Cu mult chin și multă muncă rezistă de 40 de ani în agricultura românească fermierul Constantin Buzatu. Lucrează peste o mie de hectare de cultură mare în județul Timiș, la Becicherecu Mic, unde are, de asemenea, o fermă de găini ouătoare. Totodată, Constantin Buzatu este președintele Asociației pentru Dialog și Reprezentare pentru fermierii din Crișana – Banat (patru județe din vestul țării: Caraș-Severin, Arad, Timiș, Bihor).

Agricultura României este astăzi performantă?

Constantin Buzatu: Fac agricultură de 40 de ani, am făcut‑o şi în regimul trecut, o fac şi acum, şi am condus două societăţi, înainte o întreprindere şi după Revoluţie o societate comercială, societăți care nu au dat faliment. Prin urmare, eu zic că am practicat o agricultură care poate fi performantă. Am o experienţă îndelungată în domeniu şi am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta. Pentru că acum, în mentalul colectiv al unora dintre semenii noştri, din păcate, şi-a făcut loc acea idee că noi, agricultura, ce tot mai cerem, nu primim destul de la UE? Să nu mai vorbesc de cuvintele jignitoare pe care le-au adresat unii și alții întregii bresle agricole. Eu zic că nu primim suficient sprijin. Şi vreau să vă explic. În momentul în care noi am aderat la UE, diferenţele erau mari, să nu spun ca de la cer la pământ, dar făceam agricultură înainte de UE cu tractorul de la Braşov de 65 CP. Puteam noi să intrăm în competiţie cu ţările dezvoltate din Apusul Europei, care aveau tractoare performante Fendt, John Deer? Nu trebuie să fii filozof al timpurilor noastre să-ţi dai seama că nu puteam intra în această competiţie total inegală şi defavorabilă pentru noi. Iar prin dezvoltarea punctelor vamale, de când am intrat în Schengen acum vreo doi ani, vă daţi seama că discrepanţa ar fi fost şi mai mare, dacă nu s-ar fi investit în această ramură, pornind de la următoarea realitate, că România are potenţial agricol. Nu este o ţară constructoare de maşini, nu este o ţară care să fabrice ceasuri, avioane, elicoptere, aşa, câteva ramuri din domeniul industriei. Deci este o ţară cu potenţial agricol, că nu întâmplător ni s-a spus că suntem grânarul Europei, şi atunci hai să dezvoltăm ceea ce e profitabil.

„Am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta.”

Revenind la performanţă, pentru că societatea asta capitalistă, economia de piaţă ne obligă să facem performanţă, că altfel nu suntem fezabili, nu rămânem pe piaţă. Şi asta ce înseamnă, în condiţiile noastre? Ca să scurtez puţin explicaţiile: producţii mari cu costuri mici. Doar atunci poţi să fii performant. Şi care să-ţi asigure un profit, iar profitul în agricultură trebuie o parte din el să-l reinvesteşti. În momentul în care doi-trei ani nu ţi-ai împrospătat parcul de tractoare şi maşini agricole este foarte greu, îţi cresc costurile. Ca să reîmprospătezi trebuie să ai producţie, ca să ai producţie trebuie să ai bani. Deci toate chestiile astea legate te duc spre perfomanţă. Nu a ajuns agricultura la acest nivel de performanţă, am această responsabilitate s-o spun, pentru că politicile care sunt la noi în ţară n-au fost coerente, n-au avut continuitate.

Pentru că România nu are o strategie pe termen lung pentru agricultură...

Constantin Buzatu: Nu, nu avem strategii nici pe termen lung și nici pe termen mediu sau scurt, din păcate.

Aș vrea să mă refer la un subiect de actualitate, încălzirea globală, care este certă, nu este o iluzie, şi care bineînţeles că are influenţe negative, din păcate, în această ramură meteodependentă care se cheamă agricultura. Se vorbeşte despre irigaţii. Din suprafaţa agricolă de 9,8 milioane de hectare, ştiu din bibliografia existentă a vremii că înainte de 1989 am avut vreo 3,5 milioane de hectare irigate, cu predilecţie într-o zonă aridă, respectiv sudul României. Acum, aceasta s-a extins. Ba, mai mult, în Banat, unde suntem şi lucrăm, în ultimii trei ani am zis că e Sahara Bănăţeană, pentru că în câmpia din vestul ţării, statistic vorbind, după datele de la ANM, se constată că au fost cele mai puţine precipitaţii. Deci, este o constatare foarte bună şi o certitudine. Şi atunci se pune problema irigaţiilor.

În anii anteriori, datorită mediilor multianuale, era zona cea mai bogată în precipitaţii, şi datele statistice spun că între 550 și 600 de litri pe metru pătrat. Or, eu, anul trecut, am avut 390. Deci iată unde ne îndreptăm. Şi, sigur, fiind o zonă cu exces de precipitaţii şi cu nivelul apei freatice sus, s-a dezvoltat această reţea de desecare, care la ora actuală este colmatată, neîngrijită, cu toate că există instituţii ale statului cu funcţii, cu director general şi aşa mai departe, care sunt plătiţi să facă această destufizare, pentru că nu se ştie, vine odată un fenomen extrem cu 100 de litri pe metru pătrat, cum s-a întâmplat în alte localităţi din ţara noastră, şi atunci o să băltească, pentru că nu mai sunt canalele de desecare funcţionale.

Revenind la ce ne doare astăzi, şi pe termen mediu, şi pe termen lung, e vorba de aceste sisteme de irigaţii. S-au făcut ici-colo nişte amenajări locale, că unii folosesc termeni pe care nu-i stăpânesc cum trebuie. Deci nu sunt sisteme de irigaţii în vestul ţării, şi în vestul ţării spun judeţele cu potenţial agricol ca suprafaţă, fiind vorba de Timiş, Arad şi Bihor, doar nişte amenajări locale, pe suprafeţe 500-600 de hectare, nu la nivel de sute de mii de hectare amenajate.

„Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa, iar știinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, nu la un producător agricol.”

Acum, în sudul ţării într-adevăr, acolo se fac eforturi de reamenajare, de reabilitare a vechilor sisteme care au fost devastate, furate, motoare electrice, pompe, ţevi, dalele de beton, tot ce s-a putut fura, care n-au fost comuniste, c-au fost bine gândite. Şi acum, pe aceleaşi canale, că pe alea n-au putut să le ia pământul din canal, se încearcă să se reamenajeze, bineînţeles cu nişte costuri foarte mari. Este lăudabilă chestia asta în partea aia de ţară, dar aici, în vestul ţării, nu avem aşa ceva. Adică, eu nu pot să-mi permit să-mi fac nişte foraje la 120 de metri ca să am debit de apă, pe o suprafaţă care nu toată este a mea. Este în arendă. Eu am doar dreptul de folosinţă a terenului. Şi atunci trebuie să vină statul român, şi nimeni altcineva, aşa cum sunt canalele de desecare astăzi ale statului român, proprietatea statului român, nu sunt ale mele sau ale cuiva, tot aşa, să facă un sistem de irigaţii din cele două mari râuri care brăzdează vestul ţării, Bega şi Mureş, şi să facă o reţea aşa cum s-a făcut reţeaua de desecare, cu costuri mult mai ridicate, desigur, dar gândindu-ne la viitor. Pentru că, din păcate, dezvoltarea urbanistică ne duce la concluzia că suprafaţa agricolă sau arabilă a ţării, vorbind de România, scade. Populaţia creşte, numărul de autostrăzi, la fel, care  iau tot din arabil, ocolesc localităţile şi aşa mai departe. Va trebui să revenim la performanţă, adică să facem producţii. Şi toate cheltuielile noastre ca fermieri, cu toate inputurile necesare, cu cele mai avansate tehnologii, ba, mai mult, acum aţi văzut că şi-a făcut loc de vreo doi ani ca o necesitate sau ca o luptă împotriva secetei cu aceste lucrări minime, care nici astea nu şi-au demonstrat eficacitatea şi eficienţa, doar aşa, am luat-o din mers, că aşa suntem noi, poporul român, câteodată o luăm după ureche, sună bine, să ne schimbăm gama de tractoare, de semănători, de discuri, în două-trei treceri, dacă putem astăzi să aruncăm sămânţa şi peste 5-6 luni să ne trezim cu combina că şi recoltăm. În rest, să nu mai facem absolut nimic. Sunt păreri şi păreri aici, unele sunt fundamentate, altele nu, dar aici este un segment de activitate care zic eu că ar trebui să implice mai mult staţiunile de cercetări, care, după ştiinţa mea, în România sunt în număr de 14. Așadar, dacă este staţiune de cercetare-dezvoltare, are fondurile necesare şi să ne prezinte nouă, fermierilor, plusurile şi minusurile acestor metode de a pregăti şi însămânţa terenul printr-un număr mai redus de lucrări, în scopul menţinerii, reţinerii, protejării apei în sol. Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa.

Ştiinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, cu dotarea necesară, nu la un producător agricol, ca să punem un termen mai cuprinzător. Că, dacă-s producător agricol, nu-s cercetător. Cercetătorii sunt în altă parte, plătiţi prin Academie, prin ajutoare de la Ministerul Cercetării şi aşa mai departe.

Cum facem să dezvoltăm şi să atingem acel potenţial pe care agricultura României îl are?

Constantin Buzatu: În facultate am învăţat un lucru care ni s-a prezentat la disciplinele respective, cum era programa din anii aceia, 1980-1985, că trebuie să transformi  producţia de origine vegetală în producţie de origine animală. Ca să vă conving că sunt adeptul acestui principiu, am, pe lângă suprafaţa pe care o lucrez, şi 20.000 de găini. Transform o parte din producţia vegetală, mă refer aici la porumb, grâu, floarea-soarelui, în ou. Şi nu vând kilogramul de porumb, vând oul. Şi sunt nişte coeficienţi de transformare uneori foarte buni, nu pe toată perioada anului, că sunt mici curbe la ouă. Sigur că zootehnia este industria grea a agriculturii, n-ai Paşti, n-ai Crăciun. Animalele trebuie îngrijite, trebuie strânse ouăle, vacile şi oile trebuie mulse, în maternitate la purcei trebuie să te uiţi 365 de zile din 365 de zile. Deci, trebuie să fii acolo. Ochiul stăpânului îngraşă animalul. Şi acum noi ne-am trezit, din mari exportatori până în 1989, acum vrem sau nu vrem, cu regret sau fără regret, iară ne raportăm la ce a fost până în 1989, din mari exportatori am devenit importatori şi e ruşinos că la o ţară cu atâta potenţial să imporţi 80% din carnea de porc. Care şi aşa, din cauza medicilor nutriţionişti, se consumă din ce în ce mai puţin, nici pe aia nu o mai avem, ca să dau un exemplu. E jenant!

„Am stocuri de grâu şi de porumb, iar preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Doar produsele agricole, doar materia primă, asta, pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare.”

Apoi, s-au schimbat şi generaţiile din domeniul agriculturii, care, convine, nu convine, nu prea vor să mai muncească. Vaca are un miros specific, porcul are alt miros specific, găina are alt miros specific, oaia, alt miros specific. Acum aţi văzut, păstor electric, ciobanul are cască în urechi, ascultă la telefon muzică pe YouTube şi aşa mai departe, nu mai doarme „în ţâţă”, cum zicea sibianul, acum are rulotă, are alte condiţii. Nu e rău că am făcut progresul ăsta, dar am neglijat – ca să nu spun alt termen – vaca de lapte. Am dezvoltat vaca pentru carne că nu e aşa pretenţioasă, nu se mulge de două ori pe zi, se montează şi rămâne mai uşor gestantă, fată singură, fără ajutorul tehnicianului sau a medicului veterinar.

Viaţa mi-a dat ocazia să-i cunosc pe toţi cei 13 miniştri ai Agriculturii, al 14-lea încă nu, e domnul Barbu. Pe toţi i-am cunoscut. Nu pot să le spun perioada de domnie. Unii mai sunt în viaţă, unii nu mai sunt în viaţă, nu vreau să fiu păcătos, nu mai este Ştefan, nu mai este Surdu, nici domnul Tabără. Să-i lăsăm acolo unde sunt. Deci, n-au fost susţinuţi de partidele din care proveneau pentru a face o strategie reală pentru agricultură. Adică, ce tot vorbesc eu? Trebuia menţinut ce a fost de calitate şi productiv. Că nu toate complexele de porci şi de vaci au fost comuniste, că şi acolo, la baza lor, a fost o gândire. Nu toate sistemele de irigaţii din sudul ţării au fost comuniste. Alea s-au gândit, s-au proiectat, s-au executat cu efortul României şi al românilor de atunci, ca să fie pe o perioadă mai lungă. Acum, când e secetă, ne aducem aminte de sistemele de irigaţii. De ce?

Nişte lucruri au fost făcute bine.

Constantin Buzatu: Sigur. Trebuie să recunoaştem că nu tot ce a fost înainte a fost rău, a fost comunist. Şi îmi asum ce zic. Au fost lucruri care au fost bune. Că vine civilizaţia, că ne-am ancorat la UE, datorită poziţiei geopolitice a României, de acord, şi mergem mai departe. Eu sunt român pe buletin, dar sunt şi cetăţean european şi-mi asum nişte chestii. Dar cu agricultura, din păcate, se lucrează pompieristic. Dacă acum arde ceva, hai să vedem. Iar acum, cu datoriile pe care le are România la cât s-a îndatorat, toate facilităţile fiscale pentru această meserie meteodependentă, că nu depinde de dorinţa mea şi de putinţa mea, şi ale tuturor fermierilor din ţară, ci mai depinde şi de Bunul Dumnezeu, depinde şi de natură, şi de conjunctura cu vecinii, că vedeţi că de cinci ani încoace, din 2020, de la nenorocita aia de pandemie, seceta a fost cam în fiecare an în diferite zone ale ţării, la noi, cel puţin în ultimii trei ani, a fost devastatoare, plus influenţa preţurilor. Astăzi, când vorbim, că mai am stocuri de grâu şi de porumb, preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Şi atunci apare întrebarea firească: care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Răspunsul e clar: doar produsele agricole, doar materia primă, asta pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare, că pleacă grâul meu în Italia şi de acolo se întoarce TIR-ul cu aluat congelat, ca după aceea să facem pizza şi alte prăjituri.

Astăzi, majoritatea fermierilor este decapitalizată. Finanțarea este marea problemă a agriculturii...

Constantin Buzatu: Dacă nu ai cu ce să finanţezi agricultura, asta înseamnă că ai început să cobori pe tobogan şi de acolo nu te mai scoate nimeni, ajungi la fundul gropii pe care scrie faliment, din păcate. E nevoie de intervenţia statului. În ultimii ani au fost bune două măsuri, au fost gură de oxigen pentru fermieri, IMMinvest și Creditul fermierului. Numai că s-a terminat și cu ajutoarele astea, s-a terminat și cu facilităţile fiscale. A mai rămas subvenția la motorină, dar cu nişte consumuri subnormate de acum 20 de ani. Adică vrea cineva să-mi spună că reuşeşte să se încadreze într-un consum de 23 de litri pe hectarul de arătură? Nu există aşa ceva! Sunt multe de discutat… Poate, totuși, cineva se trezeşte, acolo, în rândul autorităților.

Practicaţi agricultura de 40 de ani şi sunteţi pe producţie în continuare şi în activitate, cum ați reușit în aceste condiții vitrege?

Constantin Buzatu: Cu mult chin şi multă muncă, reușesc să rezist în agricultura românească.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Marți, 26 mai 2026, la Bruxelles a avut loc reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish). Delegația României a fost condusă de viceprim-ministrul, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, care a cerut alocări semnificative și măsuri cu aplicare imediată pentru sprijinirea fermierilor.

Principalul punct de pe agenda discuțiilor de la AgriFish a fost reprezentat de provocările legate de aprovizionarea cu îngrășăminte și de prețurile acestora în Uniunea Europeană, în contextul prezentării de către Comisia Europeană a Planului de acțiune pentru fertilizanți. Totodată, miniștrii din țările UE au analizat aspecte privind comerțul agricol, evoluțiile recente din domeniu și dificultățile din mai multe sectoare agroalimentare, semnalate Consiliului de statele membre.

În cadrul discuțiilor, Tánczos Barna a pledat pentru măsuri cu aplicabilitate imediată pentru a preveni reducerea sau chiar abandonarea activităților agricole, precum și efectele negative economice și sociale asociate. În privința fertilizanților, ministrul român a subliniat că utilizarea fondurilor europene și a rezervei agricole pentru fermierii afectați de creșterea costurilor este un aspect esențial pentru România.

„Discuțiile de astăzi au evidențiat faptul că agricultura europeană se confruntă cu multiple crize: creșterea costurilor de producție, alimentată de scumpirea energiei, combustibilului și îngrășămintelor, perturbările de pe piața laptelui și fenomenele climatice extreme, în special seceta, toate acestea punând la încercare fermierii și competitivitatea agriculturii europene. Este clar că agricultorii au nevoie de sprijin și de măsuri cu aplicabilitate imediată. România face eforturi considerabile pentru a salva producția de îngrășăminte autohtonă. Planul de acțiune pentru fertilizanți este absolut necesar; trebuie să vedem însă și aplicarea urgentă a acestuia, cu alocări semnificative din rezerva de criză. Nu este suficient să utilizăm doar bugetele naționale, fiind nevoie și de o finanțare europeană adecvată”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.

Mobilizarea imediată a rezervei agricole și pentru susținerea fermierilor români

Referindu-se la evoluțiile recente din agricultură, ministrul român a semnalat dificultățile majore cu care se confruntă România în sectoarele vegetal, suin, al laptelui și ovin. De asemenea, a subliniat că implementarea Acordului interimar UE – Mercosur trebuie monitorizată cu atenție, deoarece poate avea un impact negativ asupra agriculturii Uniunii, inclusiv a României, în special asupra sectorului zootehnic.

„Evaluarea impactului acordului Mercosur trebuie realizată și la nivelul piețelor naționale, având în vedere că efectele importurilor pot fi concentrate și pot afecta în mod disproporționat anumite state vulnerabile. UE trebuie să acționeze astfel încât niciun stat membru să nu fie lăsat să suporte individual efectele negative generate. Măsurile de salvgardare trebuie să fie aplicabile cu celeritate și să protejeze interesele fiecărui stat membru, atunci când este necesară intervenția”, a subliniat Tánczos Barna, în cadrul reuniunii AgriFish.

Alături de alte state, România a solicitat Comisiei Europene soluții concrete și mobilizarea imediată a rezervei agricole și pentru susținerea fermierilor români, aflați într-o situație extrem de gravă cauzată de criza laptelui la nivel european. Totodată, delegația României a susținut sprijinirea fermierilor afectați de fenomene climatice extreme.

Agenda reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit a inclus și discuții privind solicitarea mai multor state membre, inclusiv România, de eliminare a cormoranului de pe lista speciilor protejate, având în vedere creșterea semnificativă a populației acestei specii și impactul grav asupra sectorului piscicol. De asemenea, au fost dezbateri despre regula N+2 în cadrul PS PAC 2023–2027, aspecte privind etichetarea originii produselor alimentare, precum și gestionarea durabilă a pădurilor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ce obstacole ne stau în față pentru cultivarea cânepii, ne-am putea întreba? De la 40.000 de hectare cultivate până în anul 1989, când România ocupa primul loc în Europa la producția de fibră de cânepă și locul patru în lume după suprafața cultivată, astăzi la noi în țară se cultivă cânepă doar pe 1.000 – 1.300 ha, cu mult sub potențialul istoric.

Declinul industriei textile și dispariția topitoriilor de cânepă care prelucrau tulpinile pentru extragerea fibrei i-au determinat pe fermieri să nu mai cultive cânepă, având în vedere că nu mai aveau cum să valorifice producția. Legătura industria textilă – topitorii - cultivatori a fost întreruptă, iar situația actuală nu ne arată cât poate dura această stare de lucruri.

Apoi a intervenit și faptul că această plantă a fost considerată ca drog, ceea ce i-a îndepărtat și mai mult pe fermieri ca s-o cultive. Dar însușirile valoroase pe care le are cânepa nu pot fi trecute cu vederea. O serie de beneficii o face să stea totuși în atenția întreprinzătorilor.

Cânepa poate fi valorificată în întregime. Astfel, se extrag fibrele, a uleiul din semințe, din inflorescențe și frunze, produse cu caracter medicinal, din tulpini tocate, iar cânepa poate fi folosită și în construcții.

Cânepa este o plantă ecologică, lăsând terenul curat de buruieni și, important, nu necesită pesticide deloc sau aproape deloc.

Cânepa este recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente plante pentru sechestrarea carbonului, depășind semnificativ capacitatea medie a pădurilor pe unitatea de suprafață și timp. Absoarbe dioxidul de carbon (CO₂) din atmosferă, între 9-15 t CO₂/ha, iar după unele cercetări chiar 22 t CO₂/ha, în timp ce un hectar de pădure absoarbe 2-6 t CO₂/an.

Lemnul produs pe un hectar de cânepă echivalează cu creșterile anuale de lemn, pentru un hectar de pădure matură de brad.

Produsele din fibră de cânepă sunt biodegradabile și nu poluează mediul ambiant.

Ca substituent al materialelor plastice, produsele derivate din cânepă sunt utilizate în producția auto, transportul feroviar, aviație și industria aeronautică.

La noi în țară, totuși cultura cânepii cunoaște o ușoară revigorare, cu toate obstacolele existente. Cei care cultivă cânepă în sistem industrial sau gospodăresc nu au unde să predea producția de tulpini pentru obținerea fibrelor și s-au orientat pentru producția de ulei. Este cazul fabricii de ulei de cânepă din Salonta – județul Bihor, unică în Europa și care are o capacitate de o mie de tone pe an, din care 80% din producție e destinată exportului. Din păcate, fabrica este nevoită să importe sămânța de cânepă.

Niște promotori ai cânepii, care își doresc revigorarea acestei valoroase plante, organizează anual evenimentul Expo la cânepă, la care participă profesioniști din diferite medii: industria textilă, fermieri, cercetători, specialiști în medicina naturistă, în cosmetică. Printre protagoniști îi amintim pe Leonida Prodan, cultivatoare de cânepă și meșter popular - promotor al valorilor românești, Ferma Domnița Maria din județul Călărași, producătoare de ulei din plante medicinale și cânepă, foarte căutate la noi și peste hotare.

Toate obstacolele cultivării și industrializării cânepii în România ar putea fi rezolvate și prin contribuția ministerelor Economiei și Agriculturii. Este necesar sprijinul investițiilor în domeniul prelucrării tulpinilor de cânepă, fostele topitorii care să fie dotate cu noile tehnologii de extragerea fibrelor, a dotării cu mijloacele mecanizate de recoltare a cânepii de fibră sau de sămânță pentru fermieri.

Pe lângă subvențiile acordate, să se aloce fermierilor și plăți pentru absorbția de CO₂ pentru fiecare hectar cultivat cu cânepă. Asemenea măsuri ar aduce un plus țării noastre, cu certitudine.

Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU

Cuvintele din titlu îi aparțin tânărului fermier Matei Titianu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Recent, la AGRO TV, acesta a abordat mai multe subiecte arzătoare în agricultura autohtonă, pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează.

„Suntem a cincea forță agricolă a Uniunii Europene ca suprafață, dar ne permitem prea des să fim tratați ca un actor secundar. Din postura de președinte al LAPAR, consider că este timpul să vorbim deschis despre subminarea intereselor naționale în agricultură. O problemă pe care o simt zilnic în dialogul cu membrii LAPAR este modul în care agricultura este reprezentată la Uniunea Europeană de către autorităților noastre. De ce reprezentanții noștri la Bruxelles nu negociază cu aceeași fermitate cu care fermierii români muncesc pământul? Când acceptăm acorduri care ne dezavantajează direct sau când convergența externă rămâne un obiectiv mereu amânat, nu vorbim doar despre birocrație. Vorbim despre viitorul securității alimentare. La LAPAR, mandatul nostru este clar: să cerem o poziție demnă pentru România”, a spus Matei Titianu.

În opinia președintelui LAPAR, subvenția ar trebui privită ca o compensație, nu ca un ajutor. „Trebuie să înțelegem că atâta timp cât producem sub reglementări verzi stricte, subvenția doar echilibrează balanța în fața competitorilor globali (Mercosur, Ucraina).”

Matei Titianu a subliniat că prioritatea zero în acest moment o reprezintă protejarea consumatorului român și a producătorului local prin controale riguroase la graniță. „Frontierele au nevoie de laboratoare de testare. Nu putem accepta un dublu standard la siguranța alimentară.”

Liderul LAPAR a arătat paradoxul energiei și al finanțării. „Infrastructura de irigații devine inutilă dacă prețul energiei anulează profitul. Avem nevoie de o strategie națională pentru energie și de instrumente financiare solide, precum Creditul Fermierului, cu dobânzi fixe și garanții de stat”, a punctat Matei Titianu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de creșterea costurilor și de efectele secetei, Guvernul a adoptat, în ședința de luni - 4 mai 2026, o hotărâre care permite decontarea cheltuielilor cu energia electrică utilizată pentru irigații aferentă anului 2025 până la 31 mai 2026.

Potrivit actului normativ, costurile cu energia electrică pentru irigații vor fi acoperite din bugetul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în limita fondurilor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cotă de până la 50%.

De asemenea, hotărârea stabilește un calendar accelerat pentru efectuarea plăților:

• în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare, va fi emis ordinul ministrului Agriculturii pentru stabilirea cotei de decontare;

• ulterior, ANIF va solicita deschiderea creditelor bugetare necesare efectuării plăților către beneficiari. 

„Prin această hotărâre, asigurăm decontarea în cotă de până la 50% a cheltuielilor cu energia electrică utilizată pentru irigații, o măsură concretă de sprijin pentru fermieri într-un context dificil. Chiar dacă facturile au fost transmise cu întârziere, garantăm că aceste costuri vor fi acoperite din bugetul alocat, astfel încât agricultorii să își poată continua activitatea fără blocaje financiare și să pregătească în bune condiții noul an agricol”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

Conform MADR, decizia a fost necesară în contextul întârzierii transmiterii facturilor de energie de către furnizori și al constrângerilor bugetare din anul 2025, care au făcut imposibilă decontarea în cursul anului. 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Solul reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale, însă rămâne adesea în afara atenției publice și a dezbaterilor despre mediu și dezvoltare. De la producția de alimente și reglarea apei, până la stocarea carbonului și susținerea biodiversității, sănătatea solului influențează direct economia, mediul și calitatea vieții. Proiectul european BIOservicES își propune să înțeleagă mai bine legătura dintre biodiversitatea solului, modul de utilizare a terenurilor și serviciile ecosistemice esențiale pentru societate, dar și să dezvolte instrumente concrete pentru o gestionare mai sustenabilă. Am discutat cu Raul Zornoza, coordonatorul proiectului și cercetător în cadrul Universității Politehnice din Cartagena - Spania, despre rolul solului în agricultură și orașe, provocările actuale și soluțiile care pot ajuta fermierii, autoritățile și comunitățile să protejeze această resursă strategică pentru viitor.

Proiectul BIOservicES vorbește despre „serviciile ecosistemice ale solului”, o expresie mai puțin familiară publicului larg. Ce înseamnă, concret, acest concept și de ce ar trebui să ne preocupe pe toți?

Raul Zornoza: Când vorbim despre „serviciile ecosistemice ale solului” ne referim la toate beneficiile esențiale pe care solul le oferă oamenilor, contribuind la bunăstarea și la sănătarea noastră. Solul nu este doar „pământ”. Este un sistem viu, plin de organisme – microorganisme, ciuperci, insecte – care colaborează cu rădăcinile plantelor și cu mineralele. Acest sistem îndeplinește în tăcere funcții fundamentale pentru viața de pe Pământ, inclusiv pentru oameni.

„A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.”

Printre cele mai importante servicii se numără producția de hrană, retenția și infiltrarea apei, reglarea climei, reducerea poluării, diminuarea dăunătorilor/bolilor etc. Aceste servicii ar trebui să ne preocupe pe toți, deoarece sunt esențiale pentru alimentația noastră, pentru accesul la apă, pentru stabilitatea climatică și sănătatea noastră, care sunt din ce în ce mai expuse riscurilor.

Protejarea solurilor nu este doar o problemă de mediu, ci este direct legată de economiile noastre, de securitatea alimentară și de bunăstarea noastră viitoare. A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.

„Ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.”

Rezultatele sondajului realizat în cadrul proiectului, la finalul anului trecut, arată că mulți fermieri sunt conștienți de importanța serviciilor ecosistemice ale solului, dar, în același timp, spun că degradarea solului le afectează producția. Cum explicați această situație și ce arată ea despre provocările din teren?

Raul Zornoza: Mulți fermieri înțeleg importanța serviciilor ecosistemice ale solului, știu că solurile sănătoase susțin producția agricolă, rețin apa și îmbunătățesc reziliența. Totuși, simpla conștientizare nu se traduce automat în capacitatea de a proteja sau de a reface sănătatea solului.

Există mai multe motive, precum presiunea economică (fermierii operează adesea cu marje reduse, iar unele practici necesare pentru refacerea solului implică investiții suplimentare sau formare profesională), lipsa de cunoștințe suficiente (unii fermieri nu au acces la alternative viabile, accesibile și bine susținute pentru regenerarea solului), constrângerile pieței (lanțurile de aprovizionare nu recompensează întotdeauna gestionarea sustenabilă a solului) sau decalajul în timp al beneficiilor, deoarece îmbunătățirea sănătății solului este un proces pe termen lung, iar rezultatele pot deveni vizibile abia după câțiva ani, în timp ce costurile sunt imediate.

Prin urmare, ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.

„Situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe, cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.”

Ce pierd fermierii când solul se degradează

Printre problemele menționate de fermieri se numără dificultăți în menținerea umidității, pierderea structurii agregatelor și scăderea biodiversității microbiene. Cât de grave sunt aceste fenomene și cât de repede pot deveni ireversibile?

Raul Zornoza: Problemele semnalate de fermieri reprezintă semnale de avertizare serioase privind degradarea solului. Acestea nu sunt probleme izolate, ci sunt strâns interconectate: o structură mai slabă reduce capacitatea de retenție a apei, ceea ce afectează organismele din sol, care, la rândul lor, contribuie la degradarea suplimentară a structurii și fertilității, influențând în final productivitatea pe termen lung.

Astfel, situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe (fertilizanți, pesticide, irigații), cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.

Degradarea solului se poate produce relativ rapid, însă refacerea este de obicei lentă, dar posibilă. Eroziunea severă sau degradarea pe termen lung pot duce la daune practic ireversibile, în special în regiunile aride. Totuși, prin aplicarea unor practici adecvate (de exemplu, aportul de materie organică, reducerea lucrărilor solului, culturi de acoperire), funcțiile solului pot începe să se îmbunătățească în câteva sezoane, chiar dacă recuperarea completă necesită mai mult timp.

Astfel, cu cât intervenim mai devreme, cu atât cresc șansele de a restabili sănătatea solului înainte de a depăși praguri ireversibile.

„Există o decalare între cercetare și practică.”

Aproape jumătate dintre fermieri spun că nu au primit niciodată instruire pentru gestionarea sustenabilă a solului. Este aceasta o problemă la nivel de politici publice, de finanțare sau de comunicare între cercetare și practică?

Raul Zornoza: Faptul că aproape jumătate dintre fermieri declară că nu au beneficiat de formare în managementul sustenabil al solului este, într-adevăr, îngrijorător, însă este mai bine să nu fie interpretat ca un eșec izolat, ci ca o combinație de lacune la nivel de politici, finanțare și transfer de cunoștințe.

În primul rând, la nivel de politici publice, sănătatea solului nu a fost întotdeauna tratată ca o prioritate centrală. De-a lungul timpului, multe politici agricole s-au concentrat mai mult pe producție decât pe gestionarea durabilă a solului pe termen lung. Drept urmare, formarea nu a fost întotdeauna integrată în mod sistematic în programele de sprijin.  Totuși, în ultimii ani s-a observat o schimbare la nivelul reglementărilor Uniunii Europene, sănătatea solului devenind un element central în programe precum Strategia privind solul, Legea privind monitorizarea solului sau schemele ecologice din cadrul Politicii Agricole Comune.

În al doilea rând, există o dimensiune legată de finanțare. Oferirea de programe de formare de înaltă calitate și la scară largă necesită investiții susținute în servicii de consultanță, ferme demonstrative și rețele locale de extendere agricolă. În multe regiuni, aceste sisteme au fost slăbite sau sunt distribuite inegal.

În al treilea rând - și poate cel mai important - există o decalare între cercetare și practică. Avem o înțelegere științifică solidă a gestionării durabile a solului, dar transpunerea acestor cunoștințe în soluții practice la nivel de fermă nu este întotdeauna simplă. Fermierii au nevoie de ghidare specifică contextului lor, nu doar de principii generale, iar acest lucru necesită o comunicare eficientă și intermediari de încredere.

Prin urmare, problema nu constă neapărat în lipsa cunoștințelor la nivel general, ci în lipsa accesului la cunoștințe aplicabile. Misiunea UE privind solul acoperă această lacună prin crearea a cel puțin o sută de laboratoare vii în Europa, unde oameni de știință, manageri, specialiști, companii, autorități publice etc. colaborează pentru a oferi inovații adaptate la contextul local, menite să îmbunătățească sănătatea solului.

„Este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.”

Soluții aplicabile imediat

Cercetătorii afirmă că soluțiile există, dar nu sunt implementate la scară largă. Care sunt cele mai importante bariere care împiedică trecerea de la știință la aplicarea în teren?

Raul Zornoza: Mai multe obstacole majore explică această discrepanță dintre știință și practică, respectiv:

• Riscul economic și presiunea pe termen scurt. Adoptarea unor practici noi implică adesea costuri inițiale, randamente incerte și posibile scăderi ale producției pe termen scurt. Fermierii operează cu constrângeri financiare stricte, astfel încât chiar și practicile benefice pot părea prea riscante în absența unui sprijin economic clar.

• Neconcordanța dintre stimulentele politice și rezultatele pe termen lung. În unele cazuri, politicile agricole și structurile de piață recompensează productivitatea pe termen scurt, în detrimentul sănătății solului pe termen lung. Acest lucru creează un factor structural care descurajează schimbarea.

• Lipsa soluțiilor locale, adaptate la nevoile specifice. Managementul solului depinde în mare măsură de context. Ceea ce funcționează într-o regiune poate să nu funcționeze în alta. Fermierii au nevoie de îndrumări practice, adaptate local, nu de recomandări generale, însă acest tip de sprijin nu este întotdeauna disponibil, motiv pentru care este necesară asistență tehnică la nivel local și regional. Fermierii au nevoie de consilieri de încredere, de situri demonstrative și de rețele de învățare între colegi pentru a transforma teoria în practică. Crearea „laboratoarelor vii” în cadrul misiunii UE pentru sol a fost concepută tocmai în acest scop.

• Constrângeri structurale și logistice. Aspecte precum accesul la utilaje, disponibilitatea forței de muncă sau lanțurile de aprovizionare (de exemplu, semințe pentru culturi de acoperire) pot limita, de asemenea, adoptarea acestor practici, chiar și atunci când fermierii sunt dispuși să le aplice.

Prin urmare, este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.

Sondajul arată că instituțiile publice recunosc valoarea solului, dar acesta nu este integrat sistematic în planificarea urbană. De ce este solul încă „invizibil” în strategiile de dezvoltare ale orașelor?

Raul Zornoza: Faptul că solul rămâne „invizibil” în planificarea urbană este o problemă bine cunoscută, care reflectă modul în care orașele au fost proiectate în mod tradițional. În majoritatea sistemelor de planificare, solul nu este tratat ca o resursă vie, ci mai degrabă ca o suprafață pe care se poate construi. Odată ce terenul este clasificat pentru dezvoltare, accentul se mută pe clădiri, drumuri și infrastructură, în timp ce solul de dedesubt este adesea sigilat, îndepărtat sau modificat semnificativ.

Una dintre principalele probleme este cadrul de planificare urbană care tinde să se concentreze pe elemente ușor de măsurat și reglementat, precum utilizarea terenului, densitatea sau transportul. Funcțiile solului (cum ar fi reglarea apei, ciclul nutrienților, susținerea biodiversității sau stocarea carbonului) sunt mai greu de cuantificat, motiv pentru care sunt adesea neglijate în procesul decizional.

Provocarea actuală este de a transforma solul într-o componentă vizibilă și apreciată a infrastructurii urbane, la același nivel cu apa, energia și transportul, astfel încât orașele să devină mai reziliente, sustenabile și mai ușor de locuit.

Înființarea de grădini urbane în orașe începe să integreze gestionarea solului în planificarea urbană. În plus, Comisia Europeană este conștientă de această provocare și finanțează crearea unor „laboratoare vii” în mediul urban, astfel încât îngrijirea solului să fie luată în considerare de autoritățile locale, folosind cunoștințele științifice actuale și ținând cont de interesele și nevoile cetățenilor.

„Solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.”

Proiectul BIOservicES analizează inclusiv solurile urbane. Ce rol joacă acestea în sănătatea orașelor și în adaptarea la schimbările climatice?

Raul Zornoza: Solurile joacă un rol central atât în sănătatea urbană, cât și în adaptarea la schimbările climatice, chiar dacă sunt adesea trecute cu vederea în orașe. Solurile sănătoase susțin spațiile verzi care fac orașele mai ușor de locuit, precum parcurile, copacii și grădinile urbane, care îmbunătățesc calitatea aerului, reduc zgomotul și oferă spații pentru recreere și bunăstare mentală.

În plus, organismele din sol pot contribui la filtrarea poluanților, reducând expunerea oamenilor la contaminanți. De altfel, contactul cu medii bogate în biodiversitate a fost asociat cu un sistem imunitar mai puternic și cu o stare generală de bine mult mai bună.

Solurile acționează ca o formă de infrastructură naturală, ajutând orașele să facă față riscurilor climatice. Ele contribuie la reglarea apei (absorb și stochează apa de ploaie, reducând riscul de inundații în timpul furtunilor puternice), ajută la scăderea temperaturilor urbane, atenuând efectele valurilor de căldură, și pot stoca carbon pentru combaterea schimbărilor climatice (prin captarea CO₂ din atmosferă).

În plus, solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.

Proiectul pe care îl coordonați propune dezvoltarea unor indicatori biologici ai solului și a unor instrumente digitale pentru sprijinirea deciziilor. Pe înțelesul tuturor, cum vor ajuta acestea fermierii și autoritățile să ia decizii mai bune în practică?

Raul Zornoza: Ideea care stă la baza indicatorilor biologici ai solului și a instrumentelor digitale este destul de simplă: acestea ajută la transformarea sănătății solului într-un aspect pe care îl putem măsura, înțelege și asupra căruia putem acționa.

Indicatorii biologici ai solului sunt semne măsurabile ale modului în care solul funcționează ca un sistem viu, având în vedere că organismele din sol sunt implicate în toate serviciile ecosistemice pe care le-am explicat mai sus. Acești indicatori ne arată dacă solul este sănătos din punct de vedere biologic și rezilient și, prin urmare, se află în condiții bune  pentru a furniza servicii ecosistemice care contribuie la sănătatea și bunăstarea umană.

Instrumentele digitale reunesc aceste informații și le fac utilizabile în practică de către utilizatori. Ele traduc datele complexe despre sol în informații simple și utile, ajută fermierii sau administratorii să monitorizeze schimbările în timp și oferă recomandări adaptate unor terenuri sau condiții specifice, sprijinind în același timp autoritățile în monitorizarea sănătății solului la nivel regional sau național.

Astfel, putem spune că aceste instrumente acționează ca un „control medical” și un „sistem de navigație” pentru soluri.

Cât de importantă este colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituții publice pentru protejarea solului și ce ați învățat până acum din dialogul dintre părți?

Raul Zornoza: Colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituțiile publice este absolut esențială pentru protecția eficientă a solului. Solul este un sistem complex și viu, iar niciun grup nu deține singur toate cunoștințele sau instrumentele necesare pentru a-l gestiona în mod sustenabil.

Fiecare grup aduce o perspectivă diferită, dar complementară: fermierii contribuie cu experiență practică și o înțelegere profundă a condițiilor locale, cercetătorii oferă perspective științifice, metode și inovație, iar instituțiile publice creează cadrele de politici și stimulentele care fac posibilă schimbarea.

De fapt, una dintre cele mai importante lecții este că soluțiile funcționează cel mai bine atunci când sunt dezvoltate în comun, nu impuse. Astfel, cu cât aceste grupuri colaborează mai mult, cu atât cresc șansele de a dezvolta soluții care nu sunt doar solide din punct de vedere științific, ci și practice, acceptate și scalabile.

„Nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic.”

Solul, miză strategică pentru viitor

În contextul schimbărilor climatice și al presiunii tot mai mari asupra terenurilor, cum vedeți viitorul gestionării solului în Europa și ce ar trebui să se schimbe în mod real în următorii ani?

Raul Zornoza: Viitorul managementului solului în Europa va fi modelat de o realitate simplă: nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic. Sunt foarte optimist, deoarece cetățenii, fermierii, silvicultorii, administratorii de terenuri, autoritățile publice, mediul de afaceri și cercetătorii sunt mai conștienți de beneficiile ecologice, sociale și economice ale menținerii unui sol sănătos, activ și bogat în diversitate biologică

Agricultura ecologică, de conservare sau regenerativă este în plină expansiune în Europa, în ciuda provocărilor explicate mai sus; consumatorii solicită alimente provenite din sisteme de producție sustenabile, iar reglementările includ sănătatea solului ca element cheie pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung în Europa.

Avem acum o Lege privind monitorizarea solului care obligă toate statele membre să monitorizeze evoluția sănătății solului pe teritoriul lor, indiferent de modul de utilizare a acestuia. Prin această lege, protecția solului a fost plasată la același nivel cu protecția apei și a aerului.

În plus, se utilizează tot mai mult datele și instrumentele de monitorizare pentru a ghida deciziile de îmbunătățire a sănătății solului, iar integrarea protecției solului atât în planificarea rurală, cât și în cea urbană, este în creștere.

Cu toate acestea, avem încă nevoie de indicatori și sisteme de date mai fiabile pentru a urmări sănătatea solului și pentru a ne asigura că politicile produc într-adevăr rezultate, având în vedere că, până în prezent, nu sunt disponibile valori de referință pentru mulți indicatori ai solului.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Eliminarea accizei la motorina utilizată în agricultură, aplicată direct la sursă, reprezintă cea mai rapidă, eficientă și responsabilă măsură pe care Guvernul o poate adopta pentru a sprijini agricultura românească într-un moment critic, precizează Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) într-o scrisoare deschisă transmisă Executivului de la București. Această măsură fiscală este echitabilă și compatibilă cu angajamentele europene, punctează LAPAR.

Agricultura românească traversează o perioadă de presiune economică accentuată, determinată de creșterea simultană a costurilor de producție și de volatilitatea piețelor. În acest context, prețul motorinei a devenit un factor critic pentru funcționarea exploatațiilor agricole.

În prezent, fermierii din țara noastră achită motorina la prețuri care depășesc 9,60 lei/litru, în condițiile unui consum anual estimat la peste 650 de milioane de litri la nivel național. „Pentru un sector cu marje reduse și dependență structurală de inputuri energetice, acest nivel de cost nu mai poate fi absorbit fără consecințe directe asupra producției și competitivității. LAPAR nu solicită tratamente preferențiale, ci formulează această solicitare în numele fermierilor români, ca răspuns la o disfuncționalitate fiscală care afectează direct funcționarea agriculturii. Solicităm aplicarea unor măsuri fiscale pe care alte state membre ale Uniunii Europene le-au activat deja în fața aceleiași crize, pentru a-și proteja fermierii și consumatorii”, subliniază Matei Titianu, președintele LAPAR.

Eliminarea accizei la sursă, o măsură esențială

Schema în vigoare obligă fermierii să avanseze aproximativ 2,80 lei pentru fiecare litru de motorină, sumă care include nu doar acciza propriu-zisă, ci și TVA aferentă acesteia, urmând ca recuperarea să se realizeze după luni de zile, prin proceduri administrative complexe. Într-un context în care costurile cu îngrășămintele, inputurile și finanțarea au crescut semnificativ față de finalul anului 2025, această povară financiară suplimentară devine nesustenabilă pentru majoritatea exploatațiilor agricole.

LAPAR apreciază că, eliminarea accizei la sursă reduce imediat presiunea asupra fluxului de numerar al fermelor și simplifică radical administrarea schemei. Totodată, nu reprezintă un cost bugetar nou, ci o schimbare de mecanism pentru o taxă care oricum este returnată ulterior.

„Menționăm că această soluție a fost susținută public atât de ministrul Agriculturii, domnul Florin Barbu, sub forma aplicării unei accize zero direct la pompă pentru motorina utilizată în agricultură, cât și în cadrul pozițiilor exprimate de Ministerul Energiei și de prim-ministru, în contextul măsurilor analizate pentru temperarea efectelor scumpirii carburanților. Susținem aceste abordări și solicităm Guvernului adoptarea urgentă a unui act normativ clar, coerent și aplicabil, care să permită eliminarea accizei la sursă pentru motorina agricolă, fără condiționări birocratice suplimentare”, arată LAPAR în scrisoarea deschisă transmisă Guvernului.

Rolul statului în temperarea efectelor de piață

În paralel cu componenta fiscală, LAPAR solcită ca statul să evalueze modul de formare a prețului final al carburanților pe lanțul de distribuție. „State membre precum Austria au decis, în contextul aceleiași crize, să intervină temporar prin reducerea taxării și prin măsuri de temperare a marjelor comerciale, asumând explicit caracterul excepțional al situației. Intervenția publică nu a fost prezentată ca o distorsionare a pieței, ci ca o măsură de protecție a economiei reale.”

România dispune de aceleași instrumente juridice, punctează Matei Titianu. „În situații excepționale, protejarea consumatorului – inclusiv a fermierului, în calitate de consumator strategic de motorină – reprezintă o responsabilitate a statului, nu o abatere de la principiile economiei de piață.”

Respectarea angajamentelor europene în domeniul energiei

În dezbaterile publice au apărut propuneri privind eliminarea componentei de biocombustibil din motorină ca soluție rapidă pentru reducerea prețului. LAPAR consideră că o astfel de abordare ridică probleme serioase de conformitate cu legislația europeană. „România are obligația de a respecta mandatul de amestec al biocombustibililor, asumat prin Directiva RED III și transpus în legislația națională. Orice eventuală derogare temporară trebuie notificată și justificată formal în fața Comisiei Europene. O decizie unilaterală, nefundamentată juridic, ar afecta credibilitatea României ca stat membru și poziția sa în negocierile viitoare privind politicile energetice și climatice. Această poziție nu este legată de interesele economice ale unui sector anume, ci de respectarea regulilor comune și a angajamentelor asumate de statul român”, explică președintele LAPAR.

În concluzie, fermierii din România înțeleg contextul economic dificil și solicită echitate, prin aplicarea acelorași instrumente utilizate de alte state membre ale Uniunii Europene. „Cerem corectitudine fiscală, prin eliminarea obligativității de a avansa taxe care sunt ulterior returnate. Cerem consecvență, prin respectarea angajamentelor europene asumate de România”, conchide Matei Titianu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!