Readuc în atenția pomicultorilor fungul Schizophyllum commune (patogen/saprofit) care este tot mai prezent în livezile de pomi fructiferi, în cele de nuc și chiar în plantațiile de paulownia. În articolul de față găsiți informații valoroase despre patografia, biologia, epidemiologia și combaterea acestui fung.

Fungul S. commune a fost raportat ca fiind prezent în lemnul mort la aproximativ 150 de genuri de plante. Ocazional a fost raportat și ca patogen la speciile lemnoase, dar și la oameni [Schmidt et Liese, 1980].

Takemoto et al. (2010) arată că fungul este recunoscut ca agent patogen ce produce putrezirea lemnului la pomii vii. În cartea sa despre bolile pomilor fructiferi, Togashi (1950), a descris S. commune ca fiind un agent patogen care pătrunde prin răni și duce la putrezirea lemnului la multe specii pomicole (semințoase, sâmburoase), putând produce pagube considerabile. Autorul arată că fungul este adesea semnalat la măr, piersic, cireș, cais.

Despre acest fung am mai scris în trecut. Acum îl readuc în atenția dumneavoastră deoarece constat că el se extinde tot mai mult în livezile din România, fiind prezent mai mult la pomii tineri decât la cei bătrâni, aflați în declin (cum ar fi normal să fie). Bineînțeles că, prezența acestui fung la pomii tineri ar trebui să ne îngrijoreze deoarece aceștia vor intra în declin.

În luna februarie 2024 am efectuat controale fitosanitare în livezi tinere de nuc (5 ani și 11 ani) din Sibiu. Am constatat că nucii erau infectați cu fungi care produc cancere (acum lucrez la diagnostic). Pe zonele lezate, în crăpăturile scoarței de pe tulpini și ramuri erau prezenți carpoforii fungului Schizophyllum commune. În consecință, starea de sănătate a nucilor este grav afectată, la fel și vigoarea.

Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de nuc

După nuc, la începutul lunii martie 2024 am verificat o plantație de paulownia în vârstă de 6 - 7 ani din vestul României. Arborii erau și ei infectați cu un patogen care produce cancer (în analiză pentru stabilire diagnostic). Atașat, pe zonele bolnave era fungul Schizophyllum commune, care va întregi procesul de putrezire al lemnului. Având în vedere că lemnul de paulownia este cultivat pentru cherestea, patogenii instalați vor deprecia calitatea lemnului.

Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de paulownia

Boala produsă de Schizophyllum commune poartă numele de „putregaiul alb” sau „putrezirea Schizophyllum” (în engleză „Schizophyllum rot”). Există autori care au numit boala „cancerul și declinul pomilor”, deoarece fungul are capacitatea de a putrezi lemnul. Din momentul în care pătrunde în tulpină, ciuperca nu mai poate fi controlată. Cu cât diametrul tulpinii este mai mic, pomii sau arborii infectați sunt sortiți pieirii, mai devreme sau mai tarziu.

Schizophyllum commune este considerat un fung saprofit ce are capacitatea de a descompune lemnul mort, dar poate provoca daune și copacilor slăbiți, la fel ca o ciupercă patogenă cu virulență slabă. Prin urmare, este considerat un parazit de rană sau de plagă care poate degrada lemnul pomilor (cambium/alburn rănit dar și duramenul expus). În general, ciuperca colonizează pomii stresați de căldură, arsuri solare, secetă, insecte sau răni majore, lemnul tăiat și căzut și părțile moarte ale copacilor vii. Putrezirea lemnului este de obicei o boală a copacilor bătrâni. În cazuri speciale, ciuperca poate infecta și pomii tineri. Când Schizophyllum commune infectează pomii tineri și foarte tineri, este semn că aceștia sunt debilitați din alte cauze. Patogenul este dificil de gestionat în livezile infectate.

Atenție, Schyzophyllum commune produce boli la oameni.

S. commune este cel mai cunoscut agent de infecție umană dintre Basidiomycotine. Pe lângă faptul că este considerat un agent patogen al plantelor din ce în ce mai agresiv care provoacă putregaiul alb, s-a raportat recent că această ciupercă poate provoca boli grave: micoza bronhopulmonară alergică [Kamei et al., 1994], boală pulmonară cronică [Ciferri et al., 1956], meningită [Chavez – Batista et al., 1955], sinuzită [Kern et Uecker, 1986; Catalano et al., 1990; Rosenthal, 1992], alergii etc. Datorită adaptării extraordinare la climatul arid și rezistența la poluare, Schizophyllum commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv și de succes invadator fungic universal al speciilor lemnoase, amenințând oamenii imunodeprimați și chiar pe cei sănătoși [Matavulj et al., 2013].

 

Recunoașterea simptomelor

 

Fungul se recunoaște foarte ușor datorită corpurilor fructifere (în formă de evantai și culoare albă, cenușie) prezente pe trunchiul și ramurile pomilor și/sau arborilor. Prezența carpoforilor indică faptul că scoarța și cambiul sunt moarte, iar ramurile sau tulpina sunt cel puțin parțial putrede. Deoarece degradarea cauzată de acest fung poate progresa rapid în tulpină, se presupune că, atunci când carpoforii sunt vizibili, o parte considerabilă a tulpinii ar putea fi putrezită. Prin urmare, tulpinile sau ramurile care prezintă fructificații ar trebui considerate cu un risc crescut de mortalitate [Luley et Kane, 2009].

Pomii infectați au vigoarea scăzută, prezintă gome în țesuturile lemnoase, frunze mici, putând apărea chiar fenomene de defoliere prematură [Puterill, 1922]. Majoritatea pomilor infectați sunt de obicei deja slăbiți și prezintă simptome nespecifice de anomalie a coroanei, cum ar fi defolierea, regresia, producții mici.

Corpurile fructifere (carpoforii sau bazidiocarpii) au dimensiuni cuprinse între 1 - 6 cm lățime, formă de evantai când se formează pe părțile laterale ale pomului, neregulată uneori funcție de locul unde se formează. Carpoforii sunt acoperiți cu perișori și pot avea culoare albă, cenușie și chiar cafenie când îmbătrânesc, nu au tulpină, au consistență tare, pieloasă. Lamelele de pe suprafața inferioară (asemănătoare unor branhii) produc bazidiospori. Sporii au dimensiuni cuprinse între 3-4 x 1-1,5 μm, sunt cilindrici până la eliptici, netezi. Corpurile fructifere sunt necomestibile datorită dimensiunilor mici și consistenței pieloase, dură. Basidiosporii sunt dispersați abundent în aer și joacă un rol important în realizarea infecțiilor [James et Vilgalys, 2001].

Pe timp de secetă, corpurile fructifere se usucă, dar au capacitatea de a se rehidrata în condiții de umiditate. Astfel, de deschid și se închid de mai multe ori pe parcursul unui sezon de creștere. Aceasta este o adaptare excelentă pentru un climat arid, cu ploi sporadice. Spre deosebire de alte ciuperci, miceliul trebuie să producă doar un set de corpi fructiferi pe an. Este o strategie excelentă pentru reproducerea fungică. Chiar și în timpul iernii putem găsi corpuri fructifere sporulante ale acestei ciuperci.

După Hemmi (1942), S. commune are capacitatea de a invada țesuturile vii ale plantelor lemnoase și de a le omorî treptat [Hemmi, 1942]. Încă din 1922, Putterill a realizat experimente de inoculare la migdal, cais și piersic și a raportat că fungul a manifestat patogenitate la cais și piersic. Tot el a raportat și prezența gomelor, cleiurilor în vasele și celulele lemnului bolnav. Partea putredă a lemnului se distinge clar de cea sănătoasă printr-o linie distinctă. Uneori, ciuperca poate popula țesuturile vii ale pomilor fără simptome vizibile [Nakazawa et Harada, 2002]. După Poole (1929), patogenul poate pătrunde ușor la merii infectați de bacteria Erwinia amylovora. De asemenea, poate însoți cancerele produse de Nectria sp., Botryosphaeria sp., Phomopsis sp., Valsa sp. etc.

 

Realizarea infecțiilor

 

Unii cercetători consideră S. commune parazit de plagă sau chiar saprofit, alții arată că fungul este de fapt un agent patogen al plantelor producând boala „putrezirea Schizophyllum” sau „Schizophyllum rot” (în engleză), la pomii vii. La sâmburoase poate produce pagube considerabile mai ales la pomii debili sau neîngrijiți [Togashi, 1950; Kishi, 1998].

De-a lungul timpului, ciuperca a fost recunoscută de către mulți cercetători ca fiind agent patogen de putrezire al pomilor fructiferi [Putterill, 1922; Bergdahl et French, 1985; Lacok, 1986; Oprea et al., 1994; Snieskiene et Juronis, 2001; Shimizu et al., 2008; Lahbib et al., 2016].

De obicei, Schizophyllum commune nu poate pătrunde într-o plantă sănătoasă. Un pom viu poate fi infectat doar dacă prezintă leziuni prin care ciuperca poate pătrunde. Cazuri excepționale au fost raportate la măr, unde ciuperca a pătruns totuși prin țesuturile tinere de la vârful tulpinii. De regulă, fungul pătrunde prin răni care lasă la vedere alburnul, cum ar fi: leziuni ce rămân în urma tăierilor, înghețurilor, arsurilor solare, grindinei, atacului agenților fitopatogeni și al dăunătorilor etc [Putterill, 1922; Snieškienė et Juronis, 2001; Ito, 1955; Nakazawa, N. & Harada, 2002].

Odată infecția realizată, fungul Schizophyllum commune descompune scoarța și cambiul copacilor după care trece în alburn, iar moartea pomilor este iminentă în astfel de situații. De cele mai multe ori se stabilește ușor pe scoarța și cambiul care sunt deja putrede din alte cauze. Din țesuturile moarte, cu ușurință va trece în scoarța sănătoasă și cambiul adiacent. Boala mai poartă numele de „putrezirea sevei” deoarece descompunerea are loc în alburn după care progresează spre centrul tulpinii. Totuși, această denumire este oarecum greșită, deoarece marea majoritatea ciupercilor de putrezire a sevei sunt capabile sau au capacitatea de a descompune și duramenul unui pom, odată ce alburnul a putrezit [Luley et Kane, 2009]. Se poate spune că, fungul acționează ca un organism care produce „cancer”, fiind capabil să descompună rapid lemnul. Sănătatea pomului pare a fi un factor important în limitarea răspândirii putregaiului sevei la țesuturile adiacente.

 

Condiții necesare dezvoltării fungului

 

În zonele cu climat temperat, fungul are condiții foarte bune de dezvoltare [Vulinovic et al., 2018]. Numeroase studii arată că, factorii climatici au un rol important în creșterea incidenței atacului acestui fung. Astfel, temperaturile scăzute din timpul iernii, seceta din vară și umiditatea foarte ridicată susțin patogenia [Sinclair et al., 1987; Oprea et al., 1994; Snieškienė et Juronis, 2001]. Pe lângă acești factori, vigoarea scăzută a pomilor facilitează infectarea [Essig, 1922].

Plantație de paulownia

Deoarece este adaptat la condițiile aride și este rezistent la poluare, fungul S. commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv invadator al speciilor lemnoase forestiere, pomicole, ornamentale etc. Pe lângă asta amenință persoanele imunocompromise, producând alergii, sinuzite, boli de plămâni [Vulinovic et al. 2018].

 

Managementul integrat al fungului

 

Fungul este încadrat în categoria de risc scăzut (zona galbenă) [31; 32]. Cu toate acestea, ciuperca poate afecta sănătatea și stabilitatea structurală a pomilor. Pomii infectați trebuie supuși monitorizării numai dacă ciuperca este asociată cu trunchiul principal sau cu ramurile de schelet ale copacilor.

Metode profilactice

Cel mai bun mod de a preveni „putrezirea Schizophyllum” este să menținem starea de sănătate a pomilor.

În acest sens trebuie respectate câteva reguli:

• Minimizarea rănilor care rămân în urma tăierilor deoarece patogenul pătrunde prin răni. Rănile cauzate de tăieri, precum și cele cauzate de temperaturile scăzute, dar și arsurile solare ar putea servi cu ușurință drept porți de intrare pentru Schyzophylum commune. Se cunoaște că, fungul se atașează de scoarțe rănite, cancere de pe ramuri și tulpini. Odată stabilit pe copacii infectați, putrezirea localizată poate continua și deschide calea pentru infecții suplimentare cu alte ciuperci oportuniste de dezintegrare a lemnului;

• Efectuarea tăierilor în perioada de repaus vegetativ și pe vreme uscată;

• Identificarea pomilor infectați cu Schyzophillum commune și verificarea stării lemnului (dacă mai este lemn sănătos sau nu);

• Păstrați vigoarea pomilor printr-o fertilizare adecvată și echilibrată. Aplicați îngrășăminte la mijlocul toamnei sau primăvara devreme;

• Irigarea echilibrată, mai ales în timpul perioadelor secetoase, la fiecare 10 - 14 zile (dacă este vreme uscată și caldă pe o perioadă prelungită);

• Pomii proaspăt plantați ar trebui protejați la intrarea în iarnă prin înfășurarea trunchiurilor cu hârtie Sisalkraft (specială pentru împachetarea pomilor înainte de iernat);

• Evitarea rănirii inutile a scoarței în timpul lucrărilor din livadă. Rănile apărute trebuie tratate, badijonate cu substanțe ce conțin substanțe fungicide, deși de multe ori nu au nici un efect și sunt doar cosmetice. Mai indicată este netezirea și dezinfectarea rănilor cu alcool 70%;

• Îndepărtarea ramurile și a pomilor grav deteriorați din livadă [Jha, 2020]. Alternativ, îndepărtarea părților infectate ar putea fi luată în considerare dacă ciuperca este observată pe ramuri de dimensiuni mici.

Se recomandă îngrijirea cu atenție a pomilor care suferă daune climatice pentru a preveni instalarea acestui fung, dar și a altor basidiomicotine de putrezire a lemului [Takemoto et al., 2010].

Măsuri chimice

Fungicidele pot fi aplicate copacilor infectați cu această ciupercă ca măsură provizorie pentru a întârzia creșterea fungică. În realitate, deoarece ciuperca este în interiorul lemnului, nu există tratamente fungicide eficiente.

 

Bibliografie

[1] Barnard E. L., Smith J., Understanding Decay in Florida Trees - An expplanation and pictorial guide to some of the more common decay fungi observed on Florida Trees, 8 p., https://www.floridaisa.org/.../understandingDecay...

[2] Bergdahl, D. R. & French, D. W. (1985) Association of wood decay fungi with decline and mortality of apple trees in Minnesota. Plant Dis., 69, 887–890

[3] Castillo, G. & Demoulin, V. (1997) NaCl salinity and temperature effects on growth of three wood-rotting basidiomycetes from a Papua New Guinea coastal forest. Mycol. Res., 101, 341–344

[4] Ciferri, R., Chavez Batista, A., Campos, S. (1956): Isolation of Schizophyllum commune from sputum. Atti Inst. Bot. Lab. Crittogam. Univ. Pavia 14:118 – 120.

[5] Chavez - Batista, A., Maia, J.A., Singer, R. (1955): Basidioneuromycosis on man. Anais Soc Biol Pernambuco 13:52 – 60.

[6] Catalano, P., Lawson, W., Bottone, E., Lebenger, J. (1990): Basidiomycetous (mushroom) infection of the maxillary sinus. Otolaryngol. Head Neck Surg. 102: 183– 185.

[7] Essig, F. M. (1922) The morphology, development, and economic aspects of Schizophyllum commune Fries. University of California Publications in Botany, 7, 447–498, plates 51–61.

[8] Hemmi, T. (1942) On some diseases of fruit trees in Manju region and North China (II). J. Plant Prot., 29, 66–71, plates 1–7 [In Japanese].

[9] Ito, K. (1955) Diseases of chestnut and their characteristics. In Chestnut in Japan, eds. Kajiura, M. & Ono, Y., Japanese Chestnut Council, Tokyo, Japan, 45–58 [In Japanese].

[10] James, T. Y. & Vilgalys, R. (2001) Abundance and diversity of Schizophyllum commune spore clouds in the Caribbean detected by selective sampling. Mol. Ecol., 10, 471–479.

[11] Jha S. K., 2020, Identification and management of heart-rot fungi,” Banko Janakari, vol. 30, no. 2, pp. 71–77, 2020.

[12] Kern, M. E. and Uecker, F. A. (1986): Maxillary sinus infection caused by the homoba-sidiomycetous fungus Schizophyllum commune. J Clin Microbiol, 23: 1001–1005.

[13] Kishi, K. (1998) Plant diseases in Japan. Zenkoku-NosonKyoiku Kyokai Publishing Co. Ltd., Tokyo, Japan [In Japanese].

[14] Lahbib A, Chattaoui M, Aydi N, Zaghouani H, Beldi O, Daami-Remadi M, Nasraoui B, 2016. First report of Schizophyllum commune associated with apple wood rot in Tunisia. New Disease Reports 34, 26. http://dx.doi.org/10.5197/j.2044-0588.2016.034.026.

[15] Lačok, P. (1986) Fungi and apricot cultures in Slovakia (Czechoslovakia) at present. Acta Horticulturae, 192, 205 – 212.

[16] Latham, A. J. (1970) Development of apple fruit rot and basidiocarp formation by Schizophyllum commune. Phytopathology, 60, 596–598.

[17] Matavulj Milan N., Svjetlana B. Lolić , Slobodanka B. Vujčić, Snežan a Milovac, Milana S. Novaković, Maja A. Karaman, 2013 - Schizophyllum commune: The main cause of dying trees of the Banja Luka arbored walks and parks, Jour. Nat. Sci., Matica Srpska Novi Sad, № 124, 367—377, 2013, DOI: 10.2298/ZMSPN1324367M.

[18] Milovac S., Škrbić B., Lolić S., Karaman M., Matavulj M., 2017, Distribucija teških metala u biotskom i abiotskom matriksu pored visokofrekventne saobraćajnice u Banjoj Luci. (Distribution of heavy metals in biotic and abiotic matrix along high-frequency road in the Banja Luka city. Proceedings of the Conference on 20 Anyversary of the Faculty of Sciences of the Banja Luka University (Republic of Srpska, Bosnia). 1: 29 – 40.

[19] Nakazawa, N. & Harada, Y. (2002) Growth inhibition of Valsa ceratosperma by fungal isolates from apple trees. Ann. Rept. Plant Prot. North Japan, 53, 109 – 111 [In Japanese].

[20] Oprea, M., Şesan, T. & Bălan, V. (1994) Schizophyllum commune – canker and dieback disease of apricot trees in orchards of southeastern Romania. Rev. Roum. Biol. – Biol. Végét., 39, 35 – 40.

[21] Poole, R. F. (1929) Sweet potatoes infected by Schizophyllum commune. J. Elisha Mitchell Sci. Soc., 45, 137–139, plates 7–9

[22] Putterill, V. A. (1922) The biology of Schizophyllum commune Fries with special reference to its parasitism. Union of South Africa, Dept. Agr., Sci. Bull., 25, 3–35

[23] Rosenthal, J., Katz, R., DuBois, D. B., Morrissey, A., Machica O., A., (1992): Chronic maxillary sinusitis associated with the mushroom Schizophyllum commune in a patient with AIDS. Clin. Infect. Dis. 14: 46 – 48.

[24] Sinclair, W. A., Lyon, H. H. & Johnson, W. T. (1987) Diseases of trees and shrubs. Cornell Univ. Pr., New York, USA

[25] Shimizu, J., Hayashi, Y. & Fukuda, K. (2008) Wood-rot disease on cherry trees along Koganei Cherry Street, a national cultural property. Landscape Res. J., 71, 865–868 [In Japanese with English summary]

[26] Schmidt O., Liese W., 1980. Variability of wood degrading enzymes of Schizophyllum commune. Holzforschung 34: 6772.

[27] Snieškienė, V. & Juronis, V. (2001) Distribution of the fungus Schizophyllum commune Fr. in plantings of trees in the Kaunas city. Biologija, 3, 45–47

[28] Takemoto, S., Nakamura, H., Imamura, Y., and Shimane, T. (2010). Schizophyllum commune as a Ubiquitous Plant Parasite. Japan Agricultural Research Quarterly, 44(4),357-364.

[29] Togashi, K. (1950) Fruit tree pathology. Asakura, Tokyo, Japan [In Japanese].

[30] Vulinović Jelena N, Svjetlana B. Lolić, Slobodanka B. Vujčić, Milan N. Matavulj, 2018 - Schizophyllum commune – the dominant cause of trees decay in alleys and parks in the City of Novi Sad (Serbia), Biologia Serbica, 2018, 40(2): 26-33, DOI 10.5281/zenodo.2452495.

[31] ***Note on Common Wood Decay Fungi on Urban Trees of Hong Kong, Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, The Government of the Hong Kong Special Administrative Region, 2015, 41 pag.

[32] ***Guidelines for Tree Risk Assessment and Management Arrangement on an Area Basis and on a Tree Basis’ issued by the Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, available at www.trees.gov.hk.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fostul secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Gheorghe Albu, este supărat că pierde undeva la 50.000 de euro pe fermă, într-un an agricol, din cauză că nu au fost introduse la plata pe suprafață și la plata pe zona de interes ecologic (ZIE) perdelele forestiere de salcâm și îl acuză totodată de dezinteres chiar pe ministrul Agriculturii în exercițiu, Achim Irimescu, care prin Ordinul 619/2015 modificat ar „rade” aceste perdele de protecție mai rău decât a făcut-o regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu.

Fermierul se plânge că înseși autoritățile au susținut de-a lungul timpului înființarea perdelelor forestiere în zona Dobrogei (Ordinul ministrului 636/2002) pentru ca, în prezent, cei care au întemeiat astfel de culturi arboricole să nu poată beneficia de subvenții pe suprafețele indisponibilizate.

În contextul legislativ actual, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) are bani pentru plăți directe doar în cazul anumitor specii arboricole, în speță pentru Paulownia, tip de cultură care continuă să promită venituri uriașe din valorificarea lemnului, aspru combătută însă de cercetători de renume, cum este și cazul lui Cătălin Simota. Realitatea spune însă că nu există la noi în țară nicio plantație de pe care să se fi recoltat și valorificat masă lemnoasă provenită din cultura de Paulownia. Cu toate acestea, APIA plătește pentru aceasta sume cumulate ce ajung să depășească chiar și 200 de euro la hectar.

Pentru situația neplăcută în care s-a ajuns, Albu dă vina și pe Achim Irimescu, actualul șef MADR, care chiar l-a încurajat în vizitele sale efectuate la ferma constanțeanului, alături de fostul deținător al portofoliului Agricultură, Daniel Constantin, să planteze cât mai mulți arbori.

Odată ajuns la șefia Ministerului Agriculturii, Irimescu a fost atenționat de fostul său coleg, Gheorghe Albu, că absența de la plata pe suprafață și de la plata pe zona de interes ecologic (ZIE) a perdelelor forestiere de salcâm este nedreaptă, în condițiile în care alți arbori sunt acceptați (Paulownia, salcia, plopul alb și negru etc.), dar care nu au aceleași beneficii economice (putere calorică, rol melifer ș.a.m.d.).

Albu îl acuză pe Irimescu că nici măcar nu a citit documentația pusă la punct de Romsilva în vederea susținerii la plată a salcâmului.

„Îmi aduc aminte când am văzut că s-a făcut această prostie, de îndată am și reacționat. L-am sunat pe ministru, ne-a sunat și el înapoi și a spus să ni se dea de la Romsilva o documentație din care să reiasă că salcâmul este altceva decât am zis noi. Au venit cei de la Romsilva - le mulțumesc celor de la Constanța - mi-au dat materiale scrise pe care i le-am trimis ministrului. Eu cred că nu le-a citit. Păcat. În ziua de astăzi totul este scump, inclusiv acel maldăr de hârtii pe care i le-am trimis domnului Irimescu să vadă ce înseamnă salcâmul față de Paulownia, față de salcie, față de plop, care sunt menținute la plata pe suprafață”, a declarat Gheorghe Albu.

Mai mult, el spune că actualul ministru de resort s-a comportat oarecum similar cu Nicolae Ceaușescu, fost șef de stat care ar fi ordonat defrișarea perdelelor forestiere, în condițiile introducerii irigațiilor pe mari suprafețe.

„Prostia asta a făcut-o și regimul Nicolae Ceaușescu. În epoca de agricultură socialistă, din dorința de a mări suprafața agricolă, acesta a defrișat perdelele forestiere. (...) Eu, în copilăria mea, știam cum arătau acele perdele forestiere. Cei care nu le-au apucat și sunt mai tineri, le pot vedea la bulgari. Eu nu văd ce rău poate face perdeaua forestieră din salcâm, să fii atât de dur, încât să nu dai, să nu plătești ceva (...). Ca atare, nu mă voi lăsa. Îl rog și pe premierul României, (n.r. - Dacian Julien Cioloș) - și dânsul a văzut aceste perdele forestiere, să ia atitudine și să remedieze această greșeală. (...) A venit Achim Irimescu și prin Ordinul 619/2015 cred că le rade mai rău decât le-a ras Ceaușescu”, a adăugat fostul secretar de stat MADR.

Achim Irimescu precizează la rândul său că subvenționarea salcâmilor ar fi trebuit să fie apanajul guvernelor anterioare și dă vina pe „vechea moștenire” pentru absența de la plată a acestui tip de arbore pe Pilonul I - plăți directe și măsuri de piață, chiar dacă pe dezvoltare rurală, salcâmul are prevăzută susținere financiară.

Șeful MADR consideră totodată, de altfel ca și în cazul fermierilor, că salcâmul nu este o specie invazivă, așa cum se specifică în regulamentele europene.

„În contextul în care această specie este de niște sute de ani pe aici, n-o mai putem considera ca și invazivă. Pe de altă parte, avantajele pe care le prezintă acest copac, sigur că le menționăm (...) în argumentarea solicitării noastre și Comisia Europeană (CE) nu are în principiu o problemă cu asta. Reproșul CE a fost că ar fi trebuit să avem în vedere cu mult timp în urmă acest lucru și să fie prins la vremea respectivă în legislația europeană. Vorbim de ani de zile în urmă, dar în contextul în care ministerul (n.r. - Ministerul Agriculturii) știa că pe dezvoltare rurală e permisă specia salcâm, sigur că nu a făcut demersurile necesare și pentru partea de plăți directe”, a precizat Achim Irimescu.

Mai bine de un deceniu de experiență

„De acum 10-12 ani am început să plantăm specia salcâm pentru înființarea perdelelor forestiere. La Viișoara, comuna Cobadin, se găsește cel mai mare câmp de perdele forestiere – circa 1,2 milioane de puieți de salcâm plantați, care adăpostesc un areal de aproape 7.000 de hectare teren agricol”, declară cu amărăciune în glas Gheorghe Albu.

El spune că la momentul la care demersul de plantare a acestor perdele de protecție a demarat, prin ferma sa s-au perindat aproximativ 100 de senatori din Parlamentul României, sute de producători agricoli, primari, dar și alți responsabili din administrația publică care l-au felicitat pentru acțiune.

„A fost prezent și fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, însoțit de actualul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu care, la fel, alături de sute de producători agricoli (o organizare la acel moment fără reproș, a trebuit să închiriem și un elicopter să poată fi survolat câmpul de perdele forestiere) ne îndemnau să plantăm perdele forestiere”, recunoaște Albu.

Producătorilor agricoli din zonă care se încumetau s-o apuce pe drumul perdelelor forestiere li se promitea că, începând cu 2014, aceste culturi urmau să fi introduse la plata pe suprafață și la plata pe zonă de interes ecologic (ZIE), mai spune fermierul. Așteptările aveau să le fie spulberate.

„În loc să găsim însă în Ordinul 234/2016 (n.r. - privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi [...]) specificat acest lucru, act normativ semnat de altfel de ministrul Achim Irimescu care ne-a vizitat ca secretar de stat la acea vreme, (...) el scoate perdelele forestiere din acest ordin pentru un motiv cu care eu nu pot să mă împac - salcâmul nu este recunoscut la plata pe suprafață și nici la plată ZIE pentru că nu este indigen”, acuză fostul secretar de stat.

Albu se teme că aceste perdele forestiere înființate riscă să fie defrișate pentru că ele nu sunt plantate numai pe terenul propriu (n.r. - 230 ha), ci și pe cele ale altor asociații și ale altor proprietari. „O altă situație de nedorit, dar care deja se întâmplă”, spune el, precizând totodată că, în toamna lui 2016 era în plan plantarea a aproape un milion de puieți de salcâm, lucru care nu se va mai întâmpla.

„Toți producătorii agricoli care aveau în plan și intenția de a cultiva perdele forestiere, au sistat acest lucru. Pot spune că este o crimă pentru România, iar pe cei care au luat această atitudine îi pot numi criminali. Dacă nu se va remedia situația, vom ajunge să defrișăm acele perdele forestiere și să nu mai plantăm în continuare”, a afirmat fermierul constănțean.

El explică că problema este, în fapt, Anexa numărul 7 din Ordinul 619/2015 în care se specifică faptul că speciile forestiere elibigile la plată pe Zonă de Interes Ecologic (ZIE) sunt salcia, plopul alb/negru dar că lipsește cu desăvârșire salcâmul. „De ce asta?”, se întreabă mai departe fermierul, întrebare la care tot el răspunde, bazându-se pe afirmațiile birocraților de la București: „Am primit repede un răspuns în care mi s-a explicat tehnic că există Regulamentul 1307/2013 în care România nu recomandă CE și această specie pentru că nu este indigenă și este invazivă.

Conform definiției, speciile invazive sunt acelea care, prin introducere sau înmulțire, pot reprezenta o amenințare la adresa diversității biologice sau pot fi cauza unor consecințe neprevăzute, motiv pentru care nu văd cum salcâmul ar fi invaziv și nu ar fi indigen. Deci crearea perdelelor forestiere de salcâm pe terenurile agricole nu reprezintă niciun fel de amenințare asupra diversității biologice din pentru că acesta nu se înmulțește prin sămânță, capacitatea sporită de regenerare pe cale vegetativă din lăstari și drajoni, nu este cu putință pentru că terenurile din jurul acestor perdele forestiere se lucrează iar terenurile agricole pe care se înființează aceste perdele forestiere nu reprezintă o diversitate biologică ce ar putea fi amenințată”.

„Eu cred că trebuie să ne vină mintea la cap. Altfel, intrăm în altă zonă, să ne certăm cu apicultorii!”, Manole Dumitru

Iată și îndemnul administratorului First Grain din Amzacea, Manole Dumitru, intervievat și el cu privire la acest subiect. El recunoaște că acest proiect a fost demarat și cu aportul său începând cu anul 2007, cu sprijinul Consiliului Județean, că a adus semințele de salcâm tocmai din Bihor, iar pentru încăpățânarea sa de a pune bazele unei pepiniere la Plopeni a fost dat chiar și în judecată.

„Atunci, în 18 august 2007, (...) am susținut simpozionul «Dobrogea în contextul deșertificării». În închiderea evenimentului am spus: «Dobrogea, irigații pe 190.000 ha din cele 419.000 ha inventariate la irigat în 1989; perdele forestiere pe suprafața de 5.500 ha din cele 4.500 ha câte au existat până în 1963». Am spus asta în condițiile în care eu am participat la scoaterea perdelelor forestiere în 1963, pentru că a fost o idee de a reda terenul agriculturii când s-a aplicat programul de irigații.

Ca urmare, am constituit trei pepiniere: una la Plopeni, alta la Medgidia și una la Nazarcea. Am adus sămânță de salcâm (...). Știm. Trebuia să împănăm salcâmul «Cămila Deșertului» cu «Stejarul Brumăriu», cu «Stejarul Pufos», cu «Plopul», cu «Sălcioara», dar noi am găsit doar aceste semințe pe care le-am adus tocmai de la Oradea, ca să facem aceste pepiniere. Acum nu sunt recunoscute din cauză că salcâmul nu ar fi indigen. Poate s-o gândi careva că acest salcâm există istoric în România, de sute de ani. Au fost și contestații că am făcut pepinieră la Plopeni, pe un teren nefolosit, am fost chiar și dați în judecată în contencios administrativ, că s-a supărat prefectul de la acea vreme; era de altă culoare politică. S-au creat însă în jur de 900-1.000 ha de perdele forestiere la Viișoara, la Amzacea, s-au realizat și împăduriri ale terenurilor degradate și Limnița, Ostrov, mai multe zone ale județului Constanța”, a declarat producătorul agricol.

Ministrul Agriculturii susține plata subvenției la salcâm, însă crede că cererea făcută comisarului Hogan în acest sens nu va avea finalitate în 2016

Pentru că pe zona de finanțare prin fondurile FEADR, cultura salcâmului este susținută, nu însă și pe zona de subvenții FEGA, ministrul Agriculturii în exercițiu a făcut o solicitare în sensul de a se schimba această situație, demers soldat deocadată eșecului. Unul cel puțin temporar dacă ar fi să ne luăm după spusele tehnocratului.

Chiar dacă el spune că a susținut salcâmul ca fiind specie locală în cadrul Consiliului de Miniștri din 18 iulie 2016, i s-a replicat faptul că legislația europeană specifică în mod clar faptul că acest specie de arbore este invazivă.

„Trebuie făcută o distincție foarte interesantă: salcâmul este permis la plantare (...) în programul de dezvoltare rurală, dar nu este permis (...) pe partea de înverzire. În acest context, (...) am transmis o primă scrisoare comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, în care am solicitat să se modifice legislația, pentru că avem o discrepanță între cele două componente. Să nu uităm că PAC are doi piloni: plăți directe și măsuri de piață, respectiv dezvoltare rurală. Dacă în Pilonul II de dezvoltare rurală este permis salcâmul, în Pilonul I nu este. Atunci, luându-o pe logica necesară, am solicitat comisarului Hogan să modifice legislația. Răspunsul deocamdată a fost negativ pentru că este un regulament de bază care se modifică împreună cu Consiliul și Parlamentul European și, în acest sens, sigur că răspunsul nu a mulțumit partea română și am revenit cu solicitarea la CE.

Chiar în ședința Consiliului din 18 iulie 2016, de la Bruxelles, în contextul în care s-a discutat despre simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC) și, mai ales pe partea de înverzire, când am luat cuvântul, am solicitat expres și acest punct (...). Sigur, conform definiției europene, salcâmul este specie invazivă; eu am spus că nu, este specie locală. În acest sens, legislația europeană este însă clară”, a declarat Achim Irimescu.

El chiar susține cauza acestei specii de arbore și spune că toate perdelele de protecție care s-au înființat cu salcâmi dau un rezultat extraordinar de favorabil, aceștia fiind mult mai avantajoși economic decât, spre exemplu, plopul. Irimescu a adus în discuție și faptul că salcâmul este aproape indispensabil apicultorilor, prin aportul de polen de calitate superioară. Tehnocratul speră ca prin aceste argument să-l câștige de partea sa pe comisarul Hogan.

„Pe lângă faptul că se pretează foarte bine la zonele deșertificabile, mai prezintă un mare avantaj pentru apicultură. În acest sens, revin cu o solicitare la comisarul Phil Hogan, în speranța că, în sfârșit, la modificarea care se va face, pe legislație, să se adapteze și acest punct, dar este clar că pentru acest an nu putem aștepta o astfel de modificare”, a mărturisit ministrul tehnocrat. „În contextul în care este prevăzută posibilitatea stabilirii de perdele de protecție, pe de-o parte, iar pe de altă parte componenta de înverzire a PAC obligă fermierii cu peste 15 ha să nu cultive deocamdată cinci la sută, dar din 2017 vor fi 7% din terenul pe care îl au, producătorii agricoli sunt practic încurajați să stabilească perdele de protecție pentru că au beneficii multiple în acest context. De aceea, sper eu ca fermierii noștri să profite de acest element important, iar noi ca administrație să reușim să obținem drepturi de plată pentru perdelele de protecție forestieră”.

100.000 de puieți pe zi!

Producătorul agricol constănțean, Gheorghe Albu, este cunoscut pentru campaniile sale ample de plantare de perdele forestiere. Cu ajutorul beneficiilor generate de acestea, fostul secretar de stat a ajuns să-și majoreze vizibil eficiența exploatației sale de la Viișoara, comuna Cobadin. Prin mobilizarea activă a sute de localnici, Albu a reușit să planteze 1.2 milioane de salcâmi, care adăpostesc aproape 7.000 ha cultivate.

În plină campanie, fermierul ajungea la performanța a 100.000 de puieți plantați zilnic, utilizând metode inovative, laolaltă cu mecanizatorii săi. Demersul a fost urmat de lucrările de întreținere: stropiri succesive cu cisterna, curățirea de buruieni, astfel încât puieții să nu fie sugrumați, cepuirea și mușuroirea (tulpinile vor crește solitare, nu sub formă de tufe)

O mare parte din aceste perdele se află (încă) pe suprafețele de teren ale consătenilor care au semnat cu Albu contracte de arendă. În plus, fostul secretar de stat a parafat înțelegeri notariale prin care arendatorii erau recunoscuți ca unici beneficiari ai masei lemnoase exploatate din perdelele forestiere, atunci când salcâmii ajungeau la maturitatea de tăiere. Potrivit spuselor sale, în paralel, producătorul agricol se angaja să le ofere drept compensație în contul acestor suprafețe indisponibilizate circa 1.1 tone de grâula hectar.