Căldura prea mare, lipsa apei din sol, arșița sunt aspecte cu care se confruntă în ultima vreme foarte mulți fermieri. Am stat de vorbă despre acestea cu un important specialist, cu o bogată experiență de cercetare, făcută chiar în propria fermă, pe propria cheltuială. Este vorba despre dr. ing. Dumitru Manole, care are câteva sugestii extrem de utile celor care suferă de pe urma fenomenelor menționate. 

Ceea ce simțim în această perioadă, cu temperaturi mult peste ce considerăm că este normal, ce se întind pe perioade foarte lungi, credem că ar determina și pe cei care încă se declară sceptici în privința fenomenului de încălzire climatică să se îndoiască de convingerile lor. Fără a minimaliza efectele acestui fenomen asupra sănătății oamenilor, mai ales a celor defavorizați, care nu-și pot permite prea multe măsuri de protecție, sau asupra ecosistemelor care se pot modifica major, dacă nu chiar distruge, trebuie să atragem atenția că printre cei mai afectați vor fi fermierii, iar pe cale de consecință, întreaga omenire, pusă în fața unei crize alimentare fără precedent. 

Unul dintre cei care au atras atenția asupra acestui fenomen este Dumitru Manole, care o face de mult, „schimbările climatice le-am clamat încă din anul 2007”, și care tot de mult caută soluții pentru contracararea efectelor acestui fenomen. A realizat în ferma sa, din localitatea dobrogeană Amzacea (jud. Constanța), diferite experimente legate de perioada de însămânțare și tipul de soiuri sau hibrizi care ar fi mai bine să fie folosiți pentru a avea rezultate cât mai bune în noile condiții climatice.

Am poposit în ferma domniei sale într-una dintre acele zile caniculare și am discutat în primul rând despre cultura de floarea-soarelui și despre cea de porumb, dar și despre o cultură ce ar putea înlocui cu mai multă eficiență cultura de porumb. 

 

Căldura ne prinde descoperiți

 

Deși nu consideră că munca înaintașilor, care au stabilit perioade optime de însămânțare și recoltare, ar trebui disprețuită, crede că este momentul să adaptăm aceste perioade la noile condiții climatice. „Aici avem un lan de floarea-soarelui care a fost semănat așa cum spuneau înaintașii, adică undeva la 10-15 aprilie. Înaintașii spuneau de perioade optime, și e foarte bine ce făceau atunci, și că au determinat pentru zona de sud-est a României ca perioade optime de semănat la floarea-soarelui 5-10 aprilie. Dar din cauza schimbărilor climatice, observați că acest lan de floarea-soarelui — uite albina, ajutoarea noastră — este la polenizare, vedeți că în centrul capitulului nu vom avea fructificare. Și dimensiunea capitulului este mai mică față de ceea ce s-a văzut la floarea-soarelui semănată în 5 martie, acolo fenofaza era de umplere a boabelor. Aici ne găsim la polenizare. Deci boabele încă nu sunt formate și vor rămâne pe centrul capitulului nefructificate din cauza nu a fermierului, ci a condițiilor drastice ale climei”.  Așadar, fermierul a făcut tot ce a trebuit să facă, „ca la carte”, dar... 

 

Seceta este drastică

 

Iată cum descrie dr. ing. Dumitru Manole condițiile drastice despre care vorbea: „Până la această dată, la punctul de la Amzacea — unde avem singura stație meteo racordată la sistemul național, la ora asta, dea Domnul să se monteze și alte stații în alte areale geografice — avem 270 mm de precipitații, până astăzi, 10 iulie, de la 1 ianuarie. Am avut în ianuarie 29 mm, în februarie 2,9 mm,  am avut o șansă în martie și aprilie: 60 mm în martie și 118 mm în aprilie. Dar a urmat luna mai, 31 mm, și trebuie să vă spun că din 14 iunie, când am înregistrat 6,5 mm, n-a mai plouat deloc”. Apoi face precizarea că aceste valori sunt doar pentru o parte din Dobrogea, în alte zone fiind și mai rău: „Zona costieră a Dobrogei a beneficiat de acest regim de precipitații, în aprilie-mai, pentru că, de fapt, centrul și nordul Dobrogei n-au avut acest regim de precipitații, de aceea nivelurile de producție la cultura grâului, orzului, a mazării au fost mai mici decât în zona costieră care pleacă de la Agigea, Negru Vodă și se întoarce pe la Mangalia, Costinești, Tuzla și iar la Agigea. În ceea ce privește floarea-soarelui, e aceeași mare problemă”. 

Dumitru Manole a ținut să tragă un semnal de alarmă legat de producția acestui an de floarea-soarelui, mai ales că Dobrogea deține un procent important din suprafața cultivată la nivelul întregii țări. „Vreau să vă spun că numai în județul Constanța, conform datelor Direcției județene agricole, în 2024 sunt semănate 115.300 de hectare. Dacă punem și Tulcea cu 55.000-58.000, vă dați seama că e un centru de greutate pentru cele 1,2 milioane de hectare câte se cultivă în România. După alte surse, că APIA nu ne dă aceste informații, sunt 1,3 milioane ha. Eu am spus 1,2 milioane. Dacă punem Bărăganul, Călărașiul, Teleormanul, mergem până la Mehedinți în partea de sud-vest, unde au mai căzut ceva precipitații, floarea-soarelui în multe locuri se va calamita. Nu vreau să alarmez, cine vrea să mă contrazică să o facă. În multe zone se va calamita, iar în alte zone vom avea niveluri de producție foarte reduse.” 

 

Să semănăm mai devreme

 

După ce am descris condițiile aspre în care sunt nevoiți fermierii să lucreze, chiar respectând toate recomandările tehnice, să încercăm să înțelegem ce soluții propune dr. ing. Dumitru Manole. Soluții pe care le-a experimentat în propria fermă. El susține că, în primul rând, ar trebui semănat mai devreme. „Bunăoară, anul ăsta am semănat floarea-soarelui în februarie, pe 29. Știți ce temperatură aveam în sol? 8, 9°C! Și atunci de ce să așteptăm 5-10 aprilie? Să dăm posibilitate plantei să se dezvolte, are umiditate.” Ba, mai mult, susține că floarea-soarelui semănată în perioada „optimă” a avut probleme cu răsărirea. „Vreau să vă spun că această cultură a răsărit foarte târziu, că în stratul de 5-6 cm nu era umiditatea necesară procesului de germinare și răsărire. Și pentru acest motiv ne aflăm în această fenofază de dezvoltare.” 

 

Nu are probleme cu înghețul

 

Evident că dacă îți propune cineva să semeni așa de devreme, îți pui întrebarea ce te faci cu înghețurile timpurii? Dumitru Manole spune că nu sunt probleme, chiar dacă ele există. „Nu am avut probleme, au fost și temperaturi cu minus, chiar anul acesta, pentru că au fost nopți de minu 4°C, minus 5°C, exact în ultima decadă a lui martie. A prins floarea-soarelui în fenofaza de 2-4 frunze. Și a rezistat. De fapt, de unde pleacă ceea ce am schimbat eu? Samulastra de floarea-soarelui, nu acum când nu mai avem ierni, când erau iernile... rămânea pe ogor.”

 

Timpuriu versus tardiv

 

Același lucru îl propune dr. ing. Dumitru Manole și pentru cultura de porumb. „Eu am folosit monitorizarea temperaturii și am schimbat perioada de semănat și la porumb. Și ați văzut un hibrid extratimpuriu, știuletele este aici, care a fost semănat în martie, și același hibrid semănat cum se spunea în respectatele tratate de fitotehnie, în perioada 5-10 aprilie. Ați sesizat că nu avem «legătură», cum spunem noi, cei care ne ocupăm cu agricultura, adică n-a fructificat. N-a fructificat înseamnă că nu s-a produs fecundarea și știuletele nu are boabe pe el. De ce? La porumb avem fenomenul de protandrie, temperaturile au fost foarte ridicate și nu s-a produs polenizarea.” 

A creat în propria fermă un spațiu experimental în care a semănat diferite categorii de hibrizi în perioade diferite, în epoca optimă, conform manualului, și în epoca pe care o consideră optimă pentru noile condiții climatice. Susține că ar trebui să se renunțe la anumiți hibrizi în favoarea altora: „Părăsind complet hibrizii semitardivi, tardivi, nu mergem decât pe hibrizi timpurii și extratimpurii și la floare, și la porumb. Hibrizi din alte grupe FAO, grupa 300, 350, 400 – „veniți că face știuletele cu peste o mie de boabe” – nu au legat, adică nu avem știulete pe niciun hibrid semitardiv, tardiv”.

 

Sorg versus porumb

 

Dr. ing. Dumitru Manole mai propune un lucru, abordarea și a altor culturi decât cele tradiționale. Sugerează că sorgul ar fi o alegere foarte bună. „Trebuie neapărat, din cauza schimbărilor climatice, să schimbăm structura de culturi în zona de sud-est a României și s-o înlocuim cu sorg. La societatea Sport-Agra, anul acesta au fost semănate 50 de hectare cu sorg, cultură comercială, iar aici pășim într-un lot de cercetare-observare cu sorg pentru boabe, patru hibrizi de sorg, o să spuneți că sunt opt etichete… Nu. Și la sorg am schimbat perioadele de semănat. Sorgul trebuia semănat în prima decadă a lunii mai, aici este un hibrid care este semănat, așa cum spuneau înaintașii, pe 8 mai, și observați că există diferență față de același hibrid semănat în aprilie.” 

Dar se ridică o întrebare firească, este oare profitabil să cultivi sorg? Că nu te apuci să faci o cultură doar pentru că se pretează mai bine la condițiile meteo, trebuie să o și valorifici. Dumitru Manole spune că ar fi profitabilă în condițiile în care s-ar cultiva pe suprafețe mari, pentru că astfel traderii de cereale ar deveni interesați. „Dacă eu am 50 de hectare de sorg evident că nu am cui să vând. Trebuie să facem partide mari, adică suprafețe mari, tone de orice cultură. Și porumb dacă ai și vinzi doar 10.000 de tone, nu ți-l ia nimeni.” Dar este optimist pentru că susține că a început să crească atât interesul pentru sorg din partea crescătorilor de animale, cât și din partea fermierilor care au avut pierderi anii trecuți la porumb. „Sunt semănate cu sorg anul acesta, din cauza lui 2022, în jur de 18.000-20.000 de hectare” și a adăugat: „am discutat cu o serie de traderi anul acesta, pentru că am discutat și în alți ani, și mi-au spus: domnule Manole, vom prelua sorg.”

Trebuie să spunem că discuția pe care am avut-o cu domnul dr. ing. Dumitru Manole a fost toată legată de culturile din zone neirigate. Probabil că sugestiile pe care le-a făcut, atât despre hibrizi, cât și despre epocile de semănare-recoltare, nu s-ar potrivi celor care irigă. Și, probabil, nici sorgul nu este un substituent valabil într-o regiune irigată sau cu un nivel pluviometric ridicat. Fiecare fermier trebuie să analizeze bine condițiile pe care le are și, în cazul în care resursele de apă sunt deficitare, cu siguranță recomandările din acest articol îi vor fi de folos.

 

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024

Abonamente, AICI!

La început de primăvară am ajuns în județul Iași, la Bălțați, unde Marian Topală (44 de ani) lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl său. De întreaga suprafață agricolă se ocupă fermierul împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp. Seceta este cea mai mare provocare a ultimilor ani, însă problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice.

Reporter: În prezent lucrați 600 de hectare, iar povestea fermei a început cu mulți ani în urmă. O afacere agricolă pornită de tatăl dvs, inginerul agronom Dumitru Topală, un om care s-a zbătut inclusiv pentru mediul asociativ și care azi nu mai este, din păcate. Dumnezeu să-l odihnească!

Marian Topală: Totul a început aici în 1992, acum 32 de ani, a fost o exploataţie începută de tatăl meu care, din păcate, nu mai este alături de mine. El s-a ocupat de comasarea terenurilor, a putut să facă faţă junglei din anii ’90, ştim foarte bine cu toţii ce se întâmpla pe atunci.

„Cel mai mult, seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri. Devine din ce în ce mai dificil.”

Reporter: Atunci când creditele aveau dobânzi galopante...

Marian Topală: Da, tata a pornit afacerea asta, a făcut ferma când creditele erau aproape de 80%, dar am rezistat în tot acest timp. Exploataţia se află situată în comuna Bălţaţi, mai exact în jurul satului Sârca, o suprafaţă de 600 de hectare, aproape compactă, e despărţită doar de drumuri de exploataţie, şi de aici pot să zic, optimizarea tuturor lucrărilor şi a cheltuielilor.

Reporter: Suntem în anul 2024, după câţiva ani de pandemie, cu un război la graniţă, ce au însemnat toate aceste lucruri din punct de vedere economic? Cum s-au schimbat toate lucrurile?

Marian Topală: Pe lângă ce aţi zis dvs., legat de cei doi ani de pandemie şi acum aproape doi ani de război, să nu uităm de cei doi ani de secetă care au fost între aceste episoade, care de fapt ne-au marcat mult mai mult decât restricţiile din vremea pandemiei sau nesiguranţa de zi cu zi, având în vedere că este un război alături de noi. Cel mai mult seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri, iar după toate acestea a avut loc o explozie a costurilor din cauza preţurilor la inputuri, la motorină, la forţa de muncă. Devine din ce în ce mai dificil. Peste toate astea, mai avem de-a face şi cu acest Green Deal la care trebuie să ne supunem.

„Legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde.”

Reporter: La început de an fermierii, au protestat în toată Europa, şi la noi, dar mai ales în Vest, ceea ce arată că fermierilor din toată Europa le este greu.

Marian Topală: Le este greu şi pot să zic că le-a cam ajuns cuţitul la os, pentru că legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde. Nu este posibil ca în timpurile de astăzi să lăsăm necultivat 4% din terenul exploataţiilor noastre, ştiind foarte bine nevoia de hrană continuă a acestei planete. Este ceva ce eu nu pot să înţeleg.

„Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau nu sunt în pas cu realitatea din teren.”

Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile în sprijinul fermierilor?

Marian Topală: Din ce am observat, autorităţile sunt mai mult cu urechea şi cu privirea către Bruxelles decât cu privirea spre truditorii pământului. Deci, ce vine de acolo trebuie implementat, pentru a putea beneficia în continuare de anumite avantaje aduse de această piaţă comunitară şi de Uniunea Europeană. Dar situaţia per ansamblu este la fel în toată Europa, fermierii, toţi, sunt nemulţumiţi, de aceea au ieşit la proteste. Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau acolo nu sunt în pas cu realitatea din teren.

Reporter: Să revenim la povestea fermei dvs., care începe cu un tractor U650 şi cu un autocamion denumit popular Raba. Cu ce utilaje lucraţi acum? Şi nu întâmplător vă pun această întrebare, ci v-o adresez din punctul de vedere al eficienţei economice, care trebuie să fie din ce în ce mai mare, având în vedere condiţiile în care se face agricultură azi, având în vedere toate provocările menționate mai sus.

Marian Topală: Pot să spun că acum peste 30 de ani, când a început toată această afacere, existau mai multe U650, nu doar cel pe care l-aţi văzut în fermă, erau undeva la 15-17 tractoare U650, erau mult mai mulţi angajaţi, undeva peste 30, pentru a putea să facem faţă acestei provocări, acestei exploataţii. În momentul de faţă, cele 600 de hectare sunt lucrate cu trei mecanizatori împreună cu mine şi, desigur, utilaje performante de care nu ne putem lipsi. Am accesat fonduri europene cu ani în urmă, am putut să achiziţionez o combină pentru recoltat păioase şi floarea-soarelui şi porumb, cu toate echipamentele necesare, un tractor de mare putere, 300 CP, cu toate utilajele aferente, instalaţii de erbicidat, instalaţii de fertilizat, deci pot să zic că am cam toată gama de maşini pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.

Reporter: Grâul arată bine acum, primăvara, vedem o nuanţă de verde proaspăt, însă ne spuneaţi că v-aţi luptat cu seceta. Condiţiile agro-meteorologice se schimbă dramatic, pornind de la încălzirea globală. Cum trebuie să se adapteze fermierul pentru a face faţă secetei?

Marian Topală: Prima mea opţiune a fost aceea de a renunţa la soiurile româneşti de grâu. Am optat pentru niște soiuri din Austria. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei-mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Unde ne aflăm acum este soiul austriac Logika. După cum se vede, arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură.

„Nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, niciun an nu seamănă cu celălalt.”

Reporter: Ce înseamnă aceste variaţii extreme de temperatură?

Marian Topală: Nu ştim cum se mişcă curenţii de aer, am văzut temperaturi de 0°C noaptea, ceea ce este îngrijorător pentru plante, pentru culturi, şi pentru cele din câmp, dar mai ales pentru livezi. Suntem aici într-un bazin pomicol foarte important. Aceste variaţii de temperatură afectează foarte mult plantele.

Reporter: Şi noi, oamenii, le resimţim.

Marian Topală: Exact. Vă daţi seama ce se întâmplă jos, la nivelul solului. Sperăm totuşi să nu sufere atât de mult, să fie o perioadă de doar câteva ore cu aceste temperaturi de 0° sau minus 1°C, pământul începe să se încălzească şi sperăm să nu avem prea multe pagube.

Reporter: Să revenim la ceea ce vorbeam mai devreme, despre războiul de la graniţă. Piaţa a fost inundată de cereale din Ucraina, care sunt produse la preţuri mult mai mici și nu respectă normele europene. Ce înseamnă acest lucru pentru fermierul din România?

Marian Topală: Vă daţi seama că este foarte dificil să poţi produce la standarde europene şi la cerinţe europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al ucrainenilor. Nu ştiu dacă vom reuşi. Dar, oricum, ceea ce vindem noi sau s-a vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – s-a făcut în pierdere. Mai ales că acum se apropie, în sud, peste 60 de zile începe, recoltatul la orz. Deci, mai sunt 60 de zile şi atunci vom vedea cum va evolua piaţa. Până acum, din ce am văzut, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor, din ce am urmărit bursa şi celelalte reportaje legate de acest lucru.

Reporter: Aşadar, în prezent avem foarte multe variabile din punct de vedere agrometeorologic, din punct de vedere economic. Pe vremuri se spunea că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Cum trebuie însă să gândească fermierul din zilele noastre?

Marian Topală: Pot să zic că nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai facem agricultură așa cum se scria în cărți, perioadele optime s-au schimbat. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă, pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Companiile producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, este un lucru îmbucurător pentru noi. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.

„Fără pasiune, nu poţi să faci agricultură. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă.”

Reporter: Am vorbit până acum despre cultura mare, dar dvs. faceţi şi pomicultură.

Marian Topală: Da. În fermă am o suprafaţă de aproximativ un hectar de cireş, un hectar de cais. Livada de cireş a fost ultimul lucru făcut împreună cu tatăl meu acum 13 ani şi de aceea mă străduiesc s-o îngrijesc şi să arate foarte bine, în amintirea lui.

Reporter: Aşadar vorbim şi de pasiune, nu doar de eficienţă economică.

Marian Topală: Exact. De fapt, tot ceea ce vedeţi este pasiune, pentru că fără pasiune nu poţi să faci agricultură. Agricultura nu e ca un job de la ora 8:00 la ora 16:00, după aia te-ai dus acasă, ai uitat orice problemă. Nu. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă, şi într-adevăr eşti pasionat să faci acest lucru, să stai în natură, să vezi plantele de la zi la zi cum cresc, să vezi acea sămânţă pe care o pui în pământ şi în trei-șapte zile o vezi că răsare şi este viaţă acolo. Tot ce vedeţi în jurul nostru e viaţă.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024

Abonamente, AICI!

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea este recunoscut drept cea mai importantă unitate de cercetare agricolă din România datorită rezultatelor obţinute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice şi furajere, cât şi în valorificarea acestor rezultate de către cultivatori. Prin înfiinţarea sa a fost posibilă continuarea bogatei tradiţii a cercetărilor agricole organizate în România încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în scopul abordării ştiinţifice şi rezolvării unor obiective prioritare pentru agricultura naţională. Spre finalul anului trecut am realizat interviul de față cu directorul general al INCDA Fundulea, dr. ing. Pompiliu Mustăţea, care a ținut să puncteze că un ajutor consistent de la stat ar face să se recupereze rapid tot ce s-a pierdut în 30 de ani.

INCDA are sediul în orașul Fundulea (Călărași), la circa 30 km de Capitală,  terenul institutului fiind situat în Câmpia Română. INCDA Fundulea este continuatorul activităţii de cercetare efectuate în domeniul plantelor de câmp de către Institutul de Cercetări Agronomice al României (înfiinţat în anul 1927) şi de către Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (înfiinţat în anul 1957), preluând astfel o îndelungată tradiţie de cercetare în slujba agriculturii României. Denumit iniţial, în 1962, Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea, institutul a primit ca efect al Legii 290/2002, începând cu anul 2003, o nouă denumire – Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea – iar, începând cu 1 ianuarie 2007, unitatea a devenit institut naţional, cu denumirea Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, instituţie de interes public, cu finanţare extrabugetară şi funcţionare în regim economic.

Reporter: Ce înseamnă astăzi Institutul de la Fundulea?

Pompiliu Mustățea: După cum se ştie, Institutul a trecut prin numeroase procese de organizare, de la ICCPC cum era recunoscut şi când sub această denumire şi-a căpătat recunoaşterea pe plan intern, dar şi internaţional, astăzi suntem institut naţional de cercetare-dezvoltare. De-a lungul timpului, aici au lucrat cercetători foarte valoroşi, competitivi cu cei de pe piaţa externă, astfel încât Institutul de la Fundulea a fost primul din lume care a lansat primul hibrid de floarea-soarelui bazat pe androsterilitate nucleară de către regretatul profesor Alexandru-Viorel Vrânceanu. Şi în domeniul porumbului avem cu ce ne lăuda. Să ştiţi că primul domeniu de activitate a Institutului a constat în modernizarea programului de ameliorare şi a tehnologiei la cultura porumbului; după aceea au început să se diversifice programele de ameliorare, s-a început şi la floarea-soarelui, şi la orz, mazăre, soia, lucernă, cât şi la compartimente ale sectorului de agrotehnică, şi anume protecţia plantelor, lucrările solului, în ultimii ani au apărut şi compartimente noi, şi anume agricultura ecologică şi agricultura conservativă. Cei care am rămas în continuare, pentru că a avut loc un schimb de generaţii în acest Institut, vrem să ducem mai departe atât tradiţiile, cât şi faima institutului nostru. Este adevărat că după Revoluţie a fost o perioadă în care Institutul a intrat în declin, ca de fapt toată cercetarea românească, nu numai cea agricolă, că şi în celelalte domenii a avut loc un regres din cauza lipsei finanţării sau a unei finanţări foarte slabe, dar în ultima perioadă am reuşit să ne relansăm.

 

Încă în stadiul de supravieţuire

 

Reporter: Păi, să vedem cum arată INCDA Fundulea, în cifre, la acest moment...

Pompiliu Mustățea: În anul 1988, când eu am păşit pentru prima dată în acest institut, erau în jur de 1.365 de angajaţi. În 2020 ajunsesem la 307 angajaţi, iar în prezent suntem în jur de 240 de angajaţi, deoarece a fost un val de pensionări atât la limită de vârstă, cât şi parţial anticipată. Nu că am prevăzut, dar eu mi-am luat nişte măsuri de precauţie şi am vrut, cel puţin în domeniul cercetării, la fiecare laborator să nu rămân descoperit, pentru că văzusem că erau în etate foarte mulți dintre cercetătorii noştri, că urmează să se pensioneze şi trebuie să am om în schimb, dar nu să fie doar om în schimb, ci să fie şi format. Şi de aceea, din 2017 când am preluat conducerea INCDA Fundulea, anual am făcut angajări, am adus tineri specialişti pe care am şi reuşit să-i ţinem, pentru că înainte veneau, îşi dădeau doctoratul şi plecau la firmele concurente unde li se ofereau alte avantaje. Am reuşit să-i şi menţinem şi nu e prima dată când o spun, am adus tineri foarte bine pregătiţi şi care s-au integrat extraordinar de bine în echipele deja existente.

Avem actualmente 41 de cercetători atestaţi, sunt în jur de 60 de ingineri, deci cu studii superioare, avem şi ingineri mecanici, şi alte funcţii care prevăd angajări cu studii superioare. În 1988, anul venirii mele aici, Institutul dispunea de un fond funciar foarte bogat, întins pe o suprafaţă de 7.078 de hectare, dar după 1989, în urma retrocedărilor, pot să spun – şi-mi asum răspunderea – că unele nu au fost chiar legale, Institutul a pierdut foarte mult pământ, în prezent mai are 1.844 de hectare, dintre care arabil 1.598 de hectare. Dar să ştiţi că ne descurcăm. La actualul număr de personal angajat şi la nivelul de dotare, această suprafaţă totuşi este suficientă pentru a continua şi a obţine rezultate bune în domeniul cercetării şi pentru a multiplica seminţele din noile creaţii, soiuri şi hibrizi. Ce se obţine în laboratoarele de ameliorare pleacă mai departe într-un laborator de producere de sămânţă şi după aceea la fermele de producţie, unde obţinem verigile superioare. De exemplu, la păioase producem baza, pe care după aceea o comercializăm ca să ne asigurăm existenţa.

Condiţiile social-economice, dar mai mult financiare din ultimii ani au condus la o nouă organigramă, o nouă restructurare a Institutului. Dacă înainte eram două secţii: secţie de ameliorare şi secţie de agrotehnică, cu câteva laboratoare, iar laboratoarele la rândul lor aveau 17 colective, am făcut o nouă reorganizare şi practic am desfiinţat secţiile şi am rămas cu 8 laboratoare principale, care sunt de ameliorare şi de producere de sămânţă şi un laborator de agrotehnică, care la rândul lui are în componenţă fostele colective de agricultură durabilă, agricultură conservativă, agricultură ecologică, protecţia plantelor şi fiziologie.

Reporter: Din punct de vedere financiar, cum este susţinută instituţia astăzi?

Pompiliu Mustățea: Din punct de vedere financiar, aici este oful cel mai mare, pentru că după ce ni s-a luat pământul s-a redus treptat şi finanţarea, primind de la bugetul statului sume foarte mici, până când de fapt s-a tăiat în totalitate şi această finanţare foarte redusă. În prezent, INCDA Fundulea are doar două surse principale de finanţare, şi anume: una constă în accesarea de proiecte, dar în sistem competitiv, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum şi de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, dar acestea reprezintă 20%-30% din totalul cheltuielilor institutului. Restul de peste 70% din cheltuieli sunt asigurate din surse proprii, respectiv în urma comercializării seminţelor, a încasării dreptului de autor, deci a redevenţelor, şi a prestărilor de servicii, Institutul nostru făcând testări pentru omologarea diferitelor pesticide ale firmelor private.

Ne străduim din toate puterile pentru a ne putea asigura strictul necesar. Am mai spus-o şi o repet, suntem încă în stadiul de supravieţuire pentru că nu avem o finanţare de bază, o finanţare predictibilă pe baza căreia să poţi să-ţi faci nişte strategii pentru viitor. Dar n-avem încotro, deci practic trăim pe picioarele noastre.

 

Soiul de grâu Glosa, în preferinţele fermierilor

 

Reporter: Soiurile de grâu româneşti au fost întotdeauna mândria cercetării noastre, mândria Institutului de la Fundulea, cu staţiunile din coordonare. Ce mai avem azi?

Pompiliu Mustățea: Laboratorul de ameliorare a grâului a fost şi rămâne unul din cele mai performante laboratoare ale institutului nostru, şi asta deoarece echipa de amelioratori, din 1988, deci când am venit eu şi am început să lucrez la ameliorarea grâului, am rămas împreună până mai acum câţiva ani. Prin urmare, a fost o echipă sudată, fiecare ştia ce are de făcut, fiecare îl înlocuia pe celălalt tocmai pentru a ne menţine cu performanţa soiurilor create. Am reuşit să ne impunem în primul rând pe plan intern, când de-a lungul timpului suprafaţa cultivată cu soiurile create de la Fundulea a ocupat între 50%-75% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu.

Reporter: Asta se întâmpla imediat după anii ’90?

Pompiliu Mustățea: Da. Această pondere variază de la an la an, dar ce este îmbucurător este că am reuşit să penetrăm şi piaţa internaţională, prima dată cu soiul Fundulea 29 în Canada, în regiunea Quebec, unde grânele de toamnă nu prea reuşeau bine, dar soiurile noastre, având o rezistenţă foarte bună la iernare, s-au dovedit superioare şi s-a cultivat acest soi ani buni în Canada. După aceea am reuşit să intrăm şi în America de Sud, în Argentina, cu soiul Izvor, i se spunea acolo „Lenox”, practic sămânţa se produce în Argentina, dar se cultivă în Brazilia. Am reuşit după aceea să înregistrăm soiul Glosa şi Fatima 2 în Ungaria, Albena în Bulgaria, Almira în Republica Kîrghiză, Miranda, Glosa, Otilia şi Izvor în Republica Moldova, iar în Turcia am reuşit să înregistrăm nouă soiuri. Ca o curiozitate, cu toate că noi în ţară am încetat producerea de sămânţă pentru soiurile Dropia şi Flamura 85, datorită calităţilor lor în ceea ce priveşte rezistenţa la iernare, speranţa bună la secetă şi arşiţă, dar în special datorită calităţii de panificaţie extraordinar de bune şi stabilităţii recoltelor de la an la an, în Turcia exportăm anual în jur de 10-15 tone din cele două soiuri, Flamura şi Dropia, deci suntem nevoiţi să producem sămânţă special pentru Turcia, la care se mai adaugă cantităţi pentru celelalte soiuri care au fost înregistrate acolo. Îmbucurător este faptul că şi soiul Glosa a ajuns să se extindă şi în Turcia, ca şi cele două soiuri ceva mai vechi. În continuare testăm în Turcia soiul Voinic, care de asemenea are o calitate foarte bună de panificaţie. Or, ştim cu toţii că în Turcia atât fermele mari, cât şi micii producători preferă un grâu cu calitate foarte bună de panificaţie.

Reporter: La noi Glosa şi Dropia, din câte ştiu, ocupau suprafeţe foarte mari sau erau printre preferinţele fermierilor.

Pompiliu Mustățea: Au fost şi în continuare Glosa este în preferinţele fermierilor. De exemplu, în anul 2020 ponderea soiului Glosa a fost de 38,4% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu în România. Din cele 55%-60%, ponderea soiurilor de la Fundulea, Glosa are între 35%-38% pondere. Așadar, rămâne un soi foarte apreciat de fermieri, are şi o plasticitate ecologică foarte mare, cei care au părul alb ca mine îşi amintesc de soiul Fundulea 29 care, la fel, avea o plasticitate ecologică foarte mare şi se cultiva pe tot teritoriul ţării, ajungând la o extindere de 45%. Chiar în judeţul Botoşani am fost întrebat de către un fermier: „Domnule director, dar de ce nu mai ieşiţi cu soiuri nearistate?”. Pentru că Fundulea 29 a fost singurul soi de grâu nearistat, şi i-am dat explicaţia: la noi în ţară este secetă şi frecvenţa anilor secetoşi începe să fie din ce în ce mai mare. Formele aristate la grâu prezintă o toleranţă mai bună la secetă, pentru că dimineaţa are loc condens de apă şi deci nu vine numai pe spiculeţ, ci condensul acesta de apă se aşază şi pe ariste şi de pe ariste se scurge la baza bobului, şi bobul, chiar dacă este secetă, tot are o picătură-două de apă. Dar la soiurile nearistate e o cantitate mai mică de apă ce se impregnează pe spic şi de aceea nu au aşa toleranţă bună la secetă. Reversul medaliei, că aşa e în viaţă… Nu poţi să le îmbini pe toate. În schimb, în anii ploioşi, în special în preajma recoltatului, spicele aristate cum sunt soiurile noastre menţin apa mai mult, pe când cele nearistate, neavând o suprafaţă de contact mai mare, neavând ariste, mai bătând soarele şi vântul se usucă mai repede şi sunt ceva mai rezistente la încolţirea în spic. Dar să ştiţi că am rezolvat şi această problemă în ceea ce priveşte încolţirea în spic la grâu, pe cale genetică.

 

Interes pentru randament, în detrimentul calității

 

Reporter: Să vorbim puţin despre floarea-soarelui. Ce facem astăzi cu această cultură, pentru că au fost nişte ani destul de grei prin care a trecut cercetarea agricolă în domeniul florii-soarelui?

Pompiliu Mustățea: După Revoluţie, din păcate, la laboratorul de ameliorare a florii-soarelui a avut loc un regres, deoarece amelioratorii fie s-au pensionat, fie s-au dus din cauze naturale, fie au plecat la firmele concurente. Vedeţi, firmele private au reuşit să introducă acele gene de rezistenţă la erbicide, or, nouă ne-a luat cam 14 ani până când am reuşit să introducem aceste gene, să ieşim, să lansăm hibrizi cu rezistenţă la erbicide, timp în care companiile producătoare și furnizoare de sămânță n-au stat pe loc să ne aştepte, deci au mers înainte.

În 2016 s-a ieşit cu primii hibrizi cu tehnologiile Express şi Clearfield, nu au fost recunoscuţi ca fiind rezistenţi la erbicide, totuşi i-am dat la câţiva fermieri foarte cunoscuţi în ţară, în Brăila, în Iaşi, care i-au testat, deci în condiţii practice alături de hibrizii de la Pioneer, şi am constatat că se comportau la fel, ba chiar mai bine ca reacţie la aplicarea acestor erbicide. Insistând pe lângă ISTIS, anul următor i-au retestat la Centrul de la Negreşti şi într-adevăr au fost recunoscuţi ca având rezistenţă la erbicide. Eu, în 2017, când am preluat conducerea Institutului, am dat această sămânţă convenţională, cum era înregistrată, şi le-am spus fermierilor: daţi cu erbicide, dacă se întâmplă ceva vă despăgubim noi, pentru că ştim ce marfă avem, ce am creat. Avem acum 7 hibrizi înregistraţi, sunt la ISTIS în curs de înregistrare alţi 5 hibrizi, dintre care doi şi cu rezistenţă la gena Clearfield Plus, deci care nu lasă acea remanenţă în sol. Nu ştiu dacă e îmbucurător, dar pentru noi contează foarte mult, hibrizii noştri de floarea-soarelui sunt mai mult cunoscuţi în străinătate, deci hibrizii nou-creaţi, decât în ţară. Îi avem deja înregistraţi şi cultivaţi în Republica Moldova, Turcia, Grecia şi Ucraina. Prin urmare, am reuşit să ne relansăm în domeniul florii-soarelui. Dacă în 2017 am vândut doar 300 kg de sămânţă din Performer, soiul convenţional, anul acesta am avut o pondere de 5% pe piaţa internă şi credem că vom începe treptat-treptat să recucerim terenul pierdut.

Reporter: Ce se cere la floarea-soarelui, ce caracteristici urmăresc fermierii, ce-și doresc ei?

Pompiliu Mustățea: Tendinţele astăzi, şi nu numai la floare, ci şi la grâu, şi la porumb, am văzut că pe fermieri îi interesează producţia, randamentul, în detrimentul calităţii. Să ştiţi că şi la grâu soiurile străine, şi am datele de la platformele unde am fost prezenţi, sunt ceva mai productive, deci ca producţie; dar ca adaptare la condiţiile de nefavorabilitate de mediu şi ale climei, cât şi din punct de vedere calitativ, sunt mult mai jos faţă de noi. Deci din soiurile româneşti poţi face o pâine foarte bună în mod tradiţional: aluat făcut din apă, sare şi maia sau drojdie. La cele străine, ca să poţi să obţii o pâine cât de cât să o poţi consuma, trebuie să vii cu foarte mulţi aditivi alimentari. Şi ar trebui fermierii, totuşi, să se îndrepte către acest aspect, că grâul de aceea este şi-l producem: pentru pâine. Din cel furajer avem triticale, să cultive triticale, care sunt şi mai productive, sunt şi mai ruderale, având gene de secară transferate în genomul lor…

Reporter: Dacă vorbim de pâine, acum se caută şi pâinea cu secară sau din secară...

Pompiliu Mustățea: Da. Noi recomandăm un amestec 50% făină de grâu cu 50% făină de triticale, de exemplu. Dar cred că ar trebui, eu am emis ideea asta, o iniţiativă legislativă prin care să se interzică folosirea aditivilor în fabricarea pâinii. Pâinea, cum se zice, e sfântă; pâinea e pe masa tuturor oamenilor din toată lumea. De ce şi aici să mergem cu contrafaceri, cu lucruri care poate nu se dovedesc a fi chiar aşa de sănătoase pentru om?

 

Hibrizii mai timpurii sunt preferați de fermieri

 

Reporter: La porumb cum stă cercetarea românească?

Pompiliu Mustățea: La Fundulea, în domeniul porumbului am avut amelioratori foarte buni, dar din păcate ce s-a întâmplat la floarea-soarelui s-a întâmplat şi la porumb, au plecat amelioratorii. Vedeţi, până în Revoluţie exista un program unic de ameliorare a porumbului, în care Institutul de la Fundulea avea ca rol crearea şi lansarea hibrizilor tardivi, deci din grupa 400, 500 FAO, chiar şi 600. Plecând amelioratorii, încercai tot timpul să refaci echipa, dar nefiind stabilă – cei care veneau stăteau cât stăteau și plecau –, s-a produs un regres. Apoi, amelioratorii noştri n-au ţinut cont de cerinţele fermierilor, care din an în an preferau forme mult mai timpurii, pentru a putea face rotaţia grâu-porumb. Hibrizii noştri, fiind tardivi, se recoltau târziu şi nu era timp pentru pregătirea patului germinativ.

Reporter: Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, mai e şi povestea schimbărilor climatice, şi ne referim la secetă, vorbim de faptul că s-au pierdut irigaţiile pe suprafeţele foarte mari, dar vorbim şi de faptul că la hibrizii tardivi pierderea de apă se face foarte greu.

Pompiliu Mustățea: Este greoaie, deci au mai fost două cauze principale care au dus la pierderea pieţei la porumb, şi anume recoltarea mai greoaie, mecanizată a hibrizilor noştri, cât şi pierderea foarte lentă a apei din bob. Aţi spus şi de secetă, acum mi-a venit ideea, hibrizii noştri au avut şi au în continuare o rezistenţă la secetă bazată pe un mecanism fiziologic, şi anume menţinerea apei mai mult în ciocălău. Așadar, dacă hibrizii străini pierdeau apa foarte repede din rahis şi deveneau sensibili la secetă, ai noştri, păstrând apa mai mult în rahis, aveau o toleranţă mai bună la secetă. Acum încercăm să îmbinăm aceste caractere, să putem să păstrăm apa în rahis, dar să o piardă cât mai repede din bob. Prima realizare a constat în hibridul Felix, care, deşi cam pe aceeaşi perioadă de vegetaţie ca hibridul Olt, pierde apa ceva mai repede, şi am reuşit anul acesta să înregistrăm hibridul Magnus, care face parte din grupa FAO 350 şi care pierde apa rapid şi este şi pretabil la recoltarea mecanizată. Cei doi hibrizi foarte cunoscuţi de porumb, Olt şi Fundulea 376, i-am dat cu exclusivitate firmei Rodbun, dacă vă amintiţi a fost un întreg scandal, am dat multe explicaţii la acea vreme, dar erau nişte hibrizi foarte vechi, noi nici nu mai încasam drepturile de autor pentru că nu mai aveau perioada de graţie şi practic am vrut să ne concentrăm pe noii hibrizi, pentru că scăzând forţa de muncă era foarte greu să facem producere de sămânţă, să facem loturi de hibridare din foarte mulţi hibrizi. Şi aşa am rămas cu Fundulea 423, un hibrid cu bobul semisticlos, din care se prepară un mălai grişat foarte bun, anul trecut a dat producţii în platformele demonstrative din sud şi din est de peste 11 tone la hectar, deci am produs sămânţă în continuare din el, cât şi din hibridul Felix, care acum doi ani a realizat 13 tone la hectar…

Reporter: Deci s-a depăşit pragul de 10 tone la hectar.

Pompiliu Mustățea: S-a depăşit, absolut. Şi noul hibrid din grupa 350 depăşeşte 10 tone la hectar. Deci ne mişcăm, ieşim, dar parcă tot suntem puţin sub firmele consacrate.

 

Urmează mari încercări pentru fermierul român și pentru cercetare

 

Reporter: Ce facem, domnule director, cu viitoarele strategii pentru agricultură pe care le pregătește Uniunea Europeană? De pildă, o analiză realizată la nivel de UE de către nişte universităţi arată că prețul alimentelor va creşte cu cel puţin 30%, fermierii vor avea între 20%-30% pierderi.

Pompiliu Mustățea: Fermierul român va fi supus unor mari încercări. Unii spun provocări. Nu e provocare, sunt mai multe încercări, agricultorii vor fi supuşi la încercări foarte grele. Vor avea foarte mult de suferit când se vor aplica măsurile din noile strategii europene. În ce privește produsele de protecție a plantelor, noi deja aplicăm cam 600 g pe hectar, în timp ce în UE se aplică în medie 2,2 kg/ha, dar sunt şi ţări care aplică 2,6 – 2,8. Dacă reducem şi acest 0,6 kg pe hectar la jumătate, practic eşti în imposibilitatea de a mai realiza producţii mari şi de a-ţi putea acoperi cheltuielile. Riscul pentru fermieri aici va fi că nu-şi vor putea acoperi cheltuielile, pentru că eu mă gândesc: cel care produce inputurile, îngrăşămintele, erbicidele, fungicidele, ce produce fiecare, ce spune? „Cifra mea de afaceri se va înjumătăţi”, deci pierd mult. Şi atunci ce face, care e prima lui măsură? Dublează preţul. Şi ne duce la nişte cheltuieli foarte mari, producţiile vor fi mai mici din cauza îmburuienării, din cauza atacului masiv de boli şi dăunători. Cu siguranță, producțiile vor fi și mai mici, şi de calitate inferioară. Eu cândva eram convins că pe cale genetică vom putea rezolva cele mai mari deficienţe, de exemplu, ale soiurilor de grâu, şi anume introducerea genelor de rezistenţă la principalele boli. Dar este foarte greu să îmbini într-un genotip al plantei, fie de grâu, porumb sau floarea-soarelui, atâtea caracteristici încât să-ţi confere rezistenţă totală la boli şi dăunători. Creşterea suprafeţei agricole unde să se aplice atât principiile agriculturii conservative, cât şi pe ale agriculturii ecologice, şi aceasta sigur va duce la scăderea producţiei, pentru că în sistem ecologic producţiile sunt ceva mai mici comparativ cu sistemul convenţional, unde se pot aplica tehnologii moderne.

Reporter: Pentru cercetarea agricolă românească ce ar trebui făcut ca să meargă mai departe?

Pompiliu Mustățea: Înainte de orice, așa cum spune și președintele ASAS, Valeriu Tabără, cercetarea agricolă românească trebuie să fie unită. În opinia mea, trebuie revenit la cum eram înainte, era Institutul şi în coordonarea INCDA erau staţiunile de cercetare-dezvoltare. Puteam să facem un program de producere şi de comercializare a seminţelor în comun. Aşa, acum, fiecare face cam ce vrea. Deja sunt directori de staţiuni care zic „dar treceţi, domnule, înapoi, pentru că avem nevoie de Institut să ne coordoneze”. Noi, la rândul nostru, avem nevoie de staţiuni ca să facem testările noilor soiuri şi hibrizi de plante pentru a produce sămânţă şi a fi staţiunile un fel de dealeri, deci ne-ar ajuta foarte mult, dar trebuie o finanţare de bază, o finanţare predictibilă care nu prea există. Chiar dacă staţiunile au rămas sub conducerea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) şi a MADR, principala sursă de finanţare şi la stațiuni o reprezintă sursele proprii. Se alocă bani foarte, foarte puţini. Noi, Institutul, încă rezistăm, încă suntem la stadiul acesta de supravieţuire, dar dacă am primi un ajutor consistent de la stat, să ştiţi că în câţiva ani am recupera tot ceea ce s-a pierdut în cei peste 30 de ani după Revoluţie.

Reporter: Măcar salariile să fie asigurate de la buget, iar restul să vină din toate rezultatele pe care le aveţi şi din veniturile extra.

Pompiliu Mustățea: Ar fi o măsură foarte bună, am completat nişte chestionare în iarna asta către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, minister la care Institutul este în coordonare, în care chiar am avut această idee ca Ministerul Cercetării să asigure măcar salariile la cercetători, pentru personalul auxiliar – din proiecte şi din surse proprii, ca să putem asigura şi creşterea salariilor, să fie nişte salarii decente, dar şi să ne dotăm cu aparatură de laborator şi echipamente de lucru în câmp.

 

Pasiunea duce cercetarea mai departe

 

Reporter: La finalul interviului vrem să aflăm mai multe și despre omul cu care stăm de vorbă. Domnule dr. ing. Pompiliu Mustăţea, cine sunteți, unde v-ați născut și pe unde v-au dus pașii?  

Pompiliu Mustățea: Sunt născut în judeţul Buzău, în satul Şarânga, comuna Pietroasele, comună cunoscută şi recunoscută şi la nivel internaţional atât pentru vestigiile istorice, cetăţuia dacică, castrul roman, „Cloşca cu puii de aur”, dar mai ales pentru vestitul vin de Pietroasele, şi anume Tămâioasa românească. Am urmat liceul agricol la Râmnicu Sărat, unde am avut profesori foarte buni; după aceea, Facultatea de Agricultură la Institutul Agronomic din Bucureşti, am avut dublă repartiţie, la Institutul de la Fundulea, cu stagiu la CAP Movila Miresei din Brăila. Acolo, din primul an am luat fermă în primire, am introdus producerea de sămânţă la porumb, deci ceva nou care aducea foarte mulţi bani la CAP.

Reporter: Asta prin ce an se întâmpla?

Pompiliu Mustățea: În 1985. Vă spun, jumătate din lotul de hibridare îl casam mai mult eu, aveam şi mai mult antrenament, eram şi tânăr, ceea ce a condus la faptul că nu mi-au dat drumul după cei doi ani de stagiatură, am mai stat doi ani până când s-a ivit o conjunctură pentru o anumită persoană neplăcută, dar care imediat mi-a spus: „Du-te la direcţie, ia-ți transferul şi pleacă la Fundulea”.

Reporter: Aveaţi dublă repartiţie pentru că aţi terminat printre primii?

Pompiliu Mustățea: Da, am terminat cu o medie destul de mare – 9,88, de fapt am fost o promoţie foarte, foarte bună. Era o luptă strânsă, eram în jur de 5-6 inşi foarte apropiaţi, foarte greu s-a făcut distincţia.

Reporter: Promoţia 1984?

Pompiliu Mustățea: Da. Şi domnul Cristian Hera, ştiind că doi ani s-a tot chinuit să mă aducă la Institut, mi-a zis: „Mustăţea, unde vrei, acolo te repartizez”. Şi auzisem şi eu de domnul Săulescu, de echipa dânsului de amelioratori, şi i-am zis lui Hera că eu aş vrea acolo, la Institut, la Fundulea. „Păi acolo te duci”. Şi am făcut echipă foarte bună cu domnul dr. Săulescu, cu Gheorghe Itu şi Mariana Itu, am fost echipă bună împreună.

Reporter: Soiurile renumite de grâu şi noutăţile care au apărut după ’90 în acest sector al cerealelor păioase vi se datorează dvs. şi domnului prof. Săulescu, întregii echipe, de fapt, de la INCDA Fundulea.

Pompiliu Mustățea: Întregii echipe. Bine, creierii erau domnii Săulescu şi Itu, domnul Săulescu pe grâu, domnul Itu pe triticale. Eu am fost ucenicul lor şi la rândul meu acum trebuie să-i călăuzesc pe cei tineri care au rămas în locul nostru în laborator.

Reporter: De ce aţi preferat să ajungeţi pe partea asta de agricultură şi n-aţi ales horticultura, având în vedere că sunteți născut și crescut între vii?

Pompiliu Mustățea: Am trăit de mic copil în echipa de la CAP unde lucrau şi mama, şi tata, şi eram prin vie toată ziua. Şi când învăţam pentru treaptă la liceu sau pentru admitere la facultate, mă duceam în vie, undeva sus pe deal, şi acolo învăţam, era linişte şi mă simţeam în largul meu între butucii de viţă-de-vie. Hazardul a făcut să ajung la Râmnicu Sărat, la liceu, unde nu era secţie de viticultură, horticultură. Am avut nişte profesori foarte buni, care mi-au sădit dragostea pentru acest domeniu al agriculturii, şi anume cultura plantelor de câmp.

Reporter: Nu v-a trecut niciodată prin cap să plecaţi din cercetare? Sau să mergeţi în cercetare în privat?

Pompiliu Mustățea: Câteodată, aşa, când vedeai că sunt salariile foarte mici, că nu te descurci, te gândeai să pleci, mai ales că la mine la Buzău era şi Agricover-ul, foarte tentant la acea perioadă, dar părinţii nu m-au lăsat. Mi-au zis „stai acolo”, şi dacă nu erau atât părinţii mei, cât şi ai soţiei, care ne-au ajutat foarte mult, cred că aş fi făcut poate şi acest pas.

Reporter: Să mergeţi în domeniul vânzărilor, unde se îndreaptă mai toți absolvenţii foarte buni…

Pompiliu Mustățea: Nu, nu în domeniul vânzărilor, pentru că şi firmele străine voiau amelioratori. Deci „pe meserie”, cum se zice.

Reporter: Aşadar, pasiunea dvs. şi a celorlalţi oameni din Institutul de la Fundulea poate să ducă mai departe cercetarea agricolă românească, împreună cu colegii din ţară?

Pompiliu Mustățea: Sigur. Toți care încă lucrăm aici, la INCDA Fundulea, cât şi la nivelul staţiunilor din țară, pot duce mai departe ceea ce înaintaşii noştri au înfăptuit. Și au avut realizări destul de bune.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2022

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html