rase - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 10 Decembrie 2021 13:26

SCZ 2021: Plafon de 114.156.810 euro aprobat

Vineri - 10 decembrie 2021, guvernul a adoptat hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de cerere 2021. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a stabilit cuantumurile aferente SCZ pentru anul de cerere 2021, urmând să fie demarat procesul de autorizare la plată a acestor scheme.

Astfel, s-a aprobat plafonul de 114.156.810 euro, respectiv 564.790.817,475 lei, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2021, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:

a) 1.680.000 de euro, respectiv 8.311.800 de lei, pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte, 10.592 capete - 158,6102 euro per cap;

b) 13.125.000 de euro, respectiv 64.935.937,5 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne, 51.188 capete - 256,4077 euro per cap;

c) 99.324.810 euro, respectiv 491.409.497,475 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte, 275.635 capete - 360,3490 euro per cap;

d) 27.000 de euro, respectiv 133.582,5 lei, pentru specia viermi de mătase, 300 kg gogoși - 90 euro per kg gogoși.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021. Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anii 2021 şi 2022.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie
Vineri, 05 Noiembrie 2021 15:46

Breaza, regina țurcanelor

Când auzi de Petrila și de Valea Jiului ești tentat să te gândești la cărbune și la extracția sa, mai ales dacă ai făcut liceul în secolul trecut. Actualitatea nu mai este așa. Minele sunt o amintire, iar tradițiile au traversat epoca cărbunelui în valea celor două Jiuri și sunt vii în cu totul altă îndeletnicire, oieritul. Așa se face că bazinul este leagănul viitoarei rase de oi, ce va proveni din actuala varietate, Țurcana Brează.

2

Din discuțiile pe care le-am purtat cu localnicii înțelegem că ocupația tradițională în aceste locuri a fost creșterea oilor, în ciuda faptului că Petrila, localitatea unde am poposit recent, este cunoscută multora dintre noi pentru activitatea minieră. Paradoxul e doar aparent, pentru că dacă cercetăm puțin istoria locurilor, vom vedea că activitatea minieră a început abia prin 1840 – spunem „a început”, dar despre dezvoltare putem vorbi abia în secolul 20 –, pe când locurile sunt atestate documentar încă de prin 1493 –, iar atestarea se referă la ceva existent, deci zona era deja locuită cu mult înainte. Iată pentru ce dăm crezare localnicilor. Un alt paradox este că după revoluție, cu toate că mineritul aproape s-a desființat, numărul efectivelor de oi s-a redus, deși ar fi fost de așteptat să crească, din moment ce oamenii rămăseseră fără muncă. „Îmi aduc aminte că prin anii șaptezeci, zice baciul Eremia Jurj, până prin anii nouăzeci, mina era mină, era lucrul la mină, după ce se termina la mină, fiecare familie avea efectivul de animale intact. Nu știu de ce, după revoluție oamenii au renunțat la animale, în special la oi. Au fost 37 de baci în muntele ăsta, aveam șase sute și ceva de oi, am ajuns la două sute și ceva, deci s-au dus și minele, se duce și oieritul”, încheie baciul care a fost și miner, dar care nu a renunțat la creșterea animalelor, în special a oilor. Pentru că pentru el și pentru cei ca el din zonă, oaia are o însemnătate specială. „Pentru majoritatea momârlanilor noștri, oaia e ceva special, ei îi dai toată atenția. Dacă ai un fân mai bun, îl dai oii, dacă ai otavă din grădină, o dai oii, vaca mănâncă urme, probabil. Oaia e regina”. 

Primarul orașului, Vasile Jurca, spune că se străduiește să oprească acest trend de scădere a interesului pentru oierit – a pus la dispoziția celor interesați suprafața de aproximativ șapte, opt sute de hectare de pășune pe care o deține primăria pe alți versanți ai munților Parâng sau Șureanu – „Cererea de suprafețe de pășunat este acoperită în proporție de aproape 90%, din păcate efectivul de ovine în orașul Petrila, după 1989, a scăzut foarte mult și sunt din ce în ce mai puțini oameni care se îndeletnicesc cu această meserie, iar eu vreau să îi încurajăm și sper să reușim să își crească efectivele, pentru că dacă nu vom face asta, în viitorul apropiat, probabil, oaia o s-o vedem la grădina zoologică”.

Nu vrem să îi contrazicem temerile domnului primar, dar avem o urmă de îndoială că se va întâmpla asta, e prea mult spus, dragostea exprimată de localnici pentru animale pare suficient de intensă să spulbere o astfel de premoniție. Mai ales că tot domnia sa ne spunea că înainte de perioada minieră toată lumea trăia de pe urma creșterii oilor. „Îmi spuneau bunicii și străbunicii că dacă ai peste 50 de oi te țin ele pe tine, dacă ai sub acest număr le ții tu pe ele. Oile le-au asigurat lapte, brânză, carne și îmbrăcăminte, pentru că deși acum lâna nu mai are valoare, în trecut, chiar până la revoluție, lâna avea valoare foarte mare, înainte își confecționau singuri hainele, apoi o valorificau la un preț foarte bun, asigurându-și furaje pentru iarnă, de exemplu.” „10 lei kilogramul era înainte de revoluție, adaugă Adrian Boantă, iar cea de calitatea întâi era chiar 12 lei, aceea de pe spate, nu de pe coadă și de pe burtă. Bătrânii spuneau că veneau din Oltenia și coseau o zi pentru un kg de lână. Aveau mult folos după urma lânii. Apoi a pieilor, și ele aveau valoare bună, era tot așa, 12-15 lei o piele de miel și de oaie, până la 20 de lei se ducea. Acuma le aruncăm pe toate.”

3

Oameni și locuri

Petrila este oraș, chiar frumos. Face parte din județul Hunedoara, fiind situat la marginea de sud-est a lui. Este așezat pe malurile Jiului de Est (numit în trecut Jiul Transilvan sau Unguresc) și a afluentului său Jieț. Locuitorii sunt numiți momârlani. Un nume de care sunt foarte mândri, cu toate că originea apelativului este relativ recentă, destul de neclară și oarecum controversată. Se pare că mai înainte ar fi fost numiți jieni. Un apelativ la care îți vine să te gândești și azi, dacă nu știi despre ei mai mult decât că sunt locuitori ai Văii Jiului.

Oamenii ne-au invitat chiar în locul unde își urcă oile pentru păscut, nu tocmai în vârful muntelui, pe pășunile alpine – acolo unde iarba e mică și grasă și de unde coboară oile foarte robuste –, pentru că nu ne țineau pe noi picioarele, ci pe un vârf relativ mai mic – și el destul de sus, la peste 1600 m altitudine –, Dealul Popi – un munte care aparține de Asociația Composesorală „Obștea Jiană”. Acest composesorat este unul de tradiție, fiind înființat în 1886, și a funcționat până în 1947, după care a fost reînființat în 2001. Președinte este Dumitru Răscolean, cel care a ocupat această funcție încă de la reînființare până în 2006, revenind după 2017, ca urmare a faptului că persoana care a condus în restul perioadei, Aurel Marhan, a decedat. De menționat că domnul Răscolean a fost în acea perioadă vicepreședinte. Este o dovadă de stabilitate care cu siguranță a dus și la bunăstarea pe care am întâlnit-o la stâna de pe Dealul Popi.

4

Composesoratul este unul dintre cele mai mari din țară, are 1044 de membri, cu suprafețe diferite, ce compun 5.000 de hectare de pădure și 1.002 hectare de pajiști, cantonate în 9 munți. Au pentru paza și administrarea pădurilor un ocol silvic privat. În ceea ce privește activitatea pastorală, președintele composesoratului spune că au separat-o în două: „Pe de o parte, așezământul pastoral, unde oamenii își prepară brânza, și pe de cealaltă parte, grija pentru animale, așa-zisele saivane, loc unde animalele dorm, cu amenajări moderne, de la panouri fotovoltaice, la instalații tip paratrăsnet, avem inclusiv, eu folosesc un termen pretențios, piscină, care de fapt este un loc betonat unde facem deparazitarea, este îmbăierea care se face primăvara și toamna”. O viziune administrativă interesantă și modernă.

Tradiții și particularități

Momentul primei noastre vizite a fost în primăvară, cu ocazia urcării oilor la munte, atunci când are loc un eveniment tradițional numit  „măsuratul oilor”, fiind un obicei răspândit în foarte multe zone pastorale, cu destule similitudini, dar și cu particularități specifice locului. Specificitatea este atât de evidentă încât fiecare stână are un altfel de calcul al modului de împărțire a produselor obținute. „Fiecare își mulge oile, laptele se măsoară și astfel se știe cantitatea de brânză care revine fiecăruia până în toamnă. Calculul se face în funcție de stână, fiecare are regulile ei”, ne spune Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara. La rândul său, Ioan Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană,  spune, încercând să caracterizeze obiceiul locului: „Fiecare om își ține animalul de coarne, îl mulge și pe urmă măsoară laptele. În funcție de cantitatea de lapte, primește caș. După ce se termină activitatea aceasta de luat premânda, se mai face un măsurat, măsuratul mic, dacă e cazul. Oamenii sunt foarte corecți, foarte transparenți în ceea ce fac, nu se păcălesc unii pe alții, cum se mai întâmpla prin alte locuri, îi dădea 6 kg de brânză și gata și lua și mulți bani pe cap de oaie, pășunatul, paza, vatra focului, astea toate se plăteau de către crescător”.

Măsuratul oilor are loc în jurul Sf. Constantin și Elena, ne explică profesorul Ioan Pădeanu, de la USAMV Timișoara. „După ce oile sunt scoase la munte trei zile și sunt obișnuite cu zona, cu iarba, cu pășunea, atuncea proprietarii de ovine fac această activitate de măsurare a laptelui, tradițională și deosebită. În zona asta nu sunt proprietari de oi cu foarte multe exemplare și atunci formează împreună o turmă mai mare, pentru a o păzi, și de aceea își măsoară laptele pentru a ști cât revine fiecăruia, după care îl transformă în brânzeturi, este o formulă care diferă de la loc la loc. Este o notă de sărbătoare, vine un preot care ține o slujbă și se roagă pentru bunăstarea oierilor, bunăstarea animalelor și bunăstarea stânei, apoi cântă din fluier și stau la povești.”

zoo.219 breaza 50

Dumitru Răscolean zice că momârlanii au un simț pronunțat al proprietății, provenit evident din faptul că nu au cunoscut colectivizarea forțată. „Momârlanii își îngrijesc singuri animalele, o gospodărie nu are mai mult de 50 de oi, pentru că ei lucrau și în industria minieră – sigur, acum sunt și unele cu mai multe oi –, dar ei își măsoară oile, ei ciobănesc și ei își fac brânza. Fac cu rândul, în funcție de cantitatea de lapte și în funcție de numărul de oi, se organizează ciobănitul și își iau cantitatea de brânză, pe care tot ei o prepară”. Și încă o particularitate pe care a ținut să ne-o precizeze, ca argument, președintele composesoratului: „În satele noastre încă se practică îngropatul morților în grădinile caselor, tot un fel de atașament de pământ, de locul de baștină, de proprietate”. El pune pe seama conservatorismului și decizia de a nu strica vechile stâne, deși au construit unele atât de moderne, „vrem să le lăsăm ca zestre, pe mai departe”.

Modernitate în vârf de munte

Gazdă ne-a fost Adrian Boantă, șeful de stână și cel care a organizat evenimentul. Un eveniment care, după cum spune primarul petrilean, este replicat în toată zona. „Lucrurile astea se întâmplă pe toți munții din jurul orașului Petrila, momârlanii au aceeași practică, undeva de la 15 mai până la 1 iunie, toți urcă oile în munții unde sunt arendași sau chiriași, nu neapărat cum sunt cei de aici, membrii composesori, cărora composesoratul le-a pus la dispoziție tot ceea ce vedeți aici, stâna, infrastructura, saivan, inclusiv partea asta de curățat a muntelui, ei vin doar și pășunează cu efectivele lor”. Recunoaștem că ne-a impresionat această infrastructură, de care vorbea primarul, n-ai fi zis că ne aflăm la aproape 1.700 de metri altitudine, arăta ca și cum am fi fost la o stână de la șes, cu toate condițiile de igienă. „Camera de caș este cu gresie și cu faianță, avem dormitoare, avem terasă, avem tot ce ne trebuie, e curățenie, toate deșeurile se bagă în saci și se coboară în oraș la containere”, ne explică Adrian Boantă, iar domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață, acum și director general pe registrul de rasă Țurcană, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara, completează: „Aicea este o stână pe profil european, modernă, care are toate facilitățile necesare crescătorilor din zonă, apă curentă, electricitate. Ce am văzut aici este un început către care ar trebui să se îndrepte și acei sceptici care au impresia că telemeaua de oaie obținută la munte este neigienică, din contră”. Adevărul este că sunt condiții chiar pentru un turist din acela foarte simandicos. Intervenția modernității, cum erau panourile fotovoltaice, pe care le-am văzut în apropiere, nu afecta defel frumusețea peisajului – cu munții Parâng la orizont, încă înzăpeziți la finalul lunii mai, când am fost acolo –, cu atât mai puțin calitatea aerului și a hranei după care fiecare aleargă. Cei care vor chiar sunt bineveniți, pentru că sunt spații de cazare acolo. O dovadă că modernitatea poate coexista cu ocupațiile tradiționale. Noi nu credem în teoria conform căreia civilizația va compromite aceste ocupații, civilizația a pătruns de-a lungul istoriei, iar tradiția s-a păstrat. Altceva le alterează, nu știm ce și nici nu face obiectul articolului de față, redăm doar o părere exprimată de domnul Gheorghe Neață: „Pentru ca să poată sta pe munte, să ducă animale la munte e nevoie de bărbați și femei puternice, e nevoie de voinici, care să aibă, în primul rând, pasiunea și dragostea față de animal. Cred că suntem singura țară din Europa care nu a introdus, până acum, sistemul de susținere, acela pe care îl «cânt» eu de ani de zile, „subvenția pe izolare”. Ce-ar fi să dea statul român o subvenție pe cap de animal pentru izolarea lor aici? N-ar fi mare lucru și așa i-ar încuraja. Și atunci ar veni toți, și cei de la câmpie, și munții n-ar mai fi plini de jnepeni, iar pășunile alpine n-ar mai rămâne nevalorificate sau valorificate prin introducerea de pârtii de schi care ar afecta creșterea animalelor”. 

zoo.219 breaza 71

Performanțe la superlativ

Oile pe care le păstoresc ciobanii de acolo sunt din rasa Țurcană. Spunem asta cu puțină reținere pentru că specialiștii care ne-au însoțit vor să impună o altfel de taxonomie și chiar dacă mai este până vor reuși, pe noi ne-au convins. Astfel, rasa numită se dorește a fi considerată suprarasă, iar varietățile actuale să devină rase în sine. Argumentele sunt pertinente, după cum veți vedea. „Țurcana, pentru cine nu știe, trebuie să afle, este o suprarasă, care are patru subpopulații, pe care le putem defini rase. Aici suntem în situația să discutăm despre rasa Brează, o rasă extraordinară, o rasă eumetrică, foarte bună producătoare de lapte și bine adaptată muntelui, această adaptare este motivul pentru care sunt specialiști care o consideră rasă rustică”, spune domnul dr. ing. Gheorghe Neață, cel care și-a propus să înregistreze aceste populații ca rase. El ne explică de ce nu poate fi considerată rasă rustică o rasă de la care se obține un litru de lapte de la o mulsoare. „Rasele rustice au existat, dar trecute printr-un program de ameliorare, încă de prin ‘70 – ’72 – în 1976 s-a definitivat programul de ameliorare la ovine –, iar dacă este cuprinsă în program, nu mai putem să mai spunem că este o rasă rustică, este o rasă ameliorată, o rasă puternică, care, dacă i se pune în față mâncarea care trebuie și i se acordă îngrijirea de care are nevoie, poate să concureze, oricând, cu orice rasă din Europa. Mă străduiesc cât pot să omologăm această populație, dar și pășunile ca fiind ecologice, pentru că ne aflăm într-un loc în care n-a pătruns gram de pesticide sau de îngrășăminte chimice”. Din păcate, spre deosebire de celelalte varietăți ale suprarasei Țurcană, Gheorghe Neață zice că îi va fi mai greu să o omologheze, deoarece este mai puțin numeroasă. „În primul rând, va trebui să o declar o populație în reconstrucție, pentru a o aduce la statusul normal de populație. Acesta e și motivul pentru care am început demersul cu ea, pentru că este mai redusă numeric și apoi voi continua și cu celelalte, Bălă, Oacheșa, și Bucălaia.”

Ameliorarea, un proces științific

De altfel, prezența specialiștilor de la registrul de rasă, din cadrul Asociației Dacia, era legată de dorința acestora de a convinge cât mai mulți crescători să se înscrie în acest registru, pentru a putea să crească baza de selecție a exemplarelor amelioratoare. Asta nu știrbește cu nimic efortul localnicilor din Valea Jiului, care au adus, în timp, oile la aceste performanțe remarcabile. Primarul localității Petrila, Vasile Jurca, a ținut să amintească faptul că materialul genetic de oaie Brează pleacă în toată țara. „O să întâlniți pe la multe ferme mari din țară care s-au axat pe țurcana brează, berbeci luați de aici din orașul Petrila, de la fermierii noștri”. Iar Gheorghe Neață adaugă, legat de asta: „Ceea ce dorim noi este ca Valea Jiului să devină în totalitate ferma de elită de oi breze a României”.

Tocmai de aceea, credem că o abordare științifică a procesului de ameliorare ar fi mult mai eficientă decât cea făcută „la ochi”. Dumitru Andreșoi zice că acest obicei poate fi chiar dăunător: „Pe unele animale le-am stricat noi, pentru că le alegem ochiometric, arată bine, dar nu au producție. De aceea e foarte important controlul oficial și registrul genealogic, acolo nu poți să minți, cifrele nu te mint. Ai introdus niște date, niște producții și ele îți dau ca rezultat valoarea animalului, dacă este ameliorator sau nu”. Și-a propus să devină chiar el un exemplu pentru ceilalți crescători de oi. „Eu sunt crescător consacrat de bucălaie, dar acum, în cadrul fermelor, avem nuclee din toate ecotipurile, pentru că am vrut să dau exemplu mai întâi la mine în fermă și pe urmă la ceilalți, pentru că puterea exemplului la noi, la ciobani, contează foarte mult. Breaza originală se află aici, în bazinul Petroșaniului, la momârlani, unde sunt efective mai mici, dar de valoare genetică extraordinară și merită lucrat pe ele ca selecție, de aceea facem eforturi foarte mari, ca asociație, să îi prindem în controlul oficial al producțiilor, pentru că e păcat să nu încercăm să perfecționăm acest animal, pentru că are potențial foarte mare, are niște performanțe fantastice pentru o oaie care nu e furajată suplimentar. Ea se hrănește numai din covorul vegetal, cu iarbă, și avem exemplare care depășesc doi litri de lapte pe zi. Rivalizează cu rasele consacrate din Europa.”

Procesul prin care se face controlul oficial al performanței nu coincide prin nimic cu tradiția la care am participat. „Nu are legătură această tradiție cu controlul oficial pentru că procedura oficială are drept criteriu de muls dimineața și seara sau dimineața, la prânz și seara, pe când în tradiția măsuratului, oile nu au fost mulse cu o seară înainte, nici în dimineața respectivă, abia la amiază, când se măsoară”, ne-a explicat profesorul Ioan Pădeanu, care ne-a spus și despre metoda pe care o aplică ei cei de la Registrul Genealogic, „Registrul genealogic de la Deva, societatea de ameliorare, cum îi spune, că așa e după ordinul 12, aplică metoda A4, adică cel puțin trei mulsori, trei date de muls în care se mulge și dimineața, și seara, și apoi este un program special prin care se calculează producția de lapte muls. La nivel european mai sunt și alte metode, la noi este metoda A4, se face controlul la 30 de zile, plus, minus o zi, pentru că e treabă de programare, mai este A5, care se face la 40 de zile, și A6 la 46 de zile”.

zoo.219 breaza 30

Rasă specializată sau mixtă?

Aici oile sunt mulse de trei ori pe zi până la Sfântul Ilie, după care doar de două ori, ne precizează Adrian Boantă, șeful stânei de pe Dealul Popi. „De când se taie miei, de când începem să le mulgem și până pe 20 iulie, le mulgem de trei ori pe zi, după aceea le lăsăm la două mulsori, pentru că vrem să pună un pic și la spate să se poată mârli.”

Nu este de acord cu ideea de a lăsa să crească mare covorul vegetal. „Pășunea otăvește, dacă o paști constant și rămâne mereu iarbă proaspătă, bună de lapte. Dacă iarba e mai mare, cu vreo 20 de centimetri, oaia o pune jos, o tăvălește și nu o mai mănâncă. Aia e mai mult celuloză, zic eu, după ce se coace, nu mai are grăsimea asta, valoarea asta pe care o are acum. De aceea le și aducem în momentul acesta la munte, le lăsăm să se mârlească între 15 septembrie și 1 octombrie pentru ca să le aducem la momentul ăsta, să valorificăm cât mai bine pășunea, și în momentul ăsta să aibă lapte mult.”

„Laptele mult” este atributul principal al acestei rase. Dumitru Andreșoi, care are în ferma sa toate ecotipurile rasei țurcană, o apreciază ca fiind cea mai bună. „La lapte, într-adevăr, Breaza e numărul unu, deși avem și la celelalte ecotipuri animale valoroase, vârfurile, la care, tot așa, depășim lejer doi litri de lapte pe zi, muls fără furajare suplimentară, numai ce-și câștigă ea din covorul vegetal la pășune”. Baciul Adrian Boantă ne face o recapitulare din 2020: „Anul trecut, de la 230-250 de oi câte avem în stână, am dat undeva aproape de 14.000 de litri de lapte, pe toată vara vorbesc. Ne ajută și timpul, și pășunea, dacă nu ai pășune bună, nu o să poți să menții ritmul ăsta. La noi, și anul trecut a plouat constant”.

Gheorghe Neață zice că Breaza, rasa pe care intenționează să o omologheze, este una mixtă, dar are predispoziție pentru producția de lapte. „Per global se obține, în medie, un litru jumate de lapte pe zi, dar sunt exemplare care dau un litru de lapte la o mulsoare, iar noi prin controlul oficial al performanțelor urmărim să extragem aceste exemplare astfel încât, dirijând reproducția, să obținem din ele berbeci cu care să îmbunătățim alte efective să dea producții mari de lapte”. El o consideră la limita inferioară a raselor specializate pentru că nu primesc în perioada de lactație altceva decât iarba de pe pășune și este convins că dacă ar primi și suplimente, ar avea performanțe mult mai mari. „Dacă ele ar primi numai un supliment vitamino-mineral cu proteine, așa cum trebuie în rație, ar fi extraordinar. Am curaj să fac pariu cu oricine că aceste oi sunt capabile să bată recorduri pe care nu le bănuiți”.

Facem o paranteză acum pentru a spune că ne-am reîntâlnit cu oamenii aceștia în toamnă, cu ocazia întoarcerii de la munte, cum se zice la „coborâtul oilor”. Atunci, la Petrila a fost ținut un târg, și el tradițional. Cu acea ocazie, domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață a venit și mai entuziast în ceea ce privește performanțele în producția de lapte a acestei rase, pe care o consideră mai apropiată de o rasă specializată pentru lapte, chiar dacă este trecută ca o rasă mixtă, fiind o varietate a rasei țurcană. „Și formatul corporal o arată ca o rasă specializată aproape pentru producția de lapte. Iar producțiile de lapte la unele exemplare depășesc doi litri de lapte pe zi, asta spune foarte mult, poate să concureze cu orice fel de rasă specializată din Vest, pentru că, dacă stăm să gândim cum se obține laptele de la această rasă, vedem că e mult mai economic decât laptele obținut de la friză sau de la awassi, sau de la care mai sunt crescute în Occident, pentru că acelea sunt la stabulație și se bazează pe o hrănire superconcentrată, abundent proteică. La această rasă costurile sunt mult mai mici, pentru obținerea unui litru de lapte, față de celelalte rase, nemaivorbind de compoziție și de gust, care se vede și în brânzeturi. Ea ar putea să fie un etalon pentru România în ceea ce privește producția de lapte. Pe lângă asta, datorită formatului corporal mare și longilin, dolicomorf, cum zicem noi, fată miei foarte mari, care cântăresc 7-8 kg la fătare, este un lucru extraordinar, de aici vine și dezvoltarea ulterioară foarte bună și astfel și producția de carne e foarte bună, pentru că în perioada de alăptare îi dă o mare viteză de creștere.”

5

Omologarea, dorință, obligație, datorie

La rândul său, profesorul Ioan Pădeanu spune că este important să fie omologată rasa Brează pentru că „ugerul este perfect și pentru mulsul mecanic, de aceea trebuie să o declarăm ca rasă, să facem selecția și testarea pentru producția de lapte, poate pe semi surori, să vedem metode de testare, sau să încercăm să găsim o genă corelată cu producția de lapte. La capre am făcut un experiment, la Satulung, lângă Baia Mare, este o fermă modernă, este cea mai modernă din centrul Europei, am făcut niște analize pe genomul la caprele care erau în lactație, și la unele am găsit o genă prin care caprele respective în același condiții dădeau cu o sută de litri mai mult pe lactație, decât celelalte. Dorim ca în viitor să încercăm să găsim și la oaie, pentru că ar fi mult, mult mai ușor. Se lucrează la nivel european pe treaba asta, chiar am propus o temă de cercetare prin stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă va fi aprobată, să încercăm să găsim o metodă care să fie foarte exactă și foarte ușor de aplicat cu costuri mici”.

Dumitru Andreșoi, președintele Asociației crescătorilor de oi din Hunedoara, consideră omologarea acestei rase ca o datorie. „Sunt o dorință și o obligație ale noastre, ca asociație conducătoare de registru, să înregistrăm ca rasă aceste patru ecotipuri din cadrul suprarasei țurcana, pentru că e păcat ca țurcana, cu nouă, zece milioane de capete, să nu avem mai multe rase în cadrul acestei suprarase. Colegii din Franța au 60 - 70 de rase, între care sunt unele care au 400 de exemplare.”

Un aspect remarcat de cei care au tot povestit despre această rasă este faptul că nu îi place să stea în turme mari. „Breaza nu este o oaie pe care să poți să o păstrezi în efective de 1.500-2.000 de exemplare, ea, foarte bine, se comportă, până maxim în trei, patru sute de animale într-o turmă, având nevoie de o îngrijire atentă. Pentru că are mameloanele mai mari, trebuie ca mieii să fie ajutați să sugă până la două, trei săptămâni, asta fiind și o dovadă a cantități de lapte pe care o poate da.” Remarca aparține unui fermier obișnuit cu turme mari, l-am numit pe Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari fermieri din țară. Și Gheorghe Neață susține aceasta, estimând că este o rasă care nu poate să depășească 50 de exemplare într-o gospodărie. Ca argumente, pe lângă dificultatea în alăptarea mieilor, aduce condițiile de creștere, adică spațiul mic, dat de pășunile care nu sunt foarte întinse, pentru că munții sunt împăduriți, iar ca forță de muncă spune că se potrivește lucrul în familie. Probabil, din aceste cauze cei mai mulți crescători din zonă nu au efective prea mari. Gheorghe Neață spune de asemenea că ar trebui găsite noi forme de sprijin. „Când eram în ministerul agriculturii, am luptat pentru sprijinul voluntar cuplat la ferme mari, nu prea m-am aplecat asupra fermelor mici și am greșit. Sectorul pentru economie defavorizată trebuie să scadă numărul de oi de la 60 la 30, ca să poată să prindă cât mai multe oi din aceste zone, pentru că sunt foarte ușor de urmărit de către crescător.”

Și încă un aspect de particularitate a acestei rase, evidențiat tot de Gheorghe Neață: „Este o rasă care are o gemelaritate ridicată, peste 150% fătări gemelare, în crescătoriile unde este bine întreținută, de aceea putem să facem intensificarea producțiilor în ferme mici, pentru că ea se pretează la creștere în ferme mici”.

Nu știm cum se va numi viitoarea rasă, poate Breaza, Țurcana brează ori cu vreun cuvânt care să indice originea, de Jieț, de Petrila, de Valea Jiului sau cine știe cum, dar, după cum ați văzut, drumul către omologare a început, pentru că – nu-i așa? – totul începe cu o dorință.

zoo.219 breaza 69

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU ȘI ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021, unde poate fi citit pe larg
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Zootehnie

Se tot vorbește despre rase de animale, despre calitățile acestora, despre cât de potrivite sunt acestea spre a fie crescute într-un anumit areal, despre tot felul de calități și caracteristici ale acestora. Dar pentru a putea să ajungi la respectivele performanțe, rasele trebuie să fie bine definite și stabile în ceea ce privește continuitatea generațiilor. Nu îți folosește să ai azi un exemplar foarte bun, iar urmașii lui să nu ajungă măcar la jumătatea performanțelor sale. Iată motivul pentru care animalele trebuie trecute în registre, elaborate pentru fiecare rasă, și controlate de specialiști, pentru ca acele caracteristici specifice rasei să fie îndeplinite pe mai multe generații. 

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, am apelat la un specialist. Este vorba despre Ioan Dorin Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană, responsabil cu organizarea și planificarea activității de control al producțiilor la această rasă, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia - Hunedoara, asociație care s-a afiliat la Registrul Genealogic din 2015, când a înființat Registrul Genealogic al rasei Țurcană, alături de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad. 

00006.01 00 55 12.Still007

Este important ca acele caracteristici specifice raselor să fie supuse unui control făcut de specialiști. El se face în baza unor valori de referință. Prin procesul de ameliorare se urmărește creșterea acelor valori care sunt de interes economic, cum ar fi cele legate creșterea în greutate. „În cazul producției de carne, performanța de referință e sporul mediu zilnic. Sporul mediu zilnic se realizează la masculi și femele până la vârsta de 5 luni, fii și fiice ale berbecilor de rasă pură, deci înscriși în secțiunea principală a Registrului genealogic, fie cu femele acceptate în planul de selecție, fie cu oi la fel, de rasă pură din secțiunea principală a registrului”, explică domnul Vulc și adaugă, legat de evoluția așteptată a acestor performanțe: „Dacă standardul de rasă presupune 30 kg, noi avem la 60 kg femela la bonitare, deci au potențial. Astă vară arătam mioare de 80-90 kg, miori peste 100 kg, în fermă la dl Dumitru Andreșoi, la Călan, deci potențial productiv este, numai trebuie să fie îngrijit și furajat corespunzător. Acum eu v-am spus vârfurile, dar nu toată lumea realizează. Și aici e problema, cerințele Registrului sunt ceva mai mari decât standardul de rasă.”

COP implică costuri suplimentare

Trebuie spus că afilierea la Controlul Oficial al Producției implică niște costuri pe care în mod logic nu ți le-ai dori. Trebuie să ai și un motiv stimulator: „Multă lume a intrat în Controlul oficial pentru subvenții; cei care realizează importanța controlului nu-și pun în primul rând problema de maniera asta. Faptul că se monitorizează performanțele animalului, se înregistrează și se eliberează un certificat, la comercializare; dacă ai efectivul cuprins în registru, poți să faci ferme de elită, ferme de multiplicare, ai alte posibilități de valorificare a animalelor. Animalul, dacă e și frumos, e însoțit și de documente, de certificat zootehnic, sigur că e mult mai valoros”.

Așa cum spuneam, este nevoie de un efort financiar suplimentar din partea celor care se ocupă de ameliorare. Un efort pe care și l-ar dori compensat oarecum. „Ameliorarea se face pe populații de animale. În cadrul acestora, conform piramidei ameliorării, trebuie să funcționeze exploatații sau ferme de elită, de multiplicare și comerciale, fiecare având obiective foarte bine stabilite. Nu este reglementată încă problema fermelor de elită sau de multiplicare. Noi am făcut propuneri și la ANZ, și la Ministerul Agriculturii, așteptăm să se materializeze acest lucru, întrucât sunt cheltuieli suplimentare. Într-o fermă de elită trebuie să se facă toate lucrările de selecție cu rigoare și cu precizie cât mai mare, într-un termen cât mai scurt, ca intervalul dintre generații să fie cât mai mic. Și atunci, aceste ferme trebuie sprijinite material, fiindcă pentru a face montă naturală – că la ăștia se face paternitate – trebuie să faci montă naturală autorizată în harem, iar asta presupune să izolezi efectivul de animale cu reproducătorul respectiv, lucru care costă, în primul rând furaje –, în loc să le ducă pe câmp trebuie să le furajeze la grajd ca să poată să rezolve problema –, apoi volumul de muncă – acolo va trebui să existe un om care să le adape, să le hrănească, să le plimbe.”

0V5A7877

Profesionalizarea controlorilor este prioritară

Procesul de control are nevoie și de oameni specializați care să poată urmări fiecare element. Nu este o activitate complicată, dar este specializată și asta necesită cunoștințe bine definite. Majoritatea controlorilor este tânără, dar provine din medii de pregătire diversă de la studii superioare, la medii, având, sau nu, cunoștințe din domeniul zootehnic, de aceea fiecare controlor va absolvi, ulterior, un curs de perfecționare, în urma căruia va primi un atestat de controlor, iar anual, cu asociațiile afiliate, se realizează alte cursuri. Cursul principal este, atât teoretic, cât și practic. „Practica se realizează în fermă, pe ateliere. De exemplu, noi am avut atelierul la tuns. Acolo ai cântarul de lână, ai rigla cu care măsuri lungimea șuviței. Pe urmă faci bonitarea, aveam buletinele de control, buletinul 11 pentru control adulte, buletinul 19 pentru bonitare; de acolo am trecut la atelier la lapte. Acolo am avut cântarul pentru lapte, am avut cupele pentru măsurat, buletinul 17 de control; pe urmă la carne sigur că e cântărirea. Partea teoretică se referă la în jur de 35 de întrebări, pentru fiecare se punctează cu mai multe răspunsuri. De exemplu: care sunt atribuțiunile controlorului? Sau ale crescătorului? Controlorul trebuie să știe și atribuțiile, sarcinile crescătorului, dar și drepturile acestuia, să poată să le respecte. Și erau întrebări cu mai multe răspunsuri.” Ne-a precizat că nu este un curs pentru angajare, dar toți cei angajați trebuie ulterior să îl urmeze. „Nu toți sunt de specialitate. Le recomandăm noi, aveți normele de apreciere la ovine, găsiți pe site-ul Asociației sau al ANZ-ului sau... așa mai departe, dar nu toți înțeleg termenii.”

Etapele controlului

Activitatea pe care o are un controlor este în funcție de sezon, ne explică domnul Vulc, „de exemplu, în campania de montă, prin deplasările pe care le face la crescătorii pentru care e arondat, urmărește ca berbecul și oile care fac obiectul reproducției montei să fie corect individualizate. Mai urmărește ca Registrul de montă și fătări, care e în sarcina crescătorului, să fie deschis pentru anul de control. Noi am pretins să se înceapă cu mioarele. Urmărim mioarele să vedem dacă fată, să vedem dacă au lapte să-și întrețină mielul, dacă duce lactația până la capăt, ca să putem face selecția. Evident că se pleacă de la premisa că fiecare crescător cunoaște istoricul oilor sale. Mai urmărește ca animalul să se regăsească și în evidențe. Deci el face o verificare administrativă, urmărește să vadă: berbecul ăsta care execută monta e autorizat de autoritatea competentă în zootehnie pentru montă sau nu. Colectează datele – deci vine în 20 sau 25 septembrie la mine în fermă și eu am început monta la 1 septembrie – și le predă asociației, notifică asociația. Totodată, introduce datele în aplicația Registrului, unde e și Registrul de montă”. În principiu, și crescătorul ar putea să introducă datele în aplicație, dar nu sunt mulți care să se priceapă, de aceea se ocupă controlorul și de acest lucru, mai ales că, ne-a asigurat specialistul, urmează verificări, aprobări, supracontrol, abia după aceea se aprobă, în aplicație, montele.

Următorul sezon este cel al fătărilor. „Acum trebuie să urmărească dacă mieii fătați sunt corect individualizați, dacă părinții sunt corect nominalizați, controlorul stabilește, pe baza Registrului de montă și fătări, originea. Aceasta se stabilește după numărul matricol al părinților. Identificarea se face prin crotaliere, după sex, data nașterii – despre rasă nu mai discutăm, că e Țurcana. În programul de ameliorare avem prevăzut 20-25% rată de înlocuire la femelele matcă dintr-o exploatație, ocazie cu care se face și controlul producției de carne și vă spuneam că are referință sporul mediu zilnic, pentru fiice și fii ale berbecilor de rasă pură, care pot fi împerecheați cu femele din planul de selecție sau cu femele tot de rasă pură, înscrise în secțiunea principală.” 

După fătări și cântăririle respective, controlul producției de carne, vine controlul producției de lână. „Controlul producției de lână are în vedere, la Țurcană, greutatea cojocului imediat după tuns, fără codină și fără pământ, și lungimea șuviței. Cu ocazia tunsului se face și bonitarea, care constă în examinarea extinderii lânii, a conformației și a constituției, și, totodată, dizolvarea corporală. Deci, după ce e tuns animalul, se cântărește și se vede dezvoltarea corporală. Imediat după tuns, se face și constituția, conformația corporală, atunci vedem animalul, cum e constituit corpul, cum e conformația – robustă, fină, pentru lapte, pentru carne și așa mai departe – ca să putem să-l apreciem.” După cum ne-a explicat domnia sa, bonitarea se face o singură dată în viața animalului, la primul tuns. Am continuat cu următoarea etapă, care uneori se întrepătrunde cu cea dinainte, este vorba despre lapte. „Controlul producției de lapte începe la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai. Pe urmă avem o perioadă în care se finalizează controlul producției, se finalizează prin 15 august, ca să dăm posibilitatea oilor și berbecilor să fie pregătiți pentru montă, care începe la 1 septembrie. Deci vedeți ciclul, apoi iar o luăm așa ciclic cu campania de montă, campania de fătări și așa mai departe. Alături de control începe la 1 septembrie declanșarea campaniei de montă și se termină la 15 august – 1 septembrie.”

Este nemulțumit de faptul că legislația nu este bine pusă la punct „Legea zootehniei, apărută din 2019, nici acum nu are norme de aplicare. Se spune că statul sprijină fermele de elită, păi, cum le sprijină? Noi am făcut propuneri. Chiar acum am avut întâlniri cu președinții de asociații, cu responsabilii de COP și am făcut propunerile respective. Numai că trebuie să le ia și cineva în considerare. De exemplu, la ajutorul de stat: se dă ajutor de stat conform hotărârii 1179, dar e diferența foarte mare între carne și lapte. Dacă vii și dai 5 lei pe cap și pe an, la lapte dai 15 lei! Și nu mi se pare... rasa Țurcană e o rasă mixtă. Noi, în programul de ameliorare am pus în criteriile de evaluare a animalului 40% pentru lapte, 40% pentru carne și 20% doar pentru lână grosieră, pentru care nu se dă niciun ajutor. Deci ăsta trebuie reglementat. Noi nu putem să nu facem control la lână, fiindcă lâna e un caracter de selecție. Dacă ea nu-i îmbrăcată, n-are o extindere ca lumea, n-o să poată să trăiască în condițiile în care trăiește Țurcana; e o rasă și rustică, merge pe munte și așa mai departe. Deci noi trebuie să ținem cont și de lână. Dacă ne referim la carne, cum vă spunea dl președinte, deci veniturile crescătorilor sunt cam 60% din carne.”

Activitatea de control la AJCO Dacia

Și pentru că e potrivit să încheiem cu o privire spre viitor, iată ce ne-a spus Vulc despre activitatea care urmează: „Acum suntem în faza în care organizăm și planificăm activitatea. Deci până în 15 martie toți controlorii, toate asociațiile arondate vor întocmi graficul, deci vor discuta cu fiecare crescător în parte: când facem tunsul, când începem controlul producției de lapte. Controlul producției de lapte are performanțe de referință doar laptele muls, nu laptele supt, și atunci stăm de vorbă cu oamenii și stabilim data. La carne, în funcție de fătări trebuie să stabilim loturile; dacă fătările sunt lăbărțate, cum se spune, nu respectă cele 60 de zile, practic două cicluri ar fi trebuit, nu 60 de zile, dar, mă rog, extremele n-or să fie prinse fiindcă depășesc cinci luni. Așa se întâmplă și cu Controlul producției de lapte. Aici trebuie făcute turme: la un crescător poți să faci o turmă sau mai multe turme, în funcție de efectivul pe care-l are; dar în cadrul turmei trebuie să ai animale, să ai ovinele care să nu depășească diferența dintre data alăptării, perioada de alăptare, plus 52 de zile. Ce sunt cele 52 de zile? În primul rând, sunt 35 de zile în care ai separat complet oaia de mielul sau mieii pe care-i are, plus o toleranță de 17 zile. E foarte clar, dar asta trebuie făcut cu creionul pe hârtie, că pe urmă te trezești că „nu ia programul!”.... Nu programul e de vină, sunt normele ICAR și normele care reglementează activitatea de control a producției de lapte. Ca obiectiv ăsta e, ameliorarea populației. Ne luptăm cu crescătorii, cu autoritățile să ducem la îndeplinire programul de ameliorare.”

Nu pot să nu remarc un aspect spiritual în toată această zbatere. Este un fel de continuare a creației divine, în care omul, din dorința de a-și face o viață mai bună, modelează, alături de Dumnezeu, natura. Este o capacitate pe care omul o are, ca ființă ce poartă în sine creativitatea, ca parte a Chipului lui Dumnezeu. 

0V5A7927

Ce înseamnă Controlul oficial al producției 

Se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirii potențialului productiv al întregii populații de animale supuse acestui control.

Sunt extrase date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței, pentru a fi înscrise în Registrul Genealogic. Tot pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametri genetici rezultați, se poate stabili un plan de ameliorare, precum și valoarea comercială a animalelor. 

Scopul final este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în programul de control oficial al producției prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului.

Definiții 

Registru genealogic 
Înseamnă orice registru genealogic pentru animale din speciile bovină, ovină, caprină sau ecvină, orice arhivă sau suport de date, care este condus de o societate de ameliorare și este alcătuit dintr-o secțiune principală și, dacă societatea de ameliorare decide acest lucru, dintr-una sau mai multe secțiuni suplimentare pentru animale din aceeași specie care nu sunt eligibile pentru a fi înscrise în secțiunea principală.
 
Societate de ameliorare
Înseamnă orice asociație de crescători, organizație de ameliorare sau organism public, altul decât autoritățile competente, care este recunoscut de către autoritatea competentă a unui stat membru în scopul desfășurării un program de ameliorare cu animale de reproducție de rasă pură înscrise în registrul genealogic (registrele genealogice) condus(e) sau înființat(e) de aceasta.
 
Exploatație de ameliorare
Înseamnă orice asociație de crescători, organizație de ameliorare, exploatație privată care desfășoară activități într-un sistem de producție închis sau organism public, altul decât autoritățile competente, recunoscut de către autoritatea competentă a unui stat membru în scopul desfășurării unui program de ameliorare cu porci de reproducție hibrizi înregistrați în registrul zootehnic (registrele zootehnice) conduse( e) sau înființate( e) de aceasta.
 
Valoare de ameliorare
Valoarea estimată a unui reproducător pentru un anumit caracter, dată de performanța proprie, și/sau performanțele ascendenților, valoarea medie a performanțelor descendenților și colateralilor, exprimată ca abatere de la media contemporanilor.
 
Program de ameliorare
Înseamnă un set de acțiuni sistematice, care includ înregistrarea performanțelor, selecția, reproducția ȘI schimburile de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea, concepute și puse în aplicare cu scopul de a menține sau îmbunătăți caracteristicile fenotipice și/sau genotipice dorite ale populației de reproducție țintă.
 
Animal de reproducție de rasă pură 
Înseamnă un animal care este înscris sau înregistrat și eligibil pentru a fi înscris în secțiunea principală a Registrului Genealogic.
 
Secțiunea principală 
Înseamnă secțiunea din Registrul Genealogic în care ovinele de reproducție de rasă pură sunt înscrise sau sunt înregistrate și eligibile pentru a fi înscrise, cu indicarea detaliilor privind ascendenții (părinți și bunici) și, după caz, privind calitățile lor.
 
Clasa 
Înseamnă o diviziune orizontală a secțiunii principale în care ovinele de reproducție de rasă pură sunt înscrise în funcție de calitățile lor.
 
Calitate 
Înseamnă o caracteristică ereditară cuantificabilă sau o particularitate genetică a unei ovine de reproducție.
 
Certificat zootehnic 
Înseamnă certificate de reproducție, atestate sau documentații comerciale eliberate pe hârtie sau în format electronic pentru ovinele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea care oferă informații privind pedigriul, identificarea și, dacă sunt disponibile, rezultatele testării performanței sau ale evaluării genetice.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Luni, 21 decembrie 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) începe autorizarea la plată pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) aferente anului 2020.

Valoarea totală a plafoanelor aprobate este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei. Plățile se efectuează în lei, la un curs de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

SCZ se acordă crescătorilor de animale, iar cuantumul per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează prin raportarea plafoanelor alocate la efectivul de animale eligibile, respectiv la kilogramele de gogoși crude de mătase eligibile.

Astfel:

  • SCZ pentru bivolițe de lapte este de 160,3359 euro/cap, având un plafon de 1.680.000 euro, pentru 10.478 capete;

  • SCZ pentru taurine din rase de carne și metișii acestora este de 185,0103 euro/cap, având un plafon de 13.125.000 euro, pentru 70.942 capete;

  • SCZ pentru vaci de lapte este de 379,5340 euro/cap, având un plafon de 99.324.810 euro, pentru 261.702 capete;

  • SCZ pentru viermi de mătase este de 90 euro/kg gogoși, având un plafon de 27.000 euro, pentru 300 kg.

Publicat în Zootehnie
Vineri, 27 Noiembrie 2020 12:38

Hrana, esența calității cărnii de vită

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că începând din 13 aprilie 2020, face plățile aferente ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale.

Se fac următoarele plăți:

  • Plata diferențelor aferente lunii septembrie și trimestrului III 2019/plata diferențelor aferente lunii decembrie și trimestrului IV 2019. Pentru diferențele aferente lunii septembrie și trimestrului III 2019, suma totală autorizată la plată este de 123.985,57 lei pentru un număr de 51 de solicitanți, iar pentru diferențele lunii decembrie și trimestrului IV 2019, suma totală autorizată la plată este de 1.441.536,27 lei pentru un număr de18 solicitanți, sprijin acordat fermierilor care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.
  • Plata pentru cererile aferente serviciilor prestate în luna ianuarie a anului 2020. Suma totală autorizată la plată este de 3.858.859,78 lei și se acordă din bugetul Ministerului Agriculturii, pentru un număr de 29 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.
Publicat în Zootehnie

„O formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactație – folosiți material de carne. A prins la mulți.” - dr. prof. ing. Gheorghe Neață

Pionier în ceea ce înseamnă creşterea vacilor de carne, dr. prof. ing. Gheorghe Dan Neaţă spune că asta e o „nebunie din tinerețe”, încă de pe vremea regimului comunist, când a vrut să aducă la noi rase de taurine specializate pentru producția de carne. Prin anii 2000, a început creionarea unui program de creștere a vacilor de carne, iar astăzi, când această activitate a luat amploare, sfaturile lui Gheorghe Dan Neață au căutare, profesorul fiind considerat una dintre persoanele pregătite din domeniul zootehnic din România. 

Gheorghe Dan Neaţă, cel care de-a lungul vremii a ocupat funcții de conducere în diverse structuri ale Ministerului Agriculturii, vrea să se afle mereu în mijlocul evenimentelor, printre crescători și animale. „Nu eram incompatibil cu meseria de profesor, dar cred că nu mi se potrivea. Însă, obligat fiind într-o anumită perioadă a vieţii mele, a trebuit să predau reproducţie dirijată, aplicată în fermele de extensie din România”, ne-a spus specialistul despre perioada în care s-a aflat la catedra unei universități agricole.

Pasionat de rasele de carne, a reușit parțial în demersul său de a le aduce în România încă de pe când era pe băncile facultății. S-au adus atunci la Institutul de Cercetări de la Corbeanca vite din rasa Angus, Limousine şi Charolaise. „De atunci mi-am dat seama că țara noastră are un potenţial fantastic pentru creşterea vacii de carne şi, un lucru în plus pe care oamenii nu l-au luat în seamă, se și adaptează perfect, mai ales rasa Angus. Nu vreau să-i fac reclamă, dar este cea mai puternică «combină» pentru pășunile noastre colinare și alpine. Nu există altceva mai bun decât această vacă, care transformă totul în carne”, a punctat specialistul.

Între anii 2000 și 2003, a început creionarea unui program de creştere a vacilor de carne. După o perioadă de negocieri și refuzuri ba din partea autorităților, ba din partea unor mari lanțuri de magazine, programul a găsit susținere printre fermieri. „Am avut oarece discuţii cu reprezentanții unui lanț francez de hipermarketuri și am căutat să îi prind parteneri într-un program în care să aducă junincile, să le distribuie la populaţie, să preia produsul, să-l abatorizeze și să-l bage în magazin. Ei, n-a ţinut, pentru că erau oamenii reticenţi la această chestiune, și nu pentru că nu era bună rasa, ci pentru că nu fusese ideea lor. Invidia a făcut să clacheze programul. Însă nu m-am dat bătut şi l-am făcut într-o fermă”, povestește Gheorghe Dan Neață despre proiectul desfășurat la Doştat, în județul Alba, unde a găsit mediul prielnic și unde a adus primele vaci din rasa Angus. Primele vaci Aberdeen Angus din România au fost aduse la ferma Bioterra, aparținând omului de afaceri Mihai Miron. „Vaci de mare performanță, acestea au fost licitate în Scoția și aduse la Doștat în Alba, ca să putem să demarăm cu animale cu genetică înaltă, care, când intră pe animalele noastre autohtone ca metisări, să poată să dea şi rezultate. Pe urmă, a venit în sprijinul meu Semtestul de la Craiova, care a importat material seminal din rase de carne şi care m-a ascultat mot-à-mot – şi le mulţumesc celor de acolo, pe această cale –, şi a făcut difuzare în zonele de deal şi de munte cu material seminal de la tauri de carne. Au folosit crescătorii în gospodăriile proprii şi pe urmă a început să prindă programul”, își amintește Neață, zâmbind.

Recomandări de succes

Metoda recomandată de prof. dr. ing. Gheorghe Dan Neață și folosită în ferme a prevăzut ca pe ultima lactație să fie însămânțat animalul cu material din rase de carne. Viţelul suge până când face 250-280 kg şi pleacă cu tot cu mamă către abatorizare. „Perioada de finisare a viţelului, care este între un an şi 1,5 ani, este și perioada de finisare a mamei lui. Pentru că, oricum, când alăptează, animalul dă totul din el şi slăbeşte. Ei, cu finisarea ai prins doi iepuri: şi mama, şi viţelul. Așadar, asta e o formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactaţie – folosiţi material de carne. A prins la mulți”.

O altă recomandare a specialistului a fost ca prima însămânţare a vițelelor, cu excepţia celor care provin din mame performante, să fie cu Angus. Apoi, după primele o sută de zile de lactaţie, când producţia este maximă, se stabileşte exact care sunt cele cu care se merge pe lapte în continuare, iar din restul se realizează un lot de carne. Această formulă nu a prins chiar în toate fermele mari.

Mai mult, viţeaua de reproducţie are un sistem de creştere care impune anumite procedee și procese, dar mai ales o perioadă prelungită de alăptare, indiferent de „ce se poartă” în domeniu. „Indiferent de ce ştiinţe de exploatare vin de peste Ocean, de prin Statele Unite ale Americii, crescătorii noștri ar trebui să se ducă să vadă fermele de extensie din Franța: vițeaua pentru reproducție suge patru luni la mamă. Aţi văzut reclama în care se recomandă femeilor să alăpteze copiii 6 luni la sân, cel puţin? Cam aşa-i şi acolo. Numai că noi am zis: am găsit laptele-surogat, le dăm raţie. Creşte, într-adevăr, se umflă, dar partea de dezvoltare a aparatelor și a organelor interne şi, mai ales, a aparatului genital are de suferit. Sunt ferme care au înţeles acest subiect şi cresc tineretul aşa cum trebuie. Dar sunt unele care nu au înțeles”, arată Gheorghe Dan Neață, subliniind că, la Angus, vițelul suge șapte luni și ajunge la 300 kg în cele mai reuşite cazuri și la 280 kg, în cele mai proaste cazuri. Iar carnea e de calitate superioară, incomparabilă cu alte tipuri de carne.

Mai este de lucru la Bălțata Românească

Legat de rasa Bălțată Românească, într-adevăr este o rasă mixtă care are o pornire spre producția de carne, însă nu are randamentul dorit. „Pe lângă calitate, nu are cantitatea de carne cu valoare biologică ridicată în carcasă. Deci ar trebui să fie dezvoltat foarte bine trenul posterior, „pistolul” aşa cum se zice la porţiunea aceea, chiulota şi o porţiune din şira spinării, în care sunt cei mai valoroşi muşchi doriți în reţetele culinare ce se folosesc în ţările care au gastronomia calată pe vaca de carne”, a explicat specialistul.

Îmbucurător este, totuși, că în ultimul timp și în România a început să se extindă consumul de carne provenită de la vită specializată crescută aici, în țară. În multe restaurante din orașe ale României, cum ar fi București, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara, Oradea sau Arad, se preferă carne realizată aici, din vite de carne sau din metişii de vite de carne cu vacile autohtone, care au o calitate aproape insesizabilă faţă de rasa pură. „Poate în unele cazuri chiar mai bună, dacă finisarea a fost făcută cum trebuie. Aceasta este marea mea satisfacţie, că am reuşit. Mai mult chiar, am reușit să creez pe lângă mine o pleiadă de specialişti care mi-au luat ideile şi îi văd că merg aşa cum trebuie, merg înainte. Probabil că vor continua şi vor avea de câştigat. În niciun caz, nu vor avea de pierdut”, crede Gheorghe Dan Neață, fericit că a lăsat în urma sa oameni care ştiu să ducă mai departe ceea ce a avut în plan, indiferent că s-a aflat la Agenția Națională de Zootehnie, la Ministerul Agriculturii, în Direcţia Politici în zootehnie, sau în mediul privat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

Publicat în Zootehnie

Plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru cererile depuse în luna martie, aferent serviciilor prestate în luna februarie 2019, efectuată prin intermediul centrelor județene APIA, începe vineri, 3 mai 2019.

Suma totală autorizată la plată este de 2.682.987 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 28 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Publicat în Zootehnie

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

banner.logo agroconcept

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista