu mai are personal, dar are patrimoniu. Rămâne să aflăm dacă, într-un an cu mare încărcătură electorală, politicienii vor găsi timp să dea undă verde pentru înființarea primului institut din vestul României, în câmpia Banatului, la Lovrin.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024Abonamente, AICI!
Pe Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, l-am mai avut invitat în paginile revistei noastre, de mai multe ori, dar personalitatea, experiența și erudiția bine-cunoscute ne determină să ne dorim să îi aflăm opinia în cât mai multe chestiuni pe care le întâlnim azi în agricultură, de aceea ne bucurăm ori de câte ori va fi de acord să stea de vorbă cu noi.
Reporter: Ce reprezintă astăzi cercetarea agricolă? Sunt 63 de institute și stațiuni de cercetare, care au mai rămas, urmează reorganizare?
Valeriu Tabără: Nu. Deocamdată, rămân așa. Sperăm să le putem păstra, pentru că numărul pe care-l avem, și, mai ales, locația lor sunt absolut necesare pentru a răspunde problemelor specifice pentru fiecare zonă, aș spune chiar microzonă, în parte. Sistemul de cercetare în agricultură a fost construit cu acest scop acum aproape o sută de ani, de-a lungul cărora s-a făcut simțit în evoluția agriculturii și a spațiului rural românesc, dar și în evoluția României în general, ca țară cu o economie în care agricultura joacă un rol determinant. Pe cele nouă secții pe care le avem noi, care sunt, de fapt, domenii de activitate ale agriculturii și cercetării științifice, avem institute și stațiuni și sunt formate colective de cercetare, cu preluarea unor problematici din generație în generație.
Așa se face că România dispune la această dată, cred că printre puținele din Europa, de experiențe de lungă durată, în special cele care privesc fertilizarea și evoluția însușirilor solului, dar și a unor însușiri de producție ale solului și nu numai, de peste 70 de ani. Doar Marea Britanie și Germania mai au ceva asemănător, dar nu la aceeași extindere. Nu mai vorbesc de restul băncii de date experimentale, adunate de-a lungul anilor, care sunt un adevărat patrimoniu pentru România, greu de găsit în alte părți.
„Dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță.”
Reporter: Ați vorbit de bănci de date și mi-a fugit gândul la băncile de gene. Avem la Suceava, parcă ceva, și mult-trâmbițata, discutata, de la Buzău.
Valeriu Tabără: Este o bancă de gene în toată regula la Suceava, sigur, nu la mărimea la care există în alte zone ale globului, dar este o bancă de gene care, prin efortul unei echipe excepționale și prin extrem de multe greutăți, începând cu activitatea dr. Mihai Cristea, pentru că el i-a pus bazele, și continuând cu actuala conducere, se încadrează în rețeaua internațională, este recunoscută de FAO și participă la absolut toate activitățile legate de ceea ce înseamnă specificul băncilor de gene la nivel mondial. Ceea ce este la Buzău este mai mult un depozit de semințe, pentru că o bancă de gene implică multe alte lucruri, o activitate specifică. Mai ales că nici n-am putea să ținem două bănci de gene cam pe același domeniu, pentru că și colecțiile de tomate și de legume, și de fasole, plante medicinale, plante furajere, nu mai vorbesc de cereale, se găsesc în Banca de gene de la Suceava. Sunt vreo 24.000 de astfel de forme și mai sunt în locație până la 50.000. Dacă se va pune problema, ne vom concentra atenția și susținerea astfel încât banca de gene de la Suceava să poată să continue cu succes procesul de colectare și de gestionare a genelor care se găsesc în România.
Sigur că avem probleme importante în alte două domenii, și anume în viticultură și pomicultură, unde, din păcate, n-am reușit să facem prea multe, deși avem colecțiile constituite, însă până la gestiunea corectă și conform regulilor unor bănci de gene mai este puțin timp. Facem demersuri, se pare că există receptivitate și la nivelul de conducere: a Guvernului, a Ministerului Agriculturii, la Parlament, în așa fel încât în perioada următoare să putem constitui și organiza banca de gene și în aceste două domenii, mai ales că a fost antamată o colaborare și cu colegii din Republica Moldova, să facem această bancă de gene pentru întregul spațiu românesc. Însă problema este că nu trebuie să întârziem prea mult. Dar una dintre problemele cele mai mari este Banca de gene din zootehnie. Și aici există anumite preocupări, se pare că foarte mulți n-au înțeles ce înseamnă o astfel de bancă de gene și faptul că în aceste schimbări climatice și în ce se întâmplă la această dată la nivel, și regional, dar și mondial, partea cea mai în pericol este zootehnia și, practic, animalele. Ele sunt cele care pot dispărea la un moment dat și să nu le mai poți reface.
Ucraina a avut un model de bancă de gene pe zootehnie. Din păcate, se pare că atunci, în prima perioadă a atacului rusesc, printre instituțiile distruse a fost și banca de gene de zootehnie de la Harkov. Noi am intrat imediat în contact cu ei, pentru că în cadrul Asociației Academiilor Europene suntem într-o relație bună cu ei, dar, din păcate, nu s a mai putut transporta nimic pentru a putea să aducem și să gestionăm la Suceava parte din ce aveau ei. Ceea ce este important acum este că Banca de gene de la Suceava este solicitată în câteva țări din fostul spațiu sovietic de a participa la organizarea unor bănci de gene – cazul Georgiei, de pildă.
„Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi.”
Reporter: Să discutăm în continuare despre provocările cercetării agricole românești, având în vedere ultimele evoluții în ceea ce privește cercetarea, realizarea de soiuri și hibrizi pe plan european și mondial, biotehnologii, tehnici genomice.
Valeriu Tabără: În primul rând, vreau să spun ce am mai spus și altă dată: în orice economie, dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță. De ce? Pentru că rezultatele de cercetare, din orice domeniu, încep să fie din ce în ce mai scumpe. Urmărind multe dintre discuțiile internaționale, și nu de acum, sunt de foarte mult timp în ele, pot spune că cercetarea agricolă va fi fundamentul pentru ceea ce înseamnă viața pe pământ. Nu cred că e o problemă că populația crește, ci cum produci hrană pentru acești noi locuitori ai Terrei.
Părerea mea este că prin cercetarea care este la această dată, prin potențialul exploatat la nivel mondial, lumea are extrem de multe rezerve. Am pe masă, în lucru, activitatea lui Norman Borlaug, el fiind primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru realizări extraordinare în agricultură. A fost pentru prima dată în istoria lumii când un om, prin perseverență și aplicând rezultate de cercetare, a reușit să blocheze extinderea foametei în lume. Și nu numai atât, a făcut din țări, care erau de obicei abonate la foamete – India, Mexicul, țările din sudul Asiei, parte din țările latino-americane, țările africane –, chiar exportatoare de cereale – cazul Indiei, care este exportatoare de grâu și de orez azi; Mexicul este exportator de grâu. Ce s-a întâmplat atunci, în anii ’60-’70? Descoperirile din genetica moleculară, începute încă din prima parte a secolului 20, care au culminat cu descoperirea ADN-ului, au dus la două domenii de revoluție în lumea științei: în medicină și în agricultură. Realizarea unor soiuri de grâu mai pitice, cu capacitatea de a valorifica îngrășămintele, reducerea taliei la orez și creșterea cantităților de îngrășăminte, îmbunătățirea tehnologiilor, introducerea irigațiilor, a sistemelor de protecție, toate sunt elemente ale revoluției verzi.
Dar la această dată, problema numărul unu a țărilor care au potențial agricol este nu să se bazeze pe import de cercetare, ci să-și poată produce singure cercetarea. Și, mai ales, să producă cercetare care să aibă rezultate care să răspundă condițiilor climatice particulare fiecărei țări, dar și fiecărei microzone. Că aici este marea problemă a României, care nu este o țară oarecare la nivel european. Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi. De exemplu, la porumb noi avem de obicei în fiecare an, cu tot Green Dealul european, la 1 iulie începe uscarea porumbului și a florii-soarelui în Bărăgan. Prin 15 august, de multe ori începem să recoltăm floarea-soarelui. La porumb aproape nu mai avem ce recolta. Problema nu este seceta pedologică, ci arșița atmosferică, indicele de ariditate — acel raport dintre temperatura aerului și umiditatea relativă a aerului, când umiditatea relativă a aerului se apropie de 30% planta de porumb nu mai are cum să reziste — și temperaturi foarte înalte — dacă patru zile stomatele la porumb nu se deschid, rămân închise, și așa rămân dacă temperatura se menține în aceste patru zile la valori peste 20°C, cum sunt în iulie-august, practic planta nu-și mai revine niciodată. Și asta e marea provocare, de a crea plante care să tolereze astfel de șocuri termice și de umiditate. De pildă porumbul, eu l-am asemănat întotdeauna cu sorgul, la care închiderea stomatelor începe la 38-40°, în timp ce la porumb începe la 28-30°. Această diferență de 10°C s-ar putea foarte ușor transfera printr-un schimb de gene sau anumite fracțiuni de genom, care să scoată porumbul de sub raza aceasta a secetei atmosferice. E un exemplu, sunt și altele, pentru că din păcate zona noastră, Bărăgan, Dobrogea, supusă deșertificării, nu este legată numai de porumb. Afectează pășunile. Ne punem problema: ce fel de zootehnie vom face în viitor?
„În lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare cărora le dă drumul pe piața UE.”
Reporter: Deci ar trebui să vorbim despre biotehnologii, de noile tehnici genomice.
Valeriu Tabără: Noi nu prea vorbim în România, pentru că și aici intrăm cu zonele acestea de politică, de politizare, de decizii administrative, uneori e de neînțeles cum putem accepta așa ceva. Dar la nivel mondial, la această dată, sunt două tipuri de agricultură. Noi vorbim de agricultura Uniunii Europene, e adevărat, o agricultură care a fost și este în continuare o agricultură performantă, dar să nu uităm că în lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare la care se dă drumul pe piața UE.
Reporter: Vă referiți la legislația care constrânge fermierul să utilizeze anumite tehnologii.
Valeriu Tabără: Din păcate, această legislație se duce prea mult pe constrângerea elementului de bază, care este producătorul și care este direct legat de natură. În restul lumii este o agricultură care se face pe mai mult de 300 de milioane de hectare. Și nu vreau să încep cu SUA ca performanță, sau cu Canada. Dar uitați-vă ce s-a întâmplat în Brazilia și Argentina, Brazilia devenind în ultimii 20 de ani cea mai mare producătoare de proteine din lume, și proteină vegetală, și proteină animală, și performanță în agricultură – carne. Argentina, la fel. Nu mai vorbesc de Australia, Africa de Sud, încep țările asiatice unele dintre ele, inclusiv Bangladesh, despre care nu prea a vorbit nimeni. Nu se spune că acolo există niște institute de biotehnologie excepționale, prezente la toate manifestările de anvergură mondială. În timp ce în Europa se pune un fel de restricție artificială, poate o cenzură mai dură decât cea care a fost în timpul Inchiziției, față de ceea ce înseamnă dezvoltarea – nu e vorba de a crea forme sau organisme noi care să fie împotriva naturii sau împotriva a ceea ce înseamnă preceptele de alimentație și așa mai departe, sau să fie în contradicție cu mediul. Pentru că venim cu două exemple. Soia zisă „modificată genetic”, obținută prin biotehnologii. În primul rând, soia nu are corespondent în natură, în zonele noastre, iar în al doilea rând, ea se polenizează cu floarea închisă, este o plantă cleistogamă, ca și alunele de pământ. Avem cartoful – cartoful modificat genetic. N-are corespondent în natură, n-are cu cine se încrucișa, deci se înmulțește vegetativ. Cum să-i impurifici?
Problema aceasta cu biotehnologia a început în 1996. Practic, atunci a fost generalizată în lume și a început extinderea culturilor de OMG-uri, în primul rând cu soia, porumbul, a urmat sfecla de zahăr, este o modificare excepțională la bumbac împotriva atacului de Helicoverpa armigera, de omida capsulelor; apoi este acea realizare senzațională pentru populația asiatică, orezul galben.
O altă problemă: noi discutăm despre mediu, eliminarea pesticidelor. Păi nu le poți face în condițiile în care ai schimbări climatice, în care numărul și agresivitatea agenților patogeni și a dăunătorilor crește și tu să nu ai rezistență naturală. Nu mai poți apăra producția decât intervenind cu substanțe de combatere. Or, prin astfel de biotehnologii poți crea forme cu toleranță și cu rezistență artificială. Și am dat un exemplu existent în România: de pildă, Portulaca oleracea, iarba aceea grasă, este o buruiană căreia nu-i dai prea mare importanță. În Dobrogea, de pildă, o întâlnești exact în perioadele de secetă, pe terenuri foarte bătătorite, pe cărări chiar. Se face de un diametru până la un metru. Dacă o iei și o strângi, culegi un pahar de apă din ea, care este apă de băut. Cum Dumnezeu face această plantă să acumuleze, pe seceta aceea cumplită, unde la nivelul solului se ajunge până aproape de 60°C, ea acumulează apă și rămâne verde? Gena aceea, pe mine, ca ameliorator, cercetător, mă interesează s-o iau și s-o transfer, de pildă, la sfecla de zahăr sau la oricare altă plantă. Nu este nicio problemă, nu-mi aduce un lucru rău, ci unul bun.
Și mai dau un exemplu, pentru că și noi, fitotehnicienii și botaniștii, spunem că sistemul radicular la cânepă e dezvoltat și dă rezistență la secetă. Nu e așa! Și frunza contribuie fundamental în reglajele acestea la metabolismul apei. Și vă dau cazul cânepei sălbatice, pe care o întâlnim în Dobrogea, în Bărăgan, în toate zonele unde este tăpșanul foarte călduros, pe marginea drumului. Rădăcina la cânepă este 8-12% din întreaga plantă – de ce rezistă la secetă? Pentru că frunza are mecanismele fiziologice diferite în a valorifica și a echilibra metabolismul apei și al celorlalte substanțe care intră în ea. Or, acest mecanism mă interesează.
Uniunea Europeană prea se joacă și se joacă de mult. Ne-ați auzit aici, că ați fost mereu alături de noi. Prima dată în ultimii patru ani, când a apărut programul dnei Ursula von der Leyen cu Green Deal, aici stând și analizându-l cu creionul în mână, am spus că el nu va reuși.
„Începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor.”
Reporter: El a apărut fără să aibă în spate vreo analiză asupra impactului.
Valeriu Tabără: N-a avut suportul științific. Inclusiv chestiunea aceasta cu dioxidul de carbon este o chestiune discutabilă. Nu așa trebuie pusă problema. Pentru că de-a lungul secolelor, dacă ne uităm la proporția de dioxid de carbon din atmosferă, nu s-a modificat. Apoi, dioxidul de carbon este component de viață. El este primul care intră în crearea substanțelor organice. S-ar putea crea viață fără dioxid de carbon? Cum să se creeze? În procesul de fotosinteză, dioxidul de carbon este la fel de important ca oxigenul. Și aici sunt chestiuni de discutat, și ar trebui mult mai multă atenție dată științei – sigur, științei care nu intră în sistemul speculativ, pentru că și știința speculează. Dar eu vă dau un exemplu ca argument: începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor. Schimbarea moleculelor sintetice din medicamente cu formule naturale. Vrem-nu vrem, ne va duce spre ceea ce înseamnă biotehnologie ca să pot să cresc substanța activă acolo. Dar de ce n-aș crește, de pildă, calitatea în grăsimile produse de soia? Aminoacizii. Sau structura uleiurilor din plantele vegetale. De ce nu am merge mai departe, pentru că biotehnologiile se pot aplica foarte bine și la animale. Noi vorbim prea puțin de problema aceasta a animalelor. A apărut doar „oaia Dolly”, dar am văzut astfel de realizări în China, de pildă. Pentru că acolo cercetarea nu stă pe loc. Sunt extensii, sunt dotări tehnice acum noi, sunt formări în universități pe specializări aproape de domeniul visului sau SF-ului.
Mi-a mai scăpat o chestiune: fiziologie, genetică, ameliorare, dar nu facem microbiologie, într-o lume în care problema aceasta a microvieții este una de o importanță colosală. Inclusiv pentru sol, pentru plante.
Iată numai în domeniul brânzeturilor sau în domeniul vinurilor câte tipuri de fermenți și de microorganisme trebuie să ai ca să poți să dai calitate.
Reporter: Ce are cercetarea agricolă românească acum de valoare, astfel încât să ne batem de la egal la egal? Spre exemplu, soiurile de cereale românești au fost cele care au rămas la sufletul producătorului nostru și au avut procent bun de vânzare, peste 50%-70%, până în ultimii ani.
Valeriu Tabără: Cel mai bun lucru pe care-l are România este că are un sistem organizat de cercetare în agricultură. Mai bine spus, în biologie aplicată. Care nu-i trebuie foarte mult ca să poată să se ducă spre zona de performanță. Apoi, încă are oameni formați din generațiile anterioare și care mai au capacitatea de a forma noi oameni, fără costuri foarte mari. Are, de asemenea, o oarecare dotare tehnică, o organizare a cercetării pe care nu foarte multă lume o are, pe sistemele moderne și pe cele care dau certitudine că se pot obține rezultate.
Ce nu are cercetarea? În primul rând, nu are prioritate în decizia politică și administrativă. Cercetarea, din păcate, în România, nu e vorba doar de cea agricolă, este pe ultimul loc în continuare, ca finanțare, ca atenție; uitați-vă și acum la sistemul de salarizare, este sub orice critică, când acest sistem de cercetare ar putea să fie nu colectorul, ci beneficiarul, odată cu întreaga economie, al vârfurilor produse de învățământul românesc, în principal. Șefii de promoție – unde s-au angajat în ultimii ani șefii de promoție? A interesat pe cineva? S-au dus afară. Unii nici măcar nu lucrează pe domeniile lor. Un realizator, un șef de promoție care-mi produce soiuri, care-mi produce tehnologii noi, care-mi produce un element nou este la fel de important, dacă nu mai important decât un sportiv care câștigă două-trei medalii de aur la olimpiadă. Pentru că acest om produce o viață întreagă într-un sistem. Noi am îndepărtat acești oameni. Asta nu are acum sistemul românesc: nu are oameni, resursa umană la nivelul la care ar putea să aibă. Dar revin: România are structura, are organizarea, are băncile de date, nu începe de la zero, are o bază materială care, chiar dacă nu este performantă, ea poate fi… și, sigur, lipsește o dotare tehnică la vârf și resursa umană care să fie stimulată să vină să fie formată pentru așa ceva. România nu ar trebui să fie importatoare de materiale de cercetare, ea trebuie să fie exportatoare.
Reporter: Care sunt posibilitățile de finanțare astăzi, pe care le are cercetarea, pentru a se dota și a reuși să atingă nivelul de performanță de care ați amintit?
Valeriu Tabără: Vă spun ca să știe multă lume, dar după 1990 finanțarea cercetării agricole a reînceput prin 2016. De prin 1990 până în 2016, practic cercetarea agricolă n-a fost finanțată. A fost lăsată la voia întâmplării, dar nu numai atât, i s-au luat și bazele care produceau surse financiare ca să poată să-și ducă cercetarea.
„Apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale!”
Reporter: Vreau să discutăm și despre faptul că veniți din agricultură, dintr-o familie de agricultori, dintr-o zonă extraordinară a României, din Apuseni, de la Sălciua.
Valeriu Tabără: Da, din zonă de munte care n-a fost cooperativizată niciodată. Eu mi-am tăiat vârfurile de la opinci, pentru că eu am purtat opinci până în clasa a VIII-a, până am mers la liceu. Cu opincile mergeam la coasă, nu cu bocancii. Și atunci dimineața pe rouă te mai duceai un pic cu opinca, numai că era groasă, și îi tăiai vârful cu coasa… să cosești la o pantă de 45°, 50°, 60° nu e chiar simplu. Sau să încarci carul cu fân și să nu se răstoarne, de pe la 800 m altitudine, și să-l cobori.
Reporter: Singur la părinți?
Valeriu Tabără: Nu, trei frați. Dintr-o familie de țărani. Tatăl meu a fost și el muncitor necalificat, a lucrat la Baia de Arieș, în sistemul de acolo în care țăranul cu muncitorul era cam același lucru, adică noaptea se duceau la schimbul de noapte, iar dimineața, după o foarte mică pauză, punea mâna pe coasă, pe sapă, pe tot ce era gospodărește ca să-și ducă și munca de țăran.
Reporter: Deci v-ați născut într-o familie în care n-ați fost deloc menajat, ați fost introdus direct la treabă împreună cu frații.
Valeriu Tabără: Da, de la 5-6 ani ne trimitea cu vaca la pășune, cred că mai mult avea grijă vaca de noi decât noi de vacă, dar de pe la 7-8 ani am avut uneltele făcute special pentru noi, pentru copii, inclusiv coasă mai mică, o aveam în mână. Nu ne cerea nimeni să facem minuni, dar să dai cu ea să te înveți aia o făceai de mic, și nu o făceam numai noi. Aproape toți copiii de gospodari, indiferent unde lucrau părinții. Eu nu știu să fi fost cineva să fi rămas acasă. Toată lumea eram cu o anumită treabă de făcut. Practic, noi i-am învățat pe Eminescu și pe Coșbuc stând la vaci sau în pauzele de întors otava, fânul, de făcut clăile și așa mai departe.
Reporter: Și asta ați făcut-o tot timpul cât ați fost…
Valeriu Tabără: Da, până eram student, toate vacanțele, cu foarte mici excepții când eram student, le-am făcut acasă, la coasă, la fân. Și când m-au luat prima dată, de am ajuns ministru la Agricultură, m-au luat din brazdă, de la coasă.
Reporter: Credeți că perioada asta, comparând-o cu aceea, în care părinții își oblojesc copiii, nu-i mai duc la muncă, îi cocoloșesc, face bine?
Valeriu Tabără: Nu știu dacă-i cocoloșesc. Cred că le îngreunează viața. Pentru moment, pare că este o favorizare pentru copii, dar, pentru ceea ce înseamnă viitorul, nu cred. Pentru că eu cred sincer că un copil – și eu am doi copii, au crescut tot acolo la munte, la părinții mei și alături de părinți la fân, la tot felul de lucrări. Ei se obișnuiesc prima dată și vin în contact cu ceea ce înseamnă rosturile vieții. Toate elementele vieții, de la tinerețe și până la bătrânețe. Cred că un copil trebuie să știe toate lucrurile acestea, să nu-i fie ascunse. Cred că acolo când îi cocoloșesc sau când pe un copil nu-l lasă să iasă, sau pe tânărul de lângă tine, la contactul direct cu problemele vieții, nu fac decât să-i îngreuneze viața. Și eu cred că partea aceasta, și nu întâmplător, cred că au fost perioade când zonele rurale au dat oameni de foarte mare valoare tocmai datorită acestor contacte legate de viața reală de acolo. Mie-mi pare rău că școala la această dată și educația în mediul rural practic elimină din potențialul științific și nu numai, potențialul unei comunități întregi, partea aceasta de rural.
De la Școala generală din Sălciua, în 1963, noi am intrat 14 numai în liceul din Baia de Arieș, 14 din aceeași clasă. Când am terminat liceul din Baia de Arieș, care se bătea cu liceele de la Cluj, Turda, din 32 de elevi, 28 am terminat studii superioare. Cu olimpiade, cu absolut toate concursurile posibile. Astăzi nu mai auzi de ele.
Reporter: Să mai facem un pas, apropo de pasiunea pe care ați avut-o întreaga viață și o aveți în continuare pentru agricultură. De la liceul din Baia de Arieș ați ajuns la agronomie. Cum? De ce a fost așa?
Valeriu Tabără: Eu n-aș spune că a fost o pasiune, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care probabil copiii de la țară nu-l spun sau nu l-au spus. Noi abia așteptam să vină școala, să se termine vacanța. Atât era de greu în perioada de vacanță, pentru că lucrai de dimineața, de la patru, până seara la zece, erai în câmp cu tot ce trebuia. Adică, duceai gospodăria cu părinții alături sau uneori chiar îi înlocuiai. Eu nu spun că mi-a venit pasiunea de agricultură, că asta a fost. Eu am vrut să fac istoria. La Baia de Arieș însă m-am întâlnit cu un profesor, mie mi-a fost și drag, am și făcut cu el prima dată Capitolul 5 din biologie, care era genetica moleculară; până în 1965-1966 nu se predase, nu aveai voie să predai genetică moleculară. Era Miciurin & Lysenko, știința sovietică. Am făcut atunci, eram destul de bun la biologie și profesorul meu, care făcea parte din echipa de concurs sau făcea uneori parte la Facultatea de Agronomie de la Cluj, mi-a spus odată „tu dai importanță foarte mare istoriei, dar să știi că tu ai fi excelent pentru agronomie”. I-am spus: știți, eu mă pregătesc pentru istorie. Și am și dat admitere la Istorie universală, voiam să fac arheologia, istorie-filozofie cu cele două secții. Au fost 20 pe un loc la Cluj, la Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie-filozofie, secția Istorie universală. Și am picat în primul an, nu la mare diferență, dar am picat. Ce înseamnă un destin… M-am dus și am făcut un an de tehnică financiară la Timișoara, care mi-a prins în viață senzațional. Aveam rude acolo, se înființase Facultatea de Științe Economice atunci, în 1967. N-avusesem timp să mă pregătesc. Când am ajuns acolo am văzut, era și concurență foarte mare, și am zis: mă duc și fac armata – pentru că noi, băieții, eram atunci imediat chemați – și mergând pe stradă m-am întâlnit cu o verișoară care-mi zice: de ce să te duci? Uite, se dă admitere la tehnică financiară postliceală, îți trebuie matematică și încă ceva, dar la nivel de uman, nu de real. N-aveam nicio problemă. M-am dus și am intrat al doilea sau al treilea. Și m-am înscris, am urmat un an, dar după un an, concomitent cu anul respectiv m-am pregătit și am dat admiterea la Agronomie la Timișoara. Mi-am revizuit partea de istorie, n-am mai revenit asupra ei, a rămas o pasiune, și acum fac istorie și am o bibliotecă extraordinară. Și m-am apucat de agronomie.
Am terminat Facultatea de Agronomie la Timișoara, am devenit unul dintre cei mai serioși. Pregătire bună la aproape toate activitățile studențești. Am fost împreună cu colegul Daea, că noi am fost colegi de an, și ne țineam de treabă. Și am hotărât în anul cinci că mă voi duce să lucrez în viticultură. Ăsta a fost țelul meu: fac agronomie, dar mă voi duce la viticultură. În anul doi eu m-am dus și m-am înscris la Cercul științific de vinificație-viticultură, în care se intra foarte greu, doar dacă aveai de la 8,50 în sus. Nu puteai intra altfel, nu te primea profesorul. Și de acolo am participat la tot ce însemnau lucrări în toate podgoriile Banatului – de atunci ne știam. Mi-am făcut lucrarea de diplomă, am făcut practica la Șagu Arad, în podgoria de la Șagu, am pregătit atunci struguri, c-am și lucrat. Și când a fost repartiția, eu mă pregăteam, pentru că aveam fermă unde să merg, era fermă la Jidvei, fără să fie aranjat. Dar au apărut două-trei ferme viticole în țară și dusesem tratative, că se făceau atunci un fel de avantaje: ca să mergi să lucrezi în Insula Mare a Brăilei, îți dădea locuință la Brăila sau în București și erai fermier acolo. Și mi-a stat în gând, pentru că eu nu provin dintr-o familie bogată, să merg. Dar în momentul în care m-am apropiat de final, apăruse un loc la Lovrin, pe repartiția guvernamentală, și toți profesorii mei spuneau: „Nu, în cercetare Valeriu, la Lovrin!”. Și s-a întrunit Consiliul științific al facultății, mi-au dat recomandare – pentru că nu puteai rămâne în învățământ sau în cercetare fără recomandarea Consiliului științific – și am plecat cu repartiție guvernamentală la Lovrin. Aia a fost o a doua etapă a vieții mele, într-un colectiv senzațional, în care n-aveai scuze: ori te autoeliminai, ori trebuia să ajungi la nivelul lor, să te pregătești și să devii ca ei. Și am ales a doua variantă, aceea de a fi ca ei, să învăț de la ei – că erau oameni grei de tot, oameni cu realizări fantastice în cercetare.
Reporter: Deci primul loc de muncă, Stațiunea de la Lovrin, în 1973. Tânăr cercetător. Deci ați bătut la porțile cercetării…
Valeriu Tabără: N-am bătut eu, cât mi-au deschis alții porțile și m-au împins pe ușă înainte. Eu zic că m-au împins, efectiv. Mă și căsătorisem, soția îmi promisese că vine cu mine, plecăm din Timișoara, ei, nu s-a întâmplat chiar așa…
Reporter: Soția bănățeancă sau tot din zonă?
Valeriu Tabără: Soția mea a crescut la Timișoara, ea a rămas orfană de mică și tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al Bricului Mircea. În 1939, când a fost adus de la Hamburg, a scris și un jurnal – marinar simplu – dar este în Muzeul Marinei la Constanța cu acel jurnal, o chestie extraordinară făcută de tatăl ei. Am cunoscut-o la Timișoara, ne-am căsătorit… adică nu ne căsătorisem încă, dar eram…
Reporter: Era studentă tot la agronomie?
Valeriu Tabără: Nu, era funcționară. Am plecat la Lovrin, la Lovrin în prima lună m-am întâlnit cu unul dintre marii directori ai agriculturii României, Emil Vlaicu. Făcea parte din cei șase selecționați de Regina Maria pentru domeniul de la Banloc, din Timiș. Ani de zile a fost directorul unui IAS în apropiere de Lovrin, cu rezultate senzaționale. Unul dintre marii agronomi, bun prieten cu Nicolae Josan, cu Mureșan, cu care cred că a fost și coleg la Cluj. Și când m-am dus prima dată acolo, era în primul rând bucuros că mergea acolo prima dată un ardelean. El era de la Dej, extrem de încântat de faptul că vine un ardelean după câțiva ani buni. Și era să devin protecționist. Eram la el în birou când vine un telefon de la București de la un om pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care știam și care se numea academician Nichifor Ceapoiu, era șeful programului cânepă pe țară. Crease și soiul 153, primul soi, cu Carmaniola prin 1958-1960, și a scris una dintre cele mai bune monografii legate de cânepă, cred că la nivel mondial. Și sună telefonul de la București: „Ceapoiu la telefon. Domnule director, vedeți că trebuie să vă vină un tânăr absolvent de la Timișoara. Nu cumva să-l dați lui Șandru! E la mine la cânepă, la mine vine, la ameliorare la cânepă!”. Eu eram în fața biroului în picioare. Zice: „Ascultă, domnule, nu te pot da la Șandru – dar noi aveam oroare de Șandru, că știam că toți absolvenții din Timișoara nu se împăcaseră cu Șandru. Adică, mergeau și plecau…”. Și la cânepă am rămas. Am stat doi ani și jumătate, dar m-am pus la punct cu absolut toate problemele. Acolo m-am cunoscut cu domnul Iliescu. El vedea des la stațiunea Lovrin, când a fost mazilit în Banat, și eu înlocuiam pe cineva de la UTC care era în armată, și atunci participam la reuniuni. Dar nu eram comod, totdeauna aveam de spus câte ceva legat de situație. Și apoi s-a ivit o ocazie, la Universitate a crescut numărul de studenți și au avut nevoie de un asistent la fitotehnie. Și profesorul Fazekaș, care-mi fusese profesor la fitotehnie, i-a picat cu tronc să merg eu să dau concurs pentru postul de asistent. Și atunci, în 1976, în 19 decembrie – ziua când s-a născut fiu-meu – am dat concursul pentru postul de asistent. L-am luat. Dar nu te puteai duce când vrei, eu încă nu-mi terminasem stagiatura, eram inginer stagiar anul II, dar mi-a dat stafful științific, colectivul tot, mi-a dat recomandările și m-am dus la concurs. L-am luat, dar după aceea profesorul Josan, care era președintele Academiei, n-a mai fost de acord să plec de acolo, nu m-a mai lăsat să plec la Universitate. Avea nevoie de oameni, îl înțeleg. Niciunul după mine n-a mai plecat. Am făcut cu trei-patru colegi atunci și o grevă împotriva profesorului Josan și până la urmă am plecat de la Lovrin cu demisie. Dar am păstrat o relație extraordinară cu Lovrinul. Și nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte, atunci, în 1973, în septembrie, când se duceau tratative cu mine să mă duc la Lovrin – că am fost aproape forțat, că „acolo te duci, nu în altă parte”, rectorul, decanul, toți după mine – că eu voi ajunge vreodată să mă lupt să salvez Lovrinul, care era o stațiune puternică de tot. Nu putea să-mi treacă prin cap că eu aș putea ajunge vreodată acolo. Că eu o să conduc cercetarea, ca eu să fac legea după care se va conduce cercetarea românească și să devin atât de atașat. Pentru că eu am renunțat la extrem de alte multe lucruri și avantaje, și ca politician. La un moment dat un ministru, când s-a făcut Legea 45, făcuse o lege care era extrem de vulnerabilă. Cercetarea era vulnerabilă. Dar nu îndrăznea să vină cu ea la Parlament, pentru că n-avea cum să treacă. Eu nu puteam trece o lege în care, cu știința mea, să vulnerabilizez sistemul de cercetare românesc. Dacă o lăsam așa, astăzi nu mai exista deloc. Și atunci am impus regula Legii 110/1997. Astfel încât nu s-a mai putut lua, nu s-a mai putut desface, foarte greu iei de la cercetare acum teren sau patrimoniu și numai prin niște legi speciale. Dar se putea face. Între timp am ajuns, stăteam și mă gândeam, că am coordonat o carte scrisă pentru Nicolae Josan…
Reporter: Cu care, povesteați mai devreme, ați avut conflict.
Valeriu Tabără: În 4 martie 1977 — eram în plină criză, dădusem concursul și nu mă lăsau să plec, și trebuia să vin în audiență aici — m-am întâlnit cu decanul Facultății de Agronomie, Gheorghe Catrina — făceam naveta la Lovrin, iar el mergea la stațiune – și s-a oprit la mine și-mi spune „ce facem?, că e nevoie…” – o jumătate de an nu avea cine ține cursul, orele de lucrări practice. I-am zis: „Domnule profesor, mâine aș vrea să merg la București, într-o audiență la dl prof. Josan, să văd dacă nu obțin...”. De obicei obțineam cam tot ce-mi propuneam, dar atunci așa era, era puternic domnul președinte. La care decanul spune: „Nu te duce tu, că mă duc eu în audiență la el” – se cunoștea cu Josan. Și a venit, și a murit la cutremur în blocul Dunărea. Pe atunci era rector Ștefan Romoșan, lucrase în Ministerul Agriculturii și pe la Partid când era regiunea Banat, tipul destul de puternic pe picioare, dar Josan nu mai voia nici să răspundă la adresele rectorului: „Aprobați transferul!” și așa mai departe, pentru că eram încă în stagiaturi. Îmi zice: „Tu vii prin demisie”, zic: „Vin, dar mă puteți angaja? Sau mă trimite la dracu’ în praznic, rămân la dispoziția ministerului și mă dau unde vor ei”. „Vino, că te angajez! Numai tu să vrei.” Pentru mine nu era nicio problemă, cât pierdeam? Doi ani și ceva? Până la urmă, nu s-au pierdut nici ăia. Mi-am dat demisia la 1 mai 1977 și în 15 mai am fost la primele ore de practică cu studenții. M-am mai întâlnit cu Josan, de mai multe ori, iar acum eu am coordonat o carte scrisă la adresa lui, am decis să facem o distincție „Nicolae Josan, Meritul științific al Academiei” și am toate argumentele de ce trebuie făcută, și mă gândeam: „Ce-ar fi zis profesorul să vadă cine-i face chestii din astea după atâția ani? Unul care s-a tamponat cu el” – și ne-am cam tamponat… Cred că m-ați auzit că-i pomenesc de foarte multe ori numele, în momente delicate, în care unii puteau să comenteze că, vezi, Doamne, a fost... – că el a murit atunci, imediat după ce l-au arestat în decembrie 1989, de inimă rea a murit Josan. Dar la 24 de ani Josan a avut curajul să scrie conducerii partidului de atunci – apropo de ce discutam la început – că România în cercetarea agricolă nu trebuie să urmeze cercetarea sovietică sau doctrinele sovietice, pentru că nu ăla e viitorul. Și venise proaspăt absolvent de doctorat de la Moscova. Când a ajuns materialul în mâna lui Moghioroș și l-a citit, să-i cadă din mână! L-a apucat tremurul, că așa ceva nu se putea scrie și putea să ajungă în fața zidului de execuție, în sensul că în 1953-1954 nu discutau cu tine… și ăla a luat materialul și s-a dus cu el la Dej: „Uite, tovarășe, ce scrie tânărul ăsta aici!”. Și Dej a luat materialul. Și: „Ia cheamă-l încoace!”. Toți au rămas surprinși: cum să scrii atunci că să nu urmezi doctrina sovietică, a lui Miciurin? Era în plin avânt știința zisă sovietică. Și s-a dus Josan și le-a spus: „Nu ăsta e drumul. Uitați-vă în Marea Britanie, în Anglia, în Statele Unite cum se lucrează acum și s-au făcut mari descoperiri în genetica moleculară, care vor revoluționa lumea. În primul rând agricultura, și poate să scoată de sub spectrul foametei omenirea prin această chestiune – era genetician, în genetică-și făcuse doctoratul – plus în medicină vor fi realizări extraordinare datorită acestor cercetări. Și numai ei le fac. Nu e așa cum zic sovieticii…”. La care Dej zice: „Ce-ar fi dacă te-ai duce tu în Statele Unite?”. Și i-a dat o bursă de un an și s-a dus la firma Pioneer, și s-a întâlnit cu Garst. Roswell Garst a fost unul dintre marii susținători, în anii ’50, inclusiv pentru Institutul de la Fundulea. Și la firma Pioneer Josan a învățat genetică moleculară, modul cum să producă sămânță, hibrizi, și s-a împrietenit cu Henry A. Wallace, care a fost genetician și unul dintre cei care au făcut echipă cu marii descoperitori din genetica moleculară, vicepreședinte al SUA. Și a venit de acolo și a înființat Institutul Fundulea. Și i-au dat americanii 200 de linii consangvinizate. Plus, se pare, semănătoarea SPC6. Semănătoarea SPC6 a fost adusă din SUA aici, a ajuns la Fundulea, apoi a fost multiplicată, la Piatra-Neamț, și așa a luat naștere semănătoarea românească SPC6, 9 sau 12.
Reporter: Din 1968 până în 1975 sau mai încoace, foarte mulți conducători de IAS-uri, ingineri agronomi au mers la studii în America, în fiecare an.
Valeriu Tabără: Păi când, în primul mandat de ministru, am luat niște decizii legate cu carnea de pui suspendată, lăsa impresia că eu am o atitudine antiamericană. Dar în discuția pe care am avut-o cu ambasadorul american, eu am descris atunci ce trebuie să facem ca să reluăm relații durabile, nu speculative de piață, cum era cu carnea aia de pasăre.
Reporter: „Pulpele americane”.
Valeriu Tabără: Pulpele americane. În primul rând, i-am spus că vreau să reluăm pregătirile de specializare de prin anii ’70-’80, pentru că atunci inclusiv Angelo Niculescu a fost acolo. Toți marii agronomi pe care-i avem noi azi, Lucian Buzdugan, Dumitru Manole, Nițu și alții, au fost formați în SUA, au mers la niște lucruri extraordinare. Și asta aș vrea să refacem. Plus în învățământul superior: pe mine asta m-a atras. Cercetare – învățământ superior. Și acum mi-a rămas ideea. Acolo am o scrisoare către președintele nostru, să bage în Parteneriatul strategic și partea de agricultură, deci specializare învățământ superior, dar nu oricând: postdoctorat. Și cercetare științifică. Adică, să mă pot duce în SUA la institute și să fac șase luni de specializare, ca tânăr. Pentru că vă spun că învățământ superior de mare forță, cercetare științifică de mare forță în SUA se face, nu în Europa Occidentală. În Europa, exceptând Marea Britanie, nu se face ce trebuie. Se mai face acum în China. Pentru că în China, cei care formează acum, toți, au fost formați în SUA. Majoritatea sunt absolvenți de învățământ superior american sau britanic. Nu sunt din Germania sau Franța. Și sistemul de învățământ chinezesc, cu o disciplină mai de fier, este cu totul construit pe sistemul american.
Acum în lume nu se mai discută despre agricultură ecologică. Se discută despre sisteme echilibrate. Sistemul verde. Se vorbește la cele mai înalte congrese și forumuri științifice mondiale. Forumuri științifice mondiale în care intră numai academiile. Acolo nu se discută despre partea asta că nu dau aia și nu dau aia. Nu, trebuie să dau ca să fiu în echilibru, mai ales că apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale! Noi discutăm: „Fără azot!” – cum să fie fără azot, când eu am nucleotidele care sunt pe bază de azot? Viața este pe bază de azot; „Fără dioxid de carbon!” – ca să măresc producția în seră și solarii, eu trebuie să măresc concentrația de dioxid de carbon! Asta nu înseamnă că oamenii nu produc și dezechilibre, dar dezechilibrele nu sunt produse așa... cum se spune de către unii... în mod speculativ sau politic.
Reporter: Domnule profesor, noi vă mulțumim, avem încă multe de discutat, mai ales despre perioada de după ’90, când vom vorbi despre Valeriu Tabără și ca om politic, și ca om care a condus Ministerul Agriculturii, și apoi acum este la al doilea mandat de președinte al ASAS. Vă mulțumim încă o dată foarte mult că am reușit să stăm de vorbă…
Valeriu Tabără: Am zis că am și eu trei greșeli mari în viață, trei. Una, când am acceptat o dată să fiu președinte de partid, mi-am luat din libertate – că mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu liber; a doua, când nu am acceptat să fiu directorul executiv al Comitetului executiv al FAO, și am avut oferta pe masă, și nu o dată; și a treia greșeală făcută este că am acceptat al doilea mandat de președinte al Academiei.
Articol de: ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024Abonamente, AICI!
Mă voi referi la unele restricții stabilite de Comisia Europeană pentru a evita lucrările solului în vară, în perioada iunie-septembrie. O fac pe baza unei experiențe însușite de-a lungul întregii vieți de peste 90 de ani, trăind în agricultură și lucrând în toate formele de activitate agricolă. Experiența însușită pe acest parcurs mă obligă să fac unele observații la restricțiile respective. Prin urmare, cam așa trebuie judecate lucrurile, ca în rândurile de mai jos.
De la început afirm că sunt pentru agricultura conservativă și agricultura de precizie cu extinderea digitalizării, dar când sunt condiții corespunzătoare. Menționez că la Institutul Fundulea sunt experiențe cu lucrări minime și cu semănatul direct în teren nelucrat încă din anii `60. Până atunci însă să se aplice corect tehnologia clasică. Cel puțin pentru condițiile din România, restricțiile respective nu sunt cele adecvate.
Solurile din țara noastră au un conținut mai ridicat de argilă, fiind expuse fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat, solicitând mai mult lucrările solului.
Unele afirmații, că prin efectuarea arăturii în timpul verii sunt distruse microorganismele din sol, în parte sunt adevărate. Dar sunt distruse numai cele din stratul superficial care vin direct în contact cu razele solare. Prin arătură se afânează solul, se oxigenează, se încorporează materia organică creându-se condiții optime pentru înmulțirea microorganismelor care depășesc cu mult nivelul dinainte de arătură, dovadă stau rezultatele de mai jos.
În România se efectuează arături în peste 90% din suprafața arabilă. Și dacă tot se execută arături, de ce să nu fie făcute în timpul optim?
Pentru înființarea culturilor de toamnă se acordă două-trei săptămâni în octombrie. Însă, rapița și lucerna se însămânțează în timpul verii. Semănatul de calitate are loc într-o arătură efectuată din timp, cu terenul așezat, cu densitatea aparentă de cel puțin 1,3 g/cm3, cu capilaritatea refăcută pentru a asigura aportul capilar al apei la nivelul seminței.
În țara noastră, în majoritatea anilor, toamnele sunt secetoase. Se ară pe teren uscat, se scot bolovani, pentru a căror mărunțire sunt necesare treceri repetate cu utilaje grele, se prăfuiește, praful astupă porii solului, precipitațiile nu se mai infiltrează, se scurg, produc eroziune, băltește, apa se evaporă, se formează crustă care împiedică eliminarea CO2 toxic din sol și împiedică aerisirea foarte necesară.
Ca să se execute arături de calitate, trebuie prins momentul optim, pe care numai specialistul din fiecare unitate îl stabilește, cunoscând fiecare parcelă.
Sunt situații când chiar la nivelul unei comune plouă într-o parte 25-30 mm, iar alături nu dă nicio picătură.
Traseul tehnologic corect
Imediat după recoltarea culturilor de vară, în spatele combinei, în aceeași zi sau cel târziu în ziua următoare, se intră cu grapa cu discuri care continuă mărunțirea resturilor vegetale tocate de combină și repartizate uniform pe teren, precum și a miriștei și rădăcinilor pe care le amestecă cu stratul superior al solului, formând un mulci. În mulciul respectiv sunt asigurate condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei, contribuind la reducerea gradului de îmburuienare și la evitarea apariției samulastrei în culturile următoare. Se formează un covor vegetal destul de consistent, cu rolul culturilor de acoperire. Apa din precipitații se acumulează și se conservă în sol, covorul vegetal protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie, de arșiță, valorifică CO2 și energia solară, consumă îngrășămintele rămase de la cultura anterioară, precum și nitrați, evitând levigarea acestora și poluarea apei freatice.
În anii cu precipitații normale, din acest covor vegetal am obținut 40-50 t/ha masă verde, pe care am încorporat-o în sol. Important este să se urmărească evoluția covorului pentru a fi tocate înainte de a produce sămânță sau înainte de executarea arăturii.
Pentru rapiță, lucernă, se urmărește efectuarea arăturii la sfârșit de iulie, început de august, după o ploaie mai consistentă, de 20-30 mm.
Pentru însămânțările din octombrie, arătura se va efectua cel târziu în prima decadă a lunii septembrie, pentru ca solul să fie așezat.
Cum ploile de vară sunt rare, în cantități mici și pe suprafețe restrânse, nimeni de la București, și cu atât mai mult de la Bruxelles, nu poate spune când este momentul optim pentru efectuarea arăturii într-o anumită parcelă, ci numai specialistul locului respectiv.
Marele nostru agronom, academician Gh. Ionescu Șișești, spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul și-l observăm continuu”. Și mai departe: „Trebuie să simțim pământul în toate nesfârșitele lui nuanțe de organism viu. Numai atunci vom putea întrebuința unealta corespunzătoare, la momentul cel mai potrivit, pentru a obține rezultatul cel mai bun”.
De asemenea, mari agronomi ai Bărăganului aveau o vorbă: „Pe teren trebuie să intri când te primește, dar să nu-l faci să te aștepte”.
Procedând în acest fel, rezultatele experimentale demonstrează următoarele:
Cantitatea de apă în arătura din iunie, determinată toamna, a fost cu 230 m3/ha mai mare față de arătura din septembrie;
În arătura de vară crește cantitatea de nitrați de 2-5 ori, de fosfor de 3-5 ori, dar și cea de KCa;
Sporul de producție la grâu a fost: arat în octombrie = 100%, în septembrie = 110%; în august = 138%; în iulie = 151% și în iunie 179%.
În ceea ce privește cantitatea de nitrați acumulată, o experiență riguroasă arată următoarele:
Arat toamna la 10 cm = 32,4 kg/ha;
Arat vara la 20 cm și toamna la 10 cm = 120,7 kg/ha;
Arat toamna la 20 cm = 18,6 kg/ha;
Arat vara la 10 cm și toamna la 20 cm = 141,7 kg/ha.
Grâul în arătură de vară este mai viguros, bine înfrățit, mai rezistent la ger și secetă, cu producții de mai bună calitate (substanțe proteice, gluten) și cu recolte mai mari.
Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU
„Sunt fiu de țărani și până la vârsta de 15 ani am trăit în familie participând la toate treburile gospodărești și activitățile din câmp. În anii `50 am absolvit o școală medie tehnică agricolă cu durată de patru ani, care avea fermă didactică de 150 ha, cu toate sectoarele, și era lucrată numai cu elevii. Apoi am urmat și am absolvit și Facultatea de Agricultură la București, au fost cinci ani cu multă practică, iar anul V numai practică. După absolvirea facultății, am început activitatea în unități CAP, SMT și IAS. Când s-a publicat concurs de admitere la doctorat în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice, m-am prezentat, am fost admis și timp de patru ani am pregătit teza de doctorat în câmpurile experimentale și laboratoarele ICCPT Fundulea, după care am susținut teza și am fost declarat doctor în agronomie. Am intrat apoi în învățământul agricol preuniversitar timp de 20 de ani, în cea mai mare parte la Liceul agricol Fundulea, și am făcut practică cu elevii în câmpurile și laboratoarele institutului. Ultimii 20 de ani am activat în cercetarea agricolă de la Fundulea și m-am ocupat de cercetări în domeniul mecanizării lucrărilor agricole, având o permanentă colaborare cu Institutul de Mecanizare (INMA) București. După pensionare, am fost solicitat de o societate agricolă privată pentru a organiza și conduce timp de cinci ani această unitate ce cultiva 5.000 ha cu cereale și plante tehnice. În continuare locuiesc în colonia din curtea INNA Fundulea și sunt la curent cu problemele și noutățile din cercetarea agricolă. De peste 50 de ani public în revistele agricole articole cu caracter științific și tehnologic, depășind 1.200 de articole publicate.” – prof. dr. ing. Vasile Popescu
Articolul a apărut în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită acordarea unor autorizații temporare pentru utilizarea neonicotinoidelor pentru tratarea semințelor folosite la însămânțarea culturilor de toamnă din acest an.
În anul 2023, din cauza condițiilor agrometeorologice de secetă pedologică severă și arșiță prelungită, s-a constatat o proliferare extremă a dăunătorilor (în special Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Zabrus tenebrioides, Ceutorhynchus spp., Chlorops pumilionis, Oscinella frit/Oscinella pusilla, Phorbia securis și Aphididae), care, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare, amenință să afecteze în continuare randamentul culturilor agricole și să penalizeze eforturile fermierilor.
În prezent, fermierii nu au la dispoziție o substanță de contact/sistemică omologată, eficientă în combaterea unei serii de dăunători din ce în ce mai lacomi. Odată cu tendința de aprobare a unor molecule din ce în ce mai „prietenoase cu mediul” și tot mai costisitoare pentru fermieri, utilizarea tratamentului cu insecticide neonicotinoide al semințelor rămâne soluția cu adevărat eficientă în diminuarea intensității atacurilor dăunătorilor de sol, așa cum o arată cercetările agricole desfășurate la INCDA Fundulea și ICDPP București.
Prin urmare, în condițiile unui an agricol 2022-2023 extrem de dificil pentru agricultorii din țara noastră, aceștia solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) acordarea de autorizații temporare de urgență pentru produsele insecticide pe bază de neonicotinoide, în vederea utilizării lor ca tratament pentru semințele care urmează să fie însămânțate în această toamnă, precum și inițierea derogărilor ce se impun pentru culturile ce vor fi înființate anul viitor în primăvară.
Dăunătorii care fac ravagii la cerealele păioase, în special la grâu sunt: Zabrus tenebrioides, Agriotes spp. sau complexul de muște la cereale (Oscinella frit, Phorbia securis). „Anul trecut, atacul de muște a fost unul foarte mare din cauza toamnei cu temperaturi anormal de mari. Chiar dacă neonicotinoidele nu combat direct muștele cerealelor, s-a constatat că acolo unde sămânța a fost tratată, atacul acestui dăunător a fost mult mai mic. Autoritățile române și europene trebuie să înțeleagă că sunt necesare și se pot lua măsuri punctuale/specifice raportate la cost/eficacitate pentru fiecare țară în parte, activând mecanismul de criză și acordând derogări. Solicitarea noastră are în vedere condițiile specifice țării noastre comparativ cu celelalte state europene, unde nu există acești dăunători sau, dacă există, sunt mult sub pragul economic de dăunare. Pentru ca fermierii să-și poată continua activitatea de producție fără să fie forțați să întoarcă suprafețe importante atacate și distruse de dăunători, este necesar ca autoritățile naționale să ia act de această situație reală și să ajute fermierii oferindu-le posibilitatea utilizării produselor de protecția plantelor cele mai adecvate, inclusiv să acorde derogările pentru produsele care se folosesc la tratarea semințelor. Menționăm că sunt dăunători în sol, cum este cazul viermilor sârmă, care atacă boabele în curs de germinare rozând embrionul, deci fără posibilitatea de a interveni în vegetație cu tratament pentru combatere. Mai mult, acolo unde se poate aplica tratament pe vegetație acesta este costisitor întrucat trebuie aplicat de mai multe ori pentru că insecticidele sunt în mare parte de contact, nu sunt sistemice. Studiul EFSA legat de efectele asupra albinelor în cazul studiilor de câmp precizează la concluzii că:
În România, există rezultatele parțiale ale unui studiu finalizat în anul 2021 sub egida Academiei de Științe de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești și coordonat dr. Emil Georgescu. Acest studiu și concluziile sale obținute în cadrul proiectului de cercetare ADER 4.1.5 constituie o bază solidă pe care Ministerul Agriculturii o are la dispoziție pentru a permite o utilizare cu caracter excepțional al insecticidelor care permit o combatere eficientă dovedită a dăunătorilor cu risc economic ridicat. „Insistăm ca statul român prin Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să facă toate demersurile necesare pentru ca țara noastră să poată apela în continuare la tratamentul semințelor cu neonicotinoide (în baza art. 53 din Reg. (CE) 1107/2009), până la momentul în care industria va pune pe piață noi molecule care să asigure o protecție cel puțin la fel de eficientă față de dăunătorii de sol specifici zonei bazinului Mării Negre. Unul dintre argumente este faptul că România este un producător important de cereale și plante oleaginoase. În condițiile pierderii dreptului fermierilor de a-și proteja eficient ogoarele, aceștia nu vor mai putea înființa culturile agricole de importanță majoră, ceea ce ar însemna un dezastru economic pentru sectorul agricol românesc și, implicit, pentru securitatea alimentară a partenerilor săi de export intra și extra-comunitari. În aceste condiții, este vital să apelăm la tratamentul cu neonicotinoide al semințelor acolo unde se depășește pragul economic de dăunare (PED), întrucât, singură, rotația culturilor nu poate ține sub control populațiile de dăunători, iar substanțele de protecția plantelor au un rol recunoscut științific în gestionarea integrată a bolilor și dăunătorilor. Nu trebuie să uităm nici un moment că interzicerea neonicotinoidelor (clothianidin, tiametoxam și imidacloprid), a avut la bază principiul precauției și este în măsură să declanșeze un semnal de alarmă pentru precedentul pe care îl creează, pentru că în orice moment o entitate ar putea să invoce principiul ,,precauției” și să solicite interzicerea folosirii unui pesticid, aliment, aditiv, medicament etc”, precizează Alianța.
Referitor la Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), publicată pe 19 ianuarie 2023, de a interzice statelor membre să mai dea derogări pentru tratarea semințelor cu produse neonicotinoide, principala motivare a fost faptul că tratamentul la sămânță nu justifică pericolul care poate compromite cultura întrucat tratamentul sâmânță este văzut ca un tratament preventiv. În condițiile pedoclimatice ale României, în zonele unde avem dăunători în sol, dovedit științific, prin programe de monitorizare, cu mult peste Pragul Economic de Dăunare, tratamentul la sâmânță este unul curativ, deci pericolul este justificat întrucât nu există alte produse omologate care să aibă eficiența și eficacitatea neonicotinoidelor. Nevoile fermierilor, susțin reprezentanții Alianței, sunt justificate și acest control chimic este un instrument legitim, care face parte din managementul integrat al bolilor și dăunătorilor.
„Este important ca și societatea civilă să înțeleagă că aceste produse au fost interzise pe
Specialiștii români afirmă că, după cinci ani de cercetare, tratamentul la sămânță cu neonicotinoide s-a dovedit a fi singurul care a avut eficiență și eficacitate. „Alternativa este un piretroid de sinteză, categorie de substanțe care acționează doar prin contact, și nu trebuie să fii cercetător ca să înțelegi că dacă substanța nu ajunge în plantă, ea nu poate combate dăunătorul, deci avem nevoie de produse sistemice pentru că unele tratamente aplicate în vegetație au de multe ori toxicitate mult mai mare”, afirmă dr. Carmen Mincea.
Un alt argument susținut și de cercetătorii români în completarea concluziilor EFSA deja menționate, a fost lipsa reziduurilor din probele de sol și plantă analizate. „S-au luat probe de sol, timp de 5 ani: în floare, miere și produse ale stupului nu s-a găsit niciun reziduu de neonicotinoid peste limita de cuantificare de 0,01mg sa/kg produs. Și nici în apa de gutație a porumbului, primăvara devreme”, susține prof dr. acad. Valeriu Tabără, președintele ASAS.
Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE, subliniază că: „Este foarte important ca România să vină cu toate elementele și argumentele de care dispune, studii foarte serioase care să demonstreze situația aparte din țară. Este rolul nostru să aducem în permanență toate datele pe care le avem la Comisia Europeană, să-i invităm să vadă, să știe că produsele alternative în România nu sunt nici eficiente, nici eficace, plus o evaluare de impact a ceea ce ar însemna pentru noi, ca țară, dar ca și contribuție la securitatea alimentară a Europei lipsa acestor tratamente la sămânță”.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare îi solicită ministrului Florin Barbu să analizeze informațiile prezentate în adresa transmisă MADR, să solicite puncte de vedere avizate și din partea ASAS și a cercetătorilor care au participat la studiile de specialitate și să dispună adoptarea de urgență a tuturor măsurilor legale care se impun pentru ca agricultorii din România să aibă acces la molecule eficiente în protecția plantelor, disponibile pe piața internațională.
De asemenea, Alianța dorește ca MADR să inițieze un program național de monitorizare a impactului pe care utilizarea neonicotinoidelor o are la nivelul agriculturii, inclusiv organizarea unui serviciu de alertă privind situațiile excepționale ce pot apărea.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În zilele de 28 și 29 iulie 2023, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre (ANCC) Caprirom organizează Conferința Națională a Crescătorilor de Caprine din România. Evenimentul are loc la ICDCOC (Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor) Palas Constanța și, pe lângă reunirea crescătorilor de capre, autorităților și specialiștilor, celebrează 30 de ani de activitate a ANCC Caprirom, asociație care are mai mult de 400 de membri și peste 200.000 de capre.
Vineri – 28 iulie, prima zi a Conferinței Naționale a Crescătorilor de Caprine din România cuprinde prezentări de lucrări științifice și, totodată, participanții vor afla istoria ANCC Caprirom.
În curtea ICDCOC Palas Constanța, crescătorii își prezintă caprele, în țarcuri special amenajate, în jurul cărora sunt corturi în care sunt expuse produse tradiționale din lapte și carne de capră. Va avea loc și un Concurs Național de Brânzeturi.
„Acest eveniment poate fi o experiență memorabilă și pentru copii, deoarece pot mângâia căprițele și se pot bucura de clipe frumoase alături de animăluțe în aer liber. Vom avea fel și fel de brânzeturi cu mirodenii, brânză maturată, iaurt și multe alte preparate din lapte de capră. În timpul degustării, fermierul povestește despre viața caprelor, hrana pe care o consumă și despre mica fabrică unde sunt prelucrate toate aceste lactate. La târgul de produse tradiționale din lapte și carne de capră poți descoperi că pasiunea pentru natură și tradiție se regăsește în fiecare gust autentic și în fiecare produs. La finalul unei astfel de experiențe afli că acest tip de degustare nu este doar despre a savura arome și texturi, ci despre a te conecta cu oamenii și cu tradițiile autentice. Laptele de capră este o comoară nutritivă ce a fost apreciată de-a lungul secolelor pentru beneficiile sale remarcabile asupra sănătății”, precizează Claudiu Anghelescu, președintele ANCC Caprirom.
În cea de-a doua zi a evenimentului desfășurat la ICDCOC Palas Constanța, sâmbătă – 29 iulie, are loc un workshop pe tema procesării laptelui de capră.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Proiectul de ordin pentru modificarea Anexei la Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole este în consultare publică pe pagina de internet a MADR.
Potrivit Ministerului Agriculturii, modificarea Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 înseamnă o mai bună reglementare a domeniului vitivinicol și creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene. Totodată, producătorii de vin din arealele nou introduse vor beneficia de accesarea măsurii de restructurare-reconversie.
O primă modificare a Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole se referă la implementarea modificărilor aferente celor patru solicitări de completare primite de Oficiul Național al Viei și Produselor Vitvinicole, prin introducerea localităților propuse în centrele viticole menționate în studiile efectuate de de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, respectiv:
Introducerea comunei Lunca cu satele Lunca, Sântu, Logig și Băița din județul Mureș în Centrul viticol Batoș care aparține Podgoriei Lechința, Regiunea Viticolă a Podișului Transilvaniei;
Introducerea satelor Coasta, Răscruci și Tăușeni aparținând comunei Bonțida alături de satul Bonțida în Centrul viticol independent Dej, județul Cluj, Regiunea Viticolă a Podișului Transilvaniei;
Introducerea comunei Spineni, sat Optășani județul Olt în Centrul viticol Dobroteasa, podgoria Sâmburești, Regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei și Olteniei;
Introducerea orașului Mizil, județul Prahova, în Centrul viticol Tohani, care aparține Podgoriei Dealu Mare, regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei și Olteniei.
A doua modificare se referă la corelarea Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 cu Caietele de sarcini aferente DOC (Denumire de Origine Controlată).
Pentru a face corelarea cu Caietul de Sarcini aferent Denumirii de Origine Ștefănești, poziția 0.12 Costești Argeș, care se află în Anexa la O.M.A.D.R. nr 1205/2018 la poziția 19. Dealu Mare, devine poziția 20.4 Costești Argeș în cadrul poziției 20 Ștefănești Argeș. Modificarea prin includerea poziției 20.4. Costești Argeș ca centrul viticol al podgoriei Ștefănești restabilește aria delimitată a DOC Ștefănești, ca aceasta să fie delimitată corect și în cadrul ordinului.
În același fel, pentru a face corelarea cu Caietul de Sarcini aferent Denumirii de Origine Babadag, poziția 0.36 Dăeni Tulcea, din Anexa la OMADR nr. 1205/2018 devine poziția 31.4 Dăeni Tulcea în cadrul poziției 31, Istria Babadag. În acest moment, comuna Dăeni cu satul Dăeni, sunt incluse în aria delimitată indicată în caietul de sarcini al denumirii DOC Babadag care a fost transmis și aprobat la nivelul Comisiei Europene în 2011.
Cea de-a treia modificare vizează structura tabelară a Anexei O.M.A.D.R. nr 1205/2018 pentru aprobarea Nominalizării arealelor viticole şi încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole deoarece s-a constatat că există anumite erori de grafică care ar duce la o intrepretare eronată a încadrării unor comune și sate în centre viticole independente. Această situație era prezentă la nivelul unor Centre viticole independente și anume Costești, Rușetu, Târgu Jiu, Crușet, Jamu Mare, Teremia, Lugoj, Giarmata, Halmeu, Seini, Drăgănești Olt, Furculești, Mavrodin. „Pentru corectarea erorilor de grafică și implementarea modificărilor și completărilor enumerate mai sus, este necesară modificarea în întregime a Anexei O.M.A.D.R. nr. 1205/2018 asigurându-se astfel o corectă interpretare a arealelor viticole și a încadrării localităţilor pe regiuni viticole, podgorii şi centre viticole”, transmite MADR.
Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5633_084f4745f20ad092067db46978cb8c6a.html
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marți – 20 decembrie 2022, Parlamentul României a adoptat în regim de urgență „Legea privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul european de cercetare, precum și pentru modificarea OG 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică” (Plx 791/2022). În forma adoptată, legea aduce prejudicii cercetării agricole românești, a cărei mare problemă este finanțarea la nivel de performanță. ASAS atenționează că întreaga cercetare românească, cu precădere cea agricolă, va fi distrusă.
Conducerea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS) își exprimă dezacordul față de adoptarea Legii privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul european de cercetare, precum și pentru modificarea OG 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică (Plx 791/2022) fără consultarea cercetătorilor din domeniul agricol, al ASAS și al MADR.
„În forma adoptată, Legea va aduce un prejudiciu grav cercetării agricole, prin fragmentarea actualei structuri unitare a acesteia, integrată de mult timp în Spațiul european și mondial de cercetare prin nenumărate colaborări bilaterale și multilaterale finalizate prin rezultate de excepție aplicate în practica agricolă și nu numai. Dovada grăitoare a acestei integrări este și faptul că ASAS este membru fondator al Uniunii Academiilor Europene pentru Științe Aplicate în Agricultură, Alimentație și Natură (UEAA), a cărei vicepreședinție o asigură în urma alegerii în această poziție de către Adunarea Generală a UEAA în octombrie a.c. Actuala structură a cercetării agricole a fost fundamentată de marele savant Gheorghe Ionescu-Șișești, gândită ca un tot unitar determinat de particularitățile cercetării agricole, derulate în mare parte direct în natură și ale cărei rezultate (noi soiuri de plante, tehnologii, care să satisfacă necesitățile de alimentație ale populației, adaptarea la condițiile climatice tot mai nefavorabile, asigurarea siguranței și securității alimentare a țării în contextul pandemiilor și războiului de la graniță) sunt puternic dependente de zona geografică și condițiile climatice și hidro-pedologice locale. Un soi nou creat la unul dintre institutele sau stațiunile ASAS trebuie preluat și adaptat la condițiile mult diferite din nordul, sau vestul țării, fapt care impune existența unei rețele de stațiuni distribuite cât mai uniform pe întreg teritoriul și coordonate de institute naționale sau de ramură. Ruperea acestei unități va avea același efect pe care l-ar avea, prin comparație, ruperea Rețelei naționale meteorologice și distribuirea componentelor sale, pe baze voluntare, la diferite entități. Conducerea ASAS consideră că cei care au propus modificarea legii față de varianta adoptată de Guvern trebuie să-și asume în totalitate consecințele: distrugerea rețelei unitare de cercetare agricolă coordonată de cel mai înalt și competent for științific, ASAS; dependența totală a României față de importuri; compromiterea siguranței și securității alimentare a țării. Trebuie să-și asume toată răspunderea pentru conținutul legii și mai ales pentru consecințele rezultate din aplicarea acestei legi păguboase pentru tot sistemul de cercetare, dar mai ales pentru economia națională a României”, arată președintele ASAS, prof. univ. emerit dr. ing. dr. h. c. Valeriu Tabără.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 17 noiembrie 2022, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică.
Astfel, se compensează parțial pierderile înregistrate de fermierii afectați de seceta pedologică accentuată manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării, pentru suprafețele agricole cultivate în toamna anului 2021. Resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365,6 milioane lei și se asigură de la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.
În urma centralizării făcute de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR a informațiilor cuprinse în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, a reieșit un număr de peste 16.000 de fermieri care au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante la nivel național.
Compensațiile acordate ca ajutor de stat sub formă de grant financiar unitar pe hectar pentru fiecare cultură afectată reprezintă maximum 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maximum 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR).
Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul - verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuanumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.
Pentru evaluarea pagubelor provocate s-a solicitat Administrației Naționale de Meteorologie, precum și Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” realizarea de analize a influenței indicilor climatici asupra evoluției culturilor în condițiile secetei pedologice manifestată pe areale agricole extinse în anul 2022, transmite MADR.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 13 octombrie 2022, de la ora 15:30, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” în parteneriat cu Bucharest Food Summit organizează expoziția „Creații ale cercetării agricole românești”, în cadrul căreia se vor prezenta rezultatele cercetării științifice în agricultură.
Expoziția va fi urmată de o degustare de vinuri obținute din soiuri de viță-de-vie realizate în institutele și stațiunile de cercetare din subordinea ASAS.
Evenimentul se va desfășura la sediul ASAS din București, Bd. Mărăști nr. 61.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html