Cercetarea în România este de multă vreme o imagine a contrastelor din agricultura noastră: rezultate științifice solide obținute cu resurse limitate, exporturi nesperate, dar și blocaje administrative care împiedică valorificarea cercetării. Este o imagine pe care am întâlnit-o la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin și pe care am descifrat-o din dialogul pe care l-am purtat cu Marinel Horablaga, directorul acestei instituții.

După un an 2025 marcat de o secetă severă, care a distrus recolte și afaceri, noul sezon se află sub semnul speranței. Cu toate acestea, începutul de an agricol s-a manifestat în termenii anului precedent, despre care gazda noastră spune că de când este la stațiune nu a întâlnit așa ceva: „Eu sunt de 11 ani la Lovrin, n-am prins o toamnă atât de secetoasă ca anul trecut niciodată. A plouat pe la jumătatea lunii septembrie, după ce am terminat de semănat rapița, a plouat 2 litri, a încolțit și a trebuit să întoarcem aproape 400 de hectare de rapiță, o cultură care intra în asolament cu producere de sămânță la grâu”, ne-a spus Marinel Horablaga. Din păcate în cercetarea agricolă, rotația nu este doar o practică agronomică, ci și o condiție pentru obținerea de rezultate valide, mai ales în producerea de sămânță. În lipsa unei rotații corecte, întregul lanț de testare poate fi neconcludent. „O să vedem ce facem în primăvara asta, să vedem cu ce o înlocuim, ne orientăm spre leguminoase anuale, mai exact spre trifoi Alexandrinum”, a precizat directorul SCDA Lovrin.

Din fericire, după această toamnă extrem de secetoasă, precipitațiile și stratul de zăpadă din iarnă au mai recuperat din deficitul acumulat, oferind acea rază de speranță că de data asta va fi bine.

Profitul se vede în trei soiuri

Așa cum spuneam, din punct de vedere agricol, anul 2025 a fost dificil, iar rezultatul financiar, chiar dacă nu s-a soldat cu pierderi, a fost, în esență, nesemnificativ. „A fost cu profit de 8.700 de lei, după ce am investit și am plătit tot ce am avut de plătit. În principiu, mai rămâne să recuperăm niște bani din ovăzul de primăvară, produs anul trecut și pe care-l vom vinde anul acesta și, teoretic, ne închidem cu acești opt mii pe plus”, evaluează Marinel Horablaga bilanțul pe 2025. Dar ține să ne precizeze că: „E o sumă infimă, dar noi trebuie să avem în vedere că suntem o instituție de cercetare și că nu profitul este scopul, ci vorbim despre ceea ce am produs din punct de vedere științific. Și asta putem spune că a fost un an bun, pentru că deja am terminat testările la un soi de grâu, la un soi de ovăz, deja sunt perspective să mai avem finalizat și un soi de Festuca valesiaca, care este o specie gândită pentru înierbări de taluzuri de gazon, deci până la urmă trei brevete într-un an, trei soiuri, trei omologări, e bine pentru banii pe care-i avem”.

Fără instrumente de valorificare

Ce te faci însă dacă se ajunge la aplicarea ideii pe care o au unii de a lăsa instituțiile de cercetare doar pe autofinanțare, ce puteau face ei cu opt mii de lei obținuți din producția secundară, cum este considerată totalitatea produselor agricole ce se obțin în procesul de cercetare? Asta pentru că produsul principal, brevetul pe care ar putea să-l vândă, este supus unui vid legislativ: „Dacă te referi la banii din ceea ce vinzi ca brevet, ca produs, astăzi nu putem discuta despre acest lucru, pentru că Legea 45 prevede acest lucru, dar tot Legea 45 prevede că în termen de 30 de zile trebuie să se facă normele de aplicare, normele de valorificare a brevetelor noastre. Asta era în 2009. Suntem în 2026. Nu există norme. Cu alte cuvinte, chiar dacă ai vrea să vinzi un brevet, că, până la urmă, acesta este rolul nostru: creăm soiuri, noi venim cu altele din spate, deci resursa genetică până la urmă nu dispare din curtea noastră, creăm, trebuie să le punem pe piață, se și cuantifică ca o instituție de cercetare dezvoltarea produsului respectiv, dar noi nu avem temei legal”.

Pe piețele europene și dincolo de ele

Din efortul lor se poate monetiza redevența care se materializează în acordarea dreptului de multiplicare pentru sămânța vândută. „Când vindem sămânță de bază, de exemplu, și un cumpărător care a luat această sămânță, dacă dorește să o înmulțească mai departe, ne solicită nouă acordul. Altminteri nu poate să-și certifice această sămânță. În momentul în care solicită acest acord, noi avem o formulă de calcul, îi tăiem o factură pe care mai întâi o plătește și apoi îi dăm acordul de multiplicare”, arată Marinel Horablaga. Dar și în acest caz profitul este limitat pentru că: „E adevărat că am vândut multă sămânță anul trecut, a fost un lucru bun, dar am vândut sămânță categorie biologică C1, adică de aici încolo oamenii nu mai cer multiplicare pentru ea. Dar ne bucurăm și de faptul că e pentru prima dată când am vândut peste 2000 de tone de sămânță. Este drept că multă în export!”.

Așadar, sămânța produsă aici este apreciată la nivel european și mondial. Aflăm de la Marinel Horablaga destinația semințelor de la Lovrin: „Avem un beneficiar din Italia care ne cumpără aproape toată cantitatea de sămânță  Doar că el este un distribuitor de semințe, de amestecuri de plante furajere, pe care le duce în Franța, Italia. Am avut o discuție cu el, că era cineva din Cehia foarte mulțumit de sămânța pe care a cumpărat-o de la noi. Distribuie sămânță și în partea de nord a Africii, deci până la urmă ajungem cam peste tot. În Turcia mai vinde sămânță. Ne bucurăm să fie distribuită și împărțită în cât mai multe țări din Europa. Important e ca după aceea să vină să cumpere și mai multă sămânță”.

Cercetare fără cercetători?

Toate aceste rezultate sunt obținute cu resurse limitate, dar și cu personal foarte redus. Deși ne dorim să fim competitivi pe plan european, comparațiile cu nivelul investițiilor în cercetare  – ca de altfel și în alte domenii – este mult mai redus. Domnul Horablaga face o paralelă cu Institutul Național de Cercetare pentru Agricultură, Alimentație și Mediu din Franța (INRAE): „Dacă ne uităm în Franța, în ziua de azi, ce reprezintă INRAE? Ce oameni are INRAE? Câți oameni are INRAE pentru cercetarea agricolă? Chiar pentru acele pajiști despre care era referire că nu are rost și așa mai departe. Câți oameni sunt doar pe o specie la ameliorare. Vă dau un exemplu, INRAE, pe o specie banală, Dactylis glomerata, pe care noi am scos anul trecut un soi și am lucrat eu pe el și un coleg de-al meu pe care-l avem acolo, ei au 100 de oameni la cercetare. Să nu mai vorbim despre celelalte specii, care reprezintă o importanță mult mai mare”. Pe lângă asta, și cei care sunt, foarte greu este să-i păstrezi, dat fiind salariile foarte mici. „E greu cu cercetătorii, pentru că un cercetător îl creezi greu și îl ții și mai greu, când e bun, cu salarii mici. Asta e. Discutam săptămâna trecută cu cei care ne țin contabilitatea instituției și spuneam care e salariul colegilor mei de acolo și nu le venea să creadă ce salariu are în comparație cu ceea ce este în domeniul privat”.

În spiritul speranței

Din păcate, ceea ce am povestit aici este o realitate care durează de zeci de ani, o realitate cu care ne-am obișnuit și la a cărei schimbare nu ne mai gândim. „Atunci când privim spre viitor, mai precis la anul agricol început, așteptările noastre se referă la o vreme mai bună pentru recolte cât mai mari. Sperăm că, până la urmă, vremea va mai ține și cu noi”, spune Marinel Horablaga, care speră să rezolve și unele probleme tehnologice. „Am vorbit cu colegii mei din dezvoltare, deja am pus pe picioare un program de îmbogățire a materiei organice din sol. Încercăm să găsim un asolament corespunzător, în care să fixăm azot atmosferic, adică folosind leguminoase. Am încercat și sperăm noi că vom și «bate palma», sperăm o colaborare cu crescătorii de ovine din zonă, în ideea de a aduce de la ei, de a colecta de la ei toate dejecțiile pe care le produc și de a le încorpora și a le administra pe solurile noastre. Acesta ar fi un lucru foarte bun, ar fi un surplus de materie organică, ar fi un surplus de azot organic, ceea ce ajută mult la finalizarea unor proiecte, pe care le facem în condițiile date.” Directorul Stașiunii de la Lovrin mai speră ca anul acesta se va finaliza brevetarea unui soi de grâu și a unui soi de ovăz, acesat din urmă fiind gândit pentru producere de biomasă, ceea ce va face să se vândă și mai mult în străinătate.

„Ceea ce-mi doresc, ca o chestiune de suflet, legea aceea prin care Stațiunea Lovrin va fi redenumită în Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă „Valeriu Tabără” din Lovrin să fie votată în plenul Parlamentului României și în luna noiembrie, când împlinim cei 80 de ani de activitate, să putem să ne numim „Valeriu Tabără” și să putem chiar să dezvelim un bust al domnului Valeriu Tabără în curtea instituției noastre.” Din fericire ultima dorință e pe cale să i se împlinească, în plenul Camerei Deputaților, a fost votat proiectul de lege prin care Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin din județul Timiș va purta numele „Prof. univ. dr. Valeriu Tabără”, în semn de profund respect și recunoștință pentru întreaga sa activitate.

Ceea ce trăim cu toții în această perioadă, cu aceste crize geopolitice care nu sunt de natură să ajute la stingerea celor economice pe care le tot parcurgem de atâta vreme, din contră, e greu să ne gândim că situația cercetării s-ar schimba în vreun fel. Și asta nu pentru că cercetarea ar fi neimportantă, ci pentru că nu se întrevede o clasă politică care să gândească diferit de paradigma contabilă în care se gândește azi. Când intri într-un cerc vicios, pentru a ieși trebuie să alegi un punct de unde să rupi acel cerc. În mod normal, investițiile și inovațiile pot duce înainte o economie, nicidecum reducerea de cheltuieli sau împrăștierea resurselor pe criterii sociale. Evident că nu se poate merge înainte cu cheltuieli neperformante, dar nu cred că educația și cercetarea fac parte din această categorie. Din păcate, vom rămâne la speranțe simple pe care ni le punem în Bunul Dumnezeu.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU