negocieri - REVISTA FERMIERULUI

Marți, 24 septembrie 2024, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) s-au întâlnit organizațiile profesionale ale fermierilor, producătorilor și distribuitorilor de inputuri pentru discuții pe marginea propunerii de modificare a OUG 4/2024 (suspendarea ratelor fermierilor), respectiv OUG 7/2024 (schema de ajutor de stat „Creditul Fermierului”). „S-a agreat definitivarea textelor de lege la următoarea ședință de lucru, programată pentru joi, 26 septembrie, orele 13:00”, transmite Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

LAPAR anunță că au fost agreate următoarele:

  • Suspendarea ratelor până la 1 august 2025, față de propunerea inițială - 31 decembrie 2025, astfel încât fermierii să poată rambursa după recoltarea culturilor de toamnă;

  • Prag minim de afectare în fermă: 30%;

  • Prag minim de afectare per culturi: 50%.

„Așadar, fermierii care dețin proces verbal de calamitate pot apela la acest instrument de protecție pentru amânarea ratelor în cazul în care cultura i-a fost calamitată minimum 50%”, menționează LAPAR.

De asemenea, fermierii pot apela, prin modificarea OUG 7/2024, la „Creditul fermierului” cu garanție de stat 100%, însă doar pentru a achita facturile restante și ratele la creditele cu dobânda peste 2% + ROBOR.

Agricultorii care nu dețin un proces verbal de calamitate, pot accesa „Creditul fermierului” cu o garanție de stat mai mică.

Cei aflați în insolvență nu se pot folosi de înlesnirile acordate de stat.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Astăzi, când scriu acest articol, este la o zi după ce fermierii protestatari au semnat documentul de înțelegere cu ministrul Agriculturii, domnul Barbu, iar impresiile sunt încă foarte calde, dar cred că primele concluzii deja se pot așterne pe hârtie. De menționat că protestele continuă, dar în raport cu alte ministere și autorități, mai puțin MADR. În plus, sunt convins că viitorul agriculturii, mediului asociativ și mai ales al fermierilor va depinde de ce au (sau nu au) învățat și vor aplica (sau nu vor aplica) în urma acestei experiențe, care s-a dovedit foarte complexă.

Vă propun să facem o mică cronică a evenimentului realizată în urma interpretării și consemnării informațiilor așa cum au circulat și s-au prezentat, atât pe canalele de presă scrisă și vizuală, dar și pe rețelele de socializare, grupuri de WhatsApp și diferitele discuții pe care le-am purtat în aceste zile cu colegi fermieri, dar nu numai.

 

Inițiatorii vizibili

 

Un grup de antreprenori care au activități de transport, iar unii dintre ei activând și în agricultură, în special din zona Moldovei, au trecut la organizarea unor forme de protest spontan, în special pentru a ridica în atenția autorităților problemele și greutățile întâmpinate de transportatori, iar apoi s-a dezvoltat ideea inițială la nivel național și imediat au fost adăugate și problemele fermierilor în tot acest tăvălug.

De menționat că, problemele fermierilor și transportatorilor sunt reale și dramatice, chiar dacă poate modul de exprimare al lor nu respectă toate regulile comunicării ca știință. Situația este foarte grea pentru mulți dintre ei și asta deoarece multora le-a ajuns cuțitul la os, iar disperarea poate că în anumite situații le întunecă și judecata. Dar, toate aceste realități sunt de înțeles.

Revenind, unele din persoanele inițiale au activat sau activează în diferite structuri de nivel local la diverse partide, ceea ce în esență nu este de condamnat, atât timp cât se reușește să se țină un protest, manifestație sau cum îi mai spuneți, departe de interesele unor structuri politice, iar în acest sens mediatic s-a reușit punctarea destul de bine, atunci când s-a respins de către protestatari încercarea de ,,debarcare” a deputatului Simion și a senatoarei Șoșoacă.

Trebuie înțeles că mulți fermieri sunt bine văzuți în comunitățile lor și pe cale de consecință ocupă poziții de consilieri, primari sau mai știu eu ce, dar încă odată, acest lucru nu este ceva rău, cât timp lucrurile sunt separate.

 

Inițiatorii invizibili au existat?

 

România are o structură folclorică foarte dezvoltată, este o caracteristică de bază a noastră și avem și ,,specialiști” de foarte bun nivel la acest capitol. Așadar, cum era și normal, folclorul care circulă în jurul acestor proteste este foarte larg și bine amplificat, iar așa cum știm, acesta are la bază existența unor izvoare, doar că deocamdată este prea devreme să știm în realitate cum și care sunt.

Public nu există dovezi că au fost și alte structuri politice sau de altă natură implicate în inițierea protestului, dar cum era de așteptat și se pare că s-a și întâmplat, imediat după demararea protestelor, structurile de partid s-au activat încercând să pună rapid în practică diferite strategii pentru a câștiga cât mai mult capital politic, iar acum după ,,dezumflarea” acțiunii (mă refer doar la cea între fermieri protestatari – MADR) se pun în practică strategii de ștergere a urmelor cât mai bine și rapid.

Chiar dacă informațiile nu sunt numeroase, o să mă hazardez să lansez câteva ipoteze care pot sta în picioare, dar cum am spus, sunt doar ipoteze și care mâine pot fi confirmate sau infirmate de dovezile care sunt aproape sigur că vor apărea.

Prima ipoteză este că cei din USR au fost luați pe nepregătite sau nici nu au avut preocupare pentru acest lucru, deoarece au atâtea scandaluri interne și sunt atât de preocupați să se autodemoleze, încât este greu de crezut că mai pot avea în interior un grup de strategie liniștit care să poată lucra și pune în practică o astfel de acțiune.

Apoi, cei din AUR nu au crezut că ar fi posibil așa ceva, conexiunile lor în mediul agricol sunt firave, iar specialiștii lor gen domnul Fițiu de la Cluj sunt doar de imagine, dar cam atât. Deci, nici nu au anticipat și nici nu au profitat de această situație, fiindcă nu au putut să se organizeze, situație valabilă și pentru senatoarea Soșoacă.

Legat de UDMR nu are rost să comentăm fiindcă nu este stilul lor și în plus zona lor de acțiune este foarte limitată datorită nevoii existenței structurilor etnice, ceea ce în cazul Moldovei nu se poate spune că ar exista.

Rămân cele două partide mari din coaliție, care se acuză reciproc printre dinți de aceste evenimente și se pune întrebarea dacă vreunul dintre acestea au avut o implicare inițială. Personal nu cred că a existat o implicare națională coordonată, dar apoi în derularea faptelor au existat intenții de implicare a unor lideri liberali, mai ales la nivel județean, dar fără succes major.

Social democrații, este greu de crezut că și-ar fi dorit așa ceva, fiindcă vizau miniștrii lor, în special la Agricultură și Transporturi, iar ei știu mai bine decât alții, că în anul de campanie se strâng rândurile pentru victoria colectivă, nemaifiind loc de vendete politice între grupări, cu excepția unor evenimente deosebite, care cel puțin până acum nu a fost cazul.

 

Obiectivele protestului

 

Se pune totuși o întrebare, de ce tocmai acum acest protest, în an electoral, fiindcă multe din măsurile contestate acum, au fost adoptate cu mult timp înainte, iar atunci afară de ,,mârâieli prin gard” nu au fost alte situații.

Dacă ne gândim la adoptarea modificărilor privind carnetul de conducere pentru tractoare, dezbaterile au început de acum circa doi ani, iar adoptarea a fost anul trecut prin vară, cam asemănător ca la introducerea ITP-ului pentru utilaje agricole, iar în ambele cazuri o dezbatere aprigă nu a existat deoarece asociațiile profesionale și presa au constatat, după opinia mea, o lipsă de interes la ,,firul ierbii” printre fermieri, ceea ce a demotivat în mod cert.

Legat de adoptarea GAEC-urilor, din anul 2022 au fost dezbateri numeroase și contre puternice între organizațiile profesionale, dar și între acestea și MADR, toate sub spectrul amenințării veșnice a autorității bruxelleze.

În acea perioadă existau și funcționari MADR virulenți, care sub protecția fostului ministru de tristă amintire Petre Daea, afirmau pe holurile ministerului cu gura mare ,,că nu fac ei ce vor fermierii” atunci când li se explica că prevederile PNS aduc o serie mare de probleme, aspecte care cel puțin presa agricolă le-a relatat pe larg. Cu toate acestea o stare de tensiune care să susțină ipoteza unui protest nu a existat, iar aceste subiecte nu s-au regăsit pe agenda protestului din 7 aprilie 2023.

Mai mult, luări de poziție în presă sau pe rețelele sociale legate de acele aspecte au existat, dar nu am văzut un mare entuziasm din dezbaterea lor. Se pare că semnalele erau corecte, dar există întrebarea de ce cei afectați nu sunt mai vocali în a semnala problemele, iar multe din asociații, cu toate păcatele lor, au fost luate prin surprindere deoarece ,,cutia de reclamații” la toate a fost goală și nu indica o tensiune premergătoare unui seism social.

 

Combatanții

 

Cei care au dus greul acestor proteste au fost cei afectați și aduși la disperare, respectiv transportatorii și fermierii.

Problemele structurale ale agriculturii, care au fost accentuate prin adoptarea PNS-ului și apoi au fost duse la extrem pe zona de sud și est a țării printr-o succesiune de trei ani de secetă din patru, au condus la situații disperate în care fermele nu mai au solvabilitate de creditare, sursele de finanțare sunt inexistente și viitorul fermelor și implicit al fermierilor și familiilor acestora este inexistent.

Despre transportatori nu o să fac referire, fiindcă nu cunosc problemele sectorului, iar în plus prin materialul de față mă refer doar la agricultură și fermieri.

 

Acțiune, motor, începe!!!

 

Marți, 9 ianuarie 2024, s-au lansat primele grupuri de WhatsApp unde se adresa chemarea, în prima fază către transportatori și apoi către fermieri, să iasă în stradă într-un protest spontan cu camioane și utilaje agricole. Inițial discuțiile au fost pentru acțiuni în zona Moldovei, dar în mod curios sau nu, au accesat la această chemare și alte zone ale țării, unde oamenii au dorit să iasă în stradă pentru a-și striga problemele și disperarea.

A doua zi, miercuri - 10 ianuarie, protestul spontan a pornit și a avut o dezvoltare rapidă datorită rețelelor sociale, a spațiului virtual, în condițiile în care inițial afară de un post TV specializat pe probleme agricole și câțiva ziariști din presa scrisă agricolă care au relatat despre primele momente de viață ale acestei manifestații, restul presei generaliste a preferat să se abțină, iar puținele excepții au fost foarte rezervate.

Pe măsură ce au trecut orele și protestul s-a amplificat, cuprinzând mai multe zone geografice, iar acțiunile au început să aibă și ,,carismă” TV, mai ales protestele de la Afumați, Sibiu, Moldova, Craiova sau din vămi și posturile de televiziune și presa scrisă generalistă au început să aloce mai mult spațiu acestora, mai ales cu ziua de joi.

Aici a apărut prima sincopă a protestului, în sensul că în afară de imaginile unor acțiuni brute, s-a simțit lipsa unor mesaje elaborate, a unor lideri care să cunoască problemele și să aibă capacitatea de a le pune într-o lumină mediatică favorabilă, dar toate aceste aspecte ar fi necesitat să existe în spatele protestatarilor și o structură organizatorică capabilă să elaboreze astfel de mesaje de promovare și prezentare. Această vulnerabilitate a protestatarilor a permis structurilor de partid de diverse orientări să se organizeze prin a influența mesajele și prin a se deschide diferite paranteze asupra corectitudinii și necesității revendicărilor, dacă acestea sunt corecte sau de fapt sunt privilegii și multe astfel de situații.

Aceste denaturări de mesaj mediatic au fost stimulate și de primele alocuțiuni ale ministrului Agriculturii, domnul Barbu, care de la început a suspectat public amestecul politic în derularea  acestor proteste, fapt semnalat mai diplomatic și de ministrul Transporturilor, domnul Grindeanu.

În perioada de joi până sâmbătă au fost cele mai multe încercări de căpușare ale acestor proteste de diferiții oameni politici, unii gen Simion și Șoșoacă care au încercat acest lucru în forță și cu show mediatic, dar au eșuat, iar alții care au încercat să profite acuzând Guvernul de incompetență, dar ei făcând parte din el și aici mă refer la liberali, dar care s-au dezumflat rapid, mai ales când omul lor de la APIA a stat umăr lângă umăr cu ministrul Agriculturii la primele negocieri cu protestatarii, lucru corect în logica mea, dar nu și în cea de partid.

În aceste condiții au apărut și primele discuții între protestatari pe fondul diferitelor informații despre eventualele implicări politice ale unora din liderii protestelor spontane, dar situația nu a degenerat până în acest moment.

Cert este că PSD-ul ca partidul care avea cei mai expuși miniștrii, s-a regrupat rapid, a început să arate flexibilitate în negocieri și mai rapid decât au sperat chiar înșiși protestatarii, au acceptat revendicările și au închis protocoalele, lăsând în suspans doar problemele care vizau Ministerul de Interne și cel al Finanțelor, conduse de liberali.

Doar că problemele acestora nu se pot rezolva fără binecuvântarea primului ministru, ceea ce politic îi va costa pe liberali mai mult decât și-au închipuit, mai ales în an electoral, dar așa se întâmplă când nu prea ești priceput în astfel de situații.

 

Finalul

 

S-au semnat protocoalele între MADR și protestatari, dar și între MADR și asociațiile profesionale, iar liniștea se va așterne rapid, iar alegerile vor acapara prim planul mediatic.

 

Primele concluzii

 

Protestatarii ar fi trebuit să știe că asociațiile profesionale nu se pot asocia cu manifestații cu început incert din punct de vedere al organizării, deoarece pentru ele orice asocierea dovedită ulterior greșită, cu un protest care poate degenera, dar unde ei nu sunt organizatori de bază și nu pot controla nimic, nu poate fi asumat în nici un caz, iar riscurile de imagine și legale pot fi extrem de serioase și cu consecințe poate greu de reparat ulterior.

Ori, în acest caz, în primele trei zile nimeni nu a știut de unde să apuce acest protest, cine sunt organizatorii de facto și cu cine ar fi trebuit discutat pentru coordonarea acțiunilor.

Apoi, lista revendicărilor a fost încropită la câteva zile după începerea protestelor spontane, fără să aibă nici o legătură între centrele geografice ale protestatarilor și s-a mers doar pe ideea că problemele ar fi trebuit să fie comune, ceea ce poate într-o anumită măsură ar fi fost posibil. În realitate, poate ar fi fost mult mai bine dacă această listă ar fi fost lăsată să circule o perioadă premergătoare, după care să fie aranjată pentru o viitoare negociere.

Lipsa acestei pregătiri i-a permis ministrului Barbu să scape ușor, fără asumarea unor probleme foarte serioase și ce este mai grav fără nici o asumare strategică, poate cu excepția prevederilor arendei, unde nu putem exclude că vor mai face încă o ,,manțocărie” cum au  mai făcut cu frații lor liberali și o vor trânti iar în stilul lor specific.

Mai trebuie subliniată și relația cu presa, care are nevoie de imagini, interlocutori și mesaje care să facă rating și să provoace compasiunea publicului spectator.

Dacă presa constată că politicul reușește prin metode specifice să contracareze mesajul protestelor și să îl viruseze cu acuzații ,,că vrem benzină gratis ca în Venezuela” sau ,,privilegii să nu plătească taxe” și orice astfel de mesaje care atrag instantaneu furia altor sectoare sociale, atunci și interesul acestora pentru astfel de evenimente trece în secundar și impactul se reduce până la dispariție.

Toate aceste aspecte și multe altele care sigur vor fi discutate pe viitor, arată nevoia existenței în spate a unor structuri cum sunt asociațiile profesionale, care au foarte multe probleme de credibilitate, au probleme de organizare și reprezentare, dar fără participarea acestora astfel de proteste nu au succes.

Personal, nu am găsit în istorie nici un fel de protest, manifest, revoltă, răscoală, revoluție care să aibă succes fără o organizație în spate, este drept că și multe astfel de evenimente cu organizații în spate au eșuat, dar cele care au reușit au împins societatea înainte. Cine speră că va găsi alt drum poate încerca în continuare.

Poate ar fi mai simplu ca fermierii în același efort să se implice în organizații și prin vot să aducă la conducerea acestora oameni capabili să facă ceea ce ei speră, sau dacă cele care există par iremediabil pierdute, să facă altele mai bune și mai puternice care să reseteze mediul asociativ. Astăzi sunt vise, dar acestea nu vor fi împlinite altfel, oricât vrem sau nu să acceptăm.

În rest numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Gânduri de fermier

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), federație cu reprezentativitate la nivel național a producătorilor agricoli din țară, organizează, marți, 23 mai 2017, Conferința Națională a Agricultorilor, cu tema, de data aceasta, „Agricultura României după zece ani de la aderarea în UE!”. Evenimentul anual a devenit un etalon pentru agricultură și pentru stabilirea politicilor care vizează acest sector, se precizează într-un comunicat de presă primit la redacție.

În cadrul aceluiași document, șeful LAPAR, Laurențiu Baciu, lansează apel către toți actorii implicați în sectorul agroalimentar românesc să identifice împreună acele soluții care să așeze agricultura românească pe locul binemeritat în Europa.

„La zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și în contextul discuțiilor vizavi de noua Politică Agricolă Comună, am decis că este timpul unui bilanț, iar pentru realizarea acestuia este necesară prezența tuturor actorilor implicați, fermierilor, autorităților statului român, reprezentanți ai Uniunii Europene și să reflectam asupra lucrurilor pozitive resimțite odată cu aderarea la UE, dar mai ales să identificăm acele soluții care să așeze agricultura românească pe locul binemeritat în Europa. Am transmis invitația de a participa la eveniment atât Președintelui României - domnului Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu, domnului comisar european - Phil Hogan, dar și celor mai importante oficialități ale statului român. La nivel european contăm pe prezența membrilor reprezentativi ai ELO (European Landowners Organization – n.r).

Îmi doresc ca toți invitații să răspundă pozitiv, deoarece subiectele discutate în cadrul conferinței sunt extrem de importante pentru viitorul agriculturii românești”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Conform comunicatului, în cadrul conferinței sunt așteptați să participe circa 1.000 de fermieri din toate zonele țării, membrii reprezentativi ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, membri ai Comisiilor pentru Agricultură din Parlament, membri ai Guvernului, ministrul Agriculturii, Petre Daea, alți miniștri cu implicații în sectorul agricol, personalități oficiale ale statului român, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, reprezentanți ai organizațiilor profesionale și științifice din domeniul agricol, reprezentanți ai direcțiilor agricole județene, reprezentanți ai companiilor care distribuie inputuri pentru agricultură, reprezentanți ai instituțiilor bancare și societăților de asigurare și reasigurare, cât și reprezentanți ai mass-media.

Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul Conferinței Naționale a Agricultorilor vor viza problemele pe care fermierii le întâmpină în relația cu autoritățile statului, problemele legate de fiscalizare, impozitarea subvențiilor, direcții strategice care trebuie implementate de autorități pentru dezvoltarea agriculturii românești, viziunea fermierilor români privind noua Politică Agricolă Comună.

Evenimentul anual organizat de LAPAR va avea loc în aceeași locație consacrată, respectiv Centrul de Conferințe Auditorium Pallady din București. Conferința este programată să se desfășoare între orele 11.00 și 15.00.

Publicat în Eveniment

Aproape 850.000 de fermieri care depun anual cereri de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lucrează suprafețe arabile mai mici de 100 de hectare, fapt care ne dezavantajează ca țară în negocierile cu privire la plățile directe care vor urma anului 2020, avertizează bosul Pro Agro, Emil Dumitru.

Politica Agricolă Comună (PAC) care ar urma să fie schimbată după anul 2020 va avea ca etalon plata pe fermă, cei 850.000 neputând să fie capabili, în majoritatea lor, să prezinte un istoric financiar-contabil, astfel încât să maximizeze șansa de a încasa subvenții de nivel european.

Din cei circa 900.000 de fermieri care depun cereri unice de plată la APIA, doar 0,5 procente lucrează suprafețe de peste 100 ha, adică doar aproximativ 53.000 de persoane juridice sau de persoane fizice înregistrate fiscal, față de ponderea majoritară de 850.000 de persoane fizice care accesează plățile directe pe suprafață. Practic, avem o problemă structurală în agricultura României”, a afirmat Emil Dumitru într-o intervenție a sa la PRIA Agriculture. „Nu putem merge așa la o negociere pe viitoarea PAC, în care statele puternice evită să discute de uniformizarea subvențiilor pe suprafață și au găsit un alt mecanism de a acorda plata - pe fermă. Această plată pe fermă înseamnă un istoric financiar-contabil, ceea ce pentru majoritatea covârșitoare a fermelor noastre, adică acele 850.000 de persoane fizice, nu putem demonstra. Dacă nu vom ști care ne sunt obiectivele prioritare în viitoarea PAC, din nou vom fi tratați pe date statistice, fără măcar să identificăm câteva obiective majore cu care să mergem în negociere și pe care le-am identificat și la alte state membre. E clar că, din 2020, bugetul pe agricultură va fi total schimbat. (...) Pentru a fi competitivi, sectorul de cercetare are nevoie de finanțare, are nevoie de o predictibilitate și de parteneriat între noi, fermierii, și cercetarea românească”.

Producătorii agricoli români care primesc subvenţii pe suprafaţă trebuie să se pregătească pentru modificările din legislaţia europeană. Conform noilor reglementări ale Uniunii Europene (UE) în domeniu, începând cu anul 2020 se va trece la plata unică a subvenţiei pe fermă. Această măsură înseamnă că plata subvenţiei pe suprafaţă (SAPS) şi a subvenţiei pentru animale se va face într-o singură tranşă, pe exploataţie şi în funcţie de suprafaţa cultivată sau de numărul de animale care alcătuiesc exploataţia. În condiţiile date, producătorii agricoli vor fi obligaţi să efectueze cadastrarea şi intabularea terenurilor agricole, pentru a nu se ajunge în situaţia în care să fie excluşi de pe lista agricultorilor care primesc subvenţii. Practic, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) vine ca o mănușă pentru nevoile de intabulare a terenurilor arabile și pășunilor la nivel național, cu condiția să se și definitiveze.

Potrivit prevederilor actualului regulament de acordare a subvenţiilor pe suprafaţă, în situaţia în care doi fermieri declară la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) că exploatează acelaşi hectar de teren agricol, de unde rezultă că suprafaţa respectivă se suprapune, niciunul nu primeşte subvenţia pe suprafaţă pentru hectarul respectiv, până nu se clarifică situaţia juridică a terenului în cauză, dar amândoi primesc subvenţia pentru celelalte suprafeţe pe care le lucrează. Conform noilor reglementări, începând cu 2020, când se va trece la plata pe fermă, în situaţia în care apar suprapuneri, nu se va face plata subvenţiei pentru niciunul dintre cei doi fermieri, pe întreaga suprafaţă aflată în exploataţie, ceea ce înseamnă că aceştia vor pierde atât subvenţia pe suprafaţă, cât şi plăţile pentru animale.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista