Pe 11 aprilie 2025, în cadrul târgului Agraria, va avea loc întâlnirea fermierilor din sectorul ovin și caprin, organizată de Consorțiul Rețelei CoopNet, în parteneriat cu Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP (UNCST-BOVICOOP) și Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV). Crescătorii se vor întâlni la standul DLG Intermarketing, de la ora 15. Agraria, târgul care anul acesta ajunge la ediția cu numărul 30, se desfășoară în perioada 10 – 13 aprilie 2025, în județul Cluj, la Jucu.

Evenimentul va reuni crescătorii de oi și capre pentru a discuta despre oportunitățile de dezvoltare a cooperativelor și beneficiile formării unei uniuni de ramură în sectorul ovin și caprin. Uniunile de ramură sunt structurile asociative care oferă suport tehnic, juridic și financiar cooperativelor, reprezentând interesele membrilor săi în fața instituțiilor publice și private.

În România există mai multe uniuni de ramură care reprezintă fermierii la nivel național și european. Printre cele mai active sunt Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), cu peste 61 de cooperative membre și 814 fermieri, precum și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP (UNCST-BOVICOOP), cu peste 23 de cooperative membre în uniune, care reprezintă peste 1.000 de fermieri.

Printre invitații întâlnirii se numără Florentin Bercu (director executiv UNCSV) și Iasmina Blidar (director executiv UNCST-BOVICOOP), care vor împărtăși experiențe și perspective despre beneficiile asocierii fermierilor în uniuni de ramură.

Totodată, evenimentul va include și prezentări despre oportunitățile oferite gratuit prin Rețeaua CoopNet și studii de caz despre bune practici în cooperativele de succes. „Credem în nevoia existenței și a bunei funcționări a cadrelor precum cel oferit de o uniune de ramură, prin care cooperativele agricole să își poată face auzite vocile în relație cu autoritățile. Existența și buna funcționare a formelor asociative specifice sectorului cooperatist (uniunile de ramură și federațiile) duc la profesionalizarea domeniului și la creșterea rezilienței cooperativelor agricole în fața diverselor provocări de ordin social, economic și chiar politic cu care acestea s-ar putea confrunta”, arată Ovidiu Mărginean, managerul Rețelei CoopNet.

Participarea la eveniment este gratuită, iar fermierii și reprezentanții cooperativelor trebuie să completeze un formular scurt, disponibil aici:  https://forms.gle/earrGeQScFxEwhuA7.

Evenimentul este organizat în cadrul programului CoopNet 3.0 – Creștem capacitatea cooperativelor micilor fermieri, implementat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, împreună cu Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CMSC) și Asociația Centrul Român de Politici Europene (CRPE), cu sprijinul Romanian-American Foundation (RAF).

Despre CoopNet

CoopNet (www.coopnet.ro) este o rețea informală care sprijină cooperativele mici și mijlocii din România în dezvoltarea lor, facilitând accesul la resurse, parteneriate și modele de bună practică. Este esențială dezvoltarea uniunilor de ramură, structuri conduse de profesioniști din agricultură, care pot reprezenta cu eficiență interesele fermierilor și cooperativelor în fața autorităților și pe piața agricolă.

Despre UNCSV

Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV (www.uncsv.ro) este o organizație profesională înființată în 2017, care reunește majoritatea cooperativelor agricole din sectorul vegetal din România și își propune să reprezinte, să apere și să promoveze interesele acestora în relațiile cu autoritățile publice și instituțiile naționale și internaționale.

Despre UNCST-BOVICOOP

UNCST-BOVICOOP (www.bovicoop.ro) este uniunea de ramură națională care reunește 23 de cooperative agricole specializate în creșterea bovinelor, provenind din 11 județe ale României. Reprezentând aproximativ 500 de exploatații agricole și un număr de circa 1.000 de fermieri, membrii acestei uniuni livrează zilnic 190.000 de litri de lapte pe piața românească, deținând peste 35.000 de bovine. Fondată în 2021, UNCST-BOVICOOP s-a afirmat rapid ca un actor esențial în sectorul taurin, promovând valorile cooperatiste și contribuind la dezvoltarea parteneriatelor interinstituționale în zootehnie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui la nivelul UE27 cu o pondere de 28% din total producție europeană. Efectele interzicerii neonicotinoidelor vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente.

În cifre, România produce circa 2,7 – 2,8 milioane tone semințe anual, cu excepția anilor extrem de secetoși. România acoperă cererea internă de procesare pentru consumul intern și furnizează materie primă pentru Franța, Olanda, Germania, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, țări unionale, precum și pentru Turcia, țară din afara UE. În anii cu producție bună, semințele românești ajung și în zone îndepărtate cum ar fi Pakistan.

Capacitatea de procesare la nivel local furnizează populației necesarul de ulei pentru consum, având o stratificare în funcție de nivelul tehnologic al procesatorilor.

Atacurile în valuri făcute de Tanymecus sunt dezastruoase. Efectiv, pe înțelesul tuturor, taie planta abia răsărită și aceasta moare, provocând pagube imense fermierilor.

În regulamentul Comisiei Europene nr. 1107/2009, este stipulat clar prin articolul 53, citez: „prin derogare de la articolul 28, în circumstanțe speciale, statele member pot autoriza, pe o perioadă de maximum 120 de zile, introducerea pe piață a unor produse fitosanitare destinate să fie aplicate în mod limitat și controlat, atunci când se consideră că astfel de măsuri se impun, deoarece sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu altfel de mijloace rezonabile”.

Altfel spus, se limitează perioada și se controlează aplicarea. Se raportează, se documentează, se utilizează tehnologie cu deflectoare și multe alte lucruri ce efectiv mențin și controlează mediul în timpul alocat.

Constat cu amărăciune cum cele două ONG-uri trâmbițează acest succes, și anume interzicerea tratamentului cu neonicotinoide în România. Bucuria acestora este oarecum suspectă și este afișată public.

Prin acțiunile lor, aceste două ONG-uri aruncă o umbră asupra activității lor și ridică semne de întrebare. O veche zicală spune: „Qui prodest est felcit”, adică cine a comis crima, aceluia îi folosește. Pentru că acțiunile sunt ante-factum față de acțiunile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ceea ce așază extrem de multe umbre asupra acestora. Multe suspiciuni se ridică în mod firesc dacă analizăm cronologia și modul de lucru.

Apicultorii din România au relaționat foarte bine cu fermierii la nivel național. Fie și numai dacă ne uităm la progresul numărului de apicultori și al familiilor de albine raportate la MADR. Fermierii au relații extrem de bune cu apicultorii, colaborează și cooperează, iar asta se vede prin cifrele din tabelul de mai jos.

Suntem de acord cu controlul și limitarea produselor în cauză, dar întreb cu mult bun simț: Securitatea Alimentară a României unde este? MADR unde a fost și unde este?

În 2009, când a fost dată această decizie a Comisiei Europene, atunci trebuia contestată de către România, cu dovezi extrem de clare, cum că acest dăunător Tanymecus pentru floarea-soarelui și viermele sârmă pentru porumb, sunt specifici României și Bulgariei.

Încă o dovadă a lipsei de profesionalism, competențe și dedicație pentru resursele alimentare ale României, propagată de autoritățile competente de la noi din țară. România și Bulgaria trebuiau în mod clar exceptate. Sunt singurele țări care au probleme cu acești dăunători.

Efectele vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente. Și enumăr câteva dintre ele înainte de a trage concluzii dure:

• Producția de semințe de floarea-soarelui și porumb se va diminua extrem de mult. Extrem de mult înseamnă că nu va supraviețui pe termen mediu;

• Fermierii vor fi împinși în faliment și într-o piață neagră cu produse contrafăcute din țări non-UE, față de până acum, când aveam zona de timp reglementată și sistem de raportare și control bine definite;

• România va ajunge dependentă de import de ulei din țări non-UE și putem nominaliza fără de tăgadă Ucraina. Identic și la porumb. Efectiv suntem reduși la tăcere, conduși spre disoluția agriculturii și a fermelor;

• Procesarea de oleaginoase va fi efectiv distrusă la nivel local prin lipsa semințelor de floarea-soarelui. Procesatorii din România nu vor avea ce să proceseze, iar din Ucraina nu poți importa semințe. Statul ucrainean își protejează materia primă prin nerambursarea TVA la export la care se adaugă o taxă de export de 10%;

• România suplinește UE27 cu semințe de floarea-soarelui. De unde se va aproviziona Uniunea Europeană cu materie primă? Ținem minte că 28% din total producție se întâmplă în România. Exportatorii/comercianții nu vor avea ce să ofere;

• Securitatea alimentară va deveni instrument de presiune asupra României. Și nu este o glumă, este realitate. În urma procesării rezultă nu doar ulei, ci și șroturile, atât de dorite în zootehnie, zațurile și glicerinele, utilizate în industria cosmetică;

• Locurile de muncă din procesare vor fi pierdute, precum și cele din industriile conexe.

Concluzii:

• Este un atac premeditat la adresa securității alimentare naționale;

• Se dorește crearea dependenței României și la acest capitol;

• Se dorește ca agricultura românească să meargă spre o disoluție clară;

• Industria românească de procesare merge spre aceeași directivă și asta o spunem de mult;

• Ca și în cazul cărnii de porc, vom devein dependenți și șantajabili;

• ONG-urile responsabile de acest lucru sunt activate cu siguranță, au obiective bine trasate, desemnate și finanțate. Ceea ce nu face altceva decât să minimizeze ONG-urile ca funcție în multe domenii;

• Înțeleg că dorim ecologie, dar nu numai la Cluj. Se cultivă floarea-soarelui la Cluj? Și dacă da, în ce pondere față de restul teritoriului național?

• Sau se merge pe sintagma că Europa se termină la arcul carpatic? Și ceea ce este peste numai aparține de Europa. Este din păcate un curent propagat de multă vreme.

Articol de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 20 martie 2025, la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), în care au fost dezbătute teme de interes pentru membri. Totodată, a fost aleasă conducerea asociației pentru perioada 2025 – 2028.

În Adunarea Generală a membrilor APCPR au fost aleși președintele, vicepreședinții și membrii Consiliului Director pentru un nou mandat pe perioada 2025-2028.

Componența Consiliului Director al APCPR:

• Președinte - Adrian Balaban;

• Vicepreședinți: Adrian Iorgulescu, Ioan Ladoși, Sorin Lupașcu;

• Membri ai Consiliului Director: Ioan Antoci, Marius Boc, Ionel Chiriac, Cătălin Ene, Tudor Neculoiu, George Scarlat, Goran Panici, Iosif Pazuric.

Obiectivele prioritare ale Consiliului Director pentru perioada 2025-2028 au fost stabilite ținând cont de principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, sectorul de producere a cărnii de porc, transmite APCPR. Dintre acestea, amintim: prezența activă în relațiile cu autoritățile naționale și europene, colaboratori și mass-media pentru promovarea și susținerea intereselor membrilor asociației; demararea campaniei de promovare a cărnii de porc produsă în România; continuarea activității APCPR în proiectul european WelFarmers.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Abatorul Periș SA și subsidiarele sale, Cathedral Distribution SRL și Policalita SRL, au înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în 2024, ajungând la peste 700 milioane lei, o majorare de 12% față de anul precedent.

Performanța financiară notabilă a fost însoțită de o îmbunătățire considerabilă a profitabilității înainte de dobânzi, impozite și amortizări (EBITDA) de la negativ 3,5 milioane lei la peste 26 milioane lei (+850%), compania reușind să treacă de la o pierdere netă de 13,2 milioane lei în 2023 la un profit net estimat care a depășit patru milioane lei în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 131%.

„Apreciem sprijinul acordat de stat industriei de porcine din România, puternic afectată de pesta porcină africană începând cu anul 2017. Această criză a avut un impact devastator asupra producției interne, schimbând structura pieței și crescând dependența de importuri. Programul guvernamental de repopulare a fermelor a contribuit semnificativ la revitalizarea sectorului, facilitând creșterea producției locale și stabilizarea prețurilor porcului viu. În plus, este de salutat și susținerea de care am beneficiat din partea Exim Banca Românească, care a acordat companiei un credit pentru capital de lucru în valoare de 48 milioane lei, finanțare acordată în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina. O finanțare care a fost esențială pentru desfășurarea activităților companiei în condiții optime și pentru menținerea lanțului de aprovizionare”, a declarat Alin Zamfira, președintele Consiliului de Administrație Abatorul Periș SA.

Exim Banca Românească a implementat, în baza mandatului special primit din partea statului român, schema de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în cadrul căreia companiile mari și IMM-urile au putut accesa garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată.

„Flexibilitatea și adaptabilitatea Exim Banca Românească ne permit să implementăm rapid soluții financiare complexe, astfel încât să ne onorăm promisiunea de susținere a companiilor românești, mai ales atunci când traversează contexte mai puțin favorabile, precum pandemia sau conflictul din Ucraina. De aceea, ne bucurăm de fiecare dată când vedem că, prin demersurile noastre, contribuim efectiv la dezvoltarea afacerilor locale, așa cum este și cazul Abatorului Periș, jucător de top din industria agroalimentară românească. Acest lucru ne motivează să continuăm să inovăm, să venim cu soluții financiare smart pentru toți antreprenorii, astfel încât să ne menținem statutul de partener financiar preferat de business”, a precizat Traian Halalai, președinte executiv Exim Banca Românească.

Ca parte a strategiei de dezvoltare, în primul trimestru al anului 2024, Abatorul Periș SA a finalizat achiziția a două unități specializate de procesare a cărnii - Cathedral Distribution SRL și Policalita SRL. Aceste achiziții sunt parte dintr-un plan strategic de diversificare a portofoliului de produse și de extindere a prezenței pe piață, consolidând astfel poziția companiei în industria cărnii.

Un alt factor cheie în redresarea și dezvoltarea companiei a fost sprijinul acționarului majoritar, Jabbar Kanani, care, prin intermediul CCI Cardinal Equity SRL, a asigurat o finanțare de 20 milioane lei. Această infuzie de capital a permis companiei să își susțină planurile de dezvoltare, să optimizeze procesele operaționale și să-și îmbunătățească performanța financiară.

Datorită poziționării sale strategice în proximitatea celei mai mari piețe de consum din România – București și județele învecinate – precum și în apropierea centrelor de distribuție ale marilor lanțuri de retail internațional, Abatorul Periș beneficiază de un lanț logistic optimizat. Combinând această localizare strategică cu dotările tehnice moderne și respectarea celor mai înalte standarde de calitate, Abatorul Periș oferă consumatorilor garanția prospețimii și calității superioare a produselor sale.

„Grupul Periș își reafirmă angajamentul de a furniza produse de înaltă calitate și de a contribui la dezvoltarea durabilă a industriei cărnii din România, prin investiții continue, modernizare tehnologică și strategii de creștere sustenabilă”, a punctat Alin Zamfira. Pentru următorii ani, Grupul va continua planul de investiții anuale de aproximativ 20 milioane lei, pentru eficiența tehnologică prin modernizarea echipamentelor și creșterea gradului de automatizare. Compania urmărește, de asemenea, extinderea canalelor de distribuție pentru produsele de calitate superioară, abordare care va permite grupului să răspundă cerințelor pieței în schimbare și să se dezvolte pe termen lung, având în vedere tendințele actuale de consum din țara noastră.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Bugetul alocat intervenției DR 22 - „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole” se suplimentează cu 249 milioane de euro, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Pentru intervenția DR 22, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au fost depuse 420 de proiecte de finanțare, cu o valoare publică totală de 1,1 miliarde de euro.

„Prin această suplimentare de fonduri valoarea totală a contractelor se ridică la 621 milioane de euro, inclusiv contribuția privată. Finanțăm, astfel, construirea mai multor fabrici românești care să preia materia primă de la fermierii noștri și să o transforme în produse alimentare”, a spus Florin Barbu.

Potrivit Raportului de selecție publicat de AFIR pe 28 ianuarie 2025, pentru intervenția DR 22 au intrat la finanțare șapte proiecte de investiții în unități de procesare agroalimentară, în valoare totală de 41,4 milioane euro.

CITEȘTE ȘI: SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model

Agri Trade Summit 2025, ediția a treia

248 lei/cap de tineret femel ovin/caprin, sprijin de urgență

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 27 februarie 2025, în pavilionul B1 de la Romexpo București, se va desfășura cea de-a treia ediție Agri Trade Summit. Principalul eveniment de Agri Trade al României reunește interesele regionale și definește rolul strategic al țării noastre pe piața internațională de agribusiness.

Agricultura și agribusinessul românesc, două elemente esențiale pentru securitatea agro-alimentară, au nevoie de actori predictibili și sustenabili. În contextul actual, marcat în primul rând de condițiile climatice, dar și de turbulențele generate de spectrul politic, este esențială o abordare coerentă și sustenabilă.

„Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, conexând interesele comerciale, trading-ul de mărfuri, conectând tehnologia și logistica precum și serviciile financiare - garanția unui pod solid pentru business. Agri Trade Summit își îndeplinește rolul de a agrega interesele pe toate palierele într-un singur loc, într-o singură zi, oferind condițiile și cadrul în care afacerile se conexează și consolidează, pentru beneficii mutuale. Informația și conexiunea sunt elementele principale prin care businessul poate dezvolta valențe profitabile. Businessul este creat de oameni, de cei care activează în agribusiness. Camera de Comerț și Industrie a României și Romexpo recunosc valoarea și complexitatea evenimentului, precum și impactul său în creșterea relațiilor comerciale dintre parteneri, oferind suportul necesar dezvoltării acestuia în fiecare etapă”, a declarat Cezar Gheorghe, organizator Agri Trade Summit, analist, expert în comerțul cu cereale și fondator AGRIColumn.

Pe 27 februarie 2025, Agri Trade Summit va reuni și va coagula interesele fermierilor și ale companiilor de top din domeniile tradingului, distribuției, procesării, geneticii, logisticii, utilajelor și tehnologiei, inovației și digitalizării, precum și ale instituțiilor financiare. Scopul este dezvoltarea de noi parteneriate, consolidarea celor existente și creșterea potențialului României pe piața agribusiness-ului internațional.

„Agri Trade Summit 2025 va aduce împreună cei mai relevanți actori din agribusiness. Vom avea parte de discuții de impact, parteneriate strategice și o viziune clară asupra viitorului acestui sector”, a punctat Cezar Gheorghe.

Până în prezent, s-au înscris 45 de companii din agribusiness-ul local și european, acoperind toate segmentele industriei, atât în calitate de sponsori, cât și de expozanți.

Printre sponsorii ediției a 3-a sunt: Corteva, ADM, Bunge, Al Dahra, Agrinvest, Comvex, Precom, UBM România, Deutsche Leasing, Ecofol, Romtextil, ING Bank, Euronext, Stone X, Qemetica, Porsche Inter Auto, precum și numeroși expozanți cu standuri de prezentare.

Au fost achiziționate deja 750 de bilete, prețul acestora fiind 150 euro + TVA. Fermierii din țara noastră beneficiază de un preț special de 150 lei + TVA, cu prezentarea unei dovezi a activității. Toate detaliile și achiziția biletelor sunt disponibile aici: https://agritradesummit.com/index.php/ro/bilete/. Biletele pot fi cumpărate până în preziua evenimentului.

Edițiile anterioare ale Agri Trade Summit au creat un standard de excelență și au ridicat așteptările la un nivel înalt. AGRIColumn, organizatorul evenimentului, rămâne fidel acestui principiu, oferind o tematică complexă și relevantă. Aici se vor reuni cei mai importanți actori din agribusiness-ul național și internațional, de la fermierii României până la marii jucători europeni și non-europeni. Ca de obicei, speakerii vor fi la cel mai înalt nivel, cu expertiză și influență în industrie.

CITEȘTE ȘI: Agri Trade Summit 2024, o ediție reușită, pentru viitorul agribusiness-ului european

Peste 500 de participanți din 14 țări la primul eveniment internațional de agribusiness din țara noastră

Acces la servicii de tranzacționare a cerealelor și consultanță de înaltă calitate 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.

Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?

Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.

„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”

Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?

Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.

Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon

Reporter: Care sunt produsele etalon?

Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.

Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?

Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.

Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?

Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.

„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”

Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.

Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.

Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?

Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.

Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.

Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.

Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?

Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…

Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.

Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…

Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.

Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…

Materie primă, doar din România

Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?

Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.

Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?

Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.

Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?

Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.

Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?

Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.

Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?

Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.

„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”

Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.

Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.

Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?

Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun  consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

Familia Pârvu de la Sârbova, din județul Timiș, este dedicată trup și suflet creșterii animalelor. Dacian Pârvu este medic veterinar și a renunțat la munca din Ferma Didactică a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara pentru a pune pe picioare propria fermă în care lucrează împreună cu soția, Luminița Pârvu, iar când timpul le permite, părinților li se alătură cele două fiice.

În ferma familiei Pârvu sunt crescute 350 de ovine, 37 de vaci de lapte și doi cai din rasa Ardenez. Dacian Pârvu împarte munca la fermă cu soția, Luminița, care se ocupă de vacile de lapte pe care le hrănește și le mulge zilnic. Când au vreme, încalță cizmele de cauciuc și cele două fete ale familiei, pentru că mâna de lucru din agricultură este scumpă și rară. Cam așa arată imaginea succintă a unei afaceri de familie, centrată pe zootehnie, ramura cea mai solicitantă a agriculturii.

Prin procesare, laptele ar valora mai mult

Când am ajuns în ferma de la Sârbova (Timiș), am remarcat niște baloți de lucernă, ceea ce m-a dus cu gândul că au fost probleme cu stocul de furaje. „Am fost nevoit să mai cumpăr ceva lucernă, pentru că anul trecut am avut probleme din cauza ploilor în exces. Prima coasă n-am reușit s-o tai la timp, a plouat, apoi a îmbătrânit și nu am avut calitate, iar la vaca de lapte dacă nu ai calitate la fân, n-ai nici producție. Eu nu le dau siloz, nici nu produc în cantități mari și poate de aceea nu-mi iese perfect, așa că le furajez doar cu fân, lucernă și cereale. E important să producem un lapte de calitate, pentru că îl dăm la cineva care face cașcaval din el și de la siloz a avut ceva probleme cu aciditatea, așa că m-a rugat, dacă se poate, să hrănim vacile doar cu fân. Singura problemă este că furajarea cu fân crește costul de producție al laptelui. Cum n-am avut destul, am fost nevoit să mai cumpăr, așa că la vară, vreo două luni o să muncesc să-l achit. Asta e…”, spune Dacian Pârvu.

Nu-l las însă pe fermier să intre în prea multe detalii care țin de ferma de vaci cu lapte, de care se ocupă soția sa, Luminița Pârvu, și o întreb pe aceasta cum se descurcă cu animalele. „Avem 37 de capete bovine din rasa Bălțată românească. Eu mă ocup de muls, soțul mă ajută la curățat. Lucrăm doar noi doi la ele. Din fericire, soțul este medic veterinar și chiar n-am avut probleme în ceea ce privește sănătatea animalelor. Cred că de doi ani n-am avut nici măcar hipocalcemii sau, dacă au fost, au fost foarte ușoare. Acum a fătat o vacă. Le lăsăm să fete singure și până acum n-am avut probleme. Mulgem între 20 și 25 de litri pe zi, în funcție de mâncare, de vacă, de ciclul de lactație. Avem vacă de la care mulgem și 30 de litri pe zi. Pe medie, mergem undeva cu 15 -16 litri pe zi, pe toată perioada de lactație, de 200 și ceva de zile pe an. Calitatea laptelui este în schimb foarte bună, cu o proteină excelentă și grăsime de 3,8 – 4%”, arată Luminița Pârvu.

Din ferma familială de la Sârbova, laptele pleacă în localitate la un mic producător de cașcaval, iar o altă parte ajunge la piață prin intermediul unui alt localnic. „Noi nu avem timp să mergem la piață. Dacă am putea și să procesăm, și să vindem noi direct în piață, ne-ar fi mult mai bine. Ne-am gândit să depunem un proiect pentru procesare, dar am renunțat, pentru că e foarte greu. În doi, să și mulgi, să te și ocupi de animale, să și procesezi și să mergi și la piață e, practic, imposibil. Mi-ar fi plăcut foarte mult să putem procesa laptele. Sunt sigură că, prin procesare, valoarea litrului de lapte s-ar dubla. La comandă, mai facem o brânză dulce sau o smântână, dar în general vindem laptele crud. Vindem direct și în sat și sunt zile în care nu facem față. Mai este un crescător de vaci în sat cu un efectiv mai mare și nici el nu face față”, a precizat Luminița Pârvu.

Cooperativa, posibilă rezolvare a problemelor

Din păcate, adaugă Dacian Pârvu, au scăzut efectivele de animale. „Oamenii s-au dus la lucru la oraș, au vândut pământurile, și-au aranjat frumos casele și-au pus flori în fața caselor… La majoritatea arată mai bine decât la noi, pentru că nu avem vreme. Ați văzut, au fost demonstrațiile agricultorilor. Cu cine să ieși la proteste? Aici mai suntem vreo doi-trei crescători. Ieșim noi să luăm atitudine? N-am putut să mă duc la proteste… S-o las pe nevastă-mea singură, cu toate pe cap? Apoi, crescătorii de animale nu prea s-au regăsit în protestele astea, pentru că în primul rând nu au timp și în al doilea rând pentru că suntem foarte împrăștiați pe sectoare, fiecare cu problemele lui. Am mai vorbit cu colegi din branșă, nu reușim să ne organizăm cum trebuie. Mulți spun că o formă de organizare ar fi cooperativa agricolă. Bun, dar ea te reprezintă când vinzi. După mine, ar fi fost bun un sindicat al fermierilor din toate domeniile agriculturii, care să aibă reprezentanți la toate nivelurile și de la cel cu 20 de vaci, și de la cel cu 200, să ne apere drepturile. La negocieri au fost oameni pe care protestatarii nu i-au recunoscut drept lideri. Au fost la discuții, s-au înțeles, au ieșit cu ministrul de braț, s-au și pupat, dar ei nu au fost la proteste, adică unii au protestat și alții au negociat. După primele proteste, au obținut un ajutor pentru grâul rămas în depozit. Toată lumea s-a bucurat, numai că atunci când s-au dat banii, aceștia au ajuns aproape toți la fermierii mari, pentru că depozitare nu înseamnă podul casei. Depozitare înseamnă un spațiu autorizat, înseamnă cantități înregistrate, cu acte de intrare-ieșire. Suta de euro s-a dat doar pentru vegetal și vaca de carne, eu am de lapte, așa că n-am primit nimic. Până la urmă, cine a câștigat dintre cei mici? Foarte puțini, procentual în raport cu cei mari. Dacă eram mai bine reprezentați, probabil că ar fi fost ajutate toate categoriile de fermieri. De fapt, noi, ăștia mici, nu cred că suntem reprezentați în vreun fel. Sindicatul fermierilor ar trebui să aibă reprezentativitate inclusiv la nivelul Ministerului Agriculturii, în așa fel încât să nu apară legi tâmpite, pe care mai apoi să nu știi cum să le îndrepți.”

Poate că e vremea ca fermierii de la noi din țară să învețe și ei lecția unității. E momentul, poate, să depășească neîncrederea și suspiciunea dintre ei și să găsească oamenii potriviți, care să le reprezinte corect interesele. „De acord, zice Dacian Pârvu. Inclusiv la nivel de cooperativă. Din ce am văzut la cooperativele care funcționează, cel care se ocupă de cooperativă nu este producător. Pe omul ăla îl plătești, are vreme să alerge, îl chemi la ședințe când e cazul, că dacă pui unul dintre membrii cooperativei, ăsta va trage spuza pe turta lui, cum se spune. Și dacă nu o face, tot va exista suspiciunea. Apoi este problema timpului pe care nu-l ai. Eu ar trebui să vând tot acasă ca să mă pot ocupa de funcționarea unei cooperative. Când m-am băgat, trebuie să fiu acolo. Eu nu pot să le spun că nu ne vedem la ședință pentru că-mi fată o vacă…”

Ițele încâlcite ale subvențiilor

Am continuat discuția cu Dacian Pârvu despre creșterea oilor, acestea fiind mai numeroase în ferma de la Sârbova. „În România, mielu-l vinzi de Paște și porcul la Crăciun. Restul sunt povești… Cererea pieței pe carnea de ovină este fluctuantă. Nu avem siguranța că vom primi un preț bun și toamna. Între timp, mielul suge, nu mulgi nu faci brânză, nu vinzi lapte, plus că ai alte cheltuieli cu mieii pe care vrei să-i finisezi până în toamnă. Ai cheltuieli și nu ai garanția că prețul va fi unul corect. Așa că noi, ăștia mici, ne descurcăm cum putem. N-așteptăm nici mila statului. Dacă vine subvenția e bine-venită, dar vindem atunci când primim preț, or, de regulă, prețul se plătește la Paște.”

L-am întrebat pe fermier cât de importantă este pentru el subvenția și dacă i se pare complicat să o obțină. Iată și răspunsul: „Fermierul ar trebui să le știe pe toate. Ar  trebui să fie abonat inclusiv la Monitorul Oficial, să știe și legislație, și contabilitate. Normal ar fi să ne ajute cei de la APIA. De ani de zile mă încadrez la același tip de subvenție la oaie, la vacă, la pășuni și la furaje. De ce trebuie să fac dosar în fiecare an? Ar trebui să nici nu mai merg la APIA, decât dacă apar modificări. Dosarul ar trebui să se depună de la sine, mai ales că au acces la baza de date a DSV-ului, la baza de date a celor de la asociațiile de profil. De-acolo ar trebui să-și ia toate datele. Numai că și lor le vin tot felul de ordine și contra-ordine peste noapte și le este frică să mai ia decizii.  Acum, cu subvenția la oaie, eu, unul, nu mai înțeleg nimic. L-am auzit pe ministru vorbind despre oaie și nu am înțeles nimic. Na, poate sunt eu mai slab pregătit. Acum banii se împart la toată lumea de-a valma. Ar trebui totuși ca subvenția asta să se dea, o dată pe cap de animal, cum a fost dintotdeauna, dar și pentru calitate, pentru că ai intrat în COP. La mulți le este frică și nu intră. Le-am spus și colegilor mei, atât timp cât se dau niște subvenții, încercați să le luați pe toate. Banii ăia îi luați tot pentru animale și să vă dezvoltați tot voi. Dacă sunt disponibili, luptați-vă să-i luați. COP-ul înseamnă niște bani în plus, dar îi primești ca să te motiveze să faci calitate. Ei se tem de controale. Da, domnule, veniți și bonitați mieluțele la prima fătare, bonitați junincile la prima fătare. Nu vine nimeni să-ți facă o bonitare. Și scoateți prostiile cu anul de referință. Cum adică an de referință? Păi eu am avut vaci în 2017 și tu-mi dai subvenție încă zece ani după. Sunteți nebuni? Poate le-am vândut, nu că am făcut vreo afacere, deși unii, probabil, au făcut o afacere din asta, dar eu le-am vândut că am avut o problemă și nu le-am mai putut ține. Acum, că mai ia subvenție, nu mai este el de vină, dacă regula îi permite. Dă-mi subvenție pe litrul de lapte vândut la procesator! Procesatorul poate să-mi dea un leu patruzeci de bani, că atâta poate el. Dă-mi tu, stat, diferența, să trăiesc și eu. Se presupune că ai oameni bine pregătiți în minister care știu să facă un calcul corect la litrul de lapte. Dacă prețul este de trei lei pe litru, îi mai pun un leu cincizeci, dar banii să-mi intre la finalul lunii, când intră și cei de la procesator. Dă-mi subvenție pe kilogramul de carne de miel vândut sau la cea de vită și-atunci nu trebuie să-i omorâți pe intermediari, că o să dispară singuri. N-avem porc? Ne plângem că importăm peste 80% din  carnea de porc? Deschideți abatoarele și lăsați oamenii să crească porci!”.

Laptele de oaie din ferma familiei Pârvu ajunge la o fabrică din zonă. „Am mai primit oferte și din altă parte, ne zice crescătorul, dar am preferat să mergem în continuare cu procesatorul de la Izvin, mai ales că banii cu care am cumpărat fânul i-am primit în avans de la fabrică. Una peste alta, anul trecut am primit un preț bun pentru laptele de oaie, șase lei pe litru.”

Schimbarea rasei și reducerea efectivului

Dacian Pârvu intenționează să schimbe o parte din efectivul de oi și să aducă în fermă rasa Lacaune, specializată pe lapte, deoarece acesta are un preț bun, la ora actuală.

Totodată, crescătorul de la Sârbova ar mai reduce numărul de animale din fermă, deoarece pășunea îl limitează. „N-aș mai ține un efectiv așa mare, pentru că nici pășune nu este destulă. În total am 30 de hectare de pășune, dar nu este toată grupată, am 12 ha într-un loc, 10 ha în altă parte și tot așa, la un efectiv total de 350 de oi și 37 de vaci. Sârbova nu prea are pășune. Am prieteni la Buziaș care au 70 ha de pășune într-un singur lot. Eu dacă mă duc cu oile pe două hectare, se duc o dată și se întorc, după care se uită la mine, că nu mai au ce mânca, deci, pentru mine pășunea este un factor limitativ. Noi nu facem o exploatare intensivă, pentru că ne dorim o altă calitate, și la carne, și la lapte, și atunci mergem pe varianta extensivă, în care pășunea are un rol foarte important.”

Prin schimbarea rasei, Dacian Pârvu vrea să crească producția de lapte în ferma de ovine. „Oile Lacaune, spun specialiștii, au un potențial maxim de producție de 5 litri de lapte pe zi și o medie de 3 litri. Eu m-aș mulțumi și cu o producție de 2 litri zilnic, având în vedere că de la Țurcană nu mulg nici măcar un litru.”

Oile familiei Pârvu sunt mulse de cei doi proprietari. „N-am fost vreun mulgător înainte, însă nevoia te învață. Acum pot să spun că sunt. Mai avem pe cineva care ne dă oile în strungă și ne mai ajută fetele când sunt acasă. Ar fi o chestie faină cu mulsul mecanic, că atunci aș mulge singur. Cu un  efectiv de o sută de capete m-aș descurca fără probleme. Rămâne ca o provocare de viitor”, spune Dacian Pârvu.

Am remarcat pasiunea crescătorului, dragul lui pentru animale. De asemenea, nu puteam trece cu vederea doi cai frumoși, Ardenezi, și am vrut să aflu povestea lor. „Am cumpărat o mânză cu 400 de euro. Sunt cai foarte frumoși, cu coada și coama galbenă, chiar deosebiți. Ne-am pus întrebarea, bun, da’ ce facem cu calul? Așa că, după doi ani, am vândut iapa cu 1.500 de euro. Am vândut-o la Câmpulung Moldovenesc. Acolo oamenii folosesc caii la pădure să tragă lemne cu ei. Omul la care am vândut calul l-a pus la ham. Mi-a zis că așa cal cuminte n-a avut niciodată. L-a pus și pe Facebook, cu poză. Acuma, normal că noi l-am văzut. După ce l-am vândut, am devenit dușmanul numărul unu din familie. M-a certat soția toată săptămâna, că de ce l-am vândut... Mi-a tot arătat poze cu cai de vânzare. Până la urmă, l-am sunat pe cel la care am vândut iapa și l-am întrebat cât îmi cere pe ea, să mi-o aducă înapoi acasă. Omu’ a zis bine și mi-a vândut-o după o săptămână cu 3.700 de euro. Asta da afacere!”

În încheiere, Dacian Pârvu a ținut să spună că: „Deși stăm la sat, cu foarte puțină lume mai poți să stai de vorbă despre animale. Înainte, toată lumea avea animale, toată lumea avea ce să povestească despre ele. Acuma sunt tot mai puțini. Dacă mai mergi pe undeva și începi să povestești despre animale, ești privit ca un ciudat. Noi nu vrem să impresionăm pe nimeni cu nimic, pur și simplu ne plac”.

Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, pe 7 iunie 2024, a XI-a ediție a Festivalului Alimentului, un eveniment ce aduce în prim-plan talentele și abilitățile studenților de la Facultatea de Ştiința şi Tehnologia Alimentelor (FSTA). Creațiile din festival sunt rezultatul aplicării unor tehnologii avansate în procesarea alimentelor. Astfel, studenții analizează noi metode și ingrediente pentru producerea de alimente de calitate.

Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate va fi scena unui veritabil experiment gustativ, în cadrul căruia peste 60 de produse, rezultat al muncii și creativității studenților, vor fi prezentate publicului și specialiștilor din industria de profil.

Rainbow Bread, Lucuma tartelettes, Matcha cookies, Prune murate, Lemon bliss bar, Dragon jelly, Purple crackers, Brahmi - Mousse de ciocolată vegan, Bagels cu adaos de urzici, Băutură din zer cu fructul pasiunii, Unt cu cimbru și chili, AvoGo - marmeladă din avocado și mango cu adaos de tescovină de mere, Hidromel cu cătină, Rose Red - Bere roșie îmbogățita cu biocompusi din măceșe, Golden Brew – specialitate de bere cu ovăz și miere, sunt unele dintre creațiile inovatoare ale studenților clujeni, fiind rezultatul aplicării unor tehnologii avansate în procesarea alimentelor și au scopul de a investiga noi metode și ingrediente pentru producerea alimentelor de calitate.

Produsele înscrise la Festivalul Alimentului vor fi supuse unei jurizări riguroase de către reprezentanții a zece companii de prestigiu din industria alimentară, interesate de potențialul inovator al acestor creații.

„Evenimentul este organizat sub patronajul tradițional al universității, prin facultatea noastră, în colaborare cu Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară din România și partenerii din industria alimentară - Carmangeria Moldovan, Oscartielle și Marlex, cărora le mulțumim pentru sprijinul necondiționat în desfăşurarea festivalului. Vizitatorii sunt încurajați să se bucure de experiența gustativă oferită de aceste produse, care nu numai că sunt delicioase, dar sunt și rezultatul utilizării unor tehnologii inovatoare, prin care promovăm astfel un stil de viață sănătos și sustenabil”, a declarat prof. dr. Elena Mudura, decan al FSTA.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Vă propunem să citiți un interviu cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Aurel Simion, despre tradiții culinare ale românilor de ieri, ce pot face parte dintr-o industrie alimentară alternativă în România de azi sau, mai degrabă, de mâine. Temele abordate au fost mai multe, de aceea merită să zăboviți câteva minute, pentru a-l lectura.

Reporter: Cum a fost anul 2023, după ce ați tras linie?

Aurel Simion: Pe sectorul coordonat de mine, eu zic că bine. Și dacă suntem sănătoși înseamnă că anul a fost bun. În afară de activitatea de zi cu zi pe industrie alimentară și alte responsabilități pe care le avem, aș scoate în evidență ceea ce am făcut pentru zona montană a României – răspund de Agenția Națională a Zonei Montane –, aș aminti că în anul 2023, într-o perioadă foarte scurtă, am reușit să implementăm 198 de proiecte pe zona montană. Tot în 2023 am constituit cele nouă grupe de munți; Comitetele de Masiv; am făcut Consiliul Național al Muntelui, un lucru extrem de important, și nu în ultimul rând am lucrat și am participat la elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a zonei montane din România, strategie care va face obiectul unei hotărâri de guvern în prima parte a anului 2024. De ce scot în evidență Strategia? Pentru că, de aici încolo, dezvoltarea zonei montane va avea o temelie. Este o strategie bine gândită și discutată, reieșită din dialogul purtat în deplasările noastre în teritoriu, în întâlnirile cu oamenii și fermierii din zona montană a României. Agenția Națională a Zonei Montane a participat inclusiv la declararea transhumanței ca activitate protejată la nivel mondial. Am participat la elaborarea Legii Punctului Gastronomic Local, o acțiune și o activitate în care am mare încredere. Mi-aș dori din tot sufletul și voi pune umărul ca ea să fie implementată într-un timp cât mai scurt, în așa fel încât în România să avem cât mai multe, sper 5000-6000 de puncte gastronomice, pentru că avem cu ce să ne lăudăm în zona rurală. Ministerul Agriculturii este și al Dezvoltării Rurale, și atunci trebuie să avem în atenție, în politica pe care o facem, și dezvoltarea, și menținerea zonei rurale a României. Punctul Gastronomic Local face parte dintr-o asemenea strategie, este un element de păstrare a tradițiilor noastre, a gastronomiei românești, dar nu în ultimul rând valorifică, pe lanț scurt, producția din gospodăria proprie. Iar gospodăria țărănească, la nivel european și nu numai, rămâne un exemplu de sustenabilitate și de economie circulară.

Muntele și managementul specific

Reporter: Care sunt atribuțiile pe care le au Comitetele de Munte și Consiliul Național al Muntelui?

Aurel Simion: Munții României sunt împărțiți în nouă grupe de munți, pentru că fiecare grupă are specificul ei și trebuie ținut cont, când faci o politică, de particularitățile zonei respective. Să vă dau câteva exemple. Când am stabilit grupa de munți Făgăraș, se punea problema turismului, la fel și pentru cei din Dâmbovița, care susțineau că problema cea mai importantă a munților este dezvoltarea turismului; ne-am dus în Bihor, iar cei de acolo gândeau că ar fi o prioritate popularea cu zimbri a zonei montane din regiune și cu pește autohton a râurilor montane, se refereau la lostriță; ne-am dus în Harghita și acolo cea mai mare problemă era împădurirea plaiurilor alpine, era vorba nu doar de afiniș, ci și de ferigă, steregoaie și așa mai departe, că dacă aciditatea pajiștilor alpine se schimbă și devine din ce în ce mai acidă, atunci plantele toxice și cele invazive acoperă plaiul montan și animalele nu mai au unde să pască; ne-am dus în Covasna și cea mai mare problemă era atacul urșilor în gospodăriile populației și ale fermierilor din zona respectivă. Deci fiecare grupă de munți are particularitatea ei, de aceea legiuitorul, în 2018, prin Legea 217, a gândit împărțirea pe grupe de munți, în așa fel încât fiecare să vină cu specificul și problemele proprii pentru a le integra într-o strategie sau într-o decizie a Consiliului Național al Muntelui. Pe sistem piramidal, cele nouă Comitete de Masiv sunt coordonate de Consiliul Național al Muntelui, unde președinte este prim-ministrul, secondat de ministrul agriculturii, ca vicepreședinte. Este foarte importantă constituirea acestor Comitete de Masiv și a Consiliului Național al Muntelui pentru că decizia nu mai trece prin zece mâini, trece de la bază direct la decident, iar implementarea ei se face mult mai rapid, scurtând timpul de la nevoie la decizie. Îmi place această structură de coordonare. Noi, Ministerul Agriculturii, vom veni și cu Strategia, ne vom duce la prim-ministru, la Consiliul Național al Muntelui, o vom analiza acolo și apoi vom demara legiferarea ei printr-un HG, în așa fel încât în viitoarele legislaturi sau cine vine la conducerea Ministerului va trebui să implementeze ceea ce a legiferat Consiliul Național al Muntelui. Agenția Națională a Zonei Montane, care aparține de Ministerul Agriculturii, va asigura implementarea măsurilor dispuse de Consiliul Național al Muntelui. De aceea mi se pare o formă de organizare bună, având și Strategie, deci zona montană a României ar trebui să primească o atenție deosebită, pentru că zona montană ne oferă atâtea lucruri: de la mediu la apă, la climă, la ce vrem noi.

Reporter: De altfel știu că există o lege prin care se stabilea o sumă de un miliard de euro pentru dezvoltarea zonei montane.

Aurel Simion: În 2018 era povestea, cu cele cinci legi care au făcut un ansamblu de legi în frunte cu Legea 217, Legea Muntelui, era vorba acolo de legea de înființare a punctelor de sacrificare, legea de înființare a stânelor montane, a punctelor de colectare și procesare a laptelui și a fructelor de pădure. Noi anul trecut am finanțat trei dintre aceste domenii de activitate: procesarea și colectarea laptelui, procesarea și colectarea fructelor de pădure și, nu în ultimul rând, a stânelor montane. Eu sunt mulțumit de ceea ce am făcut, personalul Agenției montane a asigurat un pionierat în finanțarea strictă a zonei montane a României, am trecut prin focul înțelegerii și al coordonării unor asemenea proiecte, sper să le dezvoltăm de aici încolo cu și mai mare aplicabilitate și rezultate în teritoriu. Strategia de dezvoltare a zonei montane a făcut obiectul unui proiect POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă), licitația a fost câștigată de Banca Mondială, strategia în sine este elaborată de Banca Mondială împreună cu Ministerul Agriculturii și cu toate celelalte nouă Comitete de Masiv din România. 

Reporter: Ce facem cu Strategia mai departe? Vom avea o strategie, ea va fi aprobată, și ca atare va trebui să genereze niște legi care să urmeze această strategie.

Aurel Simion: Pot să genereze și legiferare, și legi, dar în primul rând trebuie să genereze finanțări, și mă gândesc pentru zona montană la finanțări multifond, că nu numai din bănuții de la Ministerul Agriculturii poți să ții o zonă montană a României, va trebui să găsim și alte forme de finanțare, probabil directă, de la Comisia Europeană, de la Ministerul Mediului, din fondurile europene, în așa fel încât zona montană să beneficieze de o atenție deosebită, inclusiv financiară la nivel național, pentru că Strategia trebuie să identifice și soluții de finanțare. O așteptăm cu mare drag. Chiar dacă am participat la ea, mă interesează forma finală. Știu că e finală, așteptăm să fie depusă la noi.

Transhumanța nu ar trebui să dispară

Reporter: Un alt lucru de care aminteați ceva mai devreme, o activitate milenară în România, care a stat la baza schimburilor, relațiilor culturale între regiuni, cu un rol foarte important în tradiția noastră și păstrarea ei, transhumanța. Cum o sprijinim în continuare? Trebuie să recunoaștem că transhumanța nu se mai practică decât foarte rar.

Aurel Simion: E păcat că nu se mai practică, din punctul meu de vedere. Probabil, colegii din parlament sau fermierii mari or să mă contrazică și or să zică: „Domnule, nu, transhumanța se făcea atunci când forma de proprietate era una singură, acum s-a divizat, fiecare om are parcela lui și conform constituției și tradiției noastre, a românilor, «ce-i al meu e al meu și nu trebuie să fie călcat de nimeni»”. Cred totuși că transhumanța avea un rol benefic. Pentru că ne confruntăm la ora actuală cu o problemă destul de serioasă, cei de la Academia de Științe Agricole ne sesizează degradarea pajiștilor alpine, ceea ce e un fenomen periculos pentru zona montană. De ce se degradează? Pentru că avem din ce în ce mai puține animale – și lipsesc mai ales cele din specia ovine, pentru că pajiștea alpină este întreținută în special de oaie –, având animale puține, pășunatul la munte a scăzut și atunci noi trebuie să facem ceva. Trebuie să facem ceva și ca stat. N-aș vrea să ajungem în situația în care să cheltuim sume foarte mari ca să întreținem pajiștile alpine, prin aplicarea de amendamente pentru a crește aciditatea, pentru că plantele pe care le-am dat ca exemplu nu trăiesc într-un sol alcalin. De fapt, asta făcea oaia în zona montană. Oaia practic însămânțează materie organică, bălegar, care prin descompunere oferă solului mai multă alcalinitate, iar dezvoltarea florei montane obișnuite prinde amploare. 

Reporter: Există o problemă și cu jnepenișul, pentru că în fiecare an trebuie tăiat.

Aurel Simion: La nivel european, jneapănul este ocrotit. La noi este invaziv și sunt probleme. Nu știu cum vom gândi, dar transhumanța va beneficia probabil de un sistem legislativ de menținere a acestui fenomen, pentru că România în sine, dacă ne uităm și în istorie, practic ne-am stabilit prin păstorii noștri de veacuri. Trebuie să păstrăm ceea ce istoria ne-a lăsat și să lăsăm în continuare și noi.

Punctul Gastronomic Local, la început de drum

Reporter: Punctele Gastronomice Locale, ușor-ușor, au început să prindă localități cu tradiție în zona montană, dar nu numai acolo, pentru că punctul gastronomic nu este doar în zona montană sau în zonele turistice, el poate fi oriunde.

Aurel Simion: Corect. Nu trebuie să le legăm în mod special de zona montană. Eu le-am corelat acum pentru că cei din conducerea zonei montane au avut disponibilitate și m-au ajutat în poziționarea Ministerului Agriculturii vizavi de Punctul Gastronomic Local. Discuțiile pe această temă au început în 2020, când, împreună cu Ivan Patzaichin, le-am dezvoltat, am avut negocieri cu Ministerul de Finanțe, cu Ministerul Turismului, cu ANSVSA-ul, am găsit înțelegere la aceștia din urmă, președintele a emis un ordin de înregistrare a acestor Puncte Gastronomice Locale, iar ele au început să funcționeze. În schimb, nu erau legiferate. Nu aveai un Cod CAEN și o identificare ale lor, exista posibilitatea să fie confundate cu restaurante sau cu altceva, și atunci legiuitorul a venit și le-a identificat prin această lege. Ele trebuie să se dezvolte la nivelul întregii țări. Zona de câmpie poate și ea oferi anumite rețete și să dea un gust foarte bun preparatelor. De exemplu, poți să înființezi un Punct Gastronomic Local lângă o pescărie, lângă o entitate de vânătoare, la o stână – am văzut și în Belgia chestiunea asta. Anul acesta, ar trebui să ne gândim la ferme didactice, la stâne didactice, în așa fel încât dragostea pentru agricultură și pentru animale s-o preia și tânăra generație. Deci aceste puncte gastronomice poți să le înființezi unde există o sursă de hrană. Mai departe, aceste puncte se vor dezvolta. Cel care practică un management, un marketing bun, cel care e la o intersecție de drumuri din zona rurală, cel care este aproape de un obiectiv turistic poate să se dezvolte, și atunci va trebui să treacă la o următoare etapă, să se mărească, să nu ofere mâncare doar pentru 15 persoane, să ofere pentru 30, 100 și așa mai departe, și să treacă astfel la o altă formă de organizare. Pe mine, ca Minister al Agriculturii, mă interesează să valorifice ceea ce produce, să-i dea plusvaloare.  Pentru că noi nu folosim la maximum ceea ce produce gospodăria țărănească. Noi, Ministerul Agriculturii, gestionăm și risipa alimentară, facem politici ale risipei alimentare în România, și atunci ceea ce produce fermierul, micul gospodar, nu trebuie să se irosească, trebuie să îl pui într-un tuci, pe sobă și să faci o ciorbă, o mâncare, pe care să o oferi pentru că este de cea mai bună calitate. Noi punem în valoare ceea ce are frumos și bun zona rurală a României și zonele limitrofe ale orașelor, adică zona rurală a urbanului.

În lege se specifică că vor face obiectul finanțărilor sau ajutorului din partea Ministerului Agriculturii. Noi, Ministerul Agriculturii, la nivel teritorial finanțăm GAL-urile, Grupurile de Acțiune Locală, Punctele Gastronomice Locale trebuie să facă parte – și e foarte bine să audă președinții de GAL-uri – din strategia dumnealor de dezvoltare locală. Și va trebui, ușor-ușor, să fie și finanțate. Deocamdată statul român nu cheltuiește niciun ban pentru punctele gastronomice. Sunt GAL-uri în Bistrița-Năsăud, v-aș da exemplu, care au finanțat punctele gastronomice locale. Este foarte bine și așa ar trebui să dezvoltăm și să diseminăm informația la nivel național.

Reporter: Știu că există o platformă unde găsim Punctele Gastronomice Locale, ar trebui să fie inclusiv meniul pentru ziua următoare.

Aurel Simion: Suntem la început. Noi, Ministerul Agriculturii, împreună cu colegii de la AFIR, gestionăm aplicația CPAC (Catalogul Produselor și Activităților Certificate), acolo avem trecute produsele montane, produsele tradiționale, zone și așa mai departe. Vom proceda inclusiv la popularizarea lor, pentru că intră în atribuțiile Ministerului Agriculturii. În afară de faptul că am făcut această aplicație, noi trebuie să le asigurăm și o publicitate. Așadar, va exista și o platformă. În calitate de consumator vă spun, când mă duc în zona Sălaj, de exemplu, și am ajuns la ora prânzului, mi-ar plăcea să mă uit pe telefon și să văd în zonă la cine mănânc și ce mănânc, ce meniu are; pui mâna pe telefon, suni: „Doamna X, ce aveți astăzi la masă? – Am ciorbă de fasole cu ciolan”. Dacă vreau, mănânc, dacă nu, mă duc la vecina, care are o ciorbă de pasăre sau altceva. Cam așa ar trebui să ajungem să funcționeze și așa putem să aducem o plusvaloare, o creștere a nivelului de trai al locuitorilor din zona rurală. E o mică părticică acolo care poate să devină un business foarte bun la nivel național.

Schemele de calitate, pe un trend ascendent

Reporter: Să discutăm despre schemele de calitate, care ar putea aduce finanțări. La noi, toate costurile sunt integrate în preț, devenind mai mari decât prețurile produselor din import, care ne sufocă. Pentru că acolo prețurile sunt susținute, măcar într-un procent, prin schema de calitate, deja implementată.

Aurel Simion: România are la ora actuală 13 produse recunoscute european pe IGP (Indicație Geografică Protejată) și STG (Specialitate Tradițională Garantată). Puțin, vizavi de multitudinea de produse pe care le avem sau rețete pe care românii de-a lungul timpului le-au păstrat și le-au dus mai departe. Bazinul de recoltare a acestor produse pe care noi le autorizăm la nivel european, le atestăm la nivel european, este format de Produsele Tradiționale, Produsele Montane. Ca Produs Tradițional, Ministerul Agriculturii a comunicat la Comisie Ordinul 760, astfel Produsul Tradițional este o schemă de calitate națională recunoscută european. Legislativ ne-am asigurat, adică am plecat cu baza, baza este solidă, avem Ordinul 760, avem Rețetele Consacrate comunicate la Comisia Europeană, și iată că din 2020 până la zi avem șapte produse care s-au atestat, avem în fază finală încă două la Comisia Europeană, avem o opoziție făcută de bulgari la Sardeluță marinată, am avut opoziție de la vecinii noștri bulgari aproape la toate produsele, mai ales la cele din zona Dobrogei, pentru că spun ei că tradiția este comună, rețetele sunt comune și așa mai departe; nu fac decât să lungească acest timp de recunoaștere a produselor, dar cu siguranță și Sardeluță marinată, și Batog deltaic de sturion vor fi recunoscute în scurt timp la UE. Avem și alte produse în studiu, avem nouă produse din zona Bihor pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le trimită la Comisie. România a intrat și târziu, în 2007, în UE, până am înțeles și noi fenomenul și am avut un feedback al procedurii a durat ceva, dar, în ultimul timp, eu spun că suntem pe un trend ascendent și ne mișcăm destul de bine.

Reporter: În ceea ce privește produsele tradiționale atestate? Odată cu schimbarea legislației, de la mii de produse s-a ajuns la…?

Aurel Simion: La 760 de produse. Potențialul este mult mai mare, fără discuție, tot am lucrat cu Direcțiile agricole din teritoriu, unde ar trebui și dumnealor să ne asigure o mult mai mare publicitate, diseminare a acestor avantaje. Avantajele  schemelor de calitate nu sunt mici. Când atești un Produs Tradițional, practic îi dezvălui și povestea. Având poveste, ai asigurat scaunul la masa negocierilor. Și atunci poți să discuți cu marii retaileri, cu cumpărători și așa mai departe, despre produsul tău. Dacă te duci și vrei să discuți despre un produs banal, pe care-l fac toți, n-ai cum să penetrezi piața sau să rămâi în piață. Și atunci e nevoie de o poveste a produsului. Și când ne ducem la UE ne ducem cu niște particularități pe care nu le au alte state. Avem în lucru acum, în afară de produsele de Bihor, avem Virșli de Hunedoara, avem Cârnați din Topor și Carnea afumată la garniță, amândouă din Vâlcea.

Reporter: Și ar mai fi, mi-am adus aminte, „Tocanul de oaie”.

Aurel Simion: Da. Tocanul de oaie este un produs atestat, tot în Vâlcea. Membru al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea este și dna Maria Băbu (Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu, n.r.), la care faceți referire, Muntele Ștefanu și așa mai departe, zone frumoase ale României.

Reporter: Și mai avem acel vestit ceaun…

Aurel Simion: De la doamna Maria Spinciu. Maria și ceaunul. Este un proiect tot al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea – pe doamna Maria am găsit-o cu disponibilitatea de a arăta tinerei generații ce înseamnă o mâncare făcută românește, la ceaun, cu lemne și produse românești versus fast-food. Cam așa este proiectul. Este un proiect ambițios, a prins deja în județ și în zonă, îl vom dezvolta la nivel național.

Reporter: Știu despre proiect pentru că m-am întâlnit cu dumneaei și chiar mi-a povestit că vrea să meargă în țară, într-un turneu, prin care să promoveze mâncărurile la ceaun.

Aurel Simion: S-a făcut o primă întâlnire pe 29 decembrie 2023 la Horezu. Chiar am fost și eu prezent acolo. Putem să generăm asemenea activități la nivel național, și ar fi bine să o facem. Important e să ne păstrăm tradiția, gustul, rețetele și, nu în ultimul rând, să folosim ceea ce producem. Nu trebuie să mă duc la x colț, la un magazin, să cumpăr produse de la orice producător din afara țării și să încerc să-l cosmetizez, pentru că oricum nu-i dai gustul acela autohton.

Lucrurile bune vin din necesitate

Reporter: Ați amintit două produse din Vâlcea, foarte interesante, și vreau să revin asupra lor pentru că am mai văzut prin magazine sau prin țară promovându-se acest tip de produse, și vorbim de Cârnații din Topor și Carnea afumată la garniță. Să dezvoltăm un pic, pentru că fiecare are rețeta sa cu specificul zonei.

Aurel Simion: Lucrurile bune au un izvor. Izvorul îl reprezintă nevoia. Dacă ai o necesitate – și acasă, și în societate –, trebuie să găsești soluții. Cândva, în timp, bunicii și strămoșii noștri încercau să găsească soluții la problemele dumnealor. De exemplu iarna, oamenii din zona deluroasă a Vâlcei, când nu puteau să practice agricultură sau nu aveau mult de lucru, plecau la tăiat de lemne în zona montană. Soțiile trebuia să le pună mâncare în traistă. Ce puteau să le pună în așa fel încât să reziste în timp, să nu se strice? Omul își tăia porcul la Crăciun și începea să-l prepare. Cârnații din Topor, din Vâlcea. De ce din topor? Pentru că n-aveai alte unelte de tăiat, n-aveai mașină de tocat și automat foloseai toporul cu care lucrai. Aveai topor și te apucai să prepari Cârnații din topor. Gospodina își alegea carnea și o toca din topor.

Reporter: Acum să nu ne gândim la toporul de tăiat lemne, ăla mare. Era o toporișcă ușor de mânuit.

Aurel Simion: Sigur, nu secure. Dar să știți că, dacă stai și analizezi, practic tăierea cărnii cu toporul avea și o particularitate, pe care dumnealor, la timpul respectiv, nu o știau: una e să tai carnea cu un cuțit foarte frumos și alta e s-o tai cu toporul, pentru că toporul și zdrobește, sparge proteina, se eliberează enzima și de aici procesul de frăgezime și ulterior de maturare al cărnii se accelerează și devine mult mai suculentă, mai plăcută, iar rezistența la masticație este mult mai mică. Acești cârnați se pun la fum, se puneau la fum cald în primă fază, se puneau la uscat deasupra plitei, se uscau până când membrana foșnea, apoi se puneau pe coș, prima dată la fum cald și apoi la fum rece. E o tradiție extrem de frumoasă. Merg mai departe la carnea la garniță: practic, din acești cârnați, se toc și, împreună cu altă carne afumată, spata de porc se afumă, se toacă și se prăjește în untura proprie, nu existau borcane, existau oale din lut și se punea carnea, practic se conserva în untură, și atunci gospodarul, proprietarul o lua în traistă și pleca, mai punea puțină untură pe o felie de turtă de mălai – n-aveau pâine – și își asigura pansamentul gastric și un prânz sănătos. Acum trebuie să înțelegem că România are bogății în sare, dar sarea din fiecare salină are anumite proprietăți și, automat, cea din Vâlcea am înțeles că e mult mai bogată în magneziu și zinc, care dă un anumit gust și o savoare produselor respective. Asta îi și identifică ca un produs din zonă. Asemenea povești avem peste tot în țară, important este să găsim oameni care să-și ia puțin din timpul dumnealor în așa fel încât să scrie povestea și să vină cu produsele la Ministerul Agriculturii. Nu costă nimic pentru cineva care vrea să-și ateste un Produs Tradițional. Adevărat, atestarea pe IGP-uri, europeană, costă, pentru că te adresezi unui organism de certificare, sunt costuri și de analiză, în schimb dacă tot prinzi istorie ca Produs Tradițional, e păcat să nu mergi mai departe, la certificarea europeană, și astfel rămâne ceva după noi.

Trebuie să legiferăm ce vrea sistemul

Reporter: La final: la ce să ne așteptăm în 2024 pe sectorul industrie alimentară?

Aurel Simion: Depinde ce-ți propui. Important e să dialogăm, că practic instituțiile statului sau Ministerul Agriculturii în cazul nostru, trebuie să legifereze ceea ce vrea sectorul. Și atunci trebuie să identificăm foarte bine ce vrea sectorul. Sectorul de procesare și așa mai departe. Acum, agricultura României este o agricultură care are și cele mai mari exploatații, dar are și cele mai multe și fărâmițate, la fel și producătorii, sunt producători jucători mari, cu care te poți lupta european și nu numai, cu ei în spate poți să înclini pozitiv balanța comercială a agriculturii, dar ai și foarte mulți jucători mici, care încearcă să facă, încearcă să ducă mai departe moștenirea lor. Sunt acei jucători pe care eu îi rog să se aplece și asupra Punctului Gastronomic Local, să valorifice tot ceea ce produc acolo. Noi, Ministerul Agriculturii, trebuie să-i ajutăm pe toți, trebuie să-l ajutăm și pe cel mic, nu trebuie să-l lăsăm să ajungă un asistat social, trebuie să-l ajutăm în așa fel încât să-l menținem în piață și dacă poate să și crească. Avem legi, avem finanțări, și în ultimii 2-3 ani am avut finanțări în agricultură foarte generoase, și granturi, într-adevăr, am avut și probleme cu care noi nu ne-am mai confruntat, nu știam ce înseamnă o criză, fie ea de COVID, fie ea energetică sau ce alta am mai avut, am învățat din ele. Părerea mea e că cea mai mare problemă la o criză este panica, și nu poți s-o elimini decât prin dialog. Ministerul Agriculturii, când am avut COVIDUL și au fost rafturile goale în hipermarket, a ieșit și a spus: stop. Atunci am introdus raportarea stocurilor, am făcut-o nu neapărat că noi nu aveam ce să punem pe raft, pentru că știam că există stocuri de marfă, ci pentru liniștea opiniei publice: avem stocuri. Atunci fiecare agent economic a raportat stocurile, noi am avut pe ce ne baza și am comunicat cu cetățenii, am mai avut o sincopă atunci: lipsa uleiului. Și ne-am întâlnit, Ministerul Agriculturii cu procesatorii, și am zis: stați liniștiți, nu intrați în panică, avem ulei. Da, cetățenii României trebuie să stea liniștiți, avem ce pune pe masă, avem și rezerve, avem din ce produce și avem în primul rând un factor uman, agricultorul român, de o foarte bună calitate. Și asta ne asigură un viitor, zic eu, pozitiv și de speranță.

*****

Foto: „Ca Altădată” și MADR