Descoperirile științifice și progresele tehnologice conduc agricultura românească către sisteme de producție mai reziliente, eficiente și durabile. Aceasta este concluzia principală trasă în urma evenimentului RALF Romanian Agriculture Leadership Forum, desfășurat pe 21 noiembrie 2025 la București, în cadrul căruia compania Corteva Agriscience a avut o prezentare despre inovație și transformare agricolă.
Pe măsură ce fermierii continuă să se confrunte cu presiunea secetei recurente, a temperaturilor extreme și a schimbării tiparelor de dăunători și boli, expertiza globală a companiei Corteva Agriscience, adaptată la condițiile locale, îi ajută pe agricultori să își consolideze atât reziliența, cât și competitivitatea.
„Tehnologia transformă agricultura, iar Corteva investește aproape patru milioane de dolari în fiecare zi la nivel global în cercetare și dezvoltare, pentru a le asigura fermierilor instrumentele de care au nevoie atât astăzi, cât și în sezoanele viitoare. La nivel local, obiectivul nostru este să sprijinim fermierii cu soluții adaptate realității fiecărui sezon și care să-i ajute să gestioneze riscurile într-un mod sustenabil”, a arătat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova, prezentând cele mai recente inovații introduse de companie pe piața românească.
În special, Corteva continuă să ofere fermierilor noștri soluții de protecție a culturilor pe bază de Arylex™, ca răspuns la fluctuațiile de temperatură, asigurând un control constant al buruienilor pentru culturi mai sănătoase. „Cercetarea și dezvoltarea agricolă modernă nu înseamnă doar îmbunătățirea performanței culturilor, ci și reducerea inputurilor, diminuarea riscurilor de apariție a rezistenței și susținerea sănătății solului pe termen lung, prin crearea unei fundații pentru o agricultură productivă care să dureze generații întregi”, a adăugat Maria Cîrjă.

Promovarea unor reglementări europene transparente și bazate pe știință, inclusiv a celor care permit utilizarea noilor tehnici genomice (NGT), ar putea sprijini și mai mult fermierii în combaterea provocării tot mai severe reprezentate de secetă. Spre deosebire de OMG-uri (care presupun inserarea de ADN dintr-o altă specie), editarea genetică funcționează prin realizarea unor modificări precise asupra materialului genetic propriu al plantei, similar metodelor convenționale de ameliorare.
„NGT-urile reprezintă o oportunitate importantă pentru fermierii români de a rămâne competitivi într-un climat aflat în schimbare rapidă și într-un context global dinamic. Aceste inovații au potențialul de a accelera dezvoltarea unor varietăți tolerante la secetă și rezistente la boli, susținând obținerea unor producții mai mari și o producție alimentară sustenabilă. Iar accesul la astfel de tehnologii va juca un rol esențial în consolidarea rezilienței sistemelor agricole în viitor”, a subliniat Maria Cîrjă, accentuând: „Corteva rămâne dedicată sprijinirii fermierilor români, oferind suport constant și soluții pe parcursul provocărilor fiecărui sezon. Prin menținerea unei colaborări strânse și înțelegerea nevoilor în evoluție ale fermierilor, compania își propune să își consolideze poziția de partener de încredere pentru aceștia”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Corteva Agriscience anunță lansarea celei de-a cincea ediții a programului său de granturi educaționale TalentA 2024. Această inițiativă are scopul de a îmbunătăți abilitățile profesionale ale femeilor inovatoare din mediul rural, printr-o formare specializată în managementul afacerilor și agricultură. Totodată, prin program, femeile antreprenor au șansa de a concura pentru finanțări în valoare de 15.000 USD, oferite de Corteva Agriscience pentru dezvoltarea afacerilor și sprijinirea comunităților.
Cu înscrierile acum deschise oficial, femeile implicate în activități agricole sunt încurajate să aplice până pe 10 octombrie 2024 pentru acces gratuit la cursurile de agribusiness, care vor începe pe 15 octombrie și se vor desfășura până la sfârșitul lunii februarie din 2025.
Pe parcursul programului, participantele vor avea oportunitatea unică de a dezvolta proiecte inovatoare și de a concura pentru finanțarea oferită de Corteva Agriscience. Aceste proiecte trebuie să fie orientate către beneficii pentru comunitate, aliniindu-se obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva, cum ar fi îmbunătățirea securității alimentare, asigurarea accesului la apă curată, promovarea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor.
Programul TalentA este conceput în mod special pentru femei de peste 18 ani din România și Republica Moldova, care fie sunt implicate activ în agricultură, fie sunt înscrise la universități de profil agricol. De asemenea, programul încurajează aplicațiile din partea femeilor care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să își transforme afacerile în proiecte durabile, dinamice și competitive. Programul urmărește, de asemenea, participarea femeilor dedicate dezvoltării bunăstării în comunităților lor.
Pentru al cincilea an consecutiv, aceste cursuri vor fi susținute de experți Corteva în colaborare cu Starperformining, o firmă de consultanță în afaceri și partener oficial al programului. Curriculumul include două module de studiu online: un modul de afaceri cu zece cursuri și un modul de agribusiness cu cinci cursuri.
Participantele vor avea șansa de a concura pentru o parte din finanțarea de 15.000 USD oferită de Corteva Agriscience pentru facilitarea implementării celor mai bune proiecte, distribuită astfel: 6.000 USD pentru locul întâi, 5.000 USD pentru locul doi și 4.000 USD pentru locul trei. Granturile oferite reflectă angajamentul Corteva de a promova talentul și antreprenoriatul femeilor din mediul rural, detectând potențialul și stimulând economia locală în comunități.
„În ultimii cinci ani, Corteva a continuat să ofere oportunități educaționale și financiare femeilor talentate din România prin programul de granturi educaționale TalentA, care a fost un succes imens, aducând beneficii atât pentru Corteva, cât și pentru peisajul antreprenorial agricol din țară. Antreprenoarele în agricultură au nevoie de vizibilitate, recunoaștere și sprijin pentru a-și dezvolta proiectele. Continuăm să ne adresăm femeilor antreprenor din mediul rural, deoarece dorim să contribuim la îmbunătățirea calității vieții în aceste regiuni, precum și să susținem studentele din universitățile agricole care sunt dornice să își dedice carierele acestei industrii și să impulsioneze progresul viitor”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Inițiativa educațională fondată de Corteva Agriscience în urmă cu cinci ani depășește cu mult poveștile de succes individuale, oferind oportunități doamnelor de a prospera în sectorul agricol, prin crearea unei rețele rezistente de femei fermier din peisaje diverse. Toate participantele interesate trebuie să se înregistreze pentru programul TalentA pe site-ul Corteva.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!