Una dintre cele mai frumoase expresii ale agriculturii din Ardeal o reprezintă creșterea și îngrijirea animalelor. Această îndeletnicire veche de secole poate ajunge cu foarte multă ușurință să cuprindă în frâul său pasional pe aproape oricine ajunge în acest areal feeric. Am ajuns la Transylvania Premium Angus, o cooperativă agricolă de lângă Teiuș, județul Alba, unde am stat de vorbă cu Marian Ioan Toader, un tânăr fermier de 40 de ani, președintele și administratorul cooperativei.

Nu este ușor să crești animale, nici măcar dacă te afli în Ardeal. Însă totul devine posibil când mai multe puteri se adună și reușesc într-un timp relativ scurt să facă performanță prin creșterea taurinelor de lapte și de carne. Marian Ioan Toader, ajuns în județul Alba de la la Sibiu, a reușit să formeze împreună cu alți șase fermieri Cooperativa Agricolă Transylvania Premium Angus și astfel să dezvolte o afacere profitabilă și sănătoasă din toate punctele de vedere, în care astăzi sunt nouă fermieri. „Sunt născut la Sibiu, localitatea Jina, acolo unde se cunoaște că oamenii muncesc cu animalele. Am deprins această plăcere în copilărie și am făcut o pasiune din această muncă. Părinții mei au avut animale și a fost ușor să învăț. La început am avut oi, dar după ce s-a restrâns destul de mult pășunatul în zonă am schimbat oile cu alte animale. Din 2012 și până în 2018 am lucrat doar teren agricol. În anul 2012 am venit aici la Teiuș, după ce m-am căsătorit. Practic, din 2018 am început să mă implic în această fermă zootehnică, cu vaci de carne. Ferma funcționează încă din anii 2000. Când am venit eu aici ferma avea vreo 250 de capete de bovine pentru lapte, din rasa Holstein - Bălțată cu negru. Atunci, în 2018, ne-am hotărât să ne asociem cu toții, să lucrăm împreună și am înființat cooperativa, iar apoi am tot crescut. Nu suntem doar din familie, ci de aici din zonă. Cumpărăm împreună, vindem împreună, nu suntem noi mari, dar ne descurcăm foarte bine”, povestește fermierul.

Marian Ioan Toader se ocupă de creșterea vitelor Angus, 150 la număr, iar socrul său are în grijă ferma de vaci Holstein, pentru lapte, care numără 300 de taurine. „Astfel, fiecare avem activitatea separată, dar lucrăm împreună, ne ajutăm reciproc. Avem și pajiști pe 70 de hectare”, menționează tânărul nostru interlocutor.

În cadrul cooperativei agricole, cei nouă fermieri lucrează un total de aproape 700 de hectare. „Aici suntem ca o familie, indiferent dacă suntem rude, vecini sau prieteni, suntem toți pentru unu și unul pentru toți”, punctează președintele Transylvania Premium Angus.

Marian Ioan Toader adaugă: „Suntem în cadrul unei cooperative complet integrate, ne mai lipsește doar valorificarea produsului final. Văcuțele sunt vândute la abator, atât în carcasă, cât și în viu, iar laptele la procesator. În principiu avem o singură colaborare, către un singur client la vânzarea de lapte, încă din 1999, iar la carne la fel, un singur client. Dacă pe viitor am reuși să închidem în cadrul cooperativei acest lanț, ar fi mult mai bine. Unii dintre membri au vânzare directă în piețele locale, iar clienții știu exact ce cumpără de la cine, sunt clienți vechi, fideli de 25 de ani. Avem și cultură mare, 90% integral cu baza furajeră (lucernă, grâu, triticale, orz, porumb, porumb siloz) pentru animale, iar restul pajiști. Aici terenul este pretabil mai mult pentru cultura mare. Așa cum la noi în cooperativă toți membri au animale, preferăm să vindem carne decât cereale, mai ales că prețul cerealelor fluctuează tare mult. În trecut am avut probleme cu porcii mistreți care ne atacau culturile. O perioadă, de când a fost pestă porcină au mai murit din ei, dar înainte de pesta porcină, ne stricau cel puțin o sută de tone de porumb pe an”.

Fermierii din această zonă s-au confruntat și ei cu seceta, dar au reușit să-și facă rezerve ca să nu rămână descoperiți în ceea ce privește hrana animalelor. Dispun de silozuri, unde hrana animalelor se păstrează în cele mai bune condiții.

Nevoie de echipare continuă

Cu Titan Machinery România, Marian Ioan Toader a început colaborarea prin 2012-2013, în momentul când a avut nevoie de piese pentru un tractor Case IH Magnum 280. „Din 2022 am mărit destul de mult colaborarea, am cumpărat tractoare, semănători, remorci de transport, tehnologice, utilaje de pregătire și multe altele. Am cumpărat atunci patru tractoare Case IH: Farmall C 120, Maxxum 150 cu încărcător frontal Stoll, un Puma 165 și un Puma 220, o semănătoare de păioase Väderstad Spirit 400 C, de prășitoare Väderstad Tempo T 6, un fertilizator Sulky DX 30, un disc Väderstad Carrier 420, o remorcă tehnologică Pronar, remorci de transport Pronar, utilaje Maschio Gaspardo. Ne-am bucurat și ne bucurăm încă de garanția extinsă pe care o avem la aceste utilaje achiziționate și folosite de cooperativă”, a precizat președintele Transylvania Premium Angus, care a ținut să spună că s-a preferat extinderea parteneriatului cu Titan Machinery în principal datorită mașinilor agricole Väderstad. „Îmi plac aceste utilaje, sunt solide, bine făcute, rezistente. Am văzut în urmă cu cinci ani un disc Väderstad Carrier la cineva de la Timișoara și făcea o lucrare care m-a impresionat. Avem și service-ul de la Cluj foarte bun, băieții sunt foarte prompți.”

În prezent, 85% dintre utilajele Cooperativei Agricole Transylvania Premium Angus sunt cumpărate de la Titan Machinery, toate noi. „Avem mare încredere în potențialul lor. Toată mentenanța este făcută la timp, poți să dormi liniștit noaptea, pentru că a doua zi dimineața este bun de lucru. Dacă ai un utilaj vechi și unul nou, la cel vechi te costă mult mai mult întreținerea decât o mentenanță la unul nou. Avem operatori cu experiență care știu să lucreze pe toate tipurile de utilaje, dar și membrii cooperativei care mai operează lucrări. Recoltăm cu o combină Case IH 2188 cumpărată în 2007 din Franța care merge perfect și pe care ne bazăm foarte mult”, a specificat președintele cooperativei.

Înainte de a ne despărți de tânărul crescător de animale, Marian Ioan Toader ne-a zis că toți membrii cooperativei doresc să se modernizeze și să se perfecționeze cât mai mult posibil. „Aici în zonă nu prea mai este teren unde să te mai extinzi. Avem de gând să mai cumpărăm utilaje pentru zootehnie, dar treptat. Este nevoie de echipare continuă, sunt utilaje despre care am discutat deja cu Rareș Vădan (n.r. manager de zonă Titan Machinery România) și pe care urmărim să le achiziționăm. Totodată, intenționăm să ne dotăm cu sisteme de automatizare pentru confortul animalelor, ventilatoare, noua tehnologie de monitorizare a animalelor etc”.

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce în atenția fermierilor câteva precizări cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente Campaniei 2024.

Eco-schema „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat”. solicitanții care și-au asumat angajamente pentru această eco-schemă au obligația depunerii până la 31 iulie 2024 a decontului justificativ și a documentelor care atestă îndeplinirea cerinţelor specifice pentru activitatea de creştere şi îngrăşare desfăşurată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare.

Efectivele de bovine pentru care s-au asumat angajamente privind eco-schemele „PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu se respectă condițiile superioare de bunăstare în perioada 1 ianuarie 2024 până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată. Însă, nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 278/2024 pentru aprobarea sistemului de sancțiuni aplicabil intervențiilor și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2024.

Solicitanții eco-schemei „PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate” care nu au declarat în cererea de plată codul exploataţiei cu RO ANSVSA amplasată pe păşune, au obligația depunerii formularului de modificare tip M5 prin care vor completa acest cod al exploataţiei în care sunt transferate animalele pe perioada de pășunat.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-un peisaj dominat de multinaționale, familia Zanc se ridică precum o mică rezistență, producând lactate și brânzeturi de calitate în România. Cei doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, au pornit de la consultanță agricolă și au ajuns să înființeze Lactate Someșene Dej, o fabrică de lactate cu un brand distinctiv - „Țarina”. Cu o devotare deplină, aceștia se străduiesc să aducă în fața consumatorilor produse tradiționale și naturale, într-o piață dominată de produse procesate. Cu toate că întâmpină provocări din partea marilor lanțuri de supermarketuri și a lipsei de sprijin guvernamental, familia Zanc rămâne hotărâtă să promoveze tradiția și să aducă în continuare produse de calitate pe piața lactatelor românești.

Despre industria alimentară românească e destul de greu să spui că este românească, pentru că e dominată de multinaționale. Nu spunem că este doar situația României. Multinaționalele fac legea în multe țări, de aceea se și numesc așa. Procesul de mondializare este început de mult și își are ca principal instrument comunicarea din ce în ce mai facilă, iar ca motor, economia. Comunicarea, pentru că ne determină să dorim să trăim precum cel pe care îl vedem la televizor, pe internet, iar economia, pentru că „cineva” poate să vină în întâmpinarea acestei dorințe. Lucrurile sunt simple și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce conspirație. Este un proces social cât se poate de natural. Ceea ce ne întristează este că foarte multe elemente din patrimoniul cultural al lumii se pierd pentru că un consumator nu poate să trăiască în două feluri, și așa cum vede, și este atras să o facă, și conform tradițiilor sale. Sunt societăți mai deschise la nou, dispuse la schimbare, ale căror tradiții sunt deja la muzeu, și altele mai conservatoare, ce par pentru cele dintâi „de pe altă planetă”. România este destul de echilibrată, din acest punct de vedere, dar presiunea este destul de mare și, pe plan economic, slăbiciunile administrative – administrația este singura care se poate opune unui proces monopolizator – au dus la situația actuală.

O mică rezistență în fața multinaționalelor

Și totuși, la fel ca în alte locuri ale lumii, există și o „rezistență”, de fapt o micro-piață a conservatorilor nostalgici care pot alimenta o parte din industria locală.

Beneficiara acestei evoluții este și fabrica de lactate și brânzeturi la care am poposit recent. Este vorba despre Lactate Someșene Dej, înființată de doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, care au hotărât, la un moment dat, să nu se mai mulțumească cu statutul de colectori de lapte, adică de intermediari între crescătorii de animale și procesatori, și să devină capăt de linie.

Prima afacere cu care au început a fost de consultanță agricolă, lucrând pentru o mare multinațională cu care „am înființat peste 68 de ferme de vaci, în Transilvania, ferme foarte bine puse la punct. Am vrut să facem o trecere de la familia care crește vaci, deci practic de subzistență, către o fermă de familie, deci de la 2, 3, 4, 5 vaci la 30 de vaci. Și așa am început. După care am intrat în zona de colectare lapte, adunând laptele de la aceste ferme, și îl dădeam mai departe procesatorilor mari. Dar aveam o problemă în tot circuitul ăsta, că eram un tampon și am ajuns să avem din ce în ce mai puțin, iar atunci ne-am întrebat: de ce să nu procesăm noi laptele pe care-l colectăm? Am decis să facem această investiție, dar practic nu am avut bani, am început acest business cu un împrumut de la bancă pe care l-am girat cu un teren agricol mare… deci practic am început cu minus”, spune Călin Zanc.

Construim un brand, nu renunțăm

Au început pe minus, ca alți mulți curajoși. Curajoși sau inconștienți, cum le-ar spune unii, aceia trecuți deja prin noianul de piedici și greutăți inerente. De altfel, s-au convins și ei că nu e ușor. „Sincer, am crezut în acest sector și cred în continuare, dar la câte probleme am avut pe parcursul acestor investiții și al acestei construcții de brand, de business, de ceea ce facem noi, probabil trebuia renunțat la un moment dat, dar am spus că nu renunțăm și mergem înainte.”

Păi, în primul rând, nu te lasă „minusul” să renunți. Deși ne-a spus că sunt mulți cunoscuți ai lui care au făcut-o, pentru că nu au mai rezistat. „Nu vom renunța decât atunci când nu se va mai putea. La un moment dat poți ajunge în direcția aceea, noi cunoaștem mulți oameni care au investit în acest sector și au renunțat la un moment dat pentru că efectiv nu au putut să meargă mai departe. Asta, din cauza problemelor de finanțare, din cauza lipsei de interes a autorităților noastre. Nu i-au protejat deloc pe cei care au investit în aceste sectoare, ba din contră, au fost lăsați să fie exploatați la maximum.”

Așa cum spuneam, autoritatea administrativă a unei țări este singura care poate opune rezistență reală tendințelor de monopol pe care, în baza principiului de maximizare a profitului, orice societate comercială poate să o aibă.

Din fericire, ei par a fi pe drumul cel bun, deci departe gândul renunțării. Și spunem asta pentru că au ales nu doar să producă derivate din lapte, pe care doar să le vândă într-un fel, cum s-o putea, ci au ales să construiască un brand. Grea treabă, zice și Călin Zanc: „Este foarte greu să creezi un brand, o marcă, lucrăm de ani de zile la acest lucru, am început ușor-ușor să intrăm pe piață, dar este greu să pătrunzi, pentru că vă dați seama că ne luptăm cu niște coloși industriali, dacă-i putem numi așa”. E adevărat că pare inegală și oarecum necinstită această „luptă”, dar trebuie să înțelegem că aceia mari au fost și mici odată, cum mari pot ajunge și cei care sunt mici acum.

Calitate premiată

Dar probabil că frații Zanc nu se gândesc la asta și bine fac, pentru că acum se gândesc la ce pot face acum, de exemplu o marfă de calitate. „Vorbim despre acidofile, despre smântâna de bivoliță, smântâna de vacă, iaurtul de bivoliță, iaurtul de vacă, pe care le facem tot așa cum se făceau odată, și sunt bucuros când văd comentarii unde scrie: «Am gustat ceva ce n-am mai gustat de la bunicii mei». Telemeaua de oaie pe care am produs-o noi a câștigat Medalia de aur în Germania, la Institutul DLG, Telemeaua de bivoliță, Medalia de argint și Telemeaua de vacă, Medalia de bronz. Deci suntem cu niște produse de bună calitate pe piață, recunoscute internațional în acest moment. Au fost premiate sub brandul „Țarina”. Am ieșit cu aceste produse pe piață sub acest brand, „Țarina”, și suntem bucuroși că am câștigat și o să mai participăm și la alte tipuri de certificări în exterior, pentru că sunt recunoscute în UE și pentru noi este important acest lucru. Anul acesta în noiembrie, vom duce și celelalte tipuri de produse la degustat tot la acest institut, dar și la alte institute cu certificare afară, ca să fie o paralelă să vedem dacă într-adevăr sunt la nivelul pe care ni-l dorim.”

Nu încape vorbă, ar participa la asemenea concursuri și în țară, dar nu prea sunt. Căci, zice Călin Zanc, „momentan, nu prea avem specialiști care să deguste brânza în România, s-a discutat acest lucru și sperăm să reușească doamna Corina Mareș să facă acest lucru, că lucrează pentru a promova o echipă de degustători de brânzeturi și o școală pentru acest sector, pentru că este foarte important să cunoască producătorii mai mici, mai mari și chiar – de ce nu? – cei din gospodării ce înseamnă anumite lucruri în a procesa lactatele”.

Un lanț eficient de colectare a laptelui

Așa cum spuneam, fabrica despre care vorbim se află în Dej, un oraș aflat în apropierea graniței mai multor județe, astfel că atunci când domnul Zanc spune că „noi colectăm laptele din jur, din toate județele, de la Maramureș, Sălaj, Bistrița, Țara Lăpușului, Valea Someșului”, pare că au un bazin de colectare imens, dar în fapt colectarea se face de pe o suprafață relativ mică: „Nu ne-am îndepărtat foarte tare de Dej, ci undeva la o rază de 56-60 km maximum”. În schimb, procesul de colectare este unul foarte extins pentru că laptele provine de la foarte mulți furnizori. „Avem peste 150 de puncte de colectare. Ciobanilor, la stâne, le-am dat tancuri de răcire, deci am ajutat și am sprijinit mult crescătorii din zonă, suntem cunoscuți pentru colectarea de lapte din 2007, au încredere în noi, au mai încercat și în alte părți, au văzut că suntem totuși o firmă serioasă, ne-am respectat cuvântul pe care l-am dat, și contracte avem cu peste 1.880 de ferme de familie. Foarte multe, foarte greu, foarte mult de lucru…”. Într-adevăr, foarte mult de lucru, dar se pare că au și un avantaj, calitatea laptelui: „Avem un lapte bun, de calitate, și, putem spune – încă nu este certificat, dar va fi pe viitor –, că este un lapte natural, pentru că acești crescători de la care colectăm lapte nu cresc intensiv aceste animale, sunt oameni cu gospodării de subzistență, de la 3 la 10-15 capete, și le cresc într-un anumit fel.”

Acum procesează aproximativ 25.000 de litri de lapte pe zi, dar au loc de creștere, pentru că fabrica are o capacitate mult mai mare: „Capacitatea fabricii este mai mare, undeva la 60.000 de litri pe zi, dar colectarea noastră este de 25.000 pentru vară și avem în perioada în care este laptele de oaie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de litri de lapte de oaie pe sezon, la bivoliță este un pic mai puțin, undeva la 1.500-1.200 de litri pe zi, momentan. Colectăm lapte de vacă, lapte de bivoliță și lapte de oaie, în sezonul în care este lapte de oaie. Pentru oaie avem primăvara – mai, iunie, iulie, august –, bivoliță și lapte de vacă avem permanent”.

Investiții pentru viitor – fabrica „Grota de la Țaga”

Vorbeam mai devreme despre faptul că e greu să se mențină și că uneori trebuie să lupte cu gândul renunțării. Este remarcabil că, în pofida acestor frământări, frații Zanc acționează cu un curaj demn de admirat. Nu doar că nu dau înapoi, dar și fac pași înainte, achiziționând încă o fabrică. E adevărat, una cu potențial, fabrica de la Țaga. „Acolo avem o grotă unică în lume, care adăpostește o bacterie ce nu se poate reproduce în nicio altă parte a lumii. Prin urmare, produsele respective nu pot fi create în altă parte decât acolo. După maturare, aceste produse devin cu adevărat unice. Bacteriile din grotă își îndeplinesc funcția astfel: cu cât sunt mai multe produse puse la maturat în grotă, cu atât ele lucrează mai eficient și mai intens.”

Și nu doar că au achiziționat-o, încă de anul trecut, dar au și investit în modernizarea ei. „Am făcut o investiție mare acolo și este de actualitate. Doar la grotă nu am intervenit și nu vom interveni niciodată, deoarece  este așa de peste o sută de ani. În acea zonă deja efectuăm probe, deoarece suntem pe cale de a obține autorizația finală, practicăm producția unui produs tradițional și dorim să obținem Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru acea regiune. Mai avem foarte puțin de lucru și vom deschide fabrica, deoarece am finalizat renovarea și retehnologizarea și am schimbat fluxul tehnologic.”

Acolo se va adăuga un nou bazin de colectare a laptelui. „În viitor, pentru noua fabrică pe care am achiziționat-o anul trecut, la Țaga, fosta fabrică «Grota de la Țaga», unde se produce renumita brânză Năsal, vom colabora și cu cooperativa Someș-Arieș, pentru că au acolo câteva ferme mici pe care de comun acord le îndrumăm spre noi, dorim să ajungă cât mai repede laptele materie primă la fabrică și, având în zonă, e foarte simplu pentru noi dacă suntem în colaborare cu ei. Sigur, în viitor ne gândim să colaborăm în funcție de ce capacitate vom vinde, putem colabora din ce în ce mai mult, că suntem colegi și prieteni cu cei din cooperativă și tot timpul participăm împreună la evenimente, pentru că are o mare influență în zonă cooperativa Someș-Arieș.”

De vândut, își vând produsele prin intermediul multinaționalelor, că nu prea există alte căi eficiente, în pofida inconvenientelor despre care o să și vorbim mai jos. Ei sunt mulțumiți că o pot face, considerând că acestea iau de la ei pentru calitatea bună a mărfii: „Avem contracte cu multinaționale care cumpără o cantitate foarte mare de produse, ceea ce ne face să credem că le achiziționează datorită calității superioare a acestora și faptului că respectăm un proces tehnologic strict, la care ne raportăm în mod riguros. Utilizăm doar materii prime de calitate, cum ar fi laptele, și toate celelalte inputuri necesare în procesul tehnologic. Deși, în ultimii doi ani, costurile s-au majorat semnificativ, referindu-mă la ambalaje, sare, cheaguri și culturi, noi nu am făcut niciun compromis în privința calității, ci am menținut același standard înalt”.

Provocările din industria lactatelor din România

Dar să vedem și care sunt aspectele care grevează această zonă de nișă a industriei laptelui. Unul dintre ele ar fi chestiunea prețului, despre care Călin Zanc zice că nu este corect repartizat între producătorii de lapte, procesatori și vânzători, aceștia din urmă luând „partea leului”. „Putem discuta de un lanț în care ar trebui ca producătorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită, procesatorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită și retailerii și cei care vând produsele lactate la fel. Pentru că produsele noastre ajung astăzi la raft cu un preț foarte mare, până astăzi nu au scăzut prețurile, deși noi și producătorii de lapte am scăzut prețurile și în acest moment nu intervine nimeni, doar la ședința de guvern s-a spus că trebuie să scădem prețul, dar nu retailerii care au un adaos foarte mare, ci producătorul și procesatorul de lapte… Și retailerul? Producătorul l-a scăzut foarte mult în momentul de față, că ați văzut, a ajuns de la 3 lei la 1,50 – 1,30, vine din Polonia laptele — și unde să-l mai scadă?, pentru că în momentul ăsta el este în deficit și nu are o eficiență economică la fermă”, spune Călin Zanc și din postura de producător, pentru că trebuie să spunem că este și președintele asociației de crescători de bivoli.

Și legat de raportul pe care procesatorul ar trebui să îl aibă cu producătorul de lapte, el face o remarcă de foarte mult bun simț, la care puțini se raliază: „Dacă producătorul de lapte dispare, procesatorul și-a dat seama că are o problemă: că odată vine laptele mai ieftin din afară, dar după ce aceia de afară își vor da seama că nu mai avem noi lapte, or să vină cu el mult mai scump. Și atunci iar avem o altă problemă. Deci, de aceea eu zic că ar trebui menținut acest lanț și să creștem sectorul zootehnic, și să-l ajutăm să producă din ce în ce mai mult, nu mai puțin și să ne dispară fermele an de an”.

Cel mai expus la extincție este sectorul creșterii bivolilor, susținut acum doar de o mână de pasionați. „Vor dispărea odată cu acești crescători pasionați, care sunt în vârstă, și aceste animale, cu excepția cazului în care reușim să convingem tinerii în următorii ani că este un animal ce merită să continui să-l crești și să obținem pentru acest sector, bubalinele, o eficiență mai mare.”

Prinși la mijloc

Este conștient că nu se poate fără cei trei parteneri din lanț, producători, procesatori, comercianți, dar consideră că marile lanțuri de supermarketuri pun o presiune prea mare pe procesator, care se vede constrâns să facă stocuri. Aceste stocuri reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă chiar și marii procesatori. Cauzele sunt, pe de o parte, venite, așa cum spuneam, de la comercianți. „Supermarketurile cer prețuri la un anumit nivel, se pun niște condiții foarte dure și dacă ne uităm la colegii noștri din această industrie a laptelui, majoritatea au probleme în partea de lanțuri de supermarketuri, și acolo prețul final este foarte mare în comparație cu prețul care pleacă de la noi, și presiunea cea mai mare întotdeauna se pune pe procesator. Suntem la mijloc, suntem presați de aceste două tampoane. Dacă nu ar fi producătorul de lapte, nu am avea din ce să producem lactatele, dacă nu avem lanțurile care vând produsele lactate, nu avem unde să le vindem. Pentru că la un nivel nu mai poți să vinzi doar tu, pe rețelele tale proprii.”

Problema cu stocurile este că acestea trebuie conservate și asta necesită eforturi financiare suplimentare, pe care nu le pot suporta și pentru care nici nu primesc credite din partea băncilor. „Cea mai mare problemă a noastră este finanțarea stocurilor pe care le avem. Pentru că noi acum avem stocuri foarte mari și este normal, eu trebuie să asigur permanent, lunar, brânza, telemeaua de oaie maturată, pe care noi o facem în patru luni și s-o ținem un an și șase luni până vine celălalt lucru de anul viitor, și atunci noi trebuie să facem stocuri mari pe care trebuie să le depozităm. La noi, în România, încă nu avem o bancă să te împrumute pentru stocuri și să-ți ia stocurile ca garanție. La noi trebuie să te duci cu absolut tot ce ai, să girezi peste, și aici este o problemă destul de mare.”

E nevoie de colaborare

Nemulțumirea interlocutorului nostru este dată și de paradoxul pe care-l sesizează. Cu toate că suntem o țară importantă în Europa în ceea ce privește agricultura, nu reușim să influențăm deciziile care se iau în domeniu la Comisia Europeană. „Pe tot acest lanț avem reprezentanți, avem europarlamentari în Comisia pentru agricultură și nu suntem o țară cu puțini, că suntem a cincea în UE și avem destul de mulți reprezentanți.” Ceea ce este mai grav, în opinia sa, este că nu se iau decizii competente pe plan local. „Trebuie doar să adaptăm ceea ce este în alte țări și în țara noastră. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc, dar se pot adapta la ceea ce avem noi în țară. Dacă nu intervenim cu sprijinul de la Uniune, guvernamental, dacă organizațiile nu stau la masă și nu ajung la un consens cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse, vom avea o gravă problemă. Companiile vor dispărea involuntar. Cele mai multe companii românești cu branduri mari au fost achiziționate de multinaționale din străinătate. Ele au știut ce să facă cu ele, noi nu putem. Aici putem învăța multe din alte țări, unde fermierii s-au confruntat cu nemulțumiri și au ieșit în stradă, dar au găsit întotdeauna soluții pentru a merge mai departe. Așadar, ar trebui să găsim împreună aceste soluții – asociații, cooperative, toți procesatorii – toți acești actori ar trebui să stea la masă și să colaboreze, inclusiv cei din multinaționale care vând produsele finale, deoarece și pentru ei ar fi mai simplu să vândă produse procesate în România decât produse importate din afară.”

Pasiunea merge mai departe

Familia Zanc nu doar că a reușit să creeze o afacere solidă în industria lactatelor, dar a reușit și să transmită pasiunea și cunoștințele generației viitoare. Călin Zanc a dezvăluit că unul dintre nepoții săi este implicat activ în afacere și îi oferă sprijin în cadrul companiei. „Am și un nepot care e tot timpul alături de noi și ne sprijină cu multe lucruri în firmă, și practic cred că aici a fost un plus pentru noi, că suntem doi frați care pot să se sprijine unul pe altul, când unul cedează, vine celălalt și spune: hai să facem ceva, nu se poate, reușim cumva.”

De asemenea, el a menționat că fiica fratelui său a urmat o facultate în domeniul științelor agricole și se specializează în industria alimentară, iar fiica sa se pregătește în domeniul turismului internațional și are planuri de a dezvolta o ofertă de agroturism în zona Țaga. Toate acestea evidențiază angajamentul familiei Zanc de a continua tradiția în industria lactatelor și de a aduce inovație și dezvoltare în acest domeniu. „Noi vrem să continuăm să vedem cât de departe o să mergem. Ca familie, cred că este mai simplu un pic, că v-am spus că este un sprijin întotdeauna, când nu poate unul, vine celălalt și ajută.”

 Vom sta și noi să urmărim cât de departe or să meargă, deși nu putem decât să fim optimiști în privința acestei „construcții”, mai ales că ea are viitor și dincolo de „mâine”.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Miercuri, 12 aprilie 2023, Sindicatul Fermierilor Patrioți a trimis o adresă cu solicitări ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, pe care-l roagă să ia toate măsurile ce se impun astfel încât să nu asistăm la falimentul agriculturii românești.

„Având în vedere importanța implicării directe a fermierilor în procesul decizional legislativ în domeniul agricol, pentru că agricultorii sunt beneficiarii politicilor și deciziilor care se adoptă la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, autoritățile trebuie să se aplece asupra nevoilor fermierilor și să țină cont de propunerile venite direct de la fermieri”, declară Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți.

Ce solicită fermierii

• Anularea ordinului prin care se importă produse agroalimentare și cereale din Moldova și Ucraina;

• Susținerea prețurilor la cereale pentru campania 2022-2023, pentru cerealele de pe stoc sau vândute cu prețuri mici din cauza importului și tranzitului cu minimum 100 euro/tonă.

• Tranzitarea cerealelor din Ucraina și Republica Moldova doar cu control strict și cu trasee diferite desemnate țărilor terțe prin portul Constanța, respectând toate cerințele comunității europene cu taxă de drum, taxă vamală, respectarea încărcăturilor maxime admise și cu program de lucru strict al șoferilor, precum și cu sigilarea vagoanelor la intrare în urma controlului calității cerealelor.

• Declararea stării de calamitate pentru culturile de primăvară din anul 2022, pentru ca fermierii români să beneficieze de forța majoră.

• Despăgubiri pentru culturile din primăvara 2022 calamitate de secetă, plata la porumb și floarea-soarelui a sumei de 1.500 lei/ha, la culturile calamitate cu 100% și nu după formula de calcul veche.

• Subvenție de 100 euro/ha la îngrășăminte chimice pentru campania de primavară a anului 2023;

• Acordarea de credite de către bănci pentru 20 de ani cu dobandă de 2% și 50% robor subvenționat;

• Statul să cumpere cereale românești pentru rezerva de stat pentru trei ani.

• Casa de Comerţ să preia animalele vii sau carcasă pentru a fi exportate în ţările cu parteneriate economice;

• Crearea unei linii de susținere a fermierilor crescători de ovine și bovine cu sisteme de muls automat, precum și susținerea prețului la lapte conform cerințelor acestora cu 200 euro/tonă;

• Luarea de măsuri pentru ca primăriile să nu mai blocheze atribuirea păşunilor către fermierii crescători de animale.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca reprezintă România, în calitate de partener, în cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care este finanțat de către Uniunea Europeană cu aproximativ trei milioane de euro.

Proiectul susține fermierii prin promovarea unor soluții inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pășunat să devină viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sănătoase și cu un impact mai scăzut asupra mediului.

„România este reprezentată în cadrul proiectului de către universitatea noastră, în calitate de coordonator, iar alături ne sunt fermieri din cadrul AgroTransilvania Cluster, precum și membri ai unor cooperative agricole de succes din Transilvania. Considerăm că astfel de parteneriate stau la baza aplicării unor soluții care și-au dovedit utilitatea în țările partenere. Din păcate, în prezent asistăm la un declin pronunțat al pășunatului în România, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul acestor sisteme fragile de care depinde supraviețuirea unei dintre cele mai importante avuții naționale: biodiversitatea. De aceea, îi așteptăm alături pe toți cei care doresc să contribuie la transformarea pășunatului într-o practică viabilă din punct de vedere economic și prin care să fie susținute mediul și comunitățile rurale”, a declarat prof. dr. Mugurel Jitea, de la Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

Coordonat de Grünlandzentrum (Germania), Proiectul G4AE se derulează pe o perioadă de trei ani și jumătate, până în februarie 2026.

„Proiectul contribuie la atingerea obiectivelor Pactului Verde European al Uniunii Europene, referitoare la refacerea biodiversității, reducerea poluării solului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Observăm că sistemele agricole bazate pe pășunat dispar cu rapiditate în Europa. Pentru a inversa aceste tendințe negative este necesar să susținem în calitate de consumatori utilizarea unor produse agroalimentare provenite din ferme în care pășunea este utilizată în condiții prietenoase cu mediul”, a precizat coordonatorul proiectului, dr. Arno Krause, Grünlandzentrum.

Din consorțiul acestui proiect fac parte 18 parteneri din opt state membre UE, reprezentative pentru diferite practici de pășunat - Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România și Suedia. Rețeaua se bazează pe o abordare „multi-actor”, având în centrul preocupărilor fermierii și grupurile de fermieri reprezentativi, care vor lucra împreună cu mediul academic, consultanți,  reprezentanți ai industriei agro-alimentare și ai grupurilor de consumatori, pentru a implementa soluții adaptate nevoilor locale. 

Pentru mai multe detalii, accesați link-ul: https://grazing4agroecology.eu/

În ședința Guvernului din data de 21 septembrie 2022 au fost aprobate plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și cuantumul acestora, pentru anul de cerere 2022.

Prin actul normativ adoptat se aprobă plafonul de 185.483.810 euro, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:

a) 1.680.000 euro pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;

b) 13.125.000 euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 71.300.000 euro pentru speciile ovine/caprine;

d) 99.324.810 euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

e) 54.000 euro pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor menționate anterior la efectivul de animale eligibile/kg gogoși crude de mătase eligibile.

„Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a făcut demersuri în acest sens, iar Comisia Europeană a aprobat, astfel încât în anul 2022 avansul pe care îl pot solicita fermierii noștri este de 70% din suma cuvenită”, a declarat ministrul Petre Daea.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, cu rambursare din FEGA, în limita sumelor aprobate cu această destinație MADR pentru anii 2022 și 2023.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Aberdeen Angus România anunță că, începând cu data de 22 august 2022 va demara Graficul COP (Controlul Oficial al Producției), semestrul II 2022, în fermele membre ale asociației.

Graficul COP este împărțit pe șase trasee, cuprinzând toate cele 41 de județe ale țării.

Potrivit programului de ameliorare aprobat conform Regulamentului European 1012 din 2016 cu modificările ulterioare, crescătorii de bovine au următoarele obligații:

• Să respecte data de control din grafic;

• Să transită anexele la timp, trimestrial, de patru ori pe an, după cum urmează: până în 10 aprilie pentru primul trimestru (ianuarie, februarie, martie); până în 10 iulie pentru trimestrul 2 (aprilie, mai, iunie); până în 10 octombrie pentru trimestrul 3 (iulie, august, septembrie); până în 10 ianuarie pentru trimestrul 4 (octombrie, noiembrie, decembrie).

Fermierii care nu respectă regulile vor primi din două în două săptămâni un avertisment, iar la trei avertismente fermierul va fi exclus din asociație.

„Toți tauri folosiți la montă naturală începând cu data de 1 noiembrie 2020 trebuie să fie bonitați de către Asociația Aberdeen Angus România și autorizați de Oficiile Județene de Zootehnie. Această  bonitare o să se efectueze odată cu programarea fermelor în cadrul graficului de COP, taurii trebuie să aibă vârsta de minimum 16 luni, să dețină certificat zootehnic și să corespundă caracteristicilor rasei”, punctează Asociația Aberdeen Angus România.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Petre Daea, a transmis pe 28 iulie 2022 o scrisoare către comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, prin care solicită o derogare privind perioada de retenție a animalelor în ferme, condiție obligatorie pentru acordarea sprijinului cuplat. Solicitarea ministrului român vine în contextul economic şi financiar dificil de la nivelul Europei, situație accentuată şi de conflictul din Ucraina. Mai mult, România se confruntă cu o secetă deosebită, afectând starea culturilor, în special a celor de primăvară (porumb, floarea-soarelui etc.), a păşunilor și bazei furajere, cu efecte semnificative asupra sectorului vegetal, şi implicit a celui zootehnic.

Mulți fermieri se confruntă cu dificultăți semnificative din punct de vedere financiar şi tehnic, din cauza creșterii prețurilor la input-uri, a sistemului de creditare costisitor care duce la un acces dificil la finanțare, precum şi la imposibilitatea de a-şi desfășura activitățile specifice din sectorul creșterii animalelor.

„Am solicitat adoptarea unor măsuri care să atenueze situația gravă a fermierilor şi, în acest sens, am transmis propunerea României de a primi o derogare excepțională pentru acest an pentru reducerea perioadei de retenție a efectivelor de la 100 de zile (ovine/caprine), respectiv de la 6 luni (bovine) la 90 zile de la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată, fapt care nu creează discriminări între fermieri”, a declarat Petre Daea.

Controalele în teren efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) trebuie finalizate până la data de 15 august a.c., astfel încât să poată fi efectuată din 16 octombrie plata avansului pe suprafață. „Având în vedere deficiența de furaje cu care se confruntă unii fermieri din sectorul zootehnic, măsura permite mobilitatea turmelor de oi în zonele unde există masă vegetativă suficientă.”

Reducerea perioadei de retenție în situația actuală facilitează scoaterea animalelor de reformă din șeptel și ajută fermierul să asigure furajarea celorlalte animale din fermă în condiții optime, transmite MADR.

Pentru a evita dispariția sau diminuarea efectivelor de animale deținute de către solicitanții sprijinului cuplat în acest an, este necesar ca animalele care fac obiectul cererilor de sprijin cuplat voluntar să poată fi livrate sau înstrăinate înainte de a pierde foarte mult din punct de vedere calitativ și cantitativ la carcase și la producția de lapte. Totodată, Ministerul Agriculturii a primit numeroase solicitări ale fermierilor din sectorul zootehnic pentru o derogare privind durata perioadei de retenție a animalelor, condiție obligatorie pentru acordarea sprijinului cuplat.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Revista Fermierului a găzduit, în mai multe rânduri, adevărate foiletoane despre pajiști, în care un drag colaborator, experimentat și învățat – l-am numit pe dr. Teodor Marușca, care acum este director adjunct tehnic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov –, ne-a explicat ce este bine și ce nu în domeniu. E vremea să îl invităm să ne mai reamintească, pentru că este nevoie, iar și iar, că lucrurile nu stau deloc bine și că e important să punem un început bun.

Așa cum ne atrage atenția invitatul nostru, dr. Teodor Marușca, România s-a angajat cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, adică în urmă cu 15 ani, ca acele 4,8 milioane de hectare de pajiști să fie menținute, ca suprafață, dar și să fie îmbunătățite calitativ. Din păcate, nu s-a făcut nimic în această direcție, dimpotrivă, au fost lăsate pradă degradării. „Cauzele degradării, pentru care suntem atât de neliniștiți, sunt multiple. În primul și în primul rând este faptul că numărul de animale care valorificau această bogăție, acest patrimoniu național, a scăzut la mai bine de jumătate din efectivul de dinainte de 1990. Pajiștile au fost, în bună parte, abandonate – în totalitate, în unele cazuri – și la altele s-a redus încărcarea cu animale sub limita posibilă. La un calcul al nostru, față de efectivele actuale de pajiști, unități vită mare, abia dacă se acoperă la nivelul țării 0,3 unități vită mare la hectar. Apoi, calitatea lor, pe lângă abandon, este foarte slabă și din cauza faptului că nu se întrețin. Adică lucrările anuale de curățire a lor nu se mai efectuează, de asemenea nu se fertilizează cu îngrășăminte chimice sau organice, târlirea care se face cu animale este și aceea făcută necorespunzător, în sensul că animalele staționează în târlă sau în stână în același loc și nu se face o târlire rațională. Sunt foarte multe alte aspecte negative.”

Domnia sa spune că s-au luat totuși niște măsuri, la nivel național, prin apariția Legii pajiștilor și a Ordonanței de Urgență a Guvernului 34, amândouă din 2013, prin care se prevede întocmirea unor amenajamente pentru ca aceste pajiști să fie îmbunătățite. De altfel, chiar instituția pe care o reprezintă a întocmit un Ghid pentru amenajamentele pastorale, care se află sau ar trebui să se afle pe masa tuturor celor care fac astfel de lucrări de amenajare. Zice că toate UAT-urile din România trebuiau, conform legii, încă din 2004, să aibă aceste amenajamente întocmite, dar de atunci, în fiecare an, au apărut noi și noi legi de amânare a amenajamentelor pastorale, a termenelor de depunere.

„În 8 ani, pe care i-am avut la dispoziție din 2014 până în 2021, suprafața pe țară care are amenajamente pastorale este de abia de 54,5%, la care se adaugă 16,6% în lucru, deci în total puțin peste 71%. Ele trebuiau să fie încheiate, cum s-a propus încă din 2014 – cei care au propus această dată n-aveau cunoștințe de cât de complicat este să faci un amenajament pastoral. Silvicii mi-au spus, ei fiind principalii executanți ai acestor amenajări pastorale, că este mult mai complicat să faci amenajamentul unei pajiști decât amenajamentul lor din silvicultură. Și mergând mai departe la situația pe țară, singurul județ care a întocmit și este de 100% realizare este județul Harghita, urmat de Prahova, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, care au spre 70%. Județe rămase foarte în urmă sunt Mureș, Arad, Cluj, Gorj, Suceava și Buzău, care au abia între 20-35% realizări.”

Nu ne pricepem sau nu ne pasă?

Ceea ce ne întristează foarte mult, dar nu ne surprinde, pentru că sunt circumstanțe pentru o astfel de stare de lucruri, este următorul argument pe care ni-l dă domnul Marușca vorbind despre proasta calitate a pajiștilor: „Acum care sunt cauzele? În primul rând, în echipele care întocmesc amenajamentele nu sunt oameni suficient de bine pregătiți pentru a întocmi amenajamentele. Calitatea amenajamentelor noastre lasă mult de dorit. Și am să vă spun și de ce. Eu am urmărit în multe părți din țară, eu lucrez cu amenajiștii și am mai și verificat unele dintre lucrările lor, și am găsit lucruri incredibile. Adică, unii n-au făcut decât să copieze de la vecin proiectul, uitând să șteargă și de la cine a copiat. Și am fost surprins să găsesc amenajament în care era scrisă, pe coperțile amenajamentului, o comună, iar în interior am găsit scrisă altă comună. Erau schimbate doar suprafețele. Pe principiul copy-paste. Și foarte mult copy-paste din Ghidul de întocmire a amenajamentelor pastorale întocmit de Institutul nostru. Ar trebui să existe la nivel național un organism care să instruiască pe cei care fac amenajamente – Institutul nostru s-ar putea angaja –, ca să nu facă oricine aceste amenajamente, ci doar cei abilitați să le facă, să aibă cunoștințe minime de botanică, de vegetație a pajiștilor”.

Trebuie să recunoaștem în această descriere și un aspect pe care domnul Marușca, din delicatețe, nu l-a exprimat. Este vorba și de multă nepăsare. Recunosc aici atitudinea elevilor chiulangii, care, neavând vreo atracție către carte, copiază tema sau extemporalul altuia cu tot cu numele aceluia. Și atunci, despre ce instruire să vorbim? Instruiești pe cel care se vrea instruit. Poate ar trebui să vorbim și de niște mecanisme de cointeresare a celor implicați. De ce nu, și de unele constrângeri legislative.

Cine-i învață pe verificatori?

Mai mult, nici cei care ar trebui să verifice se pare că nu prea o fac. Se pare că tot din nepricepere. „O altă problemă este verificarea aplicării amenajamentelor. Aici suntem complet… Agenția Națională pentru Zootehnie este chemată să facă aceste verificări. Acolo nu știu exact care este structura de specialiști, dar sunt mai mulți zootehniști, sunt mai mulți medici veterinari care n-au făcut nici botanică, nici amenajarea teritoriului, nu au făcut decât pasager probabil, cei de la zootehnie, cultura pajiștilor. Au un curs de producere a furajelor, dar este insuficient pentru a cuprinde complexitatea verificării. Acolo sunt formule de amestecuri de ierburi pentru înființarea unor pajiști semănate.”

Domnul Marușca își răspunde astfel negativ la doleanța exprimată de a se face, la nivel județean, o sinteză a tuturor amenajamentelor executate până acum, asupra cărora să se facă o analiză critică, pentru a se ști cât de bine sunt întocmite, pentru că e greu de presupus că fără o pregătire prealabilă cei care verifică pot să înțeleagă ceva. Oare cine ar trebui totuși să verifice? Domnia sa ne spune că există specialiști, absolvenți ai facultății de agricultură care activează în cadrul UAT-urilor și care ar putea fi consultați de către cei care întocmesc proiectele. „Ar trebui să vină și să-i întrebe, în condițiile UAT-ului, ce amestec e mai potrivit. Nu putem generaliza de la Institut, să spunem, pentru cele vreo 3.200 de UAT-uri, cât are România la ora asta, ce amestecuri să facă. Fiecare proiect trebuie să conțină aceste combinații. Și, pe lângă acestea, suprafețele care trebuie amendate cu amendamente calcaroase – vorbim de solurile acide – și rețetele de fertilizare cu îngrășăminte chimice, și altele. Local trebuie adaptate aceste soluții. Nu poți să generalizezi.” Dacă pot să consilieze, poate ar fi util să și verifice, în condiții legale, firește. Dacă nu, atunci cei care ar trebui să verifice ar trebui instruiți. Dr. Teodor Marușca spune că există o carte care ar putea sta la baza acestei instruiri pe care a publicat-o în colaborare chiar cu editura noastră, în 2016, după ce în prealabil a făcut obiectul unui serial ce s-a întins pe parcursul a 33 de numere din Revista Fermierului. Este vorba de cartea „Praticultura pe înțelesul tuturor”.

Nostalgia trecutului și admirația Vestului

Se pare că în trecut existau oameni mult mai bine pregătiți, cel puțin așa susține domnul Marușca: „Încă din 1933, după apariția legii din 1928, s-a prevăzut întocmirea amenajamentelor. Deci nu e o noutate ceea ce vă spun acum, în sensul că amenajamente s-au făcut și înainte de Al Doilea Război Mondial, ba chiar și în epoca noastră, după război, s-au făcut proiecte de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor, care erau executate de întreprinderi specializate, și cunosc bine situația. La nivelul fiecărui județ, exista o astfel de întreprindere de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor. Ele au dispărut după anii 1990 și este o mare pierdere, pentru că oamenii de atunci erau foarte bine pregătiți să le execute, la fiecare județ exista o întreprindere de îmbunătățiri funciare, dar și la nivel central. Întocmeau amenajamente pastorale, proiecte de îmbunătățire. Ele au dispărut și au fost lăsate în seama unor direcții agricole județene, a direcțiilor silvice și a altor organisme și instituții care nu sunt «de meserie»”.

Este în firea noastră să facem comparații cu alte țări, unde lucrurile stau vizibil mai bine, pentru că se vede din viteza mașinii, parcurgând drumurile europene. Această dispoziție a noastră de a face comparații nu este un aspect pe care să-l apreciez, considerând că ar trebui să luăm aminte la ce este bine pentru noi și să acționăm în consecință, dar nu putem să ignorăm experiența altora, reinventând roata. Din păcate, noi doar ne comparăm cu cei bine organizați, căinându-ne de cât de rău stăm, fără să preluăm absolut nimic din experiența lor sau a celor dintre noi care au învățat de la aceia. Este și cazul domnului Marușca. Domnia sa și-a petrecut mulți ani și a cules învățături de la cei cu rezultate remarcabile în domeniul culturii pajiștilor și, venind să le aplice la noi, s-a lovit de multă ignoranță și nepăsare. Zic cultura pajiștilor, dar la noi nici măcar nu se poate vorbi despre așa ceva, pentru că după cum ne spune chiar dr. Marușca, pajiștile nici măcar nu au fost luate în cultură. Ele sunt niște pârloage. „Dacă o pajiște n-o iei în cultură, n-o cosești în fiecare an, n-o cureți în fiecare an, nu-i dai îngrășăminte, nu îi dai o încărcătură normală cu animale, ea se degradează. Pentru că… ce e pajiștea? Un spațiu pe care omul l-a făcut, a defrișat pădurea ca să facă loc ierbii și să crească mai multe animale. De aceea au apărut aceste pajiști. Din păcate, la noi nu sunt întreținute pentru că avem impresia că este suficient să te duci cu animalele și să paști, atât. Peste tot, în vestul Europei, există mașinării care le întrețin, oameni care le-au luat în cultură, numai noi nu le-am luat încă în cultură. Noi suntem la stadiul de păstorit, fără să mai facem nimic. Ați văzut dvs. un crescător de animale care să aibă mașini de curățat pajiștile sau mașini de fertilizat? Nu găsiți așa ceva. Din păcate. Deci noi trebuie să creăm această civilizație pastorală și să întreținem pajiștile așa cum se cuvine.”

La munte e mai rău

Toate aceste probleme capătă accente dramatice dacă vorbim despre zona montană.

E de la sine înțeles că pajiștile cele mai multe se află în acea zonă. Verdictul specialistului preumblat prin acele locuri este cel care ne întristează. „Acestea sunt cele mai degradate!” Și ne explică de ce: „Pentru că sunt mai greu accesibile. Dacă înainte omul obișnuia să meargă pe munte cu samarul, punea pe măgăruș cât nu putea el duce, pe cai, cu căruța, acum, mai nou, folosește mașinile astea performante 4x4, iar unde nu ajunge mașina de acest tip, off-road, nu se mai instalează stâne. Asta înseamnă că multe din suprafețele de pajiști sunt abandonate”.

Am putea spune că multe s-au și împădurit. Ba chiar și unele zone accesibile cu acele off-road-uri. Asta, pentru că a scăzut dramatic și numărul de animale. Trebuie să îi dăm însă dreptate specialistului, care ne spune că fără aceste pajiști nu există viață pe munte. Viață economică, trebuie să precizăm și să reiterăm credința că dacă ne dorim ca munții să aibă în continuare viață, oamenii aceia ar trebui plătiți pentru că există. Teodor Marușca ne împărtășește iarăși din experiența sa de prin alți munți ai Europei. „În zona montană, pajiștile, care reprezintă peste 75-80-85% din suprafață, sunt motorul întregii activități de acolo. De aceea, unele țări din Europa dau foarte mare importanță acestui fapt. Recent, francezii au aniversat o jumătate de secol de la promulgarea legii pastorale la ei. Legea se referă, cea franceză zic, pentru că, vrem - nu vrem, din punct de vedere agricol și pastoral, Franța are niște priorități și este locomotiva Europei pentru agricultură. Și primul domeniu la care se referă legea pastorală franceză este favorizarea organizării crescătorilor de animale. Deci statul se interesează ca toți crescătorii de animale să fie organizați în asociații, federații etc., ca să creeze aceste grupuri pastorale care sunt autorizate de către stat. Al doilea domeniu, care la noi lipsește cu desăvârșire, este organizarea funciară a proprietarilor de teren cu destinație pastorală. Deci toți cei care dețin suprafețe de pajiști din zona montană sunt organizați în aceste asociații ale proprietarilor. La noi nu știu dacă există așa ceva, pentru că nu se cunoaște ale cui sunt pajiștile. Se cunoaște oarecum, dar nu în totalitate. Sunt unii care au obținut suprafețe imense din pajiștile românești, cu schimb de teren din câmpie. De ce? Ca să primească subvențiile care se dau pe pajiști. Ăsta e adevărul… Cel de-al treilea domeniu al legii franceze este facilitarea convențiilor plurianuale de păscut, adică îi adună pe crescătorii de animale cu asociațiile funciare ale proprietarilor de teren și fac convenții plurianuale între ei, astfel încât să se valorifice în integralitate iarba, dată de Cel de Sus sau făcută de ei. Și-și pun probleme și ei, în continuare, să perfecționeze această metodologie. Și mai spun ceva despre Franța: are un organism, se cheamă Cemegref, adică un centru de mecanizare a agriculturii, e și silvicultura aici, e și organizarea teritoriului, au un număr de 970 de agenți, din care 420 sunt cercetători științifici, și sunt organizați în 10 colective. Nimic nu se face în spațiul rural francez fără acest Cemegref, care deține în totalitate toate pârghiile. El știe unde-s conductele, care-i terenul; el face proiectele.”

Cemagref este un institut public de cercetare a cărui activitate se concentrează pe dezvoltarea durabilă în zonele non-urbane. Contribuie la conservarea și gestionarea acceptabilă a sistemelor de teren și apă, prevenirea riscurilor asociate și dezvoltarea activității economice durabile.

Evident că la noi sunt mai multe probleme decât soluții. De organizare, ce putem spune, lipsește cam de peste tot, de ce ne-am mira că lipsește de aici? Iar despre stimulare, nu doar că nu-i plătim, cum ziceam, ca să existe, dar le mai și facem viața grea punându-i într-o concurență total neloială cu crescătorii de animale de la șes. Iată cum ne spune domnia sa că rezolvă această problemă alte state cu zone montane: „Intervine ceva ce noi n-am reușit până acum să rezolvăm, respectiv preț diferențiat pe altitudine al producției animaliere. Nu este posibil ca laptele produs la câmpie sau la deal să aibă același preț ca acela produs la munte. Și am să vă spun că în Elveția, unde am făcut o specializare de 8 luni, în urmă cu 52 de ani, atunci, cu fiecare 250 m de altitudine, confederația plătea în plus producătorului de lapte 10%. Deci, dacă era un producător la 1.800 m altitudine și făcea 3.000 de litri de lapte de la vacile lui de-acolo, putea să concureze cu cel care era la altitudinea de 400-500 m din platoul elvețian, care făcea la vremea respectivă cam 5.500 de litri de lapte. La noi nu se întâmplă asta nici acum, deși eu am scris, după venirea din Elveția, în cărți și la reviste, de necesitatea prețului diferențiat pe altitudine, cel puțin al laptelui. Ajunsesem la concluzia că la noi ar trebui să fie o creștere de cel puțin 10% cu fiecare sută de metri altitudine în plus, ca să poată fi rentabil. Domnul academician Otiman a făcut un studiu, foarte interesant, pe baza datelor din zona montană, că la peste 700 de metri laptele trebuie stimulat ca preț, că altfel nu mai devine rentabil. Vă dați seama cum poate lupta un om în zona montană să supraviețuiască, dacă laptele lui, de la văcuța lui, de acolo, prețul este același cu al aceluia unde are condiții mult mai bune de lucru”.

Ecologia, un deziderat îndepărtat

Foarte interesantă este viziunea domnului dr. Teodor Marușca în privința modului cum ar trebui să evolueze acreditarea de agricultură ecologică. „Se vorbește acum că România ar trebui să ajungă la 25% din suprafață cu agricultură ecologică. Singura țară din Europa care a depășit acest cuantum de 25% este Austria. Dar vă pun întrebarea: pe ce anume se bazează Austria, de a făcut peste 25% agricultură ecologică? Pe pajiști, dragii mei! Și atunci, Institutul nostru, în cadrul unui proiect, a întocmit un Îndrumar de bune practici pentru agricultura ecologică montană, și mai departe, pajiști permanente și pastoralism. În această carte, ajunsă, la fel, în toate județele României, la minister, în sute de exemplare, care a fost prezentată, sunt toate legile apărute legat de agricultura ecologică și cum trebuie ea aplicată.” Cu toate acestea, nu crede că doar din pix se poate face asta, deși pășunile noastre probabil nu s-au întâlnit vreodată cu substanțele chimice de fertilizare. Dimpotrivă, crede că e nevoie de o etapă intermediară, de o cultivare convențională. „În primul și în primul rând, ideea pe care au lansat-o unii că e suficient că nu s-au dat pe pajiștile României, de secole, de zeci de ani, îngrășăminte și să le declarăm ecologice este o greșeală impardonabilă. Adică acestea nu sunt pajiști ecologice în bunul sens al cuvântului, pentru că au covorul ierbos degradat. Animalele nu consumă iarba, randamentul animalelor care pasc pe aceste pajiști degradate este extrem de scăzut, și atunci cum să te mai lupți cu agricultura convențională? În primul și în primul rând, trebuie să îmbunătățim pajiștile. Doi-trei ani, să le dăm îngrășăminte, să le refacem total, să semănăm alte specii mai valoroase prin reînsămânțare, să le folosim rațional și, după doi ani, de trecere, de conversie la agricultura ecologică, facem ecologic. Nu am găsit nicăieri pajiști degradate, când am umblat în Franța la specializare, toate au un covor extraordinar de bun. Nu. Nu se poate fără a trece printr-o fază de îmbunătățire. Sunt unele voci din România care nu sunt suficient de bine pregătite sau informate, și care sunt adeptele falsei idei că se poate face agricultură ecologică pe pajiști degradate. Se zice că avem îngrășăminte organice destule, târlim cu animalele. Nu e suficient. Din experiențele noastre, și vreau să spun că am experiență de 25 de ani în platoul Bucegilor la 1.800 de metri altitudine și am făcut experiențe, cât se poate târli cu animalele. Adică, țin animalele în mod corespunzător ca să se fertilizeze pajiștea, nu mai mult de 10-15%. Și ce fac cu restul suprafeței? O las tot așa? Deci ideea unilaterală că vom fertiliza organic e greșită. Fertilizăm organic după ce ducem mai multe animale sus, la conversie. Am făcut conversia, am animale mai multe, că au ce mânca, și atunci pot să fac și târlire cu animalele și să acopăr cât de cât necesarul de fertilizanți pentru iarba respectivă. Deci toate acestea se fac cu judecată și cu organizare.”

***

Așadar, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul pajiștilor de pe la noi, despre trei aspecte foarte importante. În primul rând, e nevoie de o nouă abordare a pajiștilor, pe care nu putem să le mai privim ca niște nomazi care vin cu animalele, le satură și pleacă mai departe pe alte plaiuri. Au trecut mii de ani de când se întâmpla asta. Trebuie să venim în actualitate, să devenim cultivatori ai pășunilor. E foarte frumos cum apreciază chiar interlocutorul nostru această chestiune: „Dacă noi nu aplicăm ce este nou în domeniu, pierim. Degeaba ne uităm că-i verde peste graniţă, dincolo, pentru că alea sunt făcute pentru că au luat în cultură pajiştile. Ei sunt deja în civilizaţia europeană a pajiştilor. Haideţi să intrăm şi noi în ea!”. Într-adevăr, să intrăm în acea civilizație care are grijă de oamenii greu încercați ai muntelui, sprijinindu-i, ca să punctăm și a doua temă pe care am dezbătut-o aici. Cea de-a treia a fost transformarea pajiștilor în acea pondere ecologică pe care ne-o impune noua politică europeană. Dar nu oricum, ci în modul în care cercetătorii, precum cel cu care am vorbit, ne învață.

Articol scris de: Adrian Nedelcu; Documentare: Alexandru Băgescu

Alianța pentru Agricultură și Cooperare anunță că a reușit să obțină pentru fermieri derogările solicitate pe strategiile Green Deal, cât și sprijin european pentru conturarea unei strategii privind independența proteică a Europei.

Cu urmare a demersurilor intense întreprinse de Alianța pentru Agricultură și Cooperare către Copa-Cogeca și autoritățile naționale pentru obținerea unor derogări de la Pactul Verde European în contextul conflictului ruso-ucrainian, Comisia Europeană a anunțat că este dispusă să accepte derogări importante de la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al  Parlamentului European și al Consiliului și de la Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor condiții referitoare la plata pentru ecologizare pentru anul de cerere 2022.

Cele mai importante pentru fermierii noștri, cu un impact imediat, constau în derogarea de la articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul mai sus amintit, permițând statelor membre să decidă ca terenurile aflate în pârloagă să fie considerate o cultură distinctă, chiar dacă aceste terenuri au fost pășunate sau recoltate în  scop de producție.

De asemnea, prin derogare de la articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, pentru anul de revendicare 2022, statele membre pot decide ca terenurile necultivate să fie considerate zonă de interes ecologic în temeiul articolului 46 alineatul (2), primul  paragraf, litera (a), din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, chiar dacă aceste terenuri au fost pășunate sau recoltate în scop de producție sau au fost cultivate.

Se va aplică factorul de ponderare stabilit pentru terenurile aflate în pârloagă în anexa X la Regulamentul (UE) 1307/2013.

La fel de importantă este derogarea de la articolul 45 alineatul (10b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, derogare care permite utilizarea de produse de protecție a plantelor în acele zone destinate pășunării sau recoltate în scopuri de producție.

Cu privire la un alt obiectiv al Alianței pentru Agricultură și Cooperare privind o strategie pentru creșterea producției de proteaginoase la nivelul Uniunii Europene, în cadrul Consiliului AGRI-FISH din 21 martie 2022, a fost prezentată o notă informativă intitulată „Îmbunătățirea potențialului proteinelor pe bază de plante în Europa, în conformitate cu obiectivele stabilite în Pactul Verde European”. Acesta a fost inițiată de reprezentanța austriacă și a primit sprijinul a alte 19 state membre, printre care și România.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a susținut în cadrul Consiliului AGRI-FISH această inițiativă, declarând că este binecunoscut faptul că UE este dependentă de importuri proteice din țări terțe, dintre care 76% din provin din soia și șroturi din soia. A transmis că România va sprijni demersul prin cultivarea unor soiuri de proteaginoase și leguminoase cu potențial mare de producție și cu rezistență crescută la condițiile climatice.

În urma dezbaterilor, președinția franceză a concluzionat că este absolut necesară dezvoltarea, în continuare, a producției de proteine ​​vegetale și a surselor alternative de proteine ​​animale în UE și a invitat Comisia să prezinte o strategie UE de tranziție a proteinelor, care încurajează cultivarea de proteine ​​vegetale pentru alimente și hrană pentru animale în UE, precum și utilizarea altor surse durabile de proteine.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html