La Sarichioi, în județul Tulcea, Ivan Fedot face legumicultură pe o suprafață de peste 300 de hectare, iar pe 1.200 de hectare are cultură mare. Nu este de profesie agronom, dar a devenit dintr-o întâmplare agricultor, la îndemnul unui alt fermier, pentru care asigura transportul producției.

Legumicultura a luat, de ceva vreme, avânt în această zonă, care înainte de 1989 se bucura de un bazin legumicol de aproximativ 3.000 de hectare. „Între localităţile Sarichioi, Zebil, Enisala, Sabangia erau numai ferme legumicole, fosta AESC Zebil cu peste 3.000 de hectare. Mergeai pe şosea şi în stânga, şi în dreapta erau numai legume. După 1989 a dispărut Horticola, iar cei care erau la Horticola şi aveau experienţă au început în privat să se dezvolte pe legume. Şi uite aşa, de la unul, de la altul, s-a creat un bazin legumicol foarte mare. Astăzi, sunt aproape 1.000 de hectare cultivate cu legume”, povestește Ivan Fedot, fermierul născut și crescut în Sarichioi. „Am stat printre legume, dar n-am cultivat, nici din familie n-a avut nimeni. Acum vreo 25-30 de ani, fiind conducător auto, am cărat ceapa de aici la Bacău, pentru un fermier de aici. Dânsul m-a îndemnat să pun şi eu un hectar de ceapă. Şi, de atunci, până la ora actuală cultivăm peste 300 de hectare de legume şi am ajuns până pe la 1.200 hectare de cultură mare.”

Primul hectar de ceapă, plantat lângă cultura existentă a fermierului care i-a insuflat „microbul”, i-a adus o producție de 30 t/ha. „A fost de o calitate ireproşabilă, era ceapă Diamant de la Buzău, de la Staţiune, soi românesc, bineînţeles. L-am semănat cu semănători clasice, vă daţi seama – acum avem semănători de precizie, e cu totul altceva, sunt hibrizi acum –, dar atunci hectarul ăla a făcut o ceapă de calitate bună, am prins şi an bun, preţ a avut. A fost chiar de o calitate mai bună decât la amicul meu care a pus. Am pus suflet şi a ieşit treabă bună”, ne-a zis fermierul Ivan Fedot, căruia i-a fost aproape soția, horticultor de meserie.

Acest început promițător l-a făcut ca în anul următor să cultive trei hectare și a mers mai departe, plantând și rădăcinoase, şi vărzoase. Inițial a lucrat terenul părinţilor, socrilor și pe cel al neamurilor, iar când a văzut că lucrurile merg bine a început și să arendeze. „La început n-a fost greu deloc, pentru că terenul era nelucrat la noi. Erau diferite asociaţii care au luat terenul, l-au arendat, l-au lăsat şi era pârloagă, cât vezi cu ochii. Mi-a fost greu că n-aveam utilaje cu ce să lucrez. Când m-am apucat de hectarul ăsta, aveam un tractor U650, îl cumpărasem pentru părinţi şi socri, care aveau o mică asociaţie. Aveam un plug, disc, remorcă, nişte instalaţii de irigat, dar cum era pe vremea aceea, de aluminiu”, își amintește Ivan Fedot.

Dacă inițial problema era lipsa utilajelor, în prezent o reprezintă cea a lipsei terenului. „Acum e greu, că nu mai e teren. De când cu subvenţiile astea, toată lumea lucrează. Dar e suficient cât avem. Jumătate la irigat, jumătate la neirigat, unde avem, în special, avem culturi de toamnă, care nu sunt aşa de pretenţioase pentru apă precum legumele. Leguma nu poţi s-o pui dacă nu ai apă, mai bine nu înfiinţezi cultura, deoarece cheltuiala pe hectar e foarte mare şi riscul e prea mare”, arată fermierul din județul Tulcea.

Apă pentru culturi de top

Existența lacurilor în zonă, așa cum sunt Babadag, Razelm, Zebil, i-a ajutat pe agricultori, mai ales că beneficiază și de posibilitate de pompare, dar și de subvenție pentru apă, fapt ce a venit în ajutorul tuturor. „Avem o organizație a udătorilor, OUAI, care funcţionează. Pe Sarichioi sunt în jur de 1.250 de hectare lotul de irigat, iar pe Sabangia în jur de 3.000 de hectare. Avem staţie de bază de pompare din lacul Razelm, care de la înfiinţarea ei şi până acum a funcționat. Pentru că s-a format un bazin legumicol şi a fost nevoie de apă. Şi am ţinut şi noi de sistem, alături de cei de la ANIF care ne-au sprijinit şi ne-au dat apa. Acum e subvenţionată şi e şi mai bine”, precizează Ivan Fedot.

În urmă cu aproximativ șase ani, printr-un proiect derulat cu fonduri europene, a fost schimbată infrastructura de irigat, de la vane, la antene, cu apometrele aferente, și până la debitmetre. Astfel, nu mai există pierderi de apă şi funcţionarea este optimă.

Chiar dacă finanțarea a fost 100% nerambursabilă, fermierii care doresc să acceseze astfel de fonduri trebuie să aibă în vedere că au nevoie de bani, totuși, pentru studiile de fezabilitate, măsurători etc. „În plus, ai nevoie de un consultant bun, un proiectant bun şi, bineînţeles, un constructor bun. Noi am avut parte de toţi, mai puţin consultantul și am schimbat vreo trei până am implementat proiectul. Trebuie să respecţi ghidul AFIR-ului, iar consultantul are răbdarea asta, îl citeşte, se documentează şi depune toate hârtiile de la un proiect la altul. Dar consultanţii au multe proiecte şi nu fac faţă, aici e problema lor. Şi te amână, mai fac greşeli, de la o hârtie la alta, te trezeşti cu specificaţii de la alt proiect, na, se întâmplă. Dar, uşor-uşor se rezolvă”, a specificat fermierul.

Fondurile europene rămân gura de oxigen a fermierilor

În ferma de la Sarichioi, investițiile pentru depozitul de cereale sau pentru hala unde se face selectare, și până la utilajele pentru lucrat terenul, au fost făcute, în proporție de 90%, pe fonduri europene. „Am început de la achiziţii de utilaje, apoi achiziţii utilaje pentru legumicultură, am avut un proiect mare cu silozuri de cereale pentru depozitare şi după aia am făcut hala respectivă, un depozit de colectare, condiţionare a legumelor”, își amintește Ivan Fedot.

Aici sunt preluate legume și de la alți producători din zonă, care s-au asociat în Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm și au reușit să intre în supermarketuri, unde livrează zilnic legume proaspete. Ivan Fedot este președintele cooperativei și spune că nu a fost greu să îi facă pe asociații săi să vină laolaltă. „N-a fost greu să-i aducem în cooperativă, pentru că eu am dat primul exemplu cu ce se poate face. După aia, au venit şi ceilalţi alături de noi. Sunt şi mai mici, şi mai mari, de la 2-3 hectare, până la 200 de hectare. Dacă aş avea numai cultură de cereale m-aş plictisi. În legumicultură trebuie să stai tot timpul pe câmp, să urmăreşti boli, dăunători. Dacă nu eşti atent o zi, două, imediat te-a ars la buzunar. Ba un dăunător, ba o boală, ba o buruiană. Trebuie să fii cel puţin de trei ori pe zi în câmp la legume.”

În trecut, Ivan Fedot a avut și ardei, tomate, vinete, dar din cauza lipsei forţei de muncă pentru cules, a ajuns în prezent să cultive doar rădăcinoase, care se recoltează mecanic. După spălare, ambalare și etichetare, urmează livrarea, totul decurgând firesc, fără impedimente.

Cooperativa asigură valorificarea

Dacă pentru mulți desfacerea este o problemă spinoasă, Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm lucrează cu lanțuri de magazine din toată țara, Timişoara, Cluj, Roman, Craiova, Bucureşti. „Dacă ai calitate, ai şi desfacere. Ai calitate – ai producţie – ai şi preţ. Deci marfa trebuie să fie conformă şi de calitate. Faptul că livrăm în toată ţara e o bucurie şi o satisfacţie. Şi nu reuşim să livrăm pe câte cerinţe avem. Asta denotă că produsele se consumă, e desfacere, iar noi facem o treabă bună”, arată președintele cooperativei, care spune despre relația cu supermarketurile că este optimă și că totul decurge conform contractului, plata făcându-se la două sau trei săptămâni. „Înainte era la două luni, acum două săptămâni, o săptămână, nu ne facem probleme”, spune Ivan Fedot.

Legumele de la Kalinka Eco Farm sunt sănătoase deoarece sunt păstrate doar la temperatură și umiditate controlate, dar și pentru că li s-au făcut tratamentele la timp, acum cooperativa agricolă fiind în situația în care le poate valorifica în fiecare lună a anului, ceea ce înseamnă constanță. Orice produs la care, după spălare, se văd diferite boli sau dăunător, este returnat. „Totul e localizat, avem trasabilitate de la înfiinţarea culturii până la recoltare, cu tratamente, cu tot ce trebuie”, a punctat Ivan Fedot.

Depozitarea, cheia succesului

Investiția în utilaje și spații de depozitare este una dintre cheile de succes nu doar în legumicultură, ci și în cultura mare. Astfel, existența silozului l-a ajutat pe Ivan Fedot să nu vândă la recoltare: „Recoltăm, vedem cantitate, vedem calitatea produsului, facem toate analizele şi când facem ofertă o facem pe toată cantitatea şi obţinem un preţ mai bunicel faţă de perioada de recoltare. Acum, în ultima perioadă, preţurile la recoltare chiar au fost mai mari faţă de ce a fost după câteva luni. A venit războiul, a venit marfă din import foarte ieftină, iar piaţa face preţul. Omul se duce şi cumpără unde e ieftineală. Dar, una peste alta, ne-am descurcat. N-am vândut sub preţul de cost, la unele categorii de cereale chiar am vândut şi vindem ca să acoperim găurile noastre, leasinguri, credite. Le-am rostogolit şi rostogolim în continuare, mergem înainte”.

O problemă rămân irigațiile. Însă, producțiile realizate pe terenurile irigate l-au ajutat pe agricultorul tulcean să acopere pe cele realizate de pe terenurile care nu beneficiază de irigații.

Tehnologia înseamnă performanță

De-a lungul anilor, pe terenurile de la Sarichioi, Ivan Fedot a testat cam toți hibrizii pentru a atinge performanța optimă. „Au apărut de atâta timp hibrizi noi, performanţi, pe care bineînţeles că i-am băgat în cultură. Dacă am văzut diferenţa de calitate, de cantitate în primul rând, am mers pe hibridul respectiv. Tot ce apare nou în fiecare an testăm. Nu înseamnă că dacă un morcov, de exemplu, merge într-o zonă, acelaşi morcov hibrid merge şi în cealaltă zonă. Depinde de climă, de teren, de multe alte aspecte”, explică fermierul. Din punctul său de vedere, la morcov, o producţie bună este între 60-80 tone pe hectar, la rădăcinoase între 30-50 tone la hectar, la ceapă variază de la 40, la până chiar 100 de tone. Dar pentru a ajunge la nivelul acesta ai nevoie de tehnologie, performanţă, investiţii în teren. „Nu poţi să investeşti puţin şi să scoţi mult. Acolo unde investeşti mult ai şi cantitate, şi calitate. Când nu investeşti nu ai nici cantitate, nici calitate. Deci una fără alta nu se poate.”

Toate problemele cu mediul, boli, dăunători, hibrizi sau soiuri care nu merg, cu vânzarea se pot combate doar cu tehnologie. „Am investit foarte mult în tehnologie. De la utilaje de pregătit terenul, recoltare, condiţionare, etichetare. Mâna de lucru e scumpă şi nu se găseşte, iar dacă nu ai tehnologie, nu poţi să răzbeşti să realizezi ceea ce vrei”, ne-a mai zis Ivan Fedot.

Familia, celula binelui

Lui Ivan Fedot, alături îi stau și cei trei nepoți, dincolo de soţie și copiii. „Copiii au fost pe câmp de mici, mutam irigaţiile și împrăştiam îngrăşămintele, cu mâna, pe vremea aia. Şi de mici au lucrat alături de părinţi. Au terminat studiile, s-au dus la facultate, au făcut facultatea, una agronomie, cealaltă geografie, a dat la master şi la geografie, şi la horticultură şi după aia a avut şi un doctorat în agricultură şi l-a luat şi pe acela. Deci pot să zic că am copii cu studii de specialitate în domeniul agricol. Apoi, avem trei nepoţi, băieţi, care umblă mecanizatori pe combine, pe tractoare, le place, mergem în câmp, vedem cum cresc plantele, cum începe porumbul, mazărea, morcovul. Am visat să fiu şofer de tir, dar acum avem trei tiruri în portofoliu, cu care livrăm marfă. Nu-mi pare rău. Nu ştiu de unde mi-a intrat microbul ăsta agricol, dar parcă acum nu văd să fac altceva”, ne-a spus la final Ivan Fedot, care, așa cum mărturisește, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar porni pe același drum început cu hectarul de ceapă.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Ajutorul de minimis pentru legumele în spații protejate

Tutavir, insecticidul biologic autorizat pentru combaterea dăunătorului Tuta absoluta

Fermier, mai mult decât o meserie

În perioada 14 – 16 iunie 2024, la Tulcea, a avut loc întâlnirea trimestrială a Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Membrii ADAR au avut ocazia să descopere și să evalueze vinurile regionale, împărtășindu-și cunoștințele și pasiunea pentru vinificație.

Întâlnirea a debutat vineri, 14 iunie, cu activități care au combinat istoria, cultura și vinurile. Prima oprire a fost la Crama Delta Dunării - La Sapata, urmată de o prezentare a Cramei Sarica Niculițel la Monumentul Paleocreștin Niculițel. Aici, participanții au degustat vinurile din gama „Caii de la Letea” vol. I și II și „Princeps”, acompaniate de preparate tradiționale, precum șuberek cu carne și plăcinte cu brânză.

În continuare, membrii ADAR au vizitat cetatea medievală Enisala și Lacul Razelm, bucurându-se de peisajele pitorești ale zonei. După-amiaza a continuat cu vizita la Crama Liuta Babadag, în prezența proprietarului Adam Liuta, iar ziua s-a încheiat la Crama Hamangia din localitatea Baia, unde au fost ghidați de proprietarul Ion Bălan.

„S-au degustat vinuri de la mai multe crame din regiune. Fiecare cramă cu viziunea proprie, cu direcție comercială diferită. Nivelul calitativ mediu al vinurilor degustate a fost ridicat, multe vinuri interesante, unele obținute din soiuri cu potențial mare în zona respectivă, ca de exemplu Aligote. Mulțumim colegilor din zonă care ne-au găzduit și care au făcut posibil ca vizitele tehnice să fie foarte interesante și pline de informații utile”, a declarat Mihai Baniță, președinte executiv ADAR.

Sâmbătă dimineața, participanții au asistat la o prezentare tehnică susținută de reprezentanții firmei Bevitech, furnizori de materiale oenologice și soluții tehnice pentru viticultură și vinificație și partenerul financiar al evenimentului. După simpozion, membrii ADAR au petrecut câteva ore în Delta Dunării, degustând probe de vin și discutând într-o atmosferă destinsă pe un vapor. Întâlnirea s-a încheiat duminică dimineața, cu promisiunea reîntâlnirii în luna august 2024.

Reuniunile trimestriale ale membrilor ADAR nu doar că aduc împreună experți în vinuri, dar și oferă oportunitatea de a aprecia bogăția și diversitatea vinurilor din România. Astfel de întâlniri sunt esențiale pentru crearea și consolidarea relațiilor profesionale între producători, degustători și alți specialiști din domeniu. Ele permit explorarea unor noi tehnologii și metode de vinificație, precum și descoperirea unor soiuri locale de struguri cu potențial ridicat. În plus, aceste evenimente contribuie la promovarea regiunilor viticole românești, evidențiind tradițiile și inovațiile locale.

Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) este o organizație formată din profesioniști dedicați științei degustării vinurilor. Fondată cu scopul de a promova excelența în domeniul oenologiei, ADAR reunește experți în vinuri și producători din întreaga țară. Asociația organizează evenimente, degustări, conferințe și sesiuni de formare profesională, oferind membrilor săi o platformă pentru schimbul de cunoștințe și experiențe.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Suntem în Tulcea, la Greci. Am mai fost prezenţi aici, nu o dată, şi de fiecare dată am adus informaţii noi despre ce se întâmplă în industria alimentară. Vorbim astăzi despre lucruri care ţin de bunul mers al agriculturii şi industriei alimentare într-o perioadă destul de tulbure, când seceta este cuvântul de ordine, când războiul este lângă noi, când criza alimentară este anunţată de toţi şi, tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene se vorbeşte de „lanţul scurt” – nu de acum, de mai mulţi ani –, iar noi vrem să vedem cam cum se întâmplă lucrurile acestea în ţara noastră. Vom vorbi astăzi şi despre produsul tradiţional local, în acelaşi timp vom vorbi şi despre cum este să fii antreprenor în România. Partener în acest demers este doamna Paula Vals, fondatorul grupului de firme Angelo.

„Lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împinge de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva.”

Paula Vals sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de când a pornit prima afacere. „Am început în anul 1992, timid, fără experienţă antreprenorială, pornind prima dată pe partea de comerţ, după care bineînţeles că am conştientizat că producţia ne va aduce plusvaloare, şi datorită faptului că era nevoie în acea perioadă de produse româneşti, am deschis şi partea de producţie. Dacă am plecat de la 2 angajaţi în momentul de faţă, am ajuns la 240, 150 suntem în producţie, ceilalţi în punctele de desfacere, pentru că am considerat că businessul trebuie să ni-l construim pe orizontală, să avem cash-ul asigurat în fiecare zi, de aceea avem 13 puncte de lucru pe care le aprovizionăm în fiecare zi şi, la fel, avem necesarul de cash pentru a asigura materia primă necesară producţiei.

La început am dezvoltat partea de comerţ, vă daţi seama că trebuia să aprovizionăm magazinele, în acea perioadă era o criză de produse în domeniul patiseriei-cofetăriei, pentru că fabricile vechi, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie, multe s-au închis, şi-mi aduc aminte că stăteam la nişte cozi infernale pentru a lua fursecuri, prăjituri de la Brăila chiar. Şi atunci am luat decizia de a face o mică patiserie, prima dată cu vânzare în faţă, unde nu prea a funcţionat, ne-am dat seama că trebuie să investim, am cumpărat acest teren la Greci unde prima dată am pus livada, după care am construit o clădire mică, am început cu câţiva oameni şi ne-am dat seama că trebuie să ne dezvoltăm. Am accesat nişte credite, am luat prima linie de patiserie şi aşa, etapă cu etapă, am ajuns să ne dezvoltăm şi să avem investiţii de milioane de euro la momentul acesta. Bineînţeles, parte din ele a fost profitul reinvestit, iar cealaltă parte, din 2007, am accesat, de când am intrat în UE, fonduri europene atât pe măsurile de investiţii, cât şi pe măsurile de promovare.

La momentul respectiv am început cu cornuleţele, care sunt oricum foarte căutate şi tradiţionale la noi în zonă, nucile umplute, era bătaie atunci pe vremea aceea, bineînţeles plăcinta dobrogeană, care e recunoscută şi mai ales renumită şi căutată la noi şi nu numai, cozonacii şi prăjiturile de cofetărie. Dacă am pornit de la câteva produse în acea perioadă, şi în cantităţi mici, acum am ajuns să avem sute de produse şi, bineînţeles, capacitate mult mai mare. Nu ne-am oprit şi nu ne vom opri pentru a dezvolta cât mai mult partea aceasta de procesare, de tehnologizare. Am accesat atâtea proiecte pe fonduri europene, dar la momentul acesta conştientizăm că tehnologia este cea care ne va ajuta. Şi vă spun de ce. În primul rând, lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împing de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva. Dacă în ultimii ani am vizitat atâtea fabrici din afară şi am văzut ce înseamnă tehnologia în alte ţări, care este randamentul având automatizare, şi noi ne dorim acest lucru. Numai că avem nevoie într-adevăr şi de susţinere. Dacă până acum pentru proiectele pe fonduri europene aveam un buget-limită de 2,6 milioane de euro plus partea noastră – două milioane și jumătate, trei, patru milioane, depinde de fiecare cum şi-a construit bugetul –, ne dăm seama că acum avem nevoie de mult mai mulţi bani pentru a ajunge ca industria alimentară să fie automatizată.” 

Proiectele noi, sub presiunea prețurilor 

Așadar, e nevoie de bani mulți, dar ce te faci în situații precum cea de acum, în care prețurile au luat-o razna, iar tu ai făcut proiectul pe valorile de mai înainte? Urmează construcția unei fabrici la Constanța, pentru care mai au de luat câteva avize, fiind deja arvunite și utilajele. Totul stă să demareze, dar „nu este uşor, pentru că în această perioadă s-au modificat atât de mult preţurile materialelor de construcţii şi ale utilajelor, creşterile au fost substanţiale, dacă la materialele de construcţii au ajuns chiar să se dubleze sau chiar să se tripleze, s-au schimbat datele proiectului. Noi acum sperăm că se vor face nişte rectificări, pentru că avem nevoie, dacă la momentul depunerii proiectului şi aprobării lui proiectul era de 6 milioane de euro, cu siguranţă acum ne va ajunge peste 8-9 milioane de euro, bani pe care va trebui să-i luăm credit din bancă, şi asta vă daţi seama că ne va sufoca într-un fel. De aceea, în momentul de faţă investiţiile le mai facem şi aici, la fabrică, pentru a dezvolta cât mai mult partea de vânzări şi lanţurile mari, pentru că acolo sunt volumele, dezvoltăm partea de export pe toate căile, şi prin magazinele proprii, şi ale clienţilor, şi ale vânzării online. Adică, trebuie să avem tot timpul mai multe strategii pregătite şi planuri, A, B, C...”

„Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

Valoarea impune  

Și apropo de lanţurile mari de magazine, de retaileri, s-a tot vorbit că ar trebui să aibă deschidere către producătorii din ţara noastră, lucru care nu prea se întâmplă, foarte mulţi producători din România spun că au o problemă legată de accesul la raft pe marile reţele. Se pare însă că doamna Vals a găsit calea către aceste rafturi. „Noi colaborăm şi vom colabora şi pe viitor, avem discuţii făcute. Într-adevăr, procedura nu este foarte simplă pentru că, într-adevăr, când eşti producător, procesator, şi mai ales în industria alimentară, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii, trebuie să ai anumite certificări pentru a putea să intri în aceste lanţuri mari, producătorii mici încă nu au ajuns la acest nivel de certificare IFS, BRC sau alte certificări necesare. În cazul nostru am început colaborarea, sunt nişte paşi de făcut, pentru că e o adevărată procedură, cu caiet de sarcini, cu avize, şi foarte mulţi din ei merg pe produse cât mai naturale, fără să conţină conservanţi, şi asta e foarte important, pentru că contează foarte mult sănătatea oamenilor şi am văzut că ei chiar într-adevăr vor să meargă pe acest segment, mai ales pe marcă proprie.”

Chiar dacă nu este ușor, suntem convinși că au calea deschisă pentru că în primul rând vorbim despre calitatea produsului, vorbim despre produse care ţin cont de regiunea unde au fost create, gazda noastră a ținut întotdeauna cont de acest lucru, practic s-a inspirat din produsul local. „Majoritatea produselor sunt făcute sau moştenite din generaţie în generaţie, iar aici pot aduce la cunoştinţă toate tipurile de plăcintă pe care le avem, Plăcinta dobrogeană, care are o notorietate extraordinară şi noi o certificăm pe schema de calitate europeană IGP, şi toate celelalte tipuri de plăcintă făcute sub aceeaşi formă, adică ele se identifică clar că sunt dobrogene, foile întinse manual, subţiri, umplutura clasică, indiferent că e o plăcintă de mere, de gutuie, de dovleac, de spanac cu brânză, pentru că aici avem şi influenţele celorlalte etnii, cu praz, de exemplu, unde e o plăcintă cunoscută pe zona etniei armene, machedoni, cea cu spanac la fel, şi multe alte tipuri. Urmează să facem şi alte tipuri de plăcintă, dar momentan cele șapte pe care le avem în varianta precopt-congelat, tocmai pentru a veni în ajutorul consumatorului, ele sunt congelate corespunzător.” 

Mulți dintre cititori vor sări revoltați de acest concept atât de demonizat în ultima vreme, produsele congelate. Situația nu este nici pe departe de natură să ne sperie, mai degrabă să ne bucure, pentru că e mai bun un produs conservat prin frig decât prin cine știe ce substanțe chimice. „Dacă produsul este congelat în mod corespunzător, iar lanţul frigorific nu se întrerupe, nu se pierde nimic din el. E chiar mai sigur. Vă daţi seama că o plăcintă poate avea termenul de valabilitate de trei zile, lucru care chiar şi a doua zi nu are cum să mai fie proaspăt. Dar consumatorii s-au obişnuit, şi cred că le şi place această formă, de a-şi lua acasă şi un sfert de oră după decongelare s-o bage în cuptor la 180° şi să aibă gustul autentic de plăcintă de casă. Viitorul ăsta va fi: produse congelate de calitate, deoarece congelarea înlocuieşte un conservant, şi atunci eliminând aceşti conservanţi avem siguranţa că este un produs mult mai sănătos şi indicat pentru oameni.”

Iar noi adăugăm că astfel pot și cei de la sute de kilometri distanță să beneficieze de un produs natural și autentic. Mai ales că în portofoliul Angelo încap foarte multe produse. „Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

„Lanțul scurt” ajută comunitatea locală

Vorbeam la începutul articolului de lanțul scurt al produselor agricole, iar Paula Vals este unul dintre cei care au înțeles devreme că acest lanț scurt este oportun. Materia primă vine de foarte aproape, dând astfel un imbold economiei din zonă. „Vorbeaţi mai devreme de lanţul alimentar scurt, contează foarte mult, pentru că în zona locală, dezvoltându-se cât mai multe lanţuri alimentare, se dezvoltă şi economia zonală. Şi aici mă refer strict la domeniul meu de activitate, unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le dezvoltăm cred că ar fi centrele de achiziţii, pentru că am întâlnit şi firmele, pe cei din fermele cu care colaborez, sunt de multe ori atât de supăraţi pentru că li se oferă la final nişte preţuri foarte mici, iar unii din ei ajung să-şi arunce recolta, legumele şi fructele, tocmai pentru a o lăsa îngrăşământ pentru pământ, decât să o dea pe doi bani. Noi materiile prime le luăm din zonă. Pe partea de legume-fructe, avem colaborări cu producători şi fermieri de la noi din Tulcea, care nu sunt la o distanţă mai mare de 75 km, şi am ţinut cont de lucrul acesta, pentru că noi am accesat proiecte pe măsura 16.4 şi 16.4A, proiecte pe promovare, de aceea pe lângă proiectele de investiţii avem şi pe promovare, am avut două pe care le-am implementat, încă două care chiar săptămâna aceasta ne-au anunţat că sunt eligibile, urmează contractarea, iar aceste proiecte pe promovare ne ajută foarte mult. Pe lângă faptul că putem achiziţiona şi utilaje pentru a ajuta producţia în domeniul legumelor-fructe, avem şi oportunitatea de a face promovare. În perioada pandemiei au fost ca o mană cerească aceste proiecte, pentru că am avut pe proiectul 16.4 şi deschiderea site-ului online de vânzări. Într-adevăr, a fost un real succes, pentru că în pandemie toată lumea a accesat site-urile online, dar nu numai atunci. Oamenii s-au obişnuit, intră pe calculator, pe un site online, comandă, ştiu produsele, ştiu calitatea şi atunci le e mai uşor decât să le caute. Dacă în momentul de faţă nu putem să le avem în toate lanţurile sau în toată ţara, ei au acces online la aceste produse, prin site.”

Pe lângă activitatea concretă de producție pe care a pus-o la punct doamna Paula Vals, s-a organizat și în direcția promovării, găsind căi foarte eficiente pentru aceasta. Una dintre ele este Asociaţia „Moesis tradiţional”, prin care promovează tradițiile locale în ansamblul lor, nu doar produsele tradiționale ale firmei. Încă o acțiune prin care ajută comunitatea, pentru că înțelege că un agent economic nu va prospera în mijlocul unei populații paupere. „În cadrul asociaţiei noi organizăm destule evenimente, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm tradiţiile locale din toată Dobrogea, tradiţiile culturale, tradiţiile gastronomice, şi atunci de câţiva ani organizăm târgul Etno-Dobrogea, unde producători de produse tradiţionale bio își prezintă marfa, eco, pe schemă de calitate, în fiecare an în luna septembrie clienţii şi turiştii noştri din zonă pot vedea un târg foarte frumos organizat, şi reamintesc pe această cale că mulţumesc Consiliului Judeţean, care ne-a fost întotdeauna aproape.”

„Încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Alături de oameni

O altă problemă este legată de factorul uman. Pentru că nu de puţine ori constatăm că vrem să facem ceva, dar nu mai avem cu cine. „Am întâlnit ferme şi colaboratori de-ai mei spunându-mi: te rog, trimite-mi oameni ca să culeagă! Să mă ajute, că nu am forţă de muncă.” De aceea trebuie să găsești soluții să îi ții alături. Iar Paula Vals se pare că a găsit, pentru că a început cu câțiva oameni, iar acum are câteva sute de angajați. „Dacă până acum salariile nu erau cele dorite, cu toate că eu zic că oamenii au fost mulţumiţi întotdeauna aici, acum, după ultimele modificări, se resimte, creşterea salarială îi determină cumva să rămână în industria alimentară, dar pe lângă salariu oamenii trebuie să fie mulţumiţi, liniştiţi, să simtă că îi pasă cuiva de ei, iar eu zic că întotdeauna am fost aproape de fiecare om, de fiecare angajat, de fiecare coleg, nu numai pe partea profesională, ci şi pe partea umană, personală. Atunci când au o situaţie sau o problemă şi aleg să vină pentru a-mi cere sprijinul, niciodată nu am spus că nu sunt alături de ei.”

Legat de problema fermierilor locali care se confruntă cu lipsa forței de muncă, doamna Vals crede că se poate rezolva prin organizarea de centre de achiziție, chiar și sub forma de cooperație. „Marfa ar putea fi selectată, care e pentru procesare, care pentru vânzare, prin aceste centre de achiziție, de ce nu centre-cooperative chiar? Asta este o altă problemă a noastră, a românilor, că de multe ori nu reuşim să ne asociem, şi mai ales în momentul de faţă cooperativele cred că ar fi o soluţie ca să funcţionăm cât mai bine, m-am gândit şi la lucrul acesta şi încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Antreprenoriatul, un concept necesar

Nu ne este greu să credem că în curând ar putea conduce o astfel de cooperativă, pentru că deja se află la conducerea unei filiale a unei confederații. Este vorba de Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin din judeţul Tulcea. „Am încercat să dezvoltăm o filială a acestei confederaţii tocmai pentru a face o unitate a femeilor de afaceri, pentru a coagula mediul de afaceri feminin şi nu numai, pentru că în cadrul confederaţiei întâlnim şi firme care sunt conduse de bărbaţi, dar au destule antreprenoare, şi atunci noi avem deschiderea necesară pentru a primi pe oricine în această confederaţie, pentru a ne ajuta între noi, în primul rând, şi mai ales pentru a fi o portavoce către guvernatorii noştri, către guvernul nostru, pentru a negocia anumite facilităţi, şi avem în cadrul acestei confederaţii foarte multe proiecte pe digitalizare, pe antreprenoriat, acum acest proiect de a introduce în şcoală antreprenoriatul cred că este o idee extraordinară, pentru că, aşa cum vă spuneam, când am început businessul nu aveam idee ce înseamnă antreprenoriatul, iar copiii de astăzi au această oportunitate, sau o vor avea, de a afla ce înseamnă antreprenoriatul, şi făcând aceste cursuri nu neapărat trebuie să fii antreprenor. Poate unii nu au capacitatea sau poate n-au posibilitatea materială, sau poate n-au curajul necesar, dar pentru a forma lideri este extraordinar ca aceste cursuri de antreprenoriat să existe, chiar din şcolile primare. Pentru că copiii sunt atât de deschişi şi au o aşa viziune acum, numai că ei trebuie direcţionaţi spre a învăţa lucruri.” Salutăm și susținem și noi o astfel de abordare, un deziderat pentru care merită să te implici, pentru că simțul antreprenorial din păcate nu vine din familie și este necesar oricăruia dintre noi. Sau poate vine și din familie sau din genele noastre, pentru că unii parcă sunt născuți pentru asta. Indiferent cât de greu le este. 

Fără regrete, cu iubire, mereu înainte

Am întrebat-o pe doamna Vals dacă merită tot acest efort. Răspunsul este, pentru cei care o cunosc, oarecum așteptat: „În momentul în care te apuci şi eşti un om de construcţie, nu poţi da înapoi. Chiar dacă în decursul a 30 de ani am avut atâtea impedimente, când eşti făcut să construieşti, să faci lucruri, e greu să dai înapoi. Şi apoi ştiţi cum e zicala: când intri în horă, trebuie să joci. Nu prea ai cum să mai ieşi. Și am învăţat jocul şi sper să-l învăţ şi mai bine, pentru că nu vreau să renunţ la această idee, nu vreau să renunţ la business şi la dorinţa de a construi şi de a ajunge ca ţara noastră să aibă o industrie, aşa cum am văzut în alte ţări. Eu sunt încă optimistă şi cred în capacitatea noastră, şi a antreprenorilor, şi a guvernanţilor, că vom da mâna şi că vom ajunge să construim o Românie ca afară, o România frumoasă. Încă sper”.

Noi am zice nu neapărat ca afară, dar să fie o Românie a noastră, pentru noi, în care să trăim şi să ne bucurăm că am rămas pentru a construi. Să ne bucurăm și de dulciurile de la Greci, făurite cu pasiune de ceea ce se cheamă a doua familie a doamnei Paula Vals. A doua familie pentru că, totuși, așa cum este normal, pe primul loc este propria familie. „Nu pot spune că am un regret, întotdeauna îmi asum fiecare lucru pe care-l fac, fiecare greşeală, şi asumându-ţi nu poţi să ai regrete. N-ai cum. Nu, nu am niciun regret. Cea mai mare bucurie sunt copiii, pe primul loc, următoarea e a doua familie, cea de care spuneam mai devreme, 240 de oameni; bucuria de a construi şi de a merge mai departe, bucuria de a trăi, bucuria de a fi sănătos, în primul rând, cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare lucru pe care-l întâlnim şi care ni se întâmplă în fiecare zi. Îmi sunt alături fetele, cea mare se ocupă de partea de vânzări şi are un mic business dezvoltat tot cu produsele de aici, cea mică e la facultate, începe facultatea în domeniu, pentru că vrea să ducă businessul mai departe, şi asta îmi dă putere să merg mai departe, să nu renunţ şi să duc această afacere acolo unde zic eu că ar trebui, după ani de muncă să ajungem la tehnologizare, la automatizare, să putem fi în toate lanţurile şi în toată ţara. Asta este dorinţa cea mai mare.”

O dorință onorabilă. O viziune prin care se poate crește în orice domeniu de activitate. Să îți dorești să faci lucrurile să meargă bine, cât mai bine. O atitudine pe care ar fi bine să o aibă toți cei care au energia, capacitatea și șansa de a mișca lucrurile în țara asta. Fie antreprenori, fie politicieni. 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

În perioada 19 – 21 august 2022 are loc un eveniment pentru toată familia, „Enisala – Unitate la Cetate”, organizat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu Primăria comunei Sarichioi.

La poalele cetății Enisala din județul Tulcea vor avea loc târguri cu produse tradiționale, cu produse ale meșteșugarilor dobrogeni, ateliere și jocuri pentru copii. Consiliul județean și Primăria Sarichioi apreciază că festivalul de la cea mai frumoasă cetate din Dobrogea este unul dintre cele mai importante evenimente culturale care vor avea loc în acest an în județul Tulcea.

Toți cei prezenți au prilejul să se bucure de trei seri minunate cu apusuri spectaculoase, focuri de artificii și show de lasere. Voia bună va fi întreținută de muzică, pe scena festivalului „Enisala – Unitate la Cetate” vor urca Ionuț Galani, Millenium, Vunk, Luminița Anghel, Cargo, Ovidiu Lipan Țăndărică, Voltaj. La spectacole intrarea este liberă.

Foto: Primăria Sarichioi și CJ Tulcea

Zilele trecute, în județul Tulcea, a fost semnalată invazia lăcustelor pe un câmp cu porumb aflat între localitățile Greci și Măcin. Porumbul a fost distrus de roiurile de lăcuste, mai bine de 200 de hectare fiind devorate de insecte.

În cultura de porumb din județul Tulcea se puteau remarca lăcuste de mai multe dimensiuni și culori, explicația specialiștilor fiind că acolo sunt mai multe stadii de dezvoltare ale insectei, nimfe și adulți. Cele mai mari au între 8 și 10 cm.

În doar câteva ore, lăcustele, indiferent de specie, pot devasta sute de hectare devorând practic culturile agricole, iar în 24 de ore pot parcurge zeci de kilometri. De reținut că se pot muta de pe o cultură pe alta, fiind insecte polifage, lăcustele mânâncă vegetația din mai multe surse de plante.

Lipsa de reacție a autorităților poate duce la pagube însemnate. Specialiștii susțin că putem scăpa de lăcuste doar prin împrăștierea aeriană a insecticidelor.

Reamintim că, în anul 2002 miliarde de lăcuste marocane au distrus în doar câteva ore 300 de hectare cu culturi agricole în comuna Matca din județul Galați, însă atunci insectele au devastat culturi agricole și din județele Constanța, Ialomița, Tulcea și Brăila. La acel moment autoritățile au intervenit destul de repede și au împrăștiat din elicopter sute de tone de insecticid.

În cazul de față, având în vedere că lăcustele și-au făcut prezența în apropiere de o arie protejată – Parcul Național Munții Măcinului, nici fermierii și nici autoritățile nu știu deocamdată cum să scape de insectele care devorează culturile. Între timp, stolurile de lăcuste migrează spre localități și cine știe mâine unde și ce plante vor mai ataca... Am primit informația că și în județele Ialomița și Brăila și-au făcut apariția lăcustele.

Miercuri, 6 iulie 2022, am postat pe pagina de facebook Revista Fermierului filmări și fotografii din cultura de porumb atacată de lăcuste, în județul Tulcea: https://www.facebook.com/148412062175287/posts/pfbid01DRfxL6SwsyZ6CuCpifvbUvHKxqUSjeuHprWpLjJ7CUZSaVkjwg4rfXfrFBWEspTl/

Evident că nu este nevoie să spunem prea multe despre cel care vă zâmbește din fotografie, cei mai mulți dintre dumneavoastră îl știu foarte bine. Ne-a făcut plăcere să îl reîntâlnim, de astă-dată nu în biroul de director al APIA, de unde, cu ani în urmă, ne oferea foarte multe informaţii utile, ci în câmp, pe o tarla semănată cu rapiță, care arăta foarte bine, la Stejaru, în județul Tulcea. Nicolae Sterghiu spune că a fost atras de politică ca de un magnet, ca un fel de tradiție de la moșii lui, dar la vremea potrivită a avut asul în mânecă și l-a scos ca pe o carte câștigătoare, meseria cea mai importantă din lume, aceea de fermier. Și toate acestea, pentru că familia a fost pe primul loc.

Reporter: Ce ați făcut în toți acești ani, de când ați părăsit Bucureștiul, APIA, pe unde ați umblat? Aici, la fermă, sau...

Nicolae Sterghiu: Am stat puțin mai retras, ca să pun pe picioare afacerea pe care eu o aveam și când am venit la București, era planul meu B, de aia eram atât de curajos când mă luam la ceartă cu cei din Ministerul Agriculturii, din guvern, că aveam unde merge. Regret că n-am plecat mai devreme, fiindcă am rămas în urmă ca suprafață față de prietenii mei, care sunt mult în fața mea. Dar partea bună, a mea, a fost că, având experiență în agricultură, știam că va veni o perioadă de secetă și din câștigul care era, certându-mă cu familia, am reinvestit în irigații. Ceea ce vedeți aici e un sistem de irigații local, prin forare, și am antenă pe care am făcut-o acum patru ani, îngropată, cu hidranți, de unde irig.

Reporter: La cât ajunge o investiție de acest gen? Fac un puț forat, cât îmi ajunge? Investesc atât și pot să acopăr o suprafață de...?

Nicolae Sterghiu: Atunci când am făcut, prima dată, m-a costat cam 500 de euro pe hectar. Dar acum e mult mai ieftin. Cu un puț forat acopăr 23 plus 8 hectare, m-am extins în vara asta, deci acolo e extindere din vara asta fiindcă am prelungit antena până acolo cu 2 hidranți și pompez tot de aici, cu motopompa. Iar dincolo, tot pe cont propriu, am făcut la ieșirea din localitate, 40 de hectare, dar e mult mai greu. Acolo împing apa la deal și costă mai mult energia. Dar investiția mea și-a arătat roadele anul ăsta. Am reușit să irig 100 de hectare, iar aici, rapița am înființat-o după grâu – aici am avut o solă de grâu înainte, unde am făcut 6 tone la hectar, fiind irigat –, foarte multă apă am consumat cu rapița, am irigat înainte de semănat, udare de aprovizionare, am semănat și am mai dat două udări după. Deci ca să ajungă în stadiul ăsta am făcut trei udări. Iar înainte am mai dat trei udări la grâu, fiindcă nu făceam nimic. Ce vedeți de aici, de la drumul ăsta, în sus, nu s-a recoltat. Nici acolo unde am rapiță acum, unde m-am extins cu irigatul, n-am recoltat. N-am putut intra cu combina. Aveam grâu, am avut și un soi – că noi suntem lacomi din fire – cu potențial mare și n-a ieșit nimic. Unde am avut soi românesc, am intrat cu combina și am recoltat câte ceva. Sper că voi recupera la anul prin cultura de rapiță. Am 75 de hectare la irigat înființate de rapiță, altfel nici nu se putea. Mai am 50 de hectare tot în zona asta, dar care sunt irigate din stație. Acolo, pe lângă sola mea, irigă, în momentul de față, colegii mei, care au înființat cultură de grâu.

Reporter: Și sigur că faceți parte din aceeași Organizație a Utilizatorilor de Apă, împreună cu dumnealor. Ce s-a întâmplat cu sistemul vechi care trecea și pe la dumneavoastră? Dacă stau și mă uit bine, acolo, unde e stuf, nu era canal?

Nicolae Sterghiu: Nu, e un râu care acum e secat, râul Slava. Istoria spune că pe aici urcau corăbierii până la cetatea de lângă localitatea Slava. Eu, care sunt un iubitor al istoriei, zic „băi, dacă era debitul atât de mare, pe vremuri, trebuie să fie apă subterană, pe aici”. Și într-adevăr, la 10 metri am apă din abundență care-mi duce doi tamburi aici, pe zona asta. Mai jos, prietenul meu are pivotat, irigă tot în sistem local, pentru că noi, aici, n-avem apă, deși canalul, care iriga 20.000 de hectare, vine de la Razelm până aici. Acum, ne-am angajat ­– pentru că am teren acolo și la 6 Martie și trece canalul foarte aproape – împreună cu vecinii care sunt acolo, dacă statul nu intervine, vom încerca noi, pe cont propriu, să irigăm măcar câteva sute de hectare.

Reporter: Revin la problema cu costurile, pentru că avem așa: un puț forat la adâncimea de 10 m. Care este capacitatea lui de apă?

Nicolae Sterghiu: Îmi duce doi tamburi, deci în 24 de ore eu pompez la fiecare tambur cam 40 de litri de apă la metru pătrat. Deci 400 mc. 400 mc aici, 400 mc celălalt, deci să împărțim la 20 de ore, vine 40 mc pe oră pompez eu și nu se mișcă, rămâne nivelul la fel. Cel puțin până acum.

Reporter: Asta înseamnă că puțul forat asigură aproximativ 30 de hectare aici, dincolo, 40, tot un puț forat?

Nicolae Sterghiu: Dincolo e din râu direct. Am făcut un stăvilar mic... În primăvară eu am avut niște probleme, soția a avut Covid, a fost internată și am fost izolat, două săptămâni n-am mai mișcat, dar, norocul meu, pe 31 martie 2020 am venit să văd culturile care deja intrau în fază de ofilire avansată și zic: „Trebuie irigat”. Și am forțat mâna la stație acolo, am pornit stația. Aveau o lozincă, cei de la stație, că „nu e apă pe canal”, că, dacă bate vântul dinspre vest, n-are debit canalul și nu pot pompa apă. Și mă duc acolo, de la Constanța direct acolo și zic: „Vreau să văd debitul canalului”, „păi, are”, „de ce nu dați drumul la apă?”, „Nu ne-ați cerut!”, „Cum n-am cerut, că de două săptămâni ne tot spun că n-are canalul apă!”, „Trebuie plătit avans!” „Cât?” „150 de milioane!”, „Când?” „Acum!” O sun pe fiică-mea, îi zic să plătească online, plătește și după o oră îi zic: „Nelu, banii v-au intrat în cont”. Au dat drumul la apă. Când am plecat de aici, nevastă-mea era luată cu izoleta de acasă, am intrat și eu. Săracii, mecanizatorii, cei trei oameni, pe care-i am angajați, ei au făcut toată treaba, am făcut trei udări. N-am putut acoperi toată suprafața în timpul ăla scurt, erau 100 de hectare de grâu, pe 60 de hectare a mers bine, le-am acoperit, inclusiv astea, aicea. Acolo, la ieșire, a fost mai greu, chiar râdeau prietenii de mine: „Lapte de cuc dacă mai dai, tot nu-l mai faci!”. L-am întors, cu trei ape, am făcut cam 4 tone. Se mirau toți, dar le zic: „Dacă-i dai apă, învie tot!”.

Reporter: Și dacă, după ce învie, îi mai dai și ceva hrană...

Nicolae Sterghiu: A avut putere de revenire rapidă. Acum am făcut altă structură, e rapiță pe zona asta și diferența de încă 60 de hectare vor fi culturi de primăvară. Mi-am mai luat, între timp, doi tamburi, fiindcă n-aveam suficienți. Eu zic că e mai bine acum, lucru care mă relaxează, gândindu-mă la continuitatea fermei. Într-adevăr, n-am făcut veniturile din anii trecuți, pot să spun că dacă făceam, anii trecuți, cam 6,000 de lei pe hectar, cam 1.200 de euro pe hectar, anul ăsta, cam la jumătate și ceva, vorbesc pe toată suprafața pe toate culturile, și de primăvară, și de toamnă. Și irigate, și neirigate. Dar pot merge în continuare.

Reporter: Este important ce ne-ați spus dumneavoastră, faptul că nu întotdeauna fermierul trebuie să urmărească profitul foarte mare, ci o stabilitate continuă în fiecare an, la o producție care să-i aducă și un profit, adică să fie un randament bun la culturile respective. Și nu poți face asta, cum aminteați și dumneavoastră, fără să faci investiții. N-ai cum!

Nicolae Sterghiu: Nu. Nu poți rezista. Dacă la anu’ e la fel ca anul ăsta? Ce ne facem? Anul ăsta, guvernul – fiind alegeri – ne-a ajutat. Păi la anul ne mai ajută? Ridică mâinile toată lumea și zice: descurcați-vă! Deci trebuie noi să facem.

Reporter: Din toată suprafața pe care o aveți, înțeleg, în jur de 500 de hectare, cât irigați?

Nicolae Sterghiu: 125 de hectare pe care le irig fără probleme, restul, la neirigat.

Reporter: Ele pot fi irigate dacă se reabilitează sistemul de irigații sau trebuie să mergeți tot pe sistem local?

Nicolae Sterghiu: Poate fi foarte ușor făcut. Eu, în nebunia mea, prin 2014, motivul pentru care m-au și trimis la plimbare „prietenii” mei, am făcut programul „Proiect de țară – agricultura” și am trecut irigațiile la punctul trei, acum le trec la punctul unu.

Reporter: Deci e clar că pe suprafața respectivă, dacă nu există sistem de irigații, va trebui să investiți în continuare.

Nicolae Sterghiu: Sigur. Voi investi în zona 6 Martie – Jurilovca, am 150 de hectare în zona aia, sunt proprietate, acolo, dacă nu vom reuși să reabilităm stația, care ar fi un lucru foarte ușor, cred că voi încerca să forez, deși familia nu este de acord, că acolo trebuie să merg pe debit mare și pe forare la 200 m ca să dau de apă. Voi discuta cu Apele Române să văd ce șansă am. Să iau din lac ar fi mai complicat, pentru că intru în litigiu, deoarece zona apropiată e piscicolă și ar fi și mai costisitor. Sperăm că statul va face..., că în 2013, când trebuia făcut planul strategic pentru următorul pachet, toată lumea vorbea că nu sunt prinși bani de la Uniunea Europeană pentru irigații. Și atunci, având timp liber, eram la audit, am zis: „Hai să citesc Regulamentul European”, doar ce apăruse, când văd acolo: bani pentru irigații, pentru infrastructura primară, pentru stațiile de bază, Uniunea Europeană dă bani, dar trebuie să vii și tu cu 15%. Și zic: „Uite ce ne fac!”. Pentru mine e clar, pentru orice program agricol, orice partid l-ar face, trebuie să înceapă cu punctul 1: irigații. Deci avem canalul Dunăre-Marea Neagră, care trece prin mijlocul Dobrogei și mai avem Dunărea pe 250 hectare, care trece până la Sfântul Gheorghe, și mai avem lacul Razelm care este cu apă dulce. Deci avem apa foarte aproape de noi și noi murim de sete... Costul de a împinge apa până la 100 m diferență de nivel nu e mare. Să ne gândim că acum avem surse de energie alternative. Uitați câte eoliene sunt aici! Puteam și noi, statul român, să facă două-trei turbine eoliene lângă stațiile de pompare, că e terenul statului.

Reporter: Ar fi o idee foarte bună. Și chiar panouri fotovoltaice, să fie proiecte integrate de reabilitare a stațiilor, a canalelor, a infrastructurii subterane și să fie alimentate cu energie electrică solară.

Nicolae Sterghiu: Știți ce trebuie? Trebuie un lider și o echipă determinată ca să facă treaba. Ca să facem doar spectacol, să ieșim pe la televizor, că am făcut, că am dres și în spate am vopsit gardul, nu rezolvăm nimic. Să vă spun o poveste cu un credit. Anul trecut, m-am gândit să iau un credit, de ce, pentru că fata mea, care din cauza mea a renunțat la serviciu când eu eram criticat și spânzurat prin București, că sunt un nenorocit, deși pe mine nu mă atingea, ea, imediat, și-a dat demisia. Vă dați seama, că era și familia atacată. Și chiar așa mi-a zis: „Știi ceva? Eu n-am văzut familie cu doi bărbați să nu poată să țină două femei! Munciți mai mult și...”. Și am acceptat. E director economic, îmi face toată treaba cu plăți, are un control total al cheltuielilor, dar m-am gândit că n-o să aibă pensie mare, că și salariul ei e mai mic. Și am zis: „Hai să-i fac un job”, ea mi-a propus să cumpărăm o clădire care se vindea de lichidator în Constanța. Zic: „N-avem bani! I-am cheltuit aiurea, v-ați plimbat, v-ați...” și zice: credit. Și am apelat la credit. Primul lucru când m-am dus la bancă, m-a luat directorul: „Eu n-am mai văzut fermă cu așa profit!” și zic: „Ce treabă ai tu cu profitul meu? E făcut!”. Îți spun care era profitul: era de 104-105 euro impozit pe profit, pe hectar. Era mare, acum a scăzut. Eu, care sunt de dreapta, radical – am fost tot timpul –, trebuie să recunosc că PSD-ul a făcut treabă cu 1% pe cifra de afaceri. Acum plătesc mai puțin la stat, pe hectar, de 7 ori. Și mă întreabă: „Cât produci tu, ce producție ai?”, „Produc mult și cheltuiesc puțin!”. Și plăteam... eu n-ascund profitul, pentru că-mi dau seama că avem anumite facilități și ne-ar pedepsi Dumnezeu dacă începem să mai furăm!

Reporter: Să revenim la povestea despre investiția pe care ați făcut-o pentru fata dumneavoastră. V-a dat creditul?

Nicolae Sterghiu: Ca să vedeți. Mi-au spus că „la cum arată firma, profitul pe care-l ai pe ultimii 5 ani, nu-i nicio problemă pentru creditul pe care ți-l dau”. Și după câteva săptămâni, că eu am făcut cumpărarea cu termen de plată 3 luni, zice: „Avem o problemă, trebuie să vii cu contractul de vânzare-cumpărare”, zic: „nu pot semna contractul pentru că n-am plătit!”, „Păi nu-ți pot da banii, dacă nu-i contractul semnat!”. Și apărea momentul acela de timp zero, în care... Și m-am dus la CEC, aceeași treabă, „bine c-ați venit la noi!”, vacă de muls, ăsta are profit, dar același lucru: nu putem. Și zic: „Dacă mă mai țineți așa, trec cele trei luni!”. Norocul meu că un băiat tânăr, la altă bancă, zice: „N-ai pământ proprietate?”, „Ba da, am!”, „Pune-l gaj!”. Am luat valoarea de la notariat, 100 de hectare era nevoie pentru gaj și imediat mi-a dat banii. Dar acum apare o problemă, că trebuie să fiu sănătos să achit creditul, că rămâne nepotul fără pământ! Dar e ok. Mă rog la Dumnezeu doar pentru sănătate și un an normal.

Reporter: Domnule Nicolae Sterghiu, haideți să începem cu începutul, pentru că nu trebuie să ne ferim de faptul că sunteți de origine aromână, mulți vă cunosc...

Nicolae Sterghiu: De acolo mi s-a tras și „moartea!”, în ghilimele.

Reporter: Născut-crescut aici?

Nicolae Sterghiu: Da. La 12 km, la Stejaru, renumitul Stejaru, care a dat-o pe Simona Halep, l-a făcut cetățean de onoare pe Gigă Hagi... Suntem foarte încăpățânați, dar acum nu înseamnă că toți sunt așa. Eu, de exemplu, la București – dar când vom discuta de perioada aia... –, dacă nu eram încăpățânat – dar aveam și pentru ce să fiu încăpățânat! –, nici acum nu era înființată APIA. Numai dacă-ți dau câteva exemple. Când eram tânăr inginer, la mine, în comună, eram cu nevastă-mea la Buziaș, ea fiind cardiacă, operată pe inimă, de atunci, mergeam vara la stațiuni – și acum același lucru facem. Și o aveam și pe fiică-mea, atunci avea 4 ani. Ca să nu se plictisească, apăruse la modă casetofon, muzică, și îi puneam muzică aromână acolo. Noi fiind trei, întotdeauna venea a patra persoană cu noi la masă. Fata, până să vină mâncarea, punea muzică și o bătrână ne întreabă: „Sunteți, aromâni?”, „Da”, „Tinere – eram tânăr atunci – să nu te rușinezi niciodată de originea ta. Habar n-ai ce oameni ați avut. Eu sunt doctor – cam la 80 de ani era – ați avut niște oameni nemaipomeniți în istoria poporului român și a întregii Europe. Nici nu știți ce oameni ați avut, să te mândrești cu originea ta! Și atunci am început să-mi pun întrebări și am studiat toată istoria aromânilor. Avem gena asta de, vorba lui Țuțea, pasăre sălbatică. Dar, zic eu, la noi, cultul familiei ajută, pentru noi familia este totul. Când eram director la Direcția Agricolă a venit la mine acasă, că lucram încă la Stejaru atunci, prefectul, cu ministrul învățământului de pe vremea aia. Zice: „Unde să-l duc?, hai să-l ducem la tine”. Nevastă-mea bună gospodină, ajungem la Stejaru pe înseratelea, și zic: „Vreau să vă spun un lucru, până aici, eu am fost șeful, de la poartă încolo, e nevastă-mea”. Faptul că e bătălia asta pentru familie ne determină să fim muncitori și probabil istoria noastră. Eu am pornit, vreau să vă spun, de la opinci.

Reporter: Ăsta e și cursul interviului nostru. V-ați născut la Stejaru, într-o familie tot de aromâni, ca atare... care erau cu oile la vremea respectivă?

Nicolae Sterghiu: Oi în privat, pe lângă munca pe care o făceau la colectiv, cu venituri puține, și oi în privat. Bunică-miu mă trimitea cu oile – eu eram nepotul cel mare –, din clasa întâi, până am plecat la liceu, nu era zi din săptămână să nu merg cu oile, până începeau orele. Zicea: „Du-te că am puțină treabă în centru”, și venea exact la ora 12 și plecam la școală. Dar a fost un avantaj ăsta, fiindcă mergând cu lecțiile neînvățate, trebuia înainte de venirea profesorului să citesc o dată lecția. Citind în fugă atunci, îmi forțam memoria ca să rețin cât mai mult și probabil m-a ajutat treaba asta. Când am plecat la liceu și atunci, în vacanțe, tot la fel îmi arăta bățul, „te duci acolo...” până...

Reporter: La ce liceu ați mers?

Nicolae Sterghiu: Agricol, la Poarta Albă. Noi, prima dată când am ieșit și am văzut trenul a fost când am dat admitere la liceu. Am venit pe jos, de acolo, până la gară, la Baia. Nu exagerez cu nimic! Eram un sălbatic. Acolo erau reuniuni, eu stăteam și mă uitam de departe cum dansau. Să mă apropii eu de o fată? Aveam și complexul ochilor albaștri, pentru mine fiind singurul din cunoștințe cu ochi albaștri mi se părea că e un defect al meu, până când au început să tragă fetele de mine: vai ce ochi frumoși are! Și au început să mă tragă la dans. Eu, nativ, sunt o fire timidă, nu sunt foarte curajos. Am terminat liceul și, având aplecare către științele politice și istorie, n-am mai vrut să continui pe agronomie, am plecat la Iași și am dat la istorie-filosofie. Am picat de mi-au sărit fulgii! Păi erau 25 de locuri și erau peste o mie de candidați, și eu de la liceul agricol... Am plecat în armată un an și patru luni. După armată, să dau tot acolo... Acolo, am intrat în discuție cu ofițeri cu științele politice, mai erau lecții politice, eu eram brici în tot ce se discuta, îi băgam în ceață pe toți. „Ce vrei să te faci?”, mă întrebau. Zic: „Filozof, fac filosofia”, în liceu mă porecleau Marx.

Reporter: Ați avut pasiunea aceasta de a citi încă din liceu foarte mult, mai ales filozofie.

Nicolae Sterghiu: Încă din generală, noaptea citeam foarte mult. Îmi plăcea nu neapărat să învăț carte, cât să citesc mult. M-a ajutat după aia. Și-mi spune: „Ce liceu ai terminat?”, „Liceul agricol”, „Du-te, mă, la agricultură, că pâinea este viitorul omenirii! Ai pâine, o să ai pâine, n-ai pâine, mori de foame ca profesor!”. Eu, nu, zic: „Ce știe el?” Eu, tot în domeniu, nu mai dau la filozofie, dau la Drept, la București. Și mai și... și vin să dau la Drept. Dar știți care a fost norocul meu? În ’75 au fost inundații. Am plecat să depun dosarul la Drept, când zice: „Îți trebuie recomandare de la UTC”, nu te primeau fără. Bun, să mă întorc acasă, dar se oprise circulația trenurilor. La pod, la Cernavodă, nu se mai trecea cu trenul, din cauza debitului mare al Dunării. Și zic: „Cum ajung eu? nu am timp!” Norocul meu că discutasem cu un prieten de-al meu, era student în anul doi la Agronomie, zic: „Alternativa, dacă nu pot să mă înscriu la drept – mă gândeam, aveam o presimțire –, mă duc la Agronomie”. Zice: „Dacă ai probleme la Agronomie, du-te la secretariat, am un coleg, Petrache – care era șef ASC –, să te ajute el, îi spui că vii din partea mea”. Intru în secretariat, la Agronomie, nu știu de ce pe adeverință, în loc de Sterghiu era trecut Sterchiu, bătut la mașină. Zice: „Du-te înapoi și adu altă adeverință!”. Când mă uit, acolo era unu’ care ducea dosarele și îi spun: „Nu vă supărați, caut și eu un băiat, Petrache”, la care zice: „Ce treabă ai cu el, îl cunoști?”, „Nu-l cunosc, dar un prieten de-al meu mi-a spus că dacă am vreo problemă să apelez la el.” „Eu sunt Petrache!”, zic: „Din partea lui Uda”, așa-l chema pe prietenul meu, vorbește cu secretara și-i zice: „Lasă că...” și mie: „Dă-mi buletinul!”. Și trece acolo, „după buletin, corect, Sterghiu”. Uite așa am intrat eu la Agronomie, erau o mie de candidați și am intrat al șaselea. Și n-am mai dat la botanică, că era mai groasă cartea, și zic: „N-am timp!”. Eu m-am dus mai devreme, erau 5-6 zile pentru fiecare, zic: „Dau la biologie, că are vreo 150 de pagini”. Am învățat-o pe dinafară! Și am intrat la Agronomie și uite așa am devenit agronom.

Reporter: Inginerul, sau mai bine zis tânărul inginer agronom, Nicolae Sterghiu și-a luat repartiția, care l-a dus unde?

Nicolae Sterghiu: La Stejaru, în satul natal, fiindcă urma în anul acela, în ’79, când am terminat eu, trebuia să se opereze soția de inimă. Și atunci, pe vremea aia, nu se știa, vai, de inimă, parcă te duceai la moarte! La Fundeni s-a operat, și zic: „Mă duc la Stejaru”, fiindcă ea era deja angajată, era contabilă la CAP.

Reporter: Înseamnă că v-ați luat soția încă din timpul facultății.

Nicolae Sterghiu: Vreți să știți cum m-am căsătorit eu? În timpul liceului mă întreabă străbunicul: „Ce ai de gând, când termini liceul?”, „Să dau la facultate!” Și merge și-i spune lui bunică-meu: „Vezi că nepotul ăsta al nostru, vorbește cu taică-su, spune-i să nu plece nelogodit la facultate, că dacă merge acolo, îl taie capul și cred că o să intre, dacă intră, acolo o să-l păcălească vreo româncă. Așa că trebuie logodit și n-are încotro”. Și uite așa...

Reporter: Ați plecat la facultate logodit.

Nicolae Sterghiu: Logodit, și în primul an nunta. Și ăsta e motivul pentru care am venit la Stejaru, pentru familie, și am stat până în ’87 la Stejaru. Adevărul este că aveam note bune, puteam merge și în cercetare, prindeam post, dar am venit acasă.

Reporter: Și fata când a venit?

Nicolae Sterghiu: Fata în ’77, eram în facultate.

Reporter: Ați dat de treabă doamnei...

Nicolae Sterghiu: I-am dat de treabă. Eram la Pietroasele în practică, la cules de vie, când s-a născut, pe 23 septembrie e născută și primesc telegramă: „Vino, a născut soția fetiță”. Am avut un unchi la Tulcea și el mi-a trimis. Am zis: „Ăștia fac mișto de mine!, nu se poate, trebuie să am băiat eu! Când ajung acolo, va fi băiat!”. Ajung, intru, fată. Aoleu! Zic: „Nici nu arată bine – era brunețică... – e și urâtă!”.

Reporter: Și aici la Stejaru, era CAP sau IAS?

Nicolae Sterghiu: CAP. Șef de fermă, inginer-șef imediat, rezultate – norocos! – aveam rezultate foarte bune. Am fost foarte curtat pentru promovări în perioada aia, anual eram chemat pentru promovare și refuzam pe motive medicale. Poate par lăudăros că am fost foarte loial familiei, nu-mi puteam părăsi soția. Pe lângă promovările de aici, mai erau și curtările de a fugi din țară. Am avut niște colegi greci care ziceau: „Nu-ți trebuie decât drumul până în Grecia și acolo rezolvăm noi totul cu tine!”. Și eram în dilemă – să plec, să nu plec...

Reporter: Oricum, trebuia să plecați cu familia, că n-aveați cum să plecați singur.

Nicolae Sterghiu: Cu familia nu puteam pleca... în fine.

Reporter: Ați rămas la Stejaru, la CAP, până în ’87.

Nicolae Sterghiu: Și după, am venit la COASC, la Baia. M-a prins Revoluția inginer-șef de COASC, am stat vreo 6 luni, de fapt inginer-șef de SMA, că imediat în ianuarie Victor Surdu a desființat COASC-urile și pe noi ne-a trecut la SMA. După câteva luni, am trecut la IAS director tehnic, IAS-urile se rupeau în două că erau prea mari, directorul care a rămas pe Baia zice: „Nu vii în echipă cu mine?”. Că s-a făcut IAS Baia și Lunca. Și am venit la Baia. Am stat până în ’96, când am plecat, am fost promovat, la Tulcea, la Direcția Agricolă, director general adjunct. Am stat până în 2001.

Reporter: Și a venit domnul Dobre, Dumnezeu să-l odihnească.

Nicolae Sterghiu: În locul meu a venit domnul Dobre. A fost înainte, și după aceea a venit în locul meu.

Reporter: În ’93-’94, dânsul era director.

Nicolae Sterghiu: După alegeri, când a zdrobit, PDSR-ul a luat tot, stăteam în birou și primesc telefon de la Cornel Ivanov. Îl cunoșteam.

Reporter: Era la centrala Deltei Dunării.

Nicolae Sterghiu: Da, și se crease o simpatie între noi. Mă rog... eu eram mai mic, el fiind director general la centrală, chiar mă mândream că sunt prietenul lui. Și zice: „Vrei să rămâi pe post?”. Zic: „Da, dar ce-mi cereți?”, „Fă cerere la PDSR și nu se atinge nimeni de tine!”, el îmi spune și eu, tolomac, ca orice machidon, zic: „Nu pot, domnule, să fac treaba asta! Când vine omul mă dau deoparte...” și așa am trecut șef de serviciu, a venit Dobre, am stat până în 2003. Eu făceam și politică din ’96...

Reporter: Deci, vedeți? Dacă n-ați luat la facultatea de științe politice și filozofie, până la urmă v-ați apucat de politică!

Nicolae Sterghiu: Tot acolo am ajuns! Motivul pentru care am fost director general adjunct era că eram cu PD-ul, eram și consilier județean și în 2003 apare Legea funcționarilor publici în care n-aveai voie să fii... mă duc și depun cererea de demisie, că eu nu pot continua fiindcă sunt vicepreședinte PD Tulcea, am o firmă – mergea atunci, luasem în concesie 200 de hectare de la ADS și ferma Mocani, care e lângă poligon acolo, care e și acum centrul fermei –, la care el zice, Carcov, era director general, „ești nebun? Dar cine știe că...”. Și zic: „Nu pot, eu trebuie la anu’ să te atac pe tine și tu-mi spui: «Ăsta, care n-a respectat legea?», Nu, eu trebuie să fiu curat”. Și mi-am dat demisia din funcție publică și am venit la fermă.

Reporter: Și, uite așa, aromânul Nicu Sterghiu a zis... de fapt, cum vă spune pe aromână?

Nicolae Sterghiu: Culuș. Nicolae, Niculăieș, Culuș e diminutivul. Nicolae la noi la aromâni e Cola sau Culuș, mai mult Cola decât Culuș.

Reporter: Și uite așa v-ați apucat de agricultură de-adevăratelea.

Nicolae Sterghiu: Da, doi ani și politică. În politică am intrat în conflict cu ai mei colegi de la Tulcea, m-au văzut plecat din Tulcea, către fermă, aici, aveam apă atunci, irigam, aveam treabă multă de făcut, intru în conflict cu ei, iar când am câștigat localele – atunci a câștigat Hogea primăria – și în toamnă alianța DA intră la guvernare. Hai să împărțim funcțiile, deconcentratele! Sterghiu – zic: „Director”. Președintele: – „N-ai cerere făcută!” Că la PD trebuia să faci dinainte cerere ce dorești să fii la un moment dat, și la mine nu era. Mă întorc, vreau altceva, n-ai aia, n-ai aia, m-am simțit izolat, dat deoparte, ei toți fiind orășeni, eu băiatul de la țară. Trag două înjurături și... plec. Zic: „Știți care-i treaba? E recomandarea organizației PD pentru director general, dar se intră tot cu examen și acolo nu e interzis să particip la examen. Și vă spun că voi participa și vă mai spun un lucru: eu n-am pierdut niciun examen în viața mea, ca atare gândiți-vă că eu voi câștiga examenul acolo”. Mă gândeam și la faptul că mă știam foarte bine cu Aurel Pană, care era fost secretar de stat și va fi ministru al agriculturii, așa mă gândeam eu, atunci așa erau cărțile. Nu vorbeam chiar aiurea. Și le-am trântit ușa și am plecat. Plec, apare guvernul – Flutur ministru! Îl sun pe Aurel Pană, zic: „Ce faci, de ce nu ești ministru al agriculturii?”, „Nicule, duminică la ora 2 eram ministrul agriculturii, la ora 4 apare la televizor Flutur. Am trântit televizorul de....”, „Și acum ce faci?”, „Sunt la Mediu, acum, director la Mediu. Dar tu ce faci, Nicule?”, „Fac o... nimic. Sunt la fermă”, „Băi Nicule, voi ați ieșit pe locul 7 – organizația partidului de la Tulcea, pe țară – tu ai relații, te știu ăștia la București, toți, de ce nu iei o recomandare de la Tulcea și vino la APIA, director general!”, „Ce-i aia APIA?”.

Reporter: Nici nu exista de fapt.

Nicolae Sterghiu: Nu, avea două luni, era doamna Drăghici.

Reporter: Era doamna Mariana Drăghici, da.

Nicolae Sterghiu: Și zice: „Eu am lucrat la programul de guvernare, revine PD-ului, am negociat eu cu Flutur, eu trebuia să fiu director general, dar eu acum sunt la Mediu și nu mă mai interesează. Vino tu!” Și mă duc la partid – deși încă funcționam ca vicepreședinte, nu mă mai duceam la ședințe –, se uită ăia la mine și zic: „Mi-a trecut supărarea, vreți să scăpați de mine?”, „Da. Ce e? ”, „Dați-mi recomandare, plec la București. A apărut un post, o instituție, și vreau director general. E treaba mea acolo, voi dați-mi recomandarea de aici”. Într-o bucurie mi-au dat-o!

Reporter: Au scăpat de nebun!

Nicolae Sterghiu: Da. Și așa am venit la București.

Reporter: Director general la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împreună cu doamna Mariana Drăghici, director adjunct.

Nicolae Sterghiu: Care nu voia să-și dea demisia. Și Mugur Crăciun, era secretar de stat atunci, a convins-o până la urmă, foarte ambițioasă, am luat-o, am început să discut, Mariana noi avem vârste apropiate, e ultima șansă de a face ceva pentru țara asta. Tu n-ai ambiția să facem instituția asta? N-aveam nimic, nici scaune.

Reporter: Îmi aduc bine aminte, stăteați amândoi la același birou!

Nicolae Sterghiu: Da! Și mai era ghereta din spate. Și zic: nu, stai lângă mine! – Mă gândeam să comunic cu ea, să socializez, că dacă o îndepărtam devenea dușmanul meu. Și zic: „Rămâi director general adjunct. Eu voi fi cu munca, oricum toată treaba vezi că e politică, și ai să vezi că va fi mai bine pentru amândoi. Facem ceva pentru România, că dacă nu mișcăm... eu am habar, cunosc țara asta, cunosc agricultura”, și uite așa mi-a devenit foarte fidelă, vreau să spun că avea o minte brici.

Reporter: Și ați organizat Agenția de Plăți, ați stat acolo director doi ani...

Nicolae Sterghiu: Exact doi ani.

Reporter: După aia a început nebunia cu schimbări, ați rămas în APIA...

Nicolae Sterghiu: ...în APIA ca auditor. Șef serviciu audit.

Reporter: Pe final, vă întreb: filozofie, politică sau agricultură?

Nicolae Sterghiu: Acum, agricultură. Aș vrea, s-ar putea în toamna asta (2020, n.r.), după ce-mi rezolv o problemă de sănătate, să văd cum mă lasă pandemia, că s-ar putea să o lungească. Cred că voi ieși, voi prezenta ce am avut în gând, dacă e încântat vreun partid politic, cele 10 puncte – eu am făcut decalogul, ce trebuie făcut.

Reporter: Și ziceți-le! Nu le dezvoltați, scurt.

Nicolae Sterghiu: Pe scurt:

Primul lucru – agricultură integrată. Proiect de țară – agricultura, că noi n-am avut proiect de țară altul decât intrarea în NATO și UE, dar agricultura e singura ramură care ar putea relansa România.

Doi – am trecut irigațiile. Avem 1075 km de Dunăre...

Trei: Registrul agricol informatizat.

Patru: Cadastru.

Cinci: Tinerii fermieri. Eu am dat, în 2014, chestiunea cu 50 de hectare și ei au preluat-o că or să dea 50 de hectare la tinerii specialiști, dar n-au de unde! Eu am introdus-o cu alt sens, la terminarea facultății, fiecare absolvent să aibă stagiatură de 2 ani – că tot îi plătește statul, ca șomeri, și apare umilitor, tânăr, ai terminat facultatea și iei șomaj – și obligă-l să meargă într-o fermă mare, noi avem cam la 3.000 de ferme cu peste 100 de hectare, acolo el va lua în primire 50 de hectare și va ține evidența cheltuielilor, va fi ca proiectul lui. Ce înseamnă cheltuieli și venituri pe 50 de hectare, asta am spus eu atunci, și el va ști exact care este circuitul banilor. Și dacă e bun și-i place munca, îl oprește fermierul mare, că toți fermierii sunt îmbătrâniți, au nevoie de tineri.

Deci punctele forte sunt astea: irigații, registrul agricol, cadastru și tinerii fermieri.

Reporter: Am înțeles ce ați ales din toată povestea asta, mai cochetați și cu celelalte. Ce și-ar dori Nicu Sterghiu în continuare?

Nicolae Sterghiu: Sănătate. Ca să pot ajuta familia, deci eu mai am 4 ani de rambursat creditul și de reparat și clădirea, fiindcă vreau să facă fata ce vrea din clădire, poate să fie spații de birouri, pentru cabinete medicale, e în centrul Constanței, e ok, și să aibă un venit al ei sigur, lunar, o chirie care va fi.

Reporter: Dacă ați fi să vă gândiți, ce ați regreta uitându-vă în urmă?

Nicolae Sterghiu: Regret faptul că n-am plecat în 2007 și n-am venit aici. Era o doamnă care ne dădea viza, ea mi-a spus: rămâi la audit, fiindcă ăștia, după ce pleci tu, vor începe atacuri la tine și te vor controla... rămâi aici să le răspunzi, că dacă ești plecat n-ai cum să le răspunzi. Și atunci când m-au chemat și mi-au spus: alege ce vrei, zic: nu pot, că apare principiul dominoului. Trec ca adjunct și încet așa, până jos, câte unul schimbat. Și dacă merge treaba, lumea e obișnuită, zice: „Merge datorită lui Sterghiu”, dacă nu merge, „sabotează Sterghiu”. „Eu plec la audit...”. Și s-a făcut imediat serviciul, dar am rămas pentru motivul că erau două neîmpliniri ale mele atunci, dar n-aveam cum să le fac. Deci avansul pe 15 octombrie și controlul trebuia terminat pe 30. Toată lumea a plecat în concedii și s-a ținut controlul până în primăvară.

Reporter: Mai aveți astăzi neîmpliniri?

Nicolae Sterghiu: Nu. În afară de sănătate... nu. Neîmplinirea e că n-am continuat cu politica. E un microb. Eu am un stră-străbunic împușcat, deodată cu stră-străbunicul Simonei Halep, în 1912, de comitagii bulgari, în Macedonia, atunci erau războaiele balcanice și amândoi au fost împușcați. Pe o treabă neclară, dar eu știu ce era: era transport de arme, Rusia ducea arme în Peninsula Balcanică pentru a revendica zona și... mă rog, asta e. Și cred că e microbul ăla care se transmite, chiar i-am reproșat străbunicului meu care a rămas, deci tatăl lui, zic: „Cum de n-ai făcut tu în perioada ’30-’40 politică?”. Zice: „N-aveam cum. A murit tata, aveam patru surori, trebuia să le fac rostul lor. Eu aveam trei copii, fratele meu, împușcat și el, avea două fete...”, familia a fost pe primul loc.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În județul Tulcea, satul Baia, la marginea Deltei Dunării se află Crama Hamangia, între ape, la câteva rânduri de stuf distanță de lacul Golovița și celelalte lagune. O zonă de poveste, în care timpul pare că nu se grăbește. Din păcate, nici autoritățile nu se grăbesc să vină cu măsuri reale de sprijinire a producătorilor din sectorul vitivinicol, care pe lângă secetă sunt afectați acum și de pandemia generată de COVID-19.

Crama Hamangia are 45 de hectare cu viță-de-vie și produce anual până la 300.000 de litri de vin. Investiția îi aparține omului de afaceri tulcean Ion Bălan, cel care exploatează și vreo 2.000 de hectare de teren agricol.

Pandemia a afectat în mod serios întregul segment HoReCa şi implicit pe producătorii de vin din România. Chiar dacă vânzările în online au crescut, întreg sistemul a fost afectat, Ion Bălan fiind unul dintre cei care încă are de suferit. „Pandemia ne-a afectat în acest sector chiar mai tare decât în cultura mare, activitatea de bază. Aveam un sistem, o reţea bine pusă la punct, cu distribuitori în diverse zone ale ţării, cu angajaţi şi cu colaboratori care să sprijine aceste vânzări, listări în diverse locuri. Am întrerupt activitatea sau colaborarea cu entităţile acestea şi vânzările au scăzut mult, rămânând doar cele din magazinele proprii şi din magazinul online. Și dacă se reia activitatea așa cum a fost înainte de apariția noului coronavirus, tot nu vom putea ajunge la volumul de vânzări din anii precedenţi”, se teme investitorul tulcean.

E nevoie de susținere și de la organizațiile de profil

România, crede Ion Bălan, trebuie să ia exemplul altor state, precum Franţa sau Italia, care solicită de la UE compensaţii pentru producătorii vitivinicoli, ca să proceseze sau să distileze cantităţile mari de vin. Mai mult, la viţa-de-vie, în afară de asigurarea care este subvenţionată, alt sprijin nu există. „Am cheltuit bani cu plantația, am investiti mult în modernizarea cramei, am ajuns într-o situaţie lăudabilă sau lăudată şi la nivel naţional şi internaţional, că toată lumea a văzut că România a început să facă vinuri de calitate, şi este mare păcat să se ducă totul pe apa sâmbetei. S-a investit şi în tehnologie foarte mult. În momentul de faţă, vinurile româneşti pot să concureze cu alte vinuri din Uniunea Europeană, din întreaga lume, de fapt. Dar e timpul să existe un sprijin mai consistent, poate nu numai din partea statului”, afirmă proprietarul Cramei Hamangia.

Organizațiile din domeniul vitivinicol trebuie să se implice mai activ și mai coerent. „Avem tot felul de organizații în sector, avem ONIV-ul (Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă), avem PNVV-ul (Patronatul Național al Viei și Vinului), avem ONVPV-ul (Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole). Noi contribuim cu bani la fiecare clasificare a vinurilor, cu clasificarea plantaţiei viticole. Banii ăştia care se strâng sunt folosiţi în alte scopuri decât în promovarea vinului românesc. Este cunoscut şi nici nu trebuie să spun eu cum ne prezentăm la târgurile internaţionale, cu câtă bătaie de joc avem de-a face, ne ducem şi ne facem de ruşine peste tot când avem bani şi putem să facem o promovare a vinului românesc în aşa fel încât sectorul vitivinicol să stea pe picioarele lui, nu cu mâna întinsă la banii statului”, susține Ion Bălan, dându-i exemplu pe producătorii de vin de peste Prut, din Republica Moldova.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În viziunea numărului 1 din agricultura românească, șeful MADR, Petre Daea, exprimată miercuri, 27 martie 2019, cu ocazia inspectării lucrărilor de reabilitare la Amenajarea Terasa Brăilei, refacerea sistemului de irigații reprezintă o condiție primordială de păstrare a poziției de lider european în producția de porumb.

„Mă aştept ca România să îşi păstreze poziţia de lider în Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte producţia de porumb. Merită asta. România nu trebuie să părăsească locul unu la producţia de porumb şi va fi posibil de menţinut cu o singură condiţie: să readucem sistemul de irigaţii în funcţiune. În condiţiile în care aducem sistemul de irigaţii în funcţiune pe cele două milioane de hectare, România, vrând-nevrând, prin rotaţia culturilor, prin decizia agrotehnică a fermierilor, va însămânţa un milion hectare la irigat. Un milion hectare la irigat, cu 16 tone porumb la hectar fac 16 milioane tone. România pune în jur de 2,5 milioane hectare de porumb. Pe 1,5 milioane hectare, cât este diferenţa, dacă se realizează, în condiţiile cele mai grele de irigat, o producţie între 4 şi 5 tone, iată cum România depăşeste 23 de milioane de tone, ceea ce-i va consacra poziţia de lider în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte cultura porumbului şi merită asta”, a afirmat ministrul Agriculturii în exercițiu, citat de corespondenții agențiilor centrale de presă.

În 2018, țara noastră a ocupat primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de porumb, cu peste 18 milioane de tone recoltate de pe o suprafaţă de 2,415 milioane hectare.

Petre Daea s-a aflat miercuri într-o vizită de verificare a stadiului lucrărilor de reabilitare la Amenajarea Terasa Brăilei din satul Albina. Aceasta deservește peste 100.000 ha, prin 150 km de canale. Se reabilitează patru stații de repompare cu construcțiile adiacente.

Autoritățile tulcene au transmis luni, 25 martie 2019, că au echipe în teren pentru a verifica culturile de toamnă care au fost afectate din cauza secetei, ancheta fiind în curs de desfășurare.

Vorbim de reprezentanții Prefecturii Tulcea care au început controlul a peste 300 de cereri depuse de fermierii din judeţ, ale căror culturi au fost afectate de seceta prelungită din ultima perioadă, este anunțul făcut într-o şedinţă a Colegiului prefectural de reprezentanţi ai instituţiei.

Adjuncta Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DAJ), ing. Mirela Müller, a precizat că rezultatele preliminare ale verificărilor arată că doar un sfert din suprafeţele cultivate în toamna anului trecut sunt afectate.

„Majoritatea fermierilor ar putea avea suprafeţe calamitate mai mici decât cele declarate, deoarece cam toţi sunt hotărâţi să păstreze culturile înfiinţate pentru a vedea dacă se vor dezvolta. Un eventual procent de calamitate se va vedea la recoltare în producţia medie pe care o vor obţine”, a declarat reprezentanta DJA, citată de agențiile de presă centrale.

Mai bine de 300 de producători agricoli au anunțat autorităţile de resort că o suprafaţă totală de circa 20.000 de hectare a fost afectată de secetă, rezultatele verificărilor în teren urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare.

Conform datelor DAJ date publicității în timpul şedinţei Colegiului prefectural, agricultorii tulceni au realizat 85% din arăturile pentru culturile care se vor însămânţa în această primăvară.

Fermierii tulceni şi-au propus ca în această primăvară să înfiinţeze culturi pe o suprafaţă totală de 139.953 de hectare, cele mai întinse culturi, de 58.950 de hectare, respectiv de 49.222 de hectare, urmând să fie de floarea soarelui şi porumb.

Cu 572 de focare de pestă porcină africană (PPA) înregistrate, dintre care cinci la exploatații comerciale, unul de tip A la o exploatație și 109 cazuri la mistreți, județul Tulcea se menține pe primul loc în topul cazurilor de PPA la nivel de țară, a anunțat vineri, 11 ianuarie 2019, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Lista județelor cu cele mai multe cazuri de PPA înregistrate continuă cu Brăila - 129 de focare (dintre care 11 focare la exploataţii comerciale şi trei cazuri la mistreţi), Ialomiţa - cu 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 42 de cazuri la mistreţi, Călăraşi - cu 101 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială şi 28 de cazuri la mistreţi), Constanţa (91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi) şi Bihor - cu 51 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.

În restul judeţelor afectate, se înregistrează de la 1 până la 26 de focare.

Pe de altă parte, Brăila se află pe primul loc la despăgubiri. Astfel, pentru 3.208 exploataţii din acest județ, dintr-un total de 3.217, s-a plătit o sumă totală de 171.990.200 de lei.

Cele mai mari despăgubiri au fost consemnate, de asemenea, în Tulcea – locul II, pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.174, în valoare de 46.564.960 de lei, şi în Ialomiţa – locul III, pentru 2.389 de exploataţii dintr-un total de 2.500, în valoare de 6,531 milioane de lei.

De asemenea, statisticile relevă că, în total, au fost despăgubiţi 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei.

Conform datelor ANSVSA, până la momentul de față au fost stinse 13 focare în judeţul Satu Mare, un focar în judeţul Dâmboviţa, trei focare în judeţul Buzău şi două focare în judeţul Maramureş.

Până la ora actuală, au fost eliminaţi 364.237 de porci afectaţi de boală, notează ANSVSA.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea PPA. Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018.