Pe 12 februarie 2026, în județul Brăila, Conferința Regională Sud-Est a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 250 de participanți: fermieri, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor financiare, lideri economici de pe întregul lanț valoric agroalimentar și ai industriilor conexe agriculturii, pentru a contura viitorul agriculturii românești.

Clubul Fermierilor Români a organizat la Baldovinești - Brăila cea de-a patra conferință din seria AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035. Evenimentul a constituit o platformă de consultare directă cu fermierii din Regiunea Sud-Est, cu privire la reforma Politicii Agricole Comune post-2027, instrumentele de finanțare disponibile și provocările de competitivitate ale sectorului agricol românesc în deceniul următor.

Campania națională de consultare AGRI4FUTURE se desfășoară în perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026 și cuprinde zece conferințe regionale, patru dintre acestea, Moldova-Nord, Sud-Muntenia, Banat-Vest și Sud-Est, confirmând interesul a peste 650 de lideri din sectorul agroalimentar, sectorul public și industrii conexe agriculturii. Concluziile și propunerile formulate în cadrul acestor evenimente sunt integrate în documentele de poziție ale Clubului Fermierilor Români transmise Comisiei Europene, Parlamentului României și Ministerului Agriculturii.

Seria conferințelor regionale AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035 continuă pe 5 martie 2026 la Brașov, cu Conferința Regională Centru.

Provocările PAC post-2027

Dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027 a evidențiat amploarea provocărilor cu care se va confrunta sectorul. Propunerea actuală a Comisiei Europene pentru PAC 2028–2034 prevede o alocare cu 17,6% mai mică față de bugetul PAC în vigoare. Față de 2020, reducerea reală depășește 38%, iar valoarea economică reală a finanțării agricole va fi, la finalul anului 2034, cu 54% mai mică decât cea din 2020. Clubul Fermierilor Români a prezentat un bilanț al implicării directe în procesul de reformă: peste 16 ajustări de reglementare obținute prin contribuțiile fermierilor membri în cadrul PNS 2023–2027.

„Rolul nostru, al Parlamentului, este să ducem mai departe punctele de vedere pe care fermierii le transmit Clubului, iar Clubul le transmite acolo unde este cu adevărat nevoie. Am susținut clar, inclusiv printr-un proces-verbal adoptat în plenul Senatului, că cei doi piloni ai PAC trebuie menținuți. Agricultura, alături de siguranța alimentară și securitatea militară, face parte din securitatea națională”, a spus Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României.

Senatorul Sorin Moise a ținut să precizeze că județul Brăila are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri de irigații din țara noastră, fiind un avantaj construit în ani de investiții europene. „Dar infrastructura singură nu construiește competitivitate. Ceea ce lipsește este integrarea: de la producție la procesare, de la procesare la piață. Fermierii din această regiune au capacitatea să facă pasul următor. Rolul meu, în Comisia pentru Agricultură a Senatului, este să mă asigur că legislația le deschide calea, nu le-o blochează”, a subliniat Sorin Moise.

Rectorul Universității Dunărea de Jos Galați, prof. univ. dr. Marian Barbu, a precizat: „Universitatea Dunărea de Jos Galați este una dintre puținele instituții academice din România care formează specialiști în întregul lanț al industriei alimentare — de la materia primă la produsul finit. Avem laboratoare, avem cercetare aplicată, avem oameni. Ce avem nevoie este de un parteneriat real cu mediul de afaceri din agricultură. Inițiative precum AGRI4FUTURE sunt exact contextul în care universitatea și fermierii pot construi împreună soluțiile pe care politicile publice nu le pot genera singure”.

Agricultura, cel mai riscant sector în 2026

Finanțarea agriculturii a reprezentat cea mai densă sesiune a conferinței. România înregistrează cel mai mare deficit de finanțare agricolă din Uniunea Europeană, estimat la 11,43 miliarde de euro, din care aproximativ patru miliarde de euro sunt asociate exclusiv tinerilor fermieri.

Pe fondul retragerii progresive a băncilor comerciale din sector și al restricționării creditelor comerciale acordate de furnizorii de inputuri, Banca Națională a României, în raportul de riscuri sistemice publicat în decembrie 2025, a identificat agricultura drept cel mai riscant sector din economie în perspectiva anului 2026.

Conferința a propus soluții concrete: instrumentul de garantare de portofoliu al Băncii de Investiții și Dezvoltare, funcțional prin zece bănci partenere cu un plafon de 1,3 miliarde de euro până la finalul anului 2026, modelul de co-finanțare sindicalizată pentru investiții pe termen lung și mecanisme de reechilibrare bilanțieră pentru fermele aflate în dificultate.

„Termenul de subvenție trebuie eliminat din vocabularul public. Nu sunt ajutoare, sunt compensări pentru aplicarea unor măsuri care reduc competitivitatea în agricultură. Schimbând mentalitatea, schimbăm și modul în care oamenii din politică și administrație privesc lucrurile. Tema finanțării este prioritatea Clubului Fermierilor Români în 2026, iar soluțiile pe care le construim împreună cu instituțiile financiare trebuie să răspundă concret acestui deficit”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Digitalizarea agriculturii

Sesiunea dedicată transformării digitale a adus în prim-plan inițiative cu impact imediat: Portalul Unic al Fermierilor – proiect APIA cu contract semnat în iulie 2025 și digitalizare integrală preconizată pentru 2027; Academia de Digitalizare în Agricultură lansată în parteneriat de CFRO și Bayer, precum și participarea APIA la proiectul european AgriData Value, o platformă de monitorizare a datelor agricole în timp real.

Un studiu de caz notabil a fost prezentat de fermierul Alin Luculeasa din Vaslui, câștigătorul premiului întâi la Parlamentul European pentru cea mai digitalizată fermă din Uniunea Europeană, o recunoaștere construită pe zece ani de investiții graduale în imagini satelitare, drone, stații meteo și inteligență artificială, cu scopul inițial de a reduce costurile operaționale.

„Prioritățile noastre pentru perioada imediat următoare sunt bugetul, tehnologia și reglementarea dronelor agricole, un proiect de lege aflat acum la Camera Deputaților. Sunt 19 state OCDE care folosesc deja dronele în agricultură. Digitalizarea și reînnoirea generațională sunt direcțiile pe care Parlamentul și Ministerul trebuie să se focuseze”, a punctat Adrian Pintea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Lanțul valoric agroalimentar

Ultima sesiune a conferinței a vizat competitivitatea lanțului valoric agroalimentar și a introdus în dezbatere un model de valorificare a produsului românesc, articulat pe trei direcții: un sistem de certificare națională în trei trepte – de la «Produs în România» la 100% ingrediente românești; o rețea de branduri regionale dezvoltate în parteneriat cu Agențiile de Dezvoltare Regională, precum și accelerarea înregistrării produselor cu Denumire de Origine Controlată, categorie în care România deține cel mai mic portofoliu din Uniunea Europeană.

Evenimentul din județul Brăila a beneficiat de participarea unor personalități de prim rang din mediul politic, diplomatic, instituțional și financiar, printre care Achim Irimescu - ministru plenipotențiar la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană (intervenție din Bruxelles), Adrian Pintea - secretar de stat MADR, Sebastian Cernic - președintele Comisiei pentru Agricultură a Senatului României, Sorin Moise - senator (Comisia pentru Agricultură), Jabbar Kanani - președinte Agricover Holding și membru în Consiliul Director al CFRO, Teodora Petre - director executiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare, Dragoș Porojan - director executiv Corporate BCR și Adina Păsărel - Senior Agriculture Specialist la Banca Mondială.

Mai mult, s-au desfășurat întâlniri de lucru între conducerea Clubului, membrii Consiliului Național de Coordonare și fermieri cu autoritățile locale (Francisk Iulian Chiriac - președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Timoftei - prefectul județului Brăila, Dragomir Viorel Marian - primarul orașului Brăila, precum și directorul general AFIR - Adrian Chesnoiu).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Administratorul fermei băcăuane I.I. Iosif Bejan din Parincea, Bacău, ajuns agricultor datorită sutelor de mii de euro câștigate prin muncă asiduă în sectorul de construcții din străinătate, este de părere că asocierea din agricultura românească va ajunge la nivelul mult-așteptat doar după întoarcerea celor circa patru milioane de emigranți, oameni care vin cu un alt tip de mentalitate de peste hotare.

„Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de emigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire”, a afirmat producătorul agricol.

El recunoaște că a ajuns în sectorul agribusiness românesc pentru simplul fapt că a crescut la țară, dar în special datorită banilor încasați în cei 13 ani petrecuți pe șantiere din țară și din străinătate. De asemenea, Bejan confirmă faptul că munca de agricultor i-a fost facilitată și de cunoștințele dobândite în liceul agricol și se plânge, printre altele, de lipsa angajaților bine pregătiți, de lipsa de loialitate a acestora, dar și de lipsa predictibilității legislativ-economice.

„Cam 300.000 de euro (...) am cheltuit la întoarcerea în țară. (...) Inițial, am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani adică. Oricum, și la 250 ha, investiția în utilaje a fost de aproximativ 500.000 de euro. Nici eu n-am fost agricultor. Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat”, a afirmat Iosif Bejan.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Iosif Bejan a mărturisit că se așteaptă de la guvernanții români să-și respecte promisiunile, astfel încât proiecțiile de business să nu fie date peste cap de la an la an.

„Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit, nu în plus. Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe sfeclă și de pe soia. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă, cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin”, se plânge Bejan de lipsa de predictibilitate și de promisiunile nerespectate.

Revista Fermierului: Domnule Bejan, în prezent, care este structura de cultură a fermei pe care o conduceți?

Iosif Bejan: 250 ha cultivate cu cereale și plante tehnice, din care doar două hectare în proprietate. În toamnă am însămânțat în mare parte grâu și rapiță, însă rapița am întors-o toată. Și asta din cauză că, în toamnă, nu a fost ploaie suficientă și nu a răsărit. De asemenea, nu am avut un utilaj bun cu care să însămânțez, motiv pentru care plantele nu au răsărit. Am semănat și porumb, floarea-soarelui, soia, mazăre.

R.F.: Ați cultivat soia pentru plata cuplată pe produs, dar și pentru restul subvențiilor, corect?

I.B.: Am însămânțat soia pentru a beneficia atât de banii de pe plata cuplată, cât și pentru sumele destinate ZIE. Din punct de vedere al cuantumului, anul trecut s-au plătit la soia 210 euro, în condițiile unei producții minime de 1.400 de kilograme boabe la hectar. Obligativitatea constă în livrarea mărfii cu contract de vânzare-cumpărare către un procesator. Aici am întâmpinat însă probleme.

R.F.: Ce fel de probleme, mai exact? Mai sunt procesatori de soia pe piață, în adevăratul sens al cuvântului?

I.B.: Nu prea mai sunt. Cei care achiziționează soia boabe de la fermieri, traderii, fac tot felul de învârteli. Se bazează doar niște documente care atestă că sunt și procesatori, însă doar atât, astfel încât fermierii să poată beneficia de plata cuplată. Fără plată cuplată, soia nu este rentabilă, mai ales la noi în zona Bacăului, unde nu avem irigații; dacă faci producție de două tone la hectar ești campion! Cu două tone producție, nu se recuperează nici măcar investiția la hectar. Venind plata cuplată – circa 200 de euro – plus SAPS și toate celelalte se compensează și există chiar și un profit. În plus, soia fixează în mod natural azotul în sol, mai exact în jur de 80 kg la hectar.

R.F.: Pe ce soi ați mizat la soia? Dar la porumb? În cazul grâului, ați achiziționat genetică românească sau străină?

I.B.: În cazul soiei am însămânțat Pioneer M10. Porumb am avut de la Syngenta. Grâul nu a fost românesc. Am semănat două soiuri comercializate de Brise, și anume Arezzo și Accroc. Ei au venit cu semințele, cu tot ceea ce înseamnă pesticide, îngrășăminte, pachete tehnologice pentru grâu, iar plata a fost în cereale, la recoltat. Am mers pe acest sistem cu plata în cereale pentru că ni s-a oferit un preț bun la grâu – 700 lei pe tonă, ridicat din câmp. Am semnat așa în condițiile în care, în prezent, materia-primă de acest tip se vinde la un preț de 54 de bani kilogramul. Și am înțeles că speranțe de creștere nu mai sunt. Dimpotrivă.

R.F.: Cu toate acestea, temerile privind posibila scădere a recoltei de grâu din Franța ridică prețurile futures pe bursa Euronext. Revista Fermierului chiar a scris recent despre acest aspect.

I.B.: A crescut prețul grâului, dar puțin. Era la un moment dat 54 de bani kilogramul, iar acum este la un nivel de 60 de bani/kg. Cel puțin la noi în zonă, grâul nu este o cultură profitabilă. Punem mai mult floarea-soarelui și rapiță, culturi care aduc bani. Pe lângă soia, de anul acesta am însămânțat și mazăre, cultură care și ea adaugă azot în sol și se încadrează în culturile aprobate pentru ZIE. Mazărea furajeră are un potențial de producție bun în zona noastră, mai exact de 3-5 tone la hectar. Dacă respecți tehnologia, iar prețul este bun, ajungi să încasezi undeva aproape de 90 de bani pe kilogram. Totul în condițiile în care investiția se situează undeva la 1.600-1.800 lei la hectar, pe an agricol. Producția de mazăre furajeră, în zona în care lucrez eu terenul, este de 4.000 de kilograme în medie, nivel profitabil pentru noi.

R.F.: Pe ce utilaje ați mizat până în prezent? Sunt oferte peste oferte și o multitudine de comercianți la noi în țară. Vi le puteți permite?

I.B.: Problema este toate utilajele sunt scumpe pentru noi, mai ales pentru cei cu suprafețe mici. Dacă nu prestezi servicii și pentru alții, nu se prea mai justifică investiția. Însă, nici de prestat nu prea mai ai pe unde. Toată lumea și-a cam luat câte ceva. Finanțările se dau, dar pe perioade prea scurte. În cinci-șase ani să returnezi 200.000 de euro înapoi este cam greu. Mi s-a spus nu o dată: „De ce îți iei tu utilaj de 200.000 de euro?”. Simplu – pentru că mai ieftin nu găsim. Mai ieftine sunt hârburile cu care, la o suprafață de 200 ha, când mergi la recoltat nu te poți încumeta. Nu poți merge la recoltat cu o combină de 1000 CP; nu face față.

R.F.: Cum ați făcut rost de bani pentru investiția în exploatația pe care o dețineți?

I.B.: Am fost în străinătate și am muncit pe brânci. În afară nu se făceau bani din agricultură, ci din construcții, în cazul imigranților. Am avut un serviciu bun. Apoi, am reușit să-mi fac documentele și să-mi fac o mică firmă. Am activat în regim propriu. Am câștigat bani cu care am venit și, într-un an, doi, pe toți i-am „băgat” în pământ.

R.F.: Cu ce sumă v-ați întors mai exact?

I.B.: Cam 300.000 de euro pe care i-am cheltuit la întoarcerea în țară. În plus, ulterior, alte leasinguri. Am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani etc. Și la 250 ha lucrate, investiția în utilaje este de aproximativ 500.000 de euro.

Să știți, eu nici n-am fost agricultor! Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat.

R.F.: Cele 250 ha pe care le lucrați în prezent sunt suprafețe comasate?

I.B.: Toată suprafața de care vorbiți este împărțită în 30 de parcele! Asta înseamnă contracte de arendă cu aproximativ 200 de persoane. Acum, APIA nu mai cere contracte de arendă, ci doar adeverința de la Primărie, cu lista proprietarilor. La Primărie ducem contractele de arendă, ele sunt centralizate și înregistrate. La APIA mergem doar cu centralizatorul și adeverința de la rolul agricol. În anii trecuți însă, înșiram la APIA toate actele; de pomană.

De ce au tăiat din subvenție?

Revista Fermierului: Apropo de APIA, s-a văzut o ușoară îmbunătățire în lucrul cu fermierii. Cel puțin în ultimul an așa se observă. S-au dat și banii mai devreme...

Iosif Bejan: Cu siguranță, totul a fost o chestie de imagine. S-au dat banii mai devreme. Pentru noi a fost OK că s-au dat aceste sume la timp. Însă, nu se știe cum se vor mai da următorii bani. (...) Au acordat la timp subvenția, dar de ce au tăiat din ea? Am avut sfeclă de zahăr anul trecut și promisiunea a fost de circa 800 de euro la hectar subvenție; am primit doar 610 euro plată cuplată.

R.F.: Care a fost explicația? Au fost prea mulți producători de sfeclă?

I.B.: Da. Însă, la calculul inițial, suprafața se încadra la nivel de țară la 800 și ceva de euro. Ni s-au dat doar 610 euro. Restul? Sunt bani mulți pentru noi...

R.F.: Asta în condițiile unor costuri de cât anume la hectar în cazul sfeclei?

I.B.: Costurile la hectar cu sfecla de zahăr sunt de 7.000 de lei; de la 6.000 de lei investiție la hectar poți spune că produci sfeclă. Fără irigații, fără nimic, pe câmpurile de la mine din zonă, am reușit să obțin totuși 48 de tone de sfeclă de zahăr pe hectarla plată, livrabile la fabrica de zahăr Agrana Roman. Chiar dacă prodcătorul de zahăr ridică marfa din câmp, totul este conta cost pentru fermier. Procesatorul trimite o mașină de recoltat direct din pământ, forță de muncă și utilaj pentru încărcat și, astfel, se ajunge la 10 bani kilogramul de sfeclă, la 48 de tone media la hectar, adică la 4.800 de lei în cazul meu. Ce facem cu restul, până la 7.000 de lei? Toată subvenția mea s-a dus către această cultură... Eu speram să-mi rămână ceva din subsidia pe suprafețele cu sfeclă. Din 800 de euro la hectar, pus SAPS, plus, plus... M-am gândit că la aproape 1.000 de euro subvenție la hectar cheltui 500-600 cu terenurile și cultura... Nu mi-a mai rămas nimic.

R.F.: Din ce vă rămâne cel mai mult ca profit? De asemenea, care este „cultura-regină” în exploatația dumneavoastră și de unde ați achiziționat genetica pentru ea?

I.B.: Sunt două culturi importante în cazul meu: floarea-soarelui și rapița. Semăn trei—patru hibrizi de la trei-patru firme diferite. Nu e vorba de risc, însă mă cunosc cu toți distribuitorii și promotorii și iau de pe la fiecare. În prezent, cea mai mare pondere din suprafața pe care o dețin este reprezentată de cultura florii-soarelui; vorbim de circa 100 ha. Rapiță am avut însămânțate 90 ha, însă, așa cum am menționat anterior, am fost nevoit s-o întorc pe toată. Am mărit astfel suprafața cultivată cu floarea-soarelui, ca urmare a faptului că am întors toată rapița. Dacă era rapiță, floarea-soarelui aș fi avut doar 20-30 ha în acest an; pentru rotație nu mai aveam unde să însămânțez.

R.F.: La dumneavoastră în zonă se mai vinde teren arabil?

I.B.: Nu se mai vinde teren. În prezent, am semnate aproape 200 de contracte de arendă pentru 250 ha. Proprietarii din zona mea au teren puțin. În zona în care muncesc eu sunt proprietari care au și câte 10 ari într-o tarla. Astfel de proprietari se gândesc că iau puțin pe suprafețe așa mici și se spun că este mai bine să vină an de an și să ridice arenda (vreo doi saci de grâu) decât să vândă terenul. La noi nu sunt proprietari cu suprafețe de 5-10 hectare.

R.F.: Cam cu cât merge la vânzare hectarul de teren pe la dumneavoastră prin zonă? Asta în cazul în care proprietarii se decid să vândă...

I.B.: Vorbim de o sumă de până la 2.000 de euro, 10.000 de lei să spunem. Și nici nu merită mai mult. Acele 10.000 de lei nu le scot nici în 15 ani de lucrat acel pământ, ca și profit.

R.F.: Ați încercat să depuneți proiecte pe fonduri ENPARD sau FEADR?

I.B.: Am întocmit un proiect în 2008, când au demarat plățile pe fonduri FEADR. Am avut noroc că a fost prima sesiune. Am luat atunci 90.000 de euro pentru utilaje (tractor John Deere, iar plugul și utilaje de pregătit solul de la Kuhn). Ulterior, nu am mai reușit. Nici n-am mai încercat, văzând că am un vecin și coleg de breaslă care se chinuie de vreo doi-trei ani și nu prinde nimic. Asta în condițiile în care omul este proprietar pe 150 ha!

R.F.: Știm că ați mai interacționat cu presa de specialitate și v-ați plâns că mesajul a fost trunchiat. Ce mesaj și cui vreți să transmiteți? Noi vă stăm la dispoziție...

I.B.: Cui vrem noi să transmitem mesaje nu ne aud. Am fost și la mitinguri la București de atâtea ori... (...) Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit! Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe urma comercializării sfeclei și soiei. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin.

Apoi, banii pe motorină vin târziu. Anul trecut, ne-au dat un leu șaizeci și ceva de bani, în timp ce anul acesta puțin peste 1,40 lei. De ce e mai mică subsidia? Se taie mereu. Nu cerșim, nu cerem în plus. Să ni se dea ceea ce s-a promis și să se încerce să se ajungă la nivelul subvențiilor din afară. Cum poți fi competitiv pe piața comună? Prețul grâului se face la Bursa din Paris sau Londra. Fermierul de acolo are 1.000 de euro subvenție la hectar, în timp ce noi avem 150 de euro și vindem grâul la fel, cu același preț.

Personal, mă întreb încontinuu de ce nu se implementează și la noi programele bune din străinătate? În săptămâna 12-18 iunie 2017 am vizitat Polonia; e ceva de vis, e schimbată total. Ei au accesat aproape toți banii pe dezvoltare rurală, iar la noi se pun doar piedici, noi nouă, ca să nu luăm banii. Eu zic că cineva are interes în acest sens.

Mesajul mai este că nu suntem lăsați să facem treabă. Nu vrem mereu controale, piedici. Pe lângă APIA, avem controale de la Finanțe, Garda de Mediu, Arme și Muniții (erbicide, azotoase etc.). Toți vin, te caută și automat îți găsesc ceva. Până la urmă, cele 250 ha sunt lucrate doar de mine. Am doar un angajat care face pază și manipulare. Nu-mi convine și n-ai om pregătit să-i dai utilajul de 100.000 – 150.000 de euro pe mână.

R.F.: Totuși, marii producători de utilaje școlesc operatorii...

I.B.: Îi școlesc și apoi îți pleacă din fermă. Găsesc pe moment oferte mai bune. Poate de la mine primesc 2.000 de lei, însă vecinul le poate propune un salariu de 2.500 de lei, numai ca să plece de la tine. (...) Ne „ardem” unul pe celălalt. Mâncătoria aceasta este peste tot la noi în țară. Asta este mentalitatea noastră și nu ne vom schimba. Nu suntem educați să colaborăm unul cu celălalt.

R.F.: Ați încercat vreo formă de asociere în zona dumneavoastră?

I.B.: Nu. Pe vremea când se discuta mult de grupurile de producători, când se dădeau bani pentru depozitare, cu finanțare 75-90 la sută, am încercat împreună cu un vecin să-i convingem și pe alții. Mulți dintre aceștia sunt însă în vârstă, rămași cu ideea CAP-ului în cap și n-a mers. (...) Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de imigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire. Aceștia știu ce înseamnă progam, corectitudine. Acolo, dacă n-ai de muncă, ești dat afară din casă. Aici se profită. Angajații nu stau la tine, pleacă la celălalt, dacă nu-i lași să bea, spre exemplu. Asta-i marea problemă la noi, la țară.