De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Încet, încet, ne apropiem de sfârșitul anului agricol 2021-2022, un an sub spectrul unei secete larg răspândite prin mai toate regiunile țării (lucru recunoscut și de ministrul Agriculturii). În premieră, seceta a reușit să pună pe butuci sistemele de irigații, alea câte funcționează, prin nivelul scăzut al Dunării, care de zeci de ani nu s-a mai consemnat.

Ministrul Agriculturii nu are la acest moment nicio soluție practică de a îndulci amarul situației de criză la fermierii greu încercați și care se află în zonele neirigate ale țării, ori din cauză că situația nu prezintă interes la nivel de guvern, ori că nici domniei sale (incluzând și partidul) nu îi pasă în mod real de a face ceva efectiv în această situație și totul se rezumă la ,,jocul de gleznă” al imaginii, care mai impresionează doar vechii activiști social-democrați din generația iliesciană sau a celei care a crescut la umbra și ,,țâța” acesteia (a se citi beneficiile). Din păcate, încă sunt numeroși.

Nu ar fi de mirare ca PNL să blocheze orice soluție practică de ajutor al fermierilor afectați de secetă, având în vedere că vorbim de un electorat preponderent social-democrat, și deci nu există interes de a-l mulțumi în perspectiva viitoarelor alegeri care se apropie.

Sincer, nu îmi propun a face analiza in extenso a agendei ministrului Daea, fiindcă ar fi doar o pierdere de timp, asta în condițiile în care domnia sa nu a fost capabil de-a lungul prea multelor mandate avute să reușească creionarea unei agende strategice pentru agricultura românească, existând doar o singură excepție, importantă, ce-i drept, și care se referă la promovarea programului de reabilitare a sistemului de irigații, dar și aici fără a încerca updatarea acestuia la noi soluții și concepte care să ducă la creșterea performanței energetice în primul rând, dar nu numai.

Scopul articolului prezent este doar de a trage un semnal de alarmă la nivelul fermierilor, care deja sunt puși în fața faptului de a gândi primele decizii privitoare la noul an agricol 2022-2023 și care nu sunt ușoare de luat, asta, în condițiile în care rezerva de apă este inexistentă în majoritatea regiunilor țării, iar costurile inputurilor au crescut foarte mult, plus că în unele regiuni, cum este o parte importantă din Moldova și nu numai, fermierii vin după trei ani secetoși, care i-a adus într-o postură absolut imposibilă.

Nu îmi permit să dau colegilor fermieri sfaturi legate de deciziile tehnice pe care le vor lua, dar îmi permit să spun că lozincile patriotarde care au mai fost și vor mai fi spuse în curând în special de autorități, dar nu numai, legate de așa-zisa obligație a fermierilor de a ,,cultiva pământul și a asigura securitatea alimentară”, sunt doar niște prostii și nu au legătură cu realitatea. Asta o spun în condițiile în care trebuie să înțelegem că și afacerile din agricultură sunt la fel ca oricare altele, asta, mai ales în condițiile în care se manifestă din ce în ce mai mult o agresivitate prost înțeleasă a unei părți a societății românești, legată de importanța acestei activități și a breslei care o practică.

Anul acesta poate mai mult ca oricând, a venit momentul în care s-ar putea ca decizia semănatului să nu se mai poată lua doar cu speranța că va ploua odată și odată, asta, în condițiile în care mă hazardez să spun că și dacă va ploua normal în toamnă, culturile înființate vor fi în pericol în lunile martie-aprilie de anul viitor (2023), când consumul specific va crește foarte mult, iar rezervă de apă este foarte probabil să nu fie.

Pericolul mare rezidă și din faptul că înființarea culturilor va avea un cost mai mult decât dublu față de anii anteriori, ceea ce duce la un alt nivel de expunere al acestor investiții.

Trebuie avut în vedere că avem nevoie de o toamnă și o iarnă excedentar de ploioase, adică Dumnezeu va trebui să uite deschis pentru mult timp robinetul ploilor, pentru a putea discuta de o refacere a rezervelor de apă, dar oare se va întâmpla acest lucru? Și cine ne poate spune înainte dacă așa va fi?

Mă gândesc cu groază la colegi, care nu vor fi puțini și care vor trebui să semene cereale păioase de toamnă după cultura de floarea-soarelui, care a secătuit efectiv solul de apă și elemente nutritive și care a creat perspective extrem de proaste culturilor care vor urma, asta, ca să nu spunem condiții imposibile.

La fel se va pune întrebarea cum vom putea înființa cultura de rapiță în condițiile unui sol foarte greu de lucrat? Oare cine își va putea asuma riscul de a cultiva doar culturi de primăvară, mai ales dacă are ferma la neirigat? Dacă nu vor fi ploi până în primăvara anului viitor, ce se va întâmpla?

În toate cazurile, fermierii afectați de secetă vor acumula datorii, dar care din păcate sunt purtătoare de dobândă foarte apropiate de nivelul de 2 cifre, având în vedere situația globală și manifestarea agresivă a unei inflații create cu bună știință în perioada de pandemie de foarte multe guverne, prin tipărirea de monedă, și accentuată de războiul de la granițele noastre care a pus pe jar piața energetică și a materiilor prime, iar acum efectele le simțim cu toții, și nu la modul cel mai plăcut.

Personal, cred că fermierii în acest an nu vor fi susținuți de autorități, iar toate măsurile promovate vor fi luate pe calapodul programului „de 3 ori subvenția” sau în traducere liberă ,,împușcați-vă singuri”. Mai mult, așa cum s-a și întâmplat deja, la orice problemă grea și delicată, politicienii răspund prin crearea unei comisii sau comitet. La cea de acum, în calitatea de coordonator, ministrul Daea a prezentat o însăilare de măsuri pompieristice, multe copiate din propunerea de PNS înaintată de fostul ministru Chesnoiu și care nu au nicio realitate cu prezentul, adică cu fermierii îngenuncheați de secetă, și, ce este mai rău, nu vor avea legătură nici cu viitorul.

Cum poți să vii să prezinți acum ca fiind urgente și miraculoase măsuri care poate vor fi implementate în următorul deceniu (sub spectrul unui foarte mare „poate”), și tu să le discuți ca fiind soluții la situația prezentă?

Să vii să discuți de remedierea irigațiilor, dar să nu realizezi că principala problemă nu mai este doar prezența apei pe canalele principale, ci și accesarea ei de către fermieri, iar dificultatea mare este legată de modul de folosință a infrastructurii secundare de irigat, unde legislația este confuză și măsurile – inexistente. Oare chiar să fim blestemați să avem doar miniștri care nu înțeleg că mai mult de 30% din infrastructura de irigații secundară este deținută de OUAI-uri care mai există doar pe hârtie și nu avem soluții rapide de rezolvare a acestor probleme, și de eliminare a acestor blocaje, chiar dacă avem fermieri care ar dori să se implice? Cifrele sunt din situații MADR.

Soluții au tot fost înaintate de către fermieri, dar la schimbarea fiecărui ministru o luăm de la început, ca și cum toate materialele dispar din MADR și așa se cer altele, se fac alte discuții, cu toate că nu se schimbă decât ministrul, restul funcționarilor rămân, dar degeaba.

Avem și numeroși foști demnitari, care mai de care mai isteț și mai pregătit acum, de când stau pe tușă și ne amenință că dacă vor mai fi numiți încă o dată vom vedea și soluțiile miraculoase, dar care le-au lipsit cu desăvârșire atunci când au fost pe fotoliul de demnitate publică.

Plus că mai avem o problemă, în sensul că majoritatea demnitarilor care sunt numiți prin ,,firman de la Înalta Poartă” se consideră peste noapte atât de deștepți și de bine pregătiți, încât nu mai ascultă de nimeni, cu excepția ,,odraslelor de partid” trimise pentru a fi numite pe diferite posturi, asta, cu toate că ei în viața reală sunt doar niște bieți atârnători ai unor afaceri moștenite sau, alții, sunt doar atârnători de funcții publice.

Dar întorcându-ne la soluțiile promovate de noul ministru al agriculturii, stau și mă întreb cum să vii cu un program de finanțare care are la bază o filozofie care nici măcar cămătarii nu au îndrăznit să o promoveze, adică îl îndemni pe amărâtul de fermier să cheltuie acum în avans subvenția pe următorii 3 ani la o dobândă ROBOR + 2%, adică astăzi înseamnă circa 9,5% pe an, asta în condițiile în care încă nu s-a bătut în cuie nivelul subvenției începând cu 2023, condițiile fiind încă în dezbatere.

Legat de programul de finanțare de ,,3 ori subvenția” aș avea și o întrebare legată de faptul că s-a decis ca programul de garantare să se deruleze prin FGCR, fond deținut de trei bănci comerciale private, altele decât CEC, care asigură finanțarea programului. Aici se impune o mică nuanță pentru cei care nu sunt familiarizați, în sensul că există două fonduri de garantare, FNGCIMM deținut de stat și care a fost implicat în principal în derularea programului IMM INVEST cu toate subcomponentele sale, și FGCR, care a primit printre altele în exclusivitate subcomponenta Rural Invest și, în plus, acest program de acum, promovat de ministrul Daea.

Care este dilema? Simplu, comisioanele creditelor acordate sunt suportate de stat și în aceste cazuri din urmă sunt încasate de FGCR și, indirect, de către băncile care îl dețin, dar fără să fie foarte clar de ce s-a alocat așa și nu s-a alocat către fondul FNGCIMM deținut de stat, ceea ce ar fi însemnat o economie, și nu mică?

Revenind, în final mesajul articolului este simplu și pe care foarte mulți fermieri îl cunosc, adică deciziile pe care le veți lua vi le veți asuma singuri, iar dacă va ieși rău sunteți singurii care veți plăti, fiindcă nimeni nu vă va ajuta. Poate a venit timpul ca fiecare să se gândească și la el cu familia lui, în principal, înainte de a lua decizia de a ,,îngropa grămezi de bani în pământ”, fără să fie prea multe argumente că vor fi și recuperați.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și a infrastructurii de desecare și drenaj. Acesta, precizează MADR, urmărește adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, în principal, dar şi asupra altor factori de mediu şi a populaţiei. 

Suma destinată Programului este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.

Prin prezentul proiect de act normativ se are în vedere sporirea numărului de amenajări de irigații noi, de la 89 la 150. De asemenea, va crește suprafața pentru care se vor asigura irigații de la 1.800.679 ha la 2.600.439 ha.

Totodată, se vor majora de la 531 la 666 numărul de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, precum și suprafața deservită de infrastructura de irigații, de la 1.212.917,8 ha la 1.464.349,70 ha. 

Proiectul poate fi consultat de către toți cei interesați, pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii, în secțiunea „Transparență decizională – Proiecte de acte normative”: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html.

Foto: Titan Machinery România

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Infrastructura de îmbunătățiri funciare este pregătită pentru funcționare și poate asigura un nivel optim al apei pentru irigații, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, la data de 22 martie 2022, suprafața potențial irigabilă este de 1.289.381 ha, fiind deservită de infrastructura de îmbunătățiri funciare funcționabilă, din care 3.009 km de canale. Până la ora actuală, au fost încheiate 768 de contracte pentru o suprafață de 681.397 ha.

MADR, prin ANIF, suportă din fonduri asigurate de la bugetul de stat:

• Costul apei și costul energiei electrice, în baza contractelor încheiate cu ANIF pentru asigurarea apei pentru irigații până la stațiile de punere sub presiune şi alte puncte de livrare;

• Costul apei pentru irigații, în baza contractelor încheiate cu alți furnizori;

• Costul energiei electrice necesare asigurării funcționării agregatelor sau a echipamentelor pentru irigații, în cotă de până la 50%.

Pot beneficia de aceste măsuri fermierii - persoane fizice/persoane juridice, organizați în OUAI/FOUAI sau asociațiile agricole.

Contractele se transmit în format electronic, la adresele de e-mail comunicate pe site-urile Filialelor Teritoriale, precum și la cea a unității centrale a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare: https://www.anif.ro/. În cazul fermierilor care nu au posibilitatea transmiterii unui e-mail/fax, aceștia se pot adresa filialelor teritoriale ale ANIF, în vederea programării pentru semnarea contractelor.

Având în vedere măsurile de sprijin aflate în derulare, MADR, prin structurile teritoriale, încurajează și sprijină toți fermierii să încheie contracte, având ca obiect livrarea apei pentru irigații, pentru a putea asigura astfel un nivel corespunzător de umiditate a solului, care să stimuleze creșterea productivității agricole.

„Am luat toate măsurile pentru a asigura fermierilor accesul la apă pentru irigații mai devreme față de alți ani, având în vedere că peste iarnă ne-am confruntat cu lipsa precipitațiilor, așadar nevoia de apă în sol este în continuare ridicată. Pentru a le oferi fermierilor predictibilitatea de care au nevoie, continuăm  să achităm până la 50% din costurile cu energia electrică folosită pentru irigații. De asemenea, lucrările de modernizare a infrastructurii de irigații continuă. Ne-am propus ca suprafața viabilă pentru irigat să crească la două milioane de hectare”, a precizat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La urechile fermierilor din județul Galați au ajuns zvonuri că sunt investitori care caută terenuri pe care să-și amplaseze turbine eoliene. Ceea ce nu ar fi un lucru rău, însă sunt vizate terenuri agricole productive, pe care există o infrastructură de irigații în care agricultorii au investit sume consistente de bani, iar montarea eolienelor ar bloca irigarea culturilor. Problemele sunt în special acolo unde pământul este luat în arendă, iar pentru arendator prețul oferit de investitorii în eoliene este de nerefuzat. Fermierii susțin că nu sunt în niciun fel protejați de lege și cer acum sprijin din partea autorităților. Se pare că situația din Galați nu este singulară.

Problema ne-a fost semnalată de Dumitru Ene, care lucrează 2.000 ha (300 ha în proprietate și 1.700 ha în arendă) la Slobozia Conachi, în sudul județului Galați. „După ce am făcut investiții de milioane de lei în sistemul de irigat, am cumpărat utilaje tip pivot sau liniare, acum apar investitori străini care vor să construiască eoliene în mijlocul tarlalei, blocând sistemul de irigații. Avem nevoie de protecție de la Guvern, de la Parlament, avem nevoie de legi care să ne protejeze”, ne-a spus fermierul, care irigă mai bine de o mie de hectare, sistemul de irigații fiind proiectat și dezvoltat cu finanțare în regie proprie.

Dumitru Ene face parte din FOUAI Câmpia Covurlui (Federația Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații), organizație care are aproximativ 70.000 de hectare amenajate pentru irigat, din care, în prezent, efectiv irigate sunt circa 10.000 de hectare.

Practic, producătorii agricoli doresc de la autorități să le fie protejate investițiile și acolo unde există sisteme și infrastructură pentru irigații, pe terenurile productive să nu poată fi construite parcuri eoliene sau fotovoltaice. Mai ales că seceta continuă să fie prezentă, iar apa este esențială pentru culturile agricole. „Amintiți-vă de recentul an negru pentru agricultură, 2020, în care mulți fermieri nici nu au scos combina din curte, pentru că seceta și lipsa irigațiilor le-au distrus în totalitate culturile”, a punctat Dumitru Ene. Fermierul e de acord că e bine pentru independența energetică să se dezvolte acest sector, să se construiască parcuri eoliene, însă astfel de investiții să fie făcute cu cap, să nu afecteze agricultura, producția agricolă.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au avut loc, în sistem de videoconferință, dezbateri cu privire la irigații și investițiile prin Planul Național Strategic (PNS). La discuțiile conduse de ministrul Adrian Chesnoiu au participat aproximativ o sută de persoane, asociații și federații ale fermierilor, precum și experți din cadrul instituțiilor implicate în implementarea viitoarei Politici Agricole Comune (PAC).

Au fost prezentate liniile generale privind finanțarea sistemelor și a infrastructurii de irigații în PNS 2023-2027.

Pentru modernizarea infrastructurii de irigații propunerea este ca alocarea publică totală să fie de 400 milioane euro cu o intensitate a sprijinului public nerambursabil raportată la costurile eligibile per proiect de 100%. În ceea ce privește înființarea sistemelor de irigații, este propusă o alocare publică de 100 milioane euro, cu o valoare maximă a sprijinului de 500.000 euro/beneficiar, iar intensitatea sprijinului public nerambursabil, raportată la costurile eligibile per proiect, de 65%.

Ministrul Adrian Chesnoiu a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii secundare de îmbunătățiri funciare, prezentând, ca element de noutate, introducerea intervenției privind înființarea sistemelor de irigații la nivelul fermei. „Lucrăm la îmbunătățirea cadrului normativ pentru finanțarea investițiilor în sistemele de irigații, astfel încât să aducem apa mai aproape de exploatație și plantă. Știm că lucrările de investiții în infrastructura mare necesită o perioadă îndelungată de timp pentru implementare. De aceea, este foarte important să intervenim, astfel încât, din bugetul anului 2023, să finanțăm investițiile care privesc atât infrastructura principală, sistemele locale, cât și infrastructura de desecare. Fermierii au nevoie să acționăm rapid și eficient”, a arătat ministrul.

Propunerile transmise de asociațiile și federațiile fermierilor vor fi analizate, iar în elaborarea PNS, Ministerul Agriculturii se va raporta strict la obligațiile prevăzute în regulamentele europene și la indicatorii de rezultat, transmite MADR.

Foto: Titan Machinery România

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că fermierii care au depus facturile pentru decontarea a până la 50% din contravaloarea energiei electrice consumate pentru irigații au primit banii în conturi.

În total, 172 de Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) au depus facturi a căror valoare totală eligibilă pentru decontare se ridică la 16.598.267,61 lei. Până la 27 decembrie 2021, pentru 159 de beneficiari au fost efectuate plăți în valoare de 16.091.886,41 lei, iar pentru 13 beneficiari urmează să se facă plata imediat după finalizarea procedurii de verificare a datelor conturilor.

Reamintim că, pentru anul 2021, a fost stabilită cota de până la 49,99% pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații pentru care se asigură apa pentru irigații în baza contractelor multianuale/sezoniere încheiate cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că 30 de proiecte ale Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) au fost selectate pentru finanțare, urmând să primească fonduri nerambursabile de aproape 30 de milioane de euro. „Un nou raport pentru selecția restului de proiecte se află în fază procedurală avansată”, precizează AFIR.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Raportul de selecție intermediar etapa lunară 1, sesiunea 01/2020 pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” componenta infrastructură de irigații din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea fondurilor alocate proiectelor selectate pentru finanțare în această etapă se ridică la 30 de milioane de euro.

În perioada aferentă acestei etape lunare, 1 – 30 iulie 2020,  au fost depuse on-line 95 de proiecte de investiții în infrastructura secundară de irigații, cu punctajul mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar stabilit la 70 de puncte.

Până în prezent, de la lansarea PNDR 2020, pentru modernizarea și adaptarea infrastructurii de irigații au fost depuse 632 de cereri de finanțare conforme, prin care s-au solicitat peste 624 de milioane de euro. În urma evaluării și selecției cererilor de finanțare depuse la AFIR, au fost încheiate 462 de contracte în valoare de 398,6 milioane de euro, iar AFIR a plătit deja beneficiarilor proiectelor de reabilitare a sistemului de irigații peste 222 de milioane de euro.

Fondurile europene acordate prin sM 4.3 – Irigații sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de un milion de euro. Prin proiect, beneficiarul poate realiza cheltuieli eligibile și poate achiziționa echipamente de irigat (în limita a maximum 30% din valoarea eligibilă a proiectului, din care s-a scăzut valoarea aferentă respectivelor echipamente de irigat).

Cheltuielile eligibile pentru sprijinul PNDR sunt modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și/sau racordarea la utilități, sisteme de contorizare a apei, inclusiv construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

Reamintim că, beneficiarii eligibili pentru finanțarea acordată prin sM 4.3 - Irigații sunt OUAI sau Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI), acestea fiind constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, conform legislaţiei în vigoare. OUAI/ FOUAI au putut depune cereri de finanțare numai în măsura în care erau deținători de infrastructură secundară de irigații preluată prin protocol sau proces-verbal de predare-primire ori alte documente (acest tip de infrastructură este definită conform Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătățirilor funciare, cu modificările și completările ulterioare).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii anunță că, în județul Brăila, stația de pompare plutitoare SP1 Gropeni, din cadrul amenajării de irigații Terasa Brăilei, a fost modernizată, obiectivul deservind o suprafață de 36.942 ha.

În cadrul acestei amenajări de irigații sunt 20 de organizații de udători, constituite pe o suprafață de 25.510,7 ha, din care 17 OUAI -uri au accesat fonduri europene nerambursabile prin măsura 125 și submăsura 4.3.

„Staţia de pompare plutitoare SP1 Gropeni Km 196, din cadrul amenajării de irigații Terasa Brăilei, se află amplasată pe malul stâng al Dunării, respectiv braţul Calia la Km 196, alimentată cu apă din Dunăre și constituită din două nave plutitoare, fiecare echipată cu șase electropompe. Nava plutitoare a fost supusă lucrărilor de reabilitare prin înlocuire a șase bucăți pompe verticale cu pompe submersibile montate în tub. La SP1 Gropeni s-au modernizat întreaga instalație electrică, precum și racordurile articulate de pe navă, racordurile de pe mal și cele șase linii de pompare până la bazinul de refulare”, precizează MADR.

Lucrările s-au realizat prin intermediul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații (PNI).

Valoarea totală a lucrărilor este de 11.476.096,96 lei.

Foto: MADR

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a transmis, pe 7 octombrie 2020, o informare de presă referitoare la o modificare legislativă care se consideră a fi foarte importantă în reabilitarea și dezvoltarea sistemului de irigații din România, mai ales că urmează să se realizeze de către guvern implementarea programului de reziliență, unde alocarea comunitară pentru sistemul de irigații și desecare este de circa cinci miliarde de euro.

Astfel se arată că „Asociația Producătorilor de Porumb din România salută inițiativa pe care mai mulți deputați au depus-o deja la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, în vederea modificării articolului 34 din Legea Îmbunătățirilor Funciare nr. 138/2014, demers pe care îl consideră vital pentru extinderea sistemului de irigații sau desecare și drenaj, combaterea eroziunii solului etc., astfel încât cât mai mulți fermieri să poată efectua lucrări de îmbunătățiri funciare, ceea ce va duce inclusiv la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Introducerea în dezbaterea legislativă a acestei modificări răspunde unei realități evidente, unei nevoi a pieței și adoptarea ei în cel mai scurt interval posibil ar fi de bun augur pentru facilitarea investițiilor în infrastructura de irigații, ceea ce ar putea salva culturile agricole într-un an agricol nefavorabil, așa cum a fost cel pe care îl traversăm. O astfel de modificare se impune cu atât mai mult cu cât noua Politică Agricolă Comună sprijină reziliența exploatațiilor agricole, sustenabilitatea practicilor din acest sector, răspunzând inclusiv dezideratului de gestionare a riscurilor climatice”.

Dacă expunem problema mai pe înțelesul tuturor, este vorba de faptul că foarte mulți fermieri reclamă faptul că nu pot iriga, deoarece antenele (conductele) subterane care aduc apa de la stațiile de punere sub presiune până la hidranți traversează terenurile mai multor proprietari de teren, iar aceștia nu le repară și nici nu le întrețin, și chiar mai mult, nici nu permit altora (că este vorba de ANIF cum se dorește, OUAI etc.) dreptul de a interveni în a le repara, deoarece nu se poate fără acordul proprietarului.

Acum, înainte de a intra în fondul problemei, este de menționat, pentru cei care doresc să se aplece asupra problemei, că vorbim de fapt de modificarea Art. 34 din Legea 138 din 2004 și nu din 2014 (așa cum greșit este indicat în comunicatul asociației) care se referă la modificarea vechiului Cod Civil.

Mi-a captat atenția această propunere de a analiza Art. 34 deoarece pe fond este corectă, necesară și lăudabilă, dar din păcate nu știu dacă modul cum va fi transpusă în practică de inițiatorii legislativi (adică grupul de parlamentari) va fi corect susținut, deoarece problema servituții este destul de delicată în raport cu dreptul de proprietate, iar informațiile de care dispunem privitoare la intenții, așa cum am arătat, sunt foarte puține. Sau se mai poate pune întrebarea și dacă această modificare legislativă chiar poate fi făcută așa cum se intenționează.

Dar, ca de obicei, să plecăm de la izvorul legal care se are în vedere, respectiv Articolul 34 din L138/2004, unde se arată:

„(1) Agenția, organizațiile și federațiile pot dobândi, în condițiile legii, un drept de servitute asupra terenului unui proprietar, acolo unde acesta se justifică din motive tehnice și economice, cu acordul scris al proprietarilor de teren, potrivit legii.

(2) Reprezentanții Agenției, organizațiilor și federațiilor pot intra pe terenul unei persoane, în cazuri de urgență, în scopul efectuării de controale, remedierii unor defecțiuni, înlăturării urmărilor unor dezastre și aplicării de măsuri de protecție a mediului înconjurător.

(3) Proprietarii de teren vor fi despăgubiți, potrivit legii, pentru daunele provocate terenului sau culturilor lor, în cazurile menționate la alin. (1) și (2).”

Din informațiile mele, expuse și de unii membri ai APPR pe paginile de socializare, dar fără a avea o confirmare oficială din partea inițiatorilor legislativi, problema este la aliniatul 1 în principal și se referă, așa cum am și subliniat în citatul articolului, la necesitatea acordului proprietarilor pentru obținerea dreptului de servitute.

Se pare că dorința este de a se elimina această formulare și a se înlocui cu una mai permisivă și mai simplă, care practic nu știu dacă se poate face, deoarece trebuie ținut cont de câteva aspecte legale, pentru a nu se ajunge la situația acceptării de către Curtea Constituțională a unei excepții de neconstituționalitate pe acest text.

Pornind de la ipoteza că se dorește o astfel de modificare, îmi propun o scurtă analiză a unor texte legale care poate ajuta pe mulți din cei interesați de reabilitarea sistemului de irigații să înțeleagă natura problemei de fapt și poate să fie de acord în final că putem aplica o soluție mult mai simplă, mai bună și pe durată nedeterminată.

Conform Constituției, la Art. 44, alin. 5 și 6 prevăd următoarele:

„Alin. 5.  Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

Alin. 6. Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.”

Astfel, prima întrebare care se pune este dacă îngroparea conductelor (antenelor)  în sol se consideră ,,folosirea subsolului”, iar după părerea mea răspunsul este afirmativ, deci asta implică existența unui acord de despăgubire între cel care face lucrările și cel care este proprietarul terenului, pentru delimitarea zonei afectate și a modului de despăgubire.

Inclusiv jurisprudența Curții Europene reține acest lucru, prin soluția dată în ,,cauza Mellacher contra Austria [24], Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosinţa unor bunuri atunci când se urmăreşte un scop de interes general, dar a stabilit că în aceeaşi măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raporturilor de proporţionalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.”

Un alt aspect de care trebuie ținut cont în cazul de față este că dacă o autoritate de stat sau privată, cum ar fi ANIF, OUAI, persoană juridică etc., dorește să reabiliteze sistemul de irigații, în cazul nostru infrastructura secundară, trebuie să țină cont de drepturile proprietarului de teren așa cum am arătat mai sus, dar se impune și un acord al eventualului arendaș, deoarece dacă pământul este arendat, dreptul de folosință și culturile nu sunt ale proprietarului, ci ale arendașului, dar izvorul de drept este același, adică terenul agricol respectiv.

Dacă ținem cont de aceste prevederi mai sus prezentate, modificarea Articolului 34 este, după părerea mea, imposibil de realizat, în condițiile în care prevederile constituționale impun existența despăgubirii față de proprietar și implicit și către cei care au obținut dreptul de folosință prin concesiune, arendă, iar această despăgubire nu se poate face decât printr-un acord cu proprietarul (și arendașul, dacă există) sau, în caz contrar, prin decizie judecătorească.

Problema este că în conformitate cu prevederile Codului Civil, instanța nu poate fi apelată decât după apariția unei situații litigioase, care impune ori o negociere eșuată cu proprietarul, și arendașul, dacă există, sau pe baza unei corespondențe rămase fără răspuns din partea acestora din urmă, ambele însemnând exact ce nu se dorește, pierderea timpului.

Bun, care este soluția în acest caz? După părerea mea, soluția cea mai simplă și de durată nedeterminată pentru a se rezolva pentru totdeauna problema reabilitării, menținerii și folosinței infrastructurii secundare a sistemului de irigații, indiferent de proprietarii sau arendașii suprafețelor de teren, este exproprierea prin lege a suprafeței de teren traversată de antenă, plus doi metri de o parte și de alta a acesteia, adică în total o lățime de 4 m, lucru care ar permite efectuarea oricăror tipuri de intervenții la aceste antene și prin înlocuire, dar și ulterior pentru întreținerea acestora de către stat prin ANIF sau OUAI și alte tipuri de organizații.

În general, solele amenajate pentru irigat sunt cu lățimea de 600 m și cu linia de hidranți pe mijloc la 300 m, adică la 100 ha, terenul care se impune a fi expropriat ar fi de circa 0,7 ha, adică la 3.000.000 ha statul ar trebui să exproprieze circa 21.000 ha și ar rezolva problema pentru totdeauna și indiferent de cine este sau nu este proprietar, și indiferent dacă acesta este de găsit sau nu.

În plus, costurile de expropriere ar fi rezonabile la valoarea programului de 5,5 miliarde de euro, unde noi am vorbi de despăgubiri de circa 100-120 de milioane de euro la cele trei milioane de hectare luate în calcul a fi amenajate pentru irigații.

Apoi, aceste terenuri pot fi date în administrarea ANIF sau cui s-ar crede de cuviință și care ar avea posibilitatea întreținerii infrastructurii în permanență, fără ingerințe sau obstacole de niciun fel.

Dar ce va fi vom vedea, însă am o bănuială că toată lumea „s-a gândit la această idee” și eu nu am făcut decât să o repet, și în mod sigur se va aplica.

Articol scris de DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER