Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2025, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin intervențiile din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.
Potrivit MADR, proiectul de ordin stabilește cuantumurile unitare finale pentru plățile directe, precum și realocările financiare necesare, în vederea utilizării eficiente a fondurilor europene alocate României pentru Campania 2025.
Cuantumurile unitare stabilite prin proiectul de ordin pentru Campania 2025 sunt:
Eco-scheme
• PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau elemente de peisaj: 32,93 euro/ha.
Plăți directe decuplate
• PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit (CRISS): 53,52 euro/ha;
• PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri: 46,67 euro/ha.
Pentru intervențiile PD-02 și PD-03, cuantumurile stabilite prin proiectul de ordin sunt mai mari decât cele acordate la plata în avans, urmând ca diferențele să fie achitate fermierilor eligibili prin plata unui supliment, după intrarea în vigoare a ordinului:
– PD-02: +6,65 euro/ha față de avans;
– PD-03: +3,46 euro/ha față de avans.
După stabilirea suprafețelor/capetelor/UVM-urilor eligibile aferente tuturor intervențiilor de plăți directe, eventualele alocări financiare disponibile vor fi realocate către intervenția PD-28, în vederea majorării cuantumului unitar pentru campania 2025, cu respectarea prevederilor europene aplicabile.
Proiectul de act normativ poate fi consultat accesând link-ul: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/proiect-de-ordin-pentru-aprobarea-cuantumului-unitar-al-platilor-directe-aferente-cererilor-de-plata-depuse-in-anul-2025-finantate-din-fega-prin-interventiile-din-cadrul-ps-pac-2023-2027.html.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 16 octombrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, care se derulează în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025. Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2025.
Încă din prima zi a Campaniei de plăți în avans, APIA a autorizat la plată 101.786 de fermieri, pentru o sumă totală de 146.541.362,74 lei, echivalentul a 28.843.401,21 de euro.
Campania de plăți în avans se derulează până la 30 noiembrie 2025, urmând ca, începând cu data de 2 decembrie 2025, să fie demarată autorizarea plăților finale, reprezentând diferența dintre cuantumul total calculat și sumele acordate în avans.
Reamintim că, potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 70% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Totodată, APIA a anunțat că a finalizat toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare a suprafețelor.
La nivel național, în cadrul controlului clasic, au fost verificați toți fermierii incluși în eșantionul de control, respectiv 10.085 de exploatații agricole din sectorul vegetal, totalizând o suprafață de 1.399.367 hectare și 318.347 parcele controlate la fața locului.
În paralel, controlul prin monitorizare, desfășurat pe baza imaginilor și datelor satelitare obținute de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus, a vizat un număr de 688.804 fermieri cu 5.591.760 parcele (culturi) controlate. Rezultatele indică un procent de 98,46 % parcele conforme (codificate „verde” în sistemul de monitorizare), ceea ce demonstrează eficiența utilizării noilor tehnologii de imagistică în vederea stabilirii eligibilității parcelelor agricole declarate în cererile de plată.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În cadrul Campaniei 2025, termenul de depunere a Cererilor de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a fost prelungit până la data de 13 iunie 2025, inclusiv.
Printr-un Ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cererile de plată și modificările la cerere se depun la APIA în perioada 3 martie - 13 iunie 2025. Astfel, data limită de depunere este 13 iunie 2025, inclusiv. Potrivit MADR, prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care din motive neimputabile lor nu pot depune Cererile de plată pentru anul 2025 în termenul stabilit inițial.
Modificările aduse prin Ordinul MADR nr. 179/21.05.2025:
S-a stabilit eligibilitatea terenurilor scoase din circuitul agricol și acordarea posibilității fermierilor de a solicita plată pentru suprafețele utilizate în scop agricol și care sunt la dispoziția lor pe perioada întregului an calendaristic;
Pentru schema PD-26 sprijin cuplat pentru porumb a fost reglementată eligibilitatea privind asigurarea încărcăturii de cel puțin 3 UVM/ha cultură, la momentul depunerii cererii de plată sau la data modificării acesteia;
A fost corelată Anexa nr. 10 – „Lista activităților non-agricole” cu prevederile Ordinului INS nr. 377/2024 privind actualizarea CAEN;
Pentru eco-schema PD-27 „Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate”, în notele de subsol ale Anexei 19 s-au adus noi clarificări privind modalitatea de completare a Caietului de pășunat;
Perioada de reținere a animalelor în exploatație se modifică astfel: pentru specia bovine (sprijinul cuplat pentru venit): 14 iunie – 13 octombrie 2025; iar pentru speciile ovine și caprine (sprijinul cuplat pentru venit și ajutorul național tranzitoriu): 14 iunie – 21 septembrie 2025.
„Fermierii sunt așteptați la Centrele județene și locale APIA unde vor beneficia de tot sprijinul funcționarilor Agenției în accesarea cu succes a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă. Pentru a nu aglomera activitatea APIA este necesar să se respecte graficul programărilor anunțate”, transmite MADR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la 31 ianuarie 2025, inclusiv, solicitanții eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă la Centrele APIA în Campania 2024 și-au asumat voluntar angajamente anuale, trebuie să depună deconturile justificative anuale/trimestriale însoțite de documentele care atestă îndeplinirea cerințelor specifice de bunăstare. Depunerea documentelor justificative este o condiție obligatorie pentru acordarea plăților.
Ecoschemele care se acordă în sectorul zootehnic, pe baza cererii depuse pentru Campania 2024, sunt:
PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte;
PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat;
PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate.
Formularul decontului justificativ precum și documentele specifice sunt prevăzute în „Ghidul informativ pentru solicitanții intervențiilor în sectorul zootehnic, Campania 2024, Ediția II”, afișat pe site-ul APIA (https://apia.org.ro/wp-content/uploads/2024/06/Ghid-informativ-interventii-sector-zootehnic-C2024-editia-II.pdf).
APIA precizează că, efectivele de bovine pentru care s-au asumat voluntar angajamente privind eco-schemele „PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu au fost respectate condițiile superioare de bunăstare în perioada 1 ianuarie 2024 și până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată, însă nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare.
CITEȘTE ȘI: Integrarea producției, rețeta succesului
Romvac Company: Jubileu, realizări și performanțe
Fără strategie, viitorul vacii de lapte e sub semnul întrebării
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 16 ianuarie 2025, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Strategic (PS) PAC 2023-2027, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de la bugetul de stat.
Actul normativ prevede:
Introducerea unei noi ecoscheme privind menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, denumită ecoschema PD-28;
Corelarea ecoschemei PD-01- Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) cu modificările aduse la GAEC 8, a ecoschemelor PD-05-Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) și PD-28-Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile din PS PAC 2023-2027, respectiv translatarea obligației pentru toți solicitanții de plăți în ceea ce privește alocarea unei ponderi din terenul arabil dedicată zonelor și elementelor neproductive, spre o cerință specifică voluntară aferentă ecoschemelor PD-05 și PD-28;
Includerea în definiția hectarului eligibil și a suprafețelor cu destinație piscicolă, utilizate temporar în scop agricol pe întreaga perioadă a anului de cerere, precum și a suprafețelor de teren, utilizate în scop agricol, pe care sunt amplasate obiective pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, potrivit condițiilor reglementate în legislația națională;
Completarea cheltuielilor eligibile pentru intervențiile aferente sectorului apicol, respectiv includerea în cadrul intervenției IS-A-05 - raţionalizarea transhumanţei a cheltuielilor eligibile privind echipamentele de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, inclusiv cele autopropulsate.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) precizează că, actul normativ nu aduce atingere contribuției totale a Uniunii Europene aprobată pentru implementarea intervențiilor din PS 2023-2027, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022 de aprobare a Planului Strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea UE finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă și de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările și completările ulterioare.
CITEȘTE ȘI: Accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, mai eficientă
Fermierii solicită achitarea urgentă a subvențiilor aferente anului 2024
APIA primește Cereri de plată pentru subvenția la motorină aferentă trimestrului IV din 2024
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că plata avansului pentru plățile directe va începe din 16 octombrie 2024. În acest sens, MADR a publicat în transparență decizională pe site-ul instituției proiectul de Ordin pentru aprobarea în anul 2024 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.
„Prin demararea plăților de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) la data stabilită, MADR își propune să asigure astfel capitalul financiar necesar pentru a permite beneficiarilor să-și elaboreze propriul plan de afaceri și program de dezvoltare pe termen scurt, în condiții de predictibilitate a nivelului sumelor pe care urmează să le primească”, transmite MADR.
Nivelul avansului este prevăzut la 70% din cuantumul plății, urmând a fi acordat pentru următoarele intervenții aferente plăților directe din Planul strategic PAC 2023 – 2027:
PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS);
PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS);
PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri;
PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil;
PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale);
PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști;
PD-21 Sprijin cuplat pentru venit - vaci de lapte;
PD-22 Sprijin cuplat pentru venit - carne de vită;
PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivolițe de lapte;
PD-24 Sprijin cuplat pentru venit - ovine-caprine.
Cuantumul maxim planificat per hectar în cazul PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) este de 98,80 euro/ha, pentru PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști, subvenția e de 102,60 euro/ha, iar în cazul PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil nivelul este stabilit la 69,76 euro/ha, prin redistribuirea fondurilor rămase disponibile în cadrul PD-05 și PD-06.
În cazul intervențiilor PD-01, PD-02 și PD-03, valoarea cuantumului per hectar la care se raportează nivelul avansului ia în calcul raportarea alocării financiare disponibile la suprafețele solicitate pentru plată în anul 2024, rezultând un cuantum maxim de 96,39 euro/ha pentru PD-01, 52,34 euro/ha pentru PD-02 și 42,47 euro/ha pentru PD-03.
Totodată, proiectul de ordin vizează aprobarea procentului maxim al avansului și cuantumul per cap animal la care se raportează acesta, pentru sprijinul cuplat din sectorul zootehnic. Astfel, cuantumurile maxime propuse sunt de 296,12 euro/cap în cazul PD-21, 190,82 euro/cap pentru PD-22, 160 euro/cap pentru PD-23, respectiv 12,54 euro/cap în cazul PD-24.


Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/9282-proiect-ordin-cuantum-avansuri.html.
CITEȘTE ȘI: „Creditul fermierului”, pentru plata restanțelor la furnizorii de inputuri, bănci și IFN-uri
Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, aprobate
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce în atenția fermierilor câteva precizări cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente Campaniei 2024.
Eco-schema „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat”. solicitanții care și-au asumat angajamente pentru această eco-schemă au obligația depunerii până la 31 iulie 2024 a decontului justificativ și a documentelor care atestă îndeplinirea cerinţelor specifice pentru activitatea de creştere şi îngrăşare desfăşurată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare.
Efectivele de bovine pentru care s-au asumat angajamente privind eco-schemele „PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu se respectă condițiile superioare de bunăstare în perioada 1 ianuarie 2024 până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată. Însă, nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 278/2024 pentru aprobarea sistemului de sancțiuni aplicabil intervențiilor și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2024.
Solicitanții eco-schemei „PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate” care nu au declarat în cererea de plată codul exploataţiei cu RO ANSVSA amplasată pe păşune, au obligația depunerii formularului de modificare tip M5 prin care vor completa acest cod al exploataţiei în care sunt transferate animalele pe perioada de pășunat.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!