Consiliul Uniunii Europene a adoptat la finalul lunii mai un regulament prin care majorează semnificativ tarifele la importurile în UE de anumite produse din Rusia și din Belarus. Noile tarife se vor aplica de la 1 iulie 2024.

Prin majorarea tarifelor se dorește eliminarea importurilor în UE de cereale, de semințe oleaginoase și de produse derivate, precum și de mazăre uscată și de pelete din pulpă de sfeclă, fără a afecta exporturile către țări terțe și menținând securitatea alimentară la nivel mondial. Tarifele mai mari se aplică și Belarusului, având în vedere legăturile politice și economice strânse ale acestei țări cu Rusia.

Regulamentul vine ca răspuns la rolul Rusiei de exportator mondial de cereale și la utilizarea de către această țară a exporturilor de alimente ca instrument geopolitic.

Noile tarife sunt menite să prevină destabilizarea pieței din UE și să protejeze comunitatea agricolă din Uniunea Europeană, să soluționeze problema exporturilor ilegale de cereale ucrainene etichetate greșit drept rusești și să întrerupă fluxurile de venituri care ar putea finanța războiul purtat în continuare de Rusia împotriva Ucrainei.

„Prin impunerea unor tarife mai mari, luăm măsuri decisive pentru a preveni destabilizarea sectorului nostru agricol de importurile rusești, protejând în același timp exporturile ucrainene împotriva etichetării eronate ca exporturi rusești. Vom menține acest sprijin atât timp cât va fi necesar. Angajamentul nostru față de securitatea alimentară la nivel mondial rămâne de asemenea ferm, asigurând faptul că țările în curs de dezvoltare nu sunt afectate negativ de aceste măsuri”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Potrivit Comisiei Europene, în vederea punerii în aplicare a normelor privind etichetarea vinurilor în ceea ce privește includerea pe etichete a listei ingredientelor și a declarației nutriționale, noile indicații obligatorii trebuie să se aplice în cazul vinurilor introduse pe piață de la data stabilită în Regulamentul (UE) 2021/2117, respectiv 8 decembrie 2023.

Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) informează că toate vinurile naționale sau importate introduse pe piața Uniunii Europene după data de 8 decembrie 2023 trebuie să îndeplinească noile cerințe de etichetare. Cu toate acestea, până la epuizarea stocurilor, vinul produs înainte de 8 decembrie 2023 poate continua să fie introdus pe piață în conformitate cu cerințele de etichetare aplicabile înainte de această dată. În cazul vinurilor importate înainte de 8 decembrie a.c., acestea sunt considerate produse anterior și, prin urmare, eligibile pentru scutire.

„Pentru a veni în sprijinul producătorilor, începând cu data de 8 decembrie 2023 Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole a creat posibilitatea în aplicația ONVPV B2B, de utilizare a codului QR al însemnului de certificare a originii şi autenticităţii vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și varietale pentru afișarea informațiilor nutriționale. Aplicația se adresează tuturor producătorilor care deja o utilizează pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale, și este gratuită”, a precizat Diana Pavelescu, DipWSET – consilier promovare în cadrul ONVPV.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În condițiile în care inclusiv eurodeputații români afirmă că o viitoare limitare a subvențiilor acordate agricultorilor europeni este aproape să devină realitate, gestionarea plăților directe într-un mod cât mai eficient reprezintă salvarea fermelor de familie de la faliment, iar administratorii marilor exploatații trebuie să ia în calcul direcționarea unor sume către un fond de gestionare a riscurilor, consideră Emil Dumitru, director executiv ONIV, președintele Pro Agro și administratorul propriei ferme de familie, localizată în Chiselet, județul Dâmbovița (I.I. Dumitru Gh. Florian Emil).

Cu ocazia unui interviu acordat publicației online www.revistafermierului.ro, șeful Pro Agro a explicat că adaptarea sectorului agrozootehnic românesc la viziunea viitoarei Politici Agricole Comune (PAC post-2020) înseamnă o schimbare de paradigmă, și anume fermele mari să nu mai vândă grâu și porumb, adică să exporte subvenție, ci să adauge liniei de business și zootehnia (producția de carne de porc, de vită, produse procesate din lapte, aluat congelat etc.).

Apoi, conform viziunii directorului executiv ONIV, sumele generate ca urmare a plafonării (diminuate de pierderile cauzate de Brexit, circa 2,2 miliarde, potrivit calculelor proprii) să fie direcționate către Pilonul II, astfel încât să asistăm la o dezvoltare a satului românesc, a fermelor de familie și a fermierilor mici.

Revista Fermierului: Domnule Emil Dumitru, cum ar trebui să se poziționeze România față de viziunea celor care decid la Bruxelles cu privire la plafonarea subvențiilor? Știm că Guvernul României a spus nu o dată, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, că se va opune plafonării.

Emil Dumitru: Încercăm, pe cât posibil, să ne ajustăm poziția față de propunerea pe care Comisia Europeană (CE) a înaintat-o Parlamentului European (PE) de plafonare a plăților directe pe suprafață pentru marile ferme. Și asta deoarece, deja, a apărut proiectul de regulament din care reiese clar că trebuie să existe o soluție de compromis cu privire la plafonarea subvențiilor. Altfel, nimeni n-o să ne mai ia în seamă ca parteneri serioși de dialog la nivelul Uniunii Europene (UE), dacă vom invoca doar că ne opunem.

În altă ordine de idei, personal, consider că fermele mari au două probleme structurale, importante, pe care trebuie să le rezolvăm, una dintre ele fiind gestionarea riscurilor. Aici vorbim de volatilitatea prețurilor și de modul prin care să încercăm să-i menținem profitabili în piață pe deținătorii de mari exploatații agricole, viabili, într-o concurență cu 27 de state membre. Pe de altă parte, este necesar să le oferim acestora șansa ca acele sume de bani care urmează să fie plafonate să nu fie pierdute de către fermele respective, ci să fie reorientate anual către investiții, pe care statul membru – România, în speță – le va stabili. Una dintre investițiile pe care noi le-am identificat ca fiind prioritare sunt cele în zootehnie și în industria alimentară.

R.F.: Să explicăm puțin mai în detaliu această viziune.

E.D.: Asta este o soluție pe care noi am identificat-o ca fiind una de compromis în cazul deciziei de plafonare a plăților. Practic, bugetul României va fi în continuare același, ca alocare financiară. Concret, administratorii celor trei mii de mari ferme care înseamnă undeva la 2,7 milioane de hectare ar putea accesa, pe de-o parte, cei 30 la sută, să-i direcționeze către un fond de gestionare a riscurilor, iar cu celelalte 70 de procente din sumele rămase, ca urmare a plafonării, să facă aceste investiții. Astfel, eu cred că România ar schimba cu siguranță situația unei balanțe comerciale negative. Și asta pentru că, în viitor, în loc ca fermele mari să vândă grâu și porumb, adică să exporte subvenție, vor produce carne de porc, carne de vită, produse procesate din lapte, aluat congelat care se cere piață.

Practic, aceasta este o miză importantă, și anume de a scoate fermele mari din zona de confort și de a le duce într-o zonă progresivă, una de dezvoltare. Apoi, trebuie să menținem în PNDR, pe pilonul II, sumele care oricum vor fi reduse din cauza Brexit-ului, adică 6,6 miliarde de euro, față de 8,8 miliarde, cât am avut. Vorbim de o redirecționare a acestor bani către o zonă de dezvoltare a satului românesc, a fermelor de familie și a fermierilor mici pe care trebuie să-i unim. Satul românesc are nevoie în egală măsură și de ferme mari care să aibă o industrializare și să creeze locuri de muncă, dar și de ferme de familie.

R.F.: Avem un istoric important de relații comerciale în ceea ce înseamnă exportul de cereale (în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, inclusiv Europa). Care ar fi soluția de reorientare, astfel încât să nu mai fim exportatori de subvenție, ci de făină, de produse alimentare de bază, comercianți de cereale aflați constant în calea volatilității prețurilor?

E.D.: Noi nu trebuie să ne imaginăm că, peste noapte, se pot întâmpla lucrurile acestea. Trebuie să vedem, spre exemplu, în ceea ce privește industria de morărit și panificație, dacă tot se lucrează la 40 la sută din capacitățile de procesare, înseamnă că avem o problemă de fond. Ce se întâmplă cu acele investiții noi pe care le-am finanțat fie prin SAPARD, fie prin PNDR? Ce le trebuie oamenilor să fie competitivi? Să le subvenționăm, poate, transportul? Energia? Sau să încercăm să le creăm niște facilități fiscale? Hai să vedem cum pot face și ei aluat congelat. Este o cerere în rețeaua de hipermarketuri de așa ceva. Dacă tot există o cerere de 780.000 de tone, de ce nu le oferim noi, din România, aluat congelat?

R.F.: Chiar, de ce?

E.D.: Pentru că astfel de fabrici de aluat congelat necesită un efort investițional foarte mare și n-au fost eligibile prin PNDR. Aceată nouă viziune investițională trebuie introdusă în construcția viitorului PNDR, valabil începând din 2020. Le spunem morarilor că dacă se asociază, spre exemplu, zece dintre aceștia și pot astfel procesa minimum un milion de tone sau măcar 500.000 de tone de grâu, 90 la sută din banii europeni vor fi nerambursabili, dacă vor face o instalație de aluat congelat și vor reuși să se bată cu competitorii de pe piață care aduc acest produs în România.

R.F.: Cum îi putem convinge pe birocrații europeni de utilitatea acestui tip de investiții?

E.D.: Simplu – să construim un program de dezvoltare rurală, ținând cont de specificitatea agriculturii din România, să nu ni-l mai facă o firmă străină. Și asta pentru că și presa, și mediul asociativ cunosc cel mai bine problematica sectorului agroalimentar românesc. Ar fi bine să fim cooptați cu toții, să emitem niște puncte de vedere, să facem niște analize SWOT pe fiecare filieră de produs, astfel încât să vedem ce ne-a lipsit în actualul exercițiu financiar. În acest fel, am putea crea niște instrumente de finanțare credibile pentru fermieri. În continuare, fermierul român se împrumută la niște dobânzi foarte mari în comparație cu colegii lor din Europa Centrală și de Vest.

R.F.: Cu cât se împrumută fermierii români?

E.D.: Pe piața financiar-bancară din România, fermierii se împrumută la un nivel mediu al dobânzii, să zicem, iar în Europa, chiar la unul mare. Avem acces la credite cu dobânzi de 9-10 la sută pentru achiziții de terenuri agricole. Dacă nu vom achiziționa terenuri agricole, chiar cu riscurile acestea destul de mari, le vor lua alții, pentru că suntem o piață unică europeană.

Avem achiziții de inputuri care, uneori, depășesc 12 puncte procentuale dobânzile pe finanțări, motiv pentru care nu putem fi competitivi cu o subvenție de 170-180 de euro pe hectar și cu dobânzile acestea. Și asta, în condițiile în care fermierii belgieni, de exemplu, primesc 330 de euro subvenție și o dobândă de 1-2 la sută la credite. Trebuie să gândim un lucru – orice investiție care se face în România este generatoare de taxe, de impozite și de locuri de muncă. De aceea, eu cred că prin aceste bănci pe care le mai mare statul român – Exim Bank și CEC Bank – putem gândi niște pachete de finanțare dedicate agriculturii și industriei alimentare. Demersul în sine, pe termen scurt, ar putea părea un efort investițional foarte mare din partea statului român. Ulterior însă, sumele se vor întoarce repede, pentru că suntem într-o piață dinamică, și, în 2050, așa cum știm cu toții, populația Globului va crește și va fi o cerere de hrană din ce în ce mai mare.

Subvenția, 1/6 din cifra de afaceri

Revista Fermierului: Ce a însemnat pentru exploatația pe care o dețineți, din totalul veniturilor, subvenția în anul agricol care tocmai s-a încheiat?

Emil Dumitru: Dacă avem o cifră de afaceri anuală de aproximativ 650.000 de lei (n.r. - venit 855.262 lei, cheltuieli 828.564, profit 26.698, conform declarației rectificative de avere ca membru CES din iulie 2018), cu o subvenție de 100.000 de lei, asta înseamnă 1/6 din total; foarte mult pentru o fermă de familie, o fermă medie. Practic, anual, subvenția a însemnat șansa de a investi în utilaje, în construcții, în zootehnie ș.a.m.d.

R.F.: Contează suta aceasta de mii de lei în ecuația businessului dumneavoastră?

E.D.: Cum să nu? Contează foarte mult. Dacă o și investești chibzuit, ești circumspect și nu te arunci la niște leasinguri și datorii foarte mari, pentru că în ultima perioadă observ o apetență din aceasta nemăsurată de a face astfel de investiții și să ne asumăm riscuri mari, investirea subvenției într-un mod cât mai eficient reprezintă granița dintre faliment și supraviețuire.

R.F.: Ce a însemnat ultimul an agricol pentru Emil Dumitru?

E.D.: Ultimul an agricol a însemnat pentru fermierul Emil Dumitru un efort mare, un profit mic, dar am învățat un lucru – dacă nu vom investi mai mult în eliminarea riscurilor generate de fenomene climatice și mai puțin în mofturile noastre de a avea cel mai bun tractor, cea mai bună combină, cu cele mai bune utilaje, nu vom putea face față secetei. Însă, cu două instalații pentru irigat utilizate în mod rațional, chiar dacă este cu forță de muncă mai multă, sigur ne vom salva de faliment.

R.F.: Care este structura de cultură înființată în toamna lui 2018 în exploatația dumneavoastră?

E.D.: Anul acesta, am însămânțat cu rapiță 42 de hectare, avem grâu pe 60 de hectare și orz pe 15 de hectare. Rapița arată bine, grâul însă nu; avem o răsărire neuniformă. Sigur, principala cultură, și miza mea, este cea a porumbului, chiar dacă sunt acuzat că fac monocultură în Lunca Dunării. Nu poate fi o cultură mai profitabilă decât porumbul, în momentul de față. Consider că ne vor aștepta și vremuri mai grele, din perspectiva vânzării de cereale. Pe fondul dezvoltării agriculturii din Rusia și din Ucraina, piața mondială de cereale va cunoaște mai departe o scădere de preț, cu toate că la inputuri, acestea au crescut. Atunci, pare nebunesc ceea ce spun, dar și noi, la nivelul acesta foarte mic, vrem să ne creăm o microzootehnie, ca o supapă de supraviețuire.

Comisia Europeană (CE) a modificat prin Regulamentul european 1146/2014 Limitele Maxime de Reziduuri (LMR) pentru substanța activă Clorotalonil, informează compania Syngenta.

În vederea conformării cu această modificare, compania Syngenta a decis retragerea utilizarii produsului BRAVO 500 SC la PRUN. Astfel, compania Syngenta a retras această utilizare de pe eticheta produsului și recomandă încetarea utilizării produsului BRAVO 500 SC la prun.

„Menționam că acest anunț nu este un act de informare legislativă și nici o opinie legală cu privire la informațiile pe care le conține. Acest document nu înlocuiește și nici nu suplinește obligația terților de a se informa și de a se conforma cu dispozițiile legale aplicabile activităților pe care le desfășoară”, se precizează în finalul comunicatului.