Se spune că nu poți construi ceva durabil fără rădăcini puternice. În 2026, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) împlinește 25 de ani de activitate neîntreruptă. Această aniversare nu este doar o cifră într-un calendar, ci reprezintă o moștenire prețioasă: este efortul și viziunea celor din trecut transmise nouă, celor de azi, pentru a asigura viitorul celor de mâine. Prin urmare, cinstim trecutul și prețuim viitorul.

Preluarea mandatului de președinte în acest an de răscruce mă onorează și mă responsabilizează. Alături de un Consiliu Director format exclusiv din tineri, aducem în 2026 o energie nouă și o viziune proaspătă pentru a proteja interesele fermierilor din România.

Sunt fermier activ, implicat în dezvoltarea agribusiness-ului românesc, cu experiență în coordonarea proiectelor de transformare digitală și energie regenerabilă. Am condus think-tank-ul Agrinnovator și am fost consilier onorific la Ministerul Agriculturii. Am înlesnit constant dialogul dintre fermieri și autorități, urmărind atragerea de noi surse de venit în ferme și adaptarea legislației la nevoile actuale ale sectorului. Fac parte din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) Brăila, organizație care este membru fondator al LAPAR.
 Sub sloganul „Rădăcini puternice, viziune nouă”, LAPAR intră într-o etapă de reînnoire. Suntem pregătiți să aducem o energie proaspătă la masa deciziilor.  

Fermierii nu sunt o „problemă de gestionat”, ci parteneri strategici ai securității alimentare europene.

Astfel, pentru 2026, iată prioritățile LAPAR la masa negocierilor:

• Protejarea bugetului PAC: pledăm pentru menținerea resurselor financiare necesare stabilității fermelor;

• Reciprocitate comercială: standarde egale pentru toți. Produsele din afara UE trebuie să respecte aceleași reguli stricte ca cele produse în România;

• Impact CBAM evaluat corect: solicităm compensații pentru povara administrativă și costurile suplimentare;

• Susținerea tinerilor fermieri: programe de mentorat și acces ușor la finanțare.

Suntem prezenți și vocali la nivel european prin COPA-COGECA, transformând protestele în soluții legislative concrete și poziții unitare.  

Colaborarea în industria noastră este vitală. Când decidenții, fermierii și asociațiile sunt cu toții laolaltă, dialogul devine unul aplicat. Chiar dacă soluțiile nu apar peste noapte, schimbul de idei este baza indispensabilă de la care ele pot fi construite.

Solidaritatea nu se manifestă doar în stradă, solidaritatea înseamnă implicare activă. Vreau ca fermierii să scrie împreună următorul capitol al agriculturii românești, o agricultură aflată într-un moment critic, marcat de crize climatice, economice, legislative. Soluția este unitatea și consolidarea reprezentării.

Editorial de: MATEI TITIANU, președinte LAPAR

Solidaritatea, în România, nu mai este de mult o valoare, a rămas un simplu cuvânt în dicționar. Dar să vedem cum îl explică DEX-ul. „Solidaritáte s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc”. Iar „solidar” înseamnă că ești legat de cineva sau ceva printr-o responsabilitate și un interes comun, înseamnă unit.

Nu doresc să abordez solidaritatea în general, la întreaga societate românească. Cu toate că, având în vedere situația pandemică pe care o traversăm, ne-ar fi prins bine să fim solidari.

Vreau să rămân la agricultură și vă întreb (mi-aș dori să vă priviți și să priviți în jur cu sinceritate): regăsiți solidaritatea în acest domeniu?

Răspunsul meu e NU!

Și vin cu un exemplu recent. Un fermier din județul Ilfov, Daniel Radu, a cumpărat o fermă vecină, cu mai bine de o sută de hectare, suprafață pe care vânzătorul o lucra în arendă. Pe scurt, contractele înregistrate la primărie au fost preluate și respectate de noul arendaș. Doar că un coleg, vecin cu fermierul ilfovean, deci un alt fermier, a mers din poartă în poartă ca să obțină de la oameni terenurile însămânțate de Daniel Radu. Arendatorii nu mai înțeleg nimic, mai ales că ambii agricultori le-au dat arendă, unul pentru că are contracte, celălalt pentru că vrea să obțină el terenurile. Fermierii se bat acum în instanțele judecătorești. Logica zice că dacă un fermier a cumpărat o fermă și a preluat contractele de arendă, un alt fermier, coleg, nu se bagă decât dacă vreunul din arendatori vrea să schimbe arendașul, ceea ce oricum trebuie făcut conform legii, existând niște termene, niște condiții, obligații de fiecare parte.

De la acest exemplu și din discuțiile cu Daniel Radu am ajuns la solidaritate sau, mai bine spus, la lipsa solidarității instalată în spațiul rural, acolo unde viața nu-i ușoară și oamenii ar trebui să fie mai uniți, mai apropiați.

Solidaritatea se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. Se referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii, îi aduc împreună. Din păcate, în agricultura autohtonă solidaritatea lipsește. Dacă ar fi altfel, n-ar exista nici exemplul următor.

Primesc frecvent mesaje de la mici fermieri care lucrează 10-20-50 de hectare și care spun că nu se pot dezvolta, nu-și pot extinde fermele deoarece statul îi sprijină doar pe cei mari. „Tot cei care au trebuie să aibă și mai mult?”, întreabă micii agricultori, care susțin că pentru ei este imposibil să viseze la tractoare noi de mare putere. În schimb, i-ar ajuta ca statul să-i finanțeze la cumpărarea de tractoare mari, plus mașinile agricole aferente second-hand. Astfel le-ar fi mult mai ușor să-și extindă fermele, să-și dezvolte reale afaceri agricole.

Însă, până să-i ajute statul, mă gândesc că s-ar putea ajuta chiar ei. Prin asociere! Uniți, doi, trei, zece, nu știu, și-ar putea achiziționa utilajele necesare, noi și nu second-hand, le-ar putea folosi la comun, după un plan/program stabilit împreună. 

Trebuie să ne recunoaștem această neputință, de a fi solidari, de a ne uni pentru a ne fi bine.

Și trebuie să mai recunoaștem ceva. Știu, e greu, dar greșim toți, noi, românii. Ne consumăm energia uitându-ne în curtea vecinului și invidiind, în loc să ne vedem de treaba noastră, investindu-ne energiile în propriile afaceri. În urmă cu mulți ani, mi-a povestit un alt fermier, vecinul lui care n-a avut parte de o răsărire prea frumoasă a culturilor de toamnă a trecut cu tractorul peste culturile răsărite ca la carte ale colegului lui fermier. Și toate aceste povești pe care le-am înșiruit aici nu sunt cazuri izolate.

Cei mici se supără pe cei mari și viceversa.

Dacă ar exista solidaritate, unitate, poate și politicul ar fi mai atent la agricultură, la spațiul rural, poate că politicile și strategiile agricole ar pleca de jos în sus, așa cum este firesc.

Să fim solidari, dacă vrem ca guvernanților să le pese și să lucreze pentru noi. Altfel, conducătorii noștri sunt oglinda poporului.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef