Familia Filipaș, din județul Cluj, de la Gherla, deține brandul D’Olive și este distribuitor în țara noastră de ulei de măsline, afacere începută în anul 2020 din pasiunea pentru uleiul de măsline cretan. Recent, a achiziționat o livadă de măslini în Grecia, Creta, devenind astfel primul brand românesc de ulei de măsline care deține o livadă de măslini.

D’Olive, afacerea de familie fondată de Cosmin și David Filipaș (tată și fiu), este o investiție care transformă pasiunea pentru gustul viu al uleiului într-un proiect cu rădăcini reale și sustenabile. În această toamnă, după cinci ani de la începutul proiectului D’Olive, familia Filipaș a cumpărat o livadă de 3.000 metri pătrați în sudul insulei Creta, în zona Mesará, o regiune fertilă și legendară, unde cultura măslinului datează de peste 4.000 de ani. Solul vulcanic și climatul blând fac din această parte a Cretei una dintre cele mai apreciate surse de ulei extravirgin din Europa. „Ne securizăm sursa de autenticitate. Acolo unde alții cumpără o casă de vacanță, noi am ales un loc unde timpul are miros de pământ și de frunză de măslin”, afirmă Cosmin Filipaș, fondatorul D’Olive.
După cinci ani de import și distribuție de uleiuri extravirgine din soiul Koroneiki, fondatorii D’Olive devin acum proprietari ai livezii din care provine deja până la 30% din producția comercializată în România. Investiția din Creta a familiei Filipaș aduce stabilitate, trasabilitate și o legătură directă între sursă și consumator, Grecia fiind, de câțiva ani, una dintre destinațiile preferate de români nu doar pentru turism, ci și pentru investiții. În insule și pe continent, mii de cetățeni europeni au achiziționat locuințe de vacanță, atrași de prețuri accesibile și de un regim fiscal avantajos.
Cumpărarea unui teren agricol în Grecia este posibilă, dar nu întotdeauna simplă. Legea prevede restricții pentru străinii din afara Uniunii Europene și verificări suplimentare pentru terenurile din zone considerate strategice (în special în insule). În schimb, cetățenii UE pot cumpăra terenuri agricole, inclusiv livezi de măslini, cu respectarea formalităților de proprietate locală. În Creta, de pildă, o livadă matură de 1-2 hectare costă între 40.000 și 100.000 de euro, în funcție de vârstă, soi și accesul la drum și apă.
Proiectul D’Olive are deviza Art of Living / Art of Cooking și se construiește pe ideea de continuitate între generații. David Filipaș, ambasadorul brandului, are doar 14 ani și crește odată cu afacerea de familie.

Demersul D’Olive aduce o perspectivă diferită: o investiție care nu urmărește doar profitul, ci și continuitatea culturală și respectul față de pământ. În acest context, investiția în agricultura de patrimoniu poate deveni o formă de reconectare cu valorile autentice, o punte între cultură, natură și economie locală. „Într-o lume în care se vorbește mult despre sustenabilitate, dar puțin se face, noi am ales să plantăm rădăcini. La propriu”, punctează Cosmin Filipaș.
În 2024, la patru ani de la nașterea brandului D’Olive, familia Filipaș a sărbătorit simbolic momentul. A prelucrat lemnul unui măslin, vechi de peste 150 de ani, ajuns la finalul ciclului său de viață, transformându-l în trei ceasuri lucrate manual. În semn de respect față de rădăcinile proiectului, două ceasuri au rămas în familie, iar unul se află astăzi la Târgu Mureș. „Unul îl poartă David, fiul meu și ambasadorul D’Olive, încă unul a rămas la noi, iar altul a ajuns la un prieten al brandului”, precizează Cosmin Filipaș.

Pe lângă uleiul de măsline, familia Filipaș a introdus în portofoliul D’Olive și măslinele. „Ne-am propus să devenim cel mai mare distribuitor de ulei de măsline extravirgin din România, chiar dacă ne luptăm pe o piață în care există multe contrafaceri. Însă, cu siguranță compensăm prin calitate și livrare rapidă”, a conchis Cosmin Filipaș.
Foto: D’Olive
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ediția de primăvară a Festivalului RO-Wine se desfășoară în perioada 24 – 26 mai 2024, în București, la Fratelli Studios. Evenimentul este orientat exclusiv către piețele vinului premium și de lux.
La această ediție RO Wine - International Wine Festival of Romania sunt prezente peste o mie de vinuri de la crame din România, Europa și multe alte regiuni viticole ale lumii. Totodată, vizitatorii se pot bucura de o selecție gourmet impresionantă, masterclass-uri și evenimente speciale. „Producătorii de vin beneficiază de oportunități comerciale atractive, la nivel local, dar și internațional. Operatorii și consumatorii HoReCa sunt bineveniți să se bucure de cele mai înalte standarde pe care le poate oferi industria. Ca de fiecare dată, toți cei din HoReCa au acces gratuit, dacă se înscriu în prealabil pe site, iar ziua de 24 mai este una dedicată industriei de ospitalitate”, a precizat Marinela Ardelean, organizator RO Wine - International Wine Festival of Romania.

Această ediție de primăvară a RO-Wine este amenajată astfel: Studio 1 – vinuri din România și Republica Moldova; Studio 2 - vinuri italiene și selecție gourmet; Studio 3 – vinuri spumante.
Organizatorii au dezvăluit una dintre surprizele pregătite pentru ediția de primăvară Ro-Wine 2024, masterclass-ul organizat de ICE (Institutul de Comerț Exterior al Italiei), pe 24 mai, de la ora 16, susținut de Edoardo Nati și moderat de Marinela Ardelean, în care participanții vor descoperi secretele uleiului de măsline. Edoardo Nati reprezintă UNAPROL, o asociație de producători de ulei de măsline cu peste 100.000 de membri.
„Pentru mine, RO Wine - International Wine Festival of Romania înseamnă bucurie, oameni dragi și mereu vinuri extraordinare. Una dintre cele mai mari satisfacții este să pot oferi contextul ideal în care vinurile bune să poată fi descoperite de un public care să le aprecieze la adevărata lor valoare. Este un lucru extraordinar faptul că putem să aducem în același loc profesioniști, pasionați și specialiști HoReCa, dar și curioși să descopere vinuri premium și superpremium din toată lumea. În fiecare an, festivalul oferă o interacțiune directă cu operatorii premium HoReCa și cu oameni pasionați de vin din întreaga lume”, a conchis Marinela Ardelean.
Mai multe detalii despre RO Wine - International Wine Festival of Romania găsiți pe site-ul evenimentului: https://romaniawinefestival.com/, iar pentru bilete accesați link-ul: https://www.socioverse.ro/event/ro-wine-editia-de-primavara-bucuresti-24-26-mai-2024/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Școala Europeană de Somelieri - Filiala România (European School for Sommeliers - Eurosommelier.com) transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că salută inițiativa Asociației Somelierilor din România (ASR) de a organiza o competiție de specialitate, dar că aceasta nu poate fi considerată în niciun caz una de anvergură națională, ci cel mult un concurs intern, atâta vreme cât nu este deschisă decât membrilor ASR. Comunicatul vine ca urmare a anunțului Asociației Somelierilor din România privind organizarea concursului „Trofeul somelăriei”, cu subtitulatura „Cel mai bun somelier din România”.
„În România, în momentul de față există mai multe organizații profesionale ale somelierilor și chiar și o Federație – care ar trebui să grupeze aceste organizații - iar titulatura de „cel mai bun din România” folosită de ASR este de natură să inducă în eroare opinia publică și membrii profesiei sau alte entități care utilizează ori găzduiesc servicii, traininguri sau competiții ale somelierilor. În realitate, „Trofeul somelăriei” este un concurs care se adresează doar membrilor respectivei Asociații și care nu primește înscrieri din afara acestei grupări. Salutăm orice concurs de somelieri organizat profesionist și îi felicităm pe organizatori, dar considerăm că este absolut necesar să facem precizările cuvenite și să nu aruncăm o lumină greșită ori incompletă asupra unei ierarhii profesionale prin utilizarea unor temeni ca „național” sau „cel mai bun din România”, atâta vreme cât o parte importantă - poate chiar majoritară - dintre practicanții acestei meserii nu pot lua parte la competiție”, precizează Marian Timofti, reprezentantul Școlii Europene de Somelieri - Filiala România.
Școala Europeană de Somelieri - Filiala România este recunoscută și activează pentru ESS pe teritoriul țării noastre din anul 2019, ca parte a Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați, și asigură servicii de formare profesională ale căror absolvenți primesc diplome recunoscute pe plan european, prin intermediul ESS - European School for Sommeliers cu sediul principal în Germania, Amtsgericht Hannover HRB 210018, cu activități asemănătoare în alte 18 țări după primii ani de activitate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!