Pe 27 februarie 2025, în pavilionul B1 de la Romexpo București, se va desfășura cea de-a treia ediție Agri Trade Summit. Principalul eveniment de Agri Trade al României reunește interesele regionale și definește rolul strategic al țării noastre pe piața internațională de agribusiness.
Agricultura și agribusinessul românesc, două elemente esențiale pentru securitatea agro-alimentară, au nevoie de actori predictibili și sustenabili. În contextul actual, marcat în primul rând de condițiile climatice, dar și de turbulențele generate de spectrul politic, este esențială o abordare coerentă și sustenabilă.
„Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, conexând interesele comerciale, trading-ul de mărfuri, conectând tehnologia și logistica precum și serviciile financiare - garanția unui pod solid pentru business. Agri Trade Summit își îndeplinește rolul de a agrega interesele pe toate palierele într-un singur loc, într-o singură zi, oferind condițiile și cadrul în care afacerile se conexează și consolidează, pentru beneficii mutuale. Informația și conexiunea sunt elementele principale prin care businessul poate dezvolta valențe profitabile. Businessul este creat de oameni, de cei care activează în agribusiness. Camera de Comerț și Industrie a României și Romexpo recunosc valoarea și complexitatea evenimentului, precum și impactul său în creșterea relațiilor comerciale dintre parteneri, oferind suportul necesar dezvoltării acestuia în fiecare etapă”, a declarat Cezar Gheorghe, organizator Agri Trade Summit, analist, expert în comerțul cu cereale și fondator AGRIColumn.
Pe 27 februarie 2025, Agri Trade Summit va reuni și va coagula interesele fermierilor și ale companiilor de top din domeniile tradingului, distribuției, procesării, geneticii, logisticii, utilajelor și tehnologiei, inovației și digitalizării, precum și ale instituțiilor financiare. Scopul este dezvoltarea de noi parteneriate, consolidarea celor existente și creșterea potențialului României pe piața agribusiness-ului internațional.
„Agri Trade Summit 2025 va aduce împreună cei mai relevanți actori din agribusiness. Vom avea parte de discuții de impact, parteneriate strategice și o viziune clară asupra viitorului acestui sector”, a punctat Cezar Gheorghe.

Până în prezent, s-au înscris 45 de companii din agribusiness-ul local și european, acoperind toate segmentele industriei, atât în calitate de sponsori, cât și de expozanți.
Printre sponsorii ediției a 3-a sunt: Corteva, ADM, Bunge, Al Dahra, Agrinvest, Comvex, Precom, UBM România, Deutsche Leasing, Ecofol, Romtextil, ING Bank, Euronext, Stone X, Qemetica, Porsche Inter Auto, precum și numeroși expozanți cu standuri de prezentare.
Au fost achiziționate deja 750 de bilete, prețul acestora fiind 150 euro + TVA. Fermierii din țara noastră beneficiază de un preț special de 150 lei + TVA, cu prezentarea unei dovezi a activității. Toate detaliile și achiziția biletelor sunt disponibile aici: https://agritradesummit.com/index.php/ro/bilete/. Biletele pot fi cumpărate până în preziua evenimentului.
Edițiile anterioare ale Agri Trade Summit au creat un standard de excelență și au ridicat așteptările la un nivel înalt. AGRIColumn, organizatorul evenimentului, rămâne fidel acestui principiu, oferind o tematică complexă și relevantă. Aici se vor reuni cei mai importanți actori din agribusiness-ul național și internațional, de la fermierii României până la marii jucători europeni și non-europeni. Ca de obicei, speakerii vor fi la cel mai înalt nivel, cu expertiză și influență în industrie.

Despre AGRIColumnAGRIColumn este un furnizor de servicii complexe și complete în România și în țările riverane Dunării, iar raportul de piață AGRIColumn este o inițiativă unică în agribusiness-ul românesc.AGRIColumn este generator de servicii de consultanță individuală, adresate tot spectrului de agribusiness, fermieri, integratori, comercianți locali, procesatori din industria de morărit și panificație și din sectorul uleiurilor vegetale.AGRIColumn gestionează conturi individuale pentru Bursele Euronext și Chicago Mercantile Exchange, în vederea securizării sau creșterii randamentului de profit prin instrumente de risc management.Cezar Gheorghe, fondator AGRIColumn, are de asemenea o largă expunere internă și internațională din care enumerăm prezența ca speaker și moderator la: Global Grains Geneva, Global Grains MENA Cairo, Black Sea Grains Forum Istanbul, Black Sea Vegoils Forum și multe altele.Expertiza și neutralitatea sunt cuvintele cheie ce însoțesc o carieră de peste 22 de ani, consolidată prin traversarea alături de multinaționale de top a etapelor de construcție, refomulare a businessului și dedicația pentru interesele României și a mediului de agribusiness, precum și a securității agroalimentare locale.
CITEȘTE ȘI: Agri Trade Summit 2024, o ediție reușită, pentru viitorul agribusiness-ului european
Acces la servicii de tranzacționare a cerealelor și consultanță de înaltă calitate
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Bayer anunță parteneriatul strategic cu AgriColumn, companie de prestigiu în analiza pieței agricole din România și din regiune. Prin intermediul acestui parteneriat, membrii programului de loialitate Bayer Fidelis beneficiază de o gamă extinsă de servicii profesionale, esențiale pentru optimizarea activităților agricole și maximizarea profiturilor din vânzarea recoltelor.
Gabor Raviczki, Head of Customer Marketing Country Group România, Bulgaria, Republica Moldova, subliniază importanța strategică a parteneriatului Bayer - AgriColumn: „Tranzacționarea grânelor reprezintă etapa finală în procesul de comercializare a recoltei. Selectarea momentului optim pentru vânzare poate influența semnificativ succesul încheierii sezonului agricol”.
Serviciile oferite de compania Bayer în colaborare cu AgriColumn includ:
Consultanță individuală pentru analiza contextului de piață, identificarea momentului optim și a prețurilor de vânzare pentru diferite tipuri de cereale;
Suport în mediere pentru situațiile de default contractual, asigurând protecție și sprijin fermierilor în negocierile contractuale;
Rapoarte detaliate ale pieței pe trei niveluri - local, regional și global, acoperind cele șase categorii principale de produse (grâu, orz, porumb, rapiță, semințe de floarea soarelui și soia), oferind o viziune cuprinzătoare asupra dinamicii pieței;
Acces la Masterclass în Agribusiness: un curs online structurat în 20 de episoade, disponibil printr-o platformă securizată, conceput pentru a oferi fermierilor cunoștințele necesare pentru a naviga cu succes în complexitatea pieței agricole.
Cezar Gheorghe, fondatorul AgriColumn, cu o experiență de peste 22 de ani în comerțul cu cereale, reiterează angajamentul său față de fermierii români: „România și fermierii săi înainte de orice! Țara noastră, regulile noastre!”. AgriColumn sprijină fermierii români prin furnizarea de soluții și strategii pentru adaptarea la noile realități ale pieței și pentru protejarea intereselor acestora, precum și a sectorului agricol românesc.

„La Bayer, misiunea noastră - Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană - ne motivează să transformăm agricultura și să asigurăm o producție durabilă de alimente. Prin această colaborare, reafirmăm angajamentul ferm față de fermierii români, oferindu-le instrumentele și resursele necesare pentru a-și valorifica potențialul și pentru a naviga cu succes pe piața agricolă dinamică și competitivă de astăzi”, transmite compania Bayer.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!