În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Puțină istorie

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

Integrarea, un proces natural 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

Accentul pe calitate

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

Făina se produce la comandă

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

O piață în continuă schimbare

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

Zootehnie de top

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

• Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

• Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

• Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

• Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

• Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

• Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.

Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.

Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate  numită ,,Lingot du Nord”. 

Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?

Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.

Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei. 

De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid. 

După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier  printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii. 

Sigur, cooperativa  unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.

Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.

Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.

Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.

Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.

Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).

La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.

Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.

Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.

Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel. 

În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale. 

Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.

Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.

În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.

Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?

Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul. 

Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?

Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.

Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.

În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.

Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori  nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.

Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii. 

În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.

Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.

Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.

Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.

O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

În fiecare an, pe 16 octombrie, aproximativ 130 de țări din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Alimentației, marcată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru prima oară în anul 1979, luna noiembrie, cu ocazia celei de-a XX-a Adunări Generale desfășurată la Roma. Cu acest prilej, la această dată în România a fost instituită Ziua Națională a Alimentației și Combaterii Risipei Alimentare începând cu anul 2016, prin Legea nr. 47/2016 publicată în Monitorul Oficial al României în același an.

Problema risipei alimentare este în centrul activităților de sustenabilitate din întreaga lume. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) calculează că aproximativ o treime din alimentele produse pentru consumul uman se pierd sau se irosesc, în timp ce aproximativ 690 de milioane de persoane, adică aproximativ 9% din populația lumii, suferă de foame.

Prin urmare, România, în calitate de semnatar al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă adoptată de Organizația Națiunilor Unite, se aliniază eforturilor Uniunii Europene de a reduce risipa alimentară cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030.

Utilizarea ineficientă a resurselor în cadrul sistemelor agroalimentare are un impact asupra populației din punct de vedere al mediului, pierderile și risipa de alimente contribuind la epuizarea resurselor naturale și la poluarea mediului. Mai mult, din punct de vedere social, pierderile și risipa de alimente pot submina securitatea alimentară prin reducerea accesului la alimente și a disponibilității acestora.

Potrivit Indexului Global al Securității Alimentare publicat în 2022, elaborat de Divizia de Cercetare și Analiză a The Economist Group (EUI) și sponsorizat de compania internațională de agricultură Corteva Agriscience, România s-a clasat pe locul 29 din 113 țări evaluate, cu un scor general de 72,4, iar de-a lungul anilor țara și-a menținut principalele puncte forte în rândul țărilor europene în ceea ce privește programele de securitate alimentară. Indicele atrage atenția asupra decalajelor sistematice și a acțiunilor necesare pentru a accelera progresul în vederea atingerii celui de-al doilea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al ONU până în 2030, eradicarea foametei în lume.

Risipa de alimente ocupă un loc important pe agenda publică, iar importanța sa continuă să crească odată cu necesitatea de a hrăni o populație în creștere. Un sistem alimentar mai puternic este, prin urmare, o prioritate pentru construirea unei lumi mai sigure din punct de vedere alimentar. În timp ce consumatorii încep să acorde mai multă atenție reducerii risipei alimentare personale, fermierii și companiile din întregul sistem alimentar lucrează, de asemenea, la soluții la scară largă.

Protecția culturilor, recolte mai bogate și mai generoase

Din aceste motive, principala preocupare a Corteva Agriscience este securitatea alimentară și implicarea în construirea unui sistem mai rezistent pentru a face față acestor provocări pe termen lung și scurt. Cea mai mare pierdere absolută de alimente potențiale în sistemul alimentar global are loc înainte de recoltare din cauza buruienilor, a dăunătorilor și a bolilor culturilor. Pentru acestea din urmă, agenții patogeni fungici au cel mai mare impact prin acțiunea bolilor fungice care afectează cantitatea și calitatea culturilor, cu consecințe importante asupra pierderilor de alimente și chiar a sănătății umane.

Fungicidele joacă un rol important în reducerea pierderilor de alimente și în hrănirea durabilă a unui număr mai mare de oameni, dar și de a oferi acestora siguranța alimentară prin evitarea consumului de produse agricole libere de micotoxine, fungi și bacterii care pot provoca îmbolnăvirea populației. Astfel, pentru a proteja culturile împotriva bolilor, Corteva Agriscience se angajează să ofere soluții diversificate și inovatoare pentru fermieri.

Bolile fungice sau micotoxinele pot afecta atât cantitatea (randamentul), cât și calitatea culturilor, ambele având consecințe importante asupra pierderilor de alimente. Din aceste considerente, în portofoliul Corteva România, produsele pe bază de Zorvec™ activ, oferă o combinație specială de consistență și control care nu este egalată de alte fungicide, astfel încât fermierii își pot gestiona mai bine culturile pentru a îmbunătăți randamentul și calitatea prin recolte mai bogate și mai generoase. Zorvec™ Endavia^® este fungicidul recomandat pentru a fi aplicat preventiv pentru a obține maximul de eficiență asupra apariției manei la nivelul culturilor horticole și Zorvec™ Zelavin^® Bria este soluția revoluționară în lupta împotriva manei la culturile de viță-de-vie pentru o perioadă cât mai lungă de protecție.

Portofoliul de protecție a culturilor include Talendo^® și Verben™, două fungicide inovatoare cu acțiune de lungă durată pentru evitarea apariției bolilor fungice cu consecințe cantitative și calitative asupra pierderilor de alimente. Talendo^® este specializat în combaterea făinării la cereale, viță de vie și pomicultură prin acțiunea biochimică de inhibare a viabilității sporilor și stimulare a mecanismului natural de protecție a plantei. Pentru culturile de cereale de toamnă și primăvară, Verben™ este fungicidul sistemic cu spectru larg de combatere a bolilor specifice păioaselor, acesta având un efect de creștere calitativă și cantitativă a recoltelor.

Fermierii implicați în acțiuni de control al risipei alimentare, pentru a susține un sistem alimentar cât mai sigur, folosesc fungicidele ca soluție cu un impact semnificativ asupra culturilor în această luptă. Pentru a-i ajuta, Corteva Agriscience este angajată într-un proces continuu de dezvoltare a cât mai multor opțiuni inovatoare pentru a maximiza cantitatea de alimente care ajunge din câmp în bucătăriile consumatorilor.

Articol de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides, SAT & Biologicals Corteva Agriscience România & Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 15-23 decembrie 2021 printr-un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, care va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi tradiția preparatelor specifice Crăciunului, a valorilor românești autentice, transmise din generație în generație.

Târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii dă posibilitatea vizitatorilor de a achiziționa produse agroalimentare românești recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie de Dunăre afumată (Indicație Geografică Protejată), Salată cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată). De asemenea, de la târg nu va lipsi bine-cunoscuta plăcintă dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecției europene ca Indicație Geografică Protejată.

Cei preocupați de consumul de produse ecologice vor putea regăsi la târg legume și fructe proaspete cultivate în sistem ecologic, dar și fructe și legume deshidratate, cum ar fi: mere, nectarine, piersici, prune, morcovi, sfeclă roșie și mixuri de legume pentru supe.

Din zona montană vor fi prezente la târg dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum și diverse sortimente de miere şi produse ale stupului.

Printre produsele românești care vor încânta vizitatorii la Târgul de Crăciun din acest an fac parte bucate din diferite regiuni ale țării, atestate ca produse tradiționale de către MADR: brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf, caş, cârnaţi de porc, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, muşchi afumat, salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, sardeluţe, cozonac, prăjituri, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe și băuturi spirtoase.

Totodată, vor fi prezenți producători agricoli care vor comercializa ulei de floarea-soarelui presat la rece și diverse produse obținute din lavandă, provenite din fermele proprii.

Evenimentul dedicat sărbătorilor de iarnă este deschis în perioada 15-23 decembrie 2021, în intervalul orar 08:00-17:00.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Grup Șerban Holding, companie românească activă în mai multe domenii din agricultură, anunță intenția de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Compania are în plan să se listeze la BVB sub simbolul bursier GSH până la sfârșitul acestui an.

În vederea accelerării planurilor sale de extindere, în luna noiembrie, Grup Șerban Holding va realiza un plasament privat pentru acțiuni, intermediat de TradeVille, prin care intenționează să atragă de la investitori, în cadrul unei majorări de capital, suma de 25 de milioane de lei.

„Piața de capital reprezintă o opțiune viabilă de dezvoltare a afacerilor din domeniul agriculturii. Analizăm de ceva vreme potențiala listare a companiei la Bursa de Valori București și sunt convins că în acest moment suntem pregătiți pentru acest pas. În anul 2019, am demarat un proces investițional complex în cadrul companiei, vizând dezvoltarea tuturor liniilor de business ale Grup Șerban Holding. Investițiile urmăresc creșterea producției legumicole, mărirea capacităților de depozitare, extinderea suprafețelor pentru ferma avicolă și sporirea capacității de producție a produselor de panificație. Astfel, prin listarea la bursă ne dorim să aducem alături de noi investitori care să ne sprijine în accelerarea și finalizarea acestor investiții”, a precizat Nicolae Șerban, fondator Grup Șerban Holding.

Grup Șerban Holding și-a început activitatea în anul 1994, în Onești. În prezent, afacerile grupului sunt extinse pe mai multe direcții de dezvoltare, precum agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban, distribuție și transport. Grupul are peste 400 de angajați angrenați în proiectele de valorificare a brandului companiei la nivel național.

Compania exploatează în prezent peste 12.000 de hectare de teren arabil, în județele Vaslui, Vrancea și Bacău, pe care sunt cultivate cereale, ca grâu și porumb, precum și plante oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță). De asemenea, Grup Șerban Holding deține și exploatează peste 133.000 de tone capacitate totală de depozitare a cerealelor și plantelor oleaginoase în opt baze localizate în Orbeni, Filipești și Valea Seacă (județul Bacău), Simila, Zorleni și Găgești (județul Vaslui), Târgu Frumos - județul Iași. În cadrul acestor depozite, pot fi recepționate 500 de tone de cereale pe oră, iar capacitatea de uscare a acestora este de 2.000 de tone în 24 de ore.

Începând cu anul 2004, Grup Șerban Holding a dezvoltat o nouă linie de business, creșterea de păsări, iar astăzi deține cinci ferme proprii, în trei locații, cu o capacitate de 880.000 de capete per serie, situate în județele Bacău și Vaslui. De asemenea, în anul 2008, compania și-a diversificat afacerile prin crearea unei linii de business în domeniul panificației, patiseriei și cofetăriei. În prezent, grupul deține o brutărie, un laborator de cofetărie și cinci magazine sub brandul Băcănia Șerban. Capacitatea totală de producție a produselor de panificație-patiserie este de 15 tone pe zi. Produsele de panificație se găsesc atât în magazinele proprii, Băcăniile Șerban, cât și în aproape toate supermarketurile din țară, sub brandul Granero Șerban. Grupul mai are în portofoliul de servicii o linie business dedicată cultivării terenurilor deținute și transportului materiilor prime și al cerealelor.

Proiecte de dezvoltare

Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale grupului. Pentru producția vegetală, compania are în vedere dezvoltarea legumicolă în rotație, cartofi, cereale și alte legume inclusiv sfecla de zahăr, rezultând o capacitate de producție de 1.500 ha în sistem irigat, pentru anul agricol 2021-2022, având încheiate contracte pentru cartoful pentru industrializare cu PepsiCo.

Pentru zona de capacități de depozitare, Grup Șerban Holding are ca obiectiv dezvoltarea unui depozit cu ventilație și temperatură controlată pentru legume în vrac și cutii cu o capacitate de depozitare de până la 4.000 de tone până în trimestrul al treilea din 2022. În cadrul fermei avicole, compania își propune extinderea suprafețelor de creștere a păsărilor, de la 44.000 mp la 80.000 mp, prin demararea lucrărilor de ridicare a unor module avicole, situate în localitatea Sascut, județul Bacău, având expertiză în procesul tehnologic al puilor cu creștere lentă, precum și broiler, pentru Agricola Internațional Bacău.

Grup Șerban Holding are în lucru proiecte de investiții în sisteme de irigații pentru 2.800 ha în Lunca Siretului. În momentul de față, la locația respectivă, compania irigă 1.000 ha și estimează că în următorii ani va crește capacitatea de irigare cu până la 500 ha pe an.

Pentru linia de business de panificație, Grup Șerban Holding are în plan, pe termen mediu și pe termen lung, achiziția unei noi linii de panificație prin accesarea unui program cu fonduri nerambursabile în vederea creșterii capacității de producție. Totodată, compania dorește să lanseze pe piața națională încă trei produse de panificație proprii și să înceapă livrarea produselor de cofetărie către marile lanțuri hoteliere din zona Moldovei și ulterior la nivel național.

În anul 2020, Grup Șerban Holding a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24,2 milioane de lei. Pentru anul 2021, grupul estimează venituri la nivel consolidat de 330 de milioane de lei și un profit net de 24,6 milioane de lei.

***

Grup Șerban Holding este un grup de firme cu capital românesc, în plină expansiune, care și-a început activitatea în Onești, în 1994. Structura grupului este integrată și are următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban), distribuție și transport. Misiunea grupului de firme Șerban Holding este aceea de a oferi partenerilor produse și servicii de calitate, de a crea un mediu unde angajații să își poată valorifica la maximum potențialul și de a dezvolta un brand de încredere pentru România și nu numai.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 7 aprilie 2021, în aproape toată țara fermierii și-au scos tractoarele în stradă și protestează în speranța că, de data aceasta, guvernanții le vor auzi strigătul disperat. De altfel, marți - 6 aprilie, ACCPT Iași (Asociația Cultivatorilor de cereale și Plante Tehnice), asociație care reunește agricultori din toate județele Moldovei și care a inițiat protestele, a trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului României, Florin Cîțu.

Tergiversarea acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020, întârzierea plății procentului rămas la despăgubirile pentru culturile de toamnă din anul 2019, neplata subvenției la motorină, reducerea substanțială a ANT-ului pentru acest an sunt doar câteva din nemulțumirile agricultorilor care acum își strigă disperarea în stradă.
„Vă cerem imperativ: acordați despăgubirile pentru culturile calamitate în anul 2020! Soluțiile de identificare a sumelor necesare v-au fost prezentate de către reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare. Dorim să înțelegeți clar că pierderile din anul precedent (37% sub producția de cereale a anului 2019) se vor repeta, cu siguranță, și în acest an, peste 40% dintre fermieri fiind în imposibilitatea de a-și asigura necesarul de reluare al activității agricole, fiind penalizați substanțial de către furnizorii de servicii, semințe, inputuri, amendamente, fertilizanți”, se precizează în scrisoarea adresată de agricultori premierului Florin Cîțu, scrisoare deschisă semnată de președintele ACCPT Iași - Emil Bălteanu.

ACCPT Iași arată că anul trecut, ca urmare a secetei din zona de est și sud-est, pentru fermieri înseamnă:

• Diminuarea cifrei de afaceri cu minimum 40% până la 90%;

• Întârzieri la plata facturilor pentru inputuri - pierderi de 25 -50%;

• Despăgubirile ar acoperi costurile cu achiziția fertilizanților care în ultimele două luni au crescut 50-80%;

• Costul carburanților a crescut cu 20% din 15 noiembrie 2020 și până acum;

• Distribuitorii nu mai finanțează fermieri cu datorii din anul 2020;

• Culturile de primăvară au fost mai puternic afectate decât cele de toamnă, iar acestea fiind despăgubite în procent de circa 90%. Nu este corect ca cele de toamnă să fie despăgubite și cele de primăvară nu;

• Unii fermieri, neîndeplinind contractele de livrări cereale au primit penalități de la 100 până la 800 lei/tonă;

• Chiar ministrul Agriculturii a afirmat că: „despăgubirile nu acoperă nici pe departe pierderile suferite de fermieri”;

• Despăgubirile se vor întoarce, în mare parte, la buget prin: tva, impozite, taxe locale.

ACCPT Iași (Grânarii „dă-te pe brazdă”) este o asociație non profit a fermierilor din județele de est ale României (SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN, GL, BZ), cu sediul în județul Iași și un număr de 110 membri, fermieri care lucrează o suprafață de peste 40.000 de hectare.
ACCPT Iași este membru al APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România), care alături de alte trei organizații importante (PRO AGRO, UNCSV, LAPAR) formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare, una dintre cele mai reprezentative voci ale fermierilor în relația cu instituțiile, la nivel național și internațional.

Foto: Daniel Florici, fermier - județul Iași

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În condițiile în care, acum un deceniu, românii consumau aproximativ 92 de kilograme de pâine pe an, în prezent, aceștia mănâncă o cantitate de circa 82 de kilograme/an, chiar dacă nivelul se menţine peste media europeană de 78 kg/locuitor/an, potrivit celui mai recent studiu de piaţă privind produsele de panificaţie, prezentat de preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, vineri, 2 noiembrie 2018.

„Acum 10 ani, consumul era mai mare cu 10 kilograme pe om anual, ceea ce înseamnă că s-a redus cu un  kilogram pe om în fiecare an şi a ajuns la 82,2 kilograme. Este un consum mai mare decât media europeană de 78 kg/om/an, dar nu suntem departe şi eu cred că pe cap de locuitor consumul în perioada următoare nu o să mai scadă aşa de mult”, a afirmat președintele ROMPAN.

Potrivit spuselor acestuia, tendinţa actuală a consumului de pâine din făină integrală şi cea de produse realizate în sistem tradiţional este în creștere, chiar dacă România a pierdut primul loc la nivel european în acest top al consumului.

„Este viabilă şi corectă această tendinţă de scădere a consumului de pâine din ultimii ani, chiar dacă nouă, brutarilor, nu ne convine. Eram pe locul I în Europa, iar acum suntem pe II sau III. Sigur, ne interesează mai mult factorul calitativ decât cel cantitativ. E interesant că a început să crească cererea de pâine din făină integrală şi cea de produse realizate în sistem tradiţional, față de cea produsă în sistem industrial, deci lumea se îndreaptă către o normalitate şi o calitate bună a produselor”, a mai spus Aurel Popescu.

Studiul de piaţă prezentat de oficialul organizației citate mai arată că biscuiţii şi pastele făinoase au înregistrat pe consum o creştere de 12,5% în 2017, comparativ cu 2016, cozonacii cu 9,3%, pastele făinoase cu 3%, iar produsele de patiserie cu 0,7%, însă aici nu a fost inclus şi comerţul stradal. Pe de altă parte, consumul de făină a scăzut cu 2,3%, mălaiul cu 6,5%, iar consumul de pâine, cu 2,2%.

„Făina este normal să scadă, pentru că se face mai puţină pâine acasă. Gospodinele nu mai au timp să facă şi sarmale, şi pâine, ele cumpără semipreparate făcute în sistem tradiţional şi cred că acesta este viitorul. Biscuiţii însă au crescut, la fel ca şi covrigii, pentru că oamenii mănâncă pe fugă, iau un covrig sau un biscuit în metrou, până la serviciu, cam asta mănâncă la micul dejun, ceea ce nu este bine sau sănătos, dar acesta este motivul pentru care a crescut consumul de biscuiţi şi a scăzut cel de făină. Sigur că pe latura aceasta calitativă mai avem de lucru şi noi”, a adăugat Popescu.

Evaziune de 30 la sută

Totodată, studiul de piaţă relevă că aproape 500.000 de tone de pâine lipsesc din datele statistice ale INS, adică 23 kg/om pâine nefiscalizată şi neînregistrată cu documente. De reținut este că producţia anuală de pâine de la noi din țară totalizează 1,5 milioane de tone.

„Studiul a scos la iveală că ne desparte o cantitate de 500.000 de tone de pâine de datele statistice, pâine care nu e înregistrată cu documente, deci încă avem o evaziune de 30% în domeniul panificaţiei, ceea ce este foarte mult. Când s-a redus TVA la pâine, în 2013, atunci a scăzut foarte mult evaziunea, dar atunci am mai făcut un lucru foarte bun. Am determinat autorităţile statului să facem la MADR, în fiecare lună, o întâlnire în care noi să le aducem informaţii despre ce se întâmplă în piaţă şi ei ne raportau luna următoare, ceea ce au și făcut. Acum nu mai sunt aceste întâlniri”, a tras un semnal de alarmă preşedintele ROMPAN.

Potrivit acestuia, piaţa de morărit şi panificaţie a crescut la 3 miliarde de euro, fiind pe primul loc în industria alimentară. În piaţă sunt active 4.500 de firme, iar ROMPAN, prima asociaţie constituită în România în 1990, cuprinde peste 300 de societăţi din toate domeniile din industrie. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.

Mânați de dorința de a afla dacă iminenta majorare a costurilor cu utilitățile, anunțată de cei din industria de morărit și panificație, dar și a celor cu achiziția de grâu ar duce la o creștere a prețului produselor finite, l-am abordat la IndAgra 2018 pe președintele ROMPAN, Aurel Popescu.

Fără prea multe rezerve, șeful ROMPAN a răspuns nelămuririlor noastre inițiale printr-o întrebare retorică: „Dacă tutunul s-a scumpit, nu ar trebui scumpită și pâinea?”.

„Dacă, înainte, o pâine costa cât o țigară, trebuie să coste și de aici încolo cât costă o țigară”, a afirmat Popescu, făcând legătura cu majorarea prețului la produsele din tutun.

În ultimii 12 ani, preţul ţigărilor a crescut constant, în mare parte din cauza creşterii accizei impuse de Uniunea Europeană şi a calculelor făcute de Ministerul Finanţelor. Ca atare, preţurile au crescut, în medie, de la 5,10 lei pentru un pachet de țigări în decembrie 2006, la 17 – 17,5 lei în 2018 (aproape 0,90 lei per țigaretă).

Pe de altă parte, potrivit INS, cu toate că prețurile mărfurilor alimentare au scăzut în iulie 2018 față de luna anterioară cu 0,80%, s-au înregistrat oscilații pozitive de la lună la lună în cazul prețului la produsele de morărit și panificație (+0,18%), unde produsele de franzelărie s-au scumpit cu 0,24%, pâinea cu 0,19%, produsele de franzelărie și specialități, cu 0,17%, iar făina, cu 0,13%.

În altă ordine de idei, domnia sa a discutat cu noi inclusiv despre calitatea grâului din acest an, dar și despre cantitățile obținute, informațiile venite din zona de morărit-panificație fiind oarecum în contradictoriu cu afirmațiile făcute de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Revista Fermierului: Domnule președinte, în calitate de reprezentant al industriei de morărit și panificație din România, puteți preciza dacă producția de grâu a acestui an este bună din punct de vedere calitativ și îndeajuns?

Aurel Popescu: Conform datelor pe care le deținem, provenite de la asociațiile membre ale OIPA Cereale, Oleaginoase şi Produse Derivate, producția de grâu a României, aferentă acestui an, se situează sub nivelul a 10 milioane de tone. Oricum ar fi, producția de grâu a anului în curs este una cu mult mai mare decât ceea ce consumăm noi în România și creează un disponibil pentru export de circa 5-6 milioane de tone. Nu ar fi problemă din acest punct de vedere. Problema este însă calitatea materiei prime. Am avut necazuri mari generate de intemperii, de ploile din perioada recoltării, astfel că mai bine de 50 de procente din recolta de grâu au avut afectați indicii de panificație.

Dacă luăm în calcul că 50% este grâu bun și 50 la sută cu indici mai slabi calitativ, înseamnă că dacă am exportat până acum patru milioane de tone și mai urmează să comercializăm peste graniță încă 1,5 milioane de tone, materia primă de bună calitate a plecat la export, iar grâul cu indici mai slabi rămâne în țară. De acum încolo, suntem sortiți să facem pâine din grâu cu indici de panificație mai slabi.

R.F.: V-a mai rămas în stoc grâu și din anul agricol anterior?

A.P.: Am avut, dar l-am „mâncat”. Din acest punct de vedere, vom avea de dovedit că brutarii noștri sunt maeștri buni și că vom reuși să facem o pâine bună dintr-un grâu mai slab calitativ, cel din acest an.

R.F.: Ce ne puteți spune despre indicii de panificație ai grâului din recolta 2018?

A.P.: În primul rând, vorbim de greutatea hectolitrică a grâului, parametru care a fost afectat puternic și care generează un randament mic în moară. Din acest motiv, din punctul de vedere al costurilor, suntem la pământ. În al doilea rând, discutăm de probleme cu nivelul proteinei, și legat de proteină este și glutenul grâului. (...) S-a deteriorat foarte mult bobul de grâu în perioada recoltării și, din această cauză, sigur, i-a scăzut calitatea. A fost spălat bine de ploi, a rămas cu umiditate multă, a încolțit în spic și s-au întâmplat foarte multe fenomene.

R.F.: Ce informații vă vin de pe teren în ceea ce privește însămânțările cu grâu din această toamnă?

A.P.: S-a semănat foarte puțin grâu, din cauza faptului că în această toamnă nu s-au putut face lucrările de toamnă și n-a putut semăna ceea ce și-a propus fiecare. Asta înseamnă că rămân multe suprafețe neînsămânțate cu grâu și că va fi nevoie să semănăm în primăvară porumb sau floarea-soarelui, în funcție de ceea ce am avut anul acesta. Cu alte cuvinte, anul viitor, va fi grâu puțin cu preț mare și porumb mult cu preț mic.

R.F.: Cu cât ați cumpărat grâul față de anul trecut? Este prețul în creștere sau în scădere față de recolta anterioară?

A.P.: Nici nu putem compara față de recolta anului trecut, pentru că anul trecut am avut un preț aproape liniar pe tot parcursul anului 2017. Anul acesta, am cumpărat grâu la recoltare cu 650 lei tona, în timp ce acum cumpărăm cu 850 lei tona. A crescut foarte mult prețul, cu aproximativ 25 de procente. Indiferent ce-am face, dacă am aduce grâu din afară pentru a-l ameliora pe cel românesc, ar însemna să avem costuri mari, mult mai mari decât cu grâul românesc. De aceea, repet, suntem sortiți să mâncăm acest grâu care a rămas în țară.

Forța de muncă se va întoarce pentru salarii mai mari

Revista Fermierului: Anul trecut, domnule Popescu, discutam de subiectul absenței disponibilului de forță de muncă de pe piața de morărit și panificație și nu numai. Ce noutăți ne aduceți în 2018?

Aurel Popescu: Situația este ceva mai bună decât va fi anul viitor. Adică, este mai proastă decât anul trecut și anul viitor cred că va fi și mai proastă. Avem aceste probleme cu forța de muncă nu numai noi, în sector. Vorbim aici de toată industria alimentară și, cred, toată economia țării are acceași problemă.

Soluția de redresare a situației ar fi aceea de a plăti salarii care să îi determine pe români să rămână în țară. Concret, un salariu ar trebui să fie undeva la 1.000 de euro sau cât îi rămân unui conațional în Spania, Italia sau unde muncește, minus cheltuielile pe care le are cu cazarea și celelalte. Fără salarii mari, nu putem sta de vorbă despre stabilitatea forței de muncă și despre asigurarea forței de muncă.

În al doilea rând, este necesar, din punct de vedere educațional, să lucrăm foarte mult cu Ministerul Învățământului, cu Ministerul Agriculturii, cu liceele agricole, astfel încât să putem găsi tineri care să intre în aceste școli și să-i atragem.

R.F.: Ce deficit de forță de muncă aveți la nivel de ramură?

A.P.: Vorbim de un deficit de câteva mii de oameni. Dacă noi avem în prezent 40.000 de angajați, deficitul este de cel puțin 10 procente. Prețul materiei prime a crescut, prețul forței de muncă, la fel. Pe lângă toate acestea, am primit notificări de la furnizorii de gaze și de energie electrică pentru a ne informa că scumpesc cu 25 la sută.

R.F.: Aceste creșteri se vor reflecta și în prețul final al produselor finite? Concret, un covrig costă acum deja 1,5 lei.

A.P.: Dacă țigara s-a scumpit, nu trebuie să scumpim și pâinea? Dacă, înainte, o pâine costa cât o țigară, trebuie să coste și de aici încolo cât costă o țigară.

Legat de covrig, trebuie să luăm în calcul nu numai aceste creșteri. Este problema și restului la produs pe care îl dai omului. Am făcut un experiment – am aruncat 10 bani pe jos pentru a vedea câte persoane se apleacă să ridice moneda. Nici la 25 de oameni nu s-a aplecat unul să ia 10 bani sau 20 de bani. Însă, dacă persoanele observă o monedă de 50 de bani, pe aceea o ridică. Este bună și la cărucioarele din supermarket, și la cafeaua de la automat etc. Atunci, decât să nu-i dai rest omului sau să-i umpli buzunarul de mărunțiș, sunt convins că majorarea de preț a fost un pic mai mare decât trebuia, astfel încât să fie eliminată această chestie cu restul dat clientului.

R.F.: Să înțelegem un pic mai bine. Vorbim de o rotunjire de preț, în minus sau în plus?

A.P.: În momentul de față, prețul franzelei variază între 0,60 lei și 1,30 lei. Dacă fiecare adaugă un minimum de 0,20 lei, atunci produsul va costa între 0,80 și 1,5 lei. Vorbim de franzela de 300 de grame. Calculele noastre strict făcute pe brutăria Rompan – Proiect Service – ne arată că acesta este intervalul la care trebuie să ne referim. Sigur, dacă un produs costă 4 lei, nu mai vorbim de o majorare de 0,20 lei, ci de altceva. Mai și rotunjești, astfel încât să ai grijă de consumator. Astfel, dacă acele calcule duc la o sumă de 4,6 lei, nu vei scoate produsul cu acest preț, pentru că trebuie dat rest patru piese de 10 bani; se va merge pe 4,5 lei. Dar și dacă prețul iese de 4,4 lei, atunci tot către 4,5 lei este rotunjit.

R.F.: Tot în anii trecuți, se vorbea de rețetele consacrate, de Pâinea București. A avut aceasta succes pe piața din Capitală?

A.P.: Vreau să vă spun sincer că Pâinea București nu a prins așa de bine, dat fiind faptul că ea conține material mai mult, grăsime, zahăr etc. De aceea, lumea se ferește să consume un asemenea produs. El merge foarte bine sâmbăta sau duminica, pentru diverse ocazii. În cursul săptămânii, a prins mai puțin.

La doar trei zile de la anunțul Asociației Române a Cărnii (ARC) conform căruia, în primul trimestru din 2017, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de 2016, respectiv cu 12% peste valoarea înregistrată în 2015, brutarii anunță și ei că pâinea s-ar putea scumpi cu până la 10%.

Anunțul brutarilor și morarilor, prin intermediul șefului Rompan, Aurel Popescu, citat de Agerpres, se bazează pe argumentul majorării preţurilor la grâu şi făină, dar şi a costurilor cu forţa de muncă, odată cu majorarea salariului minim la 1.450 de lei.

„Sunt premise pentru ca preţul pâinii să mai crească în această perioadă, motivat de patru elemente. În primul rând, preţul grâului a crescut de la 1 martie cu 7-8 procente din cauza cererii mari de grâu la export, iar prin acest export se diminuează şi cantitatea de grâu care ne rămâne la dispoziţie. În al doilea rând, este vorba de creşterea costului cu forţa de muncă prin majorarea salariului minim la 1.450 de lei, dar corelat au crescut şi salariile celorlalţi angajaţi, care nu erau pe minim şi este o creştere semnificativă. Noi suntem de acord cu ea, pentru că oamenii trebuie să câştige mai bine şi forţa de muncă calificată să rămână în ţară, dar ne costă şi atunci trebuie să o prindem în preţul produsului finit. De asemenea, trebuie să recunoaştem că şi energia şi combustibilul şi gazele naturale sunt mai scumpe decât anul trecut. În procente, pot să vă spun că ar fi vorba de o creştere de până la 10% sau în jur de 10 bani la o pâine”, a declarat Aurel Popescu pentru Agerpres.

El a adăugat că, în această perioadă, preţul grâului este situat în intervalul 780 şi 800 de lei pe tonă adus la moară, în urcare cu aproximativ 10 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce tona de făină s-a scumpit de la 850 de lei, anul trecut, la 1.000 de lei/tonă, în prezent.

La noi în țară, consumul de pâine s-a diminuat în ultimii ani, de la 98 de kilograme pe locuitor într-un an la mai puţin de 96 de kilograme în prezent, dar încă se menţine peste media europeană de 82 kg/locuitor/an. Societăţile autohtone de morărit şi panificaţie pun pe piaţă lunar în jur de 180.000 de tone de pâine.

În industria de morărit şi panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, peste jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi, numai în societăţile membre Rompan fiind peste 40.000. Sectorul înregistrează anual o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro.

Și dacă morarii spun că scumpirea unei franzele la producător va fi de circa 10 bani pe unitate, nu același lucru se poate spune despre carnea de porc.

Preţul cărnii de porc ar urma să crească în România, în medie, cu 15-30%, începând cu luna aprilie, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

Potrivit ARC, în primul trimestru din 2017, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de 2016, respectiv cu 12% peste valoarea înregistrată în 2015. În plus, în ultimul an s-a constatat o majorare importantă la pieptul de porc, unde preţul de tranzacţionare s-a majorat cu 40%. Totodată, la jambon s-a înregistrat o creştere a preţului de 25%, la fel şi la alte piese rezultate din tranşare.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Europeană în luna martie a acestui an, în cadrul Consiliului Economic al Observatorului pentru Piaţa Cărnii se estimează că această creştere a preţului cărnii de porc va urma o curbă ascendentă până în a doua parte a anului 2017, când va avea loc o stagnare.

Printre cauzele care au condus la creşterea preţului cărnii de porc la nivel european se află: creşterea semnificativă, în cursul anului 2016, a exportului de carne de porc în ţările asiatice, în special în China, Japonia şi Hong Kong, respectiv scăderea efectivelor de porcine, la toate categoriile de vârstă (de până la -2,3% la exemplarele tinere între 20-50 kg şi de -1,1% la porcii la îngrăşat între 50 și 80 kg).

În plus, pe relaţia China exporturile de carne de porc au reprezentat 44,9% din totalul exporturilor în ţări terţe. De altfel, în luna ianuarie 2017 a fost semnalată o creştere a exporturilor cu 20% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, supremaţia deţinând-o în continuare China, urmată de Hong Kong şi Coreea de Sud, se arată în comunicatul ARC.

Litrul de lapte ar trebui să fie plătit cu 1,7 lei (sau 40 de eurocenți), astfel încât producătorii să poată trece de nivelul de „breakeven” pe centru de cost, a afirmat Liviu Bălănici, șeful Panifcom, adăugând că nu cunoaște vreun fermier care să fie mulțumit de prețul laptelui materie-primă livrat către multinaționalele care colectează în prezent din România.

Nu mai devreme de anul 2014, Bălănici obținea 1,87 lei pe litrul de lapte, preț care îi permitea să facă investiții în ferma sa mixtă (cultură mare, creșterea porcinelor și bovinelor, respectiv panificație).

„În ceea ce privește producția de lapte, ne situăm în prezent la un nivel de 36-37 de litri pe cap de animal. Lucrăm cu LaDorna momentan, cu Lactalis și livrăm zilnic în jur de 20.000 de litri de lapte”, a declarat Liviu Bălănici, administratorul Panifcom Iași în cadrul Progressive Tour HolsteinRO - „Vezi pentru a te convinge”. „Nu cred că este mulțumit cineva de colaborarea cu multinaționalele care colectează și procesează lapte. Am avut doi ani în care prețurile au fost sub nivelul de breakeven. Chiar am pierdut bani, cu toate că am făcut producții mari și nici nu cred că vom câștiga bani în continuare. Și asta din cauză că peste 80 la sută din piață este ocupată de multinaționale și noi n-o să reușim niciodată să obținem prețuri bune. Cred că 1,7 lei litrul de lapte ar fi însă un preț corect. Acum doi ani am avut acest preț pe piață. Cu tot cu recalculat grăsimea, ajungeam până la 1,87 lei pe litrul de lapte materie-primă. Atunci era o perioadă când puteam face investiții în fermă”.

El a mărturisit însă că, în ultimul an, cu ajutorul subvențiilor europene și de la bugetul de stat a reușit să acopere o mare parte din pierderi.

„Dacă nu erau subvențiile la nivelul acesta, ușor-ușor trebuia să renunțăm la activitate. Am avut 248 de vaci eligibile la plată. Suntem cu 600 de animale la nivelul anului 2013 pentru acea subvenție națională. Cred că este incorectă data istorică și cine muncește ar trebui să primească subvențiile, nu alții care nu mai au vaci în curte”, a adăugat Bălănici.

Și pentru că tot venise vorba de costuri, el a precizat că are în continuare o mare problemă cu diferența de kilometri de la port și până în ferma sa, situată la doar nouă kilometri de frontiera cu Republica Moldova.

„Tot ce aducem din port ne costă aproape 30 de euro, iar tot ce ducem la port ne costă încă 30 de euro. În alte state, de exemplu în Germania, am văzut făcută această diferență. Toate terenurile bonitate primeau subvenții în funcție de calitatea terenului și distanța față de livrare. Acesta este un cost pentru noi, în Moldova”, a precizat șeful Panifcom.

În plus, Liviu Bălănici a declarat că în fabrica sa de pâine utilizează și făină cumpărată, în condițiile în care, în anul agricol anterior, din cele 3.500 ha, 1.200 de hectare fuseseră însămânțate cu grâu.

„Deținem o exploatație agricolă în sistem integrat: lucrăm o suprafață de 4.000 ha de teren arabil, din care 10 la sută se află în proprietate, creștem 4.500 de porcine și 1.300 de bovine (din care 560 de vaci la muls) și avem și o firmă de panificație care produce 1.000 de tone de pâine pe lună. Distribuim produse de panificație la nivel regional momentan, focusați mai mult pe orașul Iași, dar livrăm și în județele alăturate. Pentru fabrica de pâine cumpărăm făină și din altă parte. Avem însă și o moară și procesăm tot ce înseamnă grâul pe care îl producem noi. Anul trecut am avut însămânțate 1.200 ha cu grâu. Nu în ultimul rând, stăm bine la forța de muncă de nivel calificat, stăm însă mai rău la forța de muncă necalificată”, a conchis el.

Ferma Panifcom Iași este una dintre cele mai progresive ferme Holstein din țară, având ca obiective de selecție producția de lapte, ameliorarea sănătății ugerului, fertilitate, viață productivă și caracterele de conformație ale ugerului și membrelor.