Afişez elemetele după tag: strategie

Astăzi, doi din trei fermieri sunt în imposibilitatea de a-şi continua ciclul agricol, având o problemă în zona de finanţare. Fiind aşa de mulţi, adică peste 60%, asta înseamnă că este o problemă sistemică, structurală, a întregii agriculturi din România. Cum rezolvăm această problemă? O putem rezolva în două planuri. Un plan la nivel de fermă, microeconomic, şi un plan la nivel de politică generală, macroeconomic.

La nivel de fermă, chiar dacă capacitatea de autofinanţare a acesteia este foarte redusă, trebuie să ne concentrăm pe următoarele subiecte. Modelul de afaceri, de business, bazat pe maxim profit, pe maximă producţie, aşa cum îl cunoaştem noi, nu mai poate fi urmat în viitor. Constrângerile prezente din piaţă obligă fermierii să meargă pe un nou model de business, bazat pe minimizarea riscurilor. Cu alte cuvinte, nu ne mai dorim să obţinem o producţie maximă, ci ne dorim să controlăm riscurile la nivel de fermă. Nu controlăm riscurile, ajungem într-o situaţie de insolvenţă şi faliment. Obligatoriu trebuie să avem o altă atitudine şi o altă perspectivă a modelului de business în fermă.

Așadar, la nivel de fermă ce putem face? În primul rând trebuie să ne diversificăm veniturile. Rămânem de bază, 85-90% să spunem, cu venituri aşa cum suntem obişnuiţi şi avem competenţă să le creăm, dar uşor-uşor trebuie să creăm şi alte feluri de venituri: din investiţii în energie, dintr-o mică procesare, dacă sunt cultură mare, să încep să am şi puţină zootehnie.

Doi: trebuie să avem obligatoriu un buget de venituri şi cheltuieli la nivel de fermă, pe care să-l executăm, iar acest buget trebuie să fie construit în aşa fel încât să minimizăm riscurile. Spre exemplu, am risc de volatilitate a preţului. Pentru asta pot să am contracte future pentru 50% din producţie, şi atunci, dacă preţul se duce în jos, eu cumva am minimizat riscul. În loc să am un risc pe cădere de preţ de 30%, îl voi avea de 9-10%. De asemenea, trebuie să ne digitalizăm. Digitalizarea ne ajută să măsurăm toate consumurile din fermă, să ştiu exact care este consumul de motorină, care este consumul de pesticide, îngrăşăminte şi aşa mai departe. Necunoscând şi nemăsurând consumurile, am costuri mai mari.

O altă direcţie este să ne optimizăm structura capitalului. În funcţie de mărimea fermei, nu putem avea orice structură a capitalului. De pildă, dacă am 1.000 de hectare, optim mi-ar ajunge 1,2 – 1,3 CP pe hectar. Dacă am doi cai-putere pe hectar, am o problemă de costuri. Deci, trebuie să avem grijă să ne optimizăm structura capitalului. Apoi, să cumpărăm capital fix. Exemplul a fost cu cal-putere, să cumpărăm acest cal-putere la un preţ pe care ni-l permitem. În piaţă astăzi un cal-putere variază de la 550 de euro până la peste 1.100 de euro. Trebuie ca din această paletă de preţuri pe calul-putere, în funcţie de mărimea fermei, de competenţe, de structura terenurilor, de numărul parcelelor, să-mi aleg un cost. Una este să am 800 de euro pe cal-putere cost şi alta este să am 1.100. Fermierul astăzi este cumva supracapitalizat, are capital fizic mai mult decât îi trebuie, şi cumva de brand. A plătit şi o taxă de brand. Această taxă de brand nu mai poate fi plătită în continuare.

De asemenea, fermierul trebuie să fie foarte atent la capitalul de lucru, acel cashflow. Trebuie să ne bugetăm cashflow-ul pentru situaţiile pesimiste. În agri, variaţia cifrelor, spre exemplu a cifrei de afaceri de la un an la altul în medie, are o amplitudine între 20% şi 40%. Eu trebuie să mă bugetez pentru situaţiile în care, dacă în anul următor cade producţia cu 40% sau preţurile şi trebuie să mă bugetez pentru acea situaţie, nu trebuie să mă bugetez pentru situaţii optime. Asta este la nivel de fermă, unde am aşa: diversificarea veniturilor, digitalizare pentru a măsura corect tot ce se întâmplă în fermă, o structură optimă a capitalului, să-mi iau atâţia cai-putere câţi îmi trebuie şi la un preţ pe care mi-l permit, şi nu mai mult, să controlez un cashflow şi să-l proiectez pentru situaţiile critice, în ideea că voi întâlni un an critic, şi nu în ultimul rând foarte important este să mă asigur. Acolo unde pot să fac asigurări, să mă asigur. Pentru că asigurările mă pun la adăpost de anumite riscuri. La prima vedere, asigurarea poate părea că are un cost mare, dar în realitate mă protejează să nu pierd 60-70% din cifra de afaceri.

La nivel macro de agricultură, naţional, trebuie să mă uit pe zona de politici agricole şi de reglementări. Partea de reglementări ar trebui să fie cât mai redusă, astfel încât fermierul să aibă timp pentru a-şi controla businessul, nu să se gândească dacă a încălcat vreo reglementare nou apărută şi pe care n-o ştie, pentru că fiecare reglementare îi aduce un cost. Şi, la nivel de Ministerul Agriculturii, trebuie să înţelegem lucrul acesta, că reglementările aduc costuri în fermă. Aduc şi venituri, dar şi costuri.

Legat de politicile agricole, zona de susţinere a veniturilor, vorbim de subvenţii, ar trebui plătite cât mai simplu, fără multe condiţionalităţi. Şi nivelul de susţinere, şi tipurile de susţineri trebuie cumva corelate cu realităţile din piaţă. Astăzi s-au rupt lanţurile de valoare la nivel global, s-au rupt centrele de putere, totul este foarte volatil, şocurile sunt foarte mari şi la nivel de politică naţională trebuie să ne protejăm fermierii, pentru că ne protejăm securitatea alimentară. Nu ne putem juca cu securitatea alimentară.

La ora actuală, agricultura este în roşu total la bănci. Băncile spun că-şi doresc să finanţeze agricultura, dar nu o finanţează. Şi, atunci, trebuie să avem o soluţie la această reticenţă din partea sistemului bancar.

Articol de: prof. dr. GAVRIL ȘTEFAN, Facultatea de Agricultură USV Iași

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2026

Abonamente, AICI!

Aproape 84 de miliarde de euro vor ajunge la scadență în 2027 - 2030. România trebuie să aleagă între o economie bazată pe consum și una bazată pe producție, procesare și investiții.

România intră într-o perioadă extrem de dificilă pentru finanțele publice. În următorii patru ani, statul trebuie să refinanțeze aproximativ 83,9 miliarde de euro numai din principalul datoriei publice ajunsă la scadență, fără a include deficitele viitoare, dobânzile și noile împrumuturi. Datoria publică a depășit deja pragul de 60% din PIB: la sfârșitul trimestrului I din 2026.

• Viitorul Guvern trebuie să înceapă să construiască o economie care poate plăti datoriile, nu să mențină economia care creează permanent datorii.

• Impozitarea agresivă a mediului de afaceri a falimentat antreprenorii autohtoni, a exportat locurile de muncă în țările dezvoltate și a trimis în șomaj angajații a zeci de mii de firme care s-au închis anul acesta.

• Firmele românești luptă pentru supraviețuire, iar angajații statului fac presiuni pentru salarii mai mari.

• Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul.

• Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă în spate o întrebare: Ce produce?

Tabelul care ilustrează dimensiunea problemei

Valorile scadențelor reprezintă principalul datoriei menționat în profilul de rambursare și nu includ dobânzile, deficitele viitoare sau noile împrumuturi.

Schema de ajutor de stat de 5,313 miliarde lei este o alocare pentru întreaga perioadă de aplicare a programului, nu o cheltuială anuală. Ea vizează investiții în industria prelucrătoare și produse pentru care România are deficite comerciale importante.

În 2026, se estimează că statul va cheltui cu asistența socială 249,2 miliarde lei, adică 12,2% din PIB, în timp ce investițiile publice sunt proiectate la 160 miliarde lei.

Această comparație nu înseamnă că România nu trebuie să își protejeze populația vulnerabilă. Asistența socială este necesară și trebuie menținută pentru cei care au nevoie de ea.

Problema este alta: De ce nu construim o economie care să reducă nevoia de asistență socială?

Dacă banii publici sunt transformați în investiții productive, cu un grad mare de multiplicare, cum ar fi în fabrici, procesarea alimentară, energie, infrastructură, agricultură performantă, cercetare și educație profesională, economia ar genera: locuri de muncă → venituri → profituri → taxe → contribuții → exporturi → creștere economică.

În schimb, o economie dependentă de consum și transferuri sociale riscă să intre într-un mecanism falimentar pentru țară: împrumuturi → consum → importuri → deficit comercial → noi împrumuturi → dobânzi → taxe mai mari.

Prea târziu și la o scară încă mică, România a început să corecteze direcția

În 2026 există o schimbare de direcție: Guvernul a aprobat o schemă de 5,313 miliarde lei pentru investiții în industria prelucrătoare, destinată inclusiv sectoarelor în care România are importuri ridicate și înregistrează un deficit comercial mare. Investițiile eligibile pornesc de la 50 milioane lei.

În 2025, schemele de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanțelor au însemnat finanțări de 1,85 miliarde euro, care au atras investiții totale de peste 4,2 miliarde euro și peste 36.000 de locuri de muncă. Dar aceasta trebuie să devină o politică economică națională, nu o serie de programe izolate.

România a pierdut capacitatea de a transforma banii în capital productiv

Schematic, aceasta este problema structurală a României și viitorul Guvern are obligația de a schimba paradigma.

• Ani de zile am discutat și ne-am bazat pe o creștere economică susținută de consum și generatoare de deficite;

• Am distrus sau am lăsat să dispară capacități industriale;

• Am redus capacitatea de procesare;

• Am rupt legătura dintre școală și economia reală;

• Am exportat materii prime și am importat produse finite;

• Am încurajat consumul fără să construim suficientă capacitate internă de producție;

• Lipsa de produse realizate intern a fost acoperită prin importuri care au dus la creșterea datoriei externe.

Nu faptul că românii consumă, ci faptul că o parte prea mare din consum este alimentată de importuri, aceasta este problema economiei românești. Nu putem rezolva această problemă doar prin creșteri de taxe așa cum a făcut în ultimul an Guvernul Bolojan. Limitele acestei politice bazate doar pe taxare pentru reducerea deficitului bugetar le vedem astăzi cu toții. Sărăcirea populației și trimiterea în faliment a zeci de mii de firme  au dus la o scăderea economică fără precedent, chiar mai mare decât în perioada crizei economice asociate pandemiei de Covid.

Pentru a opri acest declin economic accentuat, România are nevoie de o schimbare fundamentală de politică economică care să se axeze pe câteva schimbări fundamentale:

• De la consum la investiții

• De la importuri la producție

• De la materie primă la procesare

• De la forță de muncă ieftină la productivitate

• De la ajutoare pentru supraviețuire la investiții care creează venituri

• De la împrumuturi pentru cheltuieli la capital pentru profit

România nu trebuie să reducă protecția socială pentru oamenii vulnerabili. România trebuie să reducă, prin dezvoltare economică, numărul oamenilor care ajung dependenți de protecție socială. Aceasta este diferența dintre asistență socială ca soluție temporară și politică economică de dezvoltare pe termen lung. Deocamdată nici un guvern din ultimii zece ani nu a fost interesat să dezvolte politici economice pe termen lung, ci a acționat doar electoral. Pentru aceasta a preferat să mențină o politică de protecție socială cu mult peste ce își permite statul român.

Statistica ne arată că în primul trimestru al anului 2026 din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 9 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale. Asta ne arată că pentru investiții în dezvoltarea țării nu mai rămâne aproape nimic. Iar dacă mai adăugăm că din acel aproape nimic, cam totul s-a dus pe investiții fără sens într-o perioadă de criză, avem dimensiunea dezastrului în care ne aflăm.

Astăzi, când asistăm la un mare scandal între politicieni, pe de o parte, și între o parte a politicienilor și sindicate pe tema noii Legi a salarizării, pe de altă parte, mediul privat este sufocat de taxe și impozite și multe firme închid porțile. Aceeași lideri sindicali de 35 de ani, unii dintre ei pensionari deja, fac presiuni pentru creșterea salariilor în sectorul public, ignorând că mediul privat nu poate finanța mai mult aparatul imens al statului.

Peste 1,20 milioane de angajați la stat luptă pentru salarii mai mari, în timp ce mediul privat luptă doar pentru supraviețuire. Liderii marilor confederații sindicale, care în general reprezintă doar interesele angajaților de la stat, își fac din nou numărul de luptători ai dreptății sociale, dar nu sunt interesați de ce se întâmplă în economia reală.

Statistica arată că 52.741 de firme au fost radiate în șapte luni ale anului, după ce în 2025 au fost închise 144.000 de firme. Aceste cifre ascund în spate zeci de mii de șomeri, dar pentru veșnicii lideri ai confederaților sindicale singurul lucru care contează este creșterea salariilor la stat.

Creșterile salariale din ultimii ani din sectorul de stat, cu mult peste media din sectorul privat, nu au avut la bază criterii de performanță. Astăzi liderii mișcării sindicale refuză să recunoască că angajații statului au dus-o în ultimii ani mult mai bine decât le-ar fi permis veniturile statului, iar această situație nu mai poate continua pentru că nu mai sunt bani, iar deficitul bugetar nu mai poate crește.

Lipsa de viziune economică a liderilor sindicali a fost demonstrată încă o dată zilele acestea de Bogdan Hossu, liderul CNS „Cartel Alfa”, care a cerut nici mai mult nici mai puțin creșterea impozitării mediului de afaceri pentru ca guvernul să aibă bani pentru creșterea salariilor în sectorul de stat prin noua lege a salarizării. Practic, sindicaliștii de la stat spun: „Cresteți taxele ca să ne dați nouă mai mult. Că mediul de afaceri se sufocă, nu ne interesează”.

Statul român are nevoie de reforma sectorului de stat. De la primării, la ministere și agenții, peste tot trebui operate reduceri de personal. Până acum, reforma sistemului de stat clamată de Ilie Bolojan a fost un simulacru. Două treimi dintre comunele din România nu îşi pot acoperi cheltuielile din propriile venituri şi au nevoie în fiecare an de bani suplimentari de la buget, 1.500 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori,  dar continuăm să plătim un aparat birocratic de 450.000 de persoane în administrația publică locală. Reducerea personalului din ministere și agențiile statului, promisă de premierul demis Ilie Bolojan a rămas neonorată.

Unde trebuie să investim

O strategie economică națională trebuie să pună în centrul său:

• industria prelucrătoare;

• procesarea produselor agricole și alimentare;

• energia și infrastructura energetică;

• irigațiile și infrastructura agricolă;

• industria de utilaje și echipamente;

• cercetarea și inovarea;

• digitalizarea producției și a instituțiilor statului;

• infrastructura de transport;

• învățământul profesional și tehnic;

• dezvoltarea lanțurilor de producție interne;

• substituirea importurilor acolo unde România are avantaje competitive;

• creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată.

Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă o întrebare în spate: Ce produce? Aceasta trebuie să fie noua regulă a politicii economice.

Dacă împrumutăm bani pentru consum, datoria rămâne și va crește cu dobanda. Dacă investim banii într-o capacitate productivă competitivă, aceasta poate genera producție, profit, locuri de muncă, exporturi și venituri bugetare.

De aceea, înaintea oricărei noi majorări de taxe trebuie să existe: studiu de impact + strategie de țară + analiză cost/beneficiu + obiective măsurabile.

Nu putem cere sacrificii suplimentare economiei fără să răspundem la întrebarea fundamentală: care este planul româniei pentru creșterea economică?

Reducerea deficitului este necesară, dar reducerea deficitului fără creștere economică poate însemna doar comprimarea economiei. În aceste condiții, România trebuie să urmărească simultan: deficit mai mic + producție mai mare + exporturi mai mari + procesare mai mare + productivitate mai mare + investiții mai mari.

România nu are nevoie de o nouă politică a sacrificiului, ci are nevoie de o politică a producției. Acest lucru se poate realiza pentru că:

• Avem resurse naturale.

• Avem teren agricol.

• Avem energie.

• Avem oameni.

• Avem poziție geografică.

• Avem acces la piața europeană.

• Avem antreprenori.

Ceea ce ne-a lipsit prea mult timp a fost continuitatea unei strategii economice naționale.

Mesajul pentru decidenții politici este simplu: Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul. Trebuie să împrumutăm, atunci când este necesar, pentru investiții care produc viitor.

Nu mai putem distruge capitalul productiv și apoi să ne mirăm că avem nevoie de taxe mai mari.

Nu mai putem exporta materia primă și importa produsul finit.

Nu mai putem avea o școală ruptă de economia reală și să pretindem că vom avea productivitate europeană.

Nu mai putem construi o economie bazată predominant pe consum și să așteptăm prosperitate durabilă.

România trebuie să facă trecerea decisivă:

• de la consum la producție;

• de la datorie la capital;

• de la importuri la procesare;

• de la asistență socială la locuri de muncă;

• de la supraviețuire la dezvoltare.

Decidenții români trebuie să conștientizeze că o țară nu devine bogată pentru că împrumută mai mult. Devine bogată pentru că produce mai mult, procesează mai mult, exportă mai mult și investește mai inteligent. Viitorul guvern trebuie să înceapă să construiască economia care poate plăti datoriile țării, nu economia care creează permanent noi datorii.

Autor: dr. ing. NICU VASILE, președinte Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Sectorul ovin din România traversează una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii. Evoluția pestei micilor rumegătoare (PMR), apariția focarelor de variolă ovină, restricțiile sanitare veterinare și blocarea exporturilor au creat o situație economică extrem de dificilă pentru crescători.

Dincolo însă de efectele epidemiologice ale bolilor, o problemă la fel de gravă este pierderea încrederii fermierilor în modul în care autoritățile gestionează criza.

Lipsa de transparență, comunicarea contradictorie, absența unui plan național clar și suspiciunile privind existența unor interese comerciale în jurul pieței ovinelor au alimentat nemulțumirea crescătorilor. În acest context, tot mai mulți fermieri cer nu doar sprijin financiar, ci mai ales răspunsuri, responsabilități și o strategie credibilă pentru reluarea exporturilor.

De la lider european la blocaj comercial

România nu este un actor marginal pe piața europeană a ovinelor. În ultimii ani, țara noastră a devenit principalul exportator de ovine vii din Uniunea Europeană și unul dintre cei mai importanți exportatori la nivel mondial. În anul 2024 au fost exportate aproximativ 1,77 milioane de ovine, majoritatea către piețele tradiționale din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Pentru majoritatea oierilor, vânzarea mieilor și a oilor reprezintă principala sursă de venit.

Lâna și-a pierdut aproape complet valoarea economică, ajungând uneori chiar să genereze costuri suplimentare prin tundere, colectare și eliminare. Nici producția de lapte nu constituie o alternativă pentru toate fermele, mai ales în condițiile deficitului de forță de muncă și ale lipsei unor capacități suficiente de procesare și valorificare.

În aceste condiții, blocarea comerțului cu animale vii lovește exact în centrul modelului economic al oieritului românesc. Estimările vehiculate privind pierderile pentru anul 2026 depășesc 300 de milioane de euro, fără a lua în calcul efectele indirecte asupra transportatorilor, comercianților, abatoarelor, procesatorilor și comunităților rurale dependente de creșterea ovinelor.

În numai doi ani, România a trecut de la o poziție dominantă pe piața europeană și pe piețele din Orientul Mijlociu la situația în care exporturile sunt sever restricționate, iar fermierii nu mai au o perspectivă clară asupra valorificării animalelor.

Cum s-a ajuns aici? ANSVSA trebuie să răspundă

Primul focar important de pestă a micilor rumegătoare a fost semnalat în România în urmă cu aproximativ doi ani, în județul Tulcea, într-o exploatație comercială și centru de colectare în care se aflau zeci de mii de ovine. Una dintre ipotezele vehiculate încă de atunci a fost introducerea virusului prin mișcări ilegale de animale provenite din zone din afara Uniunii Europene în care boala evolua deja. Ulterior, virusul s-a extins, iar focarele au apărut în valuri succesive.

Problema fundamentală este că, după doi ani, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) încă nu a reușit să demonstreze că sistemul de identificare, trasabilitate și control al mișcării animalelor poate limita eficient răspândirea bolii. Comerțul clandestin, animalele fără documente sanitare veterinare, crotaliile utilizate incorect și mișcările de animale care scapă controlului oficial sunt probleme cunoscute de ani de zile.

În iunie 2026, apariția unor noi focare în județul Mureș a arătat că problema nu mai poate fi considerată strict regională. Din acel moment, discuția nu a mai fost doar despre câteva focare, ci despre credibilitatea întregului sistem românesc de trasabilitate și control sanitar-veterinar.

Înainte de a cere fermierilor să accepte noi restricții, sacrificări de animale sau programe de vaccinare, ANSVSA are obligația să explice foarte clar cum s-a ajuns la o asemenea situație epidemiologică. Crescătorii și opinia publică au dreptul să știe. Aceasta reprezintă o condiție elementară pentru reconstruirea încrederii.

Există și o problemă de responsabilitate

În spațiul public au apărut acuzații extrem de grave privind modul în care a fost gestionată această criză. Unii crescători susțin că prăbușirea prețului ovinelor ar avantaja intermediari care cumpără animale foarte ieftin din România și încearcă ulterior să le valorifice prin circuite comerciale externe.

Dacă asemenea practici nu există, ANSVSA și celelalte instituții competente trebuie să prezinte datele care demonstrează acest lucru. Dacă există însă circuite comerciale care exploatează diferențele dintre restricțiile aplicate României și cele existente în alte state membre, ele trebuie investigate.

Într-o piață în care sute de milioane de euro sunt în joc, lipsa transparenței alimentează inevitabil suspiciunile.

Un sistem care trebuie reconstruit

Chiar declarațiile ministrului Agriculturii au indicat existența unor probleme sistemice. Comisia Europeană nu mai are încredere în autoritățile veterinare din România. Se solicită  un sistem credibil de identificare și trasabilitate, precum și garanții că mișcarea animalelor poate fi controlată. Nu mai este suficient un document redactat de câțiva funcționari și transmis ulterior fermierilor si medicilor veterinari spre aplicare.

Un plan național serios trebuie construit împreună cu cei care îl vor pune în practică: ANSVSA, Ministerul Agriculturii, Colegiul Medicilor Veterinari, medicii veterinari din teritoriu, organizațiile profesionale ale crescătorilor, operatorii economici și specialiștii în epidemiologie și boli infecțioase.

Colegiul Medicilor Veterinari a înaintat deja un Plan de acțiune pentru supravegherea, monitorizarea și eradicarea pestei micilor rumegătoare la ovine și caprine. Într-o situație epidemiologică atât de gravă, orice propunere profesională de acest tip trebuie analizată și discutată instituțional. Refuzul dialogului nu poate fi o soluție!

Fermierii nu mai cer promisiuni. Cer un plan

Pentru crescători, situația devine de la o lună la alta mai dificilă. Animalele nu pot fi exportate în condițiile obișnuite, cererea internă este insuficientă, iar costurile cu furajarea și întreținerea efectivelor continuă. Numeroase ferme riscă să intre în incapacitate de plată.

Asociațiile de crescători au solicitat măsuri de sprijin, inclusiv scheme temporare de compensare. Dar mesajul transmis de fermieri este mai important decât problema despăgubirilor: sectorul are nevoie de soluții, nu doar de bani.

România are nevoie urgent de un calendar concret pentru: controlul focarelor existente, restabilirea trasabilității, eliminarea comerțului clandestin, redeschiderea rutelor comerciale și negocierea reluării exporturilor.

Cine răspunde pentru pierderile de sute de milioane de euro?

Aceasta este întrebarea pe care autoritățile nu o mai pot evita. Dacă pierderile economice ale sectorului ajung la sute de milioane de euro, trebuie stabilit cât din această pierdere este rezultatul inevitabil al unei boli transfrontaliere și cât este consecința unor deficiențe de management, control și trasabilitate.

Au fost respectate toate procedurile?

Au fost luate măsurile la timp?

Au fost controlate efectiv mișcările ilegale de animale?

Au fost făcute anchete epidemiologice complete?

Au fost ascultați medicii veterinari și organizațiile profesionale?

A fost informat corect sectorul?

Aceste întrebări trebuie clarificate atât de autoritățile naționale, cât și în cadrul misiunilor și auditurilor europene care analizează modul în care România a gestionat PMR și variola ovină.

Miza depășește cu mult actualele focare

Nu discutăm doar despre câteva exploatații sau câteva județe. În joc este unul dintre puținele sectoare zootehnice în care România deține o poziție competitivă importantă la nivel european și internațional. Pierderea piețelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord ar putea avea consecințe care să se resimtă ani întregi.

O piață externă pierdută nu se recâștigă automat după ridicarea unei restricții sanitare. Contractele pot fi preluate între timp de competitori. Lanțurile comerciale se reorganizează. Importatorii își caută furnizori alternativi. De aceea, fiecare lună de blocaj contează.

O criză care poate deveni o oportunitate de reformă

România are, paradoxal, și o oportunitate. Criza actuală poate obliga statul să reformeze un sistem de identificare și trasabilitate care de prea mult timp tolerează excepții, improvizații și circuite paralele.

Identificarea animalelor de la naștere, digitalizarea reală a mișcărilor, controlul centrelor de colectare, sancționarea comerțului clandestin și integrarea medicilor veterinari în sistemul de supraveghere trebuie să devină elemente centrale ale noii strategii.

Dar această reformă nu poate fi realizată împotriva fermierilor. Trebuie realizată împreună cu ei.

Sectorul ovin are nevoie de soluții, termene și responsabilități

Oieritul românesc nu își mai permite încă un an de incertitudine. Fermierii au nevoie să știe ce strategie aplică România, în cât timp pot fi controlate focarele, când există perspectiva reluării exporturilor și cine răspunde pentru implementarea fiecărei măsuri.

ANSVSA trebuie să prezinte public datele epidemiologice și să explice deciziile luate. Guvernul trebuie să negocieze rapid cu Comisia Europeană o strategie credibilă de control și eradicare. Iar organizațiile profesionale și crescătorii trebuie implicați real în elaborarea acestei strategii.

În această criză, problema fundamentală nu mai este doar existența virusului. Problema este dacă România mai poate demonstra propriilor fermieri, Comisiei Europene și partenerilor comerciali că are un sistem sanitar-veterinar capabil să controleze boala și să garanteze siguranța comerțului.

Sectorul ovin nu mai are nevoie de explicații vagi. Are nevoie de un plan, de termene și de responsabilități concrete. Și, mai ales, are nevoie de răspuns la întrebarea care devine tot mai greu de evitat: Cum a fost posibil ca România să ajungă, în numai doi ani, de la liderul exportului european de ovine la blocarea uneia dintre cele mai importante piețe ale zootehniei românești?

Autor: prof. dr. ADRIAN OROS, vicepreședinte Colegiul Medicilor Veterinari din România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Uniunea Oierilor din România anunță că participă la protestul național al crescătorilor de ovine și caprine organizat în București, joi - 30 iulie 2026, de către Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Voiniceni.

„Participarea la protest nu reprezintă o schimbare a direcției asumate de organizația noastră. Uniunea Oierilor urmărește, în primul rând, rezolvarea problemelor prin dialog, negociere și reprezentare instituțională, atât în relația cu autoritățile naționale, cât și cu instituțiile europene. Considerăm că dificultățile sectorului trebuie soluționate prin cooperare și prin măsuri tehnice, economice și sanitar-veterinare aplicabile. Protestul nu trebuie să înlocuiască dialogul și nici să transforme problemele fermierilor într-un conflict permanent cu instituțiile statului. Situația actuală este însă una excepțională. Blocarea exporturilor, pierderile economice acumulate și lipsa unei perspective clare privind reluarea comerțului pun în pericol continuitatea fermelor și veniturile familiilor care depind de creșterea animalelor. În aceste condiții, participarea noastră este justificată de gravitatea situației și de solicitările venite din partea fermierilor pe care îi reprezentăm. Nu putem rămâne în afara unei acțiuni prin care crescătorii cer măsuri urgente pentru protejarea activității lor. Uniunea Oierilor participă la protest pentru a transmite un mesaj clar: sectorul ovin are nevoie de soluții, termene și responsabilități concrete”, transmite Asociația Uniunea Oierilor din România.

Vocea fermierilor trebuie să ajungă și la Bruxelles

Protestul nu se adresează exclusiv autorităților naționale. „O parte importantă dintre deciziile care influențează sectorul ovin este stabilită sau condiționată la nivel european. Din acest motiv, mesajul fermierilor români trebuie să ajungă direct la instituțiile Uniunii Europene. Decidenții europeni trebuie să cunoască efectele reale pe care măsurile adoptate le produc în ferme, în comunitățile rurale și în economia locală. Înaintea aplicării unor restricții cu impact major, trebuie analizate consecințele economice și sociale, iar organizațiile reprezentative ale fermierilor trebuie consultate în mod real. Solicităm Guvernului României să susțină la Bruxelles nu doar o poziție administrativă, ci și realitatea concretă a crescătorilor români. Solicităm, de asemenea, participarea reprezentanților sectorului la întâlnirile și grupurile de lucru în care sunt discutate măsurile ce afectează fermele de ovine. Fermierii nu trebuie informați doar după adoptarea deciziilor. Ei trebuie ascultați înainte ca aceste decizii să fie luate. Vocea sectorului ovin românesc trebuie să fie prezentă acolo unde se stabilesc regulile care îi influențează viitorul”, subliniază Maniu Vonica, președintele Uniunii Oierilor.

Reluarea exporturilor, prioritară

Principala solicitare a Uniunii Oierilor la protestul din 30 iulie este reluarea urgentă, controlată și predictibilă a exporturilor de ovine.

„Nu dorim să indicăm autorităților o singură soluție tehnică și nici să limităm opțiunile care pot fi analizate. Cerem însă ca măsurile adoptate să fie rapide, viabile și adaptate situației reale din ferme. Orice decizie trebuie să urmărească reducerea la minimum a pierderilor economice suportate de crescători. Restricțiile prelungite afectează prețurile, blochează contractele, cresc costurile de întreținere a animalelor și pun presiune asupra fermelor care depind de export pentru valorificarea producției. Soluțiile nu pot fi stabilite exclusiv la nivel administrativ. Ele trebuie analizate și construite împreună cu organizațiile profesionale, fermierii, comercianții și ceilalți reprezentanți ai sectorului. Cei afectați direct trebuie consultați înainte de adoptarea măsurilor, nu doar informați după ce deciziile au fost luate. Solicităm Guvernului României, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ANSVSA și Ministerului Afacerilor Externe să trateze reluarea exporturilor ca pe o prioritate economică națională și să intensifice demersurile în relația cu instituțiile europene și cu statele importatoare”, arată Maniu Vonica.

Solicitările Uniunii Oierilor:

• Identificarea unor soluții aplicabile într-un termen cât mai scurt;

• Limitarea impactului economic asupra fermierilor;

• Protejarea pieței și a veniturilor exploatațiilor;

• Consultarea reală și permanentă a organizațiilor profesionale;

• Termene concrete și comunicarea transparentă a etapelor asumate;

• Protejarea comerțului cu animale vii, lapte, carne și carcase;

• Stabilirea unui cadru sanitar-veterinar predictibil și stabil.

Reluarea exporturilor nu reprezintă doar o revendicare comercială, susține Uniunea Oierilor. „Este o condiție esențială pentru menținerea activității fermelor, pentru păstrarea piețelor externe și pentru protejarea unui sector de care depind mii de familii din mediul rural.”

Uniunea Oierilor solicită ca soluțiile să fie stabilite împreună cu fermierii, nu în lipsa lor, iar orice măsură să fie evaluată și prin prisma efectelor economice pe care le produc în teren.

Vaccinarea trebuie fundamentată științific, comercial și discutată real cu organizațiile profesionale

Uniunea Oierilor susține menținerea programelor sanitar-veterinare fundamentate științific și suportarea din fonduri publice a costurilor vaccinării obligatorii împotriva antraxului.

„În ceea ce privește pesta micilor rumegătoarelor, considerăm că orice decizie privind vaccinarea trebuie analizată complet, atât din punct de vedere sanitar-veterinar, cât și economic și comercial. Nu susținem introducerea automată a vaccinării în masă a întregului efectiv național, fără o evaluare clară a tuturor consecințelor. O asemenea măsură poate influența statutul sanitar-veterinar al României, accesul pe piețele externe, comerțul intracomunitar, exportul de animale și produse de origine animală, precum și perioada necesară pentru redobândirea statutului de țară sau zonă liberă de boală. Înaintea adoptării unei decizii, trebuie analizate toate variantele disponibile, impactul fiecăreia asupra fermierilor și condițiile solicitate de statele importatoare. Organizațiile profesionale trebuie implicate direct în aceste discuții, pentru ca măsurile adoptate să răspundă atât obiectivelor de protecție sanitar-veterinară, cât și necesității de a menține funcționale piețele comerciale. Totodată, susținem analizarea, ca soluție provizorie și punctuală, a vaccinării controlate și limitate pentru animalele destinate exportului, aflate în centre de colectare autorizate, atunci când această variantă este acceptată de statul importator și permisă de cadrul sanitar-veterinar aplicabil. Această soluție nu trebuie prezentată ca o măsură generală, ci ca un instrument temporar, care poate fi utilizat acolo unde contribuie efectiv la reluarea exporturilor și la reducerea pierderilor suportate de fermieri”, explică Maniu Vonica.

Uniunea Oierilor susține că decizia privind vaccinarea nu trebuie luată izolat și nici exclusiv administrativ, ci ea trebuie fundamentată științific, evaluată comercial și stabilită prin consultarea reală a organizațiilor profesionale și a celor direct afectați.

Soluții, nu alte complicații

Uniunea Oierilor își menține poziția privind necesitatea rezolvării problemei de fond. „Nu susținem transformarea acestei crize într-un nou conflict instituțional și nu considerăm că demiterea conducerii ANSVSA reprezintă, în acest moment, soluția de care fermierii au nevoie. Schimbarea unor persoane, în lipsa unui plan tehnic, comercial și diplomatic clar, nu redeschide exporturile, nu recuperează piețele pierdute și nu acoperă prejudiciile economice suportate de crescători. O asemenea măsură riscă să prelungească blocajul, să întârzie negocierile și să creeze o nouă perioadă de instabilitate administrativă. Responsabilitățile trebuie stabilite potrivit legii, iar eventualele greșeli trebuie analizate și asumate. Fermierii au însă nevoie, înainte de toate, de rezultate concrete, termene clare și măsuri care pot fi aplicate imediat. Să nu uităm că România a ajuns, în anii anteriori, la volume record de export cu sprijinul și implicarea aceleiași echipe instituționale care gestionează astăzi această criză. Acest lucru demonstrează că există experiență, relații comerciale și capacitate tehnică de negociere. Prin asumarea responsabilităților, printr-un plan clar și prin colaborare reală cu organizațiile profesionale, aceeași echipă poate contribui la depășirea actualului blocaj. Mesajul nostru este simplu: nu dorim escaladarea conflictului, ci rezolvarea lui. În acest moment este mai important să folosim experiența acumulată, să menținem continuitatea negocierilor și să reconstruim soluțiile care au funcționat, decât să întrerupem demersurile exact în perioada în care acestea trebuie intensificate. Fermierii au nevoie de piețe redeschise și de măsuri eficiente, nu de schimbări care riscă să creeze noi întârzieri și noi incertitudini”, transmite Uniunea Oierilor.

Fermierii trebuie despăgubiți

Asociația Uniunea Oierilor solicită instituirea de urgență a unui mecanism de compensare simplu, transparent și rapid pentru fermierii afectați de restricțiile sanitar-veterinare. Despăgubirile trebuie calculate în raport cu pierderea economică reală suportată de fiecare exploatație. Nu este suficientă compensarea exclusivă a animalelor sacrificate sau ucise din motive sanitar-veterinare.

Fermierii susțin că trebuie acoperite și pierderile generate de:

• Imposibilitatea comercializării animalelor;

• Scăderea prețurilor;

• Costurile suplimentare de furajare și întreținere;

• Blocarea contractelor de export;

• Deprecierea animalelor care depășesc greutatea cerută de cumpărători;

• Pierderea piețelor și a partenerilor comerciali.

Potrivit Uniunii Oierilor, sprijinul trebuie acordat inclusiv fermierilor care nu au avut animale bolnave, dar care au fost afectați direct de restricțiile aplicate întregului sector. „Fermierii nu pot suporta singuri costurile unor măsuri impuse pentru protejarea interesului sanitar-veterinar general. Atunci când statul limitează posibilitatea de comercializare, trebuie să compenseze în mod corect prejudiciul economic produs”, spune Maniu Vonica.

Apel la calm și responsabilitate

Uniunea Oierilor susține un protest pașnic, responsabil și civilizat, desfășurat cu respectarea legii, a ordinii publice și a tuturor participanților. „Facem apel la calm, echilibru și responsabilitate. Nemulțumirile fermierilor sunt reale și legitime, dar ele trebuie exprimate fără incidente, fără provocări și fără escaladarea tensiunilor. Ne dorim ca fiecare participant să se întoarcă acasă în siguranță, iar protestul să rămână un exemplu de unitate și demnitate. Forța mesajului nostru trebuie să vină din numărul fermierilor prezenți, din coerența revendicărilor și din caracterul pașnic al acțiunii. Participarea noastră urmărește transmiterea fermă a unui mesaj legitim, nu confruntarea. Cerem tuturor celor prezenți să respecte indicațiile organizatorilor și ale autorităților și să contribuie la desfășurarea protestului în condiții de ordine și siguranță. Uniunea Oierilor va rămâne alături de crescători și va susține toate demersurile legale, instituționale și publice care pot conduce la rezultate concrete. Scopul nostru este protejarea fermierului român, reluarea comerțului și asigurarea unui viitor stabil pentru sectorul ovin.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricultura este în suferință. Din afară, poate că situația nu pare gravă. Însă, în agribusinessul românesc nu prea mai sunt bani, ci multe datorii și falimente. Real, agricultura traversează o perioadă în care viitorul este incert. Și, soluții miraculoase nu există. Dan Hurduc, fermier și președinte în exercițiu al Clubului Fermierilor Români, ne-a vorbit deschis despre finanțare, despre negocierile de la Bruxelles, despre criza în care agricultura se zbate deja de ceva ani. Tot ani, mulți, sunt de când Clubul a transmis autorităților de la noi și de la Bruxelles propuneri, solicitări, soluții, rezultate în urma întâlnirilor și dezbaterilor cu fermierii membri.

Fermierul european, inclusiv cel din România, astăzi, e pur și simplu sufocat, prețurile inputurilor sunt în continuă creștere de ceva ani, iar prețurile producției agricole sunt în scădere. La finanțare, fermierul din țara noastră nu prea mai are acces. Situația pare destul de gravă. La Clubul Fermierilor Români cum se vede agricultura?

Dan Hurduc: În momentul de față, sectorul agricol românesc este în suferință, în sensul că el traversează, începând de 2022, dacă nu și din 2020, traversează o multitudine de crize care au făcut să se deterioreze accelerat indicatorii economici și financiari. Prin urmare, crizele venind din 2020 - 2022 încoace, către sfârșitul anului 2025 problemele s-au acutizat, în special deficitul de finanțare. După care a venit criza îngrașămintelor, scumpirea accelerată a inputurilor, toate făcând ca fermierii, practic, să nu poată să-și continue activitatea.

Deficitul de finanțare, potrivit surselor oficiale, este de minimum 15 miliarde de euro, doar 5% din fermieri sunt capabili să ia un credit, 2 din 3 fermieri au un grad mare de îndatorare și nu reușesc să aibă acces la capital de lucru. 70-80% din fermieri nu pot ajunge la credite. Gradul de îndatorare a crescut atât de mult, că fermierii nu se pot finanța. Au ajuns să se împrumute de la prieteni, familie și de la furnizori ca acum 30 de ani.

„Trăim în capitalism și gândim socialist.”

Mai avem furnizori? Mă refer la producătorii, distribuitorii de sămânță, de îngrășăminte, de pesticide, care au cam fost falimentați de celebra Ordonanță cu amânarea datoriilor. De altfel, acum se discută în Parlament despre o nouă amânare a datoriilor până în august anul viitor.

Dan Hurduc: Grupul PSD din a inițiat un memorandum în care, pe perioada de un an, să se suspende toate ratele pe tot lanțul valoric. Lucrul acesta este un măr otrăvit dat fermierilor, pentru că știm bine că Ordonanța 4 a produs mai mult rău decât bine, făcând ca fermierii, la sfârșitul anului 2025, să trebuiască să plătească datoriile pe doi ani. În urma Ordonanței 4, o parte din distribuitori au intrat în faliment, producătorii au executat distribuitorii, distribuitorii nu au reușit să execute fermierii și, practic, au dispărut și efectele benefice ale creditului furnizor. Așa se va întâmpla și acum, adică treaba asta este o nebunie, să începi să dai într-o economie capitalistă, să spui că dăm o lege și suspendăm ratele și pe o perioadă de un an de zile nu se mai pun penalizări, nu se mai pun majorări, nu se mai pun dobânzi. Treaba asta nu are cum să meargă. Deci, trăim în capitalism și gândim socialist.

„Amânarea datoriilor dezavantajează pe toată lumea și în special pe fermieri.”

Era mai ușor pentru fermier, oricât ar fi el de mic sau de mare, să își ia input-urile, îngrășămintele, semințele, pesticidele de la un distribuitor căruia îi plătea la recoltă sau cum se înțelegeau.

Dan Hurduc: S-au dezechilibrat sistemele, toți actorii de pe lanț nu mai sunt echilibrați și atunci totul a dus în detrimentul fermierilor. Nu se mai pot finanța de la ei, nu mai pot lua iputuri cu plata la recoltă. Deci, fiind un ecosistem de parteneri în agricultură, treaba asta a perturbat toată activitatea în agricultură, pe lângă celelalte crize. E vremea recoltelor, care par mai bune ca în anii anteriori. Acum ar fi trebuit fermierul să-și plătească datoriile, pentru că nu poți să mergi la infinit cu amânarea. Dacă tu nu ai capacitatea să-ți achiți datoriile, cineva de pe lanț pierde. În mod cert, acest aspect cu amânarea datoriilor dezavantajează pe toată lumea și în special pe fermieri.

Dacă tot ați amintit că e vremea culegerii roadelor câmpului, cum arată prețurile la poarta fermei?

Dan Hurduc: Prețul la rapiță a rămas destul de competitiv pentru fermieri, destul de bun. Celelalte prețuri la cereale, la orz, la grâu, au scăzut la niveluri istorice. Prin urmare, rapița va fi campioană anul acesta. Și în ceea ce privește producția, rapița stă bine. În schimb, grâul și orzul au prețuri proaste, la nivelul de acum 10 – 12 ani. Și, chiar dacă recolta ar fi bună, cu prețurile mici, sperăm să ieșim pe zero în zonele în care se face producție. Că dacă ne uităm la vestul țării și nord-vestul țării, unde seceta a făcut ravagii, lucrurile nu stau așa de bine. Sfatul meu este ca fiecare fermier, dacă poate, să nu vândă totul acum și să încerce să echilibreze, să mai aștepte și să vândă către sfârșitul anului.

„Nu este apetit deloc pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea scadență, nu la următoarea investiție. Toate investițiile au fost puse în așteptare, fiecare se descurcă cum poate, cu ce are.”

Legat de finanțare, lucrurile nu sunt foarte ușoare și nu sunt la îndemâna nici a fermierilor, nici a guvernului și acum nici a băncilor, mai ales că de pe la finalul anului trecut a fost un val de insolvențe la nivelul traderilor, al unor fermieri cu grad mare de îndatorare, ceea ce a dus la pasul înapoi al finanțatorilor.

Dan Hurduc: Lucrurile sunt complicate și cred că va rămâne un deficit de finanțare, iar dacă nu ne mobilizăm să construim un cadru de finanțare ca să garantăm, ca să putem să trecem mai departe, lucrurile vor continua, insolvențele vor continua.

Între timp s-au suprapus și criza îngrășămintelor, războiul din Orientul Mijlociu, peste toate celelalte crize. Prețul petrolului a influențat și prețul energiei și prețul carburanților, iar prețul carburanților a influențat în cascadă prețul inputurilor, care este foarte ridicat acum când noi vindem recoltele la prețuri de acum 10-12 ani. Lucrurile sunt super complicate pentru că nimeni nu se apleacă asupra lor. Iar în aceste momente, la Ministerul Agriculturii avem interimat.

Vorbim de semințe, de îngrășăminte, dar ce se întâmplă cu producătorii, furnizorii de tehnică agricolă? Fermierii au cam oprit investițiile în utilaje agricole.

Dan Hurduc: Nu este apetit deloc pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea scadență, nu la următoarea investiție. Toate investițiile au fost puse în așteptare, fiecare se descurcă cum poate, cu ce are. Lucrurile sunt atât de grele încât doar în zonele în care mai avem ceva producție poți să mai zâmbești în agricultură.

Toată lumea crede că în agricultură sunt bani. Toată lumea crede că agricultura, dacă e subvenționată, nu mai trebuie făcut nimic pentru agricultură. Trebuie reținut că subvenția, plata directă, reprezintă cam 10% din fișa tehnologică a unei culturi. Și cu atâtea crize suprapuse, atâtea costuri, fermierii merg într-o decapitalizare continuă. Fără finanțare, fermierii s-au decapitalizat. La momentul ăsta, dacă ai face un stop-joc la toată lumea, ai vedea că 75% din sector ar fi nefezabil. Unii au un grad mai mare de îndatorare, unii au un grad mai mic de îndatorare, unii au fost mai prevăzători, unii au fost mai isteți, unii au fost mai calculați, dar, per general, lucrurile stau foarte prost.

„Soluția ar fi în instrumente financiare, linii de credit cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru.”

Așadar, accesul la finanțare este greu, aproape imposibil, unii fermieri fac producții bune, dar prețurile sunt mult prea jos. Există soluții ca agricultura noastră să meargă înainte, să mai producă?

Dan Hurduc: Soluții miraculoase nu sunt. Noi, Clubul Fermierilor Români, am tot făcut informări către Ministerul Agriculturii, am dat comunicate, am încercat să propunem anumite soluții.

Dacă tot am vorbit despre acest memorandum care se pregătește, cu amânarea datoriilor. Noi ne rugăm de finanțatori, ne rugăm de guvern să facă ceva ca finanțatorii să continue să finanțeze agricultura, iar Parlamentul vine cu propuneri ca să se amâne ratele, să nu se mai plătească pe o perioadă de timp. Păi, finanțatorul cum să vină lângă agricultură, unde și așa gradul de risc e ridicat, dacă tu îi mai pui și asta cu amânarea plăților?! Astfel de acțiuni fac și mai rău sectorului agricol.

Clubul Fermierilor a înaintat către Guvernul României câteva propuneri de soluții. De pildă, de un an, lucrăm împreună cu Banca de Investiții și Dezvoltare la operaționalizarea unor instrumente de garantare dedicate agriculturii, garanții către bănci, ca băncile comerciale să ofere garanții către fermieri, dar acest produs era doar pentru restructurare bilanțieră, era oarecum tot pentru fermierii care mai aveau un grad cât de cât de bancabilitate, cu specificația ca evaluarea să fie pe cicluri de producție. Discuțiile sunt de un an de zile, însă Ministerul Agriculturii nu a făcut front comun cu noi și să încerce să lucreze împreună cu reprezentanții Băncii de Investiții și Dezvoltare pentru a urgenta operaționalizarea acestui produs. Da, noi facem propuneri, dar având în vedere deficitul fiscal bugetar, adică dacă nu sunt bani în sistem, orice propunere, soluție nu poate fi operațională.

Este important pentru noi ca guvernul să vină cu scheme pentru a îmbunătăți finanțarea, ar trebui să vină cu scheme de garantare pentru capital de lucru pe termen scurt și pentru investiții pe termen lung. Schemele de garantare ar face ca băncile să poată să finanțeze agricultura, să merite riscul. Fondurile de garantare sunt și ele sub presiune, au bugetul afectat de creditele neperformante. Soluția ar fi în instrumente financiare, linii de credit cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru. Dar dacă nu sunt bani în bugetul statului...

Noi am mai venit cu o propunere tot la nivelul finanțatorilor și al guvernului, în sensul că fermierii ar trebui analizați pe totalul creditelor pe care le au, acele credite sindicalizate, respectiv ar trebui totalul creditelor pe care le are un fermier să fie analizat la nivel general și în funcție de asta să nu ne ducem cu câte un dosar la fiecare bancă, ci să încerce să analizeze pe cicluri mai lungi și să analizeze cu tot gradul de îndatorare pe masă. Totodată, am propus un sistem național de finanțare a agriculturii construit împreună cu MADR.

Am lansat Politica Agricolă Integrată - Obiectiv 2035, dar politicienii nu s-au aplecat asupra acestui proiect strategic național. Toată lumea clamează interesul național, dar când e vorba să facem niște strategii care să ducă un sector mai departe, nimeni nu se mai ține de cuvânt. În prezent, este foarte important să avem o poziție națională fermă în negocierile pentru viitoarea PAC 2028-2034, să nu renunțăm la cererea ca bugetul PAC să nu se diminueze.

„A nu face nimic, a ne lamenta, eșecul este garantat.”

Clubul Fermierilor investește foarte mult în tineri, de ani buni. Și nu doar în tineri. Dar cum îi facem pe tineri să vină în agricultură și să și rămână în agricultură în condițiile astea?

Dan Hurduc: Noi am insistat cu programele de formare pentru tineri și pentru antreprenorii manageri de fermă, în ideea de a fi mai pregătiți la nivelul acestor crize. Este clar că actualul sistem de business nu mai poate continua, iar tinerii pot schimba agricultura României.

Avem programele Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, pregătim managerii de fermă și tinerii, că să anticipăm crizele care vin. Întotdeauna tinerii au dus societatea înainte, prin inovație, prin abordări diferite, prin abordări care până acum credeam că nu sunt fezabile. De aceea, dacă îi avem adunați la niște cursuri de formare cu altfel de traineri, nu ne suprapunem cu curicula din universități, adică gândim diferit și în felul ăsta avem o șansă în plus să construim un alt model de business, bazat pe realitățile actuale.

A nu face nimic, a ne lamenta, eșecul este garantat. Prin folosirea tinerilor, prin introducerea noilor tehnologii, prin introducerea noilor biotehnologii, prin abordările tinerilor privind digitalizarea, credem că se poate schimba modelul de business și credem că putem avea un start mai bun pentru tineri. Totuși, agricultura este un domeniu frumos, este un domeniu complicat, dar credem că fără tineri nu există viitor în agricultură.

Acum, la negocierea viitoarei PAC se discută ca tinerii să nu mai primească acei 50 de euro pe hectar, iar finanțările să îmbrace alte forme mai sofisticate, ceea ce ar fi un handicap pentru tinerii din agricultură.

Birocrația și anchilozarea gândirii în cadrul Comisiei Europene face ca agricultura europeană și implicit agricultura românească să stea pe loc și să nu vadă luminița de la capătul tunelului. Adevărul e că, la nivel de Bruxelles, avem un sistem prin care singuri facem lucrurile mai grele. De pildă, fertilizanții. Comisia Europeană vine acum cu niște propuneri, dar fără să suspende vestitul CBAM, mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră. Practic, s-au mărit taxele în loc să coboare taxele pentru fertilizanți, să poată face accesibile îngrășămintele pentru fermieri.

Fermierul european rămâne fără competitivitate și din cauza că avem o încetinire a deciziilor, nu luăm decizii cu rapiditate. Toate sistemele s-au dezechilibrat și nu mai avem nici în Europa și nici la nivel național modele de business, acestea s-au schimbat total. De aceea încercăm și noi, Clubul Fermierilor, că avem birou la Bruxelles, încercăm prin propuneri la Bruxelles și prin propuneri la nivelul Guvernului și la nivelul Ministerului Agriculturii, încercăm să aducem claritate în ceea ce se întâmplă în sector, ca decidenții să poată să ia anumite măsuri în cunoștință de cauză. Dar se pare că nu există o continuitate a deciziilor în cadrul unei strategii. Deciziile se iau pompieristic și destul de târziu.

„Pentru România, noile tehnici genomice ar trebui să fie o prioritate strategică, fermierii ar trebui să susțină cu mult entuziasm introducerea acestora.”

La Bruxelles se discută despre noile tehnici genomice...

Dan Hurduc: Da, pe 17 iunie, în Parlamentul European se supune la vot Regulamentul privind introducerea noilor tehnici genomice, vorbim de plante care să ajute fermierul. Clubul Fermierilor Români a înaintat o adresă către europarlamentari în care se arată că dacă în cursul procedurii de vot, dacă se insistă pe introducerea de noi amendamente și nu se votează în forma negociată între Comisie și Parlament până acum, regulamentul nu are nicio șansă să treacă, ceea ce înseamnă încă o întârziere de un an, doi – trei, și speranța noastră, a fermierilor rămâne la natură. Ne dorim să avem o climă mai bună, favorabilă nouă, fermierilor, dar nu o avem. Și atunci, folosirea acestor noi tehnici genomice ne ajută, pentru că plantele sunt create pentru a fi mai rezistente la factorii climatici, consumă mai puțină apă, mai puțini fertilizanți, dau o producție mai mare. Pentru România, noile tehnici genomice ar trebui să fie o prioritate strategică, fermierii ar trebui să susțină cu mult entuziasm introducerea acestor noi tehnici genomice, care atenție nu trebuie asimilate cu organismele modificate genetic, pentru că nu sunt, că nu avem ADN introdus din altă parte de la organisme străine.

Au mai rămas ceva discuții în care se vorbește de monopol, de licențe, patente, dar acest lucru eu cred că poate fi surmontat, deoarece în condițiile când clima se schimbă, când avem atâtea efecte adverse, în care avem și secetă și avem și grindină, în care avem situații în natură nefavorabile agriculturii, atunci avem nevoie de plante mai rezistente, care să consume mai puțini fertilizanți, să consume mai puțină apă, să fie mai rezistente, să poată să producă mai mult cu mai puțin.

„Tinerii absolvenți ai programelor noastre de formare sunt perfect capabili să lucreze în zonele de decizie, în zonele executive. Numai că acolo, la nivel politic, există așa-numitul nepotism.”

Mă întorc și întreb cum pot fi rezolvate repede problemele agriculturii? Pot fi rezolvate?

Dan Hurduc: Clubul Fermierilor Români iese în spațiul public și arată problemele sistemice ale sectorului, arată unde sunt problemele reale. Am avut conferințe prin aproape toată țara, mai avem două sau trei zone din țară în care nu am avut conferințe, iar în cadrul acestora am dezbătut problemele de la nivelul fermierilor. Prin urmare, mergem către fermier, vedem problemele cu care se confruntă fermierul, greutățile cu care se confruntă fermierul și le aducem în atenția autorităților naționale și europene, guvernanților. Însă, cum spuneam mai înainte, soluții miraculoase nu există fără bani și în condițiile atâtor crize, soluții miraculoase nu sunt, dar măcar să facem front comun, să ne vedem interesul, să vedem cum am putea depăși aceste crize fără să dezechilibrăm sectorul de tot.

Vorbeam de acum 2-3 ani despre o criză a finanțării, am susținut tot timpul că sectorul agricol trebuie ținut din aproape în aproape, dar trebuie să-l tratăm fără populism, fără demagogie. De asemenea, și fermierii au partea lor de vină. Până la urmă, și falimentul este un mod de curățire a sistemului. Dacă nu suntem atenți, într-o societate capitalistă, lucrurile intră în faliment. Și fermierii trebuie să aibă grijă să-și calibreze investițiile pe capacitatea lor financiară, trebuie să își urmărească profitul, nu neapărat producția, trebuie să aibă în vedere că vremea se schimbă, vremurile se schimbă, banii se scumpesc, trebuie să fim prevăzători, trebuie să ne adaptăm tehnologiile.

Noi lucrurile acestea le-am adus de foarte mult timp în atenția și a fermierilor și în atenția decidenților. Nevoile sectorului sunt foarte mari și așteptările fermierilor sunt foarte mari, au fost și anii foarte grei, cu atâta crize suprapuse și prețuri foarte, foarte mici la producția agricolă. Să vinzi cu preț de acum 10-12 ani la momentul în care inputurile s-au scumpit de 4-5 ori și banii s-au scumpit, forța de muncă, salariile au crescut de cinci ori, este aproape imposibil să reziști în asemenea condiții. Nu fermierii sunt vinovați de dezechilibrarea sistemului. Atunci, dacă nu sunt vinovați fermierii, înseamnă că ecuația e în altă parte.

Având în vedere că problema este în curtea autorităților statului nostru, tinerii pe care-i pregătește Clubul Fermierilor Români nu-și pot găsi loc în sistem, mai ales că vin cu un bagaj impresionant de cunoștințe, teoretice, dar în special practice?

Dan Hurduc: Tinerii absolvenți ai programelor noastre de formare sunt perfect capabili să lucreze în zonele de decizie, în zonele executive. Numai că acolo, la nivel politic, există așa-numitul nepotism. Persoanele valoroase, cu viziune, oamenii care vor într-adevăr să facă treabă într-o instituție a statului se simt striviți, mai ales dacă vor să schimbe sistemul. Iar sistemele chiar trebuie schimbate. Vedem și criza asta de la guvernare. Când se încearcă schimbarea, decât să se schimbe ceva, mai degrabă gripăm totul. Așa și cu tinerii.

Ne apropiem de 500 de tineri școliți în programele Clubului, plus managerii de fermă. Noi îi pregătim și suntem siguri că se va crea o masă critică mai devreme sau mai târziu care să ducă la schimbare. Deci, tinerii sunt competitivi, tinerii învață, inovează, numai că trebuie și noi, dar mai ales guvernanții, trebuie să le creăm culoare, să le punem în valoare expertiza.

„Agricultura se descurcă, cred unii. Nu este așa. În realitate, fermierii se decapitalizează.”

Haideți să recapitulăm subiectele care se discută în prezent la Bruxelles și care au legătură cu agricultura românească.

Dan Hurduc: Am vorbit de regulamentul privind noile tehnici genomice, care e binevenit pentru fermieri. După aceea, avem regulamentul de simplificare privind siguranța alimentelor, Omnibusul. Pentru România, pentru fermieri este o prioritate și o urgență Omnibusul. Dacă se retrag substanțe active fără a avea înlocuitori, fermierii nu au prea multe variante de a-și proteja culturile. Regulamentul ăsat acum se discută la Bruxelles și România trebuie să-și definească urgențele. Mai avem regulamentul cu bunăstarea animalelor în timpul transportului, care tot acum se discută la Bruxelles.

Vedem ce s-a întâmplat cu pestea micilor rumegătoare, că României i s-a interzis să mai exporte ovine și caprine. A fost vina autorităților noastre, ANSVSA nu a fost capabilă să prevină acest lucru, era datoria lor să fie foarte atenți, să gestioneze cu delicatețe și cu inteligență problemele apărute în sectorul ovin și să nu ajungem la interzicerea exportului de animale vii. Deci, este o vină a sistemului.

La fel, tot la Bruxelles, se discută acum regulamentul privind organizarea comună a pieței, care e o prioritate maximă, având în vedere că trebuie să menținem și să consolidăm sprijinul pentru sectorul vitivinicol, apicol.

Referitor la Politica Agricolă Comună 2028 – 2034, aceasta se află într-o stare de negociere avansată, avem cadrul, se discută că bugetul scade, cadrul financiar, bugetul pentru țara noastră scade cu 5 miliarde euro. Este foarte important ca România să susțină că nu se poate face azi agricultură cu scădere, nu poți să susții agricultura cu un buget mai mic în condițiile actuale.

După aceea, Pilonul 2 se vrea desființat, însă pentru dezvoltare rurală avem nevoie de investiții. Trebuie neapărat să punem accent pe investiții în rețeaua secundară de irigații, investiții pentru dezvoltarea lanțului valoric alimentar. Așadar, trebuie să susținem să avem un Pilon 2 pentru investiții, să nu se cumuleze fondurile de dezvoltare rurală cu cele de coeziune, cu celelalte fonduri operaționale, pentru că agricultura rămâne văduvită.

În viitoarea PAC mai avem celebra plafonare. Noi trebuie să susținem menținerea caracterului voluntar al plafonării plăților directe la 100.000 euro și al degresivității pentru sumele care depășesc 20.000 euro/an. Lucrurile astea, România trebuie să le definească foarte clar, mai ales că în sud-estul Europei România a dus greul, am avut Ucraina cu tot tranzitul, noi am fost scutul Europei în zona aceasta. De aceea trebuie să avem plafonare voluntară, pentru că fermele comerciale au dus greul în zonă, iar compensările de rezerva de criză au fost infime pe lângă pierderi.

Pe plan local, ar trebui să avem mai repede un ministru al Agriculturii profesionist, care să-l facă pe primul ministru și întreaga coaliție de guvernare să înțeleagă ce înseamnă agricultura și care îi sunt problemele. De obicei, un premier știe că agricultura este subvenționată, că agricultura se descurcă. Nu este așa. În realitate, fermierii se decapitalizează. Cam asta ar trebui să discutăm cât mai urgent cu un ministru profesionist, cu un guvern care să se aplece real asupra problemelor noastre, că altfel ne gripăm, la fel ca sistemul acum.

Domnule Dan Hurduc, la 1 iulie vi se termină mandatul în fruntea Clubului Fermierilor Români, ați adus modificări în mecanismul de alegere a președintelui?

Dan Hurduc: Așa e, dar înainte aș vrea să mai punctez că în prima parte a mandatului meu de președinte, am reușit să facem acele conferințe la fermieri, am mers și am văzut problemele fermierului, după care a urmat o perioadă în care n-am avut ministru la Agricultură și am lucrat mai mult intern la programe, deoarece nu aveam cu cine vorbi, dar problemele au rămas în atenție.

Acum să răspund la întrebare, da, modificăm mecanismul președinției, în sensul că alegerea președinților se va face din Consiliul Național de Coordonare, din 33 de persoane, astfel având acces la funcția de președinte mai mulți fermieri, mai mulți membri ai Consiliului Național de Coordonare.

Președinția Clubului rămâne tot rotativă, tot de șase luni, însă punem accent pe tineri, pe care îi îndemnăm să vină către noi, către Clubul Fermierilor. Dacă au disponibilitate de muncă și de timp pentru sector, îi așteptăm. Cred că în mandatul meu am reformat oarecum instituția președintelui, îi dăm o nouă formă, tot în sensul de a nu rămâne în urmă și în sensul de a inova și de a fi lângă problemele sectorului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Tăierea bugetului PAC, o lovitură de 5 miliarde euro pentru fermierii din România

Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Solul reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale, însă rămâne adesea în afara atenției publice și a dezbaterilor despre mediu și dezvoltare. De la producția de alimente și reglarea apei, până la stocarea carbonului și susținerea biodiversității, sănătatea solului influențează direct economia, mediul și calitatea vieții. Proiectul european BIOservicES își propune să înțeleagă mai bine legătura dintre biodiversitatea solului, modul de utilizare a terenurilor și serviciile ecosistemice esențiale pentru societate, dar și să dezvolte instrumente concrete pentru o gestionare mai sustenabilă. Am discutat cu Raul Zornoza, coordonatorul proiectului și cercetător în cadrul Universității Politehnice din Cartagena - Spania, despre rolul solului în agricultură și orașe, provocările actuale și soluțiile care pot ajuta fermierii, autoritățile și comunitățile să protejeze această resursă strategică pentru viitor.

Proiectul BIOservicES vorbește despre „serviciile ecosistemice ale solului”, o expresie mai puțin familiară publicului larg. Ce înseamnă, concret, acest concept și de ce ar trebui să ne preocupe pe toți?

Raul Zornoza: Când vorbim despre „serviciile ecosistemice ale solului” ne referim la toate beneficiile esențiale pe care solul le oferă oamenilor, contribuind la bunăstarea și la sănătarea noastră. Solul nu este doar „pământ”. Este un sistem viu, plin de organisme – microorganisme, ciuperci, insecte – care colaborează cu rădăcinile plantelor și cu mineralele. Acest sistem îndeplinește în tăcere funcții fundamentale pentru viața de pe Pământ, inclusiv pentru oameni.

„A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.”

Printre cele mai importante servicii se numără producția de hrană, retenția și infiltrarea apei, reglarea climei, reducerea poluării, diminuarea dăunătorilor/bolilor etc. Aceste servicii ar trebui să ne preocupe pe toți, deoarece sunt esențiale pentru alimentația noastră, pentru accesul la apă, pentru stabilitatea climatică și sănătatea noastră, care sunt din ce în ce mai expuse riscurilor.

Protejarea solurilor nu este doar o problemă de mediu, ci este direct legată de economiile noastre, de securitatea alimentară și de bunăstarea noastră viitoare. A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.

„Ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.”

Rezultatele sondajului realizat în cadrul proiectului, la finalul anului trecut, arată că mulți fermieri sunt conștienți de importanța serviciilor ecosistemice ale solului, dar, în același timp, spun că degradarea solului le afectează producția. Cum explicați această situație și ce arată ea despre provocările din teren?

Raul Zornoza: Mulți fermieri înțeleg importanța serviciilor ecosistemice ale solului, știu că solurile sănătoase susțin producția agricolă, rețin apa și îmbunătățesc reziliența. Totuși, simpla conștientizare nu se traduce automat în capacitatea de a proteja sau de a reface sănătatea solului.

Există mai multe motive, precum presiunea economică (fermierii operează adesea cu marje reduse, iar unele practici necesare pentru refacerea solului implică investiții suplimentare sau formare profesională), lipsa de cunoștințe suficiente (unii fermieri nu au acces la alternative viabile, accesibile și bine susținute pentru regenerarea solului), constrângerile pieței (lanțurile de aprovizionare nu recompensează întotdeauna gestionarea sustenabilă a solului) sau decalajul în timp al beneficiilor, deoarece îmbunătățirea sănătății solului este un proces pe termen lung, iar rezultatele pot deveni vizibile abia după câțiva ani, în timp ce costurile sunt imediate.

Prin urmare, ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.

„Situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe, cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.”

Ce pierd fermierii când solul se degradează

Printre problemele menționate de fermieri se numără dificultăți în menținerea umidității, pierderea structurii agregatelor și scăderea biodiversității microbiene. Cât de grave sunt aceste fenomene și cât de repede pot deveni ireversibile?

Raul Zornoza: Problemele semnalate de fermieri reprezintă semnale de avertizare serioase privind degradarea solului. Acestea nu sunt probleme izolate, ci sunt strâns interconectate: o structură mai slabă reduce capacitatea de retenție a apei, ceea ce afectează organismele din sol, care, la rândul lor, contribuie la degradarea suplimentară a structurii și fertilității, influențând în final productivitatea pe termen lung.

Astfel, situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe (fertilizanți, pesticide, irigații), cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.

Degradarea solului se poate produce relativ rapid, însă refacerea este de obicei lentă, dar posibilă. Eroziunea severă sau degradarea pe termen lung pot duce la daune practic ireversibile, în special în regiunile aride. Totuși, prin aplicarea unor practici adecvate (de exemplu, aportul de materie organică, reducerea lucrărilor solului, culturi de acoperire), funcțiile solului pot începe să se îmbunătățească în câteva sezoane, chiar dacă recuperarea completă necesită mai mult timp.

Astfel, cu cât intervenim mai devreme, cu atât cresc șansele de a restabili sănătatea solului înainte de a depăși praguri ireversibile.

„Există o decalare între cercetare și practică.”

Aproape jumătate dintre fermieri spun că nu au primit niciodată instruire pentru gestionarea sustenabilă a solului. Este aceasta o problemă la nivel de politici publice, de finanțare sau de comunicare între cercetare și practică?

Raul Zornoza: Faptul că aproape jumătate dintre fermieri declară că nu au beneficiat de formare în managementul sustenabil al solului este, într-adevăr, îngrijorător, însă este mai bine să nu fie interpretat ca un eșec izolat, ci ca o combinație de lacune la nivel de politici, finanțare și transfer de cunoștințe.

În primul rând, la nivel de politici publice, sănătatea solului nu a fost întotdeauna tratată ca o prioritate centrală. De-a lungul timpului, multe politici agricole s-au concentrat mai mult pe producție decât pe gestionarea durabilă a solului pe termen lung. Drept urmare, formarea nu a fost întotdeauna integrată în mod sistematic în programele de sprijin.  Totuși, în ultimii ani s-a observat o schimbare la nivelul reglementărilor Uniunii Europene, sănătatea solului devenind un element central în programe precum Strategia privind solul, Legea privind monitorizarea solului sau schemele ecologice din cadrul Politicii Agricole Comune.

În al doilea rând, există o dimensiune legată de finanțare. Oferirea de programe de formare de înaltă calitate și la scară largă necesită investiții susținute în servicii de consultanță, ferme demonstrative și rețele locale de extendere agricolă. În multe regiuni, aceste sisteme au fost slăbite sau sunt distribuite inegal.

În al treilea rând - și poate cel mai important - există o decalare între cercetare și practică. Avem o înțelegere științifică solidă a gestionării durabile a solului, dar transpunerea acestor cunoștințe în soluții practice la nivel de fermă nu este întotdeauna simplă. Fermierii au nevoie de ghidare specifică contextului lor, nu doar de principii generale, iar acest lucru necesită o comunicare eficientă și intermediari de încredere.

Prin urmare, problema nu constă neapărat în lipsa cunoștințelor la nivel general, ci în lipsa accesului la cunoștințe aplicabile. Misiunea UE privind solul acoperă această lacună prin crearea a cel puțin o sută de laboratoare vii în Europa, unde oameni de știință, manageri, specialiști, companii, autorități publice etc. colaborează pentru a oferi inovații adaptate la contextul local, menite să îmbunătățească sănătatea solului.

„Este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.”

Soluții aplicabile imediat

Cercetătorii afirmă că soluțiile există, dar nu sunt implementate la scară largă. Care sunt cele mai importante bariere care împiedică trecerea de la știință la aplicarea în teren?

Raul Zornoza: Mai multe obstacole majore explică această discrepanță dintre știință și practică, respectiv:

• Riscul economic și presiunea pe termen scurt. Adoptarea unor practici noi implică adesea costuri inițiale, randamente incerte și posibile scăderi ale producției pe termen scurt. Fermierii operează cu constrângeri financiare stricte, astfel încât chiar și practicile benefice pot părea prea riscante în absența unui sprijin economic clar.

• Neconcordanța dintre stimulentele politice și rezultatele pe termen lung. În unele cazuri, politicile agricole și structurile de piață recompensează productivitatea pe termen scurt, în detrimentul sănătății solului pe termen lung. Acest lucru creează un factor structural care descurajează schimbarea.

• Lipsa soluțiilor locale, adaptate la nevoile specifice. Managementul solului depinde în mare măsură de context. Ceea ce funcționează într-o regiune poate să nu funcționeze în alta. Fermierii au nevoie de îndrumări practice, adaptate local, nu de recomandări generale, însă acest tip de sprijin nu este întotdeauna disponibil, motiv pentru care este necesară asistență tehnică la nivel local și regional. Fermierii au nevoie de consilieri de încredere, de situri demonstrative și de rețele de învățare între colegi pentru a transforma teoria în practică. Crearea „laboratoarelor vii” în cadrul misiunii UE pentru sol a fost concepută tocmai în acest scop.

• Constrângeri structurale și logistice. Aspecte precum accesul la utilaje, disponibilitatea forței de muncă sau lanțurile de aprovizionare (de exemplu, semințe pentru culturi de acoperire) pot limita, de asemenea, adoptarea acestor practici, chiar și atunci când fermierii sunt dispuși să le aplice.

Prin urmare, este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.

Sondajul arată că instituțiile publice recunosc valoarea solului, dar acesta nu este integrat sistematic în planificarea urbană. De ce este solul încă „invizibil” în strategiile de dezvoltare ale orașelor?

Raul Zornoza: Faptul că solul rămâne „invizibil” în planificarea urbană este o problemă bine cunoscută, care reflectă modul în care orașele au fost proiectate în mod tradițional. În majoritatea sistemelor de planificare, solul nu este tratat ca o resursă vie, ci mai degrabă ca o suprafață pe care se poate construi. Odată ce terenul este clasificat pentru dezvoltare, accentul se mută pe clădiri, drumuri și infrastructură, în timp ce solul de dedesubt este adesea sigilat, îndepărtat sau modificat semnificativ.

Una dintre principalele probleme este cadrul de planificare urbană care tinde să se concentreze pe elemente ușor de măsurat și reglementat, precum utilizarea terenului, densitatea sau transportul. Funcțiile solului (cum ar fi reglarea apei, ciclul nutrienților, susținerea biodiversității sau stocarea carbonului) sunt mai greu de cuantificat, motiv pentru care sunt adesea neglijate în procesul decizional.

Provocarea actuală este de a transforma solul într-o componentă vizibilă și apreciată a infrastructurii urbane, la același nivel cu apa, energia și transportul, astfel încât orașele să devină mai reziliente, sustenabile și mai ușor de locuit.

Înființarea de grădini urbane în orașe începe să integreze gestionarea solului în planificarea urbană. În plus, Comisia Europeană este conștientă de această provocare și finanțează crearea unor „laboratoare vii” în mediul urban, astfel încât îngrijirea solului să fie luată în considerare de autoritățile locale, folosind cunoștințele științifice actuale și ținând cont de interesele și nevoile cetățenilor.

„Solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.”

Proiectul BIOservicES analizează inclusiv solurile urbane. Ce rol joacă acestea în sănătatea orașelor și în adaptarea la schimbările climatice?

Raul Zornoza: Solurile joacă un rol central atât în sănătatea urbană, cât și în adaptarea la schimbările climatice, chiar dacă sunt adesea trecute cu vederea în orașe. Solurile sănătoase susțin spațiile verzi care fac orașele mai ușor de locuit, precum parcurile, copacii și grădinile urbane, care îmbunătățesc calitatea aerului, reduc zgomotul și oferă spații pentru recreere și bunăstare mentală.

În plus, organismele din sol pot contribui la filtrarea poluanților, reducând expunerea oamenilor la contaminanți. De altfel, contactul cu medii bogate în biodiversitate a fost asociat cu un sistem imunitar mai puternic și cu o stare generală de bine mult mai bună.

Solurile acționează ca o formă de infrastructură naturală, ajutând orașele să facă față riscurilor climatice. Ele contribuie la reglarea apei (absorb și stochează apa de ploaie, reducând riscul de inundații în timpul furtunilor puternice), ajută la scăderea temperaturilor urbane, atenuând efectele valurilor de căldură, și pot stoca carbon pentru combaterea schimbărilor climatice (prin captarea CO₂ din atmosferă).

În plus, solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.

Proiectul pe care îl coordonați propune dezvoltarea unor indicatori biologici ai solului și a unor instrumente digitale pentru sprijinirea deciziilor. Pe înțelesul tuturor, cum vor ajuta acestea fermierii și autoritățile să ia decizii mai bune în practică?

Raul Zornoza: Ideea care stă la baza indicatorilor biologici ai solului și a instrumentelor digitale este destul de simplă: acestea ajută la transformarea sănătății solului într-un aspect pe care îl putem măsura, înțelege și asupra căruia putem acționa.

Indicatorii biologici ai solului sunt semne măsurabile ale modului în care solul funcționează ca un sistem viu, având în vedere că organismele din sol sunt implicate în toate serviciile ecosistemice pe care le-am explicat mai sus. Acești indicatori ne arată dacă solul este sănătos din punct de vedere biologic și rezilient și, prin urmare, se află în condiții bune  pentru a furniza servicii ecosistemice care contribuie la sănătatea și bunăstarea umană.

Instrumentele digitale reunesc aceste informații și le fac utilizabile în practică de către utilizatori. Ele traduc datele complexe despre sol în informații simple și utile, ajută fermierii sau administratorii să monitorizeze schimbările în timp și oferă recomandări adaptate unor terenuri sau condiții specifice, sprijinind în același timp autoritățile în monitorizarea sănătății solului la nivel regional sau național.

Astfel, putem spune că aceste instrumente acționează ca un „control medical” și un „sistem de navigație” pentru soluri.

Cât de importantă este colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituții publice pentru protejarea solului și ce ați învățat până acum din dialogul dintre părți?

Raul Zornoza: Colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituțiile publice este absolut esențială pentru protecția eficientă a solului. Solul este un sistem complex și viu, iar niciun grup nu deține singur toate cunoștințele sau instrumentele necesare pentru a-l gestiona în mod sustenabil.

Fiecare grup aduce o perspectivă diferită, dar complementară: fermierii contribuie cu experiență practică și o înțelegere profundă a condițiilor locale, cercetătorii oferă perspective științifice, metode și inovație, iar instituțiile publice creează cadrele de politici și stimulentele care fac posibilă schimbarea.

De fapt, una dintre cele mai importante lecții este că soluțiile funcționează cel mai bine atunci când sunt dezvoltate în comun, nu impuse. Astfel, cu cât aceste grupuri colaborează mai mult, cu atât cresc șansele de a dezvolta soluții care nu sunt doar solide din punct de vedere științific, ci și practice, acceptate și scalabile.

„Nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic.”

Solul, miză strategică pentru viitor

În contextul schimbărilor climatice și al presiunii tot mai mari asupra terenurilor, cum vedeți viitorul gestionării solului în Europa și ce ar trebui să se schimbe în mod real în următorii ani?

Raul Zornoza: Viitorul managementului solului în Europa va fi modelat de o realitate simplă: nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic. Sunt foarte optimist, deoarece cetățenii, fermierii, silvicultorii, administratorii de terenuri, autoritățile publice, mediul de afaceri și cercetătorii sunt mai conștienți de beneficiile ecologice, sociale și economice ale menținerii unui sol sănătos, activ și bogat în diversitate biologică

Agricultura ecologică, de conservare sau regenerativă este în plină expansiune în Europa, în ciuda provocărilor explicate mai sus; consumatorii solicită alimente provenite din sisteme de producție sustenabile, iar reglementările includ sănătatea solului ca element cheie pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung în Europa.

Avem acum o Lege privind monitorizarea solului care obligă toate statele membre să monitorizeze evoluția sănătății solului pe teritoriul lor, indiferent de modul de utilizare a acestuia. Prin această lege, protecția solului a fost plasată la același nivel cu protecția apei și a aerului.

În plus, se utilizează tot mai mult datele și instrumentele de monitorizare pentru a ghida deciziile de îmbunătățire a sănătății solului, iar integrarea protecției solului atât în planificarea rurală, cât și în cea urbană, este în creștere.

Cu toate acestea, avem încă nevoie de indicatori și sisteme de date mai fiabile pentru a urmări sănătatea solului și pentru a ne asigura că politicile produc într-adevăr rezultate, având în vedere că, până în prezent, nu sunt disponibile valori de referință pentru mulți indicatori ai solului.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

În interviul de față, vă invităm să citiți opinii culese la masa de lucru a academicianului Păun Ion Otiman, președinte de onoare al Filialei Timișoara a Academiei Române. Născut pe 28 mai 1942, în județul Caraș-Severin, la Gârbovăț, academicianul Păun Ion Otiman a avut o carieră profesională de excepție, care l-a așezat între personalitățile țării noastre. Este absolvent de Agronomie și de Științe Economice, ambele facultăți fiind din Timișoara, iar în 1974 a obținut titlul de doctor la Facultatea de Economie Agrară din București. O vreme a trecut și prin politică, în legislatura 1992-1996 a fost senator CDR de Timiș, fiind membru în Partidul Alianța Civică, iar în legislatura 2000-2004 a fost senator PNL de Timiș.

2026 este anul reformelor sau anul unei noi curbe de sacrificiu din partea populației?

Acad. Păun Ion Otiman: Și una, și cealaltă, pentru că reformele sunt absolut necesare. Nu putem să progresăm fără o anumită viziune cu privire la evoluția economiei, în general, și a agriculturii, în mod special. Reforma începută de actualul Guvern nu a ajuns la o anumită finalitate și vedeți cât de multe piedici apar în evoluția normală a tendințelor de reformă. Acele pachete de care Guvernul vorbește nu au fost finalizate, dar mai cu seamă nu vedem efectele măsurilor luate. Sper că, anul acesta, măcar o parte din reformele care vizează dezvoltarea economiei și a agriculturii, care vizează asigurarea securității alimentare să fie prioritare pentru Executivul de la București. 

Deocamdată, pare că aceste pachete produc efecte doar asupra mediului de afaceri din România și asupra angajatului de rând, care, prin noile taxe impuse, suportă nevoile  financiare ale statului.

„În prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională.”

La această dată, din complexul de reforme care ar fi trebuit să fie realizate în mod structural și echilibrat, ponderea cea mai mare revine efortului populației. M-aș fi așteptat ca în politica de reformă pentru anii următori să apară o mai coerentă reglementare a contribuției guvernamentale la echilibrul economic general. Bunăoară, nu există o coerență în ceea ce privește politica salarială. Constatăm la foarte multe unități economice sau instituții gestionate de stat, la agenții, niveluri de salarizare absolute aberante, fără o reglementare în ceea ce privește modul de alegere a consiliilor de administrație, ce calificări ar trebui să aibă membrii acestor consilii de administrație, care este responsabilitatea lor și, mai cu seamă, cum pot fi salarizați în funcție de performanța pe care o au în aceste consilii de administrație. Din păcate, constatăm că în prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională. Aceste reglementări obligatorii nu se regăsesc în pachetele de reformă. Eu cu asta aș fi început.

Exportăm ieftin și importăm extrem de scump

Ați făcut numeroase cercetări în ceea ce privește dezvoltarea spațiului rural românesc. Constatăm că satul românesc se depopulează în continuare, este îmbătrânit și pare fără perspectivă. Ce se întâmplă cu satul românesc?

Acad. Păun Ion Otiman: Împreună cu colegii de la centrul de cercetări al filialei, am elaborat o lucrare pe care am numit-o „Cauze ale precarității agriculturii României”. Chiar pe graficul de pe copertă se poate vedea care este contribuția la siguranța alimentară a diverselor sectoare. Veți constata că, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, crește într-o proporție îngrijorătoare contribuția  importurilor de alimente la dezechilibrul alimentar al României.

„Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană.”

Este un paradox interesant. Deși suntem unul dintre principalii exportatori de cereale  din Uniunea Europeană, în același timp suntem unul dintre principalii importatori de alimente procesate.

Acad. Păun Ion Otiman: Exact! Exportăm materie primă, grâu, porumb, rapiță, soia sau animale vii și importăm produse procesate. Cu alte cuvinte, exportăm ieftin și importăm extrem de scump. De aici rezultă dezechilibrul balanței de plăți a României, atunci când vorbim de zona agroalimentară.

Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Marea agricultură înseamnă aproximativ cinci milioane de hectare de teren agricol de calitate, care produce numai materie primă pentru export și, odată cu aceste exporturi, se exportă și o parte din subvențiile pe care le primim de la Uniunea Europeană. Care sunt însă consecințele sociale ale acestui tip de agricultură? Avem mari latifundii și, din păcate, gospodăria țărănească tradițională și chiar exploatațiile mijlocii, pe care le regăsim în vestul Europei, în România ocupă o pondere din ce în ce mai mică, doar aproximativ 10%–12%.

Mai mult chiar, prin profesionalizarea exploatațiilor agricole, gradul de ocupare  al forței de muncă active în agricultura din mediul rural este tot mai scăzut. Este adevărat însă, acesta este un proces firesc de modernizare a agriculturii.

O cauză importantă a neocupării forței de muncă în agricultură este slaba diversificare a economiei agroalimentare. Avem o pondere masivă a producției de materie primă, în timp ce procesarea are o contribuție extrem de redusă. Dacă am avea o agricultură mult mai diversificată, am avea și o participare a forței de muncă mult mai numeroase din mediul rural. Deocamdată, populația rurală este subocupată sau ocupată  numai în exploatațiile de subzistență și semisubzistență, care, în paranteză fie spus, au un rol, au o contribuție importantă, mai cu seamă în ceea ce privește autoconsumul alimentar, care la noi este mult mai mare decât în celelalte țări din Uniunea Europeană.

„Cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură.”

Într-o Europă consumeristă este de preferat acest autoconsum? Încurajează politicile europene și românești gospodăria de subzistență?

Acad. Păun Ion Otiman: Răspunsul nu poate fi categoric da sau nu, pentru că trebuie să existe un echilibru. Cel puțin în România, autoconsumul a avut o importanță deosebită în echilibrarea stării alimentare generale a României. Evoluția normală pentru o țară dezvoltată din punct de vedere agricol este ca ponderea consumului alimentar comercial din producția internă să fie mult mai mare decât autoconsumul și importul, or, acest lucru arată că dezechilibrele în România sunt evidente. Consumul de carne de porc este exemplul cel mai elocvent. România, din țară preponderent exportatoare de carne de porc cu mulți ani în urmă, acum a ajuns să fie importatoare. Și asta pentru că, în loc ca porumbul, soia și celelalte furaje să fie valorificate în țara noastră și să intre în procesul firesc de creștere a valorii lor prin producția de carne, ele  iau calea exportului. Astfel se explică faptul că am ajuns să importăm peste 60% din carnea de porc pe care o consumăm. Din păcate, nu vorbim doar despre carnea de porc. Cu excepția cărnii de pasăre, România este dependentă de import. Se importă cocă, ceva de neimaginat, în România, care este considerată încă „grânarul Europei”.

Sunt dezechilibre evidente, pe care, din păcate, politica agricolă românească nu le are în vedere.

Dacă ne raportăm la susținerea diverselor ramuri ale agriculturii, vom vedea că zootehnia și procesarea au ponderi extrem de reduse în fondurile destinate dezvoltării, în timp ce culturile vegetale, marile latifundii, absorb cea mai mare parte a fondurilor europene și naționale. Eu cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură. În consecință, și stabilitatea satului, și perenitatea lui vor fi asigurate.

A fost o scăpare, o lipsă de interes sau vorbim despre lipsa unei strategii?

Acad. Păun Ion Otiman: Nu cred că a fost vorba despre o lipsă de strategie. Mai degrabă, au predominat interesele. Una dintre cauzele stării precare a agriculturii noastre o reprezintă aplicarea legilor fondului funciar. Modul în care s-au aplicat aceste legi și au fost privatizate societățile comerciale agricole a făcut ca aproximativ cinci milioane de hectare să fie administrate de circa 10.000 de mari exploatații agricole.

Și, din acest punct de vedere, vorbim despre o contradicție între ceea ce înseamnă dimensiunea unei ferme vegetale în Occident și cum sunt fermele dimensionate în România. 

Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană. Circa cinci milioane de hectare sunt concentrate la marile latifundii, în timp ce alte cinci milioane de hectare de teren agricol, nu de cea mai bună calitate, aparțin micilor gospodării de subzistență, care înseamnă până la 4–5 ha/gospodărie. Exploatațiile medii, caracteristice agriculturii vest-europene, care înseamnă ca dimensiune între 10 și 100 ha/exploatație, au o pondere de până la 12%, totalmente nesemnificativă.

În concluzie, exploatația tradițional țărănească, la noi, a fost neglijată pentru că, așa cum am spus, legile fondului funciar au favorizat apariția acestor latifundii care ne-au condus la o structură agrară a României identică cu cea de acum o sută de ani, cea dinaintea reformei agrare din 1921.

„Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd.”  

„Politica mi-a adus cele mai multe insatisfacții”

De-a lungul vieții, ați parcurs  un traseu pe cât de anevoios, pe atât de spectaculos. Ați ajuns la vârful mediului academic, universitar și chiar politic. Cum a fost tot acest parcurs?

Acad. Păun Ion Otiman: În principiu, oricare dintre tinerii de astăzi, indiferent de locul din care vine, chiar și din cel mai îndepărtat colț al țării, dacă are dorință, voință, pricepere și șansă, poate ajunge până sus în vârful științei românești, al economiei românești sau chiar al politicii. De fapt, aici e marea durere, și spun asta ca unul care vreme de 15–20 de ani a fost parte activă a politicii românești. Din cele trei domenii în care am activat de-a lungul vieții, cel universitar, academic și politic, cel care mi-a dat cele mai multe insatisfacții a fost politica. Am intrat în politică nu pentru că nu aveam de lucru. Eram profesor universitar, eram membru al Academiei Române, eram rectorul unei universități și cred că foarte puțini oameni ajung la aceste demnități, deci nu m-am dus spre politică pentru că nu am avut de lucru. Am considerat că oameni din țara asta, România, și eu, personal, au investit în mine și am obligația să returnez ceva societății din experiența mea. Din păcate, am constatat că prea puțin a fost nevoie de contribuția mea. Am constatat că partidele practică o selecție mai degrabă negativă. Nu încearcă să aducă la vârful politicii oameni învățați, educați, care doresc realmente să conducă țara la progres. Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd. 

În ce măsură mai sunt respectate cutumele universitare, pentru că așa cum spuneați și dumneavoastră, avem o scădere evidentă a calității oamenilor politici care ne conduc. Avem de-a face cu  diplome de studii false, cu doctorate plagiate, la oameni importanți din această țară. Care este impactul pe care îl au toate aceste lucruri în societate?

Acad. Păun Ion Otiman: Impactul este evident. Este absolut clar, că să ajungi într-o poziție de ministru, fără a avea în spatele tău o operă, indiferent că este operă culturală, științifică sau economică, este inacceptabil. Trebuie să dovedești, până să accezi în poziții-cheie, că ai făcut ceva. Or, din păcate, sunt împinși în față oameni care n-au în spatele lor nimic. Acesta este motivul pentru care ei caută surogate de calificări profesionale, diplome false ș.a.m.d. Din acest punct de vedere, societatea românească și politica românească au involuat teribil.

În grupul parlamentar din care am făcut parte la primul mandat de senator, eram vreo cinci sau șase profesori universitari, eram trei rectori și vreo trei membri ai Academiei Române. Colegul meu de bancă era marele poet Ștefan Augustin Doinaș. Era de o calitate extraordinară. Noi am fost rejectați din politica românească și în locul nostru au venit alții...

Ce fac greșit politicienii de astăzi?

Acad. Păun Ion Otiman: Multe fac greșit, dar cea mai gravă greșeală este că sunt procupați prea mult de interesul lor personal și al zonei pe care o deservesc, arătând prea puțin interes pentru politica națională, pentru bunăstarea populației și pentru dezvoltarea generală a României. Cred că lipsa de viziune este una dintre gravele consecințe ale gândirii politice actuale. 

Unde se termină patriotismul și unde începe populismul în politica românească?

Acad. Păun Ion Otiman: Este o întrebare grea, pentru că este foarte greu să găsești o zonă de departajare. Este prea mult populism și prea puțin patriotism. Prin patriotism înțeleg nu doar patriotismul clamat, ci cel dovedit, care arată că omul, la locul unde are responsabilitate, realmente lucrează pentru societate, dorește mai binele societății și al țării și nu pentru interesele lui și ale clanului – scuzați termenul – pe care-l reprezintă.

Am vorbit ceva mai devreme despre pseudotitlurile cu care se-mpăunează foarte mulți dintre oamenii care conduc această țară și vă întreb dacă nu cumva aceste titluri înseamnă o pată pe obrazul mediului universitar?

Acad. Păun Ion Otiman: Ca unul care s-a preocupat peste 50 de ani de activitatea universitară, din care ultimii mai bine de 30 de ani dedicați pentru evoluția  învățământului, constat că proliferarea exagerată a așa-numitelor universități despre care se spune că fabrică diplome, în loc să ofere diplome, a generat situația despre care vorbim. Este o realitate pe care o cunoaștem și, din păcate, zona politică nu ia măsuri severe, deși ar trebui să o facă.

„Principala greșeală a societății românești este că îi recuperează pe cei care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică.”

Păi, se pare că sunt beneficiari direcți...

Acad. Păun Ion Otiman: Da, aveți dreptate. După părerea mea, o mult mai riguroasă evaluare a performanțelor universităților este absolut necesară. Dar nu numai atât, ci este necesară și o altă structură a universităților românești, în sensul în care acele domenii de studii care nu au performanțe să poată fi eliminate, și în felul acesta să poată fi eliminate și diplomele care nu au acoperire în rezultate.

Cu alte cuvinte, este nevoie de reformă și aici?

Acad. Păun Ion Otiman: Cred că de aici ar trebui început, pentru că universitatea prin excelență oferă educație, și dacă educația nu are calitate, consecințele se văd prin purtătorii acestor diplome și, mai cu seamă, prin modul în care ei se strecoară spre vârful piramidei. Există o concepție, prost înțeleasă, că cel ce nu s-a realizat în domeniul său de activitate găsește un loc cald în politică. Cred că aici este principala greșeală a societății românești care îi recuperează pe acești oameni, care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică. Ideea de bază de la care am pornit eu în viață a fost aceea de a munci de a găsi soluțiile cele mai bune prin propriul efort și să urmez o cale cinstită de evoluție în societate. Educație și moralitate, fără cele două nu se poate.

Aveți în spate un perete întreg de diplome. De curând ați primit medalia „Regele Mihai I” cu ocazia aniversării celor 80 de ani ai Universității de Științe ale Vieții din Timișoara, universitatea pe care dumneavoastră ați pus-o  pe făgașul modern pe care se află astăzi. Care dintre toate aceste diplome este mai importantă?

Acad. Păun Ion Otiman: A fost prima diplomă și medalia „Regele Mihai I” pe care Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara a acordat-o unui cadru didactic din universitate. Înaintea mea au mai fost acordate cinci astfel de diplome și medalii, dar unor personalități  din exteriorul universității, printre care se numără Principesa Margareta și fostul ministru al Învățământului Daniel David. Este o serie extrem de limitată de doar 80 de astfel de distincții, ceea ce mă onorează în mod deosebit.

Dar, pentru că m-ați întrebat, mai există o diplomă la care țin în mod special. În momentul în care am ieșit din mandatul de rector, am primit din partea studenților o diplomă pe care studenții au scris următorul lucru: „Se conferă magna cum laude rectorului Păun Ioan Otiman, pentru zidirea zilelor noastre”. A fost una dintre diplomele pe care le-am simțit cel mai mult la inima mea, pentru că pe toată perioada rectoratului meu am luptat pentru această zidire a zilelor studenților mei. Primirea acestei diplome m-a emoționat profund.

Pentru mine, universitatea a fost ca o iubită. Am iubit atât de mult universitatea, încât soția îmi spunea că țin mai mult la universitate decât la familie. Mi s-a părut firesc să dedic tot ceea ce pot pentru creșterea noilor aspiranți ai universității și pentru evoluția lor. Poate tocmai de aceea, actualul rector și președintele senatului, foștii mei studenți de elită au considerat că merit diploma și medalia aniversară  „Regele Mihai I”, recompensă pentru care le mulțumesc din inimă.

Agricover anunță consolidarea gamei sale de produse sub mărci proprii, organizată în jurul a patru branduri-umbrelă dedicate principalelor categorii de inputuri agricole. Noua structură simplifică portofoliul și le oferă fermierilor soluții clare pentru protecția și nutriția culturilor.

Presiunea asupra costurilor a crescut puternic în ultimii ani. În culturile de câmp, potrivit Clubului Fermierilor Români, costurile medii de producție au urcat de la aproximativ 524 euro/ha în 2018 la peste 1.000 euro/ha în ultimii ani. În același timp, veniturile la hectar au fluctuat puternic în funcție de producție și de evoluția prețurilor din piață. În aceste condiții, gestionarea atentă a costului pe hectar devine decisivă pentru rezultatul final din fermă.

 „Într-o agricultură volatilă, controlul costului pe hectar devine la fel de important ca producția. Prin dezvoltarea gamei proprii am căutat să oferim fermierilor acces la tehnologia completă, dar într-un cadru de cost mai bine controlat”, a declarat Jaydeep Singh, CEO Agricover Distribution.

Formulele din gama proprie au la bază aceleași substanțe active utilizate pe scară largă la nivel internațional în protecția și nutriția plantelor. Diferența constă în structura de cost, care permite optimizarea bugetului per hectar fără compromis asupra eficienței tratamentelor.

Portofoliul Agricover va include patru branduri dedicate principalelor nevoi din fermă: Erbicover pentru combaterea buruienilor, Insecticover pentru controlul dăunătorilor, Fungicover pentru protecția împotriva bolilor și Ferticover pentru fertilizare și stimularea culturilor.

„Produsele din gama proprie poartă numele Agricover și beneficiază de experiența acumulată de companie în peste 25 de ani de activitate în agricultura din România. Pentru fermieri, acest lucru reprezintă o garanție suplimentară de calitate, consistență și rezultate previzibile în câmp”, subliniază Jaydeep Singh.

Relansarea portofoliului este susținută și de programe comerciale integrate, concepute pentru a facilita accesul fermierilor la produsele din gama proprie și pentru a corela achiziția inputurilor cu ciclul agricol și fluxurile financiare ale fermei.

Agricover Distribution, parte din Grupul Agricover, este una dintre principalele companii de distribuție de inputuri agricole din România, oferind fermierilor soluții integrate pentru protecția și nutriția culturilor, semințe certificate. Printr-o rețea extinsă de specialiști și parteneriate cu producători internaționali, compania sprijină fermele din România cu tehnologii performante și soluții adaptate condițiilor locale de agricultură.

Grupul Agricover este un ecosistem de companii dedicate agriculturii, care deservește aproape 10.000 de fermieri la nivel național. Cu o experiență de peste 25 de ani în sector, Grupul Agricover mai include Agricover Credit IFN, una dintre cele mai mari instituții financiare nebancare specializate în finanțarea agriculturii, precum și Agricover Commodities, companie activă în comercializarea de combustibili și îngrășăminte.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Negocierile privind Pachetul Omnibus X Fitosanitar sunt în desfășurare la Bruxelles. Pachetul Omnibus X Fitosanitar este în consultare publică, iar reuniunea cheie a grupului de negociere din Consiliul UE - AGS pe componenta pesticide - este programată pentru 1 aprilie 2026.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a formulat poziții tehnice concrete, pe care le-a transmis Copa-Cogeca, cea mai mare organizație agricolă europeană. Totodată, marți – 17 martie 2026, AAC a solicitat Guvernului și Parlamentului României să le susțină în toate formatele de negociere ale Consiliului Uniunii Europene.

„Pachetul Omnibus X reprezintă o oportunitate legislativă unică, cu un calendar de negociere definit. O altă ocazie de modificare a acestor regulamente pe cale ordinară nu este previzibilă în orizontul apropiat și apreciem că România trebuie să valorifice această fereastră de oportunitate printr-un front comun și coerent al tuturor actorilor naționali implicați”, transmite AAC.

Astfel, șase propuneri tehnice de amendare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 au fost transmise Copa-Cogeca și sunt integrate în documentele de lucru ale grupului fitosanitar european:

• Recunoașterea dăunătorilor endemici de sol ca «pericol grav»

Definirea explicită a daunelor recurente cauzate de dăunătorii de sol endemici - inclusiv Tanymecus dilaticollis în zona de stepă românească - ca situație de pericol grav, eliminând ambiguitatea juridică actuală. „România cuprinde 5 din cele 11 regiuni biogeografice ale UE, inclusiv singura zonă de stepă din Uniune. Regulamentul actual o plasează în aceeași Zonă B cu Germania și Austria - fără a impune testarea produselor în condițiile ei specifice. Propunerile noastre corectează acest deficit structural”, precizează Matei Titianu, președintele LAPAR.

• Mecanism de echilibrare risc-beneficiu

Articol inexistent în prezent, România având o propunere originală: când neaprobarea unei substanțe ar prejudicia disproporționat agricultura sau securitatea alimentară față de riscurile implicate, substanța poate fi menținută cu măsuri stricte de atenuare.

• Coordonare obligatorie pentru regiuni biogeografice unice

Statul raportor trebuie să consulte institutele de cercetare din statele cu regiuni biogeografice unice. „INCDPP, INCDA Fundulea și SCDA-urile ASAS dețin date pe care nimeni altcineva în Europa nu le are”, subliniază Matei Titianu.

• Testare obligatorie în condiții pedoclimatice regionale

Un produs testat în Bavaria nu poate fi considerat automat adecvat pentru Câmpia Română. Dosarul de autorizare trebuie să includă date din regiunile biogeografice specifice neacoperite de statul raportor.

• Tratamentul semințelor - cale legală structurală

România se opune clasificării semănatului semințelor tratate drept utilizare de produse de protecție a plantelor, în sensul articolului 49 și solicită eliminarea acestei prevederi, în linie cu poziția exprimată la reuniunea AGRIFISH din februarie 2026, susținută de Polonia și de un număr semnificativ de state membre. „Reclasificarea ca utilizare PPP introduce bariere juridice și administrative pentru o metodă cu profil de risc demonstrabil mai redus față de tratamentele în vegetație. Art. 49(3)(a): SM nu pot interzice semințele tratate în zone cu presiune endemică documentată. Art. 49(3)(b): modificarea IR 2018/783-785 pentru a activa această derogare - argument effet utile consacrat de CJUE”, explică președintele LAPAR.

• Restabilirea căii de urgență post-C-162/21

Hotărârea CJUE din 2023 a blocat autorizările de urgență pentru substanțe restricționate la nivel unional. Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune reinstaurarea explicită a acestei căi pentru tratamentul semințelor în zone cu presiune endemică documentată.

Dronele agricole

Alianța pentru Agricultură și Cooperare susține adoptarea actului delegat privind utilizarea dronelor agricole într-un termen de maximum doi ani, nu patru ani cum propune Comisia. Un termen mai scurt reduce incertitudinea pentru fermieri și industrie și permite elaborarea rapidă a unui cadru tehnic aplicabil.

„Utilizarea dronelor va genera beneficii practice - precizie în aplicare, reducerea expunerii operatorilor, eficiență agronomică - doar dacă este corelată cu recunoașterea mutuală automată la nivel de zonă, în temeiul articolului 40 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Fără această corelare, statele membre cu piețe mai mici, inclusiv România, rămân mai puțin atractive pentru investiții în extinderi de autorizații pentru noi metode de aplicare”, menționează AAC.

AAC solicită ca actul delegat să includă mecanisme clare de recunoaștere automată, la nivel de zonă, a extinderilor de autorizații acordate de un stat membru pentru aplicarea prin intermediul dronelor, fără proceduri naționale suplimentare.

Biopesticidele, fără tratament preferențial

Pachetul Omnibus X acordă biopesticidelor un tratament preferențial față de produsele convenționale. AAC susține accesul la biopesticide și la inovație, însă biopesticidele nu sunt scutite de riscuri.

„O substanță de origine biologică poate fi toxică, persistentă sau cu efecte nedorite asupra organismelor non-țintă. Managementul integrat al dăunătorilor (IPM) înseamnă prin definiție complementaritatea instrumentelor - convenționale și biologice - în funcție de eficacitate, condiții locale și profil de risc. A favoriza reglementar biocontrolul în detrimentul produselor convenționale nu este IPM, ci este o falsă dihotomie care lasă fermierii fără soluții”, avertizează Matei Titianu.

În concluzie, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a cerut Ministerului Agriculturii includerea pozițiilor AAC în mandatul național pentru negocierile Omnibus X și susținerea lor activă în AGS, SCoPAFF, COREPER și Consiliul AGRIFISH, în coordonare cu ANF, ANSVSA și institutele de cercetare.

Totodată, AAC a solicitat Comisiilor parlamentare de specialitate - agricultură, afaceri europene și mediu - trei acțiuni concrete: contribuție oficială la consultarea publică Omnibus X, coordonare cu europarlamentarii români din comisiile AGRI și ENVI ale Parlamentului European, precum și control parlamentar asupra mandatului Guvernului înainte de 1 aprilie 2026.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Forța Fermierilor (AFF).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!