medicamente - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 26 August 2025 11:29

Adenovirusurile aviare

Adenovirusurile aviare sunt împărțite în trei grupe și sunt responsabile pentru mai multe boli care apar la păsări.

Grupa 1 - FADV afectează puii de găină și prepeliță și provoacă hepatite cu incluzii, Sindromul hidropericardului (Boala de Angara), eroziunea pipotei, bronșita prepeliței, adenoviroza gâștelor, cea a rațelor, porumbeilor și curcilor.

Grupa 2   - Adenoviroza curcilor provoacă enterita hemoragică la curci, boala splinei marmorate la fazani și splenomegalia cu adenovirus a puilor de găină.

Grupa 3   - Adenoviroza rațelor provoacă sindromul căderii ouatului (EDS76).

Testul PCR este utilizat pentru diagnosticul celor trei grupe de adenovirusuri aviare, dar se mai utilizează și testul ELISA.

 

Hepatita cu incluzii 

 

Apare, de regulă, la puii cu vârsta de la 2 la 4 săptămâni (uneori de la 4 zile, la 7 săptămâni). Pot fi afectați și porumbeii, curcile, bibilicile și papagalii. Boala poate evolua simultan cu bursita infecțioasă sau anemia infecțioasă a puilor, ceea ce determină creștere patogenității. Crește mortalitatea, cu vârf la 3 - 4 zile și scade între 9 și 14 zile (între 2 - 10%), putând ajunge la 30% în funcție de patogenitatea virusului, statusul imun al păsărilor și infecțiile secundare.

Păsările sunt letargice, penajul este ciufulit, apare inapetența și diareea galbenă și miocardoza.

La păsările moarte, ficatul apare mărit, palid, fiabil, cu focare necrotice. Hemoragiile apar frecvent în ficat și, uneori, în mușchii pectorali sau la picioare, rinichii sunt măriți în volum, palizi și cu multiple hemoragii.

Poate apărea și hidropericard, pancreatita necrozantă și incluzii cu corpi intranucleari în hepatocite, în special la bibilică, splina mărită și atrofia timusului, dar și anemie, icter, hemoragii în organe, degenerarea măduvei osoase și,  uneori, eroziunile pipotei.

 

Sindromul de hidropericard sau Boala de Angara

 

Induce o mortalitate între 20 și 80% la broileri. Se caracterizează prin acumularea a peste 10 ml de fluid în pericard și afectează broilerii cu vârsta între 3 și 6 săptămâni. În decursul a 7 pâna la 15 zile, mortalitate crește rapid, păsările afectate stând în decubit ventral cu ochii închiși și prezentând penaj zburlit și depresie. Post-mortem, fluidul în exces din pericard este patognomonic; ficatul este mărit în volum, decolorat și cu focare de hemoragie și necroze.

În eroziunea pipotei, broilerii care mor nu au semne clinice evidente la necropsie, pipota apare având zone negre și infiltrate cu lichid sângeriu.

În bolile respiratorii, adenovirusurile sunt frecvent izolate din tractul respirator al puilor cu diverse boli respiratorii. Totuși, în bronșita infecțioasă a prepelițelor, adenovirusurile nu sunt responsabile de boli respiratorii.

 

Porumbeii & sindromul Adeno Coli (SAC)

 

La porumbei, tineretul columbar a fost afectat de așa-zisul Sindrom Adeno Coli (SAC), o asociație dintre Adenovirusul de tip 1 și bacteria Escherichia coli.

Simptomele sunt binecunoscute: apatie, sete exagerată, anorexie, vomă și diaree apoasă, produse de adenovirusul de tip 1, cu distrugere masivă a ficatului produsă de adenovirusul de tip 2, în special la exemplarele adulte

Apare rapid o deshidratare masivă și în maxim 2 zile, tot efectivul de tineret înregistrează o mortalitate de 70 – 80%.

În majoritate cazurilor, infecția primară și cu adenovirus se complică cu E.coli, care agravează tabloul clinic, penetrând peretele abdominal și provocând o stare septicemică și, implicit, moartea.

Pentru combaterea și controlul Sindromului Adeno Coli, se recomandă evitarea stresului, asigurarea unei igiene riguroase a volierelor și dezinfecția periodică cu PURSEPT, ECOCID și, XL HERBS. 

Periodic, se administrează alternativ PRODIGEST și BIOENTEROM (probiotic), timp de 2 - 3 zile / săptămână.

PRODIGESTUL stimulează flora intestinală prezentă în stomacul și intestinele porumbeilor, care constă din bacterii acidolactice, în principal și care opresc dezvoltarea bacteriilor patogene: E.coli, Salmonella etc.

O populație sănătoasă de bacterii acidolactice stimulează rezistența naturală a porumbeilor, prin producerea de enzime care ajută la digerarea eficientă a hranei. 

 

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șef Laboratorul de Diagnostic Romvac Company

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025
Abonamente, AICI!
Publicat în Zootehnie

În anul care tocmai s-a încheiat, compania Romvac a împlinit 50 de ani de activitate. La finalul lui 2024, împreună cu directorul general/președintele Consiliului de Administrație, dr. Viorica Chiurciu, am discutat despre drumul parcurs de companie de la începuturi până astăzi. Reamintim că, Romvac este o companie producătoare de medicamente de uz veterinar, dar și pentru utilizare în medicina umană. Romvac Company și-a început existența de la un singur vaccin, pentru ca astăzi să ajungă să realizeze aproape 300 de produse medicinale de uz veterinar și alte aproape 100 de uz uman, astfel că la ora actuală vorbim de o companie reprezentativă pentru medicina veterinară și umană.

DSC 0118

Reporter: Să începem cu produsele de uz veterinar, având în vedere că, în prezent, Romvac Company este cel mai mare producător de medicamente din România. Așadar, care e parcursul de la începuturi până astăzi în ceea ce priveşte producţia de medicamente de uz veterinar?

Viorica Chiurciu: Am început în 1974 cu un laborator care se numea „Laboratorul de virusuri tumorale aviare”, un laborator care a produs un singur vaccin, cel contra bolii Marek, era cancerul la găină. În felul acesta am marcat o premieră pe plan european, ajungând la o producție anuală de 20 de milioane de doze în 1977. Însă,  tot în 1974, fiind necesari nişte embrioni pentru producerea acestui vaccin, s-a înfiinţat şi o fermă specială, cu găini libere de germeni patogeni, singura fermă de acest fel din sud-estul Europei.

În 1981, Laboratorul de virusuri tumorale aviare s-a transformat în Centrul de Cercetări şi Biopreparate pentru Păsări şi Animale Mici. Această întreprindere a avut o dezvoltare explozivă atât în domeniul cercetării, cât şi în domeniul producţiei de vaccinuri şi reactivi pentru păsări şi animale mici. Aşa încât, până în 1990, datorită acestei cercetări, portofoliul de produse biologice s-a dezvoltat până la 30, necesare atât avicolelor româneşti, cât şi caniselor pentru vulpi, iepuri, câini ş.a.m.d.

DSC 0102

Marea cotitură a Centrului a fost când, în 1990, s-a transformat în SC Romvac Co S.A., când s-au extins foarte mult produsele biologice şi vaccinurile, de data aceasta şi pentru animale mari şi mijlocii – bovine, ovine, suine –, dar a fost o premieră că am introdus noţiunea de „medicament de uz veterinar”. Şi aşa am făcut aproape 400 de medicamente de uz veterinar. În 1995 ne-am şi privatizat prin metoda MEBO şi compania Romvac a evoluat nestingherită pe o piaţă puternic concurenţială.

Reporter: Ce înseamnă astăzi compania Romvac?

Viorica Chiurciu: Astăzi, Romvac este o companie puternică, matură, este cel mai mare producător şi distribuitor local. Avem în portofoliu peste 60 de produse biologice, aceasta însemnând vaccinuri de uz veterinar, seturi de diagnostic, produse revelatoare. Vaccinurile sunt pentru păsări, bovine, ovine, suine, caprine, cabaline, iepuri, câini şi pisici. De asemenea, avem peste 200 de medicamente de uz veterinar pentru toate speciile de animale crescute în România, din toate clasele farmaceutice, adică produse rehidratante, antiparazitare, antimicotice, antiinflamatorii, produse pentru dezinfecţii, dezinsecţii, deratizare, produse pentru afecţiuni dermatologice, ale glandei mamare ş.a.m.d. Totodată, produsele noastre sunt condiţionate în toate formele: soluţii, suspensii, unguente, comprimate.

Activăm pe trei divizii: divizia de medicină veterinară, de medicină umană şi compartiment de biotehnologii pentru fabricarea unor produse destinate sănătăţii plantelor şi solului. În toate aceste produse avem şi suplimente alimentare pentru animale şi premixuri, inclusiv pentru albine avem un stimulator, care prin componentele sale intervine în probleme bacteriologice, virusologice ale albinelor.

Am investit foarte mult în retehnologizare şi la ora actuală avem spaţii de producţie moderne, am investit în utilaje, în linii tehnologice. Avem un complex de laboratoare: Laborator pentru control de vaccinuri şi medicamente pentru uz veterinar, Laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care este acreditat RENAR, şi Laboratorul de cercetare-dezvoltare imunoinstant.

Avem o reţea de distribuţie solidă, compusă din depozitul central care este aici, la sediu, în Voluntari (Ilfov), dar şi 34 de depozite judeţene teritoriale şi farmacii. Prin urmare, pur şi simplu vorbim de un adevărat holding al activităţii noastre.

DSC 0069

Reporter: În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa de la Romvac ați pornit pe drumul cercetării în medicina umană. Ce v-a determinat să faceţi acest pas?

Viorica Chiurciu: Pornind de la pericolul amplificării fenomenului de rezistenţă antimicrobiană indus de folosirea necorespunzătoare şi excesivă a antibioticelor, Romvac a lansat pe piaţă nişte produse revoluţionare care să fie o alternativă la această medicină alopată. Am lansat pe piaţă oul hiperimun şi produsele din gama imunoinstant, care cuprind 100 de produse şi care au la bază imunoglobulinele IgY specifice, acestea fiind anticorpi de pasăre. Demersul nostru ştiinţific în acest sens a fost acela că OMS şi Centrul european de prevenire şi combatere a bolilor a atras atenţia în repetate rânduri că ne aflăm în era post-antibiotice şi că antibioticele de ultimă generaţie îşi pierd din eficienţă în combaterea unor infecţii.

DSC 0099

Aceste produse, având la bază imunoglobulinele IgY specifice care sunt anticorpi de pasăre, au multiple beneficii pentru sănătatea umană, şi anume: sunt adjuvanţi în terapia pentru infecţii cu bacterii rezistente la antibiotice, infecţii urinare, infecţii genitale, gastrice, intestinale, dermatologice, pulmonare ş.a.m.d. De asemenea, susţin sistemul imunitar, asigurând unitatea pasivă a organismului, adică dau organismului anticorpi gata pregătiţi de pasăre şi sunt adjuvanţi în anumite boli autoimune, cum ar fi psoriazisul. Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, copiilor, adulţilor şi vârstnicilor care se confruntă cu fenomenul de imunosenescenţă. Mai ales în anotimpurile friguroase este bine să ne întărim imunitatea, mai ales atunci când avem o imunitate scăzută şi suntem confruntaţi cu anumite situaţii de boală. În cabinetul nostru de medicină alternativă ne trec pragul mulţi pacienţi, atât din ţară, cât şi din străinătate, care se confruntă cu patologii din cele mai diverse, unele foarte complicate.

463034720 1085066069646090 6556930610468989701 n

Reporter: Trebuie să mai punctăm un fapt important în evoluția Romvac Company, ați intrat și pe tărâmul produselor care trebuie să aibă grijă de mediu, de sol, de plante. Mai exact despre ce este vorba?

Viorica Chiurciu: Pentru reducerea impactului chimizării și pentru promovarea unei agriculturi ecologice durabile, la Romvac am creat un îngrăşământ 100% ecologic, Rom-Agrobiofertil NP, utilizând bacterii benefice existente în microflora solului. Din multitudinea acestora, pentru obţinerea produsului Rom-Agrobiofertil NP au fost selectate: Azospirillum lipoferum, Azotobacter chroococcum şi Bacillus megaterium. Am mai dezvoltat un produs numit Bioromsil, care practic este un probiotic, un auxiliar tehnologic care se pretează pentru conservarea plantelor furajere.

rom agrobiofertil bun 1 6bioromsil

Reporter: Sigur că toate aceste produse pe care le realizaţi, produse complete pentru uz veterinar, pentru medicina umană, pentru agricultură, au nevoie de o serie de acreditări şi de certificări la nivel naţional, dar şi european.

Viorica Chiurciu: De-a lungul anilor, compania Romvac a investit enorm în retehnologizare şi am obţinut acreditări şi certificări. Am obţinut certificarea pentru sistemul de management integrat, care înseamnă calitate, mediu şi sănătate-securitate ocupaţională, în conformitate cu standardele de referinţă corespunzătoare. De asemenea, din partea Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor avem confirmarea de încadrare în normele de bună practică de fabricaţie GMP. Tot acest set de reguli reprezintă pentru compania Romvac o carte de vizită, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Reporter: S-a început cu cercetarea, se continuă cu cercetarea, pentru că ea este cea care aduce pe piaţă produse noi pe de o parte, iar pe de altă parte vă menţine la un standard de calitate foarte ridicat. Ca atare, ce a însemnat cercetarea şi ce beneficii a adus cercetarea pentru compania Romvac?

Viorica Chiurciu: Romvac este unitate atestată pentru activitate de cercetare-dezvoltare, în coordonarea ASAS. Societatea noastră este printre singurele unităţi care alocă fonduri proprii pentru cercetarea ştiinţifică necesară inovării, îmbunătăţirii şi dezvoltării gamei proprii de produse, fapt ce ne-a asigurat unul dintre locurile fruntaşe pe piaţa de producţie şi distribuţie a vaccinurilor şi medicamentelor de uz veterinar.

Pe lângă cercetarea internă, tehnologică, care stă la baza produselor noastre, noi participăm şi la programe de cercetare de interes naţional, care se află sub patronatul unor instituţii ale statului cum sunt Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Economiei, Institutul „Victor Babeş”, aşa încât am obţinut fonduri nerambursabile şi avem rezultate notabile şi în aceste domenii, aferente acestor proiecte de cercetare. De asemenea, din aceste proiecte de cercetare am reuşit să producem şi să punem pe piaţă produse noi.

romvac indagra 2014 2

În prezent, suntem într-un program de cercetare de interes naţional cu mai multe instituţii ale statului, inclusiv cu facultăţi, în vederea obţinerii unui vaccin pentru pesta porcină africană. Desigur, toate aceste cercetări ne-au adus multe beneficii, în primul rând un plus de valoare ca imagine pentru compania noastră, dar şi ca imagine pentru ţară, pentru că am obţinut multe premii internaţionale, am participat cu lucrări ştiinţifice care au la bază brevete de invenţie atât în ţară, cât şi pe plan european, şi am câştigat medalii de aur multiple la Salonul internaţional al cercetării ştiinţifice, inovării şi invenţiei de la Cluj, am obţinut medalii de aur în 2018, 2022, 2023, iar în anul 2024 am obţinut la Salonul internaţional al inovării şi cercetării din Timişoara zece medalii de aur şi marele premiu al salonului internaţional. Tot în anul în care am împlinit cinci decenii de existență, am participat cu lucrări ştiinţifice în domeniul medicinei umane, am participat la Salonul internaţional de inovaţii şi invenţii de la Londra şi am câştigat două medalii de aur şi premiul special al juriului.

Reporter: Pentru a avea o imagine mai completă a celor 50 de ani parcurşi de compania Romvac, cum a influenţat parcursul istoric al companiei cultura organizaţională a societăţii?

Viorica Chiurciu: O cultură organizaţională potrivită poate să crească productivitatea muncii, de aceea este foarte importantă. Această cultură organizaţională nu a apărut spontan şi natural, istoricul şi-a pus mult amprenta pe aceasta. O cultură organizaţională trebuie să fie creată şi menţinută, iar la acest lucru a contribuit toată echipa începând cu managerul general, cu şefii locurilor de muncă, cu toată echipa angajaţilor care lucrează la noi în companie de 20, 30, 40, 45 de ani, unii chiar în familii, lucrează aici părinţi, copii şi nepoţi. Aşadar, este o dedicare şi pentru companie, aceştia şi-au transmis din generaţie în generaţie aceste valori, şi anume: punctualitate, profesionalism, lucrul în echipă, empatie. Oamenii au avut încredere în managerul general, au avut încredere în leadership şi în rezultatul muncii lor.

De aceea, ţin foarte mult la colectivul meu pe care mă bazez şi, ca director general al acestei companii şi lider al colectivului pe care-l conduc, doresc de fiecare dată ca angajaţii mei să fie mulţumiţi, să fie implicaţi şi productivi şi să transmită aceste valori despre care vorbeam înainte celor care sunt noi în echipă, pentru că acest lucru este o carte de vizită nu numai pentru compania noastră, dar şi pentru angajaţi care acţionează ca imagine prin comportamentul lor şi prin atitudine.

Reporter: Ca să ajungi la nivelul de a putea să oferi stabilitate angajatului, siguranţă şi o bunăstare, trebuie să faci continuu investiţii, mai ales într-o lume concurenţială ca aceasta. Dvs. n-aţi stat pe loc, tocmai de aceea compania este numărul 1 în România în ceea ce priveşte cercetarea, producţia şi distribuţia de produse. Cât de importante sunt aceste investiţii pentru societate?

Viorica Chiurciu: Într-adevăr, noi am investit foarte mult în dezvoltarea companiei, am investit în linii de producţie, în utilaje, în aparatură de laborator de top, în maşini auto pentru dezvoltarea distribuţiei noastre, fiind foarte importante pentru că fără o investiţie realitatea te depăşeşte. Şi toate aceste investiţii au ca rezultat formarea şi dezvoltarea unor noi produse necesare şi competente pe piaţă.

În 2024 am deschis un depozit de medicamente în Cluj, am achiziţionat două staţii de apă, cu anumiţi parametri de puritate ceruţi de farmacopeea europeană, fiind o obligativitate pentru regulile de bună practică de fabricaţie GMP.

448685743 1007468910739140 2847242246502586032 n

Reporter: Cum vedeţi viitorul companiei Romvac?

Viorica Chiurciu: Deşi ne-am confruntat foarte des cu situaţii ostile în domeniul nostru de activitate, eu totuşi privesc cu optimism viitorul Romvac, gândind că succesul în această afacere are la bază întâmpinarea unei necesităţi, a unei nevoi. Iar sănătatea este cea mai mare nevoie a omenirii.

De asemenea, privesc cu optimism spre implementarea unor noi strategii care vizează lărgirea şi dezvoltarea portofoliului nostru de produse, creşterea cotei de piaţă, întărirea parteneriatului cu fermierii, noi proiecte şi, de asemenea, intenţionăm să ne extindem şi mai mult pe piaţa externă cu medicamentele şi produsele noastre medicinal-veterinare. Deja noi exportăm pe trei continente şi datorită acestor certificări şi acreditări pe care le-am amintit, GMP şi Sistem de management integrat, care atestă calitatea produselor noastre. Medicina este o ştiinţă, iar organismul uman sau animal este cel mai mare mister, totdeauna cercetarea şi tehnologia sunt supuse unor evoluţii continue şi de aceea salutăm acest lucru, pentru că încontinuu suntem implicaţi în cercetare.

Totodată, privesc cu optimism pentru că mă bazez pe colectivul meu, orice organizaţie şi mai ales organizaţia pe care o conduc este ca un mecanism de a cărei funcţionare depind toate aceste piese, privesc cu optimism spre viitor pentru că mă bazez pe oameni şi pe cultura organizaţională, care este o carte de vizită a companiei noastre şi dorim să o păstrăm şi să o transmitem mai departe, pentru că această cultură organizaţională a fost construită pas cu pas timp de 50 de ani.

Reporter: În acest moment se poate spune că Romvac a atins succesul în afaceri?

Viorica Chiurciu: Cu certitudine că Romvac a atins succesul în afaceri, gândind la toţi aceşti indicatori de succes pe care compania i-a punctat de-a lungul timpului, şi anume: profitul, mereu crescând de la an la an, pe care l-am reinvestit, dar am oprit şi pentru a da dividende oamenilor şi acţionarilor, mă gândesc la notorietatea pe care o avem, faptul că suntem cunoscuţi şi recunoscuţi pe unde mergem, este de asemenea un indicator de succes pentru noi, apoi loialitatea angajaţilor faţă de companie, care denotă încrederea în managerul general, în leadership şi încrederea în rezultatul muncii lor.

Aş aminti ca un indicator de succes încrederea partenerilor noştri de afaceri şi a clienţilor noştri, care ne cumpără produse nu numai datorită caracteristicilor oferite de acestea, dar mai ales pentru că au încredere în afacerea noastră, în compania noastră, de aceea am şi construit o reţea de parteneri de afacere şi clienţi solidă, care ne dau o siguranţă pentru viitor şi o stabilitate.

Reporter: În concluzie, Romvac are şi o reţetă a succesului?

Viorica Chiurciu: Din experienţa mea nu există o reţetă sigură. Pentru a atinge succesul şi performanţa în afacere nu este suficient să ai cunoştinţe doar în domeniu, ci trebuie să le fructifici şi să le pui în echilibru cu alte abilităţi de lider, de manager, de comunicare. A avea o afacere de succes este nevoie de viziune, de o planificare meticuloasă şi de o adaptabilitate constantă.

vchiurciu

CITEȘTE ȘI: Viorica Chiurciu, între vocație și pasiune

 

Îngrășământ biologic românesc pentru agricultură ecologică, Rom-Agrobiofertil NP

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Interviu

Pe 13 septembrie 2024 se desfășoară Conferința anuală a Asociației Access VetMed, care reunește managerii companiilor din industria farmaceutică veterinară europeană și specialiști din domeniu. Pentru prima dată, evenimentul are loc în țara noastră, gazdă fiind Pasteur Filiala Filipești, parte a Farmavet Group, unul dintre producătorii importanți de medicamente veterinare din România. Vor participa 60 de manageri generali din 14 țări, reprezentând 27 de companii membre ale Access VetMed, asociație care reunește producătorii de medicamente generice de uz veterinar. Locul de desfășurare, sala de conferințe Cișmigiu a hotelului Hilton Garden Inn din București.

Piața europeană a produselor generice veterinare este una dintre cele mai puternice, înregistrând o creștere susținută în ultimii ani. Dintr-un total de 437 deținători de autorizații de introducere pe piață a produselor dedicate sănătății animale, 261 au licențe generice proprii (60%). Înregistrările produselor generice de uz veterinar au crescut de 21 de ori din 2004, numărul pentru toate tipurile de produse de uz veterinar fiind doar de patru ori mai mare.

La Conferința anuală Access VetMed va fi prezentat și un studiu de piață al produselor veterinare generice, pe care asociația îl face la fiecare doi ani. Acest studiu este un instrument esențial pentru poziționarea industriei europene a medicamentelor generice veterinare acolo unde îi este locul, asigurându-se că vocea sa este auzită de toate părțile interesate. În plus, impactul în afacerile din industrie a regulamentelor europene 2019/6 și ieșirea din UE a Marii Britanii vor fi atinse și în acest an ca principalele tendințe. Reuniunea este, de asemenea, o oportunitate importantă de a discuta, de a împărtăși experiențe și schimb de cunoștințe.

Președintele Access VetMed, Xavier Molins, care deține funcția din septembrie 2023, va prezenta un raport de activitate, viziunea lui despre industria produselor generice veterinare și care sunt obiectivele și zonele de interes pentru asociație. „Obiectivul principal al reuniunii anuale a directorilor generali este de a informa participanții cu privire la aspectele cheie care afectează sectorul european al medicamentelor generice veterinare. În plus, vor fi oferite informații despre activitățile desfășurate de Access VetMed pentru a milita pentru acest sector, cu un accent deosebit pe companiile care fac parte din asociație. Mulțumim Farmavet Group, membru activ al asociației noastre, că găzduiește această reuniune la București și suntem încrezători că va fi un succes și că participanții vor beneficia de informații noi și relevante pentru industria noastră”, a declarat Xavier Molins, președintele Access VetMed.

Marinela Panait, director de producție Pasteur Filiala Filipești, din cadrul Farmavet Group a completat: „Ne bucurăm că Access VetMed a ales România pentru reuniunea anuală, ceea ce reprezintă pentru noi o recunoaștere a importanței companiei și a implicării în acțiunile asociației. Suntem siguri că această reuniune va contribui la dezvoltarea industriei din care facem parte și la îmbunățirea sănătății animalelor”.

Asociația Access VetMed, cunoscută anterior ca Grupul European pentru Produse Veterinare Generice (EGGVP), a fost fondată în 2002 pentru a reprezenta industria medicamentelor generice veterinare din Europa. Un număr tot mai mare de companii s-au implicat în producția și distribuția de medicamente generice veterinare și s-au extins în diferite state membre ale UE, însă lipsea un cadru de reglementare armonizat pentru acordarea de licențe pentru produse în UE. Acest lucru a dus la necesitatea înființării unei asociații care să promoveze un sistem armonizat al UE.

În prezent, asociația este vocea a 27 de companii producătoare de medicamente generice de uz veterinar cu valoare adăugată și reprezintă interesele producătorilor europeni, inclusiv IMM-urile din sectorul sănătății animale. Împreună, companiile membre ale Access VetMed au o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de euro și generează peste 8.600 locuri de muncă directe, deținând 52% din toate autorizațiile de introducere pe piață a medicamentelor generice de uz veterinar în Europa (45% în 2022), ceea înseamnă 32% din totalul înregistrărilor.

Asociația lucrează activ și constructiv cu autoritățile de reglementare din UE și cu alte părți interesate pentru o reglementare transparentă, armonizată, pragmatică și echilibrată privind sănătatea animală. Misiunea asociației este să crească ACCESS – Availability, Compliance, Convenience, Efficacy, Safety and Savings la produsele veterinare pentru medicii veterinari și proprietarii de animale de fermă și pentru companiile din Europa. În acest scop, Access VetMed interacționează cu autorități, factori de decizie și alte părți interesate din UE pentru a realiza politici și legislație durabile în domeniul sănătății animale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Levamisol este un medicament cunoscut ca antihelmintic, dar și ca imunomodulator atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Primele rapoarte clinice și de laborator privind testarea tetramisolului și a componentului său activ, levamisolul, au fost entuziaste. La om s-a utilizat ca imunomodulator în artrita reumatoidă și în terapia cancerului colorectal. Se consideră că levamisolul potențează imunitatea prin amplificarea răspunsului imun mediat celular.

Componenta activă din Levamisol este un izomer levogir. Medicamentul modulează funcția imună la un dozaj de 2-3 mg/kg greutate vie, spre deosebire de doza antihelmintică, care este cu mult mai mare.

Romvac Company produce Levamisol 7,5% soluție injectabilă, 1 ml / 10 kg g.v. pentru rumegătoare și porci, s.c./i.m; Levorom 20% pulbere hidrosolubilă pentru păsări (porumbei, găini, rațe, gâște) și pești de acvariu; Paracan comprimate cu 30 mg levamisol și 50 mg albendazol pentru câini și pisici și Rombendazol Plus, suspensie orală pentru rumegătoare, cu albendazol și levamisol.

 

Acțiunea farmacologică și farmacocinetică

 

Acțiunea antiparazitară constă în stimularea activității agonistice a receptorilor nicotinici din mușchii nematodelor, rezultând paralizia spastică a viermilor în formă adultă și larvară cu localizare gastrointestinală sau/și pulmonară, viermi care sunt eliminați vii, prin fecale sau tuse. Când este administrat repetat în doză mai mare față de doza imunoterapeutică, levamisolul poate supresa funcția imună. O singură doză de levamisol amplifică răspunsul imun mediat celular pentru mai mult de 48 h. Tratamentul intermitent cu levamisol restaurează răspunsul imun, mai mult decât în cazul administrării continue. Se recomandă ca levamisolul să fie administrat 3 zile consecutiv sau o dată pe săptămână. Tratamentul îndelungat reduce sensibilitatea pacientului la efectele imunomodulatoare ale levamisolului și poate fi chiar supresiv sau poate conduce la complicații grave.

Levamisolul este rapid absorbit din tractul gastrointestinal sau inoculat i.m./s.c. și prin piele. Este metabolizat în ficat și eliminat prin rinichi și fecale.

 

Efectul levamisolului asupra celulelor sistemului imun

 

Levamisolul schimbă metabolismul și funcțiile limfocitelor T, monocitelor și neutrofilelor. Atunci când este injectat la animale sănătoase, determină creșterea numărului de celule anticorpoformatoare din splină și mărește rezistența la infecțiile bacteriene sau virale, în particular la gazdele imunizate în prealabil.

Levamisol 75

 

Recomandări privind imunoterapia cu levamisol

 

Levamisolul poate fi folosit ca reactivator al răspunsului celular imun depresat în numeroase boli (bacteriene sau virale): infecțiile cu herpesvirusuri, bruceloza, mastite bovine, boala de Aleutine la nurcă, febra de transport la bovine, febra aftoasă, bronșita infecțioasă, bursita infecțioasă, boala Carre – jigodia etc. S-au menționat bune rezultate cu acest preparat la păsări, administrat în doză de 2,5 mg/kg greutate vie, asupra răspunsului mitogen al limfocitelor.

De asemenea, în terapia bolilor infecțioase, levamisolul administrat asociat a dat rezultate încurajatoare, în doză unică de 7-10 mg/kg greutate vie. La păsări, în cazul vaccinărilor, levamisolul poate fi administrat ca imunostimulant, în cursul aceleiași zile sau în următoarele consecutive vaccinării (antipseudopestoase, antibursitica etc.) la o doză de 1/4-1/3 din doza antihelmintică, timp de 3 zile, cu repetarea administrării peste alte 13-14 zile. Doza antihelmintică este, în general, de 5-7,5 mg/kg greutate vie, în cazul administrării parenterale, sau de 7,5-10 mg/kg greutate vie, în cazul administrării „per os“. La puii de carne se poate administra o dată pe săptămână, până la sacrificare. Nu se administrează la cai și măgari.

Doze antihelmintice. Păsări: 15-30 mg s.a./kg g.v., p.o (per os). La porumbei se administrează doar după dieta alimentară strictă. Dacă se administrează simultan cu hrană, pot voma. Iepuri: 12,5-20 mg s.a./kg g.v., p.o. Pisici: Nematode susceptibile – 5 mg s.a./kg g.v., p.o. Ca microfilaricid: 10 mg s.a./kg g.v., p.o. / zi, 5-7 zile. Câini: Nematode susceptibile – 5-7,5 – 10 mg s.a./kg g.v., p.o. Ca microfilaricid: 10 mg s.a./kg g.v., p.o. / zi, 6 zile. Porci: 7,5 mg s.a./kg g.v., intramuscular / subcutanat, p.o. și 8 mg s.a./kg g.v., p.o. în apă/furaj. Oi, vaci, capre: 7,5 mg s.a./kg g.v., s.c. sau p.o. Pești de acvariu: 10 mg s.a./litru de apă.

Levorom

 

Articol scris de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac Company SA

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Zootehnie

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista