Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Solul reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale, însă rămâne adesea în afara atenției publice și a dezbaterilor despre mediu și dezvoltare. De la producția de alimente și reglarea apei, până la stocarea carbonului și susținerea biodiversității, sănătatea solului influențează direct economia, mediul și calitatea vieții. Proiectul european BIOservicES își propune să înțeleagă mai bine legătura dintre biodiversitatea solului, modul de utilizare a terenurilor și serviciile ecosistemice esențiale pentru societate, dar și să dezvolte instrumente concrete pentru o gestionare mai sustenabilă. Am discutat cu Raul Zornoza, coordonatorul proiectului și cercetător în cadrul Universității Politehnice din Cartagena - Spania, despre rolul solului în agricultură și orașe, provocările actuale și soluțiile care pot ajuta fermierii, autoritățile și comunitățile să protejeze această resursă strategică pentru viitor.

Proiectul BIOservicES vorbește despre „serviciile ecosistemice ale solului”, o expresie mai puțin familiară publicului larg. Ce înseamnă, concret, acest concept și de ce ar trebui să ne preocupe pe toți?

Raul Zornoza: Când vorbim despre „serviciile ecosistemice ale solului” ne referim la toate beneficiile esențiale pe care solul le oferă oamenilor, contribuind la bunăstarea și la sănătarea noastră. Solul nu este doar „pământ”. Este un sistem viu, plin de organisme – microorganisme, ciuperci, insecte – care colaborează cu rădăcinile plantelor și cu mineralele. Acest sistem îndeplinește în tăcere funcții fundamentale pentru viața de pe Pământ, inclusiv pentru oameni.

„A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.”

Printre cele mai importante servicii se numără producția de hrană, retenția și infiltrarea apei, reglarea climei, reducerea poluării, diminuarea dăunătorilor/bolilor etc. Aceste servicii ar trebui să ne preocupe pe toți, deoarece sunt esențiale pentru alimentația noastră, pentru accesul la apă, pentru stabilitatea climatică și sănătatea noastră, care sunt din ce în ce mai expuse riscurilor.

Protejarea solurilor nu este doar o problemă de mediu, ci este direct legată de economiile noastre, de securitatea alimentară și de bunăstarea noastră viitoare. A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.

„Ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.”

Rezultatele sondajului realizat în cadrul proiectului, la finalul anului trecut, arată că mulți fermieri sunt conștienți de importanța serviciilor ecosistemice ale solului, dar, în același timp, spun că degradarea solului le afectează producția. Cum explicați această situație și ce arată ea despre provocările din teren?

Raul Zornoza: Mulți fermieri înțeleg importanța serviciilor ecosistemice ale solului, știu că solurile sănătoase susțin producția agricolă, rețin apa și îmbunătățesc reziliența. Totuși, simpla conștientizare nu se traduce automat în capacitatea de a proteja sau de a reface sănătatea solului.

Există mai multe motive, precum presiunea economică (fermierii operează adesea cu marje reduse, iar unele practici necesare pentru refacerea solului implică investiții suplimentare sau formare profesională), lipsa de cunoștințe suficiente (unii fermieri nu au acces la alternative viabile, accesibile și bine susținute pentru regenerarea solului), constrângerile pieței (lanțurile de aprovizionare nu recompensează întotdeauna gestionarea sustenabilă a solului) sau decalajul în timp al beneficiilor, deoarece îmbunătățirea sănătății solului este un proces pe termen lung, iar rezultatele pot deveni vizibile abia după câțiva ani, în timp ce costurile sunt imediate.

Prin urmare, ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.

„Situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe, cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.”

Ce pierd fermierii când solul se degradează

Printre problemele menționate de fermieri se numără dificultăți în menținerea umidității, pierderea structurii agregatelor și scăderea biodiversității microbiene. Cât de grave sunt aceste fenomene și cât de repede pot deveni ireversibile?

Raul Zornoza: Problemele semnalate de fermieri reprezintă semnale de avertizare serioase privind degradarea solului. Acestea nu sunt probleme izolate, ci sunt strâns interconectate: o structură mai slabă reduce capacitatea de retenție a apei, ceea ce afectează organismele din sol, care, la rândul lor, contribuie la degradarea suplimentară a structurii și fertilității, influențând în final productivitatea pe termen lung.

Astfel, situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe (fertilizanți, pesticide, irigații), cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.

Degradarea solului se poate produce relativ rapid, însă refacerea este de obicei lentă, dar posibilă. Eroziunea severă sau degradarea pe termen lung pot duce la daune practic ireversibile, în special în regiunile aride. Totuși, prin aplicarea unor practici adecvate (de exemplu, aportul de materie organică, reducerea lucrărilor solului, culturi de acoperire), funcțiile solului pot începe să se îmbunătățească în câteva sezoane, chiar dacă recuperarea completă necesită mai mult timp.

Astfel, cu cât intervenim mai devreme, cu atât cresc șansele de a restabili sănătatea solului înainte de a depăși praguri ireversibile.

„Există o decalare între cercetare și practică.”

Aproape jumătate dintre fermieri spun că nu au primit niciodată instruire pentru gestionarea sustenabilă a solului. Este aceasta o problemă la nivel de politici publice, de finanțare sau de comunicare între cercetare și practică?

Raul Zornoza: Faptul că aproape jumătate dintre fermieri declară că nu au beneficiat de formare în managementul sustenabil al solului este, într-adevăr, îngrijorător, însă este mai bine să nu fie interpretat ca un eșec izolat, ci ca o combinație de lacune la nivel de politici, finanțare și transfer de cunoștințe.

În primul rând, la nivel de politici publice, sănătatea solului nu a fost întotdeauna tratată ca o prioritate centrală. De-a lungul timpului, multe politici agricole s-au concentrat mai mult pe producție decât pe gestionarea durabilă a solului pe termen lung. Drept urmare, formarea nu a fost întotdeauna integrată în mod sistematic în programele de sprijin.  Totuși, în ultimii ani s-a observat o schimbare la nivelul reglementărilor Uniunii Europene, sănătatea solului devenind un element central în programe precum Strategia privind solul, Legea privind monitorizarea solului sau schemele ecologice din cadrul Politicii Agricole Comune.

În al doilea rând, există o dimensiune legată de finanțare. Oferirea de programe de formare de înaltă calitate și la scară largă necesită investiții susținute în servicii de consultanță, ferme demonstrative și rețele locale de extendere agricolă. În multe regiuni, aceste sisteme au fost slăbite sau sunt distribuite inegal.

În al treilea rând - și poate cel mai important - există o decalare între cercetare și practică. Avem o înțelegere științifică solidă a gestionării durabile a solului, dar transpunerea acestor cunoștințe în soluții practice la nivel de fermă nu este întotdeauna simplă. Fermierii au nevoie de ghidare specifică contextului lor, nu doar de principii generale, iar acest lucru necesită o comunicare eficientă și intermediari de încredere.

Prin urmare, problema nu constă neapărat în lipsa cunoștințelor la nivel general, ci în lipsa accesului la cunoștințe aplicabile. Misiunea UE privind solul acoperă această lacună prin crearea a cel puțin o sută de laboratoare vii în Europa, unde oameni de știință, manageri, specialiști, companii, autorități publice etc. colaborează pentru a oferi inovații adaptate la contextul local, menite să îmbunătățească sănătatea solului.

„Este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.”

Soluții aplicabile imediat

Cercetătorii afirmă că soluțiile există, dar nu sunt implementate la scară largă. Care sunt cele mai importante bariere care împiedică trecerea de la știință la aplicarea în teren?

Raul Zornoza: Mai multe obstacole majore explică această discrepanță dintre știință și practică, respectiv:

• Riscul economic și presiunea pe termen scurt. Adoptarea unor practici noi implică adesea costuri inițiale, randamente incerte și posibile scăderi ale producției pe termen scurt. Fermierii operează cu constrângeri financiare stricte, astfel încât chiar și practicile benefice pot părea prea riscante în absența unui sprijin economic clar.

• Neconcordanța dintre stimulentele politice și rezultatele pe termen lung. În unele cazuri, politicile agricole și structurile de piață recompensează productivitatea pe termen scurt, în detrimentul sănătății solului pe termen lung. Acest lucru creează un factor structural care descurajează schimbarea.

• Lipsa soluțiilor locale, adaptate la nevoile specifice. Managementul solului depinde în mare măsură de context. Ceea ce funcționează într-o regiune poate să nu funcționeze în alta. Fermierii au nevoie de îndrumări practice, adaptate local, nu de recomandări generale, însă acest tip de sprijin nu este întotdeauna disponibil, motiv pentru care este necesară asistență tehnică la nivel local și regional. Fermierii au nevoie de consilieri de încredere, de situri demonstrative și de rețele de învățare între colegi pentru a transforma teoria în practică. Crearea „laboratoarelor vii” în cadrul misiunii UE pentru sol a fost concepută tocmai în acest scop.

• Constrângeri structurale și logistice. Aspecte precum accesul la utilaje, disponibilitatea forței de muncă sau lanțurile de aprovizionare (de exemplu, semințe pentru culturi de acoperire) pot limita, de asemenea, adoptarea acestor practici, chiar și atunci când fermierii sunt dispuși să le aplice.

Prin urmare, este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.

Sondajul arată că instituțiile publice recunosc valoarea solului, dar acesta nu este integrat sistematic în planificarea urbană. De ce este solul încă „invizibil” în strategiile de dezvoltare ale orașelor?

Raul Zornoza: Faptul că solul rămâne „invizibil” în planificarea urbană este o problemă bine cunoscută, care reflectă modul în care orașele au fost proiectate în mod tradițional. În majoritatea sistemelor de planificare, solul nu este tratat ca o resursă vie, ci mai degrabă ca o suprafață pe care se poate construi. Odată ce terenul este clasificat pentru dezvoltare, accentul se mută pe clădiri, drumuri și infrastructură, în timp ce solul de dedesubt este adesea sigilat, îndepărtat sau modificat semnificativ.

Una dintre principalele probleme este cadrul de planificare urbană care tinde să se concentreze pe elemente ușor de măsurat și reglementat, precum utilizarea terenului, densitatea sau transportul. Funcțiile solului (cum ar fi reglarea apei, ciclul nutrienților, susținerea biodiversității sau stocarea carbonului) sunt mai greu de cuantificat, motiv pentru care sunt adesea neglijate în procesul decizional.

Provocarea actuală este de a transforma solul într-o componentă vizibilă și apreciată a infrastructurii urbane, la același nivel cu apa, energia și transportul, astfel încât orașele să devină mai reziliente, sustenabile și mai ușor de locuit.

Înființarea de grădini urbane în orașe începe să integreze gestionarea solului în planificarea urbană. În plus, Comisia Europeană este conștientă de această provocare și finanțează crearea unor „laboratoare vii” în mediul urban, astfel încât îngrijirea solului să fie luată în considerare de autoritățile locale, folosind cunoștințele științifice actuale și ținând cont de interesele și nevoile cetățenilor.

„Solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.”

Proiectul BIOservicES analizează inclusiv solurile urbane. Ce rol joacă acestea în sănătatea orașelor și în adaptarea la schimbările climatice?

Raul Zornoza: Solurile joacă un rol central atât în sănătatea urbană, cât și în adaptarea la schimbările climatice, chiar dacă sunt adesea trecute cu vederea în orașe. Solurile sănătoase susțin spațiile verzi care fac orașele mai ușor de locuit, precum parcurile, copacii și grădinile urbane, care îmbunătățesc calitatea aerului, reduc zgomotul și oferă spații pentru recreere și bunăstare mentală.

În plus, organismele din sol pot contribui la filtrarea poluanților, reducând expunerea oamenilor la contaminanți. De altfel, contactul cu medii bogate în biodiversitate a fost asociat cu un sistem imunitar mai puternic și cu o stare generală de bine mult mai bună.

Solurile acționează ca o formă de infrastructură naturală, ajutând orașele să facă față riscurilor climatice. Ele contribuie la reglarea apei (absorb și stochează apa de ploaie, reducând riscul de inundații în timpul furtunilor puternice), ajută la scăderea temperaturilor urbane, atenuând efectele valurilor de căldură, și pot stoca carbon pentru combaterea schimbărilor climatice (prin captarea CO₂ din atmosferă).

În plus, solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.

Proiectul pe care îl coordonați propune dezvoltarea unor indicatori biologici ai solului și a unor instrumente digitale pentru sprijinirea deciziilor. Pe înțelesul tuturor, cum vor ajuta acestea fermierii și autoritățile să ia decizii mai bune în practică?

Raul Zornoza: Ideea care stă la baza indicatorilor biologici ai solului și a instrumentelor digitale este destul de simplă: acestea ajută la transformarea sănătății solului într-un aspect pe care îl putem măsura, înțelege și asupra căruia putem acționa.

Indicatorii biologici ai solului sunt semne măsurabile ale modului în care solul funcționează ca un sistem viu, având în vedere că organismele din sol sunt implicate în toate serviciile ecosistemice pe care le-am explicat mai sus. Acești indicatori ne arată dacă solul este sănătos din punct de vedere biologic și rezilient și, prin urmare, se află în condiții bune  pentru a furniza servicii ecosistemice care contribuie la sănătatea și bunăstarea umană.

Instrumentele digitale reunesc aceste informații și le fac utilizabile în practică de către utilizatori. Ele traduc datele complexe despre sol în informații simple și utile, ajută fermierii sau administratorii să monitorizeze schimbările în timp și oferă recomandări adaptate unor terenuri sau condiții specifice, sprijinind în același timp autoritățile în monitorizarea sănătății solului la nivel regional sau național.

Astfel, putem spune că aceste instrumente acționează ca un „control medical” și un „sistem de navigație” pentru soluri.

Cât de importantă este colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituții publice pentru protejarea solului și ce ați învățat până acum din dialogul dintre părți?

Raul Zornoza: Colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituțiile publice este absolut esențială pentru protecția eficientă a solului. Solul este un sistem complex și viu, iar niciun grup nu deține singur toate cunoștințele sau instrumentele necesare pentru a-l gestiona în mod sustenabil.

Fiecare grup aduce o perspectivă diferită, dar complementară: fermierii contribuie cu experiență practică și o înțelegere profundă a condițiilor locale, cercetătorii oferă perspective științifice, metode și inovație, iar instituțiile publice creează cadrele de politici și stimulentele care fac posibilă schimbarea.

De fapt, una dintre cele mai importante lecții este că soluțiile funcționează cel mai bine atunci când sunt dezvoltate în comun, nu impuse. Astfel, cu cât aceste grupuri colaborează mai mult, cu atât cresc șansele de a dezvolta soluții care nu sunt doar solide din punct de vedere științific, ci și practice, acceptate și scalabile.

„Nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic.”

Solul, miză strategică pentru viitor

În contextul schimbărilor climatice și al presiunii tot mai mari asupra terenurilor, cum vedeți viitorul gestionării solului în Europa și ce ar trebui să se schimbe în mod real în următorii ani?

Raul Zornoza: Viitorul managementului solului în Europa va fi modelat de o realitate simplă: nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic. Sunt foarte optimist, deoarece cetățenii, fermierii, silvicultorii, administratorii de terenuri, autoritățile publice, mediul de afaceri și cercetătorii sunt mai conștienți de beneficiile ecologice, sociale și economice ale menținerii unui sol sănătos, activ și bogat în diversitate biologică

Agricultura ecologică, de conservare sau regenerativă este în plină expansiune în Europa, în ciuda provocărilor explicate mai sus; consumatorii solicită alimente provenite din sisteme de producție sustenabile, iar reglementările includ sănătatea solului ca element cheie pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung în Europa.

Avem acum o Lege privind monitorizarea solului care obligă toate statele membre să monitorizeze evoluția sănătății solului pe teritoriul lor, indiferent de modul de utilizare a acestuia. Prin această lege, protecția solului a fost plasată la același nivel cu protecția apei și a aerului.

În plus, se utilizează tot mai mult datele și instrumentele de monitorizare pentru a ghida deciziile de îmbunătățire a sănătății solului, iar integrarea protecției solului atât în planificarea rurală, cât și în cea urbană, este în creștere.

Cu toate acestea, avem încă nevoie de indicatori și sisteme de date mai fiabile pentru a urmări sănătatea solului și pentru a ne asigura că politicile produc într-adevăr rezultate, având în vedere că, până în prezent, nu sunt disponibile valori de referință pentru mulți indicatori ai solului.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

În interviul de față, vă invităm să citiți opinii culese la masa de lucru a academicianului Păun Ion Otiman, președinte de onoare al Filialei Timișoara a Academiei Române. Născut pe 28 mai 1942, în județul Caraș-Severin, la Gârbovăț, academicianul Păun Ion Otiman a avut o carieră profesională de excepție, care l-a așezat între personalitățile țării noastre. Este absolvent de Agronomie și de Științe Economice, ambele facultăți fiind din Timișoara, iar în 1974 a obținut titlul de doctor la Facultatea de Economie Agrară din București. O vreme a trecut și prin politică, în legislatura 1992-1996 a fost senator CDR de Timiș, fiind membru în Partidul Alianța Civică, iar în legislatura 2000-2004 a fost senator PNL de Timiș.

2026 este anul reformelor sau anul unei noi curbe de sacrificiu din partea populației?

Acad. Păun Ion Otiman: Și una, și cealaltă, pentru că reformele sunt absolut necesare. Nu putem să progresăm fără o anumită viziune cu privire la evoluția economiei, în general, și a agriculturii, în mod special. Reforma începută de actualul Guvern nu a ajuns la o anumită finalitate și vedeți cât de multe piedici apar în evoluția normală a tendințelor de reformă. Acele pachete de care Guvernul vorbește nu au fost finalizate, dar mai cu seamă nu vedem efectele măsurilor luate. Sper că, anul acesta, măcar o parte din reformele care vizează dezvoltarea economiei și a agriculturii, care vizează asigurarea securității alimentare să fie prioritare pentru Executivul de la București. 

Deocamdată, pare că aceste pachete produc efecte doar asupra mediului de afaceri din România și asupra angajatului de rând, care, prin noile taxe impuse, suportă nevoile  financiare ale statului.

„În prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională.”

La această dată, din complexul de reforme care ar fi trebuit să fie realizate în mod structural și echilibrat, ponderea cea mai mare revine efortului populației. M-aș fi așteptat ca în politica de reformă pentru anii următori să apară o mai coerentă reglementare a contribuției guvernamentale la echilibrul economic general. Bunăoară, nu există o coerență în ceea ce privește politica salarială. Constatăm la foarte multe unități economice sau instituții gestionate de stat, la agenții, niveluri de salarizare absolute aberante, fără o reglementare în ceea ce privește modul de alegere a consiliilor de administrație, ce calificări ar trebui să aibă membrii acestor consilii de administrație, care este responsabilitatea lor și, mai cu seamă, cum pot fi salarizați în funcție de performanța pe care o au în aceste consilii de administrație. Din păcate, constatăm că în prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională. Aceste reglementări obligatorii nu se regăsesc în pachetele de reformă. Eu cu asta aș fi început.

Exportăm ieftin și importăm extrem de scump

Ați făcut numeroase cercetări în ceea ce privește dezvoltarea spațiului rural românesc. Constatăm că satul românesc se depopulează în continuare, este îmbătrânit și pare fără perspectivă. Ce se întâmplă cu satul românesc?

Acad. Păun Ion Otiman: Împreună cu colegii de la centrul de cercetări al filialei, am elaborat o lucrare pe care am numit-o „Cauze ale precarității agriculturii României”. Chiar pe graficul de pe copertă se poate vedea care este contribuția la siguranța alimentară a diverselor sectoare. Veți constata că, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, crește într-o proporție îngrijorătoare contribuția  importurilor de alimente la dezechilibrul alimentar al României.

„Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană.”

Este un paradox interesant. Deși suntem unul dintre principalii exportatori de cereale  din Uniunea Europeană, în același timp suntem unul dintre principalii importatori de alimente procesate.

Acad. Păun Ion Otiman: Exact! Exportăm materie primă, grâu, porumb, rapiță, soia sau animale vii și importăm produse procesate. Cu alte cuvinte, exportăm ieftin și importăm extrem de scump. De aici rezultă dezechilibrul balanței de plăți a României, atunci când vorbim de zona agroalimentară.

Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Marea agricultură înseamnă aproximativ cinci milioane de hectare de teren agricol de calitate, care produce numai materie primă pentru export și, odată cu aceste exporturi, se exportă și o parte din subvențiile pe care le primim de la Uniunea Europeană. Care sunt însă consecințele sociale ale acestui tip de agricultură? Avem mari latifundii și, din păcate, gospodăria țărănească tradițională și chiar exploatațiile mijlocii, pe care le regăsim în vestul Europei, în România ocupă o pondere din ce în ce mai mică, doar aproximativ 10%–12%.

Mai mult chiar, prin profesionalizarea exploatațiilor agricole, gradul de ocupare  al forței de muncă active în agricultura din mediul rural este tot mai scăzut. Este adevărat însă, acesta este un proces firesc de modernizare a agriculturii.

O cauză importantă a neocupării forței de muncă în agricultură este slaba diversificare a economiei agroalimentare. Avem o pondere masivă a producției de materie primă, în timp ce procesarea are o contribuție extrem de redusă. Dacă am avea o agricultură mult mai diversificată, am avea și o participare a forței de muncă mult mai numeroase din mediul rural. Deocamdată, populația rurală este subocupată sau ocupată  numai în exploatațiile de subzistență și semisubzistență, care, în paranteză fie spus, au un rol, au o contribuție importantă, mai cu seamă în ceea ce privește autoconsumul alimentar, care la noi este mult mai mare decât în celelalte țări din Uniunea Europeană.

„Cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură.”

Într-o Europă consumeristă este de preferat acest autoconsum? Încurajează politicile europene și românești gospodăria de subzistență?

Acad. Păun Ion Otiman: Răspunsul nu poate fi categoric da sau nu, pentru că trebuie să existe un echilibru. Cel puțin în România, autoconsumul a avut o importanță deosebită în echilibrarea stării alimentare generale a României. Evoluția normală pentru o țară dezvoltată din punct de vedere agricol este ca ponderea consumului alimentar comercial din producția internă să fie mult mai mare decât autoconsumul și importul, or, acest lucru arată că dezechilibrele în România sunt evidente. Consumul de carne de porc este exemplul cel mai elocvent. România, din țară preponderent exportatoare de carne de porc cu mulți ani în urmă, acum a ajuns să fie importatoare. Și asta pentru că, în loc ca porumbul, soia și celelalte furaje să fie valorificate în țara noastră și să intre în procesul firesc de creștere a valorii lor prin producția de carne, ele  iau calea exportului. Astfel se explică faptul că am ajuns să importăm peste 60% din carnea de porc pe care o consumăm. Din păcate, nu vorbim doar despre carnea de porc. Cu excepția cărnii de pasăre, România este dependentă de import. Se importă cocă, ceva de neimaginat, în România, care este considerată încă „grânarul Europei”.

Sunt dezechilibre evidente, pe care, din păcate, politica agricolă românească nu le are în vedere.

Dacă ne raportăm la susținerea diverselor ramuri ale agriculturii, vom vedea că zootehnia și procesarea au ponderi extrem de reduse în fondurile destinate dezvoltării, în timp ce culturile vegetale, marile latifundii, absorb cea mai mare parte a fondurilor europene și naționale. Eu cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură. În consecință, și stabilitatea satului, și perenitatea lui vor fi asigurate.

A fost o scăpare, o lipsă de interes sau vorbim despre lipsa unei strategii?

Acad. Păun Ion Otiman: Nu cred că a fost vorba despre o lipsă de strategie. Mai degrabă, au predominat interesele. Una dintre cauzele stării precare a agriculturii noastre o reprezintă aplicarea legilor fondului funciar. Modul în care s-au aplicat aceste legi și au fost privatizate societățile comerciale agricole a făcut ca aproximativ cinci milioane de hectare să fie administrate de circa 10.000 de mari exploatații agricole.

Și, din acest punct de vedere, vorbim despre o contradicție între ceea ce înseamnă dimensiunea unei ferme vegetale în Occident și cum sunt fermele dimensionate în România. 

Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană. Circa cinci milioane de hectare sunt concentrate la marile latifundii, în timp ce alte cinci milioane de hectare de teren agricol, nu de cea mai bună calitate, aparțin micilor gospodării de subzistență, care înseamnă până la 4–5 ha/gospodărie. Exploatațiile medii, caracteristice agriculturii vest-europene, care înseamnă ca dimensiune între 10 și 100 ha/exploatație, au o pondere de până la 12%, totalmente nesemnificativă.

În concluzie, exploatația tradițional țărănească, la noi, a fost neglijată pentru că, așa cum am spus, legile fondului funciar au favorizat apariția acestor latifundii care ne-au condus la o structură agrară a României identică cu cea de acum o sută de ani, cea dinaintea reformei agrare din 1921.

„Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd.”  

„Politica mi-a adus cele mai multe insatisfacții”

De-a lungul vieții, ați parcurs  un traseu pe cât de anevoios, pe atât de spectaculos. Ați ajuns la vârful mediului academic, universitar și chiar politic. Cum a fost tot acest parcurs?

Acad. Păun Ion Otiman: În principiu, oricare dintre tinerii de astăzi, indiferent de locul din care vine, chiar și din cel mai îndepărtat colț al țării, dacă are dorință, voință, pricepere și șansă, poate ajunge până sus în vârful științei românești, al economiei românești sau chiar al politicii. De fapt, aici e marea durere, și spun asta ca unul care vreme de 15–20 de ani a fost parte activă a politicii românești. Din cele trei domenii în care am activat de-a lungul vieții, cel universitar, academic și politic, cel care mi-a dat cele mai multe insatisfacții a fost politica. Am intrat în politică nu pentru că nu aveam de lucru. Eram profesor universitar, eram membru al Academiei Române, eram rectorul unei universități și cred că foarte puțini oameni ajung la aceste demnități, deci nu m-am dus spre politică pentru că nu am avut de lucru. Am considerat că oameni din țara asta, România, și eu, personal, au investit în mine și am obligația să returnez ceva societății din experiența mea. Din păcate, am constatat că prea puțin a fost nevoie de contribuția mea. Am constatat că partidele practică o selecție mai degrabă negativă. Nu încearcă să aducă la vârful politicii oameni învățați, educați, care doresc realmente să conducă țara la progres. Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd. 

În ce măsură mai sunt respectate cutumele universitare, pentru că așa cum spuneați și dumneavoastră, avem o scădere evidentă a calității oamenilor politici care ne conduc. Avem de-a face cu  diplome de studii false, cu doctorate plagiate, la oameni importanți din această țară. Care este impactul pe care îl au toate aceste lucruri în societate?

Acad. Păun Ion Otiman: Impactul este evident. Este absolut clar, că să ajungi într-o poziție de ministru, fără a avea în spatele tău o operă, indiferent că este operă culturală, științifică sau economică, este inacceptabil. Trebuie să dovedești, până să accezi în poziții-cheie, că ai făcut ceva. Or, din păcate, sunt împinși în față oameni care n-au în spatele lor nimic. Acesta este motivul pentru care ei caută surogate de calificări profesionale, diplome false ș.a.m.d. Din acest punct de vedere, societatea românească și politica românească au involuat teribil.

În grupul parlamentar din care am făcut parte la primul mandat de senator, eram vreo cinci sau șase profesori universitari, eram trei rectori și vreo trei membri ai Academiei Române. Colegul meu de bancă era marele poet Ștefan Augustin Doinaș. Era de o calitate extraordinară. Noi am fost rejectați din politica românească și în locul nostru au venit alții...

Ce fac greșit politicienii de astăzi?

Acad. Păun Ion Otiman: Multe fac greșit, dar cea mai gravă greșeală este că sunt procupați prea mult de interesul lor personal și al zonei pe care o deservesc, arătând prea puțin interes pentru politica națională, pentru bunăstarea populației și pentru dezvoltarea generală a României. Cred că lipsa de viziune este una dintre gravele consecințe ale gândirii politice actuale. 

Unde se termină patriotismul și unde începe populismul în politica românească?

Acad. Păun Ion Otiman: Este o întrebare grea, pentru că este foarte greu să găsești o zonă de departajare. Este prea mult populism și prea puțin patriotism. Prin patriotism înțeleg nu doar patriotismul clamat, ci cel dovedit, care arată că omul, la locul unde are responsabilitate, realmente lucrează pentru societate, dorește mai binele societății și al țării și nu pentru interesele lui și ale clanului – scuzați termenul – pe care-l reprezintă.

Am vorbit ceva mai devreme despre pseudotitlurile cu care se-mpăunează foarte mulți dintre oamenii care conduc această țară și vă întreb dacă nu cumva aceste titluri înseamnă o pată pe obrazul mediului universitar?

Acad. Păun Ion Otiman: Ca unul care s-a preocupat peste 50 de ani de activitatea universitară, din care ultimii mai bine de 30 de ani dedicați pentru evoluția  învățământului, constat că proliferarea exagerată a așa-numitelor universități despre care se spune că fabrică diplome, în loc să ofere diplome, a generat situația despre care vorbim. Este o realitate pe care o cunoaștem și, din păcate, zona politică nu ia măsuri severe, deși ar trebui să o facă.

„Principala greșeală a societății românești este că îi recuperează pe cei care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică.”

Păi, se pare că sunt beneficiari direcți...

Acad. Păun Ion Otiman: Da, aveți dreptate. După părerea mea, o mult mai riguroasă evaluare a performanțelor universităților este absolut necesară. Dar nu numai atât, ci este necesară și o altă structură a universităților românești, în sensul în care acele domenii de studii care nu au performanțe să poată fi eliminate, și în felul acesta să poată fi eliminate și diplomele care nu au acoperire în rezultate.

Cu alte cuvinte, este nevoie de reformă și aici?

Acad. Păun Ion Otiman: Cred că de aici ar trebui început, pentru că universitatea prin excelență oferă educație, și dacă educația nu are calitate, consecințele se văd prin purtătorii acestor diplome și, mai cu seamă, prin modul în care ei se strecoară spre vârful piramidei. Există o concepție, prost înțeleasă, că cel ce nu s-a realizat în domeniul său de activitate găsește un loc cald în politică. Cred că aici este principala greșeală a societății românești care îi recuperează pe acești oameni, care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică. Ideea de bază de la care am pornit eu în viață a fost aceea de a munci de a găsi soluțiile cele mai bune prin propriul efort și să urmez o cale cinstită de evoluție în societate. Educație și moralitate, fără cele două nu se poate.

Aveți în spate un perete întreg de diplome. De curând ați primit medalia „Regele Mihai I” cu ocazia aniversării celor 80 de ani ai Universității de Științe ale Vieții din Timișoara, universitatea pe care dumneavoastră ați pus-o  pe făgașul modern pe care se află astăzi. Care dintre toate aceste diplome este mai importantă?

Acad. Păun Ion Otiman: A fost prima diplomă și medalia „Regele Mihai I” pe care Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara a acordat-o unui cadru didactic din universitate. Înaintea mea au mai fost acordate cinci astfel de diplome și medalii, dar unor personalități  din exteriorul universității, printre care se numără Principesa Margareta și fostul ministru al Învățământului Daniel David. Este o serie extrem de limitată de doar 80 de astfel de distincții, ceea ce mă onorează în mod deosebit.

Dar, pentru că m-ați întrebat, mai există o diplomă la care țin în mod special. În momentul în care am ieșit din mandatul de rector, am primit din partea studenților o diplomă pe care studenții au scris următorul lucru: „Se conferă magna cum laude rectorului Păun Ioan Otiman, pentru zidirea zilelor noastre”. A fost una dintre diplomele pe care le-am simțit cel mai mult la inima mea, pentru că pe toată perioada rectoratului meu am luptat pentru această zidire a zilelor studenților mei. Primirea acestei diplome m-a emoționat profund.

Pentru mine, universitatea a fost ca o iubită. Am iubit atât de mult universitatea, încât soția îmi spunea că țin mai mult la universitate decât la familie. Mi s-a părut firesc să dedic tot ceea ce pot pentru creșterea noilor aspiranți ai universității și pentru evoluția lor. Poate tocmai de aceea, actualul rector și președintele senatului, foștii mei studenți de elită au considerat că merit diploma și medalia aniversară  „Regele Mihai I”, recompensă pentru care le mulțumesc din inimă.

Agricover anunță consolidarea gamei sale de produse sub mărci proprii, organizată în jurul a patru branduri-umbrelă dedicate principalelor categorii de inputuri agricole. Noua structură simplifică portofoliul și le oferă fermierilor soluții clare pentru protecția și nutriția culturilor.

Presiunea asupra costurilor a crescut puternic în ultimii ani. În culturile de câmp, potrivit Clubului Fermierilor Români, costurile medii de producție au urcat de la aproximativ 524 euro/ha în 2018 la peste 1.000 euro/ha în ultimii ani. În același timp, veniturile la hectar au fluctuat puternic în funcție de producție și de evoluția prețurilor din piață. În aceste condiții, gestionarea atentă a costului pe hectar devine decisivă pentru rezultatul final din fermă.

 „Într-o agricultură volatilă, controlul costului pe hectar devine la fel de important ca producția. Prin dezvoltarea gamei proprii am căutat să oferim fermierilor acces la tehnologia completă, dar într-un cadru de cost mai bine controlat”, a declarat Jaydeep Singh, CEO Agricover Distribution.

Formulele din gama proprie au la bază aceleași substanțe active utilizate pe scară largă la nivel internațional în protecția și nutriția plantelor. Diferența constă în structura de cost, care permite optimizarea bugetului per hectar fără compromis asupra eficienței tratamentelor.

Portofoliul Agricover va include patru branduri dedicate principalelor nevoi din fermă: Erbicover pentru combaterea buruienilor, Insecticover pentru controlul dăunătorilor, Fungicover pentru protecția împotriva bolilor și Ferticover pentru fertilizare și stimularea culturilor.

„Produsele din gama proprie poartă numele Agricover și beneficiază de experiența acumulată de companie în peste 25 de ani de activitate în agricultura din România. Pentru fermieri, acest lucru reprezintă o garanție suplimentară de calitate, consistență și rezultate previzibile în câmp”, subliniază Jaydeep Singh.

Relansarea portofoliului este susținută și de programe comerciale integrate, concepute pentru a facilita accesul fermierilor la produsele din gama proprie și pentru a corela achiziția inputurilor cu ciclul agricol și fluxurile financiare ale fermei.

Agricover Distribution, parte din Grupul Agricover, este una dintre principalele companii de distribuție de inputuri agricole din România, oferind fermierilor soluții integrate pentru protecția și nutriția culturilor, semințe certificate. Printr-o rețea extinsă de specialiști și parteneriate cu producători internaționali, compania sprijină fermele din România cu tehnologii performante și soluții adaptate condițiilor locale de agricultură.

Grupul Agricover este un ecosistem de companii dedicate agriculturii, care deservește aproape 10.000 de fermieri la nivel național. Cu o experiență de peste 25 de ani în sector, Grupul Agricover mai include Agricover Credit IFN, una dintre cele mai mari instituții financiare nebancare specializate în finanțarea agriculturii, precum și Agricover Commodities, companie activă în comercializarea de combustibili și îngrășăminte.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Negocierile privind Pachetul Omnibus X Fitosanitar sunt în desfășurare la Bruxelles. Pachetul Omnibus X Fitosanitar este în consultare publică, iar reuniunea cheie a grupului de negociere din Consiliul UE - AGS pe componenta pesticide - este programată pentru 1 aprilie 2026.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a formulat poziții tehnice concrete, pe care le-a transmis Copa-Cogeca, cea mai mare organizație agricolă europeană. Totodată, marți – 17 martie 2026, AAC a solicitat Guvernului și Parlamentului României să le susțină în toate formatele de negociere ale Consiliului Uniunii Europene.

„Pachetul Omnibus X reprezintă o oportunitate legislativă unică, cu un calendar de negociere definit. O altă ocazie de modificare a acestor regulamente pe cale ordinară nu este previzibilă în orizontul apropiat și apreciem că România trebuie să valorifice această fereastră de oportunitate printr-un front comun și coerent al tuturor actorilor naționali implicați”, transmite AAC.

Astfel, șase propuneri tehnice de amendare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 au fost transmise Copa-Cogeca și sunt integrate în documentele de lucru ale grupului fitosanitar european:

• Recunoașterea dăunătorilor endemici de sol ca «pericol grav»

Definirea explicită a daunelor recurente cauzate de dăunătorii de sol endemici - inclusiv Tanymecus dilaticollis în zona de stepă românească - ca situație de pericol grav, eliminând ambiguitatea juridică actuală. „România cuprinde 5 din cele 11 regiuni biogeografice ale UE, inclusiv singura zonă de stepă din Uniune. Regulamentul actual o plasează în aceeași Zonă B cu Germania și Austria - fără a impune testarea produselor în condițiile ei specifice. Propunerile noastre corectează acest deficit structural”, precizează Matei Titianu, președintele LAPAR.

• Mecanism de echilibrare risc-beneficiu

Articol inexistent în prezent, România având o propunere originală: când neaprobarea unei substanțe ar prejudicia disproporționat agricultura sau securitatea alimentară față de riscurile implicate, substanța poate fi menținută cu măsuri stricte de atenuare.

• Coordonare obligatorie pentru regiuni biogeografice unice

Statul raportor trebuie să consulte institutele de cercetare din statele cu regiuni biogeografice unice. „INCDPP, INCDA Fundulea și SCDA-urile ASAS dețin date pe care nimeni altcineva în Europa nu le are”, subliniază Matei Titianu.

• Testare obligatorie în condiții pedoclimatice regionale

Un produs testat în Bavaria nu poate fi considerat automat adecvat pentru Câmpia Română. Dosarul de autorizare trebuie să includă date din regiunile biogeografice specifice neacoperite de statul raportor.

• Tratamentul semințelor - cale legală structurală

România se opune clasificării semănatului semințelor tratate drept utilizare de produse de protecție a plantelor, în sensul articolului 49 și solicită eliminarea acestei prevederi, în linie cu poziția exprimată la reuniunea AGRIFISH din februarie 2026, susținută de Polonia și de un număr semnificativ de state membre. „Reclasificarea ca utilizare PPP introduce bariere juridice și administrative pentru o metodă cu profil de risc demonstrabil mai redus față de tratamentele în vegetație. Art. 49(3)(a): SM nu pot interzice semințele tratate în zone cu presiune endemică documentată. Art. 49(3)(b): modificarea IR 2018/783-785 pentru a activa această derogare - argument effet utile consacrat de CJUE”, explică președintele LAPAR.

• Restabilirea căii de urgență post-C-162/21

Hotărârea CJUE din 2023 a blocat autorizările de urgență pentru substanțe restricționate la nivel unional. Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune reinstaurarea explicită a acestei căi pentru tratamentul semințelor în zone cu presiune endemică documentată.

Dronele agricole

Alianța pentru Agricultură și Cooperare susține adoptarea actului delegat privind utilizarea dronelor agricole într-un termen de maximum doi ani, nu patru ani cum propune Comisia. Un termen mai scurt reduce incertitudinea pentru fermieri și industrie și permite elaborarea rapidă a unui cadru tehnic aplicabil.

„Utilizarea dronelor va genera beneficii practice - precizie în aplicare, reducerea expunerii operatorilor, eficiență agronomică - doar dacă este corelată cu recunoașterea mutuală automată la nivel de zonă, în temeiul articolului 40 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Fără această corelare, statele membre cu piețe mai mici, inclusiv România, rămân mai puțin atractive pentru investiții în extinderi de autorizații pentru noi metode de aplicare”, menționează AAC.

AAC solicită ca actul delegat să includă mecanisme clare de recunoaștere automată, la nivel de zonă, a extinderilor de autorizații acordate de un stat membru pentru aplicarea prin intermediul dronelor, fără proceduri naționale suplimentare.

Biopesticidele, fără tratament preferențial

Pachetul Omnibus X acordă biopesticidelor un tratament preferențial față de produsele convenționale. AAC susține accesul la biopesticide și la inovație, însă biopesticidele nu sunt scutite de riscuri.

„O substanță de origine biologică poate fi toxică, persistentă sau cu efecte nedorite asupra organismelor non-țintă. Managementul integrat al dăunătorilor (IPM) înseamnă prin definiție complementaritatea instrumentelor - convenționale și biologice - în funcție de eficacitate, condiții locale și profil de risc. A favoriza reglementar biocontrolul în detrimentul produselor convenționale nu este IPM, ci este o falsă dihotomie care lasă fermierii fără soluții”, avertizează Matei Titianu.

În concluzie, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a cerut Ministerului Agriculturii includerea pozițiilor AAC în mandatul național pentru negocierile Omnibus X și susținerea lor activă în AGS, SCoPAFF, COREPER și Consiliul AGRIFISH, în coordonare cu ANF, ANSVSA și institutele de cercetare.

Totodată, AAC a solicitat Comisiilor parlamentare de specialitate - agricultură, afaceri europene și mediu - trei acțiuni concrete: contribuție oficială la consultarea publică Omnibus X, coordonare cu europarlamentarii români din comisiile AGRI și ENVI ale Parlamentului European, precum și control parlamentar asupra mandatului Guvernului înainte de 1 aprilie 2026.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Forța Fermierilor (AFF).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Un sondaj realizat la nivel european în cadrul proiectului InBestSoil arată că, deși gradul de conștientizare a provocărilor legate de sănătatea solului este ridicat în rândul administratorilor de terenuri, fermierilor și cercetătorilor, evaluarea și gestionarea sănătății acestuia se bazează în mare măsură pe indicatori vizuali și pe surse fragmentate de informații. Rezultatele evidențiază necesitatea unor abordări mai integrate privind managementul sănătății solului, care să combine cunoștințele științifice cu instrumente practice adaptate contextului local.

Sondajul InBestSoil a analizat practicile actuale de gestionare a solului, legătura acestora cu sănătatea solului, precum și impactul economic și social asociat. Participanții au reprezentat mai multe țări europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Lituania, Letonia, Croația, Țările de Jos, Elveția și Regatul Unit. Printre respondenți s-au numărat cercetători (45%), fermieri și silvicultori (22%), precum și alți actori implicați în gestionarea terenurilor și elaborarea politicilor publice.

Două treimi dintre respondenți au declarat că au identificat probleme legate de sănătatea solului pe terenurile pe care le administrează sau cu care lucrează. Aceste probleme sunt cel mai frecvent detectate prin schimbări vizibile în structura și aspectul solului, urmate de semne de eroziune și reducerea biodiversității. În același timp, 60% dintre respondenți au evaluat solul ca fiind în stare bună, ceea ce sugerează o discrepanță între percepția asupra sănătății solului și existența unor procese de degradare subdiacente.

„Observăm un nivel ridicat de conștientizare a importanței sănătății solului, dar și o lipsă de metode coerente pentru a o evalua și gestiona în mod sistematic. Această discrepanță între percepție și evaluarea bazată pe dovezi este exact punctul în care InBestSoil își propune să intervină, conectând cunoștințele științifice cu practicile reale de gestionare a terenurilor”, precizează Andrés Rodríguez Seijo, cercetător și coordonator al proiectului InBestSoil la Universitatea din Vigo.

Provocările legate de apă au fost cele mai frecvent menționate în ceea ce privește sănătatea solului, problemele legate de retenția apei și drenaj afectând aproximativ două treimi dintre respondenți. Compactarea solului și problemele legate de aciditatea sau alcalinitatea solului au fost, de asemenea, semnalate pe scară largă, evidențiind constrângerile structurale și chimice care pot limita productivitatea și reziliența, în special în condițiile schimbărilor climatice.

Sondajul arată că multe practici agricole sustenabile sunt deja utilizate. Rotația culturilor este aplicată pe scară largă, iar o parte semnificativă dintre respondenți declară că utilizează tehnici de cultivare redusă și culturi de acoperire. Cu toate acestea, diferențele dintre răspunsurile spontane și cele sugerate indică faptul că nivelurile de implementare și înțelegerea acestor practici variază. În timp ce aproximativ două treimi dintre respondenți folosesc îngrășăminte organice, în majoritatea cazurilor nu sunt utilizate îngrășăminte chimice. Acolo unde sunt folosite îngrășăminte chimice, produsele pe bază de azot domină și sunt adesea utilizate în mod regulat.

Din perspectivă economică, adoptarea practicilor organice și ecologice poate duce la randamente mai mari și la stabilitate, încurajând administratorii de terenuri și fermierii să observe beneficiile concrete ale investițiilor în sănătatea solului. Aproape trei sferturi dintre respondenți au raportat fie o creștere a costurilor de producție, fie nicio schimbare sesizabilă a acestora după adoptarea practicilor organice și ecologice, care pot conduce la recolte mai bogate și la stabilitate.

„Sondajul confirmă că investițiile în sănătatea solului nu reprezintă doar o necesitate de mediu, ci și o decizie economică. Chiar și atunci când costurile nu scad imediat, solurile mai sănătoase contribuie la reziliență, productivitate și viabilitate pe termen lung, aspecte care devin din ce în ce mai esențiale în contextul presiunilor climatice. În plus, acestea pot contribui activ la dezvoltarea unor modele de afaceri mai sustenabile și adaptate provocărilor viitoare”, arată Andrés Rodríguez Seijo.

Sursele de cunoaștere și informare rămân fragmentate, majoritatea respondenților bazându-se pe reviste academice și resurse online. Deși aproximativ două treimi dintre respondenți se declară moderat sau foarte încrezători în cunoștințele lor privind bunele practici pentru sănătatea solului, bariere semnificative - precum constrângerile economice, sprijinul instituțional limitat și lacunele de cunoaștere - pot împiedica o adoptare mai largă. Abordarea acestor bariere prin formare specifică, finanțare și sprijin politic poate consolida implicarea părților interesate și implementarea unor abordări de management integrat.

Per ansamblu, sondajul InBestSoil subliniază faptul că instrumentele accesibile și învățarea colaborativă sunt esențiale pentru a le permite părților interesate, cercetătorilor, fermierilor și factorilor de decizie să îmbunătățească gestionarea solului la nivel european.

*****

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 12 februarie 2026, în județul Brăila, Conferința Regională Sud-Est a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 250 de participanți: fermieri, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor financiare, lideri economici de pe întregul lanț valoric agroalimentar și ai industriilor conexe agriculturii, pentru a contura viitorul agriculturii românești.

Clubul Fermierilor Români a organizat la Baldovinești - Brăila cea de-a patra conferință din seria AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035. Evenimentul a constituit o platformă de consultare directă cu fermierii din Regiunea Sud-Est, cu privire la reforma Politicii Agricole Comune post-2027, instrumentele de finanțare disponibile și provocările de competitivitate ale sectorului agricol românesc în deceniul următor.

Campania națională de consultare AGRI4FUTURE se desfășoară în perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026 și cuprinde zece conferințe regionale, patru dintre acestea, Moldova-Nord, Sud-Muntenia, Banat-Vest și Sud-Est, confirmând interesul a peste 650 de lideri din sectorul agroalimentar, sectorul public și industrii conexe agriculturii. Concluziile și propunerile formulate în cadrul acestor evenimente sunt integrate în documentele de poziție ale Clubului Fermierilor Români transmise Comisiei Europene, Parlamentului României și Ministerului Agriculturii.

Seria conferințelor regionale AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035 continuă pe 5 martie 2026 la Brașov, cu Conferința Regională Centru.

Provocările PAC post-2027

Dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027 a evidențiat amploarea provocărilor cu care se va confrunta sectorul. Propunerea actuală a Comisiei Europene pentru PAC 2028–2034 prevede o alocare cu 17,6% mai mică față de bugetul PAC în vigoare. Față de 2020, reducerea reală depășește 38%, iar valoarea economică reală a finanțării agricole va fi, la finalul anului 2034, cu 54% mai mică decât cea din 2020. Clubul Fermierilor Români a prezentat un bilanț al implicării directe în procesul de reformă: peste 16 ajustări de reglementare obținute prin contribuțiile fermierilor membri în cadrul PNS 2023–2027.

„Rolul nostru, al Parlamentului, este să ducem mai departe punctele de vedere pe care fermierii le transmit Clubului, iar Clubul le transmite acolo unde este cu adevărat nevoie. Am susținut clar, inclusiv printr-un proces-verbal adoptat în plenul Senatului, că cei doi piloni ai PAC trebuie menținuți. Agricultura, alături de siguranța alimentară și securitatea militară, face parte din securitatea națională”, a spus Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României.

Senatorul Sorin Moise a ținut să precizeze că județul Brăila are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri de irigații din țara noastră, fiind un avantaj construit în ani de investiții europene. „Dar infrastructura singură nu construiește competitivitate. Ceea ce lipsește este integrarea: de la producție la procesare, de la procesare la piață. Fermierii din această regiune au capacitatea să facă pasul următor. Rolul meu, în Comisia pentru Agricultură a Senatului, este să mă asigur că legislația le deschide calea, nu le-o blochează”, a subliniat Sorin Moise.

Rectorul Universității Dunărea de Jos Galați, prof. univ. dr. Marian Barbu, a precizat: „Universitatea Dunărea de Jos Galați este una dintre puținele instituții academice din România care formează specialiști în întregul lanț al industriei alimentare — de la materia primă la produsul finit. Avem laboratoare, avem cercetare aplicată, avem oameni. Ce avem nevoie este de un parteneriat real cu mediul de afaceri din agricultură. Inițiative precum AGRI4FUTURE sunt exact contextul în care universitatea și fermierii pot construi împreună soluțiile pe care politicile publice nu le pot genera singure”.

Agricultura, cel mai riscant sector în 2026

Finanțarea agriculturii a reprezentat cea mai densă sesiune a conferinței. România înregistrează cel mai mare deficit de finanțare agricolă din Uniunea Europeană, estimat la 11,43 miliarde de euro, din care aproximativ patru miliarde de euro sunt asociate exclusiv tinerilor fermieri.

Pe fondul retragerii progresive a băncilor comerciale din sector și al restricționării creditelor comerciale acordate de furnizorii de inputuri, Banca Națională a României, în raportul de riscuri sistemice publicat în decembrie 2025, a identificat agricultura drept cel mai riscant sector din economie în perspectiva anului 2026.

Conferința a propus soluții concrete: instrumentul de garantare de portofoliu al Băncii de Investiții și Dezvoltare, funcțional prin zece bănci partenere cu un plafon de 1,3 miliarde de euro până la finalul anului 2026, modelul de co-finanțare sindicalizată pentru investiții pe termen lung și mecanisme de reechilibrare bilanțieră pentru fermele aflate în dificultate.

„Termenul de subvenție trebuie eliminat din vocabularul public. Nu sunt ajutoare, sunt compensări pentru aplicarea unor măsuri care reduc competitivitatea în agricultură. Schimbând mentalitatea, schimbăm și modul în care oamenii din politică și administrație privesc lucrurile. Tema finanțării este prioritatea Clubului Fermierilor Români în 2026, iar soluțiile pe care le construim împreună cu instituțiile financiare trebuie să răspundă concret acestui deficit”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Digitalizarea agriculturii

Sesiunea dedicată transformării digitale a adus în prim-plan inițiative cu impact imediat: Portalul Unic al Fermierilor – proiect APIA cu contract semnat în iulie 2025 și digitalizare integrală preconizată pentru 2027; Academia de Digitalizare în Agricultură lansată în parteneriat de CFRO și Bayer, precum și participarea APIA la proiectul european AgriData Value, o platformă de monitorizare a datelor agricole în timp real.

Un studiu de caz notabil a fost prezentat de fermierul Alin Luculeasa din Vaslui, câștigătorul premiului întâi la Parlamentul European pentru cea mai digitalizată fermă din Uniunea Europeană, o recunoaștere construită pe zece ani de investiții graduale în imagini satelitare, drone, stații meteo și inteligență artificială, cu scopul inițial de a reduce costurile operaționale.

„Prioritățile noastre pentru perioada imediat următoare sunt bugetul, tehnologia și reglementarea dronelor agricole, un proiect de lege aflat acum la Camera Deputaților. Sunt 19 state OCDE care folosesc deja dronele în agricultură. Digitalizarea și reînnoirea generațională sunt direcțiile pe care Parlamentul și Ministerul trebuie să se focuseze”, a punctat Adrian Pintea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Lanțul valoric agroalimentar

Ultima sesiune a conferinței a vizat competitivitatea lanțului valoric agroalimentar și a introdus în dezbatere un model de valorificare a produsului românesc, articulat pe trei direcții: un sistem de certificare națională în trei trepte – de la «Produs în România» la 100% ingrediente românești; o rețea de branduri regionale dezvoltate în parteneriat cu Agențiile de Dezvoltare Regională, precum și accelerarea înregistrării produselor cu Denumire de Origine Controlată, categorie în care România deține cel mai mic portofoliu din Uniunea Europeană.

Evenimentul din județul Brăila a beneficiat de participarea unor personalități de prim rang din mediul politic, diplomatic, instituțional și financiar, printre care Achim Irimescu - ministru plenipotențiar la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană (intervenție din Bruxelles), Adrian Pintea - secretar de stat MADR, Sebastian Cernic - președintele Comisiei pentru Agricultură a Senatului României, Sorin Moise - senator (Comisia pentru Agricultură), Jabbar Kanani - președinte Agricover Holding și membru în Consiliul Director al CFRO, Teodora Petre - director executiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare, Dragoș Porojan - director executiv Corporate BCR și Adina Păsărel - Senior Agriculture Specialist la Banca Mondială.

Mai mult, s-au desfășurat întâlniri de lucru între conducerea Clubului, membrii Consiliului Național de Coordonare și fermieri cu autoritățile locale (Francisk Iulian Chiriac - președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Timoftei - prefectul județului Brăila, Dragomir Viorel Marian - primarul orașului Brăila, precum și directorul general AFIR - Adrian Chesnoiu).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, atrage atenția asupra acordului UE – MERCOSUR, care riscă să transforme agricultura europeană într-un joc cu reguli diferite pentru fiecare jucător.

În timp ce fermierii europeni respectă standarde de mediu tot mai stricte, pentru care plătesc, își adaptează tehnologiile, își asumă costuri crescute și, de multe ori, producții mai mici, Europa își deschide piața pentru produse mai ieftine, obținute în condiții complet diferite, fără echivalență reală de standarde.

Președintele Clubului Fermierilor Români este fermier cu ștate vechi în agricultura autohtonă, activând chiar într-o regiune, Moldova, care se confruntă cu seceta de mai bine de cinci ani. Astfel, Dan Hurduc arată câteva realități care nu pot fi ocolite când se negociază un acord comercial cu țări ale căror produse agroalimentare pot ajunge pe piața UE și pot falimenta afacerile agricole din Europa. De pildă, în Uniunea Europeană, utilizarea pesticidelor este semnificativ mai redusă decât în statele MERCOSUR, peste 1.500 de substanțe active folosite în afara UE fiindeliminate din cataloagele europene. Apoi, diferențele de cost la energie, apă și inputuri sunt majore. De asemenea, condițiile climatice sunt incomparabile, în unele regiuni din America de Sud, precipitațiile fiind de până la zece ori mai mari decât în zone agricole din România.

„În ceea ce privește pesticidele, în țările MERCOSUR se consumă 12 – 13 kg substanță activă la hectar. În România, de la 0,8 până la cel mult 2,8 kg substanță activă la hectar. Astfel vor ajunge pe piața europeană produse mai ieftine care nu respectă niciun standard. Consumatorul cumpără produse ieftine, dar cu probleme de siguranță alimentară. Fermierul european este falimentar deoarece nu poate produce la prețul de cost din țările MERCOSUR, în care sunt precipitații de 2.000 litri/mp, iar la noi sunt multe zone cu 200 litri/mp și chiar sub această cifră. Totodată, energia este de două - trei ori mai ieftină”, subliniază Dan Hurduc.

Prin urmare, consecința este previzibilă. Consumatorul european este împins către prețul mic, fără garanția acelorași standarde, iar fermierul european este împins către pierdere, într-o competiție structural neloială.

„Dacă Europa își dorește o agricultură competitivă și o securitate alimentară reală, nu poate semna acorduri comerciale care contrazic propriile politici de mediu și propriile reguli de producție. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți. Altfel, costul îl plătim pe termen lung, în ferme închise, dependență de importuri și vulnerabilitate alimentară”, conchide președintele Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

O Europă puternică are nevoie de o agricultură viabilă, capabilă să asigure securitatea alimentară, stabilitatea zonelor rurale și credibilitatea propriilor politici. Unitatea europeană se construiește împreună cu fermierii, nu în absența lor.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) consideră că decizia privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele MERCOSUR, negociat de peste două decenii și jumătate, reprezintă unul dintre cele mai importante momente de inflexiune ale actualului ciclu politic european. Nu este vorba despre o alegere simplă între „da” sau „nu”, ci despre o decizie strategică ce va defini raportul dintre ambițiile geopolitice ale Uniunii și capacitatea sa de a-și proteja sectoarele strategice interne, în special agricultura.

„Uniunea Europeană se află într-un context global extrem de fragil, în care marile puteri transformă agricultura într-un instrument geopolitic major al secolului XXI. În acest cadru, este legitim ca UE să își consolideze parteneriatele comerciale și să își extindă influența economică. Acordul UE–MERCOSUR se înscrie, în principiu, în această logică. Problema apare însă atunci când această deschidere este realizată fără a asigura un echilibru real între obiectivele comerciale și protejarea pieței interne europene”, arată Forumul APPR.

Acordul UE–MERCOSUR este cel mai amplu acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană, vizând o piață de peste 260 de milioane de consumatori. Schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările MERCOSUR depășesc 110 miliarde de euro anual, UE fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai regiunii. Pentru România, acordul poate crea oportunități în special în sectoarele industriale și de servicii, prin eliminarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de produse exportate către Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay.

„Agricultura europeană funcționează într-un cadru normativ extrem de exigent, construit în jurul unor standarde ridicate de mediu, siguranță alimentară, bunăstare a animalelor și utilizare a produselor de protecție a plantelor. Aceste standarde generează costuri suplimentare și afectează competitivitatea fermierilor europeni, în lipsa unor mecanisme care să asigure condiții echivalente de concurență. În același timp, produsele agricole importate din statele MERCOSUR pot fi obținute în condiții semnificativ diferite, cu reguli mai permisive și costuri mult mai reduse. Această asimetrie structurală creează o concurență neloială și pune sub semnul întrebării coerența politicilor europene dezvoltate în ultimele două decenii pentru reglementarea activității agricole”, precizează Forumul APPR.

Liberalizarea comerțului agroalimentar prevăzută în acord include cote tarifare preferențiale pentru produse considerate sensibile la nivel european, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul sau etanolul. „Chiar dacă aceste volume sunt plafonate, ele pot avea efecte cumulative semnificative asupra pieței interne, în special în statele membre cu sectoare zootehnice vulnerabile sau în curs de consolidare. Instrumentele propuse pentru protejarea pieței europene – inclusiv clauzele de salvgardare și ajustarea pragurilor de intervenție – nu modifică substanțial situația de fond. Aceste mecanisme sunt, prin natura lor, reactive și se activează doar după apariția dezechilibrelor de piață. Ele nu pot preveni pierderile economice și nu oferă fermierilor garanții reale într-un context de presiune concurențială accentuată.

În absența unor clauze de reciprocitate clare, automate și verificabile privind standardele de producție, riscul ca aceste instrumente să rămână pur formale este ridicat, iar fermierii europeni rămân expuși unor șocuri de piață dificil de corectat ulterior”, subliniază FAPPR, adăugând că, deși acordul prevede respectarea standardelor europene de siguranță alimentară pentru produsele importate, aplicarea și controlul efectiv al acestora rămân esențiale, în special în contextul diferențelor structurale dintre sistemele de producție și capacitatea de monitorizare.

Totodată, Forumul APPR susține că viitorul Politicii Agricole Comune este incert, iar „dezbaterea privind acordul UE–MERCOSUR nu poate fi separată de incertitudinile majore care planează asupra viitorului Politicii Agricole Comune după 2027. Lipsa unei perspective bugetare clare și riscul apariției unor distorsiuni de concurență între statele membre amplifică vulnerabilitatea fermierilor europeni. În acest context, deschiderea suplimentară a pieței agricole către importuri realizate în condiții asimetrice ridică semne serioase de întrebare privind coerența strategică a politicilor europene și capacitatea UE de a oferi fermierilor stabilitate și predictibilitate”.

Implicații directe pentru agricultura românească

Țara noastră este unul dintre principalii producători de cereale din Uniunea Europeană, cu un rol important în securitatea alimentară regională. Importurile suplimentare pot genera presiune descendentă asupra prețurilor interne, pot accentua volatilitatea pieței și pot reduce capacitatea fermierilor de a investi în tehnologizare și sustenabilitate, într-un sector deja afectat de creșterea costurilor și de riscurile climatice.

„În sectorul zootehnic, efectele pot fi semnificative. România este un actor important în exportul de bovine vii pe piața europeană, iar deschiderea pieței UE pentru volume suplimentare de carne de vită din statele MERCOSUR poate reduce cererea pentru animalele crescute în România, afectând direct veniturile crescătorilor. În același timp, sectorul avicol românesc s-a consolidat puternic în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai competitive segmente ale agriculturii naționale. Importurile de carne de pasăre, în special din Brazilia – cel mai mare exportator mondial – riscă să exercite o presiune majoră asupra prețurilor interne și europene, într-un context în care producătorii români au investit masiv în respectarea standardelor europene de bunăstare animală și siguranță alimentară”, precizează Forumul APPR.

Trebuie avut în vedere și efectul indirect asupra sectorului cerealier. O parte semnificativă a producției de cereale din România este destinată furajării animalelor. Reducerea capacităților interne de creștere a bovinelor și a păsărilor, ca urmare a presiunii importurilor ieftine de carne, ar putea diminua cererea internă pentru cerealele românești, amplificând efectele negative asupra veniturilor fermierilor.

Forumul APPR atrage atenția asupra necesității unei abordări mai riguroase în procesul decizional. „Lipsa unor analize solide și a unei consultări reale cu fermierii și organizațiile lor reprezentative a slăbit fundamentarea pozițiilor asumate. Corecțiile propuse ulterior sunt necesare, dar nu pot substitui o strategie construită pe date, dialog și anticiparea efectelor economice și sociale. Acordul UE–MERCOSUR reprezintă un test major de coerență pentru Uniunea Europeană. Consolidarea poziției globale a UE nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice. Agricultura europeană nu poate continua să fie sectorul care suportă costurile unor compromisuri comerciale insuficient calibrate.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 18 decembrie 2025, la Centrul de Inovare și Formare al Clubului Fermierilor Români, a avut loc Agrinnovator Hackathon 2025, un eveniment care evidențiază un decalaj major de digitalizare în agricultura românească, țara noastră rămânând mult sub media Uniunii Europene.

Datele prezentate în cadrul Agrinnovator Hackathon 2025 arată că mai puțin de 10% dintre fermierii români utilizează sisteme informatice pentru managementul fermei, iar procentul de ferme digitalizate prin programe guvernamentale dedicate este de doar 0,03%. Prin comparație, Belgia și Finlanda au digitalizat peste 70 – 80% dintre fermele lor. În 2024, România atinge un nivel de digitalizare de circa 19% la nivelul fermelor, față de 57,5% media Uniunii Europene, diferență care afectează competitivitatea, eficiența și sustenabilitatea sectorului agricol.

Agrinnovator pune agricultura în mișcare

Agenda Hackathonului este construită de șase think‑tank‑uri: Transformare Digitală, Agricultură Regenerativă, Produs Românesc, Economie Circulară, Agricultură Sustenabilă și Investibilă, precum și Energie Regenerabilă, toate reunite sub platforma Agrinnovator. Pe parcursul zilei în care a avut loc Agrinnovator Hackathon 2025, coordonatorii acestor grupuri au prezentat stadiul proiectelor, au analizat blocajele și au trasat acțiunile necesare pentru 2026, de la dezvoltarea de soluții digitale și biotehnologice până la integrarea principiilor de economie circulară și energie regenerabilă.

„În cadrul think tank-urilor Agrinnovator pornim de la problemele concrete din teren și lucrăm împreună cu fermierii, procesatorii și autoritățile pentru soluții care pot fi puse rapid în practică. Fără integrare în lanțul valoric, fără date și fără digitalizare, agricultura românească rămâne vulnerabilă. Rolul nostru este să aducem acești actori la aceeași masă și să transformăm dialogul în politici și instrumente funcționale”, explică Dan Grigore, manager think tank-uri Agrinnovator.

De la strategie la implementare

La eveniment a participat Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, care a prezentat liniile viitoarei strategii naționale pentru digitalizarea agriculturii, axată pe armonizarea datelor fermierilor și crearea unui centru permanent de formare. Rezumatul său subliniază că România nu a alocat fonduri din Politica Agricolă Comună pentru digitalizarea fermelor și că ținta PNS este ca doar 0,03% din ferme să beneficieze de sprijin european până în 2029.

„Rolul statului nu este să creeze aplicații izolate, ci să asigure infrastructura, standardele și interoperabilitatea necesare pentru ca digitalizarea agriculturii să funcționeze la scară națională și să producă efecte reale. Acest lucru se poate realiza doar printr-o colaborare strânsă cu fermierii și cu întregul sector agroalimentar, agricultura fiind un domeniu strategic pentru economia României și pentru securitatea sa alimentară”, a arătat Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

Digital Farming Academy, un parteneriat Bayer Digital & Agrinnovator

Un moment-cheie al Hackathonului a fost soft launch-ul Digital Farming Academy, platforma creată de Bayer Digital în parteneriat cu Agrinnovator, destinată instruirii fermierilor și tinerilor lideri în utilizarea tehnologiilor de precizie. Programul oferă module online și workshopuri dedicate, abordând utilizarea dronelor, a stațiilor meteo și a sistemelor ERP pentru ferme. Prin acest proiect, Bayer și Agrinnovator urmăresc să reducă decalajul de cunoștințe și să accelereze adoptarea tehnologiilor digitale în fermele românești.

„Digitalizarea nu mai este o opțiune pentru agricultura românească, ci o condiție esențială pentru performanță și sustenabilitate. La Bayer, credem că productivitatea și sustenabilitatea trebuie să evolueze împreună, iar tehnologiile digitale sunt instrumentul care le face compatibile. Prin lansarea Digital Farming Academy, în parteneriat cu Think Tank-ul Agrinnovator din cadrul Clubului Fermierilor Români, continuăm să sprijinim fermierii cu soluții tehnologice și cunoștințe necesare pentru a transforma aceste soluții în rezultate concrete. Obiectivul nostru este să ajutăm fermierii să producă mai mult cu mai puțin și să reducem impactul asupra mediului”, a precizat Alin‑Sebastian Nemțișor, director Digitalizare Bayer România.

În concluzie, agricultura românească are nevoie de inovație, iar aceasta înseamnă predictibilitate, competitivitate și reducerea costurilor.

Digitalizarea, prin management informatizat, soluții de agricultură de precizie, sisteme de irigații inteligente și platforme de analiză a datelor, poate aduce economii semnificative la consumul de inputuri și apă, reducerea amprentei de carbon și creșterea randamentelor la hectar. Agrinnovator Hackathon își propune să transforme aceste obiective în realitate, demonstrând că tehnologia și colaborarea strategică sunt pilonii unei agriculturi moderne și sustenabile în România.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!