Parlamentarul Claudiu Năsui s-a apucat să numere unitățile de cercetare finanțate de la bugetul statului, întrebându-se ce tot cercetează de 35 de ani și care-i rezultatul. Iar dacă vrem să aducem bani la buget, putem tăia de la cercetare, desființând-o.

Se poate dezvolta o țară fără cercetare? Fără știință, populația unei țări poate fi manipulată ușor. Scopul cercetării este dobândirea de noi cunoștințe științifice sau tehnologice, conform DEX. În economia statelor dezvoltate, civilizate, educate, puternice din toate punctele de vedere, cercetarea este indispensabilă. Însă nu același lucru putem spune despre adunătura din Casa Poporului, putând să ne lipsim de mulți de pe acolo. Pentru economii la buget, de aici trebuia să se apuce de numărat politicianul.

În Parlamentul României sunt peste 400 de aleși ai poporului, fiecare având secretar, șofer, consilieri, sedii, venituri în afara salariilor, tot de la stat (subvenții, bani de diurnă, bani de cazare, bani de îmbrăcăminte etc). Întreb și eu, ce fac toți acești oameni plătiți din bani publici? Desigur, în afară de show, pe care tot noi îl plătim.

Dacă-mi amintesc bine, partidul domnului Năsui, USR, de aproape zece ani de când este prezent în Parlament a fost mereu o piedică pentru agricultură. PNRR este un exemplu care-mi vine-n cap acum. Dar au mai fost și alte proiecte bune pentru sectorul agroalimentar care n-au trecut din cauza USR, partid care azi vrea să reducă risipa prin închiderea cercetării.

Să vedem ce zice Claudiu Năsui: „113 de institute de cercetare, 12 centre de cercetare, 48 de stațiuni de cercetare, o editură, o revistă și chiar și o unitate militară. Toate astea finanțate din banii dumneavoastră. În total 178 de agenții din cercetarea de stat (...) Nu a fost ușor să fac lista. Imaginați-vă că fiecare linie are întregi organigrame. Structuri de conducere, secretare, șoferi, sedii, etc. Toți sunt ordonatori oficiali de credite ai statului român. Toate încep mici și ajung să tot crească. Dacă treceți prin listă veți observa că multe institute se intercalează ca domeniu de activitate. Asta se întâmplă pentru că de fapt scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea și oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii și beneficii. Cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute. Cel puțin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc (...)”.

Să mă refer un pic la cercetarea agricolă românească. Încă e subfinanțată de stat. Un cercetător, într-o stațiune de pildă, face cercetare, dă cu mopul, e și șofer, e și secretar. Și toate astea, pe mult mai puțini bani decât primește un parlamentar doar ca să ridice mâna. Chiar nu vă e rușine, domnule Năsui? Probabil că nu.

În agricultură, institutele și stațiunile de cercetare (sunt toate în numărătoarea „Năsui”) se autofinanțează și reprezintă un sprijin real pentru fermieri. Toate, absolut toate unitățile de cercetare din sectorul agroalimentar, prin tot soiul de proiecte, atrag bani europeni, din care trăiesc. Am zis trăiesc, nu huzuresc precum cei din Casa Poporului.

Cercetarea duce lipsă de cercetători. Păi, dacă erau așa salarii mari, mai lipsea forța de muncă?

De ce e nevoie de stațiuni de cercetare în mai multe zone din țară? Pentru că, de pildă, se cercetează un hibrid pe pământul din zona respectivă, în condițiile pedoclimatice ale regiunii respective. La fel la fructe, legume, animale.

Poate că există pile și relații și în cercetare, dar nu omori un sector pentru câțiva neaveniți. În spiritul ăsta ar cam trebui închise toate instituțiile statului, inclusiv Parlamentul din care face parte și Claudiu Năsui, chiar dacă în acele structuri sunt și oameni care-și fac treaba.

Dragi politicieni, chiar nu aveți nimic de zis referitor la Parlamentul României și la instituțiile publice în care, pe românește, se freacă menta? Domnule Năsui, vedeți că e posibil să umflați buzunarul statului dacă vă băgați colții în cele de mai sus, nu doar să numărați, așa, de ochii lumii.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model

Cercetarea care hrănește România

Unde este zootehnia românească?

În județul Ilfov, la Grădiștea, tânărul Cosmin Iancu lucrează circa 1.100 de hectare. Ferma a fost înființată de bunicul lui Cosmin în urmă cu vreo 30 de ani. Afacerea agricolă a familiei Iancu s-a dezvoltat încet şi sigur, iar astăzi vorbim despre un business în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngreuna activitatea unui fermier.

Pentru tânărul fermier Cosmin Iancu, 2024 a fost unul dintre anii cei mai grei. De altfel, pentru tot ceea ce înseamnă agricultură, în special în sudul și sud-estul României, dacă analizăm ce s-a întâmplat din punct de vedere climatic, al costurilor și al valorificării culturii, vom observa că rezultatele nu au fost tocmai îmbucurătoare. „Pentru ferma noastră, anul 2024 s-a concretizat în a fi cel mai prost an de când existăm. De pildă, la cultura de porumb, cultură la care noi eram campioni, care ne aducea cele mai mari satisfacţii şi ne capitaliza ca entitate economică, acum la o cheltuială de 4.500 de lei pe hectar şi cu un randament de 700-800 kg este dezastruos, nici nu mai are rost să mai facem socoteala”, ne-a zis Cosmin Iancu, care reprezintă a treia generație de fermieri, într-un business de familie, înființat de bunicul său.

„Am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă.”

Dar fenomenul nu a fost izolat, ci s-a manifestat la nivel de țară. Producția de porumb, sorg și floarea-soarelui a României a scăzut în 2024 la un nivel istoric, cu 5,6 milioane de tone de porumb și sorg și 1,3 milioane de tone de floarea-soarelui, conform datelor Institutului Național de Statistică. Comparativ, în 2023, producţia naţională a fost de 10,3 milioane de tone de porumb, mai mare decât cea din anul anterior, de 8,7 milioane de tone, dar mai mică decât cea din 2018 (18,6 mil. tone) sau cea din 2019 (17,4 mil. tone), cauzele fiind seceta şi lipsa irigațiilor.

„Cât să conteze România, în contextul în care America vine cu cea mai mare recoltă de porumb, în jur de 390 de milioane de tone de porumb? Nici la celelalte culturi nu a fost grozav, totuși am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă. Avem un spaţiu de depozitare de circa 10.000 de tone care ne conferă o oarecare lejeritate în negociere, o oarecare independenţă în a face vânzările, că nu suntem dependenţi de anumite silozuri, de anumiţi parteneri. Stocăm marfa, o punem pe „căprării”, o analizăm şi după aia încercăm să găsim variante s-o vindem la preţ mai bun. Faptul că am reuşit să ţinem marfă este îmbucurător, preţurile s-au mai apreciat la toate culturile, având în vedere şi faptul că nu a fost producţie”, a arătat tânărul fermier.

Deficitul a fost însă și la nivelul Uniunii Europene, dar și în Rusia sau Ucraina, unde producţiile au fost mai mici cu milioane de tone. Mai mult, preţurile sunt la un nivel foarte scăzut. Spre exemplu, la recoltat, floarea-soarelui 1,80-1,90 lei, pentru ca apoi să ajungă la 2,70-2,80 lei/kg.

„Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile.”

Managementul costurilor

Producţiile slabe din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, i-au făcut pe fermieri să-și îndrepte atenţia către o gestionare cât mai bună a costurilor. „Chiar dacă facem o producţie mai mică, încercăm să temperăm costurile, pentru că de fapt despre asta este vorba. Suntem meteo-dependenţi, vremea n-o putem controla, iar preţul se formează la bursă și este extrem de volatil. Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile. Și aici trebuie să lucrăm noi, pentru că până în momentul acesta sau până în anii în care a fost bine, noi, fermierii, nu am acordat o atenţie riguroasă asupra costurilor”, a explicat Cosmin Iancu, subliniind că reducerile la inputurile agricole nu ar trebui să fie și la calitate. Riscul este însă ca prin folosirea de produse de protecţie a plantelor generice sau mai ieftine să pierzi la producție și calitate.

„România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea.”

Fermierii trebuie să aibă în vedere o producţie minimă dorită, care să asigure un randament pe fiecare cultură, cu o investiţie minimă – îngrăşăminte, fertilizanţi şi produse de protecţie a plantelor –, pentru a obține o cultură sănătoasă care să le permită negocierea unui preţ cât mai bun. Mai mult, în condițiile climatice ale anului trecut, subvenția dată de statul român, menită să compenseze pierderile de recoltă cauzate de secetă, se ridică la suma de 1.000 de lei pe hectar, destinată agricultorilor care au înregistrat pierderi majore în anul agricol 2023-2024. „Primim bani pe despăgubiri, dar îi dăm înapoi cu trei mâini pe Ordonanţa „Trenuleţ” şi pe alte programe şi proiecte care, asta este, vor avea loc. Din păcate, România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea. Este foarte simplu: gândiţi-vă cum ar fi ca eu la mine la prăvălie, la SRL, să produc 100.000 de lei şi să am cheltuieli de 150.000 de lei! Merge o dată, banca te împrumută o dată, de două ori, dar la un moment dat se înfundă. Acelaşi lucru se întâmplă şi era de aşteptat să vină un moment în care tragi linie, eşti pe marginea prăpastiei şi trebuie să iei măsuri drastice. Revenind la partea de costuri, trebuie să existe o redefinire a costurilor, în măsura în care trebuie acordate foarte bine cu contextul climatic. Din păcate şi de fapt din sărăcie, foarte mulţi fermieri au semănat anul acesta agricol fără îngrăşăminte complexe”, a arătat fermierul din Ilfov.

În perioada sărbătorilor, costurile cu îngrăşămintele au crescut cu 20%. Dar fără o fertilizare echilibrată sau PPT-uri, cu programe fitosanitare inadecvate, pierderile sunt inevitabile. „Am cumpărat îngrăşăminte azotoase, uree, înainte de sărbători, cu 2.015 lei plus TVA tona, ca apoi să discutăm despre valori de peste 2.400 de lei plus TVA. Şi vorbim la cash”, a adăugat Cosmin Iancu.

Chibzuință și investiții făcute din economii

În prezent, în ferma administrată de Cosmin Iancu se lucrează în jur de 1.100 de hectare. Însă începuturile au însemnat 20 de hectare și multă voință. „După ’89, cu o serie de împrumuturi, de credite defectuoase la vremea aceea, bunicul a reuşit să procure ceva utilaje. Oamenii, pentru că-l cunoşteau şi aveau încredere, au venit şi i-au spus bunicului meu să le lucreze terenul. Uşor, uşor, lucrurile au început să capete o altă anvergură, pentru că am intrat în UE, am gustat şi noi ce înseamnă tehnologie străină, fonduri europene, şi atunci a început o aşa-zisă dezvoltare, care a făcut o tranziţie de la o agricultură de semisubzistenţă, cu nişte costuri haotice, cu consumuri mari de combustibil, la o agricultură performantă, bazată pe ceea ce înseamnă tehnologie de ultimă generaţie”, povestește tânărul fermier care a crescut printre mecanizatori, de altfel aceiași oameni alături de care lucrează și în prezent. Microbul agriculturii l-a luat de pe câmp, iar dragostea pentru pământ l-a făcut să se specializeze și să urmeze studiile Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, unde a terminat Facultatea de Agricultură. „După care am făcut un master în Agricultură durabilă şi, nu în ultimul rând, astăzi, sunt doctorand în cadrul USAMV București. Deci, iată, un domeniu în care este nevoie de o continuă specializare, lucrăm cu organisme vii, lucrurile se schimbă, vremea se schimbă, produsele se schimbă, legislaţia se schimbă şi toate aceste lucruri trebuie să ne ţină într-un permanent contact”, punctează Cosmin Iancu.

Deviza în cadrul fermei ilfovene a fost una simplă: încet şi sigur, iar acum vorbim despre un business care se întinde pe trei decenii, în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngropa un fermier. „Sincer să fiu, cred că este o suprafaţă suficientă ca să poată să fie gestionată cu resursele pe care le am, cinci mecanizatori care deservesc această suprafaţă, eu, în calitate de inginer agronom, de specialist al fermei, şi aparatul auxiliar, secretariat, director economic etc. Suntem, zic eu, într-un echilibru cu costurile şi, atunci, problema cea mai mare rămâne în continuare acest factor limitativ – vremea”, spune Cosmin Iancu.

Irigațiile rămân doar un vis

Dar capriciile vremii sunt dublate în județul Ilfov de lipsa irigațiilor, județ care nu va fi niciodată prioritar pentru realizarea unui sistem. În urmă cu 30 de ani, câmpurile de la Grădiștea erau irigate, dar acum acest lucru nu se mai face pentru că modalitatea era una destul de complicată. „Exista un sistem de tubulaturi, de ţevi care alimentau câmpurile din lacul Căldăruşani, conducta era îngropată pe sub întregul teritoriu al comunei Grădiştea. Acest proiect nu poate fi refăcut de mine cu încă doi vecini de-ai mei, şi atunci sigur că nu văd un viitor, din păcate, în realizarea irigaţiilor în zona noastră”, menționează fermierul.

În zonă nu există o sursă de apă, iar soluția puțurilor nu este fiabilă. „Dacă la noi exista un canal cu apă, ceva, nici nu mă mai interesa, era o investiţie sigură, mă puteam duce la bancă cu toată încrederea și spuneam că de aici încolo, zece ani, nu mai investesc în altceva şi mă canalizez spre irigaţii. Dar, din păcate, nu există sursă de apă. Varianta asta, a puţurilor forate, este o întreagă nebunie, pentru că ştim cu toţii ce înseamnă să te autorizezi. Mai nou, nu ai voie să iei apă din pânza freatică, deci doar până la a doua pânză, de unde nu ai debit. Se creează un joc în care cheltuiala e mare, resurse risipite şi rezultat dezamăgitor”, a completat Cosmin Iancu.

„Tehnologiile moderne sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie.”

Bani în plus, dar nu în buzunarul muncitorilor

Într-un an în care multe ferme au fost scoase la vânzare, iar sectorul agricol sângerează la propriu, Ordonanța „Trenuleț” a făcut ceea ce agricultorii preconizau. „Suntem în anul în care tot auzim de această nebunie cu băncile care execută, preluări de ferme etc., deci este o situaţie în care eşti în groapă, încerci să te ridici şi mai vine cineva şi-ţi mai dă un picior în cap şi spune: ridică-te! Cam asta se întâmplă. Mai ales în agricultură, unde veniturile sunt destul de modeste, în care oamenii oricum o duc destul de greu. Noi am încercat an de an să fim aproape de oamenii noştri, să facem treabă alături de ei, ei cu noi şi noi cu dânşii, şi, când am putut, am majorat veniturile. Spre exemplu, la un mecanizator, pentru a-i menţine acelaşi nivel al salariului, trebuie să-i măresc brutul cu 1.000 de lei. O mie de lei ori câţi suntem mă costă într-un an 150.000 de lei, bani de care omul nu beneficiază deloc”, a explicat Cosmin Iancu, mulțumit că se află în situația fericită în care își permite astfel de majorări.

Progresul tehnologic vine în ajutorul fermierilor și este unul dintre pariurile cu care speră că vor fi câștigători. „Dacă dăm timpul înapoi, o să vedem că în anii 2000 lucram o suprafaţă cu zece tractoare româneşti. Când începea campania de arat, se ara două luni. Acum, în 4-5 zile, lucrăm aceeaşi suprafaţă cu trei tractoare, cu forţă de muncă mult mai redusă, o lucrare de mult mai bună calitate şi cu costuri mult mai mici. Deci, iată, progresul a existat şi cu siguranţă progresul nu se opreşte aici şi va avansa. Un apetit şi o deschidere din partea noastră, a fermierilor, către tehnologiile moderne, cu resurse mai puţine și cu costuri mai reduse, sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie”, ne-a zis în încheiere Cosmin Iancu.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță lansarea în mediul online a platformei naționale AKIS (Sistemul de Inovare și Cunoaștere în Agricultură), „un instrument digital care oferă un cadru colaborativ pentru generarea, transferul şi aplicarea cunoștințelor și inovațiilor”.

AKIS reunește persoane, instituții, companii şi organizații din mediul agricol şi rural, în scopul facilitării integrării actorilor relevanți, interacțiunii dintre știință și practică, asigurând astfel fluxul informațional și accelerând implementarea ideilor noi de către fermieri şi întreaga comunitate rurală.

„Participarea activă în cadrul AKIS este crucială pentru consolidarea legăturilor dintre cercetare, educație și practică în sectorul agricol în vederea creșterii competențelor fermierilor și ale altor antreprenori din comunitatea rurală, precum și pentru construirea unui spațiu rural inovator și prosper”, transmite MADR.

Toți cei interesați din agricultură, producție, cercetare sunt invitati să se alăture acestei inițiative la următorul link: https://roakis.eu/ro/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În cadrul Campaniei 2025, termenul de depunere a Cererilor de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a fost prelungit până la data de 13 iunie 2025, inclusiv.

Printr-un Ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cererile de plată și modificările la cerere se depun la APIA în perioada 3 martie - 13 iunie 2025. Astfel, data limită de depunere este 13 iunie 2025, inclusiv. Potrivit MADR, prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care din motive neimputabile lor nu pot depune Cererile de plată pentru anul 2025 în termenul stabilit inițial.

Modificările aduse prin Ordinul MADR nr. 179/21.05.2025:

• S-a stabilit eligibilitatea terenurilor scoase din circuitul agricol și acordarea posibilității fermierilor de a solicita plată pentru suprafețele utilizate în scop agricol și care sunt la dispoziția lor pe perioada întregului an calendaristic;

• Pentru schema PD-26 sprijin cuplat pentru porumb a fost reglementată eligibilitatea privind asigurarea încărcăturii de cel puțin 3 UVM/ha cultură, la momentul depunerii cererii de plată sau la data modificării acesteia;

• A fost corelată Anexa nr. 10 – „Lista activităților non-agricole” cu prevederile Ordinului INS nr. 377/2024 privind actualizarea CAEN;

• Pentru eco-schema PD-27 „Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate”, în notele de subsol ale Anexei 19 s-au adus noi clarificări privind modalitatea de completare a Caietului de pășunat;

• Perioada de reținere a animalelor în exploatație se modifică astfel: pentru specia bovine (sprijinul cuplat pentru venit): 14 iunie – 13 octombrie 2025; iar pentru speciile ovine și caprine (sprijinul cuplat pentru venit și ajutorul național tranzitoriu): 14 iunie – 21 septembrie 2025.

„Fermierii sunt așteptați la Centrele județene și locale APIA unde vor beneficia de tot sprijinul funcționarilor Agenției în accesarea cu succes a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă. Pentru a nu aglomera activitatea APIA este necesar să se respecte graficul programărilor anunțate”, transmite MADR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La întrebarea din titlu ne-a oferit răspunsuri prof. dr. ing. Ilie Van, preşedintele Societăţii Române de Zootehnie, dar şi preşedinte al Uniunii Naționale a Crescătorilor de Păsări din România. În zootehnia autohtonă există un sector competitiv, care, pe lângă că asigură necesarul populației noastre, are succes la export. În schimb, progresul genetic se lasă așteptat.

Ilie Van: Sectorul zootehnic nu este foarte bine astăzi. Ca structură a producţiei, dacă ne uităm pe cifrele statistice de la sfârşitul anului trecut, producţia animală este practic reprezentată 50,4% de carne de pasăre şi restul celelalte specii, adică bovine, ovine, porcine etc. În condiţiile în care românul mănâncă în primul rând carne de porc, de pasăre, vită şi oaie, ca ordine, din păcate nu putem oferi din producţia internă aceste produse. România are două specii care ar trebui să fie foarte bune pentru piaţa externă, bovina de carne şi oaia, şi aici ar trebui să mergem pe creşterea producţiei şi orientarea către export a acestor două produse. Porcul, din păcate, trece printr-o situaţie mai dificilă din cauza pestei porcine africane, este într-o situaţie de ieşire sperăm noi, pentru că s-au redus focarele în ultimul timp, citesc şi eu frecvent statisticile publicate de ANSVSA. Sperăm ca în scurt timp să se relanseze, mai ales că Ministerul Agriculturii a finanţat în ultimul timp două proiecte foarte importante de reproducţie pentru porc şi pasăre, aceste proiecte sunt demarate, fermele sunt aproape de a fi puse în funcţiune şi prin punerea în funcţiune a fermelor de reproducţie poţi să reîncepi un program de creştere în fermele comerciale.

Reporter: Din nefericire, sunt crescători care au trecut prin situația de a avea pestă porcină africană în ferme, iar acum le este teamă să reînceapă acest proces.

Ilie Van: Da, este o teamă. Și la pasăre este aceeaşi problemă cu gripa aviară, însă eu i-aş sfătui pe cei care sunt totuşi crescători de animale şi mai ales au lucrat în sectorul ăsta atât timp, să aibă curaj, să aplice măsuri de biosecuritate drastice, pentru că acolo este o boală de biosecuritate. Spre exemplu, la pasăre, deşi în Europa au evoluat mii de focare de gripă aviară, noi, în România, în ferme, n-am avut decât două-trei focare în ultimii cinci-şase ani. Practic, prin măsurile de biosecuritate care s-au luat la poarta fermei am putut să protejăm efectivele şi să nu avem pagube foarte mari. Deci este o boală de biosecuritate, dacă ne luăm măsuri drastice sigur că putem trece peste această nenorocire, pentru că este o nenorocire. Au avut şi alte țări problema asta. De exemplu, Spania a avut pestă porcină africană, fermierii de acolo au depăşit-o şi astăzi sunt cei mai mari producători de carne de porc din Europa...

Reporter: Mai mari decât cei din Danemarca?

Ilie Van: Mai mari în ceea ce privește cantitatea. Sunt foarte mari şi sunt principalii exportatori de carne de porc în China, şi au depăşit pesta porcină africană. Deci, este posibil. Noi nu trebuie să renunţăm la această activitate, trebuie să ne gândim cum o facem ca s-o facem bine, să ne apărăm animalele de acest virus, pentru că e un virus care afectează şi vedem bine că a făcut ravagii şi, bineînţeles, vom putea să reluăm un program de dezvoltare a sectorului de creştere a porcului, mai ales că se finanţează şi fermele de reproducţie şi avem de unde să începem. Pentru că este important. Crescătorii din țara noastră au avut ghinionul să aibă deficit de ferme de reproducţie şi să importe purcei din Europa, care mai întâi s-au importat cu 25 euro pe cap şi acum au ajuns la vreo sută de euro purcelul.

Reporter: E imposibil să mai fii rentabil la prețurile de azi.

Ilie Van: Da. A crescut cererea, preţurile s-au ridicat şi sigur că oamenii îşi văd de profit, iar noi trebuie să creştem pentru că suntem implicaţi într-un business la care nu putem renunţa de pe o zi pe alta. Practic, sectorul este în suferinţă.

Reporter: Cât mai acoperim din necesarul țării de carne de porc? 

Ilie Van: Acoperim în jur de 30%. Efectivele sacrificate anul trecut sunt în jur de trei milioane de capete. Fermierii care au fost apropiaţi de această specie şi au trăit din această muncă atâţia ani trebuie să aibă curaj şi să încerce să reia activitatea, dar, v-am spus, pe alte baze, pe bază de ferme de biosecuritate cu măsuri drastice.

Reporter: În ceea ce priveşte ovinele, sunt foarte puţine ferme care să aibă posibilitatea să-şi îmbunătăţească sistemul de biosecuritate, nu prea vorbim de lucrurile acestea, pentru că, în general, în România se creşte mai mult extensiv decât intensiv, şi atunci pârghiile pe care le au crescătorii de oi pentru a reuşi să facă faţă pestei rumegătoarelor mici, care este pentru prima dată în România, nu prea sunt posibile.

Ilie Van: ANSVSA face eforturi foarte mari ca pesta rumegătoarelor mici să fie recunoscută ca o boală regionalizabilă, adică să fie recunoscută şi în ţările terţe ca o boală regionalizabilă şi să izolezi focarul acolo unde există şi să poţi să exporţi din zonele neafectate. Bineînţeles că trebuie luate măsuri drastice de restricţionare a mişcărilor de efective şi alte obiecte şi materiale care ar putea să transmită boala dintr-o parte în alta. Este recunoscută în Europa aşa, ca boală regionalizabilă, dar nu este recunoscută în statele terţe. Autoritățile noastre chiar fac eforturi de a face această regionalizare şi de a permite exportul de animale vii în ţările care erau tradiţional importatoare de ovine din România. Un lucru important de menţionat este că atât pesta porcină africană, cât şi pesta rumegătoarelor mici nu sunt transmisibile la om. Ele sunt transmisibile la animale şi nu la om. Doar trebuie să ai grijă să nu se îmbolnăvească animalul.

„Toţi puii care se cresc în lumea asta sunt cu piele galbenă, genetic controlată. Există o genă care permite depunerea de betacaroten în piele. Asta este explicația științifică.”

Avicultura românească, un sector competitiv

Reporter: Să discutăm și despre creșterea păsărilor. În ultimii ani, toţi crescătorii tradiţionali au reuşit să se dezvolte, să investească şi să ajungă la un standard european, mai ales că mulţi dintre avicultori exportă procente însemnate din producţia pe care o realizează.

Ilie Van: Noi nu putem să stăm separaţi de o piaţă unică europeană. Suntem membri ai Uniunii Europene, comerţul este liber, nu se pun niciun fel de bariere. Singura problemă pe care o ai este costul de producţie cu preţul, să fii competitiv pe piaţă şi să ai calitate bună. Or, în ceea ce priveşte avicultura, şi ouă, şi carne, şi reproducţie, şi păsări vii, suntem în echilibru valoric-comercial. Exportăm cam de 430 de milioane de euro şi importăm de 430 de milioane de euro. Sigur că eu, dacă mă întrebaţi, sunt nemulţumit, că am putea să exportăm mai mult. Export înseamnă, în fapt, comerţ intracomunitar, pentru că 95% din comerț este cu ţările membre UE.

Reporter: Asta înseamnă că fermele avicole de la noi au standarde înalte de calitate.

Ilie Van: Şi înseamnă o competitivitate şi standarde de calitate, dar, încă o dată o spun, am putea s-o facem mai bine. Pentru că avem condiţii mult mai bune decât alte state care nu au condiţiile României şi care exportă mai mult decât noi.

Din punctul de vedere al asigurării gradului de autosuficienţă, la carne suntem la 98%, cam atât este procentul de asigurare, adică cât producem din cât consumăm. Prin urmare, producem 98% din cât consumăm, pentru că aducem din UE produse ceva mai ieftine. Exportăm produse cu valoare adăugată mare şi aducem pulpe – că la noi se caută mai mult astea şi sunt mai ieftine. De aici vine această diferenţă de neasigurare sută la sută sau peste sută la sută. La ouă suntem peste sută la sută, cel puţin anul trecut aşa am fost, şi sperăm să ne menţinem, pentru că noi mai avem o problemă, întâlnită, de altfel, în toată agricultura noastră, problema cu Ucraina, de unde ajung pe piața autohtonă produse mult mai ieftine şi aici trebuie să fim foarte atenţi, pentru că putem să distrugem şi ce a mai rămas din zootehnie.

Reporter: Sunt câteva aspecte care trebuie lămurite de specialiști. De pildă, puiul galben. Vedem ba pe TV, ba pe rețelele de socializare tot soiul de informații fără nicio legătură cu realitatea din fermele avicole, că se vopsesc puii și altele asemenea. Ce e cu toată povestea asta cu vopsitul în galben al puilor?

Ilie Van: E clar că nu este nimic adevărat în toată povestea asta. Nu poţi să ieşi pe piaţă şi să afirmi că noi vopsim puii. Asta este o greşeală copilărească, nu se poate face aşa ceva. Puii sunt mai galbeni sau mai puţin galbeni pentru că sunt hrăniţi cu produse sau cu materii prime furajere care conţin mai mult betacaroten, xantofile, care colorează grăsimea.

„Carnea de pasăre din România este de o calitate deosebită şi sigură pentru consumul uman. S-au făcut investiţii foarte mari în industrie. Suntem competitivi din toate punctele de vedere cu orice producător avicol din Europa.”

Reporter: Adică nu se introduce în hrană, cum s-a afirmat, colorant sau mai ştiu eu ce care, chipurile, să dea culoarea respectivă.

Ilie Van: Nu. Prin folosirea de materii prime mai bogate în betacaroten se obține o culoare mai gălbuie a puiului. Dar toţi puii care se cresc în lumea asta sunt cu piele galbenă, genetic controlată, şi cu penaj alb. Majoritatea, cu penaj alb, că mai sunt şi pui cu alte culori ale penajului, dar pielea este galbenă. Deci există o genă care nu inhibă depunerea de caroten în piele, este o genă recesivă, care permite depunerea de betacaroten în piele. Asta este explicația științifică. Dacă puiul ăsta care genetic este controlat de această genă ce permite depunerea betacarotenului în piele este hrănit cu grâu, de exemplu, nu va avea o piele galbenă. Va avea o piele mai pală, mai deschisă. Puii ăştia care au fost reclamaţi pentru aşa ceva sunt pui crescuţi în tehnologii alternative, adică nu puiul tradiţional industrial care se creşte cu materii prime controlate, ci puii care sunt crescuţi în aer liber, care au acces pe iarbă, pe păşune şi ciugulesc iarba, aceasta conținând mult betacaroten. Practic 3-4% din tot ce facem noi ca producţie de carne este din aceste tehnologii alternative. Nici nu putem să creştem mai mult de 3-4%, pentru că nu ne lasă clima. Adică, vara e caniculă, cine ar putea să scoată puii pe căldurile astea afară? Iar iarna e frig şi nu poţi să-i scoţi că e frig. Există o normă în legislaţia UE care-ţi permite doar pe o anumită perioadă să-i ţii închişi, dacă vrei să-i valorifici ca pui crescuţi în aer liber. Nu poţi să-i închizi şi să spui: am păşune şi dacă pot să-i scot – bine, dacă nu – nu. Nu! Trebuie să faci dovada că i-ai scos o anumită perioadă, un anumit număr de ore şi de zile, ca să poţi să scrii pe eticheta aia că sunt pui crescuţi în aer liber.

Reporter: Alte povești care circulă fără a avea vreo legătură cu realitatea sunt legate de hormoni și de antibiotice. Să lămurim și aceste aspecte! 

Ilie Van: Toată producţia avicolă pe care o facem astăzi este condusă de legislaţia europeană. Este în baza legislaţiei europene, care dacă este vorba de directive, decizii, recomandare, e transpusă în legislaţia naţională, dacă este vorba de regulament, se aplică întocmai în toate statele membre. Așadar, noi nu avem multă legislaţie proprie în domeniile tehnice principale, şi atunci sigur că ne orientăm după UE. Fermierii ăştia sunt obligaţi şi verificaţi. Pot să vă spun că sunt verificaţi de autorităţi permanent să respecte legislaţia europeană, poate chiar mai drastic decât sunt controlaţi şi verificaţi alţii din alte state membre. Asta părea la început că nu este în regulă că suntem noi mai verificaţi, dar până la urmă a prins bine că „ne-am format” şi ne-am educat să facem lucrurile bine. Există o legislaţie care interzice să foloseşti antibiotice ca factor de creştere, să foloseşti hormoni. În primul rând că hormonii ăştia nu poţi să-i cumperi, n-ai de unde să-i cumperi. Am auzit că se injectează – de ce să-i injectezi? Că eu trebuie să-i dau hormoni ca să crească, nu să-l injectez după ce l-am tăiat! De ce să dau cu hormoni în el după ce l-am tăiat? Şi gândiţi-vă că fermierii ăştia ai noştri exportă cantităţi importante, peste o sută de mii de tone de carne şi procesate din carne, și sunt verificați acolo în ţările de destinaţie. Nu cred că ar trece cu vederea cineva dacă s-ar întâmpla să fie ceva care nu este în regulă. Referitor la antibiotice, acestea se folosesc doar pentru tratamente curative, atunci când este cazul, dacă este o boală, ţintit pe antibiogramă, se duce cu antibioticul respectiv 5 zile, dar cu 10 zile înainte de sacrificare nu este voie să mai dai niciun antibiotic, pentru că la analiza reziduurilor îţi iese antibioticul. Anul trecut, s-au făcut mii de probe de antibiotic, de hormoni şi nu a ieşit decât o singură probă cu reziduuri de antibiotice cu mici abateri. Deci nu au fost niciun fel de probleme, pe baza analizelor care au fost comunicate prin Raportul ştiinţific al IEF. Nu au existat niciun fel de reziduuri de antibiotice, de hormoni şi aşa mai departe. De pildă, pentru zoonoze, cum este salmonella, toţi puii care s-au sacrificat în România au fost analizaţi pentru salmonella. Toţi! 350 de milioane de pui s-au sacrificat anul trecut, toţi au fost analizaţi pentru salmonella. Dar pentru două tipuri de salmonella: pentru Typhimurium şi Typhi, astea având relevanţă pentru sănătatea publică şi astea sunt în obiectivul autorităţii. Din 350 de milioane de analize, au ieşit 17 pozitive, pentru care s-au luat măsurile legale. Legislaţia UE e una foarte drastică şi verificată destul de insistent de autorităţile noastre, ceea ce a dus la educarea şi instruirea fermierilor, care ştiu exact că nu au voie să facă aia sau aia. Apoi, noi, ca asociaţie, îi sfătuim de bine tot timpul: nu folosiţi, aveţi grijă, comunicăm cu ANSVSA foarte bine, comunicăm cu asociaţia noastră europeană, cu Comisia Europeană, când este cazul, şi transmitem toate aceste informaţii astfel încât pe piaţă să se găsească produse de calitate, produse sigure pentru consumul uman.

„Ameliorarea necesită o bună organizare, oameni instruiţi, fundamentat ştiinţific programul, cu măsurători corecte, cu interpretări corecte. Nu se face oricum ameliorarea şi nu se face de către oricine. Se face de către oameni foarte bine pregătiţi, pe un sistem foarte bine organizat.”

Reporter: Plus că există la fiecare fermă un martor al furajului…

Ilie Van: Sunt probe şi contraprobe, fără discuţie. Se fac analize de furaj, se păstrează contraproba şi, în caz că se analizează contraproba şi se splituieşte proba respectivă, se dă la mai multe laboratoare – ANSVSA, DSV… În fine, sunt foarte atent urmărite şi monitorizate aceste aspecte şi vă repet, carnea de pasăre din România este de o calitate deosebită şi sigură pentru consumul uman. Practic, se face o treabă corectă din punct de vedere tehnologic, lucrăm pe cele mai avansate tehnologii din Europa. S-au făcut investiţii foarte mari în industrie, s-au modernizat spaţiile de creştere, sistemele de procesare, industria de procesare este la nivel de top european, suntem competitivi din toate punctele de vedere cu orice producător avicol din Europa.

Ameliorarea şeptelului unei ţări, de interes naţional

Reporter: La toate speciile de animale de fermă, România este deficitară în ceea ce privește ameliorarea. Ce înseamnă, de fapt, acest termen?

Ilie Van: Ameliorarea este un proces continuu, care se face printr-o selecţie generaţie de generaţie a celor mai buni indivizi, care să corespundă obiectivului ameliorării pe care ţi l-ai propus. Depinde de specie, de rasă, de linie. De exemplu, dacă faci hibrizi, cum sunt cei de la porc şi de la pasăre, liniile pe care le foloseşti pentru încrucişare şi obţinerea de hibrid se selecţionează pe direcţii diferite, pentru ca prin încrucişarea lor să preiei de la o anumită linie o anumită caracteristică, de la altă linie altă caracteristică în aşa fel încât cele patru-cinci linii să ducă la obţinerea unui produs comercial care să aibă toate obiectivele pe care ţi le-ai propus. Adică, să aibă un spor de creştere bun, un consum specific mic, o cantitate de grăsime mică, o conversie a furajului, un raport carne-oase foarte bun, adică toate aceste obiective ţi le propui prin obiective de ameliorare şi fac selecţia direcţionat pe atingerea acelui obiectiv de ameliorare. Sigur că pentru a atinge obiectivele îţi trebuie şi gradul de transmitere ereditară a caracterului respectiv. Şi aici este această eritabilitate, care înseamnă cât din ce se transmite este controlat genetic şi cât este mediu. Şi progresul este cu cât acest h pătrat, eritabilitatea, este mai mare, cu atât progresul e mai rapid. De exemplu, dacă eu fac ameliorare pentru mărimea oului, care are un h² de 0,4, adică 40% este controlat genetic, şi fac ameliorare pentru reproducţie, care este sub 0,1, sigur că de patru ori mai repede pot ajunge să am un ou mai mare decât să am o reproducţie mai bună. Pentru că efortul este diferit, din cauza cumulării efectului genelor. Tot procesul de ameliorare, că vorbim de genetică cantitativă aici, este efectul cumulativ al genelor.

Reporter: Prin urmare, nu orice caracter se transmite cu uşurinţă.

Ilie Van: Nu orice caracter se transmite cu uşurinţă, şi atunci pentru fiecare caracter trebuie să ai propriul sistem de monitorizare, de măsurare, de interpretare, de măsurare a valorii de ameliorare şi aşa mai departe. Şi de aici sunt programele de ameliorare cu selecţie combinată, cu tot felul de metode care s-au perfecţionat, acum s-a ajuns la selecţia genomică, care duce la creşterea preciziei selecţiei şi deci a aprecierii valorii de ameliorare. Asta, de fapt, te duce la alegerea celor mai valoroși indivizi din punctul de vedere al obiectivului tău, mai repede, şi urgentezi obţinerea obiectivului, creşti mai repede spre obiectiv.

Reporter: La rumegătoare, de pildă, avem Controlul oficial al performanţelor de producție.

Ilie Van: La rumegătoare, sigur, este Controlul oficial al producţiilor care se măsoară, se interpretează. Problema este că într-o muncă de ameliorare contează foarte mult organizarea programului de ameliorare. Dacă nu eşti bine organizat în tot ce priveşte testarea, măsurarea, colectarea datelor, prelucrarea datelor, interpretarea datelor, eroarea umană poate să-ţi mănânce din acel h². Deci chiar dacă ai un h² teoretic mare sau h² ăsta este valabil pentru fiecare populaţie în parte, pentru că eu dacă de exemplu am un h² mare, cum am zis la ou, 0,4 sau 40%, e controlat ereditar, dar fac o muncă proastă în sensul că nu măsor bine, omul meu este superficial, nu notează bine, nu prelucrează bine, nu interpretează bine, eroarea asta umană intră în categoria mediului special care în determinarea h² la numitor micşorează raportul. Deci în loc să am 0,4, am 0,2. Şi n-am făcut nimic. Așadar, munca de ameliorare necesită o bună organizare, oameni instruiţi, fundamentat ştiinţific programul, cu măsurători corecte, cu interpretări corecte. Nu se face oricum ameliorarea şi nu se face de către oricine. Se face de către oameni foarte bine pregătiţi, pe un sistem foarte bine organizat.

Reporter: La bovine şi la ovine avem programe de ameliorare, registre genealogice conduse de asociaţiile de crescători.

Ilie Van: Da, avem programe de ameliorare, unele se fac mai bine, unele se fac mai puţin bine, dar avem programe de ameliorare. Numai că, aşa cum spuneam, depinde de specie. Pentru că la bovine intervalul între generaţii este de 4-5 ani, deci progresul genetic anual îl vezi în anul 5, pe când la pasăre este de un an. Mai repede atingi obiectivele într-un interval de generaţii mai mic. Încă o dată, şi la bovine, şi la ovine, avem nevoie să progresăm pe zona ameliorării. Avem nevoie. Să aducem mereu efective de afară nu este o soluţie.

Reporter: Oricum, avem propriile rase…

Ilie Van: Şi staţiunile noastre de cercetări, şi nu mă gândesc doar la cele de ovine şi bovine, au efective valoroase şi trebuie apelat la ele ca să poată să amelioreze şeptelul. Am mai spus-o şi cu altă ocazie, o spun şi acum: ameliorarea şeptelului unei ţări este o problemă de interes naţional. Dacă faci o muncă greşită, tehnic, sau finanţare greşită, te duce la regres genetic, nu la progres genetic. Efectivele care regresează nu le mai poţi redresa uşor. Adică eşti bătut pe piaţă de alţii care fac treaba corect, din punctul ăsta de vedere. Şi ne întrebăm după aia: de ce importăm noi? Importăm pentru că şi asta este o cauză. Sunt multe, multe lucruri care trebuie analizate şi rezolvate.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: „Nu poţi lăsa agricultura fără protecţie fitosanitară.”

Speranța moare ultima. Și în 2025

Fermier, mai mult decât o meserie

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate, destinat producătorilor agricoli persoane fizice, program mult așteptat de agricultori încă din toamna trecută.

Luni, 12 mai 2025, la ora 10 s-a dat startul înscierii agricultorilor în program. Doar că, în scurt timp, aplicația informatică s-a blocat. Ne-au scris fermierii că nici n-au apucat să descarce cererea. Însă, au fost și norocoși, având în vedere că în două-trei minute fondurile erau deja epuizate, conform mesajului transmis de aplicație.

„Din cauza problemelor tehnice apărute în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru Programul Rabla pentru Tractoare, care a debutat astăzi la ora 10:00, generate de suprasolicitarea aplicației informatice, am decis anularea acestei sesiuni. Deși aplicația a permis înregistrarea cererilor într-un interval extrem de scurt, pe parcursul procesului de înscriere au fost înregistrate sincope și blocaje care au afectat funcționarea optimă. În acest context, pentru a asigura corectitudinea și echitatea accesului la finanțare, AFM va relua sesiunea de depunere la o dată ce va fi comunicată ulterior”, explică Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Măsura anulării înscrierilor a fost determinată de un trafic extrem de ridicat înregistrat pe platforma informatică aferentă Programului „Rabla pentru Tractoare”, fapt ce a condus la funcționarea cu sincope a aplicației.
În prezent, se desfășoară o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor care au dus la blocarea sistemului, nefiind exclusă posibilitatea existenței unui atac cibernetic.
Înscrierile vor fi reluate după verificări și rezolvarea deficiențelor aplicației informatice, la o dată care va fi stabilită și comunicată ulterior. „Ne cerem scuze pentru disfuncționalitățile apărute și vă asigurăm că vom depune toate eforturile pentru reluarea programului”, transmite AFM.

Reamintim că, prin Programul „Rabla pentru Tractoare”, autoritățile urmăresc sprijinirea producătorilor agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare, în vederea achiziţionării de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente noi, mai puţin poluante. Bugetul alocat programului este de 500 milioane de lei.

Valoarea de achiziţie a tractorului/maşinii agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei al valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat pe site-ul instituției două noi ghiduri informative pentru implementarea intervențiilor din sectorul vitivinicol.

Astfel, au fost publicate Ghidul informativ pentru implementarea intervenției IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, precum și Ghidul informativ pentru implementarea intervenției IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

„Materialele de informare au caracter de îndrumare a solicitanților în vederea pregătirii, derulării şi implementării programelor de investiții, conform condițiilor de eligibilitate, a cerințelor de bază ale UE și a altor cerințe specifice”, precizează APIA.

Valoarea maximă a asistenței financiare acordate în cadrul Intervenției IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” este de 1.500.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții complexe şi de 400.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții simple.

Valoarea maximă a sprijinului public acordat în cadrul Intervenției IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin” este de 650.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții complexe și de 250.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții simple.

Sesiunile de depunere aferente programelor de investiții IS-V-02 și IS-V-07 se închid în cazul în care valoarea cererilor de finanțare atinge pragul de 120% din limitele bugetare stabilite în nota de lansare.

Plățile de către APIA se realizează cu respectarea graficului de execuție a acțiunilor aprobat şi a rezervărilor financiare, fără a depăși data de 15 octombrie 2027 inclusiv.

Solicitanții trebuie să depună documentele conform instrucțiunilor de utilizare a modulelor on-line, care vor fi publicate pe site-ul APIA precum și în format letric, cu mențiunea că verificarea de bază se va face pe documentele depuse on-line.

Cererile se depun la sediul centrului județean APIA, respectiv al APIA municipiul București, pe raza căruia este implementat programul, în sesiunea de depunere prestabilită, conform anunțului de lansare publicat pe pagina de internet a Agenției.

Cele două ghduri informative pot fi consultate accesând link-ul: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/pns-2023-2027-investitii-viti-vinicole/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ghidul oficial al programului „Rabla pentru Tractoare”, publicat recent în Monitorul Oficial, a stârnit controverse majore după ce autoritățile au modificat în mod esențial și netransparent definiția eligibilă a „tractorului”, excluzând din program tocmai subcategoriile T1a, T1b, T2a, T2b, T3a  și T3b, adică exact acele vehicule care, potrivit legislației europene, sunt tractoare agricole sau forestiere, mai accesibile pentru fermierii mici și mijlocii.

Excluderea din program a celor șase categorii de tractoare de dimensiuni mici și medii și păstrarea doar a celor de categorie mare și pe șenile (categoria C) defavorizează exact segmentul cel mai numeros din domeniul agricol, cel al fermelor mici și mijlocii, care nu vor avea astfel acces la ajutorul acordat de stat prin programul „Rabla”.

„În același timp, în forma sa actuală Ghidul favorizează atât marii fermieri, cu un potențial financiar mai mare, cât și importatorii de tractoare și utilaje agricole de mari dimensiuni”, explică Asociația Importatorilor de Motociclete și Motocicluri (AIDMM), prin reprezentantul său Ivan Sebastian. Acesta arată că, Regulamentul (UE) nr. 167/2013 stabilește clar, la art. 3 pct. 8, că: „Tractor înseamnă orice vehicul agricol sau forestier cu motor (...) a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune”, iar în art. 4 detaliază categoria T ca fiind destinată tractoarelor pe roți, inclusiv cu indicele „b”, adică tractoare care ating viteze peste 40 km/h.

În forma sa supusă consultării publice, ghidul nu conținea nicio mențiune despre excluderea celor șase categorii. Modificările au fost adăugate doar în forma finală, fără reluarea consultării publice, fapt ce contravine dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. „Nu poți schimba o definiție stabilită printr-un regulament european printr-un ghid administrativ și să excluzi din legalitate o categorie omologată. Tractoarele T1a, T1b, T2a, T2b, T3a și T3b sunt omologate la nivel european și recunoscute în legislația națională. A le scoate din eligibilitate echivalează cu o discriminare mascată în normă tehnică”, avertizează juriștii specializați în drept administrativ și legislație tehnică.

Fermierii și distribuitorii de tractoare și vehicule de uz agricol (alte utilaje decât tractoarele, folosite în fermele mici și mijlocii pentru lucrările de mici dimensiuni efectuate pentru creșterea plantelor sau animalelor) solicită emiterea de urgență a unui nou ordin, care să:

• suspende aplicarea prevederilor actuale până la clarificarea legală;

• corecteze definițiile în conformitate cu alinierea la Regulamentul (UE) nr. 167/2013;

• includă explicit în cadrul eligibilității a tuturor vehiculelor omologate legal în categoriile T și subcategoriile aferente, cu respectarea principiului liberei concurențe și al egalității de tratament între beneficiari.

În lipsa unui răspuns oficial, se ia în calcul acționarea în contencios administrativ pentru anularea parțială a ghidului, în baza art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, pentru încălcarea principiilor de legalitate și transparență.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare salută poziția Parlamentului European privind viitorul buget UE și susținerea unei PAC echitabile și moderne.

Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a adoptat miercuri, 23 aprilie 2025, cu o majoritate de 23 voturi pentru, raportul referitor la viitorul buget al UE post-2027. Raportul, coordonat de eurodeputații Carla Tavares (S&D, Portugalia) și Siegfried Mureșan (PPE, România), respinge modelul „un plan național per stat membru” propus de Comisia Europeană și reafirmă necesitatea unei abordări echilibrate, flexibile și real adaptate nevoilor statelor membre.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare salută adoptarea acestui raport și consideră că direcțiile propuse reprezintă un pas important spre o PAC mai corectă și adaptată realităților fermierilor din Estul Europei, reiterând un principiu esențial pentru viitorul agriculturii europene: „No budget, No Vision.”

„Am contribuit activ la conturarea acestui mesaj european, atât prin structurile COPA-COGECA, cât și prin colaborarea noastră cu organizații și camerele agricole din zece state membre din Europa Centrală și de Est. Ne bucură că vocea fermierilor români a fost ascultată la Bruxelles”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Alianța subliniază că agricultura și politica de coeziune trebuie să rămână priorități fundamentale ale Uniunii Europene, în completarea noilor provocări legate de securitate, apărare și competitivitate economică.

„În sectorul agroalimentar sunt foarte multe provocări. NU acceptăm ca fermierii și cooperativele să primească mai puțini bani decât un buget actualizat cu inflația din ultimii șapte ani – adică minimum 30%. PAC și Coeziunea trebuie să fie susținute pe picior de egalitate cu celelalte priorități strategice ale UE. Fără Buget PAC actualizat, NU există Viziune privind Viitorul Agriculturii”, arată AAC.

Principalele direcții susținute prin raportul adoptat:

• Recunoașterea rolului esențial al securității alimentare în autonomia strategică a Uniunii Europene;

• Susținerea fermierilor tineri, a fermierilor mici și a sectorului pescuitului;

• Promovarea unei PAC moderne, sustenabile și simplificate, care să răspundă provocărilor climatice, inflaționiste și birocratice;

• Refuzul modelului unitar de plan național, în favoarea unei politici agricole flexibile și adaptate nevoilor locale și regionale.

 Votul final în plenul Parlamentului European este așteptat în săptămâna 5 mai 2025.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Protecția plantelor: Deciziile europene trebuie să țină cont de realitățile specifice fiecărei țări

Distribuitorii de inputuri agricole au încheiat anul 2024 după cum a fost și cel al fermierilor: greu și foarte greu. Deși sunt speranțe pentru o recoltă bună în 2025, datoriile acumulate de fermieri în ultimii ani de secetă nu sunt deloc ușor de depășit. În rândurile de față vă arătăm cum este văzută situația de Mihai Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, companie înființată în anul 2009, astăzi fiind un distribuitor important în piața de inputuri agricole. Agro-Est Muntenia, la nivel regional, prin echipa de vânzări acoperă toată zona de sud, sud-est și sud-vest a României, iar prin colaboratori/distribuitori acoperă la nivel național distribuția produselor pe care le comercializează în exclusivitate. Portofoliul cuprinde produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și toate problemele tehnologice.

Reporter: Trebuie să le spunem cititorilor că Mihai Moraru este și președintele unei organizații profesionale înființată toamna trecută, Asociația Input Agro. Așadar, 2024 a fost un an plin de provocări...

Mihai Moraru: Cele mai multe provocări.

„N-ai producţie, n-ai bani. E simplu. Fermierii au strâns datorii. Pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut.” 

Reporter: Haideți să vedem care au fost acestea şi cum le-aţi depăşit.

Mihai Moraru: Cred că nu le-a depăşit nimeni până acum, sincer. Anul 2024 a început după un alt an greu, 2023, tot cu secetă, tot cu volatilităţi de preţuri, de inputuri, de cereale, tot cu datorii. Şi am intrat în 2024 şi noi, şi fermierii încrezători, că aşa e frumos la început de an, după ce stai de sărbători cu familia să te încarci cu optimism. Cu toate că, îmi aduc aminte, în ianuarie pe la începutul anului, foarte multe regiuni erau într-un început de iarnă fără ploi. Foarte secetos. În anumite regiuni, culturile au răsărit în ianuarie, în altele n-a răsărit deloc, în altele au început să aibă probleme şi deveniserăm deja toţi abonaţi la prognozele meteo, aşteptând precipitaţii. Şi au venit ceva precipitaţii, în unele zone în februarie, în altele în martie şi iarăşi optimismul a crescut: hai că poate avem o primăvară ploioasă dacă n-a fost o iarnă cu precipitaţii. Şi n-a fost aşa. După care, acel val de temperaturi de peste 30°C la final de martie a fost un punct critic pentru culturile de toamnă, care a distrus foarte mult din potenţialul pe care acele culturi le aveau în condiţiile de până atunci, şi ne-am trezit toţi că ceea ce părea mai sigur, cultura de toamnă, a devenit dintr-o dată prima calamitată. Au mai venit nişte ploi răzleţe în aprilie, lumea a zis: măcar să avem culturi de primăvară cu producţii bune. Din luna mai totul s-a terminat, ştim foarte bine, secetă, niciun strop de ploaie, temperaturi cum n-am mai văzut până acum, nu neapărat ca intensitate, ci ca durată. Am avut aproape cinci săptămâni cu temperaturi de peste 35°C consecutiv şi nu numai c-au murit culturile de grâu, porumb, dar sunt fermieri cu legume, cu livezi, cu vie şi unii chiar şi-au pierdut culturile cu totul. Efectele care să fie? N-ai producţie, n-ai bani. E simplu.

Fermierii au strâns datorii prin investiţiile făcute nu numai în inputuri, din îngrăşăminte, rate la bănci, rate la utilaje, salarii, taxe la stat şi unii dintre ei n-au avut aproape niciun venit în 2024. Am mai zis, pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut. După care am intrat în partea a doua, după ce lumea a terminat concediile, cam târziu. Ce facem? Şi au avut loc mai multe întâlniri, mai multe discuţii între asociaţiile de fermieri şi minister, între noi şi fermieri, între noi şi producători, n-a fost un rezultat concret şi în luna septembrie Ministerul Agriculturii a găsit soluţiile magice, erau mai multe dar cu două s-a rămas. A venit OUG 4, aceasta fiind ordonanţa de amânare a plăţilor de la fermieri către bănci, distribuitori şi alte forme de creditori, şi OUG 7, noul credit al fermierului care nu e funcţional. Pe calcule la MADR aceste măsuri arătau bine, venind cu opt miliarde de lei credite care pot fi luate prin noul credit al fermierilor, creştem plafonul de la 280.000 la 560.000, creştem perioada din decembrie în mai, lumea fericită.

„Soluţia amânării datoriilor creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere.”

Reporter: Toate bune şi frumoase, dar pe hârtie, nu?

Mihai Moraru: Da. Această amânare s-a făcut în ideea de a da o gură de oxigen până vin banii din calamităţi, banii din subvenţii, banii pe creditul fermierului, iarăşi ieşeau nişte sume care acopereau nu complet, dar acopereau o bună parte din cheltuieli.

Calamităţile abia au început să intre pe la final de an, la fel subvenţiile, creditul fermierului nu e funcţional în forma agreată. Şi aici suntem azi, cu datorii foarte mari pe tot lanţul, miliarde de euro, cu companii care se chinuiesc să-şi plătească angajaţii şi de o parte, şi de alta, cu companii cu datorii foarte mari la stat care n-au din ce achita, pentru că şi aici statul n-a venit cu niciun sprijin nici către fermieri, nici către alţi jucători, nu a amânat nicio plată la nicio taxă pe salarii, TVA şi aşa mai departe, adică a rămas povara fiscală acolo, într-un an cu venituri dezastruoase, şi suntem într-un moment în care ne punem toţi întrebarea: cum aprovizionăm inputuri pentru anul viitor?, cum ne închidem?, noi furnizorii şi fermierul, cui mai dăm marfă?, cui nu-i mai dăm? Şi tot aşa.

Reporter: Avem un lanţ format din producător, distribuitor, fermier. Practic, distribuitorul este la mijloc în acest moment, pentru că el are datorii către producător şi are de luat banii de la fermier. Fermierul este și el blocat. Ce-i de făcut?

Mihai Moraru: Mi-aduc aminte primele zile de negocieri la Ministerul Agriculturii, când noi, Asociația Input Agro, am expus foarte transparent situaţia noastră a distribuitorilor, şi am spus că avem de încasat foarte multe miliarde de euro, avem un procent de încasare dezastruos, unde nu căutăm vinovaţi, pentru că ştim situaţia, adică nu am căutat să învinovăţim fermierul pentru situaţie, ci am mers pe ideea să căutăm soluţii. Soluţia amânării nu e o soluţie. Soluţia amânării creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere. Şi povestea cu neîncrederea este foarte importantă.

Ca să ne lămurim, România nu produce inputuri. 94% sunt din import, pesticide, seminţe, o bună parte din îngrăşăminte. Şi singurul combinat de îngrăşăminte pe care-l mai aveam stă închis. Şi atunci, cum vindem marfa în ţară? Poate că lumea nu ştie şi ar trebui să explicăm partea aceasta. Marfa vine în ţară aşa: este un producător sau un importator – că poate fi şi un importator, reprezentant al producătorului, el aduce marfa în ţară, de la plată la livrare până la plată la recoltare, fiecare cât poate finanţa. Dacă nu este plată la livrare, indiferent că este 30 de zile sau 200 de zile, el foloseşte o asigurare de credit comercial. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu sunt producător, vin şi vând prin distribuitor în România, plătesc o asigurare pentru acea valoare pe care o vând şi-mi asigur acea creanţă, acel sold. Dar eu am obligaţia, dacă vreau să încasez asigurarea, ca la 60 de zile întârziere să anunţ firma de asigurare. Este practic o executare pe care o face firma de asigurare în contul meu. Asta se face în baza unui plafon, fiecare producător merge la asigurător şi zice: Agro-Est Muntenia, ce plafon are? Şi asigurătorul spune: suma X. În momentul în care nu achiţi, nu respecţi angajamentul, poţi să ai limita de asigurare anulată şi implicit şi limita de credit la producător anulată. N-a înţeles nimeni sistemul, chiar dacă l-am explicat exact ca acum, şi am spus: în momentul când marfa pleacă din Germania, Franţa, Elveţia, ea pleacă având deja asigurarea încheiată. Dacă acea asigurare nu se face sau din totalul distribuitorilor din România jumătate doar primesc asigurare comercială, chiar dacă producătorul vrea să-i dea marfă, nu are cum, decât cu plată imediată. Ce trăim acum. Sunt foarte multe poliţe de asigurare anulate, și asta a început din septembrie într-un mod agresiv.

„Suntem într-un moment în care statul român este incompetent să vină cu soluţii reale.”

Reporter: Prin neplata de către fermier a asigurării sau prin plata de distribuitor?

Mihai Moraru: Pe lanţ, inclusiv producătorul de origine. S-au anulat multe din start, a doua zi după ce s-a lansat OUG 4, pentru că orice companie de asigurări se uită la riscuri şi companiile de asigurări au zis: eu sunt cel care despăgubeşte, dacă tu, stat, vii şi schimbi, intervii în contractul comercial între părţi, eu nu mai dau limite. Pentru că n-am siguranţa, ca asigurător, că ceea ce pun părţile într-un contract şi eu asigur, mai poate fi viabil. Şi multe limite au dispărut a doua zi. Nimeni n-a vrut să înţeleagă sistemul, şi acum sunt produse care în România intră doar cu plata imediată sau chiar cu plata în avans. Sunt deja probleme pe anumite categorii de produse şi zice fermierul: nu mai găsesc asta în piaţă, în condiţiile pe care le aveam – adică plata la recoltare. Păi nu mai găseşti, pentru că asigurătorul nu mai asigură vânzarea, producătorul nu mai dă 240-300 de zile, şi atunci distribuitorul-importatorul se limitează la câţi bani are, cumpără cu plata în avans şi se gândeşte dacă mai finanţează. Dar s-a prăbuşit cu 90% această capacitate de a finanţa. Cine plăteşte în final? Fermierul. El nu mai găseşte acele produse cu termen de plată ca până acum, nu mai e oferta mare şi la unele produse preţul a început să crească. Ce am obţinut? Costuri mai mari.

Al doilea efect este cel în care nu achiţi efectiv scadenţa. Fermierul nu are bani, nu achită distribuitorul, distribuitorul se chinuieşte să achite producătorul. Avem blocaj. Fermierii momentan fie nu mai au limite la distribuitor, pentru că au restanţe, au de plată, şi atunci distribuitorul ori nu-l mai ia în calcul, ori fermierul nu mai vine să-şi facă un necesar, deci nimeni nu ştie cu ce să-l ia în calcul pe acel fermier la final de an, ceea ce e o problemă, pentru că plecând de la ideea că banii există şi nu există această rupere de lanţ, tu trebuie să dai nişte comenzi cu nişte luni înainte. Neştiind ce să comanzi, pentru că în partea cealaltă ba nu vrei să-i mai dai, ba nu vrea să mai ceară, tu nu ştii ce să comanzi. Deci nu iei în calcul acel client. La finalul anului trecut, comenzile au fost cu mult mai mici decât în 2023. Şi probabil ne vom trezi în martie că mulţi fermieri vor spune: vreau şi eu produsul ăla – dar nu-l avem, nu l-am adus în ţară, n-am avut un necesar pe el.

Reporter: Marfa pe stoc înseamnă bani.

Mihai Moraru: Înseamnă bani, este frica de asumare, consistentă, şi la nivel de producător, şi la nivel de distribuitor, pentru că, repet, neavând nişte necesare care să-ţi vină să le centralizezi, nimeni nu-şi asumă stocul din alţi ani care deja a rămas, şi în plus este frica care a plecat de la acele două ordonanţe.

Reporter: Dar mai era încă o măsură, aceea cu plafonarea adaosului comercial.

Mihai Moraru: Cred că de acolo a plecat acest blocaj. Au fost nişte discuţii la MADR, au fost nişte negocieri nervoase, nu cu noi, cu alţi jucători din industria alimentară, comercianţi, noi n-am ajuns încă să avem partea de consultări, noi am aflat din presă de treaba asta, nici n-am fost informaţi. Din ce am înţeles eu din presă, s-a pus frână acestei măsuri. N-am fost chemat la consultări, dar s-a vorbit de amânare. Eu sper să fie anulare, nu amânare, pentru că o singură precizare aici, acea plafonare de 5% pentru distribuitor a adaosului, când distribuitorul, şi am demonstrat, are costuri de 7%, n-ai cum să vinzi cu 5 şi să cheltuieşti 7. Deci minus 2. Mai plăteşti şi taxa pe impozitul pe profit de 1%, e faliment.

Suntem într-un moment în care, din punctul meu de vedere, statul român prin instituţiile pe care le are şi prin reprezentanţii pe care îi are, este incompetent să vină cu soluţii reale. Soluţia reală era aşa: ăştia sunt fermierii calamitaţi, că-i ştim, că sunt procesele verbale depuse pentru calamităţi, astea sunt suprafeţele. Noi facem un program de finanţare – că-l numim IMM Invest, Agro Invest, orice nume îi pui – cu garanţie de stat, prin care statul să-şi asume şi eventualele pierderi. Pentru că şi acum merge fermierul la bancă, pe programul vechi al fermierului, şi banca nu-i dă bani, pentru că el, neavând venituri în 2024, el în evaluare este jos, unde scrie „nefinanţabil”, conform nu băncii, ci conform normelor bancare europene şi naţionale. Chiar dacă banca vrea să-i dea, nu poate să-i dea. Şi fermierii zic: eu am nevoie!, şi banca-i zice: nu pot să-ţi dau. Acest program trebuia, prin iunie, de când ştiam situaţia reală, până la final de an, trebuia în șase luni să fie creat, s-a creat în pandemie. Numai că nu s-a vrut. Nimeni n-a avut curaj să spună fermierilor că bugetul ţării este atât de îndatorat. De ce? Pentru că, în momentul când dai o garanţie de stat, acea garanţie în momentul când ai dat-o intră în bugetul de stat ca bani alocaţi din buget. Şi fermierii au fost minţiţi, la propriu. Ei n-au înţeles că guvernarea nu vrea să-şi asume nicio garanţie pentru că aşa creştea deficitul, şi a zis: vedem, Comisia europeană – deci mutăm pe Comisia Europeană problema – să ne aprobe Comisia europeană, ca să treacă decembrie şi să ajungem în ianuarie. Dar e cam târziu. Pentru mulţi fermieri e cam târziu ianuarie.

Reporter: Și totuși ce e de făcut?

Mihai Moraru: Păi, ce am spus mai sus. Nimeni nu vorbeşte despre ce bani trebuie să investeşti în noul an agricol. Pentru că s-a mai promis: „facem asigurarea prin EximBank şi dăm acea primă de asigurare” – a murit, gata, nu mai ştie nimeni, nu e funcţional, nu există astăzi. Prin urmare, culturile înfiinţate în toamnă şi cele care se vor înfiinţa în curând rămân în grija Domnului, dacă vine seceta. Aici trebuie reglementată ce înseamnă asigurarea pe agricultură, că face statul firmă de asigurare sau că o face prin CEC sau, aşa cum am şi propus la Ministerul Agriculturii, există ţări din lumea asta, şi una este lângă noi, care lucrează aşa, Ucraina, lucrează şi acum şi a lucrat şi în război, se numeşte Certificat de recoltă. Ce este certificatul de recoltă? Statul, în baza statisticii, spune aşa: noi, în judeţul Buzău producţia medie la grâu a fost de 4 tone. Se dă un tipizat, în care statul îşi asumă că garantează acelui fermier producţia de 4 tone în baza istoricului. Cu acel certificat de recoltă fermierul merge şi-şi ia banii de la bancă sau îşi ia inputuri de la distribuitori. Practic este tot o formă de asigurare, doar că acelea sunt tranzacţionabile, inclusiv cu traderii de cereale. Şi sunt multe ţări din lume care aşa lucrează. Fermierul a înfiinţat 100 de hectare de grâu, statul vine şi spune: fermierul din judeţul cutare poate să ia în medie 4 tone pe acel certificat, adică ai 400 de tone bani pe care-i vei lua peste trei luni, dar tu poţi să-i foloseşti acum. Şi poţi să mergi la un trader, şi eşti obligat să-i dai marfa şi să negociezi preţul, poţi să mergi la o bancă, poţi să faci ce vrei cu ei. E un sistem foarte uşor de pus în funcţiune. Nu e complicat. Din păcate, constat că nu vrem să folosim sisteme pe care le au alţii. Gândiţi-vă că Ucraina îl foloseşte acum în război, şi a fost principala sursă de finanţare pentru fermierii ucraineni. Adică sistemul funcţionează chiar şi în condiţii de criză majoră. La noi am impresia că nu se vrea.

Dacă mai vrem agricultură, UE trebuie să-și schimbe abordarea

Reporter: Să vorbim și despre interzicerea unor substanțe active în Uniunea Europeană. An de an se elimină tot felul de molecule, cum vă afectează pe dvs. ca distribuitor şi oferta de produse pentru fermieri, iar pe de altă parte în ce situaţie vedeţi că se află fermierii în aceste condiţii?

Mihai Moraru: Asta este o nemulţumire mare a fermierilor în primul rând, nu pot să spun că nu e şi a noastră, pentru că rolul nostru este cel de a oferi consultanţă şi de a face tehnologie, şi observăm de multe ori că tehnologia nu prea mai ai cu ce s-o faci de la cap la coadă. Este o ipocrizie şi o slăbiciune. În primul rând, este o ipocrizie şi a statului român, şi a Uniunii Europene în momentul când tu laşi să-ţi intre la graniţă o tomată, un măr care conţine substanţe, reziduuri pe care tu le consideri periculoase – de ce le-ai interzis? Că erau periculoase! Dar le dai voie să vină din altă ţară, e o ipocrizie. Pentru că argumentaţia a fost siguranţa alimentară la consumator, corect? Şi de ce le laşi să intre din altă ţară? Dar este şi a statului român, pentru că are dreptul şi poate, conform legislaţiei europene, să facă selecţia la graniţă. UE nu ne impune asta. Mercosur deocamdată nu e semnat. Noi n‑avem momentan un acord cu acele mari țări exportatoare. România, ca şi în relaţia cu Turcia de unde vin foarte multe legume, poate oricând să limiteze importurile din Turcia. De ce n-o face? N-o face pentru că avem sistemul acela în care, dacă ne uităm cine importă acele legume ca acţionari şi companii, vedem că ajungem iar în spectrul politic. Nu intru în discuţie, că e lungă. Dar fermierii au şi ei vina lor, pentru că au fost mai multe etape de consultări pe unele produse critice pentru agricultura din România, cum sunt cele pentru combaterea dăunătorilor la floarea-soarelui şi porumb, la semănat. Şi de multe ori, au lipsit la nivel de reprezentare instituţională, adică ministrul, dar nu numai el, ci şi instituţiile pe care le mai avem şi celelalte instituţii care sunt în subordinea MADR, pentru a veni cu studii. Pentru că UE zice: dă-mi studiul, argumentează. Şi noi de multe ori n-am fost în stare să facem studiul acela. Nu într-o săptămână, în ani de zile sau în luni de zile! Dar nici fermierii n-au reuşit să compenseze această indiferenţă, incompetenţă a statului român, să zică: haideţi noi să facem treaba asta, şi ia domnule ministru aici studiul independent, susţine-ne. De multe ori nu s-a întâmplat nici asta. Şi atunci când ajungi acolo, la Comisia Europeană şi sunt şapte produse propuse să iasă, vine o ţară ca Franţa sau Germania care n-are problema ta de aici, n‑are dăunătorul şi n-are boala, şi zice: sunt de acord. Noi avem şi zicem: noi nu suntem de acord. Argumentele – nu le avem. Asta este o dată. Doi: cred că această politică a UE se va schimba în curând, pentru că în toată Europa, nu numai în România, fermierii se vaită că nu fac bani, că nu fac profit. Pentru că orice tehnologie nouă vine mai scumpă şi nu doar atât, o găseşti numai într-un singur loc, că e patentată.

„Trebuie să regândim agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România cercetarea.”

Reporter: Ştim foarte bine că o moleculă sau o substanţă activă se obţine în mulți ani, 5-6-7 ani şi cu miliarde de dolari.

Mihai Moraru: Da. Numai omologările sunt zeci de milioane de euro. Şi atunci, ce face UE? Te obligă să iei produse mai scumpe indirect de la unu-doi producători, că e patentată, dar vedem că numărul produselor noi care vin în piaţă scade de la an la an, adică tot ies, dar nu prea mai vin. Şi în ritmul ăsta o să ajungem să dăm cu apă sfinţită. Deja avem anumite probleme în anumite culturi şi nu mai ai cu ce interveni. Şi cred că noua Comisie Europeană trebuie să schimbe abordarea, dacă mai vrem agricultură. Dacă nu mai vrem, nu mai vrem. Punem păduri peste tot, importăm din America şi Turcia şi am terminat agricultura, dar măcar să ştim că nu mai facem agricultură.

Fermierul trebuie să accepte noutatea

Reporter: Finalul lui 2024 nu a fost îmbucurător. Cu ce speranţe priviţi către 2025?

Mihai Moraru: Grea întrebare. Și fermierii, şi noi aveam speranţa într-o îndulcire a situaţiei până la finalul anului trecut. Nu ne aşteptam să dispară problemele, dar măcar să se mai atenueze. Din păcate nu, unele sunt chiar mai grave. Singurul lucru îmbucurător este că la ora asta stadiul culturilor este mai bun, poate cel mai bun din ultimii ani la culturile de toamnă, cu excepţia Olteniei unde s-au şi întors culturile de grâu pentru că n-a plouat, am avut precipitaţii mai multe decât în alţi ani în aceeaşi perioadă, acum să vedem dacă se menţin că asta e foarte important, vedem că n-am mai avut un final de toamnă – început de iarnă ca în alţi ani cu temperaturi mari şi suntem în regim normal de temperatură, înseamnă că apa rămâne în sol. Ăsta e singurul lucru bun pe care-l avem, dacă se menţine acest complet an. Însă, chiar dacă a plouat în unele zone 110-120 de litri în ultimele săptămâni, deficitele sunt în continuare imense. Acum, pentru că am intrat în starea asta de hibernare a culturilor, e ok, dar dacă nu vine să se refacă rezerva ne vom trezi în martie că ne uităm iar la prognoze meteo. Şi avem problema asta cu precipitaţiile care vin în cantităţi mari, brusc, şi apoi nu mai vin patru luni. N-ai cum să faci agricultură aşa. Sunt zone în care, dacă aduni precipitaţiile, vezi că a făcut normalul, dar când te uiţi când au căzut, vezi că a plouat două luni pe an.

Reporter: Soluția este reabilitarea infrastructurii existente de irigaţii sau înfiinţarea pe fiecare fermă a unor instalaţii proprii, a unor lacuri? Să zicem că sunt variante, dar îţi trebuie finanţare.

Mihai Moraru: Nu vreau să fiu răutăcios, dar asta trebuie: finanţare ţiplă, finanţarea statului în sisteme, a fermierului în a apela la infrastructura pe care o are în fermă şi o finanţare care trebuie să se facă pentru a regenera cursuri de apă, bazine de acumulare etc.

Eu sincer nu cred în povestea asta. Nu că nu trebuie s-o facem, ba da, trebuie s-o facem, dar nu cred că o vom face repede. Adică noi vorbim de irigaţii de 20 de ani, şi am crescut de la 300.000 de hectare irigate real la vreo 600.000. Pe foaie sunt 800.000, dar real sunt cam 600.000. Vă daţi seama cât am reuşit să facem în 20 de ani, 15.000 de hectare pe an. În ritmul ăsta nici nepoţii mei nu vor reuşi să irige la Buzău. Deci nu cred că vom reuşi s-o facem. Sumele sunt mari, într-adevăr. Apoi, ce am văzut anul trecut, apropo de irigaţii, că avem mulţi clienţi care au avut irigaţii şi producţiile au fost foarte slabe. Avem fermieri la porumb cu câteva tone bune sub ce făceau înainte, din cauza temperaturilor. Acolo, chiar dacă ai irigaţii, n-ai ce să mai faci ca să nu mai ai temperaturile respective. Cred că trebuie să regândim bine agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România următorul lucru: cercetarea. Ca să poţi să faci un nou model de agricultură, pe o cultură a porumbului să zicem, trebuie să vii să vezi.

Reporter: Ce schimbăm, că aşa nu mai merge?

Mihai Moraru: Unii zic arătură, alţii minimum-till, alţii no-till, unii zic FAO 300, alţii FAO 400, unii zic irigat la picurare, alţii prin pivoţi. Avem o groază de opţiuni, dar pe ce merg? Eu nu pot ca fermier să investesc 500.000 în irigaţii prin picurare şi să zic că a fost greşit şi încă 500.000 pe pivoţi. Nu merge aşa. N-avem treaba asta. De aceea şi în companie am investit – şi acum, dacă mă uit în urmă pare că n-am făcut-o degeaba – într-un Centru de cercetare. Dar aici ar trebui să fie statul care să facă un Centru de cercetare pe schimbări climatice pe agricultură, pentru că multe centre, şi cel de lângă Bucureşti, le pică tavanele şi tot, şi asta să facă. E clar că trebuie s-o facem. Nu sunt sume mari de bani, am văzut un centru de genul ăsta făcut în Ungaria, 10 milioane de euro construcţie cu aparatură, după aia şi finanţarea, dar nu sunt sume imense. Trebuie să ai voinţă. Şi acolo fermierului să i se zică: noi, specialişti independenţi, nu ai companiei X sau Y, am venit după doi-trei ani şi vă zicem aşa: de unde eşti tu? – din Ialomiţa. Judeţ important pentru porumb. – Am studiat efectele irigaţiilor, asta trebuie să fie soluţia ta! Mergi pe ea.

Păi, nu poţi tu ca fermier să testezi toate variantele posibile pe banii tăi! Că intri în faliment, banii ăia de unde-ţi vin? De asta spun că nu cred în varianta asta cu hai să facem irigaţii. Bun, le facem. Cum le facem? Că, de exemplu, la porumb, le explicam fermierilor care aveau irigaţii prin pivoţi, că ajung să aibă alte probleme şi apar bacterioze. Efectul era acelaşi, dar omul ăsta cheltuieşte mulţi bani. Au început să apară ciuperci de la apa de irigaţii, unele nu pot fi combătute. Şi fermierul spune: dar n-am greşit cu nimic, şi n-a greşit cu nimic. Dar dacă nu există în spate nişte teste care să se facă... Aici chiar este o problemă mare şi chiar nu înţeleg statul român de ce nu face nimic, pentru că e un punct important care se rezolvă cu nişte bugete micuţe, dar foarte importante pentru ce înseamnă agricultură. Mai trebuie să facă ceva şi fermierul: să accepte noul, noutatea. Trebuie să înţelegem că nu mai merge că „am făcut asta 10 ani, o fac şi anul acesta”. Nu mai suntem unde eram acum zece ani, nu mai suntem unde eram acum cinci ani.

„Produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute.”

Reporter: De pildă, ceea ce am învățat din cărți referitor la perioadele optime de semănat, azi nu se mai aplică. 

Mihai Moraru: S-a schimbat data de semănat, cea de recoltat. Bineînţeles. Şi fermierul să accepte tehnologia în viaţa lui, pentru că asta într-adevăr nu poate s-o facă statul. Adică, pentru toţi cei care ne urmăresc, o staţie meteo profesională care să-ţi dea vremea costă 700 de lei, poţi cheltui cei 700 de lei pe multe alte lucruri de care poate n-ai nevoie, dar o staţie meteo îţi dă nişte indicaţii, precipitaţii pe sol, pH-ul solului, temperatura medie, îţi dă în timp real să ştii dacă intri mâine la tratament sau nu. Pentru că multă lume a pierdut culturile din cauza tratamentelor aplicate, adică sunt erbicide pe care dacă le aplici sub 8°C îţi distrug cultura. Mă uit dimineaţa pe telefon, pe aplicaţie: cât am în câmp? 5°C, stau cuminte. Trebuie să învăţăm să avansăm, nu mai putem să mergem după ureche. Pe de altă parte, înţeleg de ce n-au încredere. Pentru că, aşa cum în mediul online au apărut influenceri pe ce vreţi dvs., de la ce să mâncaţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să dormiţi, au apărut şi în agricultură influenceri şi oamenii au încercat ce au zis acei influenceri, şi au dat greşit. Că de asta este foarte important, că discutăm în ultimul timp de „sursă corectă de informare”. Asta ne lipseşte. Avem nevoie de o Agenţie naţională care ori să valideze anumite informaţii de la specialişti, care să fie specialişti, nu mă apuc eu acum să vorbesc despre cum se vând maşinile. Mă opreşte cineva să vorbesc pe net? Nu! Şi dacă-mi găsesc zece mii de oameni care mă cred, mă pot verifica? Nu! Dar oamenii ăia nu vor afla nimic de la mine, că eu nu mă pricep la maşini. Aşa e şi în agricultură. Nu se poate să continuăm aşa. Am întâlnit fermieri care şi în 2023, şi în 2024, au pierdut sume enorme de bani, pentru că anumiţi influenceri le-au spus: foloseşte aia, dă-i cu aia, nu face aia – şi oamenii au făcut.

Reporter: În plus, au apărut şi falşi distribuitori care vin cu produse false.

Mihai Moraru: Este o mare problemă. Suntem conştienţi că nu poţi introduce camioanele cu pesticide false în România fără să ai o corupţie la nivelul statului. Presupun că, dacă mă duc eu acum, că am şi depozit de pesticide, şi plec cu camionul de la firmă şi vreau să mă duc în Ungaria cu pesticide, sigur n-am cum să trec. Adică clar n-am cum să trec.

Se estimează că produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute. Nu se poate aşa ceva! Am întâlnit şi noi în ferme produse cu etichete care nu erau în română, erau în rusă, ungureşte, nemţeşte. N-ai ce să ştii ce este acolo, mergi pe ideea că cel care vinde produsul ştie. Şi acolo ai risc mare de a contamina solul sau distruge cultura, ai evaziune, situaţii periculoase. Ai o etichetă în limbă străină, vine în tractorist, ce înţelege dintr-o etichetă în limba rusă? Nimic! Poate e acolo un produs pe care, dacă-l foloseşti şi nu porţi mască, mori! Adică mi se pare că şi aici ne jucăm.

Şi revenim la începutul discuţiei, un stat care nu este în stare să aibă instituţii puternice şi cu oameni bine pregătiţi n-are cum să reacţioneze, că n-are cum.

Reporter: Cu alte cuvinte, fermierul ar trebui să se uite puţin şi la cine intră în fermă...

Mihai Moraru: Şi nu doar atât. Sunt fermieri care cumpără produse de pe OLX. N-am înţeles de ce OLX este plin de pesticide, sunt persoane fizice care vând acolo. Sunt diverse shopuri care nu sunt din România, sunt din afara ţării, dar au pagini în limba română, unde vând astfel de produse. Nimeni nu poate verifica. Adică fermierul, la ce înseamnă partea asta de achiziţie, care într-adevăr e mai ieftin, dar şi riscul este mult mai mare, dar ar trebui să se pondereze acolo. Adică noi ştim ce probleme au avut fermierii şi ne-au chemat, că: uite, am dat cu asta şi scrie produsul ăla – dar nu era acel produs. Şi aici avem un laborator, în cadrul companiei, unde putem să verificăm treaba asta. Dacă un fermier vrea să vină să ne zică: am cumpărat produsul acesta, vreau să ştiu dacă conţine îngrăşământ şi ce conţine – putem să-l ajutăm. Noi ne-am dus şi către partea asta, am zis să-i ajutăm pe fermieri, că nu-i ajută nimeni. La noi pot să facă analize de plante în timp real, ca să nu mai dea cu îngrăşăminte aiurea, să dea cu îngrăşăminte în funcţie de ce are nevoie planta, analiză de apă, pentru că apa poate fi dură şi să nu-şi facă efect tratamentul, sau poate fi acidă sau poate avea infecţii cu bacterii, cu ciuperci şi se introduce în irigaţii şi se distrug culturile, analize de inputuri, pesticide, îngrăşăminte, adjuvanţi, ca să-i ajute. În 24-48 de ore putem da rezultatele. Trebuie să fie şi ei mai deschişi, pentru că altfel cum poţi da la o parte falsul? Cu argumente. Cum îţi construieşti argumentul? Te uiţi la un bidon şi zici: o fi fals sau nu? Nu! Poate să aibă etichetă în limba română, şi tot nu ştii! Şi atunci te duci la producător, şi se întâmplă ca producătorul să spună: lotul ăsta nu l-am vândut în România, nu ştiu ce este. Au fost cazuri de îngrăşământ în fermă, şi când a desfăcut sacul era nisip trei sferturi şi îngrăşământ un sfert.

„Să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.”

Reporter: O relaţie comercială trebuie să se bazeze pe încredere înainte de toate, şi pe mai mulţi ani de colaborare pe care i-ai avut cu o companie...

Mihai Moraru: Da, şi fermierul trebuie să apeleze la autorităţi acolo unde are o problemă. E foarte important. Există Agenţia Națională Fitosanitară, există laboratoare, să apeleze acolo. Pentru că, dacă vrei să diminuezi numărul de oameni care fac produse false, trebuie să mergi la autorităţi până la urmă, că altfel cum îi găseşti, cum îi prinzi pe respectivii?

Reporter: Revenind, cum vedeți anul curent?

Mihai Moraru: Speranţa moare ultima, eu sunt mai pesimist, aşa că nu cred în clasa politică să facă ceva. Totuși, să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU