Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că plătește ajutorul excepţional acordat producătorilor din sectoarele suin şi avicol. Suma autorizată la plată este de 129.166.260,85 lei și se acordă solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile HG nr. 1053/2022.

66.094.375,68 lei sunt de la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), iar 63.071.885,17 lei provin din finanțare externă nerambursabilă.

Valoarea totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul suin s-a calculat în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 150.000 euro.

Valoarea totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul avicol s-a calculat în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 100.000 euro.

Suma totală de 129.166.260,85 lei este defalcată astfel:

• 71.759.029,21 lei pentru creșterea și/sau îngrășare și/sau reproducția suinelor;

• 57.407.231,64 lei pentru creșterea și/sau reproducția și/sau incubația păsărilor.

Cursul valutar este stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru un euro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că face plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal. Suma autorizată la plată este în valoare de peste 56,4 milioane lei și se acordă solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile HG 1032/18.08.2022, din finanțare externă nerambursabilă.

Valoarea grantului financiar unitar este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru un euro.

Suma care se acordă beneficiarilor este obținută prin înmulțirea grantului financiar unitar, exprimat în lei/hectar, cu suprafața declarată cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, din cererea unică de plată 2022, exprimată în hectare și nu poate depăși valoarea maximă de 175.000 lei/beneficiar.

APIA reamintește că, obiectivul acestei scheme de susținere financiară l-a reprezentat asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie - 12 august 2022, cu achiziția de resurse materiale, respectiv de produse fertilizante și/sau produse de protecție a plantelor și/sau motorină, necesare în anul 2022 pe suprafețele cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, care utilizează eficient resursele, gestionează nutrienții și aplică metode de producție favorabile mediului și climei prin activitatea agricolă de întreținere a plantațiilor pe care o desfășoară.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Petre Daea, a participat, pe 26 septembrie 2022, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), desfășurată la Bruxelles. Ministrul român al Agriculturii a intervenit pe tema revizuirii Directivei privind emisiile industriale.

România nu este de acord cu o reducere drastică a numărului de animale și consideră că este necesară reanalizarea pragului de 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac.

În opinia lui Petre Daea, revizuirea Directivei privind emisiile industriale va afecta toate fermele și în mod deosebit fermele mici și mijlocii. Costurile impuse determinate de revizuirea Directivei sunt mult mai ridicate și mai complexe decât cele prezentate, ceea ce ar însemna surse suplimentare de finanțare pentru a susține fermierii în vederea realizării acestui obiectiv.

„România are mari rezerve privind reducerea numărului de bovine și reducerea drastică a unui prag atât de scăzut la 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac. Considerăm că nu s-a ținut seama de specificitatea fermelor ecologice tradiționale, de tip extensiv, precum și de tipul de agricultură specific. În România încărcătura de animale pe unitatea de suprafață este sub media europeană. Prin urmare, emisiile sunt scăzute. Propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare și administrative determinând scăderea numărului de animale din țările membre, implicit scăderea ofertei pe piață, care va fi compensată de țările terțe ce nu au aceste standarde ridicate de mediu”, a arătat ministrul român al Agriculturii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În județul Mehedinți, la Gârla Mare, Cornel Stroescu, împreună cu fiul său, Cristian, și cu fratele, Nicolae, administrează o afacere agricolă vegetală de circa 2.000 ha (cultură mare și legumicultură) și una zootehnică, de 16.000 găini ouătoare. Astfel, familia Stroescu e capabilă să schițeze un tablou care oglindește cu adevărat realitatea industriei agroalimentare din prezent, făcând parte dintre cei aflați în „prima linie” a frontului agriculturii: fermierii.

Despre familia Stroescu putem spune că face parte dintre fermierii mai mari și că știe cam toate greutățile cu care dau piept cei din sectorul agricol, inclusiv micii agricultori, Cornel Stroescu făcând parte de ani buni din diverse organizații profesionale, conducând unele structuri și reprezentând fermierii în dialogul cu autoritățile. Prin urmare, cei din familia Stroescu cunosc atât aspectele financiare ale unei afaceri agricole, mai mici sau mai mari, împrumuturile, ratele, creditele, cât și pe cele tehnice, dar și opreliștile politice pe care guvernanții le impun de mai bine de 20 de ani.

Nicolae Stroescu este inginer agronom și este familiarizat cu tehnica și tehnologiile. Cristian Stroescu, pe de altă parte, a studiat administrarea afacerilor și are în plan preluarea afacerii pe care a construit-o tatăl său, Cornel Stroescu. Crescând în fermă, Cristian Stroescu a dezvoltat o pasiune pentru munca în natură: „Îmi place să stau în aer liber, să muncesc pentru mine”.

Cristian Stroescu

Pierderi generate de calitatea recoltelor și lipsa depozitării

Din cauza secetei pedologice și a arșiței atmosferice instalate încă de la începutul anului, fermierii s-au confruntat cu schimbări în ceea ce privește calitatea recoltei și procesele cu care erau obișnuiți în anii trecuți. De obicei, recoltarea grâului are loc după data de 1 iulie. Anul acesta, Cornel Stroescu a început recoltarea în data de 17 iunie. Umiditatea era undeva la 10%, consecințele condițiilor climatice fiind clar vizibile. Nici pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui nu estimează succese însemnate. Nu a mai plouat serios de la finalul lunii mai, iar plantele deja au intrat în stres. În lipsa apei culturile de porumb și floarea-soarelui au și ele de suferit. „Grâul nostru se află în zona parametrilor de 72% - 76%, greutate hectolitrică care este cerută de majoritatea cumpărătorilor din piață. Atunci când bobul a acumulat substanţe nutritive şi proteice nu a fost apă, şi atunci parametrii scad”, spune Cornel Stroescu.

Cornel Stroescu

Un alt aspect care contribuie la pierderile fermierilor, alături de condițiile meteo care afectează parametrii recoltei, este lipsa spațiilor de depozitare pentru cereale. „Asta e o problemă de infrastructură a statului român. Lipsa silozurilor este un impediment în special pentru fermierii aflați la început de drum. Neavând spații pentru a păstra ceea ce produc în condiții optime, prețurile la cumpărare scad. Cu toate că au fost făcute promisiuni din partea guvernanților, cu ani în urmă, despre construirea de depozite, într-un anumit număr per județ, nu s-a construit nimic, iar fermierii au fost nevoiți în continuare să se descurce așa cum le-au permis propriile resurse financiare”, ne-a zis Nicolae Stroescu. Construcția unui depozit, spune Cornel Stroescu, este o investiție costisitoare pe care majoritatea nu o poate susține. „Încă nu ne putem permite să stocăm producția agricolă, pentru că în general foarte mulţi fermieri care au făcut investiţii încă nu s-au capitalizat, pentru că investiţiile în agricultură costă şi, bineînţeles, creditarea e aşa cum este din partea băncilor, de multe ori nu este, şi atunci când este, este cu dobânzi foarte mari, ratele foarte mari, perioade scurte. E foarte greu de construit spații de depozitare.”

Statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor

În opinia lui Nicolae Stroescu, România stă foarte bine la partea de tehnică agricolă, având utilaje de ultimă generaţie, de la tractor, pluguri, până la semănători și combine. În ceea ce privește sămânța, Nicolae Stroescu zice: „Testăm cu firmele producătoare de sămânţă sau multiplicatoare de sămânţă ce seminţe merg aici, ţinând cont de specificul locului, de ariditate, de lipsa de apă şi aşa mai departe. Am ajuns în anii cu precipitaţii cât de cât normale la producţii bune. Anul trecut, am avut medii mari şi la grâu, şi la rapiţă, tocmai datorită respectului pentru tehnologie. În agricultură sunt cinci factori limitativi de producţie, ei sunt strâns legaţi între ei: aerul, temperatura, lumina, solul şi omul. Nu se pot ajuta decât într-un fel de osmoză unul cu altul. Mai glumesc și spun că există și un al şaselea factor limitativ pe care nu-l putem de mult ameliora, factorul politic. Nu avem nici pesticide pentru el, nu avem nici alte soluţii pentru el”.

Nicolae Stroescu

Dar la finalul zilei, cea mai mare problemă a fermierilor rămâne în continuare apa, mai bine zis lipsa ei. Irigarea este un subiect intens dezbătut. Familia Stroescu vorbește despre canale de irigații care au fost astupate cu vegetație, odată funcționale și care deserveau culturi agricole de pe terenurilor lor, la doar 2 km de Dunăre. Statul a dat vina pe fermieri pentru stadiul deplorabil în care au ajuns instalațiile. În anul 2018 au fost reabilitate, în teorie, pompele de apă. În fapt, a fost dată o mână de vopsea pe exteriorul lor și puse în funcțiune doar pentru două ore, fără a se curăța măcar canalele magistrale de vegetație: „Două ore au funcţionat acele pompe, au fost vopsite frumos – deja sunt şi vândute la fier vechi o parte din ele”.

Ca răspuns, în lupta pentru a obține sisteme de irigații au fost formate asociații sau societăți ale producătorilor agricoli. Cornel Stroescu, alături de fratele lui și de vecini, este unul dintre fermierii care a încercat să înființeze o OUAI (Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații). Dar și aici statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor. „Pentru a înființa o OUAI, fermierii trebuiau să îi găsească pe vechii administratori, mulţi dintre ei sau majoritatea au pământul în arendă, au murit şi n-am mai găsit documente. Ceea ce, printr-un artificiu legislativ, trebuia desfiinţat, reziliat, radiat, că nu poţi să te duci să scoţi un mort din groapă şi să-l învii. Deci asta mi se pare ciudat şi rea-voinţă politică. O altă variantă este găsirea a 15 membri dispuși să dea declarații la notar legate de terenurile pe care le dețin pentru înființarea unei organizații”, arată Cornel Stroescu.

În ciuda capacității de producție a țării, chiar și în condițiile climatice actuale, România se afla într-un cerc vicios, devenind, așa cum zice Cornel Stroescu, din exportator de grâu, importator de pâine congelată, din exportator de carne în importator de mezeluri. Astfel, pe rafturile magazinelor din țara noastră ajungeau, de pildă, ouă poloneze, la momentul respectiv fiind cele mai scumpe din piață, în condițiile în care România exportă 50% din producția de ouă, chiar la cel mai mic preț. „Ouăle poloneze erau cele mai scumpe pe rafturile magazinelor, dar de fapt ne punem întrebarea: cine aduce în ţară aceste ouă din Polonia? Cine? Că am avut o declaraţie a unui ministru, care spunea că o să controleze toate fermele de găini ouătoare din România ca să vadă de ce au crescut prețurile. Răspunsul acestor întrebări este dat de lipsa de implicare a guvernului și de legile scrise parcă împotriva fermierilor, oameni care susțin o bună parte din economia țării. Totodată, remarcăm dezinteresul celor care se ocupă de finanțarea proiectelor care ar trebui să susțină producția agricolă, anume: sisteme de depozitare, irigații sau recoltare”, concluzionează Cornel Stroescu. 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

•       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

•       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

•       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

• Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

• Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

• Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

• Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

• Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

În ședința Guvernului din data de 21 septembrie 2022 au fost aprobate plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și cuantumul acestora, pentru anul de cerere 2022.

Prin actul normativ adoptat se aprobă plafonul de 185.483.810 euro, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:

a) 1.680.000 euro pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;

b) 13.125.000 euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 71.300.000 euro pentru speciile ovine/caprine;

d) 99.324.810 euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

e) 54.000 euro pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor menționate anterior la efectivul de animale eligibile/kg gogoși crude de mătase eligibile.

„Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a făcut demersuri în acest sens, iar Comisia Europeană a aprobat, astfel încât în anul 2022 avansul pe care îl pot solicita fermierii noștri este de 70% din suma cuvenită”, a declarat ministrul Petre Daea.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, cu rambursare din FEGA, în limita sumelor aprobate cu această destinație MADR pentru anii 2022 și 2023.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A XVII-a ediție a sărbătorii crescătorilor de ovine „Țurcana – Regina Munților” are loc pe 25 septembrie 2022, în județul Hunedoara, la Costești, comuna Orăștioara de Sus. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, cu scopul de a promova rasa Țurcană.

„Acest festival dedicat rasei de ovine Țurcană este o ambiție personală. Am inițiat această sărbătoare pentru zonă și mă bucur din suflet că s-a dezvoltat foarte mult și a luat o amploare națională, fiindcă fermieri din toată țara vin la Costești, schimbă păreri și discută cu crescătorii din județul Hunedoara. E un festival cu care ne mândrim. Am pus comuna Orăștiora de Sus pe harta turistică”, a afirmat Dumitru Andreșoi, președintele Asociației „Dacia”. Aşezarea din Munţii Orăştiei este deja un vechi loc de întâlnire al crescătorilor de oi, iar sărbătoarea dedicată acestora a devenit o manifestare de tradiţie a satului hunedorean.

Și la această a XVII-a ediție, atracțiile festivalului vor fi ovinele expuse în boxe și mâncărurile tradiţionale - balmoşul, virşlii, pastrama, tocăniţa, plăcintele, brânzeturile şi mezelurile de oaie. Totodată, sărbătoarea crescătorilor de oi mai are în program un simpozion și nelipsitul spectacol folcloric.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care conduce Registrul genealogic pentru ovinele din rasa Țurcană.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că face plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile utilizate în perioada 1 aprilie  – 30 iunie 2022 (trimestrul II/2022), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 186.542.527 lei pentru un număr de 17.363 beneficiari, cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 114.443.213,863 litri.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

În Ședința Guvernului din 7 septembrie 2022 a fost aprobată o Hotărâre ce modifică HG nr. 148/2022 pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022. Astfel, prin actul normativ adoptat se completează sumele pentru asigurarea resurselor financiare necesare plăților beneficiarilor schemei de ajutor de minimis înscriși în Programul Tomata, în Ciclul I de producție.

Numărul estimat al beneficiarilor sprijinului acordat prin Programul Tomata a fost depășit de cei care au depus cereri. Prin urmare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis suplimentarea fondurilor pentru ca toți cei eligibili în Ciclul I de producție să primească sumele cuvenite. În urma documentelor depuse la Direcțiile Agricole Județene, după verificarea dosarelor și stabilirea conformității acestora, se va realiza efectuarea plăților.

Astfel, suma de 225.000.000 lei, alocată inițial pentru Ciclul I de producție, se suplimentează cu valoarea de 40.283.000 lei pentru a putea asigura resursele financiare necesare achitării obligațiilor de plată către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscriși în Program, în Ciclul I de producție. Suplimentarea acestor fonduri are ca scop păstrarea cuantumului de 3.000 euro/cultură tomate/1000 mp, din Ciclul I de producție al Programului pentru toți cultivatorii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, transmite MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html