Încă din luna aprilie, gândacul bălos al ovăzului este prezent în culturi. Prin unele zone au început să apară și primele larve. Deocamdată, dăunătorul nu reprezintă un pericol pentru culturile de ovăz, grâu și orz dar trebuie monitorizat. La depășirea pragului economic de dăunare, tratamentele se impun.

Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, venim în sprijinul fermierilor cu date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică

În anii favorabili dezvoltării, dăunătorul poate produce pagube importante atât la orz, cât și la grâu. La grâul de toamnă și primăvară sunt menționate daune cuprinse între 23% până la 55%, pe când la orz pot ajunge chiar la 75% în solele unde entomofagii lipsesc (Webster et al., 1979). În general, pagubele pot începe de la 3% (Ulrich et al., 2004) și pot ajunge în situațiile grave chiar la 95% (Daamen & Stol, 1993).

Hrănirea larvelor reduce suprafața de fotosinteză. Acest mod de hrănire duce la pagube cantitative și calitative ale producției de cereale (Haynes & Gage, 1981; Kostov, 2001). Atacă culturile de orz, grâu uneori chiar și porumbul. Preferință deosebită are însă pentru ovăz. Există studii care arată că adulții pot fi vectori pentru virusurile care atacă cerealele, cum ar fi Barley yellow dwarf virus (piticirea și îngălbenirea cerealelor) și Maize chlorotic mottle virus (Nault et al., 1978; Papp, 1992).

Recunoașterea daunelor

Gândacul bălos preferă ovăzul pe lângă alte graminee cultivate și spontane pe care le poate ataca. Adulții consumă cele două epiderme și parenchimul sub forma unor dungi longitudinale. Larvele preferă epiderma superioară și parenchimul, epiderma inferioară rămânând intactă (seamănă cu o pieliță albă).

Hrănirea are loc între nervuri și începe de obicei de la vârful frunzelor spre bază. Atacul larvelor are loc în vetre. Vetrele pot fi văzute cu ușurință în lan de la distanță din cauza aspectului albicios (frunzele sunt albite de la vârf către bază). Când larvele atacă în fenofaza de frunză steag pot apărea daune în producție (Wilson et al., 1969). Anii secetoși favorizează dezvoltarea insectei [după Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață

Dăunătorul are o singură generație pe an. Iernează în stadiul de adult, fie sub frunze în pădure, fie sub resturile de plante rămase la sol. Primăvara, când temperaturile trec de 9 - 10⁰C, adulții încep să își facă apariția în culturile de cereale păioase (toamnă și primăvară) - Roșca et al., 2011. O perioadă scurtă se hrănesc, după care începe procesul de copulare (împerechere). Depunerea pontei începe la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai și se poate întinde uneori chiar până în luna iulie, în funcție de zone. De obicei, ouăle sunt depuse pe partea superioară a frunzelor, au culoare galbenă - portocalie, sunt alungite și rotunjite terminal. Fiecare femelă poate depune între 50 și 275 ouă [Schmitt, 1988; Stilmant, 1995].

Larvele (viermi băloși) au culoare albă - gălbuie - portocalie și poartă în spate sacul de excremente (sacul stercoral), ceea ce le conferă un aspect bombat. Larva parcurge patru vârste, care se succed pe parcursul a 12 - 21 zile, în funcție de condițiile climatice ale anului. Ajunsă la maturitate, larva își înlătură sacul de excremente și se retrage în sol unde se împupează (la 4 - 5 cm adâncime).

Noii adulți vor apărea la sfârșitul lunii iunie și se vor hrăni pe graminee în general (porumb) până la sfârșitul lunii august când vor migra pentru hibernare către păduri, uneori fânețe, sub resturi de plante etc [Grant et Patrick, 1993].

Managementul integrat

În gestionarea acestui dăunător, rezistența soiurilor este foarte importantă și trebuie luată în considerare. La soiurile rezistente, pubescența frunzelor ține departe dăunătorul, afectând ovipoziția, eclozarea, hrănirea (perișorii conțin silice) și în final supraviețuirea larvelor (Gallun et al., 1966; Papp et al., 1992). Cercetările arată că, în comparație cu orzul și ovăzul, grâul prezintă rezistență mai ridicată (Hahn, 1968).

Măsuri chimice

Măsurile chimice sunt cele mai utilizate în combaterea acestui dăunător. Culturile trebuie atent monitorizate cu privire la apariția adulților hibernanți. Se recomandă ca la un PED (prag economic de dăunare) de 10 adulți/m² să se facă tratamentul împotriva adulților. De obicei, acest tratament coincide cu cel împotriva adulților hibernanți de ploșnița cerealelor (Eurygaster spp. și Aelia spp.).

Monitorizarea culturilor trebuie să continue pentru a fi observate pontele și eclozarea acestora. Tratamentele se aplică când eclozarea ouălor s-a realizat în procent de 75 - 80%. În acest moment, cele mai multe larve au vârsta I și II și nu s-au format vetrele de atac. PED-ul pentru larve este de 250 larve/m² (densitate în vetre). Se recomandă respectarea momentului optim de tratament, evoluția atacului larvelor fiind extrem de rapidă. De regulă, tratamentele se efectuează la avertizare cu produse omologate [Roșca et al., 2011] .

În România sunt omologate următoarele insecticide: Deltametrin + flupiradifuron; Deltametrin; Cipermetrin; Acetamiprid; Lambda – cihalotrin; Esfenvalerat [Aplicația PESTICIDE 2.25.12.5]. Se recomandă respectarea dozelor de pe etichete.

Măsuri biologice

În combaterea biologică pot fi utilizate produse pe bază de Bacillus thuringiensis, dar și entomofagii Crysopa carnea, Coccinella septempunctata, Trissolchus sp., Trichogramma sp. [Popov et al., 2005].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Ploșnițele cerealelor au ajuns în culturile de grâu

În culturile de cereale apare făinarea

O boală nelipsită din culturile de orz, pătarea reticulară

Pătarea reticulară a frunzelor de orz, o boală periculoasă, este nelipsită din culturile de orz, fiind prezentă an de an, cu frecvențe și intensități de atac mai ridicate sau mai scăzute, în funcție de condițiile climatice.

Vremea umedă din această perioadă susține infecțiile și dezvoltarea bolii. Scopul acestui articol tehnic este de a veni în sprijinul fermierilor cu date despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli, care este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de orz și orzoaică.

Importanța economică

Pătarea reticulară este o boală foliară importantă a orzului, care poate produce pagube în producție, mai ales în zonele unde cad mai multe precipitații. Pe lângă reducerea producțiilor, calitatea boabelor are de suferit. În anii favorabili infecțiilor, pagubele în producție pot trece de 40% [Weibull et al., 2003; Backes et al., 2021]. Pagubele pot fi diferite, în funcție de rezistența soiurilor cultivate, virulența patogenului și condițiile climatice [Liu et al., 2011].

Recunoașterea simptomelor

Patogenul atacă frunzele, tulpinile, glumele, paleele, aristele și semințele. Pe frunze apar două tipuri de simptome, produse de forme diferite ale fungului:

• Pete cu aspect de rețea sau reticulare (uneori arată ca ochiurile unui gard de sârmă) produse de Pyrenophora teres f. sp. teres. Aspectul reticular este dat de forma alungită a petelor, care arată ca niște striații și de dispunerea longitudinală și transversală a acestora. La început aceste striații au culoare gălbuie iar mai târziu brună - închis [Lightfoot & Able, 2010]. Astfel de pete pot fi observate toamna și primăvara devreme pe tinerele plăntuțe (observație personală);

• Pete de culoare brună închis, de forme diferite, circulare și chiar eliptice produse de Pyrenophora teres f. sp. maculata. De jur împrejur, petele prezintă halou clorotic sau galben [Liu et al., 2011; Murray et al., 2009]. La atacuri puternice frunzele se necrozează și mor. După Tekauz (1985), zona galbenă sau clorotică din jurul petelor contează foarte mult în tabloul simptomatic al bolii, deoarece poate cuprinde întreaga frunză care în consecință se va ofili. Intensitatea atacului este corelată mai mult cu dimensiunea țesuturilor îngălbenite decât cu cele necrozate.

Deși cele două forme de Pyrenophora teres sunt foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic, simptomele produse sunt diferite. După Akhavan et al. (2016), cele două forme sunt filogenetic distincte (considerate populații autonome genetic).

Pe lângă frunze, patogenul poate infecta și spicele. Când infecția ajunge la spic, pe glume și palee se formează pete liniare de culoare maroniu - închis. Atunci când bracteele florale sunt infectate este semn că patogenul a ajuns la semințe. Petele de pe semințe sunt de culoare mai închisă, aproape negre [Iacob et al., 1998; Popescu, 2005; Hatman et al., 1989]. După Comes et al. (1982), embrionul cariopselor infectate are culoare galben - brună, puterea germinativă fiind scăzută în astfel de situații.

De reținut că, la soiurile rezistente petele nu evoluează, rămânând mici. De regulă, nu prezintă halou galben sau clorotic decât excepțional. La soiurile sensibile, petele se extind crescând în dimensiuni. De jur împrejur, aceste pete au o zonă galbenă [Smedegard-Petersen, 1971; Tekauz, 1985].

De multe ori simptomele produse de Pyrenophora teres pot fi confundate cu cele produse de fungul Cochliobolus sativus. De aceea, diagnosticul trebuie confirmat pria analize de laborator.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile pot apărea în culturile de orz încă din toamnă. Primele infecții pot fi din cauza miceliului din semințe, ascosporilor eliberați de ascele din peritecii, cât și conidiilor care iernează pe resturile culturilor infectate. În timpul vegetației, conidiile produc infecții secundare repetate [Popescu, 2005].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Pyrenophora teres supraviețuiește pe resturile vegetale ale vechii culturi sub formă de micelii și pseudotecii brune [Smedegard - Petersen, 1972; Popescu, 2005]. Foarte importantă este supraviețuirea patogenului în semințele bolnave (inocul primar), fie la suprafața lor, fie sub pericarp [Singh & Chand, 1985].

Înmulțirea patogenului pe samulastra de orz și pe poacee sălbatice duce la un plus de inocul [Brown et al., 1993).

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Patogenul se dezvoltă foarte bine în perioadele caracterizate de umezeală (sursa de inocul crește) - [Mclean et al., 2009].

Infecțiile cele mai periculoase la orz au loc atunci când umezeala persistă pe frunze 10 până la 30 de ore și chiar mai mult. În astfel de condiții, când umiditatea este aproape de maxim (100%) și temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25°C (optim 22°C), sporularea ciupercii este maximă. În timpul sporulării petele capătă aspect catifelat, semn că s-au format conidioforii și conidiile ciupercii [Chuhina, 2008]. Precipitațiile continue favorizează infecțiile masive [Jordan, 1981].

Managementul integrat

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această helmintosporioză. În ultimii ani, Pyrenophora teres a câștigat teren, fiind tot mai prezentă în culturile de orz (au crescut suprafețele cultivate). Semințele de orz, deși certificate, se pare că sunt infectate totuși, altfel nu se explică incidența și severitatea bolii tot mai ridicate, încă din toamnă. De aceea, se recomandă îmbinarea măsurilor profilactice cu cele chimice și biologice pentru ținerea sub control a pătării reticulare.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Semănatul devreme;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Precipitațiile continue [Locke, 1982; Gupta și Loughman, 2001; Doyle, 2005; Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

Pentru succes în combatere și prevenirea daunelor, respectarea măsurilor profilactice este esențială.

Se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente;

• Utilizarea semințelor sănătoase, certificate este esențială în prevenție, deoarece pe și în semințe, patogenul poate fi prezent. După Youcef-Benkada et al. (1994), semințele bolnave pot contribui la introducerea patogenului în zone unde acesta nu era prezent;

• Evitarea monoculturii;

• Rotația culturilor. Pentru a preveni infecțiile, rotația ar trebui să fie de minim doi ani între culturile de orz [Duczek et al., 1999];

• Distanța dintre culturile noi și vechi ar trebui să treacă de 500 m, pentru a preveni infecțiile realizate de ascosporii și conidiile aduse de vânt;

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii convenționale de cultură care se bazează pe lucrările solului;

• Respectarea epocii optime de semănat. În cazul acestui patogen, semănatul timpuriu favorizează infecțiile. Într-un studiu publicat în 1987, Delserone & Cole arată că, în culturile semănate devreme, intensitatea atacului a fost mult mai ridicată iar în cele semănate mai târziu a fost mai scăzută;

• Eliminarea sau reducerea sursei de inocul din câmpuri [Popescu, 2005; Liu et al., 2011]. Sursa de inocul poate fi redusă prin arături la 15 - 20 cm. Această lucrare este necesară deoarece pseudoteciile își pot păstra viabilitatea timp de aproape 9 luni iar microscleroții 2 ani [Piening, 1967; Ali - Haimoud et al., 1993];

• Fertilizarea echilibrată cu azot. Este cunoscut că azotul favorizează dezvoltarea patogenilor în general, deoarece duce la creșterea umidității în interiorul culturii [Iordan & Hutcheon, 1984; Popescu, 2005].

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în controlul pătării reticulare a orzului.

Tratarea semințelor este esențială. Fungicidele omologate în țara noastră pentru tratarea semințelor sunt: Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Fludioxonil + triticonazol; Tebuconazol; Fluxapyroxad; Triticonazol [după aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026].

Tratamentele în vegetație trebuie făcute la momentele optime, ținându-se cont și de pragul economic de dăunare (PED). În cazul pătării reticulate, PED-ul este de 20% intensitate de atac la începutul înspicării. Scopul tratamentelor este de a menține libere de patogen primele trei frunze, mai ales în timpul umplerii boabelor. La orz, în mod special, frunzele 2 și 3 sunt foarte importante pentru viitoarea producție (la grâu este importantă frunza stindard) - Weppler & Hollaway, 2004; Popescu, 2005].

Momente optime de aplicare a fungicidelor sunt: la apariția ultimei frunze (stindardul), precum și la începutul înspicării când PED-ul este de 20% intensitate.

În primăverile umede, când patogenul se instalează devreme în culturi se pot face tratamente și la începutul alungirii paiului (GS 30 - 33). Acest tratament protejează de infecție frunza 2 (prima de sub steag) care se implică în producție într-un procent cuprins între 20 - 40%. Tratamentul de la apariția primelor spice (GS 49) protejează frunza 3 care se implică în producția finală în procent de 10 până la 15% [Dunne, 2002]. Frunza steag sau stindardul este implicată cel mai puțin în producția finală (5 - 9%). Tratamentele făcute în stadii timpurii (GS 12) nu și-au dovedit eficacitatea.

În anii cu infecții masive poate fi necesar și un tratament în stadiul GS 58 pentru a reduce severitatea bolii.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea pătării reticulare a orzului (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Metrafenonă; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin; Piraclostrobin; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim metil; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Azoxistrobin + folpet; Fluxapyroxad + protioconazol; Bixafen + protioconazol + spiroxamină.

nAzoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.1, 2026].

Măsuri biologice

Agenții biologici pot fi introduși în strategiile de management actuale ale pătării reticulare a orzului, mai ales la tratarea semințelor (în fermele ecologice cât și în cele convenționale). Atunci când se utilizează agenții biologici, fermierii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de prevenție pentru a avea succes în combatere. Introducerea unui tratament biologic în sistemele de combatere integrată poate diminua poluarea mediului și reziduurile de fungicide ce pot rămâne în cariopse, mai ales atunci când nu se respectă timpii de pauză.

Interes există în prezent pentru mai mulți agenți de biocontrol: Trichoderma sp., Clonostachys rosea izolat IK726, Pseudomonas chlororaphis MA 342, Bacillus subtilis etc [Copping, 2004; Jensen et al., 2016; Moya et al., 2018].

În anul 2004, Pseudomonas chlororaphis MA 342 era comercializat sub numele de Cedomon (BioAgri AB, Stockholm, Suedia) - Anon., 2004. Copping (2004) susținea că este singurul biopreparat care poate fi utilizat în combaterea pătării reticulare a orzului, fie ca tratament la semințe, fie ca tratament foliar. A urmat o perioadă în care produsul nu a mai primit aprobare, în special din cauza prezenței unui metabolit (DDR) cu proprietăți mutagene [EFSA, 2020].

În prezent, Pseudomonas chlororaphis MA 342 a primit aprobare pentru utilizare la cereale doar ca tratament la semințe. Aprobarea este datată 01.03.2023. Omologarea va expira în anul 2038 [după Official Journal of the European Union, 2023]. În România nu apare pe lista substanțelor omologate.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Pe 14 februarie 2024 a început monitorizarea gărgărițelor tulpinilor de rapiță la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

La data la care am început monitorizarea, gărgărițele erau prezente în culturi, în zona mugurilor de creștere. Capcanele galbene cu lipici au fost montate pe 26 februarie 2026. Prima citire s-a făcut pe 3 martie 2026. La prima capcană am înregistrat 101 capturi și o medie zilnică de 17 adulți/zi, iar la cea de-a doua 55 și o medie de 9 adulți/zi.

Citim capcane. Cu dr. ing. Doru Laies, Stațiunea Didactică Timișoara - USVT

Asistăm la o apariție masivă a gărgărițelor tulpinii în prima decadă din luna martie, de aceea fermierii trebuie să fie foarte atenți în această perioadă. Dacă în alți ani aveam populații mari de Ceutorhynchus pallidactylus, acum Ceutorhynchus napi este predominant (86%). Dintre cele două specii, C. napi produce pagube mai mari [Šedivý & Kocourek, 1994]. La capcane, numărul de femele de Ceutorhynchus napi este ridicat. Am făcut câteva disecții și am găsit femele cu ouă. Asta înseamnă că adulții se împerechează masiv în această perioadă.

Așadar, este important să controlăm adulții în momentele cheie, conform datelor obținute la capcane și a pragurilor economice de dăunare (PED). Larvele pătrunse în pețioli și tulpini nu mai pot fi controlate. Pentru succes în combatere este bine să monitorizați culturile de rapiță cu ajutorul capcanelor (lipicioase sau cu apă). Indiferent de tipul de capcană, citirea trebuie făcută cu multă acuratețe la fiecare trei zile. Momentele din zi ideale pentru citirea capcanelor (recomandate de cercetători) sunt înainte de amiază sau la amurg.

Ceutorhynchus napi la 3 martie 2026

Când aplicăm tratamentele chimice

Momentul aplicării unui tratament este foarte important, deoarece eficiența este în strânsă legătură cu acesta. Toate tratamentele trebuie făcute în urma monitorizării și doar atunci când pragul economic de dăunare este atins sau depășit uneori.

Primul tratament trebuie făcut atunci când se înregistrează un număr mare de indivizi imediat după migrare. Tratamentul trebuie repetat o dată sau de două ori, la interval de 7 - 8 zile [Graham et Gould, 1980; Winfield, 1961].

Capturi numeroase la capcana galbenă cu lipici

În Banat avem un număr mare de indivizi la capcane la începutul lunii martie. În timpul zilei, temperaturile sunt ridicate, iar gărgărițele migrează masiv. Pe lângă acest aspect, trebuie să ținem cont de pragurile economice. Pragul recomandat în general este de 10 gărgărițe/capcană timp de trei zile consecutiv [Alford et al., 2003] sau 10 - 20 adulți capturați timp de trei zile consecutiv. În cazul Ceutorhynchus napi, pragul recomandat și des utilizat este de 4 - 6 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000]. La data de 3 martie 2026, acest prag este depășit în unele zone din Timiș.

Ceutorhynchus pallidactylus la 3 martie 2026

Pe lângă capcane, verificați și plantele! În România, pragul economic este de 2 adulți/plantă [Goga et al., 2020]. Cele mai bune rezultate în combatere se obțin când tratamentele se aplică în perioada de migrare și cea de hrănire, respectiv începutul depunerii pontei.

Femelă cu ouă la 3 martie 2026

Insecticidele omologate în România pentru combaterea gărgărițelor tulpinii de rapiță sunt: acetamiprid; cipermetrin; deltametrin + flupiradifuron; tau - fluvalinat [după Aplicația Pesticide 2.25.22.4., 2026].

Executați tratamentele doar la întrunirea pragului economic de dăunare, respectați dozele recomandate de producători, fenofazele când pot fi aplicate (la unele insecticide), timpii de pauză etc.

Evitați efectuarea tratamentelor în afara avertizărilor. Este deja cunoscut că foarte mulți fermieri abuzează de combaterea chimică (care poluează solul, apa, aerul, produsele vegetale, omoară entomofauna utilă și creează dezechilibre mari în comportamentul albinelor). Tratamentele trebuie făcute în zile cu temperaturi de peste 5⁰C, fără vânt și fără precipitații.

Capcană cu apă

***http://www.csalomontraps.com

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Aducem în atenția fermierilor informații despre septorioza frunzelor de grâu. În această perioadă avem deja infecții în culturile de grâu. Este necesar să verificați culturile și să interveniți la momentul optim.

Condițiile climatice actuale favorizează infecțiile cu Septoria tritici, cunoscut fiind că acest patogen are nevoie de apă pentru a se dezvolta. La 26 februarie 2026, Septoria tritici este prezentă în toate culturile de grâu, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de soiul cultivat, tehnologia aplicată și condițiile climatice ale zonei. Luna martie se anunță și ea una cu ploi, de aceea fermierii trebuie să fie foarte atenți la evoluția acestui patogen în culturi. Recomandarea e să fie verificate săptămânal culturile de grâu. Dacă constatați că PED-ul (prag economic de dăunare) a fost depășit, puteți aplica un prim tratament.

În prezent, din cauza sistemelor agricole bazate pe monocultură, rotații scurte și lipsa diversității plantelor cultivate într-o fermă, Septoria tritici trece foarte ușor de pe samulastră în noile culturi.

În zonele galbene, apa băltește

Condițiile climatice care favorizează patogenia

Epidemiile de septorioză sunt favorizate de vremea umedă întreținută de ploi continue, de temperaturile moderate, de soiurile sensibile, tehnologiile aplicate și existența sursei de inocul [Eyal et al., 1987].

Picnosporii sunt eliberați din picnidii (mici fructificații negre care se văd la suprafața petelor) atunci când apa persistă pe frunze mai mult de 30 de minute. În momentul expulzării, picnosporii se află grupați într-o masă gelatinoasă, lipicioasă care îi protejează de uscăciune, mărindu-le viabilitatea. În condiții favorabile de temperatură ei vor germina. Picnosporii pot germina la temperaturi minime cuprinse între 2 - 3⁰C. După Popescu (2005), germinarea sporilor și infecțiile se pot realiza la temperaturi minime cuprinse între 6 - 8⁰C și umiditate relativă a aerului de 85% timp de 12 ore. Temperatura optimă este cuprinsă între 20 - 25⁰C, iar cea maximă între 33 - 37⁰C [Hilu & Bever, 1957]. Acest patogen are capacitatea de a se dezvolta într-un interval larg de temperaturi (5 - 35⁰C), dar este condiționat de prezența apei. Dacă nu sunt precipitații, infecțiile nu se realizează. Primele simptome apar pe frunze după 6 - 7 zile de la realizarea infecției, iar ciclul se încheie la 11 - 15 zile.

În prezența picăturilor de apă, picnidiile expulzează o masă gelatinoasă plină de conidii. În fotografie se observă masa mucilaginoasă de la suprafața petelor, semn că Septoria tritici este activă

Recunoașterea simptomelor

Este vital să cunoașteți cum se manifestă septorioza. Petele produse de Septoria tritici pe frunze pot avea diferite forme, ovale, alungite, neregulate când se unesc și cuprind porțiuni mari din frunză. Cel mai adesea, petele au formă dreptunghiulară (cu două laturi neregulate), limitate de nervurile frunzelor. La început, culoarea petelor este verzuie – galbenă, iar pe măsură ce patogenul evoluează capătă culoare maro. La atacuri masive întreaga frunză poate fi acoperită de pete maronii care în stadiu avansat devin cenușii și mor. Uneori, de jur împrejurul petelor apare un halou clorotic. Tabloul simptomatic este întregit de prezența pe suprafața petelor a unor fructificații negre numite picnidii, care pot fi observate cu ochiul liber. Aceste fructificații sunt așezate în șiruri paralele (de regulă dar nu obligatoriu) cu nervurile frunzei. Uneori pe teci și pai pot apărea pete alungite, clorotice care în final se brunifică [Hatman et al., 1989; Popescu, 2005; Murray et al., 2009].

Picnidii negre dispuse în șiruri paralele

Managementul integrat

Septoria tritici este un patogen important al culturilor de grâu, capabil să producă pagube serioase în primăverile umede (între 30 - 50% la soiurile sensibile).

Factorii de risc sunt:

• Utilizarea soiurilor sensibile;

• Iernile blânde și umede, primăverile cu vânt;

• Vremea umedă întreținută de ploi continue;

• Semănatul timpuriu [Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

• Utilizarea soiurilor rezistente și a semințelor sănătoase, certificate;

• Rotații corecte (duc la diminuarea sursei de inocul). Rotațiile de 3 - 5 ani la grâu au redus mult incidența septoriozei frunzelor [Shearer et al., 1974];

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii de cultură care se bazează pe lucrările solului (arături), mai ales în anii cu infecții masive;

• Îndepărtarea resturilor vegetale duce la diminuarea sursei de inocul [Popescu, 2005].

Măsuri chimice

Aceste măsuri dețin ponderea în cadrul sistemului de combatere integrată. Tratamentele pot fi făcute preventiv și curativ.

Tratarea semințelor cu fungicide sistemice este obligatorie. În România sunt omologate pentru tratarea semințelor de grâu mai multe fungicide care protejează tinerele plăntuțe de atacul patogenilor specifici, între care și septoriozele. Pentru Septoria tritici este omologată substanța fluxapyroxad. Rareori, Septoria tritici poate fi găsită pe semințe. În partea de vest a României este predominantă Septoria tritici, de aceea în acest material sunt prezentate informații despre acest patogen.

În vegetație, tratamentele trebuie efectuate când PED-ul a depășit 10% intensitate de atac [Popescu, 2005]. Tratamentele preventive pot fi realizate atunci când plantele de grâu se află în stadiul „al doilea nod vizibil” sau când „frunza steag este vizibilă” [Eyal et al., 1987] .

Alte PED-uri (praguri economice de dăunare) de care se poate ține cont (corelate cu fenologia plantelor):

• Înfrățire - intensitate 30 - 50% sau 1% frunze cu fructificații;

• Alungirea tulpinii - intensitate 15 - 20% sau 1% frunze cu fructificații;

• Înspicat - 10% intensitate la frunza steag sau 1% frunze cu picnidii.

Infecții noi. 26 februarie 2026 - Timiș

Tratamentele în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard”, adică BBCH 30 - 39. Fungicidele trebuie alese cu mare atenție mai ales când vremea este umedă și severitatea bolii ridicată. În astfel de situații se recomandă utilizarea fungicidelor compuse din mai multe substanțe active cu moduri diferite de acțiune (contact și sistemice). Combinațiile de mai multe substanțe active asigură protecție pentru o perioadă mai lungă de timp. Marea majoritate a fungicidelor omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale are spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni.

Într-un sezon de vegetație este foarte important să alternați substanțele active pentru a evita apariția fenomenului de rezistență. De asemenea, respectați dozele recomandate de producători (se observă o tendință a fermierilor de a supradoza). Nerespectarea dozelor recomandate de producători duce la instalarea fenomenului de rezistență. Tratamentele fitosanitare trebuie aplicate în zile fără vânt și cu temperaturi mai mari de 5⁰C (atât noaptea, cât și ziua). Utilizarea echipamentelor de protecție este obligatorie (pesticidele pot produce boli grave). Respectați timpii de pauză (la unele fungicide este de 61 de zile).

Prin urmare, primul tratamentul (T1) pentru controlul septoriozei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 32 (apariția frunzei 3), acest tratament asigurând control maxim pentru frunza 3 și bun pentru frunza 2. Al doilea tratament (T2) pentru controlul septoriozei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 39, fiind foarte important și asigurând control maxim pentru frunza steag. Acesta oprește infecțiile care eventual s-au instalat pe frunza 2.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea septoriozei la grâu (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + folpet; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + spiroxamină; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin + protioconazol; Fenpicoxamidă + protioconazol; Fenpicoxamidă; Piraclostrobin; Fluxapyroxad; Fluxapyroxad + protioconazol; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Metconazol + protioconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim - metil; Difenoconazol + tebuconazol; Difenoconazol + metconazol; Difenoconazol + protioconazol; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Sulf + sulfat de cupru tribazic [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.4, 2026].

Măsuri biologice

Din decembrie 2025 a fost omologat în România un biopreparat pe bază de Pythium oligandrum M1 (1x109 oospori/l) pentru combaterea biologică a septoriozei frunzelor. Doza recomandată de producători este de 0,1 - 0,2 l/ha. Tratamentele pot fi aplicate de la începutul alungirii paiului până la sfârșitul înfloritului. Într-un sezon de vegetație se pot face maxim trei tratamente. Intervalul de pauză dintre tratamente trebuie să fie de 14 zile.

Atenție, în combaterea biologică tratamentele se fac profilactic, nu curativ. Doar atunci avem succes în combatere.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Iarna se așterne liniștea peste câmp. Dacă te întrebi de ce, odată cu venirea primelor înghețuri, fluxul buletinelor de avertizare fitosanitară se reduce considerabil sau se oprește, răspunsul nu ține de o pauză a specialiștilor, ci de biologia naturii.

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) prezintă principalele motive pentru care iarna schimbă regulile jocului în protecția plantelor.

1.⁠ ⁠Somnul profund: Repausul vegetativ

Majoritatea culturilor, de la pomii fructiferi la vița-de-vie, își opresc procesele de creștere. Fără sevă circulantă și fără „organe” tinere, plantele devin mult mai puțin vulnerabile. În plus, lipsa frunzișului elimină substratul preferat de majoritatea bolilor foliare.

2.⁠ ⁠Pragul biologic și hibernarea

Dăunătorii și agenții patogeni sunt guvernați de temperatură. Pentru a se înmulți, aceștia au nevoie de un anumit prag biologic (o temperatură minimă specifică). Iarna, insectele hibernează sub formă de ouă, larve sau adulți, ascunse în sol sau sub scoarță.

Ciupercile și bacteriile intră în stadii de rezistență, așteptând căldura primăverii.

3.⁠ ⁠Bariera climatică

Înghețul, zăpada și vântul puternic nu doar că blochează mobilitatea dăunătorilor, dar fac imposibilă și aplicarea tratamentelor. Multe produse fitosanitare sunt ineficiente sau chiar contraindicate pe timp de îngheț.

4.⁠ ⁠Pragul de dăunare: De la prezență la pericol

Specialiștii de la Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) emit avertizări doar atunci când dăunătorii ating un Prag Economic de Dăunare. Iarna, deși organismele dăunătoare există în culturi, numărul lor este atât de mic încât nu pot provoca pagube reale producției.

Când reîncepe monitorizarea intensă?

Potrivit ANF, avertizarea reprezintă o „știință a momentului optim”. Ea va reveni în forță odată cu reluarea vegetației, când criteriul biologic (ciclul de viață al dăunătorului) se va sincroniza din nou cu cel fenologic (stadiul plantei) și cel ecologic (vremea favorabilă). „Până atunci, tratamentele de iarnă rămân măsuri preventive, planificate în avans, care nu necesită o monitorizare dinamică zilnică”, precizează ANF.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În strategia de reducere a gradului de îmburuienare este indicat să se evite folosirea unor termeni ca distrugerea buruienilor, lichidarea stării de îmburuienare a culturilor agricole, deoarece aceste măsuri nu sunt posibile, nu sunt nici necesare și ar fi foarte costisitoare.

Existența buruienilor în regim controlat, sub pragul economic de dăunare (PED), sunt chiar folositoare pentru agricultură, așa cum se menționează în articolul Strategia de luptă cu buruienile.

Motivele care impun reducerea gradului de îmburuienare se referă la:

- Buruienile sunt mari consumatoare de apă. Ele se dezvoltă mai rapid, crește rădăcina la adâncime și consumă de 2-4 ori mai multă apă. Rădăcina de pălămidă, de exemplu, ajunge la 5-7 cm adâncime și existența a 1-2 buruieni/m² scade producția de grâu cu 15%, iar 12 buruieni/m² cu 50%.

- Cantitatea de elemente nutritive consumate de buruieni, care sunt foarte rapace față de plantele de cultură, este de două ori mai mare la azot, de 1,5 ori mai mare la fosfor, de trei ori la potasiu și de șase ori la calciu și prin aceasta diminuează efectul îngrășămintelor aplicate. De aceea trebuie redusă îmburuienarea, iar îngrășămintele să fie aplicate mai mult pe zona rândurilor de plante.

- Buruienile cresc mai rapid, mai înalte și umbresc plantele, solul se încălzește mai greu (cu 2-4°C) și întârzie pornirea în vegetație primăvara. Totodată, plantele sunt etiolate și diminuează procesul de fotosinteză.

- Unele buruieni sunt agățătoare ca turița, măzărichea, volbura etc. Ele îngreunează creșterea plantelor, provoacă fenomenul de cădere, cu încolțirea boabelor în spic, cu recoltarea îngreunată și cu mari pierderi.

- Sunt buruieni care constituie drept gazdă pentru agenții fitopatogeni ca pirul, susaiul, laptele cucului care sunt gazde pentru diferite regiuni, iar zârna gazdă pentru gândacul de Colorado, volbura pentru zabrus, căprița pentru nematozi ș.a.m.d.

- Sunt unele buruieni care parazitează plantele de cultură cărora le produc numai pagube până la compromiterea culturilor. Așa de exemplu este Cuscuta (torțelul) pentru trifoliene și lupoaia (Orobanche) la floarea-soarelui.

- Se întâlnesc și buruieni care pot fi otrăvitoare pentru animale precum: Brândușa de toamnă, piciorul cocoșului, cuscuta, mătrăguna etc.

- Sunt și buruieni care dau gust și miros neplăcut laptelui ca ceapa ciorii, pelinul ș.a.m.d.

- Alte buruieni depreciază calitatea recoltelor precum: măselarița face făina de grâu inutilizabilă; zârna depreciază uleiul și șrotul de soia; muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii de grâu etc.

- Gradul ridicat de îmburuienare face ca lucrările de întreținere a culturilor să se realizeze cu greutate, ele opunând o rezistență cu 30% mai mare provocând uzura utilajelor și crescând consumul de combustibil. Totodată, necesită mai multe prașile, mai multe erbicidări care cresc cheltuielile, crește poluarea și degradarea solului. Recoltarea culturilor îmburuienate se face cu greutate, la umiditate ridicată, necesitând cheltuieli suplimentare pentru uscarea și condiționarea recoltelor.

- Toate acestea provoacă scăderea nivelului producției agricole cu 20-60% și în funcție de sensibilitatea culturilor față de gradul de îmburuienare, aceste diminuări pot fi:

• de 40-60 % pentru producția de grâu;

• de 30-70 % pentru porumb și floarea-soarelui;

• de 20-80 % pentru sfecla de zahăr;

• de 30-90 % pentru producția de soia.

Prin urmare, măsurile de reducere a gradului de îmburuienare reprezintă o acțiune de gradul zero folosind metode de luptă integrată, metode mecanice, fizice, termice, electrice etc. La care se adaugă metodele chimice cu alegerea erbicidelor care sunt mai prietenoase cu mediu.

Extinderea procesului de digitalizare a utilajelor agricole face ca activitatea de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole să fie mai ușoară, mai favorabilă solului și plantelor, cu cheltuieli mai mici și poluare redusă. Aceasta pentru că sunt țintite numai buruienile, cu precizie și numai asupra lor are loc acțiunea de combatere.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

Unde este zootehnia românească?

Molia verzei (Plutella xylostella) este prezentă în culturile de rapiță din diferite zone ale țării noastre. Acest dăunător este greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis. Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile.

La acest moment, în culturile de rapiță din Timiș pot fi observate toate stadiile dăunătorului Plutella xylostella. Densitatea larvelor în acest an este destul de ridicată în unele culturi.

Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

Reamintesc că, în România, Plutella xylostella prezintă trei generații de an. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (Banat, Oltenia).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

• în lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

• În iulie - august, a doua generație.

• generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Adult de Plutella xylostella, 22 aprilie 2025

Larvele sunt lacome și în funcție de vârstă se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

• În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

• După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire).

• În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

• În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă.

• Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Combaterea integrată

Strategiile de management ale moliei Plutella xylostella se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice.

Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri: profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Metode profilactice

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

• Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

• Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

• Cultivarea soiurilor tolerante;

• Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

• Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

• Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

• Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Metode chimice

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară. Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor, acestea fiind un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere.

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m². Pe această suprafață se vor număra larvele.

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

• la varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

• la rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie făcut tratamentul este de 20 - 30 larve/m² [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză, broccoli, conopidă: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.25.4.1, 2025].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.25.4.1 din 20245.

Important! Ciantraniliprolul a primit derogare pentru utilizare în combaterea dăunătorului Plutella xylostella la rapiță în perioada 1 aprilie – 29 iulie 2025.

Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella. Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Metode biologice

În combaterea biologică a P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți.

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările realizate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor, iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Comloșul Mare, 22 mai 2024

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Gradul de îmburuienare a solurilor din țara noastră este foarte ridicat, așa încât necesită măsuri laborioase pentru ca buruienile să nu devină dăunătoare agriculturii. În etapa actuală, este necesară o nouă orientare privind tratamentul egal tuturor speciilor, inclusiv al buruienilor, nu numai pentru biodiversitate, dar și pentru foloasele pe care fiecare specie le poate aduce la supraviețuirea planetei TERRA.

Pentru a menține în echilibru cele două laturi ale buruienilor, cea de dăunare și cea folositoare, este necesar să se folosească o anumită strategie, care presupune:

• Cunoașterea principalelor caracteristici morfologice și biologice ale buruienilor, care le fac periculoase pentru plantele de cultură;

• Cunoașterea daunelor aduse de buruieni plantelor de cultură, care motivează măsurile de reducere a gradului de îmburuienare;

• Cunoașterea și aplicarea măsurilor de prevenire a îmburuienării culturilor agricole, măsuri care sunt mai ieftine și fără efecte nocive asupra mediului;

• Cunoașterea măsurilor de combatere, de distrugere a buruienilor prin metode integrate și cu cât mai puține chimicale;

• Cunoașterea diferitelor foloase pe care le pot aduce buruienile în regim controlat.

De menționat că acțiunea de distrugere a buruienilor nu este posibilă și nici necesară și, totodată, ar fi foarte costisitoare.

De asemenea, termenul de distrugere este neadecvat. Corect este să fie redus gradul de îmburuienare până la pragul economic de dăunare (PED).

Buruienile rămase sub PED constituie marea biodiversitate, cu avantaje pentru viața pe TERRA și cu multiple avantaje pentru agricultură.

Ținute sub control, buruienile sunt folositoare agriculturii

În cele ce urmează, ne vom referi la aspectele folositoare ale buruienilor, care deseori sunt neglijate.

Buruienile, prezente în regim controlat, pot constitui stimulente pentru plantele de cultură dacă:

• rămân de dimensiuni reduse și nu umbresc plantele de cultură;

• nu sunt gazde pentru dăunători și agenți fitopatogeni;

• au pretenții diferite față de substanțele nutritive, comparativ cu plantele cultivate;

• își dezvoltă sistemul radicular la alt nivel decât plantele cultivate;

• nu stânjenesc lucrările de întreținere și de recoltare.

Dar, foarte important, buruienile în regim controlat pot fi folositoare astfel:

1.       Participă la îmbunătățirea structurii solului. Buruienile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat, fragmentează și presează particulele elementare de sol, care sub acțiunea complexului coloidal argilo humic se unesc în agregate structural stabile.

2.       Măresc solubilitatea substanțelor greu solubile din sol. Rădăcinile buruienilor secretă anumite substanțe care au proprietatea de a solubiliza substanțele de natură fosfatică și potasică greu solubile și a le pune la dispoziția plantelor.

3.       Realizează afânarea straturilor compactate din sol. În general, buruienile au sistemul radicular mai bine dezvoltat și mai adânc, putând perfora eventualele straturi compactate. Astfel, rădăcina de pălămidă ajunge la 3 m, 5 m, 7 m adâncime, având și creștere pe orizontală, asigură o fragmentare și afânare a solului.

4.       Micșorează eroziunea solului și asigură fixarea nisipurilor. Pe pășunile în pantă, buruienile, în special cele perene de tipul pirului, înțelenesc solul și se opun eroziunii, constituind și un furaj pentru animale.

5.       Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie sau de la aspersoarele instalației de irigat. S-a constatat că picăturile cu diametrul de 0,5 mm și masa de 0,65 g au o viteză de cădere de 7 m/sec, lovind și spărgând agregatele structurale. Prezența buruienilor amortizează căderea acestor picături și protejează solul.

6.       Pe timp de arșiță, buruienile reduc temperatura solului cu 2-4°C, asigurând o activitate normală a sistemului radicular și activitatea microbiologică din sol, în special de nitrificare, care la 40°C încetează.

7.       Unele buruieni au însușiri alelopatice, secretând anumite substanțe care inhibă dezvoltarea altor buruieni și, astfel, menținând gradul de îmburuienare sub PED.

8.       Buruienile valorifică energia solară și creează masă organică atât de necesară pentru îmbunătățirea fertilității solului. După recoltarea culturilor de vară, se efectuează lucrarea de dezmiriștit care creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei. Acestea cresc, valorifică energia solară și CO₂, asigurând și o bună protecție a solului.

9.       Buruienile consumă îngrășămintele nefolosite de cultura anterioară și nitrații formați, împiedicând levigarea acestora și poluarea apei freatice.

10.     Se asigură o îmbunătățire a fertilității solului. Buruienile, prin acțiunea de structurare a solului, de solubilizare, de afânare, de protejare și de formare a masei vegetale, asigură formarea humusului și, implicit, creșterea fertilității solului.

11.     Alte foloase ale buruienilor se referă la faptul că unele dintre acestea pot fi folosite în hrana omului: știrul, loboda, hreanul, cicoarea, păpădia etc. Alte buruieni pot fi folosite ca plante medicinale: curcubețica, hreanul, traista ciobanului, volbura, nalba, coada-calului. Se pot folosi în furajarea animalelor, în special pe timp de secetă, buruienile fiind mai rezistente și menținându-se verzi. Altele pot fi folositoare albinelor, polenizatorilor, prădătorilor.

În concluzie, sunt suficiente motive pentru a nu se ajunge la distrugerea buruienilor.

Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU

Pentru campania de toamnă 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unor produse din categoria neonicotinoidelor, care conțin substanța activă imidacloprid, la tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă.

România este unul dintre principalii cultivatori de cereale păioase din Uniunea Europeană, ocupând locul 4 în anul 2023, când suprafața cultivată cu cereale a fost de aproximativ cinci milioane de hectare. Grâul este a doua cultură ca suprafață cultivată în țara noastră, după porumb.

Din cauza condiţiilor geografice şi a schimbărilor climatice (ierni blânde şi primăveri cu temperaturi peste normalul perioadei), România se confruntă din ce în ce mai mult în fiecare an cu mari probleme în ceea ce priveşte atacul dăunătorilor de sol Zabrus tenebrioides și Agriotes spp., care infestează suprafeţe mari de teren arabil printre care și culturile de cereale păioase.

La nivelul Uniunii Europene, zona stepică în care întâlnim cea mai mare presiune a dăunătorilor de sol este prezentă exclusiv în România şi se suprapune cu regiunile agricole care natural au pragul economic de dăunare (PED) depăşit la dăunătorii de sol Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp. Dacă nu se aplică măsuri specifice de combatere chimică, au loc pierderi importante de producţie şi economice pentru fermieri. Unica soluţie pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost şi rămâne tratamentul seminţelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide.

În campania de toamnă a anului 2024, semințele de cereale păioase de toamnă tratate vor fi folosite doar în zonele cele mai afectate de atacul dăunătorilor Zabrus tenebrioides și Agriotes spp., unde se depășește pragul economic de dăunare.

În acest an, la nivelul Uniunii Europene au fost acordate peste o sută de derogări, cele mai multe fiind acordate de Austria cu un număr de 23, Spania cu 17, Grecia cu 11 și Franța cu 10.

Tratamentul semințelor de cereale păioase de toamnă va fi făcut numai de către prestatorii de servicii autorizați. Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecție a plantelor va comercializa produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați înregistrați la oficiile fitosanitare județene, care fac dovada că tratamentul va fi efectuat în instalații profesionale și cu personal calificat. Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare vor efectua controale la prestatorii de servicii autorizați. Aceștia vor ține o evidență strictă a loturilor de sămânță tratată, respectiv cantitatea de produs achiziționată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânță rămasă neînsămânțată și distribuitorul/fermierul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței.

Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor pentru situații unde există risc fitosanitar asupra culturilor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!