masa - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 01 Iunie 2021 13:26

Breaza, origini şi performanţă

Rasa de oi ţurcane Breaza are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale munţilor Parâng, Şureanu, Retezat, cu localităţi precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpu lui Neag, Aninoasa, Băniţa, Jieţ, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeştii Gorjului. Nu se cunosc exact timpul și metodele de formare a acestei populaţii, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariţia la un moment dat a unei mutaţii genetice în populaţie care prezintă caracteristicile fenotipice ale populaţiei actuale.

zoo 214 neata oi Page 1

Specialiştii nu s-au aplecat prea mult spre această populaţie de oi, Breaza fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o şi au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populaţii de Țurcană.

Caracteristica fenotipică care o defineşte este dată de desenul deosebit al feţei cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V” sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunţii (coamelor) care coboară până la limita buzei superioare. De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi când au început să selecţioneze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă şi să se transmită din generaţie în generaţie.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 şi 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecţie pe lângă brezătura caracteristică şi o creştere a productivităţii animalelor mai ales în direcţia producţiei de lapte, care cu timpul în generaţii succesive de selecţie a devenit foarte importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este foarte important de reţinut că brezătura caracteristică, coroborată cu producţia mare de lapte, peste media populaţiei la indivizii reţinuţi pentru reproducţie, a creat în timp o corelaţie pozitivă între aspectul fenotipic și producţia de lapte.

Oile breze au o constituţie fină spre robustă caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm şi o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform descriind aproape un trapez, cu baza mare pe linia feselor sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers şi păşunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg, lung şi adânc, adăpostind în interiorul său inima şi plămânii, organe foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunţată, consum sporit de furaje şi în final producţii ridicate de lapte. Capul este puţin convex (berbec) cu coame bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung şi mai subţire față de celelalte ţurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecţiei mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin dimensiuni, sfârcurile având dimensiuni şi formă pretabil la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producţia de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor, pentru că trebuie să intervină zilnic să mulgă laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafeţele mici de păşuni pe care sunt crescute, această intervenţie zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe faţă şi picioare, cu abdomenul mai puţin îmbrăcat față de rasele Bucălae sau Bălă, cojocul cântărind între 3 şi 4 kg la oi şi 5 şi 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiţii optime de furajare şi exploatare, oile ajungând ușor la 60-70 kg şi berbecii la 90-120 kg şi chiar peste.

Mieii la fătare cântăresc între 5 și 7,5 kg cu recorduri de 8 – 10 kg, existând în populaţie exemplare cu fătări gemelare, masa mieilor însumând 13-14 kg, ca de pildă în exploataţia doamnei Tamara Boantă, la mieii cântăriţi în data de 4 martie 2021. Producţia de lapte este în anumite turme secţionate şi bine furajate de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producţii adăugăm faptul că în populaţie sunt efective cu o natalitate de 140-150%, ne dăm seama cât de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populaţii au început să îşi dea seama crescătorii care fac tranzacţii de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la preţuri de 10.000-20.000 lei şi mieluţe la preţuri de 2.000-3.000 de lei.

Vă mărturisesc că am trăit să văd acest tip de tranzacţii şi cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, o să le mărturisesc într-un alt articol.

Crescători remarcabili, cu efective deosebite în zonă, sunt Ion Lupşa, Ion Stan, Tamara Boantă, Ion Labău, Anișoara Jurcă şi mulți alţii, despre care sigur vom mai auzi.

zoo 214 neata oi Page 3

Ce este de făcut cu această populaţie?

1.     Din cauza faptului că se creşte într-un areal defavorizat, trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia cât mai mulţi crescători.

2.      Fiind o populaţie mică în pericol de dispariţie, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare ale rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să se poată folosi la reproducţie în faza incipientă berbeci din populaţia respectivă fără origine cunoscută pe două generaţii, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3.      Având caracteristici de conformaţie şi mai ales de producţie total diferite de celelalte tipuri de Țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanţelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al Registrului genealogic „DACIA” Hunedoara să poată omologa această populaţie, sporind astfel zestrea genetică a populaţiilor de ovine românești şi creşterea biodiversităţii genetice în domeniul creşterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulţi cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozităţi, pe cei care nu cred îi invit să vadă că nu sunt poveşti la gura sobei, ci sunt realităţi care demonstrează încă o dată ca ecotipurile rasei Țurcană sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiţii de creştere optime ca să poată să-şi exprime potenţialul real de producţie.

Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ, DIRECTOR GENERAL COORDONATOR R.G. „DACIA” HUNEDOARA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Chiar dacă în anul școlar 2017 - 2018 s-a reușit înființarea primelor două clase de învățământ profesional de stat în sistem dual, cu specializarea mecanici agricoli, în cadrul Colegiului Tehnologic „Veceslav Harnaj” din sectorul 1 al Capitalei, din punctul de vedere al membrilor APIMAR implicați în acest proiect au existat și continuă să existe anumite dificultăți în derularea unui astfel de proiect, generate de lacune legislative, precum și de rigiditatea anumitor proceduri interne ale instituțiilor locale și de stat care au rolul de a sprijini astfel de proiecte, anunță APIMAR printr-un comunicat de presă.

Concret, printre dificultățile întâmpinate se numără lipsa normelor de aplicare pentru art. 68 punctul (41) și art. 25 punctul (9) din Codul Fiscal, potrivit cărora cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru buna desfășurare a învățământului profesional în sistem dual sunt cheltuieli deductibile.

„În acest sens am solicitat sprijinul ANAF pentru care așteptăm încă primirea unui răspuns”, mărturisesc reprezentanții APIMAR.

O altă dificultate semnalată de inițiatori a fost rigiditatea anumitor proceduri interne ale autorităților locale, în speță Primăria Sectorului 1, care, conform art. 12 alin. 8 din Legea nr 1/2011 a Educației Naționale, prevede ca elevii înscriși în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani să beneficieze de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare.

„Primaria Sectorului 1 nu s-a implicat financiar alături de noi, iar solicitările noastre adresate acestei instituții de a ne oferi sprijinul pentru a depăși procedurile birocratice de la nivelul Administraţiei Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi al Unităţilor Sanitare Publice (AUIPUSP) așteaptă încă un răspuns. Aceste proceduri birocratice existente la nivelul AUIPUSP fac imposibilă utilizarea de către Colegiul Tehnologic «V. Harnaj» a banilor oferiți drept sponsorizare de către operatorii economici pentru efectuarea plăților către agenții economici care asigură masa și transportul elevilor”, se mai precizează în document. „Cu toate că în rândul membrilor APIMAR există dorința de a continua acest proiect prin înființarea unei noi clase de mecanici agricoli în toamna acestui an, considerăm ca acest lucru nu va fi posibil fără implicarea și sprijinul autorităților publice și locale: - Primăria Sectorului 1, prin oferirea de sprijin financiar elevilor pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea, masa și transportul; - ANAF prin completarea Codului Fiscal cu norme specifice articolelor 68 punctul (41) și art. 25 punctul (9)”.

Printr-un efort comun al membrilor APIMAR (AgroConcept Impex, Mewi, Ipso, NHR Agropartners, Titan Machinery și Farmtech), cât și cu ajutorul și sprijinul lui Victor Stelian Fedorca și ale Ministerului Educației, în anul școlar 2017 - 2018 s-a reușit înființarea primelor două clase de învățământ profesional de stat în sistem dual, cu specializarea mecanici agricoli, în cadrul Colegiului Tehnologic „V. Harnaj” din sectorul 1, București.

În vederea desfășurării în bune condiții atât a activităților didactice, cât și a celor de practică, operatorii economici implicați acoperă următoarele cheltuieli: cazare în căminul Colegiului Tehnologic „V. Harnaj”, trei mese pe zi servite la cantina aceleiași instituții de învățământ, transport dus-întors pe traseul colegiu - sediul operatorului economic (atelierele de practică), respectiv bursă de 200 lei pe lună pentru toți cei 40 de elevi.

„Implicarea membrilor APIMAR în construirea viitoarei generații de mecanici merge mai departe de beneficiile materiale oferite prin acest program”, spun inițiatorii. „Tocmai de aceea, elevii au drepturi, dar și obligații. Astfel, din punctul de vedere al membrilor APIMAR, SINGURA OBLIGAȚIE și cea mai importantă este aceea DE A ÎNVĂȚA”.

În acest sens, potrivit documentului de presă, la finalul primului trimestru, elevii din program au fost evaluați în ceea ce privește nivelul de cunoștințe acumulate. Această evaluare este extrem de importantă, întrucât oferă o imagine asupra gradului de implicare a celor 40 de elevi ai Colegiului Tehnic „V. Harnaj” înscriși în programul de învățământ dual.

Publicat în Tehnica agricola

Peste 2.000 de persoane aflate în dificultate din întreaga țară au primit o masă de Sărbători din partea Cris-Tim, care a donat 754 de coșuri pline cu bunătăți, anunță compania printr-un comunicat de presă.

Donația a fost realizată cu ajutorul implicării voluntare a peste 700 de români care, pentru a strânge produsele Cris-Tim în coșuri, au încărcat câte o poză, cu propria masă plină cu bucate, pe site-ul campaniei Masa de Crăciun.

Astfel, o simplă poză a adus bucurie persoanelor care nu cunoscuseră tradiția mesei îmbelșugate de Crăciun, aceștia primind sute de coșuri cu mâncăruri gătite, lactate și produse din carne cu Eticheta Curată ale brandurilor companiei: Matache Măcelaru, Bunea Haiducul, Bunătăți, Salam Săsesc, Gostat și Mugura.

Cris-Tim a dorit să fie mereu aproape de români, și mai ales de Sărbători, căutând să aducă un zâmbet și speranță în viața persoanelor nevoiașe, care au cea mai mare nevoie de alinare, un gând bun și o masă hrănitoare. Astfel, copii fără sprijin, persoane vârstnice singure și familii defavorizate au primit cu bucurie produsele care le-au umplut mesele de sărbători.

Campania s-a desfășurat în perioada 28 noiembrie – 22 decembrie 2017, în parteneriat cu organizațiile non-guvernamentale Niciodată Singur, SOS Satele Copiilor România și Crucea Roșie Română, care sprijină comunitățile de oameni care au nevoie de ajutor din întreaga țară.

„Credem că Sărbătorile sunt unul dintre cele mai importante momente în care să simțim căldura familiei și bucuria de a avea pe cineva alături. Ne-am dorit să redăm speranța și să umplem cu belșug mesele celor care nu cunosc tradiția sărbătorilor așa cum o știu alții”, a declarat Radu Timiș, președintele Cris-Tim.

„Cris-Tim este un business de familie, născut din munca susținută, sprijin și încredere în produsele oferite. Grija pentru oameni și responsabilitatea față de comunitate sunt în ADN-ul companiei, iar gestul de a împărți din produsele noastre persoanelor mai puțin norocoase a fost firesc. Le mulțumim foarte mult celor care ni s-au alăturat în campanie și au trimis fotografii, arătându-ne ce înseamnă mesele în familie și generozitatea. Îi asigurăm că vom continua să fim alături de persoanele în dificultate și de acum încolo”, a adăugat Valentin Nenu, Senior Brand Manager Cris-Tim.

Cu o istorie de peste 25 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, oferind întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete și savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare şi prin sistemele de management al siguranţei alimentului (ISO 22000:2005), al protecţiei mediului (ISO 14001: 2004) și FSSC.

Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brands in categoria produse din carne, în urma celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului în Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România. Acest titlu a fost acordat pentru a 7- a oară consecutiv în 2015.

Publicat în Comunicate

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

grundfos iunie2021

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista