În zilele de 30 și 31 octombrie 2021, la Domeniul Manasia are loc evenimentul „Roadele Toamnei”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Grupurile de Acțiune Locală Danubius Ialomița – Brăila și Naparis sunt implicate încă de la început în organizarea evenimentului de la vestitul conac din județul Ialomița, aflat la 50 km de București. Domeniul Manasia este o bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului, inclusă în Ansamblul Conacului Hagianoff. Domeniul include conacul boieresc, parcul de două hectare și crama de sub conac, monumente înnobilate de istoricul aristocratic al moșiei.

De șapte ani, în fiecare toamnă la Domeniul Manasia sunt sărbătorite belșugul pământului, obiceiurile culinare și tradițiile locale. Evenimentul „Roadele Toamnei” reunește anul acesta mici producători din Bărăgan, în cadrul Farmer’s Market, un târg în aer liber care promovează micile afaceri locale, vizitatorii putând cumpăra produsele expuse.

În jur de 20 de mici producători locali vor aduce la conac legume (roșii, ardei capia „urechi de elefant”, broccoli, fenicul, castraveți sau pepenași pentru murături sau vinete pufoase), fructe de sezon (mere, gutui sau căpșuni celebre), brânzeturi de fermă sau miere, toate produse ecologic în Bărăgan. De asemenea, cei care trec pragul Domeniului Manasia vor descoperi covoare țesute tradițional la război, accesorii handmade, produse pe bază de lavandă sau chiar vor putea pleca acasă cu o tuie de pepinieră. Preparatele culinare ale Domeniului Manasia vor fi și ele prezente la târg în ziua de sâmbătă – 30 octombrie, sau vor putea fi savurate în cadrul dejunului de duminică – 31 octombrie. Dintre producătorii locali prezenți la conac, amintim: Anaeli Atelier de Cofetărie (Urziceni); Cristea Valentin (Roșiori); Ferma Baciu; Ionuț Drăgan; Las Căpșuni (Fierbinții de jos); Lavandă Ialomița (Scînteia); Lucian Dumitru (Dridu); Lungu Costin; Maria Stancu (Urziceni); Mirelaxa (Luciu); Roxana Roșculeț (Jilavele); Rural Creativ (Giurgeni); Toma Cătălin; Tuia Bărboșelul (Jilavele); Vichi Berbec etc.

În cele două zile în care se sărbătoresc roadele toamnei, oaspeții Domeniului Manasia vor avea parte și de un program artisitc susținut de Ansamblul Doina Bărăganului și Corala„Sfântul Mare Mucenic Mina” aProtopopiatului Slobozia.

Pentru doritori, se organizează un tur ghidat al conacului și cramei subterane.

Vă invităm, împreună cu organizatorii, să descoperiți rezultatele muncii unor oameni pasionați, să savurați preparate tradiționale de sezon, să vă bucurați de folclor popular și povești aristocrate, la „Roadele Toamnei” de la Domeniul Manasia. Pentru toate detaliile, accesați link-ul: https://domeniulmanasia.ro/roadele-toamnei-editia-7/

Foto: Domeniul Manasia

Știm cu toții, în calitate de fermieri, care ne sunt problemele grave pe care le înfruntăm și știm și care ar fi soluțiile bune pentru noi, dar și pentru bugetul național, în așa fel încât să nu sufere nimeni. Și noi, fermierii din LAPAR, la fel ca toți ceilalți fermieri din România, suntem la fel de loviți de seceta cruntă pe care am înfruntat-o și ale cărei efecte le resimțim din plin. Știm cu toții ce pierderi imense am avut mulți dintre noi și, pentru că jucăm într-o piață ultra-concurențială, cu condiții inegale, am considerat necesar să cerem ca statul român să ne întindă o mână de ajutor. Nu am cerut nimic degeaba, nu cerem pomană, ci pur și simplu spunem că acum nu putem răzbi singuri și este vremea ca autoritățile să facă mai mult pentru noi, țintit și temporar.

Fermierul român nu a stat cu mâna întinsă spre bugetul statului, pe care l-am îndestulat cu multe miliarde din activitatea noastră. Dar acum, când multor agricultori le-a ajuns cuțitul la os, ar fi necesar ca liderii noștri politici să aplece mai mult urechea la nevoile noastre și să găsească ajutoarele financiare de care avem neapărată nevoie, până ne punem pe picioare. Doar atât, și ca dovadă că nu cerem ce nu se poate, noi, cei din LAPAR, alături de colegii din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, am și găsit soluții convenabile tuturor, și agriculturii, și statului.

De aceea eu, Nicu Vasile, în dubla calitate de fermier și președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, spun, și susțin, că aceasta este singura cale prin care putem izbândi. Prin dialog, cu menținerea unei presiuni constante asupra celor ce decid, prin discuții cu argumente pertinente, și nu prin amenințări strigate în stradă. Putem înțelege fără probleme că bugetul este unul limitat și că nevoile sunt multe, mai ales în condiții de pandemie; asta nu înseamnă însă că agricultura nu mai este sector strategic, că nu mai este nevoie de noi, cei care punem pâine pe masa a milioane de români.

Uniunea Europeană, prin demersurile pe care le face, nu mai are nevoie de agricultură, sau industrie. România are nevoie de agricultură, pentru noi a fost și a rămas una din singurele ramuri de activitate care poate redresa economic România.

De aceea, eu, președintele LAPAR, spun că nu mai este timp și nevoie de dispute, de nici un fel, nici politice, nici cu iz sindicalist. Suntem cu toții actori în acest joc complicat, cu mare miză, și consider că doar alături unii de alții am avea sorți de izbândă.

Ce rost au disputele iscate în spațiul public, altul decât de a abate atenția de la problemele importante și presante? Văd că toată lumea se preocupă mai nou de numărul angajaților bugetari și de salariile acestora. Sigur, și această chestiune trebuie analizată și găsite soluții pentru eficientizarea muncii. Dar, cred că „cineva” ne direcționează anume pe astfel de subiecte, doar, doar vom uita de celelalte greutăți.

Soluția este să rămânem uniți, să fim o singură voce autoritară în fața liderilor și clasei politice, pentru că știm cu toții că nu fărâmițarea este soluția problemelor noastre și că acuzațiile aruncate cu nonșalanță nu rezolvă situația.

Cer clar să fie explicate aceste „blaturi”, în ce constau ele și cine le-ar fi făcut, pentru că enunțul este de-a dreptul calomnios, în condițiile în care toate discuțiile Alianței au fost publice, iar rezultatele comunicate de îndată. Reacțiile Alianței au fost numeroase și cu soluții de fiecare dată. De aceea, susțin că nu mai este timp pentru dispute sterile și inutile, despre cât de bun e unul sau altul și cât de „reprezentativ” se vrea în declarații. Spun din nou că este vremea să vorbim doar despre performanță și despre productivitatea muncii, despre implicarea noastră, a fermierilor, în alcătuirea bugetului și în obținerea de rezolvări pentru criza financiară în care mulți dintre noi se zbat.

Că vrem să recunoaștem sau nu, România rămâne o țară preponderent agrară, măcar după numărul de exploatații și numărul celor implicați direct în agricultură. De aceea spun că împreună putem revitaliza acest domeniu strategic și că pământul trebuie tratat ca un bun național strategic și nu ca o marfă.

Scris de: DR. ING. NICU VASILE, PREȘEDINTE LAPAR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Toate tranzacţiile începute înainte de apariția noii legi referitoare la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole se fac pe vechea metodologie, iar tranzacţiile demarate după apariţia legii se fac după normele de aplicare care sunt în circuitul de avizare. „Doar pe unii îi încurcă”, declară despre noua lege Adrian Oros.

Blocajul pieței funciare a fost tema interviului pe care ni l-a acordat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=-rHQsegQgeQ&feature=youtu.be

Concurența în achiziționarea de terenuri dintre fermierii români și investitorii străini rămâne neloială, pentru că aceștia din urmă dispun de un capital mult mai mare. Rezolvarea problemei capitalului va face și ca fermierii mici, cu câteva hectare, care nu sunt ușor creditabili, să poată cumpăra.

Nicolaie Apopi crede că achiziţia de teren agricol ar trebui să beneficieze de un suport financiar legiferat, deoarece pământul reprezintă un bun național. Cadrul legal ar trebui creat astfel încât agricultorii să poată obţine credite avantajoase, cu sprijin din partea statului, pentru achiziţia terenurilor agricole: „Fermierii, ca să poată să facă faţă altor categorii de persoane care au capitaluri foarte mari şi pot să investească în terenuri agricole, ar avea nevoie de un suport financiar pentru a achiziţiona aceste terenuri. Este o lege a vânzării terenurilor agricole, însă pe lângă acele priorităţi reglementate de această lege pe care le are fermierul, de achiziţie – întâietate în faţa celorlalţi, ar avea nevoie de capital. După părerea mea, ar trebui subvenţionată dobânda cu 100% şi garanţia să fie terenul pe care-l cumpără agricultorul.”

Nicolaie Apopi lucrează aproximativ 2.500 ha, în județul Timiș, la Giulvăz. Provine din familie de agricultori, atât tatăl, cât și unchiul său fiind fermieri. Imboldul de a-și deschide propria afacere agricolă a venit în ultimul an de facultate, în 1998, student fiind la Agronomie a avut șansa de a participa la un program de schimb de experiență în Germania. Șase luni a făcut practică într-o fermă de familie, practică pe care a completat-o cu informații teoretice în cadrul școlilor de formare din Germania, în sectoarele pomicol, viticol, cultură mare. S-a întors acasă, și-a dat licența și s-a apucat de lucru.

În anul 2000 a înființat societatea Agro Baden Banat SRL, având ca obiect de activitate comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.

În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, Nicolaie Apopi începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha, extinzându-se în 2004 la 400 ha. În același an înființează societatea Popagra SRL și accesează fonduri europene. A început achiziționarea de utilaje și echipamente noi, care i-au permis să se dezvolte și mai mult. În 2010 a tehnologizat toată ferma cu echipamente noi. La acel moment, ajunsese deja la 1.200 de hectare, iar până în 2014 lucra 1.700 de hectare, din care aproximativ 400 în proprietate. Performanțele nu au întârziat să apară și astăzi în ferma lui Nicolaie Apopi se lucrează aproximativ 2.500 de hectare, cu o flotă de utilaje agricole performante, pentru un randament optim pe unitatea de suprafață.

În comuna Peciul Nou, satul Sânmartinu Sârbesc, se află partea de depozitare a societății Agro Baden Banat, aproximativ 18.000 de tone fiind capacitatea halelor de depozitare. Nu sunt silozuri verticale, ci depozitarea e pe orizontală, o metodă mult mai utilă, după cum ne-a zis Nicolaie Apopi. De gestionarea și managementul depozitării cerealelor se ocupă fratele lui, Florin Apopi.

Nicolaie Apopi este unul dintre membrii fondatori și vicepreședinte al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan. Prevederile prezentului act normativ se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Ministerul Agriculturii transmite că, la nivel național, în perioada 1 ianuarie - 13 octombrie 2020, au fost depuse 107.175 de cereri prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, din care în perioada 1 aprilie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 69.459 de cereri, iar în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 21.993 de cereri, aflate în curs de soluționare, pentru care au fost emise actele necesare perfectării contractelor de vânzare.

Aceste din urmă cereri, înregistrate până la 13 octombrie 2020, se vor finaliza prin încheierea contractelor de vânzare conform procedurii simplificate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Conform actului normativ aprobat în ședința de guvern din 23 noiembrie 2020, cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, precum și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, se soluționează cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, atestată prin avizul final emis de MADR, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 de hectare, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 de hectare, după caz.

În cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare.

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Avizele finale sau adeverințele de liberă vânzare se emit în maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și sunt valabile până la 31 ianuarie 2021.

„Subliniem că procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență vizează soluționarea cererilor prin care a fost solicitată afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, înregistrate la autoritatea competentă în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020, precum și a cererilor aferente privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, însoțite de documente justificative, iar avizele și adeverințele emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează valabilitatea”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii.

„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”

Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel  care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19,  mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.

„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”

Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?

Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.

Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…

Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.

„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”

Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural

Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?

Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.

Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.

Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.

Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…

Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar  în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Semen-Grup

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția că fărâmițarea terenurilor agricole scade competitivitatea exploatațiilor agricole. O fărâmițare excesivă a terenurilor lucrate de fermieri nu permite aplicarea unei tehnologii pentru mărirea productivității muncii, utilizarea de produse fitosanitare în cantități mai reduse și implicit consumuri mai mici de combustibili pentru reducerea emisiilor de carbon, acestea fiind dorințe și obiective ale Uniunii Europene. De aceea LAPAR crede că un nou sistem de comasare a terenurilor, prin schimburi punctuale între proprietari, ar rezolva una dintre multele probleme ale agriculturii autohtone.

„Punctăm că actuala structură a proprietății agricole în România constituie o piedică în realizarea viitoarelor obiective de mediu și climă ce vor fi impuse prin noua Politică Agricolă Comună a Uniunii Europene, în discuție la această oră. O reală comasare a terenurilor, acolo unde este posibil, generând suprafețe mari de lucru, va permite în mod direct reducerea consumurilor specifice pe hectar, cu creșterea profitabilității pentru fermieri și pentru țară”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile, acesta adăugând că LAPAR are unele propuneri pertinente care ar putea rezolva, măcar în parte, această problemă a fărâmițării terenurilor agricole. „Precizez că demersul LAPAR se vrea începutul unei dezbateri publice naționale, fără ca propunerea să fie gândită a afecta deloc existența și situația fermelor mici și mijlocii din România. Soluțiile propuse permit creșterea profitabilității agriculturii, la toate nivelurile”, a precizat Nicu Vasile.

Conform datelor INS și ale Uniunii Europene, în România este cel mai mare număr de ferme din spațiul comunitar - 3,422 milioane, adică o treime din cele aproximativ zece milioane de ferme din Uniune. Dar, 91,8% dintre ferme au suprafețe mai mici de cinci hectare, situație în care se poate vorbi mai degrabă de gospodării țărănești, de subzistență. Amplasarea fizică a acestor suprafețe, de multe ori intercalate între proprietăți mai mari, duce la fragmentarea suprafețelor de lucru, impunând măsuri restrictive fermierilor care doresc să lucreze suprafețe mai mari, după principii de rentabilitate economică și cu respectarea normelor europene în domeniu. „Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli dorește păstrarea tuturor tipurilor de exploatații agricole, propunând o nouă metodă de comasare a terenurilor agricole, cu respectarea dreptului de proprietate și folosință. Asta înseamnă că fermierul care are o suprafață însemnată într-un loc sau altul, dar există multe proprietăți de mici dimensiuni în zona sa, poate să pună la dispoziție micilor fermieri sau proprietarilor de suprafețe mai mici un teren la limita exploatației sale (în suprafață echivalentă și de aceeași calitate a solului). Prin acest schimb de terenuri nu ar fi afectat dreptul la proprietate, dar ar avea loc comasarea terenurilor, ceea ce ar permite exploatarea agricolă în condiții de maximă eficiență. Existența la această oră a multor mici proprietăți intercalate între suprafețe agricole mari face imposibilă lucrarea pământului fără costuri suplimentare, generate de consumul de combustibil, de îngrășăminte și substanțe fitosanitare. De asemenea, apare și problema imposibilității construirii unui sistem de irigații (mai mult decât necesar în condițiile schimbărilor climatice), pentru că acest lucru ar presupune eventuala intrare a fermierului pe proprietăți care nu îi aparțin”, explică președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Pe 17 iunie este marcată „Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei”, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994, cu scopul de a promova eforturile internaționale de combatere a deșertificării și pentru conștientizarea publică. Marcarea acestei zile este un prilej de a reaminti tuturor că neutralizarea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția asupra acestor fenomene periculoase care afectează grav agricultura autohtonă, țara noastră fiind una dintre cele mai afectate din Uniunea Europeană. „Cele mai lovite de deșertificare sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața acoperită de nisipuri crește cu mai mult de o mie de hectare, după constatările fermierilor și specialiștilor. Iar acest lucru este întărit de cercetările experților Uniunii Europene, care arată că în România situația este critică la granița cu Bulgaria”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Uniunea Europeană nu are la ora actuală o strategie comună pentru combaterea deșertificării, deși fenomenul afectează grav și Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia și Bulgaria. „Cercetări de ultimă oră arată că, în comparație cu datele din 2008, deșertificarea s-a accentuat în aceste țări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile și probleme pentru mediu. Atragem din nou atenția asupra situației dezastruoase din așa-numita zonă cuprinsă între Corabia, Calafat și Craiova, provocată de tăierea perdelelor de pădure, care opreau aridizarea solului. Amintim că acum 50 de ani pădurile reprezentau 12% din suprafața județului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai șapte procente, mai grav fiind că această suprafață este în constantă scădere”, punctează Nicu Vasile.

LAPAR solicită intervenția statului, prin instituțiile sale specializate, alături de acțiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deșertificării în România. Soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puține, dar există, între acestea numărându-se înființarea de perdele de protecție și împăduriri în zonele afectate. „Este nevoie și de susținerea financiară a fermierilor, acestea fiind acțiuni posibile în plan național”, spune președintele Ligii agricultorilor. De asemenea, LAPAR consideră că este nevoie de eforturi susținute din partea României pentru a determina, la nivel european, inițierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deșertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu. „Inițiativa vine în întâmpinarea dorinței Uniunii Europene de a pune în practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul și de combatere a efectelor negative ale activităților umane. LAPAR își arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri și dezbateri, punând la dispoziție inclusiv experiența membrilor săi din zonele afectate de deșertificare. Așa cum amintesc experții Organizației Națiunilor Unite, este nevoie de conștientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile”, a încheiat Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Cu îndrăzneala specifică tinereții, frații Țone au ales să întreprindă și să producă în vremuri dificile de nevoi și de consum. Au început cu magazine alimentare și au ajuns astăzi să exploateze câteva mii de hectare lângă București, administrând cu succes una dintre cele mai dinamice ferme din zonă. Deși anii au trecut, fermitatea cu care abordează lucrurile s-a întărit, iar maturitatea administrării afacerii le-a creat o imagine-etalon în rândul fermierilor. Recent, am vizitat ferma fraților Adrian și Dorel Țone, Bangkok 84 Impex SRL, unde am fost primiți de Adrian, care și-a făcut timp să stea la povești cu noi, pentru a-l cunoaște și dumneavoastră. Și, cine știe, poate vă inspiră în propriile afaceri.

Adrian Țone: „În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. A fost momentul în care am investit în utilaje performante. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.”

Reporter: De unde vine numele societății, Bangkok 84 Impex, are vreo legătură cu Thailanda?

Adrian Țone: Sunt asociat împreună cu fratele meu – Dorel Țone – la această firmă din 1994, de când am început să facem afaceri. Fratele meu a fost fotbalist de performanță, iar în anul 1984 a avut cea mai mare realizare. A fost cu naționala de tineret a României în capitala Thailandei la un turneu de pregătire, unde a ajuns până în finală. Aceasta a rămas cea mai frumoasă amintire ca sportiv și de aceea se numește Bangkok 84. Totul a început cu deschiderea unei rețele de patru magazine alimentare în București, unde am avut în jur de 70 - 80 de angajați. În anul 2001, ni s-a oferit o oportunitate de a lucra un teren agricol. Astăzi eu am 50 de ani, fratele meu are 56 și lucrăm terenuri în județele Ilfov și Giurgiu, la sfârșitul anului 2019, având aproximativ 3.000 de hectare.

Reporter: Care este structura culturilor?

Adrian Țone: Nu sunt foarte multe schimbări de la an la an, noi suntem producători. Lucrăm cu sămânță autohtonă, cum ar fi sămânță de grâu, porumb și floarea-soarelui. Cultivăm grâu pe circa 1.000 ha, rapiță pe aproximativ 1.000 ha, floarea-soarelui pe 500 ha și porumb pe 500 ha. Sunt ani în care mai cultivăm mazăre sau soia, dar cam acestea sunt principalele culturi. Avem și utilaje pentru loturi semincere, mașini de castrat, instalații de irigat, avem un pivot care ne deservește 1.500 ha și un tambur pe care îl folosim mai rar, din cauza lipsei de personal.

Reporter: Cum ați ajuns de la magazine alimentare la agricultură?

Adrian Țone: Aș numi-o conjunctură. Am cunoscut pe cineva care avea sămânță de floarea-soarelui de vânzare și nu avea putere s-o distribuie. Sămânța avea un preț foarte bun la acea vreme. Deja știam că marile lanțuri de magazine de retail (n.r., hipermarketuri) vor veni în România și micile magazine vor rezista mai greu și am început să ne orientăm spre distribuție de sămânță de floarea-soarelui în paralel cu magazinele alimentare. În România nu veniseră încă marii producători de sămânță. Apoi, într-un timp foarte scurt am reușit s-o livrăm, iar în toamna aceluiași an, când ne-am dus să ne încasăm, banii am constatat că oamenii nu prea au bani lichizi și nu au ce face cu marfa. În momentul acela, ne-am gândit ca în loc să ne luăm banii de la fermierii respectivi, să vindem marfa. Pe atunci, floarea-soarelui nu se dădea la export, nu erau acești mari traderi de acum și ne-am hotărât să ducem floarea-soarelui la fabrica de ulei. Acolo am fost bine primiți, dar ne-au spus că nu putem fi plătiți cu bani, ci în ulei. Ne-am mulțumit să luăm uleiul să-l vindem la distribuitori și s-a creat un lanț. De la sămânța de floarea-soarelui am ajuns să vindem uleiul către angrosiști. Acest proces s-a derulat timp de doi-trei ani, până în anul 2001.

Observând că afacerea merge, am vândut și șrot de floarea-soarelui, chiar și la export. Am văzut că se creează un mediu de afaceri mai mare, am luat în arendă la început 600 de hectare în comuna Vidra, satul Sintești. După care, am continuat și cu magazinele, și cu agricultura, dar trebuie să recunosc că nu am avut rezultate deosebite pentru că rețeaua de magazine ne ocupa foarte mult timp. În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. Atunci, eu am renunțat să mai conduc magazinele, am angajat pe altcineva acolo și am ales agricultura. A fost momentul în care am investit în utilaje performante, aveam deja două combine Case IH cumpărate la mâna a doua. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Adrian Țone: Ne descurcăm foarte greu, dar nu cu disperare, cum se întâmplă în alte părți, pentru că obișnuim să ne fidelizăm angajații. În fermă, încă din anul 2001 lucrează în continuare cam 70% din totalul angajaților. Nu e ușor, dar deja s-a format o echipă, o familie. Pentru a motiva oamenii, mai ales pe cei care vin de la 80 km de București, am pus la dispoziție două mașini de transport persoane. Bineînțeles că pe lângă acest beneficiu am acordat un salariu adecvat și o implicare administrativă totală.

Adrian Țone: „Dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Vrem să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc.”

Tractorul pe șenile Quadtrac 500, vis îndeplinit

Reporter: Cu ce utilaje ați început să exploatați suprafața agricolă?

Adrian Țone: La început, am folosit tractoarele românești U650. Apoi, am cumpărat în 2001 un tractor ZTS și o combină Case International 1680, care la momentul respectiv avea zece ani vechime. În 2008, când am crescut de la 600 la 1.200 ha, am luat alte terenuri care nu erau lucrate, erau pârloage, ne-am făcut noi cunoștințe și alte contracte de arendă. Tot în 2008, am ajuns în Belgia și am cumpărat un tractor Case IH 7250, pe care îl am și acum. La vremea respectivă, avea 4.900 de ore de funcționare, iar acum are 18.000 și merge foarte, foarte bine. Pot să spun că este tractorul care ne-a crescut, care ne-a dezvoltat.

Reporter: Tractorul Case IH l-ați luat în anul 2008, înainte ca Titan Machinery să intre pe piața din România.

Adrian Țone: Da, exact. Efectuam mentenanța și achiziționam piese de la Slobozia, piesele veneau foarte greu. Erau momente când pentru utilaje, fiind foarte vechi, mă duceam și de două ori pe zi la Slobozia după piese, cel puțin pentru combinele vechi. Așteptam foarte mult să vină piesele, deoarece afacerea cu utilaje agricole nu era dezvoltată ca acum. Apoi a apărut pe piața noastră de utilaje Titan Machinery România. Datorită primei colaborări a Titan Machinery cu Agricover, o firmă căreia o să-i mulțumim toată viața, a început parteneriatul cu utilaje noi între firma noastră și Titan Machinery și a fost momentul în care ni s-au deschis alte oportunități. După ce am luat o combină în 2011, imediat am mai luat un tractor de 140 CP și două tractorașe mici de 95 CP și 105 CP pentru lucrări ușoare. În 2012, am început să luăm tractoarele pe care atunci le consideram mari. Astăzi avem patru combine mari și două combine vechi Case International pe care nu le-am vândut și nici nu intenționăm, pentru că sunt un izvor nesecat de piese de schimb. De asemenea, avem zece tractoare Case IH, dintre care două sunt luate la mâna a doua în primii ani (2008-2009), este vorba de Case IH 7250 PRO, căruia pot să-i spun Regele, pentru că așa a rămas pentru totdeauna, și MX285, care și-a făcut și el treaba.

Reporter: De ce „Regele”?

Adrian Țone: Îi spun Regele pentru că este tractorul care m-a propulsat. Este tractorul pe care l-am exploatat zi și noapte, fie în campania de semănat, fie în campania de pregătit terenul. A fost tractorul care a tras, nu s-a stricat. Dovada e că l-am cumpărat acum doisprezece ani și încă funcționează impecabil. Are o vechime totală de douăzeci și unu de ani. Mențiunea este că i-am schimbat o singură dată motorul, pe care l-am comandat de la Titan Machinery România și pe care mi l-au livrat în 36 de ore. A fost vorba de un motor reman (n.r., remanufacturat în uzinele CNH). Marți, la ora patru după-amiaza, i-am sunat că mi s-a stricat motorul la tractor. Atunci l-au încărcat de la fabrică și joi dimineața la ora opt l-am găsit pe șofer în curte, mă aștepta cu motorul sigilat, iar la prânz tractorul cu motorul nou era deja pe câmp.

Reporter: Sunteți unul dintre primii clienți mari ai companiei Titan Machinery.

Adrian Țone: Colaborarea cu Titan Machinery România a început în anul 2011, făcând cunoștință la Târgul RomAgroTec de la Șindrilița. În 2012, am fost la sediul companiei pentru a comanda piese la combină. La acea dată, aveam niște cărți vechi ale combinelor și pentru a face necesarul de piese pentru combine îmi lua vreo 48 de ore, timp în care stăteam cu băieții și ne chinuiam. La început, am privit cu scepticism distribuția pieselor de schimb. După zece zile de la plasarea comenzii, am confirmat că mi-au venit toate piesele. Am început cu piese de schimb și am continuat cu utilaje, servicii de mentenanță și servicii pentru agricultura de precizie. Pot să spun că m-am dezvoltat odată cu Titan Machinery România. Astăzi am ajuns să am în curte 17 utilaje Case IH și utilaje tractate achiziționate de la Titan Machinery.

Reporter: Cum a reușit această tehnică să vă atragă atenția și să deveniți un fan?

Adrian Țone: La început, când am venit la sediul Titan Machinery să comandăm piese, am văzut un tractor foarte mare, cu șenile, cu drapelul SUA vopsit pe el (Quadtrac). Am rămas șocat și am făcut o poză cu el, pentru că așa ceva nu văzusem nici în filme. Atunci am făcut o postare pe facebook care se găsește și acum în care am scris că acesta este visul meu. După cinci ani, visul a devenit realitate, beneficiind de tractorul Case IH Quadtrac 500 (n.r., achiziție în anul 2017). Am început să achiziționez tractoare Case IH, interesându-mă și convingându-mă că acestea sunt făcute pentru terenurile grele, foarte bogate în nutrienți. Terenurile noastre sunt exact cum sunt terenurile din marea parte a SUA, a Rusiei, a Ucrainei, din Argentina și Brazilia, unde numai tractoarele mari și grele pot lucra optimizat. Tractoarele americane, față de tractoarele europene, au marele avantaj că sunt grele, au șasiul mare, se mulează bine pe sol și noi avem nevoie de mare putere. Nu poți compara un teren din Ialomița, de exemplu, cu un teren din Germania, unde ai nevoie de un tractor mai puțin puternic. 

Reporter: De ce ați ales combinele Axial-Flow?

Adrian Țone: În 2001, când a trebuit să recoltăm floarea-soarelui de pe cele 600 ha și discutând cu profesioniștii din acea perioadă, am tras concluzia că trebuie să luăm o combină care nu sparge boabele, pentru că dacă luam o combină românească cu căișori, prin batere boabele se puteau sparge sau fisura. Singura combină cu flux axial la vremea respectivă era Case IH. Am plătit 30.000 de dolari pe acea combină la mâna a doua. Când am început să lucrăm cu ea, am adus și alte combine să ne ajute la recoltare, având posibilitatea să le comparăm, rezultatele fiind net favorabile rotorului cu flux axial. 

Reporter: Din punctul de vedere al service-ului, cum este colaborarea?

Adrian Țone: Am avut o relație foarte bună, pentru că eram puțini clienți Titan Machinery, la început. În definitiv, am fost mulțumiți și suntem în continuare. Evident că este loc și de mai bine, dar fiabilitatea utilajelor Case IH, pentru cei care știu să le folosească, este enormă. Eu nu am avut nevoie foarte mult de atelierul de reparații, pentru că nu am avut probleme cu utilajele. Am stat și am studiat, am discutat cu specialiștii în tehnologia Case IH și am înțeles cum stau lucrurile adoptând inclusiv sistemul de lucru din Statele Unite și sistemul No - Tillage. Astfel, înțelegând sistemele agriculturii de precizie integrate pe tractoare, am redus foarte mult defecțiunile. Însă, în momentul când au apărut defecțiuni, am apelat la specialiștii service-ului, aceștia răspunzând cu promptitudine.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery locali?

Adrian Țone: Pentru fiecare am o poveste. Dacă vorbim de Adrian (n.r., Adrian Dinu – manager de zonă Titan Machinery), a lucrat cu brandul Case IH înainte să vină Titan Machinery în România. E un băiat muncitor, este foarte implicat în ceea ce face, iar de-a lungul celor 14 ani de când lucrează în comerțul cu utilaje s-a remarcat în piață prin profesionalism și corectitudine. Apoi, Octavian (n.r., Octavian Matei – manager GPS Titan Machinery) pentru mine este doctorul în materie de automatizare, de gardă în permanență. Îmi răspunde la orice oră și remediem problemele apărute, de multe ori fără ca el sa fie în tractor, pe câmp.

Adrian Țone: „Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!”

Orice trecere în plus pe teren duce la compactarea solului și micșorarea producției

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Adrian Țone: În perspectivă, dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Altfel spus, urmărim să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc. Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Îmi pare rău că nu toate combinele și tractoarele sunt pe șenile. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!

Reporter: Ce recomandări aveți pentru colegii dumneavoastră care doresc să-și dezvolte ferma și producțiile?

Adrian Țone: În opinia mea, ar trebui să aibă grijă cu ce utilaje lucrează, să nu mai lucreze agresiv pământul, să încerce să lucreze numai și numai pe verticală, să încerce pe cât posibil să renunțe la plug, să folosească tractoare cu putere mare, chiar dacă costul de achiziționare și de întreținere este mai mare, dar din mare poți să faci mic, nu și invers. Apoi, să încerce să facă cât mai puține treceri pe suprafața de teren, să discute cu vânzătorul de utilaje, cu inginerii agronomi, pentru că orice trecere în plus pe teren contribuie la compactarea solului și, în definitiv, la micșorarea producției pe acele zone.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vasile Busuioc, din localitatea Comloșu Mare, județul Timiș, lucrează 2.500 de hectare. Am ajuns în ferma lui în vara lui 2019 și l-am găsit plin de speranță, chiar după un an agricol greu, în care rapița a răsărit doar pe 60 ha din cele 300 ha programate inițial, iar la orz producția a fost cu aproape 1.500 kg/ha mai mică decât în anii precedenți.

De meserie, inginer mecanic agricol, Vasile Busuioc a terminat facultatea în 1971. În județul Timiș este din ’75 și a fost director de SMA, iar după ’90, a administrat o asociație agricolă și două societăți cu răspundere limitată.

Astăzi, are o societate în zona Comloșu Mare, în hotar cu Jimbolia şi graniţă cu Serbia. „Cultivăm cereale în marea majoritate a suprafeţelor, porumb, grâu, orz şi plante tehnice, floarea-soarelui şi rapiţă. Ca în toată ţara, probleme am avut cu rapiţa, că n-a răsărit, ne-a rămas o suprafaţă foarte mică de vreo 60 de hectare”, ne-a spus fermierul.

Inițial, programase vreo 300 ha de rapiță, dar a rămas la doar 60 ha, unde a plouat după ce a semănat-o și a răsărit. Producţia a fost de circa trei tone la hectar, ceea ce a însemnat acoperirea costurilor, cât și ceva în plus.

Mai puțin orz și grâu, secetă mare

Nici de orz nu e foarte mulțumit, pentru că anul acesta a recoltat undeva între 6.000-6.500 kg/ha, o producţie slabă, comparativ cu anii trecuți, când avea cu până la 1.500 kg mai mult. Dar orzul a răsărit în februarie și de aici problemele.

Aceeași problemă a avut-o și la grâu. Nu a plouat când plantele au răsărit, singura apă fiind cea de la zăpada de vreo 30 cm, după care, aproape 50 de zile, ploaia a fost extrem de puțină. „Venea o ploaie de 2-3 litri, până ajungea pe pământ, dispărea. Dar din vară avem ploi prea multe. Vin și furtuni, cu ploi în zonă între 15 și 40 de litri. A fost și un pic de gheaţă, n-a făcut mare stricăciune, dar în alte zone din judeţ am auzit că sunt pagube”, povestește Vasile Busuioc.

Agricultura cere investiții constante

Să faci agricultură e greu. Și greu a fost și pentru Vasile Busuioc, când după 1989 lucrurile au luat o turnură aparte. După 1990, a pus bazele asociației şi a închiriat de la Agromec utilajele, până când a putut să-și cumpere unele noi. „A fost după anul 2000, când a venit Guvernul Năstase şi s-au dat subvenţiile alea de 50% pentru utilaje. Dacă înainte, pe vremea Convenției Democratice, am reușit să iau o grapă, atunci, în guvernarea lui Năstase, am luat, la 2.500 de hectare cât lucrăm, 16 tractoare noi, venite din Brașov, dintr-odată. Acum din alea 16 au mai rămas două, de amintire. Am investit mult și cu ajutorul programelor SAPARD și PNDR, mai mult de un milion și jumătate de euro. Am luat combine, tractoare, mașini agricole”, ne-a detaliat fermierul, care susține că nu poți compara semănătorile, combinele şi tractoarele de atunci cu ce există acum. „Anual, prin forţe proprii, ne dotăm. Deci schimbăm şi tractoarele care-s mai vechi. Avem în fermă tractoare Fendt și combine Claas”, a completat Vasile Busuioc.

Doar subvenția îi interesează pe unii

Un timp, fermierul din Comloșu Mare a crescut și tăurași, dar n-a mers afacerea, astfel că se axează pe cultură mare. „Atunci veneau tot felul de samsari italieni să cumpere, nu-ți dădeau preț, trebuia să dai animalele”.

Un mare of al lui Vasile Busuioc e problema terenurilor nelucrate sau înstrăinate. „Eu am fost și primar în comună, și atunci s-a cumpărat de către străini mult teren. Dar nu am lăsat niciun străin să ia niciun metru pătrat de pământ pe raza comunei. Cred că e singura comună unde nu s-a vândut pământul la străini. Sunt zone în Timiș unde numai străinii au terenuri agricole”.

Din păcate, în jurul Timișoarei, e mult pământ nelucrat încă. „Mulți au achiziționat terenuri pentru care primesc subvenția și nu-i interesează restul”, afirmă Vasile Busuioc.

Speranța rămâne modificarea legii vânzării terenurilor, în parlament, având în vedere că vecinii unguri și bulgari nu și-au înstrăinat nicio bucată de pământ.

Pe mâinile cui lăsăm agricultura?

Am ajuns cu discuția la un punct dureros pentru orice fermier, viitorul afacerii și forța de muncă. Pentru utilaje performante, ai nevoie de oameni calificați. Fermierul nostru din județul Timiș spune că deocamdată nu are probleme, din acest punct de vedere. Viitorul însă nu pare la fel de senin. „Pentru ce am eu acum, băieţii ştiu, au învăţat – nu multă şcoală, dar au prins repede. Bineînţeles că avem contract de asistență tehnică cu firmele care reprezintă mărcile Fendt și Claas, sunt prompți dacă avem probleme mai mari. Din păcate, mă uit și, vă zic, nu vine nimic din urmă. Chiar mecanizatorii mei au copii şi-i dau în altă parte, au plecat pe afară şi nu mai vine nimeni. În 10-15 ani, când acești oameni ajung la vârsta pensionării, o să avem probleme de personal”, este de părere fermierul.

El însă și-a păstrat cei doi copii aproape. Au terminat amândoi Agronomia, fiecare are câte o fermă de vreo o mie de hectare, dar lucrează împreună. „Prin urmare, 40 de ani de acum, în privința conducerii, administrării afacerilor nu-mi fac probleme. Însă se pune problema cui lasă ei, că nici copiii lor, nepoții mei, nu vor să audă de agricultură”, ne-a mărturisit Vasile Busuioc.

Bucuria de a lăsa ceva urmașilor, de a construi pentru ei este cea care îl face pe agricultor să meargă mai departe. Iar dragostea de agricultură a copiilor săi s-a înfiripat când aceștia au văzut că din munca pământului se câștigă astfel încât să trăiască liniștiți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019