Ca să ajungi la performanță trebuie să înțelegi, să cunoști și să investești, de cele mai multe ori, sume considerabile de bani. Performanța presupune muncă și bani. În zootehnie, mai exact în fermele de ovine, căci despre aceste animale este vorba în prezentul material, Controlul Oficial al Producției (COP) este o verigă importantă pentru profitabilitatea crescătorilor.

Controlul oficial al performanțelor de producție (COP) reprezintă operaţiunea de măsurare a performanţelor fiecărui animal candidat la selecţie şi a descendenţei sale, precum şi înregistrarea acestora într-o bază de date în vederea selecționării indivizilor celor mai performanți și promovării lor la reproducție, pentru rentabilizarea creşterii acestor specii. Finalitatea este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în COP prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului. Prin urmare, se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirea potențialului productiv al întregii populații de animale supuse controlului. „Noi trebuie să facem performanţă, să avem animale de rasă și implicit produse de calitate. Prin înscrierea animalelor în Registrul genealogic putem contribui la formarea unor nuclee de selecţie valoroase, putem avea berbeci de reproducţie, inclusiv mioare şi miori cu certificate de origine. Dacă facem montă dirijată, supravegheată, cunoaştem părinţii şi bunicii fiecărui animal pe care îl împerechem, ştim provenienţa teritorială și putem face performanţă în acest sector zootehnic. Dacă nu facem nimic, dacă nu se vede un plus în producţie, în ameliorarea raselor, mergem în pierdere”, apreciază prof. dr. ing. Gheorghe Neaţă, director general al Registrului genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Controlul și Registrul genealogic oferă date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței. Pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametrii genetici rezultați, se pot stabili un plan de ameliorare și valoarea comercială a animalelor.

Carne – lapte – lână, trei producții care stabilesc valoarea de ameliorare

La rasa Țurcană, controlul oficial al performanțelor de producție (COP) se face pe tineretul obţinut din oile care sunt înscrise în Registrul genealogic. „Sunt şi masculi, şi femele, se cântăresc la fătare, la înţărcare şi la cinci luni. Diferenţele de spor de la fătare până la cinci luni sunt diferenţe pe care se calculează producţia medie de carne pentru fiecare oaie. Sigur că putem să luăm de bază şi cântarul de la înţărcare, deoarece cu această ocazie stabilim şi capacitatea lactogenă a oii, pentru că se presupune – şi e adevărat – că în această perioadă de fătare-înţărcare mielul consumă lapte. Şi vedem care este producţia de carne şi cât e consumul pe un kilogram de carne şi automat stabilim cantitatea de lapte pe care o produce o oaie în această perioadă. Producţia de lapte de fapt începe după înţărcare în cazul nostru, pentru că nu avem sistemul de înţărcare rapidă, şi durează pe perioada a trei controale de producţie la interval de 42 de zile. Deci iată, asta este producţia de lapte, se cântăreşte laptele dimineaţa şi seara şi se face o producţie medie cu care se închide lactaţia. În ceea ce privește producţia de lână, se face tunsul de bază când animalul împlineşte un an, deci tuns când trece la faza de mior, şi se cântăreşte cojocul, se calculează cantitatea de lână obţinută şi asta e producţia de lână”, explică prof. dr. ing. Gheorghe Neaţă.

În concluzie, cele trei producţii, carne – lapte – lână, contribuie la stabilirea valorii de ameliorare a animalelor, după anumite formule matematice, pentru fiecare individ.

Reproducția dirijată este impusă de Registrul genealogic

Cea mai evoluată metodă de reproducere a animalelor este însămânţarea artificială, dar deocamdată, la ovine, a cam dispărut din România. Rasa Țurcană, ne spune specialistul, se pretează mai greu la însămânţarea artificială faţă de rasele de tip Merinos, dar nu este imposibil.

În cadrul Registrului genealogic se execută două tipuri de montă: monta dirijată, la mână, şi monta în harem. „Monta aceasta, în fiecare turmă am calculat în aşa fel încât să îndeplinească parametrii de reproducţie normali citaţi de literatura de specialitate, cam 25 de oi pentru un berbec. Registrul genealogic impune reproducţie dirijată. Şi atunci, noi am făcut, în fermele aşa-zise ferme de elită, cu toate că nu sunt legiferate, dar noi respectăm regula, 35 de oi sunt identificate, alese, introduse într-un ţarc cu un berbec, la fel, ales, cele mai bune oi cu cei mai buni berbeci şi cel mai bun berbec montează pe cele mai bune 35 de oi, după care urmează în continuare până la 350, al zecelea care ia ultimele oi din turmă. Aceşti berbeci se ţin în ţarc cu gard electric sau cu alte forme de împrejmuire, se ţin o perioadă de 36 de zile, două cicluri de reproducţie, după care, bineînţeles, ce se întoarce se întoarce, dar se înregistrează montele zilnic în această perioadă. Şi ele constituie de fapt baza reţinerii de reproducători pentru generaţiile următoare. Controlorul, în astfel de momente, trebuie să verifice periodic, şi asta înseamnă aproape săptămânal, caietul de reproducţie, care trebuie să existe la fiecare turmă, şi registrul de monte şi fătări, care de asemenea se completează. Oile se înregistrează în ordinea numerelor matricole în Registrul de monte şi fătări. Numerele matricole sunt acordate în funcţie de data naşterii. Acolo, pentru fiecare oaie sau pentru fiecare grup de 35 de oi, se stabileşte berbecul partener, care se trece în partea unde scrie mascul, se trece numărul matricol al lui. Aceste animale se montează într-o perioadă de două cicluri de călduri, deci 16+16=32, 18 am pus noi pentru că deviază câteva zile ciclurile de călduri, nu sunt asemănătoare între ele. Şi atunci, pe perioada de 36 de zile, am stabilit noi la Registru, acei berbeci exercită monta în aşa-zisul harem pe care l-am făcut cu el în mijlocul a 35 de oi, într-un ţarc închis electric sau din alte materiale de construcţii. După care, aşa cum am spus, aici îngrijitorul trece în caietul de reproducţie, în fiecare zi, oile care s-au montat cu berbecul respectiv. O dată pe săptămână e indicat ca şi controlorul de producţie să treacă să înregistreze în Registrul de montă şi fătări, împreună cu crescătorul. E obligaţia crescătorului de fapt să-şi completeze Registrul de montă şi fătări, dar pentru că mulţi dintre ei sunt nişte oameni care mai greu se descurcă cu documentele, sunt ajutaţi de controlori să facă aceste documente”, arată Gheorghe Neață.

Momentul optim pentru reproducție este, în primul rând, în funcţie de interesul comercial al fermierului, dar trebuie să se ţină cont că Ţurcana are o oarecare periodicitate a reproducţiei şi această perioadă preponderent este toamna. „Sigur că nu e exclus să se monteze şi primăvara, spune profesorul Neață. Primăvara, în momentul când sunt duse în păşunile alpine, majoritatea oilor au tendinţa de a intra în călduri şi a se monta. Noroc că nu sunt berbecii acolo, pentru că se montează şi rămân gestante, deci sunt fecunde în perioada aia. Dar, în general toamna, începând cu luna septembrie până la sfârşitul lunii octombrie, berbecii stau în oi şi se execută montele dirijate.”

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara a instruit fiecare crescător. „Există mai multe aspecte pe care le-am discutat, iar unul dintre ele este acela că de regulă crescătorii, primăvara când livrează pentru sacrificat mieii, nu fac selecţia aşa cum trebuie. Crescătorul, de pildă, chiar dacă are înregistrat secţiune principală cu berbec de secţiune principală, se întâmplă să nu reţină mieluţele în continuare şi reţin exact de la sfârşitul fătărilor ce rămâne acolo, care-s mai frumoase. Şi din cauza asta ele nu se mai regăsesc în baza de date. Este trecută ca număr matricol, dar nu se mai regăseşte în turmă, pentru că a plecat la export sau la abator. Deci asta este principala condiţie. Noi le-am spus foarte clar: mieluţele din oile nominalizate la împerechere să le păstreze. Şi există o regulă la Registru: 25% din tineretul femel se păstrează pentru prăsilă. Normal, în 7 ani ajung oile în secţiunea principală, astfel încât să poată să obţină berbeci de reproducţie din ele, 3 generaţii, 7 ani. Când înscriem în Registrul genealogic luăm cazul că nu cunoaştem originea efectivului. Le luăm aşa cum sunt, după apartenenţă rasială, şi le-am înscris. Automat, aceste oi se înscriu în secţiunea secundară II. Secţiunea secundară II se montează cu berbeci de origine cunoscută din secţiunea principală, mieluţele obţinute din ele se scriu în secţiunea principală I, ele din nou se montează cu berbeci din secţiunea principală, cu alţi berbeci, nu cu taţii lor, se obţin şi mieluţele care se înscriu în secţiune principală. Când fată ele, şi berbecii, şi mieluţele sunt din secţiune principală şi pot merge în secţiune principală în continuare”, ne-a explicat directorul general al Registrului genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Timbrul genetic pe care-l poartă face prețul animalului

Mulțumirea crescătorilor este atunci când ajung să producă material de prăsilă înscris în secţiunea principală a Registrului genealogic, pentru că preţul unui animal este legat de timbrul genetic pe care-l poartă. Acolo sunt trecute performanţele părinţilor şi, în funcţie de performanţele părinţilor şi de performanţa lui proprie de dezvoltare corporală după primul tuns, că numai atunci se admite vânzarea lui, se stabileşte preţul. Preţ care poate să fie foarte mare, a specificat Gheorghe Neață.

„Dacă un berbec de reproducţie la ora actuală se vinde cu 2.000 – 2.500 lei, un berbec testat după descendenţă, asta înseamnă că după descendenţă berbecul se vinde testat, înseamnă după producţia de lapte a fiicelor la lapte, asta înseamnă să aibă trei ani, de regulă se practică numai pentru însămânţare artificială această chestiune, poate să ajungă la 2.000, 3.000, 4.000, 5.000 de euro, depinde de valoarea lui genetică, plusul pe care-l aduce în performanţă. Vedeţi, noi aici încă nu avem stabilizat Registrul genealogic, crescătorii care vând berbecii îi vând numai după performanţa absolută a mamelor. Deci dacă aţi văzut oi care depăşesc 1,5-2 litri de lapte pe zi, berbecii care provin din oile astea se caută ca pâinea caldă. Deci se vând de sub oaie, când sunt miei neînţărcaţi, la preţuri exorbitante, 20.000 – 30.000 de lei bucata. Crescătorii ştiu. Valorile se stabilesc. În momentul când ăsta va mai avea şi certificat, pentru că efectivul e mai nou luat în control, mai durează 2 ani până ajung certificatele de origine la ei, în momentul în care vor avea şi certificate vor fi de-a dreptul preţuri extraordinar de mari, exact cum se practică în Occident. Eu am fost martor în Marea Britanie când un berbec de Suffolk, rasă de carne, s-a vândut cu 8.500 de lire sterline. Prin urmare, un berbec testat poate să aducă o avere în casă. Asta trebuie înţeles de toată lumea. Trebuie înţeles în primul rând de crescători, să fie corecţi în stabilirea datelor de performanţă, de controlori, să controleze foarte bine şi acurateţea lucrărilor să fie exemplară, şi trebuie să fie încurajaţi de stat. Nu mai trebuie să băgăm orice fel de berbeci în fermele de elită. Berbeci selecţionaţi, şi acolo pe cât posibil cuplurile cele mai valoroase să fie însămânţate artificial, cu cei mai valoroşi berbeci”, precizează specialistul care conduce Registrul genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & VICTOR MIHALACHE

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, cu sprijinul altor forme asociative ale crescătorilor de ovine din România, organizează în perioada 25-27 noiembrie 2022, în curtea MADR, târgul „Stâne, Gusturi și Tradiții românești”. Astfel, MADR continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”

Fermierii din județele Alba, Arad, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Neamț, Olt, Sibiu, Vâlcea refac unul dintre drumurile parcurse de ciobani cu sute de ani în urmă, pornind pe un traseu de sute de kilometri de-a lungul munților Carpați, poposind în mijlocul Bucureștiului, în curtea MADR, cu tolba plină de povești și bunătăți de la stână. Astfel se aduce în atenția bucureștenilor și nu numai farmecul uneia dintre cele mai vechi îndeletniciri ale poporului român, păstoritul.

Timp de trei zile, vizitatorii târgului „Stâne, Gusturi și Tradiții românești” au ocazia să experimenteze viața la stână, unde timpul pare că se oprește în loc, având toate ingredientele necesare, ca de pildă produse tradiționale pregătite ca la stână: bulz, pastramă, mici pe grătar, precum și muzica populară. Atracția târgului pare că va fi un ceaun în care se va prepara tocanul, mâncarea de bază a ciobanilor.

Așadar, iubitorii de tradiție, de viață petrecută în satul românesc, precum și de produse pregătite după rețete tradiționale vor descoperi viața bacilor și a băcițelor din plaiul mioritic și se vor putea delecta cu o varietate de produse din lapte și carne de oaie precum: caș proaspăt, urdă, telemea de oaie proaspătă sau maturată, brânză de burduf în membrană naturală, cașcaval, lapte bătut, smântână, telemea de capră sau pastramă de oaie proaspătă sau afumată, mezeluri, mici, tocan de oaie, sloi de oaie.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad este implicată în dezvoltarea sectorului zootehnic și derulează programul de ameliorare al rasei Țurcană. Totodată, a aderat la diverse forme asociative internaționale care au drept obiectiv stabilirea unor indicatori de performanță privind producția de lapte de ovine. Prin implicarea în campania inițiată de MADR, asociația și-a propus să contribuie la consolidarea lanțului scurt de aprovizionare, prin întâlnirea directă dintre producătorul de produse din specia ovină și caprină și consumator.

O parte dintre preparatele din carne și lapte sunt atestate ca produse tradiționale, iar cei interesați pot afla mai multe detalii despre acestea, dar și despre producători, accesând Registrul Național al Produselor Tradiționale pe site-ul www.madr.ro, precum și în aplicația CPAC, care poate fi descărcată pe telefonul mobil.

Bunătățile de la stână pot fi asezonate cu vinurile de la cramele Lucaci și de la Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, cu o tărie de la Trămuța sau, de ce nu, cu un pahar de suc de la Voinești.

Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu oferă vizitatorilor unul din cele zece produse românești recunoscute la nivel european, Telemeaua de Sibiu – Indicație Geografică Protejată.

Pe lângă produsele din lapte și carne de oaie sau capră, la târgul din curtea Ministerului Agriculturii vor fi legume și fructe aduse de producătorii din Olt, Dâmbovița și Vrancea. De asemenea, de la târg nu pot lipsi produsele de patiserie, precum Cozonacul Domnesc din Botoșani, cu renumitele poale în brâu sau alivenci, atestate tradițional de MADR.

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea va fi prezentă cu stand, de unde vor putea fi achiziționate produse precum: gemuri, dulcețuri, conserve, fructe uscate, mere, legume și verdețuri aduse de producătorii români care au contracte de colaborare încheiate cu Casa Unirea.

Având în vedere sezonul rece, de la târg vă puteți procura articole de îmbrăcăminte obținute din pielicele de ovine.

Atmosfera și voia bună vor fi întreținute de Ansamblul Nedeia, de solistul Robert Târnăveanu, de grupul de chitariști „Zâmbete și acorduri” din comuna Sadu, județul Sibiu, precum și de mulți alții. 

Târgul „Stâne, Gusturi și Tradiții românești” va fi deschis în perioada 25-27 noiembrie, între orele 9.00 - 19.00.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Resursele fermierilor sunt pe terminate, asta simțim la fiecare vizită făcută în exploatațiile agricole. Speranța este medicamentul care ține în viață fermele noastre. Seceta, lipsa irigațiilor, lipsa forței de muncă, costurile din ce în ce mai mari ale inputurilor, ale tehnologiilor necesare sunt probleme actuale în fermele românești, fie că vorbim de sectorul vegetal ori de cel zootehnic.

De fiecare dată ne bucurăm când întâlnim fermieri, mai ales tineri, care privesc cu încredere în viitor și care încearcă să facă față tuturor lipsurilor. Este cazul lui Ionuț Cioranu, care are o fermă de circa 400 de oi, în județul Arad. „Eu şi tata (Nicolae Cioranu, n.r.) avem împreună în jur de 1.200 de oi. Eu nu am gram de teren, dacă nu ar fi tata cu arendele pe care le are de 15-20 de ani, eu nu aş avea unde să-mi ţin oile”, spune tânărul crescător de oi.

Ionuț Cioranu a urmat pașii tatălui, crește oi, dar a luat în primire și terenurile pe care le exploatează Nicolae Cioranu. Tânărul Cioranu are în plan amenajarea și administrarea unei ferme după un plan de bătaie modern, care poate înlocui o bună parte din forța de muncă umană, pentru a eficientiza costurile de producție.

Ionuț este inginer zootehnist, dar preferă să se recomande drept cioban, întrucât munca lui principală este creșterea oilor. Tatăl său a pornit la drum cu obiceiuri străvechi, învățate de la bunici, cu „transhumanța în sânge”. Însă Ionuț Cioranu vrea să modernizeze ferma, să aducă tehnologiile de ultimă oră pe care le-a văzut în fermele de animale de peste granițe. „Intenționez să-mi cumpăr utilaje de ultimă oră, ne-a zis tânărul Cioranu. Vreau să fac o fermă modernă de ovine, automatizată, mecanizată şi, când nu am cu cine lucra, să le dau de lucru utilajelor şi să hrănesc animalele. Am văzut așa ferme în Austria, în Germania, în Anglia.”

În timp ce Nicolae Cioranu crește și iubește rasa Țurcană, Ionuț Cioranu s-a îndreptat către o altă rasă de ovine, cea cu cap negru german sau Schwarzkopf, care este mai profitabilă. „El nu a îndrăgit Țurcana, că e o rasă care produce puţin. Ionuț are un nucleu de oi de carne care e clar mai profitabil. Eu am mai multe animale decât el şi aproape că mă bagă în buzunar”, arată Nicolae Cioranu.

Prin modernizare, Ionuț și Nicolae Cioranu vor să înlocuiască lipsa de personal. „Vă dau un exemplu, un tractor cu o remorcă tehnologică scuteşte 3-4 oameni într-o fermă, vorbesc de o fermă de aproximativ o mie de capete”, punctează Nicolae Cioranu.

Furaje scumpe, carne ieftină

De ce pot privi cu încredere viitorul cei doi crescători de oi, având în vedere toate problemele? Datorită eforturilor de a se susține singuri aproape în totalitate. Fără împrumuturi mari de la bănci, fără proiecte europene cu costuri exagerate, celor doi fermieri le merge binișor. Ionuț Cioranu povestește despre situația fermierilor din afară, de la care s-a inspirat și de unde a luat parte din tehnologia pe care o folosește în ferma sa. „În Franța, la Clermont-Ferrand, unde fermierii se întâlnesc în fiecare an, sunt destule cazuri în care împrumuturile îi năpădesc, ajungând câte un fermier să-și ia zilele.” De aceea, Nicolae Cioranu nu și-a sfătuit niciodată băieții să facă împrumuturi, să acceseze bani de la Uniunea Europeană: „Nu i-am sfătuit niciodată să-şi facă proiecte pe bani europeni. De ce? Pentru că, ce-i drept, am văzut realizări în toată Europa, ferme moderne, tractoare noi, tot, dar, în schimb, nu ştiu de unde erau plini de datorii fermierii din Europa. Nu vă ascund că acum vreo trei ani, înainte de pandemie, când am fost la expoziţie în Franţa, la Clermont-Ferrand, într-o seară la o masă rotundă cu nişte fermieri, erau tare îngrijoraţi şi spuneau că la ei în fiecare zi îşi ia zilele un fermier, pe rând.”

În plus, nici prețurile actuale la carnea de ovine nu îi favorizează pe fermieri. Furajele sunt scumpe, nu se găsesc, iar prețurile la carne au scăzut vertiginos. „În România, în timpul epidemiei un kilogram de miel era 16 lei, iar furajul pentru el sub 1,5 lei/kg. Anul acesta, în schimb, mielul este 13 lei/kg, iar prețul furajelor a crescut la peste 2 lei/kg. Fapt care arată că nu există cerere în piață pentru carnea de miel, nu așa cum există pentru furaje, unde seceta a afectat recolta, iar prețurile au crescut întrucât cantitățile existente nu fac față nevoilor fermierilor. Deci fermierii sunt obligați să se axeze pe creșterea raselor pentru lapte, pentru a avea un cuvânt în piață”, arată Nicolae Cioranu.

Tehnologia luptă cu seceta

Pe lângă costurile mari pe care le au fermierii cu inputurile, cu tehnologiile care le asigură producții mulțumitoare, seceta de anul acesta a adus din nou în prim-plan lipsa irigațiilor. Deja sunt câteva luni bune de când fermierii se plâng de lipsa apei căreia sunt nevoiți să îi dea piept. Dar problema irigațiilor care se află acum în centrul atenției este, de fapt, un cumul de treizeci de ani de nepăsare din partea autorităților publice, care se acutizează cu fiecare sezon agricol.

La Arad, aproape de granița țării, se întrevede o așa-zisă luminiță de la capătul tunelului. Ionuț Cioranu, împreună cu tatăl său, Nicolae, a găsit o soluție proprie, ingenioasă, pentru a rezolva măcar parțial lipsa de apă. În timp ce alți fermieri au de suferit pentru că li se usucă recoltele, Ionuț a construit singur coloane de irigații și o motopompă pe care reușește să le utilizeze pentru a iriga 6.000 – 7.000 mp pe zi. Investiția l-a costat aproximativ o mie de euro pentru o coloană, iar recolta de lucernă, fiindcă aceasta e cultura pe care o irigă, este mai mult decât suficientă pentru a-și hrăni animalele. „Noi am reuşit cu un minim de investiţii să irigăm lucerna, pentru că e hrana principală la noi în fermă. Cu un minim de investiție, undeva la o mie de euro pentru coloana de irigat, vorbim de 300 m lungime şi o motopompă asamblată de noi în fermă, artizanală, un motor adus de la fier vechi şi o pompă de pe o maşină de pompieri scoasă din uz, la a treia coasă de lucernă am avut o medie de 2.800 – 3.000 kilograme de lucernă la hectar.”

Iar perseverența lui Ionuț Cioranu din spatele proiectului „artizanal” al pompei se extinde și la interacțiunea cu statul român. Toți fermierii știu bine că irigarea este un subiect sensibil, pe care dacă îl deschid dau numai de refuzuri și opreliști. Însă cei doi crescători de oi din județul Arad au avut grijă să îngrijească sau, mai popular zis, să coasă canalul de la râul Mureș al ANIF-ului care le deservește parcelele. Cu toate că acel canal nu este nici foarte adânc, nici bine construit, este o variantă în lupta cu seceta. Ionuț este singurul din județul Arad care are contract cu ANIF, după multă muncă de convingere dusă din partea lui, dar și pentru că se îngrijește de canal cu sârguință: „Parcelele pe care tata le-a cumpărat şi eu le lucrez acum sunt înconjurate pe trei părţi de un canal, se numeşte Canalul Ier, un canal al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare şi administrat de ANIF, care provine din râul Mureș și duce apă în Ungaria. Sunt singurul, din informaţiile mele, care are în Arad un contract cu ANIF”.

Prin irigarea culturii de lucernă, Ionuț Cioranu câștigă o oarecare independență în ceea ce privește asigurarea furajelor, care în prezent au și prețuri foarte mari și nici nu prea sunt stocuri. Unchiul său, care are și el o fermă de animale, dar nu are deloc teren agricol, este forțat să caute furaje cam prin toată țara. Așa cum zice Nicolae Cioranu: „Şi dacă ai avea bani, n-ai de unde lua furaje!”.

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

A XVII-a ediție a sărbătorii crescătorilor de ovine „Țurcana – Regina Munților” are loc pe 25 septembrie 2022, în județul Hunedoara, la Costești, comuna Orăștioara de Sus. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, cu scopul de a promova rasa Țurcană.

„Acest festival dedicat rasei de ovine Țurcană este o ambiție personală. Am inițiat această sărbătoare pentru zonă și mă bucur din suflet că s-a dezvoltat foarte mult și a luat o amploare națională, fiindcă fermieri din toată țara vin la Costești, schimbă păreri și discută cu crescătorii din județul Hunedoara. E un festival cu care ne mândrim. Am pus comuna Orăștiora de Sus pe harta turistică”, a afirmat Dumitru Andreșoi, președintele Asociației „Dacia”. Aşezarea din Munţii Orăştiei este deja un vechi loc de întâlnire al crescătorilor de oi, iar sărbătoarea dedicată acestora a devenit o manifestare de tradiţie a satului hunedorean.

Și la această a XVII-a ediție, atracțiile festivalului vor fi ovinele expuse în boxe și mâncărurile tradiţionale - balmoşul, virşlii, pastrama, tocăniţa, plăcintele, brânzeturile şi mezelurile de oaie. Totodată, sărbătoarea crescătorilor de oi mai are în program un simpozion și nelipsitul spectacol folcloric.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care conduce Registrul genealogic pentru ovinele din rasa Țurcană.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 27 iulie 2022, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Arad a organizat workshop-ul „Îmbunătățirea sistemului furajer la vacile de lapte”, eveniment care face parte din Proiectului ADER 9.1.3./2019 - „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate”.

Evenimentul a fost deschis de dr. ec. Gheorghe Săplăcan, directorul SCDCB Arad, după care s-au prezentat laboratorul experimental zootehnic și laboratorul experimental vegetal din cadrul stațiunii arădene (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu). Apoi, a fost prezentat proiectul „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate” (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu și CSII dr. ing. Radu Ionel Neamț).

Programul a mai cuprins următoarele prezentări: Laptele de pajiște (prof. univ. dr. Neculai Dragomir); Studii și rezultate preliminare asupra populațiilor spontane de cicoare (Cichorium intybus) în vederea ameliorării acestora pentru a fi utilizate în nutriția bovinelor (CSIII dr. biolog Ciprian Valentin Mihali); Nutriția și bunăstarea vacilor de lapte (conf. dr. ing. Ludovic Toma Cziszter).

La final s-au discutat temele din cadrul workshop-ului și s-au vizitat laboratoarele experimentale zootehnic și vegetal de la SCDCB Arad.

Despre SCDCB Arad, pe scurt

În anul 1981, prin Decret, a fost înființată Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Arad din cadrul Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Balotești, aparținând Academiei de Științe Agricole şi Silvice – Gheorghe Ionescu Şişeşti – București, care a fost redenumită în anul 2000 „Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor – Arad” (SCDCB Arad).

Obiectul actual de activitate al unității îl constituie cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică în domeniul creșterii şi ameliorării bovinelor.

În prezent, SCDCB Arad are un total de 700 capete bovine, din care 515 sunt din rasa Bălțată Românească și 185 din rasa Brună (350 vaci; 53 juninci; 55 efectiv montă; 70 viţele categoria 12-18 luni; 70 vițele categoria 6-12 luni; 86 vițele categoria 0-6 luni; 16 taurine la îngrășat).

Suprafețele agricole exploatate, pe categorii: 115 ha – lucernă;  23 ha - amestec de graminee și leguminoase; 90 ha – pășune și fânețe; 183 ha –porumb pentru boabe; 200 ha – porumb pentru siloz; 394 ha – grâu; 10 ha - iarbă de Sudan.

Laboratorul de cercetare este format din patru compartimente: genetică animală; reproducție și biotehnologii; nutriție; tehnologii de creștere și întreținere.

În cadrul stațiunii, astăzi, resursa umană este formată din 71 de persoane, distribuite pe principalele sectoare: cercetare - 5 cercetători; zootehnic - 36 angajați; vegetal - 20 angajați; administrativ - 10 angajați.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Inteligent, ambițios aproape de limita încăpățânării, la numai 40 de ani, Leo Labancz a reușit să dezvolte de la zero o fermă zootehnică complexă, de circa 500 de vaci de carne și peste 1000 de oi. Și asta nu e tot, pentru că exploatează în regie proprie pășuni pe o suprafață totală de 1.700 de hectare. Tânărul fermier a fost încântat să ne fie gazdă în exploatația sa din satul Fodora, comuna Așchileu, județul Cluj, unde ne-a împărtășit, așa cum un ardelean știe să o facă, multe dintre poveștile lui.

Reporter: Agricultura este o moștenire din familie sau este o pasiune pe care ați dezvoltat-o treptat?

Leo Labancz: Familia mea nu a avut tangență cu agricultura. M-am născut aici în Cluj, mai am un frate mai mare care de asemenea este implicat în această afacere, lui îi datorez dezvoltarea fermei. Este arhitect, dar l-am molipsit și pe el cu zootehnia, de la mine a luat microbul. El proiectează și anexe zootehnice. Grajdul pe care îl vedeți în fermă a fost proiectat de el și construit de noi, prin firma de construcții pe care o avem. După un timp a venit și el în agricultură, în această afacere, și a investit bani. Mai am o fermă la 50 km distanță, unde am început primul și m-am străduit timp de zece ani să meargă, după aceea l-am bătut la cap să vină și el, iar într-un final a venit și a investit în ferma de aici, din satul Fodora. Este destul de greu să te dezvolți. Noi am ajuns la stadiul la care suntem aici în vreo trei ani. În 2018 am cumpărat aici ferma și am început să construim de la zero.

Ceea ce fac este clar o pasiune. Încă de când eram mic, mi-am dorit să am fermă de animale. Nu provin dintr-o familie de fermieri, nu am avut niciun fel de experiență în familie. Mi-a plăcut școala, mi-au plăcut animalele și agricultura. Și mi-am dorit ca atunci când voi fi mare să am o fermă de animale. Iar acum am două ferme de animale și mult teren agricol.

„Creștem doar taurine Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. Este rustică, rezistentă, nepretențioasă.”

Reporter: Ce suprafață agricolă exploatați?

Leo Labancz: În total, exploatăm aproape 1.700 ha, din care 400 ha plante de nutreț și restul pajiști permanente și pășuni. În mare parte suprafața totală este în arendă, avem doar 200 ha în proprietate. Dar dorim să mai cumpărăm. Tot ce este de vânzare și ne putem înțelege cu proprietarul, cumpărăm. Din suprafața totală, 1.200 de hectare sunt aici, în Fodora. Terenurile sunt compacte, adunate pe o rază de 6-7 km. Și mai am o fermă care este la 50 km distanță, dar și acolo am 400 ha, suprafață compactă și am o parte din tractoare și acolo.

Reporter: Când ați început să faceți agricultură?

Leo Labancz: Am început la vârsta de 20 de ani, cu oi. Se întâmpla prin 2001. După vreo trei ani, am dat faliment. Nu am știut cum funcționează sistemul. Am avut 20.000 de euro și am cumpărat oi de toți banii. Le-am dus acasă și apoi m-am întrebat ce fac eu cu ele. Îmi trebuie o colibă, îmi trebuie câini, îmi trebuie un cojoc, îmi trebuie fân. Și n-am avut bani. Eu cumpărasem de toți banii oi. Am luat bani împrumut să pot să merg mai departe.

La un an după ce am luat împrumutul, am vândut oile și am achitat datoriile. Ajunsesem practic la aceeași situație - iar fără bani. Și a trebuit să merg din împrumut în împrumut să văd ce fac. Am abandonat totul, dar am și realizat că nu pot trăi fără acest business. Iar peste șapte ani m-am reapucat de zootehnie și de atunci nu m-am mai lăsat. Dar am gândit altfel tot businessul. Acum, de la oi am trecut la vaci de carne. Dar am încă și oi. Mi-am dat seama că am nevoie de tractoare.

Reporter: Primii trei ani au însemnat practic rodajul dumneavoastră în această afacere. Ați avut foarte mult curaj și încredere.

Leo Labancz: A doua oară, am procedat altfel. Dacă am 50.000 de euro, investesc doar 25.000 și 25.000 de euro îi păstrez pentru a putea să supraviețuiesc cu ei un an, pentru ca mai apoi să pot să pornesc afacerea. Într-un an, doi, trei, trebuie să poți să te autosusții. Pentru că altfel te blochezi financiar. Dar eu eram tânăr, nu am știut, le-am cumpărat și am zis că văd eu ce fac cu ele.

Am avut curaj, și acum am curaj, și nu mă dau bătut. Acum vreau să ajung să țin 600 – 700 de vaci de carne. Sunt o persoană foarte ambițioasă, verticală, nu mă dau bătut niciodată. Nu există „nu se poate”, ci numai „nu vreau”. Fac ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și nu voi renunța până nu voi realiza ceea ce mi-am propus.

Reporter: Așadar, ați reînceput afacerea prin anul 2009.

Leo Labancz: Am regândit afacerea total. Nu m-am blocat deloc, am ținut-o tot timpul pe producție. Am avut noroc că am găsit într-o comună o pășune foarte mare. Am început direct cu 350 de hectare de teren și a fost un start bun, care m-a făcut să prind curaj. Am avut posibilitatea să iau subvențiile pe teren ca să pot să dezvolt mai departe afacerea și am crescut foarte repede. În 2-3 ani am ajuns la 1.600 de oi. În primii doi ani am cumpărat tot fânul. După aceea mi-am dat seama că nu este bine și că trebuie să îmi cumpăr un tractoraș.

Am mers la Agraria (n.r., târgul anual de agricultură de la Jucu - Cluj), m-am urcat în toate tractoarele, am testat toate tractoarele de pe piață și m-am hotărât la un Case IH - mai exact, un tractor Case IH Farmall 115 A. Și de la un tractor Case IH am prins drag și acum am numai tractoare Case IH. Asta se întâmpla în 2016.

Reporter: Să revenim la ferma zootehnică, câte animale aveți în prezent și ce rase?

Leo Labancz: Am început cu 25 de văcuțe și când am văzut diferența în ușurință între vaca de carne și oaie, atunci am zis să mă dezvolt mai mult pe creșterea vacilor de carne și să las oile mai puțin, mai ales că este grea creșterea oilor din cauza personalului și a prețurilor foarte scăzute din ultimii ani. În acest moment, avem puțin peste 1.000 de ovine și vaci, cu tot cu tineret, avem circa 500 de capete.

La vaci creștem doar rasă Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. E o rasă rustică, rezistentă, nepretențioasă. Această rasă ne-a plăcut cel mai mult. Cu această rasă am mers de la început, încă de când ne-am cumpărat primele 25 de capete. Înainte am mers să studiem mai multe rase, dar acestea ne-au plăcut cel mai mult și am spus să mergem pe Aubrac, o rasă pe care nu merge multă lume.

Din punctul meu de vedere, este cea mai bună rasă pentru că se întreține foarte ușor. N-am avut niciodată probleme cu aceste vaci. Nu am avut animale bolnave, nu am avut șchioape, nu am avut probleme la fătări. Orice le dai să mănânce, le merge bine.

La oi am avut și am în continuare Țurcane. Această rasă se pretează cel mai bine pentru România și pentru zona de deal și de munte, cum este aici, la noi. Și mi-au plăcut cel mai mult.

„Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Este un business pe circa 5 ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție.”

Reporter: În ceea ce privește zootehnia, aveți de gând să vă dezvoltați și mai mult?

Leo Labancz: Momentan, nu prea am vândut, doar foarte puțin, pentru reproducție. Am avut puține mame, am avut mult tineret și am în continuare mult tineret, care acum trebuie să fete prima oară, să intre pe producție. În total, în acest moment avem în jur de 100 de mame, 60-70 de viței mici și juninci tinere cu vârsta de până la 2 ani.

Vreau să ajung să țin 600-700 de capete, deși este foarte greu, pentru că sunt foarte scumpe și durează câțiva ani să poți să le înmulțești, să cumperi, să le aduci să te ocupi de ele. Există cerere pentru ele, numai să ai ce vinde, altfel nu este problemă. Problema este să ai ce să vinzi.

Numărul de oi nu mai vreau să-l măresc. Am avut 1.500-1.600 până la 2.000. Dar nu mai vreau pentru că nu am cu cine și nu mai am timp fizic să mă ocup de toate.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Leo Labancz: Sunt trei persoane angajate la o fermă și două persoane angajate la cealaltă fermă. Ne descurcăm, suntem suficienți. Dacă trei tractoare lucrează non-stop, vara facem față cu ele. Aici mă includ și pe mine. Toată vara, de dimineața și până seara stau numai în tractor. Am operat toate tractoarele Case IH pe care le am până acum.

Două persoane sunt întotdeauna pentru schimb. Nu e rău să ai mai multe persoane, dar trebuie să te uiți și la costuri. Pentru că dacă le pui pe toate pe hârtie, sunt costuri foarte mari de întreținere. Să plătești toți angajații, să-i plătești lunar cu salarii destul de mari, au salarii cuprinse între 800 de euro și 1.000 de euro net lunar. Și dacă îi plătești non-stop 12 luni și lucrează doar patru luni vara, este destul de greu. Mai ales când îți dorești să intri pe producție, să poți să vinzi. Momentan, cam 50% e autofinanțare.

Reporter: Simțiți că statul vă ajută?

Leo Labancz: Noi primim subvențiile, dar dacă tragem o linie, nu acoperim cheltuielile fermei. Dacă ai cinci angajați plătiți cu carte de muncă, ajungi la 6.000 de lei cu un angajat. Iar dacă ar fi șase oameni, ar fi 30.000 de lei pe lună. Și dacă calculați pe un an întreg, sunt 180.000 de lei doar oamenii. Și dacă pui și arenda, și motorina, ai ajuns la cheltuială de 200.000 de euro pe an. Pe lângă aceste lucruri, sunt multe alte cheltuieli. Doar din subvenție, nu poți să supraviețuiești. Trebuie să produci. Dacă nu ai avea angajați și nu ai investi ar fi ok, dar noi tot ceea ce am încasat din subvenții am reinvestit.

De la cele mai simple la cele mai complexe tractoare

Reporter: Din 2016 și până astăzi câte tractoare ați cumpărat?

Leo Labancz: Începând cu 2016 și până astăzi, am achiziționat șapte tractoare noi. Toate tractoarele sunt cumpărate de la Titan Machinery România. Am început cu tractoare Case IH Farmall, apoi am trecut la Case IH Maxxum, urmat de Case IH Puma 165. Am un Case IH Farmall 115 A, un Case IH Farmall 75 A, un Case IH Farmall 95 A, Case IH Maxxum 115, Case IH Maxxum 150, încă un Case IH Maxxum 150. Urmează să mai achiziționez un Case IH Puma 150.

Am început cu gama de tractoare mici, tractoare mai simple, am prins încredere în ele și am început să urc tot mai mult, pe măsură ce se dezvoltă și ferma. Am vrut să-mi cumpăr un tractor mecanic, simplu, să nu aibă probleme, pentru că toată lumea se sperie de problemele tractoarelor. Dar nu este așa. Am început de la tractoarele simple și am mers până la cele mai complexe. Acum îmi doresc să achiziționez tractoare și mai performante de atât, cu cât mai multe dotări.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Leo Labancz: Din punctul meu de vedere, raportul calitate-preț este cel mai bun. Eu așa le văd. Și eu am încredere în lucrurile făcute în Austria, mai multă decât în cele produse în alte țări. M-am urcat în 20 de tractoare, dar acestea mi-au plăcut cel mai mult - configurare, confort, calitate, culoare etc. M-am gândit și la service, e aproape de noi, la aproximativ 20 km.

Reporter: Cum apreciați tractoarele din punct de vedere al unui operator? Cum le descrieți din punct de vedere tehnic și al confortabilității?

Leo Labancz: Când mă urc într-un tractor nu-mi mai vine să mă dau jos. Nu-mi mai vine să mă duc acasă. De dimineața până seara stau numai în tractor, îmi place ceea ce fac și fac cu drag. Probleme și dificultăți sunt în orice afacere, în orice domeniu, dar dacă faci ceva cu drag nu simți greutățile, sau le simți mai puțin și nu le bagi în seamă.

Reporter: Ce ne puteți spune despre colaborarea cu Titan Machinery?

Leo Labancz: De când colaborăm nu au fost probleme. Eu am studiat bine tractoarele Case IH și am solicitat tractoare cu configurații personalizate, care să mă ajute. Am comunicat cu Rareș (n.r. Rareș Vădan, Manager de Zonă Titan Machinery) și am găsit tot timpul cele mai bune soluții. Comunicarea cu Rareș este foarte bună. Știu că nu depinde totul numai de el, e și normal să fie așa. Lucrurile depind și de logistică, transporturi, facturare etc. Orice lucru contează.

Tractoarele sunt ceea ce mi-am dorit, configurate cum mi-am dorit, nu am ce să reproșez. Dacă au mai fost câteva mici întârzieri, s-au rezolvat în timp util și nu ne-au afectat. Că nu s-a găsit o piesă pe stoc să monteze, cum mi-am dorit eu exact, pentru că am vrut ca toate tractoarele să fie cu încărcător frontal, cu funcția a 3-a, cu compresor de aer, lipsea pe stoc o piesă micuță de montat și se întârzia câteva zile, dar nu am avut o problemă.

Reporter: În ceea ce privește partea de service și de piese de schimb, ce experiență ați avut?

Leo Labancz: Probleme importante nu am avut cu tractoarele. Doar probleme minime, cum ar fi un senzor pentru un tractor, dar s-a rezolvat și am fost mulțumit. Am mai avut o problemă cu un Case IH Farmall, pentru că șoarecii mi-au ros câteva fire. Reacția service-ului a fost promptă. Nu au fost probleme, suntem și aproape, se pot deplasa repede. Dar vă spun că nu prea au fost probleme în general.

Reporter: Ce fel de lucrări agricole faceți?

Leo Labancz: Noi folosim cel mai mult tractoarele pentru a face lucrări la suprafața solului, într-o proporție de 80%, de exemplu, plante de nutreț (lucernă și mixturi de iarbă). Cultivăm în jur de 350 de ha de plante furajere.

Lucrările pe care le facem cu tractoarele sunt aratul, care este puțin, maximul 30 ha pe an. Avem un plug cu 4 brazde pentru a executa aceste lucrări. Avem semănătoare, freză după tractor, grapă cu discuri, freze de curățat pășunile, greble, cositori, balotieră, înfoliator baloți și transport baloți.

Reporter: Cum e vremea în zona dvs. și cum descrieți condițiile meteo de aici?

Leo Labancz: În ultimii ani a fost problemă. Am început târziu cositul. A plouat până în 18 iunie și trebuia să ne apucăm de coasă în 15 mai. Și am întârziat o lună cu lucrările și totul s-a decalat până în toamnă. Dacă nu începi cositul până pe 15 mai și începi o lună mai târziu, ți-a dat peste cap tot ciclul și pierzi o coasă care este foarte importantă. Aceasta a fost problema cea mai mare. Când plouă, plouă o lună încontinuu, când nu plouă, nu plouă deloc.

„Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu.”

Secretul e să nu renunți niciodată

Reporter: Ce ne spuneți despre producții?

Leo Labancz: În medie, pe an facem în jur de 5.000-6.000 de baloți. Teoretic puteam să fac și mai mulți, dacă mă lasă vremea, timpul și personalul. E bine să ai întotdeauna utilaje de rezervă.

În plus e bine ca la orice utilaj să ai rezervă, fie că ești în campanie și s-ar strica, de exemplu, un rulment sau o curea, sau ai nevoie de o piesă micuță și se întâmplă să nu fie pe stoc și să dureze 3-4 zile, să nu fie nevoie să stai pe loc - îl pui pe celălalt în locul lui.

Reporter: Care este viziunea dumneavoastră pe termen lung?

Leo Labancz: M-am gândit să cumpăr doar tractoare noi, pentru că încerc să fiu ca în Germania, la fiecare 4-5 ani să schimb utilajele, să am doar utilaje noi în tot acest interval. Așa mi-am propus, momentan așa am făcut. Acum se pierde puțin dacă le cumperi noi și le vinzi, dar decât să am neplăceri să rămân în campanie cu tractoarele pe câmp fără să poți să-ți continui lucrările, cum pățește de obicei foarte multă lume, mai bine le cumperi noi.

Sunt sisteme de finanțare foarte bune, cu dobânzi foarte mici, Titan oferă mulți ani de garanție, iar atunci eu zic că este ok să le cumperi noi, le plătești în 4-5 ani, le vinzi, îți cumperi altele, așa cum se face de fapt în străinătate. Străinii le țin 4-5 ani și își cumpără altele noi, noi le cumpărăm de la ei la mâna a doua și ni se strică nouă. Eu aș vrea să procedez altfel să le vând pe cele exploatate de nou-nouțe și să continui să-mi cumpăr numai nou-nouțe.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să intre în agricultură?

Leo Labancz: Să le placă și să aibă ambiție. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu, în orice domeniu. Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Nu banii sunt totul. Este greu începutul pentru că totul este scump. Primul lucru trebuie să-ți placă, al doilea e să ai terenul unde să faci și ceva bani de investiții. Secretul este să nu renunți niciodată și să nu te sperii că este nevoie sa lucrezi weekend-urile, sărbătorile sau că plouă sau ninge.

Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Cu vaca de carne este un business pe circa cinci ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție. În această perioadă trebuie să te poți autosusține.

Dar, în general, trebuie să continui să faci ceea ce ți-ai propus. Dacă dai înapoi la primul hop sau la prima greutate, te oprești și îți spui „vai ce mă fac”, nu prea poți să faci în viață multe. Acesta este punctul meu de vedere. Acum mulți abandonează. Mulți au început cu agricultura, mulți au avansat. Sunt și perioade bune și perioade mai grele în care nu trebuie să renunți. 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

După doi ani de pauză revin expozițiile și târgurile în format fizic. Așadar, așteptăm toți cu bucurie marea revedere din câmp, de la Jucu – județul Cluj, unde revine AGRARIA, în perioada 5 – 8 mai 2022.

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” județul Hunedoara, împreună cu asociațiile afiliate, Miorița Silvaniei Cooperativa Agricolă – județul Cluj și Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine Cluj, își anunță prezența la expoziția de oi Țurcane organizată în cadrul Zootehnica Show de la AGRARIA.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care înființează și conduce Registrul genealogic pentru ovine de reproducție de rasă pură din rasa Țurcană.

Crescătorii care vor ajunge în câmpul de la Jucu, la expoziția de oi Țurcane, vor vedea detaliile care fac diferența, promit organizatorii.

Totodată, vor fi dezbătute problemele stringente ale oieritului, în speranța găsirii de soluții pentru dezvoltarea fermele de oi din țara noastră.

Organizatorul AGRARIA (5 – 8 mai 2022) este DLG Intermarketing, iar partener oficial - NHR Agropartners.

Pentru acces gratuit la AGRARIA, trebuie să vă înscrieți aici: https://www.agraria-dlg.ro/servicii-vizitatori/#acces

Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se aprobă valoarea totală a schemei de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”.

Pentru anul 2022, este alocată suma de 640.000 lei, care se asigură de la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și care se încadrează în valoarea totală estimată pentru perioada 2020-2022, de patru milioane lei.

Valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/cap de scroafă/an, la o greutate de minimum 8 kg/cap.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 7.261.891,19 lei pentru ameliorarea raselor de animale. Suma se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

Pentru luna noiembrie a anului 2021, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru ameliorarea raselor este în valoare de 1.221.275,68 lei, iar pentru luna decembrie și trimestrul IV al anului 2021 plățile se ridică la suma de 6.040.615,51 lei.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dacă vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în agricultura din judeţul Alba, mai precis cu cea din zona Blajului, trebuie să discuți cu Dinu Şandru, fermier care lucrează peste 600 de hectare și îngrijește peste 500 de bovine. Zootehnist de mai bine de 20 de ani, a derulat trei proiecte cu finanțare europeană, în valoare de peste două milioane de euro, pentru a-și dezvolta ferma. Problemele cu care agricultura românească se confruntă nu l-au ocolit și a fost nevoit să aducă forță de muncă de peste hotare. Este de părere că e nevoie de o susținere adecvată din partea statului român și de proiecte strategice pe termen lung.

În anul 2000, fermierul din satul Mănărade, care aparține de orașul Blaj, a achiziţionat opt juninci din rasa Bălţată românească, de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureş, pe care a început apoi să le înmulţească din efectivul matcă. Dar dezvoltarea unei ferme presupune investiții pentru achiziția de utilaje sau construirea unor adăposturi adecvate, astfel că accesarea de fonduri europene a reprezentat o soluție pentru mulți fermieri. Astfel, în 2005, Dinu Șandru a depus un proiect prin SAPARD, în valoare de 144.000 de euro, care viza achiziţia de animale şi construirea unui adăpost pentru 50 de capete, plus sală de muls 2x4. „Am finalizat în 2007 primul proiect SAPARD și am decis să mai depun un proiect pentru cumpărarea de utilaje prin PNDR, în valoare de 420.000 de euro, pe care l-am realizat în 2009, iar în 2012 am depus un proiect care mi s-a şi aprobat în același an, de 1.478.000 de euro, pentru construirea adăpostului, plus achiziţie de uscător cereale, depozitare cereale şi o parte din utilajele de care mai aveam nevoie pentru cultura mare”, ne-a povestit fermierul din județul Alba.

La ora actuală, ferma lui Dinu Șandru însumează 520 capete de vaci de lapte, plus tineretul aferent, precum și o suprafaţă arabilă de 610 hectare, plus păşuni. Și-ar fi dorit să acceseze și alți bani de la UE, în perioada 2015-2021, dar nu a mai avut cum din motive financiare, plus că nu mai putea realiza punctajul necesar pentru a fi eligibil, având accesate deja trei proiecte.

Procesare și distribuție locală

Dezvoltarea fermei a presupus și diversificarea raselor deținute, dar și o fabrică de procesare a laptelui, realizată doar prin investiție proprie. „Am început cu Bălţată românească, am trecut la un moment dat la Holstein Friză, dar fiind foarte pretenţioase am renunţat la o parte din Holstein şi vreau să trec acum pe Montbeliarde şi Jersey. Acestea vor fi rasele de vaci care vor rămâne în fermă, în viitor. Acum avem cam 180 de vaci la muls, am achiziţionat recent din Franţa 66 de juninci Monbeliarde, iar din Danemarca încă 44 de juninci Jersey. Urmează să ne reprofilăm pe alte rase, pentru a fi laptele mai benefic în procesare. Ai un randament mai bun din procesare dacă laptele are proteină ridicată, cu grăsime ridicată. Calitatea produselor lactate este mult mai bună când calitatea laptelui e la un standard mai înalt”, a arătat fermierul.

Strategia pentru distribuția produselor realizate a vizat o piaţă locală, pentru care să fie trimise produse proaspete. „Inclusiv firma are un magazin de prezentare în Blaj, în schimb nu avem acces deocamdată la marile magazine, pentru că acolo se cer nişte condiţii pe care noi nu le îndeplinim, deoarece termenul de valabilitate la produsele noastre, care sunt naturale, e foarte scurt. Cel mai lung termen îl avem la telemeaua proaspătă, de 30 de zile, la caşcaval de 90 de zile sau 120 şi untul, de 90 de zile”, explică Dinu Șandru.

Fermă românească, angajați din Nepal

Mulți crescători de vaci de lapte afirmă că e  „o adevărată nebunie” să te implici în acest domeniu care te lasă fără vacanţă, libertate și devii practic prizonierul fermei. Dinu Șandru spune chiar că a crește vaci de lapte a devenit o îndeletnicire dificilă chiar și pentru alte țări, mai ales că generațiile care vin nu se arată prea dornice a se mai implica în zootehnie. „Necesită foarte mult timp şi nu mai avem forţa de muncă necesară. Nimeni nu-şi mai doreşte să ajungă în zootehnie. Nici chiar medicii veterinari nu mai vor în fermă, ci să fie agenți de vânzări la medicamente, într-o farmacie veterinară, să trateze animale de companie. Nimeni nu-şi mai sacrifică timpul liber şi familia pentru zootehnie. Am căutat ceva medici veterinari în ultimii doi ani, dar niciun medic veterinar nu‑şi mai doreşte să lucreze efectiv în fermă”, ne-a declarat fermierul, subliniind că, dacă vrei să faci o investiţie la nivel industrial, devine o misiune imposibilă în lipsa unei echipe, indiferent cât de bun profesionist ești tu.

Pentru a depăși provocările cauzate de forţa de muncă, chiar şi de cea necalificată, a decis în urmă cu mai bine de doi ani să aducă muncitori din Nepal. „Am recrutat în prima fază 15 persoane şi, la momentul actual, avem zece persoane, trei femei şi șapte bărbaţi în fermă, cu care facem munca necalificată”, a precizat Dinu Şandru.

Roboții, viitorii „angajați” din zootehnie

Pentru utilaje spune că nu are probleme atât de mari cu personalul, deoarece a investit foarte mult în tehnică. „Avem utilaje de generaţie nouă care costă şi mulţi bani, dar care și creează confort angajatului. Acesta e singurul avantaj pe care-l avem, acolo nu ducem chiar atât de mare lipsă de forță de muncă precum în ferma de animale, unde viitorul ar fi de robotizare. Pe viitoarea PAC, adică PNS 2023-2027, proiectul pe care aş dori să-l realizez ar fi investiția în roboţi, respectiv robiţi de muls, roboţi de curăţat, roboţi de furajat, indiferent cât ar costa. Să presupunem că m-ar costa două milioane de euro să robotizez toată ferma, tot aş prefera să mai trag zece ani de rate, de proiectare şi de tot, ca să pot să cumpăr roboții”, ne-a spus fermierul.

Atitudine conformă realității românești

Deși optimist pentru că a realizat cam tot ce și-a propus până în prezent, Dinu Șandru afirmă că viitorul îl vede „un pic în ceaţă”: „Se vor face multe schimbări pe Planul Național Strategic 2023-2027. Vor fi anumite modificări şi vor fi finanţări pe zone – în ultimul timp, a fost mai mult pe zona sudului, unde s-au dezvoltat mai mult ferme. Dar depinde de Ghiduri şi pe ce se bazează Uniunea Europeană să subvenţioneze, să dezvolte mai mult. Îl văd în ceaţă că nu mai avem siguranţă, mai ales în România, din partea instituţiilor care fac legile, nu știu dacă peste doi ani am unde să mai vând produsul, nu știu dacă nu voi avea nişte condiţii foarte grele, de neîndeplinit. Vă dau un exemplu clar, Legea mirosului. Sunt pasibil să iau o amendă oricând, dacă deranjez un trecător.”

Dinu Şandru crede că ne-am schimbat foarte mult ca naţiune și nu mai suportăm nimic. Când a ridicat silozul de porumb, a fost nevoit să treacă prin localitate cu utilaje, tractoare, cu remorci de tonaj mare, ceea ce a nemulțumit localnicii. „În doar trei zile am făcut silozul şi ieşeau la poartă, urlau şi făceau cu mâna că suntem nebuni, că nu mai terminăm odată… şi stăm într-un sat. Oamenii nu mai înţeleg că mai trebuie produsă și mâncare... Eu am fost în Franţa, în Germania, în Danemarca, în Ungaria. Acolo nu are nimeni treabă cu agricultorii. Am rămas surprins când în Franţa am văzut și femei conducând utilaje agricole, inclusiv pe câmp şi prin oraş.”

Este nevoie de crearea unei infrastructuri pentru utilajele agricole, dar până atunci fermierii sunt nevoiți să o folosească pe cea existentă, iar atitudinea localnicilor și a autorităților să se conformeze realității românești.

Nu merită să investești într-o țară nesigură, fără strategii

O altă provocare pentru agricultorii români este lipsa unor strategii pe termen lung în agricultură. Chiar dacă din 2027 nu ar mai fi subvenţiile agricole, agricultorii cred că existența unei pieţe libere şi corecte le va permite să producă în continuare, deoarece la mâncare nu se poate renunţa. „Ar trebui însă să ne gândim la siguranţa alimentară, la care nu se gândeşte nimeni, indiferent cine vine. «Vin ai noştri, pleacă ai voştri»  rămâne tot la nivelul discuţiei și nu se pune accent pe absolut nimic, ca să avem un viitor în siguranţa alimentară. E nevoie de o strategie pe cel puţin trei sau cinci ani, să ştim: da, putem produce cinci ani o cantitate de lapte... un exemplu este cota de lapte.”

Această lipsă de predictibilitate îl face să afirme că-și va sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură care nu-ţi asigură un plan de viitor.

Este necesară susținerea sectoarelor afectate, mai ales în contextul actual, în care prețul tuturor input-urilor a crescut. „Noi vindem laptele astăzi la acelaşi preţ ca şi acum un an, când motorina era 4,50 lei pe litru, acum trecând de 6 lei, iar statul nu intervine deloc cu o subvenţie indirectă, să zică «stai un pic, nu putem omorî un sector!». Deci e o nesiguranţă mare în ţara noastră, pentru că nu se intervine din partea statului. Într-adevăr, ne-a dat subvenţia de COVID, dar nu s-a dat cât s-a promis, 100 de euro, ci 69 de euro. Subvenția aceasta a scăzut cam cu 40%. Deci în loc să dai când e greu, tu scazi. E o greşeală mare, pentru nişte investiţii costisitoare. Sincer, dacă lucrurile în viitorii cinci ani, până când termină copiii, cel mare termină inclusiv facultatea, nu se îndreaptă spre o cale mai sigură în România, eu sincer mi-aș sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură, care nu-ţi asigură un viitor, un plan de bătaie de viitor”, ne-a zis în încheiere fermierul Dinu Șandru.

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU