marculesti - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Ediția a doua a evenimentului „Ziua Grâului Bărăgan” are loc pe 26 mai 2022, de la ora 10:00, în ferma Telehuz Agriserv – Mărculești, județul Ialomița. Ultimele inovații în ceea ce privește genetica și noile tehnologii ale culturilor de grâu și orz vor putea fi văzute la evenimentul organizat în câmp de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) și susținut de partenerul principal Corteva Agriscience.

La „Ziua Grâului Bărăgan” vor fi prezentate 56 de soiuri de cereale păioase, genetica provenind de la 12 companii producătoare de semințe. Întreaga platformă a fost semănată în aceleași condiții, iar tratamentele cu produse fitosanitare se aplică conform aceleiași strategii pe toată suprafața.

 

Eficacitatea tratamentelor pe timp de secetă în cultura de cereale păioase

 

Compania Corteva Agriscience furnizează toate produsele necesare pentru asigurarea protecției împotriva bolilor, dăunătorilor și în ceea ce privește controlul buruienilor. „În platforma Ziua Grâului Bărăgan, în cea de a doua jumătate a lunii mai 2022 putem spune că deși ploturile sunt într-o stare relativ bună, începem să ne confruntăm cu efectele aduse de lipsa precipitațiilor, frunzele fiind ușor răsucite. În momentul de față, presiunea impusă de boli și dăunători este relativ redusă însă aplicarea tratamentului numărul doi este recomandată pentru protejarea ultimelor etaje foliare, astfel fiind asigurată eradicarea atacurilor de boli aflate în fază incipientă, precum și prevenția apariției acestora pe termen lung”, precizează reprezentanții Corteva.

Tratamentul al doilea a fost efectuat datorită lipsei precipitațiilor în a doua jumătate a lunii mai și a constat în utilizarea insecticidului Transform (doza 0,048 kg/ha, s.a – sulfoxaflor) cu acțiune sistemică pentru o protecție îndelungată asupra afidelor și păduchilor, în amestec cu fungicidul Evolus (doza 1 l/ha, s.a – 40 g/l proquinazid + 160 g/l tebuconazol + 320 g/l procloraz) cu acțiune sistemică și eficacitate foarte bună asupra unui larg spectru de boli foliare și ale spicului.

Este bine cunoscut faptul că majoritatea tratamentelor au o eficacitate redusă atunci când culturile se confruntă cu stresul hidric și termic. În general, seceta încetinește sau împiedică și dezvoltarea bolilor cauzate de agenți patogeni care se dezvoltă în condiții de umiditate (făinare, rugini, septorioze). Cu toate acestea, unele boli sunt favorizate de secetă. Acest lucru se datorează faptului că atunci când plantele sunt stresate din cauza lipsei de umiditate sau a căldurii excesive, acestea devin mai sensibile la aceste boli. Astfel, atacul anumitor boli printre care și una dintre cele mai păguboase pentru cultura cerealelor, Fusarium graminearum, este mai accentuat în condiții de stres și mai ales de secetă.

„Un studiu realizat de cercetători ai Universității din Nebraska ne arată că randamentul aplicării fungicidelor pentru combaterea bolilor grâului a fost aproape neglijabil într-un an secetos, comparativ cu un an cu precipitații satisfăcătoare. Totodată, atunci când dezvoltarea bolilor foliare este limitată din cauza secetei pe toată perioada de vegetație a grâului, este posibil ca aplicarea fungicidelor să nu fie profitabilă și poate duce inclusiv la o pierdere netă.”

Având în vedere condițiile actuale de câmp, arată reprezentanții Asociației Producătorilor de Porumb, fermierul gazdă împreună cu echipa tehnică APPR – Corteva au luat decizia de a întârzia aplicarea tratamentului al doilea și punerea sub semnul întrebării a aplicării celui de-al treilea tratament.

 

ziua graului baragan

Foto: APPR (https://farmforum.ro/)

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

În cadrul evenimentului „Ziua Grâului Bărăgan” din anul 2022 vor fi prezentate 56 de soiuri de cereale păioase, genetica provenind de la 12 companii producătoare de semințe. Întreaga platformă a fost semănată în aceleași condiții, iar tratamentele cu produse fitosanitare se aplică conform aceleiași strategii pe toată suprafața.

Compania Corteva Agriscience furnizează toate produsele necesare pentru asigurarea protecției împotriva bolilor, dăunătorilor și în ceea ce privește controlul buruienilor. Pentru ultimele luni ale anului 2021, platforma Ziua Grâului Bărăgan nu a necesitat aplicarea de tratamente pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor, ci doar erbicidare.

În această toamnă platforma nu a prezentat un grad mare de îmburuienare, însă a fost efectuat un tratament pentru controlul buruienilor. Tratamentul a fost făcut în postemergență, în faza de 1-2 frunze a grâului, la data de 16 noiembrie, cu erbicidul Bizon (s.a. 100 g/l diflufenican + 15 g/l penoxsulam + 3.75 g/l florasulam), acesta fiind selectiv pentru cerealele păioase și având un efect foarte bun asupra buruienii Apera spica-venti (iarba vântului) și asupra buruienilor dicotiledonate anuale.

 

Este mai bine să aplicăm erbicidele în preemergență sau să așteptăm și să le aplicăm în postemergență?

 

Tratamentele în postemergență sunt cele mai populare din mai multe motive, în special datorită volumului de muncă din ferme toamna. Atunci când seamănă, cei mai mulți dintre fermieri nu au timp și resurse să înceapă concomitent și tratamentele, deoarece volumul de muncă este mare la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie. Totodată, deși este de dorit distrugerea buruienilor înainte ca acestea să consume elementele nutritive pentru cultură, identificarea spectrului de buruieni înainte de aplicarea erbicidului poate conduce la un control mai eficient al acestora.

Atunci când se efectuează tratamente în preemergență, este necesar să se țină seama de următoarele aspecte:

  • Istoricul buruienilor apărute în anii anteriori pe aceleași parcele este foarte folositor în stabilirea produselor de folosit;

  • Erbicidul ales trebuie să fie omologat pentru buruienile despre care se știe că sunt o problemă în câmpul respectiv;

  • Unul dintre principalele motive pentru care unii fermieri nu aplică tratamente în preemergență este precizia, deoarece în multe cazuri nu există trasee vizibile care să poată fi urmărite. Tehnologia GPS și mărirea accesibilității acesteia încep să rezolve această problemă.

Atunci când se efectuează tratamente în postemergență, este necesar să se țină seama de următoarele aspecte:

  • Selectarea produselor în funcție de spectrul de buruieni prezent în câmp;

  • Buruienile monocotiledonate sunt o prioritate, iar controlul lor în faza 2-4 frunze este vital pentru sănătatea culturilor de păioase;

  • Un amestec de mai multe substanțe active este necesar pentru a oferi culturilor protecție împotriva unui spectru cât mai larg de buruieni;

  • A doua aplicare în primăvară poate fi necesară în cazul buruienilor mai greu de combătut.

În concluzie, experiențele tehnologilor recomandă ca strategia pentru combaterea buruienilor din culturile de cereale păioase să conțină atât tratamente preemergente, cât și postemergente în funcție de caz, astfel fermierul putând beneficia de avantajele ambelor metode de aplicare a erbicidelor.

„Ziua Grâului Bărăgan 2022” reprezintă una din platformele din seria Evenimentele Fermierilor, marca FarmForum.

Articol furnizat de APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România)

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat azi, 7 iulie 2020, epuizarea fondurilor europene pentru finanțarea infrastructurii secundare de irigații, disponibile prin intermediul submăsurii 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructură de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

În intervalul 1 – 6 iulie 2020, AFIR a primit online 95 de solicitări de finanțare în valoare totală de 92,77 milioane de euro. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune de depunere a cererilor de finanțare este de 43.700.259 de euro, iar plafonul de depunere a fost de 65,55 milioane de euro, respectiv 150% din alocarea menționată mai sus.

Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) și Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI) pot obține, în cadrul acestei submăsuri, fonduri 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de un milion de euro. Achiziția de echipamente de irigat este limitată la un procent de cel mult 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

„Procesul de depunere a decurs fără probleme. A fost mai simplu în această sesiune de depunere datorită modificării din ghid privind faptul că solicitantul nu mai este obligat să depună cazierul judiciar și certificatul de atestare fiscală, aceste documente fiind obținute de AFIR prin consultarea bazei de date a celor două instituții emitente, în baza protocoalelor semnate și cu acordul beneficiarului. Ne-a scutit de un efort în plus”, a precizat Daniel Stroe, președinte OUAI Grivița, județul Ialomița.

Și Emil Popescu, președinte OUAI Mărculești SPP A, din județul Călărași, speră să reabiliteze stația pe bani europeni și să poată iriga toți fermierii din organizație. „Împreună cu noi a depus proiect și un alt OUAI, care se află situat la un așa-zis cap de linie. Între noi sunt aproximativ 600 ha de irigat. Sperăm ca odată reabilitată stația, să putem iriga. Este mare nevoie de infrastructură de irigații și faptul că avem posibilitatea să reabilităm sistemul prin fonduri europene ne ajută foarte mult”, a menționat Emil Popescu.

De la demararea PNDR, în 2015 și până în prezent, AFIR a primit solicitări de finanțare pentru infrastructura de irigații  în valoare totală de peste 580 de milioane de euro, din care 6,8 milioane de euro au fost pentru zona ITI – Delta Dunării. Valoarea contractelor de finanțare încheiate se ridică la 393,3 milioane de euro, din care 6,8 sunt finanțări din arealul ITI – Delta Dunării.

AFIR a plătit beneficiarilor submăsurii 4.3 – componenta infrastructură de irigații fonduri în valoare de 157,6 milioane de euro, până în prezent. Din această sumă, 4,3 milioane de euro reprezintă plăți aferente proiectelor din zona ITI – Delta Dunării. „Pentru întreaga perioadă de programare financiară 2014 – 2020, alocarea aferentă investițiilor în infrastructura secundară de irigații a fost de aproximativ 441 de milioane de euro”, precizează reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul-limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse are un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective. Excepție fac primele cinci zile calendaristice din fiecare etapă de depunere stabilită, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii.

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista