Fermierii din țările care acceptă cultivarea plantelor transgenice (MG) trebuie să folosească într-un mod inteligent rotația culturilor, astfel încât să minimizeze dezvoltarea superburuienilor, a declarat Julian Adams, profesor la Departamentul de Biologie Moleculară, Celulară și Dezvoltare al Universității Michigan, SUA, în cadrul unui interviu acordat cu ocazia conferinței „Inovații în ameliorarea plantelor – evoluții recente și traiectorii viitoare”, care a avut loc la finele lunii septembrie, în Iași.

El s-a declarat un susținător fervent al glifosatului, dar și al culturilor MG care au înglobat Bacillus thuringiensis pe post de insecticid.

Adams recunoaște că problemele generate de culturile transgenice nu prea există în SUA, contestatarii de acolo fiind încadrați de el în categoria „grupări de ecoteroriști”.

În cadrul interviului, acesta a mai precizat că, în State, există o conștientizare la nivel general cum că biotehnologiile agricole reprezintă o unealtă importantă menită să majoreze randamentele la hectar, agricultura sustenabilă, cât și creșterea economică.

Pro și contra

Bacteria Bacillus thuringiensis (Bt) generează un grup de proteine cunoscute ca toxina Bt, toxice pentru insectele dăunătoare, dar care nu ar afecta polenizatorii, de exemplu, sau animalele. Genele pentru mai multe toxine Bt au fost introduse în diferite culturi transgenice. Astfel, mai bine de 90% din bumbacul plantat în SUA, India, China, Australia și Africa de Sud sunt soiuri transgenice care conțin gene pentru toxina Bt.

Potrivit estimărilor sectorului de profil, în ultimele două decenii ar fi fost evitată aplicarea a mai bine de 450 000 de tone de insecticid datorită tehnologiei Bt în culturi.

Conform lucrării „Biotehnologia și produsele biotehnologice” scrisă de Andreea Enache, modificările genetice ar genera numeroase efecte adverse asupra sănătăţii umane şi mediului, printre care și efecte dăunătoare asupra dinamicii populaţiei de specii în mediul-gazdă şi asupra diversităţii genetice a fiecăreia dintre aceste populaţii.

„Plantele modificate genetic sunt specii exotice, capabile să pună stăpânire pe noi teritorii, eliminând alte culturi şi creând supergândaci (n.r. - dăunători secundari rezistenți) şi superburuieni care obligă la folosirea a şi mai multor chimicale toxice. Plantele modificate genetic pot poleniza încrucişat cu plantele culturilor similare, fenomen care a provocat deja distrugerea multor ferme organice, ale căror standarde nu permit folosirea seminţelor modificate genetic”, menționează autoarea în lucrarea sa.

„Amaranthus palmeri” este o buruiană răspândită în întreaga lume. La noi în țară, aceasta mai este denumită popular și „talpa gâștei”. Fermierii de pe întreg mapamondul încearcă de ani buni s-o combată într-un mod cât mai eficient. Ca atare, o renumită companie americană a creat erbicidul Roundup, primit ca o binecuvântare de către fermieri și utilizat pe scară largă, în special în SUA.

Ca răspuns, în anumite zone, planta dăunătoare în cauză a dezvoltat rezistență și s-a transformat în deja vestita „superburuiană” sau „superweed”. Plantele dăunătoare s-au adaptat și au reacționat mult mai rapid decât se așteptau oamenii de știință.

Presa din SUA a intervievat fermieri și oameni de știință din Arkansas care au descris câmpurile invadate de plante-gigant talpa-gâștei, care pot rezista la oricât erbicid ar fi în măsură să stropească agricultorii. Într-un testimonial, unul dintre agricultori a recunoscut că a cheltuit aproape 400 000 de dolari în numai trei luni într-o tentativă nereușită de a distruge aceste superburuieni.

„Talpa-gâștei”, varianta rezistentă, se poate dezvolta la verticală până la o înălțime de 2,4 metri, poate înfrunta cu succes temperaturi ridicate, secetă prelungită și poate produce sute de mii de semințe. Are un sistem radicular care seacă solul de nutrienți pentru culturi. Lăsate necontrolate, ocupă un câmp întreg într-un singur an.

Până în prezent, infestarea cu „talpa-gâștei” în regiunile culturilor cu organisme modificate genetic (OMG) a fost identificată, în afară de Arkansas, și în Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Tennessee, Kentucky, New Mexico, Mississippi și, cel mai recent, în Alabama și Missouri.

Redacția: Domnule profesor, superburuienile, dăunătorii secundari și lipsa biodiversității reprezintă, în continuare, temeri frecvente aduse în discuție în mediul academic nord-american. Lucrări în acest sens continuă să fie publicate, inclusiv pe site-ul Michigan State University (https://www.canr.msu.edu/news/superweeds-secondary-pests-lack-of-biodiversity-are-frequent-gmo-concerns). Care este situația în prezent cu aceste modificări în ceea ce privește rezistența la glifosat a unor buruieni, respectiv a unor dăunători la unele dintre toxinele Bt (Bacillus thuringiensis)?

Julian Adams: Atâta vreme cât avem erbicide, la fel ca și în cazul antibioticelor, rezistența la acestea va evolua. (...) Unele dintre „problemele” întâmpinate la glifosat sunt și acelea că are un așa mare succes ca erbicid, că nu este toxic, că este ieftin, că se degradează rapid în sol; răspunsul perfect în ceea ce privește alegerea unui erbicid.

Ce s-a întâmplat însă cu fermierii din SUA a fost că au însămânțat același tip de cultură an de an, fără rotație. Astfel, în timp, ei s-au confruntat cu rezistența dezvoltată de buruieni la erbicide. Din acest motiv, trebuie folosită rotația culturilor într-un mod inteligent, astfel încât să minimizăm dezvoltarea superburuienilor, în combinație cu aceste erbicide.

Bineînțeles că putem folosi și alte erbicide, însă acestea sunt mult mai toxice. De aceea, preferăm să continuăm cu glifosatul, pentru că este atât de sigur.

Red.: În ceea ce privește dăunătorii secundari care supraviețuiesc toxinelor Bt, implicit efectele acestora asupra biodiversității, care sunt soluțiile inovative oferite de mediul academic sau deja implementate în agricultură în prezent?

J.A.: Pentru a primi aprobările necesare pentru comercializare în SUA, este important pentru dezvoltator să demonstreze că organismele netargetate nu sunt afectate. Trebuie să dovedești că polenizatorii – diverse insecte, fluturii, de exemplu, albinele – nu sunt țintiți de toxine sau de pesticidele asociate culturilor transgenice.

Ca exemplu, în prezent, este un subiect de discuție în ceea ce privește bumbacul Bt. Există o varietate de vierme roz (Pectinophora gossypiella) care este parțial rezistent la toxina în cauză. Una dintre soluțiile identificate este și aceea de a folosi refugii. USDA, în SUA, dar și autoritățile din India au reglementări specifice care impun construcția unui mic refugiu (n.r. - benzi de teren însămânțate cu bumbac non-Bt) acolo unde acești dăunători se pot dezvolta preferențial, iar rezistența lor la toxina Bt din cultura de bază s-ar diminua simțitor.

Există o rezistență vizibilă la nivel global la plantele transgenice și la insecticidele asociate, cam șapte-opt situații diferite. Există un specialist în SUA, Bruce E. Tabashnik, care le-a identificat, însă numărul este destul de mic.

Ce merită reținut este faptul că există 50 sau 60 de toxine Bt care pot fi asimilate în noile tehnologii. Este la fel ca și în cazul rezistenței la antibiotice. În primul rând, a apărut rezistența la penicilină, medicamentul-minune. Apoi am trecut la streptomicină, la vancomicină, ampicilină etc. La fel se întâmplă și în cazul rezistenței dăunătorilor.

R.F.: Fermierii nord-americani sunt totuși preocupați de problemele generate de superburuieni, dăunători secundari și de lipsa biodiversității?

J.A.: Problemele generate de culturile transgenice nu prea există în SUA. Bineînțeles, la noi există anumite grupări de ecoteroriști, le spun eu. Discuțiile subiacente celor menționate de dumneavoastră sunt mult mai mici la noi sau în alte state ale lumii decât în Uniunea Europeană. (...) Întotdeauna vor fi oameni care să spună că Pământul este plat.

R.F.: Dar USDA și EDA discută cu privire la aceste probleme?

J.A.: Există o conștientizare la nivel general că biotehnologiile agricole reprezintă o unealtă importantă menită să majoreze randamentele la hectar, agricultura sustenabilă, creșterea economică etc. Ca o recunoaștere generală însă, trebuie să luăm în calcul vechea rotație a culturilor și dezvoltarea unor culturi cu noi gene Bt care vor aborda aceste probleme de rezistență.

R.F.: Ați vorbit, în cadrul conferinței, de o conștientizare mai dificilă din partea beneficiarilor de tehnologii agricole nord-americani că mediul academic reprezintă acel izvor de inovare. Puteți detalia?

J.A.: Universitățile și institutele de cercetare sunt motoarele inovării, iar dezvoltatorii din sectorul privat sunt importanți în procesul de comercializare. Este însă un drum lung între dovada aplicabilității unui concept și cultura agricolă pregătită pentru piață.

În SUA, în prezent, la modul general, printre cei care activează în sectorul agricol nu există o conștientizare a faptului că universitățile sunt aceste motoare ale inovării.