De mult am avut în intenție să abordez cauzele care au dus sectorul vegetal în criza de astăzi, mai ales că văd de multe ori fel de fel de acuzații la adresa fermierilor, că ar cere multe ajutoare de la stat și despăgubiri, că nu se mai satură de câte subvenții primesc, că nu dezvoltă irigațiile și multe altele. 

Este important de menționat că agricultura este în criză peste tot în Europa, doar că la noi a fost accentuată de anii secetoși 2020-2024, care au agravat situația la un nivel dramatic.

Este drept că multe dintre percepțiile societății referitoare la fermieri sunt determinate și de anumite realități care nu pot fi negate, provocate și promovate de multe ori de lipsa de pregătire profesională, economică, de diplomație și bună-cuviință a unora dintre noi, fermierii, și din păcate nu puțini, care doresc să se întindă mai mult decât le ajunge plapuma, sau alții care epatează în mod prostesc cu stilul lor de viață, iar apoi vrând-nevrând această situație se generalizează la întreaga breaslă.

În această perioadă se dezbat măsurile de ajutorare a agriculturii propuse de către autorități, în frunte cu MADR, iar cea mai dezbătută este OUG-ul privind amânarea plății ratelor la bănci și la furnizorii de inputuri, unde, spre surpriza mea, cei mai vocali în adoptarea acestor acte normative nu sunt neapărat fermieri mici și mijlocii, ci mai mult unii dintre fermierii mari și foarte mari, care au fost și ei afectați, fără discuție, dar au luat și decizii manageriale mai puțin inspirate în ultimii ani.

Spun asta în condițiile în care se clamează peste tot că marile afaceri sunt mai stabile în fața turbulențelor economice și/sau climatice, făcându-se economii de scală, că se pot aplica tehnologii mai moderne și poate crește productivitatea, ceea ce este corect până la un punct, dar atâta vreme cât investițiile pe care le faci sunt justificate economic și tehnic și sunt de altă natură decât ale unui ,,bombardier” care își cumpără o mașină de lux, dar nu are bani de combustibil și stă cu părinții.

Nevoia de sprijin pentru sectorul agricol este de netăgăduit, dar avem și multe situații în destule ferme în care prostia deciziilor trecute a ajuns la scadență și, din păcate, suntem în situația în care este greu să facem diferența între cei ,,bătuți de natură” și cei ,,bătuți de prostie și apoi de natură”. Astfel, autoritățile vor fi în situația în care nu vor putea alege grâul de neghină.

O primă cauză pentru rezistența scăzută a sectorului vegetal în fața problemelor actuale o reprezintă lipsa deciziilor strategice de consolidare a fermelor și a lanțului agroalimentar, care ar fi trebuit adoptate și implementate de clasa politică cu foarte mult timp în urmă. Aici vorbim deja de ,,plictisitoarele” legi care nu au fost adoptate sau, unele, nici măcar redactate, cum ar fi arenda și durata sa, stimularea comasării terenurilor, certificarea și autorizarea funcționării exploatațiilor agricole, instrumentele de management al riscurilor climatice, codul rural, o lege a îmbunătățirilor funciare adaptată la realitățile actuale, legea zootehniei, legea pășunilor și islazurilor care să fie pe criterii de performanță și nu clientelare, apoi legea creditului funciar, legea cotizației voluntar obligatorie pentru organizațiile profesionale și multe altele. Nu s-a dorit aici să facem o ierarhie neapărat, ci este o simplă înșiruire.

Aș mai menționa că este imperios a se revedea definiția cazului de forță majoră și a cazurilor fortuite, care seamănă, dar nu sunt același lucru, iar cu această ocazie să definim în mod clar unde vor fi introduse evenimentele climatice catastrofale în cadrul acestor definiții și care sunt drepturile care decurg din astfel de situații. Mai mult, ar trebui prevăzut prin Codul Civil că înțelegerile dintre părți nu pot elimina sau suspenda aplicarea prevederilor legale.

Nu este prima oară când se abordează aceste subiecte și trebuie să înțelegem că multe dintre fermele actuale, indiferent de dimensiunea lor, au, de exemplu, probleme cu bonitatea bancară și din cauza lipsei de reglementări legale privind durata de arendare a terenurilor, asta fiindcă instituțiile de credit au nevoie să vadă perspectiva veniturilor din care urmează să rambursezi creditele pe care le soliciți.

Apoi, investițiile pentru tehnologizare, dar și securizarea producției, cum ar fi irigațiile, necesită durate lungi de amortizare (recuperarea investiției), or, dacă tu nu ai stabilitatea arendei terenului, nu te poți angaja să le realizezi.

Dar în completarea prevederilor legale legate de durata arendei ar fi trebuit să fie și instrumentul de management al riscului sau, mai popular spus, asigurările agricole de secetă și care atât băncilor, dar și altor parteneri ai fermierilor, cum sunt și distribuitorii de inputuri, le-ar fi conferit o siguranță mai mare că în caz de secetă își pot recupera creditele acordate. Dacă acest instrument ar fi existat la data de astăzi, disputele între fermieri, distribuitorii de inputuri și autorități nu ar mai fi existat. În plus, opinia publică (sau o parte din aceasta) nu ar mai fi avut motive să își exprime nemulțumirea legată de sumele acordate drept despăgubiri către fermieri.

O altă situație întâlnită, care duce astăzi la situația financiară proastă a multor ferme, o constituie lipsa creditului funciar cu durata de peste 20-25 de ani. În lipsa acestui instrument, mulți fermieri au luat credite pe termen scurt și pe termen mediu pentru achiziția de teren în perioada dobânzilor mici (până în pandemie), când o dobândă de 5% pe an era mai pe la toate băncile. Mai mult, în acea perioadă rentabilitatea activităților agricole era mult mai mare, datorită costurilor mici la inputuri, în special la îngrășăminte, ceea ce a creat iluzia sustenabilității acestor investiții.

Doar că a început războiul la granița noastră, apoi piața mondială a cerealelor, după o creștere abruptă, a scăzut cu aceeași intensitate, dobânzile bancare, din cauza inflației, au crescut cu peste 100%, ajungând la 11-12% pe an. În aceste condiții, investițiile în achizițiile de terenuri au devenit, dintr-o afacere aparent bună, un bolovan atârnat de gâtul multor fermieri. Iar acest bolovan s-a îngreunat apoi și din cauza anilor de secetă cumplită în multe regiuni ale țării, fapt care a dus implicit la lipsa lichidităților pentru plata ratelor și dobânzilor, astfel încât acum asistăm la un efect invers, în care mulți fermieri vând din terenul achiziționat fiindcă nu fac față rambursărilor de credite și dobânzilor aferente.

Am dat doar câteva exemple care arată cum lipsa unor reglementări legislative, cum ar fi durata arendei, asigurările de secetă și lipsa creditului funciar, pune presiune foarte mare pe ferme vegetale în această perioadă. Or, dacă aceste prevederi erau adoptate, implementate și erau făcute și bine ar fi fost de mare ajutor pentru fermieri în această perioadă. Și celelalte prevederi lipsă contribuie la drama de astăzi a agriculturii românești, iar aceasta se va adânci, dacă nu se trece la adoptarea de urgență a acestor reglementări.

A doua cauză care a contribuit la apariția acestei crize în agricultură este legată tot de lipsa unor reglementări legislative, dar nu de natura problemelor strategice așa cum le-am prezentat mai devreme, ci legate de modul de funcționare a filierei sectorului vegetal în raport cu furnizorii de inputuri și utilități, dar și cu cumpărătorii de produse agricole, adică traderi și procesatori.

O mică exemplificare a problemei cred că va fi de folos în structurarea acesteia în ,,conștiința” mediul fermierilor, fiindcă problemele sunt cunoscute, dar nu sunt structurate ca grad de impact pentru sectorul agricol și, implicit, pentru fermele aferente.

Mai întâi, să ne oprim asupra producătorilor de semințe certificate, unde, de exemplu, în perioada anilor 2011-2013, un sac de porumb sămânță certificată avea preț de listă undeva la 100-125 euro/sac de 80.000 de boabe, iar acum prețul de listă este între 200-230 euro/sac de 80.000 de boabe. Asta, în timp ce fermierii obțin pentru porumbul comercial produs prețuri care și atunci, și acum se situează la nivel de 700-900 lei/to, în funcție de regiune, cantitate, perioada de livrare, acest palier reprezentând un nivel de referință în ultimii 20 de ani.

Mai mult, în perioada anilor 2011-2013, prețul de producție pentru semințele certificate la producătorii români era de 1.000-1.300 euro/to sămânță certificată (prețuri la contractele de multiplicare semințe), iar acum este în jurul a 1.300-1.500 euro/to sămânță certificată, deci prețul semințelor certificate vândute către fermieri se dublează, dar prețul pentru sămânța certificată produsă de fermieri a crescut cu doar 10-15%.

Nu contestă nimeni că mai sunt și ani (foarte puțini, ce-i drept) în care prețul cerealelor crește peste nivelul de referință al unei perioade mai îndelungate, dar în aceste momente de vârf și inputurile cresc la fel sau mai mult, dar apoi când prețurile cerealelor scad, lucrurile nu mai sunt similare și la inputuri.

Eu nu spun că firmele producătoare ar avea practici ,,dubioase”, fiindcă nu sunt mandatat să le verific activitatea, dar sunt ferm convins că globalizarea și, odată cu asta, înghițirea multor firme de semințe și apariția unor ,,mamuți” ai piețelor nu este neapărat un lucru benefic pentru concurență.

Un cercetător american pe nume Philip Howard, de la Michigan University, arăta într-o lucrare publicată în 2009 că, prin anii `90, primele cinci firme mondiale producătoare de semințe reprezentau undeva la maximum 20% din piața mondială, iar astăzi acestea dețin peste 70% din piață, ceea ce se traduce printr-o concentrare de piață extrem de agresivă, iar în plus la acest moment, foarte multe culturi conțin tehnologii patentate de cele mai mari companii, care limitează dramatic accesul micilor companii la acestea, din cauza costurilor ridicate de licențiere.

De altfel, în 2008 a existat o luare de poziție a peste 400 de cercetători din lumea întreagă care au atenționat asupra efectelor negative ale acestor concentrări necontrolate pe piața semințelor, iar efectele au început să se vadă din ce în ce mai pregnant.

Un alt exemplu care arată nevoia de reglementare o constituie piața mașinilor agricole, dar incluzând aici și serviciile de garanție și postgaranție, adică activitățile de service, mai popular spus.

În România, toți marii producători mondiali de utilaje nu vând direct produsele lor, ci sunt reprezentați pe piața românească de diverși distribuitori, care ori sunt exclusivi la nivel de țară, ori sunt exclusivi la nivel de regiune. Este drept că acolo unde sunt la nivel de regiune nu se afirmă asta public, dar orice fermier care va cere servicii din altă regiune ori nu va primi răspuns, ori va primi condiții de preț înfiorătoare, care îl vor face să renunțe.

Sigur că vor fi și voci care vor întreba ce este rău în asta, fiindcă este economie de piață. Este corect, și la noi este o piață liberă, dar trebuie să fie și concurențială, fiindcă și asta este o condiție a unei piețe libere și, mai mult, consumatorul final trebuie să fie apărat, acolo unde nu se poate apăra singur.

Pentru apărarea consumatorului există și un organism numit Consiliul Concurenței, care are sarcina de a supraveghea piața în fața unor abuzuri, doar că și cei de acolo pot avea limitele lor și câteodată trebuie să li se explice anumite lucruri specifice, care poate le scapă la nivel de înțelegere.

Astfel, un producător care într-o piață nu vinde direct produsele sale trebuie să formeze o rețea de distribuție din mai mulți distribuitori care să se concureze efectiv în piață prin preț și calitatea serviciilor, iar aceste aspecte nu sunt invenția mea, ci sunt prevederile normelor europene.

Așa cum arată dna avocat Andreea Marinescu într-un material apărut în 2014, ,,în primul rând, înțelegerile anticoncurențiale, cum ar fi fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor, pot descuraja competiția și inovația. Atunci când companiile colaborează pentru a controla piața, există mai puțină presiune pentru a inova și a oferi produse sau servicii mai bune. Consumatorii sunt privați de beneficiile concurenței, cum ar fi inovația continuă, calitatea crescută și prețurile mai competitive.”

În acest caz, se pune întrebarea: dacă un fermier își cumpără un utilaj autopropulsat ca tractor sau combină, de la o firmă care reprezintă la nivel exclusiv producătorul respectivului utilaj, atât pe partea de comercializare, dar mai ales pe partea de service, nu cumva devine un client captiv?

Spun asta fiindcă la majoritatea mărcilor de utilaje nu există multe soluții (a se înțelege alte firme) de service nici în perioada de garanție, dar nici în postgaranție, ci doar la service-ul firmei distribuitoare. În această situație, după achiziția respectivului bun, dacă la un moment dat prețurile la manoperă sau deplasarea echipelor de service cresc aberant, tu, ca fermier, nu ai ce face, fiindcă nu există alte firme care să poată efectua reparația, deci nu există concurență, iar dacă te duci eventual la un service neautorizat, pierzi garanția produsului. Acest lucru este posibil și fiindcă astăzi aceste utilaje au diagnosticare computerizată, iar o unitate service fără programul de diagnosticare nici nu se apropie de utilaj, astfel că tu ajungi să depinzi exclusiv de un prestator de servicii și care în foarte multe situații este singurul la nivel de țară.

Să nu uităm că vorbim de utilaje scumpe, pe care nu poți azi să le cumperi și mâine să le vinzi, dar, din păcate, nici nu primești la achiziționarea utilajului un contract de service (contract primești, clauze de protecție nu conțin) care să îți ofere și ție anumite pârghii de protecție, în sensul că pot și ar trebui să existe formule prin care se stabilesc procente de creștere a serviciilor în funcție de anumite condiții, timpi de aprovizionare, tipurile de produse consumabile care ar trebui să existe permanent în depozitele de piese și multe altele.

Or, dacă ar fi existat o normă legală de reglementare în acest sens, care ar fi obligat astfel de firme să ofere pârghii de protecție și fermierilor, atunci aceștia din urmă ar fi putut fi și ei protejați și nu am fi ajuns în situația în care dacă acum cinci ani raportul costului unei reparații între piese și manoperă era de 50/50%, astăzi poate ajunge la 20/80%.

Sau poate ar fi putut exista o normă legală în care un producător să aibă mai mulți distribuitori pe piață, dar fără a le stabili regiunile în mod artificial, fiindcă tot o exclusivitate este și, la fel, împiedică exercitarea unei concurențe reale.

Ca o mică concluzie a celor două exemple de mai sus, poate ar trebui să înțelegem de ce o țară ca Franța construiește tot felul de bariere pentru a-și proteja firmele de semințe de a fi cumpărate de rivalii din piață, stimulând preluarea acestora de fel de fel de cooperative franceze sau formarea de companii noi prin fuziune între două sau mai multe firme franceze, iar acest lucru este dat de faptul că au înțeles importanța strategică a acestei industrii.

Apoi, și în cazul utilajelor poate ar trebui să ne inspirăm de la alții care și-au creat fel de fel de cooperative de mecanizare (se numesc CUMA în Franța) pentru lucrările cu utilaje scumpe, dar au organizat și service-ul aferent agreat de companiile producătoare, ceea ce pentru fermierii mici și mijlocii înseamnă prețuri mai mici, ei fiind membri ai respectivelor cooperative.

Mai există și exemplul fermierilor americani care au câștigat dreptul în instanță pentru a putea să își repare și singuri utilajele, iar firmele producătoare au fost obligate să le furnizeze informațiile necesare.

A treia cauză care a contribuit, în opinia mea, la criza actuală a sectorului vegetal este legată de lipsa sau nivelul scăzut de expertiză economică și managerială a multor fermieri.

Astfel, apar o serie de probleme cum ar fi:

A. Slaba evidență a cheltuielilor efectuate de fermă și lipsa urmăririi indicatorilor financiari, care nu permit băncilor o evaluare corectă a indicatorilor.

Foarte multe dintre fermele noastre, mai ales cele mici, nu țin contabilitate sau țin forme simplificate care nu le permit nicio analiză serioasă și pertinentă asupra rezultatelor economice, iar la multe ferme medii și mari, cei care conduc nu au nici noțiuni, dar nici nu vor să asculte de cei care se pricep și, de multe ori, se trezesc în situații-limită când foarte multe nu mai sunt de făcut.

Dar, pentru a fi înțeles mai exact ce vreau să spun, o să povestesc o situație pe care am avut-o la ferma mea. Acum câțiva ani, am avut o cultură de mazăre lot semincer afectată de secetă, iar producția a fost extrem de modestă, fapt ce a dus la înregistrarea unei pierderi foarte mari cu acea cultură. La sfârșitul anului respectiv, când se lucra la întocmirea bilanțului, am trimis draftul de bilanț să fie văzut și de analistul băncii cu care lucrez și acesta mi-a cerut să îi explic despre pierderea respectivă și dacă am documente care atestă respectiva problemă climatică. După ce am prezentat documentele doveditoare, ne-a explicat că respectiva cheltuială la cultura de mazăre lot semincer poate fi înregistrată într-un cont separat din bilanț prevăzut pentru astfel de evenimente și astfel banca înțelege că respectiva pierdere nu a fost înregistrată că tu ai fost un slab manager, ci este datorată unor cauze obiective, care nu au ținut de decizia ta managerială. Acest tip de înregistrare nu modifică rezultatul contabil și fiscal al societății, ci doar prezintă în mod corect detalii despre activitatea fermei și ajută banca să înțeleagă ce ai făcut tu, ca manager.

Trebuie să înțelegem că foarte mulți fermieri nici nu știu concret ce face contabilitatea, iar despre analiza financiară, sunt și foarte mulți fermieri medii, mari și foarte mari care nu au auzit și nici nu știu cu ce se ocupă, și, astfel, ajung să își conducă firmele în colaps, atunci când norocul și tupeul care i-a adus la acel nivel nu îi mai ajută.

B. Decizii de achiziții utilaje și/sau terenuri agricole fără legătură cu nevoia tehnică și posibilitatea economică.

De multe ori, decizia de achiziție în cazul a destui fermieri de toate mărimile este dată doar de orgoliu și grandomanie, decizie care afectează prin lipsa de lichiditate a fermelor și care, implicit, duce la pierderea discounturilor și, apoi, la plata unor dobânzi împovărătoare la achiziția inputurilor, precum motorină sau îngrășăminte, ajungând astfel să plătească dobânzi de peste 18-24% la credit furnizor, iar  la instituții financiare nebancare dobânzile depășesc și aceste plafoane în foarte multe cazuri, în condițiile în care dobânda băncilor este la 8-10%, în funcție de firmă, mărimea acesteia și bonitatea bancară.

Mă uit la foarte mulți fermieri care au investit în achiziția de teren fără să facă o corelare între cât au de plată și cât pot plăti. Asta, în condițiile în care, de exemplu, un teren cumpărat cu 8.000 euro/ha și credit bancar pe 15 ani, să spunem, la condițiile actuale de plată, ajunge ca la final să coste aproape dublu, adică 16.000 euro/ha, adică ai un cost anual de circa 1.100 euro. Or, ca tu să poți plăti acest hectar cumpărat, ai nevoie de 4-5 ha și ani buni ca producție să poți achita, fără să ai și alte investiții. Deci o fermă de 100 ha poate achiziționa maximum vreo 10-15 ha și se poate angaja la alte achiziții pe măsură ce le achită pe primele, asta, ca să poată rezista și când sunt ani slabi din punctul de vedere al producției.

Schimbând speța, avem numeroase situații când fermierii cumpără utilaje fără a fi corelate cu suprafața pe care o lucrează, pe motiv că ori sunt bani europeni și nu contează, ori fiindcă nu au cunoștințele economice de a face calcule de rentabilitate. Așa ajung să cumpere o combină nouă încântați de firme cu fel de fel de ,,cadouri otrăvite”, dar ei lucrează suprafețe mai mici de 200 ha și nu pot suporta financiar astfel de achiziții, sau fel de fel de autopropulsate, dar ei au suprafețe de teren fărâmițate și astfel fermierul pierde mai mult timp cu întinderea și strângerea lăncilor decât cu lucratul efectiv.

Ar fi multe de spus și aici, dar subiectul va mai fi abordat în mod sigur, având în vedere situația actuală, inclusiv cu propunerea de OUG privind amânarea ratelor la furnizori și bănci (astăzi, când scriu acest material, mai sunt discuții). 

C. O pregătire tehnică slabă, care nu le permite fermierilor să reziste în fața marketingului agresiv al multor firme cu produse îndoielnice în ceea ce privește calitatea sau efectul benefic asupra producției. Astfel, mulți fermieri ajung să-și umfle cheltuielile pe hectar cu fel de fel de elixire miraculoase doar pe hârtie, dar cu rezultate modeste sau deloc în practică.

Este important de spus că am început să avem segmente de produse care pot fi puse în comercializare, dar fără a le fi certificate performanțele de către organisme abilitate în acest sens, ceea ce permite existența multor, hai să spunem, păcăleli.

Ca o mică concluzie la materialul prezent, observăm că în toate cele trei grupe de cauze, lipsa reglementărilor legale este principala problemă, urmată de lipsa cunoștințelor specifice (manageriale) a jucătorilor din piață. Din păcate, chiar dacă frecvent invocăm alte țări în diferite probleme abordate, nu vrem să înțelegem că Franța este lider european în domeniu tocmai printr-o reglementare foarte detaliată, minuțioasă și riguroasă a tuturor activităților, astfel încât jucătorii au un spațiu de manevră foarte limitat din punct de vedere social, profesional sau economic.

Ne place sau nu, pe lângă reglementările legale mai sus menționate care sunt imperioase, trebuie să introducem forme de școlarizare ,,obligatorie” a fermierilor care nu au pregătire specifică în domeniu, ar trebui să reglementăm activitatea consultanților, dar pe specialități, fiindcă și aici am ajuns să avem unii pricepuți la toate și în realitate la nimic.

Nu spun că sistemul francez ar fi perfect, dar fără discuție este cel mai avansat la acest moment în Europa, lucru demonstrat și de faptul că urmăritorii, ca Belgia, Germania, Olanda, Spania sau Italia, au trecut la reforme legislative profunde care tocmai să permită maximum de rezultate ca și în modelul urmărit, respectiv Franța. În plus, încercând să și inoveze în anumite privințe, cum este Spania în domeniul asigurărilor agricole și eficiența apei de irigat, Germania în diversificarea activităților în ferme cu activități nonagricole, investiții în agrochimie și procesarea produselor agroalimentare, Italia în domeniul produselor alimentare ecologice, producția de legume și mai pot fi foarte multe exemple.

Și la noi au apărut pe ici, pe colo mici idei, rezultatele fiind încă așteptate, doar că personal nu cred într-un bum al dezvoltării, cât timp nu construim fundația, adică reglementările legale, fiindcă altfel la prima turbulență în piață, cum sunt acești ani consecutivi de secetă, ne trezim că se prăbușește tot edificiul.

Tot ceea ce noi, fermierii, suportăm acum în agricultură este consecința faptului că, în ultimii 30 de ani, am avut doar visători în ale ,,construcțiilor strategice”, dar niciodată nu am avut un specialist în ,,rezistența economică” și acum culegem rezultatele. La care se adaugă lipsurile fiecăruia dintre noi, ca fermieri.

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024

CITEȘTE ȘI: Criza datoriilor din agricultură. Realități, dorințe și soluții

Criza agriculturii și ,,reforma lui Barbu”

Agricultura românească și alegerile. Sau ,,pentru cine și ce votez?”

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Costurile pentru un hectar de porumb siloz variază între 5.000 și 8.000 de lei, potrivit simulărilor făcute în cadrul Asociației HolsteinRo.

Ionuț Lupu, director executiv HolsteinRo, prezintă un model de calcul al unui fermier care nu a făcut nicio economie la cultura de porumb siloz.

„Cifrele pot fi adaptate diferitelor condiții de fermă sau tehnologii, însă la final costurile directe sunt între 3.500 și 4.500 lei, iar costurile indirecte între 1.500 și 3.500 lei. Așadar, costurile per hectarul de porumb siloz variază întra 5.000 și 8.000 lei. Asta este realitatea. Pentru a se înțelege foarte clar, la o productie de 10 tone (plante tocate fără boabe), mulți dintre fermierii noștri fiind în această situație, costul per tonă variază înte 500 și 800 lei. Dar, acest siloz trebuie completat cu porumb boabe sau altă sursă de energie, deoarece un porumb siloz de calitate trebuie să aibă minimum 7 tone boabe. Ceea ce înseamnă că trebuie să suplimentăm cu minimum 2 tone de porumb boabe pentru ca acel siloz să aibă o valoare medie”, explică Ionuț Lupu.

Concluzia directorului executiv al Asociației HolsteinRo este că pot fi dezvoltate calculele, însă ele nu ies deloc bine.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Familia Pârvu de la Sârbova, din județul Timiș, este dedicată trup și suflet creșterii animalelor. Dacian Pârvu este medic veterinar și a renunțat la munca din Ferma Didactică a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara pentru a pune pe picioare propria fermă în care lucrează împreună cu soția, Luminița Pârvu, iar când timpul le permite, părinților li se alătură cele două fiice.

În ferma familiei Pârvu sunt crescute 350 de ovine, 37 de vaci de lapte și doi cai din rasa Ardenez. Dacian Pârvu împarte munca la fermă cu soția, Luminița, care se ocupă de vacile de lapte pe care le hrănește și le mulge zilnic. Când au vreme, încalță cizmele de cauciuc și cele două fete ale familiei, pentru că mâna de lucru din agricultură este scumpă și rară. Cam așa arată imaginea succintă a unei afaceri de familie, centrată pe zootehnie, ramura cea mai solicitantă a agriculturii.

Prin procesare, laptele ar valora mai mult

Când am ajuns în ferma de la Sârbova (Timiș), am remarcat niște baloți de lucernă, ceea ce m-a dus cu gândul că au fost probleme cu stocul de furaje. „Am fost nevoit să mai cumpăr ceva lucernă, pentru că anul trecut am avut probleme din cauza ploilor în exces. Prima coasă n-am reușit s-o tai la timp, a plouat, apoi a îmbătrânit și nu am avut calitate, iar la vaca de lapte dacă nu ai calitate la fân, n-ai nici producție. Eu nu le dau siloz, nici nu produc în cantități mari și poate de aceea nu-mi iese perfect, așa că le furajez doar cu fân, lucernă și cereale. E important să producem un lapte de calitate, pentru că îl dăm la cineva care face cașcaval din el și de la siloz a avut ceva probleme cu aciditatea, așa că m-a rugat, dacă se poate, să hrănim vacile doar cu fân. Singura problemă este că furajarea cu fân crește costul de producție al laptelui. Cum n-am avut destul, am fost nevoit să mai cumpăr, așa că la vară, vreo două luni o să muncesc să-l achit. Asta e…”, spune Dacian Pârvu.

Nu-l las însă pe fermier să intre în prea multe detalii care țin de ferma de vaci cu lapte, de care se ocupă soția sa, Luminița Pârvu, și o întreb pe aceasta cum se descurcă cu animalele. „Avem 37 de capete bovine din rasa Bălțată românească. Eu mă ocup de muls, soțul mă ajută la curățat. Lucrăm doar noi doi la ele. Din fericire, soțul este medic veterinar și chiar n-am avut probleme în ceea ce privește sănătatea animalelor. Cred că de doi ani n-am avut nici măcar hipocalcemii sau, dacă au fost, au fost foarte ușoare. Acum a fătat o vacă. Le lăsăm să fete singure și până acum n-am avut probleme. Mulgem între 20 și 25 de litri pe zi, în funcție de mâncare, de vacă, de ciclul de lactație. Avem vacă de la care mulgem și 30 de litri pe zi. Pe medie, mergem undeva cu 15 -16 litri pe zi, pe toată perioada de lactație, de 200 și ceva de zile pe an. Calitatea laptelui este în schimb foarte bună, cu o proteină excelentă și grăsime de 3,8 – 4%”, arată Luminița Pârvu.

Din ferma familială de la Sârbova, laptele pleacă în localitate la un mic producător de cașcaval, iar o altă parte ajunge la piață prin intermediul unui alt localnic. „Noi nu avem timp să mergem la piață. Dacă am putea și să procesăm, și să vindem noi direct în piață, ne-ar fi mult mai bine. Ne-am gândit să depunem un proiect pentru procesare, dar am renunțat, pentru că e foarte greu. În doi, să și mulgi, să te și ocupi de animale, să și procesezi și să mergi și la piață e, practic, imposibil. Mi-ar fi plăcut foarte mult să putem procesa laptele. Sunt sigură că, prin procesare, valoarea litrului de lapte s-ar dubla. La comandă, mai facem o brânză dulce sau o smântână, dar în general vindem laptele crud. Vindem direct și în sat și sunt zile în care nu facem față. Mai este un crescător de vaci în sat cu un efectiv mai mare și nici el nu face față”, a precizat Luminița Pârvu.

Cooperativa, posibilă rezolvare a problemelor

Din păcate, adaugă Dacian Pârvu, au scăzut efectivele de animale. „Oamenii s-au dus la lucru la oraș, au vândut pământurile, și-au aranjat frumos casele și-au pus flori în fața caselor… La majoritatea arată mai bine decât la noi, pentru că nu avem vreme. Ați văzut, au fost demonstrațiile agricultorilor. Cu cine să ieși la proteste? Aici mai suntem vreo doi-trei crescători. Ieșim noi să luăm atitudine? N-am putut să mă duc la proteste… S-o las pe nevastă-mea singură, cu toate pe cap? Apoi, crescătorii de animale nu prea s-au regăsit în protestele astea, pentru că în primul rând nu au timp și în al doilea rând pentru că suntem foarte împrăștiați pe sectoare, fiecare cu problemele lui. Am mai vorbit cu colegi din branșă, nu reușim să ne organizăm cum trebuie. Mulți spun că o formă de organizare ar fi cooperativa agricolă. Bun, dar ea te reprezintă când vinzi. După mine, ar fi fost bun un sindicat al fermierilor din toate domeniile agriculturii, care să aibă reprezentanți la toate nivelurile și de la cel cu 20 de vaci, și de la cel cu 200, să ne apere drepturile. La negocieri au fost oameni pe care protestatarii nu i-au recunoscut drept lideri. Au fost la discuții, s-au înțeles, au ieșit cu ministrul de braț, s-au și pupat, dar ei nu au fost la proteste, adică unii au protestat și alții au negociat. După primele proteste, au obținut un ajutor pentru grâul rămas în depozit. Toată lumea s-a bucurat, numai că atunci când s-au dat banii, aceștia au ajuns aproape toți la fermierii mari, pentru că depozitare nu înseamnă podul casei. Depozitare înseamnă un spațiu autorizat, înseamnă cantități înregistrate, cu acte de intrare-ieșire. Suta de euro s-a dat doar pentru vegetal și vaca de carne, eu am de lapte, așa că n-am primit nimic. Până la urmă, cine a câștigat dintre cei mici? Foarte puțini, procentual în raport cu cei mari. Dacă eram mai bine reprezentați, probabil că ar fi fost ajutate toate categoriile de fermieri. De fapt, noi, ăștia mici, nu cred că suntem reprezentați în vreun fel. Sindicatul fermierilor ar trebui să aibă reprezentativitate inclusiv la nivelul Ministerului Agriculturii, în așa fel încât să nu apară legi tâmpite, pe care mai apoi să nu știi cum să le îndrepți.”

Poate că e vremea ca fermierii de la noi din țară să învețe și ei lecția unității. E momentul, poate, să depășească neîncrederea și suspiciunea dintre ei și să găsească oamenii potriviți, care să le reprezinte corect interesele. „De acord, zice Dacian Pârvu. Inclusiv la nivel de cooperativă. Din ce am văzut la cooperativele care funcționează, cel care se ocupă de cooperativă nu este producător. Pe omul ăla îl plătești, are vreme să alerge, îl chemi la ședințe când e cazul, că dacă pui unul dintre membrii cooperativei, ăsta va trage spuza pe turta lui, cum se spune. Și dacă nu o face, tot va exista suspiciunea. Apoi este problema timpului pe care nu-l ai. Eu ar trebui să vând tot acasă ca să mă pot ocupa de funcționarea unei cooperative. Când m-am băgat, trebuie să fiu acolo. Eu nu pot să le spun că nu ne vedem la ședință pentru că-mi fată o vacă…”

Ițele încâlcite ale subvențiilor

Am continuat discuția cu Dacian Pârvu despre creșterea oilor, acestea fiind mai numeroase în ferma de la Sârbova. „În România, mielu-l vinzi de Paște și porcul la Crăciun. Restul sunt povești… Cererea pieței pe carnea de ovină este fluctuantă. Nu avem siguranța că vom primi un preț bun și toamna. Între timp, mielul suge, nu mulgi nu faci brânză, nu vinzi lapte, plus că ai alte cheltuieli cu mieii pe care vrei să-i finisezi până în toamnă. Ai cheltuieli și nu ai garanția că prețul va fi unul corect. Așa că noi, ăștia mici, ne descurcăm cum putem. N-așteptăm nici mila statului. Dacă vine subvenția e bine-venită, dar vindem atunci când primim preț, or, de regulă, prețul se plătește la Paște.”

L-am întrebat pe fermier cât de importantă este pentru el subvenția și dacă i se pare complicat să o obțină. Iată și răspunsul: „Fermierul ar trebui să le știe pe toate. Ar  trebui să fie abonat inclusiv la Monitorul Oficial, să știe și legislație, și contabilitate. Normal ar fi să ne ajute cei de la APIA. De ani de zile mă încadrez la același tip de subvenție la oaie, la vacă, la pășuni și la furaje. De ce trebuie să fac dosar în fiecare an? Ar trebui să nici nu mai merg la APIA, decât dacă apar modificări. Dosarul ar trebui să se depună de la sine, mai ales că au acces la baza de date a DSV-ului, la baza de date a celor de la asociațiile de profil. De-acolo ar trebui să-și ia toate datele. Numai că și lor le vin tot felul de ordine și contra-ordine peste noapte și le este frică să mai ia decizii.  Acum, cu subvenția la oaie, eu, unul, nu mai înțeleg nimic. L-am auzit pe ministru vorbind despre oaie și nu am înțeles nimic. Na, poate sunt eu mai slab pregătit. Acum banii se împart la toată lumea de-a valma. Ar trebui totuși ca subvenția asta să se dea, o dată pe cap de animal, cum a fost dintotdeauna, dar și pentru calitate, pentru că ai intrat în COP. La mulți le este frică și nu intră. Le-am spus și colegilor mei, atât timp cât se dau niște subvenții, încercați să le luați pe toate. Banii ăia îi luați tot pentru animale și să vă dezvoltați tot voi. Dacă sunt disponibili, luptați-vă să-i luați. COP-ul înseamnă niște bani în plus, dar îi primești ca să te motiveze să faci calitate. Ei se tem de controale. Da, domnule, veniți și bonitați mieluțele la prima fătare, bonitați junincile la prima fătare. Nu vine nimeni să-ți facă o bonitare. Și scoateți prostiile cu anul de referință. Cum adică an de referință? Păi eu am avut vaci în 2017 și tu-mi dai subvenție încă zece ani după. Sunteți nebuni? Poate le-am vândut, nu că am făcut vreo afacere, deși unii, probabil, au făcut o afacere din asta, dar eu le-am vândut că am avut o problemă și nu le-am mai putut ține. Acum, că mai ia subvenție, nu mai este el de vină, dacă regula îi permite. Dă-mi subvenție pe litrul de lapte vândut la procesator! Procesatorul poate să-mi dea un leu patruzeci de bani, că atâta poate el. Dă-mi tu, stat, diferența, să trăiesc și eu. Se presupune că ai oameni bine pregătiți în minister care știu să facă un calcul corect la litrul de lapte. Dacă prețul este de trei lei pe litru, îi mai pun un leu cincizeci, dar banii să-mi intre la finalul lunii, când intră și cei de la procesator. Dă-mi subvenție pe kilogramul de carne de miel vândut sau la cea de vită și-atunci nu trebuie să-i omorâți pe intermediari, că o să dispară singuri. N-avem porc? Ne plângem că importăm peste 80% din  carnea de porc? Deschideți abatoarele și lăsați oamenii să crească porci!”.

Laptele de oaie din ferma familiei Pârvu ajunge la o fabrică din zonă. „Am mai primit oferte și din altă parte, ne zice crescătorul, dar am preferat să mergem în continuare cu procesatorul de la Izvin, mai ales că banii cu care am cumpărat fânul i-am primit în avans de la fabrică. Una peste alta, anul trecut am primit un preț bun pentru laptele de oaie, șase lei pe litru.”

Schimbarea rasei și reducerea efectivului

Dacian Pârvu intenționează să schimbe o parte din efectivul de oi și să aducă în fermă rasa Lacaune, specializată pe lapte, deoarece acesta are un preț bun, la ora actuală.

Totodată, crescătorul de la Sârbova ar mai reduce numărul de animale din fermă, deoarece pășunea îl limitează. „N-aș mai ține un efectiv așa mare, pentru că nici pășune nu este destulă. În total am 30 de hectare de pășune, dar nu este toată grupată, am 12 ha într-un loc, 10 ha în altă parte și tot așa, la un efectiv total de 350 de oi și 37 de vaci. Sârbova nu prea are pășune. Am prieteni la Buziaș care au 70 ha de pășune într-un singur lot. Eu dacă mă duc cu oile pe două hectare, se duc o dată și se întorc, după care se uită la mine, că nu mai au ce mânca, deci, pentru mine pășunea este un factor limitativ. Noi nu facem o exploatare intensivă, pentru că ne dorim o altă calitate, și la carne, și la lapte, și atunci mergem pe varianta extensivă, în care pășunea are un rol foarte important.”

Prin schimbarea rasei, Dacian Pârvu vrea să crească producția de lapte în ferma de ovine. „Oile Lacaune, spun specialiștii, au un potențial maxim de producție de 5 litri de lapte pe zi și o medie de 3 litri. Eu m-aș mulțumi și cu o producție de 2 litri zilnic, având în vedere că de la Țurcană nu mulg nici măcar un litru.”

Oile familiei Pârvu sunt mulse de cei doi proprietari. „N-am fost vreun mulgător înainte, însă nevoia te învață. Acum pot să spun că sunt. Mai avem pe cineva care ne dă oile în strungă și ne mai ajută fetele când sunt acasă. Ar fi o chestie faină cu mulsul mecanic, că atunci aș mulge singur. Cu un  efectiv de o sută de capete m-aș descurca fără probleme. Rămâne ca o provocare de viitor”, spune Dacian Pârvu.

Am remarcat pasiunea crescătorului, dragul lui pentru animale. De asemenea, nu puteam trece cu vederea doi cai frumoși, Ardenezi, și am vrut să aflu povestea lor. „Am cumpărat o mânză cu 400 de euro. Sunt cai foarte frumoși, cu coada și coama galbenă, chiar deosebiți. Ne-am pus întrebarea, bun, da’ ce facem cu calul? Așa că, după doi ani, am vândut iapa cu 1.500 de euro. Am vândut-o la Câmpulung Moldovenesc. Acolo oamenii folosesc caii la pădure să tragă lemne cu ei. Omul la care am vândut calul l-a pus la ham. Mi-a zis că așa cal cuminte n-a avut niciodată. L-a pus și pe Facebook, cu poză. Acuma, normal că noi l-am văzut. După ce l-am vândut, am devenit dușmanul numărul unu din familie. M-a certat soția toată săptămâna, că de ce l-am vândut... Mi-a tot arătat poze cu cai de vânzare. Până la urmă, l-am sunat pe cel la care am vândut iapa și l-am întrebat cât îmi cere pe ea, să mi-o aducă înapoi acasă. Omu’ a zis bine și mi-a vândut-o după o săptămână cu 3.700 de euro. Asta da afacere!”

În încheiere, Dacian Pârvu a ținut să spună că: „Deși stăm la sat, cu foarte puțină lume mai poți să stai de vorbă despre animale. Înainte, toată lumea avea animale, toată lumea avea ce să povestească despre ele. Acuma sunt tot mai puțini. Dacă mai mergi pe undeva și începi să povestești despre animale, ești privit ca un ciudat. Noi nu vrem să impresionăm pe nimeni cu nimic, pur și simplu ne plac”.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat la finalul lunii mai un regulament prin care majorează semnificativ tarifele la importurile în UE de anumite produse din Rusia și din Belarus. Noile tarife se vor aplica de la 1 iulie 2024.

Prin majorarea tarifelor se dorește eliminarea importurilor în UE de cereale, de semințe oleaginoase și de produse derivate, precum și de mazăre uscată și de pelete din pulpă de sfeclă, fără a afecta exporturile către țări terțe și menținând securitatea alimentară la nivel mondial. Tarifele mai mari se aplică și Belarusului, având în vedere legăturile politice și economice strânse ale acestei țări cu Rusia.

Regulamentul vine ca răspuns la rolul Rusiei de exportator mondial de cereale și la utilizarea de către această țară a exporturilor de alimente ca instrument geopolitic.

Noile tarife sunt menite să prevină destabilizarea pieței din UE și să protejeze comunitatea agricolă din Uniunea Europeană, să soluționeze problema exporturilor ilegale de cereale ucrainene etichetate greșit drept rusești și să întrerupă fluxurile de venituri care ar putea finanța războiul purtat în continuare de Rusia împotriva Ucrainei.

„Prin impunerea unor tarife mai mari, luăm măsuri decisive pentru a preveni destabilizarea sectorului nostru agricol de importurile rusești, protejând în același timp exporturile ucrainene împotriva etichetării eronate ca exporturi rusești. Vom menține acest sprijin atât timp cât va fi necesar. Angajamentul nostru față de securitatea alimentară la nivel mondial rămâne de asemenea ferm, asigurând faptul că țările în curs de dezvoltare nu sunt afectate negativ de aceste măsuri”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Iași, la Bălțați, Marian Topală lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl fermierului. De întreaga suprafață se ocupă Marian Topală împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.

Cea mai mare provocare a ultimilor ani este seceta, fenomen care l-a determinat pe Marian Topală să schimbe multe lucruri în fermă. Acum, în primăvară, când am vizitat câmpul de la Bălțați am remarcat că grâul arată bine, cultura neavând parte de cele mai bune condiții agro-meteorologice.

„În urmă cu șapte - opt ani, am renunțat la soiurile româneşti de grâu. Am descoperit soiurile austriece, cele cu înfrăţirea în primăvară şi m-am hotărât să le folosesc pe acestea. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Uunde ne aflăm acum este soiul austriac, Logika. După cum se vede arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură”, ne-a explicat Marian Topală, adăugând că, astăzi, pământul nu se mai lucrează după tiparele știute. „Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai sunt cum am învăţat în cărţi, de pildă, perioadele optime de semănat la grâu. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Din punctul acesta de vedere, am observat că firmele producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, acesta fiind un lucru îmbucurător pentru noi, fermierii. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.”

Dar, problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice. „Este foarte dificil să poţi produce la standarde europene, să te aliniezi cerinţelor Uniunii Europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor, de exemplu, şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al agricultorilor din afara UE, cu care concurăm pe piață. Nu ştiu dacă vom reuşi. Oricum, ceea ce vindem noi sau am vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – dar până acum a fost pierdere. Din ce am văzut, din ce am urmărit pe burse, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor la recoltele anului acesta”, a conchis Marian Topală.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Câmpuri pârjolite de secetă și agricultori disperați. Așa arată o parte însemnată din țară. Drama cea mai mare se petrece în sud și sud-est, unde câmpurile n-au mai văzut apa de mult prea multă vreme, ploaia în ultimii patru-cinci ani fiind un fenomen extrem de rar mai ales în Moldova și Dobrogea.

Dacă ar fi doar seceta stavilă în calea fermierilor... Mai sunt multe alte probleme care, cumulate, pun sub semnul întrebării afacerile agricole în acest an. Prețurile la tot ce înseamnă input pentru agricultură sunt în continuă creștere, în timp ce materiile prime agricole se vând din ce în ce mai ieftin.

În anul agricol 2022 – 2023, cheltuielile pe hectar pentru o tehnologie medie la principalele culturi (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar veniturile sunt undeva la 2.500 - 4.500 lei/ha, în funcție de cultură. Sunt cifre vehiculate de fermieri. Producțiile, acolo unde a fost ceva de recoltat ori unde va fi, în cazul culturilor de primăvară, sunt mici din cauza secetei. De pildă, la grâu, în Constanța, producția a fost de trei-patru tone la hectar, iar investiția, acolo unde s-au aplicat tehnologii intensive, a atins 7.000 de lei. La prețurile actuale ale grâului de toamnă, pierderea ajunge pe la 3.000 – 4.000 lei/ha. Exemplificarea îi aparține cunoscutului fermier Dumitru Manole, de la Amzacea, în ferma căruia am fost recent. Ce-am găsit acolo? Exact ce-am spus la început, culturi pârjolite și disperare.

Nu există îndoială, anul 2023 este deosebit de dificil pentru agricultura românească, care se confruntă cu o lipsă acută de capital în fermele românești, în timp ce, cum am menționat mai sus, toate costurile sunt constant în creștere.

Realitatea e că, pe fondul războiului din Ucraina și al politicilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, prețurile materiilor prime agricole s-au prăbușit. Cât să mai vândă agricultorul sub costuri? Are nevoie de capital pentru a porni următorul an agricol.

Bruxelles-ul zice că ajută fermierii europeni în această criză generată de războiul din Ucraina. Efectele ajutorului nu se văd. Cel puțin în cazul țării noastre, sprijinul UE nu este simțit.

Agricultorii din România și țările vecine Ucrainei se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă de cerere de cereale și semințe oleaginoase, din cauza unui exces de ofertă față de cerere. Stocurile sunt la un nivel neobișnuit pentru această perioadă a anului. Coridoarele de solidaritate pentru mărfurile ucrainene nu funcționează, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o adresă trimisă la Ministerul Agriculturii și la premier. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale și tranzitul de produse agricole ucrainene în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâul, porumbul și soia. Destinate inițial țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene, acestea au ajuns în țările care asigură coridoarele de solidaritate, nu doar au tranzitat teritoriile, producând perturbare în economiile naționale, cu impact direct, semnificativ asupra afacerilor fermierilor. Chiar în această perioadă, în care există interdicție la import, putem pune la dispoziția autorităților dovezi clare că marfa din Ucraina intră nestingherită în România, în baza contractelor „existente”, aflate în derulare, care au fost încheiate la momentul introducerii interdicției. Totodată, semnalăm noua metodă adoptată pentru comercializarea produselor din Ucraina: marfa din Ucraina este transportată în Republica Moldova, de acolo pleacă spre Port Constanța ca marfă de proveniență Moldova doar în documente”, precizează Alianța în adresa transmisă autorităților.

Ministrul Florin Barbu le-a răspuns fermierilor. Cu promisiuni, pentru că măsurile de susținere propuse de oficialii români au nevoie de aprobarea Bruxelles-ului. Și să ne amintim că, de cele mai multe ori, Comisia Europeană n-are nici ochi, nici urechi pentru România. Nu știu dacă nu cumva e și vina noastră, a țării, care trimite la discuții și negocieri oameni nepregătiți, cu materiale nedocumentate suficient. Ce vină are Uniunea Europeană că noi nu avem studii științifice, statistici corelate cu realitatea din teren, că România nu are strategii ori specialiști care să știe despre ce să vorbească și cum să pună problema în fața mai-marilor UE?

În condițiile date, ce pot face fermierii din țara noastră? Pot face producții mari. Dacă n-ar fi secetă. Și dacă ar exista strategii în concordanță cu schimbările climatice. Soluția numită irigații n-are rost să o abordez, știm toți că, după trei decenii de democrație, irigațiile sunt pe apa sâmbetei.

Cum să obții producții mari cu politica „verde” a UE? Nici în acest caz Bruxelles-ul nu vede că România e țara cel mai puțin chimizată din comunitatea europeană. Cine-i de vină, ei sau noi?

Fermierul, fără politician, fără autoritatea propriului stat, nu poate avea un cuvânt de spus la UE.

Fermierii au nevoie de sprijinul autorităților naționale în identificarea de soluții, în adoptarea celor mai potrivite politici agricole, iar în acest moment chiar au nevoie de sprijin pentru a supraviețui.

Politicianul român ar trebui să fie conștient că falimentul afacerilor agricole se va răsfrânge asupra întregii economii. Clasa noastră politică realizează, oare, dimensiunea crizei în care ne aruncă pe toți? Cetățenii români, de peste trei decenii, trăiesc cu senzația că sunt pe cont propriu într-o țară al cărei buzunar îl finanțează pentru a primi la schimb nepăsare.    

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Miercuri, 19 iulie 2023, la Varșovia, a avut loc întâlnirea miniștrilor Agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România și Slovacia. Tema principală a reuniunii a vizat situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate. Participanții au căutat o abordare comună pentru problemele cu care se confruntă fermierii din cadrul celor cinci țări, care va fi prezentată și susținută în următorul Consiliu AgriFish.

La finalul reuniunii de la Varșovia, oficialii au semnat o declarație comună a miniștrilor Agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declarație, miniștrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase.

„Măsurile preventive, care sunt în vigoare din luna mai a acestui an, au făcut posibilă reducerea presiunii asupra piețelor locale din țările noastre, permițând, în același timp, tranzitul mărfurilor ucrainene către piețele sale tradiționale din țările non-UE. În același timp, în cadrul așa-numitei Platforme Comune de Coordonare, se lucrează pentru îmbunătățirea tranzitului prin țările noastre și pentru căutarea de noi canale de transport prin UE. Această activitate se îndreaptă în direcția corectă, cu toate acestea, încă nu a ajuns la o stare care să permită exportul fără probleme a unor cantități suplimentare de mărfuri ucrainene care cu siguranță vor intra pe piețele țărilor noastre ca urmare a retragerii măsurilor preventive pe 15 septembrie 2023. În cazul nereînnoirii Inițiativei privind cerealele Mării Negre, termenul actual va cauza cu siguranță perturbări suplimentare ale pieței în țările noastre. Amploarea cantităților excedentare de cereale și alte produse agricole de pe piețele țărilor noastre va fi cunoscută abia după recoltare, care nu va fi finalizată până pe 15 septembrie. Cu toate acestea, pe baza primelor estimări, putem anticipa volumul crescut al recoltei din acest an în unele state membre. În cazul în care măsura preventivă nu este extinsă, aceasta va avea un impact profund în statele membre din prima linie asupra prețurilor și capacității de depozitare, care este esențială pentru recoltarea cerealelor. Prin urmare, considerăm că măsurile preventive ar trebui prelungite cel puțin până la sfârșitul anului”, se arată în declarația comună a miniștrilor Agriculturii din cele cinci țări afectate de importurile de produse din Ucraina.

Ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a declarat: „Suntem hotărâți să-i sprijinim pe fermierii noștri să își valorifice corect producția și rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectați de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectați și fermierii din statele din apropierea conflictului. Vom merge în fața Comisiei Europene cu o poziție comună privind prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puțin până la finalul acestui an. Cetățenii europeni în momentul de față se confruntă deja cu efectele inflației și este datoria noastră de decidenți politici să luăm toate măsurile pentru a evita presiunea suplimentară pe cei care produc alimente deja la costuri greu de suportat. Am încredere că împreună vom putea să susținem punctul de vedere în fața colegilor din celelalte state și în fața Comisiei Europene, iar decizia va fi cea corectă pentru viitorul agriculturii europene și pentru securitatea alimentară a întregii Uniuni”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ascultăm știința sau vocea străzii? Despre provocările agriculturii în contextul noii Politici Agricole Comune și al strategiilor Bruxelles-ului, am vorbit cu Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană.

Reporter: Cum arată azi agricultura în Uniunea Europeană?

Achim Irimescu: Problema cea mai presantă este calitatea managementului. Importanţa gestiunii corespunzătoare a fermelor este esenţială în reuşita afacerii. Dacă ne uităm la provocările de astăzi în faţa fermierilor europeni, este clar că numai managerii, deci cei care au capacitatea de a face faţă cerinţelor, vor reuşi în afaceri. Să privim o statistică foarte simplă, în 2003 erau 14 milioane de ferme în UE, iar în 2023 avem nouă milioane, tocmai datorită faptului că sunt tot mai mari cerinţele şi mulţi fermieri nu reuşesc să facă faţă. În general, fermele care nu au specialitate, care nu au consultanţă nu reuşesc, pentru că nu fac faţă cerinţelor foarte înalte pe piaţa europeană.

„Noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri.”

Green Deal şi cele două strategii, „Farm to Fork” și „Biodiversitate” vin cu cerinţe extrem de înalte pentru agricultorii noştri. Chiar dacă nu cred că vor fi atinse aceste ţine în 2030, este clar că eforturi se vor face şi deja se fac, pentru că în Politica Agricolă Comună deja avem 25% din plăţile directe îndreptate către ecoscheme, pe lângă faptul că aveam deja ecocondiţionalitatea introdusă în PAC. La fel avem pe pilonul doi alte 35% cereri pentru mediu, deci deja e un efort foarte mare al agricultorilor noştri. Pe deasupra au venit şi noile cerinţe care, repet, sunt cerinţe de reducere a pesticidelor, reducerea îngrăşămintelor, reducerea antibioticelor şi chiar lăsarea a 10% din teren neprelucrat pentru biodiversitate, şi să nu uităm că deja avem GAEC 8 în PAC, care spune că trebuie să lăsăm 4% din teren nelucrat în fiecare an. Deci, sunt eforturi extrem de mari ale fermierilor noştri, europeni în general, dar sigur fermierii români au o provocare în plus pentru că, din păcate, România n-a reuşit să stabilească un sistem de consultanţă naţională de înaltă calitate, pentru că vă reamintesc un lucru esenţial, în noul Regulament privind reducerea utilizării pesticidelor se prevede foarte clar ca fiecare stat membru să deţină consultanţă specifică pentru reducerea pesticidelor. Ori, noi nu avem nici consultanţă generală, cu atât mai puţin pe cea specifică pentru pesticide. Şi atunci fermierii noştri se vor confrunta într-adevăr cu provocări enorme în plus faţă de alţi fermieri. Să nu uităm şi un alt aspect extrem de important, acela al finanţării, în contextul în care de la o vreme Comisia Europeană îndrumă mult statele membre să folosească fondurile naţionale, deci ajutoare de stat din bugetul naţional, în loc să se dea bani europeni. Noi am cerut sistematic la Bruxelles să nu se mai facă aşa ceva pentru că se produce discriminare. Vă dau un exemplu foarte simplu: în momentul în care preţurile la îngrăşăminte practic au explodat, România nu a avut buget ca să compenseze fermierii, dar Polonia a dat aproape un miliard de euro compensaţii pentru creşterea preţurilor la îngrăşăminte. Recent, Polonia a reintrodus o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea fermierilor, de alt miliard de euro. În contextul în care România şi alte state membre nu au acest buget masiv pentru susţinerea fermierilor şi fiind pe o piaţă comună, este clar că fermierii care nu beneficiază de aceste ajutoare sunt discriminaţi. Tocmai de aceea, sistematic noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri. Un fermier care primeşte o sumă importantă faţă de un fermier din alt stat membru e clar că este mai competitiv şi nu ne mirăm că o serie de produse poloneze le găsim în galantarele noastre, deşi vin de la distanţă, iar producătorii români sunt discriminaţi.

„UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.”

Reporter: Apropo de discriminare, referitor la produsele de protecția plantelor, România le folosește în cantități mult mai mici, comparativ cu celelalte state UE. Prin urmare, ce să mai reducem, în condiţiile în care există un mare decalaj între media europeană şi media din ţara noastră?

Achim Irimescu: În Consiliul de miniştri privind regulamentul pentru reducerea pesticidelor a fost o coaliţie de 16 state membre, din care face parte şi România, care a cerut să se facă o analiză socio-economică. Comisia pune nişte ţinte foarte ridicate, 50% reducerea pesticidelor până în 2050, şi o uşoară diferenţiere între statele membre care nu reflectă realitatea, privind reducerea efectivă. Pentru România, reducerea efectivă ar fi de 35%, dar dacă ne uităm la state membre care au undeva cam de zece ori mai multe pesticide substanţă activă pe hectar decât România, chiar dacă reduc cu 65%, ele oricum vor continua să producă, dar fermierul român, care de la 0,7 kg/ha, ar trebui să reducă cu 35%, practic, ar reduce foarte mult producţia. Este un nonsens să continui să produci în nişte zone unde deja terenul e poluat, şi în România, unde terenul este mult mai sănătos, să nu mai poţi produce sau să reduci foarte mult producţia. De aceea, repet, România şi mai multe state membre au cerut imperios să se ţină cont de impactul socio-economic. Comisia trebuie să vină cu o evaluare de impact socio-economic, asta presupune să ţii cont efectiv de ce se întâmplă din punct de vedere social şi economic, pentru că fermele îşi vor pierde clar competitivitatea şi atunci mulţi fermieri ar urma să dea faliment. Practic, rezultatul e că nu mai producem în UE, unde avem cele mai înalte standarde, vom aduce din ţări terţe care pot să producă fără niciun fel de restricţie, deci vom aduce produse care sunt mult sub standardele europene, practic putem să spunem că efectiv putem otrăvi populaţia europeană, omorând producţia europeană de înaltă calitate. Sperăm să nu se ajungă acolo şi vom vedea cum se va tranşa această chestiune extrem de importantă, pentru că este o chestiune absolut relativă să stabileşti din birou nişte ţinte de reducere fără să ţii cont de realitatea existentă în fiecare stat membru, şi noi asta am cerut sistematic. Sigur, trebuie să facem eforturi, dar nu stabilind ţinte fără nicio bază ştiinţifică sau reală.

Să ne uităm chiar pe datele Comisiei Europene, la nitrați, de pildă. O să vedeţi că România este verde, iar Germania, Olanda, Belgia sunt roşii, ceea ce arată că au practicat o agricultură extrem de intensivă de-a lungul deceniilor şi sigur că acum o reducere la ei nu e atât de catastrofală cât ar fi într-o ţară care utilizează mult mai puţine îngrăşăminte chimice de sinteză. Pentru că trebuie menţionat un lucru foarte important: propunerea strategiei Biodiversitate este reducerea cu 20% a îngrăşămintelor de sinteză până în 2030. Or, la fel, aici este o mare discuţie. Discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles au vizat inclusiv faptul că există o limitare şi practic nu se mai poate înlocui îngrăşământul chimic de sinteză cu îngrăşământul natural de la animale, şi în acest context rămâne întrebarea: reducem îngrăşămintele – reducem producţia, reducem medicamentele plantelor, pesticidele? Numai reducerea pesticidelor este o estimare care va duce la reducerea producţiei cu 40%, şi atunci fermierul care astăzi este la limită ce va face mâine, când va înregistra o reducere a producţiei cu cel puţin 40%? Sigur, piaţa dictează, preţurile vor urca, dar întrebarea este: UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.

Mai trebuie menţionat un lucru foarte important: poluarea mondială a UE reprezintă 8%, şi chiar dacă vom face zero, tot rămâne 92% pe restul mapamondului. Cred că foarte important ar fi să luăm decizii care, sigur, să asigure tranziţia aşa-spusă verde către o agricultură modernă cu emisii reduse, dar cu o finanţare corespunzătoare, cu alternative pentru fermieri. Pentru că fermierii vor face, dacă li se pune la dispoziţie o finanţare corespunzătoare şi, în plus, soluţii, cercetare, inovare. Există soluţii. Am văzut în Belgia un utilaj care costă aproape un milion de euro şi care poate reduce cu aproape 90% pesticidele. Dar câţi fermieri din Belgia își permit un astfel de utilaj? La fel şi în România, pentru că investiţia de un milion nu se poate face uşor, în condiţiile actuale. Deci nu discutăm de România, repet, ci de Belgia, unde creditele sunt la câteva procente. Şi atunci ne punem întrebarea: încotro, agricultura europeană? De aceea sunt dispute foarte aprige. Și mai trebuie precizat un lucru: este foarte important cât de bine intenţionat eşti atunci când vrei să introduci eforturi suplimentare. Şi vă dau un exemplu extrem de relevant: Comisia Europeană a întreprins un sondaj public privind bunăstarea animală. Şi a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Aceasta înseamnă investiţii foarte serioase în plus, de exemplu la găini ouătoare înseamnă să renunţi total la cuşti, să faci doar la sol. În contextul ăsta, cetăţeanul a spus: da, suntem de acord! Dar niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Deoarece, cu certitudine, consumatorul nu ar accepta. Pentru că odată cu inflaţia care e recunoscută la nivel european, a depăşit 12% de mult, sigur, sunt categorii de cetăţeni foarte afectaţi, în ţările din Vest – nu discutăm de România – şi vor avea dificultăţi, au deja dificultăţi în a-şi procura hrana de toate zilele. De aceea trebuie mult echilibru şi multă analiză atunci când se iau decizii de genul acesta.

„CE a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Cetățenii au spus: da, suntem de acord! Niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Cu certitudine, consumatorul nu ar accepta.”

Reporter: Fermierii români, crescătorii de bovine și de porci, continuă să aibă probleme. Am ajuns să importăm peste 80% din necesarul de consum al populaţiei, importăm sau mai bine zis procesatorii importă lapte, în timp ce fermierii români, crescători de vaci pentru lapte, şi aşa puţini, câţi au mai rămas, se străduiesc să rezolve această problemă, având în vedere preţul extrem de scăzut la care s-a ajuns în ultimele luni. Mai mult decât atât, au rămas şi fără contracte din partea procesatorilor. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme? Şi care ar putea să fie intervenţia pe care s-o cerem la Bruxelles?

Achim Irimescu: Referitor la preţul laptelui. Ne amintim că au fost într-adevăr preţuri destul de remuneratorii după ce au explodat preţurile la inputuri şi Comisia Europeană explică reducerea preţurilor, care nu e doar în România, din ianuarie până în prezent în fiecare Consiliu de miniştri. Țările baltice au ridicat problema preţului, care a ajuns derizoriu în statele respective, de fiecare dată România a susţinut nevoia intervenţiei Comisiei în acest sens. Comisia Europeană poate să despăgubească din rezerva de criză, una dintre soluţiile din care s-au şi dat banii în cazul fermierilor afectaţi de importurile din Ucraina, sau din banii de piaţă, sau cu ajutoare de stat. În acest context, până acum Comisia nu a reacţionat în niciun fel, a spus că monitorizează piaţa, că preţurile sunt cât de cât remuneratorii şi că situaţia nu este atât de gravă pe cât se menţionează. Şi mai ştim ceva, sigur că ştim doar câteva state, îi este mai greu Comisiei să decidă pentru câteva state. Dacă ar fi fost un număr de state mult mai mare, cu certitudine Comisia ar fi văzut cu totul altfel lucrurile.

Referitor la carnea de porc, acolo avem o veste foarte bună, s-a adoptat „Legea porcului” şi, sperăm, cu ajutorul acestei legi odată pusă în funcţiune, să reuşim să controlăm pesta porcină africană, pentru că acolo este problema cea mare. Eu am spus întotdeauna că nu este nevoie să numărăm porcii din gospodărie, pentru că nu avem de ce, există un Regulament european, 853/2004, care spune că orice producător care produce pentru consum propriu e treaba lui, dar în momentul în care produce pentru piaţă trebuie să aibă produse sănătoase. Asta presupune ca veterinarul să-şi pună ştampila că acest produs este bun. El poate să aibă doar doi porci. Ştiţi că s-a pus la un moment dat problema de cinci porci: poate să aibă doi porci, unul îl pune pe piaţă şi pe unul îl consumă el. Porcul acela trebuie să fie sănătos. Deci noi nu trebuie să interzicem ca producătorul să pună pe piaţă, ci trebuie să ne asigurăm că acel porc este sănătos. Şi aşa s-a făcut legea, şi e foarte bună. Să nu uităm un lucru esenţial, faptul că există pesta porcină necontrolată în România a dus la mari critici, la reducerea sumelor pe care Comisia le acordă României pentru despăgubire în acest sens, şi în al doilea rând, UE a pierdut pieţe, piaţa din China, țară care nu respectă regionalizarea, adică dacă în Germania, mare exportator pe piaţa chineză, nu am pestă porcină africană, practic ea ar putea să exporte, dar pentru că am în România, China a blocat exporturile din UE. Deci impactul este foarte mare, iar România a fost criticată pentru faptul că n-a reuşit să controleze pesta porcină africană, pentru că are impact şi asupra altor state membre.

„Cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor europeni nu facem altceva decât să mutăm producţia în alte zone de pe glob.”

Reporter: În ceea ce privește ovinele și interzicerea exportului de animale vii către ţările arabe, la nivel de Comisie Europeană a rămas în discuţie partea de bunăstare a animalelor pe timpul transportului. Unde s-a ajuns?

Achim Irimescu: În septembrie o să avem un nou proiect de Regulament privind bunăstarea animalelor, pentru toate speciile. Sunt temeri mari pentru că, să nu uităm, a venit, de exemplu, Cehia, care a propus să se încheie utilizarea cuştilor pentru găinile ouătoare, or, fermierii au investit sume mari în modernizarea cuştilor şi acum ei nici măcar nu şi-au recuperat investiţia, deci e o problemă. Revenind la subiect, trebuie amintit că în Parlamentul European a fost o comisie care a discutat pe îndelete această propunere privind interzicerea exportului de animale vii, recomandarea a fost transmisă CE, iar Comisia a spus că nu putem interzice exportul de animale vii, pentru că n-avem nicio bază legală în acest sens, dar cu certitudine se vor înăspri regulile.

În Consiliul de miniştri au venit câteva state nordice, la care s-au adăugat Olanda şi Germania, care au cerut interzicerea exportului de animale vii, pentru că ei nu au exporturi şi ei exportă material seminal şi n-au interes în acest domeniu. Ce nu s-a înţeles la nivel european este că statele în care România trimite – şi nu doar România, cel mai mare exportator e Spania – sunt ţările arabe şi nordul Africii, în principiu. Problema este că în momentul în care a fost un zvon că s-ar putea să se interzică, deja Arabia Saudită a făcut contract de 1,5 milioane de ovine în Africa. Prin urmare, nu facem decât, ca şi cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor noştri, să mutăm producţia în alte zone de pe glob. Să nu uităm că în momentul în care a explodat consumul de avocado în UE s-au tăiat pădurile în Africa pentru a cultiva avocado, deci exportăm practic poluarea în alte părţi, ceea ce nu face bine omenirii. Natura şi pământul se refac, nu-i problemă, omenirea dispare…

„Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe. Fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă.”

Revenind la bunăstarea animală, este cert că se va restrânge la opt ore transportul pe zi la animale vii, ceea ce e o problemă în România, pentru că de la Maramureş până la Marea Neagră cu certitudine nu poţi să transporţi cu camionul, şi dacă ar fi autostrăzi, în opt ore, şi atunci înseamnă cheltuieli suplimentare importante. Pe vase, propunerea Comisiei practic vizează ca pe vapor să ai, dacă se poate, aer condiţionat, în orice caz să nu transporţi decât când temperatura nu trece niciodată peste 30°C. Să ai un veterinar care să monitorizeze starea de sănătate a animalelor, să ai hrană şi apă suficientă, deci sunt condiţii bine intenţionate în principiu, dar vor creşte costurile masiv şi atunci există riscul ca importatorii să aducă din altă parte. Există, sigur, chiar în România o persoană – nu-i spun numele – care militează pentru interzicerea exporturilor şi care practic nu face decât să favorizeze Australia, care are subvenţie la exportul de carcase de ovine şi care e mare producător de ovine şi abia aşteaptă să preia pieţele arabe în detrimentul producătorilor europeni. Ştim că este unul dintre puţinele sectoare cu schimb comercial favorabil României, sectorul creşterii ovinelor, şi cred că este de mare relevanţă să facem tot ce e posibil ca să păstrăm această activitate. Să nu uităm că avem 4,5 milioane de hectare de păşune şi este de fapt hrană bio carnea de la oile noastre. Trebuie să facem eforturi să mergem şi pe piaţa europeană, pentru că vă dau un exemplu: până la Brexit, UE acorda în urma negocierilor 260.000 de tone pentru carnea de miel din Noua Zeelandă, nu discut de impactul de mediu, şi în momentul în care a ieşit Marea Britanie din UE practic a rămas un gol. Noi ar trebui să completăm acest gol, să ducem carnea şi la Bruxelles, şi în celelalte state din vest, şi, sigur, carcasă, pentru că trebuie să diversificăm, e adevărat, modul de comercializare. Aici cred că soluția cea mai bună este ca producătorii să-şi facă cooperative şi să aibă propriile abatoare, pentru că după tot ce am văzut în presă, preţul cu care abatoarele cumpără este mult prea scăzut faţă de preţul oferit de cei care exportă din România ovinele. Şi atunci producătorul, crescătorul de ovine, se orientează, cum e normal, el e om de afaceri, trebuie să supravieţuiască, nu poţi să ceri producătorului la infinit să facă eforturi, pentru că el dă faliment, îşi închide producţia şi la un moment dat devenim net importatori la orice produs. Rămâne de văzut cum se va adopta acest regulament, cu certitudine vă pot spune că la Bruxelles noi am reuşit să blocăm statele care au propus interzicerea, dar normele cu siguranţă vor creşte.

Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe, pentru că, în opinia mea, fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă. Pentru că un lucru este clar, UE nu poate să rămână tributară importurilor. Sigur, nu putem fi producători de mango sau kiwi, dar, cu certitudine, nu putem să renunţăm la producţia de carne de vită, nu putem să renunţăm la producţia de carne de porc, de pasăre şi aşa mai departe, pentru că este proteina care e hrana de bază a populaţiei europene.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, membră a COPA-COGECA, anunță că va participa la manifestul fermierilor și cooperativelor organizat de Grupul de la Visegrad extins. Manifestația se va desfășura la Bruxelles, pe 23 mai 2023, între orele 11:00 și 13:00, în zona Schuman. Vor fi prezenți 200 de participanți din șase țări (România, Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria și Slovacia), iar 50 vor fi din partea României.

„Protestul este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor și cooperativelor din țările vecine Ucrainei în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de acest conflict armat. Comerțul internațional cu mărfuri agroalimentare cu Ucraina a fost liberalizat pentru încă un an. Compensația plătită unor țări este cu mult sub nivelul necesar. Nu toate țările din Europa Centrală și de Est afectate de liberalizarea comerțului cu Ucraina sunt compensate. Subliniem sprijinul nostru pentru Ucraina, poporul ucrainean și fermierii ucraineni. Sperăm să se încheie rapid conflictul militar neprovocat de Ucraina și susținem acordarea de ajutor Ucrainei, dar un astfel de ajutor nu trebuie să pericliteze viabilitatea și competitivitatea fermierilor din Uniunea Europeană sau să conducă la lichidarea acestora”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Situația este gravă. „Ca urmare a unor eșecuri de facto a așa-numitelor culoare de solidaritate, fermierii din țările noastre se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă a cererii de cereale și semințe oleaginoase din cauza unui exces al ofertei față de cerere. Stocurile sunt la 150% din nivelul tipic pentru această perioadă a anului, iar următoarea recoltă începe în două luni și există o posibilitate reală să nu avem cui să vindem și să nu fie loc de depozitare pentru cerealele și semințele oleaginoase din recolta viitoare.”

Culoarele de solidaritate nu funcționează. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale pentru produsele agricole ucrainene care intră în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâu, porumb și soia, chiar dacă acestea erau destinate țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene. Pentru a ajuta Ucraina să își exporte producția agricolă și să hrănească țările dependente de importuri, Comisia a introdus așa-numitele coridoare de solidaritate, dar acestea au fost abuzate de intermediari oportuniști pentru a se îmbogăți ușor și rapid.”

Piața îi dezamăgește pe fermieri. „Europa Centrală și de Est este inundată de producția ucraineană. Prin urmare, fermierii vor căuta alternative de depozitare sau alte opțiuni de comercializare, cu prețul unor condiții comerciale mai proaste. Într-un termen atât de scurt, nu există nicio posibilitate reală de a crește capacitatea de depozitare, cel puțin nu fără a compromite parametrii de calitate ai producției și, în principal, capacitatea acesteia de a rezista la mucegai și dăunători. Această situație poate avea cel mai mare impact, în special asupra fermierilor mai mici.”

Fermierii nu sunt cauza inflației în Europa. „Prețul grâului este determinat de piețele mondiale, urmând logica echilibrului dintre cerere și ofertă. Fermierii nu au provocat și nici nu au exploatat în mod intenționat situația pieței anul trecut, deoarece ei nu pot influența prețul final la destinația finală a produsului lor și în acest moment nu pot influența nici situația pieței.”

Nici fermierii ucraineni nu au beneficii. „O mare parte din grâul ucrainean și alte produse agricole nu au ajuns în țările cu o dependență ridicată de importurile de alimente, ci pe piața europeană, fără a îndeplini parametrii de calitate stricți și fără a fi cultivate cu același respect pentru mediu pe care Uniunea Europeană îl cere agricultorilor. Având în vedere că produsele agricole de bază sunt importate în Uniunea Europeană nu de către fermieri, ci de către comercianți, această preluare parțială a piețelor noastre nu este nici măcar în beneficiul fermierilor ucraineni (cei pe care ar trebui să-i ajute culoarele de solidaritate), care primesc doar o fracțiune din prețul real.”

Consumatorii sunt în pericol. „Considerăm că este o problemă majoră faptul că, odată ce mărfurile trec granița în Ucraina, acestea trec pe piața unică liberă a UE și este foarte dificil să distingem destinația lor finală. Nici măcar statisticile oficiale nu pot să reflecte realitatea, deoarece există speculații cu privire la reambalarea mărfurilor sau amestecarea deliberată a grâului ucrainean și a altor cereale cu producția locală, pentru a respecta parametrii de calitate și a reduce riscul de a depista alimente nesănătoase în lanțul alimentar.”

Camioanele supraîncărcate care vin din Ucraina distrug infrastructura. „Numărul camioanelor încărcate cu produse primare procesate (ulei, făină, mălai, zahăr) a crescut și este nevoie de contingente în toate statele membre pentru a ține situația sub control și pentru a nu duce la distrugerea industriilor din țările din Europa de Est. Infrastructura din țările limitrofe este incapabilă să facă față acestui aflux masiv de produse agricole provenite din Ucraina, deoarece aceasta abia poate asigura nevoile propriilor țări. Dacă nu se iau măsuri, va exista un blocaj total în următoarea campanie. Astfel, o mulțime de cantități recoltate vor fi lăsate și puse direct pe câmp sau nu vor fi recoltate deloc, deoarece nu există transport și nici spațiu de depozitare disponibil.”

Ce solicită fermierii europeni

Fermierii și cooperativele din Europa Centrală și de Est, care participă la protestul din 23 mai 2023 la Bruxelles, au următoarele revendicări:

Cerințe principale

• Restabilirea taxelor vamale și contingentelor la produsele agricole și alimentare ucrainene;

• Extinderea listei de produse reglementate de regulamentele privind măsurile preventive temporare referitoare la importurile din Ucraina pentru a include ouăle, carnea de pasăre, uleiul, făina, mălaiul, zahărul, fructele și legumele, precum și prelungirea acesteia până la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană;

• Este favorabil faptul că importurile au fost interzise până la 5 iunie 2023, dar ceea ce este în continuare îngrijorător este faptul că acelor contracte deja în vigoare li s-a permis să rămână necontrolate. În acest fel nu poate exista o situație clară cu privire la acestea, deoarece ele pot fi falsificate, adăugate cantități suplimentare și antedatate. În cazul în care, după 5 iunie, interdicția de import în cele 5 țări este ridicată, fermierii solicită extinderea împărțirii riscurilor între toate statele membre ale UE, astfel încât fiecare stat să primească și să utilizeze un contingent de produse agricole din Ucraina, direct proporțional cu mărimea țării și a populației sale, astfel încât să poată fi în continuare ajutată Ucraina și să nu fie aduse țările din Europa de Est în blocaj logistic, fermierii în faliment și colaps;

• Extinderea listei țărilor care pot decide să interzică introducerea anumitor mărfuri agroalimentare din Ucraina pe piețele proprii cu Cehia;

• Extinderea listei țărilor eligibile pentru pachete de compensare, inclusiv Rezerva de criză cu Cehia;

• Crearea unui fond special pentru sprijinirea fermierilor din Europa Centrală și de Est, deosebit de afectați de consecințele invaziei rusești în Ucraina, finanțat în afara fondurilor alocate Politicii Agricole Comune;

• Să se permită statelor membre din Europa Centrală și de Est să aplice ajutor național în conformitate cu deciziile guvernelor lor;

• Creșterea finanțării pentru construirea rutelor de transport, a infrastructurii de transport și a porturilor care să permită tranzitul eficient al produselor agricole și alimentare din Ucraina către porturile din Marea Baltică și Marea Neagră;

• Să se acorde sprijin financiar și de personal pentru serviciile fitosanitare naționale care examinează produsele agricole importate;

• Consolidarea mecanismelor de control a transportului pe culoarele de solidaritate și calității produselor transportate;

• Asigurarea răspunsurilor mai rapide din partea autorităților Uniunii Europene la situația economică actuală din sectorul agricol;

• Atingerea obiectivelor PAC fără reducerea competitivității producătorilor agricoli și impunerea concurenței neloiale asupra produselor agroalimentare din UE în detrimentul celor din afara UE – Reciprocitate.

Cerințe secundare

• Verificarea ipotezelor din cadrul Green Deal și evaluarea impactului Directivei privind emisiile industriale și a Regulamentului privind utilizarea durabilă a produselor fitosanitare asupra producției agricole (SUR);

• Retragerea propunerilor cuprinse în Legea refacerii naturii, a căror implementare ar duce la eliminarea multor operațiuni de creștere a animalelor;

• Introducerea NGT(tehnici de ameliorare moderne) în același pachet cu SUR și implementarea SUR numai după ce avem alternative și opțiuni eficiente și eficace;

• Sprijinirea îmbunătățirii habitatului, asigurarea densităților de populație la suprafață și asigurarea protecției populației;

• Asigurarea urgentă a convergenței plăților pe suprafață la nivelul UE.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Într-o lume aflată mereu în mișcare, cu provocări și oportunități la tot pasul, fermierii români au avut ocazia să participe la un eveniment care a adus la un loc firme de trading, de distribuție, de procesare și de logistică, companii de genetică și instituții financiare, tot spectrul de agribusiness de top din Europa - Romanian Agri Trade Summit. O dovadă că agribusiness-ul românesc a crescut în ochii europenilor, în pofida unei administrații de multe ori potrivnică.

În ultimii ani, toți actorii implicați au făcut eforturi considerabile pentru a crește productivitatea și a îmbunătăți procesele de producție, însă există încă multe provocări de depășit, iar un astfel de eveniment nu poate fi decât benefic.

Romanian Agri Trade Summit este primul eveniment internațional de agribusiness din România, care are ca obiectiv consolidarea poziției geostrategice a țării și facilitarea încheierii unor parteneriate profitabile între fermierii români și companii de top din țară sau din Europa. Participanții la prima ediție a evenimentului au inclus autorități, fermieri și companii din domeniile de trading, distribuție, procesare, genetică și logistică. Evenimentul a fost salutat și susținut de comunitatea de agribusiness, precum și de autoritățile locale și internaționale, inclusiv de premierul României, Nicolae Ionel Ciucă, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, ministrul plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Achim Irimescu, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Sorin Moise și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Romanian Agri Trade Summit a abordat teme importante pentru agribusiness în cadrul panelurilor și sesiunilor de prezentare, oferind un cadru propice pentru dialog între analiști de renume, autorități și jucători majori din piața agricolă locală și internațională.

Un entuziasm general

Evenimentul a fost salutat de toți cei implicați, în special de fermieri, care au avut ocazia să afle ultimele noutăți și să împărtășească experiențele cu alți colegi din domeniu.

Bogdan Soare, fermier din județul Ialomița, observa că evenimentul este unul inedit pentru piața românească și că speakerii sunt de nivel de top, făcând din acest eveniment unul extraordinar de frumos. El explică faptul că este important să ne recalibrăm și să înțelegem că în businessul de agricultură avem nevoie și de oameni specializați în trade. Participarea selectă sugerează că a fost o decizie înțeleaptă să vină la acest eveniment. „Prima impresie după ce am văzut speakerii sau prima decizie a fost să vin. Pentru că, într-adevăr, agenda este una inedită pentru piața românească și faptul că speakerii sunt de nivel de top e un eveniment extraordinar de frumos”, ne-a zis Bogdan Soare.

Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience pentru România și Republica Moldova, consideră că evenimentul a fost unul cu „ștaif”. „Un eveniment «clasă», sincer. Personal, mi-a plăcut foarte mult și cred că au fost peste 600 de participanți astăzi, din care cel puțin 480-500 de fermieri. E un eveniment care, nu există dubii, va câștiga de la un an la altul. Din ce am înțeles este start-upul, practic este prima ediție a Agri Trade Summit și nu cred că în următorii ani va fi un eveniment la nivelul acestuia”, a punctat Jean Ionescu.

De altfel, Corteva Agriscience a participat activ la eveniment, fiind unul dintre sponsorii principali, având un stand cu o mică expoziție. Jean Ionescu ne-a și mărturisit că s-a bucurat de oportunitatea de a discuta cu fermierii și de a prezenta cele mai importante tehnologii pentru agricultură. Crede că astfel de evenimente reprezintă un câștig pentru fiecare fermier și consideră că prezentarea tehnologiilor viitorului este cea mai importantă parte a participării la astfel de evenimente.

Theodor Ichim, fermier din județul Constanța și președinte al Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD), a salutat inițiativa organizatorilor și a spus că fermierii au multe de învățat din astfel de evenimente, care ar trebui să se organizeze în fiecare an: „Este prima dată când cineva se gândește în România, care este un producător serios din UE de produse agricole, să adune și să organizeze un eveniment în care se întâlnesc producătorii cu procesatorii, cu traderii, cu logistica. Deci este un eveniment care trebuie repetat, trebuie organizat în fiecare an, pentru că din primul an deja se vede de cât succes se bucură”.

Vicepreședintele LAPAR, Nina Gheorghiță, a declarat că acest eveniment este o oportunitate extraordinară pentru agricultura României și pentru fermierii români. A remarcat evenimentul ca pe unul conceput special pentru fermieri: „Vă puteți imagina că acest eveniment este pentru noi, ne aduce nouă un mare plus, în sensul că ceea ce producem putem să promovăm și să comercializăm nu doar la nivelul României, ci și la nivel internațional. Iar să vorbești despre agricultura României, să vorbești despre fermierul român la un astfel de eveniment cu o astfel de anvergură este ceva extraordinar”. De asemenea, ea a evidențiat faptul că organizarea unui eveniment de această mărime indică faptul că România este pe drumul cel bun și că agricultura românească are un mare potențial de dezvoltare.

Nina Gheorghiță își exprimă recunoștința față de organizatori, „în special domnului Cezar Gheorghe, că și-a adunat energia și toate forțele, și competențele dumnealui pentru a face un astfel de eveniment”. Ea crede că succesul acestei prime ediții promite ediții și mai reușite în viitor, de care fără îndoială vor beneficia fermierii români, subliniind că aceștia meritau din plin o astfel de manifestare.

De aceeași părere este și cunoscutul agronom Gheorghe Nițu, cu o experiență de aproximativ 60 de ani în domeniu, care îi laudă pe organizatorii summitului: „Acest mare eveniment este ceva unic și felicit organizatorii că au adus marea masă a fermierilor, de fapt actorii principali ai producției cerealiere și nu numai, cei care produc, la masă cu traderii, cu cei care comercializează, cu cei care procesează și cu decidenții”. Cu toate acestea, el observă că, deși participanții au discutat despre realizările trecute, ei nu s-au concentrat suficient pe soluții pentru viitor, mai ales în contextul actual dificil de criză energetică, criză economică și conflicte de frontieră.

Gheorghe Nițu a menționat și problema politicilor guvernamentale, despre care  consideră că ar trebui făcută în consultare cu experți în domeniu, precum agronomii și oamenii de știință. El critică unele dintre măsurile implementate de Ministerul Agriculturii, despre care consideră că sunt impracticabile și inhibă progresul tehnologic în agricultură.

Vânzarea, o știință

Gheorghe Nițu subliniază necesitatea ca agronomii să știe să-și vândă produsele, pe lângă faptul că au cunoștințe tehnice. El menționează că fermierii din România au stocuri mari de produse din cauza lipsei unor strategii adecvate de vânzare, ceea ce a dus la prețuri mai mici și pierderi. El observă, de asemenea, condițiile economice actuale cum nu se potrivesc cu datele agrotehnice tradiționale și care necesită o abordare diferită. De altfel este un exemplu bun, menționând cum a vândut în 2022.

„Am făcut vreo 4-5 contracte anul trecut, sigur, toate cu diferențe de preț, dar până la urmă am acoperit prețul de cost al anului trecut, explică Gheorghe Nițu. Să vedem anul acesta, e o situație foarte cețoasă, foarte grea, căutăm să ne strecurăm, să nu ne pierdem optimismul și să producem economic. Că degeaba produci dacă nu gândești economic, dacă n-ai o fișă economică, dacă nu stăpânești, că foarte multe variabile la ora actuală nu mai corespund cu manualul de economie și nicidecum cu datele agrotehnice din trecut.”

De altfel, și ceilalți cu care am discutat și-au delimitat competențele legate de vânzare, remarcând cât de greu le este să facă acest lucru eficient, fiind nevoie de specialiști în domeniu cu care să te consulți.

Iată cum vede Theodor Ichim piața cerealelor, în contextul în care el deține o fermă mare în județul Constanța, aproape de port. El susține că nu este ușor să faci prognoze și că preferă să își valorifice produsele pe media unui an, evitând să urmărească doar vârfurile de piață: „Nu sunt adeptul vârfurilor, vânării vârfurilor, pentru că acestea sunt periculoase. E greu să spunem acum ce se întâmplă în piață, părerea mea este că trebuie să fim atenți și să avem grijă și din punctul de vedere al inputurilor, dar și din punctul de vedere al vânzării să ne echilibrăm balanța. Putem să vindem – și învățăm aici, la un eveniment ca acesta – inclusiv în forward, producția de la vară, putem să vindem ce avem pe stoc și totodată putem să ne asigurăm și achiziția de inputuri”.

Referindu-ne la piața cerealelor, i-am pus în atenție fermierului Bogdan Soare faptul, menționat de alți fermieri, că nimeni nu are obiceiul să stocheze, să depoziteze rapița, aceasta vânzându-se în momentul recoltării, și că cei care au depozitat-o, pe lângă faptul că a scăzut prețul, au avut pierderi mari la umiditate, ținând-o în depozit. Domnia sa a remarcat că pentru piața cerealelor rapița nu este un exemplu concludent, pentru că rapița este o cultură tehnică. „Ea este strict legată de necesarul de ulei pentru niște piețe tehnice. Adică nu e ca grâul – trece timpul, trebuie să mâncăm pâine. Prețul la rapiță este legat de prețul oleaginoaselor, de uleiul de palmier, de ce se întâmplă în alte piețe pe care noi nu le controlăm. Cred că este cea mai volatilă cultură posibilă. Nimeni nu poate să știe ce se va întâmpla, pentru că eu nu știu ce se întâmplă în Canada sau în America cu rapița; nu știu ce se întâmplă în Asia de Sud-Est cu uleiul de palmier. Și ai un preț atunci – a fost și 1.000 de euro pe tonă –, iar acum e undeva la 530 de euro, producție nouă. Ca să putem să optimizăm costurile și să minimizăm riscurile, părerea mea este că trebuie să ne întoarcem la 30-30-40, adică să semnăm partide ca pe un preț mediu să fim undeva unde să ne asigure o profitabilitate.”

Bogdan Soare crede că atenția pe care fermierii ar acorda-o pieței, bursei nu este suficientă pentru a lua decizii bune, deoarece este mai importantă înțelegerea mecanismelor și a jucătorilor. Iar în ceea ce privește cerealele, Bogdan Soare crede că s-a ajuns la „fundul gropii”: „La cereale în momentul de față se întâmplă că suntem de la agonie la extaz, adică dacă alaltăieri a crescut 4 euro, aseară a scăzut 7. Deci, una peste alta, se pare că s-a ajuns la un plafon minim, nimeni nu se gândea că se va opri aici, au fost optimiști care au spus: «Se poate și mai rău!», adică poate să ajungă grâul ca acum trei ani, spre exemplu, la 1 leu pe kilogram, se pare că s-a stabilizat undeva între 1,25 – 1,3 lei pe kilogram, asta înseamnă că am ajuns undeva aproape de fundul gropii. Mai jos de atât nu se poate”.

El menționează că există o problemă majoră în ceea ce privește cashflow-ul firmelor și cantitatea mare de marfă pe stoc. Rusia este o sursă majoră de competiție și poate afecta agricultura românească în mod negativ în licitațiile internaționale. „Federația Rusă este all-in, n-are ce pierde. Are cel mai ieftin combustibil, are cele mai ieftine îngrășăminte, totul e centralizat, dacă mâine zice că are nevoie și vrea să dea la 120 de dolari pe tonă, eu sunt ferm convins că poate s-o facă. Cu orice risc”, avertizează Bogdan Soare. În această situație, este important ca România să-și protejeze interesele, deoarece agricultura are un potențial mai mare. „Ați văzut ce spunea și domnul Mircea Geoană – o prezență inedită, de altfel, la o asemenea conferință –, agricultura românească aduce undeva la 20 de miliarde, dar ar putea să aducă 80. Ce facem noi ca să putem să maximizăm chestia asta? Pentru că e vorba și de bani la buget, dar e vorba și de siguranța alimentară.”

Afacerile se bazează pe încredere

Așa cum a simțit Nina Gheorghiță că evenimentul parcă a fost realizat pentru fermieri, mulțumindu-i explicit lui Cezar Gheorghe, acesta din urmă confirmă, spunând că beneficiarii avuți în vedere au fost chiar fermierii, cei care au contat în demersul său: „Contează doar fermierii, contează doar operatorii din agribusiness, și dorința mea de a-i pune pe toți în același loc, de a face acest efect coagulant al pieței din România. Pentru că fermierii români trebuie să-și înțeleagă rolul și locul lor în acest sistem de agribusiness, unde noi suntem deja actori regionali și avem și valențe globale”.

Ceea ce își dorește Cezar Gheorghe să înțeleagă fermierii, în cele din urmă, ca urmare a posibilității pe care au avut-o să se întâlnească față în față cu traderii și procesatorii, este de a dezvolta relații de colaborare pe viitor și că încrederea este esențială în afaceri: „Fără încredere nu poate exista business, și ăsta este un cuvânt foarte greu, încredere. Și mai mult decât atât, fermierii trebuie să înțeleagă că trebuie să aibă parte de o analiză și de o informație corectă asupra a ceea ce înseamnă piața de agribusiness, inclusiv fundamentele fizice, astfel încât să poată să genereze practic decizii de business”.

Despre încredere este și mărturisirea lui Bogdan Soare, care, referindu-se la prognozele făcute de Cezar Gheorghe despre evoluția pieței cerealelor, zice că nu le credea, pentru că avea propriile argumente, dar care, până la urmă, s-au dovedit greșite și regretă că nu a dat gir specialistului. „E foarte important în viață să te recalibrezi și să înțelegi că așa cum avem nevoie și de mecanici, și de frizeri, și de avocați, și de dentiști, la un moment dat în businessul ăsta de agricultură avem nevoie și de oameni specializați în trade. Pentru că altminteri putem lua decizii greșite și se pare că războiul ne-a adus în postura de a face anumite greșeli de interpretare și să ținem marfa pe stoc, și să ne dăm seama că doar cu totul și cu totul excepțional, de la recoltat până acum prețurile au avut doar un trend descendent”, a precizat Bogdan Soare. El a înțeles astfel că în afaceri nu trebuie să acționezi emoțional, ci rațional, pe baza unor informații.

Cezar Gheorghe a ținut chiar să precizeze că informațiile și analizele pe care le face pe agricolumn.eu sunt imparțiale și neutre, aflându-se în top 10 în lume, din acest punct de vedere. Garantează că nu ține partea nici a traderilor, nici a fermierilor, fiind citat de Financial Times, Reuters și Bloomberg și verificat periodic de USDA (Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite), îndemnându-i pe fermieri să aibă încredere.

Asigurarea pe care ne-o dă în final Cezar Gheorghe, în calitate de organizator al acestui eveniment, este că el va continua. „Evenimentul acesta este al României, este despre România, România are un rol și un loc pe scena globală prin tot complexul acesta, acest ecosistem, acest organism simbiotic cum l-am numit, și România trebuie să aibă acest eveniment și-l va avea în fiecare an. L-am și anunțat, 22 februarie 2024, tot la București, și, după cum bine știți, acum am avut sold out, nu ne-am așteptat nici noi la sold out, dar ăsta este un lucru pozitiv. Și văzând tot furnicarul de oameni care fac network, se întâlnesc, se cunosc în carne și oase și schimbă impresii și opinii, este un fapt pozitiv, benefic. În sfârșit, România are și ea ceea ce trebuia să aibă de foarte mult timp, dar nu a avut până acum.” Nu ne rămâne decât să îl felicităm și noi. 

Pe 22 februarie 2023, la București, a avut loc prima ediție a Romanian Agri Trade Summit, la care elita agribusiness-ului internațional a venit în țara noastră pentru o întâlnire directă cu fermierii. Evenimentul a fost organizat de companiile AGRIColumn și Godmother. 

Articol scris de: Adrian Nedelcu & Mihaela Prevenda