Uniunea Oierilor din România solicită autorităților garantarea pășunatului desfășurat controlat, fără îngrădiri, în cadrul Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate. De asemenea, asociația crescătorilor de ovine cere ca obligația de emitere și transmitere în sistemul e-Factura pentru achizițiile de produse agricole să revină operatorilor economici achizitori, nu producătorilor agricoli.
„La finalul lunii aprilie am transmis adrese către ministerele Agriculturii, Mediului și Finanțelor, în care am arătat realitatea din ferme și am solicitat ca măsurile referitoare la zonele prioritare pentru biodiversitate, precum și sistemul e-Factura să fie adaptate specificului activităților agricole, ale crescătorilor de oi”, ne-a declarat Maniu Vonica, președintele Uniunii Oierilor.
Restricţionarea pășunatului duce la degradarea pajiştilor și pierderi economice semnificative în sectorul ovin
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis că sunt false informațiile potrivit cărora zonele prioritare pentru biodiversitate ar presupune interzicerea pășunatului, a cositului sau a activităților tradiționale pe pășunile României. „Legislația în vigoare prevede explicit contrariul. Prin Ordonanța de Urgență nr. 25/2026, România a introdus inclusiv conceptul de zone prioritare pentru biodiversitate cu regim de management activ, tocmai pentru a asigura compatibilitatea dintre conservarea biodiversității și activitățile tradiționale. Mai mult, articolul 40 indice 6 din OUG nr. 25/2026 prevede explicit că în zonele prioritare pentru biodiversitate cu regim de management activ sunt permise activități de pășunat, cosit și alte activități tradiționale desfășurate pe acele pășuni și pajiști”, a comunicat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Cu toate astea, există riscul introducerii unor restricţii care pot afecta activităţile agricole tradiţionale, susțin reprezentanții crescătorilor de ovine. „Restricţionarea pășunatului ar conduce la afectarea directă a crescătorilor de animale, la degradarea pajiştilor și la pierderi economice semnificative în sectorul ovin. De aceea, solicităm să ni se garanteze că pășunatul nu va fi îngrădit sau interzis, ci reglementat în mod adaptat. Ne dorim măsuri care să recunoască pășunatul ca instrument esențial de management ecologic. Metodologia recunoaște rolul esențial al pajiştilor seminaturale și al activităților tradiționale, precum pășunatul, în menținerea biodiversității și a habitatelor deschise. Documentul prevede necesitatea desfășurării activităţilor de cosit sau pășunat pentru menţinerea habitatelor, dar, în același timp, introduce premise pentru restricționarea acestora. În aceste condiții, limitarea pășunatului contravine obiectivelor de conservare stabilite chiar prin metodologie. Prin urmare, restricționarea pășunatului va conduce la degradarea pajiştilor, instalarea vegetaţiei lemnoase și pierderea biodiversității specifice. Deci, solicităm eliminarea restricţiilor nejustificate asupra pajiştilor sau adaptarea acestora astfel încât pășunatul să fie permis și reglementat”, subliniază președintele Uniunii Oierilor, Maniu Vonica.
e-Factura creează greutăți crescătorilor de animale
Uniunea Oierilor atrage atenția că implementarea sistemului e-Factura generează dificultăți semnificative pentru producătorii agricoli, în special pentru crescătorii de animale. Obligația de emitere și transmitere a facturilor în sistemul e-Factura în sarcina producătorilor agricoli nu reflectă realităţile din teren, depășește capacitatea administrativă a fermierilor și riscă să genereze blocaje în comercializarea produselor agricole.
„Solicităm ca obligația de raportare în sistemul e-Factura pentru achizițiile de animale vii și produse agricole să revină operatorilor economici achizitori, nu producătorilor agricoli. Inclusiv măsurile fiscale trebuie adaptate specificului activităţilor agricole, realităților sectorului agricol. Autoritășile noastre și legiuitorii trebuie să țină cont de capacitatea administrativă redusă a producătorilor agricoli și să respecte principiul proporționalităţii. Astfel pot fi evitate blocajele în piață, iar eficiența colectării fiscale poate crește”, a arătat Maniu Vonica.
Adaptarea sistemului e-Factura la specificul agriculturii este esenţială pentru conformare și pentru funcționarea pieței, concluzionează Uniunea Oierilor din România.
Uniunea Oierilor, o nouă organizație profesională constituită la nivel național
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Până la 30 ianuarie 2026, inclusiv, solicitanții eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă la Centrele APIA în Campania 2025 și-au asumat voluntar angajamente anuale, au obligația de a depune deconturile justificative anuale/semestriale, însoțite de documentele care atestă îndeplinirea cerințelor specifice de bunăstare a animalelor, transmite Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Dacă nu se depun deconturile justificative în termenul prevăzut, solicitanții vor fi respinși de la plată.
Eco-schemele acordate în sectorul zootehnic, pe baza cererii de plată depuse pentru Campania 2025, sunt:
PD-07 - Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte;
PD-08 - Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat;
PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.
APIA reamintește că beneficiază de o perioadă de adaptare pentru efectivele aflate în producţie în perioada 1 ianuarie 2025 până la data solicitării eco-schemei în anul de cerere 2025:
Solicitanţii noi, respectiv fermierii care nu au depus decontul justificativ pentru eco-schemele PD-07 și PD-08 în anii de angajament anteriori (2023 și 2024);
Fermierii care solicită sprijinul PD-07.4 „Asigurarea unor raţii furajere optimizate pentru creşterea bunăstării şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”;
Fermierii care solicită sprijinul PD-08.2 „Asigurarea condiţiilor de confort sporit în zona de odihnă” şi utilizează saltele.
„Nerespectarea condiţiilor superioare de bunăstare pentru efectivele aflate în producţie în perioada de adaptare nu se sancţionează în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 268/2025 pentru aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil intervenţiilor şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2025”, precizează APIA.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În cadrul Campaniei 2025, termenul de depunere a Cererilor de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a fost prelungit până la data de 13 iunie 2025, inclusiv.
Printr-un Ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cererile de plată și modificările la cerere se depun la APIA în perioada 3 martie - 13 iunie 2025. Astfel, data limită de depunere este 13 iunie 2025, inclusiv. Potrivit MADR, prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care din motive neimputabile lor nu pot depune Cererile de plată pentru anul 2025 în termenul stabilit inițial.
Modificările aduse prin Ordinul MADR nr. 179/21.05.2025:
S-a stabilit eligibilitatea terenurilor scoase din circuitul agricol și acordarea posibilității fermierilor de a solicita plată pentru suprafețele utilizate în scop agricol și care sunt la dispoziția lor pe perioada întregului an calendaristic;
Pentru schema PD-26 sprijin cuplat pentru porumb a fost reglementată eligibilitatea privind asigurarea încărcăturii de cel puțin 3 UVM/ha cultură, la momentul depunerii cererii de plată sau la data modificării acesteia;
A fost corelată Anexa nr. 10 – „Lista activităților non-agricole” cu prevederile Ordinului INS nr. 377/2024 privind actualizarea CAEN;
Pentru eco-schema PD-27 „Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate”, în notele de subsol ale Anexei 19 s-au adus noi clarificări privind modalitatea de completare a Caietului de pășunat;
Perioada de reținere a animalelor în exploatație se modifică astfel: pentru specia bovine (sprijinul cuplat pentru venit): 14 iunie – 13 octombrie 2025; iar pentru speciile ovine și caprine (sprijinul cuplat pentru venit și ajutorul național tranzitoriu): 14 iunie – 21 septembrie 2025.
„Fermierii sunt așteptați la Centrele județene și locale APIA unde vor beneficia de tot sprijinul funcționarilor Agenției în accesarea cu succes a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă. Pentru a nu aglomera activitatea APIA este necesar să se respecte graficul programărilor anunțate”, transmite MADR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce în atenția fermierilor câteva precizări cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente Campaniei 2024.
Eco-schema „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat”. solicitanții care și-au asumat angajamente pentru această eco-schemă au obligația depunerii până la 31 iulie 2024 a decontului justificativ și a documentelor care atestă îndeplinirea cerinţelor specifice pentru activitatea de creştere şi îngrăşare desfăşurată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare.
Efectivele de bovine pentru care s-au asumat angajamente privind eco-schemele „PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu se respectă condițiile superioare de bunăstare în perioada 1 ianuarie 2024 până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată. Însă, nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 278/2024 pentru aprobarea sistemului de sancțiuni aplicabil intervențiilor și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2024.
Solicitanții eco-schemei „PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate” care nu au declarat în cererea de plată codul exploataţiei cu RO ANSVSA amplasată pe păşune, au obligația depunerii formularului de modificare tip M5 prin care vor completa acest cod al exploataţiei în care sunt transferate animalele pe perioada de pășunat.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări cu privire la Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.
Potrivit Ordinului ANSVSA nr.102/03.06.2024 de modificare și completare a Ordinului ANSVA 208/2022, care a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 520 în data de 04.06.2024 (pag.14-15), condiția obținerii unui cod de pășune pentru fermierii care vor să acceseze schema de sprijin PD-27 rămâne obligatorie, însă acest cod poate fi obținut și după închiderea cererii de plată la APIA.
APIA îi îndeamnă pe fermieri să își închidă cererile până în data de 7 iunie 2024, după care să meargă la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) de care aparțin pentru a obține codul de pășune, iar ulterior să îl depună la responsabilul de cerere de la Centrul județean sau local APIA.
Codul de pășune este solicitat tuturor fermierilor care dețin animale și doresc să beneficieze de sprijin prin Eco-schema PD-27, el fiind necesar în momentul în care animalele vor fi controlate de inspectorii APIA.
Totodată, potrivit Ordinul ANSVSA nr.102/03.06.2024, la art.I, alin.2 este descrisă „exploatația de tip pășune – loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, destinat hrănirii animalelor, care este deținut sau cu privire la care există dreptul de folosință al unei persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrată în SNIIA, unde pasc bovinele, ovinele și caprinele, temporar/sezonier, în perioadele calde din an; în cazul asociațiilor, composesoratelor, obștilor și al altor forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la registrul comerțului, documentul ce atestă înregistrarea la registrul comerțului se înlocuiește cu certificatul de grefă emis de judecătoriile unde au fost înregistrate/certificatul de înregistrare de la administrația fiscală sau cu alte documente prevăzute de legislația în vigoare, în baza cărora își desfășoară activitatea”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță lansarea unui concurs inedit destinat fermierilor din România care integrează pășunatul în creșterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul, cu premii consistente, are loc în cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), în care USAMV Cluj-Napoca reprezintă țara noastră, și în parteneriat cu UBM Feed România, fabrică de furaje din comuna Sânpaul, județul Mureș.
Competiția lansată de USAMV Cluj-Napoca la nivel național vizează realizări ale fermierilor care cresc animale prin pășunat în câteva direcții importante: îmbunătățirea sănătății animalelor prin practicarea pășunatului; reducerea inputurilor necesare furajării animalelor pe baza pășunatului; reducerea poluării; creșterea diversității în cadrul fermelor sau conservarea biodiversităţii prin utilizarea pășunatului.
Concursul se adresează fermierilor care utilizează în proporție cât mai ridicată în furajarea animalelor iarba prin pășunat, iar înscrierea se va face printr-un formular: https://forms.gle/FuffazxnTDgb58ZZ6. În intervalul februarie – septembrie 2024, participanții trebuie să trimită fotografii sau un clip video de maximum cinci minute, din care să reiasă principalele avantaje dobândite în urma folosirii pășunatului (reducerea costurilor; reducerea poluării; îmbunătățirea bunăstării animalelor etc). În octombrie 2024 vor fi anunțați câștigătorii.
Pot participa toți crescătorii de animale din România, iar premiile oferite sunt: o excursie în Irlanda (transport și cazare incluse), la reuniunea G4AE din martie 2025, plus vizite la ferme și pe teren – premiul I; furaje UBM Feed, în valoare de 3.000 lei, respectiv 1.000 lei – premiile II și III. Premianții vor primi și un certificat Teagasc – cel mai important furnizor de consultanță din Irlanda, precum și posibilitatea de promovare a fermei în rețeaua G4AE.
Tinerii fermieri, cu vârste sub 40 de ani, vor avea parte și ei de o secțiune cu premii. La această secțiune, înscrierile vor avea loc în intervalul februarie – aprilie 2024, iar în luna mai vor fi anunțați cei trei câștigători, care vor avea parte de o excursie în Olanda (transport și cazare asigurate), la întâlnirea tinerilor fermieri G4AE din Olanda (vara 2024).
„Prin acest concurs, dezvoltat cu parteneri din mediul economic, dorim să ajungem la fermierii care practică pe scară largă pășunatul pentru a le face cunoscută povestea, pentru a-i promova în cadrul unei rețele europene de prestigiu și, bineînțeles, pentru a-i premia. Echipa USAMV Cluj-Napoca a creat o rețea de ferme partenere care folosesc iarba și pășunatul într-un mod inovativ și sustenabil. Mă refer la utilizarea sistemelor de monitorizare GPS a animalelor sau cele în care fermierii din zona masivului montan Țibleș colectează și comercializează la comun laptele, respectiv am identificat fermieri care transformă și vând direct produsele fie la poarta fermei, fie prin magazine proprii, contribuind în acest sens la creșterea valorii adăugate a produselor”, precizează prof. dr. Mugurel Jitea, decan al Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală.
USAMV Cluj-Napoca reprezintă România, în calitate de partener, în cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology, care este finanțat de către Uniunea Europeană cu aproximativ trei milioane de euro. Proiectul susține fermierii prin promovarea unor soluții inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pășunat să devină viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sănătoase și cu un impact mai scăzut asupra mediului.
Coordonat de Grünlandzentrum (Germania), G4AE se derulează pe o perioadă de trei ani și jumătate (septembrie 2022 – februarie 2026). Consorțiul cuprinde 18 parteneri din opt state membre ale UE, reprezentative pentru diferite practici de pășunat - Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România și Suedia.
Toate detaliile despre concurs, pe paginile USAMV Cluj-Napoca/G4AE: http://tinyurl.com/3uuuezm9 și https://grazing4agroecology.eu/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca reprezintă România, în calitate de partener, în cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care este finanțat de către Uniunea Europeană cu aproximativ trei milioane de euro.
Proiectul susține fermierii prin promovarea unor soluții inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pășunat să devină viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sănătoase și cu un impact mai scăzut asupra mediului.
„România este reprezentată în cadrul proiectului de către universitatea noastră, în calitate de coordonator, iar alături ne sunt fermieri din cadrul AgroTransilvania Cluster, precum și membri ai unor cooperative agricole de succes din Transilvania. Considerăm că astfel de parteneriate stau la baza aplicării unor soluții care și-au dovedit utilitatea în țările partenere. Din păcate, în prezent asistăm la un declin pronunțat al pășunatului în România, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul acestor sisteme fragile de care depinde supraviețuirea unei dintre cele mai importante avuții naționale: biodiversitatea. De aceea, îi așteptăm alături pe toți cei care doresc să contribuie la transformarea pășunatului într-o practică viabilă din punct de vedere economic și prin care să fie susținute mediul și comunitățile rurale”, a declarat prof. dr. Mugurel Jitea, de la Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
Coordonat de Grünlandzentrum (Germania), Proiectul G4AE se derulează pe o perioadă de trei ani și jumătate, până în februarie 2026.

„Proiectul contribuie la atingerea obiectivelor Pactului Verde European al Uniunii Europene, referitoare la refacerea biodiversității, reducerea poluării solului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Observăm că sistemele agricole bazate pe pășunat dispar cu rapiditate în Europa. Pentru a inversa aceste tendințe negative este necesar să susținem în calitate de consumatori utilizarea unor produse agroalimentare provenite din ferme în care pășunea este utilizată în condiții prietenoase cu mediul”, a precizat coordonatorul proiectului, dr. Arno Krause, Grünlandzentrum.
Din consorțiul acestui proiect fac parte 18 parteneri din opt state membre UE, reprezentative pentru diferite practici de pășunat - Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România și Suedia. Rețeaua se bazează pe o abordare „multi-actor”, având în centrul preocupărilor fermierii și grupurile de fermieri reprezentativi, care vor lucra împreună cu mediul academic, consultanți, reprezentanți ai industriei agro-alimentare și ai grupurilor de consumatori, pentru a implementa soluții adaptate nevoilor locale.
Pentru mai multe detalii, accesați link-ul: https://grazing4agroecology.eu/
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG) din 20 decembrie 2017, se ridică interdicția pășunatului în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, pentru o parte din proprietarii animalelor domestice.
Pășunatul animalelor domestice va fi astfel permis pe perioada întregului an crescătorilor care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenuri agricole ori au acordul scris al proprietarilor de terenuri agricole, pe care se pășunează.
„Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, modificarea prevederilor art. 23 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic. Potrivit noii reglementări, «se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează»”, anunță Executivul de la București.
Vechea reglementare prevedea interdicția pășunatului pentru toți crescătorii de animale. Această interdicție ar fi putut să conducă la producerea de însemnate pierderi de animale prin mortalități, să creeze premisa renunțării la activitatea de creștere a animalelor, depopulării spațiului rural, dispariției locurilor de muncă și imposibilității asigurării hranei pentru populație.
De asemenea, aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru crescătorii de animale care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenul agricol sau au acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează, pe de o parte, iar pe de altă parte, așa cum s-a mai evidențiat, pierderile importante în rândul efectivelor de animale și reducerea veniturilor crescătorilor de animale ar putea determina consecințe negative sociale și economice.
Prin aplicarea actului normativ adoptat astăzi, România își menține calitatea de producătoare și exportatoare de produse de origine animală și va avea o contribuție semnificativă la creșterea produsului intern brut.