Pătarea reticulară a frunzelor de orz, o boală periculoasă, este nelipsită din culturile de orz, fiind prezentă an de an, cu frecvențe și intensități de atac mai ridicate sau mai scăzute, în funcție de condițiile climatice.

Vremea umedă din această perioadă susține infecțiile și dezvoltarea bolii. Scopul acestui articol tehnic este de a veni în sprijinul fermierilor cu date despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli, care este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de orz și orzoaică.

Importanța economică

Pătarea reticulară este o boală foliară importantă a orzului, care poate produce pagube în producție, mai ales în zonele unde cad mai multe precipitații. Pe lângă reducerea producțiilor, calitatea boabelor are de suferit. În anii favorabili infecțiilor, pagubele în producție pot trece de 40% [Weibull et al., 2003; Backes et al., 2021]. Pagubele pot fi diferite, în funcție de rezistența soiurilor cultivate, virulența patogenului și condițiile climatice [Liu et al., 2011].

Recunoașterea simptomelor

Patogenul atacă frunzele, tulpinile, glumele, paleele, aristele și semințele. Pe frunze apar două tipuri de simptome, produse de forme diferite ale fungului:

• Pete cu aspect de rețea sau reticulare (uneori arată ca ochiurile unui gard de sârmă) produse de Pyrenophora teres f. sp. teres. Aspectul reticular este dat de forma alungită a petelor, care arată ca niște striații și de dispunerea longitudinală și transversală a acestora. La început aceste striații au culoare gălbuie iar mai târziu brună - închis [Lightfoot & Able, 2010]. Astfel de pete pot fi observate toamna și primăvara devreme pe tinerele plăntuțe (observație personală);

• Pete de culoare brună închis, de forme diferite, circulare și chiar eliptice produse de Pyrenophora teres f. sp. maculata. De jur împrejur, petele prezintă halou clorotic sau galben [Liu et al., 2011; Murray et al., 2009]. La atacuri puternice frunzele se necrozează și mor. După Tekauz (1985), zona galbenă sau clorotică din jurul petelor contează foarte mult în tabloul simptomatic al bolii, deoarece poate cuprinde întreaga frunză care în consecință se va ofili. Intensitatea atacului este corelată mai mult cu dimensiunea țesuturilor îngălbenite decât cu cele necrozate.

Deși cele două forme de Pyrenophora teres sunt foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic, simptomele produse sunt diferite. După Akhavan et al. (2016), cele două forme sunt filogenetic distincte (considerate populații autonome genetic).

Pe lângă frunze, patogenul poate infecta și spicele. Când infecția ajunge la spic, pe glume și palee se formează pete liniare de culoare maroniu - închis. Atunci când bracteele florale sunt infectate este semn că patogenul a ajuns la semințe. Petele de pe semințe sunt de culoare mai închisă, aproape negre [Iacob et al., 1998; Popescu, 2005; Hatman et al., 1989]. După Comes et al. (1982), embrionul cariopselor infectate are culoare galben - brună, puterea germinativă fiind scăzută în astfel de situații.

De reținut că, la soiurile rezistente petele nu evoluează, rămânând mici. De regulă, nu prezintă halou galben sau clorotic decât excepțional. La soiurile sensibile, petele se extind crescând în dimensiuni. De jur împrejur, aceste pete au o zonă galbenă [Smedegard-Petersen, 1971; Tekauz, 1985].

De multe ori simptomele produse de Pyrenophora teres pot fi confundate cu cele produse de fungul Cochliobolus sativus. De aceea, diagnosticul trebuie confirmat pria analize de laborator.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile pot apărea în culturile de orz încă din toamnă. Primele infecții pot fi din cauza miceliului din semințe, ascosporilor eliberați de ascele din peritecii, cât și conidiilor care iernează pe resturile culturilor infectate. În timpul vegetației, conidiile produc infecții secundare repetate [Popescu, 2005].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Pyrenophora teres supraviețuiește pe resturile vegetale ale vechii culturi sub formă de micelii și pseudotecii brune [Smedegard - Petersen, 1972; Popescu, 2005]. Foarte importantă este supraviețuirea patogenului în semințele bolnave (inocul primar), fie la suprafața lor, fie sub pericarp [Singh & Chand, 1985].

Înmulțirea patogenului pe samulastra de orz și pe poacee sălbatice duce la un plus de inocul [Brown et al., 1993).

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Patogenul se dezvoltă foarte bine în perioadele caracterizate de umezeală (sursa de inocul crește) - [Mclean et al., 2009].

Infecțiile cele mai periculoase la orz au loc atunci când umezeala persistă pe frunze 10 până la 30 de ore și chiar mai mult. În astfel de condiții, când umiditatea este aproape de maxim (100%) și temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25°C (optim 22°C), sporularea ciupercii este maximă. În timpul sporulării petele capătă aspect catifelat, semn că s-au format conidioforii și conidiile ciupercii [Chuhina, 2008]. Precipitațiile continue favorizează infecțiile masive [Jordan, 1981].

Managementul integrat

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această helmintosporioză. În ultimii ani, Pyrenophora teres a câștigat teren, fiind tot mai prezentă în culturile de orz (au crescut suprafețele cultivate). Semințele de orz, deși certificate, se pare că sunt infectate totuși, altfel nu se explică incidența și severitatea bolii tot mai ridicate, încă din toamnă. De aceea, se recomandă îmbinarea măsurilor profilactice cu cele chimice și biologice pentru ținerea sub control a pătării reticulare.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Semănatul devreme;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Precipitațiile continue [Locke, 1982; Gupta și Loughman, 2001; Doyle, 2005; Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

Pentru succes în combatere și prevenirea daunelor, respectarea măsurilor profilactice este esențială.

Se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente;

• Utilizarea semințelor sănătoase, certificate este esențială în prevenție, deoarece pe și în semințe, patogenul poate fi prezent. După Youcef-Benkada et al. (1994), semințele bolnave pot contribui la introducerea patogenului în zone unde acesta nu era prezent;

• Evitarea monoculturii;

• Rotația culturilor. Pentru a preveni infecțiile, rotația ar trebui să fie de minim doi ani între culturile de orz [Duczek et al., 1999];

• Distanța dintre culturile noi și vechi ar trebui să treacă de 500 m, pentru a preveni infecțiile realizate de ascosporii și conidiile aduse de vânt;

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii convenționale de cultură care se bazează pe lucrările solului;

• Respectarea epocii optime de semănat. În cazul acestui patogen, semănatul timpuriu favorizează infecțiile. Într-un studiu publicat în 1987, Delserone & Cole arată că, în culturile semănate devreme, intensitatea atacului a fost mult mai ridicată iar în cele semănate mai târziu a fost mai scăzută;

• Eliminarea sau reducerea sursei de inocul din câmpuri [Popescu, 2005; Liu et al., 2011]. Sursa de inocul poate fi redusă prin arături la 15 - 20 cm. Această lucrare este necesară deoarece pseudoteciile își pot păstra viabilitatea timp de aproape 9 luni iar microscleroții 2 ani [Piening, 1967; Ali - Haimoud et al., 1993];

• Fertilizarea echilibrată cu azot. Este cunoscut că azotul favorizează dezvoltarea patogenilor în general, deoarece duce la creșterea umidității în interiorul culturii [Iordan & Hutcheon, 1984; Popescu, 2005].

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în controlul pătării reticulare a orzului.

Tratarea semințelor este esențială. Fungicidele omologate în țara noastră pentru tratarea semințelor sunt: Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Fludioxonil + triticonazol; Tebuconazol; Fluxapyroxad; Triticonazol [după aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026].

Tratamentele în vegetație trebuie făcute la momentele optime, ținându-se cont și de pragul economic de dăunare (PED). În cazul pătării reticulate, PED-ul este de 20% intensitate de atac la începutul înspicării. Scopul tratamentelor este de a menține libere de patogen primele trei frunze, mai ales în timpul umplerii boabelor. La orz, în mod special, frunzele 2 și 3 sunt foarte importante pentru viitoarea producție (la grâu este importantă frunza stindard) - Weppler & Hollaway, 2004; Popescu, 2005].

Momente optime de aplicare a fungicidelor sunt: la apariția ultimei frunze (stindardul), precum și la începutul înspicării când PED-ul este de 20% intensitate.

În primăverile umede, când patogenul se instalează devreme în culturi se pot face tratamente și la începutul alungirii paiului (GS 30 - 33). Acest tratament protejează de infecție frunza 2 (prima de sub steag) care se implică în producție într-un procent cuprins între 20 - 40%. Tratamentul de la apariția primelor spice (GS 49) protejează frunza 3 care se implică în producția finală în procent de 10 până la 15% [Dunne, 2002]. Frunza steag sau stindardul este implicată cel mai puțin în producția finală (5 - 9%). Tratamentele făcute în stadii timpurii (GS 12) nu și-au dovedit eficacitatea.

În anii cu infecții masive poate fi necesar și un tratament în stadiul GS 58 pentru a reduce severitatea bolii.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea pătării reticulare a orzului (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Metrafenonă; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin; Piraclostrobin; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim metil; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Azoxistrobin + folpet; Fluxapyroxad + protioconazol; Bixafen + protioconazol + spiroxamină.

nAzoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.1, 2026].

Măsuri biologice

Agenții biologici pot fi introduși în strategiile de management actuale ale pătării reticulare a orzului, mai ales la tratarea semințelor (în fermele ecologice cât și în cele convenționale). Atunci când se utilizează agenții biologici, fermierii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de prevenție pentru a avea succes în combatere. Introducerea unui tratament biologic în sistemele de combatere integrată poate diminua poluarea mediului și reziduurile de fungicide ce pot rămâne în cariopse, mai ales atunci când nu se respectă timpii de pauză.

Interes există în prezent pentru mai mulți agenți de biocontrol: Trichoderma sp., Clonostachys rosea izolat IK726, Pseudomonas chlororaphis MA 342, Bacillus subtilis etc [Copping, 2004; Jensen et al., 2016; Moya et al., 2018].

În anul 2004, Pseudomonas chlororaphis MA 342 era comercializat sub numele de Cedomon (BioAgri AB, Stockholm, Suedia) - Anon., 2004. Copping (2004) susținea că este singurul biopreparat care poate fi utilizat în combaterea pătării reticulare a orzului, fie ca tratament la semințe, fie ca tratament foliar. A urmat o perioadă în care produsul nu a mai primit aprobare, în special din cauza prezenței unui metabolit (DDR) cu proprietăți mutagene [EFSA, 2020].

În prezent, Pseudomonas chlororaphis MA 342 a primit aprobare pentru utilizare la cereale doar ca tratament la semințe. Aprobarea este datată 01.03.2023. Omologarea va expira în anul 2038 [după Official Journal of the European Union, 2023]. În România nu apare pe lista substanțelor omologate.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Fungul Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În articolul de față găsiți informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.

În culturile de grâu și orz din vestul țării (Arad - Crișana), fungul Blumeria graminis a produs infecții în culturile de grâu și orz mai avansate în vegetație și cu densitate mai mare de plante/metru pătrat. Condițiile climatice înregistrate în prima și a doua decadă a lunii martie 2026 (vreme răcoroasă și umedă) au favorizat patogenia.

În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase, pe tulpini și frunze. În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține, patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.

Pe lângă factorii climatici, infecțiile sunt susținute și de factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului).

Recunoașterea simptomelor

Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).

Tabloul simptomatic al bolii:

• După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;

• La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;

• În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;

• Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;

• Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene, devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă, pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben – roşcată”.

• Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].

În condiții foarte favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Fungul ierneaza în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.

Făinare la grâu, 17.03.2026

Realizarea infecțiilor

Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].

Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002].

Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de 10 zile.

Făinare la orz, 17.03.2026

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor.

Realizarea infecțiilor este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:

• Temperatura. Fungul Blumeria graminis realizează infecţia cerealelor şi-şi manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 22⁰C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 25⁰C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 25⁰C, patogenul nu mai infectează.

• Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003].

• Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990].

• Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b].

• Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].

Managementul integrat al făinării cerealelor

Făinarea cerealelor poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.

Măsuri profilactice

Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigaţia judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].

Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt și cele mai ieftine.

Măsuri chimice

Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:

• După înfrățit, când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;

• Înainte de înflorit, când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].

De reținut că, stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. De asemenea, cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxitrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol + spiroxamină; Bixafen + protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Metrafenonă; Sulf; Ciprodinil; Ciflufenamid; Piriofenonă; Piraclostrobin; Fluxapyroxad; Fenpropidin; Fenpicoxamidă + protioconazol; Fenpropidin + protioconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Metconazol; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină; Protioconazol + trifloxistrobin; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Tetraconazol; Boscalid + kresoxim metil; Benzovindiflupir; Bromuconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fluxapiroxad; Proquinazid; Proquinazid + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Gândacul ghebos, dăunătorul care poate compromite culturile de cereale

Fungii Microdochium nivale și Microdochium majus sunt agenții etiologici ai bolii „mucegaiul roz de zăpadă”, care poate produce pagube importante culturilor de cereale în anii cu condiții climatice favorabile dezvoltării. Condițiile climatice actuale favorizează infecțiile, știut fiind că acești fungi iubesc frigul, putând realiza infecții sub zăpadă (prag minim de dezvoltare minus 5⁰C). După topirea zăpezilor, verificați culturile și interveniți dacă este necesar și temperaturile permit. Informațiile puse la dispoziția dumneavoastră vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim (la debutul bolii).

Mucegaiurile de zăpadă sunt produse în general de fungi care sunt clasificați ca fiind cryophilici sau psychrophilici (rezistă și se dezvoltă la temperaturi scăzute). Acești fungi iubesc vremea răcoroasă și atacă plantele sub stratul de zăpadă. Microdochium nivale sensu lato este mai puțin dependent de temperaturile scăzute și de stratul de zăpadă, comparativ cu alți fungi care produc aceleași simptome (Typhula sp.; Sclerotinia borealis). Fungul este capabil să infecteze toate organele plantei atunci când se întrunesc condiții optime de dezvoltare (vreme rece și umedă toamna și primăvara) - Murray et al., 2009. Aceste aspecte sunt susținute și de alți autori, care arată că Microdochium nivale nu se limitează doar la regiunile reci, unde zăpada persistă o perioadă lungă de timp (Gagkaeva et al., 2017; Gorshkov et al., 2020), ci este răspândit până în zonele temperate (Tronsmo et al., 2001).

La cerealele de toamnă întâlnim mai multe mucegaiuri de zăpadă cauzate de fungi diferiți: Microdochium nivale și M. majus (mucegaiul roz de zăpadă), Typhula idahoensis, Typhula ishikariensis și Typhula incarnata (mucegaiul gri de zăpadă), Sclerotinia borealis (mucegaiul Sclerotinia), Pythium iwayami, Pythium okanoganense (putregaiul de zăpadă) - Murray et al., 1999. Pe lângă cereale, fungii amintiți infectează și gramineele din gazoane, terenuri de golf, fotbal etc.

Deoarece în anul 2023 am avut situații grave în Timiș la orz din cauza mucegaiului de zăpadă, în cele ce urmează aduc în atenția dumneavoastră informații utile cu privire la recunoașterea, biologia și gestionarea corectă a fungilor Microdochium nivale și Microdochium majus.

O perioadă lungă de timp, cei doi fungi au fost clasificați ca fiind varietăți ale speciei Microdochium nivale. În consecință, erau numiți M. nivale var. nivale și M. nivale var. majus (Wollenweber, 1931; Gerlach et al., 1982). În 2005, Glynn et al., pe baza unor analize genetice, demonstrează că sunt specii diferite. În ciuda reclasificării, în prezent ele sunt numite la comun Microdochium nivale sensu lato. Când speciile sunt separate (în cercetare mai ales) atunci ele sunt denumite astfel: Microdochium nivale sensu stricto și Microdochium majus (Matsumoto＆Hsiang,2016).

Microdochium nivale la orz (Timiș, martie 2023)

La orzul analizat în anul 2023 (soiul Jup) am identificat fungul Microdochium nivale sensu stricto aș putea spune, deoarece forma conidiilor, culoarea sporodochiilor, simptomele, erau specifice. Acesta nu era singur, alături de el fiind și o specie de Typhula pe care nu am identificat-o, dar cred că era T. incarnata. Încă mai analizez. Simptomele au apărut în luna martie 2023 și au fost grave, extinse în toată sola (mai mult de 70%). Fermierul a decis să distrugă cultura. În acea perioadă nu a fost strat de zăpadă, însă a fost vreme rece și umedă.

Recunoașterea simptomelor

Atacul produs de Microdochium nivale sensu lato la cereale se manifestă de obicei în anii cu multă zăpadă și pe terenurile joase. Cerealele și mai ales grâul sunt infectate la desprimăvărare când zăpada începe să se topească. Inițial, fungul infectează frunzele care sunt în contact cu solul, după care pătrunde prin stomate în plantă. Dacă hifele infectează coroana radiculară și fasciculele vasculare, fungul se răspândește sistemic în plante (Zur et al., 2011). În lan apar vetre cu plăntuțe bolnave, îngălbenite, acoperite cu miceliul ciupercii, care la început este alb, pentru ca mai târziu să formeze aglomerări (pernițe miceliene sau sporodochii) de culoare rozalie sau portocalie. Astfel de plante sunt sortite pierii, iar în cultură vor apărea goluri (Popescu, 2005). La început, vetrele sunt mici și au formă aproximativ circulară. Pe măsură ce boala evoluează, vetrele se unesc, devenind tot mai mari. În situații grave fungii pot distruge întreaga cultură.

Un aspect important în diagnoză (pentru a elimina confuziile cu daunele produse de înghețuri) este prezența miceliului la suprafața plantelor bolnave. Hifele cresc printre și deasupra frunzelor moarte, formând un strat pâslos (Booth, 1971) sau comprimat și asemănător cu hârtia (Årsvoll, 1975). În opinia mea, întrețeserea de hife și frunze uscate arată ca o țesătură compactă sau nu, funcție de densitatea miceliului, care are culoare albicioasă la început, apoi rozalie sau portocalie (sporodochii prezente). Sporodochiile de culoare roz deschis pot fi prezente în miceliu, cât și pe partea inferioară a frunzelor, dispuse în șiruri paralele de-a lungul nervurilor. După Hsiang (2009), infecția cauzată de Microdochium nivale sensu lato se manifestă prin uscarea în vetre a plantelor coroborată cu creșterea extensivă a miceliilor albe sau roz (țesuturi foliare încâlcite de culoare portocalie sau maronie). Plăntuțele de la marginea vetrelor continuă să vegeteze mai slab. La sfârșitul perioadei de vegetație spicele sau paniculele acestor plante vor fi sterile (Popescu, 2005).

Când poate infecta Microdochium nivale cerealele?

Infecții pot apărea în toamnele reci și umede la cereale în timpul germinării și după răsărire. Aceste infecții apar din cauză că semințele sunt infectate. Prezența fungului în semințe afectează germinația ducând la daune severe în pre și postemergență (reducerea germinării cu 50% și necrozarea tinerelor plăntuțe) – Hudec&Muchova, 2010. În această fază este important de știut că simptomele nu sunt tipice fungului Microdochium nivale, ci sunt asemănătoare cu cele produse de Fusarium spp. În situațiile grave, când semințele sunt infectate în procent mare, pierderile pot fi semnificative (Humphreys et al., 1995), încât reînsămânțarea este necesară (Jamalainen, 1959).

Când primăvara este rece și umedă, fungul poate infecta frunzele, tulpinile în zona bazală (putregai bazal) și spicele (albire similară cu cea produsă de speciile de Fusarium) - Popescu, 2005; Gagkaeva et al., 2017.

Supraviețuiește în resturile vegetale infectate anterior, în sol și semințe infectate (Popescu, 2005; Nielsen et al., 2013). Având o capacitate saprofită bună, Microdochium nivale poate crește în sol și la suprafață, mai ales atunci când temperatura solului este scăzută (Domsch et al., 1980). Sursa de inocul este constituită din micelii, conidii și ascospori (Pronczuk＆Messyasz, 1991).

Condiții climatice necesare infecțiilor

Datorită unor mecanisme adaptative speciale, Microdochium nivale se poate dezvolta chiar la temperaturi de minus 5⁰C (Istokovics et al., 1998) și minus 6⁰C (Årsvoll, 1975; Trosmo et al., 2001). În literatura de specialitate din România se menționează că infecțiile se pot produce la temperaturi de 2 - 6⁰C și condiții de umiditate ridicată [Comes et al., 1982; Hatman et al., 1989; Popescu, 2005].

În 1975, Årsvoll arăta că acest fung oportunist și iubitor de răcoare se poate dezvolta în intervalul  minus 6 până la 28⁰C, cu un optim cuprins între 18 - 21⁰C. Okuyama et al. (1998) raportează ca optim de dezvoltare temperatura de 15⁰C. În prezent se cunoaște că, la temperaturi mai mari de 25⁰C, creșterea este inhibată (Gagkaeva et al., 2020).

După Smith (1986), temperatura minimă de creștere pentru Microdochium nivale este mai mare de minus 5⁰C, optimă 10 - 20⁰C și maximă 30⁰C.

Mucegaiul roz de zăpadă apare doar în anii cu ninsori bogate sau în primăverile cu multe ploi și temperaturi scăzute. Se recomandă evitarea înființării culturilor de cereale pe terenuri joase unde apa poate bălti, favorizând infecțiile. În cazul în care apa băltește, trebuie drenată și scoasă din culturi.

Mucegaiul de zăpadă, deși frecvent înregistrat, rar produce pagube mari. Pagube considerabile pot apărea în zonele unde zăpada cade în cantități mari și persistă mai mult timp.

Când coroana radiculară este infectată, planta moare (infecție sistemică)

Managementul integrat

Măsuri culturale

• Rotația culturilor. Se recomandă rotația cu leguminoase sau cereale de primăvară. Această rotație favorizează descompunerea resturilor vegetale infectate.

• Cultivarea de soiuri tolerante.

• Controlul buruienilor este foarte important, în special al gramineelor care sunt gazde pentru Microdochium nivale.

• Data semănatului. Pentru a preveni pagubele, cerealele ar trebui semănate în epoca optimă sau chiar mai devreme, pentru a intra bine dezvoltate în iarnă. S-a constatat că plantele mai dezvoltate tolerează mai bine infecțiile decât cele mai mici (semănat mai târziu) - Murray et al., 2009.

• Îngroparea resturilor vegetale infectate (Comes et al., 1982; Popescu, 2005).

• Gestionarea corectă a reziduurilor vegetale infectate în fermele care practică lucrări minimale, în așa fel încât să fie favorizată descompunerea rapidă pentru a evita infecții ulterioare (Murray et al., 2009).

Conidii Microdochium nivale

Măsuri chimice

Tratarea semințelor asigură protecție pentru infecțiile din timpul răsăririi. Fungicidele pe bază de fludioxonil, protioconazol, tebuconazol, fluxapyroxad, sedaxan protejează împotriva inoculului transmis prin semințe și sol (Glynn et al., 2008; Jorgensen et al., 2011).

În timpul primăverii pot fi aplicate tratamente (în urma monitorizării câmpurilor cu cereale) de la debutul bolii până la înflorit (prevenirea infecțiilor la spic în primăverile reci și umede).

Sporodochii de culoare roz - portocaliu pe frunzele uscate

Fungicide omologate în România:

• Pentru tratarea semințelor: Fludioxonil + teflutrin; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Fluxapyroxad; Difenoconazol + flodioxonil + sedaxan.

• Pentru tratamente în vegetație: Azoxystrobin; Benzovindiflupir - se aplică preventiv sau la debutul bolii, de la apariția primului internod până la sfârșitul înfloritului (BBCH 31 - 69); Protioconazol - se aplică de la sfârșitul înspicatului până la sfârșitul înfloritului (BBCH 59 - 69). Evitați aplicarea tratamentelor în timpul înfloritului. Ele sunt necesare doar când vremea umedă și răcoroasă persistă o perioadă lungă de timp și există risc major de infecții secundare (Aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026).

Microdochium nivale nu produce micotoxine (Gagkaeva et al., 2017) așa cum s-a crezut mult timp.

Vetre mici cu plante bolnave, îngălbenite, moarte

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Suprafețele foarte mari cultivate în ultimii doi ani cu cereale de toamnă vor determina o  presiune pe rotații, care, corelată cu lipsa de umiditate a solului în toamnă și limitarea alternativelor de tratament sămânță, vor favoriza dezvoltarea dăunătorilor.

Afidele reprezintă unul dintre principalii dăunători ai culturilor de cereale, din cauza numărului mare de generații, reproducerii rapide și a daunelor produse direct, dar și a celor indirecte, provocate de virusurile transmise prin intermediul acestora. Afidele pot dezvolta rezistență la substanțele active insecticide prin două căi distincte: fie prin dezvoltarea unei capacități accelerate de metabolizare a insecticidelor, fie prin acumularea de mutații genetice care, transmise pe parcursul mai multor generații, le pot conferi rezistență la aceste substanțe.

Syngenta își menține angajamentul de a aduce soluții inovatoare și valoare adăugată fermierilor prin introducerea hibrizilor Hyvido^® Neo cu rezistență genetică la virusul piticirii și îngălbenirii orzului (Barley Yellow Dwarf Virus, BYDV).

Gena yd4, rezistență genetică la BYDV și toleranță genetică la WDV

Hibrizii Hyvido^® Neo sunt purtători ai genei yd4, care le oferă rezistență genetică la cele mai importante tulpini ale virusului piticirii și îngălbenirii orzului (BYDV): MAV, PAV, RPV. În plus, gena yd4 oferă o toleranță genetică la virusul piticirii grâului (Wheat Dwarf Virus, WDV).

Vectorii de transmitere: afidele pentru BYDV și cicadele pentru WDV

Principalii vectori de transmitere sunt afidele în cazul virusului piticirii și îngălbenirii orzului (BYDV):

• tulpina MAV: Păduchele ovăzului (Sitobion avenae)

• tulpina PAV: Păduchele cenușiu al gramineelor (Rhopalosiphum padi), Păduchele ovăzului (Sitobion avenae), Păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

• tulpina RPV: Păduchele cenușiu al gramineelor (Rhopalosiphum padi)

Principalii vectori de transmitere în cazul virusului piticirii grâului (WDV) sunt cicadele (Psammotettix alienus).

Ce simptome apar și posibila confuzie cu anumite carențe

În cazul infectării cu virusul piticirii și îngălbenirii orzului (BYDV), plantele care nu posedă gena de rezistență manifestă simptome specifice. Acestea includ piticirea plantelor și îngălbenirea frunzelor începând de la vârf, simptome ce pot fi ușor confundate cu îngălbenirea cauzată de frig sau de carențele nutriționale. Ulterior, frunzele afectate se rulează spre interior.

Simptome viroze cauzate de BYDV/CYDV

Beneficiile hibrizilor Hyvido^® Neo

În plus față de beneficiile specifice tuturor hibrizilor de orz (vigoare, uniformitate, utilizare mai eficientă a apei și a nutrienților, suprimarea buruienilor și productivitate mai ridicată), hibrizii Hyvido^® Neo vin cu următoarele beneficii pentru fermieri:

• Singurii hibrizi de pe piața din România cu rezistență genetică la cele trei tulpini ale BYDV;

• Stabilitatea specifică a hibrizilor de orz Syngenta;

• Asigură o multiplicare virală foarte redusă, ce protejează cultura femierului, dar și culturile învecinate;

• Pot fi semănați timpuriu, cu riscuri mai mici de pierdere a producției din cauza BYDV și WDV;

• Oportunitatea de a reduce nevoia utilizării insecticidelor în toamnă.

Articol de: MIHAI POPOVICI, director marketing semințe floarea-soarelui și cereale Syngenta România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Am parcurs o primăvară capricioasă, umedă și răcoroasă care a influențat dezvoltarea plantelor cultivate. În această perioadă, prin unele zone există culturi de grâu care prezintă simptome de albire și sterilitate distală. De ce se albesc spicele de grâu? Cauzele albirii sunt multe, de aceea simptomele trebuie atent analizate pentru un diagnostic corect.

Albire și sterilitate distală

În cele ce urmează voi enumera principalele cauze ale albirii spicelor.

Albire produsă de atacul ploșnițelor cerealelor (Eurygaster integriceps, E. maura, E. austriaca, Aelia acuminata, Aelia rostrata).

Organele atacate de ploșnițe sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele. Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros. Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave.

Ploșnițe la data de 21 mai 2025, Bucovăț - Timiș

Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație. Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Atac ploșniță

Albire produsă de musca de Hessa - generația de primăvară. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde. Uneori spicul are port erect, iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători, dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

Albire produsă de atacul tripșilor (larvele sunt mai periculoase). În urma hrănirii apare simptomul de spic albit parțial sau total, sterilitate parțială și umplerea incompletă a cariopselor.

Albire produsă de Fusarium graminearum. Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Albire produsă de înghețuri în timpul fenofazelor de burduf, înspicare și înflorire. Brumele și temperaturile scăzute sunt și ele periculoase. Grâul este sensibil la temperaturi de 0⁰C,  minus 1⁰C, minus 2⁰C ce survin în fenofazele amintite. Pe lângă asta, poate suferi chiar și la temperaturi de până la 5⁰C, atunci când acestea se întind pe mai multe zile consecutiv.

Lan de grâu albit în comparație cu lan de grâu vecin care nu are astfel de simptome. 21 mai 2025, Arad

Înghețurile sau temperaturile scăzute pot produce daune severe. Un îngheț sever în timpul înfloritului va duce la sterilitate și implicit pagube în producție. Atunci când înghețul apare în fenofaza de burduf (este suficientă temperatura de minus 2⁰C), putem observa următoarele simptome: vârful spicului rămâne captiv în burduf, iar baza spicului iese, brunificări ale tulpinii, decolorarea frunzelor, sterilitate. Dacă spicele ies normal din burduf, vor rămâne galbene sau chiar albe. Când vedem un astfel de simptom trebuie să știm că spicul este compromis.

Dacă în timpul înspicatului, intervin temperaturi de minus 1⁰C, putem observa ariste albite. Înghețurile care albesc aristele, de regulă vor afecta și părțile mascule ale florii. De asemenea, mai putem observa pe tulpina de sub spic apariția unei zone de țesut clorotic (inel de îngheț). În această zonă, spicele se pot rupe, mai ales în condiții de vânt.

Cele mai periculoase sunt înghețurile ce apar în timpul înfloritului (minus 1⁰C), grâul fiind extrem de sensibil în această perioadă. Expunerea la îngheț ucide organele florale mascule și provoacă sterilitate. Sterilitatea poate fi totală, completă sau parțială. Spiculețele pot fi goale sau parțial umplute. De asemenea, aristele se albesc.

Albirea prematură a spicelor produsă de fungii Rhizoctonia cerealis, Gaeumannomyces graminis, Pseudocercosporella herpotrichoides.

Lan de grâu cu spice albite distal. Ipoteze: îngheț la burduf, temperaturi scăzute, greșeli în tehnologie (tratamente fungicide, erbicide, aminoacizi aplicate la temperaturi scăzute). Nu ne putem pronunța încă dar analizăm.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Plutella xylostella - molia verzei, prezentă în culturile de rapiță

Infecții produse de fungul Rhizoctonia cerealis

Patogenul care supraviețuiește în sămânța de grâu

Helmintosporioza lenticulară a grâului este o boală periculoasă care apare în culturile de grâu în anii când condițiile climatice sunt propice infecțiilor. În rândurile de mai jos sunt informații despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli care poate produce pagube importante în producția de grâu.

Fungul Drechslera tritici – repentis a apărut în culturile de grâu din vestul României de prin anul 2002, dar din cauza tabloului simptomatic asemănător cu cel al fungului Septoria nodorum, a trecut neobservat (din cauza confuziei era raportat ca fiind Septoria nodorum). Identificarea corectă și prima raportare cu privire la acest patogen în Câmpia Banatului a fost făcută de către Cotuna & Popescu în anul 2007. În celelalte zone din țară patogenul era deja raportat.

Importanța economică și supraviețuirea patogenului

Helmintosporioza lenticulară este o boală gravă a grâului, capabilă să producă pagube cuprinse între 3% și 40% și chiar mai mult în anii extrem de favorabili. Infecțiile din timpul înfloritului sunt periculoase deoarece patogenul trece în sămânță. Cele mai mari pagube în producție se înregistrează atunci când infecțiile au loc în fazele de burduf și de înflorit [Shabeer & Bockus, 1988].

O sursă de inocul importantă este miceliul din seminţele infectate. Miceliul se dezvoltă în condiţii de temperatură cuprinse între 5 – 35⁰C (la fel ca şi conidiile). Boabele sunt infectate sau predispuse la infecţie mai ales atunci când frunza stindard este afectată de boală şi când umiditatea este mare în perioada înspicatului. De altfel, ele pot fi infectate oricând de-a lungul perioadei de vegetaţie, însă predispoziţia maximă de îmbolnăvire este în timpul înspicatului. La suprafaţa cariopselor infectate apare simptomul de „red smudge” sau pată roşie – McMullen & Adhikari, 2009.

Fungul trăiește în mod saprofit pe resturile vegetale ale plantei gazdă, care constituie sursa principală de inocul primar. Pe paiele care rămân pe sol peste anotimpul de iarnă se formează pseudoteciile (forma telomorfă sau sexuată) cu asce şi ascospori.

Recunoașterea simptomelor

Simptomele macroscopice ale bolii apar de obicei în patru etape:

• Stadiul de pată, când pe locul de infecţie iniţial după două zile apare o coloraţie închisă la culoare;

• Pată înconjurată de cloroză, care apare la 4 – 6 zile după infecţie;

• Necroza apare la 6 – 8 zile de la infecţie, iar clorozele se transformă în necroze şi în paralel începe sporularea;

• Colapsarea frunzelor, acestea fiind afectate în întregime, iar sporularea este maximă.

Simptomele macroscopice sau externe apar prima dată pe frunzele bazale, sub forma unor puncte sau pete mici, circulare, de culoare maro deschis. Aceste pete sunt rezultatul infecţiilor primare, care au loc de regulă în lunile aprilie – mai. Cel mai mare pericol de infecţie este la grâul care s-a cultivat după grâu, datorită resturilor vegetale care rămân la suprafaţa solului. Frunzele bătrâne sunt primele infectate sau predispuse la infecţie.

Pe măsură ce patogenul evoluează, petele capătă formă ovală sau lenticulară, au culoare maro deschis şi sunt înconjurate de un halou gălbui (rezultatul infecţiilor secundare) – Schilder & Bergstrom, 1993; Cotuna & Popescu, 2008. În condiții favorabile de climă (nopţi umede şi calde), petele cresc în dimensiuni, se unesc iar pe frunze apar pete mari, cu aspect neregulat, la care se mai observă punctul iniţial de infecţie (aspect de necroză). Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf. În faze avansate de infecţie, haloul sau zona clorotică din jurul petelor nu se mai observă (Wolf, 1991).

Pentru evitarea punerii unui diagnostic greșit (risc de confuzie cu Septoria nodorum), petele trebuie atent analizate pentru a vedea dacă pe ele apar suporţii negri ai sporilor. La mostrele colectate din câmp, conidiile nu se observă imediat, de aceea este necesară incubarea pe hîrtie umedă [Maraite et al., 1998; Cotuna, 2007].

A nu se confunda cu Septoria nodorum

Realizarea infecțiilor

Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte epidemiologia acestei boli arată că, efectele cumulate ale temperaturilor ridicate, umidităţii relative mari şi a duratei de umectare a frunzelor mai mare de 12 ore (precipitaţii, rouă) conduc la apariţia şi dezvoltarea patogenului Drechslera tritici – repentis (Duveiller, 2004). Dezvoltarea patogenului este optimă la temperaturi cuprinse între 20 – 28⁰C. Boala este asociată de regulă cu câmpurile pe care o cantitate mare de paie rămâne la suprafaţa solului (Bockus & Claassen, 1992).

Primele infecții sau infecțiile primare sunt realizate de ascosporii din pseudotecii care devin maturi primăvara. În condiții de umiditate, pe timp de noapte aceștia sunt eliberaţi din pseudotecii. Emisia de ascospori este maximă în lunile martie – aprilie şi are loc în condiţii de umiditate (şi roua este suficientă). Ascosporii sunt eliberaţi din asce la distanţe mici, de câţiva centimetri, spre deosebire de conidii care pot fi propagate pe distanţe mai mari cu ajutorul vântului (Rees & Platz, 1992; Murray et al., 2009).

Conidiile produc infecţiile secundare care afectează frunzele din etajele superioare (astfel apar şi pagubele în recoltă). Conidioforii se formează pe timp ploios, iar conidiile în timpul nopţilor calde şi umede la suprafaţa necrozelor de pe frunze şi sunt diseminate de vânt către plantele sau frunzele sănătoase. Dispersarea conidiilor are loc în timpul după – amiezei. Conidiogeneza, după cum am arătat mai sus, are loc în timpul nopţii, când umiditatea este mai ridicată şi alte suprafeţe purtătoare de conidii sunt uscate (Morrall & Howard, 1975; Platt & Morrall, 1980a, 1980b; Francl & Jordahl, 1992; Francl, 1997).

Sporii anamorfi pot fi dispersați pe kilometri întregi şi chiar zeci de kilometri (diseminare anemochoră), în zilele calde şi secetoase la temperaturi de 21 – 230C (optim). Ei germinează şi infectează grâul în condiţii variate de temperatură (5 – 350C), când frunzele sunt umede o perioadă de timp specifică, de aici rezidă și agresivitatea fungului.

În centrul petelor, punctul de infecție rămâne vizibil și după uscarea frunzelor

Managementul integrat al „helmintosporiozei lenticulare a grâului”

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această boală.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Temperaturile ridicate;

• Umiditatea relativă mare [Bockus & Claassen, 1992; Duveiller, 2004].

Măsuri profilactice

În general, helmintosporioza grâului este gravă în sistemele de cultivare în care lucrările solului sunt minimale sau nu se fac deloc (no tillage, minimum tillage) şi resturile vegetale rămân la suprafaţa solului. În sistemele convenţionale, boala este mai redusă din cauza îngropării resturilor vegetale. Se poate spune că factorii care influenţează intensitatea atacului sunt: lucrările minimale ale solului, irigarea, semănatul în afara epocii optime, fertilitatea scăzută a solului, monocultura (Sharma & Duveiller, 2003).

Prevenția constă în respectarea următoarelor măsuri agrofitotehnice:

• Îngroparea resturilor vegetale sau îndepărtarea acestora pentru reducerea sursei de inocul (Diehl et al., 1982);

• Utilizarea la semănat a soiurilor rezistente la boală este esențială;

• Seminţele să fie libere de patogen;

• Tratarea seminţelor înainte de semănat;

• Respectarea asolamentului (asolament cu alte culturi care nu sunt gazde pentru patogen);

• Rotaţia culturilor de cel puţin 3 – 4 ani;

• Evitarea monoculturii;

• Evitarea irigatului în perioada împăierii – înspicării (Docea & Severin, 1990);

• Respectarea epocii optime de semănat.

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în combaterea helmintosporiozei lenticulare.

Combaterea chimică este dificilă atunci când infecţia s-a realizat deja, deoarece evoluţia acestei boli cu greu mai poate fi oprită de fungicide.

Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor. În Aplicația Pesticide 2.24.8.2 (2024) este doar un singur fungicid omologat la triticale, dar nu și la grâu, pe bază de difenoconazol + fludioxonil. Cu siguranță, fungicidele omologate pentru alți patogeni din sămânță controlează și patogenul Pyrenophora tritici repentis. În trecut erau mai multe produse de protecția plantelor omologate. Se pare că au fost scoase, deși apar omologate la alte helmintosporioze (ale orzului, de exemplu).

Fungul Drechslera tritici – repentis este greu combătut cu fungicide după ce frunzele sunt infectate. Este indicată aplicarea fungicidelor la apariţia primelor sporulări (stadiul EC 32 – 37). Deoarece sporularea are loc la suprafaţa necrozelor, analizele pentru stabilirea diagnosticului se vor face la frunzele bazale care de obicei sunt şi cele mai afectate (Kremer & Hoffman, 1993; Habermeyer & Gerhard, 1997).

Se recomandă ca tratamentele chimice să se efectueze în urma controlului fitosanitar al culturilor de grâu. Dacă se constată că sunt simptome, trebuie intervenit rapid pentru stoparea infecției, deoarece patogenul este destul de greu de ținut sub control din momentul în care infecția s-a realizat. În anii deosebit de favorabili, ciuperca și-a făcut apariția în culturi chiar din a treia decadă a lunii martie (în Banat).

Fungicidele ce pot fi utilizate în combatere sunt: Protioconazol + tebuconazol; Fenpropidin; Tebuconazol; Protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Azoxistrobin; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Benzovindiflupir; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Proquinazid + protioconazol; Bixafen + protioconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Tetraconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Piraclostrobin;

Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol [APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024].

În prezent, se recomandă utilizarea cu prudenţă a pesticidelor, aplicarea tratamentelor la momentul optim sau când se întrunește pragul economic de dăunare, respectarea dozelor recomandate de producători. Procedând așa, numărul de tratamente se va reduce simțitor, la fel și costurile.

Wolf & Hoffman (1994), în urma cercetărilor efectuate în Bavaria au stabilit două praguri pentru aplicarea unui tratament:

• Când conidiile sunt găsite pe 5% din frunze;

• Când simptomele apar la peste 5% din frunzele din etajul superior al plantelor.

Măsuri biologice

Tratarea semințelor cu agentul biologic Bacillus subtillis a dat rezultate foarte bune în controlul acestui patogen. Fungii Limonomyces roseipellis și Laetisaria arvalis (basidiomicotine) aplicați pe paiele de grâu în prezența umidității au redus sursa de inocul în procente ridicate. În urma aplicării s-a constatat că fungul Limonomyces roseipellis a redus inoculul cu 50 până la 80 și chiar 99% în anumite situații [Pfender et al., 1993].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În materialul de față aduc în atenția fermierilor informații despre „viermele vestic al rădăcinilor de porumb”, un dăunător care poate produce pagube importante la porumb, mai ales în zonele unde se practică monocultura. Se cunosc zone în țară unde porumbul se cultivă în monocultură chiar și de 15 ani. În acele zone, densitatea larvelor în sol este foarte mare, iar plantele pot fi distruse când sunt tinere (8 - 10 frunze).

Pentru a putea gestiona eficient acest dăunător important al porumbului, în rândurile de mai aveți la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică

Diabrotica virgifera virgifera este un dăunător al porumbului cu importanță economică ridicată, fiind considerat specie invazivă în Europa [Mahmoud et al., 2016; Lemic et al., 2016].

Tehnologiile actuale bazate pe monocultură și rotații scurte duc la pierderi importante în producție deoarece populațiile de Diabrotica virgifera virgifera au condiții de dezvoltare favorabile.

Confruntare. Diabrotica versus un păiajen prădător

În România, cele mai mari pierderi au fost raportate la începutul anilor '90. Pierderile produse de viermele vestic al rădăcinilor de porumb sunt foarte mari. Se apreciază că, anual, se pierde peste un miliard de dolari din cauza producțiilor scăzute și a costurilor cu tratamentele [Wessler & Fall, 2010; Deitloff et al., 2016]. Atacul sever al larvelor poate produce pagube cuprinse între 11 - 34% [Estes et al., 2015].

Într-o comunicare personală, Grozea (2020) arată că, Diabrotica virgifera virgifera este prezentă în vestul României, mai ales în județul Timiș. Se constată în prezent că, deși populațiile sunt ridicate, totuși pagubele sunt mai scăzute comparativ cu cele înregistrate în perioada 1997 - 2010. După 2010 populațiile au crescut în vestul țării, dar răspândirea în areale noi este lentă [Antonie et al., 2008; Grozea et al., 2014; Manole et al., 2017].

Cele mai mari pierderi se înregistrează în fermele unde se practică monocultura de porumb timp îndelungat.

Recunoașterea daunelor

La porumb, daune produc atât adulții, cât și larvele, dar mai ales larvele. În afară de porumb, dăunătorul se poate hrăni pe un număr mare de specii de plante (22 de specii) - [Moeser & Hibbard, 2005; Cvrković, 2006; Grozea et al., 2010; Roșca et al., 2011]. La densități mari, larvele sunt mult mai dăunătoare în comparație cu adulții.

Atac la porumbul în 6 frunze. Aceste plante nu se mai dezvoltă, fiind distruse complet de larve

Adulții se hrănesc cu frunze, polen și mătase tânără, proaspătă și chiar cu boabe în faza de lapte. Mătasea poate fi retezată total de către adulți. Adulții pot fi extrem de dăunători la densități mari, mai ales în perioada de dinaintea polenizării. De obicei, ei pot crea probleme în culturile care au fost semănate în afara epocii optime și acolo unde se practică monocultura [Vidal et al., 2005; Roșca et al. 2011; Grozea et al. 2015].

Atacul larvelor este considerat foarte periculos. De regulă, către sfârșitul lunii iunie pot fi observate în culturi plante atacate care au rădăcinile secundare distruse și chiar rădăcina principală în cazurile grave (atac în vetre). Când sunt tinere, larvele se hrănesc cu perișorii radiculari și partea exterioară a rădăcinilor. Pe măsură ce se dezvoltă pătrund în rădăcini pe care le distrug complet. Tulpinile de porumb atacate capătă aspectul gâtului de gâscă (plantele încearcă să se redreseze). Dacă solurile sunt fertile și există umiditate suficientă, plantele de porumb își pot regenera sistemul radicular. În cazurile grave, plantele atacate pot cădea chiar la sfârșitul lunii iunie. Din cauza atacului, rădăcina de porumb nu mai poate asigura plantei nutrienții necesari, nici apa, iar producțiile vor fi mici [Pereira et al., 2015]. Pagubele pot fi mari mai ales în condiții de secetă și în solele îmburuienate [Roșca et al., 2011; Grozea et al., 2015].

Dezvoltarea adulților este influențată de condițiile climatice (temperatură și precipitații). În anii ploioși, populațiile scad simțitor (Grozea et al., 2009].

Larvă de Diabrotica virgifera virgifera în rădăcină de porumb

Biologia dăunătorului

Diabrotica virgifera virgifera Le Conte (viermele vestic al rădăcinilor de porumb) are o singură generație pe an și iernează în stadiul de ou. Cu cât iernile sunt mai blânde, cu atât numărul de ouă care vor supraviețui va fi mai mare. Eclozarea ouălor poate începe pe la mijlocul lunii mai, iar numărul cel mai mare de larve pe rădăcini poate fi observat pe la sfârșitul lunii iunie. Până la începutul lunii august larvele pot fi observate în câmp. În unii ani favorabili s-a observat apariția masivă a larvelor la sfârșitul lunii mai [Sivčev & Tomašev, 2002].

Adulți de Diabrotica virgifera virgifera la împerechere

Larvele eclozate se deplasează prin sol și caută rădăcinile de porumb. Distanța pe care se pot deplasa larvele este de aproximativ 0,5 m. După Toepfer & Kuhlman (2006), perioada de deplasare este critică pentru larve (mai ales dacă nu găsesc rădăcinile de porumb), mortalitatea putând depăși chiar 90%.

Cei mai mulți autori susțin că porumbul este gazdă primară pentru larvele de Diabrotica virgifera virgifera [Clark & Hibbard, 2004; Wilson & Hibbard, 2004; Grozea et al., 2015]. Monocultura de porumb favorizează creșterea populațiilor de Diabrotica. Ajunse la maturitate, larvele se împupează în sol, în apropierea rădăcinilor. Stadiul de pupă durează aproximativ 10 zile (uneori 7 zile). Primii adulți apar undeva către sfârșitul lunii iunie. Apariția masivă a adulților are loc la mijlocul lunii iulie și se poate întinde până la jumătatea lunii august. De la jumătatea lunii august se observă o scădere a populațiilor de adulți. Până în luna octombrie, adulții de Diabrotica pot fi observați în culturi [Bača et al., 1995; Roșca et al., 2011].

Adulți în paniculul nedesfăcut

La aproximativ șapte zile de la apariție, adulții se pot împerechea. Noile ponte vor fi depuse la jumătatea lunii iulie cu un maxim în luna august, exclusiv în culturile de porumb. Numărul de ouă depus de o femelă poate ajunge chiar la 1000. Adâncimea la care sunt depuse ouăle este de 15 - 20 cm [Bača et al., 1995; Schroeder et al., 2005].

Înainte de înflorit, adulții pot fi observați pe frunzele de porumb, iar în perioada înfloritului pe panicul și știuleții de porumb, în zona mătăsii [Vidal et al., 2005]. După ce înfloritul trece, adulții stau ascunși în număr mare la axila frunzelor. În axila frunzelor se adună polenul, pe care insectele îl consumă cu plăcere, în special femelele (asigură o producție mare de ouă). După înflorit, dacă nu mai au ce consuma, femelele pot migra în alte culturi pentru alimentație suplimentară, dar vor reveni pentru ovipoziție în cultura de porumb. De obicei, lanurile de porumb cu înflorire târzie atrag un număr mare de adulți. Astfel de culturi vor fi infestate masiv. Viața adulților se întinde pe o perioadă de 5 - 6 săptămâni [Roșca et al., 2011; Sivčev et al., 2012].

Mătase mărunțită de adulții de Diabrotica virgifera virgifera

Managementul integrat al viermelui vestic al rădăcinilor de porumb

În zonele unde porumbul se cultivă în monocultură, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. Foarte importante în strategiile de management sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.

Tratamentele se stabilesc în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor cu feromoni și lipici. În România, capcanele pentru Diabrotica virgifera virgifera sunt produse la Institutul de Chimie Raluca Rîpan de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp în lunile iulie - august. Numărul de capcane se stabilește în funcție de mărimea parcelelor. Zoltan et al. (2001) recomandă amplasarea a 12 capcane/câmp din 20 în 20 metri.

Metode profilactice

Dăunătorul poate fi ținut sub control prin câteva măsuri agrofitotehnice:

• Rotația culturii este o măsură foarte importantă în controlul dăunătorului. Monocultura este cea care favorizează foarte mult creșterea populațiilor de Diabrotica virgifera virgifera. Specialiștii recomandă rotația culturii la patru ani.

• Nu este indicată cultivarea porumbului după soia, deoarece insectele depun ouă în ambele culturi [Gerber et al., 2005; Gray et al., 2009].

• Baufeld (2009), susține că rotația culturilor este esențială în eradicarea sau ținerea sub control a dăunătorilor în Uniunea Europeană.

Radăcină distrusă de larve

Metode chimice

Atunci când porumbul se cultivă în monocultură timp îndelungat sau pragurile economice de dăunare sunt atinse ori depășite se recomandă efectuarea tratamentelor chimice:

• Efectuarea unui tratament la sol la semănat sau la prima prașilă. În cazul tratamentelor la sol (pentru controlul larvelor), insecticidele pot fi aplicate înainte de semănat, la momentul semănatului și după semănat (în vegetație). Formulările granulate s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele lichide [Ostlie & Noetzel, 1987]. Tratamentele aplicate la semănat au fost cele mai eficiente. Pragul economic sugerat în cazul larvelor este cuprins între 8 - 10 larve în stadiul III/rădăcină (în urma evaluării făcute în câmp). Se analizează între 10 și 20 de rădăcini pe suprafețele mai mici de 5 hectare [Hills & Peters, 1971].

• Tratarea semințelor înainte de semănat poate asigura protecție o perioadă de timp, deși s-a constatat că nu întotdeauna eficacitatea este mulțumitoare [Furlan et al., 2009].

• Combaterea adulților cu ajutorul insecticidelor pentru diminuarea populațiilor. Tratamentele efectuate împotriva adulților pot conduce la reducerea populațiilor. Astfel, ovipoziția va fi scăzută, iar daunele din anul următor prevenite. De regulă, sunt necesare două tratamente. În practică nu se fac tratamente împotriva adulților din cauza costurilor. În loturile de producere sămânță pot fi necesare tratamente pentru combaterea adulților. Pragul economic sugerat de unii autori pentru adulți este cuprins între 5 - 10 adulți/plantă [Toepfer & Kuhlmann, 2004]. După Baca et al. (2005), adulții se numără vizual pe câte cinci plante în zece puncte dintr-o parcelă. Tratamentul se execută atunci când mătasea este verde și polenizarea nu a început. Când mătasea se brunifică nu se mai recomandă efectuarea unui tratament. Tratamentul împotriva adulților ar trebui să surprindă femelele înainte de ovipoziție [Hills & Peters, 1971].

• Cele mai bune rezultate se obțin atunci când insecticidele sunt aplicate la sol în momentul semănatului.

În România sunt omologate pentru combaterea viermelui vestic al rădăcinilor de porumb câteva insecticide pe bază de: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Cipermetrin; Deltametrin; lambda - cihalotrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Teflutrin (diferite formulări: tratament sămânță, tratament la sol prin încorporare, în brazdă, pe rând în momentul semănatului) - Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024.

Respectați dozele recomandate și momentele optime de efectuare a tratamentelor (funcție de stadiul care se dorește a fi combătut).

Gât de găscă

Metode biologice

Combaterea biologică trebuie să facă parte din managementul integrat al acestui dăunător, atât cât este posibil.

Dăunătorul poate fi controlat cu preparate biologice pe bază de:Steinernema feltiae (nematozi); Bacillus thuringiensis ssp. tenebrionis [Roșca et al., 2011]; Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae (aplicare la sol). Studiile arată că nu sunt atât de eficiente [Rudeen et al., 2013].

Se testează în prezent preparate care creează confuzie în populațiile de Diabrotica virgifera virgifera, împiedicând împerecherea. Astfel, femelele nu vor mai depune ouă, iar populațiile vor fi diminuate.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Plutella xylostella este prezentă în culturile de rapiță, cu densități diferite, funcție de zonă și condițiile climatice.

Primii adulți i-am observat în Timiș la data de 31 martie 2024 în unele culturi (nu peste tot). După această dată am amplasat capcane pentru monitorizarea dăunătorului. Diferențele de temperaturi înregistrate între noapte și zi au influențat negativ zborul în Câmpia Banatului. La această dată, în Banat putem observa în culturile netratate adulți, coconi, larve, ouă. Densitățile sunt scăzute și nu ar trebui să ne îngrijoreze.

În alte zone din țară (unde este mult mai cald) dăunătorul poate crea probleme dacă nu se intervine la timp. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al rapiței, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse, monitorizarea și managementul integrat.

Importanța economică

Molia Plutella xylostella este considerată specie invazivă, greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis [Tabashnik et al., 1990; Gong et al., 2014]. În multe zone din lume, această molie face parte dintre dăunătorii principali ai legumelor crucifere (varză, conopidă, broccoli), cât și ai rapiței și muștarului [Talekar & Shelton, 1993; Sarfraz et al., 2006; Furlong et al., 2013].

În țara noastră, Plutella xylostella este răspândită în zonele unde se cultivă varză, conopidă, rapiță. Creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță în România a condus și la creșterea populațiilor de Plutella xylostella. Pe lângă asta, schimbările climatice actuale și-au pus amprenta asupra biologiei moliei. În literatura de specialitate se arată că primii fluturi apar primăvara în luna mai [Roșca et al., 2011]. Monitorizarea din acest an de la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții din Timișoara arată că primii fluturi au fost observați la sfârșitul lunii martie 2024.

Larvă și daună la rapiță

Impactul economic al acestui dăunător este greu de evaluat, deoarece în unele zone din lume produce pagube importante, iar în altele nu. Eventual pot fi calculate cheltuielile cu pesticide. La nivel mondial se constată că, combaterea dăunătorului este din ce în ce mai costisitoare [Zalucki et al., 2012].

Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile. Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

Recunoașterea simptomelor

Imediat după eclozare larvele încep să se hrănească continuu, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. În funcție de vârstă, ele se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

• În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

• După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire);

• În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze, iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

• În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă;

• Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Daune la frunze

Biologia dăunătorului

În România, Plutella xylostella prezintă trei generații pe an. În alte zone din lume, mai călduroase, poate ajunge la șase generații pe an și chiar mai mult. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (în Banat, de exemplu).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

• În lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

• În iulie - august, a doua generație;

• Generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață are patru etape sau stadii: adult, ou, larvă, pupă. Durata fiecărui stadiu este condiționată de condițiile climatice (temperatura mai ales). Adulții sunt mici (cam 9 mm lungime) și au culoare predominant maro - cenușiu către ocru. Aripile au culoare variabilă de la ocru la maro, cu pete negre. Când sunt pliate, în partea superioară formează trei sau patru zone în formă de diamant de culoare alb - cenușiu. Din acest motiv i se mai spune „molia diamantată” [Talekar & Shelton, 1993; Golizadeh et al., 2007; Sarnthoy et al., 1989; CABI, 2015]. Adulții au activitate maximă la amurg și în timpul nopții. Dacă intrăm într-un lan de rapiță și atingem plantele, vom observa zborul în zig - zag al adulților.

Cocon

Imediat după apariția adulților, începe împerecherea. La câteva ore după împerechere, femelele încep depunerea pontei. O femelă poate depune 80 - 100 ouă. După unii autori, pot depune până la 200 de ouă pe parcursul a zece zile. Aproximativ 95% din femele încep să depună ouă la câteva ore după împerechere. Ouăle sunt ovale, au culoare gălbuie și aproximativ 0,5 mm. De regulă sunt depuse mai ales pe partea inferioară a frunzelor (lângă nervuri de obicei) și mai puțin pe cea superioară. În acest fel, ele sunt protejate de lumina directă, de vânt, de ploi [Silva & Furlong, 2012; Talekar & Shelton, 1993; Åsman et al., 2001].

După 3 - 5 zile de incubație (funcție de temperaturi) apar larvele care încep să se hrănească, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. Ele trec prin patru stadii și se hrănesc pe frunze, muguri florali, flori, tulpini și silicve. Ajunse în stadiul patru, larvele nu mai consumă frunze și intră în stadiul prepupal. Acest stadiu durează între 1 - 3 zile, atunci când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 20⁰C. Perioada pupală durează și ea între 3 și 20 de zile, funcție de planta gazdă și temperaturi (10 - 30⁰C). Suma de temperaturi necesară dezvoltării unui ciclu de viață este de aproximativ 260⁰C. Ciclul de viață al unei generații se poate întinde pe 60 - 80 de zile, în funcție de condițiile de temperatură ale zonei, pornind de la pragul de 7⁰C și o temperatură medie de 10⁰C. Dacă temperaturile sunt mai ridicate, numărul de zile necesare dezvoltării se reduce la jumătate [Golizadeh et al., 2007; CABI, 2015; Liu et al., 2002].

În zonele foarte calde din lume, această insectă are un ciclu de viață scurt, în jur de 18 zile, iar populația sa poate crește de până la 60 de ori de la o generație la alta [De Bortoli et al., 2011]. Studiile indică că moliile pot rămâne în zbor continuu câteva zile, putând zbura până la 1.000 km/zi. Nu se cunoaște încă cum reușesc moliile să supraviețuiască la temperaturi scăzute și la altitudine mare [Talekar & Shelton, 1993].

Larvă pe silicvă, 2024

Managementul integrat al moliei verzei

Din păcate, managementul actual al moliei Plutella xylostella (și nu numai) se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice. Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

• Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

• Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

• Cultivarea soiurilor tolerante;

• Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

• Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

• Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

• Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară.

Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor. Curbele de zbor pot fi un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere. Studiile efectuate în India arată că monitorizarea populațiilor de Plutella xylostella cu ajutorul capcanelor feromonale au dat rezultate foarte bune în combatere. Datele obținute au putut indica un moment optim de aplicare al tratamentelor, în așa fel încât populațiile au fost drastic diminuate și daunele reduse. Pe lângă asta, numărul de tratamente a fost și el redus [Venkata et al., 2001].

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m². Pe această suprafață se vor număra larvele.

Larvă pe silicvă. Preferă silicvele mai mici

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

• La varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

• La rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie efectuat tratamentul este de 20 - 30 larve/m² [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.24.3.1, 2024].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.24.3.1 din 2024. Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella.

Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002]. Utilizarea de multe ori incorectă a acestor substanțe chimice a crescut rezistența moliei verzei [Carazo et al., 1999; Castelo Branco et al., 2001]. Multe studii arată că, populațiile de P. xylostella sunt considerate foarte predispuse la dezvoltarea rezistenței la insecticide. De altfel, P. xylostella a fost primul dăunător raportat a fi rezistent la dicloro-difenil-triclor-etan (DDT), la numai trei ani de la începutul utilizării sale [Ankersmit, 1953]. Mai târziu a dezvoltat rezistență semnificativă la aproape orice insecticid aplicat, inclusiv la substanțe chimice noi [Sarfraz & Keddie, 2005; Ridland & Endesby, 2011].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite, care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Capcană cu feromoni

În combaterea biologică a moliei P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți. De exemplu, în Brazilia au fost observate șapte specii de parazitoizi într-o populație de P. xylostella la culturile de varză, cele mai frecvente fiind două specii: Diadegma liontiniae și Apanteles piceotrichosus. Cotesia plutellae și Actia sp., mai numeroase în trecut, au devenit parazitoizi minori în prezent.

Parazitoizii din genul Trichogramma se numără printre agenții entomofagi care au fost mult studiați pentru P. xylostella. Specia T. pretiosum, tulpina Tp8, poate parazita aproximativ 15 ouă de P. xylostella în prima sau a doua generație atunci când sunt crescute în această gazdă în condiții de laborator, cu apariție de 100% și 10 până la 11 zile pentru apariția adulților [Volpe et al., 2006]. Mai mult, modalitatea optimă de a crește în masă acest parasitoid în laborator este de a folosi ouă lipite pe cartoane de culoare albastră, verde sau albă [Magalhaes et al., 2012].

Dintre prădătorii moliei Plutella xylostella, de interes este P. nigrispinus, care are un potențial mare de utilizare în controlul acesteia. P. nigrispinus a fost raportat că se hrănește cu P. xylostella în culturile de crucifere, consumând în medie 11 larve sau 5 - 6 pupe în 24 de ore [Silva - Torres et al., 2010; Vacari et al., 2012]. Despre adulții de Orius insidiosus există date care arată că pot consuma în jur de 6 ouă de Plutella xylostella în 24 de ore [Brito et al., 2009].

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările efectuate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Plutella la ceas de seară. După ce am curățat capcana, un fluturaș s-a așezat comod pe acoperișul capcanei

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aduc în atenția fermierilor fungul Fusarium graminearum care produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza.

Schimbările climatice din ultimii ani au influențat pozitiv dezvoltarea fungilor din genul Fusarium, favorizând apariția epidemiilor la grâu. Cea mai recentă epidemie de Fusarium la cerealele din Câmpia Banatului (și nu numai) a fost în anul 2019, an în care calitatea a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenței micotoxinelor fusariene în cantități care au depășit limitele permise.

Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.

Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON), micotoxina T – 2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol. Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate atunci când sunt consumate cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].

Fusarium și Alternaria sp. (foto din anul 2023)

În Câmpia Banatului, în anul 2023 au existat lanuri infectate, însă incidența spicelor atacate a fost mai scăzută, la fel și intensitatea. De la epidemia de Fusarium graminearum din anul 2019, putem aprecia că acest patogen nu a mai creat probleme deosebite în Banat, deoarece nu s-au întrunit condițiile climatice (precipitații continue și temperaturi moderate). Vom vedea ce va aduce această primăvară.

Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.

Micotoxinele fusariene, pericol pentru sănătatea oamenilor și animalelor

În fuzarioza grâului pot fi implicate mai multe specii de Fusarium. Studii numeroase arată că fuzarioza spicelor de grâu poate fi produsă de Fusarium graminearum, Fusarium culmorum, Fusarium nivale, Fusarium poae, Fusarium sporotrichioides [Miller, 1994; Lidell, 2003; Wegulo, 2012; Zrcková et al., 2019]. Dintre speciile menționate, Fusarium graminearum este prezentă în regiunile temperate cu climat mai cald, comparativ cu Fusarium culmorum care preferă zonele mai reci [Wang & Miller, 1988; Snijders & Perkowski, 1990; Miller et al., 1991; Miller, 2002]. În Câmpia Banatului, specia predominantă care produce infecții la spic este F. graminearum [Cotuna et al., 2013; Cotuna et al., 2022].

Dintre speciile de Fusarium producătoare de DON, F. graminearum este considerată cea mai importantă [Paraschivu et al., 2014; Paul et al., 2005; Anon, 1993c]. Deoxynivalenolul (DON) aparține familiei chimice de sequiterpene, fiind derivat din trichodiene (precursorul biochimic al tuturor trichothecenelor). DON - ul este foarte stabil din punct de vedere chimic. Semințele infectate de Fusarium conțin întotdeauna și micotoxine fusariene. Dintre acestea, DON - ul a fost găsit frecvent în cantități mari [McMullen et al., 1997]. După Wegulo (2012), cu cât procentul de boabe fusariate este mai mare cu atât și cantitatea de DON va fi mai ridicată. De altfel, marea majoritate a cercetătorilor corelează prezența deoxynivalenolului în cariopse cu intensitatea atacului din câmp și procentul de boabe fusariate [Cowger & Arellano, 2013]. Dacă ajunge în hrana oamenilor, deoxynivalenolul poate produce intoxicații alimentare, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, dureri de cap, dureri abdominale, febră etc [Lidell, 2003; Sobrova et al., 2010].

Până în acest an, limita maximă de DON admisă de legislația europeană în cerealele neprocesate era de 1250 ppb (1,25 ppm) [Commission Regulation (EC) No 1881/2006].

În Regulamentul (UE) 2024/1022 al CE din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxinivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări intră în vigoare începând cu data de iulie 2024 și nu se aplică retroactiv.

A doua micotoxină importantă produsă de Fusarium graminearum este „toxina T - 2”, care apare în cantități semnificative la cereale, alături de deoxynivalenol [Annon, 1993b]. Intoxicația se manifestă prin simptome de febră, vomă, convulsii, anemie, inflamații acute ale aparatului digestiv.

Alt metabolit toxic produs de fungul F. graminearum este zearalenona (ZON). Zearalenona apare la grâul fusariat alături de DON și T - 2. Această toxină afectează eficiența reproductivă, nu și pofta de mâncare. Sindromul estrogenic ce apare în urma ingerării de hrană contaminată se caracterizează prin: umflarea glandelor mamare, hipertrofia uterină, umflarea vulvei, infertilitate [Marasas, 1991]. Cei mai sensibili sunt porcii.

Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.

Factorii de risc pentru apariția infecțiilor

Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:

• Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 25⁰C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 30⁰C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 30⁰C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală;

• Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit;

• Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse;

• Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau „no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale ce rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010];

• Soiurile sensibile.

Recunoașterea simptomelor

Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.

Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:

• Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;

• În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate din cauza infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;

• Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].

Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005.

Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 20⁰C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor).

Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 29⁰C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.

Managementul integrat al fuzariozei grâului

Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.

Atac la cariopse. Stanga, cariopse fusariate, dreapta cariopsă aparent sănătoasă (foto din anul 2023) 

Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie sunt foarte importante dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică în sol de inocul. În acest sens, este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:

• Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate.

• Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963].

• Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum.

• Densităţile mari trebuie evitate.

• Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat.

• Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum.

• Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii.

• Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].

Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, NU şi eliminată.

Măsuri chimice

În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.

În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase: Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Difenoconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Ipconazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan; Bixafen + tebuconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Tratamentele din vegetație

La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, după cum urmează: primul tratament la începutul înspicării; iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.

Studiile efectuate pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:

• Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.

• Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.

• Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.

Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele. Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.

Tratamentele trebuie efectuate doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].

În prezent, există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie efectuate preventiv, nu curativ.

De reținut, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna (realizate în anii trecuți)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ploșnițele cerealelor din genul Eurygaster au migrat de la locurile de iernare (păduri de stejar în general) în lanurile de grâu. Primii adulți au fost observați la data de 23 aprilie 2024. În cultura verificată am găsit și primele ponte de ploșniță, ceea ce înseamnă că, primii indivizi au fost prezenți în culturi cu aproximativ 20 de zile în urmă (3 aprilie 2024). Această perioadă este necesară pentru hrănirea adulților hibernanți, împerecherea și depunerea pontelor. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Ploșnițele cerealelor (E. integriceps, E. maura, E. austriaca) sunt nelipsite din culturile de cereale păioase din Banat, unde apar an de an cu densități diferite, în funcție de condițiile climatice.

Ploșnițele sunt recunoscute ca dăunători importanți ai culturilor de cereale, deoarece prin modul de hrănire produc daune severe care duc la reducerea producțiilor, cât și a calității acestora (degradează glutenul). În situația în care procentul de boabe de grâu atacate de ploșnite este cuprins între 2 - 3%, făina rezultată va avea calitatea mai scăzută. Cu cât procentul crește, cu atât făina nu va putea fi utilizată în panificație. În consecință, pierderile pot fi foarte mari (50 - 90% la grâu) dacă ploșnițele nu sunt combătute la momentul optim [Simsek, 1998]. Critchley (1998) arată că, de regulă, populații masive se înregistrează la 5 - 8 ani.

Biologia dăunătorului

Ploșnițele din genul Eurygaster iernează în stadiul de adult în pădurile de foioase (sub frunziș) și sunt univoltine (au o singură generație pe an). Ele sunt active în timpul primăverii și începutul verii. De la locul de migrare ajung în câmpurile de cereale cu ajutorul vântului, putând parcurge aproximativ 10 - 20 km și chiar mai mult [Critchley, 1998; Roșca et al., 2011]. Populațiile dăunătorului pot fi urmărite destul de ușor, mai ales dacă se execută sondaje toamna în pădurile de foioase, rezerva biologică a dăunătorului putând fi astfel cunoscută la locul de iernare. Primăvara, sondajele se reiau pentru a calcula mortalitatea peste anotimpul de iarnă.

Eurygaster ap. la data de 23 aprilie 2024

Pragul biologic al ploșnițelor este de 12⁰C [Săvescu & Rafailă, 1978]. Când temperatura medie a aerului este de 12⁰C, adulții migrează în culturile de cereale. La modul general, în funcție de zonă și condiții climatice, adulții părăsesc locurile de iernat când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 14⁰C, ajung în culturile de grâu unde încep să se hrănească și să se împerecheze [Davari & Parker 2018]. Migrarea masivă are loc când temperaturile medii zilnice sunt de 12°C, iar temperaturile maxime sunt cuprinse între 18 - 20⁰C [Gözüaçik et al., 2016; Roșca et al., 2011]. În funcție de condițiile climatice, perioada de migrare către culturi poate fi mai lungă sau mai scurtă.

Eurygaster sp. depunere pontă la data de 27 aprilie 2024

Ploșnițele încep să depună ponta după aproximativ 20 de zile de la începutul migrării, însă maximul de depunere se înregistrează la sfârșitul lunii mai [Roșca et al., 2011]. Cercetările realizate în anul 1973 de către Ionescu & Mustățea arată că primele ouă au fost depuse la 25 de zile după migrare (începutul lunii mai la acea vreme). Culoarea ouălor este verde deschis la început, iar mai târziu, când se apropie momentul eclozării, în partea superioară apare un inel roșcat. Ouăle sunt așezate în șiruri paralele pe frunze. Durata incubației se poate întinde pe o perioadă de 7 - 25 de zile, în funcție de condițiile climatice. Larvele eclozate trec în mod obligatoriu prin cinci vârste (cinci stadii nimfale) până ajung la maturitate, perioadă ce poate dura între 36 și 49 de zile [Roșca et al., 2011; Davari & Parker, 2018]. După Critchley (1998), perioada de la ou la adult poate dura minim 35 - 37 de zile și maxim 50 - 60 zile (funcție de condițiile zonei). Adulții noi se vor retrage către locurile de iernare (păduri în general) începând cu luna august când intră în diapauza estivală până în luna octombrie. Din octombrie până în luna mai intră în perioada de hibernare [Roșca et al., 2011; Paulian & Popov, 1980].

Precipitațiile abundente, vremea umedă și răcoroasă, vânturile puternice stânjenesc activitatea ploșnițelor [Critchley, 1998].

Atac la frunze

Recunoașterea daunelor

Ploșnițele încep să se hrănească de la sfârșitul lunii aprilie și până la recoltare. În zonele mai calde, adulții hibernanți pot fi observați în culturile de grâu la începutul lunii aprilie iar primele ponte pot fi înregistrate la mijlocul lunii aprilie (cum s-a întâmplat în acest an în Câmpia Banatului). Organele atacate sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele. Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros.

Atac la spic

Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave. Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație.

Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Cariopse de grâu atacate de ploșniță

Managementul integrat al ploșnițelor cerealelor

Combaterea se face pe baza biologiei dăunătorului și a condițiilor climatice. În acest sens, ploșnițele trebuie monitorizate la locurile de iernat (păduri de stejar) prin efectuarea sondajelor pentru stabilirea rezervei biologice la intrarea în iarnă, cât și la ieșire. În cazul acestui dăunător, nu pot fi utilizate metode de prevenire, ci doar modele de predicție și monitorizare. În timpul recoltatului, o parte din noii adulți pot fi omorâți.

Metode chimice

În cazul ploșnițelor, criteriile importante în stabilirea momentului optim sunt cele biologice și ecologice [Herms, 2004]. Acestea pot fi diferite de la o zonă la alta.

Tratamentele împotriva generației hibernante, dar și pentru noua generație trebuie să se facă doar în urma controlului fitosanitar în culturi. Rolul controlului fitosanitar este de a stabili cât mai corect densitatea dăunătorului. Este bine ca tratamentele să se facă la avertizare și doar în culturile unde s-a depășit pragul economic de dăunare (PED).

Pragurile economice sunt stabilite, se cunosc și sunt diferite funcție de densitatea culturii și mai ales destinația producției:

• PED-ul pentru adulții hibernanți este de 7 adulți/m² în culturile cu densitate optimă, fertilizate corect;

• Pentru culturile cu densități necorespunzătoare și nefertilizate, PED-ul este de 5 adulți/m²;

• În cazul larvelor noii generații, contează densitatea larvelor de vârsta I și II;

• PED-ul la culturile destinate consumului este de 5 larve/m² și 3 adulți/m².

• Pentru loturile seminciere, PED-ul nu trebuie să depășească 1 larvă/m² [Roșca et al., 2011].

În România sunt omologate pentru combaterea ploșnițelor următoarele substanțe: Deltametrin; Gama – cihalotrin; Lambda – cihalotrin; Tau – fluvalinat; Acetamiprid (se aplică la apariția dăunătorilor. Nu se aplică în timpul înfloritului); Esfenvalerat.

Pentru o bună eficiență în combatere, tratamentele trebuie aplicate la momentul optim. Cele mai sensibile la tratamente sunt stadiile de ou și primele vârste larvare (nimfe) - Gozuacik et al., 2016. Adulții sunt mai rezistenți la unele insecticide (acetamiprid de exemplu) - Kocak și Babaroglu, 2006. După aceeași autori, lambda - cihalotrinul s-a dovedit foarte bun în combaterea adulților hibernanți, mai ales atunci când tratamentul s-a efectuat primăvara devreme.

Atac la spice

Aplicarea excesivă a insecticidelor ucide paraziții naturali ai ploșnițelor (ex. Trissolcus grandis). După Saber et al. (2005), deltametrinul scade rata de apariție a parazitismului natural cu 18% până la 34%. Se crede că, populațiile de ploșnițe au crescut din cauza tratamentelor excesive care au omorât entomofauna utilă.

Metode biologice

Viespile din genul Trissolcus (paraziți de ouă) pot fi utilizate în controlul biologic al ploșnițelor - Kutuk et al., 2010.

Biopreparatele pe bază de fungi entomopatogeni pot înlocui tratamentele chimice dacă sunt aplicate la momentul optim. Fungii entomopatogeni utilizați în prezent sunt Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae [Trissi et al., 2012; Kouvelis et al., 2008]. Combaterea biologică nu este utilizată pe scară largă. Adesea, eficacitatea tratamentelor bio este oscilantă, necesitând cunoștințe deosebite din partea celui care folosește agenții biologici pentru ca rezultatele să fie cele scontate.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!