Sudul Olteniei este cunoscut pentru solurile sale nisipoase, un teren dificil pentru agricultură, dar plin de potențial dacă este corect gestionat. Iată câteva dintre încercările specialiștilor de a da valoare acestei zone.
Solurile nisipoase au apărut în urma unor procese geologice care au inclus depuneri fluviale și eoliene. În perioadele recente, defrișările și agricultura intensivă au accentuat eroziunea, transformând zone fertile în regiuni aride. Clima este continentală cu o ușoară influență mediteraneană, ce se caracterizează prin uscăciune accentuată în perioada iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în mai și în iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1℃. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul.
Astăzi însă, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, situată în comuna doljeană Călărași, conduce eforturile pentru reabilitarea acestor terenuri, utilizând tehnologii moderne de agricultură și irigații.
SCDCPN Dăbuleni a schimbat istoria locului
Rostul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni este ca, prin intermediul cercetării, specialiștii de aici să caute soluții pentru creșterea productivității pe aceste tipuri de soluri. Dr. ing. Aurelia Diaconu, director al stațiunii, explică faptul că cercetarea aici a început într-un moment în care în zonă se valorifica doar vița-de-vie, iar oamenii pribegeau pe alte meleaguri pentru a putea cultiva cele necesare traiului. Doar eforturile cercetărilor de aici au făcut ca acum să existe o mare diversitate de culturi adaptate acestui tip de sol. „La Dăbuleni se cultivau foarte puține specii. Ponderea o deținea vița-de-vie înființată prin șanțuri, pe care localnicii o duceau cu rădăcina cât mai aproape de pânza freatică, pentru că în această zonă lipsa apei a fost o problemă dintotdeauna. Încă deținem o colecție cu soiuri pentru vinuri roșii, pentru vinuri albe, cu Roșioara, străvechea Roșioară, și cu struguri de masă – pentru că zona este ideală pentru vița-de-vie cu struguri de masă. Din Dăbuleni, locuitorii plecau în Dobrogea și în Banat pentru a-și realiza necesarul de cereale. Dar după ce Stațiunea a pus în aplicare un proiect amplu de exploatare agrosilvică a solurilor nisipoase, zona s-a schimbat, pentru că au început să cultive și alte specii în afară de puținul grâu pe care-l obțineau și de strugurii pe care-i recoltau pentru vinul de Roșioară, au început să cultive pepeni verzi, piersici, nectarine, caise, au apărut arahidele, ca noutate, fasolița și zona a început să prospere și am zis eu că dăbulenii au câștigat în lupta cu deșertificarea și s-au realizat aici la ei acasă cultivându-și pepeni, cartofi timpurii, viță-de-vie cu struguri de masă, aveau locuri de muncă și n-au mai fost nevoiți să plece în alte zone pentru a-și câștiga existența. De aici, de la Stațiune, a plecat ideea exploatării acestei zone printr-un proiect amplu de exploatare agrosilvică a zonei solurilor nisipoase din România, suprafața fiind de circa 430.000 de hectare, din care numai în Dolj sunt 100.000 de hectare. Ăsta e și motivul pentru care s-a înființat stațiunea de cercetare în Dolj, pentru că aici sunt cele mai multe suprafețe cu soluri nisipoase. Nisipurile zburătoare din Sahara olteană, cum a denumit-o presa. Pe lângă vița-de-vie, care a ocupat suprafețe însemnate în zonă, s-au dezvoltat pomii fructiferi în acea perioadă, stațiunea având până în ’90 o suprafață foarte mare de pomi. Din cele 4.000 de hectare, vreo 300 erau cu plantații de pomi fructiferi și vreo 500 cu viță-de-vie”, povestește Aurelia Diaconu.
Un proiect gigant
Printre cele mai mari realizări ale SCDCPN Dăbuleni este realizarea unui amplu proiect finanțat internațional care a modificat substanțial geografia locurilor. „Ideea acestui proiect amplu de exploatare agrosilvică, care a pornit de la Stațiune, a constat în defrișarea a 9.000 de hectare de păduri și înființarea a 2.000 de kilometri de perdele de protecție. Și atunci s-au redat agriculturii aceste terenuri printr-un proiect finanțat cu bani împrumutați de la BIRD. S-au nivelat solurile, s-au decopertat, nivelat, un domeniu foarte important era ameliorarea solurilor nisipoase, prin diferite metode, și după aceea înființarea sistemului de irigații, pentru că un factor limitativ a fost dintotdeauna apa, care nu este suficientă de la natură pentru nicio specie. Deflația eoliană a fost înlăturată prin înființarea de perdele forestiere”, ne explică Aurelia Diaconu. Și cum tot domnia sa susține, odată ce s-a realizat terenul, mai lipseau doar speciile pe care să le cultive și, evident, de acestea s-a ocupat tot stațiunea. „Și s-au început testări pe foarte multe specii, dintre care s-a remarcat drept cea mai pretabilă la acea dată cultura de pepeni verzi. Iar Stațiunea a fost cea care a elaborat tehnologiile de cultură, a avut mai multe proiecte prin care a și creat soiuri adaptate la aceste condiții. În 1986, s-a creat soiul Dulce de Dăbuleni, după aceea De Dăbuleni și Oltenia, soiuri care se cultivau la început și care au dat, practic, brandul Dulce de Dăbuleni și, de aici, pepene de Dăbuleni.” Și așa a ajuns Dăbuleniul să fie cunoscută drept „Patria pepenilor” renumiți pentru gustul lor dulce.
Tehnologii moderne pentru pepeni
Dr. ing. Ștefan Nanu, director adjunct științific al Stațiunii, subliniază că în prezent pepenii verzi de la Dăbuleni se cultivă folosind tehnologii avansate, cum ar fi irigarea prin picurare, mulcirea solului cu folie de polietilenă și răsadurile altoite. Tehnologia este cheia succesului în intenția de-a ajunge cu pepeni pe piață înaintea tuturor. „Dacă acum 30 de ani pepenii se puneau prin semănat direct în sol, în cuiburi, manual, acum se cultivă doar prin răsaduri altoite, se irigă doar prin picurare, se mulcește terenul în folie de polietilenă, se fac tunele de protecție pentru a ieși mai repede și, într-adevăr, Dăbuleniul este zona din care ies primii pepeni la nivel de România. Noi abordăm două mari probleme în Stațiunea Dăbuleni, și mă refer acum strict la cultura de pepeni: abordăm partea de ameliorare, adică partea în care noi, Stațiunea, creăm soiuri de pepeni verzi adaptate acestor zone, acestor soluri, acestor condiții climatice. Și, bineînțeles, producem sămânță pentru cei interesați de aceste soiuri, pe care avem obligația, ca menținători de soi, să le menținem. Pe de altă parte, un alt aspect foarte important este dezvoltarea tehnologiilor de cultivare, pentru că soiul este doar o verigă. Tehnologia de cultivare are mult mai multe. Degeaba am un soi bun, dacă restul tehnologiei nu-l fac la un nivel înalt. Și atunci trebuie să venim și cu tehnologii adecvate, adaptate acestor condiții climatice care se schimbă de la an la an și care sunt cumva din ce în ce mai neprielnice cultivării pepenilor verzi, în special, dar și a altor specii. În dorința de a dezvolta o tehnologie cât mai performantă, am venit cu câteva precizări față de veriga fertilizare, care ani la rând în zonă se făcea puțin mai rudimentar, se foloseau îngrășăminte care nu erau cele mai potrivite sau la vremea aia erau, acum au apărut variante mult mai bune și mai economice. Am venit acum cu o variantă de fertilizare dezvoltată în colaborare cu firma Green Has din Italia, rezultatele sunt promițătoare, nu sunt definitive, mai avem un an de cercetări, după care vom veni exact cu cea mai bună rețetă de fertilizare pentru pepenii verzi. Este important ca noi să venim cu toate verigile tehnologice, să le dezvoltăm, să facem, de fapt, o tehnologie completă a pepenilor verzi, iar această tehnologie s-o predăm, s-o „vindem” cultivatorilor din zonă, pentru ca ei să facă performanță, să profite. De fapt, rezultatul muncii noastre se vede în rezultatele financiare ale oamenilor din zonă. Dacă ei sunt mulțumiți, atunci și noi suntem mulțumiți”, arată Ștefan Nanu.
Extinderea culturilor
SCDCPN Dăbuleni nu se limitează la pepeni. Au făcut cercetări asupra culturilor de piersici, nectarine, caise și arahide, culturi de viță-de-vie, fasoliță, mazăre, cartofi timpurii, diferite legume și dovleci de copt. Au elaborat tehnologii de cultivare la grâu, secară, porumb, sorg, soia, fasoliță, arahide, floarea-soarelui, lucernă, lavandă, cimbru de cultură, isop, ipcărige, fenicul, crăițe, gălbenele și altele. Ultima realizare a stațiunii este omologarea soiului „Valim 24”, un dovleac de copt cu un gust deosebit și o culoare intensă. Acest dovleac, omologat în 2024, va fi disponibil fermierilor din anul 2025. „Are niște calități deosebite, are o culoare aparte, un portocaliu intens și un gust foarte bun. Nu doar că este foarte dulce, are și o textură plăcută. Deci pe lângă gustul foarte dulce, depășește 12% zahăr, nu este nici foarte înecăcios, nici foarte apos. Am copii mici care-l preferă. În perioada de toamnă nu consumă altceva, e fructul lor preferat și, da, ne putem mândri cu această nouă realizare a Stațiunii, nu-i spun ultima realizare, pentru că sperăm să nu fie ultima, este cea mai recentă realizare a Stațiunii, dovleacul pentru copt Valim 24. Am ținut să-i punem și 24 tocmai pentru că el a fost omologat anul 2024. Fermierii, cultivatorii de dovleac, să știe că din această toamnă avem la dispoziție semințele. Pentru că principalul rol al Stațiunii este de a produce semințe din specii românești pentru cultivatori, iar acest nou soi va fi pe piața semințelor începând cu această toamnă, pentru a fi cultivat începând cu 2025”, a precizat doamna biolog Alina Paraschiv.
O carte pentru fermieri și specialiști
Recent, au lansat o carte care să reflecte munca cercetătorilor de aici, după cum spune directorul științific Ștefan Nanu: „O carte în care am adunat toate rezultatele muncii noastre, ale celor de la Stațiunea din Dăbuleni”. Cartea numită „Cultura pepenilor verzi și a pepenilor galbeni în câmp” poartă semnătura unui colectiv format din dr. ing. Ștefan Nanu, dr. ing. Gheorghe Marinescu, dr. ing. Zoltan Felfoldi și drd. biolog Alina-Nicoleta Paraschiv.
Drd. biolog Alina Paraschiv, cercetător științific în cadrul Stațiunii, ne prezintă în câteva cuvinte această lucrare: „Cartea s-a dorit a fi, în primul rând, o noutate științifică, dar, pe de altă parte, este și una practică, fiind utilă atât breslei noastre științifice, cât mai ales fermierilor, elevilor și studenților care se apleacă spre acest capitol, al horticulturii. Am încercat să adunăm toată informația de care dispuneam până la momentul actual, pe care am încununat-o cu cercetările care s-au realizat de-a lungul timpului la noi la Stațiune, cercetări mai vechi, dar și actuale. Am făcut o retrospectivă a tehnologiilor, de la înființat direct în câmp prin sămânță până la cea mai nouă și performantă tehnologie, care se aplică astăzi în zonă. Și nu doar atât, am tratat și partea de protecție a acestei specii, am vrut să trecem în revistă toate bolile și toți dăunătorii cu care se confruntă specia ca atare, precum și problemele pe care le întâmpină cultivatorii în încercarea lor de a stopa acțiunea nocivă a insectelor sau a bolilor”.
Și pentru că doamna Paraschiv este specialist în fiziologie, zice că prin intermediul acestei cărți, pe lângă detaliile tehnice care sunt expuse acolo, a încercat să fundamenteze aceste tehnologii cu cercetările de fiziologie și biochimie care s-au făcut de-a lungul timpului, pentru că i se par niște informații deosebit de importante. „Pentru a înțelege planta în amănunt, trebuie să ajungi până acolo încât să știi ce se întâmplă cu capacitatea ei fotosintetică, cu rezistența ei față de stresul termic, hidric care sunt în zonă și nu numai, stresul produs de boli, de dăunători, și cumva toate datele astea vin și încununează tot ceea ce se știa despre pepenii verzi și pepenii galbeni.”
Sigur că sunt importante aceste cunoștințe, pentru că plantele au nevoie de hrănire adecvată și de aceea este important să știi câtă apă, ce fertilizanți sau substanțe de protecție să le dai și când trebuie să le fie administrate, mai ales că schimbările climatice au dus la un regim hidric extrem de redus, fără să mai punem la socoteală că la Dăbuleni precipitațiile sunt oricum reduse. De altfel, aici irigarea este absolut necesară. Iar irigarea prin picurare a început să se impună pe scară largă, fiind soluția pe care specialiștii au recomandat-o. „Noi nu avem oferite de la natură cantitățile de apă necesare pentru niciuna dintre speciile cultivate, și cu atât mai mult dacă vorbim de bostănoase, pentru că ele sunt specii mari consumatoare de apă, și atunci a trebuit să găsim această soluție de irigare prin picurare, care vine cu aport de apă localizat, controlăm cantitatea necesară speciilor, dar nici nu pierdem, pentru că noi nu avem foarte multă apă în zonă, și bineînțeles că are și avantajul de a putea administra și fertilizanții pe timpul perioadei de vegetație. Deci dacă fertilizarea de bază o putem face înainte de a înființa cultura, prin aceste sisteme de irigare prin picurare omul are un ajutor, în sensul că vine și practică fertilizarea, fertirigare, cum spunem noi, odată cu apa administrează și fertilizanții, ceea ce îi reduce foarte mult munca. Pentru că și asta este o problemă asupra căreia trebuie să atragem atenția: forța de muncă este din ce în ce mai puțină, oamenii sunt din ce în ce mai puțin interesați să muncească în agricultură, tinerii fug de agricultură și atunci fermierii, cei care încă sunt și se ocupă, încearcă să-și găsească soluții și să se ajute în producerea acestor legume, și în special a bostănoaselor”, argumentează biologul Alina Paraschiv necesitatea acestei tehnologii.
Pepenele de Dăbuleni, o posibilă marcă înregistrată
Pe lângă tot acest sprijin realizat sub formă de genetică, tehnologie și asistență pe care stațiunea le oferă fermierilor din zonă, putem să adăugăm următoarea recomandare făcută de directorul SCDCPN Dăbuleni, Aurelia Diaconu: „O problemă foarte grea este aceea a valorificării, la pepeni și nu numai. Pentru că ne confruntăm și la celelalte specii cu probleme de valorificare. Zona noastră a rămas în urmă în ceea ce privește asocierea și de aceea nici nu poate accesa fondurile pe care le are la îndemână prin programele europene de finanțare. Astăzi am tras un semnal de alarmă, că noi, Stațiunea, venim să-i sprijinim cu partea de logistică, adică să le punem la dispoziție în mare parte documentația de care au nevoie pentru Caietul de sarcini, ca ei să se autentifice și să dea identitate pepenilor de Dăbuleni. Așa cum am spus, noi am și delimitat un areal, numele îl avem stabilit, «Pepenele de Dăbuleni», și de trei ani tot facem determinări pentru a defini tipul de pepene pe care să-l autorizăm, istoric avem și partea de documentație să dovedim că Pepenele de Dăbuleni în acest areal pe care l‑am delimitat este reprezentativ și se cultivă din cele mai vechi timpuri, tot noi avem date pe care să le furnizăm, lor nu le rămâne decât să se hotărască să facă parte dintr-o cooperativă, dintr-un grup operațional și să aplice. Nu putem să facem asta în locul lor. Putem fi parteneri, putem fi cei care îi îndrumă, dar nu putem să aplicăm noi. Și atunci, dacă ei își vor vinde producția sub un brand, alta va fi situația. Vor reuși să vândă pepenele la adevărata lui valoare și să-și recupereze fondurile și energia pe care le consumă cu producerea pepenilor de la Dăbuleni, atât de renumiți”.
Poate că mulți dintre cei care viețuiesc în zona de sud a Olteniei nu-și dau seama cât de norocoși sunt că au avut în preajmă un asemenea colectiv, care i-a împins de la spate să învingă, de astă dată, nenorocul de a fi avut parte de o astfel de climă și de un astfel de sol. O dovadă că prin muncă se poate birui orice fel de adversitate, iar ei, ajutați de stațiunea de la Dăbuleni, au reușit.
Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Renumiții pepeni de Dăbuleni scot din necaz fermierii Olteniei
Domeniul irigațiilor este într-o continuă dezvoltare. În urmă cu câțiva ani se vorbea rar despre irigații în România, iar acum fermierii își asumă un mare risc dacă nu optează pentru sisteme de irigat.
„Cine a pornit cu dreptul continuă tot așa. Cine a pornit cu stângul și a învățat din greșeli proprii a învățat și a rectificat pe pielea lui. Însă, la cum se mișcă lucrurile în zilele noastre, nu mai există timp pentru încercare și eroare, timpul costă bani și toată lumea vrea să meargă de la început cu ceea ce este potrivit”, susține Dănuț Andrei, specialist sisteme irigații și șeful departamentului Irigații al companiei Mewi.
Din păcate, se pare că există încă mulți fermieri care își fac sistemele de irigații „după ureche”, care au văzut la vecinul și merge, atunci de ce n-ar merge și la ei? „Noi considerăm că este deosebit de important să consiliem clientul, să încercăm să facem lucrurile cât mai bine, încă de la început. Adică, să pornim cu dreptul. Clientul zice că vreau aia și aia, dar mereu punem întrebarea „dar ce vrei să faci cu ea?”. Că de vândut ceva poate oricine să vândă dacă știe că îl are în curte, dar noi la irigații mergem pe varianta „hai să vedem ce îți trebuie, mai întâi, hai să calculăm”. De aceea le și zice „sisteme de irigații”, pentru că sunt un ansamblu complex, iar dacă un singur element nu mai funcționează, nu mai funcționează corespunzător toate. Din această cauză este foarte important să se efectueze calcule de două ori. Chiar acum dimensionăm pentru un fermier din zona de sud un sistem unde a trebuit să facem calcule de la sursa de apă până la pivot, fiind lucruri foarte importante pe care trebuie să le avem în vedere, astfel încât clientul să știe că beneficiază de echipamentul cel mai bun din punct de vedere energetic”, arată Dănuț Andrei, specialist sisteme irigații și șeful departamentului Irigații al companiei Mewi.
Calculul pentru alegerea sistemului potrivit
Specialistul Mewi accentuează că factorii care stau la baza calculului la alegerea sistemului de irigat sunt câmpul, forma sa, mărimea, denivelările, chiar și structura solului, „deși la noi nu este atât de importantă precum la irigarea prin picurare”. Totodată, un factor important este sursa de apă, distanța de la sursa de apă până unde va fi amplasat utilajul care udă în câmp.
„Aflând forma și mărimea câmpului, putem să găsim un utilaj pe care să îl configurăm, fie pivot, hipodrom, fie liniară, ca apoi, în urma configurării, să aflăm de ce necesar de apă avem nevoie la el. Odată aflat necesarul de apă, noi trebuie să găsim pompa necesară, însă acest lucru nu se poate face fără să vedem cum ajunge apa la pompă (care trebuie să fie lângă sursa de apă) și din pompă la un kilometru, acolo unde este centrul pivotului. Din nou calcule, legate de țeava care merge pe sub pământ, ce diametru are, ce presiune, ce tip și abia după ce știm toate lucrurile astea, putem stabili pompa corectă. La un model de pompă poți avea 5-6 versiuni, iar mulți nu înțeleg acest lucru, diferă o literă în model și pare la fel, dar dacă cineva nu îți explică ce face fiecare, nu vei înțelege, că nu ai de unde să știi. Lucrul pe care pun cel mai mare accent, și îl tot repet echipei mele, este acela că trebuie să fie foarte bine pregătiți pentru a putea asigura consiliere fermierilor. Apoi, la fel de importantă este executarea corectă a calculelor și găsirea sistemului care funcționează cel mai bine”, explică Dănuț Andrei.
Tamburi, pivot sau liniare?
Irigarea cu tamburi este cea mai ieftină, cea mai accesibilă, dar și cel mai puțin eficientă din cauza consumului mare de energie, deoarece sunt necesare presiuni mai mari. Și, totuși, sistemul cu tamburi este cel preferat de mulți fermieri. „Îi duc în câmp, udă și, când intră cu combina la recoltat, se așteaptă să umple rapid buncărul. Însă nu se întâmplă așa”, afirmă șeful departamentului Irigații de la Mewi. Iată și un exemplu concret. „Un fermier a irigat «de și-a rupt oasele», după cum spunea chiar el, cu apă multă din Mureș. La porumb a obținut 3,5 t/ha de pe terenul irigat și 2,5 t/ha de pe cel neirigat. Este evident că undeva a greșit, deși a avut tambur de irigat. Chiar dacă ai un tambur și crezi că poți acoperi X hectare, acesta nu poate acoperi cele X hectare pe care tu le dorești, el poate să acopere o anumită suprafață. Fiecare utilaj are limita lui. În plus, contează foarte mult și câtă apă îi oferi. Cei din Insula Mare a Brăilei au avut anul trecut o rată de udare la porumb de 400 l/mp, pe când fermierul nostru, din exemplu, a mers cu 150 l/mp. Când vrei să irigi, vrei să scoți o anumită plusvaloare, dar dacă nu o faci cum trebuie, o faci degeaba.”
Fermierii care utilizează sisteme de irigație trebuie să se concentreze pe cerințele plantei, nu pe nevoia lor de udare pentru a acoperi toată suprafața. „Ai un echipament, vrei să acoperi 150 ha, dar dacă planta are nevoie de multă apă, tu te grăbești să uzi cele 150 ha și nu îi oferi plantei necesarul său. Planta are nevoie de cât mai multă apă, nevoia fermierului este să acopere o suprafață cât mai mare. Acest lucru înseamnă că, pentru a acoperi atât nevoia plantei, cât și a ta, mai ai nevoie de alte echipamente. Tamburul pe care îl ai nu îți acoperă 100 ha, ci face doar 20 ha. Aceasta este problema utilizării incorecte a echipamentului”, punctează Dănuț Andrei.
La sistemele pivot și liniare, spune specialistul Mewi, eficiența este mai mare, deoarece necesarul de presiune este mai scăzut și de aici vine toată diferența. Aceste sisteme cu pivoți și liniare prin definiție sunt mai eficiente, însă, din nou, intervine problema calculului. „La fiecare trebuie efectuate calcule astfel încât să fie eficiente. Nu, pivotul vecinului și pompa lui nu funcționează la fel ca la mine. Și vorbim aici mai ales de sistemele acestea mari. De pildă, configurăm, în prezent, irigarea unei suprafețe foarte mari, la care, cu cât greșești mai mult, cu atât plătești mai mult, și trebuie calculate toate datele acestea pe care noi le introducem (ce avem și ce vrem să facem, unde avem și ce merge cel mai bine etc.), în așa fel încât să fie sistemul cât mai eficient, iar când mă refer la eficient vorbesc despre costul la hectar”, conchide Dănuț Andrei.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2023
Irigațiile reprezintă punctul cheie în obținerea unei producții ridicate la cultura porumbului, seceta fiind aproape anual prezentă la noi în țară. Există mai multe metode de irigare, de la cele mai simple ca irigarea prin inundare, la cele mai performante, precum irigarea prin picurare.
În actualul context al scumpirii energiei, al crizei de apă și al scumpirii azotului, metoda cea mai performantă de irigare (și nu doar irigare-fertirigare) este irigarea prin picurare, care în ultimii ani se practică în sudul țării.
Avantajele și dezavantajele irigării prin picurare
Avantaje:
Aplicarea apei uniform;
Posibilitatea aplicării apei impreună cu fertilizanți;
Fertirigare;
Presiune redusă;
Cantitate de apă mai mică;
Control ușor asupra cantității de apă aplicate.
Dezavantaje:
Prețul instalării anuale a sistemului;
Filtrarea apei;
Atacul de rozătoare și păsări;
Suprapresiunea;
Montarea instalației.
Totuși nu încape îndoială că în actualul context irigarea prin picurare este cea mai potrivită/adaptată metodă de irigare. Fiind o metodă aparte de irigat este nevoie de o genetică adaptată pentru un asemenea sistem.
Ce trebuie să aibă un hibrid pentru a putea fi recomandat la picurare?
Foarte simplu:
Toleranță la densități ridicate - peste 80.000 de plante recoltabile la hectar;
Productivitate superioară;
Toleranță la pricipalele boli ale culturii (aici chiar apar);
Tulpină foarte puternică.
Genetica Corteva a demonstrat că are toate aceste calități, astăzi recordul mondial de producție este de peste 38 tone/ha la un hibrid Pioneer - P1197 AMX, iar principala noastră recomandare este din aceeași mamă - P0937 hibridul cel mai adaptat și utilizat de fermierii care irigă.
Colegii noștri din echipa tehnică efectuează anual teste utilizând această tehnică de irigare, astfel încât putem să vă facem cele mai corecte recomandări din piață având în vedere performanța ridicată a actualului portofoliu.
În funcție de ce dorește să obțină fermierul, venim cu trei grupe de propuneri:
FAO 300-400: P9415, P9944 și P9978 – producții de 14-16 t/ha, fără nevoie de uscare, precum și consum redus de apă și îngrășământ;
FAO 400- 500: P9911, P0260 și P0710 – producții de 16-18t/ha, consum moderat, uscarea este opțională, după caracteristica anului;
FAO 500-550: P0937, P1441 și P1551– producții de 18-22t/ha, cele mai mari producții, dar și investiția în apă și fertilizare va fi pe masură, de asemenea uscarea este necesară, în cele mai multe cazuri se va recolta la peste 18% umiditate.
Dacă vorbim de irigare prin picurare, vorbim în realitate de performanță ridicată, iar când vine vorba de performanță, hibrizii de porumb Pioneer sunt câștigătorii clari și singurele produse ce deblochează accesul către producții record.
Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marius Zărnescu este șeful de fermă de la Agromec Vlad Țepeș, din județul Călărași, fiind pentru câteva momente și gazda noastră. Am vizitat această fermă pentru că am aflat aici un mod de irigare modern, puțin folosit în cultura mare, mai mult în zona horticolă. Este vorba de irigarea prin picurare a unei suprafețe de aproape 150 de hectare cu porumb.
Poate că într-un an cu precipitații normale, efortul financiar pe care îl presupune o tehnologie de irigare prin picurare nu s-ar justifica, ne-o spune chiar interlocutorul nostru: „Acum doi ani, aici, la porumb, am făcut o medie de 16.000 și ceva la hectar, și lângă, în aceeași zonă, la neirigat, am făcut 15 tone. În aceeași zonă. Deci o diferență prea mică pentru o cheltuială atât de mare. Dar a plouat. Vreau să spun că atunci nici n-am irigat cum am irigat anul ăsta, făceam pauze. Anul ăsta s-a irigat continuu, s-a asigurat o medie de 6 litri pe metru pătrat zilnic. Aici cultivăm și o suprafață de zece hectare de test de la Monsanto pentru hibrizii de porumb pe care vor să-i aducă în România, sunt aproape o mie și ceva de hibrizi, și vă dați seama că nu ne-ar fi ales, dacă nu le convenea.”
Avantajul pe care îl oferă acest tip de irigare este dat și de faptul că fertilizarea se face pe aceeași cale, odată cu irigarea. „În afară de ce dăm la pregătirea patului germinativ, totul se face numai prin fertirigare, totul se face numai prin analiză pe frunză, ce are nevoie să-i dăm”, arată fermierul călărășean.
Atunci când s-au gândit să utilizeze o astfel de tehnologie, au socotit că vor putea să ajungă la producții similare cu cele din America, douăzeci și ceva de tone la hectar. „Noi nu avem clima pe care o au americanii, ziua la noi e mult mai scurtă decât la americani, fotosinteza nu se face ca în America pe o perioadă mai lungă și asta duce la diminuarea producției față de a lor”, justifică Marius Zărnescu, într-un fel, faptul că încă nu s-a reușit o asemenea performanță.
Avantaje incontestabile, care justifică investiția
În privința costurilor, fermierul ne-a mărturisit că investiția inițială a fost de 500.000 de euro, adică puțuri, pompe, generatoare, driper (furtunul cu picurare, care este peste 190 de euro pe hectar), benzi la capete și altele, la care se adaugă cheltuielile continue, motorină, componentele care se mai deteriorează, întreținerea lor și așa mai departe.
Sistemul nu pare complicat atunci când îl zici din vorbe: „Propriu-zis, apa pleacă din fântână, este extrasă cu o pompă care împinge apa până la următoarea pompă, care o împinge spre lanul de porumb. Ea se distribuie pe o coloană principală de furtun, din care pleacă la noi, pe fiecare solă, cinci coloane secundare care irigă între 8 și 10 hectare, fiecare coloană. Se face o trecere în fiecare zi de câte 5-6 ore pe fiecare coloană, ca în 24 de ore totul să fie udat. Iar pentru a recolta, întâi se vor scoate coloanele de pe capăt, se strâng, se strâng vanele și totul, pe urmă se recoltează, apoi avem o mașină cu care scoatem driperele”.
Un alt avantaj pe care îl are ferma Agromec Vlad Țepeș este cultura a doua. „Sincer să spun, ăsta nu e un an în care să faci cultura a doua. Anul trecut, am făcut pe cealaltă solă cultura a doua, am făcut orz, am recoltat orzul, în urma orzului am semănat porumb, dar porumbul l-am recoltat undeva în februarie, pentru că aici sunt grupe de maturitate mai mici, anul trecut am semănat cu grupe de maturitate mai mare, producția a fost puțin mai mare...” Dar și faptul că rezerva de apă din sol rămâne bună. „Irigându-se aici, rezerva în sol a fost mult mai bună, de aia am făcut și puțină mazăre, de aia facem și porumb, că aici întotdeauna s-a menținut rezerva de apă în sol. Ăsta e marele avantaj”. În schimb, în zona unde nu s-a irigat, necesarul de apă din sol este foarte mare. „Vorbeam cu cineva, o doamnă inginer, care-mi spunea că la ora asta un 700 de litri la hectar ne-ar aduce și pe noi undeva la o limită superioară, dar nu la o capacitate de câmp, adică să poți să faci o producție totală. Suntem rău... acum vă spun, ieri a plouat la 5 km de aici – la noi, niciun pic.” Din păcate, asta este situația și în multe zone se întâmplă la fel. Ploile, mai ales vara, nu sunt pe arii mari, ci vin punctual pe mici suprafețe.
În rest, dezastru
Și pentru că am ajuns aici, la capitolul neirigat, trebuie să spunem că ferma despre care am vorbit nu are doar această suprafață de 148 de hectare irigate astfel, prin picurare, ci și alte suprafețe care au suferit precum în foarte multe locuri din țară. Cam zero pe toată linia. Iată cum descrie Marius Zărnescu efortul „încununat” de eșec. „Anul acesta agricol a început din toamna lui 2019. Vreau să vă spun că tot ce aveam culturi de toamnă înființate, grâu și orz, pentru că rapiță nu am avut condiții de a semăna în toamna lui 2019, arătau extraordinar de bine. Am făcut deja primul tratament de boli și dăunători la grâu și orz deja din toamnă, am făcut erbicidatul din toamnă la toată suprafața de grâu și orz pe care am avut-o, deci premisele erau foarte bune. Chiar dacă noi veneam după un an în care seceta deja își făcuse prezența, în toamnă anul agricol a început chiar foarte bine. Culturile la noi arătau extraordinar. Noi am avut și mazăre de toamnă. La ieșirea din iarnă, plantele arătau extraordinar de bine. După ce am aprovizionat plantele cu îngrășăminte chimice, am făcut fertilizare, am avut două geruri care au dus la diminuarea atât de mult a fraților, încât inclusiv plantele-mamă au dispărut. Am fost nevoiți ca toată suprafața pe care o aveam de grâu și de orz s-o întoarcem și să semănăm porumb direct în miriște – de fapt, în cultură, că propriu-zis nu era miriște. Și am semănat 1.200 de hectare de porumb în miriște. Am avut noroc că pe unele suprafețe am avut ploi, între 5 litri și 60 de litri, răsărirea a fost cât de cât uniformă peste tot. Am avut un atac atât de masiv de afide, de cicade, de a trebuit să aplicăm două tratamente cu insecticid, unul sistemic, unul de contact. Am făcut, eu zic, tot ce era omenește posibil pentru a fi bine, dar, din păcate, seceta a continuat, porumbul e calamitat, absolut nimic. Dacă porumbul pe care l-am semănat în ogor propriu... nu știu dacă vom face 100 kg la hectar.”
Toate aceste operațiuni au necesitat investiții: „Am avut cheltuială, nu mai știu exact, dar oricum la grâu și la orz am depășit 3.000 de lei pe hectar, până la data în care am întors cultura. Gândiți-vă că fiind dezvoltate plantele am făcut tratamente din toamnă, am făcut un tratament de boli și de dăunători în primăvară, pentru că erau căldurile în februarie și apăruseră iarăși toate insectele, și a trebuit să facem tratament...” Iar despăgubirea pe care o primesc acești fermieri este de circa 900 de lei pe hectar. Probabil, cei care, din principiu, nu investesc prea mult sunt, cât de cât, mulțumiți, dar nu cred că trebuie să încurajăm o astfel de abordare. Toți cei interesați trebuie să participe și să-i ajute pe fermieri să meargă mai departe. Nu doar statul, ci și băncile care le-au acordat credite, și cei care le furnizează inputuri ar trebui să îi înțeleagă pentru că sunt parte a aceleiași afaceri. „Unele dintre bănci ne-au înțeles, unii dintre furnizorii de inputuri ne-au înțeles, alții nu ne-au înțeles, dar nici noi nu-i vom mai înțelege că ne-o veni și nouă rândul, că așa se întâmplă în viață: cu ce mână-mi dai, îți dau și eu la fel. Asta e. Gândiți-vă că noi, agricultorii, în general ne achiziționăm tot ce înseamnă produse fitosanitare cam din toamnă. Și sunt produse o groază pe care nu le-am folosit, din cauză că nu am avut unde. Și toate sunt pe stoc. Și toate-s la plată acum. Unii au înțeles, unii au prelungit, am pierdut discounturi, ne-am dus pe anul viitor. Gândiți-vă că urmează încă un an în care noi va trebui să înființăm culturi, să le ținem curate, să facem producții.” Producții care să poată să acopere și paguba acestui an de care nu vrem să ne amintim.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html