mancare - REVISTA FERMIERULUI

Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează Festivalul Produsului Tradițional, susținut de studenții din anul IV de la Ingineria mediului, în cadrul cursului de Controlul și Certificarea Produselor, coordonat de conf. dr. Avram Fițiu. Între produsele prezentate de studenți se numără palaneț cu brânză de Mociu, sarmale cu păsat de Vama Oaș, tochitură moldovenească sau bere tradițională din Dorna Candrenilor.

Evenimentul ajuns la ediția a XVI-a are loc pe 15 mai 2023, între orele 10.00 – 17.00, la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate, din campusul USAMV Cluj-Napoca.

4

Studenții vor prezenta rețete de produse tradiționale din județele din care provin, inclusiv caietele de sarcini ale rețetelor, care vor fi jurizate de profesori, alături de specialiști în gastronomie și tradiții populare.

2

„Evenimentul nostru a devenit tradițional și, împreună cu studenții, readucem în atenție și spre degustare rețetele locale ale bucătăriei românești, rețete care sunt culese chiar de către studenți. Ei dobândesc astfel mai multe competențe: certificare și control de ferme și gospodării ecologice; elaborare caiete de sarcini pentru produse agricole/alimentare tradiționale; elaborare proceduri de certificare produse montane; certificare locală și etică a produselor; elaborare caiete de sarcini pentru produse DOP (Denumire de Origine Protejată), IGP (Indicație de Protecție Geografică) și TSG (Specialitate Garantată), prin desfășurarea unei activități practice în localitatea de origine a familiei. Obiectivul acestei activități pedagogice vizează scoaterea din uitare a gastronomiei tradiționale țărănești, dar și formarea unui absolvent USAMV Cluj-Napoca ca specialist în construcția de demersuri de marketing agricultural”, precizează conf. dr. Avram Fițiu, coordonatorul evenimentului.

5

Vor fi prezentate spre jurizare și degustare următoarele rețete tradiționale: cozonac cu nucă de Apahida, palaneț cu brânză de Mociu, pască tradițională de Chiuza, pătură cu brânză de Berindu, sarmale de Recea Cristur, scrob de Mărișel, pâine cu maia de Feleacu, vărzar de Rediu, palaneț de Mociu, varză a la Cluj (toate din județul Cluj), tochitură moldovenească de Piatra Neamț, bere tradițională din Dorna Candrenilor (județul Neamț), plăcintă poale-n brâu de Bucovina, cozonac cu nucă din Bucovina (județul Suceava), gogoși și scorușe de Luduș (județul Mureș), sarmale cu păsat de Vama Oaș (județul Satu Mare) și pancove de Cernești (județul Maramureș).

6

3

Foto: USAMV Cluj-Napoca

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Clubul Fermierilor Români are o înțelegere foarte bună a puterii și resurselor agriculturii românești și consideră că nu există niciun risc privind securitatea alimentară națională. România este o țară puternică agricol, din acest motiv nu trebuie dat curs speculațiilor privind riscul de securitate alimentară.

Clubul Fermierilor Români elaborează analize pe baza unor date concrete privind piața și comerțul cu cereale, realizând rapoarte de piață utile pentru fermieri, în scopul valorificării mai eficiente de către aceștia a producțiilor agricole. Săptămânal, Clubul trimite autorităților române analize privind piața cerealelor la nivel național, regional și global, evidențiind impactul pentru România.

„Clubul nu a făcut și nu va face estimări și scenarii de evoluție privind prețul la raft al produselor agroalimentare, ne referim în particular la speculațiile din ultimele zile privind o presupusă criză a uleiului de floarea-soarelui și evoluția prețului acestui produs. În ceea ce privește situația stocurilor și tendințele privind prețul la semințele de floarea-soarelui și a uleiului procesat, precizăm că mecanismele de piață stabilesc prețurile, iar contextul geopolitic poate genera speculații, dar acestea nu au niciun temei să se manifeste în prezent în România. Guvernul României cunoaște și monitorizează situația stocurilor de cereale și produse agroalimentare la nivel național, are la dispoziție mecanisme de intervenție pentru a aplica strategia cea mai potrivită în funcție de evoluția situației în care România se regăsește la nivel regional și internațional”, precizează Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public privind evoluția prețului la raft la uleiul de floarea-soarelui, Clubul Fermierilor Români face următoarele precizări în legătură cu declarațiile despre acest subiect și modul în care au fost interpretate datele referitoare la tendințele din piața de cereale, în mod particular cea a semințelor de floarea-soarelui, în contextul generat de războiul din Ucraina.

  • România este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui la nivel european și are capacitatea de a-și asigura singură consumul intern și necesarul de procesare.

  • România este un rezervor de materie primă pentru Uniunea Europeană, este net exportator. Criza regională este un moment potrivit de analiză pentru a găsi modalitățile necesare de a procesa mai mult în țară, astfel încât să generăm valoare adăugată pentru țara noastră.

  • Conjunctura regională, care a creat o perturbare în aprovizionarea din bazinul Mării Negre, generează efecte care afectează toată Europa, nu doar România.

  • România are fabrici de procesare și capacități de producție pentru a susține producția de ulei din materia primă proprie necesară consumului intern și nu depinde de importul de ulei de floarea-soarelui pentru a asigura acest consum național.

Clubul Fermierilor Români susține cu responsabilitate că țara noastră are toate resursele agroalimentare, că dispune de o capacitate strategică europeană în domeniul agricol, iar contextul regional actual atât de dificil nu trebuie să fie folosit pentru a genera speculații privind presupuse riscuri la adresa siguranței și securității alimentare a cetățenilor României.

Publicat în Comunicate
Duminică, 22 Martie 2020 17:24

S.O.S. Agricultura! Ce mâncăm la anul?

Pandemia de COVID-19 a oprit lumea în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și, totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori i-a lovit noul coronavirus. COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii noastre. Seceta, gerul din ultimele zile, care pare că va mai ține, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.

Primim tot mai des semnale de alarmă de la fermieri. Uitați unul chiar de azi: „De agricultură se mai ocupă careva? Știți că se usucă grâul din cauza secetei și a gerului? Oare ASAS ce face, de ce nu vine cu soluții? Ministerul Agriculturii ce face? Toată lumea nu vede decât coronavirus, dar ce mâncăm la anul?”, întreabă Costică Măcelaru, fermier din județul Brăila.

Micii agricultori se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne, în cazul închiderii piețelor agroalimentare. În livezi înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe (am scris aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/horticultura/item/4412-productia-de-fructe-afectata-de-ingheturile-tarzii.html).

Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană (am scris și despre asta, aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/stiri-interne/item/4409-fermierii-se-mobilizeaza-pentru-a-asigura-productia-agricola-si-a-nu-periclita-siguranta-alimentara.html).

De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...

Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi românii ne-a prins în pielea goală. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați. Vreau să vorbesc de agricultură, un domeniu în care lipsa unei strategii ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea. În astfel de momente, se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea i-a ținut departe pe agricultori.

Un mesaj, care vine în apărarea celor de mai sus, e transmis de Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM): „Asigurarea hranei zilnice, proaspete și de calitate, trebuie să fie o preocupare continuă atât a fermierilor organizați în asociații, cooperative, cât și a autorităților. În momente de criză realizăm că avem nevoie de soluții care să ne asigure un confort psihic că va exista mâncare continuu și de calitate. Centrele de sacrificare, prelucrare, vânzare carne, dar și unitățile de colectare și procesare lapte, la nivelul comunităților locale sunt soluții care rezolvă necesarul de mâncare. Gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, cât și benefică. Acum, cei care au ales aceste unități de sacrificare, prelucrare și vânzare sunt câștigați și pot asigura hrana comunităților lor. Implementarea de astfel de proiecte este absolut necesară pentru asigurarea traiului de zi cu zi, în condiții sanitare-veterinare sigure. Disciplina trebuie să existe în orice perioadă, fie pandemii, fie viață normală. Viața merge înainte și e bine să fim optimiști, realiști și să învățam din mers.”

Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai nicio șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, mediu și lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce îngrășăminte, de exemplu.

Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana acum, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.

Foto: Ion Olteanu, fermier - Agromad Crops

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista