pamant - REVISTA FERMIERULUI

„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”

Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel  care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19,  mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.

„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”

Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?

Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.

Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…

Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.

„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”

Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural

Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?

Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.

Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.

Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.

Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…

Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar  în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Semen-Grup

Publicat în Satul românesc

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția că fărâmițarea terenurilor agricole scade competitivitatea exploatațiilor agricole. O fărâmițare excesivă a terenurilor lucrate de fermieri nu permite aplicarea unei tehnologii pentru mărirea productivității muncii, utilizarea de produse fitosanitare în cantități mai reduse și implicit consumuri mai mici de combustibili pentru reducerea emisiilor de carbon, acestea fiind dorințe și obiective ale Uniunii Europene. De aceea LAPAR crede că un nou sistem de comasare a terenurilor, prin schimburi punctuale între proprietari, ar rezolva una dintre multele probleme ale agriculturii autohtone.

„Punctăm că actuala structură a proprietății agricole în România constituie o piedică în realizarea viitoarelor obiective de mediu și climă ce vor fi impuse prin noua Politică Agricolă Comună a Uniunii Europene, în discuție la această oră. O reală comasare a terenurilor, acolo unde este posibil, generând suprafețe mari de lucru, va permite în mod direct reducerea consumurilor specifice pe hectar, cu creșterea profitabilității pentru fermieri și pentru țară”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile, acesta adăugând că LAPAR are unele propuneri pertinente care ar putea rezolva, măcar în parte, această problemă a fărâmițării terenurilor agricole. „Precizez că demersul LAPAR se vrea începutul unei dezbateri publice naționale, fără ca propunerea să fie gândită a afecta deloc existența și situația fermelor mici și mijlocii din România. Soluțiile propuse permit creșterea profitabilității agriculturii, la toate nivelurile”, a precizat Nicu Vasile.

Conform datelor INS și ale Uniunii Europene, în România este cel mai mare număr de ferme din spațiul comunitar - 3,422 milioane, adică o treime din cele aproximativ zece milioane de ferme din Uniune. Dar, 91,8% dintre ferme au suprafețe mai mici de cinci hectare, situație în care se poate vorbi mai degrabă de gospodării țărănești, de subzistență. Amplasarea fizică a acestor suprafețe, de multe ori intercalate între proprietăți mai mari, duce la fragmentarea suprafețelor de lucru, impunând măsuri restrictive fermierilor care doresc să lucreze suprafețe mai mari, după principii de rentabilitate economică și cu respectarea normelor europene în domeniu. „Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli dorește păstrarea tuturor tipurilor de exploatații agricole, propunând o nouă metodă de comasare a terenurilor agricole, cu respectarea dreptului de proprietate și folosință. Asta înseamnă că fermierul care are o suprafață însemnată într-un loc sau altul, dar există multe proprietăți de mici dimensiuni în zona sa, poate să pună la dispoziție micilor fermieri sau proprietarilor de suprafețe mai mici un teren la limita exploatației sale (în suprafață echivalentă și de aceeași calitate a solului). Prin acest schimb de terenuri nu ar fi afectat dreptul la proprietate, dar ar avea loc comasarea terenurilor, ceea ce ar permite exploatarea agricolă în condiții de maximă eficiență. Existența la această oră a multor mici proprietăți intercalate între suprafețe agricole mari face imposibilă lucrarea pământului fără costuri suplimentare, generate de consumul de combustibil, de îngrășăminte și substanțe fitosanitare. De asemenea, apare și problema imposibilității construirii unui sistem de irigații (mai mult decât necesar în condițiile schimbărilor climatice), pentru că acest lucru ar presupune eventuala intrare a fermierului pe proprietăți care nu îi aparțin”, explică președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Publicat în Știri

Pe 17 iunie este marcată „Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei”, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994, cu scopul de a promova eforturile internaționale de combatere a deșertificării și pentru conștientizarea publică. Marcarea acestei zile este un prilej de a reaminti tuturor că neutralizarea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția asupra acestor fenomene periculoase care afectează grav agricultura autohtonă, țara noastră fiind una dintre cele mai afectate din Uniunea Europeană. „Cele mai lovite de deșertificare sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața acoperită de nisipuri crește cu mai mult de o mie de hectare, după constatările fermierilor și specialiștilor. Iar acest lucru este întărit de cercetările experților Uniunii Europene, care arată că în România situația este critică la granița cu Bulgaria”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Uniunea Europeană nu are la ora actuală o strategie comună pentru combaterea deșertificării, deși fenomenul afectează grav și Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia și Bulgaria. „Cercetări de ultimă oră arată că, în comparație cu datele din 2008, deșertificarea s-a accentuat în aceste țări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile și probleme pentru mediu. Atragem din nou atenția asupra situației dezastruoase din așa-numita zonă cuprinsă între Corabia, Calafat și Craiova, provocată de tăierea perdelelor de pădure, care opreau aridizarea solului. Amintim că acum 50 de ani pădurile reprezentau 12% din suprafața județului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai șapte procente, mai grav fiind că această suprafață este în constantă scădere”, punctează Nicu Vasile.

LAPAR solicită intervenția statului, prin instituțiile sale specializate, alături de acțiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deșertificării în România. Soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puține, dar există, între acestea numărându-se înființarea de perdele de protecție și împăduriri în zonele afectate. „Este nevoie și de susținerea financiară a fermierilor, acestea fiind acțiuni posibile în plan național”, spune președintele Ligii agricultorilor. De asemenea, LAPAR consideră că este nevoie de eforturi susținute din partea României pentru a determina, la nivel european, inițierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deșertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu. „Inițiativa vine în întâmpinarea dorinței Uniunii Europene de a pune în practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul și de combatere a efectelor negative ale activităților umane. LAPAR își arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri și dezbateri, punând la dispoziție inclusiv experiența membrilor săi din zonele afectate de deșertificare. Așa cum amintesc experții Organizației Națiunilor Unite, este nevoie de conștientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile”, a încheiat Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Publicat în Eveniment

Cu îndrăzneala specifică tinereții, frații Țone au ales să întreprindă și să producă în vremuri dificile de nevoi și de consum. Au început cu magazine alimentare și au ajuns astăzi să exploateze câteva mii de hectare lângă București, administrând cu succes una dintre cele mai dinamice ferme din zonă. Deși anii au trecut, fermitatea cu care abordează lucrurile s-a întărit, iar maturitatea administrării afacerii le-a creat o imagine-etalon în rândul fermierilor. Recent, am vizitat ferma fraților Adrian și Dorel Țone, Bangkok 84 Impex SRL, unde am fost primiți de Adrian, care și-a făcut timp să stea la povești cu noi, pentru a-l cunoaște și dumneavoastră. Și, cine știe, poate vă inspiră în propriile afaceri.

Adrian Țone: „În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. A fost momentul în care am investit în utilaje performante. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.”

Reporter: De unde vine numele societății, Bangkok 84 Impex, are vreo legătură cu Thailanda?

Adrian Țone: Sunt asociat împreună cu fratele meu – Dorel Țone – la această firmă din 1994, de când am început să facem afaceri. Fratele meu a fost fotbalist de performanță, iar în anul 1984 a avut cea mai mare realizare. A fost cu naționala de tineret a României în capitala Thailandei la un turneu de pregătire, unde a ajuns până în finală. Aceasta a rămas cea mai frumoasă amintire ca sportiv și de aceea se numește Bangkok 84. Totul a început cu deschiderea unei rețele de patru magazine alimentare în București, unde am avut în jur de 70 - 80 de angajați. În anul 2001, ni s-a oferit o oportunitate de a lucra un teren agricol. Astăzi eu am 50 de ani, fratele meu are 56 și lucrăm terenuri în județele Ilfov și Giurgiu, la sfârșitul anului 2019, având aproximativ 3.000 de hectare.

Reporter: Care este structura culturilor?

Adrian Țone: Nu sunt foarte multe schimbări de la an la an, noi suntem producători. Lucrăm cu sămânță autohtonă, cum ar fi sămânță de grâu, porumb și floarea-soarelui. Cultivăm grâu pe circa 1.000 ha, rapiță pe aproximativ 1.000 ha, floarea-soarelui pe 500 ha și porumb pe 500 ha. Sunt ani în care mai cultivăm mazăre sau soia, dar cam acestea sunt principalele culturi. Avem și utilaje pentru loturi semincere, mașini de castrat, instalații de irigat, avem un pivot care ne deservește 1.500 ha și un tambur pe care îl folosim mai rar, din cauza lipsei de personal.

Reporter: Cum ați ajuns de la magazine alimentare la agricultură?

Adrian Țone: Aș numi-o conjunctură. Am cunoscut pe cineva care avea sămânță de floarea-soarelui de vânzare și nu avea putere s-o distribuie. Sămânța avea un preț foarte bun la acea vreme. Deja știam că marile lanțuri de magazine de retail (n.r., hipermarketuri) vor veni în România și micile magazine vor rezista mai greu și am început să ne orientăm spre distribuție de sămânță de floarea-soarelui în paralel cu magazinele alimentare. În România nu veniseră încă marii producători de sămânță. Apoi, într-un timp foarte scurt am reușit s-o livrăm, iar în toamna aceluiași an, când ne-am dus să ne încasăm, banii am constatat că oamenii nu prea au bani lichizi și nu au ce face cu marfa. În momentul acela, ne-am gândit ca în loc să ne luăm banii de la fermierii respectivi, să vindem marfa. Pe atunci, floarea-soarelui nu se dădea la export, nu erau acești mari traderi de acum și ne-am hotărât să ducem floarea-soarelui la fabrica de ulei. Acolo am fost bine primiți, dar ne-au spus că nu putem fi plătiți cu bani, ci în ulei. Ne-am mulțumit să luăm uleiul să-l vindem la distribuitori și s-a creat un lanț. De la sămânța de floarea-soarelui am ajuns să vindem uleiul către angrosiști. Acest proces s-a derulat timp de doi-trei ani, până în anul 2001.

Observând că afacerea merge, am vândut și șrot de floarea-soarelui, chiar și la export. Am văzut că se creează un mediu de afaceri mai mare, am luat în arendă la început 600 de hectare în comuna Vidra, satul Sintești. După care, am continuat și cu magazinele, și cu agricultura, dar trebuie să recunosc că nu am avut rezultate deosebite pentru că rețeaua de magazine ne ocupa foarte mult timp. În 2008, am hotărât că agricultura este afacerea care ne va deschide mai multe oportunități și ne va crea mai multă valoare adăugată. Atunci, eu am renunțat să mai conduc magazinele, am angajat pe altcineva acolo și am ales agricultura. A fost momentul în care am investit în utilaje performante, aveam deja două combine Case IH cumpărate la mâna a doua. De atunci, am început să stau zi de zi pe câmp.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Adrian Țone: Ne descurcăm foarte greu, dar nu cu disperare, cum se întâmplă în alte părți, pentru că obișnuim să ne fidelizăm angajații. În fermă, încă din anul 2001 lucrează în continuare cam 70% din totalul angajaților. Nu e ușor, dar deja s-a format o echipă, o familie. Pentru a motiva oamenii, mai ales pe cei care vin de la 80 km de București, am pus la dispoziție două mașini de transport persoane. Bineînțeles că pe lângă acest beneficiu am acordat un salariu adecvat și o implicare administrativă totală.

Adrian Țone: „Dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Vrem să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc.”

Tractorul pe șenile Quadtrac 500, vis îndeplinit

Reporter: Cu ce utilaje ați început să exploatați suprafața agricolă?

Adrian Țone: La început, am folosit tractoarele românești U650. Apoi, am cumpărat în 2001 un tractor ZTS și o combină Case International 1680, care la momentul respectiv avea zece ani vechime. În 2008, când am crescut de la 600 la 1.200 ha, am luat alte terenuri care nu erau lucrate, erau pârloage, ne-am făcut noi cunoștințe și alte contracte de arendă. Tot în 2008, am ajuns în Belgia și am cumpărat un tractor Case IH 7250, pe care îl am și acum. La vremea respectivă, avea 4.900 de ore de funcționare, iar acum are 18.000 și merge foarte, foarte bine. Pot să spun că este tractorul care ne-a crescut, care ne-a dezvoltat.

Reporter: Tractorul Case IH l-ați luat în anul 2008, înainte ca Titan Machinery să intre pe piața din România.

Adrian Țone: Da, exact. Efectuam mentenanța și achiziționam piese de la Slobozia, piesele veneau foarte greu. Erau momente când pentru utilaje, fiind foarte vechi, mă duceam și de două ori pe zi la Slobozia după piese, cel puțin pentru combinele vechi. Așteptam foarte mult să vină piesele, deoarece afacerea cu utilaje agricole nu era dezvoltată ca acum. Apoi a apărut pe piața noastră de utilaje Titan Machinery România. Datorită primei colaborări a Titan Machinery cu Agricover, o firmă căreia o să-i mulțumim toată viața, a început parteneriatul cu utilaje noi între firma noastră și Titan Machinery și a fost momentul în care ni s-au deschis alte oportunități. După ce am luat o combină în 2011, imediat am mai luat un tractor de 140 CP și două tractorașe mici de 95 CP și 105 CP pentru lucrări ușoare. În 2012, am început să luăm tractoarele pe care atunci le consideram mari. Astăzi avem patru combine mari și două combine vechi Case International pe care nu le-am vândut și nici nu intenționăm, pentru că sunt un izvor nesecat de piese de schimb. De asemenea, avem zece tractoare Case IH, dintre care două sunt luate la mâna a doua în primii ani (2008-2009), este vorba de Case IH 7250 PRO, căruia pot să-i spun Regele, pentru că așa a rămas pentru totdeauna, și MX285, care și-a făcut și el treaba.

Reporter: De ce „Regele”?

Adrian Țone: Îi spun Regele pentru că este tractorul care m-a propulsat. Este tractorul pe care l-am exploatat zi și noapte, fie în campania de semănat, fie în campania de pregătit terenul. A fost tractorul care a tras, nu s-a stricat. Dovada e că l-am cumpărat acum doisprezece ani și încă funcționează impecabil. Are o vechime totală de douăzeci și unu de ani. Mențiunea este că i-am schimbat o singură dată motorul, pe care l-am comandat de la Titan Machinery România și pe care mi l-au livrat în 36 de ore. A fost vorba de un motor reman (n.r., remanufacturat în uzinele CNH). Marți, la ora patru după-amiaza, i-am sunat că mi s-a stricat motorul la tractor. Atunci l-au încărcat de la fabrică și joi dimineața la ora opt l-am găsit pe șofer în curte, mă aștepta cu motorul sigilat, iar la prânz tractorul cu motorul nou era deja pe câmp.

Reporter: Sunteți unul dintre primii clienți mari ai companiei Titan Machinery.

Adrian Țone: Colaborarea cu Titan Machinery România a început în anul 2011, făcând cunoștință la Târgul RomAgroTec de la Șindrilița. În 2012, am fost la sediul companiei pentru a comanda piese la combină. La acea dată, aveam niște cărți vechi ale combinelor și pentru a face necesarul de piese pentru combine îmi lua vreo 48 de ore, timp în care stăteam cu băieții și ne chinuiam. La început, am privit cu scepticism distribuția pieselor de schimb. După zece zile de la plasarea comenzii, am confirmat că mi-au venit toate piesele. Am început cu piese de schimb și am continuat cu utilaje, servicii de mentenanță și servicii pentru agricultura de precizie. Pot să spun că m-am dezvoltat odată cu Titan Machinery România. Astăzi am ajuns să am în curte 17 utilaje Case IH și utilaje tractate achiziționate de la Titan Machinery.

Reporter: Cum a reușit această tehnică să vă atragă atenția și să deveniți un fan?

Adrian Țone: La început, când am venit la sediul Titan Machinery să comandăm piese, am văzut un tractor foarte mare, cu șenile, cu drapelul SUA vopsit pe el (Quadtrac). Am rămas șocat și am făcut o poză cu el, pentru că așa ceva nu văzusem nici în filme. Atunci am făcut o postare pe facebook care se găsește și acum în care am scris că acesta este visul meu. După cinci ani, visul a devenit realitate, beneficiind de tractorul Case IH Quadtrac 500 (n.r., achiziție în anul 2017). Am început să achiziționez tractoare Case IH, interesându-mă și convingându-mă că acestea sunt făcute pentru terenurile grele, foarte bogate în nutrienți. Terenurile noastre sunt exact cum sunt terenurile din marea parte a SUA, a Rusiei, a Ucrainei, din Argentina și Brazilia, unde numai tractoarele mari și grele pot lucra optimizat. Tractoarele americane, față de tractoarele europene, au marele avantaj că sunt grele, au șasiul mare, se mulează bine pe sol și noi avem nevoie de mare putere. Nu poți compara un teren din Ialomița, de exemplu, cu un teren din Germania, unde ai nevoie de un tractor mai puțin puternic. 

Reporter: De ce ați ales combinele Axial-Flow?

Adrian Țone: În 2001, când a trebuit să recoltăm floarea-soarelui de pe cele 600 ha și discutând cu profesioniștii din acea perioadă, am tras concluzia că trebuie să luăm o combină care nu sparge boabele, pentru că dacă luam o combină românească cu căișori, prin batere boabele se puteau sparge sau fisura. Singura combină cu flux axial la vremea respectivă era Case IH. Am plătit 30.000 de dolari pe acea combină la mâna a doua. Când am început să lucrăm cu ea, am adus și alte combine să ne ajute la recoltare, având posibilitatea să le comparăm, rezultatele fiind net favorabile rotorului cu flux axial. 

Reporter: Din punctul de vedere al service-ului, cum este colaborarea?

Adrian Țone: Am avut o relație foarte bună, pentru că eram puțini clienți Titan Machinery, la început. În definitiv, am fost mulțumiți și suntem în continuare. Evident că este loc și de mai bine, dar fiabilitatea utilajelor Case IH, pentru cei care știu să le folosească, este enormă. Eu nu am avut nevoie foarte mult de atelierul de reparații, pentru că nu am avut probleme cu utilajele. Am stat și am studiat, am discutat cu specialiștii în tehnologia Case IH și am înțeles cum stau lucrurile adoptând inclusiv sistemul de lucru din Statele Unite și sistemul No - Tillage. Astfel, înțelegând sistemele agriculturii de precizie integrate pe tractoare, am redus foarte mult defecțiunile. Însă, în momentul când au apărut defecțiuni, am apelat la specialiștii service-ului, aceștia răspunzând cu promptitudine.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery locali?

Adrian Țone: Pentru fiecare am o poveste. Dacă vorbim de Adrian (n.r., Adrian Dinu – manager de zonă Titan Machinery), a lucrat cu brandul Case IH înainte să vină Titan Machinery în România. E un băiat muncitor, este foarte implicat în ceea ce face, iar de-a lungul celor 14 ani de când lucrează în comerțul cu utilaje s-a remarcat în piață prin profesionalism și corectitudine. Apoi, Octavian (n.r., Octavian Matei – manager GPS Titan Machinery) pentru mine este doctorul în materie de automatizare, de gardă în permanență. Îmi răspunde la orice oră și remediem problemele apărute, de multe ori fără ca el sa fie în tractor, pe câmp.

Adrian Țone: „Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!”

Orice trecere în plus pe teren duce la compactarea solului și micșorarea producției

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Adrian Țone: În perspectivă, dorim să ne dezvoltăm mai mult pe verticală și mai puțin pe orizontală, unde deja avem o suprafață mare. Altfel spus, urmărim să creștem producția pe suprafață, să construim instalații de irigat, silozuri de stocat produse etc. Ne dorim să mai achiziționăm un tractor șenilat, pentru că acesta este viitorul. Îmi pare rău că nu toate combinele și tractoarele sunt pe șenile. Dacă aș putea să-mi pun șenile și la mașina mea, ar fi senzațional!

Reporter: Ce recomandări aveți pentru colegii dumneavoastră care doresc să-și dezvolte ferma și producțiile?

Adrian Țone: În opinia mea, ar trebui să aibă grijă cu ce utilaje lucrează, să nu mai lucreze agresiv pământul, să încerce să lucreze numai și numai pe verticală, să încerce pe cât posibil să renunțe la plug, să folosească tractoare cu putere mare, chiar dacă costul de achiziționare și de întreținere este mai mare, dar din mare poți să faci mic, nu și invers. Apoi, să încerce să facă cât mai puține treceri pe suprafața de teren, să discute cu vânzătorul de utilaje, cu inginerii agronomi, pentru că orice trecere în plus pe teren contribuie la compactarea solului și, în definitiv, la micșorarea producției pe acele zone.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Vasile Busuioc, din localitatea Comloșu Mare, județul Timiș, lucrează 2.500 de hectare. Am ajuns în ferma lui în vara lui 2019 și l-am găsit plin de speranță, chiar după un an agricol greu, în care rapița a răsărit doar pe 60 ha din cele 300 ha programate inițial, iar la orz producția a fost cu aproape 1.500 kg/ha mai mică decât în anii precedenți.

De meserie, inginer mecanic agricol, Vasile Busuioc a terminat facultatea în 1971. În județul Timiș este din ’75 și a fost director de SMA, iar după ’90, a administrat o asociație agricolă și două societăți cu răspundere limitată.

Astăzi, are o societate în zona Comloșu Mare, în hotar cu Jimbolia şi graniţă cu Serbia. „Cultivăm cereale în marea majoritate a suprafeţelor, porumb, grâu, orz şi plante tehnice, floarea-soarelui şi rapiţă. Ca în toată ţara, probleme am avut cu rapiţa, că n-a răsărit, ne-a rămas o suprafaţă foarte mică de vreo 60 de hectare”, ne-a spus fermierul.

Inițial, programase vreo 300 ha de rapiță, dar a rămas la doar 60 ha, unde a plouat după ce a semănat-o și a răsărit. Producţia a fost de circa trei tone la hectar, ceea ce a însemnat acoperirea costurilor, cât și ceva în plus.

Mai puțin orz și grâu, secetă mare

Nici de orz nu e foarte mulțumit, pentru că anul acesta a recoltat undeva între 6.000-6.500 kg/ha, o producţie slabă, comparativ cu anii trecuți, când avea cu până la 1.500 kg mai mult. Dar orzul a răsărit în februarie și de aici problemele.

Aceeași problemă a avut-o și la grâu. Nu a plouat când plantele au răsărit, singura apă fiind cea de la zăpada de vreo 30 cm, după care, aproape 50 de zile, ploaia a fost extrem de puțină. „Venea o ploaie de 2-3 litri, până ajungea pe pământ, dispărea. Dar din vară avem ploi prea multe. Vin și furtuni, cu ploi în zonă între 15 și 40 de litri. A fost și un pic de gheaţă, n-a făcut mare stricăciune, dar în alte zone din judeţ am auzit că sunt pagube”, povestește Vasile Busuioc.

Agricultura cere investiții constante

Să faci agricultură e greu. Și greu a fost și pentru Vasile Busuioc, când după 1989 lucrurile au luat o turnură aparte. După 1990, a pus bazele asociației şi a închiriat de la Agromec utilajele, până când a putut să-și cumpere unele noi. „A fost după anul 2000, când a venit Guvernul Năstase şi s-au dat subvenţiile alea de 50% pentru utilaje. Dacă înainte, pe vremea Convenției Democratice, am reușit să iau o grapă, atunci, în guvernarea lui Năstase, am luat, la 2.500 de hectare cât lucrăm, 16 tractoare noi, venite din Brașov, dintr-odată. Acum din alea 16 au mai rămas două, de amintire. Am investit mult și cu ajutorul programelor SAPARD și PNDR, mai mult de un milion și jumătate de euro. Am luat combine, tractoare, mașini agricole”, ne-a detaliat fermierul, care susține că nu poți compara semănătorile, combinele şi tractoarele de atunci cu ce există acum. „Anual, prin forţe proprii, ne dotăm. Deci schimbăm şi tractoarele care-s mai vechi. Avem în fermă tractoare Fendt și combine Claas”, a completat Vasile Busuioc.

Doar subvenția îi interesează pe unii

Un timp, fermierul din Comloșu Mare a crescut și tăurași, dar n-a mers afacerea, astfel că se axează pe cultură mare. „Atunci veneau tot felul de samsari italieni să cumpere, nu-ți dădeau preț, trebuia să dai animalele”.

Un mare of al lui Vasile Busuioc e problema terenurilor nelucrate sau înstrăinate. „Eu am fost și primar în comună, și atunci s-a cumpărat de către străini mult teren. Dar nu am lăsat niciun străin să ia niciun metru pătrat de pământ pe raza comunei. Cred că e singura comună unde nu s-a vândut pământul la străini. Sunt zone în Timiș unde numai străinii au terenuri agricole”.

Din păcate, în jurul Timișoarei, e mult pământ nelucrat încă. „Mulți au achiziționat terenuri pentru care primesc subvenția și nu-i interesează restul”, afirmă Vasile Busuioc.

Speranța rămâne modificarea legii vânzării terenurilor, în parlament, având în vedere că vecinii unguri și bulgari nu și-au înstrăinat nicio bucată de pământ.

Pe mâinile cui lăsăm agricultura?

Am ajuns cu discuția la un punct dureros pentru orice fermier, viitorul afacerii și forța de muncă. Pentru utilaje performante, ai nevoie de oameni calificați. Fermierul nostru din județul Timiș spune că deocamdată nu are probleme, din acest punct de vedere. Viitorul însă nu pare la fel de senin. „Pentru ce am eu acum, băieţii ştiu, au învăţat – nu multă şcoală, dar au prins repede. Bineînţeles că avem contract de asistență tehnică cu firmele care reprezintă mărcile Fendt și Claas, sunt prompți dacă avem probleme mai mari. Din păcate, mă uit și, vă zic, nu vine nimic din urmă. Chiar mecanizatorii mei au copii şi-i dau în altă parte, au plecat pe afară şi nu mai vine nimeni. În 10-15 ani, când acești oameni ajung la vârsta pensionării, o să avem probleme de personal”, este de părere fermierul.

El însă și-a păstrat cei doi copii aproape. Au terminat amândoi Agronomia, fiecare are câte o fermă de vreo o mie de hectare, dar lucrează împreună. „Prin urmare, 40 de ani de acum, în privința conducerii, administrării afacerilor nu-mi fac probleme. Însă se pune problema cui lasă ei, că nici copiii lor, nepoții mei, nu vor să audă de agricultură”, ne-a mărturisit Vasile Busuioc.

Bucuria de a lăsa ceva urmașilor, de a construi pentru ei este cea care îl face pe agricultor să meargă mai departe. Iar dragostea de agricultură a copiilor săi s-a înfiripat când aceștia au văzut că din munca pământului se câștigă astfel încât să trăiască liniștiți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Publicat în Din fermă-n fermă!
Vineri, 19 Octombrie 2018 16:14

Cât sol fertil pierde anual țara noastră

Acolo unde nu există vegetație, pe terenurile în pantă, ca urmare a eroziunii de suprafață, „din deal în vale”, țara noastră pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, a fost semnalul de alarmă tras de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, cu ocazia conferinței cu tema „Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală” de joi, 18 octombrie 2018.

„Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (...), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii”, a mărturisit ministrul de resort.

Totodată, Daea a adăugat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.

„Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze”, a mai explicat oficialul guvernamental.

Potrivit unui raport FAO, citat de Petre Daea, un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţinarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.

„În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO, şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului, în loc să-l menţii, te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficient de activă în momentul acesta”, a mai spus ministrul Daea.

Aproape jumătate din suprafața agricolă a țării, în pericol

Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.

Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi a vântului. Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare şi cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile subţiri, unde roca este mai aproape de suprafaţă, spun specialiștii ICPA.

Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol şi astfel la reducerea fertilităţii solului prin pierderea particulelor fine de sol bogate în nutrienţi.

Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de inundaţii prin intensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor şi a canalelor de drenaj.

Covorul vegetal protejază solul împotriva eroziunii, dar pot avea loc modificări semnificative pe solurile arabile ori pe terenurile intens păşunate, ori pe terenurile recent defrişate.

Independent de pierderile de sol, culturile agricole în primele faze de vegetaţie pot fi afectate prin pierderea solului din jurul rădăcinilor (prin procesul de spălare) sau prin ruperea şi detaşarea lor în atmosferă odată cu particulele de praf, din cauza eroziunii eoliene. În astfel de condiţii, culturile agricole trebuie reînsămânţate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare şi risc crescut de pierdere sau reducere severă a recoltei următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea suprafeţei solului. De asemenea, curăţirea canalelor şi a drenurilor de sedimente devine costisitoare. Apele de suprafaţă pot fi contaminate de către sedimente, nutrienţi, pesticide, care se găsesc în solul erodat.

Lacurile destinate creşterii peştelui pot fi serios degradate prin depozitarea sedimentelor. Cazuri evidente au loc în imediata vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare, dar procese semnificative se pot produce şi în zonele de deal, unde vegetaţia este afectată prin păşunat excesiv, ori chiar în zonele cu lacuri, heleșteie piscicole sau recreative.

Eroziunea poate cauza probleme negative deosebite zonelor învecinate, chiar populaţiilor locale; de exemplu, prin inundaţii, prin depozitarea sedimentelor pe arterele de circulaţie ori pe proprietăţile învecinate.

Fiecare deţinător de teren are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea eroziunii, iar dacă s-a produs deja, atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a înlătura orice sedimente depozitate.

Chiar şi simplele scurgeri de suprafaţă - făgaşele - pot deveni foarte importante. De asemenea, chiar dacă aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol, ele pot deveni dăunătoare, pot polua apa de suprafaţă cu nutrienţi şi pesticide aflate în soluţie sau ataşate particulelor foarte fine. Scurgerile de la crescătoriile de animale pot avea efecte similare.

Publicat în România Agricolă

În urma unei laborioase activități detectivistice, adunând informații din mai multe zone, producătorul agricol teleormănean Marian Popa, deținător al unei ferme care exploatează circa 1.500 ha de teren arabil, a aflat că în spatele multor „investitori” români, dar mai ales străini, se ascund „grei” care provin din fosta Uniune Sovietică.

Comentariul a fost făcut de Popa în contextul unui interviu realizat de publicația noastră cu domnia sa la evenimentul de lansare a hibrizilor de porumb Artesian, dezvoltați de compania Syngenta.

La întrebarea dacă ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va putea să se țină de promisiune și să comunice public, în următoarele două luni, cât teren agricol se află în proprietatea străinilor, Popa a precizat că nu crede că se va ajunge la vreun rezultat.

„Știm cu toții că terenurile sunt cumpărate mascat de străini, sunt luate prin șmecheri români. Eu am reușit să descopăr în jurul meu ce filieră a putut veni să cumpere terenul. Noi zicem că sunt danezi, iar în spatele lor sunt oameni din fosta Uniune Sovietică”, a afirmat fermierul teleormănean.

Reamintim că întrebat fiind câte din cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni de zile să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Pe lângă altele, în cadrul interviului, administratorul SC Polirom Prod SRL din localitatea Scurtu Mare, județul Teleorman, și președintele Terenord Cooperativa Agricolă a mai spus că apa pentru irigat se află la doar 100 de metri de ferma sa, singura problemă fiind aceea că nu are acces la ea deoarece barajul este concesionat piscicultorilor, iar porumbul său „moare de sete”.

Despre producții, traderi, țepe date de unii achizitori neserioși micilor fermieri, randamente și producții valorificate prin cooperativă, în cele de mai jos.

Revista Fermierului: Ce suprafață arabilă utilizați în momentul de față în procesul anual de însămânțări? De asemenea, în prezent, care este structura culturilor din ferma dumneavoastră?

Marian Popa: Lucrez aceeași suprafață ca și anul trecut, și anume aproximativ 1.500 de hectare. N-am avut în intenție să mă extind, însă dacă va fi loc, poate, dar foarte puțin, este suficient pentru o fermă de familie din punctul meu de vedere. Revenind însă, din acest total de circa 1.500 ha, aproape 400 de hectare sunt în proprietate, iar restul de 1.100 ha, în arendă.

În ceea ce privește însămânțările, în toamna lui 2017 am semănat 600 ha cu grâu, 300 de hectare însămânțate cu rapiță, porumb am pus pe 280 ha, iar floarea-soarelui pe circa 220 de hectare. De menționat este faptul că grâul semănat anual este de sămânță. Obțin dublu la valorificare și este suficient pentru mine pe această zonă.

R.F.: Din punctul de vedere al arendei, proprietarii de teren cu care ați semnat contracte sunt mulțumiți în momentul de față? Care este media cantităților sau plăților efectuate către arendatori?

M.P.: Din fericire, aproape toți proprietarii de teren doresc să încaseze arendă sub forma banilor și nu în produse. Arendatorii cu care am semnat contracte sunt în general proveniți de la oraș și nu au ce face cu materia primă obținută de noi în fiecare an agricol. Ca exemplu, noi am acordat la finele campaniei de anul trecut aproximativ 530 de lei pe hectar. Asta înseamnă o cantitate de peste 800 kg de grâu Arenda a crescut în general în România, în ultima perioadă. Asta, ca urmare și a concurenței dintre fermieri. Toți vor să se extindă. De asemenea, în ultimii patru-cinci ani, producțiile au permis obținerea unor cantități mai mari de cereale.

R.F.: Aveți în vedere să vă extindeți?

M.P.: Am o relație foarte bună cu toți arendatorii. Este și o tendință. Unii vor să vândă în continuare suprafețele. Eu sunt pregătit să mențin această exploatație la suprafața la care a ajuns și nu forțăm pe nimeni să vândă. Dacă vor să o facă totuși, avem dreptul de preemțiune.

R.F.: Pe ce baze faceți calculul arendei? Totul se bazează pe calitatea solului sau sunt și alte elemente de luat în calcul? Se face, spre exemplu, o cartare a terenului pe bază de prelevare de mostre?

M.P.: Legea arendării cam așa spune, sunt mulți factori care influențează nivelul arendei (n.r. - art. 14, Legea arendării 16/1994 - suprafața, potențialul de producție, structura parcelară, relieful și gradul de accesibilitate a mecanizării, posibilitățile de acces, distanța față de locurile de depozitare, industrializare sau comercializare, starea clădirilor, amenajările de îmbunătățiri funciare sau alte dotări). În ceea ce ne privește, categoria de fertilitate la noi în zonă este cam a III-a, nu este un pământ prea bun. Sunt alți factori care influențează însă nivelul arendei. În primă instanță, vorbim de concurența între fermieri. Am auzit de niveluri de arendă chiar și de peste două tone de grâu la hectar. Eu îi consider aventurieri pe acești fermieri. Probabil că oamenii aceștia s-au apucat de agricultură acum doi ani de zile și au văzut că se obțin 8-9 tone de grâu la hectar (cum am reușit și eu în acest an). Să spunem că în ani precum 2017 poți da o cantitate mai mare, însă noi vrem să menținem nivelul arendei constant. Este un contract care variază între 5 și 10 ani în care ai prevăzut niște clauze și un nivel de arendă; într-un an faci mai puțin și trebuie să dai tot mult.

R.F.: Știm că aveți în coordonare și o cooperativă agricolă. Despre ce este vorba?

M.P.: Așa este. Sunt președintele Terenord Cooperativa Agricolă, formă asociativă cu peste 40 de membri și suprafețe lucrate variind între 200 și 1.500 ha. Suntem afiliați LAPAR, Terenord fiind prima cooperativă pentru cultură mare înființată în județul Teleorman, acum șapte ani. Suprafața totală lucrată în cooperativă este în prezent de peste 20.000 ha, teren arabil utilizat. Am spus mai bine de 40 de membri pentru că la această formă asociativă aderă constant membri noi, fiind recunoscuți inclusiv pentru susținerea celor care au aplicat pentru proiecte europene.

Ce vreau însă să subliniez este faptul că în ciuda lucrurilor bune dovedite, ceilalți fermieri din județ nu prea au încredere în cooperativă. Încă nu-și dau seama de utilitatea asocierii, însă încet-încet au început să se orienteze către noi și să vadă avantajele înscrierii într-o coooperativă agricolă.

R.F.: Cum procedați cu achiziția necesarului pentru începerea unui nou an agricol?

M.P.: Ne întâlnim la negocierile pentru achiziția inputurilor, spre exemplu. Negociem și când vindem producția. Cooperativa are prerogative atât pentru valorificarea cerealelor produse, cât și pentru achiziția de inputuri la prețuri atractive.

R.F.: Ce cantitate de produse ați valorificat, împreună, în acest an?

M.P.: Toată rapița, floarea-soarelui și porumbul le-am valorificat prin negocieri cu firme specializate. În general, noi vindem produsele către cumpărători serioși. Ca o paranteză, există încă pe piața de achiziții de cereale anumiți achizitori dubioși. De exemplu, timp de doi ani, la noi în zonă a activat o firmă care cumpăra cereale și care provenea din Constanța. Timp de doi ani, această companie a dat dovadă de seriozitate, însă în 2017 i-a păcălit pe toți fermierii mici din județ: a adunat tot grâul și nu l-a mai plătit. Mulți dintre micii fermieri sunt în acest moment în pragul falimentului din această cauză.

Revenind, noi lucrăm cu achizitori serioși, cum este și cazul Bunge. Este o firmă care nu mai are nevoie de recomandări. Se știe că este un jucător serios. Prelucrează marfa aici, la Fetești; vorbim de rapiță și de floarea-soarelui. Apoi, pe piața porumbului un alt jucător important este CHS.

R.F.: Ați vorbit până acum de porumb și de oleaginoase. Grâul, unde îl valorificați?

M.P.: La grâu este o problemă. Aici nu prea putem face front comun toți membrii cooperativei, din mai multe motive. În primul rând, aș spune că nu putem valorifica toată cantitatea de grâu produs în comun deoarece calitățile obținute de membrii Terenord sunt diferite. În acest caz se negociază pe calități, pe indici, pretențiile sunt mai mari la grâu. Apoi, unii vor să vândă, alții nu; vor să mai pună prin magazii. Însă soluții sunt și aici. Mai exact, ne sunăm, ne sprijinim, ne informăm, chiar dacă fiecare vinde individual grâul.

R.F.: Care a fost media prețului la principalele produse agricole comercializate de cooperativa Terenord în 2017?

M.P.: În medie, grâul s-a cumpărat cu prețuri între 0,65 lei și 0,68 lei, în funcție de parametrii de calitate. La floarea-soarelui, la care am făcut contract, am obținut 1,35 lei kilogramul, iar la rapiță, 1,5-1,6 lei kilogramul de materie primă.

R.F.: Dar ca volume?

M.P.: Numai eu am comercializat vreo 2.000 de tone de floarea-soarelui. La nivel de cooperativă însă, am vândut circa 8.000 de tone de floarea-soarelui și la rapiță vreo 4.000 de tone, în condițiile în care suprafața cu rapiță este mai mică la noi.

IMG 20180125 191543Am baraj la 100 de metri de fermă. Aștept să fiu lăsat să irig

Revista Fermierului: Să discutăm puțin și de porumb. Nu vă întrebăm de prețuri și volume comercializate, ci de hibrizii utilizați la dumneavoastră în exploatație.

Marian Popa: Vorbim de firme consacrate în cultura porumbului, cum sunt Pioneer și Monsanto. Ele nu mai au nevoie de prezentare.

R.F.: Pioneer, cel puțin, are o istorie în România, ei sunt „pionerii” în domeniu...

M.P.: Eram eu pionier de când sunt ei în România! Am fost Gostat-ist la viața mea, am lucrat în IAS, iar pe acele vremuri, în comunism, singurul brand care a ajuns în România cu hibrizi a fost firma Pioneer.

Revenind la perioada actuală, sigur, au apărut și firme noi care dezvoltă hibrizi de porumb. Syngenta, spre exemplu, este o firmă care nu a excelat până nu demult la hibrizii de porumb. Anul acesta, la mine în societate, am înființat câmpuri demo de porumb și floarea-soarelui, cu semințe furnizate de principalii competitori de pe piața de sămânță de porumb: Pioneer, Monsanto, KWS și... Syngenta. În toamnă s-a alăturat și această ultimă companie din listă, astfel încât să fac o paletă de produși cultivând și hibrizii lor. Am avut surpriza, cam la toate firmele, să se obțină cam șapte tone de porumb boabe la hectar în nordul județului Teleorman. Am avut surpriza să descopăr la mai toate firmele hibrizi care s-au ridicat la nivelul așteptărilor. (...) Iată cum SY Orpheus de la Syngenta, pe care l-am și achiziționat pentru vreo 50 ha din 300 ha cât însămânțez anual, a făcut o producție similară cu hibrizii Monsanto și Pioneer.

R.F.: Câte boabe de porumb SY Orpheus de la Syngenta ați semănat la hectar în toamna lui 2017?

M.P.: Eu am semănat anul trecut (și am plusat un pic) 70.000 de boabe/ha. Am și nimerit-o că a plouat puțin mai târziu, dar a plouat. A avut apă porumbul și am nimerit-o.

Făcând referire puțin la vremurile apuse, pe atunci se lucra pe economie maximă. Luai bătaie dacă nu semănai 70.000 de boabe în cazul hibrizilor Pioneer. Nu este treaba aceea cu „Rarul umple carul, iar desul umple fesul”. Într-adevăr, nu faci o producție mai mică dacă pui densitate mare. Am pus anul acesta 70.000 de boabe pentru că, și la ei, dezvoltarea materialului semincer după semănat depinde de mai mulți factori (germinație etc.); dacă îți rămân 65.000 de boabe viabile însămânțate este bine.

R.F.: Aveți acces la apa pentru irigații?

M.P.: Problema irigațiilor, am spus nu o dată, este mai importantă decât programul cu oaia sau cel cu porcul de Bazna și Mangalița. Aș fi foarte mulțumit eu, ca fermier de cultură mare, dacă s-ar construi centre de colectare a apei în fiecare județ, modele care să dovedească faptul că se poate. Gravitațional, apa curge la vale, de la munte către Dunăre și nimeni n-o oprește ca să udăm atunci când trebuie; n-aude nimeni.

La mine se vede cu ochiul liber că pot iriga toată ferma. Anul acesta, voi achiziționa un pivot de origine franțuzească, o investiție de circa 100.000 de euro. Fac o investiție pe cont propriu, deși ar trebui să primesc sprijin din partea statului pentru a face performanță. Ulterior, voi chema presa și voi arăta tuturor celor interesați că se poate.

Am apă lângă mine și aștept să fiu lăsat să irig. Barajele construite pe timpuri au fost luate de niște șmecheri pe 50 de ani, le-au populat cu pește (de parcă de asta aveam nevoie), dar nu s-a gândit nimeni că mai trebuie să și irigăm. Să ne dea statul bani, că facem alte baraje. Sunt atâtea locuri în România unde se pot face și de unde udăm fără o nevoie suplimentară de stații și canale sau să aduc 100 km apă de la Dunăre către mine...

R.F.: Sunteți departe de o sursă de apă?

M.P.: Barajul este lângă mine, la 100 de metri de sediul fermei și unde am însămânțat porumb în acest an agricol. Porumbul meu „stă” și „se uită” la apă, „moare de sete” cu apa lângă el.

R.F.: La modul general, din punctul de vedere al producției, la ce să ne așteptăm la finele sezonului 2017-2018?

M.P.: Până în acest moment, eu consider că lucrurile sunt aproximativ similare cu cele din 2017.

În ceea ce ne privește, în zona noastră avem puțin exces de umiditate; băltește apa, sunt lacuri, deja. Nu sunt însă afectat prea tare. Am făcut anumite lucrări în fermă și, până la 1,5 metri adâncime, solul este permeabil.

R.F.: Știm că ați investit ceva bani în lucrări de îmbunătățiri funciare în ferma dumneavoastră. Ar fi bine să primiți fonduri și de la stat? Actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, are ca prioritate declarată și irigațiile.

M.P.: Este marcat de epoca în care a făcut multă agricultură domnul ministru (n.r. - al Agriculturii, Petre Daea), cu vizite, hai cu oaia, hai cu... glume d-astea. Pe atunci, se făcea așa ceva și vrea să ne readucă aminte. Chiar nu trebuie să se urce pe fiecare tractor, ci, din birou, să dispună un program de îmbunătățiri funciare. Mie nu-mi trebuie mai mult de o săptămână să regularizez toată ferma.

R.F.: Ministrul Agriculturii a promis că în două luni ne spune cât teren aparține străinilor. Să-l credem?

M.P.: Nu cred că se va ajunge la vreun rezultat. Știm cu toții că terenurile sunt cumpărate mascat de străini, sunt luate prin șmecheri români. Eu am reușit să descopăr în jurul meu ce filieră a putut veni să cumpere terenul. Noi zicem că sunt danezi, iar în spatele lor sunt oameni din fosta Uniune Sovietică.

R.F.: Cum ați aflat aceste informații?

M.P.: Ajungi la originea lucrurilor, dacă vrei cu adevărat să te informezi.

Spre exemplu, la mine în zonă am aflat că 110 ha suprafețe de teren au fost cumpărate de un ceh, vândute apoi unui danez, iar cehul este cuplat cu un rus. Și acesta nu este un caz singular. Poți găsi teren aflat în scripte în proprietatea unui român, dar în realitate acesta să nu beneficieze de bunurile obținute (n.r. - uzufruct).

Apoi, ce să faci când firmele cu capital majoritar străin sunt înființate în România și prin intermediul lor este cumpărat terenul? Acum, lupta va fi una economică, suntem în război. Pentru a putea câștiga, trebuie să fim sprijiniți. Mie nu mi-e frică de niciun fermier străin. De ce? De atâta timp, știu mai multă meserie decât el și știu secretele zonei...

Există la noi o exploatație de 4.000 ha, daneză, teren cumpărat de la trădători români, undeva în zona Blejești-Cosmești, și am înțeles că au dat faliment și că vor să vândă – Agri Consortium (n.r. - AgriInvest, prin Agri Consortium Videle); de doi ani, au dat pierderi. Dacă acum, când toți fermierii din România spun că este bine, atunci când va fi secetă, ce vor mai face? Acolo sunt 60 de acționari care au adus un manager din Danemarca și care a lucrat cum a știut el, fără arătură și alte asemenea, șmecherii d-alea d-ale lor. Cine știe ce pământ au ei, acolo? Acum, știind asta, statul ar trebui să evalueze proprietatea și să ne propună nouă, românilor, cu credite la dobânzi avantajoase, pe 50 de ani, să recuperăm terenul respectiv, comasat deja. Ne putem asocia 4-5 fermieri și cumpărăm exploatații de acest gen.

R.F.: Este adevărată afirmația potrivit căreia fermierul mare trăiește bine, iar cel care și-a vândut terenul moare de foame?

M.P.: Dat fiind faptul că agricultura nu a fost atractivă în prima parte după 1989, oamenii au vândut pământul. Acum a devenit atractivă. Vine PSD-ul și dă ajutoarele sociale. Sunt unii care încasează câte 300 de lei, nu vor să vină la muncă și se gândesc ce mai pot fura sau sunt mulțumiți cu traiul de subzistență.

Eu, echipei pe care o am, îi asigur un trai decent – suntem 16 cu toții, inclusiv TESA. Fac inclusiv zootehnie hobby, astfel încât să-mi asigur autoconsumul – oi, porci, vaci. Am cantină unde valorific aceste produse și unde, între 12,00 și 13,00, zilnic, avem masă caldă și supliment, după-amiaza. Avem bucătăreasă și se gătește la comandă. Mâncarea se face în circuit intern și este gratuită. Oamenii sunt din sat, le asigurăm transportul la locul de muncă cu microbuze. Dacă eu sunt foarte bogat, iar ceilalți de pe lângă mine sunt foarte săraci, ce câștig din asta? Am tot ceea ce am nevoie. Sunt salarii bune și nu mai pleacă nimeni de la mine.

Publicat în Interviu

Jurnaliști agrarieni din mai multe țări ale Uniunii Europene (UE) au participat în zilele de 26 și 27 iulie 2017 la evenimentul anual mediatic al companiei Case IH, care a avut loc în acest an în Slovacia pe o proprietate administrată de danezii de la FirstFarms A/S, în condițiile în care aceștia dețin cea mai mare suprafață agricolă în proprietate în România.

Case IH contribuie la schimbarea aspectului agriculturii din Europa de Est, care, în ultimii ani, a înregistrat o creștere masivă a eficienței și a productivității în fermele cele mai bine gestionate. O mare parte din aceste îmbunătățiri s-a datorat avansurilor în ceea ce privește calitatea, puterea și eficiența mașinilor utilizate, care au contribuit la transformarea oportunității operațiunilor pe teren, la asigurarea unor condiții optime de creștere pentru culturi și la reducerea costurilor de producție.

FirstFarms A/S este o companie care se află în prim-planul acestei agriculturi „noi”. Cu sediul în Billund, Danemarca, investește în, exploatează și dezvoltă agricultura în Europa de Est, unde exploatează 16.400 ha și are 250 de angajați. În 2016, cifra de afaceri a FirstFarms era de 130,3 milioane DKK și are planuri ambițioase de a deveni una dintre cele mai mari companii de gestionare a fermelor din Europa.

Din cele 16.400 ha, nu mai puțin de 8.000 ha (suprafață aflată în creștere) sunt terenuri arabile din România, deținute de danezi în proporție de mai bine de 60 de procente.

În cadrul conferinței de presă de dinaintea demonstrațiilor din câmp cu tractoarele Quadtrac, Maxxum și Puma, Soren G. Nielsen, administratorul fermei din Slovacia (COO), a recunoscut că planul companiei este de a continua investiția în suprafețe de pământ în România, dar și continuarea dezvoltării fermelor slovace.

El a adăugat că, în momentul în care FirstFarms a achiziționat pământul în România, a reglat și investiția în utilaje. În prezent, Nielsen a precizat că, în țara noastră, compania daneză deține tot echipamentul necesar bunei desfășurări a activității din ambele ferme românești (Deta și Buzău).

„Avem două locații în România. În cea din estul țării (Buzău) am debutat cu activitatea în 2007 prin achiziția de teren și lucrul acestuia, suprafața totală operată în exploatația respectivă fiind de 4.000 de hectare. În Timișoara (Deta), pe de altă parte, am început activitatea cu patru ani în urmă (anul acesta, avem cea de-a patra recoltă). Și acolo avem peste 4.000 de hectare în lucru”, a răspuns Nielsen unei întrebări din partea reprezentantului Revistei Fermierului. „În România, suprafețele de teren sunt atât achiziționate, cât și arendate. În Slovacia, în principal arendăm terenuri agricole și avem în proprietate cam 650 ha. În România deținem cam 60 la sută din teren și 40 de procente este arendat. În Ungaria, pe de altă parte, în fermele noastre nu deținem decât clădirile, terenul de sub clădiri și facilitățile de producție, dar nu avem suprafețe nici în proprietate, nici arendate”.

Mai mult, administratorul fermei din Slovacia a mărturisit că planul companiei daneze este acela de a primi avizele de construcție pentru facilități în domeniul creșterii porcilor în Timișoara și de a aduce acolo purcei din Ungaria la îngrășat.

Și asta, deoarece prețul cerealelor românești este cu 20-30 mai mic decât media, datorită distanțelor mici de transport.

„Motivul este simplu – în ultimii doi ani, dacă ar fi să comparăm nivelurile prețurilor cerealelor din Buzău și Timișoara față de zona Bratislavei, atunci mai mereu acesta este cu 20-30 de euro mai mic, datorită distanțelor mici, față de prețurile mondiale. Cele mai ieftine cereale le avem aici, necesare pentru a le transforma rapid în valoare adăugată, și anume carne”, a precizat Soren G. Nielsen.

Îmbunătățirea eficienței agriculturii slovace

Conceptul pentru FirstFarms a început în 2005, an în care opt investitori și-au unit forțele pentru a achiziționa compania agricolă Agra M. în Slovacia, apoi în iulie 2006 au cumpărat o altă societate agricolă slovacă, Mast Stupava. În luna decembrie a acelui an, Firstfarms A/S, listată la bursa NASDAQ OMX din Copenhaga, atrăgea peste 2.600 de acționari, iar în 2007 s-a extins în Slovacia , prin achiziționarea de Mlyn Záhorie A / S.

FirstFarms operează în prezent în Slovacia, România și Ungaria, unde costurile favorabile, condițiile de producție și de vânzări oferă baza pentru câștigurile operaționale continue ridicate. În plus față de rentabilitatea capitalului acționarilor investit, FirstFarms se așteaptă ca, în timp, să realizeze câștiguri semnificative de capital pentru acționarii săi, sub forma creșterilor valorii terenurilor și a imobilizărilor corporale.

Investiția companiei în Slovacia este una dintre cele mai mari din istoria unei afaceri daneze din Europa de Est. În Slovacia, cele trei exploatații agricole se află la 20-30 km nord de capitala Bratislava, unde compania operează aproximativ 9.300 ha, constând în principal din terenuri fertile de închiriere. O parte din teren este deținută de FirstFarms, în jur de 600 ha, iar restul este arendat.

De asemenea, FirstFarms a constituit un șeptel de 2.500 de bovine de lapte plus un stoc mic, tot laptele produs la FirstFarms fiind vândut la fabricile europene de procesare a materiei prime. Abilitatea FirstFarms de a furniza cantități mari și consistente de produse uniforme de înaltă calitate este atractivă pentru companiile internaționale de produse lactate, plasându-le într-o poziție bună atunci când negociază contracte.

Structura de cultură include 1.948 ha grâu de toamnă, 1.465 ha porumb, 1.278 ha rapiță, 874 ha secară, 505 ha sfeclă de zahăr și 220 ha dovleci. Afacerea din Slovacia produce, de asemenea, o serie de culturi furajere, inclusiv 936 ha de porumb, 400 ha de lucernă și 274 ha de sorg, împreună cu 875 ha de iarbă și 392 ha de usturoi.

Prin investiții orientate spre producție și prin punerea în aplicare cu succes a tehnicilor de gestionare a agriculturii în stil danez, cele trei companii realizează economii de scară importante, eficiență sporită și creșterea producției.

Randamentele culturilor și calitatea au fost îmbunătățite semnificativ, parțial datorită investițiilor considerabile ale companiei în utilaje și mașini agricole avansate. Echipamentele vechi, uzate și utilajul agricol au fost eliminate și investițiile au fost făcute în mod continuu în mașini noi, inclusiv două tractoare Case IH Quadtrac care au ajutat la revoluționarea operațiunilor pe teren.

Soren Nielsen First Farms 011O nouă abordare

COO-ul Soren Nielsen, care s-a alăturat echipei FirstFarms în urmă cu 11 ani, a vorbit despre buna colaborare cu Case IH și a precizat că în fermele companiei daneze din Slovacia funcționează în prezent două tractoare Quadtrac 620 care au înlocuit cele două modele Quadtrac 600 pe care le-a operat anterior. Acestea au fost achiziționate prin AgriCS, distribuitorul Case IH din Republica Cehă, cu care au o bună relație de lucru.

„Designul pe patru piste al lui Quadtrac oferă avantaje semnificative față de un sistem dublu, și am evaluat atât înainte de a decide ce să cumpere. Quadtrac este foarte eficient la transferul puterii la sol, iar faptul că este sub 3 m lățime este un avantaj semnificativ, deoarece înseamnă că nu trebuie să furnizăm o escortă atunci când călătoriți pe șosea.

Tractoarele Quadtrac 620 au redus considerabil timpul și costul creării de culturi. Ele ne permit să facem aproape toate cultivările grele și lucrările de pregătire a solului pe 9.300 ha cu doar două astfel de mașini. Fiecare Quadtrac are doi operatori care lucrează în schimburi de 12 ore pentru a le menține 24/7 în timpul recoltării. Noi folosim o gamă de echipamente cu trecere de la 6 m la 12 m lățime, la viteze de 5-15 km/h, acoperind 5-10 hectare pe oră, în funcție de sarcina și mărimea câmpului”, a mai spus el.

Soren a adăugat că, în exploatație, a fost folosit și sistemul AFS AccuGuide de la achiziționarea celui de-al doilea Quadtrac în 2012. Acesta funcționează cu o precizie de 10 cm și este utilizat pentru toate operațiile de cultivare, pe toate câmpurile, asigurând că tractoarele funcționează cu o eficiență de 99%, în loc de aproximativ 80%.

„Sistemul AccuGuide este mult mai ușor decât sistemul de ghidare pe care l-am folosit anterior, operatorii îl găsesc ușor de utilizat și reduc foarte mult oboseala șoferului”, a recunoscut el. „Acest lucru ne-a permis să îmbunătățim în mod semnificativ productivitatea și profitabilitatea operațiunilor noastre agricole din Slovacia. Astăzi, operăm 9.300 de hectare, cu același număr de angajați pe care l-am avut în 2006 la 3.800 ha, ceea ce reprezintă o îmbunătățire masivă. Prin agricultura mai eficientă, am reușit să reducem în mod semnificativ costurile de producție și randamentele îmbunătățite, care sunt acum cu 10% până la 40% mai mari decât înainte. Randamentele medii, pe sol bun, sunt de 3,4 t/ha pentru rapița de iarnă, 7 t/ha pentru grâul de toamnă și 65 t/ha pentru sfecla de zahăr, respectiv 25 t/ha de porumb și 4,5 t/ha de fân produse pe brichetă soluri”, a conchis el, adăugând că fiecare Quadtrac va termina 2.000 de ore în primul său an și 1.500 de ore în următorii ani.

Despre Quadtrac și Maxxum, vedetele evenimentului din ferma danezilor de la FirstFarms, pe larg în primul număr din august al Revistei Fermierului și pe site.

Publicat în Tehnica agricola

Proprietarii unor ferme par a se schimba (discret) în ultimele 12 luni, parte ca urmare a modificării de viziune a străinilor care au comasat deja suprafețe și care vor să-și securizeze câștigurile, iar pe de cealaltă parte din cauza întârzierii plății subvențiilor care i-au obligat pe fermierii români să mai salveze ce pot prin vânzarea exploatațiilor către investitori potenți financiar, în general străini, a declarat avocatul Remus Iustinian Burciu în cadrul unui eveniment organizat nu demult de Agro Intelligence SISA.

Prețurile de până acum două luni, afirmă avocatul, gravitau în intervalul 4.000 – 6.000 de euro hectarul de teren arabil în zona Bărăganului și în Câmpia de Vest și circa 2.500 – 3.000 de euro/ha în restul zonelor de interes agricol, prețuri practicate la achiziția suprafețelor comasate, fermelor de producție. Avocatul vorbește deja de „o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri”, fapt confirmat inclusiv de achizițiile masive, dar discrete ale unor fonduri de investiții în suprafețe de teren arabil în România (deținute atât de străini, dar și de românii subcapitalizați), stat care nu este protejat îndeajuns de bine de legi protecționiste, lucru recunoscut inclusiv de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii în exercițiu.

„În calitate de jurist, am perceput în ultimul an o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri, în special în suprafețe agricole extravilane (baza producției), în sensul că au cam plecat, au cam înstrăinat foștii investitori de alte naționalități: italieni, greci, spanioli, lumea arabă, care au realizat achiziții înaintea intrării României în UE, în timpul intrării României în UE, „și-au făcut suma” din toate perspectivele, au scos înzecit sau poate însutit prețul de achiziție și minime investiții, mai ales în comasarea terenurilor, în organizarea solelor în mod concertat, și au înstrăinat fermele către alți investitori”, a precizat pentru Revista Fermierului avocatul Remus Iustinian Burciu. „Asta se întâmpla până în urmă cu circa două luni, pe prețuri mai bune, în zonele bine cotate ale României - spre 4.000 – 6.000 euro pe hectar anumite zone din Bărăgan (rare de altfel, specialiștii le cunosc bine), anumite zone din Câmpia de Vest, restul prețului cifrându-se la 2.500 – 3.000 euro pe hectar. Iar acum, printr-un blocaj (a se citi blocajul APIA), am constat de asemenea o concertare a unei presiuni pe un blocaj al fermelor care se organizaseră în România, de către investitori români sau din categoria străinilor care nu renunțaseră la investiția în agricultura românească, la blocarea lor și la determinarea înstrăinării către alte tipuri de investitori pe prețuri mult mai mici”.

În plus, avocatul Burciu este de părere că în ceea ce privește înstrăinarea terenurilor către investitori străini, acesta este din păcate „un proces ireversibil, de nestopat”, în condițiile în care pârghiile decizionale sunt la nivel unional (n.r. - a se citi la nivelul Uniunii Europene).

„Asta nu oprește însă la nivel unional ca, spre exemplu, un investitor român, potent financiar, la rândul lui să achiziționeze bunuri, inclusiv terenuri, pe teritoriul Uniunii Europene; cred că ne confruntăm în prezent cu un fenomen de mozaic”, a adăugat Burciu.

Instabilitatea și breșele din zona achizițiilor și comercializării de suprafețe arabile sunt date și de exploatarea abuzivă din partea arendașilor a dreptului de preemțiune, prevăzut clar atât în vechea legislație, cât și în noul Cod Civil, respectiv în Legea 17/2014.

Pe fondul lipsei de interes și de cunoștințe (uneori bazale, de genul incapacității de a citi sau de a semna olograf un contract de arendă), proprietarii au dat spre arendă suprafețe pe mulți ani de zile, arendașul (român sau străin) fiind de cele mai multe ori cel care câștigă atât din producție, cât și din subvenționarea agriculturii la nivel local (ANT) și european (SAPS). Avocatul este de părere că proprietarii de teren au devenit realmente „captivi” pe propriile moșii, această activitate a arendașilor fiind catalogată drept „subversivă”. Cu alte cuvinte, „băieții deștepți” i-au forțat pe unii să vândă teren la prețuri de nimic.

„Tratarea în mod greșit a oportunităților privind subvenționarea agriculturii, la nivel european și la nivel local, a fost conștientizată de țărănimea română drept o sursă de subzistență, nu și de protejare a mediului agricol și drept mare izvor de creștere economică și de organizare în agricultură. În condițiile acestea, au apărut diverși arendași care au speculat această prevedere legală a dreptului de preemțiune, consolidat prin noul Cod Civil și redetaliat prin această Lege 17/2014. Ei i-au făcut «captivi» pe proprietarii de terenuri care au dat în arendă suprafețe agricole, mai mult sau mai puțin importante pentru ei, inițial, la nivel de subzistență și, după aceea, și mai importante la nivel de minimă arendă pe care o primesc. În condițiile acestea, printr-o minimă organizare subversivă, în general al arendașilor din România (nu vreau să-i culpabilizez pe toți, dar se întrevede situația asta), au ajuns să creioneze această captivitate și să speculeze dreptul de preemțiune în defavoarea înstrăinătorului de teren, să-i aducă la un moment dat în starea să înstrăineze, beneficiind evident de acest drept de preemțiune”, a mai punctat avocatul Burciu.

Cadastrarea nu va accentua și mai mult înstrăinarea terenurilor. Legea 17/2014 oferă protecționism prin preemțiune și coproprietarilor, și statului

Land GrabAcelași avocat afirmă totodată că procesul de cadastrare la nivel național care se preconizează a avea loc până la nivelul anului 2020, nu va duce la o accelerare a vânzărilor suprafețelor arabile, în condițiile în care marii investitori în agricultură caută suprafețe comasate deja (sau deja le-au achiziționat). În ceea ce privește suprafețele mici, care nu au cadastru și carte funciară, și acestea se vor comasa la un moment dat, în condițiile în care moștenitorii proprietarilor nu au, în majoritate, intenția de a rămâne în mediul rural și/sau bani de a lucra în mod eficient pământul (vorbim inclusiv de satele cu câțiva locuitori care până la urmă vor fi redate agriculturii).

Mai mult, Burciu consideră că supraoferta de suprafețe mici va duce și mai mult la scăderea prețurilor, în comparație cu piețele mult mai stabile din Vest.

„Împrejurarea că această cadastrare a întregului teritoriu al țării ar determina o mai facilă înstrăinare, achiziție a terenurilor de către potențiali investitori străini, este ușor falsă în opinia mea. La ora aceasta, investitorii străini se orientează către zone arondate marilor ferme, comasate și care sunt atractive. Restul înseamnă mici proprietăți care, oricum, în timp au aceeași soartă, a comasării, zone actual declarate locuibile la sate, care sunt absolut pustiite din punct de vedere uman și care vor fi redate agriculturii”, mărturisește avocatul. „Din discuțiile cu țăranii, am constatat că sunt zone pe care moștenitorii, care nu mai au nicio legătură cu satul românesc, le vor înstrăina, vor veni marii investitori în agricultură, vor desființa locațiile și vor reda aceste terenuri (cu costurile aferente) agriculturii. În condițiile acestea, de surplus de ofertă pe piață, prețurile în România nu vor fi la fel de competitive cu prețurile la nivelul UE. Doar o piață așezată în timp, manageriată de cei care știu într-adevăr înainte de toate să facă niște calcule economice, vor duce la o creștere accelerată a prețurilor, dar nu știu dacă la vremea aceea, câți dintre românii noștri vor mai manageria situația. Fenomenul este ireversibil pentru că nivelul economic al celor doritori să investească în agricultura românească nu le permite să acapareze proprietăți expuse înstrăinării, în condițiile în care, să nu uităm, inclusiv Legea 18/1991 republicată îi obligă pe proprietarii de terenuri să-l întrețină, să-l cultive, sub o sancțiune graduală timp de trei ani: avertisment, amendă și expropriere”.

Mult discutatul subiect al ineficienței Legii 17/2014 în ceea ce privește protecția intereselor românilor față de posibilul val de achiziții de teren arabil în România de către resortisanții străini a fost și el abordat de avocatul Burciu. În opinia sa, inclusiv erorile din sistemul de carte funciară face grea achiziția chiar și a cotelor părți de la coproprietari.

Cu efect de bumerang, tocmai cadastrarea care în anumite cazuri împiedică în mod artificial libera circulație a terenurilor, împiedică accesul la finanțare bancară/nebancară a achizițiilor de terenuri de către români cu dorință investițională.

„Cu privire la Legea 17/2014, regăsim în acest act normativ elemente importante și totuși protecționiste ale beneficiarilor drepturilor de preempțiune; primii ar fi coproprietarii. Legea oferă suficient protecționism persoanelor fizice și/sau juridice române deținătoare ale dreptului de coproprietate asupra unor terenuri agricole, pentru că legea face referire la terenul extravilan, nu doar agricol, și nu se aplică terenurilor intravilane. Nimic nu oprește, ci doar situația economică și interesul investițional pe coproprietari să nu întregească aceste asolamente și au nevoie de acea cadastrare a întregului teritoriu al României. Se izbesc toți investitorii, toți doritorii de achiziții chiar de cote părți, de această situație de compromis, de erorile din sistemul de carte funciară. Iată, e benefic. Trebuie pus la punct, trebuie reglementat o dată pentru totdeauna în detaliu acest sistem de carte funciară, văzut unde trebuie simplificat”, a precizat Remus Iustinian Burciu.

Pe de altă parte, mai spune avocatul, teritoriul României „s-a odihnit” suficient din punct de vedere agricol, este productiv, el trebuie tratat tehnic în mod tehnic corespunzător, iar asta n-o poate face decât în mod concertat cei care își asumă responsabilitatea investițiilor în agricultură. Statul român ar putea fi unul dintre investitori, cu condiția ca diriguitorii să își dorească acest lucru și să aibă și fondurile necesare (răscumpărare) de la arendași, români sau străini, și ei protejați de Legea 17/2014. ADS are drept de preemțiune conform Legii 17/2014, singurul impediment observat de avocat în împiedicarea vânzării terenurilor către străini fiind, așa cum a mai menționat, lipsa banilor/interesului de păstrare a pământului în patrimoniul național.

„Din perspectiva legii, există protecție și pentru aceștia (n.r. - arendași). Ce-ar putea face de fapt statul ca să se protejeze? Avem prin ADS posibilitatea dreptului de preemțiune oferit statului. Are statul bani? Are pârghiile necesare? Poate statul să apeleze la resurse economice de la UE, așa încât să ofere un astfel de protecționism prin reîntoarcerea terenului prin reîntoarcerea terenului în patrimoniul statului? Dacă statul statul răspunde la acest lucru, nu știu dacă are și mai ales dacă își dorește, atunci protecționismul este perfect, nu trebuie să modificăm legislația și nu trebuie să fim mai catolici decât Papa sau mai restrictivi decât alții”, a conchis avocatul.

Ministerul Agriculturii are în plan modificarea Legii 17/2014

irimescuChiar dacă avocați care au intermediat achiziții de terenuri, cum este și cazul lui Remus Iustinian Burciu, spun că Legea 17/2014 oferă protecționism, singurul lucru necesar fiind cunoașterea și aplicarea conformă a acesteia, ministrul Agriculturii pregătește modificarea acestui act normativ, fapt cerut cu vehemență de marii latifundiari români.

Chiar dacă străinii au cumpărat fără opreliști suprafețe întinse de teren încă din anii '95-'96, cum a declarat chiar unul dintre avocații care făceau due dilligence încă din studenție, cum este și cazul lui Cătălin Paramon, marii arendași ai României se plâng că țara noastră pierde teren în fața celor veniți de peste hotare. Demersul este până la urmă de înțeles, în condițiile în care Legea 17/2014 îi protejează atât pe români, cât și pe investitorii străini, în forma actuală.

Așa cum a declarat nu demult în cadrul unei emisiuni televizate, transmisă de Realitatea TV, Achim Irimescu este de părere că țara noastră trebuia să fie mai atentă la legea privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe, însă în prezent este în discuţie la minister un astfel de proiect. Și a dat și exemplul altor țări aflate în situații similare cu cea a României.

„De exemplu, Bulgaria a adoptat odată cu România, în acelaşi an (2014 n.r.), dar a adoptat o lege mult mai dură, mai restrictivă. Polonia este pe cale să dea o astfel de lege, iar Franţa a reuşit să impună o serie de restricţii care sunt acceptate. Este foarte importantă forma sub care impui anumite cerinţe. Cred că România trebuia să fie mai atentă la Legea 17/2014 privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe”, a punctat ministrul Agriculturii în exercițiu.

El a afirmat totodată că Bruxelles-ul acceptă anumite condiţii dacă există argumente asupra unor obiective, or „România are astfel de obiective”.

„Chiar eu am discutat în 2013 la Bruxelles cu reprezentanţii DG Market care mi-au spus că se pot aplica restricţii sau mai exact nişte condiţii, dacă avem nişte obiective clare de atins şi România are astfel de obiective: comasarea terenurilor, siguranţa şi securitatea alimentară. Toate acestea pot fi aduse în discuţie şi sunt pe un proiect de lege în minister pe care trebuie să ne punem de acord cu producătorii. Să nu uităm că terenul în România are o particularitate aparte. Au fost după anul 1990 familii care au ajuns efectiv să se ucidă pentru teren. Românul are spiritul proprietăţii terenului extraordinar de dezvoltat”, a mai spus Irimescu.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, potrivit obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, fapt care permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

landgrabbingÎntr-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.

În momentul de față, la noi în țară, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.

Un studiu aprofundat al celor de la Agro Intelligence SISA realizat în 2014, documentat cu ajutorul notarilor din România, relevă faptul că deținem un total de 14,7 milioane hectare suprafață cu destinație agricolă (13,298 milioane ha conform datelor agregate de Agerpres), din care 8,3 milioane sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane hectare de pășuni, 220.000 ha cu vii și 206.000 ha cu livezi.

Conform rapoartelor notariale intrate în posesia Agro Intelligence SISA, acum doi ani exista un milion de hectare din totalul de 8,3 milioane ha de teren arabil care se afla în proprietarea străinilor (italieni – 23,4 la sută, nemți – 15,5 procente, arabil 10%, unguri – 8,2 procente, spanioli – 6,2 la sută, austrieci – 6,1%, danezi – 4,5 procente, restul fiind în proprietatea olandezilor, grecilor, turcilor și altor naționalități.

De asemenea, multinaționale precum Rabobank, Generali și Asi Europe exploatau terenuri agricole din România în interes bioenergetic, astfel încât riscul formării unor piețe speculative este cât se poate de posibil, „o reală amenințare la securitatea alimentară” a țării noastre.

Publicat în Dosar

Peste 60 la sută din terenul arabil aflat pe raza comunei Livezile, județul Timiș (4.000 ha suprafață arabilă și 800 de hectare cu pășuni), se află deja în proprietatea străinilor (în majoritate italieni și austrieci), a mărturisit pentru Revista Fermierului, nu demult, primarul liberal Ștefan Varga.

Neoficial, surse din Primărie ne-au declarat că totalul real ar ajunge chiar și la 75 de procente din terenurile agricole și pășuni vândute către resortisanți străini (firme cu patronat străin).

„O spun în premieră pentru țară: nu știu cum este în altă parte, însă la noi în jur de 60 la sută din suprafața terenului arabil este înstrăinată către firme străine, către patroni străini și, de aceea, mă mândresc mai mult cu diferența de 40 la sută care este muncită cu încăpățânare pot spune de către fermierii, consătenii noștri, care vor să ducă agricultura românească mai departe”, a declarat în exclusivitate pentru Revista Fermierului Ștefan Varga, primarul comunei Livezile, județul Timiș.

Edilul recunoaște că „zi de zi” primește solicitări de înstrăinare de terenuri din partea resortisanților străini. Din păcate, explică el, pentru români este „o imensitate financiară” achiziția de teren, localnicii neavând parte de nicio facilitate menită să-i ajute să reușească să cumpere suprafețe arabile. El spune că Legea 17 doar a încetinit procesul de vânzare de suprafețe către străini, nu l-a și stopat.

Varga a explicat că suprafețele arabile sunt vândute de nevoie străinilor chiar de către români, în fapt incapabili de a-l mai lucra performant și/sau de a mai plăti impozite. Chiar și românii care se încăpățânează să facă agricultură au rămas puțini, în mare parte bătrâni. În plus, cei câțiva tineri români care arendează terenuri sunt nevoiți să vândă la prețurile impuse tot de străini (în acest caz depozitari). Potrivit afirmațiilor lui Radu Dumitru Briscan, secretarul Primăriei comunei Livezile, în prezent, pe raza comunei, există un procent în jur de 40 la sută care lucrează suprafețe de teren variate, între 10 și 200 ha.

„Terenul, pământul, îl vindem pe nimic pentru că suntem săraci, suntem oropsiți. În momentul în care îl avem, devine o povară a plății impozitelor pe el și imposibilitatea de a-l lucra modern, ceea ce și afectează pe mulți în ziua de astăzi, pe mulți agricultori. Noi mai muncim și cu calul, și cu Universal 650M. În momentul în care paralel cu tine lucrează alte alte tractoare de firmă cu capacități mari și consum mult mai reduse, oricât s-ar încăpățâna țăranul român, nu reușește să facă față prețurilor de producție. Fermierii de ieri, din 1990 încoace, care au ținut steagul sus agriculturii și zootehniei în zona noastră, au ajuns la o vârstă de 70-80 de ani. Copiii lor au ales calea străinătății pentru un ban mai consistent, iar bătrânii au rămas să gestioneze terenurile și toate cele”, a precizat primarul din Livezile. „Apoi, partea de vânzare. Să nu uităm: toate bazele de cereale care au fost înainte, prin care se colectau și se revindeau mai departe cerealele respective, sunt și ele privatizate tot de firme străine care își fac jocurile cu prețurile și nu-ți oferă niciodată mai mult decât îți oferă piața, poate chiar mai puțin știind că agricultorul român nu are altă șansă și o altă variantă de a-și vinde producția și de a-și transforma grâul, porumbul sau celelalte cereale în bani decât prin ei și atunci suntem la mâna lor, nu avem ce face”.

2020, anul în care vom afla cât teren am vândut străinilor

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, declara nu demult pentru Revista Fermierului drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu.

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

Statisticile spun că prețul terenurilor agricole a crescut în România chiar și de 25 de ori în ultimul deceniu, cu un ritm mediu de apreciere anuală de 40%. În ultimii ani trendul este totuși unul de scădere, fiind limitat de nivelul subvențiilor și de declinul cotațiilor din piața cerealelor și semințelor oleaginoase. Țara noastră are a șasea suprafată agricolă din UE cu 13,6 milioane de hectare, dintre care 8,5 milioane de hectare arabile și o poziție privilegiată în ecuația mondială a materiilor prime agricole prin ieșirea de la Marea Neagră.

Publicat în România Agricolă
Pagina 1 din 2

Publicitate

Agricover 2020

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista