Fără o strategie, nimic nu funcționează. În agricultură se vorbește de sustenabilitate, randamente, profitabilitate, durabilitate. Cuvinte mari, însă neacoperite de fapte.

Cum ajungem la realitatea unor asemenea caracteristici fără să avem o strategie? Merge agricultura României fără strategie? Pare că da, poticnit, dar „merge și așa”.  

Ca în fiecare an, din 16 octombrie trebuia ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să înceapă plata avansurilor către fermieri pentru anul de cerere 2023. La final de octombrie încă nu se făcuse vreo plată. Și nici nu avea cum, chiar dacă APIA și Ministerul Agriculturii anunțaseră pe 16, respectiv 17 octombrie 2023 că se începe plata subvențiilor în avans. Abia pe data de 23 octombrie s-a publicat, în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027.

Pe 17 octombrie, MADR a postat pe pagina sa de internet în consultare publică actul normativ care reglementează avansurile, iar timp de zece zile toți cei interesați puteau să-și spună părerea. Ce s-a întâmplat practic? S-a mimat dezbaterea publică. Cum am spus mai sus, deja pe 23 octombrie, deci în mai puțin de zece zile, s-a aprobat în Guvern legislația necesară acordării avansurilor.

Cine urmărește pagina de internet a Ministerului Agriculturii poate remarca faptul că nu e prima dată când se postează acte normative în transparență decizională, pentru zece zile, și după una-două-cinci zile actul respectiv este aprobat în ședință de Guvern. Unde-i transparența? Unde-i dezbaterea? De ochii lumii ne facem că muncim.

Iar când IA (inteligența artificială) ia locul omului, probabil, prin diverse „artificii” (a se citi interese), posibilitatea ca lucrurile să o ia razna crește. O astfel de situație „razna” e legată tot de subvenții, fără de care pot rămâne mulți fermieri. De ce? Pentru că, în urma controalelor satelitare nu li se recunosc culturile declarate în cererea unică de plată. Mulți fermieri sunt în situația în care, de pildă, pe câmp au grâu, porumb, floarea-soarelui, iar satelitul IA susține altceva, că în loc de grâu e mazăre sau în loc de pășune e livadă, sau că soia e porumb, iar rapița e muștar.

Și minunea vine de la însăși autoritatea supremă în subvenționarea agriculturii, APIA, care le recomandă fermierilor să-și schimbe declarațiile și să… MINTĂ! Dacă nu vor, n-au decât să meargă în instanță. Deși poate părea o soluție, modificarea cererii unice și declararea în fals este în defavoarea fermierilor, deoarece vor avea probleme cu decontarea asigurărilor de cultură pe submăsura 17.1; vor avea probleme fiscale, generate de înregistrarea în contabilitate a unor inputuri pentru alte culturi etc. Ascunderea situațiilor din teren nu este o soluție viabilă pentru fermier și totuși autoritățile statului o recomandă. Cine va deconta în viitor? Fermierul și noi, populația. Va răspunde autoritatea, politicianul? Trecutul ne arată răspunsul. NU!

Alte „minuni” ne oferă și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care lansează măsuri, ghiduri și după câteva ore sau zile sunt retrase. Sau vine cu niște termene că nici n-ai timp să te dezmeticești ca să ceri finanțare. Recent, a publicat pe pagina sa de internet Ghidul Solicitantului pentru obținerea finanțării acordate prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice realizate din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se desfășoară în perioada 9 - 23 noiembrie 2023. Două săptămâni! Eu râd. Voi?

România, a opta minune a lumii, de (ne)povestit.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Clubul Fermierilor Români s-a întrunit pe 20 noiembrie 2023 și a constituit Consiliul Național de Coordonare, format din membrii Consiliului Director al Clubului și fermieri performanți din toate regiunile țării. Noua structură are ca scop sprijinirea conducerii operaționale a Clubului în activitățile sale la nivel regional, precum și stabilirea priorităților și a direcțiilor strategice la nivel naţional. În cadrul întâlnirii au participat 33 de fermieri care și-au asumat deja roluri în comunitățile lor.

Demersul de a înființa Consiliul Național de Coordonare al Clubului Fermierilor Români vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor cu privire la problemele specifice cu care se confruntă diferitele regiuni ale țării noastre. Nevoile agriculturii nu pot fi satisfăcute doar prin politici agricole generale, rezultate exclusiv prin aplicarea politicilor europene în domeniul agriculturii și mediului. Este necesară punerea în valoare a elementelor specifice agriculturii românești, în contextul finanțărilor europene și din bugetul național, prin preluarea expertizei locale și regionale în dezvoltarea de politici și proiecte specifice unor domenii de specialitate, respectiv a unor zone și sectoare agricole din România. Noul organism este chemat să contribuie la identificarea unor astfel de abordări specifice, rezultate din expertiza acumulată la nivel regional, dar și pentru susținerea unor abordări integratoare economice – sociale – mediu pentru programele de dezvoltare ale agriculturii.

Deși Clubul este deja reprezentat prin peste 1.200 de ferme din toate județele țării, multiplicarea acțiunilor sale în teritoriu a făcut necesară stabilirea unei forme suplimentare de cooperare între fermierii membri ai Clubului, Unitatea Executivă, Consiliul Director, pe de o parte, și structurile de lucru la nivel regional și local, pe de altă parte.

Pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor și a confirmării acestora de către Consiliul Național de Coordonare, Clubul Fermierilor Români oferă soluții concrete, care să contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și să promoveze modele de afaceri românești, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.

„Găsesc această inițiativă foarte utilă, mai ales în contextul actual în care trebuie să colaborăm mai mult ca niciodată și îmi asum, ca membru fondator al acestei organizații, să mă implic direct, alături de ceilalți fermieri prezenți la această întâlnire, în reprezentarea sectorului agricol prin identificarea temelor prioritare și stabilirea unor acțiuni concrete atât la nivel național, cât și la nivel regional în zona mea, Moldova Sud”, a specificat Pavel Vlad, președintele Clubului Fermierilor Români.

Membrii noului Consiliu Național de Coordonare au analizat situația agriculturii românești din perspectivă economică, a dinamicii cadrului politic de reglementare pentru agricultură și mediu la nivel european, precum și din perspectiva impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii. Au fost dezbătute și agreate propuneri concrete privind prioritățile de acțiune ale Clubului Fermierilor în 2024, pentru a răspunde provocărilor sistemice și la nivel de fermă, fiind agreate acțiuni care să susțină adoptarea unui cadru predictibil de dezvoltare al agriculturii românești, transpartinic și pe termen lung, precum și poziționarea agriculturii ca sector strategic în dezvoltarea României.

„Atât problemele agriculturii românești, cât și modernizarea sa, nu pot fi rezolvate doar printr-un model unic, ci prin stimularea și planificarea unor abordări regionale, zonale și chiar locale. Pentru rezultate cuantificabile este nevoie de o viziune integrată care să asigure coerența și eficiența pe termen mediu și lung. Din acest motiv, s-a născut inițiativa de a extinde structura de coordonare a Clubului, prin proiecte și resurse generate la nivel teritorial, în echilibru cu legislația și măsurile adoptate la nivel național. Ne dorim să identificăm teme specifice din diferite regiuni ale României și, alături de fermierii din acea zonă, să putem crește puterea de reprezentare și să găsim soluții pentru aceste provocări în vederea creșterii competitivității membrilor noștri”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Printre principalele responsabilități ale Consiliului Național de Coordonare se numără:

• Contribuirea la diversificarea și întărirea dialogului și a capacității de negociere cu autoritățile decidente din România și de la Bruxelles;

• Asigurarea, prin capacitatea și implicarea personală a membrilor, funcției de reprezentare la nivel național și regional a intereselor prioritare ale fermierilor;

• Participarea la punerea în practică a programelor și proiectelor Clubului la nivel național și regional, prin asumarea voluntară de către membri a unor responsabilități de coordonare în programe specifice;

• Contribuirea la coordonarea tuturor activităților Clubului în vederea asigurării coerenței în raport cu legislația românească și directivele europene;

• Identificarea noilor teme de interes pentru viitorul agriculturii la nivelul regiunilor;

• Participarea la elaborarea luărilor de poziție ale Clubului în raporturile cu autoritățile române și europene.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță continuarea până la data de 27 decembrie 2023 a sesiunii de depunere a solicitărilor pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM. Reamintim că, la această dată programul INVESTALIM este în derulare până la 27 noiembrie, AFIR primind cereri de finanțare din data de 27 octombrie 2023.

Depunerea și înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în termen de 30 de zile calendaristice, începând din 27 noiembrie 2023, ora 16:30 și până la 27 decembrie 2023, ora 16:30.

Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM se implementează în perioada 2023 – 2026 prin Schema de ajutor de stat INVESTALIM, care dispune de un buget total de 590 de milioane euro, asigurat de la bugetul de stat. Alocarea anuală pentru finanțarea proiectelor de investiții este de aproximativ 147,5 milioane de euro. Sesiunea pentru depunerea cererilor de acord s-a deschis în data de 27 octombrie 2023. Ghidul solicitantului și anexele aferente programului INVESTALIM se regăsesc pe pagina oficială a AFIR.

Referitor la tipurile de cheltuieli generate de investiția în active corporale, AFIR precizează că se vor considera cheltuieli eligibile modernizarea/reabilitarea infrastructurii destinate condiționării, depozitării și/sau procesării deținute de solicitanți. De asemenea, se vor considera cheltuieli neeligibile aferente construcțiilor din cuprinsul Planului de investiții doar achiziția de clădiri și costurile aferente chiriei.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30% și 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.

Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și fabricarea zahărului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aon România, unul dintre liderii globali ai pieței brokerilor de asigurări, a organizat joi, 16 noiembrie 2023, evenimentul cu tema „Provocările climei în agricultură”. În cadrul conferinței desfășurate la București, experți din domeniul agricol și al asigurărilor au dezbătut soluțiile de gestionare a riscurilor cauzate de fenomenele meteorologice extreme, importanța parteneriatelor între asigurători și fermieri, precum și noile tehnologii și inovații care pot sprijini și îmbunătăți sustenabilitatea și reziliența în fața provocărilor climatice.

În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele unui studiu realizat de compania Bayer, care a analizat impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii. Acesta a adus în prim-plan problemele cu care se confruntă fermierii în contextul schimbărilor climatice, subliniind impactul imediat pe care acestea îl au asupra fermelor.

„71% dintre fermieri afirmă că schimbările climatice au avut deja un impact major asupra fermelor lor, iar peste 90% dintre aceștia recunosc că au simțit efectele acestor schimbări. 70% dintre fermieri au suferit consecințele devastatoare ale secetei și arșiței. Din aceste motive, ne așteaptă o perioadă caracterizată de volatilitate, iar pentru a răspunde acestor provocări, soluțiile propuse includ o abordare matematică a agriculturii și implementarea tehnologiilor moderne, precum reducerea lucrărilor solului și adoptarea unor schimbări în tehnologia tradițională”, a arătat Daniel Stanciu, Grower Marketing Manager Bayer Crop Science.

Asigurările parametrice oferă fermierilor stabilitate financiară

Într-un peisaj agricol caracterizat de condiții meteorologice dificile și riscuri în creștere, apetitul limitat pentru asigurări și nivelul scăzut de încredere reprezintă provocări semnificative. Astfel, asigurările agricole contribuie la reziliența și adaptabilitatea agriculturii în fața schimbărilor climatice, oferind un sistem de siguranță financiară și sprijin pentru fermieri.

„Asigurarea tradițională a demonstrat funcționalitatea sa, însă necesită susținere și completare, în condițiile în care seceta a devenit un eveniment cu frecvență foarte mare. Pentru aceasta, soluțiile inovatoare precum asigurările parametrice oferă răspunsuri eficiente și flexibile. Adaptarea este cheia pentru fiecare fermă în parte, iar noi, la Aon, adoptăm o abordare axată pe soluții personalizate. În fața noilor provocări, adaptabilitatea și inovația sunt vitale. Progresele tehnologice actuale, digitalizarea, utilizarea unor baze de date globale, precum și modelarea datelor pentru a oferi acoperire personalizată, ne oferă o perspectivă mai profundă asupra fiecărei parcele de teren, permițându-ne să ne adaptăm nevoilor fiecărui fermier”, a punctat Cerasela Tudor, expert senior în cadrul liniei de business „Agriculture” Aon România.

Asigurările agricole parametrice sunt produse care deja câștigă teren în multiple piețe regionale și internaționale, venind în completarea soluțiilor tradiționale, pentru a le oferi fermierilor stabilitate financiară în fața pierderilor cauzate de factori climatici.

„Acest tip de asigurare le oferă fermierilor o soluție inovatoare și rapidă pentru gestionarea riscurilor legate de vreme și alte evenimente naturale. Ele se bazează pe parametri prestabiliți, cum ar fi nivelul de precipitații sau temperatura, eliminând astfel procesul lent și adesea complicat al evaluării pierderilor. Această abordare aduce certitudine și rapiditate în compensarea pagubelor, oferind astfel fermierilor o mai mare siguranță și stabilitate în fața riscurilor imprevizibile”, a adăugat Oleksandr Artiushyn, Senior Originator pentru Munich Re.

Asigurările tradiționale pot funcționa concomitent cu asigurările parametrice, astfel că acestea acoperă riscuri diferite, nu duc la dublă asigurare, se completează reducând riscurile neacoperite și cresc șansa de a duce către zero pontențiala pierdere economică a unei ferme. „În domeniul asigurărilor agricole, trebuie să înțelegem că piețele agricole sunt extrem de diverse și volatile. Fiecare regiune, fiecare cultură și fiecare fermier are propriile sale caracteristici și provocări unice. Pentru a face față impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii, este crucială o abordare sinergetică și coordonată”, a completat Ivan Ruzicka, Head of Client & Distribution, Management, Axa Climate.

În 2023, circa 25% din suprafețele cultivate sunt asigurate

Conform estimărilor Aon, în anul 2023, industria asigurărilor agricole din România a marcat o creștere în protejarea fermierilor și a terenurilor agricole împotriva riscurilor, suprafețele cultivate acoperite crescând, ponderea asigurării culturilor rămâne una redusă, doar în jur de 25% din suprafețele cultivate fiind asigurate. De menționat că soluțiile oferite fermierilor sunt destul de concentrate, astfel ca dintr-o suprafață totală asigurată de 2,35 milioane de hectare în acest an, aproximativ 1,45 milioane de hectare au fost asigurate de către Agra Asigurări, restul fiind acoperite de alte companii de asigurări. Pentru a completa necesarul de acoperire pentru industria agricolă este necesară continuarea dialogului dintre fermieri, asociații și industria asigurărilor pentru a asigura o mai bună adaptare a acoperirilor, creșterea gradului de educare a fermierilor în utilizarea de soluții de management a riscului și adoptarea de noi soluții pe care piețele externe le promovează.

„Prin colaborare și angajament continuu între actorii-cheie, ne propunem să construim un viitor mai stabil și mai sustenabil pentru agricultura noastră. Aon România rămâne ferm implicată în sprijinirea comunității agricole și în promovarea soluțiilor adaptative, contribuind la reziliența și viabilitatea sectorului în fața schimbărilor climatice”, a conchis Eugen Anicescu, CEO Aon România.

Printre speakerii evenimentului „Provocările climei în agricultură” s-au numărat Eugen Anicescu - CEO Aon România, Cerasela Tudor - expert senior în cadrul liniei de business „Agriculture” din cadrul Aon, Daniel Stanciu - Grower Marketing Manager Bayer Crop Science, Lukas Schonach - Senior Business Developer Descartes Underwriting, Ivan Ruzicka - Head of Client & Distribution Management Axa Climate, Oleksandr Artiushyn - Senior Originator Munich Re, Eugen Cîrstea - Manager Regional Centru Sud-Est Agra Asigurări, Florin Constantin - fondator AGXecutive. La dialog au participat și reprezentanți ai Ministerul Agriculturii, Forumului APPR, reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În localitatea Păulești, din județul Prahova, s-a deschis Piața Artizante, un concept revoluționar, ce va transforma modul în care comunitatea locală interacționează și face cumpărături. Cu o investiție inițială de peste 1,2 milioane euro, finalizarea proiectului a necesitat suplimentări consistente ale bugetului. Se estimează că punctul de rentabilitate va fi atins după un an, iar investiția va fi recuperată după o perioadă estimativă de 5-7 ani.

Inspirată de celebra Piață Torvehallerne din Copenhaga, Artizante se diferențiază de piața tradițională românească prin faptul că își propune să aducă oamenii împreună, într-un mediu prietenos, și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții prin oferta sa de produse de la fermieri și artizani locali, precum și prin varietatea de mâncăruri preparate, gata de consumat.

„Acum 11 ani, am fost pentru prima dată în Danemarca și am ajuns dintr-o întâmplare în Piața Torvehallerne. Impresionat de zumzetul și diferența incredibilă între piața cu care eram obișnuit din România și nivelul de artă pe care l-am întâlnit în piața de acolo, a început să mi se înfiripe ideea că puterea antreprenoriatului este incredibilă dacă artizanii sunt lăsați să se exprime și au un teren pregătit pentru a-și atinge potențialul. 11 ani mai târziu reușim să aducem acest concept în România, oferind un spațiu unde oamenii se pot aduna împreună ca într-o societate, în acel loc unde îți face plăcere să te vezi cu vecinii, cu alte persoane de calitate, să te poți opri să bei un pahar de vin civilizat, în timp ce îți faci cumpărăturile”, spune Andrei Severin, investitor și Managing Director.

Conceptul pieței, de la design la servicii, este gândit în jurul ideii de comunitate și calitate a vieții. Sigla este inspirată de motivul tradițional al soarelui, dar poate fi interpretată și ca o masă în jurul căreia stau oameni. Sigla și brandingul au fost realizate de românul Sergiu Gheorghe, angajat în Danemarca, la una dintre cele mai apreciate agenții la nivel mondial de branding. Conceptul avangardist le dă și un nume celor care își doresc să fie alături de noua comunitate, o abreviere de la Piața Artizante: luand P-ul de la Piața și Artizan de la Artizante, cei care se vor alătura acestei mișcări vor fi Partizani, care vor fi implicați în susținerea pieței și a noului concept, astfel încât să ajungă să aducă un impact pozitiv în viața cât mai multor persoane (partizani). Piața Artizante targetează două categorii mari de clienți: familiștii, care își vor dori să petreacă timp de calitate atunci când merg la piață, și gurmanzii.

Artizante își propune să devină locul unde cetățenii care locuiesc în nordul Ploieștiului și în Păulești vor veni să se delecteze cu preparate extrem de gustoase și locul unde vor veni să își facă cumpărăturile, datorită unui nivel foarte ridicat de calitate al produselor. Selecția de „Artizani” (cei care vând produse în piață) a fost făcută după un set strict de criterii, evaluate de o comisie.

„Dimensiunea totală a construcției este de 2.000 mp, la parter și o zonă de terasă și teren de joacă de 300 mp, precum și peste 70 locuri de parcare. În Piața Artizante veți găsi cel puțin trei genuri diferite de bucătărie: americană, arăbească, românească, dar veți putea mânca și înghețată sau servi o cafea de specialitate. Vom avea o diversitate bogată de fructe, legume, dulcețuri, flori, lactate, înghețată și prăjituri artizanale. În cadrul pieței va funcționa și o brutărie renumită și o farmacie", arată Andrei Severin.

Programul de funcționare al Pieței Artizante:

• Zona de breakfast & coffee, deschisă de la ora 7 dimineața;

• Zona de piață clasică: L-V 8.30 – 20.00, S-D: 8.30- 17.00;

• Zona de restaurante: L-J 11.00-20.00. V-D: 11.00, până la ora 23.00.

Se vor organiza periodic evenimente private, pe bază de invitație, care vor avea loc în afara orelor de program, pe diverse teme legate de rafinamentul culinar, precum workshop de gătit un hamburger gourmet, preparare de brânzeturi sau degustare de vinuri.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 2 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește cereri de finanțare pentru intervenția DR-30 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul PS 2023-2027. Pentru simplificarea și claritatea implementării intervenției, AFIR aduce clarificări în ceea ce privește unele condiții de eligibilitate.

Astfel, la criteriul de selecție 6.2 „Combaterea biologică a dăunătorilor/polenizare biologică”, a fost eliminată cerința ca minimum 10% din valoarea sprijinului să fie investită în acțiuni de combatere biologică a dăunătorilor/polenizare biologică.

La criteriul de selecție 6.3 s-a corectat o eroare de editare, astfel că se consideră îndeplinit criteriul dacă prin Planul de afaceri sunt prevăzute investiții aferente economiei circulare sau utilizarea energiei din surse regenerabile (de exemplu sisteme de încălzire care utilizează surse regenerabile precum: biomasă, pompe de căldură, energie solară etc.) sau sisteme de irigare prin picurare independente energetic etc.

De asemenea, sunt eligibili solicitanții care figurează cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, cu terenuri şi/sau animale înregistrate în ANSVSA/ANZ/Registrul Agricol (în cazul păsărilor şi animalelor mici necrotaliate), dacă pentru activitatea agricolă nu au beneficiat vreodată de nici un sprijin din fonduri europene – finanțare PNDR 2020, din tranziția PNDR 2021 – 2022 sau prin subvenția APIA.

În ceea ce privește eligibilitatea solicitanților care au deținut cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare terenuri și/sau animale, potrivit Fișei de evaluare generală a proiectului E1.2-DR 30: „Se verifică la APIA în Registrul unic de identificare dacă anterior datei înregistrării PFA-ului, II-ului, IF-ului, SRL-ului, asociatul unic şi administratorul/asociatul majoritar (50%+1 din acțiuni), nu a fost șef de exploatație, inclusiv ca persoană fizică sau persoană fizică autorizată conform OUG nr. 44/ 2008, cu modificările şi completările ulterioare, sau altă formă de organizare juridică, şi nu a beneficiat de niciun sprijin din fonduri europene FEGA şi/sau FEADR pentru activitatea agricolă, respectiv din PNDR 2014-2020, precum şi perioada de tranziţie 2021- 2022, în caz contrar solicitantul este deja instalat. [...] În situația în care din verificări se constată că responsabilul legal figurează cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, cu terenuri şi/sau animale înregistrate în ANSVSA/ANZ/Registrul Agricol (în cazul păsărilor şi animalelor mici necrotaliate) acesta este eligibil dacă atât solicitantul, cât şi terenurile şi animalele aferente exploatației nu au beneficiat vreodată de niciun sprijin din fonduri europene (inclusiv subvenția APIA) pentru activitatea agricolă, respectiv din PNDR 2014-2020, precum și perioada de tranziție 2021-2022, cu excepția consumului propriu”. Astfel, cele două texte se vor înțelege în coroborare cu prevederile din Ghidul Solicitantului aferent DR-30 de la pagina 11 respectiv: „Tânărul fermier poate deține baza de producție (suprafețe, animale, pasări şi familii de albine) în limita consumului propriu definit, cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, cu condiția de a nu fi beneficiat de sprijin din FEGA sau FEADR”.

Prin urmare, precizează AFIR, solicitanții care figurează cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, cu terenuri şi/sau animale înregistrate în ANSVSA/ANZ/Registrul Agricol (în cazul păsărilor şi animalelor mici necrotaliate) sunt eligibili dacă aceștia precum și terenurile şi animalele aferente exploatației acestora pentru care solicită sprijin nu au beneficiat vreodată de niciun sprijin din fonduri europene (inclusiv subvenția APIA) pentru activitatea agricolă, respectiv din PNDR 2014- 2020, precum și perioada de tranziție 2021-2022.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Începutul anului 2023. Agricultura din România a avut problemele ei de acum obișnuite, cum ar fi influența cerealelor ucrainene, costul îngrășămintelor chimice și al inputurilor în general, lipsa politicilor agricole, aplicarea PNS-ului cu lacunele și erorile lui, dar și seceta mai mereu prezentă pe zona de est și sud a țării.

Dar vine și un an 2024, care va aduce patru rânduri de alegeri, cu promisiuni care mai de care mai frumoase, îndrăznețe și mai nevăzute, care să convingă încă o dată electoratul pentru a introduce în urnă biletul norocos al unei funcții de demnitate publică, pentru cei care sunt mai carismatici și lipsiți de inhibiții în a păcăli opinia publică, după 34 de ani de experiențe negative.

Mereu în agricultură am dus lipsa unor subiecte (câte au fost, au fost prea puține) care să creeze cu adevărat baza unei strategii naționale pentru agricultură, care să fie asumată la modul general de clasa politică și care să rezulte din analiza argumentată a nevoilor agriculturii în raport cu modul de economie pe care dorim să o dezvoltăm, pentru a putea reprezenta și deveni un sector profitabil al economiei românești.

În acest sens, fără a avea pretenția unor adevăruri absolute, voi încerca în următoarea serie de articole ale rubricii ,,Gânduri de fermier”, să lansez sau să relansez câteva teme pe care le consider de mare importanță pentru agricultura românească, dar nu numai, cumva ca o provocare și pentru alți colegi din agricultură, dar și pentru specialiști din institute de cercetare, mediul asociativ, presa agricolă și mulții alții care se doresc implicați, de a participa cu argumente la astfel de discuții, dar și de a continua astfel de dezbateri și în alte direcții unde eu personal nu mă pricep.

Poate mulți crescători de animale, legumicultori, apicultori sau viticultori care vor citi vor fi nemulțumiți de alegerile mele, dar eu nu sunt specialist în zootehnie, vie sau pomi, legumicultură sau apicultură, însă îi invit pe cei care activează în aceste sectoare să aleagă teme, să sintetizeze o serie de argumente și, dacă se consideră că este nevoie, mă pot contacta pentru a le găsi o formă de a le face publice în paginile revistei.

Seceta la alții

Legat de subiectele articolelor următoare pe care o să le propun cititorilor, am încercat să aleg o serie de teme care să implice și să aibă relevanță pentru mai multe sectoare și pentru mai mulți fermieri din agricultură, dar în același timp să reprezinte o minimă platformă de discuții în perioada următoare de campanie electorală, inclusiv pentru cei care visează să conducă destinele agriculturii românești.

Revenind la subiectul propus pentru acest articol, ne reîntoarcem în timp în primăvara acestui an, când au apărut o serie de informații pe fluxurile de știri, legate de seceta gravă care se abătuse asupra agriculturii spaniole.

Trebuie menționat că Spania are în mod obișnuit probleme cu seceta, dar la începutul anului 2023 se confrunta cu o secetă cum nu mai existase în agricultura spaniolă în ultimii circa 80-100 de ani, mai ales că aceasta era o continuare a anului 2022, la fel foarte secetos, deci efectele amplificându-se la un nivel extrem de mare și grav.

În aceste condiții, specialistul în agro-climatologie Serge Zaka a descris într-o intervenție pentru presa spaniolă (preluată de EURONEWS) că ,,Spania este într-o situație de megasecetă, suferind cea mai mare parte a efectelor secetei din vara anului 2022 și apoi a iernii uscate care a urmat. Starea [actuală] a solului și a rezervelor de apă corespunde în general cu ceea ce vedem de obicei în august. Acest lucru este total fără precedent”.

Într-o altă intervenție pentru televiziunea spaniolă, expertul Jorge Olcina, șeful laboratorului de climatologie de la Universitatea din Alicante, arăta că „situația este deosebit de alarmantă în regiunile Catalonia și Andaluzia, unde rezervoarele de apă sunt la mai puțin de 25% din capacitatea lor”.

Din această cauză, guvernele regionale ale ambelor regiuni au impus restricții de apă la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că locuitorii nu au mai avut voie să-și ude grădinile sau să-și umple piscinele. Fermierii au fost rugați, de asemenea, să reducă irigarea.

În continuarea intervenției sale, dl Olcina arăta că ,,nici restul Spaniei nu este în afara pericolului. Starea rezervelor este din ce în ce mai îngrijorătoare în regiunile Valencia, Murcia, Castilia-La Mancha și Extremadura. Stocul de apă disponibil a scăzut sub 40% din capacitatea totală”.

Astfel, se contura la acel moment situația critică a rezervelor de apă ale Spaniei, și aici trebuie să înțelegem că vorbim de rezervele de apă pentru populație, economie, agricultură și orice alt sector care vă mai vine în minte.

Ca o curiozitate, este de menționat că și în Spania mai există obiceiul de a invoca prezența și intervenția divină, dar fără a fi motiv de derâdere și batjocură în societate, și asta deoarece înainte de a emite o concluzie, lumea de acolo (societatea, în general) se apleacă mai serios asupra lucrurilor și dacă constată că oamenii aceia (fermierii, în cazul nostru) nu mai pot face nimic altceva, toate soluțiile fiind deja epuizate, pot înțelege acest gest de natură religioasă și o văd ca ultimă soluție în fața incapacității autorităților de a-i ajuta.

Astfel, presa spaniolă a relatat despre mai multe astfel de procesiuni religioase, precum cele din satul andaluz Jaen, unde pe 1 mai 2023 s-a organizat o astfel de acțiune, denumită ,,El Abuelo”, unde locuitorii s-au rugat pentru ploaie, scoțând statuia lui Hristos pentru a le întări rugăciunile, fapt care se mai întâmplase doar în anul 1949.

Poate este important de știut că în Spania, începând cu anii ‘50, s-au instalat sute de baraje și sisteme de deviere a cursurilor de apă, pentru a răspunde lipsei recurente a acesteia. În total, țara are acum aproximativ 1.200 de baraje și rezervoare artificiale, mai multe decât oricare altă țară din Europa, dar nu numai. Majoritatea acestor baraje se găsesc în jumătatea de sud a Spaniei, furnizând apă în principal zonelor intensiv agricole, dar și fermelor mai mici sau activităților turistice și nevoilor populației.

Întorcându-ne la subiectul nostru, guvernul spaniol, evaluând situația ca fiind extrem de gravă atât pe termen scurt, dar și în perspectivă, a decis în urma unei reuniuni de urgență a cabinetului o primă serie de măsuri, prin alocarea unei sume de circa 2,19 miliarde de euro pentru două componente, prima în valoare de vreo 749 de milioane de euro, ca sume de completare la despăgubirile acordate fermierilor spanioli, și a doua componentă de circa 1,4 miliarde de euro, pentru construirea de noi baraje de colectare a apei.

Nu trebuie uitat că la acest moment sistemul spaniol de asigurări pentru agricultură care funcționează sub forma societății ,,AGROSEGURO” este cel mai performant din Europa, dar în astfel de situații chiar și acesta își atinge limitele, iar statul a fost nevoit să intervină sub diferite forme pentru a salva fermierii de la dispariție, inclusiv prin acordare de despăgubiri financiare, dar și prin exceptarea de la anumite taxe și impozite.

Cu toată reacția rapidă a guvernului spaniol, dată poate și de apropierea la acel moment a alegerilor locale și municipale, specialiștii au tras și alte semnale de alarmă, în sensul că această soluție privind ,,construirea mai multor rezervoare de apă nu mai are sens: nu mai avem apă de pus în rezerve”, a spus Olcina de la Universitatea din Alicante. „În schimb, trebuie să dezvoltăm noi moduri de a folosi apa, cum ar fi reutilizarea apei. Dar, mai presus de toate, trebuie să folosim mai conștient apa”, a adăugat acesta, astfel putând să ne ducem cu gândul că acest program s-ar putea să reprezinte doar bani risipiți în condițiile în care se consideră că în Spania climatul se schimbă, inclusiv în zona montană, ariditatea crește și astfel sursele de apă care să umple rezervoarele și barajele scad, deci programul ar fi inutil.

România și necesitatea de apă

Plecăm cu gândul la acest moment al povestirii din Spania pentru a veni înapoi pe plaiurile mioritice și să vedem în același context cum stăm cu rezervele și consumul de apă.

La acest moment, Hidroelectrica are o capacitate de stocare, în cele circa 40 de lacuri de acumulare, de vreo patru miliarde de metri cubi, apă care este folosită aproape exclusiv pentru producția de energie electrică, regularizarea unor cursuri de apă împotriva inundațiilor și viiturilor, dar și pentru consumul populației și al industriei, într-o foarte mică măsură.

Consumul de apă al României a cunoscut în ultimii 35-40 de ani o variație extrem de importantă, în sensul că acesta, înainte de Revoluție și în primii ani după aceasta, se ridica la circa 20 de miliarde de metri cubi anuali, cam cât este consumul actual al Germaniei.

Acum, trebuie să înțelegem că acest consum era atât de ridicat și din cauza consumurilor exagerate din industrie, din cauza unor tehnologii energofage sau a risipei, dar și din cauza consumului pentru agricultură, care se ridica la aproape 5,5-6 miliarde de metri cubi pe an, adică cu peste 50% mai mult decât sunt rezervele Hidroelectrica azi.

Datele ultimilor ani arată, conform Apelor Române, că în 2018 cererea era de 6,86 miliarde de metri cubi, iar acum s-a ajuns la 8,6 miliarde, iar cea mai mare creștere s-a înregistrat la cererea de apă în agricultură, de la 1,62 miliarde la 2,8 miliarde în doar cinci ani, asta datorită creșterii suprafeței irigate.

Tot conform acelorași date, consumul casnic a crescut cu doar vreo 0,2 miliarde de metri cubi, de la 1,16 miliarde de metri cubi de apă la 1,35 miliarde. Potrivit datelor INS, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a ajuns în 2022 la 597 milioane de metri cubi, o scădere ușoară față de 2021.

În această trecere în revistă a rezervelor de apă trebuie avută în vedere că de principiu distribuirea cursurilor de apă (nu a volumelor de apă) pe teritoriul țării este relativ uniformă, doar că cele mai mari captări sunt pe Dunăre cu cele două baraje de la Porțile de Fier 1 și 2, iar apoi mai sunt câteva baraje mari pe râuri interioare (Bicaz, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Oașa și altele).

O primă observație ar fi că în România mai există posibilități imense de construcție de noi baraje de acumulare, atât de natură tehnică, în sensul în care să găsim locații care să prezinte conformație naturală, dar și versanți de natură geologică potrivită pentru a se construi barajul, dar mai există și surse de apă care pot fi captate pentru astfel de întrebuințări.

După opinia profesorului Dorel Pavel și studiile realizate de ISPH, potențialul hidroenergetic neexploatat este estimat la circa 8000 Mwh, adică echivalentul a circa 11-12 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă (unul are o putere instalată de circa 700 Mwh), iar acumulările de apă se pot ridica la cca 6-7 miliarde metri cubi apă. În această estimare s-au inventariat doar situațiile foarte favorabile economic și tehnic, potențialul fiind mult mai mare dacă se vor lua în calcul și variantele bune economic sau cele medii.

Acest potențial a fost blocat în mare măsură de politica dusă prin Ministerul Mediului, care oficial a invocat eventualele probleme de mediu care pot apărea, dar care nu au fost demonstrate nicăieri în lume în cazul unor construcții și exploatări durabile, urmărite permanent, și unde se aplică legea în mod precis atât în timpul construcției, dar și ulterior pe durata exploatării, ci, din contră, se consideră că avantajele și beneficiile pot fi extrem de importante pentru natură și om.

Sunt numeroase exemple în acest sens, iar mulți dintre cei care mai fac turism în România se duc și admiră lacul de la Oașa sau lacurile Scropoasa sau Bolboci din Masivul Bucegi, care pot fi luate drept model de bună practică.

Având în vedere experiențele de la noi cu modul de manifestare al clasei politice, de multe ori și sub umbrela unor propuneri fără logică și temei științific ale Comisiei Europene, ne putem pune întrebarea dacă Ministerul Mediului nu a fost folosit ca organ de limitare a dezvoltării locale prin exploatarea resurselor hidroenergetice și, pe de altă parte, de stimulare a unor alte activități de producere a energiei, pe bază de panouri fotovoltaice sau eoliene (toate venite din import), care au impact chiar mai mare asupra naturii, dar acesta este un subiect separat.

Cert este că România, dacă dorește astăzi, să zicem, să își amenajeze circa patru milioane de hectare de teren agricol irigat (asta însemnând repararea celor trei milioane de hectare de pe timpul lui Ceaușescu și încă un milion de hectare care ar fi de dorit drept amenajări noi) și să poată asigura măcar 150 mm/ha/an (adică 1500 mc/h sau echivalentul a 3 udări), are nevoie de surse de apă de 6 - 6,5 miliarde de metri cubi, adică de 1,5 ori cât poate înmagazina astăzi Hidroelectrica, presupunând că ar și folosi această apă pentru irigații, ceea ce nu se întâmplă.

La fel este de reținut că într-un an secetos cum a fost și acesta, o cultură de porumb are nevoie de 4-5 udări, iar o cultură de soia, de 5-6 udări, ceea ce ar duce consumul de apă necesar irigațiilor pentru suprafața avansată de 4 milioane ha la un volum de 8-9 miliarde de metri cubi de apă.

Trebuie menționat că astăzi noi, ca țară, nu avem stocuri de apă pentru irigații, adică ne asigurăm apa de irigații doar din ce curge pe Dunăre sau anumite râuri interioare (un procent foarte mic), fără să putem folosi acumulările din barajele de la Porțile de Fier 1 și 2 care sunt exclusiv pentru producerea de energie electrică, iar pe râurile interioare nu avem amenajări de captare a apei de irigații pentru folosință în timpul verii (nu avem captări de apă nici pentru industrie sau turism), ele fiind tot pentru energie electrică și într-o foarte mică măsură pentru nevoile populației sau industriei, asta cu toate că ne uităm la apă cum curge liber pe râurile interioare și Dunăre, și, neîngrădit, către mare.

Este obligatoriu să înțelegem cu toții că în România dezvoltarea economică viitoare (industrie, agricultură, turism, populație) se bazează aproape în totalitate pe apa care curge prin intermediul cursurilor de apă, deoarece noi nu avem baraje de captare. Dacă cursurile scad sau seacă, în acele zone autoritățile nu au soluții de suplinire a lipsei de apă (în afară de cisternele pompierilor), cum ar fi putut fi existența în amonte a unui baraj, căruia să i se dea drumul în mod controlat pentru a susține nevoile economice și sociale.

Pentru cei care nu știu sau au uitat foarte repede, anul trecut în România, în jurul datei de 1 august, s-a oprit apa de irigații în sudul țării, din cauza nivelului scăzut al Dunării care făcea imposibilă aducțiunea de apă, iar situația nu a putut fi atenuată cu barajele de pe Dunăre, deoarece acea apă, așa cum am arătat mai sus, avea o altă destinație. Dar odată cu scăderea cursurilor râurilor au fost puse la grea încercare și alimentarea cu apă pentru populație, industrie, răcirea reactoarelor de la Cernavodă, circulația fluvială și multe altele.

Dacă ne referim la agricultură, este sugestiv exemplul din acest an, când la neirigat în zona mea (Brăila), dar și în alte județe limitrofe producția de porumb a fost de 250-400 kg/ha, iar la irigat producția este de 10-12 to/ha. Dacă o raportăm la 2 milioane ha irigate (jumătate din cât am propus pentru amenajat), vorbim de o producție de 20 de milioane de tone/an, cu o valoare de piață astăzi de circa 3,6 miliarde euro/an, totul fiind posibil în acest scenariu.

Ecologiștii trebuie și ei să înțeleagă că și fauna sau plantele mor fără apă, deci o regularizare a acestor cursuri de apă ar ajuta și aceste aspecte, iar beneficiile ar fi incomparabile în raport cu problemele care ar putea apărea.

Avem interesul unor astfel de investiții în viitorul apropiat în România?

Personal, fără presiunea societății cu toate elementele care o constituie, nu cred că avem o clasă politică să poată prevedea o astfel de ,,APOCALIPSĂ”, iar asta va fi una dintre greșelile fundamentale ale noastre ca țară și nație, cu mult mai mare decât greșeala care se dovedește acum a lipsei unui buget de înarmare la un nivel rezonabil de-a lungul ultimilor 30 de ani, fapt care ne-a dus într-o situație de vulnerabilitate pe care încercăm să o recuperăm, dar nu va fi ușor.

Nu trebuie să neglijăm scenariul foarte probabil ca ariditatea multor regiuni din sudul, estul și vestul tării să crească și noi să nu avem instrumente de intervenție pentru a salva producția de hrană a țării, iar decât să ajungem să dăm anual câteva sute de milioane de euro pentru despăgubiri fără finalitate, nu ar fi mai bine să gândim un program de captare a resurselor de apă care azi se pierde?

Cred că realizarea unor investiții în astfel de baraje ar putea fi un pilon de bază al strategiei de asigurare a securității alimentare a țării, dar și garanția unei dezvoltări economice, care nu va fi posibilă fără apă.

Legat de problema resurselor de apă ale unei țări sau alteia, mi s-au părut interesante afirmațiile ministrului moldovean al Agriculturii, domnul Bolea, care afirma că în raioanele din sudul țării (Republica Moldova) nu ar trebui să se mai cultive porumb, în condițiile în care precipitațiile însumează cca 200-300 mm/am, iar consumul porumbului este de 500-600 mm/an pentru o producție decentă.

Afirmația mai includea o parte referitoare la nevoia unor reglementări legale privind cultivarea acestei plante, dar care până la urmă a fost dezmințită de demnitarul moldovean.

Totuși, această afirmație îmi aduce aminte de o situație din Franța, unde în departamentele din centrul și nordul Franței nu găsești fermieri care să cultive porumb boabe decât în mod excepțional, deoarece condițiile climatice nu sunt cele mai bune, rezumându-se la porumbul de siloz pentru zootehnie sau la cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr sau a rapiței, iar asta deoarece acești fermieri ascultă de sfaturile cercetătorilor din diferite institute de cercetare sau camere agricole.

Ca să spui acest lucru în România, în sensul că poate trebuie începută o discuție despre recomandările de amplasare a culturilor sau activităților agricole în anumite zone cu probleme climatice, nu ar face decât în cele mai multe situații ca aceia care ar avea ceva de spus să rămână rezervați, în schimb fel de fel de neaveniți își vor da cu părerea în funcție de cum ar bate vântul, iar astfel, din păcate, mulți fermieri dintre cei care ar trebui să fie protejați de astfel de recomandări vor sfârși prin falimentul fermei, fenomen existent, dar nerecunoscut azi.

Care ne sunt urgențele

În concluzie, cred că avem nevoie urgentă de:

I. Realizarea unei strategii de captare a resurselor de apă în vederea creării unor rezerve strategice pentru susținerea agriculturii și a industriei în condiții de calamitate naturală gravă.

• Această strategie ar trebui să aibă în vedere și reducerea/eliminarea importurilor de pește, care se cifrează la cca 110.000 de tone pe an, reprezentând între 85-90% din consumul intern.

• Poate fi baza unor dezvoltări locale de natură turistică, așa cum a început lacul Oașa, sau de prea mult timp așteaptă o inițiativă în acest sens alte lacuri de acumulare ca Bolboci sau Scropoasa.

• Asigurarea stocurilor de apă pentru consumul populației sau al obiectivelor industriale, în special al celor strategice, dar nu numai.

Acest program ar trebui să cuprindă captările care ar putea fi realizate în zonele montane pe cursurile existente, care apoi ar putea fi folosite și drept canale pentru conectarea la noi amenajări de irigații sau pentru aprovizionarea Dunării pentru a avea nivel care să facă posibilă irigarea culturilor din sud-estul țării.

Ar trebui să ne gândim să ducem apa Dunării pe albia unor cursuri care se varsă în fluviu pe teritoriul românesc, ca să nu fim nevoiți apoi să împărțim cu ,,frații bulgari”, iar astfel de cursuri sunt Ialomița/Prahova sau Buzău, care vin din zonele montane și care pot prelua pe parcurs și alte surse de apă.

O astfel de gândire poate fi implementată și în sudul țării, folosindu-se culoarul râurilor Argeș/Dâmbovița, dar la fel, și cu riscurile asociate, bazinele Oltului și Jiului. În plus, nu ar trebui uitată finalizarea proiectului amenajării Siret-Bărăgan.

II. Realizarea unei strategii de obținere a resurselor de apă pentru ,,înverzirea Dobrogei” prin desalinizarea apei de mare, astfel încât să fie asigurată apa pentru irigații și industrie.

• Costul energiei pentru uzinele de desalinizare ar putea fi redus și ,,verde”, având în vedere că zona este propice atât pentru energie fotovoltaică, dar și eoliană (pe lângă cea nucleară de la Cernavodă), care ar asigura costuri reduse de obținere a apei.

• Sursele de apă astfel obținute ar putea permite și o reindustrializare a zonei, care ar permite fructificarea existenței portului Constanța, dar lipsa apei este un impediment pentru multe sectoare economice.

Această regiune, Tulcea și Constanța, ar însemna circa 450.000 ha potențial irigabile, zonă care ar putea cunoaște o dezvoltare fantastică prin culturi de origine subtropicală, atât culturi vegetale, dar și culturi pomicole sau viticole și cu desfacere la export (caise, piersici, struguri de masă, smochin, migdale, legume).

Dar pentru a dimensiona și realiza o estimare corectă și fiabilă a modului de gestionare a resurselor de apă, am avea nevoie și de alte analize, dar și de alte măsuri. Aici ar trebui să ne gândim la stimularea fermelor cu sere hidroponice care permit recircularea apei și consumurile cele mai eficiente dintre toate sistemele de cultură ale legumelor.

Trebuie avute în vedere și recuperarea, și reutilizarea apei, noi fiind acum în situația în care avem stații de epurare care curăță apa și îi dau drumul în diferite cursuri de apă, în loc să o reutilizeze în procesul de producție sau în alte scopuri, aspecte care se întâmplă și la stațiile de epurare a apelor din unele localități sau complexe zootehnice.

Autoritățile trebuie să se trezească din visele frumoase cu râuri repezi și ape cristaline care nu se mai opresc și să încerce să vizualizeze terenuri aride, lipsa vegetației și a animalelor, imagini ale „APOCALIPSEI” resurselor de apă care se apropie cu pași repezi, iar la rândul lor ecologiștii de cafenea trebuie să înțeleagă că plantarea unui pom sau interzicerea agriculturii intensive va aduce doar niște mici modificări la imaginile apocaliptice anterioare, adică pe lângă peisajele aride vor mai fi și oameni subnutriți, muribunzi și care nu vor mai avea puterea să se gândească la nimic.

Dar despre asta și multe alte aspecte, într-un număr viitor. În rest, numai de bine.

*****

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-37 „Transfer de cunoștințe” din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) a fost publicat pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Fondurile alocate prin intervenția DR-37 sunt sub forma unor costuri unitare standard acordate pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor realizate de către furnizorii de formare profesională, beneficiarii direcți ai acestei finanțări. Furnizorii de formare profesională, care pot fi entități sau consorții publice sau private care activează în domeniul formării profesionale și care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate, trebuie să se înscrie online în Registrul furnizorilor eligibili de servicii de formare profesională (registrul va fi disponibil pe www.afir.ro printr-o aplicație distinctă).

În cadrul intervenției DR-37 sunt eligibile trei variante de Cost Unitar Standard (CUS), respectiv pentru întâlniri față în față cu cazare (CUS – A), cu o valoare de 94 euro/persoană/zi; pentru întâlniri față în față fără cazare (CUS – B), cu o valoare de 67 euro/persoană/zi; pentru întâlniri online (CUS – C), cu o valoare de 21 euro/persoană/zi. Aceste costuri includ, după caz, costul unitar standard pentru experții formatori, echipa de implementare, transport, cazare, masă, sală de conferințe, consumabile și materiale suport, cheltuieli indirecte.

Pentru primul apel de selecție lansat în cadrul acestei intervenții, cu o alocare financiară de 1,8 milioane euro, au fost propuse două domenii de formare profesională, respectiv domeniul „Eco-Scheme” – obligatoriu, în care vor fi instruiți fermierii, în special beneficiarii schemelor finanțate prin Pilonul I al PAC pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, precum și domeniul „Cunoștințe în materie de mediu, climă și eficiența utilizării resurselor în cadrul exploatațiilor agricole” – se adresează în special beneficiarilor finanțărilor de agro-mediu și climă și agricultură ecologică care trebuie să-și însușească informații detaliate privind metodele și practicile agricole compatibile cu protecția mediului, întreținerea și ameliorarea peisajelor tradiționale, reducerea poluării generate de activitățile agricole (reducerea poluării apei și solului, reducerea emisiilor de GES, protecția antierozională a solului, conservarea biodiversității și adaptarea la efectele schimbărilor climatice).

Aceste cursuri de formare profesională nu se supun prevederilor art. 21 din Ordonanța nr. 129/2000 privind autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulților și vor avea o durată de 3 zile (24 ore) pentru domeniul „Eco-Scheme” și de 5 zile (40 ore) pentru ambele domenii de formare.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a AFIR, la secțiunea Finanțare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-un peisaj dominat de multinaționale, familia Zanc se ridică precum o mică rezistență, producând lactate și brânzeturi de calitate în România. Cei doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, au pornit de la consultanță agricolă și au ajuns să înființeze Lactate Someșene Dej, o fabrică de lactate cu un brand distinctiv - „Țarina”. Cu o devotare deplină, aceștia se străduiesc să aducă în fața consumatorilor produse tradiționale și naturale, într-o piață dominată de produse procesate. Cu toate că întâmpină provocări din partea marilor lanțuri de supermarketuri și a lipsei de sprijin guvernamental, familia Zanc rămâne hotărâtă să promoveze tradiția și să aducă în continuare produse de calitate pe piața lactatelor românești.

Despre industria alimentară românească e destul de greu să spui că este românească, pentru că e dominată de multinaționale. Nu spunem că este doar situația României. Multinaționalele fac legea în multe țări, de aceea se și numesc așa. Procesul de mondializare este început de mult și își are ca principal instrument comunicarea din ce în ce mai facilă, iar ca motor, economia. Comunicarea, pentru că ne determină să dorim să trăim precum cel pe care îl vedem la televizor, pe internet, iar economia, pentru că „cineva” poate să vină în întâmpinarea acestei dorințe. Lucrurile sunt simple și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce conspirație. Este un proces social cât se poate de natural. Ceea ce ne întristează este că foarte multe elemente din patrimoniul cultural al lumii se pierd pentru că un consumator nu poate să trăiască în două feluri, și așa cum vede, și este atras să o facă, și conform tradițiilor sale. Sunt societăți mai deschise la nou, dispuse la schimbare, ale căror tradiții sunt deja la muzeu, și altele mai conservatoare, ce par pentru cele dintâi „de pe altă planetă”. România este destul de echilibrată, din acest punct de vedere, dar presiunea este destul de mare și, pe plan economic, slăbiciunile administrative – administrația este singura care se poate opune unui proces monopolizator – au dus la situația actuală.

O mică rezistență în fața multinaționalelor

Și totuși, la fel ca în alte locuri ale lumii, există și o „rezistență”, de fapt o micro-piață a conservatorilor nostalgici care pot alimenta o parte din industria locală.

Beneficiara acestei evoluții este și fabrica de lactate și brânzeturi la care am poposit recent. Este vorba despre Lactate Someșene Dej, înființată de doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, care au hotărât, la un moment dat, să nu se mai mulțumească cu statutul de colectori de lapte, adică de intermediari între crescătorii de animale și procesatori, și să devină capăt de linie.

Prima afacere cu care au început a fost de consultanță agricolă, lucrând pentru o mare multinațională cu care „am înființat peste 68 de ferme de vaci, în Transilvania, ferme foarte bine puse la punct. Am vrut să facem o trecere de la familia care crește vaci, deci practic de subzistență, către o fermă de familie, deci de la 2, 3, 4, 5 vaci la 30 de vaci. Și așa am început. După care am intrat în zona de colectare lapte, adunând laptele de la aceste ferme, și îl dădeam mai departe procesatorilor mari. Dar aveam o problemă în tot circuitul ăsta, că eram un tampon și am ajuns să avem din ce în ce mai puțin, iar atunci ne-am întrebat: de ce să nu procesăm noi laptele pe care-l colectăm? Am decis să facem această investiție, dar practic nu am avut bani, am început acest business cu un împrumut de la bancă pe care l-am girat cu un teren agricol mare… deci practic am început cu minus”, spune Călin Zanc.

Construim un brand, nu renunțăm

Au început pe minus, ca alți mulți curajoși. Curajoși sau inconștienți, cum le-ar spune unii, aceia trecuți deja prin noianul de piedici și greutăți inerente. De altfel, s-au convins și ei că nu e ușor. „Sincer, am crezut în acest sector și cred în continuare, dar la câte probleme am avut pe parcursul acestor investiții și al acestei construcții de brand, de business, de ceea ce facem noi, probabil trebuia renunțat la un moment dat, dar am spus că nu renunțăm și mergem înainte.”

Păi, în primul rând, nu te lasă „minusul” să renunți. Deși ne-a spus că sunt mulți cunoscuți ai lui care au făcut-o, pentru că nu au mai rezistat. „Nu vom renunța decât atunci când nu se va mai putea. La un moment dat poți ajunge în direcția aceea, noi cunoaștem mulți oameni care au investit în acest sector și au renunțat la un moment dat pentru că efectiv nu au putut să meargă mai departe. Asta, din cauza problemelor de finanțare, din cauza lipsei de interes a autorităților noastre. Nu i-au protejat deloc pe cei care au investit în aceste sectoare, ba din contră, au fost lăsați să fie exploatați la maximum.”

Așa cum spuneam, autoritatea administrativă a unei țări este singura care poate opune rezistență reală tendințelor de monopol pe care, în baza principiului de maximizare a profitului, orice societate comercială poate să o aibă.

Din fericire, ei par a fi pe drumul cel bun, deci departe gândul renunțării. Și spunem asta pentru că au ales nu doar să producă derivate din lapte, pe care doar să le vândă într-un fel, cum s-o putea, ci au ales să construiască un brand. Grea treabă, zice și Călin Zanc: „Este foarte greu să creezi un brand, o marcă, lucrăm de ani de zile la acest lucru, am început ușor-ușor să intrăm pe piață, dar este greu să pătrunzi, pentru că vă dați seama că ne luptăm cu niște coloși industriali, dacă-i putem numi așa”. E adevărat că pare inegală și oarecum necinstită această „luptă”, dar trebuie să înțelegem că aceia mari au fost și mici odată, cum mari pot ajunge și cei care sunt mici acum.

Calitate premiată

Dar probabil că frații Zanc nu se gândesc la asta și bine fac, pentru că acum se gândesc la ce pot face acum, de exemplu o marfă de calitate. „Vorbim despre acidofile, despre smântâna de bivoliță, smântâna de vacă, iaurtul de bivoliță, iaurtul de vacă, pe care le facem tot așa cum se făceau odată, și sunt bucuros când văd comentarii unde scrie: «Am gustat ceva ce n-am mai gustat de la bunicii mei». Telemeaua de oaie pe care am produs-o noi a câștigat Medalia de aur în Germania, la Institutul DLG, Telemeaua de bivoliță, Medalia de argint și Telemeaua de vacă, Medalia de bronz. Deci suntem cu niște produse de bună calitate pe piață, recunoscute internațional în acest moment. Au fost premiate sub brandul „Țarina”. Am ieșit cu aceste produse pe piață sub acest brand, „Țarina”, și suntem bucuroși că am câștigat și o să mai participăm și la alte tipuri de certificări în exterior, pentru că sunt recunoscute în UE și pentru noi este important acest lucru. Anul acesta în noiembrie, vom duce și celelalte tipuri de produse la degustat tot la acest institut, dar și la alte institute cu certificare afară, ca să fie o paralelă să vedem dacă într-adevăr sunt la nivelul pe care ni-l dorim.”

Nu încape vorbă, ar participa la asemenea concursuri și în țară, dar nu prea sunt. Căci, zice Călin Zanc, „momentan, nu prea avem specialiști care să deguste brânza în România, s-a discutat acest lucru și sperăm să reușească doamna Corina Mareș să facă acest lucru, că lucrează pentru a promova o echipă de degustători de brânzeturi și o școală pentru acest sector, pentru că este foarte important să cunoască producătorii mai mici, mai mari și chiar – de ce nu? – cei din gospodării ce înseamnă anumite lucruri în a procesa lactatele”.

Un lanț eficient de colectare a laptelui

Așa cum spuneam, fabrica despre care vorbim se află în Dej, un oraș aflat în apropierea graniței mai multor județe, astfel că atunci când domnul Zanc spune că „noi colectăm laptele din jur, din toate județele, de la Maramureș, Sălaj, Bistrița, Țara Lăpușului, Valea Someșului”, pare că au un bazin de colectare imens, dar în fapt colectarea se face de pe o suprafață relativ mică: „Nu ne-am îndepărtat foarte tare de Dej, ci undeva la o rază de 56-60 km maximum”. În schimb, procesul de colectare este unul foarte extins pentru că laptele provine de la foarte mulți furnizori. „Avem peste 150 de puncte de colectare. Ciobanilor, la stâne, le-am dat tancuri de răcire, deci am ajutat și am sprijinit mult crescătorii din zonă, suntem cunoscuți pentru colectarea de lapte din 2007, au încredere în noi, au mai încercat și în alte părți, au văzut că suntem totuși o firmă serioasă, ne-am respectat cuvântul pe care l-am dat, și contracte avem cu peste 1.880 de ferme de familie. Foarte multe, foarte greu, foarte mult de lucru…”. Într-adevăr, foarte mult de lucru, dar se pare că au și un avantaj, calitatea laptelui: „Avem un lapte bun, de calitate, și, putem spune – încă nu este certificat, dar va fi pe viitor –, că este un lapte natural, pentru că acești crescători de la care colectăm lapte nu cresc intensiv aceste animale, sunt oameni cu gospodării de subzistență, de la 3 la 10-15 capete, și le cresc într-un anumit fel.”

Acum procesează aproximativ 25.000 de litri de lapte pe zi, dar au loc de creștere, pentru că fabrica are o capacitate mult mai mare: „Capacitatea fabricii este mai mare, undeva la 60.000 de litri pe zi, dar colectarea noastră este de 25.000 pentru vară și avem în perioada în care este laptele de oaie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de litri de lapte de oaie pe sezon, la bivoliță este un pic mai puțin, undeva la 1.500-1.200 de litri pe zi, momentan. Colectăm lapte de vacă, lapte de bivoliță și lapte de oaie, în sezonul în care este lapte de oaie. Pentru oaie avem primăvara – mai, iunie, iulie, august –, bivoliță și lapte de vacă avem permanent”.

Investiții pentru viitor – fabrica „Grota de la Țaga”

Vorbeam mai devreme despre faptul că e greu să se mențină și că uneori trebuie să lupte cu gândul renunțării. Este remarcabil că, în pofida acestor frământări, frații Zanc acționează cu un curaj demn de admirat. Nu doar că nu dau înapoi, dar și fac pași înainte, achiziționând încă o fabrică. E adevărat, una cu potențial, fabrica de la Țaga. „Acolo avem o grotă unică în lume, care adăpostește o bacterie ce nu se poate reproduce în nicio altă parte a lumii. Prin urmare, produsele respective nu pot fi create în altă parte decât acolo. După maturare, aceste produse devin cu adevărat unice. Bacteriile din grotă își îndeplinesc funcția astfel: cu cât sunt mai multe produse puse la maturat în grotă, cu atât ele lucrează mai eficient și mai intens.”

Și nu doar că au achiziționat-o, încă de anul trecut, dar au și investit în modernizarea ei. „Am făcut o investiție mare acolo și este de actualitate. Doar la grotă nu am intervenit și nu vom interveni niciodată, deoarece  este așa de peste o sută de ani. În acea zonă deja efectuăm probe, deoarece suntem pe cale de a obține autorizația finală, practicăm producția unui produs tradițional și dorim să obținem Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru acea regiune. Mai avem foarte puțin de lucru și vom deschide fabrica, deoarece am finalizat renovarea și retehnologizarea și am schimbat fluxul tehnologic.”

Acolo se va adăuga un nou bazin de colectare a laptelui. „În viitor, pentru noua fabrică pe care am achiziționat-o anul trecut, la Țaga, fosta fabrică «Grota de la Țaga», unde se produce renumita brânză Năsal, vom colabora și cu cooperativa Someș-Arieș, pentru că au acolo câteva ferme mici pe care de comun acord le îndrumăm spre noi, dorim să ajungă cât mai repede laptele materie primă la fabrică și, având în zonă, e foarte simplu pentru noi dacă suntem în colaborare cu ei. Sigur, în viitor ne gândim să colaborăm în funcție de ce capacitate vom vinde, putem colabora din ce în ce mai mult, că suntem colegi și prieteni cu cei din cooperativă și tot timpul participăm împreună la evenimente, pentru că are o mare influență în zonă cooperativa Someș-Arieș.”

De vândut, își vând produsele prin intermediul multinaționalelor, că nu prea există alte căi eficiente, în pofida inconvenientelor despre care o să și vorbim mai jos. Ei sunt mulțumiți că o pot face, considerând că acestea iau de la ei pentru calitatea bună a mărfii: „Avem contracte cu multinaționale care cumpără o cantitate foarte mare de produse, ceea ce ne face să credem că le achiziționează datorită calității superioare a acestora și faptului că respectăm un proces tehnologic strict, la care ne raportăm în mod riguros. Utilizăm doar materii prime de calitate, cum ar fi laptele, și toate celelalte inputuri necesare în procesul tehnologic. Deși, în ultimii doi ani, costurile s-au majorat semnificativ, referindu-mă la ambalaje, sare, cheaguri și culturi, noi nu am făcut niciun compromis în privința calității, ci am menținut același standard înalt”.

Provocările din industria lactatelor din România

Dar să vedem și care sunt aspectele care grevează această zonă de nișă a industriei laptelui. Unul dintre ele ar fi chestiunea prețului, despre care Călin Zanc zice că nu este corect repartizat între producătorii de lapte, procesatori și vânzători, aceștia din urmă luând „partea leului”. „Putem discuta de un lanț în care ar trebui ca producătorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită, procesatorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită și retailerii și cei care vând produsele lactate la fel. Pentru că produsele noastre ajung astăzi la raft cu un preț foarte mare, până astăzi nu au scăzut prețurile, deși noi și producătorii de lapte am scăzut prețurile și în acest moment nu intervine nimeni, doar la ședința de guvern s-a spus că trebuie să scădem prețul, dar nu retailerii care au un adaos foarte mare, ci producătorul și procesatorul de lapte… Și retailerul? Producătorul l-a scăzut foarte mult în momentul de față, că ați văzut, a ajuns de la 3 lei la 1,50 – 1,30, vine din Polonia laptele — și unde să-l mai scadă?, pentru că în momentul ăsta el este în deficit și nu are o eficiență economică la fermă”, spune Călin Zanc și din postura de producător, pentru că trebuie să spunem că este și președintele asociației de crescători de bivoli.

Și legat de raportul pe care procesatorul ar trebui să îl aibă cu producătorul de lapte, el face o remarcă de foarte mult bun simț, la care puțini se raliază: „Dacă producătorul de lapte dispare, procesatorul și-a dat seama că are o problemă: că odată vine laptele mai ieftin din afară, dar după ce aceia de afară își vor da seama că nu mai avem noi lapte, or să vină cu el mult mai scump. Și atunci iar avem o altă problemă. Deci, de aceea eu zic că ar trebui menținut acest lanț și să creștem sectorul zootehnic, și să-l ajutăm să producă din ce în ce mai mult, nu mai puțin și să ne dispară fermele an de an”.

Cel mai expus la extincție este sectorul creșterii bivolilor, susținut acum doar de o mână de pasionați. „Vor dispărea odată cu acești crescători pasionați, care sunt în vârstă, și aceste animale, cu excepția cazului în care reușim să convingem tinerii în următorii ani că este un animal ce merită să continui să-l crești și să obținem pentru acest sector, bubalinele, o eficiență mai mare.”

Prinși la mijloc

Este conștient că nu se poate fără cei trei parteneri din lanț, producători, procesatori, comercianți, dar consideră că marile lanțuri de supermarketuri pun o presiune prea mare pe procesator, care se vede constrâns să facă stocuri. Aceste stocuri reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă chiar și marii procesatori. Cauzele sunt, pe de o parte, venite, așa cum spuneam, de la comercianți. „Supermarketurile cer prețuri la un anumit nivel, se pun niște condiții foarte dure și dacă ne uităm la colegii noștri din această industrie a laptelui, majoritatea au probleme în partea de lanțuri de supermarketuri, și acolo prețul final este foarte mare în comparație cu prețul care pleacă de la noi, și presiunea cea mai mare întotdeauna se pune pe procesator. Suntem la mijloc, suntem presați de aceste două tampoane. Dacă nu ar fi producătorul de lapte, nu am avea din ce să producem lactatele, dacă nu avem lanțurile care vând produsele lactate, nu avem unde să le vindem. Pentru că la un nivel nu mai poți să vinzi doar tu, pe rețelele tale proprii.”

Problema cu stocurile este că acestea trebuie conservate și asta necesită eforturi financiare suplimentare, pe care nu le pot suporta și pentru care nici nu primesc credite din partea băncilor. „Cea mai mare problemă a noastră este finanțarea stocurilor pe care le avem. Pentru că noi acum avem stocuri foarte mari și este normal, eu trebuie să asigur permanent, lunar, brânza, telemeaua de oaie maturată, pe care noi o facem în patru luni și s-o ținem un an și șase luni până vine celălalt lucru de anul viitor, și atunci noi trebuie să facem stocuri mari pe care trebuie să le depozităm. La noi, în România, încă nu avem o bancă să te împrumute pentru stocuri și să-ți ia stocurile ca garanție. La noi trebuie să te duci cu absolut tot ce ai, să girezi peste, și aici este o problemă destul de mare.”

E nevoie de colaborare

Nemulțumirea interlocutorului nostru este dată și de paradoxul pe care-l sesizează. Cu toate că suntem o țară importantă în Europa în ceea ce privește agricultura, nu reușim să influențăm deciziile care se iau în domeniu la Comisia Europeană. „Pe tot acest lanț avem reprezentanți, avem europarlamentari în Comisia pentru agricultură și nu suntem o țară cu puțini, că suntem a cincea în UE și avem destul de mulți reprezentanți.” Ceea ce este mai grav, în opinia sa, este că nu se iau decizii competente pe plan local. „Trebuie doar să adaptăm ceea ce este în alte țări și în țara noastră. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc, dar se pot adapta la ceea ce avem noi în țară. Dacă nu intervenim cu sprijinul de la Uniune, guvernamental, dacă organizațiile nu stau la masă și nu ajung la un consens cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse, vom avea o gravă problemă. Companiile vor dispărea involuntar. Cele mai multe companii românești cu branduri mari au fost achiziționate de multinaționale din străinătate. Ele au știut ce să facă cu ele, noi nu putem. Aici putem învăța multe din alte țări, unde fermierii s-au confruntat cu nemulțumiri și au ieșit în stradă, dar au găsit întotdeauna soluții pentru a merge mai departe. Așadar, ar trebui să găsim împreună aceste soluții – asociații, cooperative, toți procesatorii – toți acești actori ar trebui să stea la masă și să colaboreze, inclusiv cei din multinaționale care vând produsele finale, deoarece și pentru ei ar fi mai simplu să vândă produse procesate în România decât produse importate din afară.”

Pasiunea merge mai departe

Familia Zanc nu doar că a reușit să creeze o afacere solidă în industria lactatelor, dar a reușit și să transmită pasiunea și cunoștințele generației viitoare. Călin Zanc a dezvăluit că unul dintre nepoții săi este implicat activ în afacere și îi oferă sprijin în cadrul companiei. „Am și un nepot care e tot timpul alături de noi și ne sprijină cu multe lucruri în firmă, și practic cred că aici a fost un plus pentru noi, că suntem doi frați care pot să se sprijine unul pe altul, când unul cedează, vine celălalt și spune: hai să facem ceva, nu se poate, reușim cumva.”

De asemenea, el a menționat că fiica fratelui său a urmat o facultate în domeniul științelor agricole și se specializează în industria alimentară, iar fiica sa se pregătește în domeniul turismului internațional și are planuri de a dezvolta o ofertă de agroturism în zona Țaga. Toate acestea evidențiază angajamentul familiei Zanc de a continua tradiția în industria lactatelor și de a aduce inovație și dezvoltare în acest domeniu. „Noi vrem să continuăm să vedem cât de departe o să mergem. Ca familie, cred că este mai simplu un pic, că v-am spus că este un sprijin întotdeauna, când nu poate unul, vine celălalt și ajută.”

 Vom sta și noi să urmărim cât de departe or să meargă, deși nu putem decât să fim optimiști în privința acestei „construcții”, mai ales că ea are viitor și dincolo de „mâine”.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Joi, 5 octombrie 2023, compania IPSO Agricultură a deschis oficial showroom-ul din apropierea orașului Alexandria, în prezența fermierilor, a colaboratorilor și a mass-mediei. Construit la cele mai înalte standarde, showroom-ul IPSO Alexandria este conceput pentru a oferi clienților o experiență unică și plăcută. La noua locație, fermierii găsesc utilaje noi, piese de schimb și, totodată, au la dispoziție un atelier modern, dotat cu aparatură de ultimă oră.

Cu o investiție totală de 3,4 milioane de euro, IPSO Alexandria face parte din strategia pe termen lung a companiei IPSO care are ca scop principal proximitatea față de clienți. Astfel, serviciile oferite de specialiștii IPSO sunt mai aproape de fermierii din regiune.

IPSO Alexandria deservește fermierii din Teleorman, Giurgiu și Argeș, agricultorii din aceste județe putând aduce utilajele aici pentru reparații mari.

„Deschiderea oficială a showroom-ului IPSO Alexandria marchează un moment important în dezvoltarea noastră și angajamentul nostru de a continua să oferim fermierilor cele mai bune servicii, la standardele de calitate pentru care suntem recunoscuți. Din 2007 și până în prezent am investit aproximativ 30 milioane de euro în propria noastră rețea care acoperă toată România, pentru a fi cât mai aproape de fermieri și a le oferi cu promptitudine servicii de calitate, astfel putând deservi toate nevoile clienților noștri”, a declarat Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură.

În cifre, IPSO Alexandria înseamnă două hectare de curte, mai mult de 1.300 metri pătrați suprafață construită și 14 angajați (comercial plus service și piese de schimb). Atelierul pentru reparații dispune de o suprafață generoasă, 450 de metri pătrați. „Pentru piesele de schimb avem o magazie exterioară de 250 metri pătrați, una interioară de 150 metri pătrați, iar în interiorul clădirii, la intrarea principală, se află un showroom cu o suprafață de peste o sută de metri pătrați”, a precizat Mihai Burci, manager regional post-vânzare IPSO Agricultură.

De remarcat că, IPSO Alexandria și-a asigurat independența energetică prin montarea de panouri fotovoltaice.

În plină pandemie, în anul 2021, IPSO Agricultură a achiziționat terenul, iar anul trecut a început construcția showroom-ului IPSO Alexandria, care a devenit funcțional la finele lunii iulie 2023.

La deschiderea oficială a showroom-ului din județul Teleorman, Arnaud Van Strien a anunțat revenirea în compania IPSO Agricultură a lui Gabriel Petrișor, care, de la 1 octombrie, ocupă poziția de director comercial și marketing.

Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură, a punctat că echipa de experți și echipamentele de ultimă generație ale IPSO Alexandria sunt dedicate furnizării de servicii de calitate pentru toate tipurile de utilaje agricole comercializate de companie. Gabriel Petrișor, director comercial și marketing IPSO Agricultură, a completat: „Aici, la IPSO Alexandria aveți ocazia de a explora gama noastră de utilaje și puteți afla toate detaliile, inclusiv despre serviciile pe care le oferim, despre finanțare”.

Agricultura de precizie ocupă un loc fruntaș în cadrul companiei IPSO Agricultură, punându-se accent pe eficiență și profitabilitatea fermierilor, prin utilizarea de utilaje conectate, tehnologie încorporată și platforma digitală modernă Operations Center de la John Deere.

De asemenea, serviciile post-vânzare oferite ating cele mai înalte standarde. Reamintim că, în 2023, sub motto-ul „Mai mult decât piese și service”, compania a lansat IPSO Service 360, care înseamnă:

• Proximitate (Aproape de ferma ta) prin numărul unic de contact + 0373.800.222, prin cele 11 locații de service, 21 de locații de piese de schimb, peste 170 de tehnicieni și online shop pentru piesele de schimb IPSO P@rts;

• Inovație (Eficiență prin tehnologie) prin utilizarea celor mai performante sisteme de diagnostic și asistență tehnică de la distanță, urmărind reducerea costurilor și evitarea staționării utilajelor, astfel crescând eficiența;

• Proactivitate (Un sezon fără griji) prin folosirea alertelor de mentenanță, Expert Check (campania de verificare pre-sezon) și Expert Alert;

• Siguranță (Cel mai sigur partener pentru ferma ta) care reunește garanția pentru lucrările de service, oferta de piese de schimb originale, cele peste 13.000 de ore de formare anual pentru echipa de tehnicieni și garanția IPSO 3 ani.

Fermierii din județele pe care le deservește IPSO Alexandria pot veni la această nouă locație pentru a afla totul despre IPSO Irigații, un proiect lansat în 2019 și devenit, după cum afirmă Arnaud Van Strien, lider pe piața din România în 2023.

Totodată, în portofoliul companiei sunt prezente și utilajele de ocazie. „Misiunea echipei este angajamentul de lungă durată. Avem o strategie de afaceri construită pe valorile de bază ale IPSO și pe echipa dedicată care a venit pe piață cu soluții personalizate de transport, cu soluții financiare și mai multe tipuri de garanție pentru echipamentele rulate. Trebuie să punctez că mereu căutăm, negociem și oferim soluții de finanțare pentru nevoile oricărei ferme, pe măsura bugetului și urmărind profitabilitatea tuturor investițiilor. Suntem recunoscători clienților, partenerilor noștri și comunității pentru sprijinul constant și îi întâmpinăm pe toți cu drag în noua noastră locație din Alexandria”, a afirmat Arnaud Van Strien, CEO IPSO Agricultură.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!