Readuc în atenția pomicultorilor fungul Schizophyllum commune (patogen/saprofit) care este tot mai prezent în livezile de pomi fructiferi, în cele de nuc și chiar în plantațiile de paulownia. În articolul de față găsiți informații valoroase despre patografia, biologia, epidemiologia și combaterea acestui fung.

Fungul S. commune a fost raportat ca fiind prezent în lemnul mort la aproximativ 150 de genuri de plante. Ocazional a fost raportat și ca patogen la speciile lemnoase, dar și la oameni [Schmidt et Liese, 1980].

Takemoto et al. (2010) arată că fungul este recunoscut ca agent patogen ce produce putrezirea lemnului la pomii vii. În cartea sa despre bolile pomilor fructiferi, Togashi (1950), a descris S. commune ca fiind un agent patogen care pătrunde prin răni și duce la putrezirea lemnului la multe specii pomicole (semințoase, sâmburoase), putând produce pagube considerabile. Autorul arată că fungul este adesea semnalat la măr, piersic, cireș, cais.

Despre acest fung am mai scris în trecut. Acum îl readuc în atenția dumneavoastră deoarece constat că el se extinde tot mai mult în livezile din România, fiind prezent mai mult la pomii tineri decât la cei bătrâni, aflați în declin (cum ar fi normal să fie). Bineînțeles că, prezența acestui fung la pomii tineri ar trebui să ne îngrijoreze deoarece aceștia vor intra în declin.

În luna februarie 2024 am efectuat controale fitosanitare în livezi tinere de nuc (5 ani și 11 ani) din Sibiu. Am constatat că nucii erau infectați cu fungi care produc cancere (acum lucrez la diagnostic). Pe zonele lezate, în crăpăturile scoarței de pe tulpini și ramuri erau prezenți carpoforii fungului Schizophyllum commune. În consecință, starea de sănătate a nucilor este grav afectată, la fel și vigoarea.

Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de nuc

După nuc, la începutul lunii martie 2024 am verificat o plantație de paulownia în vârstă de 6 - 7 ani din vestul României. Arborii erau și ei infectați cu un patogen care produce cancer (în analiză pentru stabilire diagnostic). Atașat, pe zonele bolnave era fungul Schizophyllum commune, care va întregi procesul de putrezire al lemnului. Având în vedere că lemnul de paulownia este cultivat pentru cherestea, patogenii instalați vor deprecia calitatea lemnului.

Carpofori de Schizophyllum commune pe trunchi de paulownia

Boala produsă de Schizophyllum commune poartă numele de „putregaiul alb” sau „putrezirea Schizophyllum” (în engleză „Schizophyllum rot”). Există autori care au numit boala „cancerul și declinul pomilor”, deoarece fungul are capacitatea de a putrezi lemnul. Din momentul în care pătrunde în tulpină, ciuperca nu mai poate fi controlată. Cu cât diametrul tulpinii este mai mic, pomii sau arborii infectați sunt sortiți pieirii, mai devreme sau mai tarziu.

Schizophyllum commune este considerat un fung saprofit ce are capacitatea de a descompune lemnul mort, dar poate provoca daune și copacilor slăbiți, la fel ca o ciupercă patogenă cu virulență slabă. Prin urmare, este considerat un parazit de rană sau de plagă care poate degrada lemnul pomilor (cambium/alburn rănit dar și duramenul expus). În general, ciuperca colonizează pomii stresați de căldură, arsuri solare, secetă, insecte sau răni majore, lemnul tăiat și căzut și părțile moarte ale copacilor vii. Putrezirea lemnului este de obicei o boală a copacilor bătrâni. În cazuri speciale, ciuperca poate infecta și pomii tineri. Când Schizophyllum commune infectează pomii tineri și foarte tineri, este semn că aceștia sunt debilitați din alte cauze. Patogenul este dificil de gestionat în livezile infectate.

Atenție, Schyzophyllum commune produce boli la oameni.

S. commune este cel mai cunoscut agent de infecție umană dintre Basidiomycotine. Pe lângă faptul că este considerat un agent patogen al plantelor din ce în ce mai agresiv care provoacă putregaiul alb, s-a raportat recent că această ciupercă poate provoca boli grave: micoza bronhopulmonară alergică [Kamei et al., 1994], boală pulmonară cronică [Ciferri et al., 1956], meningită [Chavez – Batista et al., 1955], sinuzită [Kern et Uecker, 1986; Catalano et al., 1990; Rosenthal, 1992], alergii etc. Datorită adaptării extraordinare la climatul arid și rezistența la poluare, Schizophyllum commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv și de succes invadator fungic universal al speciilor lemnoase, amenințând oamenii imunodeprimați și chiar pe cei sănătoși [Matavulj et al., 2013].

 

Recunoașterea simptomelor

 

Fungul se recunoaște foarte ușor datorită corpurilor fructifere (în formă de evantai și culoare albă, cenușie) prezente pe trunchiul și ramurile pomilor și/sau arborilor. Prezența carpoforilor indică faptul că scoarța și cambiul sunt moarte, iar ramurile sau tulpina sunt cel puțin parțial putrede. Deoarece degradarea cauzată de acest fung poate progresa rapid în tulpină, se presupune că, atunci când carpoforii sunt vizibili, o parte considerabilă a tulpinii ar putea fi putrezită. Prin urmare, tulpinile sau ramurile care prezintă fructificații ar trebui considerate cu un risc crescut de mortalitate [Luley et Kane, 2009].

Pomii infectați au vigoarea scăzută, prezintă gome în țesuturile lemnoase, frunze mici, putând apărea chiar fenomene de defoliere prematură [Puterill, 1922]. Majoritatea pomilor infectați sunt de obicei deja slăbiți și prezintă simptome nespecifice de anomalie a coroanei, cum ar fi defolierea, regresia, producții mici.

Corpurile fructifere (carpoforii sau bazidiocarpii) au dimensiuni cuprinse între 1 - 6 cm lățime, formă de evantai când se formează pe părțile laterale ale pomului, neregulată uneori funcție de locul unde se formează. Carpoforii sunt acoperiți cu perișori și pot avea culoare albă, cenușie și chiar cafenie când îmbătrânesc, nu au tulpină, au consistență tare, pieloasă. Lamelele de pe suprafața inferioară (asemănătoare unor branhii) produc bazidiospori. Sporii au dimensiuni cuprinse între 3-4 x 1-1,5 μm, sunt cilindrici până la eliptici, netezi. Corpurile fructifere sunt necomestibile datorită dimensiunilor mici și consistenței pieloase, dură. Basidiosporii sunt dispersați abundent în aer și joacă un rol important în realizarea infecțiilor [James et Vilgalys, 2001].

Pe timp de secetă, corpurile fructifere se usucă, dar au capacitatea de a se rehidrata în condiții de umiditate. Astfel, de deschid și se închid de mai multe ori pe parcursul unui sezon de creștere. Aceasta este o adaptare excelentă pentru un climat arid, cu ploi sporadice. Spre deosebire de alte ciuperci, miceliul trebuie să producă doar un set de corpi fructiferi pe an. Este o strategie excelentă pentru reproducerea fungică. Chiar și în timpul iernii putem găsi corpuri fructifere sporulante ale acestei ciuperci.

După Hemmi (1942), S. commune are capacitatea de a invada țesuturile vii ale plantelor lemnoase și de a le omorî treptat [Hemmi, 1942]. Încă din 1922, Putterill a realizat experimente de inoculare la migdal, cais și piersic și a raportat că fungul a manifestat patogenitate la cais și piersic. Tot el a raportat și prezența gomelor, cleiurilor în vasele și celulele lemnului bolnav. Partea putredă a lemnului se distinge clar de cea sănătoasă printr-o linie distinctă. Uneori, ciuperca poate popula țesuturile vii ale pomilor fără simptome vizibile [Nakazawa et Harada, 2002]. După Poole (1929), patogenul poate pătrunde ușor la merii infectați de bacteria Erwinia amylovora. De asemenea, poate însoți cancerele produse de Nectria sp., Botryosphaeria sp., Phomopsis sp., Valsa sp. etc.

 

Realizarea infecțiilor

 

Unii cercetători consideră S. commune parazit de plagă sau chiar saprofit, alții arată că fungul este de fapt un agent patogen al plantelor producând boala „putrezirea Schizophyllum” sau „Schizophyllum rot” (în engleză), la pomii vii. La sâmburoase poate produce pagube considerabile mai ales la pomii debili sau neîngrijiți [Togashi, 1950; Kishi, 1998].

De-a lungul timpului, ciuperca a fost recunoscută de către mulți cercetători ca fiind agent patogen de putrezire al pomilor fructiferi [Putterill, 1922; Bergdahl et French, 1985; Lacok, 1986; Oprea et al., 1994; Snieskiene et Juronis, 2001; Shimizu et al., 2008; Lahbib et al., 2016].

De obicei, Schizophyllum commune nu poate pătrunde într-o plantă sănătoasă. Un pom viu poate fi infectat doar dacă prezintă leziuni prin care ciuperca poate pătrunde. Cazuri excepționale au fost raportate la măr, unde ciuperca a pătruns totuși prin țesuturile tinere de la vârful tulpinii. De regulă, fungul pătrunde prin răni care lasă la vedere alburnul, cum ar fi: leziuni ce rămân în urma tăierilor, înghețurilor, arsurilor solare, grindinei, atacului agenților fitopatogeni și al dăunătorilor etc [Putterill, 1922; Snieškienė et Juronis, 2001; Ito, 1955; Nakazawa, N. & Harada, 2002].

Odată infecția realizată, fungul Schizophyllum commune descompune scoarța și cambiul copacilor după care trece în alburn, iar moartea pomilor este iminentă în astfel de situații. De cele mai multe ori se stabilește ușor pe scoarța și cambiul care sunt deja putrede din alte cauze. Din țesuturile moarte, cu ușurință va trece în scoarța sănătoasă și cambiul adiacent. Boala mai poartă numele de „putrezirea sevei” deoarece descompunerea are loc în alburn după care progresează spre centrul tulpinii. Totuși, această denumire este oarecum greșită, deoarece marea majoritatea ciupercilor de putrezire a sevei sunt capabile sau au capacitatea de a descompune și duramenul unui pom, odată ce alburnul a putrezit [Luley et Kane, 2009]. Se poate spune că, fungul acționează ca un organism care produce „cancer”, fiind capabil să descompună rapid lemnul. Sănătatea pomului pare a fi un factor important în limitarea răspândirii putregaiului sevei la țesuturile adiacente.

 

Condiții necesare dezvoltării fungului

 

În zonele cu climat temperat, fungul are condiții foarte bune de dezvoltare [Vulinovic et al., 2018]. Numeroase studii arată că, factorii climatici au un rol important în creșterea incidenței atacului acestui fung. Astfel, temperaturile scăzute din timpul iernii, seceta din vară și umiditatea foarte ridicată susțin patogenia [Sinclair et al., 1987; Oprea et al., 1994; Snieškienė et Juronis, 2001]. Pe lângă acești factori, vigoarea scăzută a pomilor facilitează infectarea [Essig, 1922].

Plantație de paulownia

Deoarece este adaptat la condițiile aride și este rezistent la poluare, fungul S. commune s-a dovedit a fi cel mai agresiv invadator al speciilor lemnoase forestiere, pomicole, ornamentale etc. Pe lângă asta amenință persoanele imunocompromise, producând alergii, sinuzite, boli de plămâni [Vulinovic et al. 2018].

 

Managementul integrat al fungului

 

Fungul este încadrat în categoria de risc scăzut (zona galbenă) [31; 32]. Cu toate acestea, ciuperca poate afecta sănătatea și stabilitatea structurală a pomilor. Pomii infectați trebuie supuși monitorizării numai dacă ciuperca este asociată cu trunchiul principal sau cu ramurile de schelet ale copacilor.

Metode profilactice

Cel mai bun mod de a preveni „putrezirea Schizophyllum” este să menținem starea de sănătate a pomilor.

În acest sens trebuie respectate câteva reguli:

• Minimizarea rănilor care rămân în urma tăierilor deoarece patogenul pătrunde prin răni. Rănile cauzate de tăieri, precum și cele cauzate de temperaturile scăzute, dar și arsurile solare ar putea servi cu ușurință drept porți de intrare pentru Schyzophylum commune. Se cunoaște că, fungul se atașează de scoarțe rănite, cancere de pe ramuri și tulpini. Odată stabilit pe copacii infectați, putrezirea localizată poate continua și deschide calea pentru infecții suplimentare cu alte ciuperci oportuniste de dezintegrare a lemnului;

• Efectuarea tăierilor în perioada de repaus vegetativ și pe vreme uscată;

• Identificarea pomilor infectați cu Schyzophillum commune și verificarea stării lemnului (dacă mai este lemn sănătos sau nu);

• Păstrați vigoarea pomilor printr-o fertilizare adecvată și echilibrată. Aplicați îngrășăminte la mijlocul toamnei sau primăvara devreme;

• Irigarea echilibrată, mai ales în timpul perioadelor secetoase, la fiecare 10 - 14 zile (dacă este vreme uscată și caldă pe o perioadă prelungită);

• Pomii proaspăt plantați ar trebui protejați la intrarea în iarnă prin înfășurarea trunchiurilor cu hârtie Sisalkraft (specială pentru împachetarea pomilor înainte de iernat);

• Evitarea rănirii inutile a scoarței în timpul lucrărilor din livadă. Rănile apărute trebuie tratate, badijonate cu substanțe ce conțin substanțe fungicide, deși de multe ori nu au nici un efect și sunt doar cosmetice. Mai indicată este netezirea și dezinfectarea rănilor cu alcool 70%;

• Îndepărtarea ramurile și a pomilor grav deteriorați din livadă [Jha, 2020]. Alternativ, îndepărtarea părților infectate ar putea fi luată în considerare dacă ciuperca este observată pe ramuri de dimensiuni mici.

Se recomandă îngrijirea cu atenție a pomilor care suferă daune climatice pentru a preveni instalarea acestui fung, dar și a altor basidiomicotine de putrezire a lemului [Takemoto et al., 2010].

Măsuri chimice

Fungicidele pot fi aplicate copacilor infectați cu această ciupercă ca măsură provizorie pentru a întârzia creșterea fungică. În realitate, deoarece ciuperca este în interiorul lemnului, nu există tratamente fungicide eficiente.

 

Bibliografie

[1] Barnard E. L., Smith J., Understanding Decay in Florida Trees - An expplanation and pictorial guide to some of the more common decay fungi observed on Florida Trees, 8 p., https://www.floridaisa.org/.../understandingDecay...

[2] Bergdahl, D. R. & French, D. W. (1985) Association of wood decay fungi with decline and mortality of apple trees in Minnesota. Plant Dis., 69, 887–890

[3] Castillo, G. & Demoulin, V. (1997) NaCl salinity and temperature effects on growth of three wood-rotting basidiomycetes from a Papua New Guinea coastal forest. Mycol. Res., 101, 341–344

[4] Ciferri, R., Chavez Batista, A., Campos, S. (1956): Isolation of Schizophyllum commune from sputum. Atti Inst. Bot. Lab. Crittogam. Univ. Pavia 14:118 – 120.

[5] Chavez - Batista, A., Maia, J.A., Singer, R. (1955): Basidioneuromycosis on man. Anais Soc Biol Pernambuco 13:52 – 60.

[6] Catalano, P., Lawson, W., Bottone, E., Lebenger, J. (1990): Basidiomycetous (mushroom) infection of the maxillary sinus. Otolaryngol. Head Neck Surg. 102: 183– 185.

[7] Essig, F. M. (1922) The morphology, development, and economic aspects of Schizophyllum commune Fries. University of California Publications in Botany, 7, 447–498, plates 51–61.

[8] Hemmi, T. (1942) On some diseases of fruit trees in Manju region and North China (II). J. Plant Prot., 29, 66–71, plates 1–7 [In Japanese].

[9] Ito, K. (1955) Diseases of chestnut and their characteristics. In Chestnut in Japan, eds. Kajiura, M. & Ono, Y., Japanese Chestnut Council, Tokyo, Japan, 45–58 [In Japanese].

[10] James, T. Y. & Vilgalys, R. (2001) Abundance and diversity of Schizophyllum commune spore clouds in the Caribbean detected by selective sampling. Mol. Ecol., 10, 471–479.

[11] Jha S. K., 2020, Identification and management of heart-rot fungi,” Banko Janakari, vol. 30, no. 2, pp. 71–77, 2020.

[12] Kern, M. E. and Uecker, F. A. (1986): Maxillary sinus infection caused by the homoba-sidiomycetous fungus Schizophyllum commune. J Clin Microbiol, 23: 1001–1005.

[13] Kishi, K. (1998) Plant diseases in Japan. Zenkoku-NosonKyoiku Kyokai Publishing Co. Ltd., Tokyo, Japan [In Japanese].

[14] Lahbib A, Chattaoui M, Aydi N, Zaghouani H, Beldi O, Daami-Remadi M, Nasraoui B, 2016. First report of Schizophyllum commune associated with apple wood rot in Tunisia. New Disease Reports 34, 26. http://dx.doi.org/10.5197/j.2044-0588.2016.034.026.

[15] Lačok, P. (1986) Fungi and apricot cultures in Slovakia (Czechoslovakia) at present. Acta Horticulturae, 192, 205 – 212.

[16] Latham, A. J. (1970) Development of apple fruit rot and basidiocarp formation by Schizophyllum commune. Phytopathology, 60, 596–598.

[17] Matavulj Milan N., Svjetlana B. Lolić , Slobodanka B. Vujčić, Snežan a Milovac, Milana S. Novaković, Maja A. Karaman, 2013 - Schizophyllum commune: The main cause of dying trees of the Banja Luka arbored walks and parks, Jour. Nat. Sci., Matica Srpska Novi Sad, № 124, 367—377, 2013, DOI: 10.2298/ZMSPN1324367M.

[18] Milovac S., Škrbić B., Lolić S., Karaman M., Matavulj M., 2017, Distribucija teških metala u biotskom i abiotskom matriksu pored visokofrekventne saobraćajnice u Banjoj Luci. (Distribution of heavy metals in biotic and abiotic matrix along high-frequency road in the Banja Luka city. Proceedings of the Conference on 20 Anyversary of the Faculty of Sciences of the Banja Luka University (Republic of Srpska, Bosnia). 1: 29 – 40.

[19] Nakazawa, N. & Harada, Y. (2002) Growth inhibition of Valsa ceratosperma by fungal isolates from apple trees. Ann. Rept. Plant Prot. North Japan, 53, 109 – 111 [In Japanese].

[20] Oprea, M., Şesan, T. & Bălan, V. (1994) Schizophyllum commune – canker and dieback disease of apricot trees in orchards of southeastern Romania. Rev. Roum. Biol. – Biol. Végét., 39, 35 – 40.

[21] Poole, R. F. (1929) Sweet potatoes infected by Schizophyllum commune. J. Elisha Mitchell Sci. Soc., 45, 137–139, plates 7–9

[22] Putterill, V. A. (1922) The biology of Schizophyllum commune Fries with special reference to its parasitism. Union of South Africa, Dept. Agr., Sci. Bull., 25, 3–35

[23] Rosenthal, J., Katz, R., DuBois, D. B., Morrissey, A., Machica O., A., (1992): Chronic maxillary sinusitis associated with the mushroom Schizophyllum commune in a patient with AIDS. Clin. Infect. Dis. 14: 46 – 48.

[24] Sinclair, W. A., Lyon, H. H. & Johnson, W. T. (1987) Diseases of trees and shrubs. Cornell Univ. Pr., New York, USA

[25] Shimizu, J., Hayashi, Y. & Fukuda, K. (2008) Wood-rot disease on cherry trees along Koganei Cherry Street, a national cultural property. Landscape Res. J., 71, 865–868 [In Japanese with English summary]

[26] Schmidt O., Liese W., 1980. Variability of wood degrading enzymes of Schizophyllum commune. Holzforschung 34: 6772.

[27] Snieškienė, V. & Juronis, V. (2001) Distribution of the fungus Schizophyllum commune Fr. in plantings of trees in the Kaunas city. Biologija, 3, 45–47

[28] Takemoto, S., Nakamura, H., Imamura, Y., and Shimane, T. (2010). Schizophyllum commune as a Ubiquitous Plant Parasite. Japan Agricultural Research Quarterly, 44(4),357-364.

[29] Togashi, K. (1950) Fruit tree pathology. Asakura, Tokyo, Japan [In Japanese].

[30] Vulinović Jelena N, Svjetlana B. Lolić, Slobodanka B. Vujčić, Milan N. Matavulj, 2018 - Schizophyllum commune – the dominant cause of trees decay in alleys and parks in the City of Novi Sad (Serbia), Biologia Serbica, 2018, 40(2): 26-33, DOI 10.5281/zenodo.2452495.

[31] ***Note on Common Wood Decay Fungi on Urban Trees of Hong Kong, Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, The Government of the Hong Kong Special Administrative Region, 2015, 41 pag.

[32] ***Guidelines for Tree Risk Assessment and Management Arrangement on an Area Basis and on a Tree Basis’ issued by the Greening, Landscape and Tree Management Section, Development Bureau, available at www.trees.gov.hk.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, Pepiniera Sârca are un poligon de plantaţie pomicolă intercalată care poate fi considerată un pionierat în domeniu. Cercetătorii de aici au vrut să arate, analizând toate aspectele, ce înseamnă o plantație pe cinci hectare, care poate fi în grija unei familii.

„Motorul este ferma mică. Pe poarta fermierului mic nu trebuie să iasă producţia fizică, cireaşa, nuca, ci borcanul de dulceaţă făcută în regim propriu, lichiorul de cireşe, lichiorul de nuci, pentru că aici am plusvaloarea.”

Directorul SCDP Iași, dr. ing. Gelu Corneanu, membru al Academiei Române, ne explică: „Am vrut să punem calculele cap la cap și să vedem ce ar însemna drept cheltuială, ca forţă de muncă, o fermă de familie de cinci hectare. Pentru că în horticultură este o prostie să mergi cu sute de hectare de plantaţii pomicole şi viticole, deoarece a dus, ştim foarte bine, în cealaltă perioadă la eşec. Astfel, acum cinci ani am pus bazele acestui poligon în suprafaţă de cinci hectare, cu pomi fructiferi din specia cireş şi nuc. Intercalat înseamnă să avem mai multe specii pe aceeaşi suprafaţă, lucru pe care l-am văzut acum 10-12 ani în Asia, în China mai exact, şi merge foarte bine... şi l‑am mai văzut anul trecut tot în partea asiatică, în Turcia, după Bosfor”.

Cu acest „copil de trupă al agriculturii româneşti”, după cum singur își spune, deoarece de la vârsta de 14 ani a prăşit la CAP, cot la cot cu mama sa, am stat de vorbă pe îndelete despre ce se face la Stațiunea Pomicolă de la Iași pentru viitorul agriculturii românești.

Nucul are nevoie de un spaţiu de nutriție, în care ar trebui să se dezvolte, de cel puţin 10 m, dar este foarte puţin pretenţios, adică are mai puţine boli şi dăunători. Intercalarea s-a făcut cu cireş deoarece dăunătorii cireșelor nu atacă nuca, musca cireşelor, de exemplu, intervine în altă perioadă. Mai mult, între doi nuci cu distanţa de 10 m între ei trebuie să treacă cel puţin 20-25 de ani astfel încât coronamentul să acopere în totalitate spaţiul de nutriţie de lângă. Ceea ce fac şi americanii de fapt, care vin în anul 20-25 cu un utilaj de tăiere a ramurilor, pentru a lăsa lumina soarelui să pătrundă, pentru că şi nuca are nevoie, ca orice alt fruct, de soare. „Cireşul având o perioadă până la coacere extrem de scurtă, adică de la înflorire până la recoltare – 25 mai sau 1 august dacă vorbim de soiurile extratârzii pe care le avem în staţiune şi le-am creat la Iaşi –, atunci am considerat că cele două specii merg extraordinar de bine. Ceea ce vedeţi este în anul 5, cireşul deja a intrat pe rod nu economic, pentru că este pe portaltoi generativ şi atunci va intra cam în anul 7 cu producţie maximă la hectar, iar nucul, fiind nuc altoit, a început să facă primele nuci din al doilea an de la plantare”, ne-a detaliat directorul SCDP Iași.

Nucul altoit face mai repede fructele și putem vorbi deja de producție, chiar dacă nu de cea economică. Dar nucul atinge această producție până spre anul 7. „Dar ce face un fermier tânăr care are 5 hectare de teren și pune pe roate o plantaţie pomicolă, de unde ia banii până în anul 7? Şi atunci m‑am gândit să intercalez cu o altă specie, murul, separat, tot între rândurile de cireş, cu cantitate mult mai mică. Dar murul, făcând producţie în al doilea an, asigură nişte bani cu care să fac tratamentele la cireş şi la nuc, adică micile cheltuieli”, a explicat specialistul.

Mai mult, cireşul are o durată maximă de viaţă economică până la 25 de ani, timp în care nucul va atinge maturitatea lui economică deplină. Tot atunci va începe cireșul să moară, dar acest proces va fi treptat și vom avea parte de o anumită predictibilitate și siguranță. „Ne lipseşte un lucru major pe care nu-l poate face o staţiune, dar îl face economia: lanţul de distribuţie de la micul fermier către magazine, depozite şi aşa mai departe”, a adăugat directorul stațiunii.

În horticultură, cele mai importante sunt tăierile

Tehnologia de plantare a presupus o distanță de 10 metri între nuci, iar între rândurile de nuci un cireș, la o distanță de 5 m, care reprezintă minimul de nutriţie pentru cireș. Astfel se asigură nutriția nucului până în anul 20-25, cât şi a cireşului până la sfârşitul vieţii. „Dar mai este important un lucru: nu am plantat şi lăsăm. Cele mai importante în horticultură, în pomicultură, sunt tăierile. Aud diverse teorii că nucul se plantează, nu se taie. Nu este adevărat! Este o prostie. Nucul, în primii cinci ani, ca un copil, trebuie format, ca să avem producţie mai mare, să ştim cum să ne ducem cu rodul de pe formaţiunile laterale, să-i fac eu cu mâna mea mai multe formaţiuni laterale. Şi produce din anul doi”, a punctat dr. ing. Gelu Corneanu.

Nucii sunt în anul 5, recolta depășind 1,5 tone/ha, o producție mulțumitoare, care preconizează ca după anul 10 să ajungă până la 3,5 tone de nucă pe hectar.

Monocultura trebuie evitată

Mărimea unei ferme pomicole, ideale pentru o familie, ar fi de cam 10 hectare, consideră dr. Gelu Corneanu. Dar culturile trebuie să fie intercalate, deoarece în caz de îngheț, monocultura îți poate da peste cap afacerea. „Dar dacă am nuc, cireş, peri pe marginea gardului – care aduc şi ei 10-15 tone anual –, mai am murul, coacăzul, combinat cu trandafirul de dulceaţă, am o șansă. Din istoria cercetărilor ştiinţifice pe glob nu există un an în care toate culturile să fie distruse, că atunci ar fi ori potopul, ori apocalipsa! O să spuneţi: bine, sunt asigurători. Dar trebuie să am calamitate totală, trebuie să vin să dau banii, e un pic cam complicat pentru noi”, explică directorul stațiunii.

O realitate autohtonă este faptul că fermierul român nu e capitalizat și nu are plantații moștenite. El a fost nevoit să planteze, să cumpere utilaje și să realizeze plantații abia în ultimii 20 de ani, pentru că primii 10 ani de după Revoluție au fost extrem de dificili și fluctuanți pentru agricultură. „Motorul este ferma mică, ferma dimensionată – nu discutăm de cultura mare, care e cu totul altceva. Ce vrem noi să demonstrăm? Să încheiem ciclul pentru ferma de familie, însemnând: un depozit mic de păstrare a fructelor, o fabrică de sucuri şi dulceţuri, adică de pe poarta fermierului mic să nu iasă producţia fizică, să iasă cireaşa, nuca, ci borcanul de dulceaţă făcută în regim propriu, lichiorul de cireşe, lichiorul de nuci, pentru că aici am plusvaloarea”, susține dr. ing. Gelu Corneanu.

Costurile ajung la aproximativ 10.000 de euro pentru un hectar.

Investiții în lanțul de producție

Am avut un an extrem de secetos şi sursa de apă a devenit un deziderat pentru agricultură. La stațiunea ieșeană, apa a fost asigurată printr-un puț forat la 45 m, cu diametrul de 1,5 m, ce asigură, la 3-4 zile, 40-60 de tone de apă.

Nu au avut nevoie de irigații. „În toţi cei cinci ani, nu am irigat cu absolut nimic, pentru că în zona Iaşiului am avut parte de ploi. A dat Dumnezeu în primii trei ani să pice ploile atunci când trebuia și uitaţi-vă la pământul acesta: a fost o secetă extraordinară și s-ar vedea dacă suferă de lipsă de apă. Solul este un cernoziom cambic, un sol greu, un sol rece, dar care în acelaşi timp şi păstrează apa. Dacă discutăm de nisipuri, acolo este cu totul altceva, se schimbă regula. Dar zona pentru pomicultură este zonă de deal, de submunte”, ne spune directorul stațiunii.

Dr. ing. Gelu Corneanu ne-a prezentat însă o altă problemă cu care se luptă plantațiile: cea a curentului electric. Este prea scump să te racordezi la rețea, așa că fermierului îi rămân două variante: generatorul pe benzină sau panourile solare. Dar, ne spune specialistul, cei 10.000 de euro necesari pentru un sistem fotovoltaic la o suprafaţă de 5 hectare pot fi folosiți de un tânăr fermier pentru a-și completa lanțul de producție prin construirea unei fabrici: „Îi investesc într-o mică fabrică de procesare şi rămân la generatorul cu benzină, pentru că-mi dă ceea ce este necesar. Pe poligon, noi am făcut calcule şi câţi oameni ne-ar trebui, ca zilieri. În livadă, peste tot în lumea asta, două lucruri se fac cu mânuţa: tăierile cu foarfeca, chiar dacă folosim utilaje moderne, tot cu foarfecul repartizezi şi dirijezi producţia, și recoltatul fructelor pentru consum în stare proaspătă. Încă nu s-a descoperit un robot aerospaţial care să ia cu aşa o fineţe cireaşa, mărul şi aşa mai departe. Astfel, forţa de muncă nu-ţi trebuie decât la tăieri şi la recoltat. Apoi, în acest poligon am venit cu soiuri extratimpurii, dar și cu soiuri cât mai târzii, de august. Imaginaţi-vă că noi am vândut în acest an cireşe până la 1 septembrie. Şi atunci conveierul se mişcă”.

Mai mult, dezvoltarea în mediul rural poate fi realizată prin specialiști: specialiști care să îți indice ce soiuri să alegi într-o anumită zonă, dar și viitorii specialiști veniți din rândurile elevilor și specializați pe anumite domenii agricole.

Specialiștii aduc dezvoltarea

Chiar dacă investim cu fonduri UE, modernizarea trebuie să vizeze întreg angrenajul, iar stațiunile ar trebui să aibă acest rol. În ultimii 20 de ani, la Iași, s-au făcut numeroase poligoane cu multe soiuri aduse de afară, unde erau extrem de productive și bune, dar la noi nu au avut randamentul din Germania, Olanda sau Turcia. „Degeaba mă laud că am adus soiul Lara că este o modă, dar Lara va îngheţa în timpul iernii pentru că suntem climat temperat-continental. Producţia pentru anul viitor o stabilesc din foarfec eu anterior, în ianuarie, când vin la tăieri, iar pomul şi-o stabileşte acum prin diferenţierea mugurală. El acum lucrează şi face următoarea producţie. De fapt, dacă tăiem un mugur şi-l punem la microscop, o să vedem floarea în miniatură, cea care va înflori după 10-15 martie la fiecare specie. Şi atunci de asta este foarte important să ştim toţi aceşti paşi, să ştim toţi aceşti parametri”, arată specialistul.

Primul pas pe care trebuie să îl facă cel care dorește să înfiinţeze o plantaţie pomicolă este să meargă la un specialist şi apoi să facă un proiect.

Iar această idee a început să prindă. Anul trecut, stațiunea pomicolă a anunțat că începând cu 1 februarie va primi săptămânal, în toate loturile demonstrative, câte 50-70 de doritori care să înveţe să taie. Acțiunea a avut succes, a fost gratuită, la inițiativa stațiunii răspunzând de la studenți însoțiți de profesori la fermieri din zona Dobrogei. „Chiar a venit un domn de la Constanţa cu patru băieţi tineri, între 18 și 22 de ani, şi a zis: «Domnule Corneanu, vreau să-i învăţ să taie la mine la livadă.» «Şi dacă nu mai vor să taie la dumneata anul viitor?» «Nicio problemă, va şti să taie la celălalt bine. E un lucru bun pentru România». Şi să ştiţi că nu este un mare cultivator de pomi, de fapt sunt între amatori şi a pişca ceva din meserie să facă ceva. Românii au început să înţeleagă că trebuie să facă bani şi că bani se pot face muncind, iar agricultura este aducătoare de bani”, povestește dr. ing. Gelu Corneanu, subliniind că avantajul în agricultură e că, privind în viitor, va rămâne copiilor, nepoţilor, care o vor dezvolta. Dacă în Germania, de pildă, un fermier cultivă de 100 de ani usturoi sau varză, la noi abia de 30 de ani facem asta, dar sperăm să ajungem la nivelul de tradiție european.

„În agricultură nu poţi sta în casă!”

Specialistul ieșean spune că o livadă îți oferă satisfacții, pentru că poți folosi specii diferite. Ba chiar afirmă că plantând cais, piersic, cireş, alun, care înfloresc în perioade diferite, au înălțimi diferite, a căutat să se apropie de Grădinile suspendate ale Babilonului.

Dr. ing. Gelu Corneanu lucrează de 28 de ani alături de soția sa și crede că nu a făcut destul. „N-aş face altceva pentru nimic în lume. De un singur lucru îmi pare rău, că au trecut repede anii, totul parcă a fost ieri. Dar cred că am făcut prea puţin. Sper ca timpul, Cel de sus, să mă lase să mai fac ceva. Dar știţi cine ne-a lăsat cel mai mult pentru agricultură? Ţăranul român! Imaginaţi-vă că ţăranul român pentru pământ îşi dădea sufletul! Era holeră în sat, era ciumă, era malarie, dar cu arma în mână el pleca să apere glia strămoşească. Acest lucru la noi a dispărut. Avem Covid – gata, stăm toţi în case. În agricultură nu poţi sta în casă!”, a exclamat specialistul la finalul vizitei noastre.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html