O afacere agricolă nu e ușor de gestionat nicăieri în lume. În Europa „înverzită” parcă e și mai dificil, iar creșterea animalelor este dintotdeauna văzută drept cea mai grea și mai „murdară” activitate. Însă, produsele provenite de la animale sunt și gustoase, și sănătoase. Despre creșterea vacii pentru lapte, situația actuală și multe alte subiecte de interes pentru crescători, am vorbit cu directorul executiv al Asociației HolsteinRo, medicul veterinar Ionuț Lupu, cel care de puțină vreme este și fermier.

Reporter: Ce înseamnă Asociația Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” astăzi, în 2024?

Ionuț Lupu: În prezent, înseamnă un număr de 67 de fermieri cu o medie de 475 de vaci la muls. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce avem la nivel naţional, este enorm. Îi considerăm cei mai progresivi fermieri care sunt în momentul de faţă pe zona producţiei de lapte. Din fericire pentru noi, avem alături un grup mare de fermieri din Germania şi din Olanda, practic vorbim de DN Agrar care mulge în momentul de faţă peste 6.500 de capete, vorbim, de asemenea, de Coremans, cu investitori olandezi, fermă în care se mulg undeva la 2.000 de capete. Vorbim, totodată, de investitori mari din România, de fermieri mari, cum este domnul Afiliu de la Buzău, Șerban Nicuşor de la Agroserv Măriuţa, domnul Gavrilă Tuchiluș de la Agrimat Matca, domnul Liviu Bălănici de la Panifcom Iaşi…

„Am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA.”

Reporter: Toţi, cu ferme de peste o mie de capete.

Ionuț Lupu: Peste o mie de capete. Suntem foarte mândri de faptul că în câteva dintre ferme am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA. S-au făcut investiţii, avem fermieri progresivi, avem medici veterinari şi nutriţionişti, şefi tehnologi şi şefi de fermă care sunt foarte bine pregătiţi şi, în momentul de faţă, putem spune că vaca de lapte poate avea viitor, dacă vorbim de acest segment al fermelor mari şi foarte mari.

Trebuie să vedem însă ce se întâmplă cu viitorul laptelui sau al producţiei de lapte în România. În momentul de faţă, fermele din HolsteinRo şi ale partenerilor noștri, când spun parteneri spun ferme medii şi mari care nu au animale din rasa Holstein şi nu sunt membri, dar care au îmbrăţişat punctele noastre de vedere, produc undeva în jur de 55-57% din laptele pe care procesatorii îl colectează din România. Dar mult lapte vine din zona fermelor mici şi foarte mici, iar acolo trebuie să se facă nişte ajustări în perioada imediat următoare. Am discutat cu domnul Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui (APRIL), legat de situația actuală, de importuri. Noi am făcut un calcul foarte simplu, am încercat să luăm toate informaţiile de la raft, cantităţile de lapte şi produse lactate comercializate, ce se consumă, să vedem exact care este necesarul, am convertit produsele lactate în lapte materie primă şi vedem că, grosso modo, producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.

„Producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.”

Reporter: Vorbim de 35% doar din ce pune la dispoziţie HolsteinRo sau tot ce se produce la nivel naţional?

Ionuț Lupu: La nivel naţional. Producţia totală estimată de INS este de aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone, iar necesarul este de peste trei milioane de tone. Prin urmare, plecând de la aceste informări, socotelile sunt foarte clare. Avem nevoie de ferme care să producă lapte pentru piaţă, piaţa este foarte dinamică, piaţa este din ce în ce mai exigentă, vedem că procesatorii încep din ce în ce mai mult să-şi unească forţele şi vedem deja grupuri mari care au făcut investiţii şi au achiziţionat mai multe fabrici, deci piaţa este într-o dinamică permanentă, iar fără ca fermierii să aibă soliditate şi să poată să-şi facă planuri pe termen mediu şi pe termen lung, viitorul vacii de lapte poate fi pus sub semnul întrebării. Însă, având în vedere modul în care s-au dezvoltat fermele noastre, în urmă cu mai bine de zece ani, când am preluat funcţia de director executiv al organizaţiei, vorbeam de o medie de 230-240 de capete, iar acum vorbim pe un număr relativ similar de fermieri, în medie, de 470-475 de capete. E mult, dar cred că acesta este viitorul. Ne uităm, în primul rând, la Ungaria, care este principalul nostru competitor, ne uităm la Polonia, la modul inteligent în care autorităţile din Polonia reuşesc să se poziţioneze şi faţă de Bruxelles, dar şi faţă de situaţia regională, şi investiţiile care se fac în bazinele de producere a laptelui, pentru că observăm faptul că în Polonia lucrurile s-au aşezat mult mai sănătos, vedem omologii consiliilor judeţene de la noi care vin şi fac investiţii, astfel încât să poată sprijini fermierii dintr-un anumit areal pentru a-şi centraliza producţia, pentru a observa la nivel regional unde este lipsa de lapte materie primă, reuşesc prin ataşaţii lor pe probleme economice să facă presiuni şi să accelereze acolo unde consideră că pot fi debuşee în anumite pieţe. Deci e un tot. Dacă până acum strigam: fermierii sunt miezul şi toţi ceilalţi trebuie să se pună la dispoziţia noastră, în momentul de faţă am început să schimbăm puţin optica, pentru că suntem sută la sută conştienţi de faptul că fermierii trebuie să lucreze într-un ecosistem alături de autorităţi, alături de forţa fantastică pe care o au Guvernul României şi oamenii pregătiţi pe care-i are, astfel încât să putem identifica pieţe importante pentru noi. De lapte nu putem vorbi, dar putem vorbi de juninci gestante, de material seminal pe care organizaţia noastră a început să-l producă, deci putem aduce plusvaloare atât în România, cât şi în fermele noastre.

„Subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia.”

 

Performanța, o problemă pentru crescătorii autohtoni

 

Reporter: Există o discrepanţă între producţia de lapte pe care o realizăm şi producţia de lapte necesară consumului populaţiei din țara noastră. Şi, totuşi, avem o problemă: preţurile. Sunt probleme legate de contracte. Societăţile, fermele mari, n-au această problemă sau o au, dar vorbind de ceilalţi, de micii fermieri şi care, să spunem, nu fac neapărat parte din HolsteinRo, dar sunt în alte asociaţii, acolo există o problemă foarte mare.

Ionuț Lupu: Vorbeam în urmă cu mai bine de un an de diferenţa mare de subvenţionare între România şi Ungaria. S-au făcut eforturi şi, chiar dacă au fost anumite emoţii personale, nu putem să nu vorbim apreciativ atunci când vine vorba fie de administraţia când la Ministerul Agriculturii era domnul Daea, fie când, acum, este domnul Florin Barbu, s-au făcut eforturi astfel încât fermierii care exploatează vaca de lapte să poată accesa măsuri precum bunăstare, porumb siloz, deci sunt realităţi în momentul de faţă pe care în urmă cu câţiva ani le strigam ca mari probleme şi iată că acum s-au făcut paşi. Multe dintre aceste lucruri pot fi ajustate şi îmbunătăţite, însă diferenţa aceasta mare de subvenţionare este în momentul de faţă în curs de rezolvare, pentru că fermele progresive, fermele medii şi mari pot să primească un supliment care să-i poată pune pe o poziţie de egalitate cu alţi producători europeni. Există o discrepanţă destul de mare între fermierul mic şi mare în România, noi am mai discutat-o, cu acel plafon la 250 de capete pentru sprijinul cuplat în zootehnie, însă este un subiect deja pe care n-am vrea să-l mai deschidem, pentru că ne-am dat seama că am afecta mult prea mult pe o zonă emoţională anumiţi lideri de organizaţii, motiv pentru care am spus că e mai bine şi mai sănătos pentru noi să ne focusăm pe lucruri care pot fi realizate mult mai facil. Iar porumbul siloz poate fi o astfel de măsură de sprijin. Poate fi, de asemenea, bunăstarea, pentru că e al doilea an în care fermierii au posibilitatea şi au depus deja cererile de plată în număr mai mare decât anul trecut, suntem aşadar cu o problemă oarecum rezolvată, acesta a diferenţei, sau cum spuneam, în curs de rezolvare.

Principala problemă este reprezentată de faptul că activăm pe o piaţă extrem de dinamică. Dacă privim la nivel macro, Fonterra, acel mare grup din zona Oceaniei, Noua Zeelandă, Australia, este foarte activ în Europa, este pe pieţele de capital, tranzacţionează cantităţi importante de lapte praf. Vorbim, de asemenea, de numeroase politici şi mesaje pe care le-am primit din Olanda, vedem că şi acolo se concentrează fermele, vorbim de zona Scandinaviei, care-şi asigură în momentul de faţă laptele în proporţie de 135-140%, tragem cât se poate de multe informaţii de la două organizaţii, una din Italia şi un institut de cercetare german, şi observăm că, din păcate, la nivelul regiunii Europa de Est, care este din Polonia până în Grecia, se asigură autoconsumul în proporţie de 113-114%. În acest context, când toate ţările din arealul nostru reuşesc să-şi asigure autoconsumul, ba mai mult, vin cu o producţie suplimentară pe care o pot arunca efectiv la un preţ mult mai jos decât al nostru, de aici apare această presiune nesănătoasă pe fermierii noştri.

Există o diferenţă de performanţă între producătorii noștri și cei din afară. Pentru că, dacă ne uităm la toate raportările, întrebăm colegii de la ANZ şi vedem că, la nivel naţional, animalele care sunt în registrele genealogice produc plus/minus undeva în jur de 3.700-4.000 de litri. Nu mai facem împărţirea aceea simplă între producţia raportată de INS şi numărul de animale, ar fi un adevărat dezastru. Deci, producem foarte puţin lapte pentru câte animale avem, subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia, cum reuşim să trecem de la 3.000 la 4.000, de la 4.000 la 7.000, de la 7.000 la 10.000. Fermierii HolsteinRo îşi fac destul de bine treaba, pentru că vorbim de medii de lactaţii de 11.000-12.000 litri/an, media este de peste 9.300 în momentul de faţă. Din păcate, la nivel naţional avem această mare problemă de performanţă, motiv pentru care noi am militat în permanenţă pentru creşterea efectivelor în fermele medii şi mari care au deja infrastructura, au logistica, au oamenii pregătiţi, ştiu să facă o furajare de calitate, au nişte medici veterinari foarte bine pregătiţi şi care lucrează după o abordare vest-europeană sau chiar abordare din SUA, deci viitorul va fi, din punctul meu de vedere – şi pot fi oricând contrazis – atunci când vorbim de laptele industrial, care merge spre industrializare, vorbim despre ferme medii şi mari. Pentru produse tradiţionale, acolo unde se pot implica consiliile locale, consiliile judeţene, pentru a dezvolta un brand regional sau judeţean e clar, fermierii mici şi foarte mici pot fi adunaţi în cooperative şi acolo se pot dezvolta proiecte extrem de interesante. Însă atunci când vine vorba de asigurarea autoconsumului, de securitatea naţională reprezentată de producţia de lapte, ar trebui să vorbim de aceste ferme medii şi mari care reuşesc să facă producţii. E greu în momentul de faţă, când vorbim de costuri care se apropie în multe cazuri de 1,8-1,9 lei pe litrul de lapte, să fii în permanenţă cu ghilotina deasupra capului şi să vorbeşti de 2 lei, de 1,7 pentru că ştii că în perioada anterioară ai avut 2,5. Fermierii sunt într-un stres permanent, îşi caută viitorul, îşi caută povestea pentru următorii ani şi e destul de complicat, ne dăm seama că acolo este limita de asigurare a profitabilităţii, iar la pragul acela nenorocit care, de multe ori, în cazul fermelor de lapte se duce spre minus, fermierii încep să aibă emoţii.

Folosim des cuvântul ecosistem, da, sunt fermieri, sunt procesatori, sunt supermarketuri şi, la final, este consumatorul care decide. Suntem o verigă în tot acest lanţ, înţelegem problemele procesatorilor, înţelegem faptul că atât timp cât au o ofertă importantă de lapte din Ungaria, care poate veni la un preţ mai jos decât al nostru, ar fi anormal să nu-l achiziţioneze pe acesta, când există o industrializare şi observăm produse precum lapte degresat, lapte condensat, adică există o ofertă foarte mare făcută de către cooperative sau de fabrici ale cooperativelor, care pot în momentul de faţă să asigure procesatorilor din România materii prime în volume constante şi importante. Este motivul pentru care provocarea pentru fermierii noştri este extrem de mare. Vedem că mulţi dintre fermierii HolsteinRo au făcut pasul către procesare, se zbat în relaţia cu supermarketul, acolo la raft este practic lupta pe care noi, cu toţii, ar trebui s-o ducem, fie că suntem cumpărători, fie că suntem fermieri, pentru că, din păcate, deşi sunt fonduri disponibile, noi, deocamdată, nu am făcut campanii de promovare pentru consumul de lapte românesc. Avem nevoie de o campanie naţională, avem nevoie de a transmite mesajul către consumator, că una este să aloci din puţinul venit pe care-l are fiecare consumator, şi modul în care-şi chiverniseşte fiecare consumator în momentul de faţă fiecare bănuţ, deci să-l aloce unui fermier român, garantând în felul acesta o întoarcere a banilor în economie, decât să mergem să subvenţionăm fermierii din alte ţări.

„Traderii sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia, către țările arabe din zona mediteraneeană, care sunt interesate de juninci gestante.”

Reporter: Dar au fost şi sunt în continuare fonduri pentru promovarea alimentului românesc.

Ionuț Lupu: Aşa este. Aceasta este propunerea pe care noi o avem şi în momentul de faţă în interiorul organizaţiei, acesta este unul dintre elementele pe care vrem să pedalăm foarte mult, pe de o parte avem nevoie de o promovare a produselor româneşti, a laptelui românesc, iar pe de altă parte trebuie să vedem cum reuşim să ne poziţionăm faţă de problemele de mediu. Acum sunt schimbările politice şi la nivel naţional, şi european, însă noua componenţă a Parlamentului European, presiunile care vor fi făcute de către verzii europeni pe tot ce înseamnă acest concept de vacuum industrial sunt lucruri despre care putem spune că se află într-o adormire şi putem să stăm oarecum liniştiţi. Dar nu e chiar aşa, pentru că tăvălugul va veni. Dacă ne uităm doar la producţia de biogaz, în multe dintre ţări, cum este Italia sau Germania, vorbim de 4.000-5.000 de digestoare active, de ferme sau cooperative care au făcut astfel de investiţii, care au reuşit să treacă la un pas următor, au reuşit să condenseze acest biogaz, reuşesc să injecteze în reţelele lor, legislaţia este mult mai permisivă. La celălalt pol se află românii, unde avem două ferme care au făcut astfel de investiţii, cu probleme foarte mari în asigurarea mentenanţei şi în a reuşi să facă digestorul, pentru că putem face o paralelă foarte clară între rumenul unei vaci şi un digestor, procesele sunt oarecum asemănătoare, iar modul în care un nutriţionist vine şi face o astfel de reţetă pentru digestor va duce practic la falimentul sau succesul acelui proiect. Din păcate, suntem în perioada de pionierat în biogaz. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, de la care am observat o totală deschidere, astfel încât ghidurile pentru apelul 12D, care face referire tocmai la biogaz şi la compost, să sufere o serie de ajustări, astfel încât reglementările, pentru că erau nişte lucruri care blocau fermierul în a-şi compensa măcar costurile pe care le avea cu consumurile de energie în alte puncte. Vă dau un exemplu, mulţi dintre ei au început să-şi facă, pentru staţiile de pompare: mergeau pe generatoare, au reuşit să-şi facă branşamente, au nevoie să producă biogaz, iar ulterior, injectând în reţea, să poată să-şi compenseze costurile cu energia în alte puncte de consum. Sunt lucruri de ajustare, discuţiile se vor purta la Consiliul Concurenţei şi la ANRE, astfel încât în perioada imediat următoare fermierii să aibă acces la aceste fonduri şi să ştie că atunci când fac o investiţie de peste trei milioane de euro, aşa cum este cazul biogazului – bineînţeles au nevoie şi de o cofinanţare şi să se îndatoreze –, lucrul acesta le va aduce un avantaj clar, nu va fi doar o rezolvare a problemei de mediu, aşa cum poate părea în momentul de faţă, ba, mai mult, ducându-se într-o zonă de pierderi.

Reporter: Pentru un fermier, investiţia este foarte mare, peste trei milioane de euro, mulți bani. Ca să faci o investiţie de genul acesta, trebuie să ai şi o finanţare bună, din afară, dar şi pentru partea de contribuţie să fie o dobândă OK, adică să poată fi suportată. Cum ajungem aici? Pentru că trebuie să existe nişte programe clare, concrete, care să-l stimuleze pe fermier să facă lucrul acesta.

Ionuț Lupu: Ele sunt în momentul de faţă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, însă trebuie să avem o serie de ajustări, de reglaje, astfel încât fermierul să poată produce off-grid, on-grid, în funcţie de posibilităţi, să poată injecta surplusul în reţea. Sunt lucruri care trebuie ajustate din acest punct de vedere, şi asta am spus mai devreme, faptul că există deschidere din partea Ministerului Mediului şi a nevoii de a discuta cu celelalte agenţii şi ministere implicate, astfel încât acest lucru să poată fi posibil.

În Italia, în ultimii doi ani, există un concept 2.0 în tot ce înseamnă agricultura italiană, practic există o finanţare făcută, dar indirectă, prin intermediul băncilor. Se subvenţionează practic doar acele proiecte care sunt bancabile. Realizarea unui studiu de fezabilitate este extrem de importantă, este piatra de temelie. Însă în momentul în care orice proiect ajunge în faţa specialistului din bancă, încep să apară cele mai multe probleme. Toţi cei care lucrează cu AFIR sau alte instituţii de finanţare ştiu că acolo este cea mai mare problemă: modul în care reuşeşti să convingi bancherul de faptul că proiectul tău este eligibil, că poate să genereze profit în perioada pe care ţi-ai asumat-o, iar în România, în momentul de faţă, sunt foarte multe necunoscute legate de acest biogaz. Pe de o parte, sunt problemele tehnice, de mentenanţă şi de asigurare a unei eficienţe cât mai mari în producere, pentru că, având aceeaşi materie primă, în condiţiile în care ai materie primă de bună calitate, nu reuşeşti pe baza microorganismelor pe care le foloseşti, a modalităţii de încălzire a digestorului, să ai aceeaşi eficienţă ca unul care are aceste informaţii şi care ştie cum să lucreze cu toate aceste elemente. Deci sunt lucruri de bază pe care în momentul acesta nu le controlăm. În condiţiile în care am avea o minimă eficienţă, am putea să injectăm şi să producem energie şi apă caldă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu această apă caldă, pentru că în toate ţările scandinave apa caldă înseamnă aur pentru tot ce înseamnă încălzire în zona publică – grădiniţe, primării, dispensare, spitale, alte instituţii conexe care vin şi utilizează apa caldă din aceste digestoare. Este foarte facil. Vorbim de programul Tomata, cu toţii-l apreciem, însă e aberant, în condiţiile în care putem face digestoare putem obţine aproape gratis apă caldă şi să avem legate de aceste digestoare solarii sau sere încălzite cu apa respectivă. Deci totul este un ecosistem, lucrurile se leagă foarte sănătos, logic, însă trebuie doar noi să reuşim să le aşezăm în ordinea sănătoasă, firească.

 

Cerere în creștere de juninci gestante

 

Reporter: Unde ar trebui să fie nivelul de subvenţionare pentru ca fermierul român, crescător de vaci pentru lapte, să fie la concurenţă normală cu fermierul european?

„În 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000.”

Ionuț Lupu: Am spus clar. E dificil pentru noi să mergem spre Cehia sau Polonia, ne raportăm la fermierii maghiari. În condiţiile în care vorbim de o subvenţie de 750-800 de euro pentru fermele din Ungaria, considerăm că acolo este o zonă normală de finanţare. Faptul că noi ne apropiem de această valoare este un lucru extrem de important. Însă mult mai important este mediul în care fermierul îşi desfăşoară activitatea. Plecând de la finanţare, de la relaţia cu băncile, până când consiliile judeţene care se pot implica în aceste activităţi. Revin la Polonia: atât timp cât consiliile judeţene vin şi fac investiţii într-un centru logistic în care există capacităţi de stocare a laptelui, a legumelor şi fructelor, a cărnii, există logistică, vorbim de camioane care pot fi ale consiliilor judeţene şi puse la dispoziţia grupurilor de producători, există motorină subvenţionată, astfel încât produsele să ajungă mult mai ieftin pe pieţele domestice, dar chiar şi din Ungaria spre România, există o subvenţionare pentru crearea unor fluxuri de marfă către alte state, aici este lucrul cel mai sănătos pentru noi. Dacă până acum nu vorbeam niciodată – şi trec din zona producţiei de lapte în zona junincilor – despre faptul că până acum câţiva ani exista un flux destul de important de animale vii din Olanda, Germania, Ungaria către România, vedem că în momentul de faţă traderii de animale din toate aceste state sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia. Țările arabe din zona mediteraneeană sunt interesate de juninci gestante. Vorbim de Iordania, de Cipru. Ne îngrijorează faptul că în 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000. Deci vedem o deschidere totală. Vedem Polonia care exportă spre est – e bine sau nu, nu ştim, dar vedem pe raportările pe care le primim că efective importante, peste 17.000 de capete, au plecat spre Rusia.

Reporter: Câte capete sunt în Ungaria, spre deosebire de ce avem noi?

Ionuț Lupu: În Ungaria sunt 170.000 de capete înscrise în registrul genealogic al Holstein Ungaria. În România, depăşim 600.000. Din păcate, performanţa face diferenţa şi în acest domeniu. Şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria, cu 35.000 de capete exportate, în Polonia 20.000 de capete, Cehia, tot aceeaşi zonă, 25.000-30.000 de capete exportate preponderent spre Turcia, şi vedem interesul traderilor, iar noi rămânem într-o stare latentă aşteptând sau criticând în permanenţă administraţia de la Ministerul Agriculturii sau pe alţii că sunt mult mai rapizi, mai aprigi decât noi, eu cred că e în primul rând problema noastră. Avem nevoie de o subvenţionare nouă pentru a compensa costurile cu achiziţia materialului seminal sexat, pentru că doar aceasta este modalitatea, nu programele de minimis. Este inutil ca într-o fermă mică sau medie, care nu are infrastructură, nu are oameni pregătiţi, nu are furajare bună, să aduci animale cu o performanţă de 10.000, 12.000, 14.000 de litri de lapte pe an. Prima noastră întrebare este cât de aproape este abatorul, pentru că e clar că exploatarea unor astfel de animale nu poate fi făcută în ferme care nu au această infrastructură în spate. E clar. Sunt şi fermieri mici care au valori, care ştiu exact ce au de făcut, care îşi cunosc animalele nu după crotalie, după nişte numere, aşa cum le cunoaştem noi, ci cu numele pe care l-au dat încă de când erau viţele, e o cu totul altă abordare. Da, dar accesul la piaţă îi va fi din ce în ce mai dificil şi fermele mari şi medii care livrează constant cantităţi importante de lapte vor fi cele care vor avea întâietate.

 

De la medic veterinar și jurnalist, la propria fermă de taurine

 

Reporter: Aveți propria fermă de vaci cu lapte. De ce v-ați implicat în acest sector într-o perioadă dificilă, adică v-ați cam aruncat cu capul înainte...

Ionuț Lupu: N-am rezistat tentaţiei! Sunt alături de fermierii HolsteinRo de aproape 12 ani. Sunt implicat în activitate zi de zi şi am văzut şi bunele, şi relele, şi greşelile, şi punctele forte, m-am crezut foarte isteţ şi am zis: acesta este drumul pe care îmi doresc să merg. Este un drum extrem de dificil, pentru că am accesat o măsură în urmă cu câţiva ani şi plecând de la partea de finanţare, de la modul în care reuşeşti să faci licitaţiile şi să găseşti un antreprenor general care să facă în bune condiţii lucrările, modul în care reuşeşti să formezi echipa, astfel încât să nu ai probleme în fermă, accesul: una este să preiei o fermă veche şi alta e să faci în mijlocul unui câmp o fermă fără acces, fără infrastructură. Sunt zbateri pe care mi le-am asumat şi pe care până acum câţiva ani nu le aveam, dar acum le am. Şi înţeleg mult mai bine.

Probabil că mulţi dintre cititori ştiu că am avut o experienţă scurtă la APIA, a fost una extrem de importantă pentru mine, pentru că am înţeles modul în care gândeşte un funcţionar public, modul în care se raportează un funcţionar public la fermier, modul în care un fermier trebuie să se poziţioneze în relaţia cu APIA, pentru că e clar, un funcţionar public este un om de birou, dedicat, pasionat, însă este un om de birou. De multe ori se scapă foarte multe elemente din emoţia pe care o avem noi zi de zi în fermă, din munca pe care o avem noi zi de zi în fermă, iar lucrurile nu pot fi tot timpul aşa cum şi-ar dori cineva din faţa unui calculator. E o altă perspectivă şi, ca fermier în relaţia cu APIA, simt altfel lucrurile, şi ca fost director general APIA în relaţia fermierilor cu instituţiile. Una peste alta, cred că HolsteinRo, ca toate organizaţiile de fermieri din ţară, are nevoie de oameni foarte pregătiţi, trebuie să apeleze la avocaţi, la specialişti în economie. În momentul de faţă, comunicările pe care le facem cu Ministerul Agriculturii sunt, din păcate, foarte emoţionale şi mai puţin argumentate economic. Pot băga mâna în foc că în condiţiile în care vii mult mai argumentat, vii cu un proiect de act normativ deja redactat, iar asta nu o poate face un fermier, nici măcar un director sau un reprezentant al fermierilor, ai nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta. Iar fermierii HolsteinRo au înţeles că, deşi este o perioadă grea, alocarea unui buget pentru a găsi oameni care să-ţi facă anumite lucruri, care să poată pune în pagină într-un mod cât se poate de adaptat nevoilor relaţiei cu Ministerul Agriculturii este cel mai important lucru.

Reporter: Revenind la ferma dumneavoastră, unde se află? Când ați pornit afacerea aceasta cu taurine?

Ionuț Lupu: Ferma mea este undeva lângă Târgu-Neamț, în comuna Bălţăteşti. Proiectul a început în urmă cu doi ani, fiind aprobat în urmă cu trei ani. Am început achiziţii în urmă cu doi ani, am început construcţia efectivă anul trecut, sperăm să reuşim finalizarea până în septembrie, dar sunt un efort şi o uzură extrem de importante. Vom vorbi de aproximativ 200 de vaci la muls, de trei roboţi – în momentul de faţă, sunt doar doi roboţi funcţionali, pentru că efectivul nu a ajuns la nivelul final, de un robot de furajare, de multă automatizare pentru o fermă medie, aşa cum ne-am propus în faza aceasta, vorbim de aproximativ 350 de hectare pe care le lucrăm şi acolo avem, de asemenea, nevoie de noi investiţii. E o muncă grea. Mă uit la fermierii medii şi mari din HolsteinRo care lucrează cu atât de multă uşurinţă după 20, 30, 40 de ani şi cât de greu îmi este să-mi formez echipa astfel încât să putem avea nişte obiective foarte clare, astfel că nu pot să am decât toată aprecierea pentru fermierii mei şi pentru toţi fermierii din ţară.

Reporter: Acum, parcă vedeți altfel lucrurile.

Ionuț Lupu: Categoric, da! Suntem medici veterinari amândoi, ştim ce înseamnă celule somatice, NTG, germeni, o involuţie uterină care nu este făcută aşa cum trebuie, o fătare cu probleme. Toate lucrurile astea în care vezi că, zi de zi, mici scăpări conduc la costuri şi mai mari, la reducerea producţiei, pleci cu un plan şi cu un suflet atât de mare şi în momentul când vezi că-ţi scapă atât de multe elemente, ştii că trebuie să ajustezi destul de mult în atitudinea ta ca fermier. Era acea vorbă: fermierul crescător de vaci trebuie să fie şi contabil, şi tractorist… dar ceea ce contează, fermierul trebuie să fie psiholog, în primul rând, astfel încât să-şi poată gestiona echipa. În cazul nostru, cu roboţi de muls, deşi poate părea puţin mai uşor, este destul de dificil pentru că este nevoie de un om pregătit şi dispus să înţeleagă – sălile de muls necesită un efort fizic fantastic. Avem fermieri care mulg de trei ori pe zi, avem fermele mari care mulg peste 20 de ore pe zi, e un efort extrem de important şi trebuie să ai oameni care să-ţi poată oferi acest efort. Şi cu cât avem mai multă tehnologizare, roboţi, cu cât avem tehnica aceasta prezentă mai mult în fermă, avem nevoie de oameni mai pregătiţi, care să poată lucra cu astfel de roboţi.

Reporter: Ați atins altă problemă, forţa de muncă specializată sau măcar forţă de muncă pe care să o poţi specializa...

Ionuț Lupu: Pe care trebuie să o motivezi financiar, în acelaşi timp trebuie să-i ofer şi confortul, pentru că e din ce în ce mai dificil să-ţi iei de dimineaţă până târziu în noapte colegii alături de tine, să-i ţii în weekenduri, de sărbători… tot ce înseamnă ferma văzută din exterior este plăcută: nişte cizme… în momentul în care începi să-ţi simţi picioarele după o zi de stat în cizme, să-ţi dai seama cum e starea ta de spirit, e dificil şi… tot respectul pentru toţi fermierii din ţara asta.

Reporter: Pe final, câteva întrebări mai personale, cum se împacă familia cu du-te-vino Neamţ-Bucureşti?

Ionuț Lupu: În momentul de faţă, copiii sunt mici, încep însă să pună din ce în ce mai multe întrebări. Şi asta este deranjant, pentru că dacă până acum mergeam la nani şi tati pleca la drum, acum avem deja „când vii?”, din două în două ore pusă această întrebare. Iar lucrul ăsta va trebui probabil în perioada următoare să-şi găsească o rezolvare, probabil ori vom merge spre Neamţ, dar va trebui să vedem exact, pentru că munca mea este de peste zece ani aici, la HolsteinRo în Bucureşti, iar după respectul pe care mi l-au arătat fermierii nu pot decât să mă implic, indiferent unde aş fi, să fiu alături de ei şi să fiu activ în activitatea organizaţiei. E adevărat, se simte uzura acestor drumuri, însă îmi place ce fac, sunt bucuros când ajung şi văd că lucrurile sunt măcar la nivelul la care le-am lăsat când am plecat de acolo.

Reporter: Aveți vreun regret?

Ionuț Lupu: Probabil că ar fi trebuit să încep activitatea fermei cu mult mai mult timp în urmă.

Reporter: O vreme, ați fost jurnalist...

Ionuț Lupu: Aşa este. Probabil că trebuia să-mi fac ferma mai demult, probabil că în HolsteinRo trebuia să fiu mai activ, în sensul că să comunicăm mai agresiv, dar o agresivitate inteligentă, nu una barbară, să comunicăm mult mai inteligent cu autorităţile, să ne impunem mult mai clar punctele de vedere, să conving fermierii de faptul că avem nevoie de oameni pregătiţi, cu mult mai mult timp în urmă. Toţi avem nevoie de backup şi orice organizaţie trebuie să funcţioneze şi să ofere performanţă, indiferent dacă cel care este numit ca director la un anumit moment mai este sau nu activ. Da, probabil că ar fi trebuit să mă fi implicat mult mai activ în această componentă de a-mi forma o echipă care să mă poată la orice oră înlocui în relaţia de comunicare cu Ministerul Agriculturii.

Reporter: Acum, că am aflat regretele, care vă sunt bucuriile, satisfacțiile? 

Ionuț Lupu: Mă bucur pentru ultimele măsuri de sprijin. Asta discutam cu mulţi dintre fermieri. Faptul că ajutorul naţional tranzitoriu, care este dat pe data de referinţă 2013, mai nou 2018.

Reporter: Şi totuşi, sunt şase ani! Ar fi trebuit să fie actualizat în fiecare an.

Ionuț Lupu: Din păcate, acolo avem o problemă în negocierile cu Comisia Europeană, însă modul în care s-a reuşit actualizarea prin realocarea de bani, temporar Ucraina, nu poate decât să ne bucure şi sunt extrem de bucuros, pentru că atât ministrul Oros, un ministru liberal, cât şi ministrul Barbu, ministru social-democrat, amândoi au mers pe aceleaşi variabile şi practic au dovedit că nu mai există nicio diferenţă de viziune politică, raportându-ne la acest subiect, poate fi pentru mine o mare bucurie. O actualizare aşa cum este în modul de faţă, cu dată de referinţă pentru ANT, e un lucru extrem de important. Doi: subvenţie pentru porumbul siloz este un lucru extrem de important, este oarecum implicarea organizaţiei noastre, cu eforturile ministrului Barbu. Bunăstarea la vaca de lapte este implicarea organizaţiei noastre şi cu umărul pus de ministrul Daea. Sunt, aşadar, lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani, însă puteam să începem lucrul ăsta cu 5-6 ani în urmă şi atunci probabil cu toţii eram mult mai câştigaţi.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024

Abonamente, AICI!

 

Foto: din arhiva lui Ionuț Lupu

Ambiția susținută cu care pornești în carieră, munca și pasiunea cu care i te dedici agriculturii te pot ajuta să devii tot mai puternic și mai mare. Dacă din primul moment parcurgi în acest fel, neîncetat, o viață întreagă, ajungi să deprinzi cea mai nobilă formă a înțelepciunii antreprenoriale, având posibilitatea de a depăși, chiar și prin profit, perioadele dificile ale pieței industriei agricole.

Marsat SA Roman este un lider al pieței agricole din Moldova, cu unele dintre cele mai mari și mai performante silozuri din această zonă, și are ca obiect principal de activitate depozitarea și producția agricolă în sectorul vegetal.

Administratorul acestei afaceri agricole este inginerul Vasile Balcan, un agronom veritabil, ajuns astăzi la onorabila vârstă de 67 de ani. Domnia sa conduce cu mână de fier și cu blândețea firii deopotrivă această întreprindere agricolă. Societatea a avut încă din anul 2015 o cifră de afaceri de peste 21 de milioane de euro. În prezent, Marsat are în derulare contracte și colaborări, în domeniul agricol, cu peste o sută de mici agricultori și cu peste 50 de societăți comerciale de profil.

„Vrem să trecem cât mai mult pe digitizare, pe utilaje care să fie echipate cu GPS și, dacă se poate, chiar autonome.”

Vasile Balcan face agricultură din 1981, începând această carieră profesională imediat după absolvirea Facultății de Agronomie. În prima parte a îndelungatei sale profesii s-a ocupat numai de mecanizare, dar din 1995 a trecut la lucrarea terenurilor și înființarea culturilor vegetale mari. De atunci face numai acest lucru, iar în toată această perioadă de aproape jumătate de secol a activat numai în domeniul agricol. „Agricultura, așa cum am susținut dintotdeauna, reprezintă motorul care pune în funcțiune întreaga economie a regiunii și a țării. Faptul că societatea Marsat e cotată ca fiind una dintre firmele de prim rang din agricultura județului Neamț este benefic atât pentru producători, cât și pentru comercianți”, spune Vasile Balcan. Spre exemplu, pentru activitatea desfășurată pe parcursul anilor trecuți în domeniul agricol, societatea a ocupat locul I în județul Neamț la categoria întreprinderi mijlocii și locul II pe țară la categoria Agricultură, Silvicultură și Pescuit, întreprinderi mijlocii, activitate auxiliară agriculturii și activități post-recoltare. De asemenea, societatea a primit o diplomă de excelență în afaceri pentru ocuparea locului I timp de șapte ani consecutiv la aceeași categorie. „Societatea Agromec Roman SA se ocupă numai cu lucrări și producție vegetală, iar societatea Marsat, numai cu comercializare, fiindcă la raportul comerț-producție depășeam 30% și nu mai eram eligibil pentru subvenția APIA, și a trebuit să mutăm toate contractele”, precizează inginerul Vasile Balcan.

 

Circa 2.600 ha exploatate, 700 ha în proprietate

 

Fiind un fermier cu o vastă experiență, trecut prin toate sistemele politice și agricole, am vrut să aflăm de la Vasile Balcan despre evoluția agriculturii în zona dumnealui. „Ca profesie, sunt la bază inginer mecanic agricol, practic lucrez în domeniu din 1981 și am trecut de la lucrări de mentenanță și exploatare de utilaje la exploatare agricolă, respectiv la lucrări în câmp efectiv și la producții vegetale. E clar că în decursul acestor ani am parcurs cam tot ceea ce a însemnat evoluția mecanizării în agricultură. Începând de la combinele tractate și până la combinele de ultimă generație de la această dată, așa că progresul în domeniu l-am simțit pe toată această perioadă.”

În prezent, Vasile Balcan lucrează circa 2.600 de hectare pe raza a două județe, având patru ferme dispuse în așa fel încât condițiile climaterice să nu îi fie total nefavorabile în anumite perioade. Suprafețele agricole sunt și în zona colinară și de munte, în zona localităților Roman și Bucecea din județul Neamț.

„Anul acesta, au venit mari poveri pe spatele producătorilor agricoli. Asta, din cauza prețurilor foarte mari care au fost pe piață la tot ceea ce a însemnat inputuri, carburant, energie electrică, gaz, toate au contribuit la coșul de cheltuieli.”

Vasile Balcan a specificat că nu intenționează să mărească suprafața exploatată. „Noi avem 700 de hectare în proprietate și restul suprafeței este în arendă. Am lucrat la un moment dat vreo 3.500 de hectare. A mai fost și zona localității Sascut (n.r. la sud de Bacău), la care am renunțat fiind mai îndepărtată în executarea lucrărilor. Ca tendință, este clar că în perioada următoare, având în vedere și lipsa de personal calificat, vrem să trecem cât mai mult pe digitizare, pe utilaje care să fie echipate cu GPS și, dacă se poate, chiar și autonome, în vederea executării lucrărilor. Vrem să rezolvăm problema fertilizării și a erbicidării care sunt foarte importante, apoi trebuie să urmărim cât mai repede să ne echipăm cu utilaje de ultimă generație.”

 

Irigațiile, speranța pentru producții profitabile

 

În opinia lui Vasile Balcan, 2023 este un an total atipic. „Nu am avut un an ca acesta în niciunul dintre cei pe care i-am parcurs. Și asta, din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere climateric, este clar că am avut secetă aproape în fiecare an. În schimb, anul acesta au venit mari poveri pe spatele producătorilor agricoli, în sensul în care s-au produs cereale oleaginoase cu cheltuieli foarte mari la hectar. Asta, din cauza prețurilor foarte mari care au fost pe piață la tot ceea ce a însemnat inputuri, carburant, energie electrică, gaz, toate au contribuit la coșul de cheltuieli. Practic, când e să tragi acum linie, chiar dacă ne dă 1-1,1 lei/kg de grâu, noi îl vindem cu 0,85 lei/kg. Și bineînțeles că nici producțiile nu ne-au ajutat prea mult anul acesta. Am avut în primăvară două luni de secetă, dar exact când trebuia apă. De exemplu, la cereale nu am avut apă și ne-a diminuat foarte mult producția. Normal că la cheltuielile pe care le-am avut eu trebuia să am producții de cel puțin 7.500 kg/ha. Am făcut 5.700 kg/ha. Ca atare, deja e diferență din producție nerealizată. Dacă înmulțesc cu 850 este pierdere. Or, acest lucru se întâmplă în condițiile în care noi avem niște facilități în aprovizionare și alte avantaje. Adică nu-s aceleași cheltuieli ca la orice producător, care mai are și creditare, și alte greutăți.”

„Probabil că vom trece la o renunțare totală la arătură. Deocamdată, pentru culturile de primăvară facem arătură cu întoarcerea brazdei, pentru culturile de toamnă pregătim din cultivator.”

Ca structură de culturi, pentru a realiza asolamentele, la Marsat se cultivă rapiță, grâu, orz, floarea-soarelui, porumb, sfeclă. Despre aceasta din urmă, Vasile Balcan încă nu știe dacă s-o continue în structura de culturi. „Sunt culturi care ne ajută în primul rând la realizarea asolamentelor și a tehnologiilor pentru fiecare cultură în parte.”

Pentru cereale, Marsat își produce sămânța necesară achiziționând bază și cultivând C1 și cultură permanentă. „Probabil în perioada următoare vom trece la o renunțare totală la arătură. Deocamdată, pentru culturile de primăvară efectuăm arătură cu întoarcerea brazdei, pentru culturile de toamnă pregătim din cultivator”, a menționat inginerul Vasile Balcan, care a ținut să accentueze că din cauza războiului din Ucraina o să fie tot mai greu pentru agricultură. „Foarte multe societăți agricole vor fi afectate, în special cele mai mici. S-au aventurat anul trecut, pentru că au avut cheltuieli mici și valorificare, nu și-au făcut rezerve și acum le este aproape imposibil. Suntem de acord cu ajutorul acordat Ucrainei, dar până la un  punct. Anul trecut, firma noastră a fost printre primele care a trimis ajutoare în Ucraina, așa cum a făcut toată țara, fiecare contribuind cu ce s-a putut. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ni se respecte și nouă drepturile la nivel de Comunitate Europeană, unde nouă ni se impun reguli drastice.”

Și pentru că Vasile Balcan a amintit seceta cruntă din zona Moldovei, fermierul ne-a zis că Marsat a demarat deja un proiect de irigații, respectiv irigare cu alimentare din Siret – stație proprie. „Au fost demarate două proiecte și ne-am oprit cu cel din stânga, de lângă râul Moldova, și bine am făcut. Acolo am pierdut 50 de hectare din cauza construcției noii autostrăzi (n.r., Autostrada Moldovei A7). Practic, ne-a anulat în diagonală toate terenurile. Acum o să ne fie foarte greu la lucrări, să vedem pe unde o să ne ducă drumurile. Am vrut autostrăzi, dar uite că de data asta o să fim cei mai afectați. Scriptologia pentru irigații este foarte, foarte, foarte grea. Noi încă din februarie anul trecut am demarat proiectul, am căutat obținerea aprobărilor și a tuturor avizelor și nici la această dată nu sunt în totalitate obținute. Vom face primele 150 de hectare irigate mai mult ca sigur, în perioada următoare.”

 

Puterea medie în fermă, 400 CP

 

Având în vedere profesia interlocutorului nostru, inginer mecanic, nu puteam să nu abordăm și domeniul tehnicii agricole. „Dacă ar fi să fac o comparație la nivelul anului 1990, la acel moment aveam un parc enorm de tractoare, fiind și directorul fostei SMA Bâra (n.r., Stațiunea pentru Mecanizarea Agriculturii Bâra), pe care am privatizat-o ulterior, devenind societatea Marsat SA de astăzi. Pe timpuri aveam vreo 270 de tractoare în parc, cu puteri cuprinse între 45 și 110 CP. Totodată, aveam 67 de combine Gloria. Practic, în decursul anilor a mai scăzut și suprafața lucrată, față de momentul anului 1990, dar și randamentele tractoarelor și mașinilor agricole au crescut foarte mult. Astăzi, de exemplu, lucrăm 2.600 de hectare cu patru combine, din care două de ultimă generație: Case IH Axial-Flow 7250 și 9250 (n.r. AFS Harvest Command)”, arată Vasile Balcan.

În ceea ce privește tractoarele, Marsat are un parc de 12 unități. „Dar nu lucrăm cu toate la capacitate maximă. Dacă în urmă cu nu mai târziu de zece ani lucram cu o gamă de putere medie de 200 CP, acum creșterea puterii medii a ajuns la 400 CP. Bineînțeles că gama de cultivatoare, semănători și alte utilaje am adaptat-o la puterea tractoarelor. În decursul anilor am avut cam toate mărcile de utilaje. Am trecut la Case IH datorită performanței oferite de aceste utilaje, în special datorită raportului bun între calitate și consum. Consumul de carburant este foarte important în relația economică de la această dată”, ne-a spus în încheiere inginerul Vasile Balcan.

 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2023

Abonamente, AICI!

„Nu este deloc ușor să fii fermier”, ne-a spus Adrian Alexa, acesta având o experiență vastă, de peste 50 de ani, în agricultură. Nemțean autentic, născut și crescut la poalele Carpaților Orientali, Adrian Alexa și-a dedicat întreaga viață profesională slujind pământul din această zonă. În urmă cu aproape 30 de ani a înființat împreună cu prietenul său, inginerul agronom Ioan Apetrei, o fermă vegetală, pe care au condus-o împreună spre cele mai înalte culmi ale succesului, pornind de la vreo 20 de hectare, astăzi lucrând circa 1.500 de hectare.

„În agricultură ai băgat banii în pământ și este posibil să nu scoți nimic.”

Calm, calculat și deosebit de ambițios, Adrian Alexa ne-a primit în ferma sa, Tehnoind SRL din localitatea Ștefan Cel Mare, județul Neamț, împărtășindu-ne o serie de amintiri, dar și planuri ale fermei pe care o administrează cu atâta pasiune.

Reporter: Care este povestea dumneavoastră, a fermei Tehnoind? Sunteți un fermier cu foarte multă experiență aici, în zonă. Când ați început să faceți agricultură? Este o tradiție din familie sau o pasiune care s-a născut în timp?

Adrian Alexa: Această pasiune a început în școala tehnică din municipiul Roman, pe care am terminat-o în 1968 cu specializarea contabilitate. Atunci am început această pasiune pentru agricultură. Pe vremurile acelea, la școlile tehnice se studiau foarte multe discipline cu specific tehnic, respectiv cultura plantelor, cultura horticolă, culturi furajere, mașini agricole, tractoare, semănători și toată gama de utilaje agricole. Toate aceste discipline erau în programa săptămânală de studiu, iar acest ciclu de instruire a durat patru ani, cu examene de absolvire în fiecare an. Drept urmare, erau niște școli foarte apreciate în acea perioadă. În familie nu am avut tangențe cu agricultura mare. Familia mea cultiva strict pentru nevoile gospodăriei: porumb, cartofi și aveam câteva animale domestice, dar cam atât.

Am început să lucrez în agricultură la 1 august 1968, iar astăzi am ajuns să am 54 de ani de experiență. Am lucrat la CAP-ul din Piatra-Neamț având funcția de contabil-șef, apoi am intrat conform repartizării Partidului Comunist la Direcția Agricolă Neamț, contrar dorinței mele. Apoi am ajuns director Plan Economic, iar acolo m-a prins și Revoluția.

Reporter: Cum au evoluat lucrurile pentru dumneavoastră după Revoluție?

Adrian Alexa: În 1994, pe când aveam 26 de ani de experiență în agricultură, am înființat împreună cu prietenul meu, inginerul agronom Ioan Apetrei, această unitate agricolă. Am luat un vechi CAP de aici din zonă, care nu avea nimic, decât niște grajduri dărăpănate, și am început de la prima lopată, apoi primul tractor, urmat de prima semănătoare, prima combină, am început cu cultura mare și am continuat până astăzi. De atunci, ne-am modernizat constant.

Am început cu câteva hectare, apoi am tot adunat teren în arendă în jurul fermei. Am avut la început 15-20 de hectare, de la care ne-am extins până la 1.500 de hectare. Am rotit mai multe tipuri de culturi, iar în momentul de față avem porumb 600 ha (din care 180 de hectare reprezintă lot semincer), grâu 450 ha (din care 150 reprezintă lot semincer), floarea-soarelui, sfeclă, cartofi, orz, rapiță, pe restul de suprafață exploatată. Încărcăm întreaga suprafață astfel încât să putem face o rotație corespunzătoare pentru a putea avea câtuși de puțin o garanție că dacă nu ai rezultate la una, ai mai multe șanse la cealaltă.

Reporter: Cu ce tip de semințe înființați fiecare cultură și cum descrieți producția de grâu din acest an?

Adrian Alexa: Lucrăm la grâu atât cu cu soiuri românești, cât și cu soiuri din import și pot să spun că suntem mulțumiți. La porumb, lucrăm cu firmele consacrate de pe piața de semințe și am avut rezultate bune. De aceea am decis să producem și sămânță pentru acestea.

Producția de grâu nu a fost la nivelul cheltuielilor din acest sezon 2021-2022. Îngrășămintele și celelalte inputuri au costat enorm. La grâu nu am avut mai mult de patru tone la hectar, dar costurile de producție au fost foarte mari.

La fel și la celelalte culturi. În acest moment, cultura de porumb este deficitară, nu are apă. Dacă facem 5-6 tone, suntem în pierdere.

Reporter: Culturile sunt asigurate?

Adrian Alexa: Noi asigurăm culturile, numai seceta nu o putem asigura, pentru că asigurătorii nu permit acest lucru, dar la celelalte calamități culturile sunt asigurate. Nici banca nu-ți dă voie să iei credite, dacă nu ai asigurate culturile.

La ora actuală, am luat un credit pentru producție, un credit pentru investiție, facem totul prin credite. Fără doar și poate, am beneficiat de anumite fonduri europene pentru proiecte care s-au desfășurat pe SAPARD și ulterior FEADR și AFIR, am construit niște spații de depozitare de circa 6.000 de tone pe un proiect european, am mai cumpărat și niște utilaje, dar cele mai multe utilaje agricole le-am achiziționat cu fonduri proprii. Anul acesta, am cumpărat utilaje prin credite de aproximativ 540.000 de euro.

 

Investiția fermierului, supusă hazardului

 

Reporter: Credeți că, în România, agricultura este o afacere riscantă?

Adrian Alexa: Noi suntem sectorul din economie care bagă banii în pământ, îi bagi efectiv în pământ și stai, stai și te întrebi dacă îi vei putea scoate pentru a-ți plăti datoriile la bancă sau nu îi vei mai scoate. Dacă cumpăr orice materie primă pentru a o procesa și a o vinde ulterior, am asigurată recuperarea efortului financiar. Pe când în agricultură, ai băgat banii în pământ și este posibil să nu scoți nimic. Pe lângă investițiile în lucrările efectuate, utilaje ș.a.m.d., mai este motorina scumpă, sunt semințele scumpe, fertilizant, îngrășăminte, erbicide, fungicide, manoperă etc.

Pe de altă parte, toți furnizorii de materiale necesare culturilor agricole, dar și statul au investiția asigurată. Însă fermierul este singurul cu recuperarea investiției supusă hazardului. Toată lumea spune că agricultura este un business din care poți câștiga bani, însă aceasta reprezintă asigurarea alimentației și trebuie să fie primordială în tot ceea ce se întreprinde în lume.

Reporter: Cum a fost vremea, care au fost condițiile pedoclimatice în această zonă în ultimii cinci ani? Beneficiați de irigații?

Adrian Alexa: Ultimii cinci ani au fost în medie deficitari în ceea ce privește apa. Dar anul acesta a fost cel mai rău din punctul de vedere al secetei pedologice și arșiței. A fost și acum doi-trei ani o secetă, dar nu ca în acest an, avem parte de o secetă cumplită. Dispunem de sisteme de irigații la suprafețele cu lot semincer, dar pentru asta am forat la peste o sută de metri adâncime, pentru că nu avem altă sursă de apă. Acest lucru l-am reușit cu niște eforturi financiare foarte mari, pentru că energia electrică nu este în zonă și este nevoie de consum de motorină și este extrem de costisitor. Însă altfel nu se poate face irigare, iar pentru hibridare este nevoie neapărat de apă.

„Producțiile bune nu se pot obține fără utilaje performante, dar și efortul este pe măsură, foarte mare.”

Reporter: Ce părere aveți de ce se întâmplă pe piața cerealelor, având în vedere contextul geopolitic de la Marea Neagră?

Adrian Alexa: Eu sunt deosebit de empatic cu poporul ucrainean care suferă. Războiul e un lucru care nu ar mai trebui să se întâmple niciodată, nici măcar prin minte nu ar trebui să-i mai treacă cuiva să mai facă război astăzi. Sunt alături de ei cu sufletul, dar nu știu dacă de aceeași empatie și ajutor am fi avut parte și noi, dacă am fi fost în locul lor. Fără doar și poate sunt de acord să-i ajutăm, dar acest ajutor nu trebuie să fie în direcția de a ne distruge pe noi. Vedeți, prețurile acestea pe care le impun, toată infrastructura de transport din Ucraina concentrată către porturile de la Galați și Constanța sunt lucruri care pe de-o parte ne afectează la capacitatea de livrare a producției obținute de noi și, pe de altă parte, ei le oferă și la niște prețuri care nouă ne creează o concurență fantastică.

Spre deosebire de costurile pe care le avem noi la producție, la ei cheltuielile sunt mult mai mici. Este binecunoscut faptul că ucrainenii au fost și sunt mari furnizori de îngrășăminte chimice, erbicide, pesticide etc. La ei motorina este la un cu totul alt preț, mult mai jos comparativ cu noi, apoi partea de utilaje la fel, mai ales că ei au foarte multe utilaje rezistente, bune, iar la ei nu se pune problema consumului de combustibil. În Ucraina, utilajele sunt mult mai ieftine, dar și mult mai fiabile, pentru că nu au făcut niciun rabat de la materialele din care sunt construite aceste utilaje. La noi, dacă ai lucrat 30 de hectare, nu mai rămâne același fier de plug. Din toate aceste cauze, ei au niște costuri de producție mult mai mici față de noi și își permit să vândă producția mai ieftin, creându-ne o concurență total neloială.

 

Producții bune cu investiții optimizate, evitând risipa de bani

 

Reporter: Cu ce fel de utilaje ați început afacerea agricolă?

Adrian Alexa: Primele utilaje au fost tractoarele românești U 650. Am făcut atunci un credit și am luat șapte astfel de tractoare cu pluguri românești, semănători etc. Ulterior, au pătruns pe piață firmele străine mari. Nu știu cât de bine este acest lucru, însă un tractor U 650 îl trăgeai pe marginea tarlalei și îl repara orice fel de mecanizator cu ceea ce avea el la îndemână. Acum, dacă s-a stricat tractorul trebuie să vină componenta din Germania sau din Austria, Franța etc. Deci sunt și părți bune, și părți mai puțin bune. 

Costurile sunt foarte mari, și te gândești de mai multe ori înainte să cumperi o combină de 400.000 de euro, de pildă. Te gândești în cât timp o amortizezi și ce producție ar trebui să faci în acest timp. Diferența este foarte mare. Producțiile bune nu se pot obține fără utilaje performante, dar și efortul este pe măsură, foarte mare. Și dai peste un an ca acesta, cu secetă, un an distrugător și pentru sănătate, și pentru agricultură.

Reporter: Când ați început colaborarea cu Titan Machinery? În ce an și cum a evoluat această colaborare?

Adrian Alexa: Am început de mulți ani colaborarea. Am achiziționat foarte multe utilaje de la Titan Machinery. Îl cunosc pe domnul Manfred (n.r. Manfred Spendier, Managing Director Titan Machinery România), pe doamna Melania (n.r. Melania Ungureanu, Director Titan Machinery România), am o relație foarte bună cu ei. Am colaborat foarte bine, avem o varietate de utilaje Case IH: Magnum 280, Farmall 105 A. Am achiziționat, de asemenea, semănătorile Väderstad Tempo F8 și Väderstad Rapid 400 C, cu care semănăm toate culturile, am achiziționat un fertilizator Sulky X 40+, cu ECONOV. Dar primul utilaj a fost un tractor Case IH Maxxum 140.

„Suntem oameni muncitori. Nu ne-am făcut vile și palate, nu am făcut vacanțe scumpe, nu trăim în lux.”

Reporter: Aplicați tehnologia de fertilizare cu rată variabilă ECONOV?

Adrian Alexa: Fertilizatorul Sulky X40+ ECONOV este o investiție pe care am făcut-o în special pentru a economisi cantitatea de îngrășăminte chimice pe care le aplicăm la hectar. Mașina asta poate aplica cu rată variabilă, adică exact cât are nevoie solul, dar mai ales unde are nevoie. Noi facem cartare agrochimică, studiul solului cu mostre de sol luate din câmp, facem hărți cu structură, textură și nevoile de îngrășământ pentru întreaga suprafață, în funcție de culturile pe care le înființăm. Aplicăm întreaga tehnologie de fertilizare cu rată variabilă ca la carte, cu Sulky X 40+ cu ECONOV, și rezultatele se văd. Fertilizarea aceasta o facem urmărind obiectivele pe care ne dorim să le atingem, respectiv producții bune cu investiții optimizate, evitând risipa de bani.

Reporter: Cum apreciați tractoarele Case IH?

Adrian Alexa: Tractoarele sunt aproape de vârf tehnologic, sunt tractoare bune, îți faci treaba bine cu ele. Sunt tractoare solide, rezistente și care au multă tehnologie. De aceea le-am și ales. Să ne facem bine și repede treaba cu ele, fără să fie nevoie de multă întreținere sau de investiții suplimentare. Eu cred că sunt printre cele mai bune. De mentenanța utilajelor și de coordonarea utilajelor și a oamenilor în câmp se ocupă partenerul și prietenul meu, inginerul Apetrei.

Noi suntem oameni muncitori. Nu ne-am făcut vile și palate, nu am făcut vacanțe scumpe, nu trăim în lux. Muncim și ne rugăm să plouă sau să nu stăm în ploaie și să așteptăm să vedem dacă mai avem timp să recoltăm ș.a.m.d. Nicio bancă nu îți dă nimic până nu ai pus garanția. După ce ai pus garanția, îți poți amaneta și clanța de la poartă.

Reporter: Despre semănătorile Väderstad ce ne spuneți?

Adrian Alexa: Sunt scule foarte bune, au o precizie foarte bună și îți oferă încrederea că nu mai pierzi bani. Cu aceste semănători ai garanția că ai făcut o investiție bună, sigură. Îți oferă o uniformitate a culturii, un start în vegetație așa cum trebuie și apoi productivitate. Pentru noi era neapărat necesar să luăm aceste semănători.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery din zona în care vă desfășurați activitatea?

Adrian Alexa: Îmi plac oamenii de cuvânt, oamenii care se impun prin respect și care comunică. Cu domnul Cristi (n.r. Cristian Dabija, director zonal Titan Machinery România), am o relație foarte bună. Îmi răspunde de fiecare dată la telefon, mă ajută de fiecare dată când este nevoie. Nu au fost probleme nici cu echipele de service, totul a fost în regulă.

Reporter: Planuri de viitor?

Adrian Alexa: Practic, în momentul de față nu dorim să ne mai extindem suprafața. Ne luptăm să rămânem cu aceeași suprafață. Mai mult, noi suntem în situația de a cumpăra din terenul pe care îl lucrăm, pentru a rămâne compact și a evita parcelarea lui. Pentru că dacă terenul va fi discontinuu, atunci nici investițiile în utilaje nu vor mai fi eficiente. Pentru a rămâne cu această suprafață, am recurs la schimb de parcele între noi, fermierii.

 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2022

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Unul dintre cei 45.000 de „atleți” John Deere 6215R produși până în prezent la fabrica din Germania a fost deschizător de drum pentru noul utilaj de mare putere, cu roți inegale - 8400R care va intra pe piața din România în 2017.

Într-un cadru festiv, rece din punct de vedere climatologic, dar fierbinte dacă este să ținem cont de prezența numeroasă a inimoșilor fermieri moldoveni, specialiştii de produs IPSO Agricultură au expus caracteristicile tehnice şi punctele forte ale celor 30 de utilaje care au defilat la Demoshow-ul de vineri, 14 octombrie 2014, din localitatea Traian (Săbăoani), Neamț, în ferma Tondra Agro deținută de Anton Varga.

Utilajelor prezentate li s-a alaturat şi pachetul FarmSight, soluţia găsită de John Deere în 2012 pentru a asigura comunicarea permanentă între utilaj, datele din teren, operator şi fermier şi a creşte productivitatea.

Cu această ocazie au fost lansate noile combine John Deere W650 în România şi tractorul John Deere 8400R, care va fi disponibil începând cu 2017. Evenimentul a făcut parte din seria acţiunilor organizate de IPSO Agricultură în 2016 pentru a marca 20 de ani de activitate pe piaţa utilajelor agricole din România.

45.000 de „atleți”... pe podium?

Schimbul savuros de replici al celor doi angajați IPSO – Radu Meșină și Paul Popescu din cadrul evenimentului a atras atenția când a venit vorba de două tractoare de mare putere: antemergătorul „atlet” John Deere 6215R și noutatea – modelul 8400 R. Ce a ieșit însă în evidență din discursul celor doi a fost descrierea plastică a modelului 6215R: un adevărat spotiv de mare anvergură prezent la o întrecere olimpică!

„Îi spunem «Atletul» pentru că John Deere 6215R are toate calitățile unui adevărat atlet: densitate de putere de remarcabilă 35kg/CP, comparabilă cu cea a tractoarelor din seria 8R (...) Aproape 45.000 de astfel de atleți au fost produși până acum de John Deere la fabrica din Germania. Ce olimpiadă ar ieși cu 45.000 de astfel de atleți aliniați start, însă problema este că toți ar trebui să fie pe podium!”, a precizat Paul Popescu, specialist produs IPSO într-un schimb de replici cu Radu Meșină.

John Deere 6215R a fost supranumit așa și datorită calităţilor care îl ajută să facă faţă celor mai dificile condiţii din teren, a faptului că tractorul 6215R este construit pe un saşiu integral, că are un ampatament 2.800 mp, o suspensie punte faţă TLS Plus, ceea ce conduce la economie de combustibil şi confort pentru operator, precum şi un motor de 6,8 L şi transmisie John Deere.

Noutatea acestei game va fi prezentată de John Deere însă în 2017. Modelul 8400R va fi lansat ca urmare a faptului că suprafaţa de lucru a fermelor din România devine din ce în ce mai mare, generând necesitatea de a avea la dispoziţie un tractor cu putere mai mare. Astfel, tractorul 8400R este în momentul de faţă unul dintre cele mai puternice tractoare cu roţi inegale din piaţă.

Pe de altă parte, seria 6M, prezentată și ea la Săbăoani, include opt modele de tractoare cu puteri cuprinse între 110 CP şi 195 CP şi trei dimensiuni de saşie, cel mai mare având un ampatament de 2800 mm. Modelul 6130M este simplu de operat şi foarte versatil, perfect pentru o fermă de dimensiuni medii, întrucât poate realiza toate lucrările: prelucrat solul, semănat, erbicidat etc. Tractoarele din gama 6M sunt echipate cu motoare John Deere de 4.5L şi 6.8L, care îndeplinesc  cele mai recente norme de poluare în vigoare Stage IV cu cele trei tehnologii: Filtru de Particule, Catalizator  şi Reducere Selectiv Catalitică.

„Tractoarele din seria 6MC sunt perfecte pentru fermele de dimensiuni mici şi medii care concentrează calitatea şi capabilitatea tractoarelor mari într-un format mai compact şi mai versatil. Seria include trei modele, cu puteri cuprinse între 95 şi 115 CP, echipate cu motoare de 4,5 L PWX cu transmisie PowerQuad Plus 16/16 (40km/h), în standard cu PowerQuad Plus 24/24 (40km/h) optional, pentru a oferi un cuplu lin, rapid şi confortabil. Printre caracteristicile modelelor din seria 6MC se numără: saşiu complet, platformă compactă versatilă şi soluţii inteligente GreenStar/ISOBUS Ready”, se precizează într-un comunicat de presă al IPSO.

Seria 7R cuprinde 6 modele de tractoare cu puteri cuprinse între 210CP şi 310CP, cu motoare de 6,8 L şi 9,0 L. Pentru tractoarele din această serie John Deere propune 3 transmisii: e23, IVT şi CommandQuad. DLG- cel mai cunoscut organism european independent de testare a utilajelor agricole a realizat un studiu în urma căruia a desemnat modelul 7310R ca fiind modelul cu cel mai mic consum de combustibil din clasa sa de tractoare, pentru aplicaţii de transport.

Seria 8R include modele cu puteri cuprinse între 245-400 CP, putere nominală, puterea maximă ajungând până la 450 CP. În urma testelor realizate în Nebraska de către un organism independent, tractorul 8370R echipat cu transmisie e23 a fost desemnat cel mai eficient tractor.

Noua combină W650 lansată de curând în România

Specialiştii IPSO Agricultură au prezentat și trei modele de combine John Deere în cadrul show-ului: W330, W650 şi S680i, toate echipate cu headere Geringhoff.

Elementul de noutate a fost reprezentat de lansarea în Romania a noului model W650 FT4.

„Combina are un motor de 349 CP, șase căişori şi un buncăr de 9.000 litri. Tehnologia sofisticată și dovedită a Seriei W garantează un flux lin al materialului recoltat în orice condiții de recoltare, precum și o performanță uimitoare și o calitate excelentă a boabelor și paielor. Materialul recoltat pătrunde în toba mare de 660 mm cu 10 bare de batere, ceea ce permite utilizarea tobei la o viteză cu până la 25% mai mică, obținând boabe și paie de o calitate excepțională şi un consum redus de combustibil. Lungimea mai mare a căișorilor, unghiurile optimizate ale treptelor individuale și fluxul îmbunătățit al materialului recoltat asigură o mai bună performanță de separare. Rezultatul: performanță, stabilitate și durabilitate crescută”, se mai precizează în comunicatul IPSO.

La rândul său, combina W330 are un motor de 216CP, cinci căişori şi un buncăr de 5.200 litri. În conditii dure, atunci când treieratul este dificil, pentru un randament crescut fermierii beneficiază de cilindrul suplimentar PTC la W330. Unghiul redus dintre transportor şi grătar accelerează, pre-treieră și asigură un flux lin de boabe pentru a îmbunătăți separarea. Calitatea boabelor este asigurată de designul neted al organelor PTC. Încărcătura grătarului principal este redusă datorită unei mai bune separări a boabelor în PTC, sub pre-treierător, ceea ce duce la o performață îmbunătățită cu 20%.

Combina S680i are motorul de 13,5 L, care produce 547 CP, putere maximă. Agregatul dispune de transmisia de tip ProDrive comandată electronic, care asigură viteză maximă de deplasare: 30 km/h. Noul rotor cu flux variabil şi carcasa acestuia au fost special concepute pentru culturile şi condiţiile din Europa. Masivul buncăr de cererale de 14.100 de litri este unul din cele mai mari buncare din industrie, crescând astfel autonomia în recoltare. Poate cel mai interesat sistem disponibil, în standard pentru modelul S680i este cel de inteligenţă. Astfel, combina este dotată cu sistem de ghidare automată prin satelit (GPS, GLONASS) Autotrac cu activare SF1, antena Star Fire 3000 sistem de monitorizare a umidităţii şi cantităţii recoltate (cântar).

Vehiculele utilitare și implementele, vedetele Demoshow-ului din Săbăoani

Gama John Deere pentru gazon, care include maşini si echipamente pentru grădina şi pentru gazon şi maşini speciale pentru terenurile de golf, a fost reprezentată la eveniment prin tractorul 3036E, vehiculul utilitar Gator HPX şi maşinuţa de tuns iarba RUN 51. Tractorul 3036E este foarte uşor de manevrat. Raza de întoarcere redusă facilitează accesul la parcelele mici, locuri înguste sau acoperite. Transmisia hidrostatică are 2 game de viteză, iar tracţiunea este integrală.

IPSO Agricultură a prezentat totodată și patru implemente Kuhn la evenimentul organizat la ferma Tondra Agro din Traian (jud. Neamţ): Striger, Maxima 2TS, Performer 4000 şi GMD 24.

Striger este un nou concept de cultivare, un utilaj de pregătire a solului care încălzeşte linia de semănat pentru o emergenţă rapidă, reţine umiditatea şi canalele de infiltrare a ploii între rânduri, decompactează solul, reţine materia organică la suprafaţă, reduce creşterea buruienilor între rânduri şi economiseşte timp şi combustibil.

Semănatoarea Maxima 2TS are un cadru telescopic ce o face extrem de uşor de folosit. Pe lângă reglajele uşoare şi precise ale unităţii de semănat, cadrul telescopic permite deplasarea facilă intre parcele datorită lăţimii de transport de numai 3.30 m. Cele două discuri în „V” cu efect de autocurăţare permit semănătorii să lucreze în condiţii diverse. Semănătoarea oferă control uniform al adâncimii şi este adaptată tuturor tehnicilor de cultivare.

Cultivatorul versatil Perfomer 4000 permite realizarea unei dezmiriştiri de calitate într-o singură trecere. Modulele sale independente , reglabile hidraulic din cabină, permit adaptarea imediată la condiţiile din câmp.

Cultivatorul Row-master RN 6000, combinatorul Swifter SO 7000 şi tocătoarea Mulcher MZ 6000 sunt implementele Bednar FMT prezentate la eveniment.

Sistemul de ghidare automat CuliCam conduce cultivatorul Row-master RN 6000 printre rânduri. Cultivatorul prezintă presiune pe sol marită datorită montării elementelor de prăşit pe silent blocks, garda la sol de 80 cm, roţi stabilizatoare din oţel pentru ghidarea cultivatorului printre rânduri şi o gamă largă de reglaje ale distanţei dintre rânduri la 45, 50, 60, 70, 75 şi 80 cm.

Combinatorul Swifter SO 7000 realizează șapte operaţii într-o singură trecere şi asigură o germinaţie uniformă a culturilor prin accesul aerului şi al căldurii în sol şi consolidarea umidităţii la baza solului. Printre caracteristicile tehnice se numără: secţii de lucru suspendate, tăvălug dublu crosskill 350 mm, tăvălug anterior de mărunţire, două rânduri de organe active tip săgeată cu suport flexibil şi crushbar - bară de nivelare cu padele reglabile hidraulic.

Încărcătorul telescopic Manitou MLT 732 ales de IPSO Agricultură pentru a defila este cel mai vândut model din gama sa. Utilajul este echipat cu un motor cu patru cilindri care dezvoltă 101 CP, are o capacitate maximă de ridicare de 3.200 Kg şi înălţime maximă de ridicare de 7m.  Sistemul hidraulic în combinaţie cu JSM, permite realizarea unor cicluri de lucru rapide şi efectuarea succesivă a mai multor mişcări.

Remorca Fliegl ULW 30 are o capacitate totală de 30m3 şi o capacitate de transfer mare, de 7,5 tone/min. Este o remorcă multifuncţională care permite atât transportul cerealelor, cât şi al îngrăşămintelor chimice.

FarmSight- singurul pachet de conectivitate dedicat fermierilor

FarmSight este un pachet de servicii de monitorizare şi suport a activităţilor realizate în camp de utilajele John Deere. Aceste servicii pot fi integrate pe combine, tractoare şi utilaje de erbicidat.  Accesând centrul de operaţiuni – MyJohnDeere.com  fermierii se pot conecta la utilajele lor aflate în câmp, pot vizualiza toate operaţiunile realizate de operatori şi pot vedea în timp real exploataţia într-un mod integrator şi inovator. Accesul la aceste informaţii le permite, astfel fermierilor să lucreze într-un mod mai eficient şi să obţină performanţe agricole mai mari. Mai mult decât atât, FarmSight este singurul pachet de servicii de acest gen dedicat fermierilor şi a fost medaliat cu aur şi cu argint pentru inovaţie la târgurile internaţionale de agricultură SIMA şi Agritechnica.

„Pentru noi, anul 2016 este un an special, un an aniversar, un an de bilanț și de stabilire a noi ținte. Este anul în care împlinim 20 de ani de activitate, iar evenimentul de astăzi este strâns legat de această aniversare, pentru că a reflectat activitatea noastră din 1996 și până astăzi. În cei 20 de ani de activitate IPSO a crescut și a devenit un lider pe piața de mașini agricole și utilaje din România. Dacă în urmă cu 12 ani, în 1994, IPSO Agricultură avea 24 de angajați, astăzi am trecut de 380 de persoane care lucrează în folosul fermierilor”, a spus Radu Meșină, specialist produs, în încheiere. „Am încercat să vă prezentăm astăzi o gamă de utilaje care pot realiza întreaga tehnologie de cultivare a porumbului, începând cu pregătirea patului germinativ și până la recoltare, într-un grupaj de opt tractoare, trei combine. Tractoarele au fost prezentate în agregat cu o serie de utilaje de la firmele Bernard și Kuhn, partenerii noștri. De asemenea, am avut un încărcător de la Manitou. Noi nu am încercat niciodată să vindem doar un utilaj, ci să oferim soluția adecvată fermei dumneavoastră. Nu încercăm să dăm doar un utilaj, nu ne mulțumește acest lucru, ci dorim să avem o soluție, ceea ce fermierii au nevoie, nu ceea ce ar vrea altcineva să ofere”.

Pe 14 octombrie 2016, la Săbăoani, IPSO Agricultură a adus în camp 10 modele de tractoare: 5065E, 6115M, 6130M, 6150M, 6170M, 6100MC, 6215R, 7230R, 7250R si 8370R, cu puteri cuprinse între 65 – 370CP.

IPSO Agricultură, parte a grupului francez Monnoyeur, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje agricole la nivel internaţional, cu o reţea de birouri extinsă în 9 ţări, cele mai multe din Europa este lider pe piaţa de utilaje agricole din România. Compania oferă soluţii integrate producătorilor agricoli din România, piese de schimb, service în câmp şi pregătirea operatorilor.
IPSO Agricultură este importator unic autorizat al maşinilor şi utilajelor John Deere, cel mai mare producător de utilaje agricole la nivel mondial, iar paleta de furnizori include şi alte marci de renume pe piaţa utilajelor agricole, precum Manitou, Kuhn, Bednar FMT, Fliegl, Pichon, Perard, Kemper, Zurn, Geringhoff, Grasdorf, Laforge etc.